Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
www.afaceri-ok.com
1. INTRODUCERE
A. Fazanii de vânătoare
B. FAZANUL DE DECOR
www.afaceri-ok.com
- Fazanul auriu (Chrysolophus pictus). Este fazanul cu talia cea mai mică,
dar în schimb şi cel mai frumos. Masculul prezintă pe cap şi gât o
formaţiune de pene sub forma unui moţ, prelungit pe partea postero-
inferioară a gâtului, sub formă de glugă. Culoarea penajului este foarte
variată la mascul (cu un amestec de roşu aprins, albastru şi castaniu) şi
foarte simplă la femelă, de culoare brună.
- Fazanul regal (Symaticus reevesii) este specia de fazan cu cea mai mare
talie, cu o lungime totală a corpului la masculi de peste 2m, din care coada
reprezintă până la 1,5m. culoarea capului, ca şi a gulerului-inel de pe gât
este albă, restul corpului fiind galben împestriţat cu negru. Penele rectrice
au culoare deschisă, barate cu dungi subţiri negre şi brune. Este o specie
de fazani bine adaptată condiţiilor din Europa.
2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE
Manipularea fazanilor
3. FERMA DE FAZANI
www.afaceri-ok.com
Datorită faptului că fazanul nu a fost domesticit, creşterea lui în
captivitate prezintă anumite particularităţi, aşa că sensul de extensiv,
semintensiv şi intensiv este cu totul altul decât cel cunoscut la păsările
domestice de fermă.
Comportamentul crescătorului de fazani trebuie să fie unul special, faţă
de orice specie sălbatică, să evite stresul de orice fel, care poate avea efecte
dăunătoare nebănuite, atunci când comportamentul faţă de această specie
este brutal, fără menajamente şi precauţii deosebite.
Pentru crearea unor ferme de creştere a fazanilor trebuie ales un loc
liniştit, ferit de vânt, bătut de soare, unde iarba se usucă uşor.
Crescătoria de fazani poate fi construită din cărămizi, scânduri sau din
pereţi de beton. Fazanii maturi sau aflaţi în creştere pot fi crescuţi, în
perioada neproductivă, în crescătorii comune. De obicei, acestea sunt
reprezentate de un şopron sau streaşină, înconjurată din 3 părţi şi vând o
comunicare directă cu o volieră. Voliera se construieşte din plasă de sârmă,
cu înălţimea de 2-2,5m, marginea de sus trebuind să fie răsfrântă spre
interior, pentru a se preveni evadarea păsărilor. Ochiurile plasei pot să aibă
dimensiuni de la 2x2cm pe o înălţime de 1m, iar peste această înălţime se
poate folosi o plasă cu ochiurile de 4x4cm. În acest fel, păsările sunt apărate
de animalele de pradă şi alţi dăunători. Acoperişul volierei poate să fie
realizat tot plasă de sârmă, fixată pe stâlpi din lemn sau metal, dispuşi la o
distanţă de 4-6m unul de celălalt. Baza construcţiei trebuie să fie din beton,
cu o adâncime pe perimetru de până la 80 de cm, pentru a nu se permite
rozătoarelor sau altor animale de pradă să treacă pe sub plasa de sârmă. Unii
crescători de fazani preferă să folosească în locul plasei metalice, ca plasă de
acoperire, o plasă din material sintetic, deoarece în cazul creşterii unei rase
mai bătăioase, atunci când se încaieră, păsările zboară pe verticală şi se pot
răni.
În perioadele cu vreme mai nefavorabilă, mai ales iarna, fazanii se
adăpostesc sub streaşină. În aceste voliere comune, fazanii sunt adăpostiţi,
de obicei, pe timpul iernii până la începutul sezonului de împerechere. Dacă
se realizează construcţii mai uşoare, pentru a se evita pătrunderea frigului,
este recomandabil ca pe lângă pereţii volierei, în afara împrejmuirii, să fie
aşezate baloturi de paie sau rogojini care protejează de frig şi vânt.
