Sunteți pe pagina 1din 31

Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică

Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor


2016-2017

I. Elemente de mecanică
Toate procesele tehnologice necesită lucru mecanic, iar producerea și consumul energetic, în
particular de lucru mecanic, caracterizează nivelul de dezvoltare și de civilizație al societății.
Obiectivul acestui capitol este acela de a prezenta conceptele fundamentale de timp, spațiu,
interacție, mișcare, energie, și utilitatea acestora pentru economie și societate. Mișcarea este o
proprietate universală a obiectelor micro- și macroscopice. Deplasarea controlată a obiectelor,
de la avioane până la electronii din interiorul conductoarelor, este esențială pentru construcția
mecanismelor cu rol în producerea și transmiterea mișcării în procesele și mașinile industriale
(centrale eoliene și hidro, mijloace de transport terestre și aeriene, motoare etc.). Cunoașterea
traiectoriilor obiectelor în spațiu este importantă în toate dispozitivele mecanice construite de om,
deoarece, pe baza lor, se pot face predicții, planuri, proiecte și estimări ale necesarului de
energie. Ingineria nu are sens fără proiectare, care presupune transmiterea informației în mod
condensat, neechivoc, printr-un limbaj tehnic adecvat.

Cuprins
1. Elemente primare
Timpul și spațiul
Distanța dintre două puncte în spațiu
2. Ecuații de mișcare
Mișcare și repaus
Reprezentări grafice
Deducerea ecuațiilor de mișcare; condiții inițiale
3. Principiile lui Newton
Principiul întâi al mecanicii
Masa și impulsul
Principiul al doilea al mecanicii: câmpuri de forțe
Principiul al treilea al mecanicii
4. Mărimi energetice
Stările energetice și energia
Mărimi energetice de stare și mărimi energetice de proces
Lucrul mecanic
Energia cinetică
Energia potențială
Puterea mecanică
Căldura
5. Dezvoltări în econo-fizică

1
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

1. Elemente primare

Timpul și spațiul
Explozia primordială – ”Big Bang”: în limitele cunoștințelor actuale, reprezintă începutul
Universului, atât ca timp, cât și ca spațiu.
Toate fenomenele naturale se petrec în timp și în spațiu. Pentru a studia un eveniment trebuie să
cunoaștem timpul (momentul) când se produce și locul (poziția) unde se produce.
Timp – parametru caracterizat de un număr mereu crescător1, se măsoară în secunde:
timp, simbol t, [t]SI=s (secundă).
Practic, cu ajutorul cronometrelor, se măsoară intervale de timp dintre evenimente succesive, care
indică numărul de secunde scurse între primul și al doilea eveniment: t=t2t1.
Spațiu fizic – interiorul Universului în care trăim.
Obiect – entitate identificabilă prin măsurători adecvate.
De exemplu, un eveniment este „percepția unui obiect”. Uzual, simpla observație, cu ajutorul
receptorilor umani, poate fi considerată o măsurătoare grosieră, cu rezultat binar: 0 pentru absența
obiectului, 1 pentru prezența obiectului. Astfel de receptori sunt organele naturale specializate:
ochii (fotodetectori), urechile (fonodetectori), papilele gustative sau olfactive (chemoreceptori),
terminațiile nervoase termosensibile etc. Alte animale au organe electro-și magneto-sensibile
pentru câmpuri electromagnetice în afara domeniului de vizibilitate al omului (de ex. vulturii sunt
sensibili la radiația ultravioletă), sau detectoare de vibrații în afara domeniului de audibilitate al
urechii umane, care pot identifica prezența unui obiect în spațiu (de ex. liliecii sunt sensibili la
ultrasunete).
Referențial – un obiect ales arbitrar (notat cu litera O – origine), față de care studiem evenimente
în porțiunea de Univers care ne interesează (mișcări, influențe
reciproce, timpi de existență, etc.).
Poziție în spațiul fizic – set de trei numere (x,y,z) care identifică
univoc obiectul de studiu în spațiul fizic, în raport cu referențialul.
Exemple
1. Poziția referențialului, față de el însuși, este dată de setul de trei
numere, toate nule (0,0,0); acest punct este originea O(0,0,0).
2. Poziția punctului M față de referențial este dată de setul de trei
numere (2,3,4), adică (x=2, y=3, z=4), sau M(2,3,4).
Coordonată - oricare dintre cele trei numere care exprimă poziția Referențial și obiect în spațiul fizic
obiectului în spațiul fizic. Fig.1.1

1
Proprietate cunoscută sub denumirea de săgeata timpului; SI este abrevierea de la Sistemul International de unități
de măsură http://physics.nist.gov/cuu/Units/units.html, iar prefixele pentru multiplii și submultiplii unităților de
măsura se pot consulta la http://physics.nist.gov/cuu/Units/prefixes.html. Regulile de scriere ale simbolurilor sunt
prezentate la http://physics.nist.gov/cuu/Units/rules.html.

2
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Spre deosebire de timp, care se exprimă printr-un singur număr (de ex. numărul de secunde dintre
două evenimente), în spațiul fizic este nevoie de trei numere (trei coordonate) pentru a delimita
poziția obiectului (sau locul unde se produce evenimentul). Noțiunea de coordonată se poate
extinde și la timp, în sensul de coordonată temporală.
Poziția unui obiect în spațiul fizic este univoc determinată dacă se cunosc cele trei coordonate ale
sale. Deoarece sunt trei coordonate spațiale, spunem că spațiul fizic este tridimensional.
Judecând analog, spunem că timpul este un parametru unidimensional, sau, echivalent, un
parametru scalar.
Planul este un subspațiu al spațiului fizic ale cărui proprietăți le caracterizăm prin două
coordonate.
“Spațiul” unidimensional este un subspațiu al spațiului fizic ale cărui proprietăți le caracterizăm
printr-o singură coordonată, de tip lungime, care se măsoară în metri:
lungime, simbol [l]SI=m (metru).
Numărul de coordonate necesar pentru a determina univoc poziția unui obiect dă dimensiunea
spațiului.
Observație
Sensul termenului „dimensiune” trebuie perceput din context. Pe lângă accepțiunea uzuală a
termenului dimensiune, ca lungimea (eventual lățimea, sau grosimea unui obiect, dacă ne referim
la obiecte fizice), am mai luat cunoștință cu încă două sensuri ale termenului „dimensiune”. Unul
este cel de mai sus, de dimensiune a spațiului, că numărul minim de coordonate care determină
univoc poziția unui obiect, iar celălalt se referă la unitățile de măsură ale unor mărimi: spunem că
două mărimi au aceeași dimensiune, dacă unitățile lor de măsură sunt aceleași, în SI. Spre
exemplu, planul este bidimensional (două coordonate), iar spațiul fizic este tridimensional (trei
coordonate). Pentru celălalt sens al termenului, mărimile timp și spațiu au dimensiuni diferite,
deoarece au unități de măsură diferite: secundă, respectiv metru.

În afară de spațiul fizic uzual există spații generalizate, multidimensionale, caracterizabile prin
mai mult de trei coordonate. Exemple: “spațiul fazelor”, hiperspații geometrice etc.
Coordonatele spațiului fizic pot avea mai multe reprezentări, cu diferite unități de măsură, dintre
care cel puțin una, obligatoriu, este de tip lungime și se măsoară în metri. În spațiul fizic, cele mai
utilizate tipuri de reprezentări sunt:
1. Reprezentarea în coordonate carteziene2 (x,y,z), unde toate cele trei coordonate se măsoară în
metri. Schematic, se simbolizează prin trei drepte, perpendiculare două câte două, concurente în
punctul în care se găsește obiectul ales ca referențial; acest punct este originea coordonatelor
O(0,0,0).

2
După numele lui Renée Descartes.

3
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

2. Reprezentarea în coordonate sferice (r,,); r este coordonata


spațială (se măsoara în metri), iar celelalte două sunt coordonate
unghiulare, unghiurile măsurându-se, în SI, în radiani
[unghi]SI=rad (radian).
Corespondența dintre cele două tipuri de coordonate este indicată în
Fig.1.2. Originea este aceeași O(0,0,0).
Fig.1.2
Relațiile de transformare ale unităților de măsură radiani-grade
sexagesimale pentru unghiuri sunt:

180
[unghi]exprimat în grade =  [unghi]exprimat în radiani


[unghi]exprimat în radiani =  [unghi]exprimat în grade
180
Teme
1. Verificați, pe calculatorul personal, conversia unor unghiuri, cu Fig. 1.3
ajutorul tastelor “DEG” și “RAD”.
2. Completați, în radiani, măsurile unghiurilor de pe desenul din Fig.1.3,
acolo unde acestea lipsesc.

