MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VASLUI

,,SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX-SFÂNTULIOAN GURĂ

DE AUR,,-HUŞI

PROIECT
PPENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI DE OBŢINERE

ACERTIFICATULUI DE COMPETENŢE
PROFESIONALE

Profesor îndrumator: Susţinător:

P.C. Pr. Prof. Ovidiu-Iulian Corozel Nelu-Mihăiţă Lupu

HUŞI
2015
CCCC

Învăţătura Dogmatică despre

Sfanta Taină a Botezului

2
 Cuprins

INTRODUCERE ......................................................................................................4
I.Taina Botezului. Marturii scripturistice si patristice ........................................6
I.1 Marturii scripturistice ale Tainei Sfantului Botez in Vechiul Testament ........10
I.2.Taina Sfântului Botez in Noul Testament .......................................................11
I.3 Taina Sfântului Botez în viziunea Sfinţilor Părinţi .........................................12
II. Sfânta Taină a Botezului sau a doua naştere .................................................18
II.1 Practicarea botezului in trecutul Bisericii .....................................................22
II.2 Săvârşitorii şi primitorii Tainei Botezului ......................................................23
II.3 Efectele primirii Tanei Sfantului Botez .........................................................26
III.Cazuri speciale de primire a botezului ...........................................................28
III.1 Se poate repeta botezul ? ...............................................................................29
III.2 Botezul Sângelui si al dorinţei ......................................................................30
IV. Concluzii ...........................................................................................................33
V. Bibliografie.........................................................................................................35

3
 INTRODUCERE

Prin căderea în păcat, omul a pierdut comunicarea harică cu Dumnezeu şi a intrat în moarte
sufletească şi osândă veşnică, ajungând într-o stare în care mântuirea realizabilă prin propriile
noastre puteri era imposibilă. Dumnezeu însă, în nemărginita Sa bunătate şi înţelepciune a găsit cel
mai potrivit mijloc al izbăvirii omului de rău, hotărând Întruparea Fiului Său pentru mântuirea lumii
(Efeseni 2, 4-5)
Am ales să prezint în această lucrare câteva aspecte despre Sfintele Taine şi ierurgii,
întrucât Sfintele Taine sunt mijloacele prin care harul dumnezeiesc se împărtăşeşte credincioşilor în
Biserică.
Sfintele Taine sunt tot atâtea mâini ale dragostei dumnezeieşti întinse noua pentru a putea
birui obstacolele ce stau in faţa urcuşului nostru duhovnicesc, a creşterii noastre in viaţa in Hristos.
Denumirile multiple, pe care le poarta, indică tot atâtea lucrări, pe care harul Duhului Sfânt le
opereaza asupra fiinţei noastre sufleteşti1.
Valoarea şi importanţa lor deosebită pentru mântuire rezidă în caracterul lor mai mult decât
simbolic, cu totul real, al actului care se săvârşeşte asupra credinciosului. Ele sunt simboluri în
sensul în care simbolul este domeniul în care "văzutul este o parte a nevăzutului şi ca atare îl
cuprinde, căci o parte poate reprezenta întregul, pe baza participării: de pildă, capul este trupul
intreg".
De aceea mi s-a părut necesar şi plăcut să dezvolt această temă care ocupă în învăţătura
ortodoxă un loc de frunte.
În Biserică, Sfintele Taine au rostul de a preface treptat existenţa credincioşilor după chipul
Omului-Hristos-Dumnezeu. În acest proces fiecare Sfantă Taină îşi are rolul ei deosebit de al
celorlalte. Botezul, de pildă, este începutul vieţii celei noi a omului în Hristos,pe care îl face mădular
al Trupului lui Hristos, Biserica, după care urmează creşterea şi desăvârşirea,dar nu în afara
Bisericii, ci tot în Biserică. Astfel, nimeni nu se poate împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos,
dacă nu a primit în prealabil Botezul şi Mirungerea în Biserică.

Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecclesiologic al Sfintelor Taine şi problema intercomunicarii,
1

Teză de doctorat, în ,,Ortodoxia”, xxx(1978), nr. 1-2, p. 15.

4
 Pecetea lui Hristos în Botez este act de o clipă, dar şi de durată continuă. ,,Acum chipul lui
Dumnezeu se întipăreşte mai bine în sufletul omului decât odinioară, iar statura omului e făcută
acum, în Botez, şi întocmai dupa modelul dumnezeiesc, căci de acum chiar modelul ni se arată cu
trăsături mai lămurite.2
Botezul este făcut în numele Sfintei Treimi,cu invocare directa a fiecărei persoane divine,
odată cu cele trei afundări în apa baptismală, indiciu clar că fiecare persoană divină participă la
reînnoirea chipului dumnezeiesc în om, stricat şi întunecat prin căderea lui Adam în păcat, şi că omul
este reaşezat prin Botez, în comuniune de iubire şi viaţa cu Dumnezeu-Tatal, prin Fiul în Duhul
Sfânt3. Dar pecetea lui Hristos data în Botez mai înseamnă şi Duhul Lui, împărtăşit celui botezat,
care rămânând în aceasta şi fiind mereu reaprins prin noi întâlniri mijlocite de celelalte Sfinte Taine,
adânceşte imprimarea chipului lui Hristos în fiinţa creştinului. Omul credincios se mantuieşte
întrucât se uneşte cu Hristos şi repetă drumul Lui, pentru mântuirea sa prin Sfintele Taine.
Numai prin Taine se realizează unitatea pentru care s-a rugat Hristos (Ioan 17), căci ele
sunt mijloacele sau actele vizibile prin care ni se comunică viaţa lui Dumnezeu, coborâtă la
dispoziţia noastră în Hristos, prin Biserică. Tainele sunt o continuă deschidere de har a lui Hristos
către noi şi comunicarea Lui cu noi în Biserică.
Astfel, importanţa Tainei Sfântului Botez derivă din faptul că ne deschide calea spre scopul
pentru care am fost creaţi, acela de a fi în comuniune cu Dumnezeu prin asemănare cu El.
Asemănarea cu El o dobândim prin Sfintele Taine către care nu putem accede dacă nu suntem
mădular al Trupului tainic al lui Hristos, dacă nu am primit cea dintâi Taină a Bisericii, Taina
Sfântului Botez, care este începutul vieţii noastre în Hristos şi în Biserică şi începutul mântuirii
noastre.

2
Nicolae Cabasila,Despre viaţa în Hristos, trad., de Pr. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946, p. 35-36; vezi şi
Pr. Prof.Dumitru Radu, Tainele de iniţiere în mistiica sacramental a lui Nicolae Cabasila,în ,,Ortodoxia”, XLI
(1989), nr. 3, p.5-6.
3
Ibidem, p. 36.

5
 I.Taina Botezului. Mărturii scripturistice şi patristice

Există numeroşi creştini care nu ştiu ce se petrece dincolo de uşile bisericii, reducând
dreapta credinţă la sărbători, la riturile de trecere (botez, nuntă, înmormântare) şi la anumite
superstiţii izvorâte dintr-o aşa-numită "teologie populară".4 Pentru aceştia, botezul nu este
altceva decât o celebrare familială privată, un eveniment monden impregnat de folclor religios,
un prilej de "socializare creştină" sau perpetuarea mecanică a unei tradiţii seculare. Cunoaşterea
şi pătrunderea înţelesurilor pe care le are botezul pruncilor în Ortodoxie ne ajută să nu lăsăm loc
ignoranţei, indiferentismului şi nisipurilor mişcătoare ale confuziei religioase din zilele noastre.
Sfânta Taină a Botezului, ca taină a iniţierii creştine, are un rol deosebit în cadrul vieţii
Bisericii. Botezul constituie mijlocul prin care omul care crede în Hristos se renaşte din apă şi
din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii prin întreita afundare, în
apă, în numele Sfintei Treimi, dobândind iertarea păcatului strămoşesc şi a tuturor celorlalte
păcate săvârşite până în acel moment.5 Practica botezării pruncilor a ridicat de-a lungul timpului
anumite reticenţe şi semne de întrebare în rândul eterodocşilor, unele confesiuni creştine
amânând săvârşirea Botezului până la adolescenţă sau maturitate, când fiecare poate să-şi
mărturisească liber dorinţa de a fi botezat.
Ca Taină, Botezul a fost instituit de către Mântuitorul Hristos după Învierea Sa din morţi,
când S-a arătat Apostolilor şi i-a trimis la propovăduire prin cuvintele "Mergând, învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…" (Matei 28, 19-20).
De necesitatea botezului în procesul mântuirii ne încredinţează Însuşi Mântuitorul când spune:
"De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu"
(Ioan 3, 5) şi în alt loc: "Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va

4
Preot D. Staniloaie, “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol. III Ed. Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 8.
5
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, “Biserica şi cult pe înţelesul tuturor”, Ed. Europartner, Bucuresti 1996, p.
123.

6
osândi" (Marcu 16, 16). Prin aceste cuvinte ni se arată atât importanţa acestui act, cât şi urmările
în cazul săvârşirii sau nu a acestuia, căci cel ce se supune devine membru al Bisericii Sale şi, prin
respectarea poruncilor, moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu. Cel ce nu primeşte botezul se
autoexclude de la mântuire.
Sfânta Scriptură nu oferă date exacte despre botezul copiilor, în sensul de a recomanda sau
a descrie în mod clar botezarea lor. Ţinând cont de faptul că Botezul era legat de propovăduirea
Evangheliei către adulţi şi de convertirea acestora, această lipsă ni se pare firească. Indirect însă,
din Noul Testament reiese limpede că pruncii sunt chemaţi spre Împărăţia lui Dumnezeu (Matei
19, 14; Luca 18, 16), ceea ce nu este cu putinţă în afara lui Hristos şi a Bisericii Sale, El fiind uşa
spre Împărăţie (Ioan 10, 9). Prin urmare, încă din veacul apostolic, copiii erau botezaţi şi
consideraţi membri ai Bisericii. În privinţa aceasta, Mântuitorul nu a stabilit nicio vârstă sau
limită de vârstă pentru primirea Botezului, ci a arătat doar faptul că primirea Botezului este de o
importanţă vitală pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.
Cu siguranţă, între miile de iudei şi păgâni botezaţi după predica Sfântului Apostol Petru, în
Ierusalim (Fapte 2, 1-41), erau şi copii mici care îşi însoţeau părinţii la praznicul Cincizecimii.
Mai mult, nicăieri în Noul Testament nu există vreun caz când pruncii născuţi din părinţi creştini
şi crescuţi de aceştia să fi fost botezaţi la vârsta adolescenţei sau ca adulţi.
Ca argument pentru practica botezului copiilor, ne putem referi deci la botezarea unor familii
întregi de convertiţi.6 În textele Noului Testament sunt mai multe mărturii în acest sens. Astfel,
când Sfântul Apostol Pavel face corintenilor referiri legate de misiunea sa, precizează că a
"botezat şi casa lui Ştefana" (I Cor. 1, 16); în cazul vânzătoarei de porfiră – Lidia – a fost
botezată "ea şi casa ei" (Fapte 16, 14-15), iar în alte locuri se menţionează despre temnicerul din
Filipi care "s-a botezat el şi toţi ai casei lui" (Fapte 16, 30-33); despre Corneliu sutaşul aflăm că
"s-a botezat cu toată casa lui" (Fapte 10, 44-48). Din aceste exemple se observă clar că s-au
botezat şi copiii, nu doar părinţii lor. Comentatorii biblici sunt unanimi în a înţelege prin "casă"
atât "familia naturală", soţ şi soţie, cât şi copiii, personalul de serviciu, sclavii, ba chiar cei legaţi
de ea prin interese ori afaceri.
Pentru Sfântul Ambrozie, Scriptura este „Trupul Fiului lui Dumnezeu”, la fel ca Biserica
sau Euharistia (Expositio Evangelii Secundum Lucam, VI, 33; PL 15, 1763), astfel Scriptura nu

