Sunteți pe pagina 1din 26

Cresterea fazanilor

www.afaceri-ok.com

1. INTRODUCERE

În ultimele 2-3 secole, ca urmare a extinderii relaţiilor comerciale, în


multe ţări au fost introduse cele mai diferite specii de fazani. Drept rezultat
al împerecherii fazanului sălbatic cu alte specii de fazani s-a obţinut aşa
numitul fazan de vânătoare, care cunoaşte o largă răspândire. Familia
fazanilor este împărţită în 9 rase şi mai multe specii, dintre care cea mai
cunoscută este fazanul sălbatic.

A. Fazanii de vânătoare

- Fazanul comun de vânătoare (Phasianus cochicus colchicus). Are culoare a


penajului albăstrui – verzui, cu luciu metalic pe gât şi pe cap, ruginie
metalică pe cap şi roşie – brună pe restul capului, cu pete aurii sau negre –
albăstrui pe abdomen. Coada are culoarea galben – castanie cu dungi subţiri
de culoare neagră, transversale pe axa longitudinală.
Femela are conformaţia mai mică, mai fină şi coada mult mai scurtă decât
masculul, cu penajul de un colorit mai şters, brun – gălbui deschis,
asemănător cu culoarea frunzelor uscate de toamnă, în care-şi face cuibul.
Greutatea corporală la femelă este 600-900g, iar masculul iar la mascul
între 1-1,5 kg. Lungimea corporală la mascul poate ajunge la 80-85cm, din
care coada reprezintă 30-35cm. Ciocul la fazan este asemănător cu cel al
găinilor, potrivit de lung şi uşor curbat. Faşa este lipsită de penaj, de
culoare roşie, care în perioada împerecherii capătă o nuanţă aprinsă.
Deasupra urechilor prezintă un smoc de pene orientate cu vârful spre în jos.
Trunchiul este potrivit de lung, îngust şi strâmt, cu pieptul bine dezvoltat.
Coada este formată din 18 pene, aripile sunt puternice, ier picioarele sunt
subţiri şi lungi cu 4 degete, prevăzute cu pinteni.

- Fazanul negru (Phasianus cochicus varietas tenebrotus) reprezintă o


varietate comună de fazan de vânătoare, formată în Anglia în jurul anilor
1940-1950. coloritul general al corpului este verde închis la mascul şi
aproape negru la femelă. Acest fazan are o talie şi greutate mică, un zbor
mai rapid decât fazanul comun şi o producţie de ouă mai mare.
www.afaceri-ok.com
- Fazanul verde (Phasianus cochicus verzicolor). Este originar din
Arhipelagul Nipon. Este unul din fazanii cu talia cea mai mică, caracterizat
de un penaj foarte frumos colorat şi un zbor foarte rapid. Masculul are capul
de culoare verde închis, gâtul verde cu nuanţe albastru-roşcate, spinarea pe
partea anterioară este de o culoare verde închisă şi pe cea posterioară
cenuşiu-albăstruie, iar pieptul este verde cu nuanţe metalic-bronzat.
Abdomenul este brun închis, cu laturile cenuşii-castanii. Coada este verde,
cu cele 18 rectrice barate cu linii transversale subţiri, negre – castanii.
Femelele au un penaj de culoare mai închisă şi uniformă pe tot corpul.

- Fazanul mongol (Phasianus cochicus mongolicus). Spre deosebire de


fazanii anteriori, are pe gât un inel de culoare albă, numai la masculi. Acest
inele este întrerupt pe faţa anterioară a gâtului. Culoarea penajului este
verde închisă, cu nuanţe metalice pe cap şi pe gât. Pe piept are culoarea
brun-roşcată cu reflexe roşii-aurii, iar spinarea este de culoare închisă,
brun-castanie, cu luciu roşiatic pe penele cozii. Femela are o culoare
deschisa, uniformă. Caracteristica acestei rase este monogamia. Femelele
încep ouatul timpuriu, au o producţie mai mare de ouă, iar puii sunt
caracterizaţi printr-o viteză mare de creştere (caracter important pentru
creşterea acestei specii în captivitate).

- Fazanul chinezesc gulerat (Phasianus cochicus torquatus). Are în jurul


gâtului un inel de culoare albă închisă complet, întrerupt uneori în partea
posterioară, dar niciodată anterior. Culoarea penelor este brun-gălbuie, cu
nuanţe verzi pe cap, galben-portocaliu pe umeri şi părţile laterale ale
trunchiului verde pe partea posterioară a spatelui, brun-roşcat cu nuanţe
aurii pe piept şi gri-albăstrui pe rectricele codale. La femele, coloritul are
un fond general mai deschis roşcat, nuanţe mai închise pe spinare

- Fazanul de Formoza (Phasianus cochicus formosanus), are o talie mai


mică decât fazanul chinezesc, cu care se aseamănă la culoare. Nuanţele
coloritului la mascul sunt mai deschise cu precădere pe flancuri şi porţiunea
anterioară a spinării. La femele, nuanţele de culoare sunt mai închise pe
spinare decât la masculi.

Cea mai mare importanţă pentru fazanul de vânătoare din România o


prezintă produsul de hibridare realizat la fazaneria de la Pădurea Verde, de
la marginea Timişoarei, între masculul de fazan comun şi femela de fazan
auriu, care se asemănă mai mult cu fazanul de vânătoare, dar cu greutate
corporală mai mare, de peste 2 kg, cu rezistenţă organică deosebită şi
adaptabilitate crescută.

B. FAZANUL DE DECOR

www.afaceri-ok.com
- Fazanul auriu (Chrysolophus pictus). Este fazanul cu talia cea mai mică,
dar în schimb şi cel mai frumos. Masculul prezintă pe cap şi gât o
formaţiune de pene sub forma unui moţ, prelungit pe partea postero-
inferioară a gâtului, sub formă de glugă. Culoarea penajului este foarte
variată la mascul (cu un amestec de roşu aprins, albastru şi castaniu) şi
foarte simplă la femelă, de culoare brună.

- Fazanul argintiu (Genaeus nycthemerus) are o talie mare, asemănător cu


rasele de găini uşoare. Caracteristic acestuia este moţul de culoare neagră,
care se continuă pe partea dorsală a gâtului. Spinarea şi coada la masculi
au o culoare argintie. Femela are colorit uniform, pe toată suprafaţa
corpului, de nuanţă brună închisă.

- Fazanul regal (Symaticus reevesii) este specia de fazan cu cea mai mare
talie, cu o lungime totală a corpului la masculi de peste 2m, din care coada
reprezintă până la 1,5m. culoarea capului, ca şi a gulerului-inel de pe gât
este albă, restul corpului fiind galben împestriţat cu negru. Penele rectrice
au culoare deschisă, barate cu dungi subţiri negre şi brune. Este o specie
de fazani bine adaptată condiţiilor din Europa.

Diferenţierea dintre mascul şi femelă este foarte pronunţată la fazanul


sălbatic. Masculul este de culoare verde sau albastru închis, penajul capului
având tente metalice strălucitoare, cu smocuri ridicate bine pronunţate,
penele capului fiind asemănătoare unor corniţe. Pieptul are culoarea roşiatică
a cuprului, cu o strălucire înspre albastru-violet. Partea superioară a spatelui
are culoarea roşiatică a cuprului, înspre un roşu auriu iar partea inferioară şi
penele exterioare ale aripilor sunt de o culoare ocru deschis. Coloritul
femelelor este maroniu deschis, cu nuanţe gri închis în regiunea capului,
gâtului şi pe părţile laterale ale pieptului.
Fazanul sălbatic are o lungime totală medie de 85-100cm. Coada are o
lungime de 45-50cm şi este compusă din 18 pene ascuţite şi foarte elastice.
Femelele depun în medie între 40-45 de ouă, mergând până la maximum de
55 de ouă. Aceşti fazani se cresc uşor în voliere , care sunt nişte cuşti de
dimensiuni mari, confecţionate din plase de sârmă. Masculii cântăresc între
1,3kg şi 1,5kg iar femelele în jur de 1kg.

2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE

Fazanul este o pasăre mobilă, de zi, care-şi caută hrana în mediul


înconjurător. Principala sa hrană este de origine vegetală sau animală, raport
care se modifică în funcţie de condiţiile meteorologice şi de anotimpurile
anului. Se hrăneşte cu diferite seminţe ale unor plante de câmp, culturi de
cereale, cu fructe mărunte sau cu seminţe ale acestora, cu sâmburi (folosiţi
în locul pietricelelor pentru digestie mecanică), cu frunze, tulpini sau
tuberculi, provenite de la tot felul de plante. Atunci când există un strat mai
www.afaceri-ok.com
gros de zăpadă, fazanii se mulţumesc şi cu rămurele mai subţiri ale unor
foioase. Distruge mulţi dăunători ai culturilor de cereale – larve, gândaci,
omizi, fluturi, gândacul de Colorado. Consumă, de asemenea, şi şoareci de
câmp sau alte mici rozătoare. În timp ce îşi caută hrana, fazanul scurmă doar
la suprafaţă şi nu produce nici un fel de pagube culturilor agricole.
Potrivit unor studii, hrana fazanului se împarte astfel: 42% seminţe de la
tot felul de buruieni şi plante, 23% insecte dăunătoare, 11% şoareci, melci,
mici rozătoare, 2-3% seminţe ale unor culturi agricole.
Odată cu venirea toamnei, păsările formează stoluri,, masculii şi
femelele trăind separat. Păsările încep să se hrănească sănătos şi să
acumuleze o importantă cantitate de grăsimi sub piele (8-10mm) şi pe
organele interne, pe care le vor folosi drept sursă de energie pe timpul iernii.
Fazanii sunt păsări poligame. Masculii îşi aleg un loc înalt de pe teritoriul lor
şi încep să cânte până atrag 4-6 femele, care încep să construiască cuibarul.
Femelele îşi fac cuiburile în tufişuri, mărăcini şi alte locuri greu
accesibile. Cuibarul este reprezentat de o groapă adâncă de 3-5 cm şi lată de
cel mult 15 cm, care este acoperită cu iarbă uscată şi puţin puf. Este posibil
ca unele femele tinere să ouă, la început direct pe pământ. Femelele depun
ouă, în funcţie de condiţiile climaterice ale zonei, de la sfârşitul lui aprilie,
până la începutul lunii mai. În condiţiile creşterii intensive, depunerea ouălor
începe la jumătatea lunii mai şi durează o lună de zile. În mediul lor natural,
făzăniţele produc 8-18 ouă, cu o greutate medie de 32g, cu dimensiuni de 34-
45 x 36-47 mm. În cazul creşterii intensive, de la o femelă care depune ouă se
pot obţine 45-65 ouă. Ouăle se clocesc, în medie, într-un interval de 24 de
zile. Puii de fazan cresc foarte repede, la vârsta de 2 săptămâni ajungând la
350-390g, atunci când sunt bine hrăniţi.

