SCENARIU FARA TITLU

Background:

KILLIAN O’Donel, Irlandez, lucreaza pentru o companie mare din

Marea Britanie, care il trimite in Bucuresti ca sa il
inlocuiasca pe fostul CEO roman in acesta ramura a firmei.
KILLIAN are in jur de 32 de ani, doctorat in Economie si
Finante de la Trinity College Dublin. Un frate, DANIEL, in jur
de 27 de ani. Singura familie apropiata pe care o mai au este
bunica. Ea este suportul moral al baietilor, o femeie
inteleapta si religioasa (Catolica-Irlandeza). I-a crescut pe
baieti cu o coloana vertebrala sanatoasa si repere religioase,
insa nu le-a impus niciodata nimic. KILLIAN nu este o persoana
religioasa, are o filosofie de viata corecta, dar ancorata in
lumea materiala si valorile ei.

La inceputul scenariului, K. este deja respectat din punct de

vedere profesional, si devine si mai si atunci cand creste
performanta companiei din Bucuresti in mod drastic, intr-un
timp scurt. Este sigur pe el, un lider innascut, cu un
character puternic si mandru, dar este corect si are o inima
buna. Ultimele trasature reies din relatia sa cu fratele si cu
bunica.

DANIEL, fratele mai mic al lui K., a fost un caracter mai

slab, ce a intrat in diverse gasti cand era copil, nu a putut
sa pastreze un loc de munca stabil, dar s-a intors totdeauna
in final inapoi la familia sa. Acum locuieste langa bunica,
iar K. l-a lasat in ordine, intr-un serviciu nou, stabil.
Daniel l-a vazut pe K. totdeauna ca un model, de cand erau
copii si pana acum. Este un om cu o minte mai simpla, dar mai
credincios, mai aproape de bunica.

ANDREI este soferul lui KILLIAN. El este elementul de tampon

intre lumea pragmatica in care este scufundat K. si lumea
spirituala, profund filozofica ortodoxa catre care se
intreapta K. in capitolul 4. ANDREI este singurul om din
Romania care tine la K. in mod real, desi acest lucru nu este
neaparat evidentiat in mod direct. Excursiile cu masina sunt
elementul care rupe ritmul nebun al vietii si ii da alta
directie. Schimbarea de spatiu pe care o aduce deplasarea cu
masina oglindeste schimbarea de directie a gandurilor lui K.,
si re-focalizarea catre interior. Discutiile cu Andrei sunt un
catalizator al zbaterii interioare si induc subtil directia ei
catre Dumnezeu.

Capitolul 1 introduce scena Bucuresteana, si incepe cu unele

dintre aspectele stereotipice negative ale tarii. Acest
capitol arata trasaturile lui K. in linii mari, si este axat
pe rutina unei vieti ce are (stereotipic) “de toate”;
inceputul unei noi provocari intelectuale, oportunitatea de a
avansa economic si social, o pozitie si un context ce ii
ofera posibilitatea de a avea tot ce isi doreste, la nivel
pragmatic. Vedem rutina ‘munceste mult, distreaza-te mult’,
care in esenta este ne-implinitoare si goala. Din cauza ego-

1
ului nostru insa, suntem tentati sa o vedem ca ceva care ne
implineste si ne face fericiti. Se exploreaza idea de a-ti
fixa o tinta corespunzator de sus cu masura intelectuala in
cariera profesionala, si de “a-ti trai viata” pe plan
personal. Editarea scenelor este rapida, succesiunea
imaginilor este rapida, pentru a oglindi ritmul alert al
vietii de zi cu zi. Scenele sunt luminate artificial, culorile
sunt prezente dar accentuate nefiresc, cu nuante ne-naturale.
Lumina naturala apare ori foarte devreme inainte de a rasari
soarele, sau la apusul sau. Aceasta oglindeste filtrul mintii
prin care percepem lumea inconjuratoare. Sunt reale, intr-un
mod absolut, valorile si lucrurile in jurul carora ne cladim
existenta? Muzica de pe fundal este house/dubstep/techno.
Punctul culminant al capitolului este dat de vestea bolii
bunicii si moartea sa iminenta.

Capitolul 2 este revederea buncii, discutia cu ea si apoi

moartea sa. Este o rupere de ritm. O reintoarcere in interior
si un eveniment zguduitor care il face pe K. sa isi puna
intrebari despre viata pe care o duce, precum si despre
evenimentele negative din trecut si modul in care le-a
perceput, si cum le-a metabolizat. Starea pe care i-a dat-o
bunica, mai mult sau mai putin prin discutia verbala pe care o
au, incepe sa macine sistemul sau de valori. K. isi aminteste
de copilaria in care bunica le povestise de Dumnezeu, in care
mergeau la biserica. Lucrurile pe care le avea clasate
(Dumnezeu probabil nu exista, biserica ii spala pe credinciosi
pe creier si are nevoie de ei ca sa poata exista ca
institutie, regulile religioase nu mai sunt valide in
societatea contemporana), ii revin in minte si re-devin
intrebari deschise. Editarea de imagini este intr-un pas
incet, firesc. Nu apare nici-un fel de muzica pe fundal.
Lumina este lumina soarelui in a doua jumatate a zilei, la
moartea bunicii, soarele ajunge la jumatatea ferestrei,
suficient incat sa mai cuprinda silueta bunicii. Lumina este
calda, galbui-aurie. Casa este o casa batraneasca, destul de
saraca, dar este foarte multa ordine si curatenie.

Capitolul 3: K. incearca sa se re-intoarca la rutina pe care o

avea, insa nu reuseste. Inertia este mare insa, rutina
respectiva are parti placute si este un mecanism bine pus la
punct ce ii hraneste egoul, oferind siguranta si stabilitate.
Ce faci atunci cand incepi sa realizezi ca sistemul de valori
pe care ti-ai cladit existenta e invalid si ca lipseste
esentialul? Prima data incerci sa ignori vocea constiintei
care iti bate la usa inimii. Te arunci in ceea ce iti aducea
cea mai mare placere inainte si te convingi ca senzatia
respectiva este o ratacire de moment si ca va trece.
Constiinta lui K., pe semne si prin rugaciunile bunicii, este
la fel de puternica ca si ‘omul vechi’ din el. Conflictul
interior este atat de mare incat incepe sa se manifeste ca o
nevroza; subconstientul ii da vise si flashback-uri, nu se mai
poate concentra la munca etc. Editarea este usor haotica,
succesiuni de imagini rapide, combinate cu shot-uri lungi in
care K. se pierde, gandurile incurcandu-i-se in timp ce
trebuie sa faca activitati cotidiene ce le facea eficient

2
inainte. Muzica este o combinatie de dubstep/clasica –vioara.
Atmosfera creeata este de sufocare si claustrofobie,
desprindere de lumea din jur si haos interior. Nu ne dam seama
de cum este perceputa aceasta stare de catre lumea din jur
decat catre sfarsit cand K. este atentionat de performanta lui
execrabila si trimis intr-un concediu fortat. Din nou
intervine o rupere de ritm, marcata de discutia filozofica cu
Andrei in drumul catre Sibiu. Aceasta este mai mult sau mai
putin un shot continuu (4-5 min). Ea serveste drept destindere
a tensiunii interioare solitare a lui K. de pana acum.
Focalizarea trece de la problemele lui la povestea dura a lui
Andrei. Impulsul produs de acesta produc o schimbare de
perspectiva in K., care il va ajuta sa iasa din ‘criza’ si sa
poata primi mila lui Dumnezeu si intalnirile cu monahul de la
schit.

Capitolul 4 SCHIT

CAPITOLUL 1

Ecran negru + sunete de avioane zburand  cut la imagine cu

avioane zburand deasupra unui aeroport

V.O. (KILLIAN): Da… nu, asteapta o secunda, abia am aterizat…

Cut la KILLIAN asteptand la coada de la aeroportul Otopeni,

control pasapoarte, vorbind la telefon. Poarta un costum de
haine si are un diplomat din piele neagra.

KILLIAN: Ce naiba ? [pauza]

Cut la restul cozii, vazuta din perspectiva lui KILLIAN. Se

vede o masa mare de oameni imbulzindu-se la ghiseurile de
control. Agentii de securitate fac anunturi pe difuzoare ca
oamenii sa se aseze la coada in mod ordonat (Ro si En). O
echipa de politie escorteaza cativa tigani ce au fost trimisi
inapoi in tara de guverne straine.

KILLIAN [dezorientat]: E un adevarat circ aici ! [cu o voce

soptita] naiba de tari de mana a treia. Uite, te sun eu mai
tarziu. [inchide convorbirea]

KILLIAN se duce prin multime catre pasapoarte diplomatice.

3
Ofiter securitate: Bine ati venit la Bucuresti dl. O’Donel. Sa
aveti o sedere placuta!

KILLIAN [isi drege glasul, pe un ton usor sarcastic]: Sunt

sigur ca o sa fie placuta.

KILLIAN ajunge la sosiri, unde asteapta un sofer, Andrei, cu o

placuta cu numele companiei (WTC). Prezentarile de rigoare.
Cut la interiorul masinii, in timp ce merge

ANDREI: Lucrurile dvs au ajuns deja la hotel, d-le O’Donel.

Este o suita de top, sper ca va va placea.

KILLIAN [expeditiv]: Da, sunt sigur ca imi va placea.

ANDREI: WTC este situata intr-una dintre cele mai frumoase

zone ale Bucurestiului. In 19… [adauga mai multe detalii
istorice]

KILLIAN este neimpresionat, se uita pe geam. ANDREI observa si

se opreste din povestit.

ANDREI: Va duc direct la sedinta consiliului de administratie,

da?

KILLIAN da din cap aprobator [imhim]

Cut la parcarea din fata WTC. KILLIAN se da jos din masina, se

duce la receptie.