6
E. H. Schillebeeck, „Hristos-Taina intâlnirii noastre cu Dumnezeu”, în "Ortodoxia", XVIII (1966), nr. 1,
p. 120.

7
este constituită dintr-o simplă înşiruire de cuvinte, ci cuvinte care au o substanţă a lor: „Cuvântul
lui Dumnezeu, într-adevăr, este substanţa vitală, cu care se hrăneşte sufletul nostru şi după care
îşi reglează comportamentul. Prin Cuvântul lui Dumnezeu şi sub acţiunea harului Său, sufletul
nostru este întărit” (Expositio Psalmum 118, 7, 7; PL 15, 1350).7Extrema densitate a citatelor şi
trimiterilor scripturistice din ţesătura prozei ambroziene a frapat pe toţi cititorii săi. Acesta poate
este şi obstacolul cel mai mare în lectura scrierilor Sfântului Ambrozie, căci noi, cel mai adesea,
am pierdut familiaritatea intimă cu textul scripturistic şi înţelegem greşit, cel puţin la prima
lectură, necesitatea şi coerenţa compilaţiilor de versete scripturistice, care joacă în scrierile sale
un rol mult mai important decât acela de simple testimonia (mărturii).Astfel, Vechiul Testament,
ca pedagog către Hristos’ (Galateni 3, 24) oferă o serie de prefigurări, de simboluri ale unor
învăţături descoperite în chip deplin ca realităţi abia după întruparea Fiului lui Dumnezeu. În
acest sens, Sfântul Ambrozie al Mediolanului acordă o atenţie deosebită prefigurărilor Tainei
Botezului în Sfânta Scriptură, expunându-le sistematic, într-o ordine cronologică, în cele două
lucrări cunoscute ale sale De mysteriis şi De sacramentis.
Prima preînchipuire a Botezului o găseşte Sfântul Ambrozie chiar la zidirea lumii, în
primele versete ale Facerii, unde se spune: „Duhul Domnului Se purta pe deasupra apelor”
(Facerea 1, 2) – acestea fiind o icoană a apei de mai târziu a Botezului creştin.8
A doua preînchipuire a Botezului este apa potopului, prin care Dumnezeu a curăţit lumea de
păcate: ‘Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul. Ca să se spele tot păcatul trupesc. Se
îngroapă în ea toată fărădelegea. Lemnul este cel pe care a fost răstignit Domnul Iisus, când a
pătimit pentru noi. Porumbelul este acela sub al cărui chip a coborât Duhul Sfânt, după cum ai
învăţat din Noul Testament, şi El îţi insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul
păcatului, care se duce şi nu se mai întoarce dacă se va păstra şi în tine paza şi icoana dreptăţii’
(De mysteriis III, 11, în PSB, vol. 53, p. 12.); ‘Oare, potopul nu este ca şi Botezul, prin care toate
păcatele se îneacă şi numai cugetul celui drept şi harul reînviază?’ (De Sacramentis II, I, 1).
A treia preînchipuire veterotestamentară a Botezului o reprezintă trecerea evreilor prin Marea
Roşie, fiind astfel eliberaţi din robia egipteană: „Bagi de seamă că şi în acea trecere a evreilor
prin Marea Roşie, în care egiptenii au pierit, iar evreii au scăpat, a fost anticipată încă de pe
atunci închipuirea Sfântului Botez. Căci, ce altceva învăţăm zilnic în această taină, decât că vina

7
Ibidem p120
8
Pr. Prof. D. Stăniloae, „Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni”, în "Ortodoxia", VIII(1956), nr. 1, p. 10.

8
este luată de ape şi că greşeala se şterge cu ele, însă evlavia şi nevinovăţia rămân pururi
ocrotite?”(De Mysteriis, III, 12, în PSB, vol. 53, p. 12).9
Un al patrulea simbol anticipativ al Botezului creştin îl vede Sfântul Ambrozie într-o minune
săvârşită de Moise, în timpul traversării pustiului până în Canaan, şi anume la Merra, unde evreii
întâlnesc un izvor de apă amară, pe care Moise îl preface în apă bună de băut: ‘Moise a aruncat
un lemn în ea şi s-a făcut dulce. Fireşte, fără semnul Crucii Domnului apa nu era de niciun folos
pentru mântuirea ce avea să vie: dar după ce a fost sfinţită prin taina Crucii mântuitoare, atunci a
devenit bună pentru baia duhovnicească şi pentru paharul mântuirii. Aşadar, precum Moise,
adică proorocul, a aruncat lemnul în acel izvor, tot aşa preotul aruncă în această fântână
baptismală semnul Crucii Domnului şi apa se face dulce (potrivită) pentru har’ (De Mysteriis, III,
14, p. 12).10
Un alt simbol al Botezului creştin este, după Sfântul Ambrozie, curăţirea de lepră a lui
Naaman Sirianul, prin afundarea lui în apele Iordanului, după îndemnul proorocului Elisei: ‘Şi
fiind curăţit din aceasta, a înţeles că faptul de a se curăţi cineva nu stă în puterea apelor, ci a
Harul (DeMysteriis,III, 17, p. 13.).
Un al şaselea simbol al Botezului în Vechiul Testament, îl vede Sfântul Ambrozie într-o
minune săvârşită de proorocul Elisei, care mergând pe malul râului Iordan spre a tăia lemne, unul
din fiii proorocului scapă fierul securii în apă; atunci proorocul Elisei a tăiat o bucată de lemn, pe
care aruncând-o în apă, fierul a ieşit la suprafaţă, putând fi astfel recuperat: ‘Vezi, aşadar, că prin
Crucea lui Hristos se ridică neputinţa tuturor oamenilor’ (De Sacramentis, II, IV, 11; Cf. De
Mysteriis, IX, 51, în PSB, vol. 53, pp. 22 – 23.).
În Noul Testament, înainte de a fi instituit Botezul, el este prefigurat de Botezul Domnului în
Iordan de către Ioan: „Aşadar, de ce a coborât Hristos (la apa Iordanului), dacă nu ca să se
curăţească trupul acesta, trupul pe care l-a luat după firea noastră? Căci Hristos, Care nu a făcut
păcat, nu avea trebuinţă să-şi spele păcatele; dar avem trebuinţă noi, care suntem supuşi
păcatului. Aşadar, dacă Botezul s-a dat pentru noi, pentru noi s-a făcut chipul lui, ni s-a pus
înainte o formă a credinţei noastre” (De Sacramentis I, V, 16); ‘Cel ce avea să boteze cu Duh
Sfânt şi cu foc, a făcut cunoscută de mai înainte, prin Ioan, Taina Botezului (Matei III, 11)’
(Despre pocăinţă, I, 8,).

9
G. Guţu, Dicţionar Latin-român, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 1081.
10
Dicţionar Biblic, Societatea Misionară Română, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995, p. 1141.

9
 O ultimă prefigurare a Botezului creştin o vede Sfântul Ambrozie în minunea vindecării
slăbănogului de la lacul Vitezda (Ioan 5, 2): ‘Aşadar, şi acea scăldătoare a fost o preînchipuire,
ca să crezi că în această apă (a Botezului) coboară puterea dumnezeiască11.
Toate aceste prefigurări scripturistice ale Botezului s-au împlinit în Botezul „cu Duh Sfânt şi
cu foc” (Matei 3, 11) adus de Mântuitorul Iisus Hristos, „prin a Cărui venire să nu mai
însănătoşească umbra doar pe unul, ci adevărul pe toţi”

I.1 Mărturii scripturistice ale Tainei Sfântului Botez în Vechiul

Testament

Botezul creştin a fost prefigurat în Vechiul Testament prin circumciziunea iudaică, prin care
Dumnezeu a întărit şi pecetluit legământul Său, cu Avraam şi prin el cu poporul evreu (Facere
XVIII, 10-11, 27; cf. Coloseni II, 11-12). De asemenea botezul a mai fost prefigurat în Vechiul
Testament prin trecerea evreilor prin Marea Roșie şi prin conducerea acelora de catre un nor în
pustie: (I Corinteni X, 2). A fost prefigurat şi de stânca din care a curs apă in acelaşi pustiu spre
a-i adapa pe evrei (Iesire XVII, 6). (I Corinteni X, 4). Aceeaşi prefigurare a botezului era şi prin
apa din timpul potopului, ca şi prin corabia lui Noe, care a salvat de apele potopului familia
acestuia. (I Petru III, 20-21). 12
Necesitatea botezului ca taină se impune din faptul ca toti oamenii au pacatuit prin Adam.
(Romani III, 12), sau mai precis: (Romani V, 12).13
Deci, pantru ca Domnul Hristos ne-a rascumparat prin jertfa Sa de coruptia pacatului trebuie ca
fiecare om personal sa se reintegreze in opera restauratoare a lui Iisus prin Taiana Botezului. De
altfel şi Mintuitorul îi arată necesitatea absolută: (Ioan III, 5). Sau în alt loc: (Marcu XVI, 16).
Botezul se efectuează prin întreita cufundare în apa sfinţită intru asemanarea morţii şi invierii
Domnului Hristos. Prin cufundare murim sau omorâm pacatul din noi, iar prin scoatere, înviem
la o viaţă nouă.14

11
Ibidem, p. 1141.
12
Sfântul Ioan Gură de Aur apud Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, Teologia
Dogmatică şi Simbolică, volumul II, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 197.
13
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, op. cit. , p. 197.13Ibidem, p. 1141.
14
Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema intercomuniunii,
Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 61.

10
Deci, prin botez ne curăţim de păcatul strămosesc si personal (Fapte II, 38) si ne nastem
duhovniceste la o viată nouă, ne renastem, dobândim calitatea de fii ai lui Dumnezeu: (Galateni
III, 26-27) (cf. I Corinteni XII, 13). Mai mult, devenim mostenitori ai vietii vesnice (Marcu XVI,
16).Pentru că păcatul strămosesc a cuprins toată firea omenească, şi nimeni nu poate dobândi
Împărăţia Cerurilor, viata vesnică infectat de el, botezul e necesar tuturor oamenilor.

