Preda Catalin Conflictele sociale

GRUPURILE SI SOCIABILITATEA

1. Sodalitate, sociabilitate, socialitate

Valenta umanã de a se asocia cu semenii a fost conceptualizatã în mai multe

moduri (Baechler):
 sodalitate – capacitatea umanã de a întemeia grupuri, definite ca unitãti de
activitate (cupluri, familii, echipe etc.);
 sociabilitate (termenul “sociabil” este cunoscut din 1522!) – capacitatea umanã de
a forma retele prin care unitãtile de activitate transmit informatii ce le exprimã
interesele, opiniile etc.;
 socialitate – capacitatea umanã de a mentine împreunã grupurile si retelele, de a
le asigura coerenta si coeziunea ce le constituie în societãti.
Sociabilitatea este un concept central al sociologiei, fiind consideratã premisa
constitutivã a societãtii si este explicatã în douã moduri:
 consecintã a naturii umane (instinct social);
 un produs al ratiunii, o normã sau o valoare socialã.

2. Grupurile sociale

Grupul social este important în sociologie. Punctul de vedere individualist nu este

productiv; viata socialã apare în esentã ca fiind mai degrabã opera unor grupuri decât a
indivizilor considerati ca atare.
Schimbãrile sociale sunt produse de grupuri, state, clase, natiuni, multimi.
Sociologia trebuie sã rãspundã: “Ce sunt grupurile?”, “Prin ce se deosebesc între
ele!”, “Ce functii au?”
Grupul social reprezintã un ansamblu de persoane caracterizat de o
anumitã structurã si cu o culturã specificã, rezultat din relatiile si procesele
psiho-sociale dezvoltate în cadrul sãu.
Grupurile sociale sunt unitãti, ansambluri de indivizi conditionate social-istoric
reunite prin anumite relatii si activitãti.
Studiul sistematic – din punct de vedere sociologic – al grupului social a fost
dezvoltat de Scoala de la Chicago (Thomas, Park, Mead) care considerã grupul ca
faptul social primar. Pentru a sublinia ideea de dezvoltare a grupului si procesele din
interiorul sãu, Lewin dezvoltã ideea dinamicii de grup.
Clasificare grupurilor se poate face dupã mai multe criterii:
1. dupã tipul de relatii:
 grupuri primare (“face-to-face”) – relatii directe între membri;
 grupuri secundare (Cooley);
2. dupã normalitate:
 grupuri formale (oficiale, institutionalizate);
 grupuri informale (neoficiale);
3. dupã apartenentã:
 grupuri de apartenentã (Hyman, Merton);
 grupuri de referintã (grupurile din care individul ar dori/doreste sã facã
parte; aceste grupuri au mai multe functii: normativã, comparativã, publicã).

1
 Preda Catalin Conflictele sociale

3. Tipuri de grupuri

3.1. Cuplul. Este cel mai mic grup posibil si existenta sa trebuie corelatã cu
câteva caracteristici recente alte atitudinilor fatã de cãsãtorie:
 coabitarea – acceptarea de a alcãtui un cuplu fãrã ritul social al cãsãtoriei;
 instabilitatea relatiilor premaritale si maritale;
 întârzierea pronuntatã a vârstei de cãsãtorie;
 celibatul; explicat prin mai multi factori din care principalul pare a fi conceptia
partenerilor de a-si asigura conditiile pentru urmãrirea/atingerea obiectivelor proprii.

3.2. Grupul mic.

 de la 2 la 30-40 chiar 70-80 indivizi;
 momentul decisiv al aparitiei grupului mic îl reprezintã activitatea de muncã, dar si
criterii afective, preferentiale;
 din numãrul de membri rezultã anumite caracteristici:
 relatii complexe
 relatii de comunicare
 relatii de simpatie, de afinitate
 structuri de dominare
 coeziunea de grup – mãsura în care grupul este unit, dispune de unitate;
coeziunea:
 are un sens valoric
 factor temporal – se realizeazã în timp
 dinamica specificã a statutelor si rolurilor
Ca efect al coeziunii si dinamicii de grup apare climatul de grup (atmosfera).
Coeziunea + climatul  factori ai productivitãtii grupului.

3.3. Grupul mare (grupul secundar)

Grupul secundar constã din douã sau mai multe persoane implicate într-o relatie
impersonalã si au un scop practic specific. Oamenii coopereazã cu alti semeni pentru
realizarea unui scop. Spre deosebire de grupul primar, relatia dintre membrii grupului
secundar este un mijloc pentru atingerea unui tel. Exemple de grupuri secundare:
corporatiile, scolile, unitãtile de muncã, unitãtile militare, comunitãtile etnice si nationale.
Prin natura lor, grupurile secundare se manifestã ca medii sociale în care indivizii se
produc ca actori sociali. Relatiile interumane se stabilesc în temeiul unor regulamente
pe care, fie cã le acceptã sau nu, individul trebuie sã le respecte. Numai astfel insul
integrat într-un grup secundar este acceptat ca membru si poate sã realizeze scopurile
sale. Mai mult, în acest tip de grup, oamenii se reunesc dincolo de diferentele ce-i
marcheazã, pentru cã nu au altã cale de înfãptuire a intereselor lor. Ilustrativ este în
acest sens grupul secundar specific unitãtilor de muncã. Într-o uzinã lucreazã insi ce
urmãresc, prin interactiunea lor, motivatia si satisfactia date de exercitarea unei ocupatii
sau obtinerea unui câstig, prestigiu profesional etc. Dacã grupul primar rãmâne prioritar
în socializarea primarã a individului, initiindu-l si introducându-l în mecanismele vietii de
grup si ale vietii sociale, grupul secundar are rol esential în afirmarea socialã si
profesionalã a individului. În grupurile secundare insul fiinteazã ca realitate socialã.
Grupul primar actioneazã pentru insul concret, iar grupul secundar activeazã individual
prin statusurile sale. De pildã, în grupul primar poti fi prieten, conditie suficientã. În
grupul secundar existi cu precãdere printr-un status social, profesional, cultural, religios
etc.
2
 Preda Catalin Conflictele sociale

