REZUMAT MICROBIOLOGIE

INTRODUCERE

- Lumea microorganismelor
o Microorganisme celulare – protozoare, fungi, bacterii, alge albastre
 Au flux material, flux energetic și flux informațional
 Fungii și protozoarele – microorganisme eucariote
 Bacteriile – procariote
 Unele au pierdut capacitatea de a iniția catabolismul glucozei –
rickettsiile – total dependente de CoA a gazdei
 Altele au pierdut în totalitate metabolismul energetic –
chlamidiile
 Algele albastre – bacterii fotosintetizante
o Microorganisme acelulare – virusurile și viroizii
 Au numai flux informațional
 Virusurile
 Nu au mecanism necesar sintezei proteice, producerii și stocării
energiei
 Virusurile sunt reproduse de o celulă pe care o parazitează
 Viroizii – mici molecule de ARN nud
 Prionii – izoforme ale unei molecule proteice normale din membrana
citoplasmatică
 Apar fie prin mutație punctiformă a genei sau prin transmitere
pe orizontală
 Reprezintă agenți pseudoinfecțiosi – boli mortale –
pseudoinfecții

TAXONOMIA MICROORGANISMELOR

- Taxonomia cuprinde trei domenii: clasificarea, numirea și identificarea

- Clasificarea
o Este făcută după însușiri aparente
o Clasificarea este filogenetică
o Specia – taxonul de bază al lumii vii
 Este o comunitate formată din populații care habitează un anumit areal
și ai cărei indivizi se încrucișează liber în natură, cu orice individ de
sex opus, dând descendeți viabili și fertili
o Gen = specie apărută prin divergență dintr-un strămoș comun
o Familii = genuri cu origine comună
o Familii → ordine → clase → diviziuni → regnuri
o Dificultăți în clasificare
 Nr. redus de caractere morfologice
 Insuficiența amprentelor fosile
 Se poate studia doar o populație – tulpină
 Apariția clonelor
 Recunoașterea dicontinuității în evoluția divergentă
 Specia bacteriană este definită ca un grup de tulpini cu multe
caractere comune prin care diferă semnificativ de alte tulpini
o Caracterele instabile genetic nu sunt criterii taxonomice
o Criterii de clasificare:

2
  Studiul conținutului de G+C al ADN purificat
 Omologia secvențelot nucleotidice ale ADN
 Studiul secvențelor oligonucleotidice ale ARN ribosomal
 Studiul structurii primare a enzimelor sau a citocromului c
 Studiul imunologic al proteinelor bacteriene omoloage
- Numirea științifică a microorganismelor
o Specia este denumină după sistemul binomial al lui Linne
 Primul cuvânt
 Scris cu ințială majusculă – indică genul
 Precizează particularități morologice, habitul natural al
organismului sau numele unui savant
 Sufixe: -um, -us, -as, -a
 Al doilea cuvânt – epitet specific descriptiv pentru specie
 Sufixe: - aceae, -ales, -es
- Identificarea – utilizarea practică a schemei de clasificare
- Taxonomia numerică – metoda cel mai des folosită în prezent
o Se folosește un număr mare de caractere taxonomice
o Se folosește o matrice de frecvență
- Grupări infraspecifice:
 Definite antigenic – serovar
 Prin activitate biochimică – biovar
 Prin sensibilitate la anumiți bacteriofagi – lizovar
o Pot fi utile ca marcheri epidimiologici
o Discriminare = puterea de discriminare este cu atât mai mare cu cât permite
repartizarea microorganismului studiat într-un mare număr de tipuri
 Capacitate discriminatorie redusă – rezultat fals pozitiv
o Fiabilitatea – depinde de stabilitatea genetică a caracterului marcher
 Lipsa de fiabilitate – rezultat fals negativ

ANATOMIA FUNCȚIONALĂ A BACTERIILOR

- Anumite structuri bacterine au semnificații patogene

- Anumite structuri bacteriene pot fi ținte selective ale efectorilor imunitari sau ale
medicamentelor antibacteriene
- Celula bacteriană este formată din:
o Protoplast – săculeț citoplasmatic, delimitat de membrană citoplasmatică
 cuprinde nucleoplasmă, ribosomi și incluziuni
o Structuri filamentoase sau endospori
- Dimensiunile bacteriilor se măsoara în micrometri și nanometri
o Dimensiune medie – 1-2 micrometri
o Chlamiidiile – 300 nm

PROTPLASTUL BACTERIAN

- Citoplasma
o Formată din 80% apă
 Conține într-un sistem coloidal proteine, carbohidrați, lipide, metaboliți
cu moleculă mică și săruri anorganice
o Este lipsită de curenți

3
- Nucleoplasma – echivalent al nucleului celular
o Are afinitate pentru coloranți bazici
o Membrana nucleară și nucleolul lipsesc
o Cromosom unic – o moleculă de ADN, circulară, dublucatenară, lungă de
1000-2000 micrometri
 In situ – cromosomul bacterian este helicat și superhelicat în jurul unui
miez ARN
- Ribosomii bacterieni
o Diametru de 10-20 nm
o Constanta de sedimentare – 70 S
 O unitate 30 S + o unitate 50 S
o Foarte numeroși – au cinetică rapidă
 Se observă dispuși în polisomi
- Incluziunile citoplasmatice
o Au caracter de specie
o Sunt caractere taxonomice primare
o Funcțional = rezerve de nutrienți
o Constituite din:
 Polimetafosfat – corpusculi Babeș-Ernst sau incluziuni de volutină
 Polizaharide – amidon sau glicogen
 Lipide – polimeri de beta-hidroxiacizi grași cu lanț scurt
- Membrana citoplasmatică
o Particularități:
 Lipsită de steroli – bacteriile nu îl sintetizează
 Excepție – molicutele – bacterii fără perete
 Creșterea bacteriilor este posibilă când cel puțin 50% din membrană
este semifluidă
 Unicul sediu al citocromilor, enzimelor și componentelor lanțului
respirator implicate în transportul și fosforilarea oxidativă
 Excretă enzime hidrolitice
 La procariote digestia este extracelulară
 Transportul transmembranar – asigurat de fofotransferaza membranară
 Leagă monozaharide pe suprafața externă și le transportă în
citoplasmă
 Funcții particulare de biosinteză
 Sitenza fosfolipidelor
 Autoreplicarea genomului bacterian
 Sinteza peretelui bacterian
o Invaginații anfractuoase ale membranei – mezosomii –
măresc suprafața funcțională
 Enzimele implicate în replicare – în mezosomii
laterali
 Enzimele implicate în siteza peretelui bacterian –
în mezosomii septali

PERETELE BACTERIAN

- Structura de bază
o Petidoglicanul – strucutra de bază particulară eubacteriilor

4
  Lipsește din peretele arheobacteriilor
 Arheobacteriile – organisme primitive adaptate la condiții de
viață extreme
o Nu trăiesc în corpul uman – bacterii nepatogene
 La Mollicutes – peretele bacterian lipsește
 Este un heteromacropolimer de dizaharide aminate, N-
acetilglucozamină și acid N-acetil muramic
 Aceste elemente sunt inlănțuite alternativ în structuri lineare –
lanțuri de glican, solidarizate prin subunități și punți peptidice
 Peptidoglicanul cuprinde protoplastul bacterian ca o plasă rigidă și
rezistentă
 Sinteza este controlată de enzime de pe fața externă a membranei
 Ttransglicozilaze – leagă cele două aminozaharuri
 Transpeptidaze – catalizează formarea subunităților și punților
peptidice
o Dipeptidul D-alanină-D-alanină este esențial
 Peretele bacterian este ancorat la membrana citoplasmatică prin
lanțurile de glican în formare
 Enzimele care controlează sinteza peptidoglicanului = proteine de
legare a penicilinelor (PLP)
 Penicilina este un analog al D-ala-D-ala – inhibă sinteza
peptidoglicanului
o Rigiditatea este condiționată de configurația sterică și mărimea ochiurilor
rețelei de peptidoglican
 Numai spirochetele au perete flexibil
 Alte forme:
 Sferice – cocii
 Bastonaș – bacilii
 Filamentoase și ramificate – actinomicetele
o Rezistența peptidoglicanului protejează protoplastul prin echilibrarea presiunii
osmotice foarte mari din citoplasma bacteriană
 Sub acțiunea unor agenți muralitici (lizozim, peniciline) apar defecte în
structura peretelui → hernieri ale protoplastului
 Resturile de perete bacterian autodeclanșează sinteza și asamblarea
peptidoglicanului
o Peretele bacterian trebuie să se adapteze permanent protoplastului în creștere
 Enzime autolitice rup rețeaua de peptidoglican și permit inserția de
molecule:
 în puncte diseminate aleator – pe suprafața bacteriilor gram-
negative
 în vecinătatea septului de diviziune – la bacteriile gram pozitive
o Interes medical al peptidoglicanului
 Sensibilitatea la lizozim
 Interferența sintezei de către unele antibiotice
 Antigenitate
 Proprietăți de adjuvant imunologic
- Structuri speciale ale peretelui bacterian
o În microscopia optică se colorează doar protoplastul
o Peretele bacterian condiționează colorabilitatea – colorații diferențiale: Gram
sau Ziehl-Neelsen
5
o Colorația Gram – diferențiază bacteriile gram-pozitive și gram negative după
cum acestea rețin coloranți violeți de anilină ori îi pierd sun acțiunea
decolorantă a alcoolului după mordanțarea prealabilă prin soluție iodo-iodurată
 Bacteriile care rețin colorantul – gram pozitive
 Bacteriile care se decolorează, pentru observare trebuie
recolorate – gram negative
 Peretele bacterian de tip gram-pozitiv
 Peptidoglican organizat în rețea cu ochiuri strânse,
tridimensională, groasă și omogenă
 Structuri speciale – acizi teichoici, teichuronici și lipoglicani
o Acizii teichoici – reprezintă 50% din greutatea uscată a
peretelui gram-pozitiv
 Sunt polimeri hidrosolubili de ribitol sau glicerol
fosfați
 Acizi teichoici de perete – legați covalent de
peptidoglican
 Acizi teichoici de membrană – legați covalent de
glicolipidele membranei
 Funcții:
 Stabilizează și întăresc peretele bacterian
 Leagă ionii de Mg și creează micromediu
ionic pentru funcționarea enzimelor
membranei celulare
 Antigene majore de suprafață –
subtiparea serologică a bacteriilor gram-
pozitive
o Acizii teichuronici – conțin acid uric și polizaharide
neutre
 Antigene care permit subtibarea unor bacterii
gram-pozitive – lacatobacilii și streptococii
o Lipoglicanii – par a substitui acizii lipoteichoici
 Peretele bacterian de tip gram-negativ
 Subțire, cu structură neomogenă
 Peptidoglicanul este dispus profund în rețea bidimensională laxă
– reprezintă doar 15-20% din greutatea uscată a peretelui
 Structuri speciale asociate – membrana externă, lipoproteine și
lipopolizaharide
o Membrana externă – structură asimetrică formată dintr-
un film intern fosfolipidic și unul extern
lipopolizaharidic
 Între aceste straturi se găsesc porine, proteine de
transport și enzime
 Porinele – penetrează ambele fețe ale
membranei și formează pori pentru unele
molecule mici hidrofile ale unor nutrienți
o Porinele Omp A, C, D și F –
formează pori puțin specifici
o Porina Tsx – receptor pentru
bacteriofagul T6 – asigură

6
 difuziunea transmembranară a
nucleozidelor și a unor aminoacizi
o Lam B – purină inductibilă care
funcționează ca receptor pentru
bacteriofagul λ; formează pori
pentru maltoză și maltodextrine
o Omp A – ancorează membrana
externă la peptidoglican –
receptor pentru mulți bacteriofagi
și pentru pilii sexuali în
conjugarea bacteriană
 Proteine specifice – asigură transportul
transmembranar energodependent –
vitamina B12, Fe
o Lipoproteinele
 Prin polul hidrofil – se leagă covalent la
peptidoglican
 Prin pulul hidrofob – se inseră în membrana
externă
o Lipopolizaharidul – LPS
 Heteropolimer linear dispus în film pe suprafața
distală a membranei externe
 Structură:
 Un segment proximal – lipidul A –
format din unități dizaharidice fosforilate
de glucozamină legate prin punți
pirofosfat de beta-hidroxiacizi grași
 Un miez polizaharidic
o Parte profundă formată din
glucoză-heptoză și 2-ceto-3-
deoxioctonat (KDO) – coloană
vertebrală
 Comună tuturor bacteriilor
gram-negative
 Prin KDO miezul
polizaharidic se leagă de
glucozamina lipidului A
o Constituie antigenul R al
bacteriilor gram-negative
o Important activator al
complementului pe cale
alternativă
 Unități zaharidice repetate (de cele mai
multe ori trizaharide)
o Maschează miezul polizaharidic și
constituie un important antigen al
bacteriilor gram-negative –
antigen O – împarte speciile în
grupe serologice

7
 o Roluri antigen O
 Asigură încărcătură
elctronegativă și hidrofilie
 Dă aspect neted, umed și
lucios
 Efect antifagocitar
 Previne activarea
complementului pe cale
alternativă – prin mascarea
miezului polizaharidic
 Mutațiile pot determina pierderea capacității de
sinteză a segmentelor distale ale LPS
 Niciodată nu se poate pierde lipidul A și
KDO
o Spațiul periplasmic – între membrana citoplasmatică și
membrana externă a bacteriilor gram-negative
 Conține: peptidoglican, enzime implicate în
digestie, fibre axiale ale spirochetelor
 Conferă bacteriilor gram-negative avantaje
selective – acapararea mediilor apasoe minimale
nutritive
 Bacteriile gram-pozitive au nevoie de medii
bogate în nutrienți – sunt mai sensibile la
acțiunea substanțelor antibacteriene
 Peretele bacterian de tip acidorezistent
 Unele bacterii (micobacteriile) au asociate peptidoglicanului
glicolipide care le conferă particularități de colorabilitate
 Aceste bacterii se colorează slab sau deloc prin colorația Gram
 Se pot colora la cald cu soluție de fucsină bazică concentrată
o Rezistă la decolorare cu acizi și alcool
 Le numim bacterii acido-alcoolo-rezistente
 Bacteriile care pot fi decolorate – bacterii neacido-rezistente –
se recolorează cu albastru de metilen
 Miobacteriile – 60% lipide în peretele celular
 Structuri speciale: arabinogalactanul, acizii micolici,
lipoarabinomananii și micozidele
o Arabinogalactanul – polizaharid care acoperă
peptidoglicanul
 Are unele proprietăți ale endotoxinelor
o Acizii micolici – beta-hidroxiacizi grași cu catenă lungă
 Acido-rezistență – în raport cu lungimea catenei
carbonate
 Complex arabinoglican-acizi micolici –
rezistență deosibită a micobacteriilor în mediu
extern
 Complexul lipoarabinoglican și fosfolipide
micobacteriene – influențează reacția tisulară a
gazdei cu formarea de granuloame –
metaplazierea macrofagelor în celule gicantice
multinucleate și celule epitelioide

8
 o Micozidele – peptidoglicani și glicolipide fenolice
 Formează un înveliș în jurul micobacteriilor – rol
protector împotriva enzimelor lizosomale

GLICOCALIXUL PROCARIOT

- Glicocalixul este un înveliș polizaharidic

- Nu este caracter taxonomic
- Glicocalixul structural dens
o Nu poate fi separat prin centrifugare
o Se folosesc colorații negative cu tuș de India ori nigrozină – capsulă incoloră
- Glicocalixul structural lax
o Substanță capsulară ori slime
o Poate fi separat prin centrifugare
- Formează o barieră anionică protectoare față de agenți chimici, de amoebe sau
fagocite
- Funcționează ca ligand la membranele mucoase, la celulele eucariote și între celulele
procariote ori la suprafețe inerte
- Rol important în nutriția și virulența bacteriilor
o Citotoxinele și enzimele bacteriile difuzează direct către celulele eucariote fără
a se dilua

ORGANITELE DE LOCOMOȚIE ALE BACTERIILOR

- Mobilitatea este asigurată de flageli sau fibre axiale

- Flagelii
o Organite filamentoase, lungi de 6-20 micrometri, flexuoase, uniform calibrate
și cu structură proteică
o Prezența, numărul și dispoziția – importante caractere taxonomice primare
o Proteina flagelilor – antigenul H – specificitate de tip
o Structură
 Filamentul lung se articulează cu un cârlig rigid terminat cu un
complex bazal format din:
o La bacteriile gram-pozitive – un inel M - flotant în
membrana citoplasmatică și un inel S - supramembranar
o La bacteriile gram-negative – apare suplimentar un inel
P – în stratul de peptidoglican și un inel L – flotant în
membrana externă
 Fluxul de protoni dintre inelele M și S determină rotația
cârligului
 Chemotaxia este asigurată de receptori specifici care fixează:
atracanți (molecule utile) sau repelenți (molecule nocive)
o Apropiere de atracanți
o Îndepărtare de repelenți
- Fibrele axiale – analogii flagelilor la spirochete
o Se dirijează cu extremitatea liberă spre porțiunea mijlocie a protoplastului
o La treponeme și borrelii fibrele axiale se înrulează în jurul protoplastului
o La leptospire – constituie un axistil în jurul căruia se înrulează protoplastul

9
 PILII BACTERIENI

- Sunt organite filamentoase rigide, mai scurte decât flagelii și vizibile numai la
microscopul electronic
o Pili comuni și pili sexuali
- Caractere de tulpină fără valoare taxonomică
- Pilii comuni sau fimbriile – funcționează ca adeziune la receptori specifici de pe
suprafața membranelor mucoase
- Pilii sexuali – structuri tubulare prezente pe suprafața bacteriilor gram-negative
o Poarte plasmide – conjugoni
o Sunt implicați în conjugarea bacteriană – modalitate de transfer genetic

ENDOSPORII BACTERIENI

- Forme de rezistență prin care speciile de Bacillus și Clostridium supraviețuiesc

desicate în condiții defavorabile de mediu
- Conțin gene represate în viața vegetativă și derepresate în condiții defavorabile de
mediu – devin represate genele vegetative
- Alcătuire:
o Protoplast deshidratat – conținut mare de dipicolinat de calciu – dă
termorezistență
o Sistem de învelișuri
 Peretele sportal – format din peptidoglican
 Cortex gros – peptidoglican sensibil la enzimele autolitice
 2 tunici proteice – bogate în cisteină și legături disulfidice – asigură
rezistența la agenți chimici și radiații
o În stare deshidratată supraviețuiesc mulți ani
 Recepțioeanză condițiile favorabile din mediu – declanșează
germinarea – începe prin activarea unei autolizine a cortexului
 Apa și nutrienâii difuzează spre protoplast – este rehidratat, crește în
volum și eliberează bacteria în stare vegetativă
o Importante caractere taxonomice primare
o După colorația Gram rămân incolori
o Coloratia Ziehl-Neelsen
 Endosporii – roșii
 Bacteriile – albastru

COLORAȚII

- În bacteriologie se folosesc coloranți bazici derivați din pararozanilină sau thionină –

au afinitate pentru structurile acide din celula bacteriană
- Se folosește colorație simplă cu metilen și colorațiile diferențiale Gram sau Ziehl-
Neelsen
- Colorația simplă cu albastru de metilen
o se acoperă fortiul cu soluție colorată de albastru de metilen
o se menține 30-60 s
o se spală la robinet
o se usucă și se examinează la microscop
o elementele apar colorate în albastru
- Colorația Gram

10
 o Etape: colorare, mordanțare, diferențiere și recolorare
o Colorarea – se acoperă frotiul cu soluție 0,2% violet de metil
 Se minține 1 min și se spală la robinet
o Mordanțarea
 Se spală frotiul cu sol. Lugol
 Se acoperă cu sol. Lugol și se menține câteva minute
 Se varsă
 Nu se spală
o Diferențierea
 Se acoperă frotiul cu alcool 96o-acetonă
 Se spală după 5-10 sec frotiurile din culturi și după 10-15 sec frotiurile
din prelevate patologice
o Recolorarea
 Se acoperă frotiul cu soluție de fucsină fenicată Ziehl diluată 1/10
 Se menține 30 sec
 Se spală și se examinează
o Rezultate
 Bacteriile gram pozitive – violete
 Bacteriile gram negative – roșii
 Leucocitele – nucelu roșu și citoplasmă roz
- Colorația diferențială Ziehl-Neelsen
o Etape: colorare, diferențiere și recolorare
o Colorarea
 Se acoperă frotiul cu soluție de fucsină fenicată Ziehl
 Se încălzește
 Se minține 3-5 min la temperatură
 După răcire se spală abundent
o Diferențierea
 Se acoperă fortiul cu sol. 3% acid clorhidric în alcool de 96o
 Se decolorează pănă frotiul devine alburiu
o Recolorarea
 Se acoperă cu sol. de albastru de metieln pentru 30 secunde
 Se spală, se usucă și se examinează
o Rezultate
 Bacilii acido-rezistenți – roșii
 Bacteriile neacido-rezistente și leucocitele – albastre

NUTRIȚIA, METABOLISMUL ȘI CREȘTEREA BACTERIILOR

- Celula bacteriană poate să-și sintetizeze propriile macromolecule, structurale și

funcționale, plecând de la compuși cu greutate moleculară mică

Nutriția bacteriană

- Nutriția = asimilarea de către bacterii a substanțelor nutritive, organice și anorganice

necesare metabolismului
o Nutrienții sunt substanțe care pot traversa membrana citoplasmatică urmând să
participe la reacții metabolice care asigură creșterea și înmulțirea celulei
o Nutrienții sunt obținuți:
 Prin simplă solvire

