Sunteți pe pagina 1din 7

TEMA 1. CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE TEORIEI DREPTULUI.

POZIŢIA DREPTULUI AFACERILOR ÎN SISTEMUL DE DREPT.


NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL AFACERILOR.
1. Concepţii privind dreptul public şi dreptul privat.
2. Caracteristica generală a dreptului civil.
3. Noţiunea şi obiectul dreptului afacerilor.
4. Izvoarele dreptului afacerilor.
5. Principiile dreptului afacerilor.

1. Concepţii privind dreptul public şi dreptul privat.


Drept – este o totalitate de norme de conduită în societate, care au fost edictate sau sancţionate de stat
şi a căror respectare este asigurată, în ultimă instanţă prin forţa de constrângere a statului.
Normele juridice care alcătuiesc dreptul sunt interdependente, aparţin unui organism unitar. Ele nu pot fi
nici înţelese, nici interpretate fără luarea în considerare a întregului sistem căruia îi aparţin. În pofida unităţii
sale, dreptul obiectiv cunoaşte, o serie de diviziuni.
O primă diviziune a dreptului îl împarte în drept intern şi drept internaţional.
Dreptul intern cunoaşte împărţirea în drept public şi drept privat
Dreptul public se ocupă de constituirea statului şi a puterilor publice şi de raporturile dintre stat şi particulari
în general. În raporturile cu cetăţenii săi, statul îşi exercită puterea suverană; acestea sunt – raporturile de
subordonare.
▼ Spre ex., raportul juridic dintre stat şi un contribuabil este un raport juridic fiscal, aparţinând dreptului
public. Statul, prin organismele sale, este cel care fixează şi percepe impozitul care urmează a fi plătit şi tot el
stabileşte sancţiunile aplicabile în caz de neplată.
Principalele subdiviziuni ale dreptul public sunt: dreptul constituţional, dreptul administrativ, drept penal
etc.
Dreptul privat se ocupă de actele particularilor care nu pun în discuţie decât interesele individuale; el este
dreptul persoanelor private (persoane fizice şi persoane juridice de drept privat). Raporturile de drept privat
sunt raporturi de egalitate juridică, în sensul că nici una dintre părţi nu îşi poate impune voinţa juridică
celeilalte. Statul poate însă participa şi el la asemenea raporturi juridice, atunci când acţionează nu în
virtutea puterii sale suverane, ci ca persoană juridică.
▼ Spre exemplu, un minister poate încheia un contract de prestări-servicii cu o echipă de zugravi, care
se angajează ca, în schimbul unei remuneraţii, să zugrăvească o anumită clădire a ministerului. Cu toate că la
acest raport juridic participă şi statul, acesta este un raport juridic de drept privat, în care părţile sunt pe picior
de egalitate juridică.
Dreptul privat cuprinde în principal dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei etc.
Dreptul civil constituie ramura cea mai importantă a dreptului privat şi are ca domeniu acele acte pe care le
poate face orice cetăţean, indiferent de profesiunea sa. S-a spus că dreptul civil este dreptul privat general; el
cârmuieşte cele mai însemnate raporturi şi acte juridice ale persoanelor particulare, Toate celelalte ramuri ale
dreptului privat se ocupă numai de anumite raporturi juridice speciale; sunt deci, drepturi private speciale.
Fiecare diviziune a dreptului intern se subîmparte în ramuri de drept. Cu toate acestea, din ce în ce mai
multe ramuri de drept se găsesc la intersecţia dintre cele două diviziuni, cuprinzând atât norme de ordine
publică menite să răspundă unui interes general, al întregii comunităţi, cât şi norme de drept privat, ce
răspund unor interese.