Odată cu apropierea anotimpului de înmulţire, fazanii sunt aşezaţi în
voliere mai mici, aşa numitele cuşti pentru cuibul de ouă. Pentru o familie de
fazani este necesară o cuşcă cu suprafaţa de 4-6m2 (2x2 sau 2x3m), iar pentru
fazanii cu coada mare este necesar ca această suprafaţă să fie ceva mai mare
(4x4 până la 5x6m). O parte din volieră se acoperă cu o folie de plastic sau cu
rogojini, care o păzesc de vânturi puternice şi de soare.
Masculii sunt foarte agresivi şi iritabili şi se lovesc cu ciocul prin gardul
de sârmă. Iată de ce volierele se acoperă, suplimentar, cu un înveliş opac (din
plastic, tablă, PFL, rogojină) la o înălţime de 45-50 cm de la sol. În cazul
volierei permanente este preferabil ca aceasta să aibă podele mai calde, din
cărămidă sau asfalt, acoperite cu 4-5cm de nisip. Trebuie evitată podeaua din
pământ sau lut deoarece poate o fi o sursă de infestare cu paraziţi, bacterii,
www.afaceri-ok.com
mucegaiuri. În plus în timpul iernii sau după ploaie se transformă în noroi iar
păsările capătă o înfăţişare neatrăgătoare.
Atunci când sunt crescute rase de fazani iubitori de căldură şi când
există şi condiţii climaterice mai uscate, lângă volieră se ataşează un coteţ de
păsări. Pentru fiecare pasăre se alocă 2-3m2 din suprafaţă. Dacă se ia în
considerare natura sălbatică a fazanului, este de dorit ca condiţiile din volieră
să se apropie , cât se poate de mult, de cele din mediul natural. Legătura cu
lumea vegetală trebuie să fie extinsă la maximum. În fermele mari, terenul
este cultivat cu plante, precum lucerna, trifoi, rapiţă, eventual se pot planta
şi arbuşti şi copăcei, care să satisfacă instinctul fazanilor de a se ascunde, pe
de o parte, iar pe de alta, mărind valoarea decorativă a volierelor: molizi,
gutui sălbatic, pin negru, păducel, stejar, salcâm.
Volierelor trebuie de asemenea să fie împodobite cu ramuri uscate de
copaci, bolovani, trunchiuri de copaci, care să le dea animalelor iluzia
mediului lor natural.
În unele crescătorii se fac nişte voliere uşoare şi mobile, care se mută
periodic, o dată la 2-3 zile, dintr-un loc în altul. Acestea constau dintr-un
cadru realizat din scânduri peste care se întinde o plasă de sârmă. Se dispun
la 10-15m una de alta, în formă de tablă de şah, pe un teren cu o vegetaţie
bogată.
În fermele mari pentru creşterea fazanilor, cuştile pentru depunerea
ouălor se dispun pe câteva rânduri, cu un coridor de lucru între ele. Sub
streaşină se pune un cuibar pentru depunerea ouălor însă este posibil ca
femela să nu-l agreeze şi să-şi facă alt cuib pe pământ sau în arbuşti. Pentru a
da posibilitatea păsărilor de a dormi la înălţime de sol, în cuşcă se pun nişte
putini de circa 1m înălţime. În cuşcă se mai pun adăpătoare, un jgheab pentru
mâncare, o troacă pentru nisip şi alte substanţe minerale, precum şi o lădiţă
cu nisip amestecat cu cenuşă, pentru spălare.
În fermele pentru vânătoare, care dispun de terenuri întinse, pe o
suprafaţă de 20 m2 se instalează 10 fazani adulţi sau 15 fazani aflaţi în
creştere.
4. REPRODUCŢIA LA FAZANI
www.afaceri-ok.com
ecloziune obţinut va fi mai mic cu 8-15%. Ouăle peste 15 zile vechime, dau
rezultate slabe de ecloziune.
Incubaţia ouălor se face în 2 sisteme:
- natural (cu cloşti – găini);
- artificial, în staţii de incubaţie specializate.
Incubaţia naturală – cu cloşti (găini) – se face în cutii – cuibare pentru
clocit, aşezate în linie, în hale, pe marginea adăpostului opus faţadei. În
unele ferme se foloseşte incubaţia naturală amplasând cuibarele cu cloşti pe
un teren împrejmuit, care trebuie să fie mai ridicat, cu un sol permeabil, care
să permită scurgerea facilă a apei, ferit de vânturi, să fie acoperit pentru
asigurarea protecţiei de ploi şi a umbrei necesare pe timpul foarte călduros şi
însorit. Volierele de clocit trebuie să fie amplasate departe de sate, în zone
liniştite, departe de drumuri intens circulate, căi ferate.