11
  După o digestie extracelulară cu intervenția hidrolazelor
o Nutrienții ajung în citoplasmă traversând membrana:
 Prin difuziune simplă sau facilitată – în sensul gradientului de
concentrație
 Prin transport activ – împotriva gradientului
 Se consumă energie
 Participă enzime numite permeaze
- Principalele elemente necesare bacteriilor sunt: C, N, O
o Carbonul – cel mai bine reprezentat element
 Unele bacterii folosesc CO2 ca unică sursă de C – se numesc autotrofe
 Bacteriile de interes medical necesită compuși organici ca sursă de C –
carbohidrați, dar și proteine și lipide – bacterii heterotrofe
 Bacterii capnofile sau carboxifile – bacterii heterotrofe care
folosesc o reacție de carboxilare
o Azot – folosit pentru sinteza proteinelor
 Sursă organice – peptide, AA
 Sursă anorganică – săruri de amoniu
 Bacteriile libere din atmosferă folosesc N din atmosferă sau din nitrați
o Oxigen
 Ajunge în celule prin nutrienți
 Oxigenul molecular este necesar pentru generarea de energie
o Sulful – prezent în AA sub formă de grupări tiol, vitamine, CoA
o Fosforul – esențial pentru sinteza acizilor nucleici, fosfolipidelor membranare,
ATP
- Unele bacterii iși pot sintetiza toți compușii necesari metabolismului
- Bacteriile dependente de numeroși factori de creștere (AA, baze purinice sau
pirimidinice, vitamine) – bacterii fastidioase
- Unele specii bacteriene pot sintetiza factori de creștere pentru alte bacterii – fenomen
de sintrofilie
- Mutant auxotrof – individ la care s-a blocat o secvență metabolică datorită pierderii
unei enzime prin mutație
o Tulpina parentală se numește prototrofă
o Autotrofia oferă avantaje selective – în prezența factorului de creștere, o
bacterie auxotrofă se multiplică mai repede
- Unele bacterii nu pot fi cultivate in vitro – Treponema pallidum și Mycobacterium
leprae

Medii de cultură

- Mediu de cultură = soluție apoasă a unor substanțe nutritive

o Trebuie să satisfacă nevoia de nutrienți și factori de creștere ai speciei ce
urmează să fie cultivată
- Clasificare:
o După proveniența nutrienților
 Medii empirice – compoziția în nutrienți este dificil de controlat
 Medii sintetice – conțin ingrediente pure
 Permit studiul necesităților nutritive minime ale diferitelor
specii bacteriene
o În raport de valoare nutritivă
 Medii simple – conțin numai ingrediente de bază

12
  Permit cultivarea bacteriilor nepretențioase nutritiv
 Medii îmbogățite – asigură cultivarea unor bacterii exigente
o După consistență
 Medii lichide – folosite pentru însămânțarea produselor
monobacteriene și studiul unor caractere biochimice
 Medii solide – celulele bacteriene se fixează și se multiplică → colonie
 Consistența lor se obține prin:
o Includerea unui fitocoloid – agar – are următoarele
calități:
 Se lichefiază la temperatura de fierbere a apei
 Nu se solidifică pănă la 42oC
 Permite menținerea solidă a mediilor de cultură
în limite largi de temperatură
 Nu este utilizat ca nutrient
o Prin coagulare termică a proteinelor din ser sau ou
 Medii semisolide – conțin o concentrație mai redusă de agar
 Sunt folosite în studiul mobilității bacteriilor
o După scopul utilizării
 Medii de izolare
 Medii uzuale – servesc la însămânțarea produselor
monobacteriene sau a celor cu floră asociată
o Permit analiza calitativă și cantitativă a bacteriilor dintr-
un produs patologic
 Medii selective – medii solide care conțin ingrediente cu acțiune
inhibitorie asupra unor bacterii
o Favorizează izolarea preferențială a anumitor specii
 Medii de îmbogățire – medii lichide care favorizează
multiplicarea anumitor bacterii
o Se urmărește izolarea lor prin inhibarea selectivă a florei
asociate
o Se folosește pentru izolarea unor bacterii patogene care
se găsesc în număr redus într-un produs patologic
 Medii diferențiale – au în compoziție un substrat pentru anumite
enzime bacteriene permițând diferențierea acestora în culturi
primare
 Medii de identificare – conțin unul sau mai multe ingrediente care sunt
substrat pentru anumite enzime bacteriene
 Servesc la încadrarea unei tulpini bacteriene din cultură pură
într-o anumită unitate taxonomică
 Medii de conservare a unor tulpini bacteriene în cultură pură pentru o
perioadă limitată de timp

Metabolismul bacterian

- Ansamblul reacțiilor biochimice care caracterizează cele două etape: catabolism și

anabolism
- În catabolism – compușii organici cu structură complexă sunt degradați în compuși
simpli
o Se eliberează energie
- În anabolism – construirea de molecule complexe

13
 o Se consumă energie
- Aproximativ 45% din energie se pierde sub formă de căldură
- Catabolismul
o Bacteriile care obțin energia din reacții chimice de oxidoreducere – bacterii
chimiotrofe
 Reacția de oxidoreducere necesită un donor și un acceptor de electroni
 Donorul:
o La chimiolitotrofe – o substanță anorganică
o La chimioorganotrofe – o substanță organică
 Din această categorie fac parte bacteriile de
interes medical
o Bacteriile care obțin energia din radiațiile luminoase – bacterii fototrofe
o Catabolismul carbohidraților
 Pentru eliberarea energiei din glucoză bacteriile utilizează 2 procese:
 Resiprația celulară – proces generator de ATP în care o serie de
molecule sunt oxidate, acceptorul final de electroni fiind o
moleculă anorganică
 În respirația aerobă – acceptorul final este O2
 În respirația anaerobă – acceptorul final este altă
moleculă organică alta decât O2: ionul nitrat,
sulfat etc
o Catabolismul glucozei urmează trei etape:
 Glicoliza – oxidarea glucozei până la acid
piruvic
 Se generează 2 molecule de ATP și 2
molecule de NADH
 Acest proces nu necesită oxigen
 Oxidarea glucozei se mai poate face și pe
alte căi:
o Calea pentoză-fosfat
 Operează simultan cu
glicoliza
 Se obține numai o
moleculă de ATP
o Calea Entner-Doudoroff
 Se formează o moleculă
NADPH și o moleculă
ATP
 La bacteriile gram-
negative
 Ciclul acizilor tricarboxilici – o serie de reacții
prin care este eliberată energia prin oxidarea
completă a acidului piruvic
 Se formează 6 molecule de NADH și 2
molecule de FADH și 2 molecule de ATP
 Enzimele care participă la glicoliză și la
ciclul Krebs sunt localizate în citoplasmă
 Lanțul tranportului de electroni

14
  Energia stocată în moleculele de NADH
și FADH este transferată în molecule
ATP
 Acest proces are loc la nivelul
membranei citoplasmatice
 Sunt incluse 3 clase de molecule carrier
o Flavoproteine
o Citocromi
o Ubiquinone sau coenzima Q
 Se generează 34 molecule ATP
o Bilanț energetic respirație aerobă – 38 molecule ATP
 Fermentația – obținerea energiei prin reacții de oxido-reducere
în care atât donatorii cât și acceptorii de electorni sunt compuși
organici
o Acidul piruvic este convertit, în lipsa oxigenului, la o
serie de compuși în funcție de specie: acid lactic, acid
acetic, etanol, acid propionic, acid butiric, acetoină
o Se generează 2 molecule ATP
 Bacterii strict aerobe – folosesc exclusiv respirația aerobă
 Bacterii strict anaerobe – folosesc exclusiv procese fermentative
 O2 este toxic pentru aceste bacterii
 Bacterii aero-tolerante – metabolism fermentativ dar rămân viabile în
prezența O2
 Bacterii facultativ anaerobe – obțin energia atât pe cale oxidativă cât și
prin fermentații
 Bacterii microaerofile – cultivate în prezența unor concentrații reduse
de O2
- Anabolismul
o Biosinteza polizaharidelor
 Se folosesc compuși intermediari rezultați din glicoliză și ciclul Krebs
 Polimerii de glucoză servesc pentru stocarea energiei pe termen lung
o Biosinteza lipidelor – din glicerol și acizi grași
 Acizii grași se formează prin legarea a două fragmente de acetil CoA
o Biosinteza acizilor aminați și a proteinelor – din AA
o Biosinteza purinelor și pirimidinelor
 Din produși intermediari ai ciclului Krebs și ai glicolizei

Factori care influențează metabolismul bacterian

- Incubarea – procedeu prin care se asigură temperatura optimă, intervalul de timp

necesar menținerii la temperatura respectivă și atmosfera de cultivare
- Temperatura
o Bacteriile au enzime care funcționează cel mai bine la o anumită temperatură
o Bacteriile se clasifică în 3 grupe:
 Psihrofile – 0-20 grade
 Mezofile – 25-45 grade
 Termofile – 50-70 grade
 Au endospori extrem de rezistenți
- pH
o Majoritatea bacteriilor necesită pH de 7-7,5

15
 o Pentru tamponare se folosesc fosfați, peptone sau aminoacizi
o Bacterii acidofile – preferă pH scăzut – 5-5,5 sau mai jos
o Bacterii bazofile – preferă pH mai crescut – 8,5-9
- Presiunea osmotică
o Bacteriile patogene cresc preferențial în medii izotone cu mediul intern al
organismului gazdă
o În mediile hipertone se produce fenomeul de plasmoliză
 Bacterii halofie – cultivă în concentrații crescute de NaCl
- Atmosfera de incubare – condiții speciale în funcție de tipul de respirație a bacteriilor

Creșterea bacteriilor

- Diviziune binară – modalitate de înmulțire la majoritatea bacteriilor

- Creșterea unei populații se realizează în progresie geometrică cu rația 2
- Timp de generație – timp necesar pentru dublarea populației
- Rata de creștere = numărul de generații în unitatea de timp
- Cultură = totalitatea bacteriilor acumulate prin mutiplicare
- Aprecierea cultivării bacteriilor
o Aprecierea calitativă
 În medii lichide, creșterea determină o opacifiere a mediului
 Se poate evalua activitatea metabolică – modificarea pH sau
cuantificând CO2
 Pe medii solide – se formează colonii
 Bacteriile cu încărcătură puterni electronegativă și suprafață
hidrofilă – colonii sub formă de S – suprafață netedă, lucioasă și
contur circular
 Bacteriile cu încărcătură electronegativă și hidrofilie mai redusă
– formează colonii R – suprafață uscată, rugoasă și margini
neregulate
 Coloniile diferă după:
o Dimensiuni
o Contur
o Suprafață
o Transparență
o Relief
o Culoare
o Consistență
o Aderența la mediu
o Aprecierea cantitativă – în special pentru medii lichide
 Se măsoare masa bacteriană - se măsoară densitatea optică cu ajutorul
fotocolorimetrului sau spectrofotometrului
 Se măsoară numărul de celule bacteriene viabile

Dinamica multiplicării bacteriilor

- Curba de creștere a unei culturi bacteriene rezultă din evoluția concentrației bacteriene
sau a biomasei în raport de timp
- Dinamica populației bacteriene se derulează în 4 faze caracteristice:
o Faza de latență
 După însămânțare o bacterie începe imediat să se multiplice

16
  Se sintetizează enzime adaptate noilor condiții
 Sensibilitatea la agenți antibacterieni este crescută
 Durata este în funcție de:
 Vârsta bacteriilor însămânțate
 Compoziția noului mediu
o Fața exponențială sau logaritmică
 Bacteriile încep să se dividă
 Scade timpul de generație – este caracteristic pentru o anumită specie
bacteriană
 Bacteriile din această fază au citoplasmă intens bazofilă, fără incluziuni
 Sensibilitate crescută la agenți antibacterieni
o Faza staționară
 Mediul devine din ce în ce mai puțin favorabil
 Numărul bacteriilor rămâne constant
 Fie prin persistența bacteriilor vii, în absența multiplicării
 Fie prin stabilirea unui echilibru între numărul de bacterii
provenite din multiplicare și numărul de bacterii care mor
 Bacteriile au morfologie specifică speciei
 Scade sensibilitatea la agenți antibacterieni
o Faza de declin
 Bacteriile moarte depășesc progresiv numărul celor vii –
autosterilizarea culturii
- Testarea sensibilității la antibiotice se face pe cultura în faza logaritmică
- Pentru identificarea bacteriilor se folosește cultura în fază staționară
- Cultivarea bacteriilor se face:
o În scop de producție – obținerea unor produse de metabolsim bacterian sau
vaccinuri
o În scop de diagnostic etiologic al infecțiilor bacteriene
o Pentru monitorizarea antibioterapiei

GENETICA BACTERIILOR

- Genomul bacterian este format din cormosom, plasmide și episomi

o Bacteriile lizogene – prezintă și genomul profagilor
- Cromosomul bacterian – contorlează structurarea, creșterea și multiplicarea normală a
celulei
- Plasmidele – elemente genetice extracromosomale
o Se replică autonom
o Cele mai multe sunt circulare
o Sunt atașate unui situt membranar de replicare
o Sunt dispensabile în economia celulei bacteriene
o Asigură supraviețuirea bacteriilor în condiții modificate de mediu
o Prelungesc timpul de generație al bacteriei
o Caracterele codificate plasmidic sunt caractere de tulpină
o În structura plasmidelor distingem:
 Determinanți genetici esențiali pentru autonomia replicativă
 Determinanți care codifică structuri și molecule exprimate în fenotipul
bacterian
o Conjugoni – plasmide care prezintă determinanți care codifică structurile
implicate în conjugarea bacteriană

17
 o Un plasmid poate fi prezent în una sau mai multe copii
o În raport cu caracterele exprimate fenotipic plasmidele sunt clasificate în:
 Plasmide de virulență
 Plasmide care codifică enzime ale unor căi metabolice particulare
 Plasmide care codifică sinteza unor agenți antimicrobieni
 Plasmide de rezistență la agenți antimicrobieni
 Plasmide criptice
- Episomii – plasmide sau genome profagice integrate în cromosomul bacterian
- Variațiile bacteriilor pot fi:
o Variația fenotipică – indusă de interacțiunea genomului cu factori de mediu
 Este reversibilă și nu se transmite ereditar
 Adaptează ansamblul unei populații bacteriene cu același genotip la
condiții modificate de mediu
 Are la bază controlul transcripției genelor în ARNm și traducerii
acestuia în proteine
 Exemple:
 Represia genelor vegetative ale unei bacterii în cursul sporulării
și inducția acelorași gene declanșează germinarea sporilor
 Inducția unor β-lactamaze
 Represia sintezei de triptofan de către E. Coli în prezența
acestui aminoacid în mediu
o Variația genotipică – modificare bruscă, transmisibilă ereditar, a unuia sau mai
multor caractere ale unui individ
 Se generează prin: mutație și transfer de ADN urmat sau nu de
recombinare genetică

Mutațiile

- Mutația = modificare în secvența nucleotidică a unei gene, o eroare de autoreplicare a

ADN
o Formele unei gene apărute prin mutație se numesc alele – ocupă același locus
genetic ca și gena originară
- Mutațiile sunt evenimente rare, spontane, specifice și independente, discontinui și
stabile
- Rata mutației = probabilitatea apariției unei mutații
- Rata mutației crește sub acțiunea agenților mutageni fizici (radiații ultraviolete,
ionizate) sau chimici (nitrosoguanidină, acid nitros)
- Factori care favorizează prezența și manifestarea mutațiilor bacteriene:
o Mărimea populației bacteriene
o Caracterul haploid al bacteriilor – o genă mutantă nu poate fi compensată prin
alela nonmutantă
 Expresia mutației bacteriene este imediată
- Identificarea unei mutante se face prin oprirea creșterii populației parentale și
favorizarea înmulțirii mutantei – se formează o clonă cu caracter mutant
o Instrumentul pentru detectarea de mutante a fost numit sită selectivă
o Mutantele preexistă într-o populație bacteriană înaintea contactului cu agentul
selectiv
- Mutația urmează legea totul sau nimic
- Rata mutației pentru două caractere este produsul ratei pentru fiecare caracter în parte
- Caracterul mutant se transmite indefinit la descendenți

18
 Transferuri și recombinări genetice

- Bacterie donatoare de ADN – exogenot

- Bacterie receptoare – endogenot
- La bacterii transferul genetic este parțial
o Diploidia este parțială și temporară
- Celula rezultată prin transfer de gene cromosomale = merozigot
- Bacteriile își recunosc propriul ADN pentru că acesta este marcat prin metilarea
nucleotidelor
- Orice moleculă de ADN care nu este replicon și nu este metilată în poziție specifică
este degradată prin restricție
o Restricția este realizată de endonucleaze de restricție
- Recombinări legitime
o Recombinarea generalizată
 Se face prin ruperea și reunirea moleculelor de ADN după substituirea
uneia sau mai multor alele între endogenot și exogenot
 Exogenotul este distrus, iar endogenotul rămâne cu informația genetică
nouă
 Este controlată de genele rec – codifică enzime implicate în ruperea și
reunirea ADN
o Recombinarea situs specifică
 Integrarea în cromosom a unor epismoi implică o zonă de homologie
prezentă pe ambele elemente genetice – situs de atașare specifică
- Recombinarea nelegitimă sau transpoziția
o Constă în excizia copiilor monocatenare ale unor secvențe specifice de ADN
urmată de inserția lor aleatorie în același replicon sau în unul diferit
o Nu există nici o relație între secvențele situsului donor și acceptor de ADN
o Elementele transpozabile sunt:
 Secvențele de inserție
 Transpozonii
o În structura elementelor transpozabile distingem:
 Repetări inversate a 20-40 perechi de baze – situsuri recunoscute de
enzimele care controlează replicarea, deleția și transpoziția
 Unii transpozoni sunt flancați de secvențe de inserție
 Gene care codifică propriile transpozaze
 Gene care se exprimă în fenotipul gazdei prin rezistență la diferite
antibiotice, factori de patogenitate sau activități biochimice – prezente
doar la transpozoni
o Transpoziția determină și o mutație cu pierdere de funcție prin întreruperea
continuității unei gene
o Apariția și evoluția facotrilor R este explicată prin înscrierea unor transpozoni
de rezistență la antibiotice pe scheletul unor plasmide criptice
- Există trei mecaniseme de transfer genetic la bacterii
o Transformarea – transfer genetic realizat când o bacterie acceptă ADN liber
provenit de la bacteria donor
 În medii naturale ADN transformat rezultă din liza spontană a
bacteriilor donatoare
 Transformarea este restrictivă din cel puțin 4 motive:

19
  Prezența ADN liber trebuie să coincidă cu starea de competență
a bacteriei receptoare
o Competența reprezintă sinteza unor molecule proteice de
legare și translocare membranară specifică ADN
 ADN transformat trebuie să fie bicatenar și cu dimensiune de
cel mult 1% din genomul bacterian
 În prezența unui exces de ADN doar 10% din bacteriile
competente îl primesc efectiv
 Frecvența recombinării unui caracter al donorului în bacteria
receptoare este foarte mică
o Pentru depistarea transformanților se folosește o sită de
selecție
 Rolul transformării în evoluția naturală a bacteriilor pare redus
o Conjugarae – transfer genetic realizat prin contact fizic între două bacterii cu
polarizare sexuală
 Transferul se face în sens unic de la bacteria donor către cea receptoare
 După transfer bacteria donor rămâne viabilă
 Capacitatea de donor este conferită de plasmide conjucative numite
conjugoni
 Conjuognii codifică prin genele tra, reunite într-un operon
 În bacteriile gram-negative conjugarea se face prin pilii sexuali
 La enterococi conjugarea se face prin feromoni (hormoni sexuali
primitivi) – determină aderența bacteriei donatoare la cea receptoare
 Conjugarea are loc intraspecific și interspecific
 Factorul F și fiziologia conjugării prin pilii sexuali
 Cel mai simplu conjugon la bacilii gram-negativ este factorul F
– poartă numai genele operonului tra
 Bacteriile care au factorul F le numif F+ - au pili sexuali și sunt
donatoare
 Bacteriile fără factorul F le numim F- - au receptori pentru pilii
sexuali și sunt acceptoare de ADN
 Factorul F se replică autonom fiind fixat la un situs membranar
de replicare în vecinătatea căruia se formează pilul sexual
o Prin fixarea pilului sexual pe receptor se formează o
pereche specifică
o Retractarea pilului apropie bacteriile și se formează o
pereche eficientă – bacteriile sunt unite printr-o punte
citoplasmatică
 Este declanșată o replicare particulară a conjugonuli – replicare
de transfer
 Conjugonii se replică pe matrițele catelenor parentale, se
circularizează și, prin ruperea cuplului, se formează 2 bacterii
F+: bacteria donatoare și transconjugonul
 Un conjugon asigură pe lângă propriul transfer și cotransferul
unor plasmide nonconjunctive
 Donorii Hfr și fiziologia conjugării între bacterii Hfr și bacterii F-
 Bacteriile care poartă facotrul F episomal generează clone care
transferă cu mare eficiență gene cromosomale – au fost numite
Hfr – High frequency of recombination

20
 Transconjuganții Hfr-F- rămân în continuare F- pentru că
episomul F este ultimul transferat
o Cuplul bacterian se separă înainte de acest transfer din
cauza mișcării browniene și a mobilității partenerilor
o Transferuri genetice mediate de bacteriofagi
 Transducția – transferul unui fragment ADN de la o bacterie donatoare
la o bacterie receptoare prin intermediul unui bacteriofag
 Cotransducția – transferul concomitent a mai mult de o genă
 Transducția este folosită la cartarea cromosomului bacterian sau
plasmidelor
 Fagii temperați sunt preferați ca transductori de gene
 Conversia lizogenică – apariția unui nou caracter la bacterii care
găzduiesc un profag
 Noul caracter este codificat de gene fagice care rămân
nereprimate
 Exemple:
o Toxigeneza unor bacterii
o Sinteza unor antigene O ale salmonelelor

