Sunteți pe pagina 1din 11

ARGUMENT

Majoritatea pielii tabacite se obtin azi din piei de vite, dar si de oi, porci, capre, rechini,
aligatori, struti, serpi si soparle. Pieile brute ale animalelor macelarite sunt de obicei conservate
pana cand sunt prelucrate. Cele trei metode principale utilizate pentru a prepara (conserva) pieile
brute sunt uscate la aer, sararea umeda si sararea uscata.

Pentru transformarea pieilor brute in piele tabacita, ele se inmoaie intai in apa si se spala,
pentru a inlatura agentii de preparare si impuritatile. Apoi se curata orice urma de carne ramasa
pe partea interioara a pieli. Pentru a inlatura parul nedorit (sau tepii), si stratul extern de tesut al
pielii numit epiderma, pieile sunt imbibate cu var nestins si apoi curatate. Spalarea si tratarea
chimica inlatura varul nestins si actiunea enzimelor inmoaie pielea. Procesul de transformare a
pieilor preparate in piele tabacita este un tratament chimic numit tabacire. Tabacirea se face cu
tananti vegetali sau cu tananti minerali. Tabacirea cu tananti vegetali s-a utilizat pana in anii
1850.

Procesul poate dura de la 12 ore pana la 6 saptamani, pieile brute fiind imbibate in solutii
tot mai tari din extracte de plante. Acestea se obtin din diferiti arbori si arbusti, in special din
lemnul de quebracho si din scoarta de mimoza. Toate aceste extracte contin tanin (acid tanic)
care se combina cu proteinele din piele si le transforma in materialul stabil cunoscut ca piele
tabacita. Principala metoda de tabacire cu tanati minerali este tabacirea ci crom, introdusa in anii
1850. pieile brute sunt tratate cu o solutie de dicromat de sodiu.

Dupa tabacire, pieile sunt adesea despicate, rezultand mai multe straturi de piele. Acestea
se vopsesc si apoi se trateaza cu grasime pentru a impiedica pielea sa se usuce intr-o masa tare si
inflexibila. Dupa uscare, pielea este invelita cu o solutie de finisare, de obicei rasina acrilica, si
adesea i se da luciu prin aplicarea unui strat de acoperire din nitroceluloza
Capitolul I :Prelucrarea pieilor

1.1.Piele. Definitie . Clasificarea

Pielea sau tegumentul este un invelis conjunctivo-epitelial care acopera corpul in


intregime si se continua cu semimucoasele si mucoasele cavitatilor naturale. Suprafata sa totala
medie de 1,5-2 m2 corespunde unei greutati de 3,5-4 kg, ceea ce reprezinta 6% din greutatea
totala a corpului. Grosimea ei variaza in functie de varsta, sex si regiune. [11, 16, 23, 25, 28, 29,
39, 43, 44, 46, 60, 65]

Culoarea este determinata de mai multi factori, mai importanti fiind:

– cantitatea de melanina din epiderm si derm;

– gradul de vascularizatie al dermului superficial, precum si concentratia de oxihemoglobina si


hemoglobina redusa;

– cantitatea de caroten din stratul cornos si hipoderm.[11, 16, 23, 60]

STRUCTURA PIELII.

Din punct de vedere histologic se diferentiaza trei straturi principale suprapuse:[25, 28]

– epidermul - de natura epiteliala,

– dermul - de natura conjunctiva,

– hipodermul - de natura conjunctiva in care se includ urmatoarele anexe: aparatul pilo-sebaceu


si glandele sudoripare.[23, 29, 60, 67]

1.1.1. Epidermul este un epiteliu pluristratificat, pavimentos, cu evolutie fiziologica


progresiva spre conificare, are grosimea variabila, functie de regiune: 6-36 mm pe fata si 1 mm
pe palme si talpi.

Este alcatuit din cinci straturi de celule:

– stratul cornos;

– stratul lucid;

– stratul granulos;

– stratul filamentos, spinos sau stratul mucos Malpighi;


– stratul bazal sau germinativ .

Stratul cornos, asezat la suprafata pielii, cu o grosime variabila ,


este un invelis protector, alcatuit din 4-10 randuri de celule lipsite de nucleu, turtite,
orizontalizate, reduse la un invelis periferic de keratina.

Stratul lucid este alcatuit din celule fusiforme, turtite, translucide, care contin granulatii
fine de grasime, formate din eleidina, care da substanta responsabila de aspectul refringent,
caracteristic.