Înainte de a începe incubaţie se verifică integritatea cutiilor – cuibare
pentru clocit, cele deteriorate se repară, toate sunt dezinfectate şi
dezinsectate în sodă caustică 3%.
Asigurarea numărului de cloşti – găini trebuie să aibă în vedere
procurarea unui număr suficient de cloşti care să ecluzioneze pe o durată de
timp apropiată (un interval de 2-4 zile), ţinând seama de faptul că producţia
de ouă de fazan se realizează în procent de 60-65% în luna mai. Toate aceste
deziderate trebuie să conducă la obţinerea de loturi cât mai mari, compacte
şi de vârste apropiate.
O cloşcă poate acoperi 18-22 ouă de fazan. Îngrijirea cloştilor se face
asemănător ecluzionării altor specii de păsări. Procentul de ecloziune în cazul
clocitului natural variază între 60-75%. Durata medie de ecloziune pentru
ouăle de fazan este de 24 de zile, în limite de 23-35 de zile.
Incubaţia artificială se realizează cu rezultate foarte bune, folosind ouă
de calitate foarte bună (vezi clocitul natural), în incubatoare de diferite
tipuri şi mărci, asupra cărora nu insistăm. Rezultatele obţinute în incubaţia
artificială pot conduce la realizarea unui procent de ecloziune de 70-75%.
După naşterea puilor, procentul celor care vor atinge vârsta de 8 săptămâni se
situează între 60 şi 90%. În medie, din 100 de ouă puse la clocit vor rezulta 57
de adulţi.
Dacă se încrucişează subiecţi din specii diferite, se obţin urmaşi hibrizi.
Dacă se încrucişează subiecţi din aceeaşi specie, dar cu caracteristici diferite,
urmaşii se numesc metişi. Diferenţa majoră dintre cele două procedee constă
în faptul că metişii sunt întotdeauna fertili, spre deosebire de hibrizi, care
sunt adesea sterili.
Pentru a realiza o hibridare de succes, se va avea în vedere alegerea
unor exemplare care să prezinte compatibilităţi (să fie măcar din aceeaşi
familie). Cu cât diferenţele dintre păsări sunt mai mari, cu atât şansele de
reuşită sunt mai mici. În afara diferenţelor morfologice, există numeroşi alţi
factori ce îngreunează acest proces: diferenţe de alimentaţie, de obiceiuri,
de perioadă de reproducere.
Hibridarea artificială efectuată în laborator oferă o paletă largă de
posibilităţi, obţinându-se, de exemplu, rase rezistente la temperaturi scăzute
www.afaceri-ok.com
sau la anumite boli. În cazul creşterii fazanilor, hibridarea nu reprezintă o
prioritate, preferându-se conservarea raselor pure. Se practică în special în
cazul raselor de fazani ornamentali, chiar şi cu specii analoge cum ar fi cocoşi
de munte sau găini pitice.
Temperatura
Vârsta (zile)
(°C)
1-3 32
4 31
5 30
6 29
7 28-27
8-14 26-25
15-17 24-22
18-21 22-20
După 18-20
După cea de-a 2-a săptămână de viaţă, grupul este transferat în coteţe
acoperite, cu curte pentru plimbare şi păscut. Acestea nu se încălzesc, însă
temperatura nu trebuie să scadă sub 18-20°C.
Creşterea pe podea poate fi făcută numai dacă deasupra se asigură un
aşternut gros sau se aplică nişte grătare din material plastic. Încălzirea se
realizează cu ajutorul unor eleveuze.
Podeaua este acoperită cu un strat de paie curate sau talaş de cel puţin
7 cm grosime, bine uscat, nemucegăit, bine tasat pentru ca să nu afecteze
mersul puilor. În nici-un caz nu trebuie folosite aşchii de lemn, deoarece puii
de fazan pot să le înghită în loc de furaj, în aceste condiţii putând să survină
chiar şi moartea. În cazul creşterii pe podea, temperatura camerei în timpul
zilei, atunci când grupul este în mişcare, se menţine în jurul a 25-28°C, iar
noaptea, când dorm, la 32°C.Ăn centrul eleveuzei, trebuie să avem 37-38°C şi
www.afaceri-ok.com
la 5 cm deasupra solului. După aceasta, temperatura se micşorează treptat,
ca şi în cazul creşterii în cuşti, în funcţie de comportamentul stolului.
