CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii

Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Timp mediu de studiu: 2 ore

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare nr. 1

• Cunoaşterea structurii atomului;
• Cunoaşterea regulile care stau la baza ocupării cu electroni a orbitalilor
• Scrierea corectă a structurilor electronice

1.1. STRUCTURA ATOMILOR

Atomii nu sunt indivizibili şi invariabili, ci dimpotrivă sunt construcţii complicate, fiind
compuşi dintr-un miez sau nucleu, înconjurat de un înveliş de electroni. Fiecare specie de
atomi posedă un nucleu şi un înveliş caracteristic, diferit de al celorlalte specii de atomi.
Atomul este format dintr-un nucleu în care este concentrată toată sarcina pozitivă şi
aproape toată masa atomului şi dintr-un înveliş cu electroni a cărui sarcina electrică negativă
este egală cu cea pozitivă, aşa încât din punct de vedere electric atomul este neutru.

1.1.1. Modelul lui Thomson (1904)

Primul model al atomului a fost elaborat în anul 1904 de către
Thomson. El concepea atomul ca o sferă încărcată cu sarcini electrice
pozitive în care electronii sunt distribuiţi în număr egal, asemănător
stafidelor într-o budincă.
Modelul său era un model static ce nu putea explica fenomenul
radioactivităţii.

Fig. 1. Modelul Thomson

pentru atom
1.1.2. Modelul planetar al lui Rutherford (1911)

Dintre modelele dinamice ale atomului primul ce prezintă importanţă este cel produs
de Rutherford, care a propus modelul planetar al atomului, cu nucleu în centru şi electronii ce
se rotesc pe orbite în jurul nucleului.
El dă o imagine destul de clară a atomului, dar acest model nu indică numărul
sarcinilor pozitive şi negative şi nici distribuţia electronilor.
Astfel, Rutherford a studiat, împreună cu colaboratorii săi, efectele bombardării unei
foiţe foarte subţiri de aur cu un fascicul de particule α (nuclee de heliu cu sarcina +2 şi masa
4 –fig.2.)
În experienţă se folosea un tub de sticlă (în care se găsea o sare de radiu sau poloniu)
vidat cu pereţii acoperiţi cu o substanţă fluorescentă (ZnS). În calea fasciculului se punea o
foiţă metalică şi după scintilaţiile produse de peretele fluorescent, se constata că cea mai mare

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

parte a fluxului de raze străbat foiţa metalică, altă parte era deviată puţin în drumul său
rectiliniu, iar o mică parte a acestui flux era deviată cu un unghi de 900 până la 1800.

Fig.2. Experienţa lui Rutherford

Din experienţa lui Rutherford s-au putut trage următoarele concluzii:

- atomii sunt alcătuiţi dintr-un nucleu central, foarte dens şi încărcat cu sarcini electrice
pozitive,
- în jurul nucleului gravitează electronii, pe orbite proprii, în număr egal cu sarcinile pozitive
ale nucleului,
- între electroni şi nucleu se manifestă o forţă de atracţie de tip coulombian, care este
echilibrată de forţa centrifugă de menţinere a electronilor pe orbita proprie.
Deficienţa modelului planetar constă în imposibilitatea explicării stabilităţii atomului.

1.1.3. Modelul atomic a lui Bohr (1913)- preia modelul planetar al lui
Rutherford, pentru atomul de hidrogen căruia îi aplică teoria cuantelor.
Jacobs Bohr porneşte de la ideea că atomul este indefinit stabil în timp, fără să emită
energie şi se bazează pe două ipoteze:
1. Electronul se poate roti în jurul nucleului numai pe anumite orbite, considerate circulare,
numite orbite permise, orbite staţionare, orbitali sau învelişuri (Figurile 3 şi 4). În mişcarea sa
pe orbitele permise, electronul nu emite şi nu absoarbe energie.
2. În cazul atomilor excitaţi în urma absorbţiei de energie, electronii pot trece de pe orbita
permisã, caracterizatã de o energie scãzutã, pe o altã orbitã permisă,caracterizată de o energie
mai mare. Deoarece această structură este instabilă, electronii pot reveni pe orbita iniţială sau
pe orbita intermediară prin emiterea unei cuante luminoase, a cărei energie este egală cu
diferenţa energiilor orbitelor între care s-a deplasat electronul (Fig. 5).