Manipularea fazanilor

Fazanii trebuie prinşi şi transportaţi cu atenţie. Transportul se face în


lădiţe sau coşuri cu dimensiuni de 60-80 x 30-35 x 30 cm. Partea din faţă este
acoperită cu un gard de sârmă. Capacul trebuie căptuşit cu pânză groasă de
cânepă, pentru a se evita o eventuală rănire a păsărilor. Pe pereţii exteriori
se practică orificii cu un diametru de 2 cm pentru a permite accesul aerului
curat.
În timpul transportului, fazanii sunt hrăniţi cu porumb sau orz măcinat,
aruncat pe podea. Pe peretele din faţă al gardului se leagă o adăpătoare şi se
pun cofraje suculente şi iarbă verde.

3. FERMA DE FAZANI

Modele de ferme de fazani

www.afaceri-ok.com
Datorită faptului că fazanul nu a fost domesticit, creşterea lui în
captivitate prezintă anumite particularităţi, aşa că sensul de extensiv,
semintensiv şi intensiv este cu totul altul decât cel cunoscut la păsările
domestice de fermă.
Comportamentul crescătorului de fazani trebuie să fie unul special, faţă
de orice specie sălbatică, să evite stresul de orice fel, care poate avea efecte
dăunătoare nebănuite, atunci când comportamentul faţă de această specie
este brutal, fără menajamente şi precauţii deosebite.
Pentru crearea unor ferme de creştere a fazanilor trebuie ales un loc
liniştit, ferit de vânt, bătut de soare, unde iarba se usucă uşor.
Crescătoria de fazani poate fi construită din cărămizi, scânduri sau din
pereţi de beton. Fazanii maturi sau aflaţi în creştere pot fi crescuţi, în
perioada neproductivă, în crescătorii comune. De obicei, acestea sunt
reprezentate de un şopron sau streaşină, înconjurată din 3 părţi şi vând o
comunicare directă cu o volieră. Voliera se construieşte din plasă de sârmă,
cu înălţimea de 2-2,5m, marginea de sus trebuind să fie răsfrântă spre
interior, pentru a se preveni evadarea păsărilor. Ochiurile plasei pot să aibă
dimensiuni de la 2x2cm pe o înălţime de 1m, iar peste această înălţime se
poate folosi o plasă cu ochiurile de 4x4cm. În acest fel, păsările sunt apărate
de animalele de pradă şi alţi dăunători. Acoperişul volierei poate să fie
realizat tot plasă de sârmă, fixată pe stâlpi din lemn sau metal, dispuşi la o
distanţă de 4-6m unul de celălalt. Baza construcţiei trebuie să fie din beton,
cu o adâncime pe perimetru de până la 80 de cm, pentru a nu se permite
rozătoarelor sau altor animale de pradă să treacă pe sub plasa de sârmă. Unii
crescători de fazani preferă să folosească în locul plasei metalice, ca plasă de
acoperire, o plasă din material sintetic, deoarece în cazul creşterii unei rase
mai bătăioase, atunci când se încaieră, păsările zboară pe verticală şi se pot
răni.
În perioadele cu vreme mai nefavorabilă, mai ales iarna, fazanii se
adăpostesc sub streaşină. În aceste voliere comune, fazanii sunt adăpostiţi,
de obicei, pe timpul iernii până la începutul sezonului de împerechere. Dacă
se realizează construcţii mai uşoare, pentru a se evita pătrunderea frigului,
este recomandabil ca pe lângă pereţii volierei, în afara împrejmuirii, să fie
aşezate baloturi de paie sau rogojini care protejează de frig şi vânt.
Odată cu apropierea anotimpului de înmulţire, fazanii sunt aşezaţi în
voliere mai mici, aşa numitele cuşti pentru cuibul de ouă. Pentru o familie de
fazani este necesară o cuşcă cu suprafaţa de 4-6m2 (2x2 sau 2x3m), iar pentru
fazanii cu coada mare este necesar ca această suprafaţă să fie ceva mai mare
(4x4 până la 5x6m). O parte din volieră se acoperă cu o folie de plastic sau cu
rogojini, care o păzesc de vânturi puternice şi de soare.
Masculii sunt foarte agresivi şi iritabili şi se lovesc cu ciocul prin gardul
de sârmă. Iată de ce volierele se acoperă, suplimentar, cu un înveliş opac (din
plastic, tablă, PFL, rogojină) la o înălţime de 45-50 cm de la sol. În cazul
volierei permanente este preferabil ca aceasta să aibă podele mai calde, din
cărămidă sau asfalt, acoperite cu 4-5cm de nisip. Trebuie evitată podeaua din
pământ sau lut deoarece poate o fi o sursă de infestare cu paraziţi, bacterii,
www.afaceri-ok.com
mucegaiuri. În plus în timpul iernii sau după ploaie se transformă în noroi iar
păsările capătă o înfăţişare neatrăgătoare.
Atunci când sunt crescute rase de fazani iubitori de căldură şi când
există şi condiţii climaterice mai uscate, lângă volieră se ataşează un coteţ de
păsări. Pentru fiecare pasăre se alocă 2-3m2 din suprafaţă. Dacă se ia în
considerare natura sălbatică a fazanului, este de dorit ca condiţiile din volieră
să se apropie , cât se poate de mult, de cele din mediul natural. Legătura cu
lumea vegetală trebuie să fie extinsă la maximum. În fermele mari, terenul
este cultivat cu plante, precum lucerna, trifoi, rapiţă, eventual se pot planta
şi arbuşti şi copăcei, care să satisfacă instinctul fazanilor de a se ascunde, pe
de o parte, iar pe de alta, mărind valoarea decorativă a volierelor: molizi,
gutui sălbatic, pin negru, păducel, stejar, salcâm.
Volierelor trebuie de asemenea să fie împodobite cu ramuri uscate de
copaci, bolovani, trunchiuri de copaci, care să le dea animalelor iluzia
mediului lor natural.
În unele crescătorii se fac nişte voliere uşoare şi mobile, care se mută
periodic, o dată la 2-3 zile, dintr-un loc în altul. Acestea constau dintr-un
cadru realizat din scânduri peste care se întinde o plasă de sârmă. Se dispun
la 10-15m una de alta, în formă de tablă de şah, pe un teren cu o vegetaţie
bogată.
În fermele mari pentru creşterea fazanilor, cuştile pentru depunerea
ouălor se dispun pe câteva rânduri, cu un coridor de lucru între ele. Sub
streaşină se pune un cuibar pentru depunerea ouălor însă este posibil ca
femela să nu-l agreeze şi să-şi facă alt cuib pe pământ sau în arbuşti. Pentru a
da posibilitatea păsărilor de a dormi la înălţime de sol, în cuşcă se pun nişte
putini de circa 1m înălţime. În cuşcă se mai pun adăpătoare, un jgheab pentru
mâncare, o troacă pentru nisip şi alte substanţe minerale, precum şi o lădiţă
cu nisip amestecat cu cenuşă, pentru spălare.
În fermele pentru vânătoare, care dispun de terenuri întinse, pe o
suprafaţă de 20 m2 se instalează 10 fazani adulţi sau 15 fazani aflaţi în
creştere.

Creşterea naturală (sistemul de creştere extensiv)