Temperatura se micşorează prin ridicarea eleveuzei cu 1 cm pe zi, începând
cu ziua a 6-a.
Într-o boxă de 4x4 m se introduc 350 de pui. În primele 3-4 zile puii au
la dispoziţie un spaţiu mai redus prin limitarea acestuia cu ajutorul unor
cercuri de carton sau placaj. În ziua a 2-a se lărgeşte cercul, iar în a 4-a zi se
elimină. Colţurile boxei se rotunjesc (se umplu) cu talaş.
Iniţial, pentru 1mp de podea sub nişte eleveuze se instalează până la 25
sau chiar 30 de pui de fazan, al căror număr scade, după a 9-a săptămână de
viaţă, la 15-20. În ce-a de-a 7-a zi, în cazul unei vremi însorite, puii pot fi
scoşi la plimbare prin curte timp de jumătate de oră, pe urmă progresiv, timp
de una, două trei ore. De obicei, după vârsta de 3-4 săptămâni, în caz de
vreme urâtă, puii sunt transferaţi în voliere, de suprafaţă de 30-40mp, în care
sunt crescuţi aproximativ 100 de pui.
După 6 săptămâni, sunt mutaţi în voliere cu lungimi de zeci de metri.
Aici ei pot creşte liber până în momentul în care sunt valorificaţi. Se
recomandă ca volierele să aibă aceeaşi lăţime cu boxele, iar lungimea cât mai
mare. Se va asigura câte 0,4mp/cap, atunci când sunt mutaţi. În fiecare
volieră se vor amenaja scăldători de nisip şi de cenuşă cu un mic adăpost
acoperit. În cazul unei vremi nefavorabile, puii vor fi introduşi în boxe sau
adăposturi imediat.
Puii se cresc în hale şi volierele aferente până la 40-50 de zile, vârstă de
la care suportă relativ uşor capriciile vremii. De la această vârstă, puii sunt
introduşi în voliere de stocaj. Acestea au suprafeţe variabile (0,5-1 ha) fiind
recomandate menţinerea unor pâlcuri (boschete) alternând cu suprafeţe
cultivate cu lucernă, sorg, porumb, floarea soarelui, sfeclă furajeră, cu
perioada de vegetaţie diferită, asigurându-se astfel hrana suplimentară
precum şi adăpost natural. Densitatea minimă este de 4-5 mp/cap.
În adăposturi se vor construi mici adăposturi cu acoperiş într-o singură
pantă sub care se amplasează hrănitoarele şi adăpătoarele (câte una pentru
fiecare 100 de pui). La înălţimea de 1m de la sol se vor fixa stinghii de 3-4 m
lungime, la 25 cm una de alta (50 de stinghii/ha). Din loc în loc se vor
amenaja grămezi de nisip şi cenuşă, minim 3-5 bucăţi de câte 3-5 mp. Se vor
asigura cutii cu nisip şi cenuşă în hale, dacă se vor creşte în hale până la
sacrificare.
În unul din colţul volierei se amenajează din plasă de sârmă tunelul de
prindere în vederea valorificării.
www.afaceri-ok.com
Puierniţele mobile (pe roţi), asemănătoare cu cele folosite pentru puii
în fostele crescătoare de păsări de tip CAP, din anii ’50-65, se instalează pe
câmp, asigurând în jur un padoc demontabil (de 15x30m) cu înălţimea de
2,5m, din plasă de sârmă cu ochiuri de sub 2x2cm dimensiune pe înălţimea de
60cm de la sol şi de 4x4 cm pe înălţimea de la 60cm până la restul înălţimii.
Sârma trebuie bine ancorata de la sol, de preferinţă uşor îngropată pe 5-7cm
adâncime, spre a nu permite ieşirea puilor pe dedesubt.