2. Caracteristica generală a dreptului civil. Elemente pentru definirea dreptului civil.


Ce este dreptul civil? Acest termen desemnează acea parte a dreptului care reglementează relaţiile
Definiţia dreptului civil: - reprezintă o totalitate de norme juridice care reglementează pe baza
egalităţii juridice a participanţilor relaţiile patrimoniale şi unele relaţii personal nepatrimoniale.
Principiile dreptului civil.
Orice sistem de drept este guvernat de anumite principii fundamentale, deci de idei călăuzitoare, reguli de bază
comune tuturor ramurilor de drept.
Principii fundamentale ale dreptului reprezintă idei de bază ce sunt consacrate de legea
fundamentală şi alte legi. Ele sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept. Aceste principii sunt:
1
 principiul democraţiei,
 egalităţii în faţa legii,
 separării puterii în stat.
Dreptul civil ca şi alte ramuri ale dreptului, atât din ţară cît şi de peste hotare, are principiile sale, care
caracterizează sistema raporturilor juridice civile. Principiile dreptului civil au o vocaţie generală pentru
întreaga ramură de drept civil. Aceste principii pătrund în toată legislaţia civilă şi de ele ne conducem
permanent. Principiile date ne ajută în cazul apariţiei lacunelor în lege. Toate principiile dreptului civil se
împart în:
 Principii generale ale dreptului civil,
 Principii ale unor institute de drept civil.
Principii generale ale dreptului civil. Principiile date sunt idei călăuzitoare pentru întreaga legislaţie
civilă. În această categorie se includ:
 Principiul protecţiei proprietăţii,
 Principiul egalităţii în faţa legii civile,
 Principiul inadmisibilităţii intervenţiei în viaţa privată,
 Principiul garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile.
Principii ale unor institute de drept civil se aplică fie numai într-o instituţie a dreptului civil, fie în
două sau mai multe instituţii de drept civil, având o vocaţie mai redusă. La aceste principii se atribuie:
 Principiul consensualităţii privind forma actului juridic civil,
 Principiul libertăţii contractului, principiul forţei obligatorii a contractului
Caracteristica principiilor dreptului civil:
Principiul inviolabilităţii proprietăţii. Acest principiu este consacrat în Constituţia RM şi dezvoltat de
normele dreptului civil. Normele constituţionale se referă la protecţia proprietăţii private: dreptul de proprietate
privată este garantat, proprietatea privată este ocrotită indiferent de titular. În baza normelor civile nimeni nu
poate fi privat de proprietate decât numai în baza unei hotărâri judecătoreşti. Art.316 al Codului Civil al RM
reglementează Garantarea dreptului de proprietate, prin care proprietatea este inviolabilă iar dreptul de
proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa decât numai pentru o cauză de
utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire. etc.
Principiul libertăţii contractului. Subiectele de drept civil singure hotărăsc de a încheia sau nu
contractul. Art. 667 al CC al RM reglementează libertatea contractului, prin care părţile pot încheia
în mod liber, în limitele normelor imperative de drept contracte şi pot stabili conţinutul lor.
Excepţie fac cazurile de încheiere forţată (art.667 alin.2, 3). Părţile pot încheia contracte prevăzute de Codul
Civil precum şi neprevăzute dar care nu contravin legislaţiei civile.
Principiul inadmisibilităţii intervenţiei în viaţa privată. Normele constituţionale prevăd inviolabilitatea
vieţii private, a corespondenţei, tainei personale.
Principiul libertăţii exercitării drepturilor civile. Acest principiu este reglementat de art.9 al CC al
RM: subiectele dreptului civil trebuie să-şi exercite drepturile cu bună-credinţă, conform legii, contractului,
ordinii publice şi bunelor moravuri.
Principiul garantării şi apărării drepturilor subiective civile. Acest principiu este consacrat în art.10
al CC: apărarea juridică a drepturilor civile, art.11 al CC: metodele de apărare a drepturilor civile.
Actele internaţionale de asemenea consacră acest principiu. Art.26 al Pactului Internaţional privind
drepturile civile şi politice ale omului din 16 decembrie 1966, în vigoare din 23 martie 1976, dispune „toate
persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul la o ocrotire egală din partea legii”, pantru RM în vigoare din
11 inie 1991.