Stratul granulos contine 5-6 randuri de celule, romboidale, cu axul mare orizontal. Ele
sunt insa ceva mai plate si ca urmare raportul nucleu/citoplasma scade. Caracteristica stratului
granulos este acumularea de keratohialina, o substanta cu mare afinitate pentru coloranti.

Stratul spinos sau filamentos este alcatuit din 6-20 randuri de celule cu forma sferica, cu
nucleu central, asezate in mozaic, celule care se aplatizeaza spre suprafata

Stratul bazal este constituit dintr-un singur rand de celule – keratinocite – cilindrice care
contin un nucleu central.

Epidermul nu dispune de vase de sange sau limfatice iar hranirea lui se realizeaza prin capilarele
din derm. De asemenea lipsesc nervii senzitivi.[11, 23, 60, 67, 79]

1.1.2. Dermul (corium, corion, cutis) – situat imediat sub epiderm, este alcatuit dintr-o
retea de fibre proteice, dintr-o matrice interfibrilara si din celule. Acestea reprezinta o masa de
tesut conjunctiv cu grosimea de 1/10 mm. Aproximativ 90% din fibrele proteice ale dermului
sunt formate din colagen, 10% de elastina, cantitatea de reticulina fiind foarte mica (fig.
1).[11,60, 67, 79]

Se descriu doua straturi: dermul papilar si dermul reticular.

Dermul papilar este format din tesut conjunctiv bogat in substanta fundamentala,
fibroblasti, celule pigmentare, fibre de reticulina, fibre elastice si elemente vasculo-nervoase.
Este separat de epiderm printr-o linie sinuoasa cu proeminente numite papile, dispuse neregulat
si mai frecvente in regiunile cu sensibilitate mai mare. In papile se gasesc terminatii nervoase
cunoscute sub numele de corpusculi tactili.

Dermul reticular sau dermul propriu-zis (corion) cuprinde 4/5 din grosimea totala a
dermului.
Fir de par

Fig.1-Reprezentarea schematica a structurii pielii.

Este format dintr-un mare numar de fibre colagene groase, dispuse in fascicule
tangentiale si perpendiculare pe suprafata pielii, din fire si lamele elastice si putini fibroblasti.
Datorita acestei structuri, dermul reticular este tesutul de

rezistenta al pielii.[11, 16, 23, 28, 60, 71]

Dermul este strabatut de segmentele secretorii ale glandelor sudoripare,

contine glandele sebacee, partea superioara a foliculilor pilosi, vase si nervi.

Reteaua de fibre a dermului cuprinde:[11, 23, 29, 44, 60, 67]

a)fibre conjunctive;

b)fibre reticulare;

c)fibre elastice.

Fibrele conjunctive sunt compuse dintr-o substanta albuminoasa colagenul, care


constituie 3% din greutatea organismului si 30-35% din cantitatea totala a proteinelor; restul de
40% din cantitatea totala este repartizat in piele.

Colagenul este o scleroproteina care, ca parte componenta a tesutului conjunctiv, formeaza


majoritatea masei proteice a tendoanelor, ligamentelor, oaselor, cartilajelor si pielii. Contine in
cantitate mare glicina (30%), prolina si hidroxiprolina (22%) care, cu exceptia elastinei, nu se
gaseste in nici o alta proteina din organismul animal. Macromoleculele de colagen sunt alcatuite
din trei lanturi polipeptidice de aminoacizi.

Intre elementele fibrilare ale colagenului se intercaleaza o substanta amorfa,


numita substanta fundamentala sau substanta interfibrilara, formata dintr-un gel amorf compus
din mucopolizaharide (acid hialuronic, acid condroitin sulfuric si mucoitin sulfuric).[11, 60, 67]

Pielea finită este un produs obținut din piei crude și blănuri, printr-un proces tehnologic complex,
păstrându-i totodată caracterul natural al fibrei și proprietățile structurale.

Topografia pielii brute

Tipologia pieilor este foarte variată, fiind diferențiată din punct de vedere al mărimii, grosimii și
a structurii sale histologice; o singură bucată de piele poate să aibă o structură variată pe diferite
porțiuni ale suprafeței sale. De aceea pielea a fost împărțită în regiuni, după natura,
compactitatea și grosimea țesutului fibrelor.