Temperatura optimă în hala puierniţă va fi de 35-36 grade în primele 7
zile de viaţă, scăzând apoi progresiv la 32-27 grade în a 2-a săptămână de
viaţă, la 25-22 grade în a 3-a săptămână şi la 21-16 grade în săptămânile 4 şi
5. puii sunt lăsaţi liberi la padocul înierbat, începând cu a 3-a săptămână de
viaţă.
După vârsta de 6 săptămâni, puii pot fi lăsaţi afară şi pe timpul nopţii,
fiind introduşi în hale numai pe vreme foarte rece.
Pe laturile padocului sau în colţuri se amenajează copertine-umbrare,
care să asigure puilor adăpost pe timp neprielnic. De asemenea, se creează
locuri cu grămezi de crengi, care să imite tufişurile.
Administrarea hranei se face în puierniţă în primele 14 zile de viaţă, de
la 3-5 săptămâni în padocuri, folosind hrănitori (asemănătoare cu cele pentru
puii de găină), asigurând un front de furajare de 3cm/cap. adăparea se face
fie în adăposturi automate sau semiautomate, fie folosind borcane aşezate cu
gura în jos în nişte farfurii de lut.
Borcanele aşezate cu gura în jos sunt umplute cu apă, eliberând masa
pe măsură ce aceasta este folosită de către pui. Pentru adăpat trebuie
folosite asemenea adăpători care să nu permită udarea pufului de pe corpul
puilor, mai ales în primele săptămâni de viaţă.
6. PRODUCŢIA DE OUĂ
Cel mai târziu la sfârşitul lui februarie, cuştile pentru depunerea ouălor
trebuie pregătite pentru primirea femelelor. În colţuri se pun rămurele de
copaci, mărăcini, care pot fi folosite drept ascunzătoare pentru femelele care
vor să-şi depună ouăle în locuri ascunse sau întunecoase. Grupele se formează
cel mai târziu în prima jumătate a lunii martie, pentru ca păsările să aibă
timp să se obişnuiască cu noul adăpost. Dacă nu se cunosc, unii masculi mai
agresivi îşi pot răni sau chiar ucide partenerele. Din acest motiv, în primele
zile ale convieţuirii, masculul este separat într-o parte a volierei, cu o plasă
de sârmă, pentru câteva zile. După ce începe să manifeste o atitudine
binevoitoare faţă de femele, peretele despărţitor este înlăturat, însă
compartimentul masculului trebuie urmărit cu atenţie timp de încă câteva
zile. Riscurile se micşorează dacă în volieră există destule plante vegetale şi
locuri de ascuns pentru femele.
Din cea de-a 2-a jumătate a lunii martie încep să se manifeste
instinctele sexuale ale fazanilor. Începe perioada de călduri. Masculii devin
mai neliniştiţi, se umflu în pene, se învârt în jurul femelelor cu un mers
specific, bat din aripi şi emit tot felul de sunete. La scurt timp se manifestă
www.afaceri-ok.com
instinctele sexuale şi la femelele depunătoare de ouă. Încrucişarea se
realizează, de obicei, la primele ore ale dimineţii. Dacă sunt foarte excitaţi şi
le incomodează pe femele, masculii trebuie separaţi, până când se liniştesc.
Spermatozoizii fazanilor sunt foarte rezistenţi şi sunt în stare să
fertilizeze câteva ouă.
Înainte de depunerea ouălor, femelele încep să facă mici găuri pentru
cuibar. Găurile trebuie să fie lărgite şi în jurul lor se pune iarbă, frunziş sau
muşchi. Cuibul poate fi făcut bucăţi de pământ scoase împreună cu iarbă.
În libertate, o femelă poate depune între 16 şi 18 ouă, înainte de a
începe clocirea lor. În captivitate, numărul ouălor recoltate de la o singură
făzăniţă poate ajunge la 70 de bucăţi de-a lungul a 3 luni: aprilie-iunie. Media
este situată în jurul a 55 de ouă/femelă. Se pot recolta ouă şi mai târziu, în
luna iulie, dar ele au o fertilitate foarte scăzută.
Ouarea începe după ce vremea se încălzeşte, în mod normal în jur de
mijlocul lui aprilie şi se termină, tot de obicei, în prima jumătate a lui iunie.
