Antibiotice Curs 1 Si 2

FARMACOLOGIA MEDICAMENTELOR ANTIBACTERIENE
1. DEFINITIE, NOTIUNI GENERALE
Antibioticele şi chimioterapicele antibacteriene sunt compusi utilizati terapeutic

impotriva microorganismelor patogene incriminate ca ageniti etiologici in producerea unor boli.
Aceste medicamente vizeaza o structura proprie organismului procariot dar care sa un se
gaseasca in celula eucariota, astfel incat tinta terapeutica sa fie strict specifica, orientata doar
impotriva bacteriei.
Sub denumirea de antibiotice sunt cuprinse substantele antimicrobiene care sunt obtinute
prin extragere si purificare din diferite substraturi biologice, cum ar fi culturi de mucegaiuri. Tot
in aceasta categorie intra si compusii semisintetici, compusi extrasi si purificati din matrici
biologice dar carea u suferit o transformare chimica in laborator pentru a le imbunatati
farmacocinetica, a le imbogati spectrul de actiune si activitatea antimicrobiana sau a le diminua
efectele adverse. Chimioterapicele antibacteriene sunt substante antimicrobiene obtinute exclusiv
prin sinteza chimica. In prezent, in limbajul uzual, denumirea de chimioterapic este utilizata mai
mult pentru medicamentele antitumorale, sub numele de antibiotice fiind incluse toate
substantele antimicrobiene, indiferent de provenieinta. Oricum, metoda de productie a unui
compus antimicrobian este dictata doar de rationamente economice.
O alta categorie de substante utilizate impotriva microorganismelor patogene sunt
antisepticele si dezinfectantele. Actiunea lor este nespecifica si neselectiva. Dezinfectantele sunt
substante utilizate pe materialele nevii pentru decontaminare, cum ar fi suprafete, instrumente,
etc, dar niciodata un sunt aplícate pe tegumente si mucoase. Antisepticele sunt substante chimice
utilizate pentru decontaminarea tegumentelor, mucoaselor, plagilor. O anumita substanta poate fi
atat antiseptic cat si dezinfectant, diferente constand in concentratia ei. In continuare ne vom
referi doar la antibiotice.
Antibioticele au urmatoarele tipuri de actiuni asupra microorganismelor:
1. Actiune bacteriostatica. Aceasta actiune se defineste ca oprirea multiplicarii bacteriene
prin diferite mecanisme de actiune proprii fiecarei grupe de antibiotice, lasand organismului
posibilitatea de a omora bacteriile prin interventia mijloacelor proprii de aparare. Antibioticele
bacteriostatice se utilizeaza preferential in infectii usoare sau medii, necomplicate, la pacieti
netarati si cu un raspuns imun intact. Din acesta categorie fac parte antibioticele: macrolide,
tetracicline, amfenicoli, sulfamide, oxazolidinone, lincosamide
2. Actiune bactericida. Reprezinta capacitatea unui antibiotic de a omora unul sau mai
multe microorganisme. In practica terapéutica, antibioticele bactericide se utilizeaza in infectii
grave si de severitate medie, la pacientii la care raspunsul imun poate fi afectat, la
imunocompromisi, pacientii cu varste extreme (batrani si copii), pacienti cu patologie multipla.
In functie de modul in care antibioticele actioneaza, actiunea bactericida se imparte in:
- actiune bactericida de tip degenerativ. Un antibiotic cu o actiune bactericida de tip
degenerativ va omora bacteriile doar in etapa lor de multiplicare, atunci cand se sintetizeaza o
anumita componenta a structurii lor, cum ar fi peretele bacterian; o data ce bacteriile un se mai
afla in aceasta etapa, antibioticele cu acest tip de actiune nu mai au efect asupra lor. Antibioticele
betalactamine si cele cu structura glicopeptidica au actiune bactericida de tip degenerativ
1
- actiune bactericida de tip absolut. Antibioticele cu o astfel de actiune vor omora
bacteriile indiferent de stadiul in care se afla ele. Din acest grup fac parte antibioticele:
aminoglicozide, chinolone, derivati de nitroimidazol.
Spectrul antimicrobian sau spectrul de actiune reprezinta tipul si numarul de specii si
subspecii bacteriene sensibile la antibioticul respectiv. In timp, aceste spectru de actiune sufera
mofificari in sensul restrangerii lui datorita aparitiei unor mutante rezistente. Exista mai multe
tipuri de spectre antimicrobiene:
- Spectru limitat asupra unei singure bacterii sau utile doar intr-o singura boala, de
exemplu: Pirazinamida, Izoniazida, Etambutolul utile doar in tratamentul antituberculos,
Oxacilina utila doar in tratamentul infectiilor cu stafilococ meticilino-sensibil
- Spectru ingust asupra unui numar limitat de bacterii, de exemplu penicilina G activa
doar impotriva cocilor gram + ce nu produc betalactamaze, treponeme, leptospire si asupra unor
bacili anaerobi;
- Spectru largit extins asupra mai multor tipuri de bacterii gram + si gram -: Amoxicilina
ce cuprinde spectrul penicilinei G la care se adauga un numar de bacili gram -, de exemplu
Haemophilus influenzae, Helicobacter pylori, Bordetella pertusis, etc
- Spectru larg ce curpinde un numar foarte mare de bacterii, gram + si gram -, aerobe si
anaerobe, dar niciodata nu sunt active asupra tuturor bacteriilor patogene pentru om. Exemplu:
carbepenemii, chinolonele, tetraciclinele, cefalosporinele de generatia a IV-a.
Rezistenţa microbiană faţă de antibiotice reprezinta capacitatea unor microorganisme
de a supravietui si multiplica in prezenta antibioticelor. Rezistenta fata de antibiotice este de
doua tipuri :
1. Rezistenta naturala depinde de specie si se datoreaza fie absentei structurii careia ii
este destinat antibioticului, fie datorita imposibilitatii antibioticului de a patrunde pana la nivelul
tintei sale. De exemplu bacteriile anaerobe sunt in mod natural rezistente la aminoglicozide
(transportul activ transmembranar al aminoglicozidelor necesita oxigen); chlamydiile sunt in
mod natural rezistente la Penicilina G (nu poseda perete celular care este tinta Penicilinei G)
2. Rezistenta dobandita este rezistenta bacteriana dezvoltata in timp datorita dezvoltarii
mutantelor rezistente. Consecinta aparitie mutatiilor este inactivarea antibioticului sau
impidicarea patrunderii la locul tintei sau a legarii de tinta prin urmatoarele mecanisme :
- sinteza unor enzime capatbile sa inactiveze antibioticul prin actiunea chimica directa
asupra lui. De exemplu sinteza betalactamazelor de catre unele bacterii scindeaza inelul
betalactamic urmat de pierderea prorpietatii antimicrobiene
- limitarea perneabilitatii membranei pentru un anumit antibiotic
- modificarea structurii tinta prin metilari, fosforilari, etc, astfel incat ea nu mai permite
legarea antibioticului
- cresterea sintezei unor substante esentiale pentru viabilitatea bacteriei asupra carora
actioneaza in mod normal antibioticele. De exemplu crestrea sintezei acidului paraaminobenzoic
va diminua eficacitatea sulfamidelor
Farmacocinetic antibioticelor este importanta pentru a cunoste calea de administrare,
influenta altor factori (de exemplu alimentatia), patrunderea si distributia in anumite teritorii,
metabolizarea si eliminarea lor.
- Absorbtia. Trebuie cunoscute urmatorele aspecte:
 Calea de administrare: unele antibiotice prezinta una sau mai multe cai de
administrare, contraindicatii pentru anumite cai de administrare. De exemplu,
2
benzatinpenicilina se administreaza doar i.m profund; administrarea i.v produce
embolie cu risc letal
 Influenta alimentelor asupra absorbtiei: de exemplu, fenoximetilpenicilina se
administreaza doar pe stomacul gol, prezenta alimentelor impiedicand absorbtia
medicamentului
 Influenta altor medicamente asupra absorbtiei antibioticelor
- Distributia. Sunt importante legarea de proteinele plasmatice si in ce masura sunt
mobilizate alte substante de catre antibioticele cu procent ridicat de legare. De asemenea, de
importanta major este patrunderea antibioticului la nivelul focarului infectios, de exemplu in
LCR, si realizarea concentratiilor eficiente terapeutic. Exista antibiotice care prezinta unele
afinitati tisulare unde realizeaza concentratii superioare si care sunt de preferat in infectiile
apartinand teritoriului respectiv.
- Metabolizarea antibioticelor este legata uneori si de particularitatile metabolice ale
fiecarui pacient in parte, de exemplu acetilatorii rapizi si acetilatorii lenti in cazul metabolismului
Izoniazidei.
- Eliminarea din organism are in vedere in special suferintele organului care face
eliminarea. De exemplu, in cazul insuficientei renale, un antibiotic poate fi inlocuit cu altul care
nu se elimina renal (cum ar fi Doxiciclina care se elimina prin retrodifuzie la nivelul colonului).
Clasificare. Criteriile de clasificare ale antibioticelor utilizata in prezent tin cont de
structura chimica si de mecanismul de actiune:
- Antibiotice bactericide de tip degenerativ: betalactamine, glicopeptide
- Antibiotice bactericide de tip absolut: aminoglicozide, chinolone, derivati de
nitroimidazol, polipeptide ciclice, nitrofurani
- Antibiotice bacteriostatice: macrolide, tetracicline, amfenicoli, sulfamide,
oxazolidinone, lincosamide
REGULI DE BAZĂ ÎN INSTITUIREA ŞI CONDUCEREA ANTIBIOTERAPIEI

ANTIBACTERIENE
Instituirea tratamentului antibiotic necesita argumente rationale bazate pe dovezi

stiintifice. Antibioticele sunt medicamente utilizate doar in infectiile de etiologie microbiana.
Utilizarea lor abuziva poate avea consecinte severe atat pe termen lung cat si pe termen scurt.
Medicul are datoria de a aprecia momentul inceperii tratamentului antibiotic, durata lui si
tipul de medicament administrat. De regula, tratamentul se incepe dupa primirea rezultatului
microbiologic, cu germenele identificat si cu antibiograma efectuata. Medicul va alege un
antibiotic din categoria substantelor la care germenele identificat prezinta sensibilitate. Optiunea
sa va tine cont de penetrabilitatea antibioticului in focarul infectios, gravitatea si extinderea
infectiei, varsta pacientului, efectele adverse si eventualele alergii medicamentoase.
Exista situatii in care medicul se confrunta cu un caz grav, cu infectie extinsa. In aceasta
situatie, el nu mai asteapta rezultatul microbiologic si al antibiogramei, administrarea
antibioticului facandu-se pe criterii statistice existente pentru diagnosticul clinic, localizarea
infectiei, germenele presupus a fi incriminat, dar si pentru teritoriul respectiv. Dupa sosirea
rezultatului antibiogramei, tratamentul va fi ajustat conform acestei analize.
3
Exista unele infectii de etiologie microbiana dar cu evolutie benigna, spontan curabile ce
nu necesita instituirea tratamentului antibiotic, cum ar fi infectiile usoare ale tractului respirator
superior, unele boli diareice, infectiile usoare localizate in care colectia purulenta este evacuata
chirurgical. In aceasta situatie, bolnavul va fi urmarit clinic si paraclinic, i se va administra
tratament simptomatic, va fi alimentat si hidratat corespunzator. Orice agravare va impune
introducerea antibioticului in schema terapeutica.
Administrarea antibioticelor aste doar curativa, fiind contraindicata utilizarea lor
profilactica, cu cateva exceptii:
- Boli produse de streptococul beta-hemolitic grup A cum ar fi: scarlatina si angina la
contactii bolnavilor, in special in colectivitatile de copii. Se administreaza Fenoximetilpenicilina
(Penicilina V) 400.000 UI la 8 ore sau Benzatinpenicilina 600.000 UI la copii si 1.200.000 UI la
adolescenti si adulti o data la 2 saptamani. Nu se administreaza profilactic daca exudatul
faringian este negativ
- Boli cu transmitere sexuala, cum ar fi blenoragia, sifilisul la partenetul sexual chiar daca
nu prezinta inca simptomatologie caracteristica. In blenoragie se poate adminstra un macrolid
sau o cefalosporina iar in cazul sifilisului se prefera Benzatinpenicilina 1.200.000 UI o data pe
saptamana.
- Tuberculoza la contactii nevaccinati BCG sau cu testul la tuberculina pozitiv. Se
administreaza Izoniazida 300 mg/zi la adult si 5-10 mg/kg/zi la copil.
- Meningita meningocica la contactii bolnavilor. Profilaxia se face prin administrarea de
Rifampicina 300 mg la 12 ore, inainte de masa, timp de 5 zile la adult, sau cu
Fenoximetilpenicilina (Penicilina V) la copil 400.000 UI la 8 ore, timp de 5 zile la copil.
- In specialitatile chirurgicale, tratamentul profilactic se va face in cazul interventiilor
mari cu potential infectios crescut:
 traumatisme craniene, politraumatisme, plăgi penetrante toraco-abdominale, fracturi
deschise, arsuri întinse
 prevenirea endocarditei bacteriene în chirurgia cardiaca sau la persoanele cu risc
profilaxia se va face si in cazul interventiilor chirurgicale minore, de exemplu o extractie
dentara;
 profilaxia infecţiilor bronhopulmonare, la bolnavi cu intubaţie traheală sau
traheotomizaţi, a infecţiilor urinare după cateterizări ale tractului urinar şi prevenirea
infecţiilor în chiuretaje pentru avort incomplet, precum şi a infecţiilor post partum;
 intervenţii pe focare septice osoase sau otomastoidiene ; sterilizarea preoperatorie a
tubului digestiv (intervenţii pe colon); intervenţii operatorii pe căi urinare infectate
(adenom de prostată, malformaţii, tumori, etc.)
ASOCIERILE DE ANTIBIOTICE
Ori de cate ori este posibil, este de preferat monoterapia. Asocierile de antibiotice sunt
rezervate pentru situatii grave sau in care nu este eficienta monoterapia. Asocierile pot fi facute
dupa primirea rezultatului microbiologic, conform antibiogramei, sau, in situatii severe, empiric
si ajustat apoi dupa primirea rezultatului de la laborator. Aceste asocieri se pot utiliza in
urmatoarele situatii:
4
- Infectii produse de mai multi germeni, asocierea extinzand spectrul de actiune al unui
singur antibiotic.
- Pacienti imunocompromisi, cu stare septica sau cu un risc crescut de extindere a
infectiei
- Pacienti ce sufera interventii chirurgicale extinse cu patologie severa si cu focare
infectioase multiple
- Pacientii cu endocardite bacteriene sau cu alte infectii microbiene ce intereseaza cordul
- Focare greu accesibile chirurgical, de exemplu abces cerebral
- Pacienti cu infectii intraspitalicesti, internati o perioada lunga, in sectiile cu risc crescut,
cum ar fi de exemplu sectia de ATI.
Asocieri de antibiotice permise:
- asocieri intre antibiotice cu efect sinergic antibacterian. O astfel de asociere este cea
intre un antibiotic din clasa betalactaminelor si un aminoglicozid. Antibioticul betalactamic
actioneaza asupra peretelui bacterian usurand patrunderea aminoglicozidului pana la nivel
ribozomal, locul de actiune al acestuia.
- asocieri ce extind spectrul de actiune al unor antibiotice in infectiile mixte, severe,
intraspitalicesti, de exemplu acolo unde exista o asociere dintre germenii aerobi si cei anaerobi.
Un exemplu este asocierea dintre Metronidazol, activ impotriva germenilor anaerobi cu o
cefalosporina sau un alt antibiotic betalactamic, cu un aminoglicozid sau cu o chinolona. Se mai
poate asocia Clindamicina, activa indeosebi asupra germenilor anaerobi cu o chinolona.
- asocieri standardizate in cazul unor boli infectioase severe, cum ar fi tuberculoza; aici
asocierea dintre antibiotice este obligatorie conform unor regimuri terapeutice reglementate de
Programul National Antituberculos.
- asocieri intre un antibiotic si un antimicotic, fiind cunoscut faptul ca antibiotiele
favorizeaza aparitiei infectiilor micotice si in special a candidozelor. Exista astfel de combinatii
continute intr-un singur comprimat, de exemplu, Metronidazol si Clotrimazol, Metronidazol si
Miconazol, Gentamicina + Clotrimazol + Betametazona (glucocorticoid).
- asocieri intre doua medicamente antimicrobiene utilizate in practica curenta si continute
in acelasi preparat, cum ar fi Sulfametoxazol + Trimetoprim (Biseptol, Sumetrolim, Bitrim, etc)
Asocieri de antibiotice interzise:
- Antibiotice care se fixseaza pe acelasi situs, inhibandu-se reciproc prin mecanism
competitiv. De exemplu, nu se asociaza Eritromicina, Cloramfenicolul si Clindamicina deoarece
toate se fixeaza reversibil in acelasi loc pe subunitatea ribozomala 50S
- Nu se asociaza antibioticele cu efect bactericid degenerativ cu antibioticele
bacteriostatice. Antibioticele bactericide de tip degenerativ actioneaza doar in faza de
multiplicare bacteriana iar bacteriostaticele inhiba multiplicarea bacteriana
- Nu se asociaza doua antibiotice din aceeasi clasa, de exemplu doua aminoglicozide,
doua macrolide, etc
- Nu se asociaza doua antibiotice cu spectru larg deoarece au acelasi domeniu de actiune
si un risc crescut de disbacterioze
- Nu se asociaza doua antibiotice cu aceeasi toxicitate, de exemplu nu se asociaza doua
medicamente ototoxice, doua neurotoxice, etc. In cazul in care situatia clinica impune astfel de
asocieri, cum ar fi o cefalosporina cu un aminoglicozid, ambele fiind nefrotoxice, va trebui
monitorizata functia renala.
Observaţii importante în antibioterapie:
5
 Sunt active doar dacă germenii sunt sensibili (bacterii, rickettsii, micoplasme, chlamidii);
sensibilitatea se determina prin efectuarea antibiogramei
 Nu sunt antipiretice, febra nu este intotdeauna expresia infectiei microbiene; nu se
utilizeaza in sindroamele febrile, ci doar atunci cand infectia microbiana este
documentata stiintific
 Nu sunt antivirale, antimicotice, antiparazitare. Este contraindicata utilizarea lor in viroze
deoarece pot produce dismicrobisme si favoriza colonizarea mucoaselor cu germeni
patogeni;
 Toate antibioticele au efecte adverse, mai mult sau mai putin severe;
 În infecţiile localizate cu puroi, sfacele, necroze, sterilizarea focarului infectios se va face
folosind antibioticele doar dupa evacuarea si toaleta chirurgicala a acelui focar
 Tratamentul antibiotic nu se va prelungi inutil si se va limita cat mai mult posibil
perioada se spitalizare a pacientilor datorita pericolului infectiilor intraspitalicesti;
 Daca fenomenele infectioase persista sub tratamentul antibiotic timp de 2 zile în infecţii
acute şi peste 5-10 zile în infecţiile cronice, tratamentul antibiotic va trebui modificat.
Persistenta acestor fenomene indica ineficienta terapeutica.
CONSECINŢELE ABUZULUI DE ANTIBIOTICE SI SITUATIILE UTILIZARII

IRATIONALE A ANTIBIOTICELOR
Abuzul utilizarii antibioticelor observat in prezent are consecinte severe atat imediate cat
si tardive. Acestea pot fi sumarizate in doua mari categorii:
1. Aparitia mutantelor rezistente fata de un antibiotic sau fata de intreg grupul inrudit
structural. Instalarea rezistentei va determina ineficienta terapeutica a unui antibiotic iar in timp
chiar inutilitatea acestui antibiotic. De exemplu, penicilina descoperita de Fleming a avut efecte
antibaceriene impotriva majoritatii tulpinilor de Staphylococcus aureus; in prezent
Staphylococcus aureus este rezistent la penicilina. In timp, dezvoltarea si proliferarea mutantelor
rezistente pot determina excluderea unui antibiotic din practica terapeutica. Acesta este unul din
motivele pentru care industria farmaceutica sintetizeaza si introduce pe piata noi antibiotice.
2. Cresterea numarului si severitatii reactiilor adverse. Un antibiotic utilizat in doze prea
mari, o perioada mai lunga de timp sau la intervale prea scurte duce la aparitia unor reactii
adverse, uneori severe. O doza initiala prea mare poate determina aparitia asa numitei reactii
Herxheimer observate in cazul administrarii penicilinei pentru tratamentul sifilisului. Se
caracterizeaza prin agravarea brutala a manifestarilor clinice ale bolii datorita omorarii unui
numar mare de treponeme si eliberarea in circulatie a endotoxinelor acestora.
Greselile utilizarii antibioticelor ce si ca si consecinta situatiile descrise mai sus sunt:
1. Absenta diagnosticului sau diagnostic incorect de infectie microbiana. Administrarea
unui antibiotic in absenta unui diagnostic bine documentat reprezinta o eroare terapeutica. In
aceasta categorie se incadreaza tratarea virozelor respiratorii cu antibiotice sau chiar
administrarea antibioticelor in luand in considerare doar prezenta febrei. Alte eroare este
reprezentata de administrarea unui antibiotic fara un consult clinic, doar bazat pe ceea ce descrie
un apartinator sau chiar pacientul dar comunicarea, de exemplu, se face prin telefon.
2. Interpretarea gresita sau neefectuarea unor analize de laborator. Antibioticul se
administreaza dupa sosirea rezultatului antibiogramei, conform acesteia. Exista situatii severe
care nu permit temporizarea inceperii tratamentului 48 de ore necesare efectuarii antibiogramei.
6
In acest caz, antibioticul se administreaza dupa recoltarea produsului biologic sau patologic
pentru examenul bacteriologic. Tot inainte de inceperea tratamentului antimicrobian este
obligatorie efectuarea unor investigatii paraclinice, cum ar fi hemoleucograma, CRP, examen
radiologic, frotiu direct, examen de urina, etc, in functie de localizarea presupusei infectii.
Timpul necesar efectuarii acestor investigatii este de ordinul minutelor. Alte erori sunt:
- administrarea de antibiotice in cazul in care rezultatul unei culturi indica un germene
saprofit
- administrarea empirica sau continuarea unui tratament antibiotic dupa sosirea
rezultatului antibiogramei fara a se tine cont de aceasta
- subestimarea sau supraestimarea unor rezultate de laborator
3. Nerespectarea indicatiilor, ignorarea sau subestimarea contraindicatiilor.
- administrarea antibioticelor in stari febrile care nu sunt consecinta unei infectii
microbiene, cum ar fi tumori maligne, alergii, colagenoze, etc
- administrarea antibioticelor in infectii virale, micotice, parazitare
- administrarea antibioticelor in infectii localizate cu supuratie colectata, de exemplu
abcese, care trebuie drenate, excizate chirurgical si apoi supuse unei toalete locale; aceste
afectiuni, de regula, nu necesita administrare de antibiotic
- administrarea antibioticelor in boli benigne cu vindecare spontana, cum ar fi unele
infectii usoare ale cailor respiratorii superioare, enterocolite, etc
- neajustarea dozelor in situatia unei insuficiente de organ, de exemplu in insuficienta
renala
- administrarea unor antibiotice teratogene sau cu risc fetal la femeia gravida, de exemplu
Metronidazol
- administrarea la copiii mici a unor antibiotice destinate doar adultilor, de exemplu
chinolone
4. Greseli in prescrierea antibioticelor
- administraea antibioticelor fara a cunoste spectrul de actiune, de exeplu, administrarea
Gentamicinei in infectii cu germeni anaerobi
- neutilizarea antibioticelor de electie pentru o anumita infectie microbiana sau
administrarea unui antibiotic de rezerva in cazul in care situatia permite administrarea
antibioticului de prima alegere
- prescrierea unor antibiotice care nu patrund la locul infectiei, chiar daca antibiograma
indica o sensibilitate considerabila. Exemplu: administrarea intramusculara a Gentamicinei in
memingita cu germeni sensibili (Gentamicina nu traverseaza bariera hematoencefalica si nu
patrunde in LCR)
- folosirea altei cai de administrare decat cea recomandata poate duce la imposibilitatea
absorbtiei antibioticului sau se poate solda cu accidente severe. De exemplu, administrarea i.v a
benzatin-penicilinei produce embolie cu evolutie letala.
- folosirea unor antibiotice destinate infectiilor usoare in tratamentul infectiilor
intraspitalicesti cu bacterii multirezistente
- asocieri inutile atunci cand este indicata monoterapia utilizand un amestec de entibiotice
sablon (cum ar fi Ampicilina + Gentamicina) sau amestecuri de mai multe antibiotice
nejustificate clinic si paraclinic
- antibioterapia profilactica nejustificata impotriva unor infectii sau a tuturor infectiilor
bacteriene ce ar putea ipotetic sa se produca
7
- prevenirea suprainfectiilor bacteriene a virozelor, de exemplu respiratorii, prin
administrare de antibiotice; aceasta procedura va duce la cresterea frecventei si severitatii
suprainfectiilor datorita selectarii unor specii rezistente
- prescrierea de antibiotice la cererea bolnavului sau a apartinatorilor
5. Greseli in administrarea antibioticelor
- administrarea unor doze prea mari sau prea mici decat cele necesare
- nerespectarea intervalului dintre doze (la 6 ore, 8 ore, 12 ore, etc) cu urmatoarele
consecinte:
 Prelungirea intervalului duce la selectarea germenilor rezistenti si la aparitia
mutantelor rezistente conducand la esecul terapiei
 Scurtarea intervalului va determina aparitia toxicitatii, cresterea frecventei si
gravitatii efectelor adverese
- durata prea scurta sau prea lunga a tratamentului antibiotic
- schimbarea antibioticului fara justificare si fara a se astepta 1-2 zile pentru a i se
observa eficacitatea sau de a consulta rezultatul antibiogramei
- abuzul de antibiotice aplicate local, pe tegumente si mucoase
- absenta trusei de urgenta pentru socul anafilactic, in special in cazul administrarii
injectabile
- utilizarea altui solvent decat cel specificat in prospectul medicamentului sau
nerespectarea altor indicatii particulare din prospect, de exemplu conditii de depozitare, timp de
administrare (cum ar fi i.v lent, nu in bolus), incompatibilitati cu alte medicamente
- nerespectarea regulilor elementare de asepsie a tehnicii injectiei, antibioticul nefiind o
substanta care protejeaza impotriva unor infectii virale sau bacteriene cum ar fi de exemplu
hepatita C, SIDA, etc. Injectarea antibioticului fara respectarea asepsiei nu va proteja nici
impotriva infectiilor locale sau sistemice datorate introducerii in corp a unor bacterii prezente in
acel moment pe tegument.
2. ANTIBIOTICE BACTERICIDE DE TIP DEGENERATIV
2.1 BETALACTAMINE
Antibioticele betalactamine sunt cele mai folosite antibiotice in terapeutica si contin cei
mai multi reprezentanti. Denumirea clasei este data de structura chimica a acestor compusi ce
includ in molecula lor un nucleu/inel betalactamic/betalactaminic (ambele denumiri sunt utilizate
in practica curenta).
Nucleul beta-lactamic este un ciclu format din 4 atomi dintre care doi formeaza o legatura
amidica caracteristica. Acest inel beta-lactaminic poate avea atasate unul sau doua inele precum
si o serie de catene laterale. In functie de aceste caracteristici structurale, dar si de unele
caracteristici ale spectrului de actiune, antibioticele din grupa betalactaminelor se clasifica in:
1. Monobactami: Aztreonam
2. Dibactami:
 Peniciline
- Peniciline cu actiune rapida, sensibile la beta-lactamaze: Fenoximetilpenicilina
(Penicilina V), Benzilpenicilina (Penicilina G)
8
- Peniciline cu actiune retard: Benzatinpenicilina
- Peniciline antistafilococice rezistente la beta-lactamaze, numite si
izoxazolilpeniciline sau peniciline M : Oxacilina
- Peniciline cu spectru largit sau aminopeniciline sau peniciline A: Ampicilina,
Amoxicilina
- Peniciline active fata de pseudomonas: Piperacilina
 Carbapenemi: Imipenem, Meropenem, Ertapenem
 Cefeme (Cefalosporine)
- Cefalosporine de generatia I: Cefalexin, Cefadroxil, Cefazolin
- Cefalosporine de generatia a II-a: Cefaclor, Cefuroxim
- Cefalosporine de generatia a III-a: Cefotaxim, Ceftriaxon, Ceftazidim, Cefixim,
Ceftibuten, Cefpodoxim, Cefoperazon
- Cefalosporine de generatia a IV-a: Cefepim
- Cefalosporine de generatia a V-a: Ceftarolin
3. Tribactami
Mecanism de acţiune. Tinta terapeutica a antibioticelor betalactamine este peretele