D-ra IONESCU: Buna ziua d-le O’Donel! Este o placere sa va

cunosc. Consiliul va asteapta deja in sala de conferinte la
etajul 5. A doua usa pe stanga.

KILLIAN: Minunat ! Multumesc, dna…aaaa…Eone…schiu?

D-ra IONESCU: D-ra. Ionescu.
KILLIAN: Io…nescou.

KILLIAN se urca in lift, isi aranjeaza cravat, se uita la ceas

si ofteaza. Ceasul arata ora 14:00.

KILLIAN [vorbind cu el insusi]: Haide Killian, ai avut de-a

face cu oameni mult mai grei si situatii mult mai complicate.
Asta ar trebui sa fie floare la ureche [expira si isi drege
glasul. Auzim cum ajunge liftul la etajul 5]

Cut in interiorul salii de consiliu, doi dintre membrii mai in

varsta vorbesc intre ei in romana:

A: Iar ne pricopsesc astia cu un pusti care habar n-are ce

face.
B: Strainii masii…. Invata oul pe gaina. Pff…

Killian intra in sala. Se face liniste.

4
---------------------------------------------------
Sarim catre sfarsitul capitolului, K. a primit un telefon de
la fratele lui care ii spune ca bunica e pe moarte. Cut in
interiorul masinii – liniste, Andrei conduce catre aeroport.

ANDREI: Imi pare rau pt bunica dvs.

KILLIAN [surprins]: Cum de ai stiut?
ANDREI: Noua Romanilor ne place sa vorbim si sa ne impartasim
lucruri. Mai ales daca sunt despre altcineva si mai ales in
cazul in care sunt vesti proaste.
KILLIAN: Oh…

[liniste]

ANDREI: Sunteti religios, d-le O’Donel?

KILLIAN: Aaaa…. Sunt Ortodox din intamplare….dar nu stiu ce sa
zic. Gasesc intreaga poveste destul de demodata, restrictiva
si simplista. Metaforele si legile de care vorbeste Biblia,
posibil ca se puteau aplica acum o mie de ani, dar timpurile
s-au schimbat, nu crezi?
ANDREI: Dar bunica dvs? Ea este ?

KILLIAN: O da ! [rade usor]. Din familia ei suntem Ortodocsi,

vine de undeva de multe generatii. Am intrat in atata bucluc
de fiecare data cand fugeam de la biserica Duminica.
[amintindu-si] Parintii mei au murit cand eu si fratele meu
eram foarte mici, ea este singura familie pe care o avem.
Totdeauna a sustinut ca exista un motiv pentru tot ce se
intampla. Ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi si
ca noi trebuie sa avem credinta si rabdare pentru ca acesta sa
ne fie aratat. Zicea ca trebuie sa fim totdeauna ‘in garda’,
ca niste soldati, ca sa putem auzi cand ne va chema, cand va
crede El de cuviinta. “Trebuie sa pastrati o inima si o minte
curata baieti, orice veti alege sa faceti in viata. Acesta
este singurul mod in care il veti putea auzi pe Dumnezeu, prin
miscarile sufletului. Cuvintele lui sunt ca niste pietricele
care lasa unde pe lacul sufletelui vostru. Daca voi aveti o
furtuna in interior, nu veti putea sa vedeti nimic din
acestea!

ANDREI: Cuvinte pline de intelepciune!

KILLIAN: Ei,da, totdeauna ne-a spus povesti frumoase. Si a

mers pentru ceva timp, ne-a oprit sa facem prostii. Cel putin
cand eram mici. Ce pusti nu vrea fie soldat si sa apere vre-un
ideal inalt?

ANDREI: Dar acum d-le?

KILLIAN: Pai, am 32 de ani acum, nu prea mai pot sa spun ca

sunt un pustan. Pana la urma am crescut si am inceput sa vad
cum e lumea cu adevarat. Un loc destul de dur, dar cu o
gramada de lucruri placute. Sunt niste reguli ale jocului pe
care daca le respecti, si stii cum sa joci, ajungi sa castigi
ce vrei. Trebuie sa muncesti din greu si sa te joci la greu,
cum se spune. Si, desigur, trebuie sa ai grija de ai tai.

5
ANDREI: Deci despre asta este viata atunci?

KILLIAN: Relatiile cu oamenii sunt probabil cele mai

importante, poate ca am minimalizat asta. Familia, prietenii,
vecinii, sa iti ajuti aproapele. Sper sa imi intemeiez propria
mea famile candva; o sotie, poate si cativa copii. Apoi
stimulare intlectuala poate? Cunoasterea lumii si a tot ceea
ce ne are de oferit. Implicarea in proiecte umanitare.
Testarea noutatilor stiintifice, folosirea tuturor celor cinci
simturi la maxim, calatoriile prin cat mai multe locuri.

ANDREI: Si atunci noi unde ramanem sfarsitul a toate astea?

Sufletul nostru?

KILLIAN: Noi suntem suma experientelor noastre, nu e asa?

Invatam sa stapanim cine suntem. Invatam cum sa evitam
suferinta si sa maximizam placerea. Ne hranim sufletul cu cat
mai multe experiente placute, si in final invatam din orice.
Si in acelasi timp incercam sa facem bine si oamenilor din
jur. Tu ce crezi ?

ANDREI: Un raspuns corect din punct de vedere politic, d-le

O’Donel! Eu tind sa privesc ceea ce este ‘bine’ pentru suflet
ca fiind diferit de ceea ce este ‘placut’, prin urmare
suferinta devine un dascal mai bun decat placerea, pe termen
lung.

KILLIAN: Pare o perspectiva cam drastica si oarecum

masochista… Cauta durerea, nu placerea? Pare impotriva legilor
evolutiei. Unde ar fi acum lumea daca ti-ar impartasi ideile?
Blocata in Epoca Intunecata, unde suntem ori cei oropsiti ori
opresorii ? Iar opresorii sunt cei suficient de nesimtitori ca
sa nu gandeasca lucrurile asa filozofic.

Au ajuns deja in parcarea aeroportului

ANDREI: Poate are trebui sa continuam discutia asta altcandva,

se pare ca am ajuns si aveti un avion de luat.

KILLIAN [realizand ca au ajuns]: Ah, da. Multumesc Andrei.

ANDREI: Cu placere. Si va rog sa ii transmiteti salutari

bunicii dvs din partea mea.

Capitolul 2
Ecran negru – auzim sunet de avioane zburand/anunturi din
aeroport (En-accent Irlandez) si vocea unui ofiter de la
securitate

Ofiter (V.O.): … d-le. O’Donel?

Cut la K., care arata ingrijorat si tulburat.

KILLIAN: Hmm? Imi cer scuze?

6
Ofiter: Puteti trece acum.

K. ia un taxi si ii da adresa. Taxiul ajunge la o casa –

inafara Dublin?Cork?Belfast? – casa arata a fi veche, destul
de saraca dar bine intretinuta. Daniel aude taxiul si apare la
fereastra. Zambeste obosit si ii face cu mana lui K. Se duce
sa deschida usa + salutari.

KILLIAN: Ce face ?

D. da din cap dezaprobator si se uita in jos. Se duc intr-un

dormitor unde bunica este inconjurata de rude. Salutari.
Bunica cere sa fie lasata cu K. Il auzim pe D. conducand pe
toata lumea la usa si luandu-si la revedere.

BUNICA: Dragul meu baiat! Vino sa ma uit la tine ! Arati de

parca nu mananci cum trebuie. Au mancare calumea in tara aia?
Oh Doamne, acum mi-am dat seama ca nu ti-am trimis nici-o
placinta de Sf. Patrick. Ar fi trebuit sa-i spun lui Daniel
[este intrerupta de tuse] …

KILLIAN: Buni, totul e bine ! Au mancare, si mananc, iti

promit. Acum nu e timpul sa vorbim despre prostii, cum e
mancarea. Ar trebui sa te odihnesti, sa iti pastrezi puterea.

Bunica il mangaie pe K. pe frunte.

BUNICA: Da, ai dreptate, nu e timp de prostii … [pauza]

Killian, da-mi fotografia accea de acolo, de langa fereastra.

K. se ridica si ii da fotografia. K.si D. au vreo 10 si 5 ani,

sunt imbracati intr-o mantie facuta dintr-o patura, si poarta
coifuri aurii. La brau poarta sabii si scuturi de lemn. Sunt
fericiti.

BUNICA: Iti amintesti cand am facut fotografia asta ?

KILLIAN: Nu, nu prea.

BUNICA: Pe naiba ca nu iti amintesti ! [amandoi incep sa rada]

KILLIAN: Bine, poate imi amintesc. Putin !

BUNICA: Ce parte ai uitat ? Cea in care ai plans o saptamana

ca mama si tatal tau nu te-au numit Mihail ca sa poti si fi si
tu un Arhanghel? Sau cand ai incercat sa-l convingi pe
parintele Alexander sa iti schimbe numele? Sau poate ai uitat
cand ai intrat in bucluc cu d-na Murray cand ti-ai aprins
sabia pe gratarul ei si l-ai alergat pe saracul ei catel
batran tipand “Diavole, te voi izgoni din aceasta saraca
creatura a Domnului !”

KILLIAN: Si Daniel alerga dupa mine zbierand ca el este

Arhanghelul Rafail si o sa vindece catelul dupa ce scoatem
demonul afara. [amandoi rad]

7
BUNICA (cu o voce serioasa): Killian, ai fost un copil foarte
bun, cu o inimia curata. Si stiu ca si acum esti. Poate ca
atunci cand erai copil…poate….poate vedeai anumite lucrurie
mai bine decat acum.

KILLIAN: Chiar nu cred ca oamenii ar fi si asa ingaduitori

daca as incerca sa le omor cateii cu bete flambé acum Buni.

