Bucuresti – Micul Paris

Bucuresti, Capitala Romaniei, este unul din cele mai importante si mai vechi orase din
Europa, un important centru cultural si istoric dar si economic al Europei de Est. Este
mentionat in istorie inca din 1459, se intinde la ora actuala pe o suprafata de 238km2, cu o
populatie de 1,930,390 locuitori. Localizat la 44°25′N, 26°06′E, pe malurile raului
Dambovita, este capitala Romaniei din 1862.

Orasul este modelat dupa mai multe stiluri de arhitectura, trecand prin mai multe perioade
istorice, de la regat, la era comunista si apoi moderna. Deoarece in perioada de epoca
Fiecare perioada si-a lasat amprenta ei in existenta orasului. In perioada anilor 1900 –
1930, a fost unul dintre cele mai frumoase si mai moderne orase din Europa, fiind egalabil
cu Parisul, de aceea a fost numit de multi contemporani, Micul Paris.

Bucuresti, Capitala Romaniei este un oras plin de viata, de lumina si in permanenta

dezvoltare. A cunoscut multe schimbari, a trecut prin diverse ere si perioade istorice, fiecare
lasandu-si amprenta ei aparte in structura orasului, trecand de la cetate (Cetatea
Dambovita), la oras la resedinta domneasca, fiind stabilit capitala de catre Vlad Tepes in
1459 apoi trecand prin abdicarea unui rege si sfarsirea unei intregi epoci de regat, trecerea
la comunism, indurand doua razboaie mondiale, un cutremur ce si-a lasat amprenta adanc
in istoria orasului in 1977, o revolutie ce a sfarsit era comunista si a adus trecerea la
capitalism.
La inceputul anilor 1900 Bucurestiul a fost considerat una din bijuteriile Europei, dezvoltand-
se in acelasi timp cu Parisul si fiind foarte asemanator in arhitectura si mod de viata. De
aceea mai este numit si Micul Paris. Bucurestiul a fost primul oras din lume iluminat cu gaz
lampant, primele lampi fiind instalate in luna mai 1856. In Viena primele lampi au fost
instalate abia in 1859.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial in Romania s-a instaurat puterea populare ce apoi a dat
nastere dictaturii comuniste. Multe din metodele aplicate atat in domeniul economic, cat si
social au fost imprumutate de la fosta Uniune Sovietica, netinandu-se cont de specificul tarii
si al Capitalei. Prin nationalizarea principalelor ramuri industriale, regimul comunist si-a
oferit mijloacele pentru a reconstrui si dezvolta orasul.
In acesti 50 de ani au fost construite, totusi, multe unitati industriale noi, blocuri de
apartamente si multe edificii cu caracter socio-cultural. Au aparut “gigantii industriali” si
miile de apartamente “tip cutie de chibrituri”.
Pe langa intreprinderile nationalizate in 1948 (Lemaitre devenit Timpuri Noi, Malaxa devenit
23 August) , au fost infiintate noi intreprinderi (Policolor, Autobuzul, Danubiana, CIL Pipera).
Un rol foarte important in dezvoltarea economica a orasului l-au jucat constructiile.
Evenimentele din decembrie 1989 aduc modificari profunde in economia Capitalei, atat din
punct de vedere structural (descentralizarea si forma proprietatii) cat si al dinamicii sale.
In 1993, trei ani dupa caderea regimului comunist (1989), in Bucuresti se concentrau
12.7% din populatia activa a tarii cuprinzand 385 societati mijlocii cu o medie de 1000
angajati. Societatile cu mai mult de 5000 de salariati reprezentau la acel moment numai
1.8% din total.
Pe langa crearea marilor platforme industriale inainte de 1989, numarul blocurilor de
locuinte a crescut astfel incat, daca intre 1945 – 1964 au fost construite 80641
apartamente, numarul acestora a crescut la 446100 apartamente intre anii 1965 si 1984. S-