celular, si anume sinteza acestuia in perioada de multiplicare bacteriana.
Peretele celular bacterian este un component rigid responsabil de mentinerea integritatii
celulare in conditiile unei diferente de presiune osmotica intre interiorul si exteriorul celulei.
Principalul component al peretelui celular este peptidoglicanul, denumit si mureina sau
mucopeptid. El este format dintr-un miez polizaharidic alcatuit dintr-o secventa repetitiva
dizaharidica. Dizaharida repetitiva este formata din N-acetil-glucozamina si acid N-acetil-
muramic, legate intre ele prin legaturi β1-4. Fiecarei molecula de acid N-acetil-muramic ii este
atasata o tetrapeptida realizand punti intre diferitele lanturi zaharidice. Tetrapeptida difera de la o
specie bacteriana la alta, fiind constituita in general din L-alanina, D-alanina, D-acid glutamic,
ultimul aminoacid fiind lizina sau acidul diamino-pimelic. Acidul diamino-pimelic este un
aminoacid specific peretelui bacterian, fiind un precursor al lizinei in cadrul sintezei microbiene.
Tetrapeptidele sunt interconectate prin punti pentapeptidice alcatuite frecvent din 5 molecule de
glicina.
Moleculele precursoare ale ale peptidoglicanului sunt sintetizate in interiorul bacteriei si
transportate prin membrana celulara la locul asamblarii lor. In cursul asamblarii
peptidoglicanului intervin enzimele numite transpeptidaze. Transpeptidazele catalizeaza legarea
glicinei terminale a pentapeptidei de legatura de D-alanina, penultimul aminoacid al
tetrapeptidei, urmata de pierderea ultimului aminoacid al tetrapeptidei.
In sinteza peptidoglicanului sunt implicate complexe proteice enzimatice numite proteine
de legare a penicilinelor sau PBP (penicilin binding protein). Denumirea lor este data de faptul ca
la acest nivel se leaga antibioticele beta-lactamine, exercitandu-si efectul lor bactericid.
PBP catalizeaza mai multe reactii de sinteza a peptidoglicanului, cum ar fi:
- transpeptidare – formarea legaturii dintre tetrapeptide si pentapeptide
- transglicozilare – polimerizarea lantului glucidic
- carboxipeptidare – hidroliza ultimului aminoacid a al tetrapeptidei
- endopeptidare – hidroliza legaturilor peptidice din cadrul peptidelor care fac legatura
intre doua lanturi glucidice
In cursul sintezei peptidoglicanului, antibioticele betalactamine se leaga de diferite
proteine apartinand complexului PBP intrerupand constructia peptidoglicanului si dezorganizand
9
celula bacteriana, ceea ce duce la moartea microorganismului. Cel mai frecvent ele intervin in
reactia de transpeptidare; transpeptidazele utilizeaza antibioticulca substrat al reactiei, rezultand
compusi nefunctionali si intrerupand asamblarea lantului. In consecinta, peretele celular se va
dezorganiza, expunand bacteria mediului extern hipoton. Apa va intra in celula, se va
acumulaexcesiv iar celula se va sparge. Aparitia compusilor nefunctionali va activa unele
autolizine bacteriene ce vor accelera distrugerea peretelui celular si vor grabi moartea bacteriei.
Inhibitorii de beta-lactamaze. Rezistenta microorganismelor la antibiotice se realizeaza

prin petru mecanisme principale:
- inactivarea antibioticului
- modificarea tintei terapeutice
- reducerea captarii celulare a antibioticului
- cresterea efluxului celular al antibioticului
In cazul antibioticelor betalactamine, principalul mecanism incriminat in cadrul
producerii rezistentei microorganismelor este inactivarea antibioticului. Aceasta inactivare
consta in sinteza unor enzima de catre bacterii numite beta-lactamaze. Aceste enzime cliveaza
legatura amidica de la nivelul inelului betalactaminic rezultand un inel deschis fara activitate
antimicrobiana.
Beta-lactamazele sunt incadrate in prezent in 4 clase, A, B, C si D, in functie de
mecanismul molecular si genele implicate in sinteza lor.
- clasa A este activa impotriva benzil-penicilinei dar si a unor cefalosporine
- clasa B este activa impotriva penicilinelor si cefalosporinelor
- clasa C este activa impotriva carbepenemilor dar si a cefalosporinelor
- clasa D este activa impotriva oxacilinei
Pentru a reduce efectele acestor enzime, au fost introduse substante administrate
impreuna cu unele antibiotice si au fost denumite inhibitori de beta-lactamaze.
Inhibitorii de beta-lactamaze sunt antibiotice betalactamine cu o activitate antimicrobiana
nesemnificativa dar care au rol de substrat pentru beta-lactamaze. Inhibitorii se vor lega
ireversibil de beta-lactamaze, cu o afinitate mai mare comparativ cu antibioticele
betalactaminice. Legarea ireversibila a inhibitorului va permite antibioticului betalactaminic sa
isi exercite actiunea antimicrobiana fara a mai fi inactivat de beta-lactamaze.
Inhibitorii de beta-lactamaze folositi in prezent sunt: acidul clavulanic, sulbactamul şi
tazobactamul.
Acidul clavulanic se absoarbe bine dupa administrarea orala dar se poate utiliza si
parenteral. Se asociaza cu Amoxicilina si Ticarcilina.
Sulbactamul are o structura asemanatoare cu acidul clavulanic, putand fi administrat fie
oral, fie parenteral. Doza trebuie ajustata la pacientii cu insuficienta renala. Se asociaza cu
Ampicilina si Cefoperazona.
Tazobactamul se administreaza parenteral impreuna cu Piperacilina. In prezent,
Piperacilina nu se mai utilizeaza singura ci doar in combinatie cu tazobactamul.
2.1.1 MONOBACTAMI
10
Au un singur inel betalactamic ce un se afla condensat cu nici un alt nucleu sau structura
ciclica. Monobactamii sunt eficienti doar impotriva bacteriilor gram negative aerobe.
Antibioticul utilizat in prezent in terapeutica din aceasta clasa este Aztreonamul.
♦ Aztreonam
Farmacodinamica. Aztreonamul are effect bactericid asupra bacililor gram negativi

aerobi, inclusiv fata de Pseudomonas aeruginosa. Nu este afectat de betalactamazele produse de
bacilii gram negative aerobi cu exceptia celor secretate de Pseudomonas sp si Klebsiella sp.
Mecanism de actiune. Aztreonamul impiedica sinteza peretelui bacterian datorita
afinitatii sale mari pentru protein de legare a penicilinelor 3 (PBP3) Prin legarea la PBP3,
antibioticul inhiba ultimele stadia de sinteza a peretelui bacterian ducand la filamentarea si liza
microorganismului. Liza celulare este mediate de enzyme ale peretelui cellular denumite
autolizine. Se banuieste ca aztreonamul interfera si cu un inhibitor al autolizinelor.
Farmacocinetica. Nu se administreaza oral deoarece este inactivat de catre flora
microbiana intestinala. Asigura concentratii eficiente in sputa si secretiile bronsice daca este
administrat pe cale inhalatorie. Administrat intramuscular sau intravenos realizeaza concentratii
eficiente in plamani, bila, peritoneu. Trece in lichidul cefalorahidian in cantitati eficace
therapeutic. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 50%. O mica parte este metabolizat
prin hidroliza legaturii betalactamice rezultand un compus cu un inel deschis. 70% din cantitatea
administrata ramane neschimbata si se elimina renal prin filtrare glomerulara sau secretie
tubulara.
Indicatii terapeutice. Aztreonamul este rezervat infectiilor respiratorii severe cronice cu
germeni aerobi gram negativi in special cu Pseudomonas aeruginosa la pacientii cu fibroza
chistica.
Contraindicatii. Sarcina, alaptare, alergie la betalactamine, copii sub 6 ani.
Efecte adverse. Frecvent sunt prezente tulburari respiratorii (tuse, durere
faringolaringeala, congestie nazala, rinoree, bronhospasm nealergic), eruptii cutanate, febra. Mai
rar poate determina cresterea tranzitorie a transaminazelor.
Interactiuni cu alte medicamente.
- aztreonamul actioneaza sinergic cu aminoglicozidele putand fi asociat cu acestea
deoarece nu este nefrotoxic si nici ototoxic
2.1.2 DIBACTAMI
Din clasa dibactamilor fac parte penicilinele, cefalosporinele, carbepenemii si

carbacefemele. Aceste antibiotice au in comun un inel betalactamic conjugat cu un al doilea inel
cu o structura chimica variata.
11
2.1.2.1 PENICILINE
Este clasa cu cea mai indelungata utilizare in terapeutica. Toate penicilinele au un inel de
baza, acidul 6-aminopenicilanic ce contine un inel betalactamic si un inel tiazolidinic. Acidul 6-
aminopenicilanic este responsabil de activitatea antibacteriana iar catenele laterale determina
particularitatile fiecarei substante in parte in ceea ce priveste stabilitatea moleculei fata de unele
enzime bacteriene sau fata de mediul acid din stomac, cat si diferitele proprietati specifice
antimicrobiene.
2.1.2.1.1 PENICILINE CU ACTIUNE RAPIDA SENSIBILE LA BETALACTAMAZA
Penicilinele sensibile la betalactamaza sunt antibiotice cu spectru ingust foarte active

impotriva bacteriilor gram pozitive dar aproape ineficiente impotriva celor gran negative. Sunt
foarte sensibile la actiunea betalactamezelor microbiene, in prezent existand o multitudine de
tulpini resistente la aceasta categorie de substante.
♦ Benzilpenicilina (Penicilina G)
Farmacodinamica. Este o substanta naturala extrasa din Penicillium chrysogenum cu un

spectru de actiune ingust ce cuprinde coci si bacilli gram pozitivi si coci gram negativi,
spirochete, actinomicete. Stafilococii sunt rezistenti la benzilpenicilina deoarece sunt producatori
de betalactamaza iar bacilii gram negative poseda rezistenta naturala la acest antibiotic.
Benzilpenicilina se dozeaza in unitati international (UI), o unitate corespunzand la 0,6 μg de
substanta standard. Se utilizeaza in terapeutica sub forma de sare de sodiu sau de potasiu avand o
hidrosolubilitate mare. Este instabila sub actiunea caldurii, alcoolului, metalelor grele, acizilor si
a substantelor reducatoare sau oxidante.
Mecanism de actiune. Se leaga de PBS de la nivelul peretelui cellular al germenului
pathogen. In consecinta, celula bacteriana va fi lizata si prin actiunea unor enzime autolitice.
Rezistenta la peniciline poate fi incrucisata cu a altor antibiotice betalactamice.
Farmacocinetica. Nu se administreaza oral deoarece este inactivata de acidul clorhidric
din stomac. După administrare intramusculara absorbţia este bună. Concentraţia plasmatică
maximă se obţine în aproximativ 30 minute, şi se menţine 4-6 ore dupa administrare i.m si mult
mai rapid dupa administrarea intravenoasa (bolus, perfuzie). Legarea de proteinele plasmatice
este de 65%. Difuzează bine în majoritatea ţesuturilor dar patrunde foarte putin in LCR daca
meningele este neinflamat, glob ocular, seroase. Prezenta inflamatiei meningelui imbunatateste
penetrabilitatea, putand ajunge la concentratii eficiente terapeutic in doze mari. Traversează
placenta, ajunge si in laptele matern. Metabolizarea hepatică şi concentrarea biliară sunt reduse.
Se elimină renal. Eliminarea urinară scade în insuficienţa renală, la nou-născut şi după
administrarea de probenecid.
Indicatii terapeutice. Benzilpenicilina este antibioticul de elecţie în angine
streptococice, erizipel, scarlatina, pneumonia pneumococică, antrax, difterie, sifilis, meningită
meningococică şi pneumococică (ca monoterapie în doze mari), septicemii, endocardite (în
asociere cu aminoglicozide).
Contraindicatii. Alergie la betalactamine
12
Efecte adverse. Frecvent pot apare reactii alergice. Mai rar, si numai dupa administrarea
dozelor mari se pot produce tulburari neurologice (convulsii, stare de rau epileptic), toxicitate
hepatica. Se recomanda prudenta la bolnavii cardiaci si la cei cu afectiuni renale deoarece
benzilpenicilina poate determina cresteri ale natremiei si potasemiei. Benzilpenicilina nu are prag
toxic. Rareori poate apare febra medicamentoasă, anemie hemolitică, reacţii tip Herxheimer, în
tratamentul sifilisului, datorită eliberării masive de toxine, consecinţa distrugerii de spirochete.
- Administrarea benzilpenicilinei in aceeasi seringa sau flacon de perfuzie cu un
aminoglicozid duce la inactivarea celor doua medicamente. In cazul acestei asocieri se pot
administra ambele, cu conditia sa fie injectate in locuri diferite.
- Cloramfenicolul, eritromicina, tetraciclinele interfera cu efectul bactericid al
benzilpenicilinei si din acest motiv se evita o astfel de asociere.
- Benzilpenicilina scade clearance-ul metotrexatului cu efect toxic datorita competitiei
celor doua medicamente pentru secretia tubulara.
- Probencidul scade secretia tubulara a benzilpenicilinei determinand cresterea si
persistenta concentratiilor mari precum si cresterea timpului de injumatatire a benzilpenicilinei.
- Indometacina si alte substante antiinflamatoare nesteroidiene actioneaza competitiv cu
penicilina la nivelul secretiei tubulare renale.
♦ Fenoximetilpenicilina (Penicilina V)
Farmacodinamica. Este asemănătoare benzilpenicilinei privind spectrul şi mecanismul

de acţiune. Prezintă avantajul unei administrări mult mai comode şi al unui preţ de cost mult mai
mic. Se utilizează în tratamentele efectuate în ambulator.
Mecanism de actiune. Fenoximetilpenicilina este eficienta impotriva germenilor aflati in
stadiu proliferative, actionand asupra lor prin inhibarea sintezei peretelui bacterian.
Farmacocinetica. Este stabile in mediul acid si din acest motiv poate fi administrata oral.
Prezenta alimentelor reduce semnificativ absorbtia, administrarea fiind necesara pe stomacul gol.
Se absoarbe partial din tubul digestiv. Realizeaza concentratii eficiente in rinichi, plamani piele,
ficat dar nu si in oase. Se elimina in mare parte nemodificata pe cale urinara iar o cantitate mica
este excretata biliar.
Indicatii terapeutice. Infecţii uşoare sau moderate cu germenii sensibili fiind preferata in
tratamentele efectuate inambulator, boli streptococice (amigdalita, scarlatina, faringita),
profilaxia endocarditei dupa interventii chirurgicale minore ca de exemplu extractiile dentare,
amigdalectomie.
Contraindicatii. Boli gastrointestinale active, reactii alergice la betalactamine.
Efecte adverse. Mai frecvent se intalnesc reactiile alergice si tulburarile digestive
(greata, varsaturi, diaree). Mai rar pot aparea modificari hematologice (eozinofilie, anemie,
leucopenie, trombocitopenie).
- Nu se asociaza cu antibiotice bacteriostatice deoarece este activa doar impotriva
germenilor aflati in faza de multiplicare
- Reduce eficienta contraceptivelor orale.
13
- Antiinflamatoarele, antireumaticele, antipireticele si probencidul inhiba competitiv
secretia tubulara si eliminarea renala a fenoximetilpenicilinei ducand la cresterea concentratiei
plasmatice a acesteia.
2.1.2.1.2 PENICILINE CU ACTIUNE RETARD
Penicilinele din aceasta categorie au o actiune prelungita, administrarea lor fiind la

intervale mai lungi de timp. Toate formele se administreaza intramuscular. Din grupul
penicilinelor retard fac parte Benzatinpenicilina si Procainpenicilina. Procainpenicilina, o sare a
benzilpenicilinei cu Procaina (un anestezic local) se utilizeaza mai rar, avand un risc alergen
crescut, prin sumarea efectului alergen al Benzilpenicilinei si al Procainei.
♦ Benzatinpenicilina (Moldamin)
Farmacodinamica. Este o sare a benzilpenicilinei cu dibenziletilendiamina, fiind un

preparat retard, de depozit cu o actiune prelungita. Se foloseste sub forma de suspensie apoasa
fiind dizolvat inainte de intrebuintare in apa distilata deoarece precipita in serul fiziologic.
Mecanism de actiune. Antibioticul actioneaza doar impotriva bacteriilor aflate in faza de
multiplicare celulara prin inhibarea sintezei peretelui bacterian. Se leaga de proteinele
membranare specific PBP si determina activarea unor enzyme autolitice provocand moartea
bacteriei. Nu este eficienta impotriva germenilor producatori de betalactamaze.
Farmacocinetica. Dupa injectarea intramusculara profunda realizeaza concentratii
plasmatice mai mici dar durabile. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 60%.
Realizeaza concentratii crescute in rinichi si ceva mai mici in ficat, piele, intestine. Penetreaza
foarte putin in lichidul cefalorahidian. Se elimina renal prin secretie tubulara.
Indicatii terapeutice. Are utilizări limitate în infecţiile cu streptococ  hemolitic grup A,
reumatism articular acut, sifilis, faringita acuta, scarlatina.
Contraindicatii. Copii mai mici de 3 ani, alergie la peniciline sau betalactamine. Este
contraindicata administrarea intravenoasa deoarece determina embolie cu risc letal.
Efecte adverse. Manifestarile alergice sunt mai rare dar mai periculoase datorita
efectului prelungit al medicamentului. Provoaca manifestari gastrointestinale manifestate in
principal prin colici abdominale si diaree. Frecvent apar dureri la locul injectarii.
- Probencidul creste concentratia plasmatica a benzatinpenicilinei
- Cloramfenicolul si tetraciclina scad concentratia plasmatica a benzatinpenicilinei
- Benzatinpenicilina creste concentratia plasmatica a anticoagulantelor orale si a
metotrexatului
- Benzatinpenicilina scade eficienta contraceptivelor orale.
14
2.1.2.1.3 PENICILINE ANTISTAFILOCOCICE
Antibioticele din aceasta categorie sunt peniciline active impotriva majoritatii

stafilococilor. Sunt rezervate exclusiv utilizarii in tratamentul infectiilor stafilococice. Principalul
antibiotic al seriei a fost Meticilina, de aceea grupul se mai numeşte Peniciline M. Actualmente
Meticilina este scoasă din uz datorită nefrotoxicităţii sale fiind inlocuita cu alti compusi, dar
rămâne ca un termen de referinţă pentru acest grup dar si in cadrul clasificarii stafilococilor aurii.
Molecula substantelor din aceasta clasa include catene laterale voluminoase conferind
antibioticului rezistenta la actiunea betalactamazelor. Sunt active pe stafilococii secretori de
betalactamaze sensibile, rezistente la benzilpenicilină.
Stafilococii, in functie de rezistenta sau sensibilitatea la unele antibiotice pot fi clasificati
in mai multe grupe:
 Stafilococi nesecretori de betalactamaze, sensibili la benzilpenicilină;
 Stafilococi meticilino-sensibili, rezistenţi la benzilpenicilină, sensibili la penicilinele M şi
alte betalactamine (meti-S);
 Stafilococi meticilino-rezistenţi, rezistenţi la benzilpenicilină, peniciline M şi la marea
majoritate a betalactaminelor (meti-R sau MRSA – Methicilin resistant Staphylococcus
aureus).
 Stafilococi rezistenti la macrolide, lincosamida si streptogramina B (MLSB – Macrolide-
Lincosamide-Streptogramin B)
Din această clasă, in prezent se mai utilizeaza doar Oxacilina.
♦ Oxacilina
Farmacodinamica. Are potenta antimicrobiana mai mare decat meticilina. Are efect
bactericid fiind rezistenta la betalactamaza. Toti stafilicocii sensibili la meticilina sunt sensibili si
la oxacilina; toti stafilococii rezistenti la meticilina sunt rezistenti si la oxacilina.
Mecanism de actiune. Oxacilina inhiba sinteza peretelui bacterian prin legarea de
receptorii membranari specifici, PBP. Datorita acestei legari, va fi declansata autoliza celulei
bacteriene prin activarea unor enzime numite autolizine.
Farmacocinetica. După administrare orală se absoarbe 30-60%, absorbţia fiind
diminuata in prezenta alimentelor, de aceea administrarea se face pe stomacul gol. Se poate
administra oral, intramuscular, intravenoas (bolus, perfuzie). Se leaga de proteinele plasmatice in
proportie de 90%. Difuzează bine, dar lent în ţesuturi, inclusiv in lichidul amniotic si sangele
fetal. În LCR, seroase şi bilă realizează concentraţii mici, ineficiente terapeutic. Se elimină pe
cale renala prin filtrare glomerulara si secretie tubulara activa. Se excreta in laptele matern.
Indicatii terapeutice. Se utilizeaza in infectii respiratorii, ORL, cutanate, renale, osoase,
septicemii, endocardite cu stafilococi aurii meticilino-sensibili. Se mai poate folosi si pentru
profilaxia infectiilor postoperatorii. Nu prezintă prag toxic, avand avantajul de a permite
administrarea de doze mari intravenoase în infecţii stafilococice grave.
Contraindicatii. Alergie la oxacilina sau la alte antibiotice betalactamice, sarcina si
alaptarea
Efecte adverse. Frecvent pot fi prezente manifestari alergice, tulburari gastro-intestinale
(greata, varsaturi, diaree), tulburari hematologice (anemie, leucopenie, trombopenie). Mai rar pot
15
aparea cresterea tranzitorie a transaminazelor si tulburari la nivelul sistemului nervos central in
special la cei cu insuficienta renala sau dupa administrarea de doze mari.
- Oxacilina prezinta antagonism de actiune cu tetraciclina, doxiciclina, minociclina
- Oxacilinna scade efectul contraceptivelor orale
2.1.2.1.4 PENICILINE CU SPECTRU LARGIT SAU AMINOPENICILINELE
Sunt antibiotice semisintetice eficiente impotriva bacteriilor gram pozitive si gram

negative dar inactive fata de stafilococii producatori de betalactamaze sau penicilinaze. Din
aceasta categorie se utilizeaza in prezent ampicilina si amoxicilina. Principalul reprezentant a
fost Ampicilina, de unde a ramas denumirea de Peniciline A.
♦ Ampicilina
Farmacodinamica. Este un antibiotic bactericid avand un spectru antibacterian largit

comparativ cu penicilinele naturale întrucât acţionează şi unii bacili gram negativi aerobi. Cea
mai mare sensibilatate la ampicilina o are Haemophilus influenzae. Speciile bacteriane sensibile
la ampicilina sunt: coci gram pozitivi şi negativi (germenii sensibili la Penicilină) precum şi pe
unii bacili Gram negativi aerobi, Enterococ, Bacil tific, Salmonele, Colibacili, Klebsiella şi
Proteus. In prezent, majoritatea bacililor gram negativi au devenit rezistenti.
Mecanism de actiune. Efectul bactericid consta in inhibitia sintezei peretelui bacterian
prin legarea ampicilinei de proteinele specifice PBP din interiorul peretelui bacterian. Dupa
legare, liza peretelui este mediate de enzyme numite autolizine ce determina moartea celulei
microbiene.
Farmacocinetica. Ampicilina este stabila in mediul gastric si se absoarbe in mare parte
din intestin. Absorbtia este scazuta in prezenta alimentelor. După administrare orală sau
parenterală (i.m., i.v.) realizează concentraţii biliare si urinare înalte eliminandu-se prin urina dar
si prin scaun. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 15%. Trece in cantitati mici in
lichidul cefalorahidian prin meningele neinflatat, cantitati ce cresc in cazul inflamatiei
meningeale. Traversează bariera feto-placentară şi prin lapte, însă este în general bine suportată
de copilul mic.
Indicatii terapeutice. Dizenterie, febră tifoidă, angiocolite, infecţii urinare, meningite,
infecţii respiratorii, pneumonii, bronhopneumonii, endocardite.
Contraindicatii. Alergie la betalactamine, mononucleoza infectioasa, infectie cu virus
citomegalic, leucemia limfatica cronica, boli gastro-intestinale severe.
Efecte adverse. Se intalnesc frecvent eruptii cutanate, diaree, dar si suprainfectia
candidozica. Mai rar pot aparea tulburari hematologice si febra dupa administrare indelungata.
- Antiacidele reduc absorbtia ampicilinei
- Excretia metotrexatului este redusa de ampicilina
- Nu se asociaza cu antibioticele bacteriostatice
16
- Porbencidul determina cresterea concentratiei plasmatice a ampicilinei prin reducerea
eliminarii sale renale
- Asocierea cu un inhibitor de betalactamaza in combinatia ampicilina + sulbactam
mareste spectrul de actiune incluzand si germenii secretori de betalactamaze. Preparatul
reprezinta de fapt un ester al ampicilinei cu sulbactamul care se desface in cele doua componente
in timpul procesului de absorbtie. Acest preparat ramane rezistent fata de Pseudomonas
aeruginosa, E coli, si alti bacili gram negativi.
♦ Amoxicilina
Farmacodinamica. Spectrul antimicrobian este asemanator ampicilinei însă are o