Bunica ignora ultimul comentariu si pare ca este in alt loc,

uitandu-se prin realitatea inconjuratoare.

BUNICA: Sunt multe tipuri de razboi, stii. Razboaie pe care

le-am luptat pentru a ne apara pamanturile, razboaie pe care
le-am dus pentru a ne apara onoarea, traditiile, ce stiam si
ce ne-au lasat stramosii nostrii. Dar cele mai importante sunt
cele pe care le luptam la nivelul spiritului [este intrerupta]

KILLIAN: Daca imi vei spune acum despre lupta cu diavolul, te

rog sa nu o faci. Stii ca nu cred in lucrurile astea Buni.
Sunt facute toate ca sa bage spaima in oameni, sa ii faca sa
se teama de ceea ce nu vad. Ca atunci Biserica sa aiba rolul
de autoritate suprema in domeniu: “Daca nu credeti in ce va
spunem, veti fi condamnati la chinuri vesnice si cotropiti de
diavoli. Ah si nu uitati sa ne dati bani in fiecare Duminica
!” [K. devine nervos, este acum in picioare cu mainile
incrucisata intr-o pozitie defensiva]

BUNICA: Of, doctore O’Donel, speram ca profesorii aia

pretentiosi ai tai te-au invatat ca nu-i face bine unei
batrane muribunde sa o intrerupi si apoi sa te enervezi pe ea.

KILLIAN [rusinat]: Buni, nu esti muribunda…

BUNICA [zambind]: Nu mi-e frica de moarte. Si nici tie nu ar

trebui sa iti fie. Toti traim pe timp imprumutat, si la
sfarsit este ceva firesc sa il dam inapoi. Ar trebui insa sa
iti fie frica de ce faci, sau mai bine zis de ce nu faci cu
timpul acesta.

KILLIAN: Incerc sa fac ceva cu viata mea, sa devin cineva,

Buni. Doar stii asta. Tu m-ai invatat sa muncesc cat de mult,
si asa am facut. Am muncit cat am putut si a dat roade. Fac
foarte bine …

BUNICA: Stiu ca esti bine … Dar oare chiar esti bine ? Nu

multumit, dar fericit? Iti simti inima usoara si pe pace?
Stii, Dumnezeu nu este represiv, sau restrictiv, sau
infricosator. El ne vrea cu adevarat fericiti.

KILLIAN: Atunci cum poti sa explici toate lucrurile injuste

care se intampla in numele religiei? Cum explicit tot sangele
varsat de conchistadori, de “Razboaie sfinte”? Si mai aproape
de noi, cum explici moartea mamei si a tatei? Cum este corect
ca doi oameni ce si-au trait viata dupa invataturile Bibliei,
dupa regulile lasate de Dumnezeu, sa moara intr-un accident
asa de cretin? Nici-un avertisment, nimic. Nici macar nu au

8
avut sansa sa isi ia la revedere … Unde este cauza si efectul
la asta ?

BUNICA [oftand]: Nu stiu cand ai inceput sa iei lucrurile asa

de sec dragule. Logica noastra este departe de a fi
infailibila. Totdeauna ne lipsesc niste variabile… Viata e ca
un puzzle si noi putem vedea numai o parte din imagine,
niciodata imaginea in intregime. Logica lui Dumnezeu se
extinde in moduri pe care nu le putem nici macar
conceptualiza. Datoria ta nu este sa judeci ce a facut
Dumnezeu, insa este sa incerci sa intelegi ce trebuie tu sa
intelegi din situatia respectiva. Trebuie sa metabolizezi
situatia intr-un mod in care te face sa cresti ca om, care te
ridica, nu care te coboara. Ura, judecata, deznadejdea,
acestea nu vor aduce niciodata nimic bun.

KILLIAN: Aici ai dreptate… Numai atunci cand am incercat se le

uit pe toate si sa o iau de la inceput tabula rasa, am reusit
cu adevarat sa trec peste toate.

BUNICA: Killian … nu fugi de suferinta. Nu conteaza cat de

mult fugi de lucruri din trecut, de intrebarile pe care ti le
pui despre viata ta, acestea te vor ajunge din urma pana la
urma.

KILLIAN [ mai mult vorbind pentru el]: Nu vad ce altceva as

putea face ca sa pot sa raman intreg la minte si fericit. A te
bloca intr-o stare unde simti acea durere constant, este sigur
un act de naivitate … [in gluma, intorcandu-se catre bunica si
luand-o de mana] si ca sa fiu sincer, cred ca un psiholog nu
te-ar cataloga ca cea mai sanatosa persoana din lume daca te-
ar auzi vorbind asa despre…. convietuirea cu durerea.

BUNICA: Sunt sigura ca vei intelege cu adevarat am vrut sa-ti

spun intr-o zi…doctore! Poti sa te duci sa li chemi pe Daniel
acum? Cred ca e vremea sa ne luam ramas bun.

KILLIAN: Sigur, ma duc sa ii spun ca ar trebui sa te lasam sa

te odihnesti dupa ce face un pic de curat in bucatarie.

BUNICA: Nu, Killian, adica….ramas bun.

Vocea ei este sigura, plina de pace si seriozitate. In camera

se simte o stare de pace si har. Soarele a coborat acum exact
cat sa acopere o parte din silueta bunicii de pe pat. Lumina
este calda, aramie, afara este liniste si in spatele bunicii
palpaie o candela. Mintea lui K. se goleste dintr-o data si
ramane coplesit de starea din casa, fara sa o realizeze in mod
constient. Nu o intreaba pe bunica ce a vrut sa spuna, dar
simte. Iese automat din camera, intr-o stare ca de transa.
Camera ramane pe bunica, pe care o vedem rugandu-se:

BUNICA: Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe Tine,

Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita sip rea
nevinovata si Maica Dumnezeului Nostru. Ceea ce esti mai
cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat

9
Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai
nascut, pe Tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu Te
marim…
Cut la K., ducandu-se la bucatarie. Daniel e in bucatarie,
terminand de pus vase la loc.

KILLIAN: Dan, e timpul…

Daniel se intoarce si da din cap aprobator. Ajung in camera

bunicii.

BUNICA: Ingerii mei ! O-ti fi crescut voi, dar pentru mine

inca sunteti cei doi baieti care alergau pe aici cu bete si
terorizau vecinii. Veniti aici ! [ii saruta pe amandoi pe
frunte]. Daniel, vreau sa-mi promiti ca ii vei da una dupa
ceafa fratelui tau de fiecare data cand va uita cine este cu
adevarat si va incepe sa se comporte á la doctor. Si tine-l
departe de bucluc! Asta a avut totdeauna mintea intortochiata
! [pauza, incepe sa respire greu, cuvintele incep sa devina
mai greu de pronuntat]. Bun, bun copii. Cred ca o sa fiti
bine. Baieti, acum duceti-va sa puneti niste ulei la candela
aceea si aprindeti-o din nou. Cred ca am uitat chibriturile in
garaj …

Daniel ia candela in bucatarie, Killian se duce sa aduca

chibriturile. Camera de filmat ramane cu bunica.

BUNICA: Maica Domnului, Maicuta mea, in mainile tale ii las pe

amandoi … [fata i se lumineaza si expira fara efort. Ramane cu
o fata linistita, de parca ar dormi – a murit]

DANIEL [din camera cealalta]: Hei Buni, vrei sa pun asta in

sufragerie ? Buniiii…?

KILLIAN intra in casa, amandoi se duc in camera. Realizeaza ca

a trecut la cele vesnice. Amandoi se uita la ea in liniste.

DANIEL: Dumnezeu sa-I odihneasca sufletul. [isi face cruce si

ochii I se umplu de lacrimi]

K. il imbratiseaza. Fade to black – pe fundal auzim clopote si

sfarsitul unei rugaciuni de inmormantare. Tranzitie la K.
ajungand inapoi la hotelul din Bucuresti.

CAPITOLUL 3

Duminica, dupa-amiazatarzie, KILLIAN se reintoarce la hotel,

il vedem radicand cheia de la receptive. Arata obosit, trist
si ingandurat. Porneste telefonul si vede 3 mesaje de la
ADELINA “Hey, sper sa te gasesc la bar din nou sambata.xo”
“Hey, pot sa vin la tine daca nu vrei o noapte distractive pe
aici. Xo” “ Hey, mi-ai lipsit, vii macar asta seara? Doar o
bautura, promit!!!”

10
KILLIAN [catre sine, jumatate amuzat, jumatate enervate]:
Adelina, Adelina, ce ma fac eu cu tine…?

K. face un dus, ia cina, isi verifica emailurile, incearca sa

lucreze ceva. Nu se poate concentra. Incearca sa se uite la
TV, schimba canalele. Se uita la telefon, il ia si aprinde
ecranul. Il inchide. Il aprinde din nou si ii scrie un mesaj
Adelinei: “Hey, OK, ne vedem acolo pe la 22,30”. Ceasul arata
22,00. Se duce repede sa se imbrace. Taietura edit la bar unde
o vedem pe Adelina si prietenele ei dansand. Il vede pe K.
cand intra si il asteapta sa se aseze la bar. Dupa cateva
momente se duce si il saruta pe gat.

KILLIAN [aiurit, revine la realitate]: Hey, heeeey, buna, ce

faci? Ceva de baut?

ADELINA: Buna dragule [comanda doua shot-uri]. Unde ai fost?

[K. nu raspunde, se uita in pahar]
Ce s-a intamplat? Pari trist? [da pe gat shot-ul]

KILLIAN [terminandu-si bautura]: Nu-i nimic… ma rog, bunica

mea. A murit, tocmai ce m-am intors de la inmormantarea ei.