În plan, reprezentările anterioare sunt (Fig.1.4):


1. Coordonate carteziene (x,y), sau (x,z), sau, încă (y,z), cu originea Fig. 1.4
O(0,0).
2. Coordonate polare3 (r, ), cu originea O(0,0).
În spațiul unidimensional, cele două tipuri de reprezentări sunt
identice rz (echivalent, se poate face orice alegere rx sau ry).

Exemple
1. În coordonatele carteziene din plan (vezi Fig.1.5) sunt figurate
pozițiile unor obiecte mici, de culori diferite: punctul verde V(2, 3), Fig.1.5
punctul roșu R(3, 1) și punctul albastru A(1,5, 2,5), unitățile de
măsură fiind arbitrare.
2. În Fig.1.6 sunt figurate în coordonate polare pozițiile punctelor
V(3, 60) și A(4, 210), unitatea de măsură pentru lungime fiind
arbitrară (poate fi luată, de exemplu, în centimetri), iar unghiul fiind
dat în grade sexagesimale. Dacă unghiul este exprimat în radiani,
atunci aceleași poziții se scriu V(3, /3), A(4, 7/6). Fig. 1.6

3
În plan, coordonatele sferice se redenumesc, prin convenție, coordonate polare.

4
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Relații de transformare dintre coordonate


Trecerea de la coordonatele carteziene la cele sferice, și reciproc, se face cu ajutorul relațiilor de
transformare de mai jos4:
(r, θ, φ), r ∈[0, ∞ ), θ∈[0, π ], φ∈[0, 2π )  (x, y, z) , x∈(∞, ∞ ), y∈(∞, ∞ ), z∈(∞, ∞)

x  r sin  cos 
y  r sin  sin 
z  r cos

x,y,z sunt proiecțiile lui r pe axele carteziene.


În plan, trecerea de la coordonatele carteziene la cele polare, și reciproc, se face conform
relațiilor:
(r, φ), r ∈[0, ∞ ), φ∈[0, 2π )  (x, y) , x∈(∞, ∞ ), y∈(∞, ∞ )

x  r cos  r  x2  y 2
y  r sin  y
  arctan
x

Exemple
Utilizând relațiile de transformare dintre coordonate, verificați corectitudinea transformărilor de
mai jos și figurați-le în planul (x, y), respectiv (r, φ), după caz.
(r, φ) = (5, 0)  (x, y) = (5, 0);
(r, φ) = (5, )  (x, y) = (5, 0);
(r, φ) = (2, 5/6)  (x, y) = (1,73, 1);
(x, y) = (1, 1)  (r, φ) = (1,41, 5/4) = (1,41, 3/4);
(x, y) = (1, 2)  (r, φ) = (2,24, 1,11) = (2,24, 0,35).

Teme de casă
Coordonate geodezice: latitudine, longitudine, altitudine.
Sateliți geostaționari și localizare “Global Positioning System” (GPS).

În cele ce urmează, referirea se va face exclusiv la coordonatele carteziene.

4
Vezi și http://www.math.uri.edu/~bkaskosz/flashmo/sphcoords

5
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Vectori în spațiu5
Fără a intra în detalii matematice, menționăm că în fizică
și inginerie se utilizează modelul vectorilor fizici, mai
compact și mai sugestiv decât modelul vectorial din
matematică, dar complet echivalent cu acesta. Un vector
fizic este o entitate reprezentată printr-un segment de
dreaptă orientat (o săgeată) având următoarele elemente:
i/ punct de aplicație, reprezentând punctul în care se
manifestă mărimea fizică;
ii/ mărime (modul, sau valoare absolută), proporțională cu
intensitatea mărimii vectoriale respective;
iii/ orientare, adică direcția pe care se manifestă mărimea
vectorială respectivă (se numește și dreapta-suport a Fig.1.7
vectorului) și sensul acestuia, dat de sensul de manifestare a mărimii (sensul pe dreapta-suport).
În tabelul de mai jos sunt indicate corespondențele dintre notațiile matematice și cele fizice atât
  
pentru vectori de poziție, notați generic cu r ( rA și rB în Fig.1.7), cât și pentru orice altă mărime

vectorială simbolizată prin w . Vectorul cu mărime unitate se numește versor. Versorii axelor de
  
coordonate sunt notați i pentru axa Ox, j pentru axa Oy, și k pentru axa Oz.

Tabelul 1. Corespondențele dintre notațiile matematice și cele fizice ale vectorilor


Notație fizică Notație matematică Relație de legătură
   
r x, y, z  
r  xi  y j  z k
    
i 1,0,0 i  1 i  0  j  0  k
    
j 0,1,0 j  0  i  1 j  0  k
    
k 0,0,1 k  0  i  0  j  1 k
   
rAB ( xB  xA ), ( yB  yA ), ( zB  zA ) 
rAB  ( xB  xA )i  ( yB  yA ) j  ( zB  zA )k
w

wx , w y , wz    
w  wx  i  w y  j  wz  k

 
Produsul scalar a doi vectori notat w  u este numărul
   
w  u  w  u  cosw, u  .
Temă
   
Arătați că proiecțiile (x,y,z) ale vectorului r pe direcțiile i , j , k (echivalent, pe axele Ox, Oy, Oz) se
pot exprima prin produsele scalare
     
r i  x; r  j  y; r k  z.

5
Pentru operațiile cu vectori consultați manualul de fizică de liceu.

6
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Distanța dintre două puncte în spațiu

Metrica euclidiană
În spațiu, distanța dintre două puncte A(xA,yA,zA) și B(xB,yB,zB) este lungimea segmentului AB
notat dAB în Fig.1.7 care se calculează cu metrica euclidiană:

d (A, B)  ( xA  xB )2  ( yA  yB )2  ( zA  zB )2 .

Lungimea segmentului AB este totuna cu mărimea (modulul) vectorului rAB . În particular,

distanța de la A(xA,yA,zA) până la origine este totuna cu mărimea vectorului de poziție rOA , sau cu
lungimea segmentului OA

d (O, A)  rOA  (0  xA2 )  (0  y A2 )  (0  z A2 ) = xA2  y A2  z A2 .

Exemple
1. Lungimea segmentului care unește punctul (x, y, z)=(1cm, 2cm, 3cm) cu originea este

d  12  2 2  32 =3,9cm.
2. A(5m, 0) și B(0, 5m)  d (A, B) =7,07m.

3. A(5cm, 0) și B(0, 5cm)  d (A, B) =7,07cm.

4. A(5cm, 0) și B(5cm, 0)  d (A, B)  0 .

Uzual, a măsura o lungime înseamnă a vedea de câte ori se cuprinde un etalon –


segment de dreaptă – în segmentul de dreaptă6 dintre cele două puncte din spațiu.
Coordonatele carteziene ale spațiului fizic sunt, toate, exprimate în unități de lungime,
care pot fi metri (în SI), sau multiplii (submultiplii) acestuia. Măsurătorile astronomice,
sau cele în medii inaccesibile se fac indirect, prin telemetrie.

Teme
Calculați distanțele dintre punctele următoare, ale căror poziții sunt indicate în coordonate
carteziene:
1. A(5m, 0) și B(5m, 0).
2. A(1cm, 1cm) și B(1cm, 2cm).
3. A(1cm, 2cm, 3cm) și B(1cm, 2cm, 3cm).

6
Definiția se păstrează și în cazul curbelor din spațiu, dacă lucrăm cu un etalon convenabil de mic, asfel ca mărimea
acestuia să nu conducă la rezultate contradictorii ale măsurătorilor; un astfel de rezultat (a se vedea, de exemplu
https://en.wikipedia.org/wiki/Coastline_paradox) a fost la originea teoriei fractalilor (curbe autoreplicante cu
dimensiune fracționară).

7
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Mărimea unui vector arbitrar


Metrica euclidiană se poate generaliza pentru calculul mărimii oricărei mărimi fizice vectoriale
(viteză, accelerație, impuls etc.). Mărimea vectorului w = wx , w y , wz  este

w  w x2  w y2  w z2 ,

unde wx, wy, wz sunt proiecțiile vectorului după axele carteziene.

