MAITREYI de Mircea Eliade- TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME

ROMAN INTERBELIC, AL EXPERIENTEI

Tema operei literare este o categorie semantică ce atribuie un sens global textului, este o ,,schemă generală spre
care converg situațiile și motivele dintr-o operă“ (Boris Tomaşevski , ,,Teoria literaturii. Poetica”) . Viziunea artistică a
unui scriitor asupra lumii este în strânsă legătură cu orientarea estetică existentă la un moment dat (spre exemplu, realiștii
aveau o viziune asupra existenței, diferită de cea a romanticilor). Mircea Eliade este un scriitor interbelic, complex, a
cărui operă cuprinde și romane, nuvele, lucrări filozofice .
Prezentul demers hermeneutic își propune relevarea temei și a viziunii despre lume a scriitorului în opera
,,Maitreyi”, prin abordarea atât extrinsecă, cât și intrinsecă a textului.
Scrierile literare ale lui Mircea Eliade se clasifică în funcţie de două tendinţe ireconciliabile: pe de o
parte „experienţa”, autenticitatea, trăirea nemijlocită, intensă a realităţii, mai ales sub aspect ritual şi erotic, pe de altă
parte fantasticul, reflectând „experienţa sacrului”. Romanul Maitreyi (1933) face parte din prima tendinţă, fiind
un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman al autenticităţii şi al experienţei, dar şi un roman
exotic.
Este un roman (specie epică în proză, cu acțiune complexă, organizată pe mai multe planuri narative, cu
puternice conflicte și o intrigă complicată, la care participă numeroase personaje bine individualizate) al
experienţei şi al „autenticităţii”, pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, a unor experienţe definitorii.
Proza experienţei se bazează pe crearea impresiei de autenticitate, prin utilizarea unor tehnici specifice: jurnalul, elemente
autobiografice, scrisori etc. Formula care sintetizează problematica romanului este cea a autenticităţii, prin
confesiunea personajului-narator, relatarea la persoana I, introspecţia, autoanliza lucidă.
Tema romanului are in vedere iubirea incompatibilă dintre doi oameni apartinand unor civilizatii diferite: Allan,
european, și Maitreyi, indiancă. Conflictele sunt revelatoare pentru conturarea temei. Disputa dintre Allan şi bengalezul
Narendra Sen redă opoziţia dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale, iar, la nivel general, incompatibilitatea
sau lipsa de comunicare dintre civilizaţii şi mentalităţi: cea europeană şi cea asiatică. De asemenea, există şi un conflict
interior. Fire autoreflexivă, Allan trăieşe conflictul dintre trăirea intensă a iubirii, ca experienţă definitorie, şi luciditatea
autoanalizei. Iubind-o pe Maitreyi, Allan descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât şi iubirea adevărată.
O scena semnificativă pentru ilustrarea temei și a viziunii despre lume a scriitorului o reprezintă participarea lui
Allan la ceremonia mariajului lui Mantu, văr al inginerului Narendra Sen, venit în Delhi tocmai în acest scop (,,el nu vrea
să se însoare, dar d-l Sen vrea”). Acest eveniment devine prilej pentru Allan de a medita asupra unei posibile casatorii cu
Maitreyi. Nu neaga ca ar fi fost fericit (,,de cate ori se vorbeste despre o eventuala casatorie a mea cu Maitreyi..., o emotie
violenta si instantanee ma strabate”), insa mentalitatea occidentala, superficiala, il determina sa perceapa afectiunea
familiei Maitreyiei ca o incercare de a-l acapara:,,ma temeam, cand am banuit o cursa matrimoniala”. Daca, initial, Allan
este atras erotic de feminitatea, misterul si spiritualitatea fetei, pentru Maitreyi intalnirile lor au, asa cum releva o nota din
capitolul VII, mai degraba o conotatie ludica:,, Maitreyi n-a simtit niciodata patima in momentul acela. Era câștigată
numai de joc, nu de ispită”). Se evidentiază, astfel, diferenta dintre bărbatul european, dominat de instincte, și femeia
asiatică, pentru care importantă e, la început, aventura spirituală alaturi de Allan (e drept, protagonistul constata acest
aspect tarziu, dupa ce povestea lor de dragoste se va fi terminat).
Un alt episod semnificativ pentru tema romanului il constituie discutia dintre cei doi despre iubire din capitolul X.
Lui Allan îi vine greu să înțeleagă iubirea Maitreyiei pentru ,,șapte frunze”(pomul ei), explicând totul extrem de simplu:
panteism. Pe de altă parte, mărturisirii lui că nu a iubit niciodată, Maitreyi îi răspunde că relațiile lui din trecut au fost
,,murdărie, nu dragoste”. Pentru ea, dragostea înseamnă dăruire totală, renunțarea la orice urmă de luciditate: ,,ce mult îmi
place să te vad mânios ca un vant, sa ma calci in picioare, sa nu-ti pese de mine”. Allan, in schimb, analizeaza fiecare