3. Noţiunea şi obiectul dreptului afacerilor


Afacerile, numite în continuare şi activitate de întreprinzător, sunt operaţiuni social utile de extragere,
creare sau dobândire de bunuri pentru a fi comercializate, astfel încât suma de bani primită ca plată să acopere
toate cheltuielile suportate şi să asigure persoanei obţinerea unui profit. Afaceri sunt toate activităţile de
extragere, cultivare şi confecţionare a bunurilor materiale, de executare a lucrărilor, de prestare a serviciilor
etc. In categoria afaceri intră şi cumpărarea de bunuri materiale şi de servicii pentru a fi revândute.

2
Nu sunt afaceri: activitatea desfăşurată în bază de contract de muncă, activitatea persoanelor fizice şi a
persoanelor juridice necomerciale care dobândesc bunuri pentru necesităţile proprii, alte activităţi care nu
aduc profit autorului. în unele ţări nu se consideră de întreprinzător activităţile liberale (activitatea individuală
a avocaţilor, medicilor, arhitecţilor, profesorilor etc.) şi nici chiar activitatea în agricultură dacă nu este
desfăşurată de o societate comercială.
Definiţia. Dreptul afacerilor reprezintă un ansamblu de normejuridice care reglementează relaţiile
sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar între persoane în legătură cu desfăşurarea
activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile care apar în cazul intervenţiei statului în această
activitate.
Obiectul dreptului afacerilor. Din cele menţionate rezultă că dreptul afacerilor are ca obiect raporturile
reglementate de normele juridice din care aceasta este formată.
Obiectul dreptului afacerilor reprezintă relaţiile care apar în legătură cu activitatea economică aducătoare
de profit între persoanele fizice şi juridice care au calitatea de întreprinzător:
- raporturile care apar în legătură cu dobândirea, menţinerea şi încetarea calităţii de întreprinzător,
inclusiv relaţiile corporative (înregistrarea întreprinzătorilor, relaţiile ce apar în: interiorul întreprinzătorilor
persoane juridice, în legătură cu reorganizarea şi lichidarea întreprinzătorilor persoane juridice, precum şi cu
încetarea activităţii întreprinzătorilor persoane fizice); - relaţiile ce apar în activitatea de întreprinzător şi în
obţinerea de profit (încheierea şi executarea diferitelor contracte comerciale, extragerea, cultivarea şi
producerea de bunuri, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor etc); - relaţii ce apar între autorităţile
publice şi persoanele care au calitatea de întreprinzător.
Relaţiile aferente dobândirii, menţinerii şi încetării calităţii de întreprinzător, inclusiv relaţiile
corporative (interne), ocupă un loc predominant în sistemul dreptului afacerilor. Aceste relaţii se manifestă în
legătură cu decizia persoanei de a dobândi calitatea de întreprinzător (întocmirea declaraţiei sau a actului de
constituire a persoanei juridice şi prezentarea actelor în faţa autorităţii publice), relaţiile ce apar în interiorul
persoanei juridice cu scop lucrativ ca o organizaţie unică în legătură cu realizarea scopului pentru care a fost
constituită: obţinerea şi împărţirea venitului.
Relaţii care apar între întreprinzători în legătură cu desfăşurarea activităţii economice aducătoare
de profit. Acestea sunt relaţii patrimoniale şi apar o dată cu încheierea şi executarea contractelor. Deşi
întreprinzătorii pot folosi orice contract civil, legiuitorul evidenţiază expres specificul unor contracte. Astfel,
Codul civil operează cu expresii ca: relaţii comerciale (art.693); încheiere a contractului în ramura comercială
(art.756), intermediere comercială (art.1190- 1198).
Relaţiile dintre întreprinzător şi autorităţile publice. Activitatea de întreprinzător nu are un mecanism
propriul de autoreglare care i-ar permite să funcţioneze eficient timp nelimitat. Ca exemplu poate servi
avantajul întreprinzătorului de a supraviețui în lupta concurenţială şi a-i înlătura pe alţii care activează în
domeniu, ceea ce însă se transformă în dezavantaj atunci când lupta concurenţială se duce cu metode şi
mijloace nepermise. faptul acesta generează necesitatea unor mecanisme prin care statul să intervină în
activitatea de întreprinzător a persoanelor private pentru a le limita spaţiul de libertate.
Statul reglementează activitatea întreprinzătorilor prin norme juridice imperative, punând în
sarcina lor un şir de obligaţii. Raporturile juridice de drept public dintre autorităţile publice şi întreprinzător
sânt de următoarele categorii:
 raporturi ce apar în legătură cu înmatricularea întreprinzătorului în Registrul de stat şi efectuarea de
modificări în acest registru;
 raporturi ce apar în legătură cu obţinerea de autorizaţii (licenţe) pentru unele genuri de activitate de
întreprinzător;
 raporturi ce apar în legătură cu încălcarea regulilor concurenţei.
Raporturile juridice patrimoniale. Sunt patrimoniale acele raporturi dintre persoane care apar în legătură
cu bunurile corporale (materiale) sau incorporale (imateriale). Din punctul de vedere al dreptului afacerilor, au
caracter patrimonial toate raporturile în care intră un întreprinzător în legătură cu desfăşurarea activităţii sale
şi obţinerea de profit
Art.l din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi determină activităţile de
antreprenoriat (de întreprinzător) ca fiind cele de fabricare a producţiei, de executare a lucrărilor, de prestare a
serviciilor şi, desigur, de comercializare a mărfurilor şi produselor. Raporturile patrimoniale apar în legătură
cu încheierea şi executarea contractelor comerciale de vânzare-cumpărare, arendă, chirie, leasing, mandat,