8
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

2. Ecuații de mișcare

În spațiul fizic, ecuațiile de mișcare ale unui obiect conduc la cunoașterea poziției obiectului la un
moment dat și a traiectoriei sale, adică la cunoașterea poziției în orice moment. Cunoașterea
traiectoriei este importantă în toate sistemele mecanice construite de om, deoarece, pe baza ei se
pot face predicții, planuri și proiecte. Ingineria nu au sens fără activitățile de proiectare.

Mișcare și repaus
Studiul mișcării este condiție „sine qua non7” pentru orice activitate inteligentă. Pentru aceasta,
este nevoie să teoretizăm conceptele de repaus și mișcare.
Mișcare - poziția obiectului se modifică, în timp, în raport cu referențialul (cel puțin o coordonată
este funcție de timp).
Mișcarea este o proprietate universală a tuturor obiectelor8.
Repaus - poziția obiectului nu se modifică în timp, în raport cu referențialul (mărimile
coordonatelor sunt valori numerice constante în timp):
(x=constant, y=constant, z=constant).
Exemplu
O bilă se rostogolește pe masă până se oprește. Bila este în repaus față de masă; totuși, ea continua
să aibă mișcări de rotație față de centrul Pământului, sau față de Soare. Nu există repaus absolut,
față de orice sistem de referință9, după cum nu există sistem de referință privilegiat.

Ecuații de mișcare
Ecuațiile de mișcare ale unui obiect M (față de un referențial) sunt coordonatele spațiale ale
obiectului exprimate ca funcții de timp: M(x(t), y(t), z(t)).
Putem clarifica noțiunile ecuație de mișcare, poziție și traiectorie.
Ecuațiile de mișcare ale obiectului M: (x(t)=..., y(t)=..., z(t)=...).

Poziția obiectului M la momentul t0: vârful vectorului r (t 0 )
descris de tripletul x(t 0 ), y (t 0 ), z (t 0 )  adică

r (t0 )  x(t0 ), y (t0 ), z (t0 )  .

Traiectoria obiectului M între t și t0: urma trasată în timp de vârful



vectorului r (t )  x(t ), y(t ), z(t ) , t ≥ t0.
Fig.2.1

7
Fără de care nu se poate.
8
Entități microscopice, macroscopice, materiale sau cuante energetice.
9
Nu există nici sistem de referință absolut

9
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Exemple
1. “Mișcare” unidimensională, unde se cunoaște x  3m, constant, independent de timp. Obiectul
se află în repaus la distanța de 3m față de punctul ales ca origine. Distanța parcursă de obiect între
oricare două momente de timp (coordonate temporale) este zero.
2. Poziția unui tren în mișcare uniformă, cu viteza de 10m/s, pe o șină rectilinie (de-a lungul
coordonatei x), care trece prin origine la momentul t1=0, se poate scrie sub forma unei funcții de
gradul întâi x (t )  10t (m), coordonata spațială crescând direct proporțional cu timpul de mișcare.
Poziția la momentul t1 este x(t1)=0, adică în origine. Poziția la momentul t2 este x(t2)=120m față de
origine. Distanța parcursă între două momente de timp (coordonate temporale), fie acestea t1=0s și
t2=12s este:
d=x(t2)  x(t1)  d=10t2  10t1 ,
de unde, numeric
d=1012  100  d =120m.
Distanța parcursă de tren în secunda a douăsprezecea, între t=11s și t=12s este:
d=x(12)  x(11)  d =120 ̶ 110=10m.
3. Poziția Lunii în jurul Pamântului (centrul său fiind ales ca origine a referențialului), se poate
aproxima cu un cerc (traiectoria Lunii este aproximativ circulară), care se scrie sub forma:

  2 
 x(t )  D  cos T t 
  
  2 
 y (t )  D  sin t  ,
 T 
 z (t )  0


unde D=3,844108m este distanța Pământ-Lună, iar


T=2,592106s este perioada de revoluție a Lunii în jurul
Fig.2.2
Pamântului (o lună, exprimată în secunde).

Viteza de mișcare
Viteza de mișcare a unui obiect este dată de variația în timp a poziției sale (față de un sistem de
referință). Viteza este mărime vectorială, existând câte o componentă a vitezei după fiecare axă de
coordonate10
  x y z
v x , v y , v z =  , ,  [v]SI=m/s.
 t t t 

10
Acestea se mai numesc proiecțiile vitezei obiectului după fiecare axă de coordonate.

10
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Exemplu
Viteza unui tren în mișcare uniformă, pe o șină rectilinie (de-a lungul coordonatei x), care se află
în origine la momentul t1=0s, adică x(0)=0, iar la momentul t2=12s se află la coordonata spațială
x(12)=120m, este:
x x (t )  x (t1 ) x(12)  x(0) 120  0
v  v 2  v  v  v  10 m/s.
t t 2  t1 12  0 12

Aceasta este o viteză medie, valabilă pe intervalul [t1=0s, t2=12s].

Dacă mișcarea nu este uniformă, atunci viteza obiectului variază în timp, și suntem interesați ca să
determinăm vitezele la diferite momente de timp. Acest lucru se întâmplă dacă intervalul de
mediere se restrânge către limita sa din stânga (t, t+t)  t. Din punct de vedere matematic,
aceasta înseamnă derivata coordonatei respective în raport cu timpul, adică, pentru intervale de
timp mici, variațiile se scriu punând tdt, xdx, ydy și zdz:

vx (t), vy (t), vz (t) =  ddxt , ddyt , ddzt  .


Mărimea vitezei la momentul t este dată de metrica euclidiană:

v(t )  v (t )  v (t )  v (t )
x
2
y
2
z
2
.

Diferența cea mai importantă de semnificație dintre notațiile “” și „d” este aceea că cea
dintâi indică o variație măsurabilă, pe când cea de-a doua indică o variație simbolică, ce
poate fi făcută oricât de mică (diferență indefinit micșorabilă sau “infinit mic”), care tinde
spre zero.
Variațiile notate “” sunt întâlnite în algoritmi de calcul, cu semnificația de ”pas” de
calcul, sau în seriile reale de măsurători, cu semnificația de rezoluție temporală a
măsurătorii; de cealaltă parte, variațiile notate “d” sunt proprii formalismelor matematice
integro-diferențiale.
f
În cazul variațiilor în timp ale unei mărimi arbitrare f, mărimea este valoarea medie
t
a variației lui f (sau variația medie a lui f) pe intervalul (t, t+t), aceeași pentru orice
moment din interiorul intervalului (t, t+t), pe când mărimea
df f (t  t )  f (t )
 lim înseamnă valoarea momentană a variației lui f la momentul
dt t 0 t
t de la începutul intervalului. Valoarea medie tinde spre valoarea momentană pe măsură
ce intervalul de timp tinde să se reducă la momentul de timp inițial (t, t+t) (t, t+dt)t
deoarece dt 0.

11
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Exemple
1. Un obiect se deplasează în spațiu, iar măsurarea vitezelor de mișcare, după fiecare coordonată a
indicat, la un moment dat, rezultatele: vx=1m/s, vy=2m/s, vz=3m/s. Mărimea vitezei cu care se
deplasează obiectul în spațiu, în acel moment, este v  12  2 2  32 =3,74m/s.

2. Poziția unui obiect aflat în repaus, la distanța de 3m față de punctul ales ca origine, este x  3m,
constantă, independentă de timp. Viteza este zero, deoarece variația coordonatei e zero (derivata
unei constante este zero).
3. Poziția unui tren în mișcare uniformă, pe o șină rectilinie (de-a lungul coordonatei x), este
descrisă de relația x (t )  10t (m). Viteza mișcării – pe direcția axei x – este derivata la timp a
poziției de-a lungul coordonatei respective:
dx
v x (t )   vx (t )  10 m/s, constantă (mișcare uniformă).
dt
4. Poziția unui automobil în mișcare variată, pe o șosea rectilinie (de-a lungul coordonatei x), este
descrisă de relația x (t )  0,2t2+10t (m). Viteza mișcării – pe direcția axei x – este dată de funcția
obținută prin derivarea lui x(t):
dx
v x (t )   v x (t )  0,4t  10 m/s.
dt
Dacă dorim să calculăm viteza la „momentul” t=5s (echivalent, după 5s de la începerea
observației), atunci obținem
v x (5)  0,4  5  10  12 m/s.

x
Practic, măsurătorile necesită timp, iar în calculele reale se utilizează relația v x  . Dacă
t
t=1s, atunci valoarea medie a vitezei, valabilă pentru intervalul [5s, 6s] este
x(6)  x(5)
v x med t 1s
  v x med t 1s
 0,2  (36  25)  10  (6  5) 
65
v x med t 1s
 12,2 m/s.