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

fig.3. Atom in stare fundamentală Fig. 4. Învelişurile nucleului

Fig.5. Tranziţii electronice

Deficienţa modelului atomic al lui Bohr constă în posibilitatea explicării spectrelor de

emisie şi energiei de ionizare numai pentru sistemele monoelectronice (atomul de hidrogen şi
ioni hidrogenoizi: He+, Li2+, Be3+), dar nu explică spectrele atomilor cu mai mulţi electroni şi
structura de multipleţi a seriilor spectrale (existenţa liniilor cu frecvenţe apropiate).

1.1.4. Modelul Bohr-Sommerfeld (1916)

În 1915, fizicianul german Arnold Sommerfeld, a dezvoltat modelul atomic al lui
Bohr, pentru a explica structura fină a liniilor din seriile spectrale ale hidrogenului.
Pentru caracterizarea mişcării electronului, Sommerfeld a utilizat următoarele numere
cuantice: n – principal, l - secundar (azimutal sau orbital), s - de spin şi m – magnetic.
El a presupus că orbitele staţionare descrise de electron în jurul nucleului atomic sunt
nu numai circulare, ci şi eliptice. Orbita cu l=0 are o simetrie circulară în timp ce orbitele cu
l= 1, 2, ..., n-1 au o simetrie eliptică (fig.6).

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Fig.6. Orbitele electronului

În concluzie, pentru caracterizarea mişcării electronului, Sommerfeld a utilizat

următoarele numere cuantice: n–principal, l-secundar (azimutal sau orbital), s-de spin şi
m-magnetic.
Numărul cuantic principal n indică nivelul energetic (stratul) din jurul nucleului pe
care se aflã poziţionat electronul, ; ia valorile 1, 2, 3, 4, ... n sau l ≤ n ≤ ∞ şi reprezintă
straturile electronice. În esenţă, el determină atât energia totală a electronului care ocupă un
orbital, cât şi dimensiunea orbitalului.
Numărul cuantic secundar l (orbital, azimutal) defineşte tipurile de orbitali (orbite,
substraturi) dintr-un anumit strat energetic, l ɛ [0 ÷ (n-1)]
Astfel:
l = 0, orbitali de tip s; există un singur orbital de tip s în fiecare strat, de formă
sferică, fiind simetric faţă de nucleu
l = 1, orbital de tip p; în număr de trei în fiecare strat electronic, orbitalii de tip p au
formă bilobată, cu ambii lobi egali, dispuşi de o parte şi de alta a nucleului; sunt
orientaţi dupã cele trei axe de oordonate fiind perpendiculari între ei ;
l = 2, orbitali de tip d; în fiecare strat electronic sunt 5 orbitali de tip d, cu formă
rozetă , cu lobii egali, orientaţi dupã cele trei axe de coordonate şi între acestea ;
l = 3,orbitali de tip f, în număr de 7, cu formă complicată
Numărul cuantic magnetic m indicã numãrul orbitalilor de acelaşi tip care se găsesc
într-un strat electronic, m ɛ (-l, 0, +l);
Numărul cuantic de spin s caracterizează mişcarea de rotaţie a electronului în jurul
1 1
propriei sale axe, având valorile + sau - .
2 2

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Fig. 7. Orbitalii de tip s, p şi d