3
intermediere, prestare servicii, depozit, factoring etc. Intrând în raporturi patrimoniale, întreprinzătorul
acceptă credite, procură materii prime, materiale, utilaje, tehnologii, comercializează mărfuri şi produse,
prestează servicii, execută lucrări, exercită alte drepturi ce rezultă din capacitatea sa civilă. Deşi în dreptul
afacerilor pot fi evidenţiate şi categorii de raporturi juridice nepatrimoniale, raporturile patrimoniale sunt cele
mai frecvente şi reprezintă cea mai importantă categorie.
Raporturile juridice nepatrimoniale ajută întreprinzătorul să obţină profit, care însă nu apare nemijlocit în
urma realizării acestora. În procesul de funcţionare a unei societăţi comerciale apare necesitatea de a se
convoca adunarea generală, de a se lua diferite decizii privind deschiderea şi lichidarea filialelor şi a
reprezentanţelor.

4. Izvoarele dreptului afacerilor


Prin izvor de drept în sens formal se subînţelege sistemul de acte normative aranjate într-o anumită
ierarhie după forţa lor juridică.
Sunt considerate izvor al dreptului afacerilor actele normative cu prevederi care reglementează
raporturile dintre întreprinzători. După forţa lor juridică, actele normative au următoarea ierarhie: Constituţia,
legile (organice şi ordinare), ordonanţele şi hotărârile Guvernului, actele Băncii Naţionale a Moldovei şi ale
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, actele autorităţilor publice centrale (ministere, departamente etc),
actele autorităţilor publice locale şi actele corporative.
Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 este legea supremă a societăţii şi a statului, motiv
pentru care ea stă la baza actelor normative ce reglementează relaţiile economiei naţionale. Astfel, Constituţia
Republicii Moldova, în art. 9, stabileşte că factorii de bază ai economiei Moldovei sunt piaţa, libera iniţiativă
şi concurenţa loială. Statul trebuie să asigure reglementarea juridică a activităţii economice: libertatea
comerţului şi a activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil
valorificării tuturor factorilor de producţie, inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv
străine (art. 126, Constituţia Republicii Moldova). Aceste dispoziţii pot fi puse la temelia dreptului afacerilor,
deoarece decretează economia de piaţă şi stabilesc că persoanele fizice şi juridice sunt în drept să-şi utilizeze
proprietatea şi capacităţile intelectuale în scopuri personale, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii de
întreprinzător în limitele legalităţii şi cu respectarea principiilor concurenţei loiale.
Legile ca izvor al dreptului afacerilor. Normele juridice ce reglementează activitatea de întreprinzător
sunt răspândite în întreagă legislaţie, purtând denumirea de legislaţie economică.
Codul civil al Republicii Moldova nr.1107/2002. În lipsa unei legi speciale, cum ar fi un cod comercial,
Codul civil apare ca legea de bază a dreptului afacerilor.
Fundamentul juridic al unei economii prospere rămâne a fi Codul civil al Republicii Moldova, căruia, cu
