Sunteți pe pagina 1din 7

Metoda didactică

Metoda didactică se referă la drumul sau calea de urmat în activitatea comună a


profesorului şi elevilor, în vederea realizării obiectivelor instruirii.
Etimologie: methodos (gr)
metha = spre, către
odos = drum, cale
Sau mai nou, metoda deseneaza o cale pe care invatatorul o urmeaza pentru a ajuta elevii sa
gaseasca ei insisi o cale proprie de parcurs in vederea aflarii (redescoperirii) unor noi
adevaruri, consemnate in noi cunostinte, in forme comportamentale etc. Pe scurt, metoda
este o cale eficienta de organizare si dirijare a invatarii, un mod comun de a proceda al
Invatatorului cu elevii sai.
Procedeul didactic este o componentă a metodei, o tehnică mai limitată de acţiune, un
element de sprijin sau un mod concret de valorificare a metodei.
Raportul dintre metodă şi procedeu didactic este dialectic, de complementaritate:
într-o lecţie în care predomină expunerea profesorului, efectuarea unui experiment poate
interveni ca procedeu demonstrativ.

Funcţiile metodelor didactice


Comunicativă, de transmitere a noi cunoştinţe/abilităţi/atitudini.
Cognitivă, de dobândire de noi cunoştinţe/abilităţi/atitudini.
Normativă, de organizare, dirijare şi corectare continuă a procesului de instruire.
Motivaţională, de a stârni şi menţine interesul elevului, curiozitatea, dorinţa de cunoaştere
şi acţiune.
Operaţional-instrumentală, ca intermediar între elev şi unitatea de conţinut.

PROFESORUL este un reprezentant al ştiinţei care mediază, prin intermediul


metodelor, accesul la cunoaştere.

Formativ-educativă, de exersare şi dezvoltare a proceselor psihice şi motorii, simultan cu


însuşirea cunoştinţelor, formarea deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor,
convingerilor, sentimentelor şi calităţilor morale.