Deşi perfecţionat faţă de modelul lui Bohr, modelul Sommerfeld se aplică doar la atomul
de hidrogen şi ionii hidrogenoizi, nu permite interpretarea spectrele atomilor cu mai mulţi
electroni (heliu, atomi mai grei) sau comportarea lor magnetică.
Concluziile acestui model ar fi următoarele :
învelişul electronic al atomilor are o structură stratificată ;
electronii care gravitează pe orbite cu numere cuantice n diferite , se găsesc la distanţe
diferite fată de nucleu ;
electronii cu acelaşi n , se găsesc la aceeaşi distanţă faţă de nucleu , formând un ‘strat
electronic’ ;
stratul electronic pentru n = 1 este cel mai apropiat de nucleu ;
fiecare strat conţine n2 orbite , toate straturile pentru care l = 0 sunt orbite circulare ,
celelalte sunt orbite eliptice ;
orbitele care au o anumită valoare pentru n si alta pentru l formeaza „substraturi
electronice” .

Învelişul de electroni al atomilor

Învelişul de electroni reprezintă totalitatea electronilor care gravitează în jurul
nucleului; el are o structura stratificată fiind format din şapte straturi cu numerele: 1, 2, 3, 4,
5, 6, 7.
Numărătoarea straturilor se face dinspre nucleu spre exterior.
ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA
Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Numărul maxim de electroni, N, pe fiecare strat este dat de relatia: N=2n2, în care n
reprezintă numărul stratului.
Fiecare strat electronic din învelişul electronic al unui atom este format din unul sau
mai multe substraturi care se deosebesc prin energie şi număr maxim de electroni pe care îi
conţin.
Substraturile sunt formate din orbitali de acelaşi tip, care au aceeaşi energie; ele sunt
notate cu simbolurile: s, p, d, f. Pe un orbital se găsesc maximum doi electroni.
Orbitalul este zona din jurul nucleului sub forma unui nor de sarcina electrică
negativă în care electronul se găseşte cu probabilitate maximă.
Orbitalii de tip s, se regăsesc în toate celelalte straturi: 2s, 3s ...7s. .(fig.7)
Orbitalii p au geometrie bilobată, sunt orientaţi pe cele trei direcţii ale axelor de
coordonare şi se notează 2px, 2py şi 2pz.(fig.7)
Un substrat p este format din trei orbitali si poate fi ocupat de maximum 6 electroni.
Energia electronilor din orbitalii p este mai mare decât energia electronilor din orbitalii s,
aparţinând aceluiaşi strat, deoarece electroni din orbitalii s sunt situaţi mai aproape de nucleu.
Orbitalii d sunt în număr de cinci şi pot fi ocupaţi cu maximum 10 electroni şi au
geometrie tetralobată. (fig.7)
Orbitalii de tip f au simetrie octolobată, sunt în număr de şapte şi pot fi ocupaţi cu
maximum 14 electroni.
Repartizarea electronilor în orbitalii învelişului de electroni al unui atom respectă
urmatoarele reguli:
- principiul excluziunii a lui Pauli conform căruia un orbital are maximum doi electroni cu
spinul opus (spin- mişcarea de rotaţie a electronului în jurul axei sale), adică să fie cuplaţi.
Numărul maxim de electroni pe un substrat este 2(2 l + 1), iar pe un strat 2n2.
- regula lui Hund, conform căreia distribuţia electronilor se realizează astfel încât numărul
electronilor cu spinul paralel, în orbitalii cu aceeaşi energie, să fie maxim.
- principiul minimului de energie: electronii se plasează pe substraturi în ordinea succesivă a
creşterii energiei (dinspre nucleu spre exterior). Această ordine este următoarea:
1s < 2s < 2p < 3s < 3p < 4s < 3d < 4p < 5s < 4d < 5p < 6s < 4f < 5d < 6p < 7s < 5f <
6d<7p<8s
Datorită stabilităţii mari obţinute prin semiocuparea ( p3, d5, f7) sau ocuparea completă
6 10 14
(p , d , f ) cu electroni a orbitalilor atomici, se pot explica şi abaterile de la regulile generale
întâlnite în cazul configuraţiilor electronice ale:
- cromului si molibdenului: Cr şi Mo, cu configuraţia electronilor de valenţă: (n-1)d5ns1 în loc
de (n-1)d4ns2
- cuprului, argintului şi aurului: Cu, Ag, Au, cu configuraţia electronilor de valenţă: (n-
1)d10ns1 în loc de (n-1)d9ns2.
Învelişul electronic al unui atom diferă de cel al atomului următor printr-un electron ,
numit electron distinctiv.
Electronii din stratul exterior determină proprietăţile chimice ale elementelor şi se
numesc electroni de valenţă.