biodisponibilitate superioară fiind mai eficace decât aceasta.
Mecanism de actiune. Amoxicilina leaga specific proteinele membranare PBP 1A
localizate in structura peretelui bacterian. Amoxicilina determina acetilarea transpeptidazei
penicilino-sensibile din domeniul C-terminal prin deschiderea inelului lactamic. Inactivarea
enzimei inhiba formarea celor doua lanturi de peptidoglican inhiband astfel sinteza peretelui
bacterian. Are de asemenea efect litic asupra celului microbiene prin activarea enzimelor
autolitice cum ar fi autolizinele.
Farmacocinetica. Este stabila in mediul acid gastric iar absorbţia intestinală este aproape
completă, nefiind afectată de alimente. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 20%.
Difuzeaza foarte bine in plaman si secretiile traheo-bronsice. Se elimina renal, in mare parte
nemodificata.
Indicatii terapeutice. Infecţii pulmonare si ORL, asigurand o concentratie buna în spută;
boli diareice (febră tifoidă), infecţii urinare, gonoree. In ultima perioada se observa o tendinta de
inlocuire a Ampicilinei cu Amoxicilina datorita eficacitatii sale mai crescute. Rezultatele sunt net
superioare, mai ales după formele parenterale.
Contraindicatii. Alergie la betalactamine, mononucleoza infectioasa, copii mai mici de 5
ani.
Efecte adverse. Frecvent apar manifectari alergice, eruptii cutanate, tulburari digestive
(greata, varsaturi, diaree). Rar pot fi intalnite nefrite interstitiale, cresterea tranzitorie a
transaminazelor, anemie, leucopenie, trombocitopenie.
- Alopurinolul determina cresterea concentratiei de amoxicilina cu intensificarea rash-
ului cutanat.
- Amoxicilina creste concentratia plasmatica a metotrexatului datorita scaderii eliminarii
sale renale.
- Amoxicilina diminueaza eficacitatea contraceptivelor orale datorita reducerii circulatiei
enterohepatice a metabolitilor estrogeni.
- Clorochina scade absorbtia amoxicilinei.
- Asocierea cu un inhibitor de betalactamaza in combinatia amoxicilina + acid
clavulanic mareste spectrul de actiune si asupra germenilor producatori de betalactamaza.
Astfel, cuprinde germeni pe lângă cei din spectrul Amoxicilinei în plus şi Stafilococi şi Gonococi
rezistenţi la benzilpenicilina cat şi E. coli, Salmonella, Shigella, Klebsiella, Proteus, H.
influenzae. Inhibitia de catre acidul clavulanic a producerii de betalactamaze microbiene se
datoreaza fixarii ireversibile pe betalactamaze pe care le mentine in forma inactiva.
17
2.1.2.1.5 PENICILINE ACTIVE FATA DE PSEUDOMONAS
Sunt peniciline cu o capacitate crescuta de actiune impotriva Pseudomonas aeruginosa

fiind alcatuite din doua subclase: carboxipeniciline si ureidopeniciline. Sunt de asemenea active
fata de majoritatea bacteriilor gram pozitive si gram negative. Carboxipenicilinele au fost
primele peniciline active impotriva Pseudomonas aeruginosa. Din acest grup fac parte
carboxipenicilina, carindacilina, carfecilina si ticarcilina. In clasa ureidopenicilinelor intra
mezocilina, azocilina si piperacilina. Actualmente din acest grup se folosesc in terapie ticarcilina
si piperacilina doar in asociere cu un inhibitor de betalactamaza. Piperacilina se utilizeaza mai
mult in tarile europene pe cand Ticarcilina este folosita cu precadere in Statele Unite.
♦ Ticarcilina
Farmacodinamica. Este o carboxipenicilina cu o acţiune bactericidă asemenatoare cu

cefalosporinele de generaţia a III-a. Este activa impotriva cocilor gram pozitivi si gram negativi
cu exceptia stafilococului producator de betalactamaze si enterococului. Dintre bacilii gram
pozitivi, este eficace fata de Clostridium perfringens, Haemophilus influenzae si listeria.
Bacteroides fragilis este rezistent. Dintre bacilii gram negativi, cel mai sensibil este Proteus
mirabilis dar si Pseudomonas aeruginosa.
Mecanism de actiune. Ticarcilina impiedica sinteza peretelui cellular prin inhibarea
procesului de sinteza al peptidoglicanului din structura germenilor aflati in faza de diviziune. In
cazul Pseudomonas aeruginosa, antibioticul patrunde prin peretele bacterian si se fixeaza pe o
proteina membranara esentiala pentru formarea septului de diviziune, inhiband astfel procesul de
multiplicare.
Farmacocinetica. Ticarcilina nu este activa daca se administreaza pe cale orala. Dupa
administrare injectabila, in special intravenoasa, realizeaza o distributie larga in tesuturi. Se leaga
de proteinele plasmatice in proportie de 45%. Se elimina renal in mare parte nemodificata.
Indicatii terapeutice. Este un antibiotic administrat in special in spital in caz de
septicemii, infectii respiratorii grave, infectii intraabdominale si pelvine, infectii ale pielii
inclusive cele cu germeni anaerobi, infectii urinare rezistente la alte antibiotice.
Contraindicatii. Reactii alergice la betalactamine.
Efecte adverse. Prelungirea timpului de sangerare datorita efectului antiagregant
plachetar, eruptii cutanate, nefrita interstitiala, diaree, convulsii, cresterea tranzitorie a
transaminazelor.
- Nu se administreaza ticarcilina in aceeasi seringa sau pe aceeasi linie venoasa cu un
aminoglicozid deoarece se inactiveaza reciproc. Aceasta asociere are eficacitate terapeutica daca
daca administrerea se realizeaza la un interval de timp de 2 ore intre antibiotice.
- Probencidul intarzie eliminarea renala a ticarcilinei prin scaderea secretiei tubulare.
- Asocierea cu un inhibitor de betalactamaza realizand combinatia ticarcilina + acid
clavulanic este utilizata in prezent in terapeutica. Aceasta asociere extinde spectrul de actiune si
la bacteriile producatoare de betalactamaze. Eficacitatea impotriva Pseudominas aeruginosa
creste dar enterococul ramane rezistent.
18
♦ Piperacilina
Farmacodinamica. Este cea mai activă şi cea mai folosită ureidopenicilină impotriva
Pseudomonas aeruginosa, mai ales în asociere cu inhibitori de betalactamază. Este de asemenea
mai activa fata de enterococi si Klebsiell sp.
Mecanism de actiune. Activitatea bactericida consta in principal in inhibarea septului de
diviziune si a sintezei peretelui cellular apartinand bacteriilor aflate in faza de multiplicare.
Farmacocinetica. Antibioticul nu este active daca este administrat oral. Pe cale
parenterala (i.m sau i.v) se ating concentratii maxime imediat dupa injectare. Se leaga de
proteinele plasmatice in proportie de 20%. Se distribuie larg in special la nivelul plamanului,
mucoasei intestinale, bilei si oaselor. Se elimina renal prin filtrare glomerulara si secretie
tubulara. Piperacilina traverseaza bariera feto-placentara. Se excreta in cantitati mici in laptele
matern.
Indicatii terapeutice. Infectii ale tractului respirator inferior, infectii urinare complicate
si necomplicate, infectii intraabdominale, ale pielii, oaselor, septicemii, infectii ginecologice,
ingectii gonococice, infectii polimicrobiene, inbectii bacteriene la pacienti neutropenici.
Contraindicatii. Alergie la betalactamine, sarcina, alaptare, copii mai mici de 2 ani.
Efecte adverse. Eruptii cutanate, tulburari gastro-intestinale (greata, varsaturi, diaree),
durere la locul injectiei, leucopenie, anemie, trombocitopenie, rareori hepatita colestatica,
relaxare musculara prelungita. Dozele mari pot duce la accidente hemoragice datorita efectului
antiagregant plachetar cu prelungirea timpului de sangerare.
- Probencidul determina cresterea timpului de injumatatire si al clearance-ului plasmatic
al piperacilinei
- Asocierea cu o aminoglicozida este recomandabila in infectiile cu Pseudomonas
aeruginnosa, in special la bolnavii imunocompromisi si la cei cu septicemie, endocardita,
osteomielita, pneumonie dar nu se administreaza concomitent in aceeasi seringa sau pe aceeasi
linie venoasa datorita incompatibilitatii fizice.
- Asocierea cu un inhibitor de betalactamaza in combinatia piperacilina + tazobactam
mareaste eficacitatea piperacilinei fata de Pseudomonas aeruginosa si fata de alti bacili gram
negativi. Tazobactamul este un inhibitor foarte puternic de betalactamaze, in special a celor
mediate plasmidic. Astfel, asocierea piperacilina + tazobactam actioneaza sinergic combinand
actiunea terapeutica a unui antibiotic cu spectru larg cu cea a unui inhibitor de betalactamaza. Si
tazobactamul traverseaza bariera feto-placentara, alaturi de piperacilina.
2.1.2.2 CARBAPENEMI
Carbepenemii sunt antibiotice din categoria betalactaminelor ce contin in structura lor un

atom de carbon in locul celui de sulf al inelului tiazolidinic din compozitia penicilinelor. Aceasta
structura confera acestor antibiotice o rezistenta crescuta la actiunea betalactamazelor
microbiene. Sunt reprezentaţi de Imipenem, Ertapenem şi Meropenem.
19
♦ Imipenem
Farmacodinamica. Este un antibiotic bactericid cu un spectru de actiune foarte larg. Este

folosit in preparatele farmaceutice in combinatie cu cilastatina. Cilastatina nu are activitate
antimicrobiana ci impiedica inactivarea imipenemului la nivel renal prin inhibarea unei enzime
ce scindeaza antibioticul, facandu-l ineficient. Imipenemul este activ impotriva a numeroase
bacterii gram pozitive, gram negative, aerobe si anaerobe. Este eficace fata de Pseudomonas
aeruginosa, enterococi dar si fata de Bacteroides fragilis.
Mecanism de actiune. Imipenemul inhiba sinteza peretelui bacterian al
microorganismelor in special a celor gram negative prin legarea de PBP. In cazul E coli si
Pseudomonas aeruginosa, imipenemul are o afinitate foarte mare fata de PBP-2, PBP-1a si PBP-
1b. Aceasta legare preferentiala, mai ales la PBP-2 si PBP-1b determina conversia germenilor in
sferoplasti cu liza rapida si moartea bacteriilor fara formare de filamente. Este rezistent la
majoritatea betalactamazelor bacteriene. Pseudomonas aeruginosa poate dezvolta rezistenta la
imipenem prin disparitia porinelor prin care patrunde intracellular antibioticul. Rezistenta nu este
incrucisata cu alte antibiotic deoarece ele nu folosesc porinele ca si acle de intrare in celula.
Farmacocinetica. Nu se absoarbe dupa administrare orala si de aceea trebuie
administrat injectabil (i.m. sau i.v.). Imipenemul se leaga de proteinele plasmatice in proportie de
20%. Se matebolizeaza in mare parte la nivelul tubilor renali proximali prin intermediul unei
dihidropeptidaze I generand un metabolit inactiv. In prezenta cilastatinei aceasta metabolizare nu
are loc, realizand concentratii urinare mari. Patrunde bine in tesuturi si in lichidul cefalorahidian
in concentratii eficiente terapeutic. Se elimina renal si prin laptele matern. Se recomanda
ajustarea dozelor la bolnavii cu insuficienta renala.
Indicatii terapeutice. Se utilizeaza in tratamentul infectiilor severe determinate de
microorganisme sensibile, in special cele cu Pseudomonas aeruginosa, cum ar fi infectiile
nosocomiale, in special pneumonii si bronhopeneumonii, infectii intraabdominale complicate,
infectii genito-urinare complicate, osteomielita, infectii complicate ale pielii si tesuturilor moi.
Contraindicatii. Sarcina, alaptare, infectii ale sistemului nervos central, copii mai mici
de 3 ani, hipersensibilitate sau reactii alergice la betalactamine, cilastatina sau unul din
excipientii produsului.
Efecte adverse. Reactii alergice, eozinofilie, trombocitoza, tulburari ale sistemului
nervos central (convulsii, somnolenta, ameteli, vertij, tulburari psihice, stari confuzionale),
hipotensiune arteriala, tulburari gastro-intestinale (greata, varsaturi, diaree), cresterea usoara a
transaminazelor serice, bilirubinei si fosfatazei alcaline. La locul de administrare poate apare
eritem, durere, induratie locala, tromboflebita.
- Asocierea imipenemului/cilastatinei cu ganciclovirul provoaca convulsii generalizate.
- Asocierea imipenemului/cilastatinei cu o aminoglicozida se efectueaza doar in cazul
infectiilor severe cu Pseudomonas aeruginosa si la bolnavii neutropenici febrili.
- Imipenemul/cilastatina determina scaderea concentratiei plasmatice a acidului valproic
cu un control inadecvat al convulsiilor.
20
♦ Meropenem
Farmacodinamica. Spectrul antimicrobian este foarte larg cuprinzând aproape toate

bacteriile inclusiv cele secretoare de betalactamaze (Bacteroides fragilis, Acinetobacter,
Pseudomonas), Enterococi, Pneumococi rezistenţi la penicilină, Pseudomonas aeruginosa. Este
stabil fata de dehidropeptidaza I renala si din acest motiv nu necesita asocierea cu cilastatina.
Mecanism de actiune. Pătrunde prin peretele bacterian, se fixează preferenţial pe PBP2
producând un efect bactericid rapid şi intens. Are afinitate mare pentru PBP2, PBP3 si PBP4 ale
E coli si Pseudomonas aeruginosa si pentru PBP1, PBP2 si PBP4 ale Staphylococcus aureus.
Farmacocinetica. Se administreaza injectabil (i.m. sau i.v.) deoarece nu se absoarbe
dupa administrare orala. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie foarte mica (2%).
Difuzează bine în ţesuturi, intră în LCR, in meningele inflamat realizand concentratii superioare
celor plasmatice. Se excreta urinar, in mare parte nemodificat. Trece in laptele matern si de la
mama la fat. In insuficienta renala, dozele se ajusteaza corespunzator clearance-ului creatininei.
Indicatii terapeutice. Este mai activ decât imipenemul, mai ales fata de Pseudomonas
aeruginosa şi bacili gram negativ, fiind din acest punct de vedere considerat antibioticul de
elecţie în meningita bacteriană cu Pseudomonas aeruginosa. Poate fi administrat si in
meningitele provocate de Haemophilus influenzae, pneumococi sau meningococi deoarece nu
provoaca convulsii. Se mai utilizeaza si in infectiile nosocomiale, in special pneumonii, infectii
intraabdominale, ale tractului genito-urinar, septicemii.
Contraindicatii. Sarcina, alaptare, alergie la meropenem sau excipienti, alergie la
betalactamine.
Efecte adverse. Meropenemul determina reactii alergice, eruptii cutanate, tulburari
digestive (greata, varsaturi, diaree, rar colita pseudomembranoasa), trombocitopenie, eozinofilie,
leucopenie, cresterea concentratiilor serice ale transaminazelor, bilirubinei, fosfatazei alcaline,
lactat dehidrogenazei. La locul injectarii poate sa apara inflamatie, durere, tromboflebita. De
asemenea, in urma tratamentului cu meropenem se dezvolta candidoza orala si vaginala.
- Probencidul inhiba prin competitie secretia tubulara a meropenemului ducand la
cresterea concentratiei plasmatice a meropenemului.
- Meropenemul reduce concentratia plasmatica a acidului valproic.
2.1.2.3 CEFALOSPORINE
Cefalosporinele sau cefemele sunt tot antibiotice betalactamice avand ca nucleu de baza
acidul 7-aminocefalosporanic ce contine un inel dihidrotiazinic condensat cu un inel beta-
lactamic. Cefalosporinele se clasifica in patru generatii in functie de actiunea microbiologica si
eficacitatea clinica. Au efect bactericid nefiind toate inactivate de beta-lactamaze. Spectrul de
actiune difera de la o generatie la alta. Toate cefalosporinele sunt nefrotoxice.
21
2.1.2.3.1 CEFALOSPORINELE DIN GENERAŢIA I
Din aceasta grupa fac parte compusi semisintetici fiind activi impotriva majoritatii
cocilor gram pozitivi. Se utilizează în infecţii acute sau recidivante ORL, respiratorii, urinare,
cutanate, profilaxia interventiilor chirurgicale. Nu se recomanda in infectiile sistemice grave.
Cefalosporinele din prima generatie sunt: cefalotin, cefapirin, cefaloridin, cefazolin, cefalexin,
cefadroxil. La noi in tara se utilizeaza in prezent cefazolinul pentru administrare parenterala si
cefalexinul si cefadroxilul active pe cale orala.
♦ Cefazolin
Farmacodinamica. Are un spectru antimicrobian asemenator cefalotinului. Cefazolinul

are actiune bactericida impotriva Staphylococcus aureus chiar si a celui producator de
betalactamaze, in schimb cel rezistent la meticilina este rezistent si la cefazolin. Este activ si fata
de Staphylococcus epidermidis, E coli, Klebsiella sp, Proteus mirabilis, Haemophilus influenze.
Pseudomonas aeruginosa este rezistent.
Mecanism de actiune. Cefazolinul inhiba biosinteza peretelui bacterian prin legarea de
proteinele specifice PBP. Liza celulara este favorizata si de activarea unor enzine bacteriene
numite autolizine.
Farmacocinetica. Cefazolinul se administreaza parenteral deoarece este inactiv pe cale
orala. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de aproximativ 90%. Difuzeaza bine in
tesuturi, realizand concentratii eficiente therapeutic la nivel bronhopulmonar, oase, lichid
synovial, in special in cazul inflamatiei membranei sinoviale. La nivelul tegumentelor asigura
concentratii mari, inclusiv atunci cand exista leziuni, inflamatii sau infectii ale pielii. Nu trece in
lichidul cefalorahidian nici daca meningele este inflamat. Traverseaza placenta si se excreta in
laptele matern. Timpul de injumatatire plasmatic este de aproximativ 2 ore dar persiste in tesuturi
si 8-9 ore. Se elimina renal prin filtrare glomerulara in forma nemodificata.
Indicatii terapeutice. Este utilizat in principal in cazul infectiilor pielii cu germeni
sensibili.De asemenea, mai este util in cazul infectiilor severe ale tractului respirator, infectii
urinare, osteomielite, infectii ale articulatiilor.
Contraindicatii. Insuficienta renala, alergie la peniciline sau cefalosporine.
Efecte adverse. Eruptii cutanate, nefrotoxicitate, anemie hemolitica, cresterea tranzitorie
a transaminazelor serice si a fosfatazei alcaline. In cazul administrarii dozelor mari sau in
prezenta insuficientei renale apare encefalopatia si convulsiile.
- probencidul creste concentratia plasmatica a cefazolinului datorita diminuarii eliminarii
renale.
- nu se asociaza cu amikacina, tobramicina, gentamicina si netilmicina deoarece creste
riscul nefrotoxicitatii.
♦ Cefalexin
Farmacodinamica. Este o cefalosporina semisintetica dar mai putin potenta decat

cefazolinul sau cefalotinul. Spectrul sau de actiune cuprinde bacteria gram positive si gram
negative. Este eficace impotriva Staphylococcus aureus producator de betalactamaza dar nu si
22
impotriva celui meticilino-rezistent. Dintre cocii gram pozitivi sunt sensibili Streptococcus
pneumoniae, Streptococcus pyogenes, Streptococcus agalactiae, Streptococcus viridians iar
dintre bacteriile gram negative pot fi enumerate E coli, Klebsiella pneumoniae, Moraxella
catarrhalis. Mai este active si impotriva germenilor anaerobi cum ar fi Peptococcus si
peptostreptococcus.
Mecanism de actiune. Are effect bactericid prin legarea specifica de PBS la nivelul
peretelui celular bacterian. Liza germenilor se realizeaza prin activarea in continuare a unor
autolizine dar si prin inactivarea inhibitorului acestor autolizine.
Farmacocinetica. Cefalexinul este o cefalosporina de generatia I ce poate fi administrate
pe cale orala asigurand pe aceasta cale o biodisponibilitate de 90%. Absorbtia e scazuta la cei cu
icter obstructive, gastrectomie partial si insuficienta cardiac congestiva. Absorbtia este incetinita
si la pacientii cu diverticuloza intestinala, boala celiac si fibroza chistica. Absorbtia scade si in
cazul administrarii impreuna cu alimentele. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 10-
15%. Se distribuie larg in tesuturi si realizeaza concentratii eficiente la nivel bronho-pulmonar,
sputa, ficat, inima, rinichi. Traverseaza placenta avand concentratii mari in lichidul amniotic si in
sangele cordonului ombilical. Se excreta nemodificat pe cale renala prin secretie tubular. In
proportie de 1% se excreta si prin bila.
Interactiuni terapeutice. Se foloseste cu precadere in tratamentul infectiilor superficiale
ale pielii. Se mai utilizeaza si in tratamentul infectiilor genitor-urinare, a osteomielitei la copii si
in profilaxia endocarditei la bolnavii protezati valvular.
Contraindicatii. Insuficienta renala, sarcina, alergie la cefalosporine sau peniciline.
Efecte adverse. Cele mai comune reactii adverse sunt cele digestive manifestate prin
diaree, greata, varsaturi, colici abdominale. Nefrotoxicitatea si neurotoxicitatea sunt evenimente
rape in cazul cefalexinului.
- Probencidul scade eliminarea renala prin inhibarea secretiei tubulare.
- Administrarea concomitenta de colestiramina reduce absorbtia cefalexinului.
- Inhiba eliminarea renala o metforminului prin inhibarea secretiei tubulare prin sistemul
de transport cationic.
2.1.2.3.2 CEFALOSPORINELE DIN GENERAŢIA A II-A
Cefalosporinele de generatia a doua au spectru de actiune mai larg, fiind active si fata
unii bacili gram-negativi. Indicatiile variaza in functie de antibiotic dar toate sunt eficace
impotriva Haemophilus influenzae. Din aceasta clasa fac parte cefamandolul, cefuroximul,
cefoxitinul, cefotetanul si cefaclorul dar se utilizeaza curent doar cefuroximul si cefaclorul.
♦ Cefuroxim
Farmacodinamica. Este un antibiotic bactericid cu un spectru larg de actiune, fiind

eficient in special impotriva Haemophilus influenzae dar si a gonococului. Este activ si impotriva
Staphylococcus aureus meticilino-sensibil, Streptococcus agalactiae, Streptococcus pneumoniae,
Streptococcus pyogenes, E coli, Kelbsiella sp. Se administreaza sub forma de promedicament ca
si cefuroxim axetil.
23
Mecanism de actiune. Cefuroximul inhiba sinteza peretelui cellular bacterian prin
impiedicarea sintezei peptidoglicanului . Antibioticul se leaga selectiv de PBP ce au functie
transpeptidazica si blocheaza reactiile de sinteza determinand lixza microorganismului.
Rezistenta la cefuroxim se dezvolta prin hidroliza antibioticului datorita dezvoltarii unor
betalactamaze cu spectru extins sau prin scaderea afinitatii PBP pentru cefuroxim. Aceste
mecanisme de rezistenta se intalnesc indeosebi la bacteriile gram negative.
Farmacocinetica. Cefuroximul sub forma de ester axetil faciliteaza absorbtia orala
desfacandu-se la medicament active prin hidroliza in mucoasa intestinala si sange. Absorbtia cea
mai buna este realizata atunci cand medicamentul este administrat la scurt timp dupa masa
(aproximativ 15 minute). Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 50%. Cefuroximul
penetreaza bine in lichidul pleural, urechea medie in special la pacientii cu otite purulente.
Realizeaza concentratii active in lichidul cefalorahidian atunci cand meningele este inflamat
putand fi folosit cu success in tratamentul meningitelor, in special a meningitei produsa de
Haemophilus influenzae. Cefuroximul asigura concentratii eficace si la nivelul oaselor,
muschilor si tesutului cellular subcutanat indeosebi la pacientii cu amputatii de membre. Se
excreta renal prin filtrare glomerulara si secretie tubular in forma nemodificata, realizand
concentratii active in urina. O cantitate foarte mica se elimina prin bila. Cefuroximul traverseaza
bariera feto-placentara; trece in laptele matern.
Indicatii terapeutice. Infectii ORL si ale tractului respirator, infectii necomplicate ale
tractului genitor-urinar, infectii ale pielii si tesuturilor moi, meningita produsa de Haemophilus
influenzae.
Contraindicatii. Reactii alergice sau hipersensibilitate la betalactamine, insuficienta
renala, sarcina, alaptarea.
Efecte adverse. Tulburari gastro-intestinale (diaree, greata, varsaturi), eruptii cutanate si
reactii de tip alergic, cefalee, ameteli, tulburari renale (nefrita interstitiala, cresterea valorilor
creatininei si ureei serice la pacientii tratati cu cefuroxim, in special la cei cu functia renala
alterata). Rar, in cazul administrarii dozelor mari provoaca iritatie cerebrala si convulsii.
- Probencidul creste concentratia plasmatica a cefuroximului datorita scaderii eliminarii
renale.
- Cefuroximul reduce eficacitatea contraceptivelor orale prin scaderea reabsorbtiei
preparatelor estrogenice.
♦ Cefaclor
Farmacodinamica. Cefaclorul este asemenator cefalexinului dar este mult mai activ
impotriva bacteriilor gram negative. Este eficace fata de E coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus
mirabilis, Haemophilus influenza, meningococi, gonococci dar este ineficient fata de
Pseudomonas aeruginosa. Este activ asupra majoritatii streptococilor dar Staphylococcus aureus
este rezistent. Este putin sensibil fata de microorganismele anaerobe.
Mecanism de actiune. Inhiba biosinteza peretelui cellular bacterian al germenilor aflati
in stadiul de multiplicare, prin legarea de receptorii specifici PBP avand actiune bactericida.
Farmacocinetica. Este eficient dupa administrare orala, absorbtia nefiind influentata de
prezenta alimentelor. Circula legat de proteinele plasmatice in proportie de 50%. Difuzeaza bine
in plaman si in lichidul interstitial al tesuturilor moi. Asigura concentratii eficiente terapeutic la
24
nivelul urechii medii, in special in prezenta inflamatiei. Nu difuzeaza in lichidul cefalorahidian.
Are un timp de injumatatire de 3 ore. Se elimina in mare parte renal, nemodificat, prin filtrare
glomerulara si secretie tubular. O mica parte se excreta prin bila.
Indicatii terapeutice. Este indicat in tratamentul infectiilor uro-genitale complicare
si/sau recurente, infectii respiratorii, infectii ORL, in special in otita medie supurata.
Contraindicatii. Reactii alergice la antibiotice betalactamice in antecedente.
Efecte adverse. Frecvent apar tulburari gastro-intestinale, in special diaree, greata,
varsaturi, reactii alergice, candidoze orale sau vaginale, prurit genital. Rar s-au semnalat: nefrita
interstitiala, anemie hemolitica si limfocitoza reversibila.
- Probencidul creste concentratia plasmatica a cefaclorului datorita inhibarii excretiei sale
renale.
2.1.2.3.3 CEFALOSPORINELE DIN GENERAŢIA A III-A
Cefalosporinele de generatia a treia sunt: cefotaxim, ceftriaxon, cefoperazon, ceftazidim,