Dacă micșorăm pasul la t=0,1s, atunci valoarea medie a vitezei pe intervalul [5,0s, 5,1s] este
x(5,1)  x(5,0) 0,2  (26,01  25)  10  0,1
v x med t 0,1s
  v x med t 0,1s
 
5,1  5,0 0,1
m
 v x med t 0,1s
 12,02 .
s
Pe măsură ce se intervalul se micșorează, viteza medie pe interval tinde spre valoarea
“momentană”
t dt
v x med t 1s
 v x med t 0,1s
 v x (5) =12m/s.

12
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Temă
Exprimați în unități SI valorile vitezelor următoare: 60km/oră, 900km/oră (viteza unui avion),
40000km/oră (viteza unui meteorit care intră în atmosfera Pamântului), 300000km/s (viteza
luminii în vid).

În spațiu, din compunerea a două mișcări rectilinii și uniforme, rezultă tot o mișcare rectilinie și
uniformă11 (evident, cu altă direcție și cu altă mărime a vitezei).
Considerăm că apa unui rîu curge de la stânga la dreapta (Fig.2.3), cu viteza constantă vapa=0,8m/s
față de maluri. O barcă traversează rîul, deplasându-se de jos în sus, cu viteza constantă față de
apă vbarca/apa=1m/s. Prin urmare, componenta orizontală a vitezei bărcii față de maluri este vx=vapa,
iar componenta verticală a vitezei bărcii față de maluri este vy= vbarca/apa.
Ecuația de mișcare a bărcii pe orizontală (pe axa x) este dată de proiecția orizontală a mișcării
bărcii față de maluri x(t)=vxt, deci x(t)=vapat.
Ecuația de mișcare a bărcii pe verticală (pe axa y) este dată de proiecția verticală a mișcării bărcii
față de maluri y(t)=vyt, deci y(t)=vbarca/apat.
Ecuația traiectoriei bărcii față de maluri (indicate prin
referențialul xOy) va fi (se elimină timpul între cele două
relații de mai sus):
vbarca/apa
y ( x)  x, (traiectorie rectilinie)
vapa
cu viteza rezultantă constantă față de maluri

vbarca  vapa
2
 vbarca/apa
2
 vbarca =1,28m/s, constantă. Fig.2.3

Viteza de variație a altor mărimi: balanța contabilă. Noțiunea de „viteză de variație” se


poate extinde la alte tipuri de mărimi, de exemplu la mărimi financiare. Să presupunem că
un cont bancar are valoarea inițială S(0)=100lei. Acesta este alimentat, zilnic, cu suma de
11lei/zi, și, tot zilnic, din el se plătește o dobândă de 1% din suma existentă la începutul
zilei respective.
i/ Cât este soldul, după ziua a opta?
ii/ Care este viteza zilnică de variație a contului (balanța zilnică)?
i/ Suma din cont este funcție de timp, având expresia analitică12 (timpul fiind în zile, suma
în lei):
100 11
S(t)=100+11t 0,01S(t), de unde S (t )   t;
1,01 1,01
S (8)  99,01  10,89  8 =186,14lei.

11
Acest rezultat va fi utilizat la prezentarea Principiului intâi al mecanicii (Newton) de la capitolul următor.
12
Se poate deduce o expresie analitică mai corectă, dacă se face distincție între începutul zilei și sfârșitul zilei.

13
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

ii/ Viteza zilnică de variație a sumei din cont V(t)


dS
V (t )   V (t )  11 =10,89lei/zi, nu depinde de timp.
dt 1,01

Prin urmare, în fiecare zi, diferența dintre ceea ce se încasează și ceea ce se cheltuiește
este de 10,89lei/zi. Din punct de vedere economic, această variație este balanța zilnică.

Accelerația
Accelerația mișcării este variația în timp a vitezei de mișcare.
Din punct de vedere matematic, accelerația mișcării – de-a lungul unei anumite coordonate – este
variația în timp a vitezei, adică derivata la timp a vitezei corespunzătoare coordonatei respective:

ax , a y , az =  ddvtx , ddvty , ddvtz  , unde [a]SI=m/s2.


 
Accelerația este, în general, funcție de timp. Mărimea accelerației, la momentul la care este
calculată, este dată de:

a(t )  a x2 (t )  a 2y (t )  a z2 (t ) .

Reciproc, fiecare componentă (proiecție) a vitezei de mișcare este primitiva accelerației mișcării,
pe direcția corespunzătoare:

v , v , v    a (t )  dt,  a (t )  dt,  a (t )  dt .
x y z x y z

Exemple de mișcări rectilinii (unidimensionale)


dx
1. Se cunoaște poziția x  3m, constant, independentă de timp. Rezultă viteza v x (t )  
dt
dvx
 v x (t )  0 m/s; accelerația a x (t )  a x (t )  0 m/s2. Rezultatele sunt cele așteptate,
dt
deoarece, de fapt, obiectul este în repaus pe coordonata x, față de originea considerată.
2. Mișcare unidimensională, uniformă, cu ecuația de mișcare x (t )  0,5t+1 (m):

dx dv
v x (t )   v x (t )  0,5 m/s, constantă; a x (t )  x  a x (t )  0 m/s2, accelerația este nulă.
dt dt
3. Mișcare unidimensională, uniform variată, dată de ecuația de mișcare x (t )  t2 5 t +10 (m):

dx dv
v x (t )   v x (t )  2t  5 (m/s) uniform crescătoare în timp; a x (t )  x  a x (t )  2 m/s2,
dt dt
constantă.

14
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

4. Mișcarea rectilinie oscilatorie13 cu ecuația de mișcare x (t )  2sin(3t) t ≥ 0.

dx
v x (t )   v x (t )  2  3  cos(3t ) , variație oscilatorie a vitezei de mișcare;
dt
dvx
a x (t )   a x (t )  2  32  sin(3t ) , variație oscilatorie a accelerației mișcării.
dt

Temă
Dacă, în ultimul exemplu din cele de mai sus, mărimea x este o alungire spațială, care se măsoară
în milimetri, care sunt unitățile de măsură ale celorlalte mărimi, care apar în relațiile ulterioare?

Reprezentări grafice
Orice funcție de timp fi reprezentată printr-un grafic, unde pe abscisă este timpul, iar pe ordonată
este mărimea care depinde de timp. Dacă se notează cu f această mărime, atunci dependența de
timp a acesteia este simbolizată prin f(t). Axa timpului (abscisa) este gradată în unități de timp, iar
axa mărimii f (ordonata) este gradată în unitățile în care este măsurată f.
Mulțimea punctelor (t, f) constituie graficul funcției f(t).

Exemplu: panta unui grafic liniar


În Fig.2.4 este ilustrată funcția de la exemplul anterior (contul):
S (t )  99,01  10,89  t .

Axa timpului este gradată în zile, iar axa S este în unități


monetare (lei). Fiecărei zile t îi corespunde câte o valoare
S(t). Pentru a scoate în evidență detaliile interesante, în
reprezentările grafice nu este obligtoriu ca originea O să
se găsească în punctul de coordonate (0, 0); în cazul de
față, originea este aleasă în punctul O(0zile, 100lei).
Deoarece funcția S (t ) este de gradul intâi în variabila
timp, graficul este liniar, având o pantă constantă. Panta
graficului indică variația locală a funcției, care se
calculează, formal, cu derivata acesteia
S dS
V  =10,89lei/zi. Fig.2.4
t dt

13
Expresiile analitice ale mărimilor oscilatorii armonice se scriu cu ajutorul funcțiilor armonice sinus și cosinus, după
cum se va vedea la fascicula Oscilații.