În acest sistem, ecloziunea se face în mod natural, cu cloşti(găini), cu


ouă procurate de la făzănării organizate sau ouă recoltate din terenurile de
vânătoare, din cuiburile periclitate. Puii, după ecloziune, se cresc în mod
natural, cu ajutorul cloştii adoptive, până la vârsta de 60-90 de yil, când sunt
părăsiţi de cloşti.
Sistemul de creştere cu cloşcă captivă înlătură neajunsurile creşterii cu
cloşti în libertate. În acest sistem, cloşca este închisă într-o cuşcă (cutie de
creştere), având dimensiuni de 70x70cm pentru găina cloşcă.
Cutia de creştere este un miniadăpost, închisă complet pe 3 laturi şi
acoperită, latura a 4-a (faţada) este prevăzută cu stinghii, în poziţii verticale,
la distanţă, astfel încât să nu permită ieşirea puilor, astfel că joacă rolul unei
www.afaceri-ok.com
„crescătoare artificiale”, care prin cloşcă asigură căldura necesară puilor în
primele zile de viaţă şi în continuare, până ce puii părăsesc cloşca.
Hrana pentru cloşcă se administrează în faţa laturii prevăzute cu gratii,
în imediata apropiere a acesteia, aşa fel încât cloşca să ajungă cu uşurinţă să
consume hrana.
Cutiile de creştere se pot amplasa pe terenuri cu vegetaţie bogată şi
valoroasă (lucerniere sau trifoişti cu talie foarte mică – cosite frecvent), care
se mută dintr-un loc în altul, la intervale de câteva zile.
În jurul cuştilor se amenajează volierele din plasă, cu ochiuri foarte mici
(ceva mai mici de 2x2cm), care să nu permită puilor să iasă şi să-i ferească, în
acelaşi timp, de anumite răpitoare.
Terenul de amplasare a cuştilor este bine să fie pe sole cultivate cu
plante care atrag insectele (recomandabil lucerniere sau trifoişti). Locurile
alese pot în pădure, în poieni sau în imediata apropiere a pădurilor, sau în
câmp, sub unii arbori care să asigure umbra necesară.
Cu o săptămână înainte de amplasarea cuştilor în câmp, lucernierele vor
fi cosite în fâşii paralele, late de 3-4m, despărţite una de alta de zone de 15-
20m, astfel încât puii să găsească frunze verzi, crude şi insecte, dar să se şi
ascundă în vegetaţia mică (lucernă sau alte plante).
Pe măsură ce vegetaţia creşte, aceasta va fi cosită, în timpul nopţii,
când puii sunt închişi, astfel asigurând puilor, permanent, hrană naturală
(plante verzi, fragede şi insecte) de bună calitate.
Cutiile de creştere se amplasează pe pajişti, în rânduri paralele, la 25-
30m una de alta.
Cutiile pot avea pardoseala din plasă de sârmă cu ochiuri foarte mici,
iar în zonele cu precipitaţii foarte abundente, pardoseala poate fi construită
din carton asfaltat, iar cutia va fi aşezată pe un strat de nisip, uşor mai
ridicat (5-7cm).
Pe o “pajişte de creştere” se grupează, pe cât posibil, pui din serii
apropiate de ecloziune (naturală sau cu cloşti).
Pe primele 2-3 zile de viaţă, puii sunt ţinuţi închişi în cuşti de creştere
sau într-o îngrădire de plasă mică, de câţiva mp, până ce învaţă să vină la
chemarea cloştii. În aceste 2-3 zile hrana puilor se administrează lângă
cloşcă, care va chema puii la mâncare. Din a 4-a zi puii sunt lăsaţi să caute şi
ei hrana, fiind chemaţi pentru consumul tainului de hrană de către îngrijitor.
Practic, lăsarea puilor liberi în pădure şi sălbăticirea acestora se fac la vârste
variind de la 60 la 90 de zile, în situaţia în care fazanii se cresc pentru
popularea fondurilor de vânătoare.

Creşterea în captivitatea a fazanilor (sistemul semiintensiv)

Se practică în voliere de ouat, împărţite în compartimente cu suprafaţa


de 18-20mp pentru fiecare familie formată dintr-un mascul şi 6 femele.
De asemenea. Pot fi folosite “volierele de grădină”, pentru loturi de 25
de fazani la 100 făzăniţe (raport 1:4), cu suprafeţe de 500-700 mp. Ouăle
www.afaceri-ok.com
obţinute de la făzăniţe pot fi incubate natural (cu cloşti) şi puii se cresc cu
cloşti captive. În cazul în care creşterea se face pentru popularea fondurilor
de vânătoare, puii obţinuţi se vor elibera la 60-90 de zile în pădure, odată cu
fazanii adulţi, dacă fazaneria îşi lasă puii să se obişnuiască cu acestea. Puii
vor fi chemaţi de îngrijitor prin fluierături scurte, permanent cu aceeaşi
melodie. Seara, pentru culcare, îngrijitorul va închide puii să fie cât mai egal
repartizaţi în fiecare din cutii.
În momentul în care se observă că numărul de insecte pe o anumită
parcelă se reduce, cutiile de creştere, cu cloşti şi pui, se mută pe o altă
parcelă.
Treptat, pe măsură ce puii devin mai independenţi de cloşti, şi încep şă
doarmă pe crengile unor copaci sau arbuşti (în interiorul volierei), se reduce
numărul de cloşti, cutiile de creştere rămânând însă pe loc (ca locuri de
refugiu şi adăpost), iar hrana se administrează ca şi până atunci, în
apropierea acestora. După ce se îndepărtează cloştile în totalitate, hrana se
depune în apropierea cărărilor spre pădure sau chiar în pădure.

Creşterea intensivă a fazanilor

Se practică folosind sistemul de creştere pe toată durata vieţii


economice a fazanilor. În acest sistem, fazanii sunt crescuţi toată viaţa închişi
în voliere, hale adăposturi pentru ouat şi pentru iernat. Puii se obţin prin
clocit sau prin incubaţie artificială, putând fi crescuţi natural sau artificial.
Puii pot căpăta destinaţii diferite, cei obţinuţi din loturile de elită se
cresc până la maturitate pentru împrospătarea efectivului matcă destinat
producţiei. Altă categorie de pui pot fi crescuţi pentru producerea de carne
sau pentru repopularea fondurilor de vânătoare. Popularea fondurilor de
vânătoare se face la vârsta de 90 de zile a puilor.
Producţia de ouă a făzăniţelor sălbatice nu depăşeşte 25-30 de ouă, în
timp ce femelele selecţionate pot realiza producţii de 65-80 de
ouă/cap/sezon de ouat.

4. REPRODUCŢIA LA FAZANI

Fazanii selectaţi pentru reproducere, se vor alege de regulă, din


tineretul de sub 1 an, ecluzionat înainte de 15 mai. Selecţia se face în luna
septembrie-octombrie. Se vor reţine numai exemplarele în perfectă stare de
sănătate, bine conformate, cu pieptul cărnos, penaj complet, inclusiv coada,
ochi limpezi şi ageri, colorit vineţiu, picioare netede, fără solzi, masculii de
minim 1,5 kg, femelele de 0,9 kg.
La femele se aplică ochelari din plastic special confecţionaţi.
Recoltarea, transportul, depozitarea şi păstrarea ouălor de fazan se fac
în mod asemănător cu cele ale ouălor destinate incubaţiei fiind de 5-7 zile.
Ouălor de 8-15 zile pot fi folosite pentru incubaţie, dar procentul de

www.afaceri-ok.com
ecloziune obţinut va fi mai mic cu 8-15%. Ouăle peste 15 zile vechime, dau
rezultate slabe de ecloziune.
Incubaţia ouălor se face în 2 sisteme:
- natural (cu cloşti – găini);
- artificial, în staţii de incubaţie specializate.
Incubaţia naturală – cu cloşti (găini) – se face în cutii – cuibare pentru
clocit, aşezate în linie, în hale, pe marginea adăpostului opus faţadei. În
unele ferme se foloseşte incubaţia naturală amplasând cuibarele cu cloşti pe
un teren împrejmuit, care trebuie să fie mai ridicat, cu un sol permeabil, care
să permită scurgerea facilă a apei, ferit de vânturi, să fie acoperit pentru
asigurarea protecţiei de ploi şi a umbrei necesare pe timpul foarte călduros şi
însorit. Volierele de clocit trebuie să fie amplasate departe de sate, în zone
liniştite, departe de drumuri intens circulate, căi ferate.
Înainte de a începe incubaţie se verifică integritatea cutiilor – cuibare
pentru clocit, cele deteriorate se repară, toate sunt dezinfectate şi
dezinsectate în sodă caustică 3%.
Asigurarea numărului de cloşti – găini trebuie să aibă în vedere
procurarea unui număr suficient de cloşti care să ecluzioneze pe o durată de
timp apropiată (un interval de 2-4 zile), ţinând seama de faptul că producţia
de ouă de fazan se realizează în procent de 60-65% în luna mai. Toate aceste
deziderate trebuie să conducă la obţinerea de loturi cât mai mari, compacte
şi de vârste apropiate.
O cloşcă poate acoperi 18-22 ouă de fazan. Îngrijirea cloştilor se face
asemănător ecluzionării altor specii de păsări. Procentul de ecloziune în cazul
clocitului natural variază între 60-75%. Durata medie de ecloziune pentru
ouăle de fazan este de 24 de zile, în limite de 23-35 de zile.
Incubaţia artificială se realizează cu rezultate foarte bune, folosind ouă
de calitate foarte bună (vezi clocitul natural), în incubatoare de diferite
tipuri şi mărci, asupra cărora nu insistăm. Rezultatele obţinute în incubaţia
artificială pot conduce la realizarea unui procent de ecloziune de 70-75%.
După naşterea puilor, procentul celor care vor atinge vârsta de 8 săptămâni se
situează între 60 şi 90%. În medie, din 100 de ouă puse la clocit vor rezulta 57
de adulţi.
Dacă se încrucişează subiecţi din specii diferite, se obţin urmaşi hibrizi.
Dacă se încrucişează subiecţi din aceeaşi specie, dar cu caracteristici diferite,
urmaşii se numesc metişi. Diferenţa majoră dintre cele două procedee constă
în faptul că metişii sunt întotdeauna fertili, spre deosebire de hibrizi, care
sunt adesea sterili.
Pentru a realiza o hibridare de succes, se va avea în vedere alegerea
unor exemplare care să prezinte compatibilităţi (să fie măcar din aceeaşi
familie). Cu cât diferenţele dintre păsări sunt mai mari, cu atât şansele de
reuşită sunt mai mici. În afara diferenţelor morfologice, există numeroşi alţi
factori ce îngreunează acest proces: diferenţe de alimentaţie, de obiceiuri,
de perioadă de reproducere.
Hibridarea artificială efectuată în laborator oferă o paletă largă de
posibilităţi, obţinându-se, de exemplu, rase rezistente la temperaturi scăzute
www.afaceri-ok.com
sau la anumite boli. În cazul creşterii fazanilor, hibridarea nu reprezintă o
prioritate, preferându-se conservarea raselor pure. Se practică în special în
cazul raselor de fazani ornamentali, chiar şi cu specii analoge cum ar fi cocoşi
de munte sau găini pitice.