cefixim, ceftibuten, cefpodoxim. In aceasta cateogorie este inclus si latamoxeful ce este de fapt o
oxicefalosporina cu un spectru de actiune asemenator cefotaximului; este in prezent scos din uz
deoarece produce frecvent hemoragii prin scaderea activitatii plachetare si a activitatii
protrombinice. Cefalosporinele din aceasta generatie au indicatii mai restranse fiind si foarte
costisitoare. Ele sunt eficace indeosebi impotriva bacililor gram negativi.
♦ Cefotaxim
Farmacodinamica. Cefotaximul este o cefalosporina semisintetica mai active fata de

bacilii gram negative comparative cu cefalosporinele din prima si a doua generatie. Este rezistent
la betalactamazele mediate cromozomial si plasmidic. Dintre cocii gram pozitivi, este efficient
doar fata de Streptococcus pyogenes si Staphylococcus aureus cu exceptia celui meticilino-
rezistent. Este efficient impotriva bacililor gram negative cu rezistenta multipla: E coli,
Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Proteus sp. Pseudomonas aeruginosa este rezistent.
Mecanism de actiune. Ca si celelalte antibiotic betalactamice, cefotaximul inhiba sinteza
peretelui bacterian prin legarea cefalosporinei de PBP. Cefotaximul se leaga preferential de
PBP1a, PBP1b si PBP3 din peretele cellular al E coli. Legarea de PBP3 determina filamentarea
specifica premergatoare mortii celulare iar legarea de PBP1a si PBP1b conduce la o liza rapida a
bacteriei.
Farmacocinetica. Cefotaximul se administreaza parenteral deoarece este inactiv dupa
administrarea orala. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 35-40%. Realizeaza
concentratii eficace in bila, lichid peritoneal si de ascita, urechea medie, in special in prezenta
inflamatiei, prostate, uter, piele, oase, ficat, plaman, muschi. Cefotaximul traverseaza placenta si
produce concentratii crescute in tesuturile fetale, lichidul amniotic si sangele cordonului
ombilical. Se excreta prin laptele matern. Patrunde in lichidul cefalorahidian doar daca
meningele este inflamat. Penetreaza in abcesele cerebrale. O parte din medicament este
metabolizata hepatic, iar metabolitul major, dezacetil-cefotaximul este active din punc de vedere
25
al activitatii antimicrobiene. Se excreta renal prin filtrare glomerulara si secretie tubulara
impreuna cu o cantitate semnificativa de cefotaxim nemodificat. Cantitati foarte mici se elimina
biliar.
Indicatii terapeutice. Cefotaximul este utilizat in infectiile severe cu germeni sensibili
cum ar fi peritonite bacteriene, infectii ale tractului biliar, enterocolita necrozanta neonatala,
meningite bacteriene, abcese cerebrale, pneumonii nosocomiale, endocardite bacteriene,
pielonefrite, infectii pelvine, infectii ale pielii si tesuturilor moi, osteomielite si infectii ale
articulatiilor, bacteriemii la pacientii febrile neutropenici din sectiile de hematologie-oncologie.
Contraindicatii. Alergie la antibiotice betalactamice, alaptare. Desi cefotaximul a fost
gasit in tesuturile fetale, lichidul amniotic si sangele cordonului ambilical, nu exista in prezent
suficiente studii care sa evidentieze efecte negative asupra fatului.
Efecte adverse. Eruptii cutanate, efecte cardiotoxice manifestate prin aritmii cardiace,
tulburari gastro-intestinale (diaree, greata, varsaturi), cefalee, hepatotoxicitate, efecte
hematotoxice (anemie, neutropenie, trombocitopenie). Apar frecvent tulburari consecutive
suprimarii florei intestinale cum ar fi sangerari prin deficit de vitamina K, suprainfectii cu
bacterii rezistente sau Candida, mai rar colita pseudomembranoasa.
- Probencidul intarzie excretia si creste concentratia plasmatica a cefotaximului
- Cefotaximul scade eficacitatea contraceptivelor orale
- Cefotaximul potenteaza efectul nefrotoxic al aminoglicozidelor si al diureticelor.
♦ Ceftriaxon
Farmacodinamica. Este o cefalosporina cu spectru larg ce cuprinde bacterii gram

positive, gram negative aerobe si anaerobe. Staphylococcus aureus este sensibil cu exceptia celui
meticilino-rezistent. De asemenea sunt sensibili Streptococcus pneumoniae, Streptococcus
viridians, Streptococcus pyogenes, Streptococcus agalactiae. Dintre bacteriile gram negative sunt
sensibile la actiunea ceftriaxonei Neisseria gonorrhoeae, Neisseria memingitidis, Haemophilus
influenzae, Enterobacteriacee. Pseudomonas aeruginosa si enterococii sunt rezistenti.
Mecanism de actiune. Ceftriaxona inhiba sinteza mucopeptidului din structura peretelui
cellular. Nucleul betalactamic al ceftriaxonei leaga carboxipeptidazele, endopeptidazele si
transpeptidazele de la nivelul membranei citoplasmatice bacteriene. Aceste enzyme sunt
implicate in sinteza peretelui cellular si in diviziune. Astfel, prin legarea acestor enzyme se
formeaza un perete cellular defectuos, osmotic instabil, ce va duce la moartea
microorganismului. Ceftriaxona inhiba de asemenea sinteza peretelui cellular si prin legare la
PBP la fel ca si celelalte betalactamine. Este stabile la hidroliza produsa de betalactamaze
inclusive penicilinaze, cefalosporinaze, betalactamaze cu spectru extins.
Farmacocinetica. Ceftriaxona este inactive pe cale orala. Se administreaza i.v sau i.m.
Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 95%. Nu penetreaza in lichidul cefalorahidian
daca meningele nu este inflamat, in schimb in prezenta inflamatiei realizeaza concentratii eficace
therapeutic. Difuzeaza pasiv in tesutul cerebral. Asigura concentratii mari in umoarea vitroasa.
Patrunde bine in lichidul synovial al articulatiilor inflamate. Difuzeaza bine in tesuturile bronho-
pulmonare, lichidul pleural, amygdale, urechea medie, mucoasa nazala. Traverseaza placenta si
patrunde in circulatia fetala, lichidul amniotic si sangele cordonului ombilical. Se metabolizeaza
partial in metabolite inactive, o mare parte ramanand netransformata. Se elimina renal prin
26
filtrare glomerulara si secretie tubular. O mica parte se elimina prin bila si se regaseste in fecale
ca si metabolite microbiologic inactivi.
Indicatii terapeutice. Se utilizeaza in tratamentul infectilor severe cu germeni sensibili
unde este necesara administrarea parenterala: meningita bacteriana, pneumonie, peritonita,
infectii ale cailor biliare, infectii ale oaselor si articulatiilor, gonoree, septicemie, prevenirea
infectiilor postoperatorii.
Contraindicatii. Reactii alergice la betalactamine. Nu exista studii privind siguranta
administrarii in timpul sarcinii. Nu se administreaza nou nascutilor cu icter deoarece ceftriaxona
deplaseaza bilirubina de pe proteinele plasmatice. Nu se administreaza in acidoza,
hipoalbuminemie, prematuritate.
Efecte adverse. Tulburari gastro-intestinale (diaree, greata, stomatita, glosita), eruptii
cutanate, tulburari hematologice (anemie, leucopenie, trombocitopenie), cefalee, ameteli, micoze
bucale si vaginale. Produce durere la locul injectiei iar in cazul administrarii i.v poate determina
flebita locala.
- Ceftriaxona are efect antagonic antibioticelor bacteriostatice si din acest motiv nu se
asociaza.
- Ceftriaxona creste efectul imunosupresor al ciclofosfamidei si dexametazonei.
- Ceftriaxona scade eficacitatea contraceptivelor orale.
♦ Cefoperazon
Farmacodinamica. Cefoperazonul este stabil la betalactamazele produse de bacilii gram

negative dar este mai putin active impotriva Enterobacteriaceelor decat alte cefalosporine de
generatia a treia dar este efficient impotriva Pseudomonas aeruginosa. Meningococii sunt mai
putin sensibili in comparative cu cefotaximul. Acinetobacter este rezistent. Dintre germenii gram
positivi aerobi, este efficient impotriva Staphylococcus aureus si a stafilococilor coagulazo-
negativi dar nu si impotriva celor meticilino-rezistenti. De asemenea este active fata de
Streptococcus pneumoniae si Streptococcus pyogenes. Enterococcus faecalis si Listeria
monocytogenes sunt rezistenti. Cefoperazomul este eficace si in infectiile produse de germeni
anaerobi cum ar fi Peptococcus, Propionibacterium si Clostridium perfringens.
Mecanism de actiune. Cefoperazonul actioneaza asemenator celorlalte cefalosporine
prin legarea de PBP si inhibarea sintezei peretelui bacterian al germenilor aflati in etapa de
multiplicare. Prin aceasta legare se va declansa liza celulei bacteriene mediata de autolizine.
Farmacocinetica. Cefoperazonul este inactive pe cale orala. Circula legat de proteinele
plasmatice in proportie de 90%. Are un timp de injumatatire de 2-3 ore. Penetreaza in
majoritatea tesuturilor si fluidelor organismului cu exceptia lichidului cefalorahidian. Asigura
concentratii eficace therapeutic in sputa, lichid de ascita, tesuturi pelvine. Traverseaza placenta si
se excreta in laptele matern. Principala cale de eliminare este cea biliara, in forma nemodificata.
20-30% se excreta renal prin filtrare glomerulara tot sub forma nemodificata.
Indicatii terapeutice. Se recomanda in infectii severe produse de germeni sensibili:
infectii ale tractului respirator superior si inferior, infectii uro-genitale, inclusive la pacientii cu
insuficienta renala, peritonite, septicemii, infectii ale oaselor si articulatiilor, afectiuni
inflamatorii pelvine.
27
Contraindicatii. Alergie la cefalosporine si betalactamine, obstructii ale cailor biliare,
sarcina, alaptarea. Este contraindicat consumul bauturilor alcoolice pe tot parcursul
tratamentului.
Efecte adverse. Eruptii cutanate, hemoragii prin hipoprotrombinemie (in acest caz se
monitorizeaza timpul Quick si se administreaza vitamina K), diaree. Daca se administreaza doze
prea mari pot apare convulsiile.
- Cefoperazonul creste nefrotoxicitatea amikacinei, gentamicinei, tobramicinei si
netilmicinei si din acest motiv se evita aceasta asociere.
- Cefoperazonul se poate administra in combinatie cu un inhibitor de betalactamaza cum
ar fi sulbactamul in asociatia cefoperazon + sulbactam marind sensibilitatea si eficacitatea
impotriva Klebsiella pneumoniae, E coli, Pseudomonas aeruginosa, germenilor anaerobi. In plus,
s-a demonstrat ca adaugarea sulbactamului inhiba betalactamazele produse de Bacteroides
fragilis eficientizand si legarea de PBP2 a acestui microorganism.
♦ Ceftazidim
Farmacodinamica. Este o cefalosporina semisintetica mai putin eficace fata de coci

gram pozitivi dar are o eficienta similara cefotaximului asupra Enterobacteriaceelor. Este cea
mai activa cefalosporina de generatia a treia impotriva Pseudomonas aeruginosa. Medicamentul
este stabil la actiunea betalactamazelor, inclusiv a celor cu spectru extins.
Mecanism de actiune. Ceftazidima inhiba sinteza peretelui bacterian a germenilor aflati
in faza de multiplicare prin inhibitia enzimelor responsabile pentru aceasta sinteza. Se leaga
preferential de PBP3.
Farmacocinetica. Ceftazidimul nu este active pe cale orala. Se leaga de proteinele
plasmatice in proportie de 10%. Realizeaza concentratii crescute in oase, inima, bila, sputa, tesut
pulmonary, lichid pleural, synovial si peritoneal, umoarea apoasa. Traverseaza bariera feto-
placentara si se elimina prin laptele matern. Penetrabilitatea este scazuta in lichidul
cefalorahidian daca meningele nu este inflamat; in prezenta inflamatiei, asigura concentratii
eficiente therapeutic. Ceftazidimul nu se metabolizeaza in organism, eliminandu-se in forma
activa, nemodificata. Principala cale de eliminare este cea renala, prin filtrare glomerulara. O
cantitate mica se excreta biliar.
Indicatii terapeutice. Se recomanda in infectii severe cu unul sau mai multi germeni:
peritonite, septicemii, bolnavi imonodeprimati cu boli maligne, arsuri suprainfectate, pneumonii,
bronhopneumonii, pleurezii, empieme si abcese pulmonare, bronsiectazii suprainfectate, infectii
ale pielii si tesuturilor moi, mastite, infectii ORL, infectii severe ale tractului urinar, infectii
osteo-articulare.
Contraindicatii. Reactii alergice la betalactamine in antecedente, alaptare. Nu exista
studii suficiente legate de efectele ceftazidimului asupra fatului la femeile gravide.
Efecte adverse. S-au semnalat reactii alergice, eruptii cutanate, tulburari digestive
(diaree, greata, varsaturi), durere la locul injectiei sau flebite dupa administrare i.v, candidoze
bucale sau vaginale, cefalee, ameteli.
- Ceftazidimul creste potentialul nefrotoxic al aminoglicozidelor si al diureticelor cu
actiune intensa (furosemid).
28
- Ceftazidimul actioneaza antagonic cu cloramfenicolul.
- Ceftazidimul se poate asocia cu vancomicina in infectiile grave la pacientii
imunocompromisi. Nu se utilizeaza aceeasi seringa sau aceeasi linie venoasa pentru ambele
medicamente deoarece se produce precipitatrea solutiei la amestecarea lor.
2.1.2.3.4 CEFALOSPORINELE DIN GENERAŢIA A IV-A
Cefalosporinele de generatia a patra sunt cefpiromul si cefepimul. Ele sunt active fata de
germenii secretori de beta-lactamaze, enterobacteriacee, Pseudomonas aeruginosa. Acestea sunt
rezervate infectiilor severe in special cu bacterii gram-negative. In prezent se utilizeaza doar
Cefepimul
♦ Cefepim
Farmacodinamica. Are un spectru antibacterian larg avand doi substituenti, unul comun
cefalosporinelor de generatia a treia ce asigura rezistenta la betalactamaze si unul ce usureaza
trecerea prin membrana externa a bacililor gram negativi. Spectrul de actiune cuprinde bacterii
Gram negative aerobe: Enterobacter, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis,
Pseudomonas aeruginosa si bacterii Gram pozitive aerobe: Staphylococcus aureus (dar nu si cel
meticilino-rezistent), Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes. Potenta este mare si
fata de Haemophilus influenzae si Neisseria gonorrhoeae. Enterococii, Listeria monocytogenes,
Bacteroides fragilis si alti anaerobi sunt rezistenti.
Mecanism de actiune. Cefepima impiedica sinteza peretelui bacterian prin alterarea
structurii peptidoglicanului. Datorita structurii sale, patrunde mai usor prin membrana unor
bacteria gram negative. Are afinitate superioara celorlalte cefalosporine pentru PBP in special
pentru PBP3 din structura E. Coli si Enterobacter cloacae.
Farmacocinetica. Se administreaza intramuscular sau intravenos deoarece este inactiv pe
cale orala. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 20%. Realizeaza concentratii
eficiente in plaman, mucoasa bronsica, peritoneu, bila, prostata, pancreas. Patrunde in lichidul
cefalorahidian si in tesutul cerebral. Se elimina renal sub forma nemodificata prin filtrare
glomerulara. Doar 10-20% sufera metabolizare hepatica.
Indicatii terapeutice. Se utilizeaza ca monoterapie cu exceptia infectiilor grave cu
Pseudomonas aeruginosa. Este indicat in pneumonia moderată şi severă, neutropenia febrilă,
infecţii urinare in special pielonefrite cu bacilli Gram negativi, infecţii ale pielii, infecţii
intraabdominale în asociere cu Metronidazol.
Contraindicatii. Hipersensibilitate la cefalosporine, hipersensibilitate la betalactamine,
candidoze bucale şi vaginale. Nu exista date referitoare la utilizarea cefepimei la femeile gravide
si nici asupra sugarului in timpul alaptarii.
Efecte adverse. Reacţii locale la locul injectării, flebite ; diaree, colite, greţuri, vărsături,
febră medicamentoasă, alergodermie, prurit, urticarie, eozinofilie, neutropenie, trombocitopenie,
anemia hemolitică, cefalee, ameţeli, nefrotoxicitate (nefrită interstiţială).
- Probencidul creste concentratia plasmatica a cefepimei.
- Cefepimul are efect antagonic imipenemului si polimixinei B.
29
2.1.2.3.5 CEFALOSPORINELE DIN GENERAŢIA A V-A
Cefalosporinele de generatia a V-a sunt medicamente noi cu specru de actiune foarte

extins, cuprinzand microorganismele sensibile le cefalosporinele de generatia a IV-a la care se
adauga stafilococul meticilino-rezistent. Asupra stafilococului meticilino-rezistent, efectul este
similar cu cel al combinetiei vancomicina + ceftazidima. In schimb, prezinta o actiune limitata
asupra bacteriilor anaerobe. Din aceasta categorie de substante fac parte ceftarolina si
ceftobiprolul. Ceftobiprolul nu este aprobat pentru utilizare clinica.
♦ Ceftarolina
Farmacodinamica. Ceftarolina este o substanta bactericida ce prezinta activitate

antibacteriana asupra majoritatii bacteriilor Gram positive si Gram negative, dar este destinat
aproape in exclusivitate infectiilor produse de stafilococul auriu meticilino-rezistent de
pneumococul rezistent la penicilina. Pseudomona aeruginosa este adesea rezistent. Timpul in
care concentratia plasmatica a ceftarolinei nelegata de proteinele plasmatice depaseste
concentratia minima inhibitory se coreleaza cel mai bine cu eficienta terapeutica antimicrobiana.
Mecanism de actiune. Ceftarolina actioneaza similar cu celelalte antibiotic
betalactaminice. In plus, inhiba sinteza peretelui bacterian al stafilococului auriu meticilino-
rezistent si al pneumococului rezistent la penicilina datorita legarii de un grup de proteine numite
protein modificate de legare a penicilinelor, proteine ce sunt proprii acestor bacterii.
Farmacocinetica. Ceftarolina se comercializeaza sub forma de promedicament ca
ceftarolina fosamil ce se transforma in substanta active sub actiunea unor fosfataze plasmatice.
Legarea de proteinele plasmatice este redusa. Nu se distribuie in eritrocite. Eliminarea se face in
principal renal prin filtrare glomerulara.
Indicatii terapeutice. Se utilizeaza in special pentru tratamentul infectiilor complicate
cutanate si ale tesuturilor moi precum si in cazul pneumoniei comunitare. Se administreaza o
data la 12 ore, in perfuzie intravenoasa lenta, timp de 60 de minute, indiferent de volumele
perfuzabile folosite.
Contraindicatii. Hipersensibilitate la orice alt compus din clasa betalactaminelor. Nu se
recomanda folosirea produsului la copii mai mici de 18 ani deoarece nu exista inca studii pe
aceasta categorie de varsta. Nu exista date nici in ceea ce priveste efectele ceftarolinei in sarcina
si din acest motiv se avita administrarea la gravide si in timpul alaptarii.
Efecte adverse. Frecvent s-au semnalat: eruptie cutanata tranzitorie, prurit, cefalee,
ameteli, aparitia flebitei la locul injectarii.
Interactiuni cu alte medicamente. In prezent nu exista date referitoare la interactiunile
ceftarolinei cu alte medicamente.
2.1.3 TRIBACTAMI
Sunt antibiotice la care în structura chimică se disting 3 inele betalactamice condensate.

Sunt foarte utili în terapia infecţiei fiind o clasa noua introdusa de curand in nomenclatura
farmacologica. Principalul reprezentatnt este sanfetrinemul aflat la ora actuala in studiu clinic,
30
nefiind lansat inca pe piata. Sanfetrinemul poate fi administrat oral sub forma de ester hexatil. In
prezent se studiaza posibilitatea introducerii lui in organism sub forma de promedicament, ca si
sanfetrinem cilexetil. Are stabilitate mare la betalactamaze si dihidropeptidaze renale. Patrunde
in interiorul leucocitelor si determina moartea streptococilor penicilino-rezistenti fagocitati, in
special a Streptococcus pneumoniae. Este activ si impotriva Haemophilus influenzae, Moraxella
catarrhalis, Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, E coli. Are eficacitate sporita in
infectiile bronhopulmonare.
2.2. ANTIBIOTICE CU STRUCTURA GLICOPEPTIDICA
Spectrul acestor antibiotice este ingust fiind limitat la bacteriile gram-pozitive in special
la cei rezistenti la alte antibiotice, mai ales stafilococii meticilino-rezistenti. Principalii
reprezentanti sunt vancomicina si teicoplanina, ce sunt rezervati in prezent aproape exclusiv
tratamentului infectiilor stafilococice grave rezistenete la alte medicamente.
♦ Vancomicina
Farmacodinamica. Vancomicina este o glicopeptida cu masa moleculara mare ce are un

efect bactericid numai asupra microorganismelor aflate in multiplicare la un pH cuprins intre 6,5-
8. Spectrul antimicrobian cuprinde bacteria gram-pozitive cum ar fi Staphylococcus aureus
sensibil sau rezistent la meticilina, Staphylococcus epidermidis, Streptococcus pneumonia,
Corynebacterium, Listeria, Clostridium, unii enterococi. Efectul antimicrobian in general si cel
antistafilococic in special este potentat de gentamicina.
Mecanism de actiune. Vancomicina actioneaza asemenator antibioticelor betalactamice
prin inhibarea sintezei peretelui bacterian în faza de multiplicare a germenilor, afectand
permeabilitatea membranei citoplasmatice şi sinteza de ARN bacterian. Este activa si fata de
protoplasti carora le altereaza membrana citoplasmatica. Antibioticul este ineficace fata de o
anumita specie sau tulpina microbiana in care nu poate patrunde prin membrana extarna a
peretelui celular. Rezistenta la medicament poate fi primara sau dobandita si este mediata
plasmidic caz in care este transferabila, sau cromozomial.
Farmacocinetica. După administrare orală, absorbţia digestivă este foarte scăzută si din
acest motiv nu se foloseste calea digestiva pentru tratamentul cu vancomicina. Se administreaza
doar i.v. sau in perfuzie realizand o distributie buna in organism cu concentratii eficace in
lichidul pleural, pericardic, peritoneal, sinovial, plamani, inima, rinichi, oase. Trece in lichidul
cefalorahidian dar concentratiile sunt ineficace; din aceasta cauza in meningite se prefera
injectarea intrarahidiana. Are un timp de injumatatire de 6 - 8 ore . Se elimină renal prin filtrare
glomerulară dar si prin laptele matern. În anurie timpul de injumatatire se prelungeşte până la 9
zile.
Indicatii terapeutice. Indicatia majora a vancomicinei este infectia cu stafilococi
meticilino-rezistenti. Vancomicina este antibioticul de elecţie în infecţii stafilococice severe mai
ales la pacientii alergici la betalactamine cum ar fi endocarditele, septicemiile, pneumoniile. Se
poate asocia cu Gentamicina, Rifampicina, Cotrimoxazol, sau Imipenem dar este incompatibila
in aceeasi solutie cu cloramfenicolul, meticilina si corticosteroizii. Se mai utilizeaza si in colita
31
pseudomembranoasă cu Clostridium, in profilaxia endocarditei bacteriene, peritonitei
stafilococice.
Contraindicatii. Insuficienta hepatica, insuficienta renala, sarcina si alaptarea
Efecte adverse. Sunt frecvente ceea ce le limitează utilizarea. Efectele iritante locale
contraindica administrarea intramusculara. Dupa administrare intravenoasa pot aparea mai rar
tromboflebite. Poate determina ototoxicitate ireversibilă, nefrotoxicitate reversibilă cu risc
crescut la asocierea cu diuretice şi aminoglicozide. Reacţiile alergice sunt sub forma de erupţii
cutanate, şoc anafilactic. In cazul administrarii i.v rapide determina “sindromul omului rosu”
caracterizat prin inrosirea partii superioare a corpului, spasme musculare toracice si lombare
insotite de durere. Poate produce hipotensiune arteriala.
- nu se administreaza vanconicina impreuna cu medicamente nefrotoxice sau ototoxice datorita
cumularii acestor efecte. In cazul asocierii cu antibiotice aminoglicozide se recomanda
monitorizarea permanenta a functiei renale si control ORL.
♦ Teicoplanina
Farmacodinamica. Teicoplanina este un antibiotic semisintetic cu un spectru de actiune

similar cu vancomicina. Are o actiune bactericida asupra bacteriilor gram-pozitive aerobe si
anaerobe cu o potenta relative mai mare comparative cu vancomicina. Este activa mai ales
impotriva Staphylococcus aureus meticilino-rezistent sau meticilino-sensibil, Staphylococcus
epidermidis, streptococci, Enterococcus faecalis, Clostridium difficile. Ca si structura este de
fapt un amestec de glicopeptide dintre care cinci majore si patru minore.
Mecanism de actiune. Teicoplanina actioneaza doar asupra microorganismelor aflate in
diviziune. Inhiba sinteza peretelui bacterian prin blocarea polimerizarii peptidoglicanului
rezultand astfel leziuni ale peretelui bacterian si moartea celulei. Rezistenta la antibiotic este
mediata plasmidic si este transferabila.
Farmacocinetica. Teicoplanina nu se absoarbe la nivelul tubului digestiv si din acest
motiv se administreaza numai injectabil, i.m sau i.v. Administrarea orala este indicata doar in
tratamentul colitei cu Clostridium difficile. Se leaga in proportie mare de aproape 100% de
proteinele plasmatice si are un volum mare de distributie. Realizeaza concentratii eficiente
terapeutic in tesuturi si mucoase, in special in peritoneu, ficat, bila, pancreas, oase. Trece in
laptele matern si in lichidul cefalorahidian in cantitate mica. Eliminarea se face in totalitate prin
urina.
Interactiuni terapeutice. Infecţii severe stafilococice, enterococice sau cu alţi germeni,
ca: endocardite, peritonite, mediastinite, septicemii, infecţii osteoarticulare, pulmonare, urinare,
ale părţilor moi, colita pseudomembranoasă cu Clostridium difficile.
Contraindicatii. Insuficienta hepatica, insuficienta renala, sarcina si alaptare.
Teicoplanina nu se elimina prin dializa
Efecte adverse. Sunt mai reduse decat in cazul vancomicinei. Are efect iritativ la locul
injectarii, produce eruptii cutanate dar reactiile oto-si nefrotoxice sunt rare. Rar poate determina
neutropenie.
- aminoglicozidele au efect sinergic doar fata de Staphylococcus aureus si
Staphylococcus epidermidis. Cu toate acestea, nu se asociaza in acelasi flacon sau seringa
32
deoarece sunt incompatibile daca se administreaza injectabil, si in plus, cresc riscul nefrotoxic –
se recomanda prudenta.
3. ANTIBIOTICE BACTERICIDE DE TIP ABSOLUT
3.1 AMINOGLICOZIDE
Aminoglicozidele sunt o clasă de antibiotice situate pe al doilea loc, care după