15
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Exemple: grafice ale unor mișcări unidimensionale


Mai jos sunt date câteva exemple de reprezentări grafice ale unor mișcări rectilinii, efectuate de-a
lungul unei axe pe care o notăm x (la fel de bine puteam s-o notăm cu y, cu z, sau să utilizăm altă
notație). Graficele dependenței de timp ale poziției de-a lungul coordonatei x sunt indicate în
Fig.2.5.
x (t )  3(m), t ≥ 0; x (0) =3(m) graficul maro.
x (t )  2t +1(m), t ≥ 0; x (0) =1(m) graficul verde.
x (t )  0,5t +1(m), t ≥ 0; x (0) =1(m) graficul roșu.
x (t )  0,5t 1(m), t ≥ 0; x (0) =1(m) graficul albastru.
Deoarece toate pozițiile din exemple au fost date prin funcții de
grad cel mult unu (mișcări rectilinii uniforme), graficele sunt linii
drepte; din acest motiv, aceste funcții se mai numesc liniare.
Pantele acestor drepte sunt numeric egale cu vitezele de deplasare
ale obiectelor. Fig. 2.5
Observație
Nu trebuie confundată traiectoria rectilinie a mișcării fizice de-a lungul axei x cu graficul liniar al
dependenței de timp a coordonatei.

Exemple de mișcări unidimensionale, în referențiale diverse (Fig.2.6):


1. Ecuația de mișcare a unui obiect în cădere liberă, de la înălțimea de 100m, dacă originea
referențialului este la suprafața Pământului, cu sensul pozitiv în sus (g=9,8m/s2 deoarece

g +Ox):
x(t )  4,9t 2  100 (m), t ≥ 0.

2. Aceeași situație fizică, dar originea referențialului este pusă


la înălțimea de 100m, cu sensul pozitiv, de asemenea, în sus;
ecuația de mișcare se scrie:
x(t )  4,9t 2 (m), t ≥ 0.

3. Aceeași situație fizică, dar originea referențialului este pusă


la înălțimea de 100m față de suprafața Pământului, cu sensul

pozitiv în jos(g=9,8m/s2 deoarece g +Ox ) :

x(t )  4,9t 2 (m), t ≥ 0. a) b) c)

Temă Fig. 2.6

Determinați expresiile vitezei vx(t), accelerației ax(t), și desenați graficele x(t) vx(t) și ax(t) pentru
un corp a cărui poziție este dată de ecuația:
 
x (t )  0,5 sin100t   (cm).
 3

16
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Deducerea ecuației de mișcare; condiții inițiale


A deduce ecuația (ecuațiile) de mișcare a (ale) unui obiect este totuna cu a determina poziția
acestuia în orice moment, sau, încă, de a stabili ecuațiile traiectoriei sale.
Problema fundamentală a cinematicii este de a găsi traiectoria în spațiu a unui obiect,
cunoscând accelerația14, poziția inițială și viteza inițială a obiectului.
Poziția inițială și viteza inițială a obiectului se numesc, împreună, condiții inițiale și sunt valorile
la momentul t=0, când începe studiul mișcării.
Etapele necesare pentru deducerea ecuațiilor de mișcare și a traiectoriei sunt ilustrate în schița
următoare:

ax (t ), a y (t ), az (t ) vx (t ), v y (t ), vz (t ),


integrare integrare
  
x(t ), y (t ), z (t )    z  f1 ( x, y )
   z  f ( x, y )
 2  
ecuatii de miscare
traiectoria in spatiu

Exemplu
Valoarea accelerației gravitaționale, la suprafața Pământului, poate fi considerată aproximativ
constantă15 g=9,81m/s2. Ne propunem să găsim ecuațiile de mișcare ale unui obiect, în ipoteza că
acesta cade liber de la înălțimea de 10 metri, fără viteză inițială.
Condițiile inițiale se scriu
(x(0), y(0), z(0))=(0, 0, 10m) și (vx(0), vy(0), vz(0))=(0, 0, 0).
Vom studia mișcarea pe rând, după fiecare coordonată (vezi Fig.2.7).
Accelerația se scrie:
ax , a y , az = 0 , 0 ,  9,81,
semnul negativ rezultând din proiecțiile pe axele carteziene Fig.2.7
ax= gsincos=0; ay=gsinsin=0; az=gcos= –9,81 m/s . 2

Ca regulă generală, proiecțiile orientate în sensul pozitiv al axei carteziene sunt pozitive (negative

în caz contrar); în exemplul de mai sus g +Oz).

i/ Studiul mișcării după axa Oz


Deoarece viteza este primitiva accelerației, iar coordonata este primitiva vitezei, expresia pentru
componenta verticală a vitezei este:

v z (t )   a z dt , vz (t )  az t  constanta.

14
Precizarea este valabilă pentru pentru necesitățile acestui curs. În general, ceea ce se cunoaște este o ecuație
diferențială impusă de legile dinamicii.
15
În realitate, accelerația gravitațională variază cu distanța de la centrul Pamântului, deci variază cu altitudinea și cu
latitudinea.

17
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Constanta de integrare, notată “constanta”, are dimensiunea unei viteze, anume viteza inițială
vz(0), așadar:
vz (t )  az t  vz (0) , valabilă pentru t ≥ 0.
Mai departe, legea de mișcare (ecuația coordonatei z) este primitiva vitezei

z (t )   v z dt , sau z (t )   a z t  v z (0)dt ,

de unde apare încă o constantă de integrare, care este poziția inițială z(0)

z (t )  a z  0,5  t 2  v z (0)  t  z (0) .


Adică
z (t )  0,5  9,8  t 2  vz (0)  t  z (0) , t ≥ 0.
Cele două constante de integrare, viteza inițială vz(0) și coordonata inițială z(0), sunt condițiile
inițiale, care sunt date vz(0)=0 și z(0)=10m. Ecuația de mișcare pe direcția z devine:

z (t )  0,5  9,8  t 2  10 , t ≥ 0.

Expresia vitezei va fi:


vz (t )  9,8  t , t ≥ 0.
Ultimele două relații au sens pe intervalul de timp cât obiectul este deasupra solului.
ii/ Studiul mișcării după axele Ox și Oy
Pe celelalte două axe, ecuațiile vitezelor de mișcare se determină analog:

v x (t )   0  dt  v x (t )  v x (0) , respectiv v y (t )   0  dt  v y (t )  v y (0) , t ≥ 0.

Se remarcă faptul că deoarece nu există accelerație pe direcțiile x și y, proiecțiile vitezelor pe


aceste direcții sunt constante și egale cu vitezele inițiale, aici nule, dar pe care le scriem ca atare
pentru a ilustra etapele teoretice v x  v x (0) , v y  v y (0) .

Ecuațiile de mișcare (x(t), y(t), z(t)) se obțin prin integrarea (vx(t), vy(t), vz(t)):

x(t )   0  t  v x (0)dt , y (t )   0  t  v y (0)dt , t ≥ 0,

de unde
x(t )  vx (0)  t  x(0) , y(t )  v y (0)  t  y(0) , t ≥ 0.

Cum viteza inițială pe cele două direcții orizontale este nulă vx (0)  v y (0)  0 , ca și coordonatele
orizontale inițiale x(0)=y(0)=0, ecuațiile de mișcare vor fi
x(t)=0, y(t)=0, t ≥ 0.

18
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

iii/ Ecuațiile complete de mișcare sunt

 x(t )  0

 y (t )  0 t≥0

 z (t )  0,5  9,8  t  10.
2

iv/ Ecuațiile de mai sus se mai numesc și ecuațiile parametrice ale traiectoriei obiectului
(parametrul fiind timpul).
Eliminănd timpul în mod convenabil, se obține ecuația traiectoriei, sau a curbei după care se
mișcă obiectul; în spațiu, curba este dată ca intersecția a două suprafețe. În cazul de față,
traiectoria este rectilinie, după dreapta de intersecție a planelor de ecuații x=0 și y=0, adică axa
Oz.