Condiţiile climaterice nefavorabile pot amâna procesul de depunerea ouălor
iar cele favorabile îl pot accelera cu 10-15 zile.
La începutul primăverii, în cazul unei răciri bruşte, procesul de
depunere a ouălor poate fi încetinit sau oprit, însă după încălzirea vremii, el
este reluat. Femelele din rasele mai productive de ouă o dată la 2 zile, în
special seara. Ele devin neliniştite, fug haotic în diferite direcţii şi înainte de
ouare se îndreaptă spre cuibar. Femelele din rasele de vânătoare ouă uneori
dezordonat, acolo unde se găsesc pe moment.
Capacitatea de ouare şi fertilitatea depind de mulţi factori. Pe primul
loc se află condiţiile de creştere şi alimentaţia. Pe cel de-al 2-lea loc se află
vârsta. Cei mai buni indicatori îi au femelele aflate în al doilea ciclu de
ouare. Fertilitatea la unii masculi mai vârstnici este mai mare decât la cei
tineri. Puii rezultaţi de la părinţi mai în vârstă au o mai mare vitalitate şi sunt
mai rezistenţi la boli.
Există metode de stimulare artificială a producţiei de ouă: femelele
sunt închise în cuşti luminate artificial şi natural, succesiv, astfel încât
perioada de lumină zilnică să fie de 13 ore, începând cu 1 martie. La rândul
lor, masculii trebuie supuşi acestui regim începând cu o lună mai devreme.
La începutul sezonului pentru ouare, fertilitatea este întotdeauna mai
mică însă ajunge, după câteva zile, la capacitatea sa maximă. În cazul unei
bune îngrijiri şi a unei hrăniri cu produse de origine animalieră, fertilitatea la
fazani poate fi de peste 95%, fenomen rar întâlnit la alte rase de păsări de
curte. Atunci când nu sunt bine hrăniţi, când nu au suficiente substanţe
minerale şi vitamine în tain, este posibil ca unele păsări, în special masculii,
să spargă ouăle aflate la clocit. Cojile de ouă care se dau ca adaos de
substanţe minerale trebuie să fie bine fărâmiţate. În luna mai fertilitatea
ajunge la valoarea maximă, de 98%.
Ouăle fazanilor sunt foarte slabe şi au un înveliş fragil, de aceea trebuie
să se umble cu foarte mare atenţie cu ele, în special atunci când păsările sunt
crescute în voliere. Ouăle trebuie strânse în mod regulat, de 2-3 ori pe zi, iar
în cazul unei vremi ploioase sau foarte calde – mai des. Ouăle adunate se pun
www.afaceri-ok.com
în suporturi din carton pentru ouă, curate, cu vârful în jos. Ouăle mai mici
sunt învelite în hârtie, pentru a nu se fisura în timpul transportului. Ouăle de
fazan se păstrează la fel ca cele de găină. La recoltare se va însemna cu un
creion negru, moale, data recoltării şi numărul boxei, pentru a se identifica şi
înlocui masculii nefertili.
Ouăle de fazan au culoare verzuie, uniformă, greutatea lor variind între
30-35 de grame. Primele ouă sunt mai mici (32 g în medie), ele crescând de-a
lungul perioadei de depunere. Pentru incubaţie, se vor alege ouăle cu o mică
strălucire, nu cele mate.
Ouăle adunate sunt marcate prin înscrierea iniţialei rasei şi data ouării.
Ouăle trebuie să fie puse în incubatoarele pentru clocit cel mai târziu după 3
zile, deoarece calităţile lor de incubaţie se deteriorează foarte repede. În
cazul păstrării ouălor timp de o săptămână, capacitatea lor de clocire se
reduce cu 10%, iar în cazul păstrării lor timp de cel mult 10 zile , cu 15-20%.
Condiţiile de depozitare sunt 10-13 grade Celsius şi o umiditate de 50-60%. În
timpul perioadei de conservare, ouăle vor fi aşezate în poziţie verticală, uşor
înclinate, cu partea mai lată în sus. Întoarcerea lor nu este neapărat
necesară, important fiind ca durata păstrării să nu depăşească 10 zile.
