În lacrimi, serafimii, sub luna -n trişti fiori,

Visând, cu-arcuşe-n deget, în abur calm de flori,

Scoteau din melancolie murindele viole

Suspine albe-n lunec pe -azurul de corole.

Îmi daseşi - clipă sfântă - întâiul tău sărut,

Plăcându-mi să mă chinui ca un martir tăcut.

Savant lăsam beţia tristeţii să mă frângă,

Cum, fără de regrete şi fără să se plângă.

Cules de vise lasă în suflet ce -a cules.

Pribeag, ţinteam pavajul bătrân de umblet des,

Când tu, cu soare -n plete, cu-amurg lăsând să-ţi cadă

În ochi, c-un râset dulce, mi -ai apărut în stradă

Şi am crezut că -i zâna cu păr aprins, de -April,

Care trecea odată, prin somnu -mi de copil,

Din degetele-i roze, suave, răsfirate,

Ningând buchete albe de stele parfumate.

Traducere de Nicu Porsenna