regret, Legislativul nu i-a acordat atenţia cuvenită. Reglementările codului civil fortifică relaţiile economice
prin 3 mecanisme juridice, asigurând reglementarea unitară a relaţiilor private. El stabileşte că subiecte ale
raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice şi persoanele juridice care practică activitate de întreprinzător
(art.2), stipulează dreptul persoanei fizice de a desfăşura activitate de întreprinzător fără a constitui persoană
juridică (art.26), reglementează statutul juridic al persoanelor juridice cu scop lucrativ, stabileşte fundamentul
juridic al bunurilor, al dreptului de proprietate şi al altor drepturi reale asupra acestora, fără de care este
imposibilă activitatea de întreprinzător. Această activitate se realizează în principal prin încheierea unor
contracte reglementate de Codul civil sau de alte legi care însă, în relaţiile dintre întreprinzători, datorită
scopului propus de părţi, dobândesc nuanţe specifice.
Pot fi menţionate următoarele articole ale Codului civil al Republicii Moldova: societăţile comerciale
(art. 106-170); cooperativele (art. 171-178); întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale (art. 179);
reprezentarea comercială (art. 258); clauzele contractuale standard (art. 712-720); vânzarea-cumpărarea
întreprinderii ca un complex patrimonial (art. 817-822); leasing-ul (art. 923-930); franchising-ul (art. 1171-
1178); intermedierea comercială (art. 1190-1198); agentul comercial şi comisionarul profesionist (art. 1199-
1221).
Fac parte din dreptul afacerilor:
 Legea cu privire la întreprinderea de stat, nr. 146-XIII din 16.06.1994 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 2/9 din 25.08.1994;

4
 Legea privind societăţile pe acţiuni, nr. 1134-XIII din 02.04.1997 // (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 38-39/332 din 12.06.1997); Republicată în temeiul Legii nr. 163- XVI din 13 iulie 2007,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 142-143,
 Legea privind concurenţa, nr. 183 din 11.07.2012// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 193-
197 din 11.07.2012;
 Legea privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), nr. 1353-XIV din 03.11.2000// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 14-15/52 din 08.02.200;
 Legea privind insolvabilitatea, nr. 149 din 29.06.2012// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
193-197-140 din 14.09.2012;
 Legea privind investiţiile în activitatea de întreprinzător, nr. 81-XV din 18.03.2004// Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, nr. 64-66 din 23.04.2004;
 Legea cu privire la leasing, nr. 59-XVI din 28.04.2005// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.
92-94/429 din 08.07.2005;
 Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, nr. 235-XVI din
20.07.2006// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 126-130/627 din 11.08.2006;
 Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135-XVI din 14.06.2007// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 127-130/548 din 17.08.2007, etc.

Hotărârile Guvernului ca izvoare ale dreptului afacerilor.