Cruponul, cea mai rezistentă și valoroasă parte a pielii, este format din pielea din regiunea
spinării animalului, limitată în față prin linia caracteristică de îngroșare a pielii la gât și lateral de
liniile de început ale poalei. Este format din fibre lungi împâslite într-un țesut compact și
rezistent, cu o grosime aproximativ egală pe toată suprafața sa. Reprezintă aproximativ 50% din
suprafața totală a pielii.

Gâtul reprezintă pielea de pe spatele animalului care se găsește în continuarea cruponului,


cuprinzând și o parte din pielea capului. Țesutul este mai afânat, cu fibre mai scurte, iar grosimea
pielii variază în limite foarte largi.

Poalele sunt părți laterale ale pielii și încep de la linia cruponului, având o structură rară și nu
atât de fermă ca cea a cruponului.

Măsurarea suprafeței pieilor

Pielea finită este măsurată cu ajutorul unor dispozitive mecanice sau electronice, valoarea
suprafeței fiind ștampilată automat pe piele, fie în metri pătrați (m2), fie în picioare pătrate
(sq.ft.).
1m2 = 100 dm2 = 10,76 sq.ft.; 1 sq.ft. = 0,0929 m2 = 30,48 cm X30,48 cm

Sisteme de tăbăcire

Procedeele de transformare a pieilor brute în piei fabricate sunt diferite, în funcție de destinația
finală a produsului, cerințele clienților, moda etc.
Cea mai importantă operație în procesul de prelucrare al pieilor este tăbăcirea prin care, pielea
gelatină, putrescibilă, se transformă într-un material neputrescibil, și anume pielea tabacită. În
funcție de tipul și cantitatea de agent de tăbăcire utilizat, se obțin diferite sortimente de piei
tăbăcite (piei cromate – tăbăcite cu săruri bazice de crom, piei vegetale – tăbăcite cu tananți
vegetali, piei wet-white – tăbăcite cu polimeri/rășini tanante etc.).
Industria chimică a realizat agenți de tăbăcire folosind caracteristicile materialelor naturale.
Această diversitate a metodelor de tăbăcire a condus la o diversitate de sortimente de piele și
implicit la o diversificare a posibilelor aplicații ale acestora.

Tăbăcirea cu săruri de Crom


Cromul III este larg utilizat ca agent tanant, aproximativ 85% din pieile produse astăzi în lume
fiind tăbăcite cu crom.

Tăbăcirea vegetală
Tăbăcirea vegetală este o formă de tăbăcire foarte veche, datând de cel puțin 4.000 de ani, ea
fiind practicată tradițional prin folosirea metodei bazinelor.
Există o serie de articole la care se cere o anumită plinatate, comportare bună la presare,
menținerea formei, cât și rezistența la purtare, inclusiv a celor din clasa free of Crom (fără crom),
tăbăcirea vegetală rămâne de neînlocuit.
În funcție de nevoile sortimentale, prescripțiile tehnologice, ecologice, cât și din rațiuni de cost,
la nivel industrial se practică tot mai mult tăbăcirile combinate la care se intervine și cu alte clase
de materiale, toate tăbăcirile gravitând însă în jurul proprietăților conferite de cele două sisteme.

Sortimente de piei prelucrate

Denumirile purtate de piei provin de la scopul căruia îi sunt destinate, de la proveniența materiei
prime, de la modul de prelucrare sau de la localitatea sau țara unde au apărut pentru prima data
sau, mai rar, de la numele fabricilor și mărcilor, existând la nivel mondial peste 85 de
sortimente.

Piei blanc
Se prelucrează de obicei prin tăbacire vegetală, dar o tăbăcire ușoară, care să nu încarce prea
mult fibrele colagenice. Ungerea se face după uscare, finisare pe față, pieile primind astfel un
luciu mecanic. Se folosesc în special pentru harnașamente, curelărie, marochinărie, încălțăminte.

Piei nubuc
Se obțin prin tăbăcire în crom, vopsire în adancime și finisare printr-o polizare fină a feței. Au
aspect catifelat și își deschid sau închid culoarea la ștergerea suprafeței cu mâna. Se folosesc la
încălțăminte sau marochinărie.

Piei Anilin
Sunt piei cu moliciune deosebită, finisaj transparent, plăcute la atingere. Aceste piei prezintă un
finisaj special, satinat, lavabil.
Piei semi-anilin
Se pot încadra între pieile anilin și nappa, combinând calitățile celor două sortimente.