Sistemul metodelor de instruire


In cadrul unei metode, procedeele pot varia ca numar si pozitie, isi pot schimba locul, fara sa
afecteze atingerea scopului urmarit. Varietate a procedeelor face metoda mai atractiva, mai
interesanta si mai eficace. Intre metoda si procedeu relatiile sint dinamice: metoda poate
deveni ea insasi un procedeu in cadrul altei metode; tot asa un procedeu poate fi ridicat lla
rang de metoda la un moment dat. De exemplu, demonstrarea unui fenomen, prezentarea
unei planse, a unui tablou etc. pot constitui un simplu procedeu in cadrul metodei povestirii,
explicatiei, descrierii sau conversatiei euristice. Dar si invers, explicatia poate deveni un
procedeu in cazul demonstratiei unui fenomen etc.
In ultimele decenii a crescut, fara precedent interesul pentru asa-ziseie metode activ-
participative. Acest interes este generat de actuala deschidere a scolii spre noi obiective si
continut uri, spre noi experiente de cunoastere, de traire si de actiune.
Invatarea, asa cum s-a mai aratat, este un act personal si cere participare personala.
Problema esentiala de care depinde producerea invatarii eficiente este problema implicarii, a
angajarii celui care invata in actul invatarii.
Ceea ce este definitoriu pentru metodele activ-participative este tocmai capacitatea acestora
de stimulare a participarii active si depline, fizice si psihice, individuale si colective a elevilor
in procesul invatarii, de a lega trup si suflet elevul de ceea ce face, pina la identificarea lui cu
sarcina de invatare.
Sint considerate activ-participative toate acele metode care sint capabile sa mobilizeze
energiile elevului, sa-i concentreze atentia, sa-i faca sa urmareasca cu interes si curiozitate
lectia, sa-i cistige adeziunea logica si afectiva fata de cele nou-invatate; care-l indeamna sa-
si puna in joc imaginatia, intelegerea, puterea de anticipare, memoria etc.
Ca sa poata implica, cu adevarat, pe cel care invata, metodele activ¬participative pun
accentul pe procesele de cunoastere (invatare) si nu pe produsele cunoasterii. Ele sint, deci,
metode care ajuta elevul sa caute, sa cerceteze, sa gaseasca singur cunostintele pe care
urmeaza sa si le insuseasca, sa afle singur solutii la probleme; sa prelucreze cunostintele, sa
ajunga la reconstruiri si resistematizari de cunostinte; acestea sint, prin urmare, metode care
il invata pe elev sa invete, sa lucreze independent.
Activ-participative sunt si metodele de interactiune colectiva,de interactiune intre cei care
invata metodele care atrag elevii la discutii colective si cooperare colegiala intensa, care
faciliteaza si intensifica schimb spontan de informatii si idei, de impresii si pareri,
confruntarea de opinii si alternative in cadrul clasei de elevi .
Pot fi considerate activ-participative si acele metode, care aduc elevii in contact nemijlocit cu
situatiile de viata reala si cu problemele concrete ale vietii, care dau prilej de participare la
rezolvarea problemelor practice ale, vietii, ale muncii, care atrag elevii la creatia de bunuri
materiale.
In general, metodele activ-participative se disting prin caracterul lor solicitant; ele pun in
actiune, sub multiple ,aspecte, fortele intelectuale ale elevului - gindirea, imaginatia, memoria
si vointa acestuia. Datorita acestei solicitari, ele fac din procesul de invatamint un amplu si
veritabil exercitiu al capacitatilor intelectuale si fizice.
In contrast cu metodele pasive, cele active au in vedere, in mod preponderent, dezvoltarea
intelectuala, dezvoltarea unor operatii logico-matematice (ca de exemplu, capacitatile de a
compara si a opune, de a categorisi si a organiza, de a calcula si a verifica); a unor operatii
stiintifice (capacitatile de a explica diferitele cauze, de a corela, de a stabili relatii functionale,
de a prevedea rezultatele); a capacitatii de a stringe, sintetiza, organiza, asocia si comunica
informatii. Scopul metodelor la care ne referim aici este de a crea conditiile care sa favorizeze
dezvoltarea si implicarea unor asemenea capacitati in actul invatarii.

Clasificarea metodologiilor didactice


O metodă se caracterizează prin dominarea unor procedee într-un anumit timp, şi se pot
schimba, astfel încît metoda corespunzătoare să fie clasificată altfel.
1. din punct de vedere istoric:
- metode tradiţionale:expunerea, conversaţia, exercitiul etc.;
- metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, instruirea programată
2. din punct de vedere al extinderii sferei de aplicabilitate:
• metode generale: expunerea, prelegerea, conversatia, cursul magistral etc.;
• metode particulare: exerciţiul moral sau exemplul, în cazul educaţiei morale.
3. din puct de vedere a prezentării cunoştintelor:
• metode verbale, bazate pe cuvantul scris sau rostit;
• metode intuitive, bazate pe observarea directă,senzorială a obiectelor şi fenomenelor
realităţii.
4. din punct de vedere al angajarării elevilor la lectie:
• metode expozitive , centrate pe memoria reproductivă şi pe ascultarea pasivă
• metode active, care suscită activitatea de explorare personală a realitătii.
5. după funcţia didactică principală:
• cu funcţia principală de predare şi comunicare;
• cu funcţia principală de fixare şi consolidare;
• cu funcţia principală de verificare şi apreciere a rezultatelor muncii.
6. din punct de vedere al însuşirii materiei:
• metode algoritmice, bazate pe secvenţe operaţionale, stabile, prestabilit construite;
• metode euristice, bazate pe descoperire proprie şi rezolvare de probleme.
7. din punct de vedere al structurării muncii:
• metode individuale, pentru fiecare elev individual;
• metode de predare-învăţare în grupuri: de nivel sau omogene şi pe grupe eterogene;
• metode frontale, cu întreaga clasă
• metode combinate, prin alternări între variantele de mai sus.
8. după modul de percepţie - învătare conştientă, prin descoperire:
• metode bazate pe învăţarea prin receptare: expunerea, demonstraţia cu caracter expozitiv;
• metode care apar în preponderent descoperirii dirijate: conversaţia euristică, studiul de caz;
• metode de descoperire propriu-zisă: exercitiul euristic, brainstorming-ul etc.
9. după schimbării produse la elevi:
• metode heterostructurante: transformarea se produce prin altul, ca în cazul expunerii,
conversaţiei, studiului de caz, problematizării etc.;
• metode autostructurante: individul se transformă prin sine, prin descoperirea exercitiului.