I.2.Taina Sfântului Botez în Noul Testament

În Noul Testament, înainte de a fi instituit Botezul, el este prefigurat de Botezul Domnului în

Iordan de către Ioan: "Aşadar, de ce a coborât Hristos (la apa Iordanului), dacă nu ca să se
curăţească trupul acesta, trupul pe care l-a luat după firea noastră? Căci Hristos, Care nu a făcut
păcat, nu avea trebuinţă să-şi spele păcatele; dar avem trebuinţă noi, care suntem supuşi
păcatului. Aşadar, dacă Botezul s-a dat pentru noi, pentru noi s-a făcut chipul lui, ni s-a pus
înainte o formă a credinţei noastre" (De Sacramentis I, V, 16); "Cel ce avea să boteze cu Duh
Sfânt şi cu foc, a făcut cunoscută de mai înainte, prin Ioan, Taina Botezului (Matei III, 11)"
(Despre pocăinţă, I, 8,) O ultimă prefigurare a Botezului creştin o vede Sfântul Ambrozie în
minunea vindecării slăbănogului de la lacul Vitezda (Ioan 5, 2): "Aşadar, şi acea scăldătoare a
fost o preînchipuire, ca să crezi că în această apă (a Botezului) coboară puterea dumnezeiască"
(De Mysteriis, IV, 23, în PSB, vol. 53, p. 14).
Botezul este o orânduire a Noului Testament, fiind practicat de unele comunităţi în preajma
primei veniri a Mantuitorului ( esenienii ). Primul care a practicat botezul în timpurile Noului
Testament a fost Ioan Botezatorul: Marcu 1, 4.Botezul nu a fost iniţiat de Ioan, ci de
Dumnezeu(Ioan 1, 33), Cel care a rânduit actul botezului 15
Botezul creştin a fost instituit de Domnul Hristos, dupa învierea Sa din morţi, când a spus
Apostolilor Săi: (Matei XXVIII, 19). Domnul Hristos n-a săvârşit niciun botez. Primul botez a
fost săvârşit de Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii, dupa Pogorârea Duhului Sfânt, când s-au
botezat trei mii de suflete (Fapte II, 41). Sfinţii Apostoli s-au botezat, fară apă, în mod
extraordinar, supranatural prin Pogorârea Sfântului Duh asupra fiecăruia dintre ei, în chip de
limbi de foc (Fapte II, 2-4).

Cf. Pr. Prof. D. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, în rev. “Studii Teologice”, seria a II-a, anul
15

XVIII (1966), nr. 9-10, pp. 531-532.

11
Botezul creştin a fost simbolizat prin botezul Sfântului Ioan Botezatorul, numit şi botezul
pocăinţei. Acesta se săvârşea de Sfântul Ioan în pustiul Iordanului asupra evreilor care se căiau
de păcatele făcute. El se îndeplinea prin cufundare în apă, dar nu era asemănător cu botezul
creştin, ci era o pregătire pentru Taina Botezului, era inferior lui. El oferea o iertare de păcate
(Marcu I, 4), doar o curăţire externă în vederea uneia interne; el nu era sacramental, nu există
odată cu săvârşirea lui o acţiune internă a Duhului Sfânt şi o renaştere
duhovnicească.Asemănător botezului Sfântului Ioan era şi botezul săvârşit de Apostolii
Mântuitorului (Ioan IV, 1-2).16
Însă, trebuie să observăm chiar de la inceput că în toate trei versetele (Matei XXVIII, 19-20;
Marcu XVI, 16; Fapte II, 38) este vorba despre predica Apostolilor în răspândirea creştinismului,
predica ce se adresa oamenilor adulti, vârstnici, care trebuiau să ia cunoştinţa despre invăţătura
Domnului Hristos, să creadă în El, să regrete păcatele şi apoi să se boteze. Evident, Apostolii nu
puteau boteza fară a face înţeles acest fapt, fară a pregăti terenul. După ce parinţii primeau
botezul, primeau şi copii, lor, având în vedere rolul botezului, efectele sale şi însemnătatea sa
pentru viaţa creştină. Totuşi, chiar în acel moment, de multe ori, am amintit, chiar cu ocazia
botezului parintilor se botezau si copiii. Între cele trei mii de la Botezul din Ierusalim (Fapte II,
41) erau şi copii, ca şi în casa Lidiei, a temnicerului din Filipi, în casa lui Ştefana şi Crispus din
Corint.

I.3 Taina Sfântului Botez în viziunea Sfinţilor Părinţi

Tainele Bisericii urmăresc unirea celui care le primeşte cu Hristos şi încorporarea acestuia în
Biserică, deschâzndu-i astfel posibilitatea accederii la Împărăţia cea veşnică. Începutul acestui
drum de unire cu Hristos este reprezentat de Botez, prin intermediul căruia omul dobândeşte
libertatea faţă de păcat, devenind imitator al lui Hristos prin har.17Duhul Sfânt se pogoară în
sufletul celui botezat, se şterge păcatul strămoşesc, iar harul divin lucrează din interior18. Botezul
reprezintă astfel începutul unei acţiuni de curăţire a omului, care culminează în desăvârşirea sa.
Părinţii ascetici şi filocalici au acordat o importanţă deosebită procesului desăvârşirii creştine,

16
Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, trad. în rom. de
Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Bucureşti, 1992, p. 143.
17
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, op. cit. , vol. III, p. 7-8.
18
Ibidem, p. 9.

12
fapt evidenţiat de către Omiliile macariene, dar şi de scrierile Sfântului Diadoh al Foticeii şi ale
Sfântului Marcu Ascetul.
Pentru Sfantul Macarie, Botezul constituie începutul unui proces dominat de luptă care
culminează cu desăvârşirea. După Botez, harul şi păcatul coexistă în om, păcatul nu este
eliminat în chip automat, fiind necesară o luptă stăruitoare: „După cum (atunci) când şarpele a
vorbit Evei, şi ea ascultându-l, acesta a intrat înlăuntru ei, la fel şi acum păcatul, care este în
afară, intră înlăuntru omului, din cauza supunerii lui faţă de el; păcatului i se dă puterea şi
libertatea şi pătrunde în inimă. Deci cugetele cele rele nu vin din afară, ci dinlăuntrul inimii
[...] Tu zici că o dată cu venirea lui Hristos, a fost osândit păcatul şi că după Botez răul nu mai
află condiţii de a isca gânduri în inima (omului); ignori, însă, faptul că mulţi dintre cei care au
primit Botezul, de la venirea Domnului până acum, au avut uneori cugete viclene? Nu s-au
abătut unii dintre ei la deşertăciuni, la desfrânare şi îmbuibare?Oare, toţi câţi au intrat în
Biserică au şi inima curată?Nu aflăm că după Botez multe păcate se săvârşesc şi mulţi
păcătuiesc?Deci, şi după Botez tâlharul poate să intre (în suflet) şi să facă ceea ce vrea”.
Botezul este începutul unui proces de luptă, deoarece harul şi păcatul coexistă împreună în
suflet. Între acestea două are loc o luptă, atâta vreme cât creştinul nu a atins apatheia: „Nimeni
dintre cei cu mintea întreagă nu îndrăzneşte să spună: Având harul în mine, sunt liber faţă de
păcat; ci ambele realităţi harul şi păcatul lucrează întru mintea mea. Cei ce n-au experienţa
lucrurilor, pe când harul lucrează cât de cât în ei, socotesc că deja au învins, că sunt creştini
desăvârşiţi [...] cei ce nu sunt cu desăvârşire curăţiţi; deşi trăiesc în harul lui Dumnezeu, ei sunt
stăpâniţi, în adâncul lor, de păcat” 19 Această coabitare este pusă în legătură cu libertatea voinţei:
„Eu zic că lucrurile nu trebuie înţelese sub un singur aspect, nici dintr-un singur punct de vedere;
într-adevăr, unii oameni întru atât se odihnesc în har, încât devin mai tari decât răutatea care
locuieşte în ei; dar, cu toate că se îndeletnicesc cu rugăciunea şi arată dragoste faţă de
Dumnezeu, deşi rămân încă în har, ei sunt uneori pradă a cugetelor rele şi ale păcatului. Alţii,
însă, fiind uşuratici şi simpli, îndată ce harul lucrează, cât de cât în ei, socotesc că păcatul nu
maiexistă. Dar cei ce au discernământ şi înţelepciune nu îndrăznesc să nege că având harul lui
Dumnezeu, ei nu sunt scutiţi de gânduri ruşinoase şi murdare”20

19
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor în afara Bisericii, în
rev. “Ortodoxia”, anul VIII (1956), nr. 2, p. 195.
20
Idem, Sfintele Taine ale Bisericii după Tradiţia apostolică din punct de vedere ortodox, în rev. „Biserica
Ortodoxă Română”, anul LXLVII (1980), nr. 11-12, p. 1129.

13
Această luptă continuă în suflet între har şi păcat trebuie privită din punctul de vedere al
distincţiei pauline dintre omul trupesc şi cel duhovnicesc. „Nu ne-am îmbrăcat încă de omul cel
nou, strălucind, după voia lui Dumnezeu, în sfinţenie, pentru că nu ne-am dezbrăcat încă de omul
cel vechi, care este stricat de pofteala cea amăgitoare. Dualismul ontologic mesalian devine la
Macarie un dualism etic, duhovnicesc, rezultat al luptei în vederea desăvârşirii. Spre deosebire de
mesalieni care repudiau Tainele Bisericii, Macarie accentuează faptul că Duhul Sfânt activează
inimile credincioşilor prin intermediul Botezului, Euharistiei şi cultului, subliniind în acelaşi
timp rolul lui Hristos în cadrul Bisericii.
Sfântul Diadoh al Foticeii -O importantă corecţie adusă teoriei macariene a coabitării
păcatului şi harului în suflet o regăsim la Sfântul Diadoh al Foticeii, autor al unui Cuvânt ascetic
Propriu-zis, el revizuieşte critica lui Macarie la adresa mesalienilor, rămânând însă pe aceeaşi
poziţie de adversar al învăţăturii acestora.
Diadoh leagă problema coexistenţei păcatului şi a harului de Botez: „E drept că inima
izvorăşte şi din sine gânduri bune şi rele. Dar nu rodeşte prin fire cugetările rele, ci amintirea
răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina rătăcirii dintâi. Însă cele mai multe şi mai
rele dintre gânduri le zămisleşte din răutatea dracilor.21Dar noi le simţim pe toate ca ieşind din
inimă.Şi de aceea au bănuit unii că în minte se află împreună cu harul şi păcatul.De aceea
socotesc ei că a zis şi Domnul „că cele ce ies din gură purced din inimă şi acelea spurcă pe om.
Căci din inimă purced gânduri rele, curvii şi cele următoare”. Sfântul Diadoh consideră că
înainte de Botez sufletul se află sub conducerea Satanei, harul lucrând asupra sa din exterior.
După primirea Tainei, lucrurile se schimbă: harul lucrează din interior, iar diavolul din exterior:
„Înainte de Sfântul Botez, harul îndemna sufletul din afară spre cele bune, iar Satana foieşte în
adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile dinspre dreapta ale minţii. Dar în ceasul în
are ne renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru. Ca urmare, aflăm că precum
odinioară stăpânea rătăcirea asupra sufletului, aşa după Botez stăpâneşte adevărul asupra
lui.Lucrează, desigur, Satana asupra sufletului şi după aceea ca şi mai înainte, ba de multe ori
chiar mai rău.Dar nu ca unul ce se află de faţă împreună cu harul”. Această lucrare apare ca
rezultat al îngăduinţei divine: „Iar aceasta se face din îngăduinţa lui Dumnezeu, ca trecând omul