Betalactamine, in ceea ce priveste utilizarea clinica. Aminoglicozidele contin in structura lor
zaharide cu o configuratie asemanatoare cu unele polizaharide din capsula si peretele celulelor
bacteriene. Din punct de vedere structurale, ele sunt formate dintr-o parte glucidica reprezentata
de un zahar aminat ataşat de o parte neglucidica numita aglicon.
Aminoglicozidele sunt active indeosebi impotriva bacililor gram-negativi aerobi desi
unele tulpini de klebsiella, proteus, pseudomonas, escherichia sunt rezistente la toate
aminoglicozidele. Bacteriile anaerobe sunt rezitente la aceasta grupa de antibiotice deoarece
aminoglicozidele necesita oxigen in cursul procesului de transport transmembranar. Stafilococii
meticilino-rezistenti sunt rezistenti si la aminoglicozide.
Aminoglicozidele se pot asocia cu alte antibiotice pentru actiunea sinergica si largirea
spectrului antimicrobian. Astfel de asocieri intalnite uzual in practica terapeutica sunt: asocierea
cu peniciline active fata de pseudomonas, cu o cefalosporina, cu benzilpenicilina, ampicilina,
vancomicina, oxacilina sau cu alte peniciline antistafilococice dar si cu cloramfenicol,
clindamicina, doxiciclina, metronidazol. Nu se administreaza pe cale orala deoarece nu se pot
absorbi la nivelul tubului digestiv si din acest motiv sunt ineficiente sistemic.
Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide ce actioneaza prin legarea lor de
subunitatea 30S ribozomala determinand citirea incorecta a codonilor cu sinteza unor proteine
sau peptide alterate, nefunctionale. Aceste peptide se vor degrada, conducand in final la moartea
bacteriei. Degradarea se realizeaza lent, motiv pentru care efectul lor este prelungit si dupa
eliminare, fenomen numit efect postantibiotic.
In functie de ordinea cronologica a aparitiei lor, aminoglicozidele se clasifica in:
- Aminoglicozide de generatia I
- Streptomicina
- Kanamicina
- Neomicina
- Spectinomicina
- Paromomicina
- Aminoglicozide de generatia a doua
- Gentamicina
- Tobramicina
- Sisomicina
- Aminoglicozide de generatia a treia
- Amikacina
- Netilmicina
Aminoglicozidele sunt medicamente cu indice terapeutic mic la care concentratia
plasmatica eficace terapeutic este foarte apropiata de concentratia toxica.
33
3.1.1. AMINOGLICOZIDE DE GENERAŢIA I
Sunt aminoglicozide clasice, biosintetice, naturale. Streptomicina este utilizata in prezent

doar in schemele terapeutice standardizate ale tuberculozei (vezi medicatia antituberculoasa).
Dintre aminoglicozidele de prima generatie, cu exceptia Streptomicinei, se mai folosesc
in prezent kanamicina si neomicina in special in tratamentele oftalmologice. Spectinomicina, un
alt aminoglicozid de prima generatie este destinata exclusiv tratamentului gonoreei atunci cand
nu se asigura o vindecare prin utilizarea altor grupe de antibiotice cu o toxicitate mai redusa.
Paromomicina se foloseste exclusiv in tratamentul amebiazei intestinale, avand o toxicitate
sistemica foarte mare.
♦ Kanamicina
Farmacodinamica. Are efect bactericid impotriva bacililor gram negative in special fata
de enterobacter, klebsiella, E. Coli si proteus (atat speciile indol-pozitive cat si cele indol-
negative) dar este ineficace asupra Pseudomonas aeruginosa, bacteriilor anaerobe si a bacteriilor
gram pozitive.
Mecanism de actiune. Kanamicina se leaga ireversibil si specific la subunitatea 30S
ribozomala cauzand citirea gresita a ARNt. Astfel, regiunea de legare a kanamicinei
interactioneaza cu anticodonul ARNt. Aceasta modificare produsa de legarea kanamicinei va
interfera cu complexul de initiere, va produce citirea gresita a ARNm si va insera incorrect
aminoacizi in lantul polipeptidic, conducand in final la sinteza de peptide nefunctionale, toxice
ce desfac polizomii la monozomi nefunctionali.
Farmacocinetica. Administrata oral, kanamicina nu se absoarbe din tubul digestiv si din
acest motiv mai este utilizata pe aceasta cale pentru pregatirea interventiilor chirurgicale pe
colon. Nu se absoarbe decat in cantitati mici dupa aplicarea topica dar dupa injectarea
intramusculara asigura o concentratie plasmatica eficienta terapeutic. Difuzeaza rapid in lichidul
sinovial, peritoneal si bila. Timpul de injumatatire este scurt de aproximativ 2-3 ore. Traverseaza
placenta si trece in laptele matern. Se elimina renal in proportie de 90% prin filtrare glomerulara.
Indicatii terapeutice. Intramuscular se administreaza in pielonefrite, pneumonii
nosocomiale cu colibacili, Proteus mirabilis, Klebsiella, meningite cu bacili gram negativi
sensibili, infectii la bolnavi leucopenici, arsuri infectate sau mai rar in tuberculoza cu germeni
rezistenti la tuberculostaticele uzuale. Sub forma de unguent oftalmic se aplica local in blefarite,
conjunctivite, keratoconjunctivite, keratite superficiale sau traumatice, sclero-keratite, episclerite
si profilaxia infectiilor chirurgicale oftalmologice.
Contraindicatii. Alergie la kanamicina sau la unul din componentele produsului,
preexistenta de leziuni vestibulare si cohleare, sarcina, alaptarea, insuficienta renala si
insuficienta cardiaca. Nu se foloseste in infectiile usoare cu germeni sensibili si la alte antibiotice
mai putin toxice. Daca apar ameteli si tiuituri in urechi se intrerupe tratamentul. In timpul
tratamentului este obligatorie monitorizarea functiei renale si examenul audiometric.
Contraindicatiile administrarii locale in sacul conjunctival cuprind si infectiile fungice ale
globului ocular si anexelor, keratita herpetica si alte afectiuni virale ale corneei si conjunctivei,
ulcer cornean activ.
Efecte adverse. Lezarea nervului acustic cu surditate, leziuni la nivel renal cu
albuminurie, cilindrurie, accentuarea insuficientei renale. Rareori poate apare senzatie de voma,
34
greata, cefalee, parestezii, eruptii cutanate. In cazul aplicarii locale pentru afectiuni
oftalmologice poate produce iritatie la locul aplicarii.
- nu se asociaza cu alte aminoglicozide, cu polimixine, furosemid, acid etacrinic,
ciclosporina, amfotericina B, cisplatina nici chiar in cazul aplicarii locale datorita riscului de
crstere a ototoxicitatii si nefrotoxicitatii.
- nu se recomanda asocierea kanamicinei cu betalactaminele deoarece nu su-a observat
beneficii terapeutice.
- este contraindicata administrarea kanamicinei intraperitoneal sau la bolnavii aflati sub
anestezie generala sau care au primit curarizante in timpul interventiei chirurgicale deoarece
provoaca paralizie musculara cu stop respirator.
♦ Neomicina
Farmacodinamica. Este un antibiotic bactericid active impotriva bacililor gram negativi

mai ales Acinetobacter, Enterobacter dar mai putin efficient asupra Pseudomonas aeruginosa si
unele specii de Proteus. Neomicina este ineficienta impotriva microorganismelor anaerobe,
fungilor si virusurilor. Se utilizeaza mai frecvent ca aplicatii topice, in general fiind cuprinse in
preparate farmaceutice in asociere cu alte antibiotice.
Mecanism de actiune. Neomicina se leaga ireversibil de subunitatea 30S ribozomala si
16S a ARNm determinand citirea gresita a ARNt si facand imposibila sinteza proteinelor
bacteriene esentiale pentru crestere si dezvoltare.
Farmacocinetica. Absorbtia din tubul digestiv este scazuta dar poate fi crescuta in
prezenta ulceratiilor, denudari ale mucoasei sau a inflamatiilor. Legarea de proteinele plasmatice
este scazuta iar biotransformarea este neglijabila. Se excreta renal. Timpul de injumatatire este
de 2-3 ore. Traverseaza placenta si trece in laptele matern.
Indicatii terapeutice. In infectiile oftalmologice se foloseste ca aplicatie topica sub
forma de colire si unguente, in asociere cu Polimixina si Dexametazona in conjunctivita,
blefarita, infectii postoperatorii si posttraumatice. Este utilizata mai rar ca tratament local in
tratamentele dermatologice in cazul piodermitelor, furunculelor, ecemelor infectate, plagilor si
arsurilor infectate.
Contraindicatii. Obstructie intestinala, sarcina, alaptare, ulceratii intinse ale intestinului,
afectiuni renale si auditive. Nu se administreaza la prematuri. Nu se introduce neomicina
intraperitoneal deoarece poate determina apnee prin bloc neuromuscular.
Efecte adverse. Ototoxicitatea si nefrotoxicitate mare, sindrom de malabsorbtie,
limitatnd utilizarea sa la aplicatii locale.
- Nu se asociaza cu alte antibiotice aminoglicozide datorita sumarii efectelor toxice.
3.1.2. AMINOGLICOZIDE DE GENERAŢIA A II-A
Antibioticele din aceasta clasa au o toxicitate mai usor de controlat. Cel mai frecvent
folosit aminoglicozid de generatia a doua este gentamicina utilizat larg in infectii cu germeni
35
gram negativi. Tobramicina este utilizata in special in oftalmologie ca si aplicatii topice si mai
rar pe cale sistemica. Sisomicina nu se mai foloseste la ora actuala deoarece nu are eficacitate
superioara aminoglicozidelor din generatia a treia.
♦ Gentamicina
Farmacodinamica. Spectrul de actiune cuprinde majoritatea bacililor gram negative

fiind deosebit de semsibili Proteus indol-pozitiv, E. Coli, Enterobacter, Serratia. La concentratii
mai mari sunt sensibili si Pseudomonas aeruginosa, Proteus mirabilis si Klebsiella pneumoniae.
Mecanism de actiune. Gentamicina se leaga specific si ireversibil de proteinele
subunitatii 30S ribozomale si ale subunitatii 16S a ARNr. Aceasta legare interfera cu procesul de
initiere a sintezei proteice si duce la o citire gresita a ARNm determinand insertii gresite de
aminoacizi in lantul polipeptidic. Astfel sunt generate peptide toxice si nefunctionale ce vor
determina desfacerea polizomilor in monozomi nefunctionali. Rezistenta bacteriana se datoreaza
unor enzyme codificate plasmidic ce inactiveaza antibioticul. Rezistenta este de obicei
incrucisata cu cea pentru tobramicina.
Farmacocinetica. Gentamicina este un antibiotic ce nu se administreaza pe cale orala.
Calea de administrare este cea injectabila de obicei intramuscular si mai rar intravenous. Se
absoarbe bine daca este aplicata pe piele sub forma de creme. Poate fi folosita si sub forma de
unguent oftalmic, absorbtia sa fiind mica. Prezita o legare scazuta de proteinele plasmatice. Se
elimina renal, doza sa fiind obligatoriu ajustala in functie de clearance-ul creatininei. Traverseaza
placenta si poate leza aparatul acustico-vestibular al fatului. Se excreta in laptele matern. Trece
in lichidul cefalorahidian dar in cantitati ineficiente terapeutic. Din acest motiv in meningite se
prefera injectarea intrarahidiana.
Indicatii terapeutice. Gentamicina este indicate in tratamentul unor infectii severe cu
germeni sensibili fiind eficace in pielonefrite, pneumonii intraspitalicesti, meningite, infectii cu
bacilli gram negative la bolnavii leucopenici, arsuri infectate. Poate fi utilizata si ca unguent
pentru aplicatii locale in combinatie cu Betametazona si Clotrimazolul.
Contraindicatii. Sarcina, alaptarea, afectiuni ale urechii medii sau interne, insuficienta
renala acuta. Este de asemenea contraindicata administrarea gentamicinei intraperitoneal datorita
riscului apneei toxice si a stopului respirator.
Efecte adverse. Ototoxicitate, vestibulotoxicitate si nefrotoxicitate mare. Are efect
inhibitor asupra transmiterii neuromusculare putand produce chiar bloc neuromuscular.
- nu se asociaza cu alte medicamente nefrotoxice, ototoxice sau cu cele cu efect relaxant
muscular
- asocieri terapeutice:
- Gentamicina + Piperacilina/Tazobactam in caz de infectii cu Pseudomonas
aeruginosa
- Gentamicina + ampicilina sau benzilpenicilina in caz de infectii cu
streptococi, E. Coli, Proteus mirabilis, sau in caz de endocardita cu
Streptococcus faecalis.
- Gentamicina + cefalosporina in caz de infectii cu Klebsiella.
36
♦ Tobramicina
Farmacodinamica. Este un aminoglicozid cu spectru larg active impotriva bacililor

gram negativi in special asupra Pseudomonas aeruginosa.
Mecanism de actiune. Tobramicina se leaga ireversibil de subunitatea 30S ribozomala
alterand sinteza proteica bacteriana. In plus, tobramicina determina leziuni la nivelul peretelui
bacterian, modifica permeabilitatea membranei celulare si determina moartea bacteriei.
Farmacocinetica. Se absoarbe rapid dupa administrarea intramusculara avand un timp de
injumatatire de 2-3 ore. Traverseaza placenta si provoaca surditate ireversibila fatului. Se elimina
renal prin filtrare glomerulara.
Indicatii terapeutice. Administrarea pe cale sistemica este extreme de rara si se
recomanda in tratamentul septicemiilor cu bacilli gram negativi, al infectiilor in special
pulmonare cu Pseudomonas aeruginosa (de obicei in asociere cu o carboxipenicilina sau cu o
ureidopenicilina), in endocardita enterococica. Sub forma de suspensie sau unguent oftalmologic
este folosita in infectiile conjunctivale, blefarite, dacriocistite cu germeni sensibili. Se utilizeaza
pe cale inhalatorie in infectiile pulmonare cronice cu Pseudomonas aeruginosa la pacientii cu
fibroza chistica cu varsta peste 6 ani.
Contraindicatii. Infectii fungice ale globului ocular, herpes ocular si dupa extragerea
unui corp strain intraocular. In cazul utilizarii sistemice nu se administreaza in prezenta
afectiunilor aparatului acustico-vestibular sau a insuficientei renale. Se evita in sarcina si
alaptare.
Efecte adverse. Sunt asemenatoare cu cele ale gentamicinei dar nefrotoxicitatea este
relativ mai mica. Este neurotoxic afectand in special ramurile vestibulare si auditorii ale nervului
VIII. Mai rar pot aparea cefalee, letargie, confuzie mentala si dezorientare. Poate determina
iritatii locale in cazul administrarii topice oculare.
- Tobramicina nu se asociaza cu medicamente nefrotoxice si ototoxice din cauza
potentarii acestor efecte
- Tobramicina creste efectul de bloc neuro-muscular al miorelaxantelor cu risc de
deprimare sau chiar de paralizie respiratorie.
3.1.3. AMINOGLICOZIDE DE GENERAŢIA A III-A
Aceasta categorie de aminoglicozide cuprinde antibiotice cu un spectru de actiune mai

larga comparativ cu celelalte doua generatii, au toxicitate mai redusa si dezvolta mai rar
rezistenta din partea microorganismelor. Amikacina şi Netilmicina sunt mai frecvent utilizate in
prezent si sunt obţinute prin semisinteză chimică prin acilarea unor aminoglicozide naturale.
♦ Amikacina
Farmacodinamica. Amikacina e un antibiotic semisintetic derivat de la kanamicina. Este

active impotriva a numeroase enterobacteriacee rezistente la gentamicina si tobramicina deoarece
molecula sa este stabila la actiunea enzimelor bacteriene in special adenilaze, fosforilaze si
acetilaze. In schimb, potenta sa terapeutica impotriva Pseudomonas aeruginosa este mai mica
decat in cazul gentamicinei si tobramicinei. Este activa si fata de bacilul tuberculos si unele
37
micobacterii atipice dar este folosit limitat doar in cazul tuberculozei rezistente la
chimioterapicele majore.
Mecanism de actiune. Amikacina se leaga ireversibil de subunitatea 30S ribozomala si
16S a ARNr inhiband sinteza proteica prin impiedicarea formarii complexului de initiere cu
ARNm. Riscul dezvoltarii rezistentei la amikacina este mic datorita structurii chimice a
antibioticului ce nu permite modificari enzimatice ale moleculei.
Farmacocinetica. Absorbtia este rapida si completa dupa administrarea intramusculara,
este scazuta in caz de administrare topica, inclusiv din vezica urinara in caz de irigatii
intravezicale. Nu se administreaza oral deoarece nu se absoarbe din tractul gastro-intestinal. Are
un timp de injumatatire de 2-3 ore. Nu se leaga de proteinele plasmatice decat in proportie foarte
mica. Se elimina renal prin filtrare glomerulara. Trece in laptele matern; traverseaza placenta.
Indicatii terapeutice. Se utilizeaza in infectiile grave produse de bacilli gram negativi
rezistenti la gentamicina si tobramicina. Se administreaza si in cazul infectiilor nosocomiale
severe. Amikacina este practic antibioticul utilizat doar în serviciile de terapie intensivă.
Contraindicatii. Afectiuni ale urechii medii sau interne active sau in antecedente, sarcina
si alaptarea
Efecte adverse. Amikacina are ototoxicitate extrem de mare, provocand indeosebi
leziuni cohleare. Nefrotoxicitatea sa este mai scazuta decat la aminoglicozidele de generatia a
doua. Poate apare bloc neuromuscular si paralizia respiratorie.
- nu se asociaza amikacina cu medicamente nefrotoxice sau ototoxide deoarece aceste
efecte adverse se sumeaza.
- Amikacina potenteaza efectele medicamentelor curarizante si anestezice, inclusiv ale
halotanului, tubocurarinei, succinilcolinei.
- Nu se administreaza in aceeasi seringa cu betalactaminele deoarece se inactiveaza
reciproc
♦ Netilmicina
Farmacodinamica. Netilmicina este o aminoglicozida derivata a sisomicinei cu un

spectru larg de actiune inclusive a tulpinilor rezistente la gentamicina si tobramicina. Are actiune
asemenatoare cu gentamicina dar ototoxicitatea si nefrotoxicitatea sunt mai scazute. Este un
antibiotic hidrosolubil activ in concentratii mici impotriva E. Coli, Pseudomonas sp, Klebsiella
sp, Serratia sp, Enterobacter sp, Citrobacter sp, Acinetobacter sp, Proteus sp (indol pozitiv si
indol negativ), Neisseria gonorrhoea. Netilmicina este de asemenea activa impotriva Hemophilus
influenzae, Salmonella sp, Shigella sp cat si fata de stafilococii meticilino-rezistenti.
Mecanism de actiune. Netilmicina se leaga ireversibil de subunitatea 30S a ribozomului
bacterian si de subunitatea 16S a ARNr interferand cu legarea ARNm la ARNt. In acest fel este
inhibata sinteza proteica, lasand bacteria in imposibilitatea de a-si produce proteinele vitale
pentru crestere si inmultire.
Farmacocinetica. Se absoarbe complet dupa administrarea intramusculara si foarte putin
sau delor dupa administrarea orala sau topica. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie
foarte mica. Timpul de injumatatire este de 2-3 ore. Realizeaza concentratii eficiente terapeutic
in ser, tesuturi, secretie bronsica, lichid pleural, peritoneal, sinovial. In lichidul cefalorahidian
ajunge doar cantitate mica dar aceasta creste in cazul meningelui inflamat. 80% din cantitatea
38
administrata se elimina netransforemata pe cale renala in principal prin filtrare glomerulara.
Netilmicina traverseaza placenta si afecteaza fatul. De asemenea trece in laptele matern.
Indicatii terapeutice. Principala sa utilizare este in oftalmologie aplicat local in sacul
conjunctival, sub forma de picaturi, pentru infectiile oculare. Se utilizeaza rar pentru efectul
sistemic in cazul infectiilor nosocomiale severe cu germeni gram negativi dar si la bolnavii
imunocompromisi. Se mai foloseste si in septicemie, bacteriemie, infectii grave renale, genitale
si ale tractului respirator, infectii osteo-articulare, arsuri si plagi infectate cu germeni sensibili.
Contraindicatii. Sarcina, alaptare, afectiuni ale urechii interne sau medii, miastenia
gravis.
Efecte adverse. Netilmicina este nefrotoxica dar efectele sunt adesea reversibile la
oprirea tratamentului. Reactiile adverse cohleare si vestibulare apar mai ales la pacientii tratati cu
doze mari administrate sistemic sau la cei cu functia renala compromisa. In timpul tratamentului
se monitorizeaza functia renala si se efectueaza consult ORL.
- Netilmicina actioneaza sinergic cu Penicilina G impotriva Streptococcus faecalis
- Netilmicina si Carbenicilina sau Ticarcilina au efect sinergic fata de Pseudomonas
aeruginosa.
- Netilmicina nu se administreaza impreuna cu alte medicamente ototoxice sau
nefrotoxice deoarece isi sumeaza toxicitatea.
3.2 CHINOLONE
Chinolonele au fost introduse în terapeutică in principal pentru tratamentul infectiilor

urinare, primul reprezentant fiind acidul nalidixic, utilizat inca in prezent. Ulterior au fost
sintetizate şi alte chinolone atat pentru infectiile urinare cat si pentru cele sistemice.
Chinolonele se clasifica in:
 Chinolone folosite exclusiv in infectiile urinare - acidul nalidixic;
 Fluorochinolone antibacteriene – impartie in functie de numarul de atomi de fluor din
molecula in:
 monofluorochinolone: Norfloxacina, Enoxacina, Ofloxacina, Levofloxacina,
Pefloxacina, Ciprofloxacina;
 difluorochinolone: Lomefloxacina;
 trifluorochinolone: Fleroxacina, Temofloxacina, Tosufloxacina.
O alta clasificare a chinolonelor este facuta pe baza generatiilor dependent de spectrul
antibacterian si/sau mecanismul de actiune asupra microorganismelor.
- chinolone de generatia I: Acid nalidixic, Norfloxacin. Medicamentele din acesta clasa
sunt folosite exclusiv pentru tratamentul infectiilor urinare si au o susceptibilitate mare de a
dezvolta resitenta bacteriana.
- chinolonele de generatia a II-a: Ciprofloxacin, Ofloxacin, Pefloxacin. Aceste
medicamente au o eficienta crescuta impotriva bacteriilor gram-negative comparativ cu cele din
generatia I.
- chinolonele de generatia a III-a: Moxifloxacin, Levofloxacin. Spectrul antibacterian se
extinde la aceasta clasa si impotriva bacteriilor gram-pozitive, mai ales asupra pneumococilor,
39
Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa dar si unii
anaerobi.
♦ Acidul Nalidixic
Farmacodinamica. Este o substanta activa impotriva bacililor gram-negativi, in special

asupra enterobacteriaceelor. Pseudomonas aeruginosa si cocii gram pozitivi sunt rezistenti la
acidul nalidixic.
Mecanism de actiune. Actinunea este bactericida prin inhibarea ADN-girazei bacteriene
sau topoizomerazei II, enzima ce asigura suprarasucirea ADN-ului bacterian usurand astfel
impachetarea cromozomului bacterian si a plasmidelor in spatiul restrains al celulei. Inhibarea
ADN girazei are ca si consecinta imposibilitatea de supraspiralare a ADN-ului cu impiedicarea
formarii corespunzatoare a cromozomilor si plasmidelor, determinand in final oprirea diviziunii
celulare si moartea bacteriei.
Farmacocinetica. Acidul nalidixic se absoarbe bine din tractul digestiv dupa
administrare orala. Este metabolizat hepatic prin glucuronoconjugare rezultand compusi inactivi
fata de bacterii sau prin formarea acidului hidroxinalidixic cu eficacitate crescuta fata de
microorganisme. Concentratiile realizate in tesuturi sunt scazute cu exceptia rinichiului unde
nivelul de substanta active este superior celui plasmatic. Eliminarea este renala, indiferent de
forma rezultata in urma metabolismului hepatic.
Indicatii terapeutice. Este incă folosit in prezent în infecţiile urinare joase (cistite,
uretrite) cu bacilli gram negativ sensibili, pe cale orală, din 6 în 6 ore. Se prefera acest
medicamnent in cazul infectiilor urinare necomplicate produse de enterobacteriacee. Se mai
utilizeaza si pentru tratamentul bolii diareice produsa de germeni sensibili.
Contraindicatii. Sarcina, alaptarea, persoane cu deficit de glucozo-
6fosfatdehidrogenaza, insuficienta hepatica, copii mai mici de 14 ani.
Efecte adverse. Tulburari digestive, reactii alergice si mai rar tulburari neurologice
- nu se asociaza cu cloramfenicolul, nitrofurantoina si tetraciclinele datorita antagonizarii
efectului antibacterian
- acidul nalidixic determina cresterea concentratiei anticoagulantelor cumarinice prin
deplasarea lor de pe proteinele plasmatice cu cresterea riscului de hemoragie.
♦ Norfloxacina
Farmacodinamica. Este o fluoropiperazinil chinolona cu un spectru de actiune mai larg

decat acidul nalidixic. Activitatea sa cuprinde in plus si unii stafilococi, enterococi si
pseudomonas dar este utilizat doar in cazul infectiilor urinare.
Mecanism de actiune. Norfloxacinul este un medicament bactericid datorita blocarii
replicarii ADN-ului bacterian. Aceasta actiune se datoreaza inhibarii ADN-girazei si in mai mica
masura a topoizomerazei IV, enzyme necesare pentru replicarea, transcriptia, repararea si
recombinarea ADN-ului bacterian. Atomul de fluor ii creste potenta impotriva
microorganismelor gram-negative iar nucleul piperazinic este responsabil de activitatea anti-
pseudomonas.
40
Farmacocinetica. Are o absorbtie buna dupa administrarea orala. Se leaga de proteinele
plasmatice in proportie de 10-15%. Se metabolizeaza hepatic si se elimina biliar si renal prin
filtrare glomerulara si secretie tubular. Are un timp de injumatatire de 3-4 ore.
Indicatii terapeutice. Este utilizat in infectiile urinare si prostatice produse de E. Coli,
Proteus mirabilis, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus. Mai poate fi o alternativa
terapeutica in cazul gonoreei acute necomplicate
Contraindicatii. Nu se administreaza la pacientii cu convulsii, in timpul sarcinii si la
copii.
Efecte adverse. Medicamentul provoaca destul de des manifestari digestive sub forma de
greata, varsaturi, colici abdominale si mai rar tulburari neurologice.
♦ Ciprofloxacinul
Farmacodinamica. Ciprofloxacinul este un antibiotic cu spectru larg fiind activ