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Tabel 1. Ocuparea cu electroni a primelor straturi

Stratul 1 2 3 4
-
Nr. max.de e pe strat 2 8 18 32

Substrat 1s 2s 2p 3s 3p 3d 4s 4p 4d 4f
-
Nr.max. de e de pe 2 2 6 2 6 10 2 6 10 14
substrat

Completarea cu electroni se realizează începând cu stratul 1 (cu energia cea mai

scăzută).
În funcţie de substratul, respectiv orbitalul, în care se află electronul distinctiv, se
cunosc 4 blocuri de elemente:
1) elemente de tip s aparţinând grupelor principale I şi II;
2) elemente de tip p aparţinând grupelor principale III ... VIII;
3) elemente de tip d aparţinând grupelor secundare (elemente tranziţionale);
4) elemente de tip f aparţinând lantanidelor şi actinidelor.

1.1.5. Modelul neutrono-protonic al atomului

În anul 1932, Ivcinenko şi Heisenberg au propus modelul neutrono-protonic al
atomului, conform căreia atomul reprezintă cea mai mică particulă dintr-o substanţă care deşi
are o structură complexă şi nu poate fi fragmentată prin procedee chimice, este divizibilă prin
procedee fizice. Particulele elementare sunt particule care alcătuiesc atomul, iar dintre
acestea, particule fundamentale sunt considerate protonul, neutronul şi electronul.
Atomul oricărui element cuprinde două părţi distincte:

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Tabel 2. Caracteristicile principale ale atomului

masa
Particula Simbol sarcină electrică Masa reală Masa Sarcină reală Sarcină relativă
relativă
proton 1,672 .10- 1 1,602 . 10- +1
27 19
kg C
neutron 1,6748 . 10- 1 0 0
27
kg
electron 9,109 .10- 0 1,602 . 10- -1
31 19
kg C

Cu excepţia nucleului de hidrogen, nucleele celorlalte elemente includ mai mulţi

protoni şi neutroni; aceste particule se numesc nucleoni şi sunt strâns uniţi între ei prin forţe
nucleare. Acestea sunt mult mai mari decât forţele de respingere dintre protoni, astfel încât
nucleul este foarte stabil.
Cercetări recente au pus în evidenţă faptul că protonii şi neutronii au şi ei o structură
internă fiind formaţi din particule numite quarci. Quarcii se unesc în grupe de câte trei şi
stau la baza alcătuirii nucleonilor unui atom.
Din datele cuprinse în tabelul 2 se observă că masa electronului este foarte mică
(aproape neglijabilă în comparaţie cu masa protonului şi neutronului). Deoarece un atom
este neutru din punct de vedere electric, numărul protonilor din nucleu trebuie să fie egal cu
numărul electronilor din învelişul electronic.
Numărul protonilor se notează cu Z (număr atomic) şi este egal cu numărul
electronilor. Masa unui atom este concentrată practic, în nucleu şi se exprimă prin numărul de
masă , A .
A = Z + N , unde N este numărul de neutroni. Mişcarea de rotaţie a nucleului în jurul
axei sale se numeşte spin nuclear.
Reacţiile la care participă nucleele atomilor au loc cu eliberarea unor cantităţi mari de
energie şi se numesc reacţii nucleare. În anul 1934 Fermi a sugerat că în procesul de
dezintegrare radioactivă a unui nucleu, cu emisia unei particule β, se emite şi o altă particulă,
cu masa de repaus zero, neutră din punct de vedere electric numită antineutrino υ. Reacţia
fundamentală din teoria lui Fermi este:
Reacţiile nucleare îşi găsesc aplicaţii în cele mai vaste domenii:
– în medicină, pentru tratarea cancerului;
– în chimie, pentru studierea mecanismelor de reacţie;
– în arheologie, pentru datarea obiectelor arheologice;
– în producerea energiei electrice;
– în transformarea elementelor în alte elemente.