ADELINA: Oh, imi pare asa de rau dragule! Nu stiam! Dar sigur
nu ar vrea sa fii asa trist! [incearca sa il sarute, el se
trage inapoi, ea nu stie cum sa reactioneze]

KILLIAN: De fapt, stii ceva, ma simt cam obosit, cred ca ma

duc acasa. [da sa se ridice]

ADELINA: Dar…Eu doar…

KILLIAN: Da, stiu, dar nu asta seara, bine? Nu asta seara…

[da pe gat shot-ul, isi pune jacheta si pleaca]

ADELINA [se intoarce catre prietenii ei]: Ce naiba? Idiotule!

KILLIAN se intoarce in camera sa. Ora arata 00,30. Ofteaza si

se culca. Alarma suna la 7,00. Inapoi la serviciu, unde este
aiurit si se chinuie sa lucreze pe computer. Aceeasti rutina
acasa-serviciu-alergare. Epuizare. Muzica de fundal Sia-
falling to pieces + Lindsay Stirling-Elements, intrerupte de
fragmente din bunica vorbind. Taietura la pranz vineri:

C.:…sefu’!

KILLIAN: Scuze, da, ce ziceai?

C.: D,G,H si cu mine ne gandeam sa incercam restaurantul asta
Libanez nou duminica seara. Am auzit ca au o narghilea faina.
Vii?

KILLIAN: Sigur…O sa vad daca termin prezentarea aia pentru

intalnirea de luni.

KILLIAN inapoi in camera de hotel, la birou, la calculator;

greseste cifrele de pe prezentare. Adoarme pe scaun. Vis:

11
 1. Claustrofobie – constrangerea data de societate si viata
pragmatic:
K. intr-o cutie de 2x2m; se vede un fascicul slab de lumina,
suficient incat sa ne permita sa vedem cat de mare e cutia. Se
aude rasuflarea lui K. Se aud ecouri distante ale sefului lui
K. oferindu-i serviciul, o fata razand, barfe de la birou,
care se sting intr-un fundal de bass. Pe masura ce volumul
sonor creste, rasuflarea se intensifica, si peretii camerei se
strang. Sunetul se tranzitioneaza din bass-bataie de tobe la
sunetul bataii inimii lui K. Sunetul bataii inimii vibreaza
peretii de sticla. Pozitia lui K. trece de la stat in
picioare, la stat pe genunchi pentru a incerca sa opreasca
peretii, la ghemuit cu mainile la urechi. K. tipa si loveste
puternic cu ambele maini in podeaua de sticla. Sonorul se
opreste.

2. Punctul de inflexiune – alegerea de a vedea dincolo de

constrangeri.
Podeaua se crapa, se vede o lumina orbitoare prin crapaturi.
Podeaua se sparge si K. cade prin ea, in lumina orbitoare.

3. Adevarul este prea mult pentru el; nu il poate accepta

sau interpreta inca
K. inchide ochii si ii acopera cu o mana, orbecaind dupa o
usa. Gaseste o trapa si o deschide.

4. Cautarea scopului vietii

K. cade din cer (tranzitie pe alb, cer orbitor) pe pamant, la
marginea unei poenite ce are o poteca marginita de copaci.
Singura sursa de lumina este luna, ce cade din spatele lui K.,
luminand poteca. Pe masura ce K. merge pe poteca si se uita in
stanga si in dreapta, observa 3 usi intre copaci. Incearca sa
o deschida pe prima, dar este incuiata. Manerul se rupe in
mana lui si se transforma in nisip, apoi si usa (semnificatie:
iti trebuie rabdare si pregatire pentru a putea accesa
adevarul). K. continua catre usa a 2-a. Este incuiata, incepe
sa bata la ea, tragand de maner. Manerul devine un sarpe si il
musca de mana iar usa ia foc (semnificatie: ispite la
incercarea de a patrunde adevarul. Daca nu le recunosti si nu
esti pregatit, pot fi distrugatoare). K. icneste si arunca
sarpele de pe mana. Sarpele dispare si K. incearca sa suga
veninul din mana. Scoate o batista si se badajeaza. In timp ce
incearca sa ajunga la a 3-a usa, aude un lup urland in
departare. Se opreste tensionat, ne stiind ce sa creada despre
prezenta lupului. In timp ce merge, incepe sa vada prin ceata,
sa transpire si sa se clatine; veninul isi face efectul. Se
uita la mana muscata si vede cum sangele tasneste prin bandaj.
Deodata aude pasi si lupul scancind usor; lupul a aparaut
langa el printre copaci si se uita la rana sa (semnificatie:
Lupul este ghidul dintre taramul pamantesc si ceresc trimis de
Dumnezeu; ingerul pazitor). K. incremeneste la aparitia sa,
dar ceva ii spune ca nu trebuie sa se teama. K. se duce catre
usa, insa lupul ii vede intentia si se interpune intre el si
usa, latrand si maraind. K. incearca sa il goneasca, dar nu
reuseste; I se face rau, inchide ochii si se sprijina de un

12
copac. Deschide ochii si vede lupul cum scanceste si ii linge
rana. Lupul urla si inainte ca urletul sa se termine, K. se
trezeste.
K. se trezeste dintr-o data, intr-o balta de sudoare, gafaind.
Isi leagana capul in maini.Incearca sa adoarma din nou foindu-
se. Deschide ochii – dutch shot perpendicular pe fata lui:

KILLIAN [usor]: Ce naiba fac?

Cut la intalnirea de luni. K. termina prezentarea, pare a fi

bine. Auzim doi colegi vorbind:

G.: Ce naiba face? A gresit total proiectia.

H.: Nici nu cred ca a folosit tipul de regresie correct pentru

blah la pagina 4.

G.: N-a facut nimic calumea de cand s-a intors acu doua
saptamani.

H.: Sefu’ al mare nu o sa fie bucuros deloc?

G.: Cat de suparat poate sa fie?

Suna telefonul lui K. – seful

SEF: Salut Killian. Am vazut memo-ul de la intalnirea de azi.

Lucrurile nu arata asa de bine, oamenii au inceput sa
vorbeasca. Uite, stiu ca bunica ta insemna mult pentru tine
dar asta…[interupt]

KILLIAN: Nu asta d-le, e…

SEF [radicand tonul]: Stiu ca a insemnat mult pentru tine si

la drept vorbind ai nevoie de o pauza. Sa o plangi. Sa iti
limpezesti mintea. La naiba, sa faci ce ai nevoie sa faci
Killian. Ia o pauza!

KILLIAN: Cu tot respectul, sunt…[interupt]

SEF: O saptamana atunci! Parca ziceai ca iti place sa mergi pe

munte, nu? Romania are munti frumosi! Vorbeste cu secretara ta
sau ceva ca sa iti dea niste idei. Bun, bun, asa ramane!

KILLIAN:…bine d-le. Multumesc… [SEFUL inchide] Absolut grozav!

KILLIAN merge la receptie.

KILLIAN: Dna Ionescu?

DNA IONESCU: D-le?

KILLIAN [nervos]: Iau o vacanta. Care e locul tau favorit din

Romania?

DNA IONESCU: …. Ce fel de loc?

13
KILLIAN: Nu conteaza. Alege unul aleator.

DNA IONESCU: …Aaaaa…eu…

KILLIAN: Repede, repede, primul loc care iti vine in minte!

DNA IONESCU: Sibiu!

KILLIAN: Sib..ui! Pai foarte bine atunci, poti sa imi faci

rost de o harta a locului si sa o trimiti la hotel la mine?

DNA IONESCU: Da, sigur…pentru cand?

KILLIAN: Acum? Acum. Si suna-l pe Andrei. Poti sa ii spui sa

treaca sa ma ia acum? Avem niste cumparaturi de facut! [rade
usor isteric]

Cut la interiorul camerei de hotel. K. are un morman de

echipament de munte pe pat si se uita peste cateva
harti/pliante cu Sibiu si locurile inconjuratoare. Planifica o
ruta de mers etc.

KILLIAN [vorbind cu el insusi, rade]: Poate ca nu e o idee asa

de rea pana la urma!

Cut la masina lui ANDREI. K. isi pune lucrurile in portbagaj

si se urca in masina.Liniste in primele minute ale drumului.

KILLIAN: Andrei…Nu te-am intrebat niciodata, sper sa nu o iei

intr-un mod ofensator, dar cum se face ca stii atatea lucruri?
Si Engleza ta este exceptionala…

ANDREI: Nu o iau nici cum! Pai, toti avem povestile noastre,

nu-i asa? [pauza] Tatal meu a fost inginer de poduri, unul
dintre cei mai buni din tara, a facut facultatea in Liege.
Mama era actrita la Teatrul National din Bucuresti. Erau
amandoi oameni foarte rafinati si educati. Am avut privilegiul
de a creste in preajma unori oameni extraordinari; pe la noi
se aduna frecvent crème-a-la-crème a Bucurestiului. Cateodata
se vorbea mai multa Franceza decat Romana. Se discutau de
toate, de la moda din Paris la cele mai noi interpretari ale
pieselor de Cehov in teatrele Moscovite. Ba mai scapau chiar
si comentarii despre Shakespeare si noi descoperiri
stiintifice din Anglia. Bineinteles ca atunci eram prea
ignorant ca sa realizez ce privilegiat eram.

KILLIAN devine din ce in ce mai atent.

