EVOLUTIA CHELTUIELILOR CU INVATAMANTUL 2015-201

Politica socială a fiecărui stat urmăreşte asigurarea resurselor financiare publice pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei.
In America şi Europa a apărut, după cel de-al Doilea Război Mondial, o doctrină politică
denumită “stat-providenţa”. Aceasta este definita ca fiind modul de organizare a unei societăţi care
garantează membrilor săi un maxim de protecţie socială şi securitate economică cu ajutorul unei
redistribuiri a impozitelor şi taxelor încasate. In practică, pentru a se asigura satisfacerea nevoilor
sociale, autorităţile publice şi locale organizează unele acţiuni monitorizate cu ajutorul unor
instituţii publice. Aceste nevoi sociale se referă în principal la învăţământ, cultură, sănătate şi
protecţie socială propriu-zisă.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt cele care asigură în mod gratuit, cu
plata redusă sau sub forma transferurilor băneşti, finanţarea unor servicii destinate educaţiei şi
instrucţiei copiilor şi tinerilor, ridicarea calificării profesionale, asistenţă medicală, ridicarea
nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie a membrilor societăţii.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale au un rol economic şi social; evoluţia acestora
este consecinţă a dezvoltării economice a ţării, iar volumul lor este impus de factorul demografic.
Se cunoaşte faptul că în ţările slab dezvoltate se înregistrează un spor demografic, se menţine o
creştere moderată a PIB astfel încât nivelul cheltuielilor social-culturale pe locuitor este foarte mic
sau este în descreştere, iar în ţările dezvoltate efectul este invers.
Clasificarea cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale:
Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale se referă la: cheltuielile pentru învăţământ; pentru
cultură, religie, acţiuni sportive şi de turism; pentru sănătate, pentru securitate socială (asistenţă
socială, alocaţii, pensii şi indemnizaţii, asigurările sociale de stat, ajutor de şomaj), alte cheltuieli
social-culturale.
Repartizarea cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale pe elementele de structura
menţionate, se aproba prin Legea bugetului de stat, iar procentul acestora faţă de totalul cheltuielilor
diferă de la o ţară la alta în funcţie de nivelul de dezvoltare a fiecăreia: în cadrul unor ţări dezvoltate
din punct de vedere economic, ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile cu securitatea socială
(între 32 – 80% din totalul cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale); în cazul unor ţari în curs de
dezvoltare ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile publice pentru învăţământ ( circa 49%).
În România, în proiectul Bugetului de stat pentru 2007, din totalul cheltuielilor pentru acţiuni
social-culturale de 23.097,7 mil. lei, pentru învăţământ s-au alocat 8.220,5 mil. lei, reprezentând
35,6 %.
Interdependenta dintre elementele cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale este indirect
percepută ca efect în creşterea economică astfel: pe de o parte, creşterea eficienţei învăţământului
de toate gradele însoţită de măsuri adecvate pe linia ameliorării tuturor celorlalte acţiuni social-
culturale are efect asupra creşterii economice, iar, pe de altă parte, efectul agregat al investiţiilor în
resursele umane conduce la creşterea PIB care, de altfel, constituie baza pentru alocarea unor sume