19
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Aplicație în econo-fizică
Noțiunile din mecanică se pot extinde și la sistemele economice, cu următoarele interpretări:
 Coordonate  coordonate generalizate (1, ..., m) (pot în număr oricât de mare: numărul
lor dă dimensiunea spațiului de configurație, aici m);
 Spațiu fizic  spațiu de configurație (multidimensional, cu dimensiunea dată de numărul
coordonatelor generalizate16);
 Obiect  punct figurativ;
 Poziție  m-uplu de funcții (1(t), ..., m(t)) care localizează punctual figurativ;
 Viteze de mișcare  viteze generalizate (fiecare viteză generalizată indică variația
mărimii care este asociată coordonatei generalizate);
 Ecuații de mișcare  ecuații de evoluție;
 Traiectorie  urma evoluției în spațiul de configurație.
Spre exemplu, în spațiul de configurație 10-dimensional, ale cărui coordonate generalizate k(t),
k=1,...10 sunt cele 10 scoruri componente ale indicatorului compozit Index of Economic
Freedom17, se poate trasa evoluția economiei României din ultimii cinci ani, dacă se definește o
funcție “distanță” adecvată. Aceasta poate fi chiar metrica euclidiană generalizată la 10
dimensiuni:
k 10
d AB  (1A  1B ) 2  ...  (10 A  10 B ) 2   (kA  kB )2 .
k 1

Deducerea ecuațiilor de evoluție, pentru a putea face predicții economice, poate fi făcută pe baza
comportării din acești ultimi ani.
Se pot deduce vitezele de variație vk pentru fiecare coordonată generalizată k:
 k (t  t )   k (t )
vk (t )  .
t
În mod analog, se poate găsi poziția România în “spațiul” 25-dimensional definit de indicatorii
“European Innovation Scoreboard18”, sau în spațiul conturilor naționale publicate de Institutul
Național de Statistică19.

16
Pentru un motiv care se va vedea la cap. Mărimi energetice, de obicei se lucrează în spațiul fazelor, care este un
spațiu format din coordonatele generalizate și vitezele generalizate.
17
http://www.heritage.org/index/
18
http://www.knowledgetransferireland.com/About_KTI/Reports-Publications/European-Innovation-Scoreboard-
2016.pdf .
19
http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo2&lang=ro&context=35.

20
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

3. Principiile lui Newton

Ecuațiile de mișcare explică cum se mișcă obiectele; principiile lui Newton (ale mecanicii) explică
de ce se mișcă acestea.
Principiile mecanicii reprezintă generalizarea concluziilor unor experimente necontrazise până în
prezent.

Principiul întâi al mecanicii


Principiul întâi
Obiectele foarte îndepărtate unele de altele se mișcă rectiliniu și uniform.
Observații
1. Expresia foarte indepărtate se înțelege în sensul că nu se influențează în niciun fel (sunt
„izolate” în sensul că nu suferă niciun fel de interacție).
2. Mișcarea rectilinie și uniformă caracterizează oricare dintre obiectele „izolate”, în raport cu
oricare dintre celelalte, luat ca referință, știut fiind faptul că prin compunerea a două mișcări
rectilinii și uniforme, rezultă tot o mișcare rectilinie și uniformă. În consecință, enunțul
principiului întâi rămâne valabil oricare ar fi obiectul luat ca referință (cu condiția ca acestea să
fie, repetăm, izolate):
Obiectele izolate unele de altele se mișcă rectiliniu și uniform (oricare ar fi obiectul ales ca
referință).
Un astfel de referențial, izolat de orice influență, se numește referențial inerțial.
3. Față de un referențial inerțial, repausul este un caz particular de “mișcare” rectilinie și
uniformă, cu viteza nulă v=0.
În cele ce urmează, se vor considera, exclusiv, referențiale inerțiale (obiecte-referențial care nu
suferă niciun fel de interacțiuni).
“Starea” de mișcare
Ne reamintim că mișcarea este o proprietate generală a tuturor obiectelor. În lipsa oricăror
influențe din exterior (perturbații) obiectul este într-o anumită stare de mișcare,
recognoscibilă prin faptul că mișcarea sa este rectilinie și uniformă (sau repaus - caz
particular de stare, cu viteză nulă)

v =vector constant (sau v =0).


Prin vector constant se înțelege că atât mărimea, cât și orientarea sunt constante în timp,
sau, echivalent, că fiecare componentă a sa este constantă în timp:
vector constant = (vx=constantx , vy=constanty , vz=constantz) (sau (vx=0 , vy=0 , vz=0)).
Această stare de mișcare, neperturbată, ar dura nelimitat în timp, în lipsa interacțiunilor.
În realitate, nu avem timp nelimitat la dispoziție pentru a ne convinge de acest lucru.
Mișcarea reală a obiectelor este perturbată, iar „starea” se schimbă. Totuși, este rațional să
presupunem că:

21
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Stările de mișcare ale unui obiect sunt acele situații în care s-ar găsi obiectul, în lipsa
oricărei perturbații.
Acest raționament, extrapolat pentru situații inaccesibile experimental, ne conduce la a
reformula principiul întâi, mai general, sub forma:
Un obiect izolat nu-și modifică starea de mișcare.
În definiția stării (de mișcare, sau de alt tip) este esențială condiția de absență a oricărei
influențe externe, adică sistemul (obiectul) aflat în studiu este izolat.
Trecerea de la o stare la alta se face printr-un proces.

Impulsul

Stările de mișcare rectilinie și uniformă, deși pot fi recunoscute prin v =constant, nu pot fi
caracterizate complet doar de viteză.
Exemple
1. Un vagon de tren și o minge de ping-pong care se mișcă rectiliniu și uniform, cu viteza de 1m/s
fiecare, sunt în stări diferite, deși au viteze egale. Acest lucru se constată încercând să le
modificăm starea, de exemplu încercând să le oprim: este mult mai dificil să oprim vagonul de
tren decât mingea de ping-pong.
2. Stările mingii de ping-pong sunt diferite când se mișcă rectiliniu și uniform spre dreapta cu
viteza de 1m/s, respectiv spre stânga cu viteza de 1m/s.

Impulsul este mărimea fizică ce caracterizează complet starea de mișcare a obiectului.


Ca și vectorul de poziție sau viteza, impulsul este mărime vectorială, dată prin setul celor 3
componente în spațiul fizic. Prin vector constant se înțelege că fiecare componentă a sa este
constantă în timp; în cazul impulsului:

stare de mișcare  p = vector constant = (px=constantx, py=constanty, pz=constantz).

Numărul de stări în care poate fi obiectul este nelimitat, câte una pentru fiecare vector impuls
măsurabil. Din punct de vedere fizic, toate stările – în sensul definit anterior, de vector constant –
sunt mișcări rectilinii și uniforme, cu direcții diferite și valori diferite ale impulsului. Noțiunea
„stare de mișcare” este, calitativ, mai bogată în informație decât noțiunea “mișcare rectilinie și
uniformă”, care este doar calitativă. Spre exemplu, starea dată de p1=1kg·m/s este diferită de
starea dată de p2=2kg·m/s, deși ambele sunt mișcări rectilinii și uniforme.
Principiul întâi se poate reformula în termeni de impuls:
Obiectele izolate unele de altele se găsesc în stări de mișcare caracterizate de impuls constant:

p k = vector constantk, k=1,...N (N obiecte)

Altfel exprimat, dacă obiectul este izolat, atunci impulsul său nu se modifică în timp, sau se
conservă.

22
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Observație

Condiția p =vector constant conduce la condiția v =vector constant doar dacă viteza de deplasare
a obiectului este mult mai mică decât viteza luminii în vid
v << c, c3108m/s,
adică suntem în cadrul mecanicii “clasice” (newtoniene). În general însă, masa depinde de viteză,
modificările devenind semnificative în cazul obiectelor cu viteze apropiate de viteza luminii în
vid20. Din acest motiv, mărimile impuls și viteză nu sunt direct proporționale, impulsul fiind
mărimea care caracterizează mișcarea unui obiect:

stare de mișcare  p = vector constant.


În cele ce urmează, dacă nu este precizat în mod expres altceva, se va considera, exclusiv, cazul
vitezelor mult mai mici decât viteza luminii, adică suntem în cadrul mecanicii clasice
(newtoniene). În această aproximație
stare de mișcare  p = vector constant  mv = vector constant  v = vector constant.

Stări și procese – punct de vedere empiric. În situațiile reale nu există sisteme izolate. Un
mod empiric între a distinge între stări și procese este dată de rezultatele care se obțin la
măsurarea repetitivă a mărimilor fizice care caracterizează proprietățile sistemului. În
mod obișnuit, lanțul de măsură este proiectat în asa fel încât timpul de măsură să fie mai
scurt decât timpul caracteristic21 al sistemului-obiect:
timpul de măsură < timpul caracteristic.
a/ Dacă se fac măsurători repetitive într-un interval de timp mai lung decât timpul
caracteristic, și se obțin valori diferite (în raport o marjă acceptată), atunci este vorba de
un proces.
b/ Dacă se fac măsuratori repetitive într-un interval de timp de ordinul timpului
caracteristic (mai lung sau egal cu acesta), și se obțin aceleași valori la măsurători (în
interiorul marjei acceptate), atunci este vorba de o stare (perturbația provocată de
instrumentul de măsură se consideră neglijabilă).