Piei nappa
Piei tăbăcite cu crom, vopsite, finisate pe față (porii sunt închiși), dar pot fi și presate, moi, suple.
Au o bună rezistență la umezeală și la murdărire.
Velurul
Spalt obținut din piei de bovină, tăbăcit mineral (cu crom), finisat velurat (vârfurile fibrelor
ridicate îi dă aspectul țesăturii textile – velur), destinat fețelor de încălțăminte.

Scurt istoric al prelucrării pieilor

Pieile de animal și blănurile au fost folosite încă de la începuturile existenței omului, atât ca și
adăpost, cât și ca material pentru acoperirea corpului. Însoțind omul în dezvoltarea lui, există
posibilitatea de a caracteriza gradul civilizației umane într-o anumită etapă dupa modul cum era
prelucrată și folosită pielea în epoca respectivă.
Prelucrarea pielii tăbăcite folosind aportul agenților de tăbăcire datează din Epoca de piatră
(8000 î.Hr.).
Tăbăcirea cu materiale tanante obținute din scoarță, lemn, fructe și frunze de copac datează din
Epoca de bronz (2000 î.Hr.).
Cel mai vechi “document” care atestă prelucrarea pieilor pe teritoriul României este tăblița de lut
nr.3 de la Tărtăria, datată 2900 î.Hr., în care sunt redate în maniera ideogramelor egiptene pieile
de animal.
Principalele metode de tăbăcire utilizate de-alungul timpului sunt:
- tăbăcirea cu materiale tanante din scoarță, lemn, fructe și frunze de copaci;
- tăbăcirea cu fum;
- tăbăcirea cu grăsimi de animale sau pești;
- tăbăcirea cu anumite săruri minerale (în special săruri de aluminiu și crom);
- tăbăcirea cu sintani și alte materiale sintetizate de om .
Începând cu 1900 tăbăcirea cu săruri de crom a devenit cea mai utilizată metodă de tăbăcire
datorită timpului scurt necesar în comparație cu tăbăcirea cu scoață, metodă ce putea dura până la
15 luni.
Dupa culoarea pielii tăbăcite se poate determina metoda de tăbăcire utilizată: maro pentru
tăbăcirea cu scoarță, galbuie pentru metoda semis, albă pentru tăbăcirea cu alaun, gri-argintiu
pentru tăbăcirea în crom.
Diferitele metode de tăbăcire și finisare sunt utilizate în funcție de destinația finală a produsului.
De exemplu, pieile pentru tălpile de pantofi au caracteristici diferite față de cele pentru mobilă,
mănuși, îmbrăcăminte, pentru legarea cărților sau alte obiecte din piele.

Conservarea pieilor brute prin sarare

Dupa ce pielea a fost jupuită de pe animal, este supusă degradării de către enzimele celulare din
piele și de către enzimele produse de bacteriile din mediul înconjurător. Scopul conservării
pieilor crude este de a stopa toate tipurile de activitate a enzimelor degradante.
Dintre metodele de conservare existente, sarare, uscare, refrigerare etc., cea mai folosită este
conservarea cu sare.
Conservarea cu sare este o metodă în care pieile crude sunt tratate cu sare, iar conservarea se
obține prin reducerea conținutului de umiditate al pieilor, care la randul ei induce inhibarea
dezvoltării și activității bacteriilor și, prin urmare, prevenirea producției de enzime degradante.

Principalele operații tehnologice ale procesului de prelucrare a pieilor


Producția de piele este un proces tehnologic complex, ce cuprinde atât procese chimice,
enzimatice, cât și fizice și mecanice.

Depozitare și Sortare Pieile brute conservate sunt depozitate într-un loc răcoros, fiind sortate pe
calități și tipuri de greutate înainte de introducere în fluxul de fabricație.
Înmuierea Înmuierea este operația prin care se realizează rehidratarea pieilor conservate și
eliminarea murdăriei.
Descărnarea Prin această operație sunt înlăturate resturile de carne sau de grăsime rămase pe
suprafața pieilor, cu ajutorul unei mașini. Descărnarea tradițională era făcută cu un cuțit special
și un suport din lemn. (caslău)
Cenușărirea Constă în imersarea pieilor într-o soluție alcalină de deparare care face posibilă
degradarea cheratinei din păr și a epidermei. În timpul acestui proces sunt degradate și alte
componente ale pielii, care sunt eliminate prin spălare în flotă.