mai mari pentru acţiunile social-culturale.
Sursele de finanţare ale cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale
Sursele de finanţare ale cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale, implicit ale cheltuielilor cu
învăţământul pot fi grupate în:
- publice sau private
- interne sau externe
Acestea pot fi:
- fonduri bugetare, adică de la bugetul de stat şi bugetele locale, cum este şi cazul României;
- cotizaţii sau contribuţii suportate de persoane fizice şi juridice şi care alimentează fondurile
financiare speciale (fondul de şomaj, fondurile asigurărilor sociale ş.a.)
- fonduri proprii ale unităţilor publice şi/sau private folosite pentru pregătirea profesională a
personalului, protecţia muncii ş.a.;
- fonduri ale organizaţiilor nonguvernamentale, fără scop lucrativ;
- resurse financiare externe care pot fi sau nu rambursabile (PHARE, UE .ş.a.). PHARE a fost
accesat şi în România în perioada de după 1994. Un exemplu de astfel de proiect care a fost
acceptat ca fiind exigibil a fost denumit “Dezvoltarea Resurselor umane” şi a avut ca scop
dezvoltarea abilităţilor forţei de muncă şi facilitarea accesului pe piaţa forţei de muncă. Numai
pentru acest proiect au fost alocate 16 milioane de euro, din care 12 milioane de euro din fonduri ale
UE, iar 4 milioane de euro acordate de guvernul României prin bugetul de stat. Obiectul acestui
proiect a fost realizarea de investiţii în sectoarele (localităţile) care se confruntă cu o restructurare
industrială severă, pentru recalificarea, reorientarea forţei de muncă.
Aşa cum ţările dezvoltate îşi revizuiesc strategiile politicilor sociale, aşa şi ţara noastră
tinde să subordoneze politicile sale sociale principiilor eficienţei economice şi mecanismelor pieţei.
Se consideră că ajutoarele sociale directe trebuie să se acorde limitat pentru a nu “incita la
nemuncă” sau intervenţia statului în plan social trebuie să asigure numai compensarea efectelor
negative ale concurenţei în acest domeniu.
Factorii ce influenţează cheltuielile pentru învăţământ
învăţământul se dezvoltă în concordanţă cu cerinţele etapelor de dezvoltare economico-socială a
fiecărei ţări şi cu scopul egalizării condiţiilor de instruire şi educare a populaţiei. Creşterea
volumului cheltuielilor publice pentru învăţământ este determinată de mai mulţi factori care
acţionează interdependent:
- factori demografici: Creşterea numerică a populaţiei - pe glob a ajuns la 6 miliarde de locuitori - a
condus la creşterea populaţiei şcolare, a cadrelor didactice, determinând creşterea cheltuielilor
pentru învăţământ pe glob.
- factori economici: Dezvoltarea economica (De) este rezultatul modernizării şi perfecţionării
proceselor tehnologice, creşterea calităţii forţei de muncă cu studii medii şi superioare. Toate
acestea au impus modernizarea învăţământului, sporirea mijloacelor tehnice, a aparaturii moderne
necesare proceselor instructive şi intensificarea utilizării acestora.
De = creştere PIB = creştere cheltuieli cu învăţământul
- factori sociali si politici: Aici ne referim la politica unui guvern privind nivelul învăţământului
obligatoriu, la resursele şi facilităţile acordate atât elevilor şi profesorilor, cât şi instituţiilor de
învăţământ de stat, la eradicarea totală a analfabetismului (în România eradicarea analfabetismului a
ajuns la 97,2% ocupând loc I în rândul ţărilor dezvoltate).

