Sunteți pe pagina 1din 18

CAROL I (1866-1914)

PRIMUL REGE AL ROMÂNIEI


În 11 februarie 1866 Al.
I. Cuza, domnitorul
României, este
detronat şi este nevoit
să semneze abdicarea
pregătită de către
politicienii vremii.
Aceştia îşi motivau
acţiunea prin faptul că
hotărârea Divanurilor
ad-hoc de dinaintea
Unirii Principatelor
Române stabilea ca
ţara să fie condusă de
“un principe străin”.
Politicienii români îşi îndreaptă privirea spre un
membru al familiei regale de Orleans din Franţa, Filip al
Belgiei, conte de Flandra. Acesta a refuzat politicos
tronul, deoarece pentru un prinţ din Franţa era
dezonorant să ajungă rege al unui stat vasal
Imperiului Otoman.
• Politicienii români, conduşi
de către I.C. Brătianu, s-au
dus în Prusia (Germania)
unde au propus această
onoare prinţului Carol Eitel
Friedrich Zephyrinus
Ludwig von Hohenzollern-
Sigmaringen. Acesta a
acceptat, menţionând de la
început că supunerea faţă
de sultan nu este o
problemă atât de mare şi că
va fi înlăturată la momentul
potrivit.
• Înainte de a pleca, celebrul
cancelar al Germaniei,
Bismark, i-a spus: „De ce
sa nu încerci? Dacă
reuşeşti, cu atât mai bine
pentru tine!“
• Absolvent de şcoli
militare, Carol era un
ofiţer trecut de tânăr prin
lupte, un ostaş prusac
disciplinat, care
participase în război, un
fin diplomat şi un ofiţer
apreciat de către soldaţi
pentru calităţile sale
militare şi de
conducător. Pentru
România, un lider tânăr,
cu calităţi militare şi
diplomatice reprezenta
un mare avantaj. La acea
dată abia împlinise 27 de
ani. Se născuse în
1839…
• Carol a plecat spre România cu un paşaport de om de
afaceri, deoarece la acea dată între Germania şi Austria
era o stare de conflict, trecând în acest mod prin
Austria şi Ungaria. Pe data de 10 mai a intrat în
Bucureşti, capitala României, unde a fost întâmpinat la
Băneasa de 30.000 de români. În acea zi depune
jurământul de credinţă în calitate de domnitor, în limba
franceză, pronunţând în română cuvântul “JUR”!
Primii ani ai domniei au fost grei
pentru Carol. Domnitorul nu s-a
putut adapta la viaţa politică
agitată a Principatelor Unite.
Venea dintr-o ţară unde ordinea
şi disciplina făceau parte din
cultura ţării, iar în România, care
mai bine de 100 de ani fusese
condusă de domni fanarioţi, în
general corupţi, ţara era într-o
luptă politică continuă. De
aceea, în anul 1870, a fost la un
pas de abdicare, dar spiritul său
de soldat care nu se predă l-a
făcut să nu renunţe.
În 1869 s-a căsătorit cu Elisabeta
de Wied, iar în 1871 s-a născut
Maria, prima principesă română
din Dinastia de Hohenzollern.
Din păcate, Maria a murit de
scarlatină la numai 3 ani. De
atunci, Carol nu a mai avut
urmaşi.
În 1877 România participă la războiul ruso-turc în mod direct,
cu toată armata statului român. Calităţile de militar şi
conducător ale lui Carol sunt dovedite în război, timp de luni
de zile participând alături de soldaţi direct în luptă. Sub
conducerea sa armata română învinge, iar România îşi
cucereşte mult dorita libertate, devenind un stat independent.
Se spune că la prima salvă de tun trasă de către turci de dincolo
de Dunăre înspre pământul românesc a certificat începutul
războiului prin celebrele cuvinte: “Asta-i muzica ce-mi place!”
• Pacea de după război a consfinţit independenţa ţării,
proclamată la 10 mai 1877, dar Rusia a trădat convenţia
semnată înainte de război cu România şi a ocupat cele trei
judeţe atribuite Moldovei în 1856: Cahul, Ismail şi Bolgrad.
• României i-a revenit însă Dobrogea, teritoriu care i-a adus
deschidere la mare şi care a contribuit la dezvoltarea
economică ulterioară a României.
România, devenind o ţară
europeană independentă, şi-a
schimbat statutul de Principat
şi, la 10 mai 1881, Carol I a
primit titlul de Rege, iar
România a devenit Regat.
Atât de mult a preţuit
dobândirea independenţei prin
luptă, încât pe frunte i-a fost
pusă o coroană de oţel turnată
din metalul unui tun turcesc