Unii crescători acordă o importanţă deosebită culorii cochiliei: ouăle
mai pigmentate sunt, în general, mai puţin fertile. De asemenea, ei evită
incubarea ouălor a căror coajă este rugoasă, care au forme anormale, sau
sunt prea mici. Aceste ouă sunt produse de femele la începutul sezonului, şi
abia după 4-6 ouări se obţin ouăle cu greutate şi aspect normal.
Dacă nu există suporturi de carton, ouăle pot fi ţinute şi culcate însă
trebuie întoarse în fiecare zi la 180 de grade, pentru a-şi păstra capacitatea
de clocire. Pentru transportul ouălor se folosesc lădiţe de transport pentru
ouă. Mijloacele de transport trebuie să circule cu o viteză mai mică pentru a
se evita gropile şi denivelările de pe drum.
Clocirea ouălor
Clocirea artificială
www.afaceri-ok.com
Ecloziunea prematură este datorată temperaturii prea ridicată în
eclozionator. Apar pui de talie mică, cu embrion uscat.
Dacă avem exces de aerisire, rezultând o umiditate scăzută în
eclozionator, coaja oului se sfărâmă uşor, membrana devine elastică, de
consistenţa cauciucului, şi puiul moare asfixiat.
Dacă avem umiditate prea scăzută în eclozionator coroborată cu ouă
vechi sau păstrate incorect, aerisire insuficientă sau supraîncălzirii camerei
de ecloziune, exces de umiditate în incubator, puii cresc foarte mari şi nu pot
ieşi din ou, murind sufocaţi. Aceasta se mai datorează şi oscilaţiilor de
temperatură şi în mod special supraîncălzirii în primei săptămâni a
incubatorului, incubaţiei la o temperatură foarte scăzută sau foarte ridicată.
Embrionii mor în ou, datorită excesului de temperatură în incubator în
timpul primelor 15 zile, neîntoarcerii ouălor deloc sau neregulat.
Temperatura foarte ridicată în incubator produce hemoragii şi moartea
embrionilor în special între a 3-a ţi a 15-a zi de incubaţie. Temperatura prea
ridicată în eclozionator în timpul zvântării puilor îi face foarte nervoşi.
Clocirea naturală
7. HRĂNIREA FAZANILOR
www.afaceri-ok.com
general de cereale. În cea de-a 3-a lună, fazanii aflaţi în creştere se hrănesc
ca şi adulţii.
În fermele pentru creşterea fazanilor sunt răspândite mai multe sisteme
de hrănire a puilor. În raţie se regăsesc diferite făinuri, la care se adaugă
lapte fiert, griş, orez, iaurt. La multe ferme se preferă folosirea furajelor
combinate moderne, pentru fiecare categorie de vârstă. Această alimentaţie
este completată de existenţa unei curţi cu surse de hrană naturală. Raţia
zilnică începe de la 3-5 grame şi ajunge, în cazul adulţilor, la 80-85 de grame.
În cazul fazanilor adulţi trebuie să se acorde o atenţie deosebită
pregătirii pentru sezonul de înmulţire. Acestor păsări le sunt date tot mai
multe alimente cu vitamine, în scopul creşterii fertilităţii şi creşterii vitalităţii
puilor. Se poate da şi orz, ovăz, precum şi o cantitate mai mare de furaje
verzi şi suculente într-o combinaţie echilibrată.
Sortiment de furaj:
- făină de porumb
- făină de orz cernută
- făină de ovăz cernută
- făină de grâu furajer
- şroturi de soia, floarea soarelui
www.afaceri-ok.com
- tărâţe de grâu
- ouă de fierte tari tocate
- lapte praf ecremat
- făină de fân de lucernă
- făină de carne, sânge, peşte
- drojdie de bere furajeră
- morcovi roşii sau nutreţ verde (lucernă)
- făină de scoici (cretă furajeră)
- făină de oase
- sare de bucătărie
www.afaceri-ok.com
nu îngheţa şi a produce tulburări digestive, Administrarea raţiei zilnice de
hrană se face o singură dată pe zi, dimineaţa, mereu la aceeaşi oră.
De la 1 ianuarie se schimbă şi raţia de furaje, cu furaj special pentru
stimularea activităţii sexuale.