Semnificații biologice ale variației genetice a bacteriilor

- Variațiile genetice creează indivizi cu caractere noi

- Mutațiile duc la pierderea de structuri și funcții
o Este scurtat timpul de generație al mutantelor
- Ocazional mutația alterează o structură a cărei funcție persistă, dar modificată
- Transferurile de gene duc la apariția de variante cu unul sau mai multe caractere
suplimentare – este prelungit timpul de generație
- Modificările mediului creează avantaje sau dezavantaje pentru diferitele variante sau
pentru populațiile parentale – sunt adevărate site selective
- Selecția relativă
o Este pozitivă pentru mutantele cu timp de generație mai scurt decât al
populației parentale
o Frecvența unei mutante auxotrofe crește progresiv în prezența factorului de
creștere de care a devenit dependentă
o Selecție relativă devine negativă când transferul genetic crește rimpul de
generație al variantei
- Selecția absolută
o Realizată de un factor de mediu favorabil unei variante dar letal pentru
populația parentală
o Exemple:
 Capsula, prin efect antifagocitar este factor de virulență
- În populațiile bacteriene există și se adaugă continuu, prin variație genetică, noi
potențiale evolutive individuale
- Jocul sitelor selective transformă aceste potențiale evolutive în realități evolutive
direcționate: clone cu caractere modificate

RELAȚIA MICROORGANISM – GAZDĂ UMANĂ

- Simbioza = asociere de viețuitoare din specii diferite care își duc viața în comun

21
- Condițiile de găzduire și capacitatea microorganismelor de a le asimila – variabele
care determină întrepătrunderea și dinamica relațiilor dintre consorții unei simbioze
- Forezia – asocie întâmplătoare, nesistematizată
o Gazda transportă un organism mai mic dintr-un loc în altul
- Comensalismul – adăpost și hrană oferite de gazdă unui organism mai mic
o Gazda rămâne indiferentă la conviețuire
- Mutualismul – apare evident beneficiul reciproc al consorților
- Parazitismul – beneficiul unilateral al unui organism mai mic în defavoarea gazdei
- Oportunismul – un microorganism comensal, mutualist ori saprofit poate deveni
pentru o perioadă, parazit, funcțe de condițiile asocierii
- Microorganismele parazite își îmbolnăvesc gazda – sunt patogene
- Cele comensale și mutaliste sunt nepatogene
- Cele oportuniste sunt condiționat patogene
- Microorganisme patogene
o Atacă eficient gazda normoreactivă → îmbolnăvire
o După activarea efectorilor imunitari sunt posibile trei variante:
 Distrugerea microorganismului agresor – duce la vindecarea bolii
 Trecerea la mutualism – bolnavul se vindecă dar găzduiește
microorganismul patogen în focare profunde, care nu comunică cu
exteriorul
 Este întreținută imunintatea – profitul gazdei
 Ocazional echilibrul este rupt și gazda se reîmbolnăvește
 Trecerea la comensalism – bolnavul se vindecă dar găzduiește
microorganismul în cavități de unde îl elimină în mediul extern
 Gazda devine purtătoare sănătoasă de microorganism patogen
 Nu are nici un profit
- Microorganisme condiționat patogene și cele accidental patogene
o Comensale sau mutualiste
o Atacă gazda numai când:
 Apar disfuncții în sistemul barierelor sale antimicrobiene
 Variația genetică le conferă capacități patogene suplimentare
 După vindecare revin la relația anterioară

Colonizarea microbiană a omului. Microbiota indigenă

- Intra și post-partum începe contaminarea embrionului

- În evoluția fenomenului, microorganismele implicate se clasifică în:
o Specii pionier – primele, care după contaminare, asimilează condițiile de
găzduire și proliferează mai repede decât sunt eliminate
o Speciile de tranziție – profită de modificarea condițiilor de găzduire, induse de
speciile pionier și se înmulțesc
o Comunitatea climax – unitate ecologică în echilibru cu condițiile de găzduire și
noii contaminanți – microbiota indigenă sau microbiota normală
- Exemplu de colonizare la nivelul tubului digestiv:
o Specie pionier – Lactobacilii – determină scăderea pH-ului
o Apare Bifidobacterium apoi Escherichia coli, enterocolii etc.
o Înmulțirea masivă a bacteriilor anaerobe nesporulate se produce odată cu
diversificarea alimentației sugarului
o Stadiul de climax – la înțărcare
- Limitele colonizării sunt stabilite de barierele antimicrobiene ale gazdei

22
- Zone normal sterile:
o Mediul intern
o Țesuturile
o Cavitățile seroase
- Zone ocazional contaminate, dar necolonizate
o Sinusurile paranasale
o Urechea medie și etajul intragotic al căilor respiratorii
o Căile biliare
o Căile urinare de la rinichi la uretra proximală
o Căile genitale interne
- Zone periodic contaminate, dar necolonizate sau abortiv colonizate
o Stomacul
o Duodenul
o Jejunul
- Zone normal colonizate:
o Tegumentele
o Conjunctiva
o Nările
o Naso- și orofaringele
o Vaginul
o Uretra distală
o Ileonul terminal
o Colonul
- Microbiota rezidentă – ansambul de microbiocenoze în echilibru dinamic și
caracteristice pentru o anumită suprafață
- Microbiota flotantă – contaminează și colonizează abortiv și superficial învelișurile și
cavitățile cele mai expuse ale gazdei
- Caracteristici ale microbiotei indigene:
o Constituită din bacterii și fungi
o Domină bacteriile anaerobe
- Bacteriile anaerobe nesporulate sunt selectate de gazdă deoarece:
o Sunt bacterii cu echipament enzimatic incomplet de patogenicitate
o Nu supraviețuiesc în mediul intern sau țesuturi
o Antagonizează eficient microorganismele aerobe și facultative cu potențial
patogen mare

Microbiota tegumentului

- Tegument oferă o varietate limitată de nutrienți

- Condiții de umiditate redusă și pH acid
- Tegumentul ca habitat microbian a fost numit deșert uleios
- 3 habitate sunt normal colonizate:
o Stratul cornos
o Celulele descuamative
o Invaginațiile epidermice
o Fanerele
- Dermul și straturile epidermice bazal până la cornos, rămân necolonizate
- Microbiota flotantă – foarte diversă, superficială, îndepărtată eficient prin spălare și
periaj cu apă și săpun

23
 o Cuprinde microorganisme ubicuitare în aer, apă, sol și suprafețe cu care venim
în contact
 Bacili gram pozitivi sporulați aerobi și anerobi
 Bacili gram negativi aerobi, facultativi anaerobi
 Coci gram-pozitivi aerobi sau facultativi
- Microbiota rezidentă – dominată de microorganisme gram-pozitive
o Cocii gram pozitivi facultativ anaerobi – Stapylococcus spp
o Cocii gram pozitivi anaerobi – Peptosteptococcus spp,
o Cocii gram pozitiv aerobi – Micrococcus spp
o Dintre stafilococi predomină S. Epidermidis
o Staphylococcus aureus – asociat cu portajul nazal – la 20-80% din persoanele
normale

Microbiota conjunctivei

- Stafilococi coagulazo-negativi
- Bacili difterimorfi: Candida, Stapylococcus aureus
- Rar sunt izolate bacterii anaerobe
Microbiota căilor aero-digestive

- Nările – stafilococi coagulazo-negativi și S. Aureus, Cornybacterium spp. și

Propionibacterium spp.
o Principalul rezervor de stafilococi
- Nasofaringele
o Microbiotă dominată de Streptococcus spp. și Neisseria spp.
o Pot apare și Streptococii viridans si Neisseriile
o Izolat apar cocobacili și bacili gram-negativi

Microbiota tractusului gastrointestinal

- Esofagul – bacterii și levuri orofaringiene

- Stomacul – doar specii acido-tolerante
- Duodenul – bacterii anaerobe strict ori aerotolerante
- Colonul
o 96-99% - bacterii anaerobe
o 1-4% bacterii facultativ anaerobe și aerobe

Microbiota tractusului genito-urinar

- Vaginul
o La acest nivel flora microbiotă trece prin 4 stadii
o Predomină lactobacilii

Rolul fiziologic al microbiotei indigene

- Rol în menținerea funcțiilor normale și a sănătații gazdei

o Rol nutritiv
 Microbiota intestinală produce proteaze care cresc capacitatea digestivă
a gazdei
 Produc cantități importante de vitamine

24
 o Stimulent pentru dezvoltarea competenței imune
 Animalele germ-free sintetizează de 50 de ori mai puține
imunoglobuline decât cele normal colonizate
o Barieră ecologică antimicrobiană
 Microbiota normală antagonizează noii contaminați prin:
 Competiție vitală pentru receptori
 Locuri libere pe suprafața celuelor pentru nutrienți

Efecte negative ale microbiotei indigene

- Bacteriile colonului favorizează apariția sau dezvoltarea tumorilor maligne prin 3

mecanisme:
o Generează produși carcinogeni
o Generează analogi de estrogeni din steroizii biliari
o Amorsează ciclul entero-hepatic al hormonilor estrogeni

Disbiozele

- Colonizări anaromale ale unor suprafețe

- Se pot manifesta ca boli ecologice
- Pot altera microbiota unor suprafețe anterior colonizate sau extind colonizarea la alte
suprafețe, normal necolonizate
- Pot creștre receptivitatea gazdei la boli infecțioase
- Cauze ale disbiozelor
o Alterarea unor bariere antimicrobiene
 Aclorhidria duce la colonizări ale stomacului și duodenului → infecții
biliare
o Modificări ale condițiilor de găzduire
 Incapacitatea de a digera și absorbi dizaharidele
 Umidificarea tegumentului
 Lipsa igienei bucale dublată de un consum crescut de dulciuri →
producerea plăcii dentare
o Modificarea receptorilor epiteliali – colonizare cu bacili gram-negativi
o Medicație antibacteriană cu spectru larg

PATOGENITATEA MICROORGANISMELOR VERSUS APĂRAREA

ANTIMICROBIANĂ A GAZDEI, O ISTORIE CONTINUĂ

- Un microorganism este patogen când are sau pote dobândi structuri și funcții prin care:
penetrează, se menține, supraviețuiește, se înmulțește și invadează țesuturile,
supraviețuiește răspunsului imun, supraviețuiește între două gazde succesive și
determină leziuni
- Microorganismele patogene au pierdut structuri și funcții nesemnificative în
organismul gazdei
o Toate sunt auxotrofe pentru nutrienți pe care îi găsesc preformați în gazdă
- Dependența de gazdă face imposibilă cultivarea pe medii artificiale
- Auxotrofia – avantaj selectiv pentru că permite microorganismelor parazite să
consume timp și energie pentru biosinteza structurilor care le asigură penetrarea și
adaptarea la gazdă
- Virulența măsoară patogenicitatea unui microorganism; este exprimată în:

25
 o Doze minime letale – DLM
o Doze letale 50% - DL50
- Coroborarea virulenței cu clonarea ADN a permis identificarea factorilor de
patogenitate și a genelor care îl codifică
- Postulatele moleculare ale lui Kock
o Fenotipul investigat trebuie să fie asociat tulpinilor patogene ale unei specii sau
speciilor patogene ale unui gen
o Inactivarea specifică a genei care codifică fenotipul patogen suspectat trebuie
să ducă la o pierdere cantificabilă a virulenței
o Reversia sau substituția alelică a genei mutante trebuie să restaureze
patogenitatea
- Penetrarea
o Mucoasele sunt penetrate mai ușor decât tegumentul normal
o Strategii de penetrare:
 Translocarea prin epiteliul digestiv
 Producerea de neuraminidaze – rup acidul sialic din glicoproteine și fac
mucusul penetrabil
 Crearea de discontinuități în bariera ecologică prin bacteriocine
 Mobilitatea unor bacterii
- Menținerea pe suprafața gazdei – asigurată de liganzi care recunosc receptori specifici
- Strategii de supraviețuire
o Agresinele – citotoxine bacteriene care omoară fagocitele
o Producerea de urează – neutralizează HCl
- Multiplicarea în gazdă
o Bacteriile produc chelatori mai avizi pentru fier
- Invazia țesuturilor
o Prin enzime
o Prin mobilitate particulară asociată cu structuri proteice dispuse polar
- Strategii de supraviețuire față de răspunsul imun al gazdei
o Localizare în situsuri privilegiate
o Identitatea antigenică între structuri de virulență și structuri ale gazdei
o Variația antigenului de virulență
o Multitudinea serovarurilor
- Strategii de supraviețuire între gazde succesive
o Endosporii desicați
o Endosimbioza legionelelor cu protozoare – mare rezistență la ambient
o Structuri speciale de perete
- Lezarea structurilor gazdă
o Lezarea directă – realizată de toxinele bacteriene sau virusuri prin efect
citopatic
 Toxinele bacteriene sunt proteice sau lipopolizaharidice
 Proprietățile celor 2 tipuri de toxine:
 Toxinele proteice sunt numite exotoxine – difuzează în mediul
de cultură și pot fi separate prin filtrare
 Toxinele lipopolizaharidice sunt numite endotoxine – sunt
somatice și eliberate prin liza bacteriei
o Sunt prezente pe membrana externă a bacteriilor gram-
negative
 Exotoxinele pot fi codificate de gene ale profagilor sau de
plasmide

26
  Endotoxinele sunt codificate cromosomal
o Variația S-R nu le influențează sinteza
 Endotoxinele sunt termostabile
 Exotoxinele sunt termolabile
o Excepție fac enterotoxinele stafilococice
 Exotoxinele – cele mai puternice toxine
 Mecanism de acțiune:
 Endotoxinele – acționează după inserția în membrana
citoplasmatică, prin stimularea eliberării de citokine din
macrofage
o Citokinele IL-1, IL-6, IL-8, TNF-α și factorul de
activare al plachetelor – stimulează producerea de
prostaglandine și leucotriene
o Efectele sunt:
 Febră
 Leucopenie urmată de leucocitoză
 Hiperglicemie urmată de hipoglicemie
 La doze mari apare colaps cardiovascular –
coagulare diseminată intravasculară – șoc
endotoxinic
 Diaree hemoragică
o Endotoxinele pot fi adjuvanți imunologici și mitogeni ai
limfocitelor B
o Producerea de TNF mai este stimulată de:
peptidoglicanul tridimensional al bacteriilor gram-
pozitive, lipoarabinomananul, zomosanul, exoantigene
fosfolipidice
 Exotoxinele
o Citotoxienle – acționează asupra membranei celulei
eucariote mai specific decât endotoxinele
 Unele sunt fosfolipaze
 Altele formează canale transmembranare
o Toxinele A-B
 Formate dintr-un polipeptid A și unul sau mai
multe polipeptide B
 Porțiunea A – enzimă – ADP-riboziltransferaza
 Porțiunea B – ligand
 Complexul A-B se fixează pe receptori celulari și
induce pinocitoză receptor dependentă
 Specificitatea acțiunii toxinelor A-B este dublu
condiționată:
 Specificitatea de receptor pentru
complexul toxic
 Specificitatea țintei pentru restul ADP-
riboză
 Boli produse:
 Exotoxinele: difterie, tetanos, botulism
 Endotoxinele: febră tifoidă, peritonite
 Exotixinele sunt antigene, dar, doza toxică este mai mică decât cea
imunogenă – animalul moare înainte de producerea de anticorpi
27
  Anatoxinele sau toxicoizii
 Exotoxine detoxifiate în condiții care le prezervă
imunogenitatea
o Tratarea cu formol la cald
 Sunt folosite ca vaccinuri antitoxice
 Anticorpii apăruți se numesc antitoxine și neutralizează
exotoxinele
 Endotoxinele nu pot fi transformate în anatoxine
o Lezarea indirectă – efectul sensibilizării la antigene microbiene
 Reacția de tip I – anafilactice – astmul intrinsec
 Reacția de tip II – citolitic-citotoxic – determinte de reacția
glicoproteinelor virale exprimate pe membrana celulei infectate cu
anticorpii și complementul activat pe calea clasică
 Reacția de tip III – formarea complexelor imune cu participarea
complementului
 Complexe circulante
 Complexe tisulare
 Reacția de tip IV – sensibilizarea întârziată, de tip tuberculinic
- Sinergism viro-bacterian
o Gripa crește receptivitatea pacienților la suprainfecții bacteriene
- Sinergismul bacteriilro aerobe cu cele anaerobe – poate facilita colonizarea unui țesut
și determină boală prin sumarea factorilor de virulență

INFECȚIA

- Infecția = interacțiunea dintre gazdă și un agent infecțios care depășește barierele

antimicrobiene primare
- Infestare = interacțiunea gazdei cu un ectoparazit care nu depășește învelișurile
externe
- Infecție inaparentă = agentul infecțios determină leziuni minore, care nu perturbă
homeostazia gazdei, iar interrelația se limitează doar la răspuns imun
- Boala infecțioază – din cauza leziunilor importante, gazda nu își mai poate menține
homeostazia și apar simptome și semne de suferință
- Importanța infecțiilor inaparente:
o Determină imunitate
o Constituie surse de infecție
- Infecții exogene – apar când sunt întrunite trei condiții indispensabile:
o Un rezervor de agent infecțios
 Găzduiește agentul infecțios, îi asigură supraviețuirea și înmulțirea
 Omul ca rezervor de agenți infecțioși
 Pacienții cu boli infecțioase
 Purtători sănătoși de germeni patogeni
o Purtători contacți cu pacienți suferinzi de o boală
infecțioasă
o Purtători convalescenți
o Purtători cronici
o Purtători noncontacți
o O cale de transmitere

28
  Transmiterea infecției presupune eliminarea agentului infecțios din
rezervor, contaminarea unor elemente de mediu, care devin căi de
transport, și o poartă de intrare în organismul uman
 Infecție deschisă – agentul etiologic este eliminat în mediu extern
 Propagarea directă – se poate face prin:
o Contaminarea aeropurtată
o Contaminare manupurtată
o Contact direct
 Contact sexual
 Transmitere transplacentară
 Transmitere în canalul de naștere
 Propagarea indirectă – agenții infecțioși care persistă virulenți
lungi perioade în mediul extern se pot transmite prin pulberi
contaminate, nuclei de picături, apă de băut, alimente
 Infecție închisă – bacteria nu se elimină în mediul extern
 Agentul infectant trebuie preluat de un vector biologic și inoclat
la o persoană receptivă
 Nu toate bolile infecțioase sunt transmisibile
 Bolile infecțioase cu mare transmisibilitate se numesc boli contagioase
 Bolile contagioase sunt uzual infecții deschise
o O gazdă receptivă
 Poate fi o gazdă normoreactivă sau o gazdă compromisă – cu deficite
ale barierelor primare antimicrobiene
- Infecții endogene – determinate de organisme ale microbiotei indigene

Modele patogenetice ale bolilor infecțioase

- Infecția de suprafață
o Determinată de agenți infecțioși care se multiplică numai în vecinătatea porții
de intrare
o Aceste infecții rămân localizate sau pot difuza în suprafață sau în profunzimea
dermului ori corionului mucoaselor
- Extinderea pe cale limfatică
o Agentul infecțios antrenat de curentul limfatic determină limfangită și adenită
satelită
- Generalizarea pe cale sanguină
o Apare în cazul în care agentul infecțios este virulent sau apărarea gazdei este
deficitară
o Bacteriemia – prezența efemeră a bacteriilor în sânge urmare a unui pasaj fără
gravitate particulară
 Clinic rămâne mută sau determină firson și febră
o Septicemia – trecerea repetată în sânge a unei bacterii, a toxinelor sale și
produselor de dezintegrare tisulară din focarul infecției
o Viremii și fungemii – generalizarea pe cale sangvină a virozelor sau micozelor
- Extinderea pe cale nervoasă
- Reacții de sensibilizare

Etapele bolii infecțioase

- Perioada de incubație

29
 o Este asimptomatică
o Focarul de infecție este de volum prea redus pentru a antrena manifestări
perceptibile
- Perioada de debut
o Apar primele manifestări clinice, în general nespecifice
- Perioada de stare
o Se manifestă cu intensitate maximă semnele clinice caracteristice diferitelor
boli infecțioase, funcție de țesuturile și organele țintă lezate
- Perioada terminlă
o Boala infecțioasă se poate vindeca, se poate croniciza sau pacientul poate muri
o Dacă vindecarea clinică se însoțește cu dispariția microorganismului infectant
din toate focarele de infecție vorbim de o vindecare microbiologică
o După vindecarea clinică pacientul rămâne uneori purtător covalescent sau de
durată a microorganismului care la îmbolnăvit, alteori rămâne cu infecția
latentă
 Uneori sunt bacterii facultativ sau obligat intracelulare care
supraviețuiesc latent
 Alteori sunt virusuri care determină infecții persistente integrate
 Bacteriile facultativ sau obligat intracelulare întrețin starea de imunitate
a gazdei – imunitate de infecție
 Persoanele cu infecție latentă nu sunt rezervor de infecție dar pot
redeveni în cazul reactivării ocazionale a infecției
 Bacteriile dormante sunt rezistene la antibiotice
o Pacientul cu infecție cronicizată rămâne rezervor de infecție

Tipuri de boli infecțioase

- Infecții datorate multiplicării unei bacterii invazive netoxigene

o Exemplu tipic este infecția pneumococică – singurul factor de virulență al
pneumococilor este capsula cu efect antifagocitar
- Bolile infecțioase cauzate de bacterii invazive și toxigene
o Cele mai numeroase
- Boli datorate toxinogenezei bacteriene
o Toxiinfecțiile – Clostridium tetani
o Intoxicațiile – Clostridium botulinum
 Toxina botulina este cea mai puternică exotoxină

Aspecte ale difuzării bolilor infecțioase în populațiile umane

- Manifestare sporadică – număr redus de îmbolnăviri izolate temporo-spațial

- Manifestare endemică – prezența constantă a unei boli infecțioase
- Manifestare epidemică – creșterea bruscă a frecvenței unei boli infecțioase peste cea
estimată pentru o colectivitate și cu filiație demonstrată între îmbolnăviri
o Izbucnire epidemică – manifestare epidemică într-o colectivitate redusă
o Pandemia – manifestare epidemică la scară internațională

CONTROLUL INFECȚIEI

30
- Controlul infecției reprezintă prevenirea infecției și tratamentul etiotrop al bolilor
infecțioase
- O boală transmisibilă este prevenită dacă se anulează cel puțin una dintre cele trei
condiții esențiale pentru apriția ei
o Sursa de agent infecțios
o Căile de transmitere
o Receptivitatea gazdei
- Controlul primelor două se face prin măsuri nespecifice
- Protecție gazdei necesită măsuri specifice