capturat la Griviţa în 1877.
Spiritul său de ordine în
crearea unui stat de drept, l-a
făcut ca, aşa cum la venirea sa
în România, în 1866, să adopte
legea de bază ţării, Constituţia,
să adopte modificarea
Constituţiei, prin cea regală,
din 1881, adaptată la noile
realităţi ale României.
• Ca ţară independentă,
România începe o
dezvoltare fără precedent.
Are dreptul să îşi bată
monedă proprie, leul
devenind moneda naţională
a României, cu
subdiviziunea sa, banul.
• Este adoptat imnul regal, cu
text scris de Vasile
Alecsandri şi stema regală.
• Pe frontispiciul Casei
Regale şi al tuturor actelor
emise de aceasta este scris
crezul Regal “Nihil sine
Deo” (Nimic fără
Dumnezeu).
• În cei 48 de ani de domnie Carol
(1866-1914) - cea mai lungă
domnie din istoria românilor - el a
realizat schimbări majore în viaţa
statului român.
• Regele era un om extrem de
sever şi disciplinat, cu o
moralitate absolută. El a impus
celor cu care colabora stilul său
germanic, exact.
• Regina Elisabeta spunea despre
soţul ei că “şi în somn el poartă
Coroana pe cap".
• Regele Carol I s-a înconjurat de
oameni politici străluciţi: I.C.
Brătianu, Mihail Kogălniceanu,
Ion Ghica, P.P. Carp, Lascăr
Catargiu, Nicolae Ionescu, Titu
Maiorescu, Ion I.C. Brătianu, Take
Ionescu sau Nicolae Filipescu.
Cu ajutorul lor Carol a schimbat
România din temelii, făcând-o un
stat modern, european.
• Carol a lăsat o Românie cu o complexă reţea
de căi ferate, cel mai lung pod din Europa
(podul de la Cernavodă), portul de la
Constanţa şi o reşedinţă de vară la Peleş -
demne de orice ţară europeană.
• Cu sprijinul său au fost modernizate:
- învăţământul – de Spiru Haret,
- administraţia – de Vasile Lascăr,
- apărarea naţională – de Nicolae Filipescu.
• Bucureştii arătau în 1866 ca un orăşel, dar în 1914 erau
oraşul Ateneului, al Palatului Poştelor, al Palatului CEC,
al Cercului Militar National, al hotelului Athenee Palace,
al Palatului Regal - al tuturor marilor clădiri ale
instituţiilor ţării şi Capitalei. A fost numit “Micul Paris”.
• Soţia regelui, Regina
Elisabeta, vorbea mai multe
limbi, era instruită şi a intrat
în lumea literelor româneşti
sub numele de Carmen Sylva
(Cântecul pădurii). Ea a scris
şi mai ales literatură pentru
copii. Regina a sprijinit
scriitori, muzicieni şi artişti
plastici români.
• În timpul Războiului de
Independenţă ea a înfiinţat
spitale, a organizat îngrijirea
ostaşilor răniţi, a procurat
medicamente, a avut grijă de
familiile sărace, s-a implicat
în acte caritabile si a
încurajat soţiile oamenilor
bogaţi să facă la fel.
• A rămas cunoscută de către
urmaşi în ipostaza de mamă a
răniţilor şi protectoare a
artelor. Prin toate acestea a
urmărit promovarea culturii
româneşti în Europa.
• În 1914 izbucneşte Primul Război Mondial. Carol I s-a
văzut pus în faţa unei alegeri grele: aceea de a lupta
împotriva ţării sale de origine sau de a alinia România,
împotriva voinţei acesteia, într-un război alături de
Germania.
• Regele Carol nu s-a opus hotărârii Consiliului de
Coroană de a nu intra în război de partea Germaniei,
dar acest moment a însemnat pentru el o grea lovitură.
• Se spune ca tocmai durerea pricinuită de o asemenea
alegere a fost cea care i-a grăbit sfârşitul de la 10
octombrie 1914.
• În urma sa a rămas o Românie modernă, o ţară care a
trecut de la un stat de tip balcanic la o civilizaţie de tip
occidental.
• În 1914, Regele, la vârsta de 75 de ani, i-a lăsat nepotului
său, Regele Ferdinand, înfăptuirea a ceea ce el nu a putut
să termine: lupta, în fruntea armatelor române, pentru
unirea provinciilor româneşti într-un singur stat.
• A fost înmormântat la Curtea-de-Argeş, acolo unde i-a
urmat, după doi ani, şi soţia sa, Elisabeta…
• Regele Carol I va
rămâne în istorie
ca fiind
conducătorul care
a adus
independenţă ţării
şi cel care a
realizat
modernizarea
României.

Muzica: Imnul “Trăiască regele” Realizare: Graţian Ordean 2010

S-ar putea să vă placă și