impotriva a numeroase bacterii gram negative (E Coli, Salmonella, Shigella, Pseudomanas
aeruginosa, Gonococ) si gram pozitive (Staphylococcus sp dar numai in doze mari, Bacillus
anthracis).
Mecanism de actiune. Ciprofloxacinul are o afinitate mai mare fata de topoizomeraza II
(ADN giraza) si topoizomeraza IV inhiband replicarea, suprahelicarea, transcriptia si
recombinarea ADN-ului bacterian. Afinitatea este de 100 de ori mai mare fata de enzinele cu
origine bacteriana decat fata de cele umane. In plus, determina si rupturi ale structurii ADN
dublu catenare.
Farmacocinetica. Absorbtia dupa administrarea orala este buna si este mai rapida daca
medicamentul se administreaza pe stomacul gol. Asocierea cu produsele lactate si cu sucurile de
fructe scade absorbtia ciprofloxacinului. Se leaga in proportie mica de proteinele plasmatice si
circula in sange sub forma neionizata. Are o distributie larga si realizeaza concentratii mari in
rinichi, prostata, plaman, creier si lichidul cefalorahidian. Traverseaza placenta iar in perioada de
alaptare trece in laptele matern. Este metabolizata hepatic in metaboliti activi. Se elimina in
principal renal prin filtrare glomerulara si secretie tubulara, in cea mai mare parte nemodificata,
iar in cantitati mici si prin materiile fecale.
Indicatii terapeutice. Ciprofloxacinul este indicat in: infectii ale tractului respirator
superior si inferior, otita medie cronica purulenta, infectii ale tractului genito-urinar (pielonefrite,
cistite, prostatite, uretrite gonococice, cervicite, orhiepididimita, boli inflamatorii pelvine),
infectii ale tractului gastro-intestinal (diareea calatorilor, diaree determinate de Shigella, febra
tifoida, infectii intraabdominale cu bacterii gram negative sensibile), infectii ale pielii si
tesuturilor moi, infectii osteo-articulare.
Contraindicatii. Copii mai mici de 5 ani, leziuni ale SNC, epilepsia, sarcina si alaptarea.
Efecte adverse. Medicamentul poate da rareori efecte adverse digestive (greata,
varsaturi, dureri abdominale), neurologice (cefalee, ameteli, agitatie, rar depresie, halucinatii,
insomnie, hipertensiune intracraniana), cutanate (eruptii, prurit), musculo-scheletice (dureri si
tumefactii articulare, tendinite, leziuni ale cartilagiilor, afectarea cartilagiilor de crestere).
- probencidul interfera cu secretia tubulara a ciprofloxacinului avand ca si consecinta
cresterea concentratiei plasmatice a ciprofloxacinului.
41
- teofilina administrata concomitent cu ciprofloxacinul determina cresterea concentratiei
plasmatice a teofilinei
- secretia tubulara a metotrexatului este influentata e ciprofloxacin cu cresterea
concentratiei plasmatice a metotrexatului si aparitia reactiilor toxice asociate.
- efectul anticoagulant al warfarinei este amplificat de ciprofloxacin cu riscul aparitiei
accidentelor hemoragice.
♦ Levofloxacin
Farmacodinamica. Sunt sensibili stafilococii si streptococcii, clostridium perfringens,

peptostreptococcus, Haemophilus influenzae, chlamidii, mycoplasme, klebsiella. Nu este eficient
in infectiile produse de Staphylococcus aureus meticilino-rezistent, bacteroides, clostridium
difficile.
Mecanism de actiune. Este comun cu cel al tuturor fluorochinolonelor, actionand la
nivelul topoizomerazei IV si a complexului ADN-ADN giraza
Farmacocinetica. Absorbtia sa este completa dupa administrare orala si nu este
influentata de prezenta alimentelor. Asigura concentratii eficace la nivelul tesutului pulmonar,
prostate, rinichiului si cailor urinare dar patrunde putin in LCR. Se metabolizeaza in proportie
mica; excretia se realizeaza in mare parte pe cale renala. In cazul insuficientei renale este
necesara ajustarea dozelor. Absorbtia sistemica este neglijabila dupa administrarea in sacul
conjunctival.
Indicatii terapeutice. Se utilizeaza in infectii moderate si severe cum ar fi: pneumonia
comunitara, pusee acute bacteriene ale bronsitelor cornice, sinuzite acute severe, pielonefrite sau
alte infectii complicate ale tractului urinar, prostatite cornice, infectii ale tegumentului si ale
tesuturilor moi, infectii ocular (aplicatii in sacul conjunctival).
Contraindicatii. Sarcina, alaptarea, copii si adolescenti sub 18 ani, afectiuni ale
tendoanelor, epilepsie
Efecte adverse.
- reactii psihotice, comportament suicidal, neuropatie periferica, insomnie, vertij,
nervozitate
- prelungirea intervalului QT
\- infectii fungice
- leucopenie, eozinofilie
- flebita in cazul in care administraerea se face sub forma de solutie perfuzabila
- greata, varsaturi, cresteri tranzitorii ale transaminazelor, fosfatazei alcaline, gama-GT,
bilirubinei
- afectiuni lae tendoanelor, in special al tendonului lui Achile pana la rupturi de tendoane,
tendinite
- eruptii cutanate, prurit
- in cazul administrarii in sacul conjuntival poate apare o senzatie de arsura, filamente de
mucus si scaderea acuitatii vizuale.
- Levofloxacina prelungeste excesiv timpul de protrombina si INR-ul daca se
administreaza concomitent cu anticoagulante orale, cu risc crescut de hemoragie
- Nu se administreaza concomitent cu alte medicamente ce prelungesc intervalul QT
42
♦ Moxifloxacin
Farmacodinamica. Sunt sensibili streptococcii, peptostreptococcus, Haemophilus

influenzae, chlamidii, mycoplasme, enterobacteriacee. Neisseria gonorrhoeae si Pseudomonas
aeruginosa sunt rezistenti.
Mecanism de actiune. Identic cu cel al Levofloxacinului
Farmacocinetica. Absorbtia dupa administrarea orala este rapida si completa dar este
inhibata de prezenta cationilor bivalenti si trivalenti din alimente sau din compozitia unor
medicamente. Realizeaza concentratii mari la nivelul mucoasei bronsice, macrofagelor alveolare,
sinusurilor nazale si paranazale, indeosebi sinusul maxilar si cel etmoidal, polipilor nazali,
lichidului interstitial si tractului genital feminin. Se metabolizeaza prin glucuronoconjugare si
sulfoconjugare rezultand metaboliti microbiologic inactivi. Se elimina pe care renala si prin
materiile fecale.
Indicatii terapeutice. Se administreaza in: pneumonie comunitara rezistenta la alte
antibiotice, infectii ale pielii si ale tesuturilor moi, inclusiv infectii ale piciorului diabetic,
sinuzita acuta bacteriana, bronsita cronica in puseu acut sever, infectii ale tractului genital
feminine. Se administreaza local sub forma de picaturi oftalmice in conjunctivita bacteriana
purulenta.
Contraindicatii. Sarcina, alaptarea, copii si adolescenti sub 18 ani, afectiuni ale
tendoanelor, prelungirea intervalului QT sau orice aritmie simptomatica sau in antecedente,
bradicardie, insuficienta cardiaca cu reducerea fractiei de ejectie a ventriculului stang, tulburari
electrolitice, indeosebi hipokaliemia, insificienta hepatica sau valori crescute ale transaminazelor
de 5 ori mai mari decat valorile normale
Efecte adverse.
- reactii cutanate, inclusiv sindromul Stevens-Johnson sau necroliza epidermica toxica
- convulsii, neuropatie periferica, cefalee, ameteli, tulburari de gust, tremor, vertij,
tulburari vizuale determinate de afectarea neurologica si manifestate prin vedere incetosata si
diplopie. In cazul administrarii in sacul conjunctival apare frecvent durere oculara, iritatie,
uscaciunea ochiului, discomfort ocular, edem al pleoapelor.
- reactii psihice cum ar fi depresia, manifestari psihotice, comportament suicidar, de
autovatamare, anxietate, agitatie psihomotorie, insomnie
- colita pseudomembranoasa cu Clostridium difficile, infectii fungice
- inflamatii ale tendoanelor insotite frecvent de tuptura de tendon uneori chir dupa 48 de
ore de la inceputul tratamentului
- prelungirea intervalului QT in special la pacientii cu hipokaliemie
- deshidratare cu risc crescut de agravare a insuficientei renale; in timpul tratamentului cu
Moxifloxacina este obligatorie o hidratare corespunzatoare
- anemie, neutropenie, trombocitopenie, eozinofilie, prelungirea timpului nde
protrombina si a INR
- greata, varsatori, diaree
- crestrea transaminazelor serice, a LDH, bilirubinei, fosfatazei alcaline
- insuficienta hepatica
- nu se administreaza Moxifloxacinul impreuna cu medicamentele aritmogene si cu cele
care prelungesc intervalul QT
43
- se evita administrarea Moxifloxacinului daca pacientul primeste anticoagulante orale
deoarece exista un risc crescut de hemoragie.
3.3 DERIVATI DE NITROIMIDAZOL
Au fost introduşi initial în practica medicala ca medicaţie antiparazitară si sunt descrisi pe

larg in capitolul destinat medicamentelor antiparazitare. Efectul bactericid al metronidazolului va
fi descris mai jos, celalalt 5-nitroimidazol, tinidazolul, avand caracteristici antibacteriene
asemenatoare metronidazolului.
♦ Metronidazolul
Farmacodinamica. Metronidazolul este principalul compus al acestor derivaţi cu acţiune

antibacteriană asupra bacteriilor anaerobe cum ar fi Clorstridium perfringens, Clostridium
difficilae, Gardnerella vaginalis, Bacteroides fragillis, Fusobacterium. Dintre bacteriile aerobe
este sensibil Helicobacter pylori. Are si actiune antiparazitară asupra protozoarelor Trichomonas,
Giardia lamblia, Entamoeba histolytica.
Mecanism de actiune. Metronidazolul este activat intracelular utilizand un mecanism
propriu al microorganismelor sensibile si consta intr-o reducere enzimatica a gruparii nitro. In
urma acestei reactii, gruparea nitro va altera proteinele transportoare de electroni ale
microorganismelor denumite ferodoxine. Anionul nitro, fiind foarte reactiv va determina la
randul sau leziuni ireversibile la nivelul ADN bacterian. Acumularea produsilor nefunctionali
precum si perturbarea transportului de electroni al microorganismelor are ca si consecinta
moartea acestora.
Farmacocinetica. E descrisa in capitolul destinat medicamentelor antiparazitare
Indicatii terapeutice. Metronidazolul este cel mai folosit produs al acestei clase. Se
poate administra in asociere cu antibioticele betalactamine in cazul infectiilor mixte cu germeni
aerobi si anaerobi. Se utilizează pentru profilaxia şi tratamentul infecţiilor cu anaerobi, vaginita
cu Gardnerella, colita pseudomembranoasă cu Clostridium difficilae, infecţii în chirurgia
colorectală, gineco-obstetricală. Intra in tripla terapie administrata inmpotriva infectiei cu
Helicobacter pylori.
Contraindicatiile si efectele adverse sunt descrise la medicatia antiparazitara.
- asocierea cu clotrimazolul in unele preparate in raport de masa
metronidazol:clotrimazol 5:1 este folosit pentru tratarea infectiilor din sfera genitala. Aceasta
asociere are efecte additive, largind spectrul antimicrobian si antimicotic precum si intarzierea
aparitiei rezistentei.
44
3.4 POLIPEPTIDE CICLICE
Se mai numesc Polimixine, si au o structura polipetidica ciclica cu caracter lipofil. Sunt

antibiotice bactericide cu spectru limitat pe bacterii Gram negative dar au o toxicitate sistemica
mare si din acest motiv utilizarea lor pe cale generala este limitata. Acţionează la nivelul
membranei citoplasmatice a acestor germeni. Antibioticele care fac parte din acesta grupa sunt
polimixina B si colistina.
♦ Polimixina B
Farmacodinamica. Este o substanta produsa de bacteria Bacillus polymyxa si are un

spectru antibacterian ce cuprinde E. coli, Klebsiella pneumonia, Enterobacter, Salmonella,
Pasteurella, Bordetella si Pseudomonas aeruginosa. Proteus mirabilis si Serratia sunt mai putin
sensibili dar eficacitatea polimixinei B impotriva lor creste in cazul asocierilor cu alte antibiotic
cum ar fi: neomicina, tetraciclina, cloramfenicol si in special cu combinatia trimietoprim-
sulfamethoxazol.
Mecanism de actiune. Molecula are in compozitie o parte hidrofila alcatuita din lantul
peptidic ciclic si una hidrofoba reprezentata de un acid gras. Produce alterarea permeabilitatii
membranei externe microbiene prin legarea antibioticului in zona incarcata negativ a stratului
lipopolizaharidic ce prezinta o atractie de natura electrostatic pentru regiunile incarcate pozitiv,
incarcare datorata gruparilor amino apartinand structurii peptidice. Aceasta interactiune produce
destabilizarea membranei. Portiunea de acid gras are capacitatea de a dizolva regiunea hidrofoba
a membranei citoplasmatice determinand pierderea integritatii ei structurale si scurgerea in
mediul extern a componentelor intracitoplasmatice. De asemenea, polimixina B poate inactiva
endotoxina bacteriana. Toxixitatea sa crescuta se datoreaza faptului ca are efect nespecific fata
de orice membrane celulara.
Farmacocinetica. Daca se administreaza oral nu se absoarbe decat in cantiate foarte
mica realizand concentratii ineficiente therapeutic. Nu se absoarbe in circulatia sistemica atunci
cand este aplicata local pe mucoase. Daca se administreaza intramuscular, realizeaza concentratii
crescute la nivelul membranelor celulare cu tendinta de acumulare. Nu patrunde in lichidul
cefalorahidian si in creier decat in concentratii mici ineficiente therapeutic. Se elimina lent prin
urina.
Interactiuni terapeutice. Este utilizata in preparatele cu aplicatie locala pentru infectiile
oculare si ale urechii externe in special a celor cu Pseudomonas aeruginosa. Pentru aplicarea
topica se foloseste in combinatii cu neomicina, dexametazona sau trimetoprimul. Injectarea
intrarahidiana poate fi utila in cazuri exceptionale de meningita cu Pseudomonas aeruginosa,
Haemophilus influenza sau E. Coli.
Contraindicatii. Sarcina, afectiuni renale, mistenia gravis, afectiuni ale sistemului
nervos central.
Efecte adverse. Sunt multiple si severe si din acest motiv administrarea pe cale generala
nu se mai utilizeaza. Medicamentul este nefrotoxic cu aparitia necrozei tubulare acute,
proteinuriei, cilindruriei si hematuriei. Are de asemenea o neurotoxicitate mare dar si o actiune
asupra musculaturii striate mergand pana la paralizia acestei musculaturi cu oprirea respiratiei
datorat blocarii placii terminale motorii. Are actiune iritanta locala iar folosirea prelungita
determina aparitia mutantelor rezistente si suprainfectii micotice.
45
- nu se asociaza cu medicamentele curarizante datorita riscului de apnee si stop respirator.
♦ Colistina
Farmacodinamica. Are structura asemenatoare cu cea a polimixinei B, D-leucina fiind

inlocuita cu D-fenilalanina. Actiunea sa se limiteaza la germenii gram-negativi avand un spectru
asemenator cu polimixina B dar cu o toxicitate mai redusa. Are efect bactericid actionand dupa
un mecanism asemenator cu cel al detergentilor cationici.
Mecanism de actiune. Colistina penetreaza si distruge membrana celulara bacteriana.
Medicamentul este un compus policationic care are in structura sa o componenta hidrofila si una
hidrofoba ce permite interactiunea cu membrana citoplasmatica bacteriana modificandu-i
permeabilitatea. Colistina patrunde apoi in celula si determina precipitarea componentelor
citoplasmatice inclusiv a ribozomilor.
Farmacocinetica. Daca se administreaza oral sub forma de colistin sulfat nu se absoarbe
decat foarte putin, exercitandu-si un efect antibacterian local la nivelul intestinului. Nu se
absoarbe prin mucoase si nu realizeaza concentratii eficace in lichidul cefalorahidian si in creier.
Administrat injectabil sub forma de metansulfonat de sodiu, se acumuleaza in membrane si
tesuturi. Eliminarea se face renal unde realizeaza concentratii mari eficiente terapeutic.
Indicatii terapeutice. Se prefera administrarea topica sub forma de instilatii auriculare,
oftalmice, spalaturi vezicale, aplicatii pe tegumente. Este util in tratamentul otitelor externe,
infectiilor oculare si cutanate in special in cele ce Pseudomonas aeruginosa. De obicei se gaseste
in combinatii cu alte antibiotice (cloramfenicol, tetraciclina) ca si unguente sau solutii oftalmice.
In cazul administrarii orale se foloseste in infectii digestive cu germeni sensibili si in cazul
pregatirii interventiilor chirurgicale pe intestin. Calea injectabila este aleasa numai in cazul
infectiilor severe cand tratamentul cu alte antibiotice este ineficient. Acestea sunt septicemiile,
endocarditele, infectiile urinare, indeosebi cele produse de Pseudomonas aeruginosa.
Contraindicatii. Miastenis gravis, insuficienta renala
Efecte adverse. Nefrotoxicitate, neurotoxicitate, insuficienta respiratorie prin bloc
neuromuscular, actiune iritanta locala.
- antibioticele aminoglicozidice cresc nefrotoxicitatea colistinei
- asocierea cu trimetoprim/sulfametoxazol este eficienta terapeutic.
3.5 NITROFURANII
Nitrofuranii reprezinta o clasa de chimioterapice bactericide cu spectru larg de actiune.

Au utilizare redusa si limitata, sunt greu tolerati.
Clasificare:
 Nitrofurani cu acţiune intestinală: Furazolidon
 Nitrofurani cu acţiune urinară: Nitrofurantoina
46
♦ Furazolidon
Farmacodinamica. Furazolidonul este un antidiareic, antiinflamator si antiseptic

intestinal activ impotriva colibacililor patogeni, Vibrio cholerae, Enterobacter aerogenes,
proteus, shigelle, stafilococi, salmonele dar si entamoeba si giardia lamblia.
Mecanism de actiune. Inhiba nespecific unele sisteme enzimatice bacteriene. Interfera
cu replicarea ADN si sinteza proteica bacteriana. Este un inhibitor de monoaminoxidaza,
impiedicand inactivarea tiraminei la nivel hepatic si gastrointestinal. Tiramina ajunsa in sange
elibereaza norepinefrina din terminatiile nervoase simpatice determinand cresterea brusca a
tensiunii arteriale.
Farmacocinetica. Se administreaza doar pe cale orala. Nu se absoarbe decat in proportie
mica de la nivelul intestinului realizand concentratii locale eficace terapeutic. Cantitatea
absorbita se metabolizeaza hepatic rapid prin nitro-reducere. Ce mai mare parte se elimina prin
fecale si doar un mic procent prin urina.
Indicatii terapeutice. Se administreaza in toxiinfectii alimentare, in special cele
provocate de salmonella, dizenterii bacilare si amoebiene, lambliaza, holera, enterite infectioase
ale copilului mic.
Contraindicatii. Sarcina, deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, feocromocitom,
copii mai mici de 2 luni. Este contraindicat consumul bauturilor alcoolice pe toata durata
tratamentului.
Efecte adverse. Manifestari digestive, eruptii cutanate tranzitorii, febra, artralgii,
colorarea urinei in galben inchis. Rar poate sa apara anemie hemolitica, leucopenie,
agranulocitoza
- nu se asociaza cu inhibitori de monoaminoxidaza, simpaticomimetice cu actiune directa
sau indirecta, sedative, antidepresive triciclice, tranchilizante si neuroleptice.
♦ Nitrofurantoina
Farmacodinamica. Este un derivat sintetic al Nitrofuranului. Are proprietati

antibacteriene fata de majoritatea germenilor incriminati ca agenti patogeni in infectiile urinare.
E. Coli este forate sensibil, Klebsiella si Enterobacter sunt de asemenea sensibile, Proteus
mirabilis este mai putin afectat de medicament iar Pseudomonas aeruginosa este rezistent. De
asemenea sunt sensibili si Streptococcus faecalis, Staphylococcus saprophiticus si
Staphylococcus epidermidis.
Mecanism de actiune. Nitrofurantoina, sub acţiunea unei enzime reducătoare, nitrofuran
reductaza (o flavoproteina bacteriana) se transformă într-un produs intermediar foarte activ care
lezează ribozomii si ADN-ul bacterian. Sub această formă Nitrofurantoina devine o substanţă cu
acţiune bacteriostatică sau bactericidă asupra bacteriilor Gram pozitive şi Gram negative.
Farmacocinetica. Absorbţia digestivă este favorizata de prezenta alimentelor. Se
metabolizeaza in proportie de 60-70%, restul se elimină nemodificată pe cale urinară. La nivel
renal atinge concentratii eficace impotriva germenilor sensibili, in medulara atingand nivele
superioare celor plasmatice. Are un timp de injumatatire scurt de aproximativ o ora.
Alcalinizarea urinei grabeste eliminarea Nitrofurantoinei si reduce efectul antibacterian.
47
Indicatii terapeutice. Este indicată în infecţii urinare acute necomplicate cu germeni
sensibili, cum ar fi cistitele. Se pot utiliza timp indelungat si pentru combaterea bacteriuriei
vezicale in caz de pielonefrita dar si pentru profilaxia infectiilor urinare recurente.
Contraindicatii. Insuficienta renala, deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, sarcina,
alaptarea, copii sub 1 an.
Efecte adverse. Greaţă, vomă, diaree, hipersensibilizare, polinevrita, parestezii, anemie
megaloblastica in tratamente indelungate, colorarea urinei in galben-brun. Se evita consumul
bauturilor alcoolice pe toata durata tratamentului.
- Nu se asociaza cu Acidul nalidixic deoarece se antagonizeaza reciproc.
- Nu se asociaza cu medicamentele antiacide; daca aceasta asociere este necesara, se va
lasa un interval de doua ore de la administrarea Nitrofurantoinei.
4. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE
4.1 MACROLIDE
Macrolidele sunt o clasa de antibiotice produsa initial de streptomicete. Ele sunt lactone
naturale avand în structura lor un inel lactonic de dimensiuni variabile, continand intre 14 si 20
atomi de carbon. In functie de aparitia cronologica, macrolidele se clasifica in:
 macrolide de generatia intai
- Eritromicina
- Spiramicina
 macrolide de generatia a doua
- Claritromicina
- Azitromicina
 ketolide
- Telitromicina
Majoriatea macrolidelor de prima generatie sunt substante naturale, reprezentantul lor
fiind eritromicina. Pornind de la eritromicina, au putut fi obtinuti derivati de semisinteza luand
astfel nastere macrolidele de a doua generatie. Claritromicina a fost sintetizata prin modoficari
chimice ale substituentilor inelului lactonic. Azitromicina a rezultat in urma modificarilor
agliconului. Ketolidele, cea mai noua grupa de macrolide, au luat nastere prin modificari
structurale ale partii glucidice.
Toate macrolidele de generatia a II-a poseda un efect postantibiotic de 72 de ore,
asigurand o prelungire a activitatii lor antimicrobiene si dupa incetarea administrarii. Spiramicina
ramane medicatia de electie in infectiile produse de Toxoplasma gondi si Cryptosporidium.
♦ Eritromicina
Farmacodinamica. Eritromicina are efect bacteriostatic sau bactericid dependent de

microorganism si concentratia antibioticului asupra majoritatii cocilor gram pozitivi, in special
pneumococul si streptococul piogen. Stafilococii sunt mai putin sensibili iar stafilococii de spital
48
sunt rezistenti; stafilococii meticilino-rezistenti sunt rezistenti si la eritromicina si celelalte
macrolide. Medicamentul este eficient si impotriva bacililor gram pozitivi, ca de exemplu bacilul
difteric, clostridii, listerii. Alte microorganisme sensibile la eritromicina sunt: Bordetella
pertussis, Mycoplasma pneumoniae, Treponema palidum, Legionella pneumophila, Chlamidia
trachomatis, Campylobacter jejuni. Eritromicina este activa si impotriva germenilor intracelulari
realizand concentratii crescute in macrophage si neutrofile polimorfonucleare. Trecerea sa prin
membrana celulara este potentata de un pH alcalin.
Mecanism de actiune. Eritromicina inhiba sinteza proteinelor bacteriene prin legarea de
subunitatea 50S ribozomala, mai exact la domeniul V al subunitatii 23S a ARNr. Legarea este
reversibila si se realizeaza prin mecanism competitiv pentru acelasi loc fiind implicate
eritromicina, cloramfenicolul si clindamicina. Din cauza locului comun de legare a celor trei
antibiotice, acestea nu se asociaza niciodata deoarece se vor comporta ca si antagonisti
competitivi. Interactiunea de la nivel ribozomal inhiba sinteza proteica dependenta de ARN prin
blocarea reactiilor de translocare si transpeptidare avand loc disocierea peptidil-ARNt de
ribozom in timpul fazei de elongare. Rezistenta la antibiotic este mediata plasmidic si se
datoreaza metilarii regiunii de legare de pe subunitatea 23S a ARNr. Alte mecanisme de
rezistenta mediate tot plasmidic constau in scaderea permeabilitatii membranei celualre pentru
antibiotic dar si sinteza de catre germenii patogeni a unei esteraze cu efect inhibitor asupra
eritromicinei.
Farmacocinetica. Eritromicina este instabila in mediul acid din stomac si din acest motiv
se administreaza oral sub forma de preparate enterosolubile. Absorbtia dupa administrarea orala
este buna dar scade in prezenta alimentelor. Se fixeaza pe proteinele plasmatice in proportie
mare de aproximativ 85%. Se distribuie bine în ţesuturi şi compartimentele lichidiene, cu
excepţia lichidului cefalorahidian. Trece prin placenta si in laptele matern. Se concentreaza in
ficat si se elimina prin bila. Are un timp de injumatatire de aproximativ 6 ore, ceea ce ne obligă
la administrări repetate din 6 în 6 ore ceea ce poate conduce la o complianţă scăzută. Eliminarea
urinară este redusă, realizând totuşi nivel eficient terapeutic în infecţiile urinare cu germeni
sensibili.
Indicatii terapeutice. Eritromicina ramane si in prezent medicatia de prima alegere in
pneumonia produsa de Mycoplasma pneumoniae. De asemenea, este antibioticul de înlocuire la
bolnavii alergici la penicilină. Alte indicatii terapeutice sunt: anginele streptococice
(Eritromicina este alternativa pentru pacienţii sensibili la benzilpenicilină), pneumonia
interstiţială cu Mycoplasme, Legionella, Chlamidii (în asociere cu Fluorochinolone), profilaxia
reumatismului articular acut, sifilis, erizipel, infectii ale aparatului genital produse de chlamidii
(cervicite, uretrite). Poate fi utilizata ca si aplicatie topica in tratamentul acneei.
Contraindicatii. Insuficienta hepatica, insuficienta renala
Efecte adverse. Au o severitate redusa, si se mainifesta in principal sub forma de
tulburari gastro-intestinale (greţuri, vomă, epigastralgii), apărute ca urmare a stazei gastrice.
Aparitia stazei este pusa pe seama efectului inhibitor al Eritromicinei asupra motilinei. Inhibitia
se realizeaza prin legarea Eritromicinei de receptorul motilinei, motilina fiind un hormon gastro-
intestinal ce stimuleaza motilitatea intestinală. In cazul administrarii de doze mari poate aparea
hipoacuzia tranzitorie.
- eritromicina determina cresterea concentratiei plasmatice a teofilinei, cafeinei,
anticoagulantelor orale, diginei, carbamazepinei, valproatului, ciclosporinei deoarece inhiba
citocromul P450
49
- nu se administreaza eritromicina impreuna cu medicamente vasoconstrictoare deoarece
poate creste riscul aparitiei ischemiilor.
- nu se amesteca eritromicina in acelasi flacon de solutie perfuzabila cu vitamine, in
special cu vitamina C si cele din complexul B, cefalotina, tetraciclina, cloramfenicolul,
colistinul, heparina si fenitoina deoarece prezinta incompatibilitati.
♦ Claritromicina
Farmacodinamica. Are efect bactericid asupra Streptococcus pneumoniae, Haemophilus