Guvernul Republicii Moldova poate interveni în activitatea economică prin acte sub formă de ordonanţe
şi hotărâri.
Guvernul adoptă hotărârile sale în executarea legilor. Sunt aplicabile şi alte acte guvernamentale ca:
Regulamentul model al întreprinderii municipale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.387 din 6.06.1994
(M.O., 1994, nr.2); Hotărârea cu privire la măsurile de coordonare şi de reglementare de către stat a
preţurilor (tarifelor) nr. 547 din 04.08.1995 (M.O., 1995, nr.53-54/426); Hotărârea cu privire la aprobarea
Regulamentului Organului de investigare a măsurilor antidumping, compensatorii şi de salvgardare nr. 1678
din 24.12.2002 (M.O., 2002, nr.185-189/1833);
Actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei. Banca Naţională a Moldovei este o autoritate
publică sau, precum se stabileşte în lege, o persoană juridică publică, autonomă subordonată Parlamentului,
care supraveghează circulaţia monetară pe întreg teritoriul statului şi menţine stabilitatea monedei naţionale.
în realizarea acestor scopuri, Băncii Naţionale a Moldovei îi este delegată împuternicirea de a elabora şi
adopta acte normative, obligatorii pentru instituţiile financiare, precum şi pentru toate persoanele fizice şi
juridice. De exemplu, Hotărîrea cu privire la retragerea licenţelor (autorizaţiilor) pentru
desfăşurarea activităţii unor case de schimb valutar nr. 288 din 18.11.2004 (M.O., 2004, nr.212).
Actele normative ale Comisiei Naţionale a Pietii Finaciare. Comisia Naţională a Pietii Financiare este
o autoritate autonomă a administraţiei publice subordonată Parlamentului, care reglementează, supraveghează
şi controlează respectarea legislaţiei pe piaţa valorilor mobiliare şi activitatea participanţilor la ea. CNPF are
dreptul să adopte în domeniul pieţei valorilor mobiliare acte normative obligatorii atât pentru participanţii
profesionişti, cât şi pentru toate persoanele fizice şi juridice care operează pe această piaţă. Dintre cele mai
importante acte ale CNPF pentru dreptul afacerilor enumerăm: Hotărîrea cu privire la stabilirea criteriilor de
calificare a administratorului unui asigurător în proces de insolvabilitate nr. 25/4 din 30.06.2011 (M.O.,
2011,nr. 148-151/1178), Hotărîrea cu privire la aprobarea Regulamentului privind vînzarea acţiunilor
societăţilor pe acţiuni în condiţiile art.II din Legea nr.163-XVI din 13.07.2007 şi a cotelor de participare ale
societăţilor cu răspundere limitată din portofoliile fondurilor de investiţii supuse lichidării [Denumirea Hot.
modificată prin Hot.CNPF. nr.8/4 din 28.02.2008, în vigoare 25.03.2008] nr. 31/2 din 02.08.2002 (M.O., 2003,
nr.23-24/34); Hotărîrea cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind etapele reorganizării societăţii pe acţiuni
nr.43/9 din 03.08.2006(M.O., 2006, nr. 134-137/464); Hotărîrea cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu
privire la conţinutul, modul de întocmire, prezentare şi publicare a raportului anual asupra valorilor
mobiliare al societăţii pe acţiuni nr. 18/10 din 14.05.2010 (M.O., 2010, nr.150-152/539) etc.
Actele ministerelor, departamentelor şi ale altor autorităţi publice centrale. Autorităţilor publice
centrale le este delegată, prin dispoziţiile unor legi, împuternicirea de a elabora şi a pune în aplicare anumite
acte, obligatorii pentru participanţii la circuitul comercial. Astfel, Ministerul Economiei şi Camera Licenţierii,

5
Ordinul privind condiţiile de licenţiere şi listele documentelor suplimentare, ce se anexează la cererile de
eliberare a licenţelor pentru unele genuri de activitate nr. 12 din 20.02.2006 (M.O., 2006, nr.70-72), prin care
sunt stabilite condiţiile de desfăşurare a genurilor de activitate şi actele care trebuie prezentate organului de
licenţiere pentru eliberarea de licenţă la fiecare gen de activitate.
Actele autorităţilor publice locale. Autorităţile publice locale sunt în drept să elaboreze şi pună în
vigoare acte care conţin norme obligatorii pentru toţi participanţii din teritoriu la circuitul civil şi la cel
comercial. Astfel, consiliul local adoptă planul urbanistic general şi planul de amenajare a teritoriului al
unităţii administrativ-teritoriale, act normativ cu putere de lege în acel teritoriu. Toţi întreprinzătorii care
activează în teritoriul din jurisdicţia unităţii administrativ teritoriale sunt obligaţi să respecte normele adoptate
de consiliul local.