Neutralizarea sursei de infecție

- Izolarea
o Ansamblul de măsuri prin care se supraveghează:
 Contactul bolnavului infecțios cu colectivitatea receptivă și
neutralizarea secrețiilor, exsudatelor și excretelor care vehiculează
agentul infecțios și pot contamina elemente din mediu
 Terapia corectă în bolile grave
o Izolarea trebuie să dureze pănă la vindecarea microbiologică a pacientului
o Convalescenții care rămân purtători de agent infecțios intră în continuare sub
incidența măsurilor de carantină
- Carantinarea
o Se adresează oricărei categorii de persoane purtătoare de germeni patogeni
o Carantinarea purtătorilor este diferențiată
- Diluarea
o Reducerea numărului de persoane în încăperi și ventilarea corespunzătoare
previne riscul transmiterii infecțiilor aeropurtate
o Are efect în cazul microorganismelor care se transmit prin picături Flugge
- Distrugerea sursei de agent infecțios

Întreruperea căilor de transmitere

- Întreruperea transmiterii fecal-orale

o Colectarea, evacuarea excretelor
o Protecția apei și alimentelor de contaminarea fecală

Protecția gazdei receptive

- Imunizarea artificială activă – prin vaccinare

o Proprietăți ale vaccinurilor
 Condiții de eficiență – capacitatea gazdei de a monta și memora
răspuns imun, calități imunogene ale vaccinului și interval suficient
pentru elaborarea efectorilor imunitari
 Tipuri de vaccinuri
 Vaccinuri vii atenuate – nivel stabil de virulență
o La persoane normoreceptive produc infecție inaparentă
o Stimulează eficient imunitatea celulară
 Vaccinuri corpusculare inactive – suspensii microbiene omorâte
prin căldură, radiații UV, fenol, formol sau alcool
o Cost redus

31
  Vaccinuri cu componente microbiene purificate – reprezentate
de anatoxine, polizaharide capsulare și componente ale peretelui
bacterian
o Induc răspuns imun țintit
o Evită sau minimizează reacțiile de sensibilizare
postvaccinală
o Pot fi antigene T independete
o Cuplarea cu proteine carrier le transformă în antigene T
dependente – vaccinuri conjugate
 Vaccinuri clonate – pentru hepatita B
 Vaccinuri sintetice – epitopi sintetici ai antigenelor de virulență
o Induc efort imunogen țintit și elimină reacțiile de
sensibilizare
 Indicațiile vaccinărilor
 Vaccinările generale – pentru toată populația
 Vaccinările selective – grupe de populație cu risc crescut pentru
o anumită infecție
 Vaccinările elective – pentru pacienții la care anumite infecții
sunt mai frecvente și mai grave decât în populația generală
 Calea de administrare
 În general parenterală – nu stimulează producerea de IgA
secretori
 Pentru stimularea producerii de IgA secretori se administrează
pe cale orală
 Complicații
 Boala infecțioasă indusă prin vaccinuri vii atenuate la persoane
cu deficiențe ale apărării imune
 Accidentele alergice – reacții de tip Arthus sau reacții citolitic-
citotoxic mediate prin anticorpi sau mediate celular
o Se datorează impurității antigenice provenite din
substratul de cultivare a tulpinii vaccinate sau chiar
antigenelor vaccinate
 Contraindicațiile vaccinărilor
 Temporare
o Sarcina contraindică administrarea vaccinurilor virale
atenuate
 Restricția nu vizează anatoxinele și vaccinurile
inactive
o Bolile febrile acute
o Vaccinarea sugarilor aflați sub protecția Ac materni
 Permanente
o Imunodeficiențele – contraindică administrarea
vaccinurilor atenuate
o Sensibilizările atropice
 Calendarul vaccinărilor
 Vaccinurile care stimulează numai imunitatea celulară și
vizează întreaga populație – administrate în prima săptămână
după nașterea copiilor normoponderali (peste 2.5 kg)

32
  Vaccinurile care stimulează imunitatea umorală – trebuie
administrate cel mai devreme la apriția ferestrei imunologice a
sugarului

ACȚIUNEA AGENȚILOR FIZICI ȘI CHIMICI ASUPRA

MICROORGANISMELOR

- Microorganismele sunt puternic influențate de factori fizici și chimici ai ambientului

- Modificări de intensitate a factorilor fizici și de concentrație a celor chimici poate avea
efect defavorabil:
o –cid – omorâre – feneomen ireversibil
o –static – de oprire a multiplicării
- Agențtii fizici și chimici sunt utilizați în sterilizare, dezinfecție sau prezervare
o Sterilizarea – metode de distrugere sau îndepărtare a tuturor microorganismelor
– inclusiv a endosporilor bacterieni
o Dezinfecția – distrugerea microorganismelor, a micobacteriilor și a virusurilor
nude
o Prezervarea – prevenirea multiplicării unor microorganisme în produse
farmaceutice, alimentare

Factori care influențează eficiența antimicrobiană

- Acțiunea oricărui agent antimicrobian poate fi favorizată sau inhibată în anumite

condiții
- Intensitatea și timpul de acțiune:
o Timpul de omorâre variază invers proporțional cu intensitatea agenților
antimicrobieni
- Influența mediului
o Substanțele organice pot reduce considerabil acțiunea unor agenți fizici sau
chimici
o Turbiditatea se opune acțiunii unor agenți antimicrobieni
o Duritatea apei poate diminua acțiunea unor dezinfectante
o pH-ul mediului poate intensifica sau inhiva acțiunea unor agenți antimicrobieni
- Gradul de rezistență a microorganismelor
o Microorganismele au sensibilitate diferită față de unii agenți fizici sau chimici
o Bacteriile active metabolic sunt mai sensibile față de cele în stare inactivă
- Concentrația microorganismelor
o Tipul de omorâre crește proporțional cu concentrația microoorganismelor –
efect populațional = acțiunea protectoare a celulelor moarte asupra celor vii
o Gradient rezistență:
 Spori bacterii – micobacterii – virusuri nude – bacterii gram-negative –
fungi – bacterii gram-pozitive – virusuri învelite

Agenți fizici folosiți în controlul infecției

- Căldura
o Temperaturile ridicate omoară cel mai eficient formele vegetative și sporii
o Sterilizarea prin căldură este cel mai des folosită în practica medicală

33
  Trebuie avut în vedere ca produsul supus sterilizaării să nu se
degradeze la temperaturi înalte
o Căldura umedă este mai nocivă decât căldura uscată – omoară
microorganismele prin coagularea proteinelor
 Căldura uscată deshidratează celulele – unele pot intra într-o stare
inactivă
o Temperaturi mai mici de 100oC
 Sunt distruse microorganismele mezofile și psihrofile în formă
vegetativă
 Temperatură mai mare → timp mai scurt
 72oC timp de 15 secunde – pasteurizarea laptelui
 Controlul metodei se face prin testul fosfatazei – enzimă
prezentă în lapte și inactivată prin pasteurizare
 Tyndallizarea – proces de sterilizare pentru produsele biologice afectate
de temperaturi ridicate
 Se realizează la temperaturi între 60-100oC, în baie de apă sau
nisip, prin expuneri zilnice succesive
 Timp – 30-60 minute
o Temperatura de 100oC
 Omoară formele vegetative ale bacteriilor, aproape toate virusurile și
fungii în aproximativ 10 min
 Endosporii și unele virusuri pot supraviețui
 Virusul hepatitei B – 30 min
 Unii endospori – 20 ore
 Fierberea – metodă de dezinfecție
o Temperaturi peste 100oC
 Realizează sterilizarea în aparate speciale – autoclave
 Se folosesc vapori de apă sub presiune
 Cresterea temperaturii este direct proporțională cu presiunea
 Această metodă se folosește pentru materialele care nu sunt afectate de
temperatură, presiune sau umiditate
 Autoclav – incintă cu pereți metalici rezistenți și un sistem de închidere
ermetică
 În laboratoarele de microbiologie se folosesc autoclave verticale cu
perete simplu
 Controlul eficienței sterilizării este realizat prin :
 Indicatori chimici
 Indicatori biologici
o Căldura uscată este utilizată în situațiile în care nu se poate utiliza căldura
umedă
 Sterilizarea cu aer cald
 Se realizează în etuvă – cutie metalică cu pereți dubli
termoizolați
 Controlul eficienței sterilizării la etuvă se realizează pentru
fiecare lot de materiale prin teste chimice moderne – teste de
culoare
o Se poate folosi și controlul microbiologic
 Flambarea – trecerea rapidă și repetată prin flacăra unui bec de gaz a
obiectului de sterilizat

34
  Încălzirea la roșu – menținerea firului metalic al ansei în flacăra unui
bec de gaz până la incandescență
 Incinerarea – se folosește pentru distrugerea materialelor contaminate
- Frigul
o Efectul temperaturilor scăzute depinde de specie și de intensitatea frigului
o Temperatura de frigider – efect bacteriostatic pentru majoritatea
microorganismelor
o Refrigerarea – modalitate de conservare a culturilor microbiene
o Congelarea
 Pentru temperaturi mai ridicate de -20oC – efecte microbicide prin
alterări structurale – formarea cristalelor de apă
 Congelarea rapidă la temperatura de -80oC într-un mediu protector –
asigură menținerea în stare vie a microorganismelor
o Șocul rece
 Proces de omorâre a bacteriilor gram-pozitive sau gram-negative prin
scăderea bruscă a temperaturii
- Desicarea
o Sporii bacterieni, fungici și chisturile protozoarelor sunt deosevit de rezistente
în condiții de uscăciune
o Temperatura scăzută, emdiul proteic și lipsa oxigenului protejează
microorganismele față de efectele nocive ale deshidratării
o Liofilizarea – metodă folosită pentru conservarea îndelungată a unor tulpini
microbiene de colecție
 Congelare bruscă
 Uscare rapidă în vid
 Închidere ermetică
- Presiunea osmotică
o Mediul hipertonic determină plasmoliza celulelor bacteriene
- Radiațiile – au efecte diferite în raport cu lungimea de undă și durata de acțiune
o Radiațiile neionizate - UV
 Afectează replicarea ADN celular
 Slabă penetrabilitate
o Radiațiile ionizate cu raze X sau gamma
 Lungime de undă mult mai scurtă
 Penetrabilitate crescută
- Filtrarea – trecerea unui lichid sau gaz printr-un material poros

Agenți chimici folosiți în controlul infecției

- Antiseptice și dezinfectante – compuși chimici cu efect antimicrobian

 De nivel înalt – distrug toate microorganismele
 Nu în mod necesar sporii bacterieni
 De nivel mediu – distrug formele vegetative ale bacteriilor, fungii și
multe virusuri
 Unele virusuri nude și endosporii bacterieni pot rezista
 De nivel jos – distrug majoritatea formelor vegetative ale bacteriilor și
fungilor
 Nu distrug microbacteriile, endosporii și virusurile nude
o Antiseptice – folosite pe tegument sau pe mucoase
o Dezinfectante – folosite pentru suprafețe inerte

35
 o În funcție de concentrație, aceiași substanță poate fi fie antiseptic fie
dezinfectant
o Antisepticele și dezinfectantele sunt compuși cu toxicitate neselectivă
o Aprecierea acțiunii antimicrobiene a unui agent chimic
 Se raportează acțiunea acestuia față de fenol asupra unei suspensii
standar de Salmonella Typhi și Staphylococcus aureus, după 10 minute
de expuner
- Agenți sterilizanți
o Chimiosterilizarea gazoasă poate fi utilizată pentru obiecte sau materiale
chirurgicale din cauciuc sau plastic, afectate de căldură
o Ex: oxidul de etilen
- Prezervanți – substanțe chimice cu efect –static sau –cid asupra microorganismelor
patogene
o Ex: acid benzoic și benzoat de Na, acid salicilic, acid lactic, sorbat de K,
propionat de Ca, mertiolat de Na, nistrați și nitriți de Na

Alegerea metodelor de sterilizare sau dezinfecție

- Condiții critice – înalt risc de contaminare – sterilizare obligatorie pentru:

o Materiale sau instrumentar ce realizează contacte directe cu țesuturile sau
pătrund în sistemul vascular
o Recipente, medii de cultură și instrumentar
o Bioreziduri rezultate din activitatea laboratorului
- Condiții semicritice – risc intermediar de contaminare – utilizarea unor dezinfectante
cu nivel înalt pentru:
o Instrumentar care vine în contact cu mucoasele
o Sticlărie și alte materiale din laborator
- Condiții necritice – risc minim de contaminare – dezinfencție de nivel mediu sau
scăzut pentru:
o Obiecte sau instrumente care realizează contact numai cu tegumentul intact
o Veselă
o Lenjerie
o Mâinile personalului medical

Agenți terapeutici antimicrobieni folosiți în controlul infecției

- În terapia infecțiilor se folosesc:

o Compuși obținuți prin sinteză chimică – chimioterapice
o Produși de biosinteză microbiană – antibiotice
- Aceste produse au efect –cid sau –static și prezintă toxicitate selectivă – maximă față
de microorganisme, minimă față de celulele organismului tratat
- Alte calități ale unui agent terapeutic:
o Să posede un spectru de activitate antimicrobiană suficient de larg
o Să nu favorizeze dezvoltarea rezistenței secundare
o Să realizeze concentrații active în țesuturi și umori
o Să persiste în organism în formă activă un interval suficient de timp
o Să nu determine fenomene de sensibilizare
o Să nu interacționeze cu alte medicamente administrate
o Să aibă preț redus
- Clasificare:

36
o După modul de obținere
 Denumirea de antibiotice este acceptată pentru toți agenții
antimicrobieni utilizați în terapie
 Termenul chimioterapice poate fi confundat cu produsele administrate
în tratamentul unor boli neoplazice
o După categoria de microorganisme asupra cărora acționează
 Antibacteriene
 Antivirale
 Antifungice
 Antiparazitare
o După efectul asupra microorganismelor
 -cide – omoară microorganismele
 -static – inhibă multiplicarea
 La imunodepresați se administrează în exclusivitate antibiotice cu efect
–cid
 Cloramfenicolul – acțiune bacteriostatică față de majoritatea bacteriilor
 Efect –cid față de Haemophilus influenzae, Neisseria
meningitidis și Treptococcus pneumoniae
 Penicilinele – antibiotice recunoscute bactericide
 Efect –static asupra enterococilor
 Clasificare antibiotice bactericide în funcție de condițiile în care au
efect optim:
 Bactericide dependente de concentrație
o Activitatea antimicrobiană este în raport cu nivelul
antibioticului peste valoarea CMI
o Efect bactericid rapid
o Număr de doze în 24H redus
o Ex: aminoglicozide, fluorochinolone, carbapeneme
 Bactericide dependente de timp
o Are importanță perioada de timp în care antibioticul
realizează concentrații serice>CMI
o Efect bactericid lent
o Doza zilnică fracționată în mai multe administrări
o Ex: peniciline, cefalosporine, glicopeptide
o După mecanismul de acțiune
 Antibioticele antibacteriene intervin prin:
 Inhibarea sintezei peretelui celular
 Afectarea funcțiilor membranei citoplasmatice
 Perturbarea sintezei proteinelor celulare
 Blocarea sintezei acizilor nucleici
 Agenții antivirali afectează:
 Atașarea sau penetrarea virusului în celula gazdă
 Decapsidarea
 Sinteza acidului nucleic viral
 Sinteza proteinelor virale
 Asamblarea virionului
o După spectrul de activitate
 Cu spectru îngust – active preferențial față de anumite bacterii gram-
pozitive, gram-negative sau acido-alcoolo-rezistente

37
 Cu spectru lărgit – active față de bacterii gram-pozitive și gram-
negative și față de bacterii particulare
o După structura chimică

Antibiotice antibacteriene

Relația bacterie antibiotic

- In vitro, această relație este definită prin:

o Concentrația minimă inhibitorie (CMI) – cantitatea minimă de antibiotic care
inhibă cultivarea unei tulpini bacteriene
o Concentrația minimă bacteriană (CMB) – cantitatea cea mai mică de antibiotic
care omoară 99.9% din bacteriile unei tulpini testate
- Antibioticele bactericide au raportul CMB/CMI< 4, cele bacteriostatice au raportul
CMB/CMI ≥ 4
- Toleranță = formă particulară de rezistență
- În cadrul relației in vivo, bacteriile pot fi diferențiate în 3 categorii:
o Sensibile la un anumit antibiotic care în doze uzuale va asigura cu mare
probabilitate vindecarea infecției
o Rezistente la un anumit antibiotic pentru care există o probabilitate puternică
de eșec terapeutic
o Intermediare pentru care efectul terapeutic se poate obține numai în anumite
condiții:
 Supradoze de antibiotic
 Administrare locală
 Doze uzuale – în cazul antibioticelor care realizează concentrații
urinare mai mari decât cele serice
- Relația CMI cu încadrarea tulpinilor bacteriene în una din cele 3 categorii
o Tulpinile S au valoarea CMI < decât nivelul mediu al antibioticului din focarul
de infecție
o Tulpinile R au CMI > decât nivelul mediu al antibioticului în focarul de
infecție
o Tulpinile I au CMI apropiată de nivelul mediu al antibioticului din focarul de
infecție

Antibiotice antibacteriene folosite în terapie

A. Inhibitori ai sintezei peretelui celular

I. Antibiotice care inhibă sinteza peptidoglicanului
o Intervin în diferite etape:
 Intracitoplasmatic – unde are loc sinteza unor precursori cu greutate
moleculară mică
 Transport transmembranar al precursorilor
 Sinteza noilor molecule de peptidoglican
o Antibiotice β-lactamice
 Structură chimică – conțin în formulă inelul activ beta-lactamic

38
 Mecanism de acțiune – se fixează pe enzime din membrana
citoplasmatică – proteine de legare a penicilinelor (PLP) care interv în
faza finală a sintezei peptidoglicanului
 Bactericide în perioada de multiplicare exponențială
 Dependente de timp – excepție fac carbapenemele
 Proprietăți farmacocinetice
 După administrarea orală, i.m. i.v. realizează concentrații active
în țesuturi
 Cu rare excepții sunt eliminate preponderent pe cale renală
 Fenomene adverse
 Toxicitate redusă
 Determină fenomene de sensibilizare – șoc anafilactic
 Apariția colitei postantibiotice cu Clostridium difficile
 Peniciline
 De biosinteză – produse de Penicillium notatum, P.
Chrysogenum
o Reprezentați
 Benzil-penicilină
 Fenoximetil-penicilină – rezistentă la acid gastric
– administrare orală
 Procain-penicilină
 Benzatin-penicilină
o Spectru
 Coci și bacili gram-pozitivi
 Coci gram-negativi
 Bacterii anaerobe – excepție Bacteroides fragilis
 Spirochete
 De semisinteză
o Peniciline rezistente la penicilinaza stafilococică – grup
M
 Reprezentați:
 Meticilină
 Nafcilină
 Oxacilină
 Cloxacilină
 Dicloxacilină
 Spectru
 Active asupra stafilococilor producători
de penicilinază
o Aminopeniciline – grup A
 Reprezentați
 Ampicilină
 Amoxicilină
 Bacampicilină
 Spectru
 Asemănător cu penicilinele de biosinteză
 Active față de bacilii gram-negativi din
genurile Haemophilus, Escherichia,
Salmonella, Shigella, Proteus

39
 o Peniciline cu spectru lărgit
 Reprezentanți
 Carboxipeniciline
o Carbenicilină
o Ticarcilină
 Ureidopeniciline
o Azlocilină
o Mezlocilină
o Piperacilină
 Spectru
 Asemănător cu al aminopenicilinelor
 Activă față de specii Klebsiella,
Enterobacter, Serratia, Proteus
indologeni, Pseudomonas
o Peniciline asociate cu inhibitori de β-lactamaze
 Reprezentanți:
 Ampicilină + sulbactam
 Amoxicilină + acid clavulanic
 Ticarcilină + acid clavulanic
 Peperacilină + tazobactam
 Spectru
 Active față de Staphylococcus, Neisseria
gonorrhoeae, Moraxella catarrhalis,
Haemophilus, Escherichia coli,
Klebsiella, Shigella, Salmonella,
Bacteroides fragilis
 Cefalosporine – derivați semisintetici ai cefalosporinei C
produsă de Cephalosporium acremonium
o Generația 1
 Reprezentanți
 Parenterale
o Cefalotină
o Cefapirină
o Cefazolină
 Orale
o Cefalexină
o Cefadrin
o Cefadroxil
 Spectru
 Asemănător aminopenicilinelor
 Active față de stafilococi producători de
penicilinază și față de specii Klebsiella
 Lipsite de activitate față de enterococi,
Haemophilus, Listeria și anaerobi
o Generația 2
 Cefalosporine propriu-zise
 Reprezentanți
o Parenterale
 Cefuroximă

40
  Cefamandol
 Ceforanid
 Cefunocid
o Orale
 Cefaclor
 Cefuroximă-axetil
 Cefprozil


Spectru
o Asemănător cu generația I
o Active față de specii de
Haemophilus, Enterobacter,
Serratia, Proteus indologeni
 Cefamicine
 Reprezentanți
o Parenterale
 Cefoxitină
 Cefotetan
 Cefmetazol
 Spectru
o Față de precedentele sunt active
față de anaerobi
o Rezistență importantă față de β-
lactamaze
o Generația 3
 Reprezentanți
 Parenterale
o Cefotaximă
o Ceftizoximă
o Ceftriaxonă
o Ceftazidimă
o Cefoperazonă
 Orale
o Cefpodoximă-axetil
o Cefiximă
o Ceftibutenă
 Spectru
 Asemănător cu generația 2
 Mai active față de enterobacterii –
stabilitate superioare față de β-lactamaze
 Ceftazidima și cefoperazona au acțiune
față de Pseudomonas aeruginosa
o Generația 4
 Reprezentanți
 Cefepimă
 Cefpiromă
 Spectru
 Asemănător cu generația 3

41
  Active asupra bacteriilor gram-pozitive și
gram-negative, inclusiv P. aeruginosa
o Generația 5
 Reprezentanți
 Ceftobiprol
 Ceftarolin – ceftarolin + avibactam
 Ceftolozan – ceftolozan + tazobactam