KILLIAN: Fantastic. Vorbele tale par a fi luate direct dintr-

un roman al lui Dostoievski, cu povestile sale despre inalta
societate Ruseasca. Si totusi…cum de…ce s-a intamplat de…?
ANDREI: De ce sunt un biet sofer acum? [rade; K. se crispeaza
si nu zice nimic] Tatal meu a vrut sa ma fac inginer ca el,
dar intr-un act de rebeliune maxima, m-am dus sa studiez
Filozofie si Literatura Engleza. In primul an am cochetat cu

14
tot felul de idei despre libertate, o societate cu adevarat
egala si justa, pana am ajuns in miscarea de rezistenta
anticomunista… Am ajuns in puscarie, din fericire executarea a
fost mai scurta. 2 ani. Pana in ’64 cand a fost un val de
gratieri. In timpul asta tata a incercat sa ma ajute si a fost
prins si el. Au scapat ieftin, ni s-au confiscat doar bunurile
si a fost dat afara din serviciu. Dupa ce am iesit, am mers sa
stau si eu, impreuna cu multi alti membrii din familia mea
intr-un apartament de 3 camere. Apoi viata a luat alta
intorsatura…Nu am mai putut sa ma intorc la studii, cand s-a
putut deja era prea tarziu pentru mine…

KILLIAN: … Imi pare rau… Iarta-ma ca am… deschis un subiect

atat de… nu stiam…ce s-a intamplat prin Romania…

ANDREI [insufletit]: Ce a fost a fost. Uite, poate ca daca nu

se intampla asa, nu as fi ajuns sa il cunosc pe Dumnezeu. Sunt
un lenes de fapt, ma obisnuisem rasfatat, si coleric…pana la
urma cred ca si acum sunt tot cam asa.

Se asterne liniste, incepe sa ploua, Andrei da drumul incet la

radio [muzica clasica]. Dupa ceva timp, K. rupe tacerea.

KILLIAN: Cum ai reusit?

ANDREI: Hm?

KILLIAN: Sa supravietuiesti adica? Cum de nu te-ai prabusit

complet dupa tot ce ti s-a intamplat?

ANDREI: Cine zice ca n-am facut-o?

K. ramane surprins de raspuns. ANDREI rade cu pofta.

ANDREI: Am avut o perioada destul de lunga de manie la

inceput. Eram furios pe mine pentru ca nu putusem sa tin capul
in jos, pe ai mei pentru ca se amestecasera in viata mea asa
si ne costaste tot ce aveam, pe comunistii care erau la
putere, pe ploaia care se infiltra din ce in ce mai mult in
tavan, pe tot. Mai ales pe Dumnezeu. Desi nu credeam in El,
l-am blestemat si L-am blamat pentru tot. Am gasit confort
chiar si in gandul sinuciderii ca o mare consolare, prin
intermediul careia se pot trece multe nopti intunecate.

KILLIAN: Nietzsche.

ANDREI: Da. Dar pana la urma, tipul acesta de rebeliune

existentiala filozofica s-a consumat. I-am abandonat pe eroii
mei ce imi dadeau atata foc din spatele miilor de pagini
sorbite.

KILLIAN: Si apoi?

ANDREI: Apoi nimic. Cred ca am obosit sa fiu furios.

15
KILLIAN: Si ce a venit in locul furiei? Atat, o resemnare? Sau
ai asteptat mocnind sa te razbuni pe regimul comunist cand s-a
creeat contextul? Lax talionis?

ANDREI: Ati auzit ce s-a zis “Ochi pentru ochi si dinte pentru
dinte.” Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau; iar
cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt.
As fi vrut sa fi primit invatatura asta la momentul acela. Da,
ne-am luptat pentru libertate in ’89. M-am agitat si eu apoi
sa ii vad prinsi si judecati pe cat mai multi comunisti. Sa
simta si ei cum e sa fii ‘dusman al poporului’.

KILLIAN: Si te-ai simtit mai bine? Razbunat?

ANDREI: Intr-un fel poate… cu trecerea anilor am inceput sa

vad cat de departe este orice miscare politica de idealurile
pe care mi le faurisem eu; libertate, intelepciune, dreptate.
Vezi, intr-un final am inceput sa inteleg ca astea sunt o
stare a sufletului mai mult decat orice. Suferinta m-a invatat
mult mai mult decat dreptatea pe care am incercat sa mi-o fac
eu, si decat viata oarecum tihnita pe care am avut-o dupa ‘89.
Poate daca mi-as fi asumat suferinta de atunci, de cand eram
tanar, eram si eu mai intelept acum.

KILLIAN: Ai fi trait umil si cu gura inchisa deci? Cum sa fie

mai bine asa? Cum sa accepti ca ti-a fost luata casa, ca nu
mai poti merge la facultate? Si apoi sa taci si sa nu zici
nimic cand criminalii astia au fost prinsi in sfarsit? Nu e
cam las sa traiesti intr-o stare pasiva si molaie asa?

ANDREI: Sunt multe feluri de ‘a face’ ceva. In Ortodoxie am

invatat despre aceste multe paradoxuri. A accepta ce ti se
intampla nu inseamna a renunta, a te lasa, ci a lua, a invata
din lucrurile astea, a le permite sa iti slefuiasca colturile
si patimile. A-ti face singur dreptate, a incerca sa scapi cu
orice pret, a pune la zid si a pedepsi pe cei ce ti-au gresit
pot sa te sfasaie mai mult decat raul care ti-a fost facut…

KILLIAN [pufnind]: Si bunica avea o obsesie cu suferinta asta…

Bine, ea era si mai si, se lua de mine ca incerc sa imi
traiesc viata si sa fac ce imi place.

ANDREI: Si esti fericit?

KILLIAN: De ce sa nu fiu? Crezi ca ar trebui sa ma apese cumva

constiinta? Ce e rau in a sta departe de lucrurile dureroase,
sau plicticoase si a te duce catre ce iti face placere?

ANDREI: Placere sau bucurie?

KILLIAN: Ei hai nu fi criptic acum! Pe semne ca e o

caracteristica a generatiilor astora mai in varsta. Placere,
bucurie, se intrepatrund nu?

ANDREI: Uneori…

16
K. da sa raspunda, apoi tace. Liniste. Dupa cateva minute
ajung la destinatie:

KILLIAN: Merci de conversatie. Cred ca a fost cea mai

filozofica coversatie in afara celor cu bunica din… totdeauna
[rade].

ANDREI: Oricand sunt amator de filozofeli, vacanta placuta!

KILLIAN: Multumesc, drum bun inapoi!

K. isi scoate lucrurile si masina pleaca. Usor amuzat, se uita

la Andrei cum se indeparteaza.

KILLIAN: Ce mos ciudat…!

Capitolul 4

KILLIAN: Asa…

Ziua este la asfintit. K. se plimba prin oras. Langa o taraba,

o bunica le da cate un mar nepotilor ei – 2 baieti la 5-6 ani.
Flashback: Bucataria lui K. din Irlanda. Unghiul de filmare
este contraplonjeu, de la nivelul unui copil; prin usa
intredeschisa a bucatariei il vedem pe DANIEL pe la 4-5 ani si
se intrevede BUNICA.

BUNICA: Gata dragule. Iti amintesti ce ti-am zis?

DANIEL: Mhm (isi trage nasul, se opreste din plans)

BUNICA: Bun. Mai ia o portie de desert atunci, ce zici?

DANIEL: (inca isi trage nasul) Da.

BUNICA: Fugi de-ti termina temele!

DANIEL iese din bucatarie cu o farfurie pe care are o bucata

de placinta. BUNICA continua sa taie legume.

BUNICA: (cu calm) Killian! Vino aici te rog, trebuie sa

vorbim.

Cineva se impiedica de K. din prezent si il trezeste din

starea de visare.

TRECATOR: Aoleu, pardon!

KILLIAN: … umm that’s ok.

K. continua sa se plimbe, se opreste pe un pod si se uita la

cum apune soarele [coloana sonora – Enation:A Letter to my
son]. Flashback – tranzitie pe apus de soare, vedem cum apune
soarele pe geamul bucatariei din amintirea de mai sus.

17
BUNICA: Killian ! Ti-am zis sa cobori te rog!

Auzim tropait pe scari si il vedem pe K., furios, la 7-8 ani,

care intra in bucatarie si tranteste usa.

KILLIAN (tipand): E numai vina
ca TU ai zis ca asta ar trebui
idiotul ala l-a rupt! I-am zis
impiedicat si a cazut pe ARCUL
bucati acum!
lui! I-am dat arcul MEU pentru
sa fac, si asa am facut. Si
sa aiba grija cu el si s-a
MEU! L-a rupt de tot! E in trei

BUNICA: Daca el a cazut, cum se face ca si tu esti la fel de

murder de noroi ca el?

KILLIAN (rusinat, isi coboara vocea): L-am… l-am imbrancit si

l-am impins in noroi. Si dupaia m-a impins si el…

BUNICA nu zice nimic, continua sa faca mancare.

BUNICA: Poti sa iei un mar de pe masa te rog? (arata cu

polonicul catre cosul cu fructe)

K. ia un mar si se uita confuz la BUNICA.

BUNICA: Acum arunca-l in perete cu toata puterea.

KILLIAN: Ce, serios?

BUNICA: Da. Serios.

K. arunca marul, care se loveste de perete, cade pe jos si se

rostogoleste inapoi catre el.

BUNICA: Acum ridica-l. Si arunca-l din nou. Pana obosesti.

K. repeat de 2-3 ori.

BUNICA: Ai obosit?

KILLIAN: Mhm.

BUNICA: Acum uite-te la mar si spune-mi ce vezi.

KILLIAN (intorcand marul pe toate partile si studiindu-l cu

atentie): E maro si moale si urat.

BUNICA: Killian, noi, atunci cand suntem furiosi, frustrati,

cand ranim alti oameni, devenim precum marul acesta. Toate
lucrurile astea sunt resimtite in sufletul nostru ca niste
lovituri. Mania mananca din puterea sufletelui nostru si ne
face moi si lipsiti de vlaga.(vocea ei devine serioasa dintr-o
data) Ca sa nu mai vorbim de ce fata natanga avem; zbarcita
toata, ochii iesind din orbite, maini zburand in toate
directiile!