Înainte de a începe perioada de ouat (luna mai), fazanii se introduc în
voliere speciale de ouat, în vederea pregătirii fazanilor pentru ouat şi
reproducţie. Raţia de furaj pentru această perioadă trebuie să asigure un
raport 1:3,5 la 1:4,5 proteină animală (făină de carne, sânge, cadavre,
peşte), conţinut echilibrat de săruri minerale (3-4% din raţie) şi vitamine. Cu
4 zile înaintea introducerii în boxele de ouat se administrează în apa de băut
fenbentazol sau tetramisol. Înainte de introducerea în voliere se va face
vaccinarea cu vaccinul bivalent PESTIHOLVAC, antipseudopestei şi antiholerei
aviare.
În perioada de reproducere raţia se administrează în două tainuri,
dimineaţa , între orele 7-8, şi seara, la orele 16-17, sub forma unui amestec
de grăunţe întregi
Amestecul umed va fi format din 5g de uruială de porumb, 5g uruială
de orz, 5g tărâţe de grâu, 5g şrot de floarea soarelui, 5g făină de carne, 5g
morcovi raşi, 2g de fân de lucernă, 1g de cretă furajeră sau făină de scoici şi
0,25g sare de bucătărie şi 1g de untură de peşte pentru fiecare fazan,
respectiv circa 35g nutreţ umed. Lichidul cu care se va umecta amestecul de
concentrate de mai sus va fi apa în care se dizolvă sarea sau lapte proaspăt
smântânit.
În amestec se mai poate adăuga 5g cartofi sau napi cruzi raşi. Atunci
când este posibil, nutreţurile suculente (morcovi, cartofi, napi) se pot înlocui
cu nutreţ verde (lucernă, trifoi), iar mai târziu, în lipsa furajului verde, cu
făină de fân în cantităţi echivalente )1g faină corespunde la 5g nutreţ verde –
raport 1:5).
Dacă lipseşte untura de peşte, în raţie se asigură vitamina A 100
micrograme, vitamina D3 1-2 micrograme şi vitamina D2 30-50
micrograme/cap de fazan.
Consistenţa amestecului umed trebuie să fie sub formă de pastă
fermă, nu sub formă de terci.
Tainul de seară, format din boabe de cereale întregi, va asigura zilnic
pe cap de fazan câte 10g porumb boabe, 10g ovăz încolţit (cu colţul în faza
de culoare albă) şi 5g amestec de seminţe mici (cânepă, mei, sorg).
Fazanilor li se poate asigura la discreţie nutreţ suculent (sfeclă
furajeră sau morcovi), ca şi pietricele şi nisip mare, în amestec cu cărbune de
lemn, cochilii de scoici sfărâmate.
Administrarea tainurilor trebuie să se facă la ore cât mai regulate, de
dorit de către aceeaşi persoană cu care păsările s-au obişnuit, îmbrăcată în
haine mereu de acelaşi fel, de aceeaşi culoare, întrucât păsărilor li se creează
reflexe condiţionate. În momentul administrării raţiei, îngrijitorul este bine să
fluiere o melodie, mereu aceeaşi, cu care fazanii se obişnuiesc şi vin să
mănânce imediat ce o aud.
www.afaceri-ok.com
O regulă generală în tratamentul faţă de puii de fazan sau de păsările
adulte este ca îngrijitorul să se poarte calm, liniştit, cu multă blândeţe, spre
a nu stresa păsările şi a le obişnui mai mult cu captivitatea.
Adăparea fazanilor
8. MALADIILE FAZANILOR
www.afaceri-ok.com
- parazitozele (de origine animală şi vegetală), care pot fi interne sau
externe.
- Virozele sau infecţiile cu diverse microorganisme (microbi sau viruşi).
Măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor constau în asigurarea igienei
adăposturilor, dezinfecţia ouălor înainte de incubaţie şi a incubatoarelor,
izolarea elementelor bolnave, vaccinări împotriva diferitelor boli. În cazul
apariţiei unei epidemii sau a unui focar de infecţie, se va apela obligatoriu la
ajutorul unui medic veterinar, singurul în măsură să stabilească ce măsuri
trebuie luate pentru remedierea situaţiei.
9. FUNDAMENTAREA PRODUCŢIEI
www.afaceri-ok.com
www.afaceri-ok.com