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare nr. 2

• Identificarea caracteristicilor unui element chimic
• Identificarea deosebirilor dintre izotopi şi izobari
• Înţelegerea mărimilor fundamentale utilizate în chimie
• Aplicarea corectă a relaţiilor de calcul în vederea determinării echivalentului-
gram pentru diverse elemente chimice şi compuşi chimici

1.2. ELEMENT CHIMIC

Specia de atomi care are acelaşi numar atomic, deci aceeaşi sarcină nucleară,
formează un element chimic.

Simbolul chimic are o dublă semnificaţie:

calitativă: reprezinta totalitatea atomilor cu aceeaşi sarcină nucleară;
cantitativă: reprezinta un mol din elementul respectiv.
Până în prezent au fost identificate 118 elemente chimice diferite, dintre care 90 apar
în stare naturală iar celelalte au fost obţinute în laborator.

1.2.1. Izotopii (nuclizii)

Speciile de atomi care au acelaşi număr atomic, Z dar diferă prin numărul de masă, A,
se numesc izotopi.
lzotopii unui element ocupă acelaşi loc în tabelul periodic. Un izotop se notează
prescurtat prin simbolul elementului, precedat de numărul atomic Z, şi de numărul de masă,
A.

unde :
Y - simbolul chimic al elementului
A – numărul de masã al elementului

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Z - numărul atomic al elementului

Izotopii diferă puţin prin proprietăţile lor, dar se deosebesc prin reacţiile lor nucleare,
în timpul carora se elibereaza cantităţi importante de energie.
Deşi există în natură elemente compuse din atomi de un singur fel (monoizotopice),
de exemplu: fluorul, sodiul, aluminiu, fosforul, etc, majoritatea elementelor sunt însă
amestecuri de izotopi, denumite elemente mixte.
Izotopii unui element pot fi: naturali si artificiali. Unii izotopi naturali sunt radioactivi,
astfel, uraniul are trei izotopi radioactivi, cu A=234, A=235 si A=238.
Una din cele mai interesante aplicaţii ale izotopilor o constituie determinarea vârstei
materialelor care conţin carbon, prin măsurarea carbonului 14C /l2C conţinut în acestea.
Raportul l4C /12C este constant în compuşii organici ai organismelor vii. După moartea
vieţuitoarelor, conţinutul de 14C scade la jumătate după 5668 de ani.
Determinând radioactivitatea unei probe de material conţinând carbon se poate afla
vârsta acestuia.
Izotopii radioactivi 60Co, 127I, 30P se folosesc în medicină, în diagnosticarea şi tratarea
tumorilor.

Izotopii atomului de hidrogen

Astăzi de cunosc trei izotopi stabili ai atomului de hidrogen (fig.8)
Hidrogenul uşor (protiu), cu răspândirea cea mai largã (99,84%) – este hidrogenul
care apare în combinaţiile chimice obişnuite (apă, hidrocarburi, hidruri, etc.);

Hidrogenul greu (deuteriu), răspândit în proporţie de 0,016%; apa care conţine acest
atom de hidrogen (D2O - apa grea, nu este favorabilă vieţii); izotopul se foloseşte în procesele
de fusiune nucleară sau în tehnica rezonanţei magnetice nucleare.