Decalcificarea, Piclarea și Tăbăcirea

Decalcificarea are ca scop principal reducerea graduală a alcalinității pieilor înaintea piclării.
Piclarea are două funcții importante, ca etapă de prelucrare care pregătește pielea pentru tăbăcire
și ca etapa intermediară, în care pieile piclate pot fi comercializate și depozitate.
Tăbăcirea este operația cheie a întregului proces tehnologic prin care pielea gelatină putrescibilă
este transformată într-un material neputrescibil, denumit piele tăbăcită.
Stoarcerea Pieile umede sunt apoi introduse în mașina de stors pentru eliminarea excesului de
apă. Unele mașini realizează în același timp și întinderea pieilor – mașini de stors-întins.

Despicarea (Spălțuirea)
Se execută, la majoritatea pieilor, în stare de gelatină sau tăbăcită, pentru obținerea grosimii
dorite pe întreaga suprafață a pielii, acest lucru realizându-se cu ajutorul unei mașini prevazută
cu un cuțit bandă.
Subprodusul rezultat este spalțul, folosit pentru realizarea unor sortimente de piele ca velur,
marochinărie, brant.

Neutralizarea, Vopsirea și Ungerea

Neutralizarea- scopul acestei operații este de a îndepărta din pielea tăbăcită cu săruri bazice de
crom, a sărurilor solubile de crom sau de metale alcaline și a acizilor liberi, a căror prezență
influențează negativ operațiile ulterioare.
Vopsirea - înfrumusețează aspectul pielii fabricate, modul de execuție și materialele folosite fiind
în funcție de sortimentul dorit.
Ungerea - se face cu scopul de a lubrifia fibrele pielii tăbăcite, pentru a reduce frecarea internă,
pentru a da moliciune și suplețe pielii și pentru a micșora indicele de absorbție al apei și
permeabilitatea pentru aer.
Uscarea Uscarea pieilor după tăbăcire și după efectuarea operațiilor de pregătire în vederea
finisării este o operație necesară pentru eliminarea excesului de apă. Fără aceasta, operațiile
următoare nu pot fi efectuate. Utilajele folosite sunt:
- uscătorul cu vid – reduce durata uscării, contribuind și la o oarecare creștere a suprafeței;
- uscătoare pe sticlă sau pe rame – duc la un randament mai mare în suprafață și se utilizează
pentru piei tăbăcite mineral;
- uscătoare - tunel cu bandă transportoare – se folosesc în special pentru piei tăbăcite vegetal.
Umezirea Se face cu scopul de a reda parțial umiditatea pielii, pierdută la uscare, în vederea
executării în bune condiții a unor operații mecanice și pentru ca pielea să primească o serie de
proprietăți – moliciune, elasticitate.

Finisarea
Procedeul de finisare a pieilor constă în efectuarea unei mari varietăți de operații, într-o
succesiune și intensitate specifică fiecărui semifabricat.
Prin finisarea pielii, suprafeței acesteia i se conferă:
A. Protecție împotriva contaminanților (apă, ulei, murdărie);
B. Culoare, fie pentru a modifica, fie pentru a înfrumuseța culoarea obținută la vopsire, fie pentru
a uniformiza culoarea;
C. Modificarea tuseului, a luciului și a performanței fizice;
D. Calitate ameliorată prin ascunderea defectelor de suprafață;
E. Efecte atractive de modă și ornamentale.
Arta finisajului constă în executarea diferitelor operații mecanice (întindere, stoluire, șlefuire,
deprafare, lustruire, călcare și presare, văltuire etc) și aplicarea diverselor produse de acoperire
fără a diminua caracteristicile naturale ale pielii, atat pe cele vizuale, cât și pe cele de suplețe și
“respirație” ale pielii.

Controlul calității Calitatea este parametrul de bază în fiecare etapă a fluxului tehnologic.
Controlul final este cel care asigură îndeplinirea standardelor de calitate specifice fiecărui
sortiment, pe tot parcursul procesului de fabricație a pieilor.
Măsurare, Ambalare Pielea este acum măsurată electronic, ambalată și gata de vânzare.

