Sunteți pe pagina 1din 2

Tratamente BIO pentru cultura de roșii:

Stropiri FĂRĂ chimicale contra manei sau a putregaiului cenușiu

Soluție „lăptoasă” contra manei la roșii

Plantsadul deja a atins vreo 10 – 12 cm, săptămânal vom stropi tinerele plante cu o soluţie preparată din
lapte degresat, zer sau kefir. Aveți nevoie de 1 litru de lapte degresat, zer sau kefir la nouă litri de apă + 25-
35 picături de tinctură de iod. Putem alterna stropirea cu macerat de urzică şi coada calului, 500 de grame
de plantă uscată la 5 litri apă rece sau fierbinte, nu contează.

Soluții naturale pentru sănătatea tomatelor

Usturoiul este un duşman de temut al ciupercilor parazite şi al multor boli ale plantelor, în general. Este
un antibiotic natural, un antimicotic şi un redutabil imunomodelator. Maceratul de usturoi, care va feri
planta de ciuperca manei se prepară astfel: într-un borcan de trei litri punem 500 gr de usturoi necurăţat
dat prin maşina de tocat.
Acoperim cu apă şi ţinem la loc întunecat şi cald preţ de 5 zile. Apoi, după ce strecurăm şi punem în
recipiente de sticlă, de preferinţă întunecate, vom lua câte 60 ml de macerat la 10 l apă „stată”, adăugăm 2-
3 linguri de săpun lichid şi stropim roşiile cam de 4 – 5 ori în toată perioada de vegetaţie. Dacă întâmplarea
face ca mana să persiste atunci vom stropi ceva mai des.

• Ardeiul iute poate fi folosit de asemenea împotriva afidelor, melcilor fără cochilii, larvelor de fluturi,
moliilor, ploșnițelor, tripsilor. Se folosesc 1 kg fructe proaspete tăiate pe jumătate sau 0,5 kg fructe uscate
mărunțite bine, se acoperă cu apă, se lasă la macerat două zile într-o găleată acoperită, apoi se fierbe și se
lasă încă două zile la macerat. După care se amestecă bine se stoarce, iar soluția obținută se filtrează.
Trebuie folosită imediat. Cantitățile sunt următoarele 250-500 ml soluție concentrată la 10 l apă la care
adăugăm 40 g săpun diluat într-un litru de apă.

Pe lângă preparatele care țin deoparte bolile mai există o serie de „trucuri” cu ajutorul cărora puteți ține la
distanță dăunătorii dar și mana sau bolile fungice.

Odată ce mana a pătruns în plante se adună constant frunzele sau fructele afectate și se distrug astfel ca să
nu se răspândească și la plantele sănătoase.

Mai este permisă în cultura bio și zeama bordeleză dar cumpărată doar de la magazinele de specialitate,
cu indicații clare pe etichetă de cine și cum a fost produsă. Sunt permise prin legislație europeană doar 3
kilograme la hectar pe an, stropiri cu zeamă bordeleză.

Ceapa este dușmanul de temut al afidelor, al tripsilor de tutun și de seră, al păianjenului din culturile de
plante din familia cucurbitace, a omizilor. Se infuzează timp de 4 zile în 10 l de apă în jur de 200 g coji de
ceapă, apoi se strecoară. Se diluează și se stropesc culturile de legume. Se stropește săptămânal timp de o
lună. În zilele de tratament temperatura aerului după apusul soarelui nu trebuie să fie sub 15 grade.

Gălbenelele se folosesc ca „armă” împotriva nematozilor, unor păianjeni, fluturi, mai multor dăunători,
tripsi, fuzarioza. Se recomandă plantarea printre legume pentru a feri culturile sau 200 g de semințe
mărunțite se acoperă cu 10 l de apă, se infuzează timp de 24 ore după care se filtrează și se folosește pentru
stropit.

Ștevia este folosită împotriva tripsilor de seră și de tutun, a păianjenului roșu și a afidelor. 300 g de
rădăcini recoltate toamna se mărunțesc bine și se infuzează trei ore în 10 l de apă caldă (70 grade), se
strecoară iar înainte de folosire se adaugă 40 g săpun.
Coada calului. Prin conținutul crescut de acid silicic întărește țesutul plantei, astfel se creează un scut
împotriva dăunătorilor. O parte de frunze uscate la 10 părți de apă.

Roșiile se pot proteja de afide plantând în apropierea lor Condurul Doamnei. Afidele vor prefera această
plantă îndepărtându-se de tomate;

Se plantează ceapă și usturoi în apropierea roșiilor. Acestea vor fi inamicul numărul unu împotriva manei
și a altor boli fungice;

Un alt lucru important la care trebuie acordată maximă atenție îl reprezintă udatul. Roșiile au nevoie de
udare constantă. Totuși, nu trebuie exagerat cu apa, pentru că roșiile vor înflori devreme și nu vor mai rodi,
dar și din cauza faptului că se poate forma mucegaiul. Nu se udă cultura de tomate după-amiază sau seara.
Cel mai indicat moment pentru aceasta operațiune este dimineața devreme.

Plantele companion pentru roșii sunt:

– Crăițele care alungă nematozii de la rădăcină


– Gălbenelele care alungă prin mirosul lor anumite insecte rele
– Busuiocul care dă aromă fructelor
– Condurașii care pot constitui capcane, acestea atrăgând afidele către ei
– Ceapa și usturoiul care resping datorită mirosului afidele.

Sursa: agrointel.ro