Temă: analogii în econo-fizică. Să considerăm un sistem financiar național a cărui „inerție


financiară” dorim s-o caracterizăm prin cursul de schimb al monedei naționale în raport
cu o valută de referință, de exemplu dolarul american. Cursul de schimb se măsoară
zilnic, iar timpul caracteristic al sistemului financiar este de două zile, fiind determinat din
alte evaluări (de exemplu, este timpul necesar pentru a lua o decizie într-un comitet
executiv al unei bănci). Pentru exemplificare, au fost alese cazul României și al Chinei, în
intervalul 1-31 decembrie 2010. Cursurile de schimb au fost luate cu două, respectiv trei
cifre semnificative, pentru a avea aceeași eroare relativă în ambele cazuri, de aproximativ
1%. S-au înregistrat următoarele valori (pe fond galben sunt indicate salvele de valori
constante):

20
A se vedea fascicula “Structura materiei”.
21
A se vedea fascicula Introducere.

23
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

ROL-USD: {2,83; 2,83; 2,80; 2,83; 2,85; 2,84; 2,86; 2,87;


2,89; 2,89; 2,90; 2,91; 2,90;
2,91; 2,93; 2,92; 2,95; 2,95; 2,95; 2,95; 2,95; 2,97; 2,95; 2,95; 2,95; 2,95; 2,95; 2,93;
2,94; 2,97; 2,94}.

CHY-USD: {0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150;
0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150; 0,150;
0,150; 0,150; 0,151; 0,151; 0,151; 0.151}.
Câte stări distincte aveți, în fiecare caz? Se poate vorbi, într-adevăr, de „stări”, în sensul
unui sistem izolat?

Principiul al doilea al mecanicii: câmpuri de forțe


Principiul al doilea al mecanicii
Cauza care produce modificarea impulsului se numește forță:

dp p
F , F [F]SI=N (Newton).
dt t
Forța este mărimea fizică a interacțiunii. Efectul forței este modificarea mișcării, adică a
impulsului:

d p  F  dt ,  p  F  t

Cu cât intervalul de timp este mai scurt, cu atât forța care modifică impulsul este mai mare. În
procesele de ciocnire, timpul de interacție este scurt și poate da naștere unor forțe extrem de mari.

Masa
Trecerea de la o stare la alta se face printr-un proces. Cauza inițierii procesului este o perturbație
(interacție) externă obiectului. În timpul procesului de interacție, impulsul se modifică:

p  constanta1    p  constanta 2


  PROCES 
S TA RE A 1 S TA RE A 2

Formal, starea de mișcare a obiectului, adică impulsul, depinde atât de viteza sa de mișcare (față
de referențialul considerat), cât și de o proprietate intrinsecă a acestuia, denumită inerție.
Inerția este reziliența obiectului la modificarea stării. Măsura inerției22 este mărimea fizică masă:
[m]SI=kg (kilogram).
Kilogramul este unitate de măsură fundamentală în SI.

22
Noțiunea de inerție poate fi extinsă, la figurat, și la alte tipuri de reziliențe. Spre exemplu, se poate vorbi de “inerție
termică”, adică reziliența la schimbarea temperaturii unui obiect.

24
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Impulsul depinde așadar de două componente: de inerția obiectului, și de cât de repede se mișcă
obiectul, prin relația:

p  m  v , [p]SI=kg  m/s.
Altfel spus, impulsul este masă în mișcare.
În cazul mecanicii newtoniene, masa este invariantă, astfel că se regăsește expresia cunoscută a
legăturii dintre forța și accelerație:

F
 
d mv
 F  m
dv
,
dt dt
sau

F  ma .
Deși impulsul și forța sunt mărimi vectoriale, ne vom limita la exemple unidimensionale.

Exemplu
Un vagon de tren cu masa mvagon=5000kg și o minge de ping-pong cu masa mminge=2g se mișcă,
fiecare, cu viteza de 10m/s, în aceeași direcție. Dorim să le modificăm starea, în sensul că dorim să
le oprim într-un interval de timp t=1s.
Pentru mingea de ping-pong trebuie să aplicăm o forță
pminge 0  2 103 10
Fminge   Fminge   Fminge= 0,02N.
t 1
Va fi mult mai dificil să oprim vagonul de tren, fiind necesară o forță mult mai mare
pvagon 0  5  103  10
Fvagon   Fvagon   Fvagon= 50000N.
t 1
Semnul negativ este convențional, indicând faptul că forța este orientată în sens invers mișcării.

Aplicație
În proiectarea autovehiculelor, este esențială protecția
oamenilor, prin preluarea șocurilor de către elementele
caroseriei, astfel încât acestea să ajungă cât mai atenuate la
pasageri. Unul dintre elementele cheie este prelungirea
timpului de ciocnire cu ajutorul centurilor, pernelor de aer,
deformărilor controlate ale barei de protecție și ale celorlalte
elemente de caroserie etc.
Pe durata șocului, notată tciocnire, forța medie de impact se
obține din aplicarea relației care exprimă cantitativ principiul
al doilea: Fig.3.1 Forța medie de impact

25
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

p p  pinitial 0  mv
F  F  final  F .
t t final  tinitial t ciocnire

Semnul depinde de alegerea sensului pozitiv pentru referențial. Pentru exemplul considerat, forța
medie de impact este de sens contrar sensului pozitiv al axei Ox +.

Exemplu
Un automobil, scăpat de sub control, intră într-un parapet de beton cu viteza de 100km/oră. Se vor
calcula forțele pe care le-ar suporta un șofer cu masa de 100kg, în următoarele cazuri:
i/ automobilul nu are protecții, astfel ca timpul de ciocnire este de circa 0,1s, datorat exclusiv
deformării plastice a elementelor de caroserie dintre șofer și parapet;
ii/ automobilul are centură și pernă de aer, astfel că timpul de ciocnire crește la 0,7s;
iii/ automobilul are centură și pernă de aer, iar parapetul are cauciucuri de protecție, timpul de
ciocnire crescând la 1,1s. Se va face abstracție de sensurile forțelor, considerând doar valorile
absolute ale acestora.
Soluții:

105 m
100kg 
3,6  103 s
i/ F   F=27778N.
0,1s

De multe ori, rezultatele se dau sub forma accelerației la care este supus corpul, exprimată ca
105 m
3,6  103 s 1
multiplu de accelerația gravitațională a   g  a=28,3g! Oamenii special
0,1s m
9,8 2
s
antrenați (cum sunt piloții de avioane militare), pot suporta accelerații de până la 40g (adică circa
392 m/s2). Făra antrenament special, omul poate suporta accelerații de aproximativ 10g.
105 m
100kg
3,6  103 s
ii/ Prelungirea timpului de ciocnire conduce la scăderea forței F   F=3968N;
0,7s
accelerația devine a =4,04g.
iii/ Analog, F=2525N; accelerația scade la a =2,57g.

Temă
Explicați, folosind principiile întâi și al doilea ale lui Newton, de ce este foarte ușor să stați pe
bicicleta în mers, dar este aproape imposibil să vă mentineți în șa, fără sprijin, atunci cand
bicicleta stă pe loc.

26
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Presiunea și tensiunea mecanică


Presiunea este forța pe unitatea de suprafață, orientată normal (perpendicular) pe direcția forței:
F
pres  , [pres]SI= N/m2, 1N/m2=1Pa (Pascal).
S
Pentru a face distincție între presiunea exercitată de fluide (lichide și gaze), și presiunea exercitată
de materialele solide, în cazul celor din urmă se preferă denumirea efort unitar, sau tensiune
mecanică23. Ambele mărimi fizice au dimensiune de presiune, măsurându-se în N/m2.
Legea lui Hooke exprimă relația cantitativă dintre modificarea dimensiunilor unui material,
având modulul de elasticitate E, când este supus unor tensiuni mecanice deformatoare.
Alungirea relativă a materialului l/l este proporțională cu tensiunea mecanică ce se aplică
între capetele acestuia, pentru deformații mici:
F l
E ,
S l
unde E este modulul de elasticitate (modulul Young), [E]SI=N/m2.