5. CREŞTEREA PUILOR DE FAZAN

Creşterea în condiţii de mici gospodării

Creşterea puilor de fazan în condiţiile oferite de gospodărie nu este


grea, în special arunci când ouăle au fost clocite de cloşcă. Cloşca are grijă
de ei şi îi păzeşte. În practica de amatori, de multe ori se folosesc cuşti
pentru creştere, câteodată cu o lădiţă pentru ecloziune.
Lădiţa pentru ecloziune trebuie să aibă o lungime de 60cm, o lăţime de
50cm, înălţimea posterioară de 50cm şi de 40cm în cea din faţă. Acoperişul cu
streaşină este puţin aplecat, mobil parţial sau în totalitate, pentru aerisire.
Peretele din faţă are două uşi, care se deschi deasupra jgheabului. Una este
din şipci, late de 15-20mm, fixate la o distanţă de 6cm una de alta şi se
foloseşte pentru închidere pe timpul zilei. Cealaltă este acoperită cu o plasă
deasă. Cu aceasta cuşca este închisă pe timpul nopţii. Lădiţa combinată
pentru clocirea ouălor şi creşterea puilor are o lungime de 85cm, o lăţime de
50cm în faţă şi de 40 cm în spate. Se fixează cu nişte şipci groase, de circa
20mm. La o distanţă de 20cm de peretele lateral şi de cel din spate trece un
grilaj din nuiele, astfel încât la mijlocul lădiţei să se formeze un spaţiu izolat
din 3 părţi, în care se realizează practic clocirea. Nuielele sunt la 7 cm
distanţă una de alta. Capacul are dimensiuni de 100x93cm, iar în spate şi pe
lateral se formează o streaşină care poate fi înlăturată la nevoie. Partea din
faţă se închide cu două uşi – cu un grilaj din 2 şipci pe timpul zilei şi una cu
plasă, pe timpul nopţii.
În primele zile după ce puii au ieşit din ouă, dacă vremea este rece şi
umedă, se poate închide capacul de noapte, astfel ca puii de fazan să nu
poată ieşi afară. Hrana se pune în spaţiul dintre grilaj şi peretele cutiei. După
câteva zile , după ce s-a observat că reacţionează la chemarea cloştii, puii de
fazan pot fi scoşi afară. Din acest considerent, lădiţa este combinată cu o
mică cuşcă în formă de curte, cu dimensiuni de 50x50x200cm. Aceasta se
pune deasupra ierbii unde fazanii au posibilitatea de a scurma după insecte şi
alt gen de hrană.
Puii de fazan pot fi crescuţi în voliere cu o suprafaţă de 10-20mp.
Înăuntru se pune o cuşcă obişnuită din lemn, în care puii de fazan se
adăpostesc în caz de vreme urâtă. O găină poate avea grijă de 15-20 de pui,
iar o curcă poate avea grijă de un număr de până la 30 de pui de fazan. După
ce au atins o vârstă de 20-30 de zile, puii de fazan sunt transferaţi în volierele
comune.
Pentru creşterea puilor de fazan se folosesc cuşti mobile, de 3-5 mp, cu
o înălţime de 1-1,2 m, care se aşează pe o păşune pregătită anterior.
www.afaceri-ok.com
Creşterea în captivitate

Modalităţile prezentate anterior sunt caracterizate printr-o serie de


pierderi provocate de schimbările meteorologice bruşte, de pierderile
provocate de păsările şi animalele de pradă. În fermele moderne de creşterea
fazanilor, puii se cresc în 2 sau 3 faze, în funcţie de anotimp şi condiţii. La
vârsta cea mai fragedă, aceştia sunt crescuţi în baterii de cuşti pentru păsări,
după care sunt crescuţi iniţial, într-un coteţ cu curte şi, ulterior, în voliere.
Bateriile de cuşti sunt cu mai multe etaje. Într-o cuşcă cu dimensiuni de
3000x100x30 cm pot fi adăpostiţi 80-90 de pui, până la împlinirea vârstei de 2
săptămâni. În cazul unor rase mai mari poate fi necesar ca păsările să fie
tăiate pe durata creşterii lor. Puii de fazan îşi pot răni picioarele în gardul de
sârmă de pe podea, care are dimensiunile găurilor de 6x6 până la 12x12 mm.
Prin urmare, în primele 4 zile, podeaua trebuie să fie acoperită cu câteva
bucăţi de hârtie, rogojini sau pânză groasă, care sunt îndepărtate treptat.

Temperatura din bateria de cuşti se modifică, conform tabelului:

Temperatura
Vârsta (zile)
(°C)
1-3 32
4 31
5 30
6 29
7 28-27
8-14 26-25
15-17 24-22
18-21 22-20
După 18-20

După cea de-a 2-a săptămână de viaţă, grupul este transferat în coteţe
acoperite, cu curte pentru plimbare şi păscut. Acestea nu se încălzesc, însă
temperatura nu trebuie să scadă sub 18-20°C.
Creşterea pe podea poate fi făcută numai dacă deasupra se asigură un
aşternut gros sau se aplică nişte grătare din material plastic. Încălzirea se
realizează cu ajutorul unor eleveuze.
Podeaua este acoperită cu un strat de paie curate sau talaş de cel puţin
7 cm grosime, bine uscat, nemucegăit, bine tasat pentru ca să nu afecteze
mersul puilor. În nici-un caz nu trebuie folosite aşchii de lemn, deoarece puii
de fazan pot să le înghită în loc de furaj, în aceste condiţii putând să survină
chiar şi moartea. În cazul creşterii pe podea, temperatura camerei în timpul
zilei, atunci când grupul este în mişcare, se menţine în jurul a 25-28°C, iar
noaptea, când dorm, la 32°C.Ăn centrul eleveuzei, trebuie să avem 37-38°C şi
www.afaceri-ok.com
la 5 cm deasupra solului. După aceasta, temperatura se micşorează treptat,
ca şi în cazul creşterii în cuşti, în funcţie de comportamentul stolului.
Temperatura se micşorează prin ridicarea eleveuzei cu 1 cm pe zi, începând
cu ziua a 6-a.
Într-o boxă de 4x4 m se introduc 350 de pui. În primele 3-4 zile puii au
la dispoziţie un spaţiu mai redus prin limitarea acestuia cu ajutorul unor
cercuri de carton sau placaj. În ziua a 2-a se lărgeşte cercul, iar în a 4-a zi se
elimină. Colţurile boxei se rotunjesc (se umplu) cu talaş.
Iniţial, pentru 1mp de podea sub nişte eleveuze se instalează până la 25
sau chiar 30 de pui de fazan, al căror număr scade, după a 9-a săptămână de
viaţă, la 15-20. În ce-a de-a 7-a zi, în cazul unei vremi însorite, puii pot fi
scoşi la plimbare prin curte timp de jumătate de oră, pe urmă progresiv, timp
de una, două trei ore. De obicei, după vârsta de 3-4 săptămâni, în caz de
vreme urâtă, puii sunt transferaţi în voliere, de suprafaţă de 30-40mp, în care
sunt crescuţi aproximativ 100 de pui.
După 6 săptămâni, sunt mutaţi în voliere cu lungimi de zeci de metri.
Aici ei pot creşte liber până în momentul în care sunt valorificaţi. Se
recomandă ca volierele să aibă aceeaşi lăţime cu boxele, iar lungimea cât mai
mare. Se va asigura câte 0,4mp/cap, atunci când sunt mutaţi. În fiecare
volieră se vor amenaja scăldători de nisip şi de cenuşă cu un mic adăpost
acoperit. În cazul unei vremi nefavorabile, puii vor fi introduşi în boxe sau
adăposturi imediat.
Puii se cresc în hale şi volierele aferente până la 40-50 de zile, vârstă de
la care suportă relativ uşor capriciile vremii. De la această vârstă, puii sunt
introduşi în voliere de stocaj. Acestea au suprafeţe variabile (0,5-1 ha) fiind
recomandate menţinerea unor pâlcuri (boschete) alternând cu suprafeţe
cultivate cu lucernă, sorg, porumb, floarea soarelui, sfeclă furajeră, cu
perioada de vegetaţie diferită, asigurându-se astfel hrana suplimentară
precum şi adăpost natural. Densitatea minimă este de 4-5 mp/cap.
În adăposturi se vor construi mici adăposturi cu acoperiş într-o singură
pantă sub care se amplasează hrănitoarele şi adăpătoarele (câte una pentru
fiecare 100 de pui). La înălţimea de 1m de la sol se vor fixa stinghii de 3-4 m
lungime, la 25 cm una de alta (50 de stinghii/ha). Din loc în loc se vor
amenaja grămezi de nisip şi cenuşă, minim 3-5 bucăţi de câte 3-5 mp. Se vor
asigura cutii cu nisip şi cenuşă în hale, dacă se vor creşte în hale până la
sacrificare.
În unul din colţul volierei se amenajează din plasă de sârmă tunelul de
prindere în vederea valorificării.

Creşterea puilor de fazan în puierniţe

Puierniţele pot fi hale – adăpost fixe sau mobile, dotate cu sisteme de


încălzire (eleveuze, ca şi pentru puii de găină). În puierniţe, indiferent de
tipul de construcţie, densitatea nu trebuie să depăşească 18-22 pui/mp.

www.afaceri-ok.com
Puierniţele mobile (pe roţi), asemănătoare cu cele folosite pentru puii
în fostele crescătoare de păsări de tip CAP, din anii ’50-65, se instalează pe
câmp, asigurând în jur un padoc demontabil (de 15x30m) cu înălţimea de
2,5m, din plasă de sârmă cu ochiuri de sub 2x2cm dimensiune pe înălţimea de
60cm de la sol şi de 4x4 cm pe înălţimea de la 60cm până la restul înălţimii.
Sârma trebuie bine ancorata de la sol, de preferinţă uşor îngropată pe 5-7cm
adâncime, spre a nu permite ieşirea puilor pe dedesubt.
Temperatura optimă în hala puierniţă va fi de 35-36 grade în primele 7
zile de viaţă, scăzând apoi progresiv la 32-27 grade în a 2-a săptămână de
viaţă, la 25-22 grade în a 3-a săptămână şi la 21-16 grade în săptămânile 4 şi
5. puii sunt lăsaţi liberi la padocul înierbat, începând cu a 3-a săptămână de
viaţă.
După vârsta de 6 săptămâni, puii pot fi lăsaţi afară şi pe timpul nopţii,
fiind introduşi în hale numai pe vreme foarte rece.
Pe laturile padocului sau în colţuri se amenajează copertine-umbrare,
care să asigure puilor adăpost pe timp neprielnic. De asemenea, se creează
locuri cu grămezi de crengi, care să imite tufişurile.
Administrarea hranei se face în puierniţă în primele 14 zile de viaţă, de
la 3-5 săptămâni în padocuri, folosind hrănitori (asemănătoare cu cele pentru
puii de găină), asigurând un front de furajare de 3cm/cap. adăparea se face
fie în adăposturi automate sau semiautomate, fie folosind borcane aşezate cu
gura în jos în nişte farfurii de lut.
Borcanele aşezate cu gura în jos sunt umplute cu apă, eliberând masa
pe măsură ce aceasta este folosită de către pui. Pentru adăpat trebuie
folosite asemenea adăpători care să nu permită udarea pufului de pe corpul
puilor, mai ales în primele săptămâni de viaţă.