 Carbapeneme – derivați semisintetici de tienamicină – produs

de Streptomyces cattleya
o Reprezentanți
 Imipenem + cilastatin
 Meropenem
 Ertapenem

o Spectru
 Deosebit de larg
 Bacterii gram-pozitive și gram-negative aerobe și
anaerobe
 Cele mai rezistente la β-lactamaze
 Inactive față de Mycobacterium, Mycoplasma,
Chlamydia, Rickettsia
 Monobactam– derivat semisintetic al unui antibiotic
monociclic produs de Chromabacterium vialaceum
o Reprezentant
 Aztreonam
o Spectru
 Bacili gram-negativi din familia
Enterobacteriaceae și genul Pseudomonas
o Glicolipide
 Reprezentanți
o ă
 Teicoplanină
 Structură chimică
 Complex solubil glicopeptidic cu greutate moleculară mare
 Mecanism de acțiune
 Se leagă de porțiunea termină a lanțului pentapeptidic
 Blochează încorporarea de noi subunități în macromolecula de
peptidoglican
 Efect bactericid în faza eponențială de creștere
 Dependent de timp
 Bacteriostatic față de enterococi
 Spectru
 Bacterii gram-pozitive aerobe și anaerobe
 Administrat în infecții cu tulpini Staphylococcus meticilino-
rezistente sau tulpini Streptococcus pneumoniae și
Enterococcus multirezistente la antibiotice
 Excepție fac: Leuconostoc, Pediococcus, Lactobacillus,
Erysipelotrhix rhusiopathiae – natural rezistente

42
  Proprietăți farmacocinetice
 Nu se absorb la nivelul mucoasei digestive
 Administrarea parenterală asigură o bună distribuție în țesuturi
 Eliminare preponderent pe cale renală
 Fenomene adverse
 Oto- și nefrotoxice

o Fosfomicina
 Structura chimică
 Derivat de acid fosforic
 Mecanism de acțiune
 Inactivează piruvil-transferaza care intervine într-o fază precoce
a sintezei peptidoglicanului
 Efect bactericid
 Spectru de activitate
 Bacterii aerobe gram-pozitive și gram-negative, inclusiv P.
aeruginosa
 Stafilococi meticilino-rezistenți
 Enterococi
 Proprietăți farmacocinetice:
 Administrare orală
 Distribuție largă în țesuturi și LCR
 Eliminare prin urină și fecale
 Fenomene adverse
 Intoleranță digestivă
o Alte antibiotice folosite:
 Bacitracina
 Ciclosporina
II. Antibiotice care inhibă sinteza acizilor micolici sau
arabinogalactanului din structura peretelui celular la specii
Mycobacterium
o Izoniazida
 Structură chimică
 Hidrazida acidului izonicotinic
 Mecanism de acțiune
 Inhibă reacții enzimatice ale lanțului de sinteză a acizilori
micolici
 Efect bactericid față de bacili extra- și intracelulari
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală
 Realizează concentrații active tisulare și în LCR
 Eliminare renală
 Reacții adverse
 Hepatotoxic și neurotoxic
o Pirazinamida
 Structură chimică
 Analog structural al nicotinamidei
 Mecanism de acțiune

43
  Asemănător izoniazidei
 Efect bactericid numai intracelular, la pH acid, după conversia
în acid pirazinoic
 Spectru
 Față de bacilii tuberculozei – antibiotice antituberculoase de
primă linie
 Proprietăți farmacocinetice
 Asemănător cu izoniazida
 Fenomene adverse
 Hepatotoxic
o Etambutol
 Mod de obținere
 Prin sinteză chimică
 Mecanism de acțiune
 Inhibă sinteza arabinogalactanului
 Bacteriostatic, numai față de bacili extracelulari
 Spectru
 Bacilii tuberculozei și complexul M. avium-intracellulare
 Proprietăți farmacocinetice
 Asemănător cu izoniazida
 Fenomene adverse
 Neuropatie periferică
B. Antibiotice care alterează funcțiile membranei citoplasmatice
o Polimixine
 Reprezentanți
 Polimixina B
 Polimixina E - colistina
 Structură chimică
 Polipeptide bazice cu greutate moleculară mare – produse de
Bacillus polymyxa
 Mecanism de acțiune
 Distorsionează structura membranelor citoplasmatice,
asemănător detergenților cationici
 Perturbă funcția de barieră osmotică și transport activ a
membranei
 Efect bactericid în toate fazele de creștere
 Spectru
 Bacili și cocobacili gram-negativi aerobi facultativ anaerobi
 Excepție – Proteus, Morganella, Providencia, Serratia
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală - nu se absorb la nivelul mucoasei intestinale
 Parenteral – nu difuzează prin țesuturi
 Concentrații active numai la nivelul aparatului urinar
 Fenomene adverse
 Nefro- și neurotoxice
C. Inhibitori ai sintezei proteice
I. Antibiotice care se fixează pe subunitatea 30S ribosomală
o Aminoglicozide
 Reprezentanți

44
 Compuși de biosintenză
o Streptomicină - produse de specii Streptomyces
o Neomicină - produse de specii Streptomyces
o Kanamicină - produse de specii Streptomyces
o Tobramicină - produse de specii Streptomyces
o Spectinomicină - produse de specii Streptomyces
o Gentamicină – produs de specii Micromonospora
o Kanamicină – produs de specii Micromonospora
 Produși de sinteză
o Amikacină – derivat de kanamicină
o Netilmicină – derivat de sisomicină
 Structură chimică
 Conține 2 sau mai multe aminozaharuri legate prin legături
glicozidice de inelul aminociclitol
 Spectinomicina are numai inelul aminociclitol
 Mecanism de acțiune
 Transport transmembranar dependent de oxigen
 Fixarea ireversibilă la subunitatea 30s determină inhibarea
sintezei proteice prin citirea greșită a codului genetic
 Acțiunea bactericidă în faxa exponențială de creștere
 Dependentă de concentrație
 Spectinomicina – efect bacteriostatic
 Spectru
 Bacili gram-negativi facultativ anaerobi și specii
Staphylococcus
 Gentamicina, tobramicina, amikacina și netilmicina – active față
de P. aeruginosa
 Efect sinergic cu peniciline sau glicopeptide fațâ de
Enterococcus
 Streptomicina activă față de Mycobacterium, Yersinia pestis,
Francisella tularensis
 Spectinomicina – utilizată în exclusivitate în infecțiile
gonococice cu tulpini producătoare de penicilinază
 Proprietăți farmacocinetice
 Nu se absorb pe cale digestivă
 După administrare i.m. sau i.v. realizează concentrații active în
țesuturi, dar nu în LCR
 Eliminare renală
 Fenomene adverse
 Ototoxice – streptomicina
 Nefrotoxice – gentamicina și tobramicina
o Tetracicline
 Reprezentanți
 Produși de biosintenză – specii Streptomyces
o Tetraciclina
o Oxitetraciclina
o Clortetraciclină
 Produși de semisinteză
o Rolitetetraciclină

45
 o Doxiciclină
o Minocilcină
 Structură chimică
 Includ 4 inele de benzen
 Mecanism de acțiune
 Blochează legarea ARNt la complexul ARNm-ribosom
 Bacteriostatic

 Spectru
 Bacterii gram-pozitive și gram-negative, aerobe (excepție P.
aeruginosa) și anaerobe
 Spirochete
 Micoplasme
 Chlamidii
 rickettsii
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală – realiează concentrații active tisulare dar nu
în LCR
 Doxicilcina și minocilcina – bună absorbție digestivă
 Eliminare biliară și urinară
 Fenomene adverse
 La copii sub 8 ani determină colorația brună a smalțului dentar
 Afectează creșterea oaselor lungi
 Contraindicate la gravide
II. Antibiotice care se fixează pe subunitatea 50S ribosomală
o Fenicoli
 Reprezentanți
 Cloramfenicol – sinteză chimică
 Tiamfenicol – derivat din cloramfenicol, mai puțin toxic
 Structură chimică
 Conține nucleul nitrobenzen – efecte toxice
 Mecanism de acțiune
 Se fixează la peptidil transferaza prezentă pe subunitatea 50S și
blochează atașarea unor noi aminoacizi la ARNt
 Efect bacteriostatic față de majoritatea bacteriilor
 Bactericid față de H. Influenzae, N. meningitidis și S.
pneumoniae
 Spectru
 Asemănător cu al tetraciclinelor
 Utile contra bacteriilor intracelulare și față de anaerobi
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală sau parenterală – concentrații active tisulare
și în LCR
 Conjugat în ficat → compus inactiv
 Eliminare renală
 Fenomene adverse
 Poate determina fenomene toxice medulare reversibile
 Aplaxie medulară fetală

46
  Sindrom cenușiu la nou născut și prematuri – acumulare de
cloramfenicul neconjugat
o Macrolide
 Reprezentanți
 Antibiotice de biosinteză cu inel lactonic cu 14 atomi
o Eritromicina – produsă de Streptomyces erythreus
 Derivați semisintetici
o Roxitromicină
o Claritromicină
o Diritromicină
 Derivați semisintetici cu 15 atomi:
o Azitromicină - azalid
 Produși cu 16 atomi
o De biosinteză
 Spiramicină
 Joasmicină
o De semisinteză
 Rokitamicină
 Structură chimică
 Conțin inelul lactonic macrociclic cu 14, 15 sau 16 atomi la care
sunt atașate zaharuri prin legături glicozidice
 Mecanism de acțiune
 Asemănător cu cloramfenicolul
 bacteriostatic
 Spectru
 Variabil active față de coci și bacili gram-pozitivi aerobi și
anaerobi
 Moraxella catarrhalis, Bordetella pertussis, Legionella
pneumophila, H. Influenzae, specii Campylobacter,
Helicobacter (claritromicina – folosită în tratamentul infecției
cu H. Pylori datorită sensibilității la pH-ul acid gastric),
Mycoplasma, Chlamydia
 Claritromicina este activă față de complexul M. avium-
intracellulare și M. leprae
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală
 Realizează concentrații active tisulare dar nu și în LCR
 Bună permeabilitate intracelulară – remarcabilă la azalide
 Eritromicina este instabilă la pH acid
 Eliminare biliară
 Fenomene adverse
 Intoleranță gastrică
o Lincosamide
 Reprezentanți
 Antibiotic de biosinteză
o Lincomicina – produsă de Streptomyces lincolnensis
 Derivat de semisinteză
o Clindamicina – activitate bacteriană superioară
 Mecanism de acțiune

47
  Efect antibacterian
 Spectru
 Active față de bacterii gram-pozitive – cu excepția enterococilor
 Acțiune remarcabilă pe S. Aureus și față de anaerobe, inclusiv
B. Fragilis
 Proprietăți farmacocinetice
 Asemănătoare cu macrolidele
 Fenomene adverse
 Alergice și toxice pentru măduva hematopoietică
o Ketolide
 Reprezentanți
 Telitromicina
 Structură chimică
 Asemănătoare cu macrolidele cu 14 atomi
 Mecanism de acțiune
 Efect antibacterian
 Spectru
 Asemănător cu al claritromicinei
 Mai activ față de bacterii gram-pozitive
 Proprietăți farmacocinetice
 Asemănătoare cu noile macrolide de semisinteză
o Streptogramine
 Reprezentanți
 Pristinamicina
 Quinopristină/dalfopristină
 Structură chimică
 Un polipeptid și o alctonă macrociclică
 Mecanism de acțiune
 Asemănător macrolidelor
 Bactericid
 Spectru
 Asemănător macrolidelor
 Active față de S. Pneumoniae independent de rezistența la β-
lactamaze sau macrolide, față de Enterococcus faecium –
rezistent la vancomicină și față de S. Aureus – meticilino-
rezistent
 Proprietăți farmacocinetice
 Asemănător macrolidelor
 Fenomene adverse
 Asemănător macrolidelor
o Oxazolidinone
 Reprezentanți
 Linezolid
 Mecanism de acțiune
 Inhibă sinteza proteică prin legarea de subunitatea 50S
ribosomală
 Efect bacteriostatic
 Spectru
 Bacterii gram-pozitive aerobe și anaerobe

48
  Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală
 Bună distribuție în țesuturi
 Eliminare renală
III. Antibiotice care inhibă sinteza proteinelor prin alte mecanisme
o Acidul fusidic
 Structură chimică
 Singurul antibiotic cu structură steroidiană
 Mecanism de acțiune
 Nu se leagă direct la ribosomi
 Formează un complex stabil cu factorul de elongație G
 Efect bacteriostatic
 Spectru
 Activ față de bacterii gram-pozitive aerobe și anaerobe
 Remarcabilă este activitatea antistafilococică
 Se administrează în asociație cu macrolide, glicopeptide,
rifampicină sau fluorochinolone pentru prevenirea rezistenței
secundare
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală sau parenterală
 Realiează concentrații active serice
 Penetrează bine în țesuturi, inclusiv în os, dar nu în LCR
 Eliminare exclusiv prin bilă
 Fenomene adverse
 Intoleranță digestivă
 Icter colestatic
o Mupirocin – produs de Pseudomonas fluorescens
 Structură chimică
 Analog de izoleucină
 Mecanism de acțiune
 Blochează isoleucil-ARNt-sintetaza
 Spectru
 Activ față de bacterii gram-pozitive
 Proprietăți farmacocinetice
 Nu se administrează sistemic – este rapid inactivat
 Utilizat pentru sterilizarea purtătorilor nasali cu S. aureus
D. Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici
o Chinolone
 Structura chimică
 Antibiotice de sinteză
 Au incelul chinolon
 Fluorochinolonele sunt derivați cu 1, 2 sau 3 atomi de fluor
 Mecanisme de acțiune
 Interacționează cu enzime care intervin în replicarea ADN
bacterian – ADN-giraza și topoizomeraza IV
 Efect bactericid dependent de concentrație
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală

49
  Generația 1 – concentrații active numai la nivelul aparatului
urinar
 Fluorochinolonele – antibiotice sistemice cu distribuție tisulară
bună
 Eliminare predominant urinară
o Pefloxacina – concentrații scăzute în urină
 Fenomene adverse
 Intoleranță digestivă
 Cefalee
 Unele fluorochinolone pot determina fotosensibilizare cutanată
 Generația 1
 Reprezentanți
o Acid nalidixic
o Acid pipedimic
o Acid oxolinic
o Cinoxacina
 Spectru
o Bacili gram-negativi din familia Enterobacteriaceae –
dezvoltă rapid rezisitență secundară
 Generația 2
 Reprezentanți
o Norfloxacină
o Ciprofloxacină
o Ofloxacină
o Pefloxacină
o Lomelfloxacină
 Spectru
o Bacili gram-negativi – inclusiv P. aeruginosa
o Coci și cocobacili gram-negativi
o Unele bacterii gram-pozitive
o Activitate variabilă față de Mycoplasma și Chlamydia
 Generația 3
 Reprezentanți
o Levofloxacina
o Sparfloxacina
o Gatifloxacina
o Moxifloxacina
 Spectru
o Activitate asemănătoare cu generația 2
o Active față de S. Pneumoniae, indiferent de
sensibilitatea la penicilină
o Activitate îmbunătățită față de Mycoplasma și
Chlamydia
 Generația 4
 Reprezentant
o Trovafloxacina
 Spectru
o Identic cu generația 3
o Activă față de bacterii anaerobe

50
o Rifampicină
 Mod de obținere
 Antibiotic de semisinteză derivat din rifamicină B sintetizată de
Streptomyces mediterranei
 Mecanism de acțiune
 Inhibă sinteza ARN prin legarea la ARN-polimeraza ADN-
dependentă
 Efect bactericid prin blocarea transcrierii mesajului genetic

Spectru
 M. tuberculosis – antibiotic de primă linie în terapia
tuberculozei
 M. avium –intracellulare, M. kansasii, M. leprae
 Activă față de coci gram-pozitiv, coci și cocobacili gram-
negativi
 Legionella pneumophila
 Chlamidii
 În monoterapie dezvoltă rezistență secundară
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare orală
 Penetrabilitate bună intracelulară, tisulară și în LCR
 Eliminare urinară și biliară
 Fenomene adverse
 Erupții cutanate
 Icter colestatic
o Metronidazol
 Structură chimică
 Derivat din nitroimidazol
 Mecanism de acțiune
 Produși intermediari rezultați din acțiunea nitrat-reductazei
bacteriene, activați în condiții anaerobe, interacționează cu
ADN
 Efect bactericid
 Spectru
 Activ față de protozoare
 Activ față de bacterii anaerobe și microaerofile (Helicobacter
pylori)
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrat pe cale orală
 Realizează concentrații active în țesuturi și LCR
 Eliminare renală
 Fenomene adverse
 Bine tolerat
o Sulfamide
 Reprezentanți
 Sulfadiazina
 Sulfizoxazol
 Sulfametoxazol
 Sulfosalazină
51
  Ftalil-sulfatiazol
 Sulfone – dapsona
 Structură chimică
 Derivați din sulfanilamidă – omolog structural al acidului p-
aminobenzoic
 Mecanism de acțiune
 Efect bacteriostatic prin inhibarea sintezei acidului folic
 Interacționează cu dihidropteroat-sintetaza
 Spectru
 Coci și bacili gram-pozitivi
 Coci și bacili gram-negativi cu excepia Pseudomonas
aeruginosa, Actinomyces israelii
 Dapsona este activă față de M. leprae
 Proprietăți farmacocinetice
 Administrare pe cale orală
 Bună absorbție intestinală, difuzează în țesuturi și LCR
 Eliminare renală
 Absorbție redusă pentru sulfosalazină, ftalis-sulfatiazol
 Fenomene secundare
 Cristalurie și blocaj renal
 Reacții de sensibilizare
 Anemie hemolitică acută la cei cu deficit de G6PD
o Cotrimoxazol
 Asociație sinergică între sulfametoxazol și trimetoprim
 Blochează același lanț metabolic, dar într-un stadu mai tardiv
 Interacționează cu dihidrofolat-reductaza
 Efect bactericid
o Nitrofurani
 Reprezentanți
 Nitrofurantoin
 Furazolidon
 Structură chimică
 Derivați din furani
 Mecanism de acțiune
 Perturbă sinteza acizilor nucleici și a proteinelor
 Efectul este –cid
 Spectru
 Activ pe bacili gram-negativi din familia Enterobacteriaceae, cu
excepția speciilor Proteus
 Coci gram-pozitivi din genurile Staphylococcus, Enterococcus
 Proprietăți farmacocinetice
 După administrare orală – nutrofurantoinul se absoarbe complet
la nivelul mucoasei intestinale
o Se elimină rapid prin urină
 Furazolidonul – absorbție intestinală redusă
o Realizează concentrații active la acest nivel
 Manifestări secundare
 Intoleranță digestivă – grețuri, vărsături

52
 STAFILOCOCII

- Specia cu cel mai important potențial patogen pentru om este S. aureus – produce
coagulază
o Ceilalți stafilococi găzduiți de om sunt coagulază-negativ
- Bacteriile din genul Staphylococcus sunt coci gram-pozitivi dispuși izolat, în perechi,
scurte lanțuri dar mai ales grămezi neregulate, imobili și nesporulați
o Cele mai multe specii sunt catalază-pozitive și facultativ anaerobe – cresc mai
bine aerob
o Există excepții care preferă anaerobioza – S. saccharolyticus, S. aureus, subsp.
Anaerobius
o Nepretențioși nutritiv
o Tolerează concentrații de peste 5% NaCl – unele specii sunt halofile

Stafilococii coagulază-pozitivi

- Habitat
o Stapylococcus aureus este găzduit în nări și/sau intestin
- Caractere microscopice
o Caracteristice genului
o În culturi bătrâne și puroi pot să apară și coci gram-negativi printre cei gram-
pozitivi
- Caractere de cultivare
o Pe geloză nutritivă formează, peste noapte la 37o C colonii S, mari, rotunde,
bombate, de consistență untoasă, pigmentate diferit: portocaliu, galben, alb
o Pe geloză sânge coloniile sunt frecvent hemolitice
o Se acomodează la variații mari de pH și temperatură
o Pot crește pe medii cu sare – permite izolarea din produse patologice
contaminate
- Rezistența la factori de meciu
o S. aureus poate supraviețui 2-3 luni în puroi uscat, la întuneric
o Este distrus după 30 min la 62oC căldură umedă, după 15 min sub acțiunea
fenolului 2%
o Rezistă la acțiunea lizozimului, la acțiunea nespecifică a serului și a acizilor
grași de pe tegument
- Structura antigenică și virulență
o Antigene somatice profunde
 Peptidoglicanul
 Duce la febră prin producerea de pirogen endogen
 Activează complementul
 Chemotactism pentru fagocite

53
  Trombocitopenie
 Dermonecroză
 Acidul ribitol teichoic
 Induce formarea de anticorpi
 Determină reacții de sensibilizare
 Receptor pentru bacteriofagi
o Antigene somatice superficiale
 Proteina A
 Fixează fragmentul Fc al Ig G sumane din subclasele G1, G2, și
G4
 Antigene specifice de tip
 Proteina de legare a fibronectinei
 Proteina de legare a colagenului
 Coagulaza legată
o Glicocalixul
 Efect antifagocitare și protectoare față de complement
 La unele tulpini formează capsula
o Substanțe elaborate
 Hemolizinele
 Citotoxine cu activițăți biologice
 Mai frecvent implicate sunt hemolizinele α și δ
 Hemolizina α are efect letal pentru multe tipuri de celule,
inclusiv PMN umane
o Produce pori membranari
o Cel mai important factor de patogenicitate pentru S.
aureus
 Lizează eritrocitele
 Stimulează monocitele pentru eliberarea de citokine
 Hemolizina δ inhibă absorvția apei în intestin
 Leucocidina
 Toxică pentru fagocite
 Toxinele epidermolitice sau exfoliative
 2 proteine codificate plasmidic
 Rup desmosomii stratului granulos – determină formarea de
bule epidermice cu pierdere de fluide
 Sunt antigene – anticorpii omologi au rol protector
 Enterotoxine
 6 tipuri antigenice: A, B, C1, C2, C3, D și E
 Rezistă la acțiunea enzimelor digestive și la fierbere timp de 30
min
 Determină toxiinfecții alimentare
 Cel mai frecvent implicate sunt enterotoxinele A și D
 Toxina 1 a sindromului șocului toxic stafilococic (TSST-1) – toxina
pirogenă
 Enzimele implicate în patogenia infecției stafilococice
 Hialuronidază
o Hidrolizează matricea intracelulară mucopolizaharidică
tisulară
 Stafilokinază