5. Principiile de bază şi tendinţele moderne ale dreptului afacerilor


Un loc important în eglementarea activităţii de întreprinzător îl ocupă principiile dreptului, idei directoare
cărora le sunt subordonate structura şi sistemul de drept. Doctrina juridică evidenţiază un şir de principii ale
dreptului afacerilor, unele fiind caracteristice întregului sistem de drept, altele numai câtorva sau unei singure
ramuri de drept.
I. Principiile generale ale dreptului sunt acele idei directoare extrase din
dispoziţia Constituţiei sau deduse pe cale de interpretare, cum sunt: principiul legalităţii
(art. 1 şi 7); principiul egalităţii în faţa legii (art. 16), principiul neretroactivităţii legii
(art. 22), principiul exercitării dreptului cu bună credinţă (art. 55). Acestea sunt
principiile de drept, deoarece rezultă din Constituţie şi răspund unor nevoi care se
impun în viaţa juridică. Odată stabilite, aceste principii pot contribui la crearea şi
aplicarea viitoare a unei norme juridice.
II. Principiile generale ale dreptului civil. De asemenea, sunt aplicabile în
dreptul comercial şi principiile generale ale Dreptului civil, dintre care menţionăm:
principiul recunoaşterii mai multor forme de proprietate, a egalităţii lor juridice,
principiul inviolabilităţii proprietăţii (art. 1, Cod civil al RM), principiul libertăţii
contractuale (art. 1, Cod civil al RM).
III. Principiile speciale ale dreptului afacerilor. Dreptului afacerilor îi sînt
caracteristice şi cele mai progresiste principii ale dreptului civil, cum ar fi cel al inviolabilităţii proprietăţii
private (art. 9,46,127 din Constituţie), al libertăţii de a contracta, al poziţiei de egalitate a subiectelor
raporturilor civile. Pe lângă acestea, pot fi menţionate şi unele principii speciale care se referă numai la dreptul
afacerilor: principiiul libertăţii activităţii de întreprinzător, al concurenţei loiale şi inviolabilităţii investiţiilor
persoanelor fizice şi juridice.
Principiul libertăţii activităţii de întreprinzător îşi are fundamentul în art.9 şi 126 din Constituţie,
potrivit cărora piaţa, libera iniţiativă economică şi concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei,
precum şi faptul că statul asigură libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător. Această libertate
presupune posibilitatea subiectului de a-şi alege forma de organizare a activităţii, genul de activitate, de a
stabili preţul la bunurile şi serviciile sale în scopul obţinerii unor beneficii. Din coroborarea art.20 şi 60 din
Codul civil se poate conchide că întreprinzătorii pot practica orice gen de activitate neinterzis de lege pentru a-
şi asigura surse permanente de venituri, în principiu, nelimitate.
Principiul concurenţei loiale, de asemenea, îşi are fundamentul în dispoziţiile art.9 şi 126 din
Constituţie, prin care concurenţa este decretată ca un factor de bază al economiei statului şi stabileşte că statul
se obligă să asigure protecţia concurenţei loiale, ceea ce constă în adoptarea unor măsuri de protejare a
întreprinzătorilor împotriva acţiunilor ilegale şi dăunătoare ale concurenţilor şi împotriva acţiunilor
autorităţilor publice. Dispoziţiile constituţionale îşi au continuitatea în: Legea nr.149/2012 privind concurenţa.
Concurenţa dintre agenţii economici trebuie să se desfăşoare cu respectarea a două reguli de bază: exercitarea
cu bună-credinţă a activităţii economice; respectarea uzanţelor comerciale oneste în activităţile economice;
obligativitatea respectării, în competiţie, a unui minimum de moralitate. Prin depăşirea acestor limite,
concurenţa devine neloială şi angajează răspunderea celui care a săvârşit asemenea acte.
Principiul inviolabilităţii investiţiilor persoanelor fizice şi juridice. Deşi rezultă din alt principiul al
dreptului civil, şi anume inviolabilitatea proprietăţii private, principiul inviolabilităţii investiţiilor este
consacrat în art. 126 alin.(2) lit. h) din Constituţie, deoarece investiţii pot fi nu numai lucrurile asupra cărora
6
se instituie un drept de proprietate, ci şi drepturile, tehnologiile, inovaţiile, ideile de afaceri şi alte valori
incorporale. Acest principiu îşi găseşte continuitatea în dispoziţiile Legii nr.81/2004 cu privire la investiţiile în
activitatea de întreprinzător.

S-ar putea să vă placă și