21
Ibidem p. 553.

14
prin furtună, prin foc şi prin cercare, să ajungă astfel la bucuria binelui. Observăm în acest text
că, pentru Sfântul Diadoh, Botezul este o renaştere de la păcat la virtute.22
Botezul este cel care restabileşte chipul lui Dumnezeu din om: „Suntem după chipul lui
Dumnezeu prin mişcarea cugetătoare mintală a sufletului. Căci trupul este ca o casă a sufletului.
Deci, fiindcă prin greşeala lui Adam nu numai trăsăturile sufletului s-au întinat, ci şi trupul
nostru a căzut în stricăciune, Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu S-a întrupat, dăruindu-ne ca un
Dumnezeu apa mântuitoare prin Botezul Său, ca să ne naştem din nou. Căci ne renaştem prin
apă, prin lucrarea Sfântului şi de viaţă făcătorului Duh”. Prin Botez are loc o refacere a chipului,
deoarece are loc o împreunare între harul Botezului şi trăsăturile chipului, refăcând adevărata lui
imagine ca o arvună a asemănării: „Harul dumnezeiesc se împreună prin Sfântul Botez cu
trăsăturile chipului, ca o arvună a asemănării”, ştergând păcatele săvârşite, fără însă a preschimba
voinţa.
Sfântul Diadoh pare a admite o anumită formă a coexistenţei harului şi a păcatului în
persoana umană. Dacă harul posedă adâncul inimii, totuşi periferia ei, respectiv „simţurile din
afară ale inimii”, ca şi trupul, este terenul de acţiune al Satanei, de unde vin spre minte atacurile
şi gândurile rele. Pentru cei aflaţi la începutul drumului despătimirii diavolul lucrează prin
„simţurile trupului”. Dacă adâncul inimii e teritoriul lui Dumnezeu, părţile periferice ale inimii
sunt la îndemâna Satanei şi un teren predilect spre ispitire. Dacă Macarie explică gândurile rele ce
ies din om prin prezenţa răutăţii rămase în om şi după Botez, Sfântul Diadoh le explică pe de o
parte prin lucrarea Satanei ce roieşte în partea trupească a omului, pe de alta, prin faptul că în
virtutea obişnuinţei omul săvârşeşte cele rele.23
Prin Botez omul este reînnoit, recâştigând „asemănarea” pierdută: „Două lucruri ne aduc
harul cel sfânt prin Botezul renaşterii, dintre care unul covârşeşte nemărginit pe celălalt. Cel
dintâi ni se dăruieşte îndată, căci ne înnoieşte în apa însăşi şi luminează toate trăsăturile
sufletului, adică «chipul» nostru, spălând orice zbârcitură a păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă
să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este «asemănarea» [...] Căci precum zugravii
desemnează întâi cu o singură culoare figura omului, apoi înflorind puţin câte puţin culoarea prin
culoare scot la arătare chipul viu al celui zugrăvit până la firele părului, aşa şi sfântul har al lui
Dumnezeu readuce întâi prin Botez «chipul» omului la forma în care era când a fost făcut, iar

22
Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, Ediţia III, p. 309.
23
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, op. cit. , p. 201.

15
când ne vede dorind cu toată hotărârea frumuseţea «asemănării»şi stând goi şi fără frică în
atelierul lui înfloreşte o virtute prin alta şi înalţă chipul sufletului în strălucire, dăruindu-i pecetea
asemănării.24
Harul Botezului este puterea dăruită de Dumnezeu în vederea realizării unei activităţi:
realizarea asemănării cu Dumnezeu. Botezul ne dă puterea dumnezeiască, însă este nevoie şi de
contribuţia voluntară a celui care-l primeşte. Harul Botezului, „suportul dumnezeiesc al întregii
activităţi spirituale depinde de modul în care este actualizat de către creştin, căci întreaga viaţă
spirituală nu numai că se menţine, dar este înviorată în mod continuu de acesta.
Un alt Părinte duhovnicesc autor al unui tratat dedicat Botezului este Marcu Ascetul, care,
sub forma unor întrebări şi răspunsuri, a încercat să soluţioneze problema legată de modul în care
Botezul şterge păcatele, luând, la rândul său, poziţie vis-à-vis de erorile mesaliene.
Pentru Marcu Ascetul, Botezul are un efect desăvârşit, deoarece, pe lângă ştergerea
păcatului, prin el ne este împărtăşit Duhul Sfânt: „Chiar de la Botez, după darul lui Hristos, ni s-a
dăruit harul desăvârşit al lui Dumnezeu spre împlinirea tuturor poruncilor .Cu toate că Botezul
şterge definitiv păcatul strămoşesc, totuşi posibilitatea de a păcătui rămâne pe mai departe,
singura deosebire fiind că motivul care stă la baza păcatului este voinţa noastră liberă. Păcatul
după botez este „un semn al libertăţii curăţate, al unei împătimiri libere”25
Astfel, cel botezat trebuie să aibă tot timpul în minte datoria păzirii poruncilor: „tot cel ce l-
a primit în chip tainic, dar nu îndeplineşte poruncile, pe măsura neîndeplinirii e luat în stăpânire
de păcat, care nu e al lui Adam, ci al celui care a nesocotit poruncile, întrucât luând puterea
lucrării, nu săvârşeşte lucrul”. După cum harul este desăvârşit, şi Botezul este desăvârşit faţă de
noi, „dar noi suntem nedesăvârşiţi faţă de el. Motivul săvârşirii unor păcate după Botez nu rezidă
într-o lipsă sau ineficacitate a Tainei, ci datorită libertăţii noastre. Orice progres pe drumul
spiritual nu este datorat vreunui har special, ci este o descoperire progresivă a ceea ce a fost
ascuns mai înainte în noi.26
Prin Botez omul primeşte adevărata cunoaştere: „Dar cel nebotezat sau iubitor de slavă
deşartă nu poate veni la cunoştinţa adevărului. Căci întâi se dă Botezul în Biserică, şi prin Botez
se dă în chip tainic harul care locuieşte astfel în chip ascuns, pe urmă, pe măsura împlinirii

24
Pentru justificarea numărului de şapte al Tainelor, vezi mai pe larg la H. Andrutsos, Dogmatica, p. 314.
25
Paul Evdokimov, Ortodoxia, trad. de Dr. Irineu Ioan Popa, Bucureşti, 1996, p. 285.
26
John Meyendorff, Teologia bizantină, trad. în limba română de Pr. Conf. Dr. Alexandru I. Stan,
Bucureşti, 1996, p. 19p. 256.

16
poruncilor şi a nădejdii înţelegătoare, acesta se descoperă celor ce cred în Domnul”. Harul
Botezului se află în noi prezent în chip ascuns: „Harul Botezului se află în noi în chip ascuns,
însă nu ni se face văzut decât atunci după ce vom fi străbătut bine drumul poruncilor şi vom
aduce ca jertfă Arhiereului Hristos gândurile sănătoase ale firii noastre, nu pe cele muşcate de
fiară […] Abia puţine din ele umblă pe calea cea dreaptă şi aceasta fiindcă nu sunt păzite de
rugăciune, legate de nădejde şi îmboldite de încercări. Numai acestea ajung la cetate şi la templu,
unde sunt aduse jertfă [...] Iar templul este lăcaşul sfânt al sufletului şi al trupului şi este zidit de
Dumnezeu. În sfârşit, altarul este masa nădejdii aşezată în acest templu. Pe ea se aduce de către
minte şi se jertfeşte gândul cel întâi născut al fiecărei întâmplări ca un animal întâi născut adus ca
jertfă de ispăşire [...] Acest templu are şi el un loc tainic în partea dinăuntru a catapetesmei.
Acolo a intrat Iisus ca Înaintemergător, locuind de la Botez în noi «afară numai dacă nu suntem
creştini netrebnici». Acest loc este încăperea cea mai dinăuntru, mai ascunsă şi mai sinceră a
inimii”. Botezul reprezintă intrarea lui Hristos în sufletul nostru şi începutul unei noi relaţii cu
Acesta.27
Astfel, pentru Sfântul Marcu Ascetul harul primit prin Botez rămâne numai ca o putere spre
săvârşirea de fapte bune. Pe măsură ce omul evoluează pe drumul săvârşirii de fapte bune,
prezenţa harului devine tot mai evidentă. Păcatul este şters prin Botez, iar faptele noastre
actualizează puterea harului.

27
Cf. Patriarhul Ieremia I, Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic…, p. 177.

17
 II. Sfânta Taină a Botezului sau a doua naştere

Credinţa şi Botezul sunt două condiţii ale mântuirii şi sunt legate în chip nedespărţit una de
alta. Pe de o parte, credinţa se desăvârşeşte prin Botez, iar pe de altă parte, Botezul se întemeiază
pe credinţă, ambele sunt depline prin invocarea aceloraşi nume. Pentru că, după cum credem în
Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, la fel ne şi botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh. Mărturisirea precede credinţa, care duce la mântuire, însă Botezul, cel ce pecetluieşte
asentimentul nostru, îl urmează de aproape.28
Botezul este Taina – adică lucrarea harului lui Dumnezeu – care, prin afundarea în apă şi
chemarea Sfintei Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi
face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă în Hristos. Botezul deschide
Împărăţia Cerurilor celor ce-l primesc.29
Prin Botez, adică prin scufundarea omului în apă în numele Sfintei Treimi, se produce
moartea omului vechi şi renaşterea lui la viaţa adevărată a lui Hristos. Odată cu aceasta, omul se
spală de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele săvârşite mai înainte, şi se imprimă chipul lui
Hristos în el. Prin aceasta, omul, unindu-se cu Hristos, este introdus în Biserică. Unul din cele
mai mari daruri pe care Dumnezeu îl face omului, sunt copiii. “Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi
nu-i opriţi că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor”(Mt 19, 14)… ne spune Mântuitorul,
înţelegând prin aceasta că ni-l încredinţează pe copil ca apoi să I-l încredinţăm noi Lui. Copilul
care se naşte din noi nu este rodul întâmplării sau numai al propriei noastre dorinţe ci el vine prin
hotărârea lui Dumnezeu de a aduce pe lume un suflet prin noi, făcându-ne astfel împreună
creatori cu El. Prima grijă pe care noi o avem este Botezul – naşterea din nou din apă şi din Duh
– prin care copilul este înfiat, adică devine şi fiu al lui Dumnezeu. Prin Taina Mirungerii, se dau
celui nou botezat darurile Duhului Sfânt, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, ca să sporească
şi să se întărească în viaţa duhovnicească. Dumnezeu îl înfiază pe copil, dăruindu-i harul, care,
după cum spune şi Sfântul Apostol Petru, îl pune în rândul seminţiei alese, al preoţiei

28
Hr. Andrutsos, Simbolica, traducere din limba greacă de Iustin Moisescu, Ed. Centrului Mitropolitan al
Olteniei, Craiova, 1955, p. 247
29
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Numărul Tainelor, raporturile dintre ele…, p. 191