6. PRODUCŢIA DE OUĂ

Cel mai târziu la sfârşitul lui februarie, cuştile pentru depunerea ouălor
trebuie pregătite pentru primirea femelelor. În colţuri se pun rămurele de
copaci, mărăcini, care pot fi folosite drept ascunzătoare pentru femelele care
vor să-şi depună ouăle în locuri ascunse sau întunecoase. Grupele se formează
cel mai târziu în prima jumătate a lunii martie, pentru ca păsările să aibă
timp să se obişnuiască cu noul adăpost. Dacă nu se cunosc, unii masculi mai
agresivi îşi pot răni sau chiar ucide partenerele. Din acest motiv, în primele
zile ale convieţuirii, masculul este separat într-o parte a volierei, cu o plasă
de sârmă, pentru câteva zile. După ce începe să manifeste o atitudine
binevoitoare faţă de femele, peretele despărţitor este înlăturat, însă
compartimentul masculului trebuie urmărit cu atenţie timp de încă câteva
zile. Riscurile se micşorează dacă în volieră există destule plante vegetale şi
locuri de ascuns pentru femele.
Din cea de-a 2-a jumătate a lunii martie încep să se manifeste
instinctele sexuale ale fazanilor. Începe perioada de călduri. Masculii devin
mai neliniştiţi, se umflu în pene, se învârt în jurul femelelor cu un mers
specific, bat din aripi şi emit tot felul de sunete. La scurt timp se manifestă
www.afaceri-ok.com
instinctele sexuale şi la femelele depunătoare de ouă. Încrucişarea se
realizează, de obicei, la primele ore ale dimineţii. Dacă sunt foarte excitaţi şi
le incomodează pe femele, masculii trebuie separaţi, până când se liniştesc.
Spermatozoizii fazanilor sunt foarte rezistenţi şi sunt în stare să
fertilizeze câteva ouă.
Înainte de depunerea ouălor, femelele încep să facă mici găuri pentru
cuibar. Găurile trebuie să fie lărgite şi în jurul lor se pune iarbă, frunziş sau
muşchi. Cuibul poate fi făcut bucăţi de pământ scoase împreună cu iarbă.
În libertate, o femelă poate depune între 16 şi 18 ouă, înainte de a
începe clocirea lor. În captivitate, numărul ouălor recoltate de la o singură
făzăniţă poate ajunge la 70 de bucăţi de-a lungul a 3 luni: aprilie-iunie. Media
este situată în jurul a 55 de ouă/femelă. Se pot recolta ouă şi mai târziu, în
luna iulie, dar ele au o fertilitate foarte scăzută.
Ouarea începe după ce vremea se încălzeşte, în mod normal în jur de
mijlocul lui aprilie şi se termină, tot de obicei, în prima jumătate a lui iunie.
Condiţiile climaterice nefavorabile pot amâna procesul de depunerea ouălor
iar cele favorabile îl pot accelera cu 10-15 zile.
La începutul primăverii, în cazul unei răciri bruşte, procesul de
depunere a ouălor poate fi încetinit sau oprit, însă după încălzirea vremii, el
este reluat. Femelele din rasele mai productive de ouă o dată la 2 zile, în
special seara. Ele devin neliniştite, fug haotic în diferite direcţii şi înainte de
ouare se îndreaptă spre cuibar. Femelele din rasele de vânătoare ouă uneori
dezordonat, acolo unde se găsesc pe moment.
Capacitatea de ouare şi fertilitatea depind de mulţi factori. Pe primul
loc se află condiţiile de creştere şi alimentaţia. Pe cel de-al 2-lea loc se află
vârsta. Cei mai buni indicatori îi au femelele aflate în al doilea ciclu de
ouare. Fertilitatea la unii masculi mai vârstnici este mai mare decât la cei
tineri. Puii rezultaţi de la părinţi mai în vârstă au o mai mare vitalitate şi sunt
mai rezistenţi la boli.
Există metode de stimulare artificială a producţiei de ouă: femelele
sunt închise în cuşti luminate artificial şi natural, succesiv, astfel încât
perioada de lumină zilnică să fie de 13 ore, începând cu 1 martie. La rândul
lor, masculii trebuie supuşi acestui regim începând cu o lună mai devreme.
La începutul sezonului pentru ouare, fertilitatea este întotdeauna mai
mică însă ajunge, după câteva zile, la capacitatea sa maximă. În cazul unei
bune îngrijiri şi a unei hrăniri cu produse de origine animalieră, fertilitatea la
fazani poate fi de peste 95%, fenomen rar întâlnit la alte rase de păsări de
curte. Atunci când nu sunt bine hrăniţi, când nu au suficiente substanţe
minerale şi vitamine în tain, este posibil ca unele păsări, în special masculii,
să spargă ouăle aflate la clocit. Cojile de ouă care se dau ca adaos de
substanţe minerale trebuie să fie bine fărâmiţate. În luna mai fertilitatea
ajunge la valoarea maximă, de 98%.
Ouăle fazanilor sunt foarte slabe şi au un înveliş fragil, de aceea trebuie
să se umble cu foarte mare atenţie cu ele, în special atunci când păsările sunt
crescute în voliere. Ouăle trebuie strânse în mod regulat, de 2-3 ori pe zi, iar
în cazul unei vremi ploioase sau foarte calde – mai des. Ouăle adunate se pun
www.afaceri-ok.com
în suporturi din carton pentru ouă, curate, cu vârful în jos. Ouăle mai mici
sunt învelite în hârtie, pentru a nu se fisura în timpul transportului. Ouăle de
fazan se păstrează la fel ca cele de găină. La recoltare se va însemna cu un
creion negru, moale, data recoltării şi numărul boxei, pentru a se identifica şi
înlocui masculii nefertili.
Ouăle de fazan au culoare verzuie, uniformă, greutatea lor variind între
30-35 de grame. Primele ouă sunt mai mici (32 g în medie), ele crescând de-a
lungul perioadei de depunere. Pentru incubaţie, se vor alege ouăle cu o mică
strălucire, nu cele mate.
Ouăle adunate sunt marcate prin înscrierea iniţialei rasei şi data ouării.
Ouăle trebuie să fie puse în incubatoarele pentru clocit cel mai târziu după 3
zile, deoarece calităţile lor de incubaţie se deteriorează foarte repede. În
cazul păstrării ouălor timp de o săptămână, capacitatea lor de clocire se
reduce cu 10%, iar în cazul păstrării lor timp de cel mult 10 zile , cu 15-20%.
Condiţiile de depozitare sunt 10-13 grade Celsius şi o umiditate de 50-60%. În
timpul perioadei de conservare, ouăle vor fi aşezate în poziţie verticală, uşor
înclinate, cu partea mai lată în sus. Întoarcerea lor nu este neapărat
necesară, important fiind ca durata păstrării să nu depăşească 10 zile.
Unii crescători acordă o importanţă deosebită culorii cochiliei: ouăle
mai pigmentate sunt, în general, mai puţin fertile. De asemenea, ei evită
incubarea ouălor a căror coajă este rugoasă, care au forme anormale, sau
sunt prea mici. Aceste ouă sunt produse de femele la începutul sezonului, şi
abia după 4-6 ouări se obţin ouăle cu greutate şi aspect normal.
Dacă nu există suporturi de carton, ouăle pot fi ţinute şi culcate însă
trebuie întoarse în fiecare zi la 180 de grade, pentru a-şi păstra capacitatea
de clocire. Pentru transportul ouălor se folosesc lădiţe de transport pentru
ouă. Mijloacele de transport trebuie să circule cu o viteză mai mică pentru a
se evita gropile şi denivelările de pe drum.

Clocirea ouălor

Ouăle de fazan se clocesc într-un interval de 24-25 de zile, cu excepţia


raselor la care perioada de incubaţie este de 27-28 de zile. Înainte de a fi
introduse în incubator, ouăle se vor lăsa 24 de ore, după transport, pentru a
se „odihni”.