Metode de comunicare orală – metode expozitive


Explicaţia: dezvăluie, clarifică situaţii, relaţii, legi, ipoteze, solicită analiza şi argumentarea logică a
faptelor sau cunoştinţelor.
Povestirea: expunere prin naraţiune, cu caracter plastic şi emoţional.
Descrierea: prezentarea analitică a proprietăţilor obiectelor şi fenomenelor.
Prelegerea: expunerea sistematică a unui volummare de cunoştinţe.
Metode de comunicare orală - metode conversative
Conversaţia – dialog didactic realizat printr-o succesiune de întrebări şi răspunsuri.
tipuri de conversaţii: introductivă, de reactualizare şi fixare, de verificare, catehetică,
euristică, conversaţia-joc etc.;
tipologia întrebărilor: reproductive, stimulative, aplicative, evaluative, directe, inversate, returnate,
de releu etc.;
cerinţe: precizie, conciziune, corectitudine gramaticală şi ştiinţifică, accesibile, nu solicită răspuns
monosilabic, nu includ răspunsul aşteptat.
Metode de comunicare orală - metode conversative
Conversaţia – dialog didactic realizat printr-o succesiune de întrebări şi răspunsuri.
tipuri de conversaţii: introductivă, de reactualizare şi fixare, de verificare, catehetică,
euristică, conversaţia-joc etc.;
tipologia întrebărilor: reproductive, stimulative, aplicative, evaluative, directe, inversate, returnate,
de releu etc.;
cerinţe: precizie, conciziune, corectitudine gramaticală şi ştiinţifică, accesibile, nu solicită răspuns
monosilabic, nu includ răspunsul aşteptat.
Metode de comunicare orală - metode conversative
Dezbaterea: schimb organizat de idei şi opinii.
variante: discuţia de grup, „masa rotundă”, brainstorming, discuţia Phillips 6/6, discuţia panel.
Problematizarea: prezentarea unor situaţiiproblemă, cu mai multe alternative de rezolvare, care
generează elevilor îndoială, incertitudine, curiozitate şi dorinţa de descoperire a soluţiei/soluţiilor.
problemă ≠ situaţie-problemă
Etape ale problematizării: perceperea, explorarea şi restructurarea datelor, căutarea soluţiilor,
alegerea soluţiei optime.
Metode de explorare directă a realităţii
Observaţia: urmărirea şi înregistrarea sistematică a datelor despre obiecte şi fenomene, în scopul
cunoaşterii lor.
Forme: dirijată, independentă, spontană, de scurtă/lungă durată etc.
Experimentul: provocarea intenţionată a unui fenomen în scopul studierii acestuia.
Tipuri: demonstrativ, aplicativ, de laborator, natural, individual/echipă etc.
Metode de explorare directă a realităţii
Studiul de caz: presupune confruntarea elevului cu o situaţie din viaţa reală („caz”) cu scopul de a
observa, înţelege, interpreta sau chiar soluţiona. Un caz reflectă o situaţie tipică, reprezentativă şi
semnificativă pentru anumite stări de lucruri.
Cerinţe solicitate:
autenticitate;
implică o situaţie-problemă, care cere un diagnostic sau o decizie;
complet şi relevant în raport cu obiectivele fixate;
stimulativ pentru elevi.
Metode de explorare indirectă a realităţii
Demonstraţia: prezentarea obiectelor şi fenomenelor reale sau substitute ale acestora,
pe baza unui suport material (natural, figurative sau simbolic).
forme: demonstraţia cu ajutorul obiectelor naturale / cu substitute (bi - tridimensionale,
simbolice) / cu ajutorul mijloacelor tehnice audiovideo / demonstraţia logică.
Modelarea: utilizarea modelelor prin care se reprezintă simplificat, dar esenţial, caracteristici ale
obiectelor şi fenomenelor, dificil de perceput şi cercetat în mod direct.
Metode de acţiune reală asupra realităţii