influenzae, Helicobacter pylori, Legionella, Chlamidia pneumoniae, Toxoplasma gondi.
Eficacitatea sa este crescuta la pH alcalin.
Mecanism de actiune. Ca si celelalte macrolide, claritromicina traverseaza peretele
celular bacterian, ajunge in citoplasma unde se leaga reversibil de subunitatea 50S ribozomala
blocand sinteza proteica. Claritromicina are si un efect inhibitor asupra citocromului P450
interferand cu metabolizarea hepatica a unor medicamente si crescand concentratia lor
plasmatica.
Farmacocinetica. Administrate oral, claritromicina este stabila in mediu acid si are o
absorbtie buna intestinala, absorbtie ce poate fi crescuta prin administrarea medicametului intre
mese. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie mare si asigura o concentratie buna in
tesuturi. Trece in laptele matern si de la mama la fat. Este metabolizata hepatic, unul dintre
metaboliti fiind activ impotriva Haemophilus influenzae. Se elimina urinar, partial sub forma
neschimbata.
Indicatii terapeutice. Faringite, sinuzite, exacerbarea acuta a bronsitei cornice,
pneumonii in special cele provocate de mycoplasme, infectii cutanate dar numai dupa efectuarea
culturii si a antibiogramei, infectiile gastrice cu Helicobacter pylori (in asociere cu amoxicilina),
toxoplasmoza (in asociere cu pirimetamina). Este utila si in infectiile produse de Toxoplasma
gondi.
Contraindicatii. Hipopotasemie, interval QT prelungit, aritmii ventriculare, insuficienta
hepatica, sarcina si perioada de alaptare
Efecte adverse. Mai frecvent se intalnesc tulburari gastro-intestinale, cefalee, eruptii
cutanate. Rar poate produce hepatita colestatica si cresterea nivelului transaminazelor serice.
Poate determina psihoza acuta si fenomene maniacale.
- in asociere cu amoxicilina este tratamentul de electie in infectiile gastro-duodenale
produse de Helicobacter pylori.
- nu se asociaza cu statinele (inhibitori de HMG-CoA reductaza) datorita cresterii
concentratiei statinelor si a riscului de rabdomioliza.
- claritromicina creste concentratia hipoglicemiantelor orale cu risc de hipoglicemie.
- claritromicina creste concentratia anticoagulantelor orale cu cresterea INR, a timpului
de protrombina si cu aparitia riscului hemoragiilor.
- claritromicina determina cresterea concentratiei cisapridei cu prelungirea intervalului
QT si aparitia aritmiilor cum ar fi tahicardia ventriculara, fibrilatia ventriculara si torsada
varfurilor.
50
- asocierea claritromicinei cu antimicotice cum ar fi fluconazolul, itraconazolul si
ketoconazolul creste riscul de toxicitate cardiaca (prelungirea intervalului QT, torsada varfurilor,
stop cardiac).
- este contraindicata asocierea claritromicinei cu ergotamina si dihidroergotamina
deoarece produce vasospasm, ischemii ale extremitatilor si la nivelul sistemului nervos
- claritromicina scade concentratia zidovudinei prin scaderea absorbtiei zidovudinei la
administrarea orala concomitenta.
♦ Azitromicina
Farmacodinamica. Este mai activa decat eritromicina impotriva bacteriilor gram-

negative aerobe si anaerobe cum ar fi Haemophilus influenzae, Moraxella, Legionella, Neisseria,
Bordetella, Mycoplasma, Chlamydia, Propionilbacterium, Clostridium perfringens, Bacteroides,
Toxoplasma gondi. In concentratii mari sunt sensibile si Salmonella, Shigella, colibacilii si
Yersinia. Are sensibilitate mai scazuta decat eritromicina asupra streptococilor, stafilococilor si
pneumococilor.
Mecanism de actiune. Azitromicina atinge concentratii intracelulare superioare
eritromicinei, avand o eficacitate si o durata de actiune superioara. Se leaga de subunitatea 50S
ribozomala a complexului ribozomal 70S inhiband sinteza ARN dependenta a proteinelor
bacteriene.
Farmacocinetica. Absorbtia dupa administrarea orala este bune si neinfluentata de
prezenta alimentelor. Se distribuie mai bine in tesuturi decat in plasma in special in tesuturile
infectate cum ar fi plamanul, amigdalele, prostata, stomac, organe genitale feminine dar si in
sputa. Se concentreaza in macrophage si neutrofile polimorfonucleare avand o eficienta crescuta
impotriva Chlamidia trachomatis. Timpul de injumatatire este foarte lung de aproximativ 60 de
ore, ceea ce ii permite administrarea intr-o singura doza/zi. Se leaga in proportie scazuta de
proteinele plasmatice, dependent de doza. Se metabolizeaza hepatic in cantitate foarte mica,
restul eliminandu-se nemodificata prin bila si prin urina in cantitati mici. Se excreta si in laptele
matern. Excreţia urinară a Azitromicinei continuă în 4 săptămâni de la încetarea tratamentului.
Se administrează ca o doză de atac urmată de o doză de întreţinere. Este un preparat depozit
administrat o dată/zi.
Indicatii terapeutice. Este antibioticul de prima alegere in cazul infectiilor genitale cu
Chlamydia trachomatis (uretrite, cervicite, prostatite). Se mai administreaza in cazul
exacerbarilor bronsitelor cronice produse de Haemophilus influenzae, Mycoplasma, Legionella,
Mycobacterium avium (infectie intalnita la persoanele cu SIDA). Poate fi folosita in tratamentul
infectiilor oculare ca si aplicatie locala. Se utilizeaza si in infectiile produse de Toxoplasma
gondi.
Contraindicatii. Insuficienta hepatica.
Efecte adverse. Frecvent apar tulburari gastrointestinale, cefalee, ameteli. Mai rar se
intalnesc tulburari la nivelul sistemului nervos, eruptii cutanate, cresteri ale enzimelor hepatice,
icter colestatic.
- Azitromicina determina cresteri ale concentratiei plasmatice a ciclosporinei, digoxinei,
cisapridei, si scaderi al concentratiei plasmatice a medicamentelor antiacide.
51
♦ Telitromicina
Farmacodinamica. Este un medicament folosit adesea ca alternativa la pacientii alergici

la peniciline. Antibioticul este active impotriva bacteriilor gram pozitive aerobe (Staphylococcus
aureus meticilino-sensibil, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes si alti
streptococi), bacteria gram negative aerobe (Moraxella catarrhalis, Bordetella) dar si impotriva
germenilor intracelulari (Chlamydia pneumoniae, Chlamydia psittaci, Mycoplasma pneumoniae,
Legionella pneumophila).
Mecanism de actiune. Afinitatea telitromicinei pentru subunitatea 50S a ribozomului
bacterian este de 10 ori mai mare decât cea a eritromicinei. Telitromicina interfera cu translatia la
nivelul 23S al ARN-ului ribozomal, unde interactioneaza cu domeniile V şi II. In plus,
telitromicina poate să blocheze formarea subunitatilor ribozomale 50S şi 30S.
Farmacocinetica. Se absoarbe bine dupa administrare orala fiind cel mai stabil macrolid
in mediu acid. Absorbtia sa nu este influentata de prezenta alimentelor in tubul digestiv. Se leaga
in proportie de 60-70% de albumina umana. Se distribuie larg in organism realizand concentratii
tisulare mai mari comparative cu cele plasmatice, cele mai mari gasindu-se in lichidul epitelial
alveolar, macrofagele alveolare, mucoasa bronsica, amigdale si tesutul de la nivelul sinusurilor.
Se metabolizeaza in principal in ficat transformandu-se doua treimi in metaboliti activi si o
treime ramanand nemodificata. Se elimina in principal prin fecale datorita excretiei biliare si/sau
secretiei intestinale iar o mica parte se elimina urinar. Se excreta si in laptele matern.
Indicatii terapeutice. Medicamentul se administreaza la adulti sau copiii mai mari de 12
ani in special in infectiile ORL (sinuzita acuta, amigdalite, faringite) cauzate de Streptococcus
pyogenes sau in acutizarea bronsitei cronice. Se recomanda utilizarea telitromicinei numai in
cazul in care betalactaminele sunt ineficiente sau nu pot fi utilizate iar celelalte macrolide nu dau
rezultatele asteptate.
Contraindicatii. Insuficienta hepatica, insuficienta renala, miastenia gravis, sindrom de
QT prelungit in antecedente, hipokaliemie, hipomagnezemie. Nu exista date referitoare la
efectele sale asupra sarcinii la om si nici asupra nou-nascutului la mamele care alapteaza.
Efecte adverse. Tulburari gastrointestinale (diaree, greata, varsaturi, flatulenta, colici
abdominale, rar pencreatita), tulburari ale sistemului nervos (ameteli, cefalee, tulburari ale
gustului, vertij, insomnie, rar parestezii si pierderea tranzitorie a cunostintei), tulburari cardiace
(palpitatii, aritmie atriala, bradicardie, hipotensiune arteriala, prelungirea intervalului QT),
eruptii cutanate, tulburari hepatobiliare (cresterea enzimelor hepatice, hepatita toxica, icter
colestatic), infectie vaginala cu candida.
- Este contraindicata administrarea telitromicinei impreuna cu urmatoarele medicamente:
 medicamente ce pot prelungi intervalul QT cu este cisaprida deoarece pot aparea aritmii
cardiace, inclusiv tahicardie ventriculara, fibrilatie ventriculara, torsada varfurilor
 statinele deoarece exista un risc crescut de aparitie a miopatiei si rabdomiolizei
 derivati alcaloizi ergotaminici (ergotamina si dihidroergotamina) deoarece determina
vasoconstrictie severa cu posibila necroza a extremitatilor
- Telitromicina creste timpul de injumatatire al benzodiazepinelor, in special al midazolamului.
52
4.2 ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG
Deşi, denumite cândva astfel, datorită activităţii lor pe majoritatea cocilor şi bacililor
Gram pozitivi şi Gram negativi, în prezent denumirea este improprie pentru că numeroase specii
bacteriene şi-au dezvoltat mutante rezistente, iar spectrul lor de acţiune şi indicaţiile au devenit
limitate. Din acesta categorie fac parte tetraciclinele si amfenicolii
4.2.1 TETRACICLINELE
Tetraciclinele au actiune bacteriostatica asupra unor microorganisme patogene. Sunt

destul de rar utilizate in prezent ca antibiotice de prima alegere datorita frecventei crescute a
rezistentei bacteriene si a reactiilor adverse.
Ele pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:
1. Clasificarea cronologica in functie de ordinea aparitiei:
 Tetracicline de generatia I
 Tetraciclina;
 Clortetraciclina;
 Oxitetraciclina;
 Tetracicline de generatia a doua:
 Doxiciclina;
 Minociclina.
 Tigeciclina
Dintre tetraciclinele de prima generatie, doar Tetraciclina mai este folosita actualmente,
Clortetraciclina si Oxitetraciclina avand aplicatii doar in medicina veterinara. Tigeciclina,
apartinand tetraciclinelor de a doua generatie, se utilizeaza doar in infectiile severe, complicate
cu localizare intraabdominala, infectii severe ale pielii si tesuturilor moi ce nu raspund la alte
antibiotice dar nu si in cazul infectiei piciorului diabetic.
2. Clasificarea in functie de metoda de obtinere:
 Tetracicline naturale izolate din culturi microbiene ale speciilor de Streptomyces
 Tetraciclina;
 Clortetraciclina;
 Oxitetraciclina;
 Tetracicline semisintetice:
 Doxiciclina;
 Minociclina.
 Tigeciclina
♦ Tetraciclina
Farmacodinamica. Tetraciclina este analogul neclorurat al clortetraciclinei. Frecventa

tulpinilor rezistente este relative mare. A rămas activă pe Gonococ, Yersinia, Brucella, Vibrionul
holeric, Mycoplasma, Rickettsia, Chlamydia, Treponema, Leptospira, Borelia.
Mecanism de actiune. Tetraciclina difuzeaza pasiv prin porinele membrane bacteriene.
Efectul bacteriostatic apare prin fixarea reversibila a antibioticului pe fracţiunea 30 S
53
ribozomială impiedicand legarea aminoacil-ARNt de complexul ARNm-ribozom. In acest fel
este împiedicata alungirea lantului peptidic, sinteza proteică şi implicit replicarea bacteriană.
Tetraciclina produce si leziuni la nivelul membranei citoplasmatice microbiene determinand
scurgeri ale materialului celular bacterian in mediul extern.
Farmacocinetica. Este un antibiotic cu administrare orală, cu absorbţie digestivă
incompletă, influenţată de alimentaţie şi de tranzitul intestinal. Produsele lactate si cele cu
continut crescut de calciu, magneziu si fier reduc absorbtia medicamentului. Acelasi efect il au si
preparatele sau alimentele alkaline. Se fixeaza pe proteinele plasmatice in proportie de 65%
realizand concentratii modeste in tesuturi. Se acumuleaza in oase, dinti, sistemul reticulo-
endotelial. Realizeaza concentratii apropiate de cele plasmatice in lichidul peritoneal, pericardic
si sinovial si concentratii crescute in bila ce prezinta scaderi la pacientii cu insuficienta hepatica.
Patrunde in lichidul cefalorahidian in cantitati scazute. Traverseaza placenta si ajunge in
circulatia fetala. Pătrunde excelent intracelular, ceea ce o face să fie antibioticul de prima alegere
în infecţiile cu Chlamidia, Rickettsia, Mycoplasma. Se elimina urinar si prin scaun.
Indicatii terapeutice. Principalele indicatii sunt bruceloza, holera, rickettsioze, infectii
cu chlamidia, pneumonii cu mycoplasma. Este antibioticul de a doua alegere in caz de tularemie,
gonoree, sifilis, actinomicoza. Se utilizeaza ca preparate administrate oral ca si tetraciclina
clorhidrica dar exista si unguente oftalmice si de uz dermatologic ce au in componenta lor
tetraciclina. Nu se administreaza niciodata intrarahidian.
Contraindicatii. Sarcină, copii sub 12 ani, afectiuni hepatice, insuficienta renala, lupus
eritematos sistemic.
Efecte adverse. Intoleranţă digestivă, dismicrobisme bacteriene (stomatită şi enterită cu
Candida şi stafilococ), fotosensibilizare, teratogenitate, colorarea dentiţiei, anomalii osoase,
alergii. Daca se administreaza la copii produce inhibarea cresterii, adesea ireversibila. Determina
hipoplazia smaltului dentar la copii si colorarea in brun a dintilor, alterari ireversibile afectand
dentitia de lapte la administrarea in primele 6 luni de viata si dentitia definitiva la copiii mai mici
de 7 ani. Rareori produce efecte ototoxice.
- nu se asociaza cu penicilinele datorita efectului bactericid antagonic.
- tetraciclina determina scaderea efectului anticonceptionalelor orale
- tetraciclina creste efectul anticoagulantelor orale potentand riscul hemoragic.
- tetraciclina in asociere cu retinoidele determina cresterea riscului de hipertensiune
intracraniana.
♦ Doxiciclina
Farmacodinamica. Doxiciclina este o tetraciclina semisintetica cu un spectru de actiune

asemenator tetraciclinei, fiind mai activa impotriva bacililor gram negativi aerobi, gonococi,
Legionella, Chlamydia dar si fata de unele bacteria anaerobe cum ar fi Bacteroides fragilis si
clostridia. De asemenea sunt sensibili pneumococii, streptococii si stafilococii. Are actiune
bacteriostatica si/sau bactericida fiind un medicament intens lipofil.
Mecanism de actiune. Doxiciclina este un medicament derivat din oxitetraciclina avand
o durata lunga de actiune. Din cauza caracterului sau lipofil pronuntat trece cu usurinta prin
peretele celular bacterian. Datorita unui sistem de transport activ propriu microorganismelor,
doxiciclina strabate si membrana citoplasmatica interna. Se leaga in mod reversibil de
54
subunitatea 30S ribozomala blocand legarea aminoacil-ARNt de ARNm, inhiband astfel sinteza
proteica microbiana.
Farmacocinetica. Prezinta o absorbtie buna dupa administrare orala fara a fi influentata
de prezenta alimentelor, laptelui, cationilor bivalenti si trivalenti cu exceptia fierului care ii scade
absorbtia. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie mare si are un timp de injumatatire in
jur de 20 de ore ceea ce permite administrarea a 1-2 doze pe zi. Are permeabilitate tisulara
superioara tetraciclinei datorita caracterului sau liposolubil. Realizeaza concentratii eficiente
terapeutic in plaman, ovar, uter, prostata, rinichi. Se metabolizeaza hepatic realizand in bila
concentratii de 30 de ori mai mari decat in plasma. Excretia se realizeaza prin scaun determinand
la nivelul colonului o retrodifuziune cu formarea unor compusi chelati inactivi fara nici o
influenta asupra florei microbiene intestinale. Astfel, in cazul doxiciclinei, epurarea nu este
influentata de strarea rinichilor si a ficatului.
Indicatii terapeutice. Doxiciclina se administreaza in puseele acute ale bronsitelor
cronice si diverse pneumonii datorita concentratiilor superioare realizate la nivel pulmonar si in
secretiile bronsice. Se administreaza si in infectiile pelvine cu germeni sensibili, prostatite
cronice. Se mai utilizeaza in doza unica pentru prevenirea diareei calatorilor dar si in caz de
malarie cu germeni reziztenti la clorochina.
Contraindicatii. Sarcina, alaptarea, copiii sub 12 ani.
Efecte adverse. Provoaca relativ frecvent fotosensibilitate, tulburari gastro-intestinale
(greata, varsaturi) dar nu si disbacterioza si suprainfectie intestinala. Poate fi folosita in
insuficienta renala deoarece nu se elimina renal, deci nu se acumuleaza. Are toxicitate
vestibulara.
- bauturile alcoolice, fenitoina, carbamazepina, fenobarbitalul cresc rata metabolizarii
hepatice cu scaderea timpului de injumatatire.
♦ Minociclina
Farmacodinamica. Este un antibiotic mai eficient comparativ cu tetraciclina impotriva

gonococilor, meningococilor, bacililor gram-negativi aerobi, bacteriilor anaerobe dar si
impotriva Nocardia. Este foarte eficient fata de toate tipurile de stafilococ auriu, inlusiv tulpinile
rezistente la penicilina si meticilina dar si fata de pneumococ.
Mecanism de actiune. Minociclina este tetraciclina cu cea mai mare liposolubilitate si
cea mai activa. Este un antibiotic cu durata lunga de actiune si cu cel mai larg spectru
antimicrobian comparative cu ceilalti membrii ai grupei. Minociclina trece usor prin stratul dublu
lipidic al peretelui celular si difuzeaza pasiv prin porii membranei bacteriene. Ajunsa in
citoplasma se leaga de subunitatea 30S ribozomala impiedicand legarea ARNt la complexul
ribozom ARNm si blocand sinteza proteica. Un alt efect al acestui medicament este cel
neuroprotector datorita inhibarii 5-lipooxigenazei, o enzima pro-inflamatorie asociata cu
imbatranirea creierului.
Farmacocinetica. Prezinta o absorbtie complete dupa administrare orala avand o
biodisponibilitate de 100%. Absorbtia nu este influentata de alimente sau cationi, cu exceptia
fierului care scade absorbtia minociclinei. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie mare si
55
are un timp de injumatatire de 18 ore. Patrunde foarte bine in tesuturi in special in plaman,
secretiile traheo-bronsice, sinusuri, amigdale, prostata. De asemenea patrunde in lichidul
cefalorahidian si in laptele matern. Se metabolizeaza hepatic, asigurand in bila o concentratie de
30 de ori mai mare fata de cea plasmatica. Se elimina renal in proportie de 10% iar restul prin
scaun.
Indicatii terapeutice. Minociclina se utilizeaza in infectiile stafilococice grave, in
pneumonii, in infectiile sistemului nervos, infectii cu germeni anaerobi. Se mai foloseste in
tratamentul acneei rebele dar si in lepra.
Contraindicatii. Insuficienta renala, sarcina, alaptare, copii mai mici de 12 ani.
Efecte adverse. Minociclina patrunde in sistemul nervos vestibular unde se acumuleaza
determinand toxicitate vestibulara. Poate produce hipertensiune intracraniana la adult iar la
sugari bombarea fontanelei. Administrarea indelungata conduce la pigmentarea unghiilor, pielii
si sclerei. Este hepatotoxica in doze mari.
- actiunea antibioticelor beta-lactamice este inhibata de minociclina
- minociclina scade eficacitatea contraceptivelor orale
- minociclina scade activitatea protrombinei plasmatice si poate produce accidente
hemoragice daca se asociaza cu anticoagulantele orale.
4.2.2 AMFENICOLI
Reprezentantii acestei clase sunt cloramfenicolul si analogul sau tiamfenicolul ce prezinta

o modificare chimica unede gruparea –NO2 este inlocuita cu gruparea –SO2CH3 avand un risc
mai scazut de dezvoltare a anemiei aplastice grave. Practic, din cadrul acestei clase, singurul
folosit in terapeutica in prezent este Cloramfenicolul.
♦ Cloramfenicolul
Farmacodinamica. Cloramfenicolul este un antibiotic bacteriostatic dar si bactericid, in

spectrul sau larg intrand E. Coli, Klebsiella pneumonia, Proteus mirabilis, Enterobacter,
Haemophilus influenza, Salmonella typhi, Neiseria meningitis, Bacilus fragilis, ricketsiile.
Pseudomonas aeruginosa si chlamidiile sunt rezistente.
Mecanism de actiune. Este o substanta liposolubila ce patrunde prin difuziune prin
peretele bacterian. Cloramfenicolul inhiba sinteza proteica prin fixarea pe subunitatea 50S a
ribozomilor bacterieni blocand peptidil transferaza si formarea lanturilor peptidice. Rezistenta
bacteriana se dezvolta prin mecanisme multiple dependente de microorganism. La bacteriile
gram negative rezistenta este mediata plasmidic si se datoreaza unei acetil transferaze ce
acetileaza antibioticul astfel incat el nu se mai poate fixa de subunitarea 50S ribozomala si
devine inactiv. Rezistenta este transferabila si are caracter multiplu, germenii patogeni devenind
rezistenti si la tetraciclina, streptomicina, ampicilina. In cazul bacteriilor gram pozitive rezistenta
este mediata tot plasmidic si se datoreaza aceleiasi acetiltransferaze, formarea ei fiind
dependenta de prezenta antibioticului. Un alt tip de rezistenta se datoreaza scaderii
56
permeabilitatii membranei microbiene fata de cloramfenicol, mecanism intalnit la proteus si
klebsiella.
Farmacocinetica. Cloramfenicolul se absoarbe bine dupa administrarea orala. Absorbţia
intestinală este rapidă, cu o biodisponibilitate de aproximativ 80 - 90%. Are oliposolubilitate
crescuta asigurand o difuziune bune în ţesuturi şi organe. Se concentrează bine în LCR chiar
daca meningele nu este inflamat. De asemenea, patrunde bine in creier realizand concentratii
superioare celor plasmatice. Concentratii crescute de antibiotic se intalnesc si la nivel ocular,
plaman si miocard. Traverseaza placenta, concentratiile in plasma fetala fiind crescute. Se
metabolizează hepatic în mare parte prin glucuronoconjugare, ceea ce îl face inutilizabil în
infecţii hepato-biliare. O mica parte se elimina urinar in forma nemodificata determinand
concentratii urinare eficace terapeutic. Metabolitul glucuronoconjugat hidrosolubil este eliminat
de asemenea renal prin secretie tubulara.
Indicatii terapeutice. Este un antibiotic de rezervă datorită reacţiilor adverse in special a
efectelor toxice asupra maduvei hematogene. În prezent există alternative pentru terapia cu
Cloramfenicol, cu eficacitate echivalentă, dar cu toxicitate redusă: fluorochinolone, cefalosporine
de generaţia a III-a, Amoxicilina. In prezent se mai utilizeaza doar in:
- febra tifoidă şi paratifoidă fiind antibioticul de prima alegere desi este deseori înlocuit
cu Ceftriaxona şi Ciprofloxacina;
- meningita bacteriană cu pneumococ, germeni anaerobi sau bacili Gram negativi, în
asociere cu Rifampicina sau Sulfametoxazol/Trimetoprim;
- encefalite bacteriene si abcese cerebrale cu anaerobi sau alti germeni sensibili;
- infecţii genito-urinare sau abdominale cu anaerobi, în asociere cu Metronidazol.
Contraindicatii. Sarcina, alaptare, copii mai mici de 6 ani, afectini hematologice,
infectiilor usoare, insuficienta hepatica, insuficienta renala.
Efecte adverse. Principala reactie adversa este reprezentata de toxicitatea hematopoetică
ce poate avea doua mecanisme de producere:
- toxicitate dependenta de doza ce produce deprimarea maduvei si pancitopenie prin
inhibiţia reversibilă a hematopoezei, la doze mari pe intervale mari de timp;
- toxicitate independenta de doza produsa prin mecanism idiosincrazic sau imunologic
produce aplazie medulară ireversibilă, deseori mortală.
Toxicitatea la nou-născut se manifesta prin asa numitul sindrom cenuşiu datorat
incapacitatii ficatului imatur al non-nascutului de a asigura inactivarea Cloramfenicolului prin
glucoronoconjugare; si in cazul Cloramfenicolului, ca si in cazul bilirubinei, doar forma
conjugata, solubila se poate elimina urinar. Sindromul cenusiu se manifecta prin tegumente cu
aspect cenusiu, hipotermie, greţuri, vărsături, hipoTA.
Alte efecte adverse sunt dismicrobismele favorizand suprainfectarea cu Candida
(stomatite, vaginite, etc.), manifestari digestive (greata, varsaturi, diaree), tulburari neuropsihice
(confuzie, depresie, nevrita optica), tulburari de coagulare, reactie de tip Herxeimer
- cloramfenicolul inhiba metabolismul anticoagulantelor orale, fenitoinei si
antidiabeticelor orale
- fenobarbitalul si diureticele accelereaza eliminarea renala si glucuronoconjugarea
hepatica a cloramfenicolului
- cloramfenicolul nu se asociaza niciodata cu medicamente care deprima hematopoieza
sau cu bauturile alcoolice
57
4.3 SULFAMIDELE SI ASOCIERILE LOR CU TRIMETOPRIMUL
4.3.1 SULFAMIDELE
Sulfamidele sunt chimioterapice de sinteza avand para-aminobenzensulfonamida sau