K. chicoteste si incep amandoi sa rada.

18
BUNICA: Stiu ca nu ai vrut sa il ranesti pe fratele tau. Si
stiu cat de mult iti iubesti arcul. I-am spus sa gaseasca o
solutie sa il repare sau sa il schimbe. Si mi-a zis cat de rau
ii pare si ca vrea sa iti ceara scuze. Dar cred ca si tu ii
datorezi niste scuze, nu crezi?

KILLIAN (jenat, incet): Cred ca da…

Inapoi la K. din prezent. Pleaca de pe pod, vizibil rascolit

de amintirea bunicii, se opreste la un magazin si ia un pachet
de tigari. Ajunge la un motel.

KILLIAN: Buna seara, vorbiti engleza?

RECEPTIONER: Da, cum va pot ajuta?

KILLIAN: O camera va rog.

RECEPTIONER: Cate nopti?

KILLIAN: Aaaa…nu stiu. Doar pentru noaptea asta.

RECEPTIONER: Bine. Completati astea va rog.

K. completeaza formularele si ajunge in camera. Isi lasa

lucrurile, aprinde o tigara si incearca sa se uite pe harta
pentru traseul de a doua zi. Vedem alt flashback scurt cu
BUNICA in parc, in care el si DANIEL se joaca cu un catel. Cut
inapoi in prezent, K. isi stapaneste lacrimile. Cut la a doua
zi dimineata, ceasul desteptator arata 6:30.

KILLIAN: La naiba!

Opreste alarma, se ridica si isi maseaza fata. Cand vede cat e

ceasul, incearca sa adoarma la loc dar renunta. Se ridica si
se imbraca rapid. Isi strange lucrurile si scoate harta la
indemana. Ia micul dejun – convorbire cu ?? Sa reiasa ca
starea lui e inca destul de proasta. Se reflecta in vremea de
afara – cer noros, atmosfera gri. Ajunge la traseu. Pe masura
ce merge, vremea se imbunatateste, si cu asta si starea lui
interioara. Incepe sa urce printr-o padure, pe o panta
abrupta. Se impiedica de o radacina si cade cativa zeci de
metrii, rostogolindu-se. Se ridica si se scutura. Singura
lovitura e o taietura superficiala la mana. Urca din nou, pana
ajunge la un spatiu mai plat unde scoate trusa de prim ajutor
ca sa isi dezinfecteze rana. Vedem ca scoate si lanterna.

Auzim un caine latrand in departare, apoi auzim ca se apropie.

K. se uita in jur si vede lupul negru din visul sau. Lupul
trece de el la cativa metrii si se duce catre o silueta neagra
in departare. Se aseaza cateva secunde sa il priveasca,apoi se
ridica si dispare in adancul padurii. K. ramane cu ochii la
personaj; acesta are mai multe traiste de bumbac in care
culege plante din padure. Cand incepe sa se indeparteze, K.
isi ia lucrurile si il urmeaza. Shot de la nivelul solului –
vedem ca lanterna s-a rostogolit departe de restul lucrurilor

19
si este uitata acolo. K. intra intr-un fel de transa si il
urmareste pe personaj care continua sa culeaga plante; se
‘trezeste’ cand realizeaza ca e aproape intuneric afara. Se
opreste, si scoate sacul si incepe sa caute lanterna. Vazand
ca nu e unde ar fi trebuit sa fie, se panicheaza si incepe sa
scoata frenetic tot.

KILLIAN (pentru sine, mormaind panicat): La naiba, la naiba,

la naiba!

Auzim de la cativa metrii, incet si calm, cat mai non-intruziv

SILUAN (in romana): Ai uitat-o unde te-ai oprit inainte sa

incepi sa vii dupa mine.

K. intepeneste si se uita de jur imprejur rapid pentru a

repera de unde vine vocea; inca tine un obiect in mana. SILUAN
il priveste, zambind.

KILLIAN (in engleza, se balbaie): Aaaaa….nu vorbesc Romaneste…

SILUAN (in engleza): Oh… am zis ca ai uitat-o unde te-ai oprit

inainte sa incepi sa vii dupa mine.

KILLIAN (bolborosind): Ce sa uit?

SILUAN: Lanterna, nu asta cauti?

KILLIAN (incurcat): Asa e. Da. Si nu … nu stiam ca…nu va

urmaream…imi pare rau…

SILUAN (vesel): Nu-i nici un bai! A fost chiar frumos sa am

niste companie astazi. Chiar daca a fost mai de la distanta.

SILUAN scoate o lampa de cap dintr-un buzunar, o pune pe cap

si o aprinde.

SILUAN: Cred ca asta e suficienta pentru amandoi. Te-ai

indepartat destul de mult de traseu oricum si s-a facut prea
tarziu ca sa te intorci si sa gasesti marcajul acum. Hai la
schitul nostrum asta seara si te duc eu inapoi maine.

KILLIAN (surprins, jenat, a terminat sa isi puna lucrurile

inapoi): Aaaa….multumesc, ar fi minunat.

SILUAN: Bun!

SILUAN incepe sa mearga, K. merge alaturi de el. Discret, il

vedem pe SILUAN rugandu-se pe o metanie.

SILUAN: Eu sunt Siluan.

KILLIAN: Killian.

SILUAN: Ce te aduce in Romania?

20
KILLIAN: Pai lucrez pentru o companie din Marea Britanie si au
o ramura aici…

In timp ce conversatia continua, volumul ei scade (creste

coloana sonora?), camera ramane pe loc si personajele se
indeparteaza. Pe masura ce merg, vedem ca pozitia lui K. se
relaxeaza. Cut de la schit – este noapte. Ii vedem ajungand pe
un mic platou inconjurat de padure. Vedem 3 mici colibe, cu o
bisericuta, toate facute din lemn si o casuta cu un etaj si
loc de bucatarie deschisa (coliba-atelier). Mai departe se
zareste o toaleta din lemn suspendata peste o prapastie de 10-
15m. 2 din colibe sunt luminate in interior.

SILUAN: Am ajuns.

K. este incantat de loc si se simte cuprins de un sentiment de

imponderabilitate. Este coplesit de pacea si simplitatea
locului precum si a linistei calme. Se simte imediat de-al
locului. SILUAN arata spre coliba ne-luminata.

SILUAN: Aceasta este coliba mea, si pentru seara aceasta este

a ta, ca oaspete al meu.

KILLIAN: Este foarte generos din partea dvs, dar nu pot sa

primesc. Unde veti dormi dvs?

SILUAN: Nu iti face griji, si asa planuiam sa stau afara

noaptea asta oricum. Imi place foarte mult vremea aceasta.

KILLIAN: Multumesc.

K. si SILUAN pleaca catre coliba. SILUAN deschide usa si il

pofteste pe K. inauntru. Spatiul este foarte mic; vedem un
scaun de lemn cu 3 picioare, o noptiera pe care sta un teanc
de carti, un pat simplu de lemn si un mic dulap.

SILUAN: Simte-te ca acasa, si iti poti pune lucrurile unde

crezi de cuviinta.

K. incuviinteaza, SILUAN inchide usa. K. se uita in jur si

ramane cu ochii la carti; unele dintre titluri sunt in
Engleza, printre care si Father Seraphim Rose: His Life and
Works, St Silouan the Athonite, volume din Filocalia, Biblia
de la 1914. Serafim Rose e cea mai de deasupra; K. deschide la
prefata, citeste putin, o inchide si se culca. Cut la
dimineata/rasarit, este in jur de 5:30. Soarele abia rasare,
lumina de afara este galben portocalie; iarba este plina de
roua si se ridica ceata. Auzim o cantare bizantina venind din
bisericuta. K. iese din coliba se aseaza pe trepte si asculta
slujba. K. inchide ochii – suntele inconjuratoare se
intensifica, auzim si respiratia lui ritmica, rara.
(Timelapse?) Cand isi deschide ochii, cei trei monahi ies din
biserica. Cei doi monahi necunoscutise duc catre coliba-
atelier. SILUAN vine langa K.

SILUAN: Buna dimineata! Ai dormit bine?

21
KILLIAN: Da, foarte bine, multumesc! M-am trezit la timp ca sa
aud din cantarile dvs. Slujba?

SILUAN: Am tinut Sf Liturghie. Facem asta aproape in fiecare

dimineata de la 5:00.

KILLIAN: S-a simtit…extraordinar. Bineinteles, n-am inteles

nici un cuvant din ea, dar cu toate acestea, cumva m-a facut
sa ma simt … pe pace si bucuros.

SILUAN: Atunci poate ca nu forma cuvintelor este importanta,

ci incarcatura pe care o poarta. Pe semne ca iti este foame
acum, hai sa iti arat unde mancam.

Ajung la coliba-atelier, la bucataria din foisor. O masa de

lemn cu 3 scaune. Pe partea din lateral exista o camara.

SILUAN: Vara mancam aici afara. Ia un loc.

K. se aseaza si SILUAN se duce la camara; vine cu un borcan de

miere,o paine, rosii si mere. Le aseaza pe masa.

SILUAN: Iti place ceaiul de plante? Sunt adunate de noi.

KILLAN: Nu cred ca am mai baut asa ceva de cand eram copil.

Bunica ne facea ceai de musetel cand eram mici inainte de
culcare. As vrea sa incerc unul, multumesc.

SILUAN pune apa la fiert. Unul din ceilalti 2 monahi iese din
magazie cu niste unelte de agricultura si o ia prin padure. K.
il priveste curios.

SILUAN: El este pr Serafim, se ocupa de agricultura. Avem o

bucatica de pamant la vreo 2h de mers de aici. Era o livada de
meri si pruni deja acolo, si am adaugat si niste legume.

Auzim un ciocanit ritmic si il vedem pe la 3-lea monah la

etaj, prin geam, lucrand lemnul. K. isi muta privirea spre el.