54
 o Fibrinolitică prin activarea plasminogenului
 Coagulază
o Coagulaza liberă
 Împreună cu protrombina formează
stafilotrombina
 Transformă fibrinogenul în fibrină
 Înglobează cocii intr-o tramă fibrinoasă – rol de
protecție față de fagocite
 Formează trombi implicați în patogenia
tromoflebitelor supurate
o Coagulaza legată de peretele stafilococilor
 Fixează peretele fibrinogenului
 Determină aglutinarea cocilor
 Lipazele
o Active asupra lipidelor din plasmă și din sebum –
tropismul stafilococilor pentru unitatea pilosebacee
o Patogenitatea naturală și patogeneza
 Factori care influențează apariția stafilococilor
 Deficiențele chemotaxiei leucocitare
 Deficiențe ale opsonizării prin anticorpi
 Deficiențe ale distrugerii intracelulare a bacteriilor secundar
fagocitozei
 Leziuni cutanate
 Prezența de corpi străini
 Infecții cu alte microorganisme
 Boli cronice
 Administrarea preventivă sau terapeutică a antibioticelor
 Infecții cutanate
 Foliculita
o Cea mai frecventă infecție produsă de S. aureus
o Extinderea infecției la nivelul glandei sebacee cauzează
apariția furunculului
 Agravarea duce la carbuncul sau furucul
antracoid
o Hidrosadenită – afectarea unităților pilosebacee axilare
sau perineale, care au și glande sudoripare apocrine
 Panarițiile
 Impetigo
o Infecție a epidermei ce afectează mai ales copiii mici
 Sindromul pielii opărite – boala Ritter
o Necroză de natură toxică a epidermului
o La presiune ușoară a tegumentului, stratul superficial al
epidermului clivează – semnul Nikolsky
o Apar bule mari de lichid urmate de ruperea straturilor
superficiale ale epidermei
o Vindecarea se produce la 7-10 zile după apariția
anticorpilor
 Infecții ale mucoaselor
 Otite și sinuzite

55
  Infecții uterine
 Pneumonia și empiemul
 Infecții bacteriemice, septicemice sau metastatice
 Stafilococemiile evoluează cu metastaze septice viscerale
 Endocardita stafilococică
 Osteomielita și artrite septice
 Avcesul Brodie – formă particulară de osteomielită a adultului
 Toxiinfecții alimentare
 Sindromul șocului toxic stafilococic
 Febră înaltă, hipotensiune, vărsături, mialgii și exantem cutanat
scarlatiniform, urmat de descuamarea tegumentului la nivelul
palmelor și plantelor
o Imunitatea antistafilococică
 Nu există corelație între un anumit anticorp și rezistența sau
receptivitatea la infecție
 Vaccinul antistafilococic stimulează rezistența imună specifică la doar
50% dintre vaccinați
o Diagnostic de laborator
 Se examinează puroiul, sângele, sputa, materiile fecale, alimentele
incriminate
 Microscopia directă – se folosește doar în cazul prelevatelor
necontaminate
 Izolarea S. aureus o facem pe geloză sânge sau din probe intens
contaminate
 În cazul toxiinfecțiilor alimentare se recomandă izolarea S. aureus din
alimentele incriminate, lichidul de vărsătură și/sau materiile fecale
 Identificarea izolatelor se face pe baza caracterelor de cultivare
microscopice, testul catalazei și coagulazei
o Elemente de terapie etiotropă
 Infecțiile minore se vindecă spontan
 Se folosește bacitracină, acid fusidic, mupirocin, clorhexidină
 Aplicarea la nivelul nărilor preîntâmpină răspândirea agentului
patogen de la purtătprii sănătoși
 În infecții severe se impune antibioterapia
 Penetrare redusă a antibioticului în focar
 Rezistența stafilococilor la antibiotice
 Se folosesc doze mari de antibiotic care asigură efectul –cid în focarul
de infecție
 Antibioticul de elecție în infecții cu tulpini neproducătoare de β-
lactamază este penicilina
 În cazul celor producătoare de α-lacatamază se utilizează peniciline M
 Alte antibiotice: eritromicina, pristinamicina, fucidina, vancomicina
 Tulpinile de S. aureus rezistente la meticilină pot fi tratate cu
vancomicină
 Cele rezistente la vancomicină se tratează cu dalfopristina +
quinupristina
o Epidemiologie
 Stafilococii sunt ubicuitari
 Rezervorul de infecție este reprezentat de bolnavi și de purtători
sănătoși
56
  Transmiterea se poate face prin picăturile Flugge
 Purtătorii nasali au rol important în transmiterea bacteriei
 Transimterea indirectă se face prin vehicularea de la surse la receptivi
prin aer, pulberi septice, obiecte, alimente, mâini sau insecte
contaminate
o Profilaxie
 Măsuri stricte de antisepsie, asepsie și igienă individuală
 S. aureus are antigene multiple dar slab imunogene
 Pot fi utilizate vaccinuri inactivate asociate cu anatoxine

Stafilococii coagulază-negativi

- Majoritatea colonizează nările și tegumentul

- S. epidermidis este ominprezent pe tegumente
- Celelalte specii au tropism pentru anumite biotopuri
- S. epidermidis are potențial patogen mai mare, datorită aderenței la suprafețele de
inserție prin glicocalix
o Determină infecții de cateter
o Poate determina infecții de pace-maker
o Poate fi patogen primar în inecțiile asociate cu șunturile lichidului
cefalorahidian, proteze articulare, dispozitive ortopedice
o Apare și în infecții ale tractului urinar
o Poate determina infecții oculare
o Spectru de sensibilitate la antibiotice similar cu al S. aureus
- S. saprophyticus
o Frecvent asociat infecțiilor urinare
- S. haemolyticus
o Izolat în endocardite subacute
- S. lugdunensis și S. scheleiferi sunt considerați oportuniști semnificativi

STREPTOCOCII ȘI ENTEROCOCII

- Genul Streptococcus reunește coci gram-pozitivi, sferici sau ovali așezați în perechi
sau lanțuri
o Sunt imobili și nesporulați
o Unele specii au capsulă
o Pretențioși nutritiv
o Facultativ anaerobi, cresc mai bine la presiuni reduse ale oxigenului, chiar
anerob și în prezența a 5% CO2
o Fermentează glucoza cu producere de acid lactic
o Catalază negativi
o Sunt hemolitici
- Genul Enterococcus se diferențiază de Streptococcus prin:
o Mobilitatea unor tulpini printr-un număr redus de flageli și capacitatea de a
crește la 10o și 45oC, la pH 9,6 și în medii cu 6,5% NaCl – hidrolizează
esculina în medii cu 40% bilă

Genul Streptotoccus

57
- Clasificare:
o După aspectul culturii pe geloză-sânge
 β-hemolitici – colonii înconjurate de o zonă clară de hemoliză completă
 Produc hemolizine
 α-hemolitici – colonii înconjurate de o zonă de culoare verzuie de
hemoliză incompletă
 produc peroxid de hidrogen
 nehemolitici
o Clasificare antigenică
 Condiționată de prezența antigenului specific de grup – polizaharidul C
din peretele celular prezent la toate grupele cu excepția grupului D
 La grupul D peretele este format din acidul glicerol-teichoic
 Streptococi grupabili
 20 de grupe serologice – A-H și K-W
 Se folosesc reacții de precipitare, latexaglutinare, coaglutinare
 Streptococi negrupabili
 Fără antigen de grup
 Ex: comensali ai orofaringelui, streptococii orali și
Streptococcus pneumoniae
o În raport cu patogenicitatea
 Streptococi piogeni
 Streptococi condiționat sau accidentali patogeni

Streptococcus pyogenes

- Singura specie a grupului A

- Patogen strict uman
- Habitat
o Mucoasa oro- sau nasofaringiană
o Alte zone: tegumentul, mucoasa vaginală, rectală
- Caractere microscopice
o Coc sferic gram pozitiv așezat izolat, în perechi sau lanțuri scurte
- Caractere de cultivare
o Pe geloză-sânge formează după 18 ore de incubare aerobă la 37oC colonii mici,
înconjurate de o zonă largă de β-hemoliză
o Tulpinile capsulate formează colonii mucoide, rotunde, strălucitoare
 Prin liza acidului hialuronic capsular devin turtite, cu suprafața
mamelonată și contur neregulat – colonii matt
o Tulpinile necapsulate formează colonii mici, rotunde, opace, strălucitoare –
glossy
- Rezistența la factori de mediu
o În lipsa luminii și la temperatura camerei supraviețuiesc în secreții faringiene
uscate câteva săptămâni
o Prin deshidratare pierd virulența
o Mor în 30 min la 54oC căldură umedă
o Sensibil la antisepticele și dezinfectantele uzuale
- Structura antigenică și virulența
o Streptococcus pyogenes are cel mai complet echipament de patogenitate
o Distal de peptidoglican sunt dispuse următoarele structuri:
 Polizaharidul C cu specificitate de grup A

58
  Induce apariția anticorilor
 Proteine M
 Ancorată în membrana citoplasmatică
 La suprafața bacteriei formează împreună cu acizii
lipotehichoici o formațiune în perie
 Principal factor de virulență
 Structură fibrilară asemănătoare miozinei
 Bun marcher epidemiologic
 Proteina asociată proteinei M – MAP
 Antigen cross-reactiv
 Proteina T
 Marcher epidemiologic
 Diferențiază specia în serotipuri distincte de serotipurile M
 Factorul de opacifiere serică – FOS
 Hidrolizează apoproteina A1 din ser în 2 fragmente insolubile
ce opacifiază serul
 Marcher epidemiologic

 Capsula de acid hialuronic

 Nu este imunogenă
 Distrusă de hialuronidaza proprie
 Peptidoglicanul
 Proprietăți imunogene
 Efect pirogen
 Induce leziuni cardiace granulomatoare
 Implicat în reacții inflamatorii
 Membrana citoplasmatică
 Reacționează încrucișat cu sarcolema fibrelor miocardice,
membrana bazală a glomerulului renal
o Antigenele de virulență
 Factori de colonizare – asigură aderența bacteriei la celulele gazdă
 Acidul lipoteichoic
o Traversează peptidoglicanul și ajunge pe suprafața
celulei bacteriene
o Interacționează cu grupările hidrofobe ale celulei gazdă
 Proteina M
o Se atașează la receptorii specifici ai gazdei
 Proteina F
o Se leagă la fibronectina celulelor gazdă
 Factori antifagocitari
 Proteina M
o Împiedică interacțiunea bacteriei cu celulele fagocitare
prin mecanism fizic – repulsie electrostatică și biochimic
– blocarea căii alternative a complementului
 Capsula de acid hialuronic
o Efect antifagocitar direct sau prin potențarea efectului
proteinei M
 C5a peptidaza

59
 o Inhibă fagocitoza prin eliminarea efectului chemotactic
al factorului C5a
 Factori de invazie
 Streptokinaza
o Transformă plasminogenul în plasmină – previne
formarea barierei de fibrină
o Imunogenă
o Produsă de grupele A, C, G
o Preparate purificate se administrează intravenos pentru
tratamentul trombozelor venoase sau infarctului
miocardic acut
 Streptodornaza – dezoxiribonucleaza
o Depolimerizează ADN-ul rezultat din distrugerea
leucocitelor
o 4 tipuri antigenice – A, B, C, D
o Tipul B este produs în cantități mari de S. pyogenes
 Hialuronidaza
o Degradează acidul hialuronic din cimentul intercelular

 Alte enzime
o Difosfopiridindinucelotidaza
 Enzimă cu efect leucotoxic produsă de anumite
serotipuri nefritogene de S. pyogenes
o Neuroaminidaza
o Proteinaze
o Esteraze
 Toxine citolitice
 Streptolizina O
o Oxigen labilă și antigenică
o Efect litic față de celulele eucariote – hematii
o Leucotoxică, cardiotoxică și letală după inocularea la
animal
 Streptolizina S
o Oxigen stabilă și neantigenică
o Efect citolitic și leucotoxic
o Responsabilă de caracterul β-hemolitic al coloniilor pe
geloză-sânge incubată aerob
o Unele culturi nu produc streptolizina S – cultivă în
aerobioză sub forma coloniilor α-hemolitice
 În anaerobioză sau la presiuni reduse ale
oxigenului formează colonii β-hemolitice
 Toxina eritrogenă
 Prezintă 3 variante antigenice
o A – 80% din tulpini
o B
o C
 Nu imunizează încrucișat
 A și C sunt produse prin conversie lizogenică
 Răspunzătoare de erupția din scarlatină
 Efecte biologice
60
 o Pirogen
o Antifagocitar
o Necrotic pentru țesut miocardic și hepatic
o Efect mitogen policlonal asupra Ly T
 Ocazional poate fi produsă de streptococi C, G
- Patogenitate naturală și patogenie
o Streptococcus pyogenes determină infecții acute și boli poststreptococice
o Infecții acute nespecifice
 Angina eritematoasă sau eritemato-pultacee
 Cea mai frecventă formă de manifestare a infecției streptococice
 Se manifestă prin febră, disfagie, amigdale hipertrofice
congestive, frecvent cu exsudat purulent în cripte
 Otite, sinuzite sau adenite
 Flegmom amigdalian și celulită difuză a planșeului bucal, infecții
invazive, bacteriemice și septicemice
 Impetigo
 Infecții ale tegumentului lezat
 Febră puerperală
 Vaginite
 Bacteriemii
 Alte infecții invazive
 Pneumonii
 Endocardite
 Meningite
 Peritonite
o Infecții acute specifice
 Scarlatina
 Infecție streptococică faringiană cu o tulpină eritrotoxigenă la o
persoană care nu posedă anticorpi antitoxici
 Simptomatologie sistemică a bolii
o Exantem micropapulos eritematos cu paloare
circumorală
o Enantem peteșial pe palatul moale sau dur
o Limbă zmeurie
 Erizipelul
 Dermo-epidermită edematoasă cu reacție inflamatorie bine
reprezentată prin mecanism infecțios și alergic, însoțită de
febră, stare toxică
 Leziunea cutanată – placard eritematos cu margini bine
delimitate la față, trunchi sau membre
 Tratament cu penicilină
 Sindromul șocului toxic streptococic
 Febră, erupție tegumentară eritematoasă cu descuamare tardivă,
hipotensiune arterială, insuficiență multiorganică
 Se evidențiază toxina în sânge
o Boli poststreptotocice – apar în infecții cu S. pyogenes prin sensibilizare la
antigene streptococice și autoantigene
 Reumatism articular acut – febră reumatismală

61
  Poate să apară după o infecție streptotocică faringiană aparentă
sau inaparentă, netratată
 Evoluează cu febră, poliartrită migratorie nesupurativă
 Perivascular se dezvoltă mici granuloame – noduli Aschoff –
generează țesut cicatricial ce deformează valvele cardiace
 Caracteristici tulpini reumatogene:
o Afinitate pentru mucoasa faringiană
o Bogate în proteina M
o Lipsite de FOS
o Epitopi comuni cu țesutul cardiac
 Glomerulonefrită acută
 Hematurie, proteinurie, retenție azotată, hipertensiune arterială
 Coreea Sydenham
 Eritemul nodos
- Imunitatea
o Anticorpi protectori – anti proteină M – au specificitate de tip și efect
opsonizant
 Titrul crește lent dar persistă toată viața
o Anticorpii anti-eritrotoxină – proteajează față de eritemul scarlatinos
o Anticorpii anti-MAP, anti-polizaharidul C sau față de antigene extracelulare –
nu au rol protector
- Diagnosticul de laborator
o Microscopia
 Utilă în cazul prelevatelor din zone normal sterile
 Evidențiază cocii sferici gram pozitivi, în diplo sau scurte lanțuri
o Izolarea
 Se face pe plăci de geloză cu 5% sânge incubate aerob 24-48 ore la
37oC
 Pentru creșterea sensibilității depistării se utiliează incubarea în
anaerobioză
o Identificarea
 Pe baza caracterelor de cultivare și microscopice
 Testul de sensibilitate la bacitracină – diferențiază S. pyogens –
sensibil, de alți streptococi beta-hemolitici – rezistenți
 Specificitatea crește când se testează și sensibilitatea la
sulfametoxazol-trimetroprim – S. pyogenes este rezisten
 Identificarea definitivă constă în evidențierea polizaharidului cu
specificitate de grup A
 Reacții de precipitare, latexaglutinare sau coaglutinare
o Diagnostic serologic
 Criteriu pentru confirmarea suspiciunii clinice de RAA sau GNA
 Determinarea titrului anticorpilor față de:
 Exoenzime streptococice
 Polizaharidul C cu specificitate pentru grupul A
 MAP
 Dozarea anticorpilor neutralizanți anti-SLO (ASLO) – cel mai bine
standardizat
 Titru ASLO > 200 U/mL – infecție streptococică recentă
 Titrarea antistreptodornazei B - > 240 U/mL
 Titrarea streptokinazei - > 160 U/mL
62
- Elemente de terapie etiotropă
o Streptotoccus pyogenes este deosebit de sensibil la penicilină – antibioticul de
elecție folosit în tratamentul infecțiilor streptococice
o Nu este necesară antibiogramă
o Pacienții sensibilizați la penicilină sunt tratați cu eritromicină, claritromicină,
sau azitromicină – sub controlul antibiogramei
o Explicații persistență S. pyogenes în exsudatul faringian
 Administrare incorectă a antibioticului
 Recontaminare
 Inactivarea in situ a penicilinei prin β-lactamaze
 Tulpini tolerante la penicilină
- Epidemiologie
o Omul – singurul rezervor pentru S. pyogenes
o Surse de infecție – bolnavii sau purtătorii sănătoși
o Transmiterea se face prin picături Flugge, salivă, contact cu leziunile cutanate
- Profilaxie
o Episod epidemic – o doză de penicilină G urmată de benzatinpenicilină
o Profilaxie complicațiilor poststreptococice
 Profilaxia primară – tratamentul corect al infecțiilor acute
 Profilaxia secundară – adminstrarea de benzatinpenicilină la interval de
3 săptămâni

Streptococii de grup C și G

- Grupul C include
o Streptococcus equi subsp. Equi
o Subsp. Zooepidemicus
o Streptococcus dysgalactiae subsp. Dysgalactiae
o Subsp. Equisimilis
- Grupul G
o Streptococcus canis
- Au caractere microscopice, de cultivare, factori de virulență și patogenitate
asemănătoare cu S. pyogenes
- Pot fi sensibili la bacitracină și sulfametoxazol-trimetoprim
- Produc ocazional eritrotoxină, foarte rar scarlatină și sindromul șocului toxic
- Nu produc complicații poststreptococice
- Sensibili la penicilina G

Streptococii de grup D

- Trei specii
o S. bovis
o S. equinus
o S. suis
- Găzduiți în microbiota intestinală a animalelor
- S. bovis și S. suis – condiționat patogene
- Amino- și ureidopenicilinele sunt mai active decât penicilina G asupra streptococilor
grup D – efect bacteriostatic

Streptococul de grup B – Streptococcus agalactiae

63
- Streptococ piogen animal – determină mastita bovideelor
- Ocazional găzduit de om în vagin, intestin și orofaringe
- Microscopic
o Asemănător streptococului de grup A
- Cultivă pe geloză-sânge – colonii translucide
o Înconjurate de o zonă îngustă de hemoliză incompletă
o Pot fi alfa sau nehemolitice
- Factor esențial de virulență – capsula polizaharidică
o Este antifagocitară
- Proteina B sau factorul CAMP
o Exoproteină care completează liza eritrocitelor de oaie expuse beta-lizinei
stafilococice sau alfa-lizinei Clostridium perfrigens
o Poate lega fragmentul Fc al IgG și Ig M – efect antifagocitar
- Hemolizina
- Alți factori de virulență
o C5a peptidaza
o Proteine M-like
o Hialuronidaza
- Infecții precoce ale nou-născutului
o Prematurii și nou născuții mamelor cu complicații obstetricale prezintă risc
major pentru aceste iecții
o Colonizarea poate avea loc in utero sau în timpul travaliului
o Infecții pulmonare, detresă respiratorie și evoluție septicemică
- Infecții tardive
o Evoluează ca meningită purulentă
- Infecțiile adultului
o Infecții urinare, endocardite infecțioase, meningite, celulite
- Este sensibil la penicilină
o CMI de 10 ori mai mare decât pentru S. pyogenes
o Aminopenicilinele sunt mai active – este utilizată în asociere cu aminoglicozid
- Sursa de infecție este umană
- Profilaxie
o Vaccin polizaharidic capsular
o Perfuzie de ampicilină în cursul travaliului
o Administrarea ampicilinei la nou-născut

Streptococcus pneumoniae

- Habitat
o Mucoasa tractului respirator superior
o Poate coloniza mucoasa genito-urinară sau intestinală
- Caractere microscopice
o Coci gram-pozitivi ovali, lanceolați sau în flacără de lumânare
o Așezați în pereche, privindu-se prin extremitățile bombate
o Se pot dispune în scurte lanțuri
o Se poate evidenția capsula polizaharidică prin colorația Gram, albastru de
metilen sau tuș de India
- Caractere de cultivare
o Cultivă pe medii îmbogățite cu sânge, ser, lichid de ascită sau glucoză