sulfanilamida ca structura de baza. Ele au fost treptat abandonate, atât datorită rezistenţei unor
tulpini microbiene cât şi reacţiilor adverse multiple. La ora actuală au mai rămas în terapie doar
câteva dintre ele.
Clasificare:
 Sulfamide cu acţiune sistemicǎ (dupǎ viteza de epurare):
 cu acţiune rapidǎ: Sulfafurazol
 cu acţiune intermediarǎ: Sulfametoxazol
 Sulfamide cu acţiune pe micobacterii utile în lepră (tratament de elecţie): Dapsona
 Sulfamide cu acţiune locală pe plăgi şi arsuri: Sulfadiazina
 Asocierea sulfametoxazol-trimetorpim – cea mai frecventa forma de utilizare a
sulfamidelor
Farmacodinamica. Sulfamidele sunt substante bacteriostatice dar pot fi si bactericide la
concentratii mari. Desi spectrul antimicrobian este larg, o serie de microorganisme au devenit
rezistente: Serratia, Proteus, Pseudomonas, stafilococii, enterococii, gonococii, meningococii. In
plus, sulfamidele pot favoriza cresterea riketsiilor. Au ramas sensibile Nocardia, micoplasmele,
chlamidiile, toxoplasmele, plasmodiile. Activitatea antimicrobiana este data de gruparea amino
N4 iar modificarile chimice ale acestei grupari determina pierderea activitatii antimicrobiene. In
schimb, substitutia la nivelul gruparii amino N1 creste activitatea antimicrobiana, mai ales atunci
cand acesta substitutie se face cu un radical ce accentueaza electronegativitatea gruparii SO2.
Mecanism de actiune. Sulfamidele actioneaza prin inhibarea competitiva a sintezei
acidului folic la nivelul microorganismelor. Inhibitia competitiva se datoreste asemenarii
structurale dintre acidul para-aminobenzoic, un component al acidului folic, si para-
aminobenzenzulfamida, blocand central activ al enzimei responsabile de acest proces. Rezultatul
acestei inhibitii consta in formarea unui analog structural nefunctional ceea ce impiedica sinteza
unor baze azotate purinice si pirimidinice in microorganisme.
Farmacocinetica. Sulfamidele administrate oral in marea majoritate se absorb bine din
tubul digestive. Se leaga de proteinele plasmatice si in special de albumina. Patrund bine in toate
tesuturile, inclusive in lichidul cefalorahidian, pleural, sinovial, peritoneal, umoarea apoasa. De
asemenea, traverseaza placenta. Metabolizarea se face hepatic prin acetilare la gruparea amino
N4, rezultand produsi acetilati fara activitatea antimicrobiana dar cu acelasi potential toxic.
Sulfamidele sunt greu solubile si pot determina precipitarea sub forma de cristale la nivelul
aparatului excretor. Unele sulfamide sunt solubile datorita metabolizarii prin
glucuronoconjugare, si deci fara a prezenta riscul precipitarii renale. Eliminarea se face urinar,
atingand concentratii crescute in urina; eliminarea este accelerate prin alcalinizarea urinei.
Indicatii terapeutice. Marea majoritate a sulfamidelor folosite pentru tratarea infectiilor
sistemice se administreaza oral. Sulfafurazolul este medicamentul de electie in nocardioza. Se
utilizeaza si in dermatologie pentru tratamentul infectiilor pielii cu aplicatie topica. In prezent
sulfamidele se prescriu mai rar ca antibacterian unic si sunt indicate in infectii urinare acute,
58
infectii genitale si pulmonare provocate in special de nocardii si chlamidii. In dermatologie, sub
forma de unguent se utilizeaza singure sau in combinatii.
Contraindicatii. Insuficienta renala, insuficienta hepatica, porfirie, reactii alergice la
substantele active sau excipienti, hemopatii, sarcina si la nou-nasciti in primele doua saptamani
sau pana la disparitia icterului si normalizarea bilirubinei, deficit de glucozo-6-fosfat
dehidrogeneza (Dapsona).
Efecte adverse. Reactii alergice, tulburari digestive, anemie hemolitica, agranulocitoza,
trombocitopenie, anemie aplastica, afectari renale si hepatice.
- cresc concentratia plasmatica si toxixitatea anticoagulantelor cumarinice, a
antidiabeticelor orale, metotrexatului prin inlaturarea lor de pe proteinele plasmatice.
- preparatele ce contin acid folic au actiune antagonica sulfamidelor, facandu-le
ineficiente
4.3.2 TRIMETOPRIMUL SI ASOCIEREA SULFAMIDA-TRIMETOPRIM
Trimetoprimul este un chimioterapic antibacterian cu spectru asemenator cu sulfamidele

dar cu potenta superioara acestora. Trimetoprimul se administreaza rar ca terapie unica,
preferandu-se asocierea cu o sulfamida si in special cu sulfametoxazolul.
Farmacodinamica. Trimetoprimul este activ fata de majoritatea bacililor gram-negativi
dar nu si fata de pseudomonas care este rezistent. Este un medicament bacteriostatic dar poate fi
si bactericid in concentratii mai mari asupra unor bacterii. Asocierea trimetoprim-sulfametoxazol
extinde eficacitatea antibacteriana si asupra unor germeni de obicei rezistenti la sulfamide:
proteus, salmonella, shigella, H. influenzae, gonococ dar pseudomonasul ramane rezistent.
Mecanism de actiune. Trimetoprimul actioneaza tot asupra acidului folic bacterian prin
inhibarea dihidrofolat reductaza, o enzima bacteriana ce catalizeaza transformarea acidului
dihidrofolic in acid tetrahidrofolic, adica activarea moleculei de acid folic. Asocierea
trimetoprim-sulfametoxazol inhiba metabolismul acidului folic in doua etape, ambele actionand
distinct in sinteza acestei vitamine.
Farmacocinetica. Farmacocinetica trimetoprimului este asemenatoare cu cea a
sulfamidelor. Trimetoprimul se absoarbe bine in tragtul gastro-intestinal si se leaga de proteinele
plasmatice dar intr-o proportie mai mica decat sulfamidele. Difuzeaza bine in tesuturi asigurand
concentratii asemenatoare cu cele plasmatice in lichidul pleural, lichid cefalorahidian, umoarea
apoasa, secretia prostatica, bila, secretii vaginale. Se elimina prin urina realizand concentratii
superioare celor plasmatice. Trece prin placenta si in laptele matern.
Interactiuni terapeutice. Combinatia Sulfametoxazol/Trimetoprim reprezinta inca
medicatia de electie in pneumonia cu Pneumocystis carinii. Se mai foloseşte la ora actuală în:
infecţii urinare joase şi înalte cu germeni sensibili, infecţii digestive ca febra tifoidă şi
paratifoidă, infecţii genitale cronice sau recidivante cum ar fi prostatite, cervicite, uretrite
gonococice, şancru moale.
Contraindicatii. Sarcină, alaptare, nou născuţi in primele doua saptamani, insuficienta
renala, insuficienta hepatica, alergie la unul dintre componente.
Efecte adverse. Aceste efecte sunt proprii celor doua componente. Ele pot fi alergice,
intoleranţă digestivă, toxicitate hematologică (leucopenie, anemie hemolitică, trombocitopenie),
dezvoltarea unei anemii megaloblastice prin deficit de acid folic. Poate apare cristalurie prin
59
precipitarea medicamentului la nivel renal, sindrom Stevens-Johnson. Pentru prevenirea formarii
cristalelor de sulfamida/trimetoprim, se recomanda o hidratare corespunzatoare pe toata perioada
tratamentului.
- Sulfametoxazol/Trimetoprimul creste riscul toxic al antidiabeticelor orale,
metotrexatului prin indepartarea lor de pe proteinele plasmatice
4.4 OXAZOLIDINONE
Clasă nouă de antibiotice antimicrobiene anexată clasificării odată cu apariţia primului ei

produs, linezolidul. Din aceeasi clasa se mai utilizeaza in prezent tedizolidul. Aceste
medicamente sunt antibiotice de sinteza ce contin in structura lor un heterociclu de 2-
oxazolidona.
♦ Linezolidul
Farmacodinamica. Linezolidul are acţiune bacteriostatică sau bactericida pentru unii

streptococi si este folosit de obicei în infecţiile nosocomiale. Este un antibiotic de rezerva
destinat tratamentului unor infectii bacteriene severe cu microorganisme resistente la majoritatea
antibioticelor uzuale, in special celor produse de Staphylococcus aureus meticilino-rezistent.
Eficienta sa este crescuta in special impotriva bacteriilor gran pozitive cum ar fi Staphylococcus
aureus, Streptococcus agalactiae, Streptococcus pneumoniae si Streptococcus pyogenes. Este
folosit si in cazul infectiilor cu bacterii aerobe Gram negative (Pasterela), bacterii anaerobe Gram
pozitive (Clostridium, Peptostreptococ), bacterii anaerobe Gram negative (Bacteroides fragillis,
Prevotella, Chlamydia pneumoniae).
Mecanism de actiune. Inhibă selectiv sinteza proteinelor bacteriene printr-un mecanism
de acţiune unic: se leagă specific de un situs al ribozomului bacterian la nivelul fracţiunii 50S şi
30S şi previne interactiunea celor doua subunitati, mecanism esenţial al procesului de translaţie.
Este inhibata astfel sinteza proteică bacteriană. Linezolidul este de asemenea un inhibitor
neselectiv, reversibil al monoaminoxidazei.
Farmacocinetica. Absorbţia orală este rapidă şi completă, neinfluentata de prezenta
alimentelor. Are o biodisponibilitate de aproximativ 100% si se leaga de proteinele plasmatice in
proportie de 30%. Realizează în salivă o concentraţie egală cu cea din plasmă. Se metabolizează
hepatic in proportie de 50% din doza administrată, restul rămânand neschimbat. Se elimină ca
atare sau ca metaboliţi prin urină. Timpul de injumatatire este de aproximativ 6,5 ore.
Traverseaza placenta si trece in laptele matern. Nu necesită ajustarea dozei la pacienţii cu
insuficienţă renală (uşoară, medie sau severă), cu insuficienţă hepatică, la persoanele vârstnice, la
femei. In schimb, s-a observat la copiii sub 11 ani o scurtare a timpului de injumatatire.
Indicatii terapeutice. Tratamentul se începe doar în spital, la recomandarea medicului
specialist în pneumonii nosocomiale cauzate de stafilococi in special de cei meticilino-rezistenti,
streptococi rezistenti la peniciline, cefalosporine, macrolide si sulfamide. Se mai administreaza si
in infectii cutanate complicate si infectii ale ţesuturilor moi. Durata tratamentului se stabileşte în
funcţie de necesitati, linezolidul putand fi administrat pana la 28 de zile. Eficacitatea
linezolidului în ulcerele infectate ale membrelor inferioare la diabetici este relativa.
60
Contraindicatii. Conducătorii auto sau persoane care mânuiesc aparate de precizie,
sarcina, alaptare, stări alergice la produs, hipertensiunea arteriala incomplet controlata terapeutic,
psihoze, convulsii manifestate in prezent sau in antecedente, mielosupresie, acidoza lactica,
nevrita optica si periferica.
Efecte adverse.
- alterarea gustului (gust metalic), greaţă, vărsături, diaree
- cefalee, ameţeli, vedere înceţoşată
- infecţii fungice: candidoza vaginală cu diferite localizari.
- modificări ale constantelor biologice : creşterea neutrofilelor, eozinofilelor, scăderea
hemoglobinei, hematocritului, leucocitelor, cresterea tranzitorie a ALAT, ASAT, fosfatazei
alcaline, LDH, CK, amilazei, glicemiei.
- flush syndrome la administrarea in bolus, manifestat prin crestrea tensiunii arteriale,
tremor, agitatie, uneori febra
- linezolidul interactioneaza cu tiramina, inclusiv cu cea prezenta in branzeturi
fermentate, vin, bere ducand la cresterea tensiunii artieriale
- nu se asociaza cu inhibitori de monoaninoxidaza, linezolidul fiind el insusi un astfel de
inhibitor.
- Linezolidul are actiune antagonica fluorochinolonelor, motiv pentru care asocierea este
contraindicata.
♦ Tedizolid
Farmacodinamica. Tedizolidul are spectrul de actiune asemanator Linezolidului.

Bacteriile gram-negative sunt rezistente.
Mecanism de actiune. Mecanismul de actiune este asemenetor Linezolidului.
Tedizolidul este un inhibitor neselectiv al monoaminooxidazei.
Farmacocinetica. Se administreaza sub forma de promedicament ca si Tedizolid fosfat,
fiind hidrolizat de catre fosfataze in forma sa activa. Dupa administrarea orala, se absoarbe
aproape complet, neinfluentat de prezenta alimentelor. Se leaga de proteine;le plasmatice in
proportie de 70-90%. Tedizolidul se metabolizeaza hepatic prin sulfoconjugare, metabolitii
rezultati fiind inactivi din punct de vedere microbiologic. Timpul de injumatatire este lung,
putand fi administrat doar o data in 24 de ore. Durata maxima a tratamentului cu Tedizolid nu
trebuie sa depaseasca 6 zile. Se elimina in majoritate prin materiile fecale si doar o mica parte pe
cale renala.
Indicatii terapeutice. Actualmente, Tedizolidul se foloseste la adult, doar pentru
tratamentul infectiilor acute bacteriene cutanete si ale structurilor cutanate.
Contraindicatii. Varsta mai mica de 18 ani, mielosupresia, nevrita periferica, tulburari
ale nervului optic, acidoza lactica, sarcina si alaptarea
Efecte adverse.
- infectii fungice in special candidozice cu diverse localizari, colita cu Clostridium
difficile
- limfadenopatie, hiperemie faciala tranzitorie, frisoane, febra
- leucopenie, cresterea tranzitorie a transaminazelor
- hiperkaliemie, edem periferic
- artralgie, spasme musculare
61
- insomnie, anxietate, cosmaruri, cefalee, ameteala, tremor, parestezie, senzatie de
oboseala generalizata
- tuse, uscaciunea mucoasei bucale, congestie pulmonara
- greata, diaree, varsaturi, reflux gastro-esofagian
- prurit generalizat si eruptii cutanate
- fiind un inhibitor neselectiv al monoaminooxidazei ca si Linezolidul, trebuie respectate
contraindicatiile asocierilor mentionate la Linezolid
4.5 ANTIBIOTICE LINCOSAMIDICE
Aceasta clasa de antibiotice cuprinde medicamente ce contin in structura lor un

aminozaharid acilat cu un derivat al prolinei. Sunt eficiente in special impotriva germenilor gram
pozitivi aerobi si anaerobi. Deşi au structură chimică diferită de cea a macrolidelor, spectrul lor
de acţiune este asemănător. Utilizarea lor este limitată datorită reacţiilor adverse: alergice
(cutanate) şi toxice hematologice (leucopenie, neutropenie, purpură trombocitopenică,
agranulocitoză). Cea mai gravă reacţie adversă este colita pseudomembranoasă post antibiotică
(mai ales post Clindamicina), favorizand suprainfectia intestinala cu Clostridium, Stafilococi,
Candida. Lincosamidele nu pot fi administrate în bolus (pericol stop cardiac, hipotensiune) ci
doar perfuzii lente sau administrare i.m.
Cei mai importanti reprezentanti sunt Clindamicina si Lincomicina. Lincomicina este un
antibiotic natural mai putin activ si cu mai multe reactii adverse comparativ cu clindamicina,
utilizarea sa fiind limitata la uzul veterinar.
♦ Clindamicina
Farmacodinamica. Specrul sau de actiune cuprinde o mare parte din germenii gram-
pozitivi, in special cei anaerobi: pneumococul, streptococul piogen, streptococul viridians,
corynebacterium diphteriae, bacteroides fragilis, clostridiile cu exceptia Clostridium difficile.
Sunt rezistenti stafilococii aurii meticilino-rezistenti, enterococii. Efectul bacteriosataic sau
bactericid depinde de microorganismul impotriva caruia actioneaza dar si de concentratie.
Mecanism de actiune. Clindamicina se leaga la nivelul subunitatilor 50S ribozomale din
celula bacteriana impiedicand astfel sinteza proteica prin interferarea formarii complexelor de
initiere si a legarii aminoacil-ARNt de ARNm. In cazul stafilococilor, clindamicina produce si
alterarea peretelui celular cu scaderea capacitatii bacteriei de a adera de celulele organismului
gazda. Clindamicina prezinta un efect post antibiotic prelungit datorat legarii ireversibile la
nivelul ribozomilor germenilor patogeni. Rezistenta la antibiotic este mediate plasmidic si se
datoreaza metilarii locului de legare a medicamentului pe ribozomi.
Farmacocinetica. Clindamicina prezinta o absorbtie aproape completa atunci cand se
administreaza oral. Se leaga de proteinele plasmatice in proportie de aproximativ 95%. Se
distribuie bine in lichide si tesuturi dar nu patrunde decat in cantitati foarte mici in lichidul
cefalorahidian si in creier. Traverseaza barieira placentara. Cele mai bune concentratii le
realizeaza la nivelul plamanului, lichidului pleural, oaselor, lichidului sinovial, prostatei,
ficatului si bilei. Asigura concentratii eficiente la nivelul leucocitelor polimorfonucleare,
62
macrofagelor alveolare precum si in abcese. Se metabolizeaza hepatic rezultand metaboliti activi.
Se elimina biliar, intra in circuitul enterohepatic, ajunge in intestin unde poate actiona asupra
florei locale si apoi este eliminat prin fecale. O mica parte este excretat urinar sub forma
nemodificata.
Indicatii terapeutice. Clindamicina, alaturi de cloramfenicol, metronidazol si cefoxitina
face parte din medicatia de prima alegere in cazul infectiilor cu germeni anaerobi. Se utilizeaza
in infectii pulmonare, ORL, dentare, osteo-articulare, pelvine, septicemii. Clindamicina se
foloseste de obicei limita ca antibiotic de rezerva datorita riscului crescut de aparitie a colitei
pseudomembranoase consecutive suprainfectiei cu Clostridium difficile. In cazul pacientilor cu
SIDA, se foloseste ca medicament de prima alegere in tratamentul infectiilor cu Toxoplasma
gondi si a pneumoniei cu Pneumocystis carinii. Se utilizeaza si in dermatologie sub forma de
aplicatii topice in combinatie cu Tretinoina sau cu peroxidul de benzoil.
Contraindicatii. Insuficienta hepatica, afectiuni inflamatorii intestinale, administrarea i.v
in bolus (produce scaderea tensiunii arteriale si poate evolua pana la stop cardiac), copii sub 3
ani, sarcina si alaptarea. In cazul preparatelor utilizate pentru afectiuni dermatologie sub forma
de aplicatie topica, se contraindica aplicarea lor in cancerul de piele, acnee pustulara sau chistica
nodulara profunda, dermatita rozacee sau periorala, exeme acute.
Efecte adverse. Frecvent poate apare diaree greata, varsaturi, colici abdominale si eruptii
cutanate. Poate fi responsabila de aparitia unui bloc neuromuscular. Are toxicitate asupra
maduvei osoase hematogene determinand leucopenie, trombocitopenie si eozinofilie. Se poate
observa si o crestere tranzitorie a ALAT si ASAT.
- Eritromicina si cloramfenicolul au acelasi loc de legare ca si clindamicina si se
antagonizeaza reciproc.
- Nu se folosesc medicamente opiacee pentru calmarea colicilor abdominale in cazul
colitei pseudomembranoase aparuta dupa administrarea de clindamicina deoarece are consecinte
letale.
- In cazul infectiilor mixte cu germeni aerobi si anaerobi se poate asocia clindamicina cu
gentamicina
63

Limbă

Antibiotice Curs 1 Si 2

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Antibiotice Curs 1 Si 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FARMACOLOGIA MEDICAMENTELOR ANTIBACTERIENE

1. DEFINITIE, NOTIUNI GENERALE

Antibioticele şi chimioterapicele antibacteriene sunt compusi utilizati terapeutic

REGULI DE BAZĂ ÎN INSTITUIREA ŞI CONDUCEREA ANTIBIOTERAPIEI

Instituirea tratamentului antibiotic necesita argumente rationale bazate pe dovezi

CONSECINŢELE ABUZULUI DE ANTIBIOTICE SI SITUATIILE UTILIZARII

2. ANTIBIOTICE BACTERICIDE DE TIP DEGENERATIV

Mecanism de acţiune. Tinta terapeutica a antibioticelor betalactamine este peretele

Inhibitorii de beta-lactamaze. Rezistenta microorganismelor la antibiotice se realizeaza

Farmacodinamica. Aztreonamul are effect bactericid asupra bacililor gram negativi

Din clasa dibactamilor fac parte penicilinele, cefalosporinele, carbepenemii si

2.1.2.1.1 PENICILINE CU ACTIUNE RAPIDA SENSIBILE LA BETALACTAMAZA

Penicilinele sensibile la betalactamaza sunt antibiotice cu spectru ingust foarte active

Farmacodinamica. Este o substanta naturala extrasa din Penicillium chrysogenum cu un

Farmacodinamica. Este asemănătoare benzilpenicilinei privind spectrul şi mecanismul

2.1.2.1.2 PENICILINE CU ACTIUNE RETARD

Penicilinele din aceasta categorie au o actiune prelungita, administrarea lor fiind la

Farmacodinamica. Este o sare a benzilpenicilinei cu dibenziletilendiamina, fiind un

Antibioticele din aceasta categorie sunt peniciline active impotriva majoritatii

2.1.2.1.4 PENICILINE CU SPECTRU LARGIT SAU AMINOPENICILINELE

Sunt antibiotice semisintetice eficiente impotriva bacteriilor gram pozitive si gram

Farmacodinamica. Este un antibiotic bactericid avand un spectru antibacterian largit

Farmacodinamica. Spectrul antimicrobian este asemanator ampicilinei însă are o

Sunt peniciline cu o capacitate crescuta de actiune impotriva Pseudomonas aeruginosa

Farmacodinamica. Este o carboxipenicilina cu o acţiune bactericidă asemenatoare cu

Carbepenemii sunt antibiotice din categoria betalactaminelor ce contin in structura lor un

Farmacodinamica. Este un antibiotic bactericid cu un spectru de actiune foarte larg. Este

Farmacodinamica. Spectrul antimicrobian este foarte larg cuprinzând aproape toate

Farmacodinamica. Are un spectru antimicrobian asemenator cefalotinului. Cefazolinul

Farmacodinamica. Este o cefalosporina semisintetica dar mai putin potenta decat

2.1.2.3.2 CEFALOSPORINELE DIN GENERAŢIA A II-A

Farmacodinamica. Este un antibiotic bactericid cu un spectru larg de actiune, fiind

2.1.2.3.3 CEFALOSPORINELE DIN GENERAŢIA A III-A

Cefalosporinele de generatia a treia sunt: cefotaxim, ceftriaxon, cefoperazon, ceftazidim,

Farmacodinamica. Cefotaximul este o cefalosporina semisintetica mai active fata de

Farmacodinamica. Este o cefalosporina cu spectru larg ce cuprinde bacterii gram

Farmacodinamica. Cefoperazonul este stabil la betalactamazele produse de bacilii gram

Farmacodinamica. Este o cefalosporina semisintetica mai putin eficace fata de coci

2.1.2.3.4 CEFALOSPORINELE DIN GENERAŢIA A IV-A

Cefalosporinele de generatia a V-a sunt medicamente noi cu specru de actiune foarte

Farmacodinamica. Ceftarolina este o substanta bactericida ce prezinta activitate

Sunt antibiotice la care în structura chimică se disting 3 inele betalactamice condensate.

2.2. ANTIBIOTICE CU STRUCTURA GLICOPEPTIDICA

Farmacodinamica. Vancomicina este o glicopeptida cu masa moleculara mare ce are un

Farmacodinamica. Teicoplanina este un antibiotic semisintetic cu un spectru de actiune

3. ANTIBIOTICE BACTERICIDE DE TIP ABSOLUT

Aminoglicozidele sunt o clasă de antibiotice situate pe al doilea loc, care după

Sunt aminoglicozide clasice, biosintetice, naturale. Streptomicina este utilizata in prezent

Farmacodinamica. Este un antibiotic bactericid active impotriva bacililor gram negativi

3.1.2. AMINOGLICOZIDE DE GENERAŢIA A II-A

Farmacodinamica. Spectrul de actiune cuprinde majoritatea bacililor gram negative

Farmacodinamica. Este un aminoglicozid cu spectru larg active impotriva bacililor

3.1.3. AMINOGLICOZIDE DE GENERAŢIA A III-A

Aceasta categorie de aminoglicozide cuprinde antibiotice cu un spectru de actiune mai

Farmacodinamica. Amikacina e un antibiotic semisintetic derivat de la kanamicina. Este

Farmacodinamica. Netilmicina este o aminoglicozida derivata a sisomicinei cu un

Chinolonele au fost introduse în terapeutică in principal pentru tratamentul infectiilor

Farmacodinamica. Este o substanta activa impotriva bacililor gram-negativi, in special

Farmacodinamica. Este o fluoropiperazinil chinolona cu un spectru de actiune mai larg

Farmacodinamica. Ciprofloxacinul este un antibiotic cu spectru larg fiind activ

Farmacodinamica. Sunt sensibili stafilococii si streptococcii, clostridium perfringens,

Farmacodinamica. Sunt sensibili streptococcii, peptostreptococcus, Haemophilus

3.3 DERIVATI DE NITROIMIDAZOL