Clocirea artificială

În clocitorile fermelor de fazani se folosesc incubatoare automate


universale. Pentru nevoile crescătorilor amatori de păsări se produc diferite
sisteme de incubatoare plate, cu o capacitate de 100-1000 de ouă, cu
indicatori tehnici foarte buni.
În incubatorul cilindric, ouăle sunt puse în câte 4 serii, la intervale de
câte 5 zile. Temperatura se menţine constant la 37,8 grade iar umiditatea
www.afaceri-ok.com
relativă la 52-56%. În cazul alimentării cu prima şi cea de-a doua serie, porţile
de ventilaţie sunt deschise la jumătate, iar după introducerea şi celei de-a 3-
a şi a 4-a serii sau când incubatorul este plin, se deschid în totalitate.
Umiditatea relativă se menţine prin vaporizarea apei din tăvi şi prin
deschiderea gurilor de ventilaţie.
Ouăle se întorc la fiecare 2-4 ore, până în ziua a 21-a. prima examinare
de control se realizează în cea de-a 7-a zi, iar cea de-a 2-a, în a 21-a zi. Timp
de 5-6 ore temperatura este ridicată la 39,5 grade, iar umiditatea relativă se
menţine la 65-70%. În timpul clocirii, temperatura poate fi mărită până la 40
de grade Celsius.
În ultimele zile ale incubaţiei se intensifică schimbul de proteine al
embrionilor iar temperatura lor creşte. Pentru a nu se încălzi prea tare,
zilnic, de preferinţă dimineaţa, ouăle sunt stropite cu apă de băut, fiartă şi
filtrată, cu o temperatură de 38 grade.
În fiecare dimineaţă, se va lăsa uşa incubatorului deschisă 5 minute,
apoi progresiv până la 15 minute după 15 zile.
Incubatoarele plate sunt construite cu diferite sisteme de încălzire.
Unele au sisteme de încălzire dispuse deasupra ouălor şi, drept rezultat,
ouăle care sunt în zona centrală, în imediata apropiere a acestor sisteme de
încălzire, se încălzesc mai mult, în comparaţie cu cele aflate pe margine.
Acest inconvenient este înlăturat prin mutarea periodică a ouălor.
Alte incubatoare au sisteme de încălzire a vasului cu apă iar umezit şi
încălzit are temperatura necesară în întreaga cameră de clocire. La început
este menţinută temperatura de 37,5 grade, iar în ultimele 4 zile ea urcă la 39
grade. Umiditatea relativă a aerului este de 60%, iar în ultimele zile de
creştere până la 70-80%. Răcirea se realizează la fel ca în cazul
incubatoarelor circulare.
Ouăle din incubatoarele plate se întorc din cea de-a 3-a zi până la
ieşirea puilor, la fiecare 8 ore sau de 3 ori pe zi.
Incubatoarele plate cu un volum mai mic reacţionează la temperatura
din cameră, care trebuie să fie menţinută la o valoare relativ egală. Camerele
în care sunt aşezate trebuie să fie aerisite mai des şi la un interval mai scurt
de timp. În incubatoarele mai mici mai lipsesc aparatele pentru măsurarea
umidităţii, iar clocirea se controlează prin măsurarea temperaturii aerului în
camera de clocire.
După ieşirea din ouă şi uscare, puii de fazani sunt aşezaţi într-o baterie
de cuşti. Dacă se foloseşte o lampă cu infraroşii, aceasta se ridică la 40 cm
deasupra puilor, iar ulterior la 60 cm.
În cazul creşterii naturale, ouăle se clocesc direct pe pământ, unde se
răcoresc şi absorb umiditatea necesară pentru dezvoltarea normală a
embrionilor.
Întârzierea ecloziunii se datorează temperaturii scăzute din incubator
sau eclozionator, a calităţii scăzute a ouălor (vechi). Dacă temperatura este
prea ridicată, ecloziunea întârzie, creşte concentraţia de dioxid de carbon,
puii vor avea abdomen mare şi murdari de conţinutul oului.

www.afaceri-ok.com
Ecloziunea prematură este datorată temperaturii prea ridicată în
eclozionator. Apar pui de talie mică, cu embrion uscat.
Dacă avem exces de aerisire, rezultând o umiditate scăzută în
eclozionator, coaja oului se sfărâmă uşor, membrana devine elastică, de
consistenţa cauciucului, şi puiul moare asfixiat.
Dacă avem umiditate prea scăzută în eclozionator coroborată cu ouă
vechi sau păstrate incorect, aerisire insuficientă sau supraîncălzirii camerei
de ecloziune, exces de umiditate în incubator, puii cresc foarte mari şi nu pot
ieşi din ou, murind sufocaţi. Aceasta se mai datorează şi oscilaţiilor de
temperatură şi în mod special supraîncălzirii în primei săptămâni a
incubatorului, incubaţiei la o temperatură foarte scăzută sau foarte ridicată.
Embrionii mor în ou, datorită excesului de temperatură în incubator în
timpul primelor 15 zile, neîntoarcerii ouălor deloc sau neregulat.
Temperatura foarte ridicată în incubator produce hemoragii şi moartea
embrionilor în special între a 3-a ţi a 15-a zi de incubaţie. Temperatura prea
ridicată în eclozionator în timpul zvântării puilor îi face foarte nervoşi.

Clocirea naturală

Multe rase de fazani nu clocesc ouăle atunci când sunt crescuţi în


mediul artificial sau atunci când volierele sunt strâmte. De aceea, crescătorii
de fazani preferă să folosească găini sau curci pentru clocirea ouălor de
fazani. Sunt preferate găinile care sunt mai liniştite şi nu ciupesc ouăle de
fazan. Cloştile trebuie mai întâi deparazitate pentru a se obţine pui sănătoşi
şi cu o vitalitate crescută.
Clocirea ouălor de fazan se deosebeşte de clocirea altor păsări de curte.
Embrionii se dezvoltă normal numai atunci când au o umiditate suficientă şi
solul este răcit. Dacă în cuibar există fân sau paie, care împiedică ouăle să
atingă pământul, rezultatele clocirii sunt proaste – fie embrionii mor, fie puii
se nasc morţi.
Crescătorii de fazani trebuie să aleagă locul de cuibar într-o poiană cu
iarbă, dacă se poate într-o depresiune naturală. Alături de cuibar se pune
nişte fân, muşchi sau frunziş, care trebuie să aibă întotdeauna contact cu
pământul iar atunci când se usucă, trebuie stropite cu apă rece.
Înainte de a fi pusă pe ouă, cloşca trebuie obişnuită să clocească. Ea
este pusă pe nişte ouă încălzite, seara, după ce a fost hrănită şi a băut apă,
într-o cameră întunecată, în decurs de două până la trei zile. Dacă ea rămâne
aşezată peste aceste ouă, ele trebuie schimbate cu cele de fazan. Sub
găinuşe se pun zece ouă, sub găini câte 15 ouă iar sub curci 25 de ouă.
Cloştile se ridică în fiecare seară de pe ouă, pentru a fi hrănite cu furaje din
cereale. Furajele cu multă apă nu sunt indicate deoarece pot provoca colici şi
alte deranjamente ale stomacului. La început, cloştile sunt ridicate de pe ouă
pentru o perioadă scurtă – în prima săptămână pentru maxim 10 minute, în
cea de-a 2-a săptămână pentru un sfert de oră, iar ultimele zile pentru 20 de
minute. Astfel, ouăle se răcoresc iar cloşca se poate hrăni şi adăpa. Unii
www.afaceri-ok.com
crescători de fazani consideră că prin atingerea pământului ouăle se răcoresc
suficient şi de aceea ridică cloşca de pe cuib o dată la 2 zile. În cea de-a 23-a
zi, puii de fazan încep să dea semne de viaţă şi ies din ouă în următoarele 2
zile. Pentru uşurarea ieşirii puilor din ouă, acestea sunt stropite, din cea de-a
18-a zi, cu apă de băut fiartă, care o temperatură de 39-40 grade. După ce
puii au ieşit din ouă, cuibul este curăţat de coji iar cloşca şi puii sunt lăsaţi în
locul unde vor fi crescuţi.

7. HRĂNIREA FAZANILOR

Există mai multe modalităţi practice de hrănire a fazanilor. Unii


crescători de fazani consideră că aceste păsări trebuie hrănite cu cât mai
multe produse de origine naturală, cu un conţinut de peste 30% în proteine.
Alţii preferă o alimentaţie combinată cu diferite amestecuri de furaje, la care
se adaugă şi hrană naturală, de origine animalieră. În unele ferme se folosesc
furaje combinate, care conţin 18-20% proteină crudă pentru fazanii care sunt
scoşi sub cerul liber pentru a fi crescuţi. Restul de hrană necesară de origine
animalieră îl găseşte în natură.
Funcţie de vârstă şi starea fiziologică, cerinţele de apă, proteină, lipide,
minerale şi vitamină diferă.
Proteinele îndeplinesc importante funcţii plastice, energetice şi
biologice. Sunt formate din aminoacizi, unii neputând fi sintetizaţi de
organism şi de aceea trebuie să fie luaţi din proteinele din furaje. Un conţinut
mai bogat în proteine şi aminoacizi esenţiali, cu valori energetice ridicate,
poate conduce la un consum mai redus de hrană. Pasărea îşi reglează
consumul până la nivelul necesarului energetic.
Energia metabolizantă rezultă din energia brută a furajelor din care se
scad pierderile de energie prin fecale, urină şi gaze de fermentaţie
Celuloza este un poliglucid ce alcătuieşte ţesuturile, cu o structură
fibrilară. Ea nu este macerată de fermenţii digestivi, ci numai de bacteriile de
fermentaţie din tubul digestiv. Prezenţa celulozei, în limite minimale,
realizează un tranzit digestiv normal.
Grăsimile sunt sintetizate dina alimente cu ajutorul zaharurilor din
cereale.
Substanţele minerale contribuie la metabolismul glucidelor şi lipidelor,
menţinerea presiunii osmotice. Carenţa furajelor în substanţe minerale, duce
la afecţiuni grave în organism: anemii, distrofii osoase, aberaţii de gust,
carenţe care pot fi fatale. Prea mult calciu în furaj, determină diminuarea
absorbţiei de mangan şi zinc. Manganul asigură evitarea deformării
articulaţiilor şi oaselor. Deficienţa de zinc duce la deformări ale membrelor,
îngroşarea articulaţiilor şi pielii de pe picioare şi degete.
Vitaminele asigură reglarea metabolismului fiind indispensabil,
insuficienţa, lipsa şi excesul de hrană produc boli grave – vitaminoze.
Frontul minim de hrănire este:
- 0-7 zile – minim 1,5 cm/pui
- 8-40 zile – minim 3 cm/pui
www.afaceri-ok.com
- peste 40 de zile – 5 cm/pui
În voliere hrănitorile se dispersează uniform pe toată suprafaţa, sub
adăposturil acoperite.