Depozitarea pielii finite


Unele dintre însușirile importante ale pieilor finite, cum este elasticitatea, suplețea și
capacitatea de a se plia, depind de conținutul de umiditate al acestora, motiv pentru care trebuie
să se acorde o atenție deosebită condițiilor de depozitare. Aceasta ar trebui să se facă într-un loc
răcoros, nu foarte uscat, ventilat, la temperaturi situate între 10-15°C, cu un nivel de umiditate
relativă de 50-75%. Dacă nivelul de umiditate scade prea mult atunci pielea se întărește și are
tendința de crăpare a feței. Dacă umiditatea crește prea mult, pielea poate prezenta pete de
mucegai. De asemenea, lumina directă a soarelui ar trebui evitată, deoarece în caz contrar poate
apărea pericolul decolorării sau pot apărea pete de grăsime.
O depozitare corespunzătoare se poate realiza în dulapuri sau pe rafturi, raftul de jos având o
distanță de cel puțin 10 cm de la podea, iar înălțimea stivei de piei nu trebuie să depășească 1 m.

Intreținerea articolelor din piele

Scopul întreținerii articolelor din piele este păstrarea caracteristicilor acesteia în timpul utilizării ,
o durată cât mai lungă de timp.
Se pot lua în considerare două modalități de întreținere a articolelor din piele:
a) Întreținerea suprafeței
Articolele de piele și pantofii sunt întreținuți, în mod obișnuit, cu creme și emulsii de ceară având
ca și scop atât înfrumusețarea, cât și protecția împotriva murdăriei.
b) Întreținerea de fond
Întreținerea de fond este realizată cu uleiuri și grăsimi speciale. Acestea asigură moliciunea pielii
și ajută la creșterea nivelului de impermeabilitae al acesteia.
Întreținerea diferitelor sortimente de piei finite
1. Întreținerea obiectelor din piele velur, spalt velur, și a nubucului
În aceste cazuri nu sunt utilizate grăsimi sau ceruri, deoarece acestea ar închide sau ar lipi
suprafața pielii.
Aceste tipuri de piei sunt curățate prin periaj sau printr-o ușoară șlefuire cu hârtie abrazivă,
eliminând murdăria sau zonele pătate. Se recomandă folosirea spray-urilor de impregnare.
2. Întreținerea obiectelor din piele Nappa
În funcție de necesități, aceste tipuri de suprafețe ar trebui curățate cu detergenți slabi. Trebuie
evitată înmuierea pielii. După uscarea la temperatura camerei, pielea trebuie unsă cu creme
speciale și lustruită cu o cârpă curată.
În cazul în care, cu toate măsurile de întreținere luate, obiectele de îmbrăcăminte din piele arată
de nepurtat, soluția este o curățătorie specializată. Acolo va fi curățată profesional, impregnată și
printr-un tuseu de culoare va fi adusă din nou la viață.

categoria de piei finite

Tipuri de piele
Echipa VANZARI-PIELE.RO va sta la dispozitie cu piei naturale, de origine animala, de cea
mai buna calitate. Determinati sa fim pe placul tuturor iubitorilor de piei, am reusit sa cream o
gama completa de sortimente de piei naturale. Cu siguranta putem sa va furnizam materialele de
piele pe care le cautati sau de care aveti nevoie.

Piele de bovina
Pielea de vaca pe care o comercializam poate fi folosita si prelucrata in produse finite felurite:
tapiterie (mobilier, auto), incaltaminte, marochinarie, curele. Originea pieii: Italia.

Piele de ovina
Pielea de oaie pe care o comercializam poate fi folosita si prelucrata in produse finite felurite:
incaltaminte, marochinarie, confectii. Originea pieii: Italia.
Piele de caprina
Pielea de capra pe care o comercializam poate fi folosita si prelucrata in produse finite felurite:
incaltaminte, marochinarie, confectii. Originea pieii: Italia.

Piele de porcina
Pielea de porc pe care o comercializam poate fi folosita si prelucrata in produse finite felurite:
incaltaminte, marochinarie, confectii. Originea pieii: Italia.

Va invitam sa ne contactati cu incredere. Echipa noastra va gasi intotdeauna solutia pe care o


cautati! Sustinem activitatea micilor producatori de confectii, accesorii si de alte produse din si
cu piele naturala.

Pentru noi, nicio comanda nu este prea mica. Onoram toate solicitarile, cu acelasi profesionalism
si seriozitate.

Calitatea este cuvantul-cheie care defineste toate produsele pe care le comercializam, indiferent
daca partenerii nostri sunt societati, mici si mari, sau artizani pasionati de munca pieii adevarate.

Inlocuitori de piele

S-ar putea să vă placă și