Explicatii 2015 2016 2017

 Cheltuieli curente (mld RON) 0,045 0,049 0,057
PIB (mld lei) 712,8 746,6 815,2
Indicele prețului de consum 102,2 100,5 101,4

Indicatori de nivel:
Mărimea sau volumul cheltuielilor cu invatamantul

Anul Cheltuiala totala

2015 0,12 mld
2016 0,13 mld
2017 0,15 mld

Cheltuielile cu invatamantul cresc de la an la an, din 2015 pana in 2017 se observa o crestere
majora. Acest lucru semnifica un interes mare in acest sector, statul investind mult in invatamant,
prin burse, gratuitatea invatamantului.

Ponderea cheltuielilor cu invatamantul în PIB:

CHPT
∗ 100 = 0,045/712,8
PIB

Anul Ponderea cheltuielilor curente în PIB (miliarde)

2015 0,006
2016 0,0065
2017 0,0070

In 2015, cheltuielile cu invatamantul aveau o cota de 0,006% in raport cu PIB, in 2016 o cota de
0,0065%, iar in 2017 o cota de 0,0070%. Din aceste date, vedem ca acestea cresc exponential cu
PIB-ul.

Cheltuieli cu invatamantul pe cap de locuitor exprimată în lei:

ChPT⁄ = CHPT/locuitori
loc

ChPT⁄ = 0,045/0,02= 2,25

loc

Anul Cheltuieli cu invatamantul pe cap de locuitor exprimată în lei

2015 2,25
 2016 2,57
2017 3

Aceasta crestere exponentiala se observa si in datele de mai sus, unde este calculata
cheltuiala cu invatamantul pe cap de locuitor exprimata in lei, unde in 2015 era de 2,25, iar in 2017
a crescut pana la 3.

Indicatori de structura:

0,045
𝑔𝑖 (%) = ∗ 100 = 37,7%
0,12

𝑔𝑖 (%) = 37,8%

𝑔𝑖 (%) = 38%

Acest indicator exprima de asemenea, modul de alocare a cheltuielilor publice fata in functie de
importanta nevoilor sociale colective.

Anul Cheltuieli cu invatamantul pe cap de locuitor exprimată în lei

2015 37,7%
2016 37,8%
2017 38%

Indicatori de dinamica

Modificarea absoluta a cheltuielilor cu invatamantul:

∆𝐶ℎ𝑃𝑇 = 0,049 − 0,045 = 0,004

Anul Modificarea absoluta a cheltuielilor cu invatamantul

2015 0.004
2016 0.008

Se utilizeaza pentru caracterizarea evolutiei în timp a fenomenelor, între perioada curenta perioada
de baza (0).

Acest indicator ne arata suma cu care se modifica volumul cheltuielilor publice de la o perioada la
alta. Dacă ChPT1 > ChPT0 , rezulta o crestere a cheltuielilor cu invatamantul. Daca ChPT1 <
ChPT0 , rezulta o reducere a cheltuielilor cu invatamantul. Daca ChPT1 = ChPT0 , rezulta o
mentinere a cheltuielilor cu invatamantul. Din acestea rezulta ca este o crestere in modificarea
absoluta a cheltuielilor cu invatamantul de la an la an.

Modificarea relativa a cheltuielilor cu invatamantul:

∆𝐶ℎ𝑃𝑇(%) = ((0,049 − 0,045)/0,045)) × 100 = 8,8%

Anul Modificarea relativa a cheltuielilor cu invatamantul (%)

2015 8,8
2016 16,32

18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
2015 2016

Modificarea absoluta a cheltuielilor curente Modificarea absoluta

Coeficientul de concordanta/corelatie/corelare a cheltuielilor cu invatamantul cu PIB:

0,049 746,6
k= ∗ 100/ ∗ 100 = 1,03%
0,045 712,8

Coeficientul de concordanta sau corelatie a cheltuielilor cu invatamantul in raport cu PIB

poate lua urmatoarele valori: cand k>1 , cheltuielile se modifica mai repede ca PIB, cand k=1
cheltuielile se modifica la fel ca PIB, iar cand k<1, cheltuielile se modifica mai incet ca PIB,

In cazul nostru, cheltuielile cu invatamantul se modifica mai repede ca PIB-ul.

Anul Modificarea relativa a cheltuielilor cu invatamantul (%)

 2015 1,03%
2016 1,06%

Elasticitatea cheltuielilor cu invatamantul in raport cu PIB:

0,049 − 0,045
∗ 100
0,045
𝐸= = 1,82%
746,6 − 712,2
∗ 100
712,2

E=1,77 %

Anul Elasticitatea cheltuielilor cu invatamantul in raport cu PIB

2015 1,82%
2016 1,77%

Acest indicator reda modificarea procentuala a cheltuielilor la modificarea cu 1% a PIB. E>1, ceea
ce denota faptul ca cheltuielile cu invatamantul sunt elastice la cresterea PIB.