18
împărăteşti, şi al neamului sfânt. În Vechiul Testament, mirungerea era aplicată numai regilor şi
proorocilor, iar în Noul Testament, „preoţia împărătească” este dată fiecărui creştin.30
Pentru a întreţine viaţa este nevoie de hrană. De ea are nevoie şi viaţa duhovnicească a
copilului, renăscută prin Botez. Dumnezeu ne hrăneşte prin Taina Euharistiei – copilul fiind
împărtăşit la sfârşitul slujbei Botezului cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului Hristos.
Sfintul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici; este usa prin care se întră în Sfânta
Biserică. Si numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici si de primirea
celorlalte Sfinte Taine.Taina Sfântulul Botez a fost asezată de Mântuitorul Iisus Hristos prin
cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al
Sfântului Duh» (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grăit după învierea Sa din morti.Dar Taina
Sfântului Botez nu este numai usa prin care se intră în Sfânta Biserică a lui Hristos, ci si pentru
câstigarea impărătiei lui Dumnezeu,31 asa cum ne încredintează însusi Mântuitorul, zicând : «De
nu se va naste cineva din apă si din Duh, nu va putea să intre în împărătia lui Dumnezeu.» (Ioan
III, 5).Si înaintemergătorul Mântuitorului Hristos, sfântul Ioan, a botezat la Iordam.Dar botezul
lui nu era Taină, ci inchipuia doar curătirea de păcate prin credintă si pocăintă; el era mai mult un
îndemn la pocăintă, un semn văzut si pregătitor spre cele ce aveau să vină, cum mărturiseste
chiar sfântul Ioan Botezătorul: «Eu unul vă botez cu apă spre pocăintă, dar Cel ce vine după
mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încăltămintea. Acesta vă va
boteza cu Duh Sfânt si cu foc» (Matei III, 11). Mai târziu, și Sfântul Apostol Pavel, întâlnind în
calea sa pe unii care primiseră botezul lui Ioan, i-a întrebat: «Primit-ati voi Duhul Sfânt când ați
crezut ?lar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, dacă este Duh Sfânt. Si el a zis : Deci în ce v-ați
botezat ? Ei au zis: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis : Ioan a botezat cu botezul pocăinței,
spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Și auzind ei, s-
au botezat în numele Domnului Iisus» (Fapte XIX, 1—5), adică au primit Botezul creștin.Sfântul
Botez instituit de Mântuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregătitor pentru cele ce ar fi să
vină, ci este o Sfântă Taină a Bisericii lui Hristos.Partea văzută a Tainei Sfântului Botez constă
din afundarea de trei ori în apa sfintită a celui ce se botează și în rostirea cuvintelor : «Botează-se
robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, amin, și al Fiului, amin, și al Sfantului Duh, amin,
acum și pururea și în vecii vecilor, amin».Sfânta noastră Biserică face Botezul prin afundare, nu

30
S. Boulgakoff, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, "Liturgica Specială", Editura Institutului Biblic si de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1980, p. 439.
31
Sfantul Justin Martirul, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, op. cit. , p. 440.

19
prin turnare sau prin stropire, pentru că chiar cuvântul botez are însemnarea de «a afunda", «a
cufunda». Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârsește doar în împrejurări cu totul
deosebite, când, de pildă, cineva este grav bolnav sau când nu se află la îndemână apă din
destul.Apa care se folosește la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic
amestecată.32
Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt : iertarea păcatului strămosesc și a tuturor păcatelor
săvârșite înainte de Botez în situația celor ce se botează mai târziu ; renașterea, sau nașterea la o
viață nouă duhovnicească, viață de curăție și sfințenie ; de asemenea, primirea în sânul Sfintei
Biserici, adică numărarea celui botezat între fiii ei, putându-se împărtăși de toate celelalte Sfinte
Taine și de bunurile sufletești pe care Sfânta Biserică le dăruiește membrilor ei (cum s-a mai
arătat). De aici și denumirile date Tainei Sfântului Botez: «baie», «izvor sfânt», «luminare»,
«renaștere», «naștere din nou», «sfințire», «pecetea lui Hristos», «baia vieții"-, «baia renașterii»i
«baia pocăinței».Botezul șterge și vina și pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimicește și urmările
păcatului strămoșesc, cum sunt: slăbirea voinței și înclinarea spre rău, pofta inimii, suferințele,
bolile și moartea.Săvârșitorii Tainei Sfantului Botez sunt episcopii și preoții, căci lor le-a
încredințat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârși Sfintele Taine.33 Numai în caz de
nevoie poate boteza și diaconul, iar în cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru și un
simplu credincios, având însă grijă să rostească cuvintele care arată că lucrarea se face în numele
Sfintei Treimi. În acest caz, dacă cel botezat trăiește, trebuie chemat preotul pentru citirea
rugăciunilor din rânduiala Botezului și administrarea Tainei Mirungerii și Împărtășaniei. Dacă
sunt unii creștini din afara Bisericii Ortodoxe care spun că nu trebuie să botezăm pe prunci,
pentru că ei nu au păcate și, mai ales, pentru că nu pot să mărturisească credința lor, noi
rămânem la practica noastră, veche cât Biserica, de a boteza pe prunci, practică întemeiată și pe
Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție și pe rațiune. Aceasta, pentru că Taina Sfantului Botez este
absolut necesară pentru mantuire, de la care nu pot fi excluși nici copiii. Primitorii Tainei
Sfântului Botez sunt toți cei nebotezați, de orice vârstă ar fi ei, toți fiind întinați de păcatul
strămoșesc (Fapte XVI, 14—15; XVI, 33; 1 Cor. I, 16, 14—15 ; XVI, 23). Necesitatea Botezului
pentru toți este arătată de Mântuitorul prin cuvintele: «Adevărat zic, de nu se va naște cineva din
apă și din Duh, nu va putea să intre în impărăția lui Dumnezeu» (Ioan III, 5). Chiar din timpul

32
Sfantul Vasile cel Mare, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, op. cit. , p. 440.
33
Cf. Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, op. cit. , p. 442

20
Sfinților Apostoli se săvârșea botezul copiilor : Lidia și casa ei (Fapte XVI, 15) ; temnicerul și
casa lui (Fapte XVI, 33) ; Crispus și casa lui (Fapte XVIII, 8) ; Ștefanas și casa lui (1 Cor.I,
76).Sfânta Taină a Botezului este săvârșită de preoți, care au primit harul sfințitor al preoției.
Este socotită sărbătoare mare pentru orice familie de creștin ziua în care copiii nou-născuți
primesc Taina Sfântului Botez și intră prin ea în rândul credincioșilor creștini. Potrivit
rânduielilor sale, Biserica noastră botează pe prunci, curând dupa nasterea lor. Asa a făcut ea
dela început.34

Daca botezul ne curățește în primul rând de păcatul strămoșesc, oare trebuie să uităm că și
copiii se nasc cu acest păcat ? Știm ce spune psalmistul: «Întru fărădelegi m-am zămislit și în
păcate m-a născut maica mea» (Ps. L, 6). Știm ce spune și Sfântul Apostol Pavel : «De aceea,
precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa moartea a trecut la toți
oamenii, pentru că toți au păcătuit în el» (Rom. V, 12). Acest lucru cunoscându-l, că toți ne
naștem cu păcatul strămoșesc, avem noi siguranța că un prunc va trăi până la vârsta când poate să
cunoască și să mărturisească credința în Hristos, pentru ca atunci să-l botezăm ? Putem noi să
riscăm ca el să moară nebotezat, sub osânda păcatului strămoșesc?Iar dacă ne referim la
vremurile străvechi, la Tradiția Bisericii, vedem că de atunci, din secolele I—II si III se practica
botezul copiilor. Sfinții Părinți arată în scrierile lor că Biserica a primit de la apostoli obișnuința
de a administra botezul și pruncilor. În ceea ce privește faptul că pruncii nu pot să-și
mărturisească credința creștină, Biserica are ca garant pe nașii care-i primesc la botez, care
mărturisesc pentru aceștia credința creștină rostind Crezul și care își iau îndatorirea ca finii lor să
fie crescuți de ei în credinșa Bisericii.35
De altfel, noi cunoaștem tot din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credința cuiva
Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Sa ne amintim că Mântuitorul a vindecat
pe sluga sutașului din Capernaum pentru credința stăpânului său ; a vindecat pe fiica femeii
canaanence pentru credinta mamei sale, si a înviat pe fiica lui Iair pentru credința tatălui său, si
pe fiul văduvei din Nain pentru credința mamei sale. Si atunci să nu credem noi că botezul poate
fi săvârșit pruncilor pe temeiul credinței nașilor lor?Ca să facă mărturisirea de credință, nașului i
se cere să fie bun credincios, să fie mai în vârstă ; de asemenea, sa fie de acelaș sex cu pruncul

34
Pr. Conf. Dr. George Remete, op. cit. , p. 338.
35
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, ” Tratat de Teologie Dogmatica si Ecumenica ”, . Editura Romania
Crestina, Bucuresti, 1999, p. 245.

21
care se botează. Părinții pruncului nu pot fi nași. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie
numai un naș.
Nașul are îndatorirea să îngrijească de viața sufletească a finului său, învățându-l, la vremea
cuvenită, adevărurile dreptei noastre credințe spre a face din el un bun credincios, mădular
sănătos al Sfintei Biserici. Dar și finul este dator cu ascultare și cu respect față de naș, în aceeași
măsură cum îi ascultă pe părinții săi trupești.
Există un Botez al muceniciei sau al sângelui (Matei X, 32 ; XVI, 25), cunoscut în cele dintâi
veacuri creștine, întelegând prin el moartea martirică, în persecuții, pentru Mântuitorul Iisus
Hristos. Sfinții Părinți îl socotesc asemenea Botezului din apă și din Duh, uneori chiar mai de
preț decât acesta (sfântul Grigorie Teologul).36
Mai cunoaștem și Botezul dorinței care constă în dorința arzătoare a cuiva de a ajunge
membru al Sfintei Biserici, ducând o viață de pocăință și în virtute. Dacă dintr-o pricină oarecare
fără voia lui nu ajungesă primească botezul prin apă și prin Duh, el e socotit botezat cu Botezul
dorinței.Taina Sfântului Botez nu se repetă. Căci «este un Domn, o credintă, un botez» (Efes. IV,
5)... «Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor», rostește cel ce primește Sfânta Taină a
Botezului (Art. 10 din Simbolul Credintei). Într-adevăr, după cum cineva nu se naște trupește
decât o singură dată, tot asemenea nașterea sufletească nu poate fi decât una singură. Numai dacă
a fost găsit un prunc și nu se știe sigur de a fost sau nu botezat, atunci acesta este botezat
condiționat, dacă n-a fost botezat. Deci nici aici nu se săvârșeste un al doilea botez.37

II.1 Practicarea Botezului în trecutul Bisericii

Aşa cu ne prezintă Sfînta Scriptură, Biserica Creştină a luat ființa oficial în Ziua Cincizecimii
(Rusalii) a anului 33, după înălţarea Domnului prin coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor lui
Iisus Hristos. Biserica Primară s-a întemeiat pe învăţătura Apostolilor despre viaţa, moartea,
învierea şi învăţătura lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a dat pe Sine ca preţde
răscumpărare pentru noi, devenind Mântuitorul şi Domnul tuturor celor care cred în El şi
urmează învăţătura Lui. La început, Biserica Creştină a avut un mod de închinare extrem de
simplu, cei care urmau învaţătura lui Hristos, numiţi creştini, se adunau de obicei în case

36
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Numărul Tainelor, raporturile dintre ele…, p. 192.
37
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii…, p. 555.