64
 o Sunt carboxifili
o La 37oC cultura apare în 18-24 ore
o Pe geloză-sânge formează colonii S înconjurate de o zonă de alfa-hemoliză
o Tulpinile cu capsulă formează colonii mucoide care suferă în centru o
deprimare – aspect crateriform din cauza autolizei
o Tulpinile necapsulate formează colonii R
- Rezistența în mediul extern
o Mor repede în condiții de uscăciune, la temperatura camerei, după expunere la
lumină
- Structura antigenică
o Polizaharidul C – substanța C conține acid teichoic
 Are specificitate de specie
 Este diferit de polizaharidul de grup Lancefield
o Poate precipita proteina C reactivă – activează complementul
o Antigenul capsular polizaharidic
 Permite clasificarea
o Proteina M
 Diferită de proteina M a S. pyogenes
 Specificitate de tip independentă de polizaharidul capsular
- Factori de virulență
o Capsula polizaharidică
 Factor major de virulență
 Efect antifagocitar
o Pneumolizina
 Eliberată prin autoliză
 Asemănătoare SLO – își pierde activitatea prin oxidare
 Efect hemolitic, leucolitic și dermonecrotic
 Ireversivil inactivată de colesterol
 Imunogenă în perioada infecției
o IgA1 proteaza
 Endopeptidază ce clivează IgA1
o Alți factori:
 Hialuronidaza
 Neuroaminidaza
 C5a peptidaza
- Patogenitatea naturală și patogenie
o Pneumococul este o bacterie condiționat patogenă
o Riscul infecției apare la purtătorii nasofaringieni de tulpini capsulate sau la
persoane expuse contaminării cu asemenea tulpini
o Clasificare infecții pneumococice:
 Infecții acute ale tractusului respirator inferior
 Bronșite
 Pneumonii
 Infecții ale cavității conecte tractusului respirator superior
 Sinuzite
 Otite medii acute
 Mastoidite
 Alte infecții
 Meningite
 Endocardite

65
  Peritonite
 Artrite septice
o Pneumonia pneumococică
 Simptome:
 Frison
 Febră
 Tuse cu expectorație ruginie
 Junghi toracic
 Acumulare intraalveolară de exsudat
 La unii pacienți pneumonici este posibilă apariția unei glomerulonefrite
acute prin mecanism de sensibilizare de tip III
o Endocardita pneumococică
o Peritonita pneumococică
- Imunitatea
o Asigurată de anticorpi opsonizanți anticapsulari
- Diagnostic de laborator
o Bazat pe depistarea bacteriei sau antigenului polizaharidic capsular
o Se poate examina: puroi otic, LCR, sânge, exsudat pleural, puroi peritoneal
o Hemoculturile sunt frecvent pozitive în cazul pneumoniilor și meningitelor
pneumococice
o Microscopia directă
 Evidențiază caracterele pneumococilor – diplococi ovali, gram-pozitivi,
capsulați
o Izolarea
 Se face pe geloză-sânge după 24 de ore de incubare în atmosferă 5-10%
CO2
o Identificarea
 Se face pe baza caracterelor de cultivare și microscopice
 Sensibilitatea la optochin
 Solubilitate în bilă – autoliză
 Izolarea a peste 106 UFC pneumococi/mL spută este semnificativă
clinic
- Elemente de terapie etiotropă
o Este necesară antibiogramă
o La tulpinile cu rezistență joasă se folosește penicilina
o Infecțiile cu tulpini cu rezistență înaltă se tratează cu cefalosporine de a II-a
generație – cefuroximă sau a III-a – ceftriaxonă, cefotaximă sau carbapeneme
sau glicopeptide
- Epidemiologie
o Infecțiile pneumococice evoluează endemic
o Este indicată vaccinarea

Streptococii viridans (orali)

- Reunesc mai multe specii încadrate în grupele filogenetice anginosus, mitis, mutans,
salivarius
- Denumirea de viridans vine de la caracterul alfa-hemolitic al colniilor
- Colonizează mucoasa faringiană, cavitatea orală, intestinul, tractul genito-urinar,
conjunctiva și tegumentul
- Importanță medicală

66
 o Implicare în cariogeneză
o Principalii agenți etiologici ai endocarditelor infecțioase
 Această afecâiune apare la pacienții cu leziuni valvulare cardiace ca
urmare a fixării în trombii valvulari de bacterii accidental patogene
 Streptococii aderă la endoteliul valvular prin asocierea acidului
lipoteichoic cu fibronectina celulei gazdă
 Dextranul streptococilor oferă nutrienți și protecție față de acțiunea
antibioticelor
o Pot determina bacteriemii și septicemii la cei aflați sub terapie anticanceroasă

Genul enterococcus

- Cuprinde 19 specii din care 3 sunt mai frecvente la om

o E. Faecalis
o E. Faecium
o E. Durans
- Habitează mucoasa intestinală, genito-urinară și ocazional faringele
- Sunt coci ovali, gram-pozitivi așezați în diplo și scurte lanțuri
- Facultativ anaerobi
- Catalază-negativi
- Puțin exigenți nutritiv
- Cultivă optim la 35-37oC
- Pe geloză-sânge formează colonii αβ sau nehemolitice
- Pot cultiva în bulion cu 6,5% NaCl
- Sunt bacterii condiționat patogene
- Pot determina:
o Singuri
 Infecții urinare
 Endocardite infecțioase
 Meningite
o În asociere și enterobacteriacee și bacterii anaerobe
 Peritonite
 Infecții biliare
 Abcese hepatice
- Penicilinele de biosinteză au efect bacteriostatic asupra enterococilor
- Aminopenicilinele și ureidopenicilinele sunt mai active
- Enterococii sunt natural rezistenți la
o Cefalosporine
o Sulfamide
o Lincosamide
o Sinergistine
- În endocardite este indicată asocierea aminopenicilie+aminoglicozide
- În infecții urinare se administrează nitrofurantoin și fluorochinolone
- Rezistența la peniciline se exprimă prin:
o Producerea de beta-lactamază
o Modificarea afinității PLP5
- Pentru tulpinile rezistente la penicilină se folosesc glicopeptide
- 2 tipuri rezistente la glicopeptide
o vanA – rezistente la vancomicină și teicoplanină
o vanB – rezistente la vancomicină

67
- În acest caz se folosește dalfopristină + quinopristină

NEISSERIILE ȘI MORAXELELE

- Neisseriile sunt diplococi cu fețele adiacente aplatizate – aspect boabe de cafea

o Imobili
o Gram negativi
o Strict aerobe
o Ozidazo și catalazo-pozitivi
o Clasificare
 Pretențioase nutritiv / nepretențioase nutritiv
 Care produc pigment galben-verziui / nepigmentogene
- Strict patogene sunt N. meningitidis și N. gonorrhoeae
- Celelalte fac parte din microbiota indigenă a mucoasei orofaringiene, urogenitale și
conjuctivale
o Au virulență limitată
o Produc infecții doar la gazda imunocompromisă
- În prelevate patogene, speciile patogene apar predominant intracelular – în citoplasma
fagocitelor
- Neisseriile pretențioase nutritiv
o Ex: N. meningitidis și N. gonorrhoeae
o 37oC cu 5-10% CO2
o Medii îmbogățite
o Meningococii sunt mai puțin pretențioși decât gonococii și pot cultiva pe
geloză sânge
- Neisseriile nepretențioase nutritiv
o Cultivă pe medii simple – 37oC
o Pe medii îmbogățite cultivă la temperatura camerei

Neisseria gonorrhoeae

- Habitat
o Omul – singura gazdă naturală
o Poate coloniza mucoasa uretrală, endocolul uterin, mucoasa faringiană
- Caractere microscopice
o Tipice ale genului
- Caractere de cultivare
o Pretențioasă nutritiv
 Influențată negativ de uscăciune și acizi grași
 În mediile fără sânge se adaugă amidon solubil
o Atmosferă umedă suplimentată cu CO2 este necesară creșterii
o Coloniile sunt mici, S, strălucitoare și translucide
- Rezistența la mediul extern
o Sensibilă la temperaturi joase și uscăciune
o Adaptată la transmiterea intimă, sexuală
- Structura antigenică
o Variația antigenică a porinelor membranei externe permite diferențierea în 16
serotipuri
- Factori de virulență
o Structura externă este acoperită de o capsulă adevărată

68
 o Prezintă pili – formați din subunități proteice repetate – pilină
 Pilina prezintă:
 O regiune constantă – la capătul amino-terminal
 O regiune hipervariabilă – la capătul carboxi-terminal
o Lipsa imunității la reinfecție se datorează parțial variației antigenice a pilinei
o Alți factori de virulență
 Proteina Por
 Este o porină
 Împiedică fuziunea fagolizosomilor în neutrofile
 Proteina Opa
 Mediază atașarea la celulele eucariote
 Proteina Rmp
 Protejează alte antigene de suprafață de acțiunea bactericidă a
anticorpilor
 Proteina de legare a transferinei
 Proteina de legare a lactoferinei
 Proteina de legare a hemoglobinei
 LOS – lipooligozaharid – activitate endotoxică
 Proteaza IgA1
o Alte clase de proteine sunt prezente în membrana externă
 Proteinele Por, PorA și PorB – porine care formează canale în
membrana externă
 Tulpinile care exprimă PorA sunt rezistente la activitatea
bactericidă a serului
- Patogenitate naturală și patogenie
o Gonococii se atașează de celulele mucoasei genitale, penetrează în celule și se
multiplică și apoi traversează celulele spre spațiul subepitelial unde produce
infecția
 Pilii au rol în atașarea inițială
 LOS stimulează răspunsul inflamator și eliberarea TNF-α
o Infecții genitale – gonoree, blenoragie
 La bărbat - se manifestă cu uretrită acută
 La femeie – se localiează cu predilecție la nivelul endocolului
 Infecția evoluează asimptomatic
o Infecții diseminate
 Septicemie
 Artrită supurată a pumnului
 Endocardită
o Alte boli
 Peritonită cu perihepatită – sindromul Fitz-Hugh-Curtis
 Conjunctivă purulentă
 Gonoree anorectală
- Imunitatea
o Anticorpii formați sunt predominant IgG3
o Apar anticorpi împotriva pilinei, proteinei Opa și LOS
o Anticorpii anti-LOS activează complementul
o Anticorpii IgG și anticorpii IgA1 secretori împotriva Rmp pot bloca aceste
antigene
o Regiunea variabilă a pilinei este porțiunea imuno-dominantă a moleculei
- Diagnosticul de laborator

69
 o Microscopia
 Se folosește frotiu colorat cu albastru de metilen
 Se poate folosi și frotiu colorat Gram pentru diagnosticul precoce al
artritei purulente
o Cultivarea
 Probele genitale, rectale și faringiene trebuie inoculate pe medii
selective și pe medii neselective
 Unele tulpini sunt inhibate de vancomicină
o Identificarea
 Identificarea preliminară se face pe baza izolării de diplococi gram-
negativi oxidază-pozitivi
 Cresc pe geloză-ciocolată sau pe medii selective pentru neisserii
patogene
 Identificarea definitivă este biochimică
o Sonde de acizi nucleici
 Folosite pentru depistarea gonococilor
 Sensibile, specifice și rapide
- Elemente de terapie etiotropă
o Penicilina nu mai este antibiotic de elecție din 3 motive:
 Concentrația de penicilină necesară a inhiba N. gonorrhoeae a crescut
 Apariția rezistenței la penicilină mediată de β-lactamaze
 Apariția rezistenței mediate cromosomal
 Extinsă la tetracicline, eritromicină și aminoglicozide
o Terapia de elecție este cu ceftriaxonă în doză unică
 Asociere cu doxiciclină sau azitromicină pentru prevenția uretritelor
post-gonococice
- Epidemiologie
o Rezervorul major – persoanele cu infecție asimptomatică și pacienții
simptomatici
o Transmitere predominant sexuală
o Nou născuții se infectează în canalul de naștere
o Infecția gonococică evoluează endemic
- Profilaxia
o Nu există vaccin eficient
o Instilarea conjuctivală a soluției de nitrat de argint 1% la nivelul conjunctivei
o Educație sexuală

Neisseria meningitidis

- Habitat
o Omul – singura gazdă naturală
o Diplococ gram-negativ capsulat – poate coloniza nasofaringele indivizilor
sănătoși
- Caractere microscopice
o Tipice ale genului
- Caractere de cultivare
o Pe geloză- ciocolat sau geloză-sânge formează colonii transparente,
nepigmentare
o Creșterea este stimulată în atmosferă umedă cu 5% CO2
o Izolatele capsulate formează colonii mucoide

70
- Rezistență în mediul extern
o Moare la temperaturi joase, uscăciune
- Structura antigenică
o 13 subgrupe
 Mai frecvente A, B, C, X, Y, W135
o Antigenul polizaharidic B este identic cu antigenul capsular al E. Coli K1
- Factori de virulență
o Pilii – permit colonizarea nasofaringelui
o Capsula polizaharidică – rol antifagocitar
o Endotoxina LOS – mediază majoritatea manifestărilor clinice
o IgA proteaza
o Pot supraviețui intracelular în absența imunității umorale
- Patogenitate naturală și patogenie
o Poarta de intrare este rinofaringele
o Majoritatea sunt infecții asimptomatice
o Receptivitatea gazdei este dependentă de:
 Absența anticorpilor bactericizi IgM și IgG – acționează în cooperare
cu complementul
 Inhibiția acțiunii bactericide a serului prin fragmente blocante de IgA
 Deficite congenitate în sinteza factorilor C5, C6, C7 și C8
o Meningita cerebro-spinală
 Complicația unei bacteriemii neobservate
 Simptome
 Cefalee
 Semne meningeale
 Febră
 Vărsături
 Este necesară instituirea tratamentului prompt cu antibiotice
 Tratamentul tardiv este urmat de sechele – retard mental
o Septicemia
 Se produce tromboza vaselor mici – infiltrat hemoragic perivascular în
tegument și țesuturi
 În cazuri grave apar necroze ale tegumentului și țesuturilor moi
 Evoluează rapid mortal prin coagulare intravasculară masivă cu șoc
endotoxinic meningococic și distrugerea bilaterală a glandelor
suprarenale – sindrom Waterhouse-Friederichsen
o Alte sindroame
 Rinofaringită
 Otită medie
 Conjunctivită
 Infecții tract respirator
 Pericardită
- Imunitatea
o Infecția meningococică apare în absența anticorpilor specifici împotriva
capsulei polizaharidice și altor antigene bacteriene
o Sugarii sunt inițial protejați de anticorpi materni
o Activitatea bactericidă necesită acțiunea complementului
o Imunitatea este mediată în primul rând umoral
- Diagnosticul de laborator
o Cele mai utile produse patologice sunt sângele și LCR-ul

71
 o În sedimentul LCR se observă reacție inflamatorie intensă cu
polimorfonucleare și diplococi gram-negativi intra și extracelulari
- Elemente de terapie etiotropă
o Terapia de primă intenție este cu cefalosporine – ceftriaxonă sau cefotaxim
o Din momentul stabilirii etiologiei, tratamentul de elecție este penicilina G
o Alte antibiotice cu penetrabilitate bună în LCR – cloramgenicol sau
rifampicină
 Se utilizează sub controlul antibiogramei
- Epidemiologie
o Rezervorul de infecție este omul
o Transmitere prin picături Flugge
o Cea mai mare incidență a infecției se observă la copii mai mici de 5 ani
o Meningita și meningococcemia sunt cel mai frecvent produse de serotipurile B
și C
 Pneumonia de serogrupele Y și W135

- Profilaxie
o Sterilizarea preventivă a purtătorilor cu rifampicină sau spiramicină – indicată
în colectivitățile închise
o Profilaxia cu o sulfonamidă pentru persoanele expuse la tulpini sensibile
o Vaccinarea este utilizată pentru subgrupele A, C, Y și W135
 Polizaharidul de grup B este slab imunogen – nu este vaccin

Genul Moraxella

- Genul este subîmpărțit în 2 subgrupuri

o Subgenul Moraxella – 6 specii
 M. lacunata
 M. nonliquefaciens
 M. osloensis
o Subgenul Branhamella – 4 specii
 B. Catarrhalis
- Genul Moraxella reunește cocobacili groși cu tendință la forme cocoide
o Gram-negativi
o Așezați în perechi sau lanțuri scurte
o Imobili
o Necapsulați
o M. osloensis dezvoltă forme bacilare subțiri sau filamentoase
o Strict aerobe, azaharolitice
o Oxidază și catalază pozitive
- Subgenul Branhamella se prezintă ca diplococi gram-negativi asemănători naisseriilor
- Cultivă optim la 35oC
- Pe geloză sânge majoritatea culturilor sunt nehemolitice
- Subgenul Moraxella curpinde bacterii pretențioase nutritiv – necesită medii îmbogățite
o Creșterea cea mai bogată apare pe geloză-ciocolat
- B. Catarrhalis
o Nepretențioasă nutritiv – cultivă pe medii simple la temperatura camerei
- Sunt bacterii comensale care colonizează mucoasele – în special tractusul respirator
superior

72
- Speciile cu interes medical sunt condiționat patogene și determină infecții oculare sau
respiratorii benigne
- Subgenul Moraxella este sensibil la peniciline, cefalosporine, aminoglicozide,
tetracicline, rifampicină, polimixine
- Peste 90% din speciile Branhamella catarrhalis sunt rezistente la penicilină prin
producerea de β-lactamaze
o Se folosește asociația amoxicilină + acid clavulanic și cefalosporine orale
rezistente la β-lactamaze

COCOBACILI GRAM-NEGATIVI

Genul Haemophilus

- Genul Haemophilus reunește meci bacili gram negativi, pleomorfi

o Imobili
o Nesporulați
o Facultativ anaerobi și carboxifili
o Dependenți de factorii de creștere X și/sau V prezenți în sânge
 Factorul X – hemina
 Factorul V – nicotinamiddinucleotid (NAD)
 Speciile care necestită doar acest factor sunt individualizate prin
prefixul para-
- Numai 2 specii sunt patogene primare
o H. Aegyptius - conjunctivită
o H. Ducreyi – pentru organele genitale

Haemophilus influenzae

- Habitat
o Colonizează tractusul respirator
- Caractere microscopice
o Bacil sau cocobacil scurt care se colorează slab gram negativ
o La unele culturi poate fi observată capsulă
o În frotiurile din LCR apare polimorf
o În frotiurile din spută predomină formele bacilare fine – dispoziție în bancuri d
pești
- Caractere de cultivare
o Cultivă pe medii care conțin factorii X și V – geloza cu sânge ciocolat, la 37oC
favorizat de 5-10% CO2
o Colonii mici, rotunde, convexe, translucide
o Pe geloză sânge cultivă numai în prezența Staphylococcus aureus – îi pune la
dispoziție factorul V – fenomen de satelitism
o Identificarea preliminară se bazează pe demonstrarea necesităților pentru
factorii de creștere X și V, dependența de CO2 și caracterul hemolitic al
coloniilor
o Identificarea definitivă de face biochimic
- Rezistența la mediul extern
o Uscarea îl omoară rapid
o Distrus la 56oC în 30 min și prin dezinfectantele obișnuite
o Viabilitate mai bună la temperatura camerei

73
- Structură antigenică
o Prezintă capsulă, fimbrii, LPS, proteine ale membranei externe
o 6 tipuri de antigene capsulare, a-f
 Capsula de tip b dă reacții încrucișate cu Streptococcus pneumoniae, S.
pyogenes, Stahpylococcus aureus, S. epidermidis, Enterococcus
faecium și Escherichia coli K1
o H. Influenzae tip b din nasofaringe exprimă fimbrii
 Cele din sânge și LCR nu prezintă fimbrii
- Factori de virulență
o Caracterul invaziv este dat de capsulă serotipului b
o Capsula ajută colonizarea și este factor major de virulență pentru boala
invazivă – protejează bacteria de fagocitoză și de liza mediată prin complement
o LPS și fimbriile sunt importante pentru colonizare, dar nu pentru caracterul
invaziv
o Hemocina – bacteriocină – asociată cu tulpinile de tip b
o La tulpinile necapsulate de H. Influenzae fimbriile și proteinele membranei
externe P2 sunt factori majori de virulență
- Patogenitate naturală și patogenie
o Tulpinile necapsulate colonizează tractusul respirator superior la om din
primele luni de viață
 Pot detemina otite medii, sinuzite și infecții ale tractusului respirator
inferior în condiții de depresie a transportului mucociliar
o Adezinele mediază colonizare orofaringelui și epiteliului respirator
o Componentele peretelui celular bacterian afectează funcția cililor
- Imunitatea
o Anticorpii față de capsula din poliribitol fosfat a serotipului b stimulează
fagocitoza și activitatea bactericidă mediată de complement
 Acești anticorpi se dezvoltă ca urmare a infecției naturale, vacinării sau
transportului pasiv de anticorpi materni
o Riscul de meningită și epiglotită este crescut la pacienții fără anticorpi anti
PRP, deficienți de complement sau cei splenectomizați
- Diagnosticul de laborator
o Produse prelevate – LCR, sânge, spută
o 107 UFC/mL LCR la pacienții cu meningită netratată
o Hemocultura se face pentru diagnosticul epiglotitei, celulitei, artritei,
pneumoniei
o Microscopia
 Pe frotiul colorat gram se urmărește prezența cocobacililor gram-
negativi dispuși în bancuri de pește
 Nu există contrast între bacterii și fondul preparatului
 Se folosește colorația Wayson – bacteriile apar albastru închis și
celulele inflamatorii albastru deschis sau purpurii
o Izolarea
 Se folosește geloză-ciocolat
 Coloniile se dezvoltă la 24 ore
 H. Influenzae cultivă mai bine în flacoanele de hemocultură incubate
anaerob – în aceste condiții nu necesită factor X
- Elemente de terapie etiotropă
o Rezistență la ampicilină prin producere de beta-lactamază sau modificarea
proteinelor de legare a penicilinelor

74
 o Infecțiile severe sunt tratate parenteral cu cefotaximă sau ceftriaxonă
o Infecțiile mai puțin severe pot fi tratate cu ampicilină
 Pentru tulpinile rezistente se folosesc aminopeniciline + inhibitori de
beta-lactamază, cefalosporine din generația a 2-a sau a 3-a,
azitromicină sau o fluorochinolonă
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție sunt bolnavii sau purtătorii sănătoși de H. Influenzae tip b
o Transmitere prin picături Flugge
o Infecția în primele 2 luni de viață este rară
- Profilaxie
o Imunoprofilaxie
 Eficiența vaccinului a fost obținută prin conjugarea PRP cu o proteină
carrier: anatoxina tetanică sau difterică
o Chimioprofilaxia
 Rifampicina este folosită pentru prevenire și eradicarea colonizării la
purtători