Exerciţiul: executarea repetată, conştientă şi sistematică a unor acţiuni, operaţii sau procedee în
scopul formării deprinderilor practice şi intelectuale sau a îmbunătăţirii unei performanţe.
Tipuri: introductive, curente, de consolidare, de verificare, individuale, de grup, dirijate/ semi-
dirijate / creative.
Proiectul: cercetare orientată spre un scop bine precizat, care este realizată prin îmbinarea
cunoştinţelor teoretice cu activitatea practică, finalizate cu un produs.
Metode de acţiune fictivă (simulată) asupra realităţii
 Jocul didactic: îmbină elementele instructive şi formative cu elemente distractive şi pot fi utilizate în
predarea diferitelor discipline de învăţământ.
Tipuri: jocuri senzoriale/logico-matematice/de orientare/de creaţie/de rol/de îndemânare (motrice,
practice etc.).
Învăţarea pe simulatoare: utilizarea unor sisteme tehnice artificiale, construite prin
analogie cu cele originale.
Metode pentru dezvoltarea gândirii critice
Prelegerea intensificată
S.I.N.E.L.G. (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi a Gândirii)
Jurnalul dublu
Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat
Organizatorul grafic
Cubul
Cvintetul
Ghidul de anticipaţie
Prelegerea intensificată
Atenuează dezavantajele prelegerii tradiţionale, ajutându-i pe elevi sau studenţi să se implice în
înţelegerea temei prin activităţi de interogare, interpretare sau de reflecţie.
Prelegerea intensificată presupune parcurgerea mai multor etape:
etapa de evocare - profesorul solicită studenţilor realizarea unor sarcini de tipul: întocmirea unor
liste de idei, cunoştinţe pe care ei le deţin în legătură cu tema ce urmează să fie dezvoltată, discuţii în
perechi sau grupuri mici pe marginea unei întrebări puse de profesor sau descoperirea unor posibile
conexiuni între ideile sau conceptele prezentate în avans de către profesor;
etapa de realizare a sensului – prezentarea conţinutului prelegerii, alternat cu momente de
reflecţie şi de interogare a studenţilor. Prezentarea unui conţinut de idei durează 10-15 minute, după
care se alocă timp studenţilor pentru a-şi
compara ideile iniţiale cu cele prezentate, să răspundă individual sau în perechi la o întrebare a
profesorului care este în legătură directă cu ceea ce tocmai s-a prezentat sau să anticipeze despre ce
va fi vorba în următoarea parte a prelegerii etc. Această succesiune de momente se derulează pe tot
parcursul prelegerii.
etapa de reflecţie - profesorul solicită rezolvarea unui exerciţiu sau răspunsul la o întrebare care
să-i pe ajute studenţi să reflecteze asupra materialului prezentat în timpul prelegerii (individual/în
diade/în grupuri mici); elaborarea unui eseu de
cinci minute, în care să prezinte pe scurt o idee învăţată în timpul prelegerii, să formuleze cel puţin o
întrebare referitoare la materialul expus sau să realizeze un scurt comentariu cu privire la temă sau la
activitate. Aceste eseuri sunt apoi colectate de către profesor, constituindu-se într-un feedback foarte
important pentru acesta cu privire la felul în care studenţii au receptat informaţia.
SINELG
Solicită citirea atentă a unui text, marcând pe marginea acestuia semne specifice, după cum
urmează:
Ö - informaţie cunoscută;
+ - informaţie nouă;
- - informaţie contradictorie/diferită de cea cunoscută anterior;
? – informaţie neclară, solicită explicaţii suplimentare.
Metoda SINELG asigură menţinerea implicării active
a gândirii elevilor în citirea unui text şi monitorizează
