MOARA CU NOROC

-tema si viziunea despre lume-

Creatia literara "Moara cu noroc" este o nuvela realista, clasica,

cu un singur fir narativ, urmarind un conflict interior (psihologic) si unul
exterior (social), cu o intriga riguros construita, cu fapte verosimile si
putine personaje, acentul fiind pus mai mult pe definirea personajului
decât pe actiune, având o evidenta tendinta spre obiectivizarea
perspectivei narative si detasarea naratorului fata de actiune, prin
naratiunea la persoana a III-a.
Perspectiva narativa evidentiaza naratorul omniscient
(heterodiegetic) si obiectiv, care, prin naratiunea la persoana a III-a,
apeleaza la cele mai variate mijloace de analiza psihologica: dialogul,
introspectia si auto introspectia si monologul interior.

Din punct de vedere structural, nuvela are 17 capitole, înlantuite în

ordinea cronologica a desfasurarii actiunii, integrate fiind de incipitul si
finalul nuvelei ce ilustreaza spusele batranei soacre a personajului
principal si da nuvelei simetrie.
Perspectiva temporala se defineste printr-un timp real, actiunea
începând în preajma zilei de Sf. Gheorghe si terminandu-se de Paste,
într-un an de la sfârsitul secolului al XIX-lea, iar perspectiva spatiala este
reprezentata de un spatiu exterior, real, hanul Moara cu noroc si de un
spatiu interior, psihologic, care reflecta conflictul interior al
protagonistului.
Tema si ideea nuvelei argumenteaza structura realista si psihologica
a acesteia, subliniind consecintele nefaste ale patimei pentru bani,
atunci când aceasta pune stapânite pe om, controlându-i
comportamentul si hotarându-i soarta.

Conflictul interior este de natura etica si determina soarta

personajelor în functie de abaterile de la normele morale, iar cel
social, exterior, ilustreaza realitatile comunitatii ardelenesti de la
sfârsitul secolului al XIX-lea, societate dominata de afaceri ilegale, în
care influenta decisiva o are puterea banului.

Înca din incipit, prin cuvintele batrânei, soacrei lui Ghita, se obseva ca
cele doua idealuri, linistea familiei si bogatia sunt puse în opozitie:
"Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit ".

Personajul principal, Ghita, ilustreaza tipul specific realist al

arivistului, care se abate de la codul etic enuntat de batrâna si care,
pentru a-si satisface patima pentru bani, accepta treptat folosirea
oricaror mijloace pentru atingerea scopului, sacrificându-si "linistea
colibei" sale.

Ghita apare în expozitiunea nuvelei ca un om nemultumit de

conditia sa modesta de cizmar, om blând, harnic si cinstit, care ia în
arenda cârciuma de la Moara cu noroc, vazând în aceasta oportunitate
o afacere profitabila pentru familia sa, formata din sotia Ana, doi copii
si soacra lui. Lucrurile merg într-adevar bine, iar viata lor e linistita si
lipsita de grija banilor, pâna în momentul în care la han îsi face aparitia
Lica Samadaul, stapânul porcarilor si al locurilor, personaj sub influenta
caruia Ghita va suferi transformari dramatice. Acest moment constituie
intriga actiunii.
Intreaga desfasurare a actiunii conduce spre sfârsitul tragic al
personajelor. Desi initial se împotriveste autoritatii lui Lica, Ghita, robit
de dorinta de a avea bani, începe sa accepte compromisuri, se
îndeparteaza de familie, devine complice la crima prin marturia falsa de
la proces. Punctul culminant al degradarii sale este momentul în
care îsi foloseste sotia drept momeala pentru a-l putea da pe Lica lui
Pintea, episod urmat de un deznodamânt tragic: Ana moare omorâta
de Ghita, acesta este ucis de unul dintre oamenii lui Lica, Raut, Lica da
foc hanului si se sinucide pentru a nu fi prins de Pintea.

Realismul este un curent literar care plaseaza personajul în mijlocul

mediului sau, într-un spatiu în care se regaseste specificul epocii si al
locului. Astfel, descrierea turmelor de porci si a porcarilor, plasarea
minutioasa a personajelor în multime, la judecatorie, creaza impresia
de viata autentica.

Stilul narativ al nuvelistului corespunde si el, în mare parte,

specificului realist, care cauta obiectivitatea si o exprimare cât mai
exacta si mai clara. Chiar daca Slavici nu poate fi considerat un prozator
întru totul obiectiv, stilul sau tinde spre obiectivizare, autorul utilizând
atât stilui direct cât si pe cel indirect, neavând o preocupare deosebita
pentru frumusetea limbajului.
Slavici prezinta în aceasta nuvela viziunea unui spirit moralist, care
pune deasupra tuturor valorilor false si trecatoare pe cele stabile:
cinstea, dragostea pentru familie si echilibrul. Aceasta viziune reiese
atât din nararea propriu-zisa a faptelor, cât si din constructia
personajului principal, ale carui trasaturi sunt relevate, în special, prin
prezentarea conflictul interior, psihologic al protagonistului.