Hidrogenul supergreu (tritiu), este radioactiv; el nu apare în natură, şi are timpul de

înjumătăţire de 12,3 ani; datorită proprietăţii de radioactivitate pe care o posedă, izotopul se
foloseşte în analizele de structurã a diferitelor substanţe (apa supergrea – T2O)

De curând, au fost puşi în evidenţă şi izotopii dar sunt

instabili, timpul lor de viaţă fiind foarte redus.

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Fig.8. Izotopii atomului de hidrogen

Izobarii
Studiul compoziţiei unor elemente, a arătat că acestea conţin câte un izotop cu
aceeaşi masă atomică, dar cu sarcina nucleului diferitã. Atomii care au masele atomice
identice, dar aparţin unor elemente diferite, se numesc izobari (isos baros, aceeaşi masã).
În această categorie, intră atomii :

1.3. PRINCIPALELE MĂRIMI UTILIZATE IN CHIMIE

Masa atomică absolută, exprimată în grame, este un număr foarte mic, de ordinul a
- 27
10 kg. Pentru simplificare s-a hotărât să se utilizeze masa atomică relativă,
Masa atomică relativă sau prescurtat masa atomică, exprimată în unităţi atomice de
masă (u.a.m.), reprezintă numărul care arată de câte ori masa unui atom este mai mare decât a
12-a parte din masa izotopului 126 C. Masa atomică relativă a unui element chimic se
calculează ca o medie ponderată a masei izotopilor respectivi, deoarece în natură majoritatea
elementelor chimice sunt amestecuri de izotopi.
Exemplu: clorul natural conţine 75% izotop 3517Cl şi 25% izotop 3717Cl Masa atomică a
elementului se calculează astfel:
ACl =( 75/100).35 + (25/100).37 = 35,5 u.a.m.
Calcule precise au aratat că în 12 g de 126 C se găsesc 6,023*1023 atomi.
Numărul 6,023•1023 se numeşte numărul lui Avogadro şi se notează cu NA -
reprezintă numărul de molecule cuprinse într-un mol de substanţă.
Masa moleculară M a unei substanţe chimice este un număr care arată de câte ori este
mai grea molecula sa, decât a 12-a pare din masa izotopului 12C (u.a.m.). Conform legii
conservării, masa moleculară este egală cu suma maselor atomice ale elementelor
componente.
ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA
Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Exemple:
MNaCl = ANa + ACl = 23 + 35,5 = 58,5 u.a.m.
Molecula-gram = cantitatea de substanţă exprimată în grame, numeric egală cu masa
sa moleculară (MG).
Exemple:
MGH2 = 2,016 g, MGH2O = 18,015 g
Molul este cantitatea de substanţă a cărei masă exprimată in grame este egală cu masa
atomică (A) sau masa moleculară (M), exprimată în grame a substanţei respective şi conţine
NA (6,023*1023) particule. Multiplu molului este kilomolul (kmol).
Exemple:
10 moli de apă = 10 x 18 = 180 g
1mol HCl ......36,5 g HCl...... 6,023*1023 molecule HCl
1kmol HC......36,5 kg HCl.... 6,023*1026 molecule HCl
Numărul de moli (n) conţinuţi într-o anumită cantitate de substanţă se află astfel:
n = m/M, unde m (g) reprezintă masa substanţei exprimata în grame, M reprezintă
masa molară exprimată în g/mol.
Exemple:
Câţi moli de molecule de oxigen se găsesc în 320 g de oxigen?
MO2 = 2* AO = 2*16 = 32 g; 1 mol O2 = 32 g
nO2 = 320 g / (32 g/mol) = 10 moli
Volumul molar: un mol din orice gaz in condiţii normale de temperatură şi presiune
(t= 00C si p=1 atm) ocupa acelasi volum, (volum molar-Vm) care este egal cu 22,4 l (dm3).
Echivalentul chimic E este cantitatea dintr-un element sau dintr-o combinatie
chimica, care se poate combina cu 1,008 parti H, sau care poate înlocui aceasta cantitate de
hidrogen in combinaţiile sale. Daca este exprimata in grame se numeste echivalent-gram.
Pentru elementele care nu se combină cu hidrogenul dar se pot combina cu oxigenul,
echivalentul chimic E, reprezinta acea cantitate din elementul respectiv care se combina cu 8
părţi oxigen.
Exemple:
23 părţi de Na se combină cu 8 părţi de oxigen în oxidul de Na, Na2O;
20 părţi de Ca se combinaăcu 8 părţi de oxigen în oxidul de calciu, CaO.
Metode de calcul a echivalentului-gram:
a.) Echivalentul gram al unui element:

Ex: Echivalentul-gram pentru aluminiu: Eg Al = 27/3 = 9 g

b.) Echivalentul gram al unui acid, HmA:

ori
Ex: Echivalentul-gram pentru acidul clorhidric: Eg HCl = 36,5/ 1=36,5 g

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

c.) Echivalentul gram al unei baze, Me(OH)n:

ori

Ex: Echivalentul-gram pentru hidroxidul de calciu: Eg Ca(OH)2 = 74/2 = 37 g

d.) echivalentul gram al unui oxid metalic(M2On):

ori

Ex: Echivalentul-gram pentru oxidul de fier (III):

e.) Echivalentul gram al unei sări într-o reacţie de dublu schimb(MnRm):

Ex: Echivalentul-gram pentru clorura de sodiu: Eg NaCl = 58,45/1 = 58,45 g

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Test de autoevaluare
1. Care este structura unui atom si care sunt sarcinile sale electrice?
2. Definiţi protonul şi neutronul.
3. Scrieţi structurile electronice pentru următorii atomi: carbon (Z = 6), fosfor (Z = 15), calciu
(Z = 20).
4. Câte grame de substanţă se găsesc în:
a)- 3 moli azotat de argint
b)- 4 moli de acid sulfuric
c)- 5 moli de carbonat de potasiu
5. Calculaţi echivalentul – gram pentru:
- acidul bromhidric
- hidroxidul de magneziu
- fosfatul de potasiu
6. Enunţaţi principalele reguli care se aplică în cazul scrierii unei structuri electronice.

(Răspunsurile acestui test se găsesc la pagina 15 )

De reţinut:
- Caracteristicile particulelor din nucleu şi învelişul electronic.
- Regulile de repartizare a electronilor în orbitalii învelişului de electroni al unui atom
- Definiţiile mărimilor fundamentale utilizate în chimie.
- Expresiile matematice de calcul pentru echivalenţii-gram.

Lucrare de verificare la Cursul nr.1

1. Care este structura nucleului unui atom?
2. Care sunt caracteristicile electronului?
3. Enumerati câteva aplicaţii ale izotopilor .
4. Definiţi masa atomică a unui element chimic şi masa moleculară a unei substanţe chimice.
5. Definiţi volumul molar. Care este valoarea acestuia în condiţii normale de presiune şi
temperatură?
6.Utilizând informaţiile din sistemul periodic, calculaţi masele moleculare pentru următoarele
substanţe:
a) clorura de aluminiu
b) oxid feros
c) oxid feric
d) azotat de calciu,
cunoscând ACl = 35,5; AO = 16; AFe = 56; AN = 14; AAl = 27; ACa = 40
R: a) 133,5g/mol; b) 72 g/mol; c) 160 g/mol; d) 164 g/mol
7. Calculaţi echivalentul - gram al următoarelor substanţe:
a) Stronţiu
b) hidroxid de bariu
c) acid fosforic
d) sulfat de calciu
ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA
Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

e) oxid de aluminiu,
cunoscând ASr =88; AH =1 ; AO= 16; AP = 31; ACa = 40; AAl = 27; AS = 32; ABa =137
R: a) 44g; b) 85,5g; c) 32,67g; d) 68g; e) 17g.

