BALTAGUL

-Relatia dintre 2 personaje (Vitoria si Gheorghita)

Operă de maturitate, Baltagul reunește în structura sa marile teme sadoveniene viața
păstorilor, natura, iubirea, inițierea, miturile.
Îngrijorată de absența nejustificată a soțului ei, Nechifor, Vitoria Lipan se hotărăște să-l
caute, fiind apăsată de o presimțire sumbră. Plecarea este pregătită cu multă grijă, femeia
îngrijindu-se să lase totul în ordine în urma ei. Pe tot parcursul drumului, ea va fi însoțită de fiul
ei – Gheorghiță.
Vitoria intuiește importanța drumului în maturizarea lui Gheorghiță: Înțelege că jucăriile
au stat. De acu trebuie să te arăți bărbat. Maturizarea acestuia devine evidentă atunci când este
pus de către mama sa să privegheze rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor, iar
inițierea sa se desăvârșește atunci când acesta răzbună moartea tatălui său. Priveghiul are un
dublu sens: primul constă în respectarea unor legi nescrise care-l vor ajuta pe Nechifor să se
integreze în noua stare, iar al doilea sens este legat de inițierea lui Gheorghiță care se va
familiariza cu un aspect fundamental al existenței umane – moartea.

Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și asprime, obligându-l să-și stăpânească foamea,

oboseala, nesiguranța, frica și învățându-l să descifreze adevărul din spusele oamenilor și
semnele naturii și să fie ferm și hotărât în acțiunile sale. Contrastul dintre ei nu este între două
caractere – Gheorghiță are toate datele pentru a ajunge, cu vremea, un muntean autentic – ci
între două vârste. Îl văzu sfios și nesigur, pe când ea era plină de gânduri, de patimă și durere.

Drumul Vitoriei și al lui Gheorghiță începe într-o zi sacră – Vineri 10

martie – odată cu răsăritul, și se va încheia simbolic la apus, după înmormântarea
osemintelor celui ce fusese Nechifor Lipan.

Ajunși în satul Fărcașa, un viscol ivit din senin îi obligă să poposească în casa unui gospodar
unde află că Nechifor trecuse pe acolo în toamnă în drum spre Dorna.

În drumul lor, Vitoria și Gheorghiță asistă la câteva evenimente cu valoare

simbolică – naștere, nuntă, înmormântare – trecând prin toate momentele principale ale vieții.
La Vatra Dornei, Vitoria află de la un slujbaș din târgul de animale de vinderea unei turme de
300 de oi în prima duminică din noiembrie. Acesta își amintea de Nechifor care, după ce a
cumpărat turma, cedă rugăminții a doi ciobani de a le vinde 100 de oi. Turmele însoțite de cei
trei stăpâni porniseră la vale.

Luând drumul turmelor lui Nechifor, Vitoria și Gheorghiță merg pe urmele celor
trei ciobani, ca într-un labirint, întrebând din sat în sat despre ei. Astfel află că unul dintre cei
doi ciobani care îl însoțea pe Nechifor avea buză de iepure – Calistrat Bogza.

Șirul semnelor se întrerupe între Sabasa și Suha, iar la Suha Vitoria află de doi localnici
care au ajuns în posesia unei turme mari de oi. Chemați la primărie de femeie, aceștia susțin că
oile le-au cumpărat de la Nechifor după care s-au despărțit.

Portretul lui Gheorghiță este realizat în mod direct de către autor, la fel ca și al
Vitoriei, scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: Gheorghiță era un flăcău
sprâncenat și avea ochii ei. Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce
lăsase și ce văzuse. (…) Întorcea un zâmbet frumos ca de fată și abia începuse să-i înfiereze
mustața. Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă doar la aspectul fizic. Gheorghiță își dă
seama de starea interioară a mamei sale și observă schimbarea ei. Se uită numai cu supărare și
i-au crescut țepi de aricioaică.

Caracterizarea lui Gheorgiță se face și în mod indirect, prin numele său care
are o dublă valență, Gheorghiță este numele său dar și numele inițial al lui Nechifor, iar când
Vitoria descoperă în prăpastie rămășițele soțului, strigătul ei sfâșietor Gheorghiță, păstrează
această ambiguitate. Numele prefigurează și el maturizarea lui Gheorghiță și intrarea acestuia
în rândul bărbaților.

În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua rolul tatălui său
și a deveni un sprijin pentru mama sa.

Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea firească

tulburată de crimă prin aflarea adevărului, surprinde prin coeziunea sa. Cei doi acționează
împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze unul pe celălalt.