reactie a ei, el nu are capacitatea de a i se darui decat daca e vorba de reciprocitate. La un moment dat, se gandeste chiar
sa treaca la hinduism, insa este desteptat la realitate de catre Narendra Sen, care intuieste incompatibilitatea dintre
arhitectura launtrica a lui Allan si religia hinduista. Egocentrismul occidental se releva la final de capitol:,,simteam ca mi
se rapeste ceva al meu, mi se calca un petic rezervat numai mie” ( Allan face referire la intrarea Maitreyiei in camera lui,
dupa plecarea lui Harold).
Tema și viziunea despre lume a scriitorului se raportează și la elemente ale textului narativ precum: compoziție,
incipit, perspectivă narativă etc.
In ceea ce priveste compozitia operei, romanul este structurat în cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt
relatate la persoana I. De asemenea, există trei niveluri ale scriiturii: jurnalul intim al lui Allan care înregistrează
evenimentele în momentul realizării lor, însemnările ulterioare ale personajului care completează sau contrazic primele
impresii şi confesiunea naratorului care scrie după ce povestea de iubire s-a încheiat. Această tehnică a combinării
sporeşte iluzia autenticităţii, a faptului trăit. Noutatea construcţiei discursului narativ constă în dubla perspectivă
1
temporală pe care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: contemporană şi ulterioară. Personajul-narator nu
evocă pur şi simplu evenimentele, rememorându-le, ci reconstituie evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent,
dar şi la felul în care percepuse respectivele evenimente în momentul în care le trăise, consultând în acest scop jurnalul
acelei perioade. Este o dovadă clară a încadrării operei în specia literară a romanului experienței. Pe măsură ce scrie
romanul, viziunea lui Allan asupra întâmplărilor trecute se modifică. Neconcordanţa dintre istoria propriu-zisă, relatată în
jurnal, şi rememorarea acesteia, în romanul pe care Allan îl scrie, relativizează evenimentele şi le conferă caracter
subiectiv.
Pe de altă parte, incipitul este de tipul ex-abrupto, deoarece blochează tentativa cititorului de instalare într-un
centru tematic de control: „Am şovăit atât în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am
întâlnit-o pe Maitreyi. În însemnările mele din acel an n-am găsit nimic. Numele ei apare acolo mult mai târziu, după ce
am ieşit din sanatoriu şi a trebuit să mă mut în casa inginerului Narendra Sen, în cartierul Bhowanipore. Dar aceasta s-a
întâmplat în 1929”.”.Apar referiri cu privire la timpul acțiunii (1929), însă lipsa informațiilor privind personajul
generează ambiguitate.
Un alt element al textului narativ, sugestiv pentru tema si viziunea despre lume a lui M. Eliade, il reprezinta
ipostaza naratorului si perspectiva narativa, așa cum pot fi identificate încă din incipit. Se disting insa 2 voci narative:
narator intradiegetic auctorial, care-si asuma rolul de autor al operei, și naratorul intradiegetic personaj, care consemneaza
evenimentele intr-un jurnal. Rolul primului (Allan ,,de acum”) este acela de a-l corecta pe cel de-al doilea (Allan ,,de
atunci”). Avand in vedere multiplicarea vocilor narative, se distinge perspectiva narativa de tipul focalizarii multiple
(pluriperspectivism); naratiunea homodiegetica evidentiaza perspectiva subiectiva asupra evenimentelor, necesara
realizarii autenticitatii discursului.
În ceea ce privește conflictul operei, acesta are în vedere incompatibilitatea dintre două lumi (orientală și
occidentală) și exponenții acestora (Narendra Sen, Maitreyi, Chabu, pe de-o parte, și Allan, Harold, pe de alta). Viziunii
panteiste a fiicelor inginerului indian asupra existenței i se opune egocentrismul europenilor. Într-o asemenea situație,
chiar și o mare iubire, ca aceea dintre Allan și Maitreyi, ar fi rezistat cu greu și numai printr-un sacrificiu major. Dacă
Maitreyi e capabilă de un asemenea sacrificiu, finalul operei pune în lumină vanitatea lui Allan, care nu poate (sau nu
vrea!?) să înțeleagă comportamentul fetei.

Asadar, prin romanul ,,Maitreyi”, M.Eliade ofera o alta perspectiva asupra unei teme de larga circulatie
internationala:iubirea. Este vorba, insa, despre o poveste de iubire intre doua fiinte apartinand unor culturi diferite, al carei
final e tragic. Paginile lirice alternează cu secvenţele voit obiective cuprinse în notaţiile din jurnal. Acestor aspecte li se
adaugă analiza clară a stărilor sufleteşti ale personajului-narator, surprinse cu ajutorulintrospecţiei. Prozatorul foloseşte
relatarea la persoana I pentru a pătrunde mai adânc sufletul lui Allan şi-şi transformă eroul în observator şi reflector.