SILUAN: pr Paisie e pictor si tamplar. Am amenajat un mic

atelier acolo sus. El este cel care a construit mult din ce se
vede aici.

KILLIAN: Incredibil, ati construit tot ce e aici singuri?

Mobila, colibele, biserica?

SILUAN: Mhm.

KILLIAN: Asta e nebunie curata! Trebuie sa fi durat o

vesnicie! Cum ati carat lemnele acelea imense pana aici?

SILUAN: Pai nu ne-am grabit, si avem si un ATV mic cu remorca,

pr Serafim il foloseste acum la livada.

Incep sa manance.

22
KILLIAN: Parinte, am observat ca aveti multe carti in Engleza.
Si vorbiti Engleza atat de bine. Cum se face?

SILUAN: Am studiat la Oxford. Matematica si Filozofie.

KILLIAN (surprins, pune cana jos): …. Uau! Si acum sunteti

aici ?

SILUAN (zambind): Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi.

Uneori nu vedem catre unde ne indreapta pentru ca logica pe
care o aplicam e gresita, sau suntem indaradnici, dar intr-un
final vedem in retrospectiva care este scopul pentru care s-au
intamplat anumite lucruri. Oxford poate parea in alta lume,
dar daca nu as fi invatat acolo, probabil ca nu as fi aici
acum. Tipul de intelegere a lucrurilor si cunostiintele
insusite in contextul acela, au dus la acest rezultat la prima
vedere neasteptat.

KILLIAN: Marturisesc ca nu prea vad legatura intre aceste doua

locuri. Dar cred ca incep sa simt ca acesta este un loc al
‘neasteptatului’. Sa stau aici cu dvs si sa am aceasta
conversatie in acest moment este destul de suprarealist.

SILUAN: Atunci sa te aducem inapoi pe taramul realului pe

traseu?

KILLIAN: De fapt… va deranjeaza daca mai raman inca putin? As

vrea sa va si ajut la treaba daca se poate.

SILUAN: Sigur! Esti binevenit sa ramai! Imi pusesm in gand sa

termin de cules plante astazi. Poti veni cu mine sau il putem
intreba pe pr Paisie daca are nevoie de ajutor la preparat
lemnul.

KILLIAN: Vin la cules.

SILUAN: Perfect, ia o plasa atunci.

Dupa ceva timp de mers prin padure si cules plante in liniste;

Il vedem pe K. pierdut in ganduri, si expresia lui devine
tensionata. Se urzica si injura. Toarna apa pe mana.

KILLIAN (tensionat): Parinte nu inteleg. Ati avut acces la

ceea ce multi oameni numai viseaza. Una dintre scolile de top
din lume, academiciani de elita. Ati fi putut sa faceti atat
de multe lucruri folositoare pentru cei din jur cu ce ati
invatat. In schimb, ati ales sa va ascundeti aici, intr-un
colt uitat de lume. Pe cuvant, e chiar egoist, macar invatati
pe altii daca nu v-a interesat sa faceti dvs nimic cu ce ati
acumulat. Si dupa atata cunoastere, ati ramas asa numai la
religie. Religia a fost facuta pentru a controla masele, poate
in cel mai bun caz serveste la educarea copiilor in vederea
unor reguli fundamentale de etica si moralitate: nu insela, nu
fura, nu omori.
Dar serios acum, a lua religia in serios nu numai ca nu duce
la progres istoric, dar chiar ii pune piedici si da nastere la

23
oameni complexati, ingusti la minte si frustrati. Ia uitati ce
probleme sunt pe tot globul acum cu fundamentalistii astia
religiosi musulmani, si ce a mai fost si in trecut cu
inchizitia si mai stiu eu ce.
Si chiar la un nivel personal, individual, nu este oarecum
infantil sa presupui ca altcineva este responsabil de a-ti da
un scop si o menire in viata?

SILUAN este imperturbabil, inca mai culege plante.

SILUAN: Killian, polemica aceasta, imi este adresata mie sau

tie? Te-ai chinuit foarte tare sa convingi pe cineva, care in
mod clar a luat deja o decizie, ca viata sa este gresita.

KILLIAN: Dvs. Eu nu am ce sa imi reprosez; am facut ce am

vrut, am experimentat ce mi-a placut, nu cred ca mi-am irosit
viata. Poate nu vreau sa inghit ineptia asta spirituala menita
sa iti stirbeasca independenta. Daca dvs v-ati limitat la o
viata inapoiata, nu inseamna ca a cauta sa iti cresti
calitatea vietii e gresit.

SILUAN: ‘Calitatea vietii’ nu e neaparat o masura a

criteriilor pragmatice pe care stiintle sociale le folosesc…
Citesti filozofie?

KILLIAN: Da, sigur, Nietzche, Sartre, Descartes…

SILUAN: Guenon?

KILLIAN: Nu, de ce mai intrbati?

SILUAN: Guenon scrie despre filozofia pe care se bazeaza

societatea moderna in felul urmator. El vede Crestinismul ca
traditia spirituala a Vestului. Pentru el, mentinerea
traditiei vechi este ceva esential, nu e un semn al unei
gandiri limitate si inchise. Ceea ce modernistii vad a fi
progress istoric, el vede ca fiind dezintegrare istorica.
Societatea noastra moderna este construita pe respingerea
spiritului traditional al culturilor vechi. In absenta acestei
perspective transcendentale, care acorda intregii existente un
nivel de coerenta, viata moderna devine fragmentata, haotica
si confuza. Noi am crescut deci intr-o lume care a degenerat
de la profunzimea si plentitudinea ei de odinioara.
Tu vezi ‘cunoasterea’ ca fiind numai ceva logic, ce trebuie
implementat in ceva pragmatic pentru a da roade.

KILLIAN: Pai si cum alt fel s-ar putea vedea?

SILUAN: Cunoasterea adevarului esential, care este defapt

Dumnezeu se face prin inima, prin simtire, ‘cunoasterea prin
revelatie’, precum zice pr Sofronie Saharov. Asta este
cunoasterea ce il umple pe om si domneste peste toate celelate
tipuri de cunoastere. Si uneori chemarea sufletului catre
Creatorul sau cere o renuntare la cele ale lumii si tanjeste
catre o instrainare de ele.

24
KILLIAN: Deci este o fuga pana la urma. De oameni, de
responsabilitati?

SILUAN: Ortodoxia este plina de paradoxuri. Vezi tu, Sf Siluan

credea ca cel ce se roaga cu adevarat lui Dumnezeu integreaza
toata lumea in viata lui vesnica, indiferent de distanta
geografica sau timpul istoric dintre ei. Sf Isaac spunea ca
sfintii imbratiseaza intregul pamant, intreaga lume cu
dragostea lor. Dumnezeu face ca dragostea, empatia, sfintenia
lor sa aiba partasie cu noi, depasind spatiul si timpul fizic.
Asa si noi monahii, prin retragerea din lume, cautam sa ne
rugam nu numai pentru noi, ci si pentru cei pe care i-am lasat
in lume. Asfel nu traim numai pentru noi, si nu ne inchidem in
noi insine sau nu il cautam pe Dumnezeu intr-o maniera egoista
si exclusivista. Asta ar fi o contradictie.

KILLIAN: …nu stiu…

SILUAN: Killian, sunt multe de spus pe subiectele acestea. Dar

in primul rand cred ca trebuie sa te intrebi ce anume vrei cu
adevarat. De ce simti condtradictiile astea in interiorul tau?
Si daca esti pregatit sa sacrifici paradigma in care esti acum
ca sa poti cu adevarat sa patrunzi raspunsurile pe care le
cauti. Ca sa ajungi, trebuie sa pleci. Ca sa invii, trebuie sa
mori.

SILUAN si K. au pornit inapoi catre drumul spre schit. Este pe

inserat.

KILLIAN: Stiti ceva? Cred ca soferul meu din Bucuresti ar fi

apreciat mult ce mi-ati zis. Andrei Iosif. E un tip briliant.

SILUAN: Inalt, subtire, cu parul scurt grizonat si ochi

albastrii? Poarta tot timpul o palarie de capitan?

KILLIAN: Da, el e.

SILUAN: E un prieten bun de-al nostru. Ne mai ajuta sa

transportam comenzi mai mari de tamplarie prin tara.

KILLIAN: Ha… ce mica e lumea!

SILUAN: Minunat de mica! Ar trebui sa ne odihnim putin, avem

slujba de dimineata.

KILLIAN: Bine.

SILUAN se duce sa lase traistele in camara, iar K. intra in

coliba. Sta pe marginea patului si ia cartea cu Serafim Rose.
Incepe sa o citeasca, cateva ore trec. K. se ridica si se duce
la rucsac, cauta sticla cu apa, care e goala. Iese din coliba,
si se duce catre bucatarie sa bea apa. In timp ce isi toarna
apa intr-un pahar, aude un scancet de caine. Se uita si vede
aparand lupul negru din vis.

KILLIAN: Tu…ce faci aici? Vino aici baiatule.

25
Lupul vine aproape de el si se lasa mangaiat, apoi latra,
pleaca catre padure si asteapta ca sa il urmeze K. Lumina
lunii face imprejurimile suficient de clare incat sa nu fie
nevoie de o sursa de lumina in plus. La cativa zeci de metrii,
K. vede o lumina alba, care palpaie. Emotionat si intrigat, se
indreapta catre ea. Cand ajunge suficient de aproape, il vede
pe SILUAN ridicat de la pamant, cu capul sprijinit in piept,
in genunchi, rugandu-se si inconjurat de o lumina alba. K. e
coplesit de harul ce se afla acolo in acel moment si cade in
genunchi, orbit de lumina. Inchide ochii – imaginea se topeste
in alb. Cut la K. care se trezeste de dimineata la inceputul
slujbei, este inapoi in pat in coliba. Se da jos si intra la
slujba in biserica. Dupa slujba:

SILUAN: Buna dimineata! Ai dormit bine?