gradul de înţelegere a unui conţinut de idei
Metode
de învăţare prin cooperare
Gândiţi/Lucraţi în perechi/Comunicaţi
Predarea reciprocă
Mozaic
Reţeaua de discuţii
Controversa academică
Linia valorilor
Turul galeriei
Unul stă, trei circulă
Reţeaua de discuţii
Metodă de învăţare bazată pe activitatea în grup, ghidată de una sau mai multe întrebări formulate
de profesor care admit răspunsuri diferite, rezultat al unor opţiuni bazate pe argumente.
Metodă presupune studiul prealabil al unui conţinut informaţional, al unui text care conţine idei
susceptibile de interpretări diferite.
Profesorul formulează o întrebare cu răspuns binar (afirmativ şi negativ): Ar trebui interzisă în
totalitate poluarea atmosferei,
începând chiar de mâine? Elevii beneficiază de un timp de gândire pentru formularea propriilor puncte
de vedere, apoi se grupează în funcţie de poziţia pe care o au, elaborând o listă de motive pro sau
contra, urmând să se realizeze dezbaterea între susţinătorii celor două poziţii.
Aplicarea metodei solicită respectate anumitor cerinţe:
oferirea de argumente clare şi solide;
concentrarea pe demontarea argumentelor poziţiei adverse şi nu pe „atacul la persoană”;
posibilitatea schimbării poziţiei elevilor, dacă argumentele colegilor au reuşit să-i convingă.
În final, se poate cere elevilor să-şi exprime în scris poziţia finală cu argumente cât mai
convingătoare.
Mozaic (Jigsaw)
Metoda necesită utilizarea unui material în formă scrisă (de exemplu un text din manual sau scris de
profesor, un articol etc.) şi structurarea clasei în grupuri eterogene de 4-5 elevi.
Metoda presupune parcurgerea mai multor etape:
se formează grupuri de 4-5 elevi, numite grupuri de baştină (profesorul împarte textul de studiat
într-un număr de părţi egal cu numărul de grupuri constituite);
se constituie grupurile de experţi (prin numărare de la 1 la 4 sau 5, astfel: elevii cu numărul 1
formează grupul numărul 1, cei cu numărul 2 al doilea grup etc.). Fiecare grup de experţi studiază tip
de 15-20 de minute partea din text, repartizată de profesor, identificând ideile principale şi modul
cumvor preda aceste idei colegilor.
elevii revin la grupurile de baştină şi pe rând predau conţinutul în care sunt „experţi”. În cazul unor
nelămuriri, elevii pot cere clarificări colegului â „expert” în fragmentul de unde provine problema. La
sfârşitul orei elevii trebuie să cunoască întregul text de studiat.
Profesorul monitorizează predarea, urmărind desfăşurarea activităţii în cadrul grupurilor şi se asigură
că informaţia este transmisă şi asimilată corect. În final, profesorul evaluează stăpânirea individuală a
materialului (prin întrebări adresate întregii clase, prin lucrări scrise.

Analiză comparativă
Metode tradiţionale Metode moderne – Metode
- centrate pe elev interactive
centrate pe
profesor
centrate pe axate pe învăţare, integrează în
predare, pe pe explorare, sisteme didactice
transmiterea de cercetare, acţiune; variate metode
cunoştinţe; activ-participative; verbale, iconice,
dominant încurajează active;
verbaliste; gândirea şi stimulează
induc pasivism; creativitatea elevilor; participarea activă
solicită promovează (personală) şi
reproducerea cooperarea; interacţiunea cu
informaţiilor; relaţii de colegii şi profesorii;
caracter aplicativ conducere învăţarea
redus; democratice presupune
promovează documentare,
competiţia; evaluare, schimb de
conducere rigidă opinii şi rezolvări
a instruirii. de probleme.