Răspunsuri la întrebările din testul de autoevaluare

1. Atomul este format dintr-un nucleu (în care este concentrată toata sarcina pozitivă şi
aproape toată masa atomului) şi dintr-un înveliş cu electroni (a cărui sarcina electrică
negativă este egală cu cea pozitivă), aşa încât din punct de vedere electric atomul este neutru.
2. Protonul (1+1p) este o particulă de masă 1 (conveţional) şi sarcină electrică + 1. Neutronul
(10n) este o particulă elementară fără sarcină electrică dar cu masa apropiată de cea a
protonului.
3. C; Z = 6 // 1s2; 2s2,2p2
P; Z = 15 // 1s2; 2s2,2p6; 3s2, 3p3
Ca; Z = 20 // 1s2; 2s2,2p6; 3s2, 3p6; 4s2
4. a)510 g AgNO3; b) 392 g H2SO4; c) 690 g K2CO3
5. a) EgHBr = 81g; EgMg(OH)2= 29g; EgK3PO4 =70,67g
6. Principiul lui Pauli: un orbital atomic nu poate conţine decât maxim doi electroni iar
aceştia trebuie să aibă spin opus, adică să fie cuplaţi. Regula lui Hund: Se ocupă cu electroni
întâi orbitalii cu energia mai joasă şi apoi orbitalii cu energie din ce în ce mai ridicată.
Principiul minimului de energie: electronii se plasează pe substraturi în ordinea succesivă a
creşterii energiei.

Recapitulare:
• Atomul este format din nucleu (neutroni şi protoni) şi inveliş electronic (orbitali
atomici şi electroni).
• Principalele mărimi utilizate în rezolvarea aplicaţiilor practice sunt: masa atomică
şi moleculară, molul şi echivalentul-gram.
• Masa atomică a unui element, A, este dată de suma maselor protonilor şi
neutronilor din nucleu şi este specificată în căsuţa fiecărui element chimic din
sistemul periodic.
• Masa moleculară, M, se obţine prin suma maselor atomilor componenţi.
• Molul este cantitatea de substanţă a cărei masă, exprimată în grame, este egală cu
masa moleculară.
• Echivalentul-gram se calculează diferit în funcţie de specia chimică.

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei
 CHIMIE – Note de curs şi aplicaţii
Cursul 1
Noţiuni şi mărimi de bază utilizate în chimia generală

Bibliografie:
1. Neniţescu D. Costin – Chimie Generală , Editura Didactica si Pedagogică 1972
2. Atkins P., Overton T., Rourke J., Weller M., Inorganic Chemistry - Principles of
Structure and Reactivity, 4th Edition, Oxford University Press, 2006
3. Ileana Rău, Simona A. Popescu – General Chemistry, Editura Printech, 2009
4. Paraschiva Arsene, Cecilia Marinescu - Chimie anorganică, Teorie şi performanţă
pentru bacalaureat şi admitere, Editura Didactică şi Pedagogică, 2005
5. Popa N., Chimie generală, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2000
6. Housecroft C., Sharpe A., Inorganic Chemistry – Second Edition, Pearson Education
Limited, Essex, England, 2005
7. Guţul-Văluţă M, Muntean M., Dinculescu M., Rău I., Proprietăţile fizico-chimice şi
caracteristicile atomilor, substanţelor simple şi compuse, corelate cu poziţia
elementelor chimice în sistemul periodic, Litografia UPB, Bucureşti 1997
8. Mîndroiu M., Pîrvu C., Popescu R., Chimie generală experimentală, Ed. Politehnica,
Bucureşti, 2009

ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” CONSTANŢA

Drd. Ing. Manuela Rossemary Apetroaei