22
(transformate în biserici) sau uneori în locuri izolate , în catacombe, pentru a se feri de
autoritaţile care îi prigoneau . Acolo cel desemnat să conducă adunarea predica din învăţatura lui
Hristos şi al apostolilor, după care se rugau împreună , cântau cîntări creştine apoi celebrau
Cina Domnului (împartaşania).„Cei bogaţi dintre noi poartă de grijă săracilor; trăim o viaţa de
strânsă părtăşie și pentru tot ceea ce avem binecuvântăm pe Făcătorul nostru prin Iisus Hristos,
Fiul Său și prin Duhul Sfânt.38

Botezul ca act de iniţiere în Biserica creştină avea loc de obicei la Paşti și la Rusalii. La
început după câte se pare, credinţa în Hristos şi dorinţa de a fi botezat erau singurele condiţii
necesare dar spre sfârșitul celui de al doilea secol, a fost adaugată o perioadă de probă a
catehumenului pentru a se testa autenticitatea experienţei sale.Botezul se iniţia princufundare
(botezul prin stropire se efectua doar în cazuri excepţionale dacă nu existau condiții pentru
botezul convenţional) . Ulterior ,sporadic, au inceput sa fie botezaţi și copii ,primele evidenţe
istorice ale practicării botezului copiilor mici căruia Tertulian i s-a opus dar Ciprian la aprobat –
au fost după anul 250 d.c.

Din Noul Testament aflăm că în Biserica primară conducători spirituali erau

“profeţi,învăţători , diaconi, prezbiteri și episcopi” ( Faptele apostolilor 14: 23 ; si 15: 22,23 ; 1
Corinteni 12 :28 ; Filipeni 1:1 ; ) . Atât episcopii cît şi prezbiterii erau aleşi dintre creştinii
cu calităţi morale şi spirituale deosebite de obicei adulţi maturi,din biserica locală .(1 Timotei
3:1-13 ; 1 Tit 5:9 )Cuvîntul episcop, 39 ” episkopos ” , în greacă se traduce prin supraveghetor,
episcopul avea rolul de a supravehea prezbiterii (presbytos/πρεσβύτερος- în greacă = bătrîni în
romîna) dar nu exista totuşi o ordine ierarhică în Biserica, la acea dată. Mai târziu (la începutul
sec.III ) după ce s-a dezvoltat conceptul de separare a clerului de laici şi o ierarhizare a acestora ,
aceasta funcţie eclesiastica s-a trasformat în preot, episcop, la fel „funcţia” de prezbiter devenind
preot .

II.2 Săvârşitorii şi primitorii Tainei Botezului

Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii…, p. 555.

38

Sfântul Ioan Gură de Aur apud Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, Teologia
39

Dogmatică şi Simbolică, volumul II, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 197.

23
 Savarșitorul Tainei este Însuși Domnul Hristos, pe care slujitorii cei vazuți ai Tainei,
episcopul sau preotul, Îlinvocă. Însăși formula centrala a botezului arata aceasta: „Se boteaza..."
și nu „Te botez ...", adică Hristos botează prin mâna preotului. În cazuri de excepție, când cineva
este în pericol de moarte și nu este botezat, Biserica a rânduit ca această Taină să fie săvârșită de
orice creștin ortodox, cufundându-l în apă de trei ori și rostind: Se botează robul lui Dumnezeu
(numele) în numele Tatalui și al Fiului și al Sfantului Duh.40 Dacă primitorul Tainei traiește,
Botezul poate fi continuat după obișnuita rânduială, de către preot, fără a mai rosti formula.
Primitorii acestei Taine sunt toți oamenii, indiferent de vârstă (Ioan 5,6). Copiii, după cum știm,
nu pot mărturisi credința, dar Sfânta Scriptură ne dă exemple când, pentru credinta altora, unii au
dobandit vindecarea. Urmare a acestor argumente, Biserica a randuit nași la botez, bazându-se pe
Sfanta Scriptură: „Oricine va primi în numele Meu pe acești copii, pe Mine Mă primește, și
oricine Mă primește, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel ce M-a trimis" (Matei 18,5). Cuvintele
acestea se referă la cel botezat în numele lui Hristos. Sfinții Apostoli au botezat și pe cei maturi,
dar și pe cei mici, chiar și familii întregi (Corneliu sutasul, vaduva Lidia, Stefana). Despre toți
aceștia Sciptura spune că s-au botezat ei și casa lor. Trăind cu convingere adevarurile de credință
ale Bisericii, să stăruim întru predicarea a ceea ce Mantuitorul ne-a poruncit: un domn, o
credinta, un botez (Efeseni 4,5).
Dacă sunt unii creștini din afara Bisericii Ortodoxe care spun că nu trebuie să botezăm pe
prunci, pentru că ei nu au păcate și, mai ales, pentru că nu pot să mărturisească credința lor, noi
rămânem la practica noastră, veche cât Biserica, de a boteza pe prunci, practică întemeiată și pe
Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție și pe rațiune. Aceasta, pentru că Taina Sfantului Botezeste
absolut necesară pentru mântuire,41 de la care nu pot fi excluși nici copiii. Primitorii Tainei
Sfântului Botez sunt toți cei nebotezați, de orice vârstă ar fi ei, toți fiind întinați de păcatul
strămoșesc (Fapte XVI, 14 15; XVI, 33; 1 Cor. I, 16, 14— 15 ; XVI, 23). Necesitatea Botezului
pentru toți este arătată de Mântuitorul prin cuvintele: «Adevărat zic, de nu se va naște cineva din
apă și din Duh, nu va putea să intre în impărăția lui Dumnezeu» (Ioan III, 5). Chiar din timpul
Sfinților Apostoli se săvârșea botezul copiilor : Lidia și casa ei (Fapte XVI, 15) ; temnicerul și
casa lui (Fapte XVI, 33) ; Crispus și casa lui (Fapte XVIII, 8) ; Ștefanas și casa lui (1 Cor.I, 76).

40
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, op. cit. , p. 197.
41
Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema intercomuniunii,
Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 61.

24
 Sfânta Taină a Botezului este săvârșită de preoți, care au primit harul sfințitor al preoției. Este
socotită sărbătoare mare pentru orice familie de creștin ziua în care copiii nou-născuți primesc
Taina Sfântului Botez și intră prin ea în rândul credincioșilor creștini. Potrivit rânduielilor sale,
Biserica noastră botează pe prunci, curând după nașterea lor. Așa a făcut ea dela început.42

Iar dacă ne referim la vremurile străvechi, la Tradiția Bisericii, vedem că de atunci, din
secolele I,II şi III se practica botezul copiilor. Sfinții Părinți arată în scrierile lor că Biserica a
primit de la apostoli obișnuința de a administra botezul și pruncilor.În ceea ce priveşte faptul că
pruncii nu pot să-şi mărturisească credinţa creştină, Biserica are ca garant pe naşii care-i primesc
la botez, care mărturisesc pentru aceştia credinţa creştină rostind Crezul şi care îşi iau îndatorirea
ca finii lor să fie crescuţi de ei în credinţa Bisericii. De altfel, noi cunoaştem tot din Sfintele
Scripturi atâtea cazuri când pentru credinţa cuiva Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta
se ruga.43 Să ne amintim că Mântuitorul a vindecat pe sluga sutaşului din Capernaum pentru
credinţa stăpânului său ; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinţa mamei sale, şi a
înviat pe fiica lui Iair pentru credinţa tatălui său, şi pe fiul văduvei din Nain pentru credinşa
mamei sale. Şi atunci să nu credem noi că botezul poate fi săvârşit pruncilor pe temeiul credinţei
naşilor lor?Ca să facă mărturisirea de credinţă, naşului i se cere să fie bun credincios, să fie mai
în vârstă ; de asemenea, sa fie de acelas sex cu pruncul care se botează. Părinţii pruncului nu pot
fi naşi. Este bine ca pentru fiecare nou botezatsă fie numai un naş. Naşul are îndatorirea să
îngrijească de viaţa sufletească a finului său, învătându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei
noastre credinţe spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Dar şi
finul este dator cu ascultare şi cu respect faţă de naş, în aceeaşi măsură cum îi ascultă pe părinţii
săi trupeşti.

42
Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema intercomuniunii,
Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 61.
43
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, op. cit. , p. 197.

25
 II.3 Efectele primirii Tainei Sfântului Botez

Folosind referirile Sfintei Scripturi şi precizările pe care le găsim în rugăciunea sfinţirii apei
pentru botez în ritul bizantin, vom sintetiza câteva efecte ale botezului.
a) Botezul produce moartea tainică cu Hristos a omului vechi, simbolizată de gestul botezării
care înseamnă cufundare şi învierea tainică cu Hristos (mica înviere), simbolizată de gestul
scoaterii din apă. În vechime, în locurile secetoase s-a practicat şi botezul sec, fără apă, prin
aşezarea catehumenului în mormânt şi scoaterea lui afară din mormânt. Moartea-învierea cu
Hristos prin botez, Apostolul Pavel o exprimă prin verbe care încep cu particula
grecească „sýn” = cu, împreună. Împreună răstigniţi (Rom 6,6), împreună morţi (Rom 6,8),
împreună înmormântaţi (Rom 6,4), împreună înviaţi (Col 2,12), împreună trăire (Rom 6,8) cu
Hristos. Rugăciunea de sfinţire a apei cere ca botezatul (neóphyton, neophytum = neo-
implementatul, săditul: 1Tim 3,6), „sădit fiind cu asemănarea morţii” lui Hristos prin botez, „să
se facă părtaş şi al învierii” lui Hristos.44
b) Moartea fiind plata păcatului este percepută ca maxima „impuritate” rituală care
separă de Dumnezeu care este viaţă. De aceea atingerile de fiinţe moarte sau participarea la
înmormântare erau curăţite prin anumite ritualuri de spălare. Prin urmare, alt efect al botezului
este iertarea păcatelor (Fapte 2,38), curăţirea de necurăţia păcatului. Rugăciunea de la sfinţirea
apei de botez cere ca apa botezului să fie „apă de sfinţire şi curăţire a trupului şi a sufletului”
spre dezlegarea şi iertarea păcatelor.45
c) Alt efect al botezului este naşterea din nou, naşterea din apă şi din Duh (In 3,5-8),
dezbrăcare de omul cel vechi şi îmbrăcare cu omul cel nou (Col 3,9-10). Numai după această
naştere suntem şi noi născuţi ca şi Hristos, din femeie (ca toţi urmaşii lui Adam) şi din Duh (Lc
1,35). Urmează să tindem să murim şi noi martiri ca şi Hristos, ca să avem parte ca şi Hristos de
prima înviere (Apoc 20,6.14). Rugăciunea de la sfinţirea apei de botez cere ca botezul să fie

44
Sfântul Ioan Gură de Aur apud Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, Teologia
Dogmatică şi Simbolică, volumul II, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 197.
45
. Maurice Carrez şi Francois Morel, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad. de Gheorghe Badea,
Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, p. 191