O problemã asociatã analizei grupului secundar o reprezintã relatia acestuia cu

grupul primar. Relatiile caracteristice grupului primar se pot desfãsura în cadrul grupului
secundar. Situatia poate fi întâlnitã, de regulã, în unitãtile de muncã, unde oamenii
dezvoltã, adesea, relatii de prietenie cu colegii de muncã. În acelasi mod au loc relatii
între oameni în cadrul unitãtilor de învãtãmânt. Trebuie spus cã în anumite contexte
sociale sau culturale, relatiile interumane din grupurile secundare se pot organiza si ca
alternativã la influenta excesivã a acestor grupuri. Referindu-ne concret la societatea
româneascã de dinainte de 1989, puternic socializantã, este de notorietate
functionalitatea raporturilor interumane în cadrul întreprinderii sau al unei institutii.
Cerinte institutionale erau înfãptuite prin intermediul acestor relatii specifice grupului
primar. De cele mai multe ori acest tip de relatii se identificã cu relatiile specifice
grupului informal despre care vom vorbi mai jos.
Diferentele între grupul primar si cel secundar sunt prezentate mai jos (dupã
James W. Vander Zanden, 1988, p.110).

Caracteristicile grupurilor Caracteristicile grupurilor

primare
- numãr mic de persoane
- implicarea întregii individualitãti
- relatie personalã
- interactiune continuã
- duratã lungã
- asteptãri informale
- constrângeri impuse informal
- legãturi expresive
secundare
- numãr mare de persoane
- implicarea unor segmente ale
vietii unei persoane
- relatie impersonalã
- interactiune sporadicã
- duratã scurtã
- asteptãri formale
- constrângeri impuse formal
- legãturi instrumentale

3.4. Grupul de presiune

Grupul de presiune este constituit dintr-un numãr de persoane cu anumite

interese si directii comune de actiune si care urmãresc atingerea unor scopuri sociale
sau politice în mod declarat sau ascuns. Aceste grupuri pot actiona agresiv sau opresiv,
cu mijloace deschise, controlabile, ex: sindicatele, sau dimpotrivã, ele pot fi formale sau
informale. Una din modalitãtile de actiune: lobby – presiune pentru a obtine o influentã
socialã sau politicã. În principiu grupurile de presiune urmãresc sã-si amplifice la
maximum influenta asupra centrelor de decizie.

3.5. Comunitãtile teritoriale

Comunitatea umanã teritorialã se defineste ca fiind macrogrupul sau acea

colectivitate umanã care trãieste într-o anumitã arie geograficã si care dispune de o
culturã comunã, de un anumit sistem social, o anumitã organizare a activitãtilor si care
este constientã de apartenenta sa la acea unitate socialã.
Comunitatea are un habitat social.
Clasificarea traditionalã a comunitãtilor: rurale si urbane.
a) Comunitãti rurale – caracteristicile tipice:
 autonomie relativã fatã de societatea care le integreazã;
 structura grupurilor locale are un rol în organizarea activitãtilor sociale;

3
 Preda Catalin Conflictele sociale

 prezintã o relativã autarhie (închidere) a sistemului economic propriu si care nu

separã consumul de productie;
 existã puternice raporturi de cunoastere;
 relativã izolare fatã de colectivitãtile din jur;
 au anumite caracteristici în functie de forma de relief (Blaga);
 au o mai mare relevantã a raporturilor de rudenie;
 predominantã a elementelor culturii populare (folclor).

b) Comunitãtile urbane (considerat de unii specialisti cã este un habitat

împotriva naturii) are urmãtoarele caracteristici:
 extensia volumului demografic;
 densitate demograficã foarte mare;
 dominatia activitãtii de tip industrial;
 relatii sociale mai puternic reglementate institutional;
 reducerea proceselor de intercomunicare si intercunoastere;
 restrângerea ponderii relatiilor de rudenie;
 viata este mai alertã, mai tensionatã;
 relatiile interpersonale mai restrânse si mai putin intense;
 relatiile de vecinãtate au o pondere mai micã.
Procesul de urbanizare – corelat cu cel de industrializare – determinã ca unele
caracteristici tipice sã-si piardã din importantã si între cele douã comunitãti sã fie mai
mare deschidere.

4. Socializarea

Proces psihosocial de transmitere, asimilare a unor atitudini, valori, conceptii,

modele de comportare specifice unui grup sau unei comunitãti în vederea formãrii
adaptãrii si integrãrii sociale a unei persoane.
Mecanismul fundamental al socializãrii este învãtarea socialã.
Existã mai multe tipuri de socializare:
 adaptativã si anticipativã;
 asociativã si institutionalã;
 pozitivã si negativã.
Procese corelate cu socializarea , desocializarea si resocializarea:
 desocializarea este izolarea fizicã si socialã a unei persoane, depãrtarea ei de
contextele sau persoanele care i-au satisfãcut necesitãtile de interactiune;
 resocializarea – se abandoneazã vechile norme si se învatã altele noi (ex:
imigrantii, puscãriasii etc.).
Agentii socializãrii:
 familia;
 scoala;
 grupurile (de apartenentã, de referintã);
 mijloacele de comunicare în masã.