Hrănirea fazanilor în condiţii casnice

Crescătorii amatori de fazani consideră că nu există o alimentaţie de


tip standard pentru toate rasele de fazani, deoarece cerinţele diferă în
funcţie de fiecare pasăre. Ei au constatat că la fazanii din rasa încornorată şi
strălucitor nu trebuie să li se dea furaje din cereale, bogate în grăsimi.
Tainul zilnic trebuie să fie mai diversificat. Nucleul este constituit din:
cereale – grâu, orz, ovăz, porumb, mei, tărâţă de grâu; soia, mazăre, seminţe
de floarea soarelui, sămânţă de conopidă, jir, şroturi sau furaj concentrat,
alcătuit din turte măcinate, cu un conţinut bogat de proteine şi săruri
minerale / de floarea soarelui, soia, alune, plante rădăcinoase – cartofi,
sfeclă furajeră, morcovi, ridichi; furaje verzi – varză, salată, spanac, urzică,
lucernă, măcriş, fructe – de salcâm alb, soc, păducel, afine, măceş. Dintre
alimentele de origine animală sunt de preferat făina de oase şi cea de peşte,
urda, zer, omizi, gândaci, ouă de furnici.
În primele 3 zile după naşterea puilor, fermele de fazani folosesc o
hrană mai dietetică, care să-i ajute pe nou născuţi să se dezvolte. Se
foloseşte un amestec format din pesmeţi bine fărâmiţaţi (30-35%), urluială de
porumb (20-25%), 40% amestec de urluială de grâu, ovăz şi orz decojit, mei şi
10% lapte praf. Este de dorit să se adauge şi 2-3% substanţe minerale.
Pesmeţii pot fi amestecaţi şi cu furaje combinate, la care se trece, în
totalitate sau parţial, după cea de-a 3-a zi.
În timp ce puii de la păsările de curte se hrănesc în special cu furaje
combinate, principala hrană a puilor de fazan care se află în libertate o
reprezintă insectele – în prima săptămână în jur de 85%, în cea de-a 2-a 60-
65%, iar în cea de-a 3-a în jur de 50%. Din acest considerent, puii de fazan
trebuie îndreptaţi spre o asemenea hrană sau spre furaje combinate cu o
concentraţie ridicată de proteine.
În amestecul de furaje se adaugă de obicei şi câte un ou bine fiert –
unul la 15 păsări – sau numai gălbenuşul, la începutul primei săptămâni,
precum şi iaurt, după posibilităţi. Hrana de origine animalieră poate fi
înlocuită cu carne, aruncată în carne fiartă. La sfârşitul săptămânii, raţia
zilnică este îmbunătăţită cu iarbă verde, foarte bine tocată. Hrana se dă de 6
ori pe zi în intervale egale de timp, pentru a se evita înăcrirea.
Din cea de-a 4-a sau a 5-a zi, puii de fazani încep să se hrănească cu
terci de ouă, denumit şi caimac de ouă. Acesta se prepară în felul următor: se
bat 4 ouă în 330 grame de lapte, la care se adaugă 2 linguriţe de făină de
ovăz. Terciul se fierbe până când începe să se îngroaşe.
Numărul ouălor poate fi micşorat în cea de-a 2-a săptămână. După
împlinirea vârstei de 4 săptămâni se măreşte cantitatea de mei, orz, în

www.afaceri-ok.com
general de cereale. În cea de-a 3-a lună, fazanii aflaţi în creştere se hrănesc
ca şi adulţii.
În fermele pentru creşterea fazanilor sunt răspândite mai multe sisteme
de hrănire a puilor. În raţie se regăsesc diferite făinuri, la care se adaugă
lapte fiert, griş, orez, iaurt. La multe ferme se preferă folosirea furajelor
combinate moderne, pentru fiecare categorie de vârstă. Această alimentaţie
este completată de existenţa unei curţi cu surse de hrană naturală. Raţia
zilnică începe de la 3-5 grame şi ajunge, în cazul adulţilor, la 80-85 de grame.
În cazul fazanilor adulţi trebuie să se acorde o atenţie deosebită
pregătirii pentru sezonul de înmulţire. Acestor păsări le sunt date tot mai
multe alimente cu vitamine, în scopul creşterii fertilităţii şi creşterii vitalităţii
puilor. Se poate da şi orz, ovăz, precum şi o cantitate mai mare de furaje
verzi şi suculente într-o combinaţie echilibrată.

Hrănirea puilor de fazan

Metabolismul şi ritmul de creştere la puii de fazan sunt foarte active şi,


până la 4 luni (la deplina dezvoltare), se vor asigura mai multe reţete de
hrană, diferite ca valoare nutritivă şi energetică, în concordanţă cu nevoile
organismului într-un anumit stadiu de dezvoltare.
În general sunt mulţi crescători care susţin că puii de fazan nu pot fi
crescuţi fără larve de furnici, fapt infirmat de zootehnică. Este dovedit că
puii de fazan pot fi crescuţi în bune condiţii cu cloşti artificiale, asigurând
raţii nutritive bine echilibrate din punct de vedere proteino – vitamino -
mineral.
Pentru fiecare kg de amestec de nutreţ se adaugă 40 mg vitamina A,
7,2 mg vitamina D2, 30 mg vitamina B2. Când unele sortimente nu pot
procurate, pot fi înlocuite cu altele conform cu echivalentele cunoscute în
normele de alimentaţie a animalelor domestice.
Prima hrănire se va face la 24 de ore de la naştere.
Creşterea penajului şi colorarea se asigură prin prezenţa in raţie a
şroturilor de floarea soarelui şi de soia, precum şi a premixului care conţin
aminoacizi esenţiali din grupa sulfonică. Acesta mai conţine o serie de
antibiotice necesare pentru apărarea organismului faţă de bolile infecto-
parazitare.

Model de raţie pentru puii de fazan

Sortiment de furaj:
- făină de porumb
- făină de orz cernută
- făină de ovăz cernută
- făină de grâu furajer
- şroturi de soia, floarea soarelui
www.afaceri-ok.com
- tărâţe de grâu
- ouă de fierte tari tocate
- lapte praf ecremat
- făină de fân de lucernă
- făină de carne, sânge, peşte
- drojdie de bere furajeră
- morcovi roşii sau nutreţ verde (lucernă)
- făină de scoici (cretă furajeră)
- făină de oase
- sare de bucătărie

În primele 3 zile de viaţă, puilor de fazan li se administra în raţia de


hrană exclusiv un amestec format din ouă fierte tocate foarte mărunt, în
părţi egale cu făină de porumb. Din a 4-a zi se începe hrănirea cu amestecul
din reţeta prezentată în tabel, din care însă se elimină făina de fân, care se
introduce în raţie abia după vârsta de 14 zile, alternând cu tainuri formate
din ouă şi brânză de vaci care se reduc treptat, scoţându-se complet din
furajare după vârsta de 10 zile.
Tainul de nutreţ concentrat se poate administra fie uscat
(reprezentând jumătate din cantitatea de cereale – făinuri, cereale, şroturi,
tărâţe), fie şi umed, reprezentând restul nutreţurilor. Amestecul umed se va
administra în tainuri mici, atât cât se consumă în totalitate la o masă, la
început de 2-3 ori pe zi, rărindu-se până se ajunge la un tain.
Cantitatea de nutreţ consumată zilnic de un pui de fazan este relativ
mică; în primele 3 săptămâni de viaţă, de exemplu, un pui consumă 330-350
g, respectiv 2-3 g zilnic, în primele 3 zile de viaţă, ajungând la 30-35 g/zi la
vârsta de 2 săptămâni.
În apa de băut este bine să se adauge hipermanganat de potasiu în
proporţie de 1%. În ziua a 2-a şi a 3-a se administrează streptomicină în apa
de băut, fiartă şi răcită (2 g la 10 litri de apă). În perioada 4-7 zile, se
administrează Eritrom 6% s.a., 1 g la un litru de apă, asociat cu vitamina A,
D3, E şi C – 1 g - 1 litru de apă. În ziua 23-27, se administrează, de asemenea,
Eritrom sau Flumequinorom.
La vârsta de 15 zile se execută prima vaccinare împotriva
pseudopestei, cu vaccin viu, liofilizat, tulpina La Sota, Avipestisota. La 24 de
zile se face a 2-a vaccinare antipseudopestă aviară, cu vaccin
„Avipestiosota”, viu, liofilizat, tulpina La Sota, conjunctivă.
În săptămâna a 6-a poate apărea fenomenul de picaj; se micşorează
densitatea şi la nevoie se taie ciocul. Se izolează puii cu fenomene de picaj
sau canibalism. În jurul vârstei de 42-44 zile, se execută a 3-a vaccinare, cu
vaccin PESTIHOLVAC, inactivat, uleios, mixt, contra pseudopestei aviare şi
holerei aviare, subcutanat, în regiunea cefei sau intramuscular, în muşchii
coapsei, pieptului sau aripii. Nu se va face vaccinarea la păsările care
prezintă avitaminoze, bolnave de micloplasmoză, colibaciloză, bursită
infecţioasă, salmoneloză, coriză, holeră, tuberculoză, coccidioză sau alte boli
parazitare, deoarece nu se imunizează corespunzător. Înainte, în ziua şi după
www.afaceri-ok.com
vaccinare, se administrează în apa de băut, vitamina A, D3, E şi C şi un
antimicrobian cu spectru larg. Se efectuează tratament individual, , odată cu
vaccinarea, cu fenilbenzadol sau tetramisol, contra singamozei, odată cu
scoaterea puilor în voliere.
La vârsta de 75 de zile se efectuează a 4-a vaccinare cu vaccin
PESTIHOLVAC contra pseudopestei şi holerei. La 125 de zile, se execută a 5-a
vaccinare cu acelaşi vaccin. În continuare se execută vaccinările din 2 în 2
luni.
Din săptămâna a 8-a se introduce sare în apa de băut – 5g/litru de apă.