26
„baie de a doua naştere, înnoire a spiritului”, având ca efect „a doua naştere de sus, prin apă şi
prin Duh”.46
d) Recuperarea chipului, a icoanei, este alt efect al botezului. Omul interior a fost
făcut după chipul (eikóna) şi asemănarea lui Dumnezeu (Gen 1,26-27), iar omul exterior a fost
plăsmuit din praf de pământ (Gen 2,7; cf. Septuaginta 1, p.55). Icoana, element ontologic,
supravieţuieşte căderii, dar a ajuns ruinată, iar asemănarea nu a fost realizată pentru că omul a
emigrat într-o regiune îndepărtată de Tatăl ceresc (Lc 15,13).
Taina botezului restaurează icoana ruinată după icoana prototip Iisus Hristos, icoană în Duhul
Sfânt a arhitipului nevăzut, Tatăl (Col 1,15). Icoana recuperată este baza realizării asemănării în
taina confirmării prin ungerea cu mir. Apostolul Pavel precizează că omul cel vechi (icoana
ruinată) se înnoieşte după icoana (eikóna) celui care l-a creat (Col 3,9-10), adică după icoana lui
Dumnezeu (Ef 4,24), devenind omul cel nou (icoana restaurată). Şi rugăciunea de la sfinţirea
apei de botez cere ca Dumnezeu să dea celui ce se botează „să se schimbe, să lepede pe omul cel
vechi, cel stricat cu poftele înşelăciunii, şi să se îmbrace în cel nou, care este înnoit după icoana
Ziditorului său” sau să se îmbrace cu icoana lui Hristos.
e) Botezul generează comunitate bisericească, fiind uşa de intrare în Biserica lui
Dumnezeu, biserică mamă care este continuu în durerile naşterii. Neofitul este sădit în ogorul lui
Dumnezeu (1Cor 3,9). Devine casnic al lui Dumnezeu şi concetăţean cu sfinţii, fiind zidit pe
temelia apostolilor şi a prorocilor, ca piatră vie a Templului Sfânt, Biserica (locuinţa) lui
Dumnezeu, a cărei piatră din capul unghiului este Iisus Hristos (Ef 2,19-22). În rugăciunea de la
sfinţirea apei pentru botez se cere ca botezatul să fie zidit „pe temelia apostolilor şi prorocilor” şi
să fie sădit „sădire a adevărului, în sfânta ta catolică şi apostolică Biserică” şi să nu mai fie
smuls.

46
Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, trad. în rom. de Pr.
Prof. Dr. Teodor Bodogae, Bucureşti, 1992, p. 143.

27
 III.Cazuri speciale de primire a botezului

Trebuie să specificăm faptul că în cazuri speciale şi un mirean creştin ortodox poate boteza pe
cineva în numele Tatalui şi al Fiului şi al Sfantului Duh, iar dacă nu are apă poate folosi şi
pământ sau nisip. Dar dacă botezul e săvârşit de un eretic, chiar dacă ar face rânduiala botezului
perfect, prin afundare, tot nu este botez ci minciună, conform Sinodului de la Cartagina din 256,
canonul 1.Sinodul Trulan care reglementează prin iconomie primirea diferiţilor eretici în
Biserică, fie prin mărturisirea credinţei, fie prin Taina Mirungerii, fie prin Taina Botezului, fiind
iconomie, a fost aplicat la cazurile particulare de atunci. În nici un caz nu poate deveni iconomia
sau pogorământul regulă în Biserică. Motivul pentru care astăzi eterodocşii sunt primiţi în
Biserică prin Taina Mirungerii are legatură cu erezia ecumenistă şi recunoaşterea botezului
săvârşit de eterodocşi (eretici). Sfinţii Părinţi niciodată nu au recunoscut tainele eterodocşilor şi
cu atât mai mult botezul lor. Taina Mirungerii nu ţine loc de Botez şi nici nu poate umple haric
un botez săvârşit de eterodocşi, chiar dacă ar fi săvârşit prin afundare.47
Se cuvine a şti că, dacă pruncul născut este slab şi nu suge, ci trage să moară, nu trebuie
să aştepte, cum rău zic unii, până la a şasea sau a opta zi, spre a-l boteza; ci în ceasul în
care s-a născut, spălându-l, un bărbat sau orice persoană botezată îndată să-l şi boteze,
spre a nu muri nebotezat. Dacă va trăi pruncul, acesta se va aduce la biserică, unde preotul
va continua rânduiala botezului.

Cf. Pr. Prof. D. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, în rev. “Studii Teologice”, seria a II-a, anul
47

XVIII (1966), nr. 9-10, pp. 531-532.

28
 III.1 Se poate repetabotezul ?

Din tradiţia liturgică ştim că cel care s-a botezat mai este numit şi "luminat" (de aici şi
denumirea de "săptămâna luminată" pentru prima săptămână ce urmează Sfintelor Paşti, pentru
că în această perioadă cei care se botezau la acest mare praznic - şi erau mulţi, mai ales în
primele secole creştine - veneau la biserică doar în haine albe). Aşadar, o dată ce ai primit
"luminarea" şi te-ai "înnoit" în apa botezului, nu mai poţi să beneficiezi de această taină,
indiferent cât de mare ar fi căderea ta. Chiar şi pentru cel care se leapădă de Hristos şi se
converteşte, spre exemplu, la islamism, dacă se pocăieşte şi revine în Biserică, este reprimit în
sânul comunităţii, dar nu i se repetă Taina Botezului, ci doar primeşte Taina ungerii cu Sfântul şi
Marele Mir. Botezul nu se repetă nici când este săvârşit în situaţii de urgenţă. Dacă un copil
nebotezat este pe punctul de a muri, atunci orice membru al Bisericii (barbat sau femeie) are
dreptul şi datoria de a-l boteza cu apă rostind formula: "Se botează robul/roaba lui Dumnezeu
(N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin".
Dacă pruncul nu moare, ci trăieşte, ulterior se face slujba Botezului, dar fară ca acesta să mai fie
cufundat în apă şi fără a se mai rosti formula respectivă. O altă situaţie specială întâlnim când o
persoană nu ştie sigur dacă a fost botezată (cazul, cel mai adesea, al copiilor crescuţi în
orfelinate, mai ales ţn vremea comunismului). Într-o astfel de situaţie, dacă nu se găsesc nici un
fel de informaţii sau marturii despre săvârşirea acestei taine, se face botezul persoanei respective
rostindu-se urmatoarea formulă: "Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (N), dacă nu a mai fost
botezat(ă), în numele Tatalui şi al Fiului şi al Sfantului Duh,48 acum şi pururea şi in vecii vecilor.
Amin". În rest, slujba este aceeasi ca la un botez obişnuit. Pasajul despre care vorbim în acest
articol şi care susţine, în mod categoric, faptul că nu este posibil a repeta botezul, ar trebui să
reprezinte un serios prilej de reflecţie pentru cei care (din anumite confesiuni, declarate creştine)
insistă pentru rebotezarea cuiva, chiar dacă a primit Taina Sfantului Botez. Argumentul care se
invocă cel mai adesea este acela că botezul nu ar fi valabil, fiind săvârşit în fragedă pruncie şi că
omul trebuie să aleaga în mod conştient a fi botezat. Nu mai este spaţiu pentru a invoca toate
argumentele scripturistice şi patristice în favoarea botezului copiilor, încât am să aduc în atenţie
doar unul, de bun simţ. Dacă nu se poate boteza decat o persoană matură şi capabilă să discearnă/
să aleagă, atunci ce ne facem cu acei copii care mor înainte de a putea fi botezaţi? Nu S-

Sfântul Ioan Gură de Aur apud Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, Teologia
48

Dogmatică şi Simbolică, volumul II, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 197.

29
arăstignit Hristos şi pentru aceştia? Ca să nu mai spun că, oricât de înţelept/ citit/ matur/ evlavios
ai putea fi, tot nu poţi fi conştient pe deplin de ceea ce înseamnă Taina Botezului, astfel încât să
ştii bine ce alegi a primi! Este o mândrie fără margini să crezi că poţi tu desluşi tainele lui
Dumnezeu fără a fi călăuzit de Duhul Sfânt, pe care tocmai prin Botez şi Mirungere îl
dobândeşti!
Dacă Botezul nu se repetă, avem şansa numităSpovedanie sau Taina Pocăinţei, care mai e
numită şi "al doilea Botez". La ea apelăm oricât de des avem nevoie căci nu e una dintre tainele
irepetabile. Să o folosim nu "din an în Paşti", ci cât mai des şi cât mai cu folos, ca pe o scară
către cer. Iar o scară, cu cât are treptele mai rare (mai departate), cu atât se urcă mai anevoios; cu
cât treptele sunt mai dese, cu atât e mai uşor de urcat.

III.2 Botezul sângelui şi al dorinţei

Botezul dorinţei este o dorinţă ardentă de a primi Botezul şi de a face tot ceea ce Dumnezeu
a rânduit că trebuie făcut pentru mântuire.
"O dorinţă ardentă" a cuiva care nu are oportunitatea de a fi botezat, deoarece nimeni nu se poate
boteza pe sine însuşi. Este necesar să îi pară rău pentru păcatele sale şi să aibă dorinţa de a primi
Botezul apei cât de curând se poate. Este la fel cu situaţia unei persoane aflate în păcat de moarte
care nu are un preot să o absolve: poate, când e în pericol de moarte, să îşi salveze sufletul din
Iad printr-un act de perfectă căinţă şi cu hotărârea fermă de a merge la spovadă cât de curând se
poate.49
Botezul dorinţei este folositor şi necesar dacă nu există apă la îndemână sau nimeni să
boteze. Sau, dacă cel care doreşte să fie botezat şi cei din jurul lui nu cunosc exact cum trebuie
făcut Botezul, ceea ce se poate întâmpla frecvent într-o ţară păgână. Unul dintre lucrurile de care
trebuie să vă amintiţi în mod special când săvârşiţi botezul în caz de necesitate este că nu trebuie
ca o persoană să toarne apa şi altă persoană să rostească cuvintele. Aceeaşi persoană trebuie să le
facă pe amândouă, în caz contrar botezul nu va fi valid. Dacă sunteţi chemaţi să botezaţi în caz
de necesitate, fiţi foarte atenţi să respectaţi următoarele lucruri, altfel Botezul nu va fi valid:
folosiţi apă curată şi nimic altceva decât numai apă, niciun alt lichid. Spuneţi fiecare dintre

49
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, p. 9.