KILLIAN: Da…am avut un vis ciudat…Liturghia a fost minunata.

Ce se arde de miroase asa de bine?

Cadrul e filmat astfel incat sa vedem paharul rasturnat de el

in noaptea precedenta pe jos, unde cazuse.

SILUAN: Tamaie.

Incepe sa bata vantul si se vad nori de ploaie in zare.

SILUAN: Se pare ca se strica vremea. Poate ar trebui sa mergem

inapoi la traseu acum?

KILLIAN: Da, ar fi foarte bine. Si asa ar cam trebui sa o iau

inapoi catre Bucuresti. Am senzatia ca seful meu a inceput sa
se panicheze ca nu am raspuns mailurilor cu siguranta urgente
atatea zile.

SILUAN: Bun, bun. Poti sa impachetezi si te astept pe la

bucatarie.

K. se intoarce.

SILUAN: Pentru drum. (ii intinde o plasa cu mancare). Asteapta-

ma putin te rog.

KILLIAN: Sure.

SILUAN se duce in coliba si revine cu carte pr Serafim Rose.

SILUAN: Pentru tine ! (i-o da lui K.)

KILLIAN: Cum ati stiut ca citeam asta?

SILUAN: Mi s-a parut ca se miscase un pic mai la dreapta decat

cum o lasasem.

KILLIAN: Sigur ca da…..

26
Ajung inapoi la traseu.

SILUAN: Uite-ne ajunsi. Si daca nu ma insel, uite si lanterna

ta. (arata catre ceva pe jos)

KILLIAN: Nu-i adevarat, incredibil! Multumesc pentru tot

parinte! Nu stiu cum, dar parca am inceput sa inteleg ce
incercati sa imi explicati ieri…

SILUAN incuviinteaza.

SILUAN: Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te intareasca! (ii da

o binecuvantare pe cap)

SILUAN pleaca. K. o ia inapoi pe traseu.

KILLIAN: Inapoi la viata ‘normala’ deci.

CAPITOLUL 5

K. ajunge intr-un sat – este sfarsit de dupa-amiaza. Intra

intr-un restaurant si comanda ceva de mancare si o cafea. Pune
telefonul la incarcat si il suna pe ANDREI.

KILLIAN: Buna ziua.

ANDREI: Buna ziua, chiar ma intrebam ce faceti.

KILLIAN: Pe scurt, sa zicem ca am intalnit pe cativa dintre

prietenii tai…

ANDREI: Prieteni de-ai mei?

KILLIAN: E o poveste lunga. Iti zic pe drum. Cat de repede

poti veni sa ma iei? Sunt in _____ la un restaurant.

ANDREI: Cam in _____.

KILLIAN: Bine, multumesc, drum bun!

ANDREI: Multumesc, la revedere!

K. se aseaza la o masa cu vedere la strada si scoate cartea.

Time laps – citeste pana vede cum cineva ii face semn cu
farurile de afara – ANDREI. K. se duce la portbagaj si isi
lasa lucrurile, apoi intra in fata.

KILLIAN: Andrei, ce bine imi pare sa te vad!

ANDREI: Si mie dle! Pareti….diferit.

KILLIAN: Pai…nu stiu cat de mult o sa ma crezi daca iti spun

ce s-a intamplat.

Masina porneste si volumul conversatiei scade. Pe drum:

27
KILLIAN: Ce nu pricep e cum am putut sa incep sa inteleg
anumite lucruri care pana acum le-am intors pe toate partile
si n-am gasit nici o solutie. Si nici nu imi dau seama cum m-
am simtit asa de aproape de oamenii astia. Nu sunt ortodox, si
nici nu m-am considerat religios. Trebuie sa marturisesc ca
aceasta intalnire…a schimbat ceva in mine. Am simtit prezenta
lui Dumnezeu… Nu stiu exact ce o sa fac de acum incolo dar nu
cred ca ma pot intoarce la a face lucrurile cum le faceam
inainte.

ANDREI: Pr Rafail Noica zicea ca ‘Ortodoxia este firea

omului’. Cred ca ati rezonat cu aceast firesc pe care il au
moanahii. In dragostea lui Hristos, lucrurile transcend
cultura, nationalitatea si, indraznesc sa spun, si apartenenta
religioasa.

Masina ajunge la hotel.

ANDREI: Cred ca asta este halta dvs.

KILLIAN: Da, inapoi la vechea viata, nu?

ANDREI: Dar nu inapoi la acelasi om cred?

KILLIAN (oftand): O sa vedem.

Cut la K. in camera. Isi pune lucrurile pe hol, scoate

telefonul si il pune pe masa – ecranul arata Sambata ora
21:00. Vedem mesaje necitite. Intra in dus. Telefonul suna de
3 ori – ecranul arata nr SEFULUI. K. iese si vede mesajele –
sunt de la cateva fete din club si apelurile:

KILLIAN: Bleah…

K. il suna pe SEF inapoi:

KILLIAN: Buna seara.

SEF: Killian, baiatule! Incepusem sa cred ca te-ai pierdut

prin salbaticie sau ceva.

KILLIAN: M-am pierdut, m-am regasit, oricum, m-am intors in

Bucuresti acum.

SEF: Ma bucur ca te-ai intors. Stiu ca mai aveai o zi de

concediu dar am incercat sa dau de tine de cateva zile pentru
ca m-au sunat aia de compania Frantuzeasca care se gandeau sa
investeasca. Sunt presati de timp si trebuie sa ia o decizie
luni, asa ca trebuie sa fim brici luni la prima ora. Du-te la
birou maine la prima ora si as vrea sa refaci calculele pe
ultimele trei luni si sa te uiti peste strategia scrisa de
Alex. Ti-am trimis deja si corespondenta cu ei. Dupa ce
termini cu tot, da-mi un mesaj si vorbim pe Skype.

KILLIAN: Bine, sigur.

28
SEF: Du-te deci pe la 8:00? Ar trebui sa termini pana pe la
17:00 zic?

KILLIAN: Da, suna bine.

BOSS: Grozav, la revedere.

KILLIAN: La revedere!

K. inchide telefonul, suna room-service si comanda niste ceai.

Isi deschide rucsacul si scoate cartea. Incepe sa o
rasfoiasca. Dupa ce vine ceaiul, iese pe balcon si incepe sa
citeasca. Dupa cateva pagini, ofteaza si o inchide zgomotos.
Revine in camera, ia telefonul si il suna pe ANDREI:

ANDREI: Alo?

KILLIAN: Iarta-ma ca te deranjez din nou, si asa tarziu. Acum

am aflat ca trebuie sa ajung la birou maine dimineata la 8.
Poti sa ma duci?

ANDREI: Da. Va iau pe la 7:30.

KILLIAN: Bine multumesc.

ANDREI: La revedere.

K. deschide laptopul si incepe plictisit sa citeasca e-

mailurile.
Cut la dimineata. K. imbracat lejer, cu diplomatul in mana,
intra in masina la ANDREI.

ANDREI: Buna dimineata dle!

KILLIAN: Buna dimineata.

ANDREI: Asa repede ati revenit in mijlocul muncii?

KILLIAN: Se pare ca da…Ba chiar de azi noapte am inceput.

ANDREI: Stiti cum se zice: ‘banii nu dorm niciodata’.

KILLIAN: Mda, si noi odata cu ei.

Dupa cateva minute de condus.

KILLIAN: Opreste masina te rog.

ANDREI: S-a intamplat ceva?

KILLIAN: Da. Stii vreo biserica pe aici?

ANDREI: Aaa…da, biserica ____. De ce?

KILLIAN: Du-ma acolo mai bine. O sa iau un taxi dupa slujba sa

ajung la birou.

29
ANDREI: … bine.

K. ii scrie un mesaj SEFULUI: Buna dimineata, imi pare rau,

ceva urgent si de importanta maxima a intervenit in dimineata
asta si nu voi putea ajunge la birou decat in jur de ora 12.
Dupa cateva minute SEFUL suna:

SEF (nervos): Killian, intalnirea asta e de importanta maxima!

Nu am dat de tine deloc saptamana asta. Trebuie sa iau masa de
pranz cu Gerard luni si sa inchei invoiala! Stii cat de
profitabil poate sa fie lucrul asta pentru noi, si pentru
tine!

KILLIAN: Sunt sigur ca ii ai deja la degetul cel mic sefule.

Altfel nu ai fi programat intalnirea asta asa de rapid, si
amandoi stim chestia asta. Avem suficient timp si daca ajung
un pic mai tarziu. Vorbim pe la 20:00. Si sunt convins ca si
Linda ar aprecia daca ati avea o duminica in familie fara
munca, macar trei sferturi din zi.

SEF: Bine, presupun (inchide telefonul.

K. inchide telefonul, multumit de sine insusi.

KILLIAN: Si asa se face, Andrei!

ANDREI: Bunica dvs ar fi mandra!

KILLIAN: Si eu mizez pe asta…

Se vede deja biserica.

ANDREI: Aveti un pic emotii sau mi se pare?

KILLIAN: Da, nu stiu de ce. Nici eu nu stiu foarte bine ce fac

in momentul asta…

ANDREI: Pai eu zic ca e primul pas. Nu va faceti griji,

Dumnezeu ii face pe ceilalti 99.

KILLIAN: Multumesc. O duminica placuta!

ANDREI: Si dvs.

K. coboara din masina si isi ia geanta. Poarta de la biserica

este poarta din vis pe care nu mai ajunsese sa o deschida.
Apasa pe clanta si o lumina iese dinauntru. Lumina il cuprinde
cand intra – tranzitie pe alb la generic de final.

-SFARSIT-

30
31