Hrănirea şi exploatarea fazanilor adulţi destinaţi reproducţiei

Fazanii adulţi care formează efectivul matcă cu destinaţie pentru


reproducţie în voliere care pentru lunile de iarnă trebuie să aibă un şopron
pentru adăpostire şi tufişuri formate din arbuşti în care păsările se pot
ascunde.
În mod obişnuit, volierele se amenajează la marginea unei păduri sau
chiar în pădure sau lângă o lizieră sau pâlcuri de pomi şi arbuşti, pe un teren
uşor înclinat şi bine drenat, bine înierbat cu vegetaţie valoroasă (lucernă,
trifoi), cu expoziţie spre sud.
Înainte de popularea volierelor, fazanii se vaccinează antipestos.
Volierele sunt împrejmuite cu plasă de sârmă şi acoperite cu acelaşi
material. În voliere se amenajează un compartiment de ouat şi un
compartiment de iernat. Voliera de iernat este căptuşită în exterior cu pereţi
din stuf sau coceni.
Pentru timp de iarnă, fazanii sunt întreţinuţi în aceste voliere de
iernat, în grupe mari formate dintr-un număr mare de familii (o familie este
formată din 6 făzăniţe şi un fazan). Pentru fiecare 50 de familii (300 de
făzăniţe şi 50 de fazani) se asigură o rezervă de masculi, în număr de 10-12
capete.

Hrănirea fazanilor adulţi

Pe timpul friguros, furajarea se face sub adăposturi de hrănire (în


voliere de iernat), administrând raţia de hrană în hrănitori semiautomate,
plasate pe nişte suporţi la o înălţime de 8-10 cm de sol.
Este interzis a se hrăni reproducătorii cu furaje concentrate
combinate preparate pentru pui, deoarece conţin substanţe care reduc sau
opresc ouatul.
Raţia de hrană este formată dintr-un amestec de grăunţe de porumb
35%, mei 20%, cânepă 10%, floarea soarelui 5%, soia 5% şi spărtură de orz sau
de grâu 25%. În acelaşi timp se asigură zilnic circa 10 g de rădăcinoase pentru
fiecare fazan (morcovi, sfeclă, napi), care pe timpul geros se ridică pentru a

www.afaceri-ok.com
nu îngheţa şi a produce tulburări digestive, Administrarea raţiei zilnice de
hrană se face o singură dată pe zi, dimineaţa, mereu la aceeaşi oră.
De la 1 ianuarie se schimbă şi raţia de furaje, cu furaj special pentru
stimularea activităţii sexuale.
Înainte de a începe perioada de ouat (luna mai), fazanii se introduc în
voliere speciale de ouat, în vederea pregătirii fazanilor pentru ouat şi
reproducţie. Raţia de furaj pentru această perioadă trebuie să asigure un
raport 1:3,5 la 1:4,5 proteină animală (făină de carne, sânge, cadavre,
peşte), conţinut echilibrat de săruri minerale (3-4% din raţie) şi vitamine. Cu
4 zile înaintea introducerii în boxele de ouat se administrează în apa de băut
fenbentazol sau tetramisol. Înainte de introducerea în voliere se va face
vaccinarea cu vaccinul bivalent PESTIHOLVAC, antipseudopestei şi antiholerei
aviare.
În perioada de reproducere raţia se administrează în două tainuri,
dimineaţa , între orele 7-8, şi seara, la orele 16-17, sub forma unui amestec
de grăunţe întregi
Amestecul umed va fi format din 5g de uruială de porumb, 5g uruială
de orz, 5g tărâţe de grâu, 5g şrot de floarea soarelui, 5g făină de carne, 5g
morcovi raşi, 2g de fân de lucernă, 1g de cretă furajeră sau făină de scoici şi
0,25g sare de bucătărie şi 1g de untură de peşte pentru fiecare fazan,
respectiv circa 35g nutreţ umed. Lichidul cu care se va umecta amestecul de
concentrate de mai sus va fi apa în care se dizolvă sarea sau lapte proaspăt
smântânit.
În amestec se mai poate adăuga 5g cartofi sau napi cruzi raşi. Atunci
când este posibil, nutreţurile suculente (morcovi, cartofi, napi) se pot înlocui
cu nutreţ verde (lucernă, trifoi), iar mai târziu, în lipsa furajului verde, cu
făină de fân în cantităţi echivalente )1g faină corespunde la 5g nutreţ verde –
raport 1:5).
Dacă lipseşte untura de peşte, în raţie se asigură vitamina A 100
micrograme, vitamina D3 1-2 micrograme şi vitamina D2 30-50
micrograme/cap de fazan.
Consistenţa amestecului umed trebuie să fie sub formă de pastă
fermă, nu sub formă de terci.
Tainul de seară, format din boabe de cereale întregi, va asigura zilnic
pe cap de fazan câte 10g porumb boabe, 10g ovăz încolţit (cu colţul în faza
de culoare albă) şi 5g amestec de seminţe mici (cânepă, mei, sorg).
Fazanilor li se poate asigura la discreţie nutreţ suculent (sfeclă
furajeră sau morcovi), ca şi pietricele şi nisip mare, în amestec cu cărbune de
lemn, cochilii de scoici sfărâmate.
Administrarea tainurilor trebuie să se facă la ore cât mai regulate, de
dorit de către aceeaşi persoană cu care păsările s-au obişnuit, îmbrăcată în
haine mereu de acelaşi fel, de aceeaşi culoare, întrucât păsărilor li se creează
reflexe condiţionate. În momentul administrării raţiei, îngrijitorul este bine să
fluiere o melodie, mereu aceeaşi, cu care fazanii se obişnuiesc şi vin să
mănânce imediat ce o aud.

www.afaceri-ok.com
O regulă generală în tratamentul faţă de puii de fazan sau de păsările
adulte este ca îngrijitorul să se poarte calm, liniştit, cu multă blândeţe, spre
a nu stresa păsările şi a le obişnui mai mult cu captivitatea.

Adăparea fazanilor

Pentru fiecare gram de hrană consumată, necesarul de apă este de 2,5


ml/pui, şi de 4 ml/fazan adult, crescând odată cu vârsta:
- 1 săptămână – 15 ml/cap/zi
- 2 săptămâni – 25 ml/cap/zi
- 3 săptămâni – 45 ml/cap/zi
- 4 săptămâni – 55 ml/cap/zi
- 5 săptămâni – 70 ml/cap/zi
- 6 săptămâni – 80 ml/cap/zi
- 7 săptămâni – 90 ml/cap/zi
- 8 săptămâni – 100 ml/cap/zi
- 9 săptămâni – 110 ml/cap/zi
- 10 săptămâni – 120 ml/cap/zi
- 3-5 luni – 150 ml/cap/zi
- peste 6 luni – 250 ml/cap/zi
Consumul de apă, se dublează, de regulă, când temperatură aerului
creşte de la 21 de grade la 35 de grade. Se recomandă ca până la 10 zile, apa
să fie administrată la temperatura halei de creştere.
Frontul de adăpare minim este:
- 3-4 zile – circa 0,2 cm/pui
- până la 7 zile – 0,4 cm/pui
- până la 40 de zile – 0,8 cm/pui
- peste 40 de zile – 1 cm/pui
Adăpătorile din halele de creştere se vor amplasa pe cutii cu capac din
plasă de sârmă, pentru evitarea umezirii aşternutului şi implicit dezvoltarea
microbilor şi mucegaiurilor.

8. MALADIILE FAZANILOR

Fazanii, ca şi celelalte păsări, pot fi victimele unor boli de origine


foarte variate. Acestea pot fi clasificate prin prisma cauzelor care stau la
baza producerii lor:
1. Maladiile determinate de lipsa anumitor elemente – aşa-numitele
maladii de carenţă – sunt produse de o alimentaţie prea puţin variată şi care
conţine prea puţine substanţe vegetale proaspete. Exemplu de aceste boli
sunt rahitismul şi avitaminozele.
2. Maladiile datorate absorbţiei elementelor dăunătoare, adică
intoxicaţiile şi autointoxicaţiile.
3. Maladiile produse de acţiunea elementelor vii:

www.afaceri-ok.com
- parazitozele (de origine animală şi vegetală), care pot fi interne sau
externe.
- Virozele sau infecţiile cu diverse microorganisme (microbi sau viruşi).
Măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor constau în asigurarea igienei
adăposturilor, dezinfecţia ouălor înainte de incubaţie şi a incubatoarelor,
izolarea elementelor bolnave, vaccinări împotriva diferitelor boli. În cazul
apariţiei unei epidemii sau a unui focar de infecţie, se va apela obligatoriu la
ajutorul unui medic veterinar, singurul în măsură să stabilească ce măsuri
trebuie luate pentru remedierea situaţiei.

9. FUNDAMENTAREA PRODUCŢIEI

Pentru 1000 pui livrabili:


1. reproducători: 58 de capete, din care
- femele – 48
- masculi – 8
- rezervă masculi – 2
2. ouă total obţinute: 2110 bucăţi, din care
- necorespunzătoare - 210 (10%)
- bune pentru incubaţie – 1900
3. pui de 1 zi (min 75%) – 1425 capete
4. pui de 50 de zile (16% pierderi) – 1200 capete
5. pui de 150 de zile (pierderi 10%) – 1080 capete
6. pui peste 150 zile – 1000 capete
Această fundamentare se poate modifica funcţie de dotările
tehnologice, calitatea hranei reproducătorilor şi a puilor exigenţa aplicării
stricte a prevederilor sanitar veterinare.

- S.C. TEHNOMET S.A. – vinde utilaje avicole


www.tehnomet.ro, tehnomet@mail.dnttm.ro, tel: 0256-222055, adr.: Calea
Stan Vidrighin 5A

www.afaceri-ok.com
www.afaceri-ok.com