30
cuvintele exacte: "Eu te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Nu ar fi de
ajuns să spuneţi "Eu te botez în numele lui Dumnezeu" sau "Te botez în numele Sfintei Treimi",
nici nu ar fi de ajuns să spuneţi "în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh" fără să
menţionaţi "te botez". Spuneţi cuvintele în acelaşi timp în care turnaţi apă şi fiţi siguri că apa
atinge pielea. Nu ar fi suficient ca apa să atingă doar părul. Nu trebuie stropită apa, ci turnată pe
cap.
Când aţi urmat cu atenţie instrucţiunile de mai sus şi sunteţi siguri că aţi botezat cum trebuie,
niciodată şi în nicio situaţie nu repetaţi Botezul aceleiaşi persoane. Este un păcat să încercaţi să
botezaţi mai mult de o singură dată când ştiţi că Botezul poate fi săvârşit o singură dată. Vederea
unei persoane muribunde şi faptul că sunteţi chemat pentru prima dată vă poate face să fiţi
întrucâtva surexcitat: dar fiţi calm, amintiţi-vă importanţa Sacramentului şi îl veţi administra aşa
cum trebuie. Părinţii nu ar trebui să îşi boteze proprii copii în caz de necesitate, dacă există o altă
persoană care ar putea-o face în mod valid. Amintiţi-vă că cei care administrează Botezul intră
într-o legătură spirituală cu persoana pe care o botează (nu cu părinţii ei). Dacă ar dori, după ani,
să se căsătorească cu persoana pe care au botezat-o, trebuie să facă această relaţie cunoscută
preotului.
Naşii nu sunt necesari la un Botez privat. O persoană poate fi naş de Botez al unui copil fără să
fie fizic prezent la Botez, cu condiţia ca altcineva să ţină în braţe copilul în locul său şi să
răspundă la întrebările la care el însuşi ar răspunde, dacă ar fi prezent. 50
Botezul sângelui, numit martiriu, este primit de cei care nu au fost botezaţi cu apă, dar care
au fost daţi morţii pentru credinţa lor. Acest lucru se întâmplă chiar şi astăzi în ţările păgâne, în
care misionarii încearcă să îi convertească pe săracii nativi. Aceşti păgâni trebuie instruiţi înainte
de a fi botezaţi. Să presupunem că ei fac tot ceea ce li se cere lor şi aşteaptă ziua Botezului. Cei
care se află în această situaţie se numesc catehumeni. Într-o zi, în răstimpul în care ei participă la
instruire, duşmanii religiei se aruncă asupra lor şi îi ucid.Ei nu rezistă, ci cu voinţă suferă
moartea din iubire faţă de religia adevărată.51În acest caz, ei sunt martiri şi sunt botezaţi cu
propriul lor sânge. Deşi, cum am spus mai sus, sângele nu este bun pentru un Botez obişnuit,
chiar dacă nu am avea apă, astfel încât, dacă cineva şi-ar extrage sânge din propriul corp cerând

50
Ibidem, p. 534.
51
Ibidem, p. 555

31
să fie botezat cu acela, Botezul nu ar fi valid. De asemenea, ei nu ar fi martiri dacă ar fi daţi
morţii nu pentru religie sau virtute, ci din alt motiv, de exemplu politic.

32
 IV. Concluzii

Tainei Botezului, Ioan Botezatorul a fost uşa cea mică deschisă înspre uşa cea mare care duce la
păşunea duhovnicească, la darurile Duhului Sfânt în Hristos. Dacă botezul lui Ioan era o chemare
doar pentru a scapa de pedeapsă, astfel, în Hristos, botezul avea să fie uşa de intrare către
păşunea duhovnicească. Mântuitorul nu mai infierează păcatul ca proorocii Legii, ci El aduce
dezlegarea celor legaţi cu legăturile patimilor prin harul Său care este bucuria ce duce irezistibil
la slavă. Harul este puterea lui Hristos prin care lumina nu se pune sub obroc, ci în sfeşnic spre a
lumina tuturor celor din casă; talantul nu se ascunde în pământ, ci se împărtăşeşte cu bucuria
aflării drahmei celei pierdute. în această lucrare se poate vedea atât de bine deosebirea dintre
cântarea de jale a lui Ioan şi cântecul din fluier al harului în Hristos. Odată cu îndreptarea,
Botezul aduce asemănarea cu Hristos, în care s-a vădit adâncul dumnezeiesc al Tatălui, ca şi cum
Însuşi Dumnezeu, prin întruparea lui Hristos, s-ar fi îndreptat în Duhul. Dumnezeu se arată ca un
"Părinte" care în Hristos nu se bucură de dreptatea Sa, ci de întoarcerea fiului risipitor. Dacă
Hristos a mărturisit: "Eu sunt învierea", astfel prin învierea Sa, El i-a dus pe toţi cei ce urmau Lui
la bucuria învierii lor, ca o împărtăşire a învierii Sale şi ca desăvârşire. Cei de sub Lege, ca şi
Ilie, aveau puterea lor în minuni, dar cei ce au urmat lui Hristos, aveau bucuria învierii care nu
mai are nevoie de minuni. Desăvârşirea acestora în Hristos, îi făcea mai mari decat Ilie. Astfel,
Sfântul Pavel care a fost răpit pănă la al treilea cer, îşi găsea bucuria în asemănarea cu Hristos,
Care S-a făcut ascultător până la moarte pe Cruce.

Pedagogia lui Dumnezeu în Hristos s-a făcut simţiă şi în viaţaşi lucrarea Sfântului Ioan
Botezătorul, chemat de la râvna judecăţii şi a osândirii celor răi, la bucuria Luminii, făcându-se
chiar înaintemergător, prin jertfa sa de taiere a capului, în vestirea Luminii lui Hristos şi la îngeri,
la care taina cea din veac ascunsă era neştiută (I Petru 3,22). Dacă "inţelepciunea lui Dumnezeu
cea tainică şi ascunsă" (I Corinteni 2, 7-8) a ramas necunoscută stăpâniilor din lume, care tocmai
de aceea "L-au omorat pe Domnul slavei", astfel Dumnezeu, "prin iconomia tainei celei din veci
ascunsă în El, face cunoscută înţelepciunea Sa cea de multe feluri începătoriilor şi stăpâniilor în
ceruri" (Efeseni 3, 9-19). În acest fel, cuvintele Sfântului Ioan: "Aceluia I se cade să crească, iar
mie să mă micşorez", puteau însemna practic micşorarea lui Ioan pană la asemănarea cu Hristos,
al Cărui adanc urma să crească în lume, odată cu epifania acestui adânc la Botezul Domnului.

33
Viaţa în Hristos începe cu Taina Botezului ca afundare prin lepădare de sine, până la aflarea lui
Hristos în "adâncul uscat al mării” şi asemănarea cu El. Este o îndreptare a chipului pâna acolo,
încat să ajungă la dimensiunile primordiale ale iubirii de Dumnezeu din toată inima şi de
aproapele ca de sine însuşi. Semnificând învierea cu duhul, Botezul înseamnă şi înfiere,
descoperind pe Dumnezeu ca Tată în iubirea Sa veşnica faţă de fii. Aşa cum după naşterea de fii,
părinţii nu-şi pot lua concediu de la dragostea lor faţă de ei, la fel de veşnică este şi iubirea lui
Dumnezeu care cheamă la această asemănare cu El. Starea de pruncie prin Botez se păstrează
numai prin Hristos care spune: "Fără Mine nu puteţi face nimic!". într-adevar fără Hristos,
adâncul dumnezeiesc la care se ajunge prin Botez, se poate pierde şi se poate ajunge din nou la
suprafaţa apei, la superficialitate şi deşertăciune a vieţii din care Dumnezeu îl izbăveşte pe om
prin Botez: "Binecuvintează suflete al meu pe Domnul, Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa Ta,
Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări" (Ps. 102,4).Botezul învederează deosebirea dintre
Hristos şi lume ca lucrare a Duhului Sfant care vădeşte lumea de păcat, întrucât oamenii nu cred
în Hristos. Căci a rămâne în afara Botezului, înseamnă a rămâne în întunericul necunoaşterii lui
Dumnezeu, acolo unde sunt dimensiunile de suprafaţa ale lumii, în care sistemul antitetic de
bine-rau, dreapta-stanga, vânturi-valuri, oferă două posibilităţi dintre care nici una nu este bună,
pentru că izbăvirea este numai prin lucrarea Botezului în Hristos ca adâncire. De aceea, cei mai
aproape de Botez şi feriţi de deşertăciunea lumii, sunt cei aflaţi în necazuri şi suferinţe,
menţionaţi în "Fericirile" Evangheliei, şi simbolizaţi prin "văile" deznădejdii faţă de "dealurile"
stăpânirilor lumeşti, pe care le vindeca Hristos, prin ridicarea lor la "calea Domnului".
Deosebirea dintre Hristos şi lumea vădită prin Botez ca lucrare a Duhului Sfant a fost intuită de
Fericitul Augustin ca deosebire între cetatea cerească şi cea pământească. Căci Botezul arată cât
este de aproape cerul de pământ pe de o parte, dar cât este de netrecut prăpastia dintre Hristos şi
lume, ca dintre Lumină âi întuneric, viaţă şi moarte, teme actuale în vremea Parinţilor Apostolici,
însă şi astăzi, pe de altă parte.

34
 V.Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1999;
2. Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, trad. în rom. de Pr. Prof. Dr. Teodor
Bodogae, Bucureşti, 1992;
3. Andrutsos, Hristu Simbolica, traducere din limba greacă de Iustin Moisescu, Ed.
Centrului Mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955;
4. Braniste, Pr. Prof. Dr. Ene, "Liturgica Specială", Editura Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1980 ;
5. Bria , Pr. Prof. Dr. Ion, ” Tratat de Teologie Dogmatică si Ecumenică ”, . Editura
Romania Crestină, Bucuresti, 1999 ;
6. Carrez Maurice şi Francois Morel, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad. de
Gheorghe Badea, Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999 ;
7. Chiţescu Prof. N. , Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, Teologia Dogmatică şi
Simbolică, volumul II, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004 ;
8. Dicţionar Biblic, Societatea Misionară Română, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995;
9. Dumitru, Pr. Prof. Dr. Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema
intercomuniunii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1978 ;
10. .Idem, Sfintele Taine ale Bisericii după Tradiţia apostolică din punct de vedere
ortodox, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXLVII (1980), nr. 11-12 ;
11. Dură, Pr. Dr. Nicolae, “Propovaduirea si Sfintele Taine”, Ed. Institutului Biblic si de
misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1998 ;
12. Evdokimov Paul, Ortodoxia, trad. de Dr. Irineu Ioan Popa, Bucureşti, 1996 ;
13. GuţuG. ,Dicţionar Latin-român, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983 ;
14. Meyendorff John, Teologia bizantină, trad. în limba română de Pr. Conf. Dr.
Alexandru I. Stan, Bucureşti, 1996 ;
15. Necula, Pr. Prof. Dr. Nicolae D. , “Biserica si cult pe intelesul tuturor”, Ed.
Europartner, Bucuresti 1996;

35
 16. Remete, Pr. Conf. Dr. George, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia,
2000, Ediţia III;
17. Schillebeeck E. H. , ”Hristos-Taina intalnirii noastre cu Dumnezeu”, in "Ortodoxia",
XVIII (1966);
18. Stăniloaie Preot D. , “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol III Ed. Institutului Biblic si
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978 ;
19. Idem, ”Fiinta Tainelor in cele trei confesiuni”, in "Ortodoxia", VIII(1956), nr. 1;
20. ,Din aspectul sacramental al Bisericii, în rev. “Studii Teologice”, seria a II-a, anul
XVIII (1966), nr. 9-10;
21. Idem, Natură şi har în teologia bizantină, în rev. “Ortodoxia”, anul XXVI (1974), nr.
3;
22. Idem, Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor în afara Bisericii,
în rev. “Ortodoxia”, anul (1956), nr. 2;
23. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor -Arhid. Pr. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Dogmatica Ortodoxă,
Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, Ediţia IV.

36