EDUCAŢIA INCLUZIVĂ

Educaţia incluzivă are în vedere îndepărtarea sau diminuarea barierelor de orice tip din calea învăţarii şi
participarea în egală măsură a tuturor copiilor, acordându-se o atenţie specială celor din familii cu grad
de vulnerabilitate sau cu un risc de excluziune şi marginalizare. Grădiniţa incluzivă şi interculturală este o
grădiniţă deschisă tuturor , cu un curriculum care reprezintă diversitatea culturală a populaţiei locale, în
care fiecare copil beneficiază de acces egal la o educaţie de calitate.

Promovarea educaţiei incluzive este o direcţie importantă a reformei educaţiei în România, inclusiv a
reformei educaţiei timpurii.

Educaţia incluzivă implică o participare activă a copiilor la educaţie, indiferent de mediul cultural al
familiilor lor şi de comunităţile din care provin , necesită o schimbare fundamentală de atitudine faţă de
responsabilitaţile sistemului de învăţământ, inclusiv la nivelul preşcolar, din partea cadrelor didactice şi a
comunităţilor , dar mai necesită şi cunoştinţe specifice, capacităţi şi strategiei educaţionale adaptate.
Acest tip de educaţie presupune o abordare participativă a cooperării între cadre didactice, între cadre
didactice şi copii, între copii, părinţi şi administraţia educaţională.Dacă un grup minoritar situat într-o
societate majoritară îşi pierde identitatea propie şi se deschide spre comunicare cu restul
societăţii,avem o situaţie de asimilare. Dacă pierderea identităţii este însă asociată cu izolare faţă de
restul societăţii avem situaţia de marginalizare. Dacă grupul îşi menţine şi dezvoltă o identitate culturală
proprie stabilă şi puternică, dar nu promovează relaţii de comunicare cu restul societăţii, avem o
situaşie de separare, iar dacă aceasta este impusă de majoritate , vorbim de segregare.

Situaşia dezirabilă este însă cea de integrare, în care cele două grupuri, minoritar şi majoritar, îşi menţin
şi dezvoltă propriile identităţi culturale, angajându-se totodată în procese de comunicare interculturală.

Romii sunt, fără îndoială, o minoritate cu statut particular, nu doar în România, ci şi la nivel european.
Definitoriu pentru cultura dominantă în ceea ce priveşte mentalitatea faţă de romi este stereotipul, în
majoritatea cazurilor negativ, conducând la stigmarea identităţii rome , la internalizarea acestui stigmat
şi la negarea, de multe ori, de către unii romi, a apartenenţei la etnia romilor.

Discriminarea poate fi de mai multe tipuri . Discriminare directă este cel al refuzului înscrierii copiilor
romi la o anumită grădiniţă. Discriminarea indirectă dezavantajează anumite persoane. Un exemplu
poate fi achiziţionarea de către părinţi a unor materiale educative cu costuri ridicate ceea ce are drept
consecinţă concentrarea copiiilor proveniţi din medii defavorizate în grădiniţe care nu au astfel de
solicitări. Discriminarea structurală se referă la slaba reprezentare a unor categorii de persoane în
anumite domenii. Un element esenţial în tentativele de combatere a discriminării este legat de
stimularea conştientizării discriminării, atât de către cei care o produc, cât şi de către victime.

Modalităţi concrete ce pot contribui la îmbunătăţirea situaţiei ar putea fi –oferirea de exemple pozitive
de romi auto-identificaţi, deci care îşi asumă
Identitatea romă cu reuşită profesională şi socială, să pună copiii romi de a experimenta atitudini
pozitive ale celorlalţi, să permită celorlalţi să depăşescă stereotipurile şi prejudecăţile vehiculate la
nivelul societăţii.

Întregul proces educativ din serviciile de educaţie timpurie va avea în vedere formarea la fiecare copil a
unei imagini de sine pozitive, care să includă dimensiunea apartenenţei etnoculturale, dezvoltarea unei
atitudini pozitive la toţi copiii faţă de cei cu apartenenţe culturale diferite şi faţă de diversitate în
general. Copiii care au nevoi speciale trebuie susţinuţi suplimentar datorită apartenenţei la grupuri
defavorizate din punct de vedere social sau cultural. Activităţile educative scot in evidenţă în mod
echilibrat faptul ca între copii există atât asemănări cât şi diferenţe. Un cadru didactic modern se asigură
că toţi copiii se simt speciali şi apreciaţi.Prin formularea de aprecieri pozitive cu orice ocazie, fără a
compara copiii între ei, fără a crea ierarhii de grup, pot fi cocepute activităţi prin care fiecare copil să fie
pus în situaţia de a se simţi special. Dacă o sarcină nu este realizată, în loc să spunem data viitoare să te
străduieşti mai mult, putem opta să concluzionăm ,,va trebui să găsim o metodă mai bună prin care să
înveţi să faci asta’’.Includerea unor legături cu cultura romilor va avea un efect pozitiv asupra stimei de
sine a copiilor romi, dar va facilita şi învăţarea şi va dezvolta atitudini pozitive ale celorlalţi copii.

Este utilă implicarea unor adulţi romi care pot reprezenta modele de succes cu care să se identifice copiii
romi, de exemplu tineri romi care îşi asumă apartenenţa la etnia romilor şi care, eventual, vorbesc limba
romani.

Cadrele didactice care lucrează cu copii romi au nevoie de eforturi suplimentare de a stabili o relaţie de
comunicare eficientă şi de colaborare cu părinţii romi.Vizitele la domiciliu pot reprezenta o modalitate
de a cunoaşte diferite aspecte care să ajute la înţelegerea mediului familial al copiilor romi. Cadrul
didactic are responsabilitatea de a gestiona situaţiile conflictuale între copii şi cele care implică părinţii
copiiilor din grupa.

Părinţii pot fi invitaţi să se implice în conceperea şi susţinerea unor activităţi voluntare la grădiniţă.
Poate fi vorba de :

-asistenţă directă , zugrăvire, donaţie de haine, reparaţii,etc.

-însoţirea copiilor cu ocazia excursiilor,

-strângerea de fonduri cu scopuri caritabile,

-dezbateri tematice pe teme de interes pentru părinţi,

-organizarea de evenimente sociale sau culturale,

-persoană resursă într-o anumită învăţare.

Activităţile care pot fi propuse părinţilor trebuie să fie multiple, variate şi să corespundă diferitelor nevoi
şi posibilităţi pe care le au aceştia.
Pentru a motiva părinţii să dezvolte o legătură strânsă cu grădiniţa este esenţială recunoaşterea, atât în
cadrul interacţiunilor individuale , cât şi în public, atunci când este posibil, a contribuţiei părinţilor, oricât
de modestă ar fi aceasta, cu atenţie însă la faptul că aceste aprecieri să nu genereze frustrări şi diviziuni
în rândul părinţilor. În oferta grădiniţei pot fi incluse şi activităţi adresate direct părinţilor, sesiuni de
consiliere individuală sau de grup, activităţi de dezvoltare a coeziunii grupului, cursuri şi informări pe
teme legate de creţerea copiilor sau pe teme de dezvoltare personală.