au format noi cartiere ca: Titan – Balta Alba cu 90000 apartamente, Drumul Taberei cu
63000 apartamente, Berceni cu 70000 apartamente, Militari cu 40000 apartamente.
Blocurile erau din beton, prost finisate ,oferind spatiu minim de locuit si fara sa asigure cele
mai simple standarde de confort.
Recensamantul din 1992 (trei ani de la caderea comunismului) inregistra in Bucuresti un
numar de 109194 blocuri cu 760751 apartamente si un total de 1803635 camere, ceea ce
inseamna o suprafata de peste 46.1 milioane metri patrati de locuinta (34.3 metri patrati pe
apartament).
Prin proclamarea independentei de stat in 1877, Bucurestiul devine capitala Romaniei si,
incepand cu aceasta data, cunoaste o puternica dezvoltare economico-sociala. Astfel,
recensamantul de la 1878 consemneaza existenta in oras a doua turnatorii de fonta, doua
intreprinderi de obiecte mecanice, 30 de tabacarii si 100 de mori, din care 12 erau
antrenate de energia aburului.
In anul 1869 este inaugurata prima linie de cale ferata Bucuresti – Giurgiu, iar in 1870 este
pusa in functiune linia ferata Bucuresti – Ploiesti – Galati – Roman.
Prima gara construita a fost Bucuresti – Filaret (1869), iar apoi s-a construit gara Targoviste
(1870), care ulterior a fost denumita Gara de Nord.
Bucurestiul a constituit in aceasta perioada si principalul centru comercial al tarii, primele
institutii aparand in Capitala: Camera de Comert si Industrie (1858), Bursa de Valori
Bucuresti (1881), Banca Nationala a Romaniei (1858). Sfarsitul secolului al XIX-lea
marcheaza dezvoltarea relatiilor capitaliste si realizarea unui sistem bancar prin aparitia
unor banci noi: Marmorosch Bank, Banca Generala a Romaniei, Banca de Scont, Banca
Romaneasca.
Tot in aceasta perioada s-au facut lucrari de rectificare si adancire a albiei raului Dambovita,
lucrari pentru alimentarea cu apa potabila a Capitalei prin filtrarea apei Dambovitei. In 1882
a fost inaugurat iluminatul public electric, iar in 1892 a fost construita uzina electrica
Grozavesti. Punerea in functiune a uzinei electrice Filaret (1908) a facut posibila in 1894
inaugurarea primei linii de tramvai electric in oras.
Cea mai prospera perioada a Bucurestiului, ca si a intregii tari, a fost perioada interbelica.
Devenind capitala statului national unitar roman, Bucurestiul continua sa fie in perioada
interbelica principalul centru industrial, comercial si financiar al Romaniei. Procesul de
industrializare in aceasta perioada se intensifica, Bucurestiul concentrand in 1938
aproximativ 17% din numarul total de intreprinderi cu pondere importanta in economia tarii,
acoperind intreaga gama a industriilor din acea perioada.
Sectorul de stat era reprezentat in aceasta perioada de intreprinderile: Grivita, Pirotehnica
Armatei, Societatea Comunala de alimentare cu lapte a Bucurestiului, Abatorul, Atelierul
S.T.B. si fabricile de gheata.
In anul 1921 s-a dat in folosinta aeroportul Baneasa, iar in 1931 se infiinteaza Societatea de
Transport Aerian “SARTA”, care in 1933 se transforma in “Liniile Aeriene Romane” (LARS) si
apartineau statului.
In 1933 se inaugureaza actualul Palat al Telefoanelor, prima centrala telefonica automata
functionand inca din 1927.
Apar banci noi: Banca Chrissoveloni (1920), Banca Comerciala Italiana si Banca franco-
romana (1921).
Intrarea Romaniei in razboi, in anul 1941, aduce Bucurestiului o perioada grea,
bombardamentele trupelor aliate provocand distrugeri multor cladiri, unele de importanta
istorica, altele obiective industriale.
CALEA VICTORIEI

ATENEUL ROMAN
 Bucurestiul de azi

Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești, la nord și Giurgiu, la sud.

Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se
află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu-Burdea, iar la sud este delimitat
de Câmpia Burnazului. Istoric, se consideră că Bucureștiul a fost construit pe șapte
dealuri, asemenea celor șapte coline ale Romei. Cele șapte dealuri ale Bucureștiului
sunt: Dealul Mitropoliei, Dealul Spirii, Dealul Cotrocenilor, Dealul Arsenalului, Dealul
Filaretului, Dealul Văcărești și Colina Radu Vodă.[24] Cu excepția Dealului Mitropoliei,
restul pantelor din București sunt rezultatul eroziunii fluviale a celor două cursuri
principale de apă care îl străbat.
Bucureștiul are o suprafață de 228 km², ceea ce înseamnă că orașul ocupă 0,8%
din întreg teritoriul României.
București este capitala României. Este cel mai populat oraș și cel mai important
centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011) face
ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform
unor estimări ale unor specialiști, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de
oameni, iar în următorii cinci ani, acest număr va depăși patru milioane.[7] La acestea
se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din
viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de
locuitori.

Bucureştiul este motorul economic al României, un oraş care concentrează aproape

15% din populaţia de 21 de milioane de locuitori ai ţării şi produce 19% din produsul
intern brut al acesteia, precum şi un sfert din producţia ei industrială (sinteză de date
statistice din 2006-2007). Cu toate acestea, dezvoltarea oraşului este mult
îngreunată de trei factori principali: *corupţia omniprezentă, *birocraţia abuzivă şi
*infrastructura de transport nedezvoltată, incompatibilă cu statutul unui oraş
modern. Sistemul de şosele, ca peste tot în restul ţării, a fost conceput pentru nivelul
traficului din anii ’60 şi din această cauză se află acum în plină deteriorare. Nici un
guvern postcomunist nu a acordat atenţie şi nu a investit suficient în infrastructura
de transport, iar acest lucru a avut consecinţe dezastruoase pentru dezvoltarea
viitoare a oraşului. Sectorul de construcţii constituie încă un domeniu cu o evoluţie
spectaculoasă din anul 2000, însă afectat mult de criza economică survenită în cel
de-al doilea semestru al anului 2008. În concluzie, Bucureştiul are un potenţial
economic imens, care, din păcate, este compromis de o infrastructură învechită, de
corupţie şi de lipsa unei viziuni guvernamentale.
Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din
România,[17] și este unul dintre principalele centre industriale și noduri de transport
din Europa de Est. Orașul are facilități pentru convenții, instituții de învățământ,
zone culturale, centre comerciale, și zone de agrement.
Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel
administrativ ca și județele României și este împărțit în șase sectoare.

Societate:
1. Bucureştiul are o componenţă socială tipică oraşelor de colonizare a noilor
„pământuri desţelenite” (în genul vestului Statelor Unite, stepei pontice a Rusiei sau
Siberiei), aflate într-un proces de dezvoltare rapidă. Trebuie ţinut cont de faptul că
oraşul s-a format dintr-o modestăă localitate comercială orientală, provincială, la
mijlocul secolului al XIX-lea, ajungând a şasea metropolă din Uniunea Europeană,
după un secol şi jumătate. O asemenea transformare urbană ultra-accelerată
aminteşte de cea a „oraşelor de frontieră” din Lumea Nouă, de pe continentul
american sau de noile oraşe mari ruseşti, apărute în secolul al XIX-lea în stepa din
zona Mării Negre sau în Siberia, pe locurile vechilor aşezări băştinaşe. Acest lucru le
imprimă locuitorilor Bucureştiului o psihologie socială dinamică specială,
caracterizată printr-o înclinaţie spre adoptarea rapida a inovaţiilor, în detrimentul
tradiţiilor şi patrimoniului, precum şi tolerarea privaţiunilor şi inegalităţilor de ordin
social.
Perioada comunistă a fost martora unei romanizări forţate aproape totale, a
oraşului – rezultatul politicilor de industrializare care necesitau forţă de muncă din
mediul rural, precum şi al emigrării populaţiei sale evreieşti şi de alte etnii, fenomen
încurajat mult de regimul naţional-comunist al lui Ceauşescu.
5. Perioada postcomunistă marchează o nouă cosmopolitanizare a Bucureştiului, cu
muncitori expatriaţi care sosesc aici şi apariţia unor noi comunităţi de imigranţi,
precum arabii, chinezii şi vietnamezii, urmaţi, pe măsura dezvoltării economice, de
indieni, pakistanezi şi africani.
Parcul Cismigiu

Palatul Parlamentului