Tabelul 2. Modulul de elasticitate (Young) al câtorva materiale


Material Cauciuc Sticlă Diamant Oțel Oase craniene
Modul Young (10 N/m ) 0,01...0,1
6 2 50-90 1220 200 14
Sursa (http://en.wikipedia.org/wiki/Young's_modulus

Aplicații
1. Dacă forța de 27778N calculata la punctul i/ din exemplul cu ciocnirea automobilului de perete,
este aplicată pe o suprafață de impact de 2cm2, în zona craniului, atunci rezultă o tensiune
mecanică F/S=13889N/cm2, adică fiecare centimetru pătrat al craniului, în zona de impact, ar
trebui să reziste la forța dată de greutatea a aproximativ 1400kg! Din acest motiv automobilele
sunt prevăzute cu elemente suplimentare de siguranță (centuri și perne pneumatice).
2. Tensiunea mecanică exercitată de vârful unui ac este de peste 1010N/m2, în timp ce presiunea
atmosferică este de doar 105N/m2.

Câmpuri de forțe
În Univers nu există obiect singular, ci doar ansambluri de obiecte, care se influențeză reciproc,
fapt observabil prin aceea că se pot măsura modificări ale impulsurilor unor corpuri de probă24.
Altfel spus, obiectele interacționează între ele, prin forțe. Dacă ne fixăm atenția asupra unui
anumit obiect, constatăm că acesta este supus unor forțe, din partea celorlalte obiecte. Uzual, se
spune că obiectul (sistemul) de studiu se află în câmpul celorlalte obiecte, care, de multe ori,
rămân neprecizate, fiind în afara interesului nostru.

23
A nu se confunda cu alte tipuri de tensiune, cum este tensiunea electrică.
24
“Corpul de probă” trebuie înțeles ca un concept; orice aparat de măsură conține un astfel de corp de probă.

27
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

În abordarea sistemică, efectul fizic al tuturor celorlalte obiecte exterioare obiectului de studiu
este înlocuit prin câmpul rezultant. În locul vechiului sistem “obiect” se obține un sistem nou
„obiect-câmp” (a se vedea figura alăturată), a cărui stare ține cont și de poziția obiectului în
câmp.

Fig.3.2

Prin câmp de forțe, pe scurt, câmp, se înțeleg două lucruri: 1/ spațiul fizic unde se manifestă forțe
de un anumit tip, și 2/ mărimea („tăria”) forțelor în fiecare punct din acest spațiu, exprimată prin
intensitatea câmpului (sau forța specifică - forța raportată la o unitate de mărime ce caracterizează
natura interacției).

În limitele cunoștințelor actuale, există patru tipuri de interacțiuni fundamentale, așadar


patru tipuri de câmpuri fundamentale: gravitațional, electromagnetic, tare (nuclear), și
slab. Orice alt tip de câmp de forțe este un rezultat al combinației celor patru tipuri de
câmpuri fundamentale.
Ultimele trei sunt descrise în mod unitar de “Modelul standard25”. Modul în care au
evoluat teoriile fizice, ca și tendința probabilă a acestora este prezentată în figura de mai
jos.

Fig.3.3 Interacțiuni și câmpuri fundamentale

25
https://en.wikipedia.org/wiki/Standard_Model

28
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Exemple
1. Mărimea care caracterizează câmpul gravitațional al Pământului este intensitatea câmpului
gravitațional, definită ca forța care se exercită asupra unității de masă a corpului de probă
1 G
 FG , sau   , []SI=m/s2.
m m
Se observă că intensitatea câmpului gravitațional este, de fapt, accelerația gravitațională.
Accelerația gravitațională la suprafata Pământului este aproximativ constantă g9,81m/s2.
2. Greutatea este forța cu care Pământul atrage un obiect de masă m: G  mg . Pământul “creează”
în jurul său un câmp gravitațional, adică o zonă spațială în care obiectele sunt atrase de Pământ,
intensitatea câmpului fiind g.
3. Un alt tip de câmp este câmpul elastic care apare în mediile în care deformațiile dau naștere
unor forțe de revenire proporționale cu deformația, denumite forțe elastice:
constanta
 elastica deformatia

Felastic   kelastic  l .

Mediul elastic este simbolizat în Fig.3.4 printr-un resort,


dar, practic, toate materialele prezintă elasticități, în
anumite limite, fără a avea resorturi elicoidale propriu- Fig.3.4 Câmpul elastic creat de un
zise. La scară microscopică, câmpurile elastice se pot resort
explica prin interacții de natură electromagnetică.
Mediul este caracterizat de constanta de elasticitate kelastic, iar semnul negativ simbolizează
faptul că forța elastică este orientată în sens invers sensului deformației Ox   l ,
Ox    Felastic . Pentru a pune în evidență faptul că forța este proporțională cu deformația față
de poziția de echilibru, se renotează l cu x, relația precedentă căpătând forma:
constanta
 elastica deformatia

Felastic ( x)   kelastic  x
O comparație cu expresia forței elastice dată de legea lui Hooke conduce la a identifica
coeficientul de elasticitate în funcție de modulul de elasticitate și de geometria
materialului (lungimea l, secțiunea S și modulul de elasticitate E):
SE
kelastic  .
l

Principiul al treilea al mecanicii

Principiul al treilea al mecanicii

Interacțiunea dintre două obiecte este reciprocă, forțele pe care le suportă fiecare obiect fiind
egale și de sensuri contrare.
Cele două forțe sunt cunoscute ca (forța de) acțiune și (forța de) reacțiune.

29
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Exemple
1. Greutatea este forța cu care Pământul atrage un corp de masă m: G  mg . La rândul său,
Pământul suferă o forță de atracție din partea obiectului, egală tot cu G, îndreptată spre corp. În
termeni de câmp, obiectul m se află în câmpul Pământului, și, reciproc, Pământul se află în
câmpul obiectului.
2. Forța deformatoare Fdeformatoare și forța elastică Felastic de
la un resort sunt forțe de acțiune-reacțiune: forța
deformatoare acționează asupra resortului, iar forță de
revenire acționează asupra obiectului m (Fig.3.5).
Fdeformatoare este o forță exterioară sistemului obiect-câmp. Fig.3.5

Aplicație: măsurarea forțelor


Cântarul este un instrument care măsoară masa obiectelor. În realitate, exceptând balanța,
măsurarea este indirectă, măsurându-se, de fapt, o forță elastică, proporțională cu greutatea
obiectului de cântărit, care, la rândul ei, este proporțională cu masa, afișajul făcându-se în unități
de masă:
m ~ G ~ Felastic  afișaj în unități de masă

Din acest motiv, cântarele trebuie etalonate acolo unde se fac măsurătorile, pentru accelerația
gravitațională din locul respectiv.

Temă
Dacă un etalon de 1kg este cântărit la Polul Nord, și indicația este 1,00kg, cât va indica același
cântar, pentru același etalon, dacă procedura este efectuată la Ecuator?

Aplicație: motoare cu reacție. Funcționarea motoarelor cu reacție (de la avioane, rachete,


schi-jet-uri etc.) se bazeaza pe principiile mecanicii enunțate de Newton. Impulsul
vehiculului crește exact cu impulsul gazelor evacuate în sens invers înaintării vehiculului.
Variația de impuls a rachetei într-un interval de timp t este
p  (m  m)  v  m  v care este egală cu impulsul gazelor arse în același interval
de timp, de masă m , și evacuate în sens invers p  m  vgaze ; în limbaj de forțe -
variația impulsului în unitatea de timp -, se verifica principiul acțiunii și reacțiunii:
p v m
F  m   vgaze
t t t

Fig.3.6

30
Eugen Scarlat, Fizică – Elemente de mecanică
Note de curs pentru Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor
2016-2017

Variația vitezei rachetei în unitatea de timp, adică accelerația rachetei, este


v 1 m
   vgaze .
t m t
m
Pentru o aeronavă de 50t=5104kg, și un consum de combustibil =500kg/s
t
(aproximație destul de bună pentru decolare) și o viteză de evacuare a gazelor
v 1 v
vgaze=2000m/s, rezultă o accelerație   5  102  2  103  =20m/s2, adică
t 5  10 4
t
aproximativ 2g.

Temă de casă
m1m2
Legea atracției universale FG  G , unde G este constanta atracției universale
r2
G=6,671011m3kg1s2. Variația cu latitudinea și cu altitudinea a accelerației gravitaționale.

31