Alte specii de Haemophilus

- Haemophilus ducreyi
o Cauzează șancrul moale – boală cu transmitere sexuală în zonele tropicale și
subtropicale
 Se manifestă cu ulcerație genitală pe fond de edem și însoțită de adenită
regională dureroasă
o Lasă imunitate de scurtă durată
o La analiză se observă cocobacili gram-negativi colorați bipolar și dispuși în
lanțuri
o Uzual asociat cu bacterii piogene
o Dependent numai de factorul X
o Tratament cu ceftriaxonă sau sulfametoxazol-trimetoprim ori eritromicină
- Haemophilus haemolyticus
o Cauzează infecții benigne ale tractului respirator superior
- Haemophilus parainfluenzae
o Poate determina endocardite infecțioase și uretrite
- Haemophilus aphrophilus
o Comensal ubicuitar al orofaringelui

Grupul bacterian HACEK

- HACEK este acronimul unui grup bacterian format din cinci specii:
o Haemophilus aphrophilus
o Actinobacillus actinomycetemcomitans
o Cardiobacterium hominis
o Eikenella corrodens
o Kingella kingae
- Toate sunt bacili sau cocobacili facultativ anaeorbi și carboxifili
o Kingella nu este dependentă de concentrații crescute de CO2
o Actinobacillus actinomycetemcomitans – preferențial aerob sau microaerofil
- Pretențioși nutritiv, au creștere lentă în primoculturi
- Nu cresc pe medii uzuale

75
- Haemophilus aphrophilus și Actinobacillus actinomycetemcomitans – constituenți ai
plăcii dentare supra- și subgingivale
o H. Aphrophilus poate produce endocardite și pneumonii
o A. actinomycetmcomitans implicat în etiologia bolii parodontale juvenile
- Celelalte specii sunt găzduite în nasofaringe și orofaringe
o Au potențial patogen redus
- Reunirea acestor specii în grupul HACEK subliniază capacitatea lor de a produce
endocardite infecțioase ale valvelor cardiace native sau protezate
- Pentru tratamentul endocarditelor determinate de bacterii ale grupului HACEK
antibioticul de elecție este ceftriaxona
o Ca alternativă se folosesc ampicilina + gentamicina

Genul Bordetella

- Bordetelele sunt mici cocobacili gram-negativi imobili sau mobili cu flageli peritrichi
o Nesporulați
o Strict aerobi
o Exigențe nutritive diferite în funcție de specie
o Relativ inerți metabolic
- 6 specii
- Principalul patogen uman este B. Pertissis

Bordetella pertussis

- Habitat
o Găzduită numai de om ca agent etiologic al tusei convulsive
- Caractere microscopice
o În prelevate patologice și primoculturi apare ca mici cocobacili gram-negativi
dispuși izolat sau în perechi, rar în scurte lanțuri
o În subculturi devin polimorfi, bacilari sau filamentoși
o Fixează colorantul bipolar
o Pot prezenta incluziuni colorate metacromatic cu albastru de toluidină
- Caractere de cultivare
o Mediul clasic Bordet-Gengou – geloză cu extract glicerinat de cartof și 30%
sânge defibrinat de iepure – se utiliza în trecut
o În prezent se folosește geloză cu cărbune activat și sânge de cal
o În primoculturi coloniile sunt mici, S, convexe, negre, cu suprafață perlată și
consistență untoasă
o În subculturi coloniile devin alb-cenușii
- Rezistența în mediul extern
o Moare în 2 ore la temperatura camerei și în 60 min dupe expunere la lumină
solară
- Structură antigenică
o Antigene capsulare polizaharidice
o Aglutinogene proteice de membrană externă
o Lipopolizaharidul este comun tulpinilor S și R
- Factori de virulență
o 5 factori codificați de locusul genetic bvg – Bordetella virulence genes
o Hemaglutinina filamentoasă
 Asigură adezivitatea la cilii epiteliului respirator

76
 o Toxina pertussis
 Toxină A-B
 Peptidul B este ligant la receptori membranari și mitogen nespecific al
Ly T citotoxice și T supresoare
 Polipeptidul A are triplu efect
 Activator al adenilat ciclazei membranare
 Sensibilizare la histamină
 Hipersecreție de insulină
 Adenilat ciclaza calmodulin-dependentă
 Stimulează secreția epiteliului respirator, îl permeabilizează
pentru toxina pertussis
 Inhibă funcția fagocitelor
 O dermatoxină necrotică
 O hemolizină
o Fimbriile și o citotoxină traheală care inhibă sinteza ADN în celulele ciliate
sunt codificate de gene din afara locusului bvg
o LPS contribuie și el la lezarea celulelor epiteliului respirator
- Patogenitatea naturală și patogeneză
o B. Pertissis aderă la epiteliul respirator prin fimbrii
o Fixarea este stabilizată prin hemaglutinina filamentoasă și toxina pertussis
o După o incubație de 2 săptămâni, boala evoluează în 3 stadii
 Cataral
 Catarul respirator și tusea sunt necaracteristice
 Bolnavii sunt foarte contagioși
 Convulsiv
 Tuse spasmodică, epuizantă, asociată cu cianoză, vărsături,
convulii, edem palpebral și congestie conjunctivală
 De convalescență
o Boala se complică prin suprainfecții cu bacterii care se coafează cu
hemaglutinină filamentoasă
 Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus
o Complicație rară – encefalita
- Imunitate
o Anticorpii IgA secretori anti-hemaglutinină filamentoase și anti-toxină
pertussis sunt protectori
o La eliminarea bacteriei din pulmoni intervine și răspunsul celular
- Diagnosticul de laborator
o Prelevatul de elecție este tamponul nasofaringian recoltat pernasal
o Pentru izolare se folosește mediu selectiv cu cefalexină
o Plăcile sunt examine la 24 ore de la incubare și apoi până la 7 zile
 Studiile recente indică incubarea până la 12 zizle
o Identificarea izolatelor se face antigenic prin colorație imunofluorescentă sau
aglutinare
o Răspunsul imun apare după 3 săptămâni de boală
- Elemente de terapie etiotropă
o Eritromicina – atibiotic de elecție
o Cotrimoxazolul – indicat dacă nu se poate administra eritromicină
o Amoxicilina și cefalosporinele orale determină eșec terapeutic
- Epidemiologie
o Sursa de infecție – bolnavul

77
 o Cale de transmitere – aerogenă, picături Flugge
o Receptivitatea – generală
- Profilaxie
o Trivaccinul anti-diftero-tetano-pertussis imunizează eficient
o Primo-vaccinarea – la vârsta de 3-9 luni
 Repeluri la 6-9 luni și după 18-24 de luni

Alte bordetele cu interes medical

- Bordetella parapertusis
o Găzduită numai de om
- B. Bronchiseptica
- Produc sindroame benigne de tuse convulsivă
- Patogenitate asigurată de factori de virulență prezenți și la B. Pertussis
o Nu produc toxină pertussis

Genul Brucella

- Brucelele sunt bacili scurți sau cocobacili gram-negativi

o Imobili, nesporulați
o Strict aerobi
o Catalazo-pozitivi
o Uzual oxidazo-pozitivi
- Habitat
o 7 specii cunoscute
o 4 de interes medical
 B. Melitensis - capre
 B. Abortus - vite
 B. Suis - porci
 B. Canis – câini
- Caractere microscopice
o Mici cocobacili gram-negativi
o Se colorează frecvent bipolar
o Imobili
o Nesporulați
- Caractere de cultivare
o Bacterii fastidioase – necesită medii special îmbogățite
o B. Abortus este singura carboxifilă
- Rezistența în mediul extern
o Pasteurizarea laptelui le omoară eficient
o Sensibile la dezinfectante uzuale
- Structura antigenică
o Brucelele au 2 antigene LPS – antigene A și M
- Factori de virulență
o Bacterii facultativ intracelulare
o Produc endotoxină activă
- Patogenitatea naturală și patogenie
o Variația de la forma de cultură S la cea R este însoțită de pierderea virulenței
o La om, poarta de intrare a brucelelor este frecvent digestivă sau prin escoriații

78
  De la poarta de intrare, brucelele ajung în ganglionii limfatici regionali
și apoi în ductul toracic, care le răspândește în sistemul
reticuloendotelial
 Ca paotgeni facultativ intracelulari declanșează o reacție infalamatorie
cu noduli granulomatoși
o B. Melitensis determină infecții severe cu bacteriemie bine exprimată
o B. Abortus și B. Canis determină forme de boală ușoare cu fază bacteriemică
frecvent inaparentă
o Infecția cu B. Suis se croniciează cu leziuni supurative
- Imunitatea - este celulară, de infecție
- Diagnosticul de laborator
o Hemoculturi în stadiul acut bacteriemic
o Microscopia directă este negativă
o Colorația imunofluorescentă rămâne frecvent negativă
o Se izolează pe medii speciale care satisfac exigențele nutritive
o Culturi incubate la 37oC în atmosferă cu 10% CO2
 Se urmăresc 4 săptămâni
o Titrul anticorpilor IgM crește în primele săptămâni ale infecției acute și poate
persista în infecția cronică
o Anticorpii IgG apar după 3 săptămâni de la debutul bolii
o Anticorpii blocanți sunt anticorpi IgA care interferează activitatea aglutinantă a
anticorpilor IgM și IgG
- Elemente de terapie etiotropă
o Tratament dificil din cauza localizării intracelulare a brucelelor
o În fază acută și subacută – este indicată asociația doxiciclină + streptomicină
sau doxiciclină + rifampicină sau cotrimoxazol + gentamicină
o Tratament 4-6 săptămâni
o Bruceloza cronică sau latentă nu este sensibilă la antibioticoterapie
- Epidemiologie
o Sursa de infecție – animalele bolnave
o Transmitere prin aerosoli degajați în cursul avortului, țesuturile avortonului,
lapte și produse din lapte
- Profilaxia
o Pasteurizarea distruge brucelele din lapte

Genul Pasteurella

- Pasteurelele sunt mici cocobacili gram-negativi poli-morfi, nesporulați, imobili

o Fixează colorantul bipolar
o Aerobi și facultativ anaerobi
o Cresc pe medii uzuale la 37o C
o Catalazo- și oxidazo-pozitivi
- Interes medical prezintă P. multocida, P. Haemolytica, P. dagmatis, P. ureae

Pasteurella mutocida

- Habitat
o Colonizează căile aero-digestive superioare și intestinul multor animale
- Caractere microscopice
o Cele ale genului

79
 o Poate fi capsulată
- Caractere de cultivare
o Pe geloză sânge
o Formează colonii mici, rotunde, cu opalescență albăstruie, strălucitoare,
nehemolitice
o Tulpinile capsulate formează colonii mari, mucoide
- Rezistența la mediul extern
o Omorâtă prin încălzire la 60oC în câteva minute și prin fenol 0,5% în 15 min
- Structura antigenică
o Prezintă antigene somatice și capsulare
o 5 tipuri subcapsulare – A, B, D, E, F
o Tulpinile de origine umană sunt de tip A sau D
- Factori de virulență
o Capsula
o Unele tulpini produc o citotoxină dermonecrotică

- Patogenitatea naturală și patogenie

o Infecțiile omului sunt accidentale
 Inefecții ale plăgilor mușcate sau zgâriate de animale
 Infecții ale căilor respiratorii
 Meningite și abcese cerebrale – după intervenții ORL
- Imunitatea
o P. multocida – parazit intracelular
o Anticorpii opsonizanți au rol important
- Diagnosticul de laborator
o Se examinează aspirat sau chiuretaj din plaga mușcată, puroi sinusal, exsudat
pleural, spută, hemoculturi sau LCR
o Cresc bine pe geloză cu 5% sânge de berbec
o Serodiagnostic fără valoare
- Elemente de terapie etiotropă
o Sensibile la penicilină și tetracicline
o Minociclina – antibiotic de elecție pentru forma localizată, la om
o Alternativă – macrolidele

Alte pasteurele cu interes medical

- P. ureae
o Poate determina pneumonii, septicemii, meningite, peritonite
- P. dagmatis
o Determină infecții ale plăgilor mușcate de câini sau pisici
o Cauză de endocardite
- P. haemolytica
o Infecțiile la om sunt rare
- P. canis și P. stomatis
o Infectează plăcile mușcate ale câinilor și/sau pisicilor

Francisella tularensis

- Cocobacil pleomorf, gram negativ

80
 o Strict aerob
o Fără pili
o Prezintă capsulă fină – natură lipidică
o Profil de acizi grași
- Habitat
o Izolată de la animale, apă, noroi sau fecalele animalelor
- Caractere microscopice
o Frotiu colorat Gram – greu de observat
o Colorație Giemsa – se observă sub formă de cocobacili colorați bipolar,
capsulați și frecvent grupați în mici grămezi
o Colorația imunofluorescentă depistează și identifică rapid F. tularensis
- Caractere de cultivare
o Cultivă aerob, numai pe medii îmbogățite cu cisteină sau cistină
- Rezistența în mediul extern
o Se înmulțește și supraviețuiește în interiorul amoebelor ca și Legionella
o Căldura umedă o omoară în 10 min la 55oC

- Structura antigenică
o Înrudiri antigenice cu Brucella
- Factori de virulență
o Bacterie facultativ intracelulară
- Patogenitatea naturală și patogenia
o Doza infectantă – 50 UFC
o Incubația este de 4-6 zile
o Formele clinice ale tularemiei variază cu poarta de intrare a infecției
 Inocularea cutanată
 Cea mai frecventă
 Generează forma ulceroganglionară
 Apar trenee de limfangită și adenită regională – bubonul
tularemic
 Contagiul conjunctival este urmat de forma oculo-ganglionară
 Conjunctivită unilaterală cu adenită preauriculară
 Infecția respiratorie sau digestivă
 Forma mai gravă
 Evoluează ca formă orofaringiană, intestinală, pneumococică
sau tifoidică
o În caz de deces se constată leziuni necrotice în splină, ficat, pulmoni și măduva
osoasă
- Imunitatea
o Rezistența dobândită în urma vindecării este celulară, de durată și înalt
protectivă
- Diagnosticul de laborator
o Se examinează: raclat de ulcere cutanate, aspirat ganglionar, spălătură gastrică,
spută, sânge
o După supurarea bubonuluo bacteria dispare rapid
o Microscopia directă folosește colorația imunofluorescentă
o Izolarea
 Se folosește inocularea la șoareci sau cobai
 După 6-10 zile animalele inoculate sunt sacrificate
 Se examinează frotiu, amprente de splină, ficat ori peritoneu

81
 o Diagnostic serologic
 Aglutinare în tuburi
 Hemaglutinare
 ELISA
o Serul bolnavilor de tularemie poate reacționa încrucișat cu suspensii de
Brucella sau invers
o Tularina – suspensie cu 108 cocobacili tularemici/mL în soluție salină izotonă
glicerinată 3% și inactivată o oră la 80oC
- Elemente de terapie etiotropă
o Antibioticul electiv – streptomicina
o Alternative: gentamicina, tetraciclină, cloramfenicol și tobramicină
o Antibioticul trebuie administrat precoce
o În stadiul tardiv se recomandă exereza chirurgicală a leziunii
- Epidemiologie
o Sursa – mamiferele sălbătice și domestice infectate cu F. Tularensis
o Transmitere prin vectori biologici

- Profilaxia
o Apa netratată poate deveni sursă de infecție

LEGIONELE

- Legionelele sunt bacili fini, gram-negativi

o Pot deveni filamentoși în culturi bătrâne
o Mobili prin unul sau mai mulți flageli polari sau subpolari
 Exprimare inconstantă, dependentă de temperatură
o Nesporulați
o Perete bogat în acizi grași ramificați – fixează greu coloranții de tip anilină
o Se colorează prin impregnare argentică
o Aerobi
o Cultivă pe medii suplimentate cu L-cisteină și săruri de fier
o Culturile la 37oC apar lent în 2-4 zile
- 39 de specii
o 20 izolate la om
o Interes medical pentru
 L. Pneumophila – 80% din legioneloze
 L. Micdadei – 5%
 L. Feelei, L. Anisia – 15% din legioneloze
- Habitat
o Bacterii acvatice
o Se dezvoltă în rezervoare naturale sau artificiale de apă în simbioză cu
microbiocenozele proprii acestora
- Caractere microscopice
o Caracteristice speciei
- Caractere de cultivare
o Strict aerobe
o Mediu stadard de izolare – agarul BCYE-alfa
 Conține extract de drojdie, L-cisteină, compuși cu Fe și alfa-
cetoglutarat
o Coloniile au suprafață neregulată, luciu roșu-albastru-verzui

82
  Colonii rotunde și întregi – aspectul neregulat este dat de jocul luminii
pe suprafața lor
o Consistență lipicoasă la manipularea cu ansa
- Rezistența în mediul extern
o Supraviețuiesc în apa de robinat la 4oC cca un an, iar în apa distilată până la
aproximativ patru luni
o Rezistă la pH 4,2 30 min
o Mor repede prin desicare
- Structura antigenică
o LPS
 Activitate similară cu endotoxina altor bacili gram-negativi
 Compoziție chimică diferită
o Proteina membranei externe
 Specifică pentru L. Pneumophila
o Antigenul flagelar are specificitate de gen
- Factori de virulență
o Glicocalixul – ligand pentru diverse suprafețe
o Legionelele mai produc exotoxine și proteaze
o Bacterii facultativ intracelulare
- Patogenitate naturală și patogenie
o Infecțiile sunt contractate cel mai frecvent prin inhalație și prin contaminarea
plăgilor
o 4 categorii
 Sublinică
 Boala non pneumonică
 Febra de Pontiac
 Punte între forma subclinică și pneumonie
 Determinată de L. Pneumophila, L. Micdadei, L. Feelei și L.
anisia
 Pneumonie
 Boala extrapulmonară
o Boala legionarilor este o pneumopatie severă cu incubație de 2-10 zile
 Evoluează cu leziuni de alveolită fibrinoasă și supurative extinste la
unul sau mai mulți lobi, uni- sau bilateral
 Legionelele sunt localizate intracelular
 Se multiplică în fagolizosomi
 Rezistente la enzimele lizosomale
 Simptome: febră mare, tuse neproductivă, alterarea stării generale,
vomă și tulburări psihice
 Complicații grave: detresa respiratorie și insuficiența renală
- Imunitatea
o Rol esențial are imunitatea celulară
o Anticorpii circulanți au rol opsonizant
 Rol modest în imunitate – dispar după câteva luni
o După vindecare legionelozele pot evolua ca infecții latente
- Diagnosticul de laborator
o Se examinează: spută, exsudate bronho-pulmonare, amprente din probe
pulmonare biopsice ori necropsice
o Este indicată colorația imunofluorescentă pentru frotiuri și impregnație
argentică pentru secțiunile histopatologice

83
 o Însămânțarea pe mediul BCYE-alfa
 Doar la cererea clinicianului
o Majoritatea legionelozelor sunt identificate prin serodiagnostic
 Imunofluorescență directă
 Reacția de microaglutinare
 ELISA
o Ac apar după o săptămână de la debutul bolii
 Ating maximul după o lună
 Dispar după 2-3 luni
- Elemente de terapie etiotropă
o Active clinic sunt macrolidele – antibiotice de elecție – rifampicina și
fluorochinolonele
- Epidemiologie
o Sursa de infecție – acvatică
o Transmitere prin aerosoli

ENTEROBACTERIACEE

- Cea mai vastă unitate taxonomică

o 28 genuri și 100 de specii
- Bacili gram-negativi, majoritatea mobilli – au flageli cu dispoziție peritriche
o Aerobi facultativ anaerobi
o Nepretențioși nutritiv
o Catalază pozitivi
o Oxidază negativi
o Fermentează glucoza cu sau fără producere de gaz
o Reduc nitriții în nitrați

Caractere generale

- Habitat
o Bacterii ubicuitare – microbiota comensală intestinală a omului sau animalelor
o Pot fi patogeni intestinali
o Pot fi prezente în mediul extern
- Caractere microscopice
o Bacili gram-negativi fără așezare particulară
o Speciile Yersinia sunt mai frecvent cocobacilare, colorate bipolar
o Speciile Proteus sunt extrem de polimorfe
- Caractere de cultivare
o Cultivă pe geloză sau bulion nutritiv
o Pe medii agarizate coloniile sunt de tip S
 Incubare 18 ore la 37oC
o În bulion cultura are aspect tulbure omogen
o Caracterul beta-hemolitic este un atribut de tulpină
o Aspecte particulare
 Klebsiella – formează colonii mucoase, confluente
 Pe medii lichide formează un depozit la fundul eprubetei
 Proteus mirabilis și P. vulgaris – culturi invazive, în valuri
 Enterobacter sau Serratia – colonii pigmentate în roșu, roz sau galben

84
  Coloniile de Yersinia se dezvoltă mai lent
- Caractere biochimice
o Fermentarea unor zaharuri în apă peptonată
o Metabolizarea unui substrat
o Utilizarea citratului de Na ca unică sursă de carbon
- Rezistența în mediu extern
o E. Coli nu poate supraviețui mult timp
 Prezența sa indică o contaminare fecală recentă
o Sensibile la acțiunea dezinfectantelor uzulae
o Omorâte în 15-30 min la 60oC și instantaneu la 100oC
- Structura antigenică
o Antigene somatice sau O
 Fac parte din complexul LPS prezent în membrana externă
 Sunt termostabile
 Rezistente la acțiunea acloolului etilic
 Inactivate de formol
 In vivo determină sinteza de Ac anti-O – serodiagnostic
o Antigene flagelare sau H
 Prezente numai la tulpini mobile
 Sunt de natură proteică – flagelina
 Termolabile, inactivate de alcool și rezistente la formol
 Permit diferențierea unor serotipuri în cadrul aceluiași grup antigenic
 In vivo stimulează Ac specifici
o Antigene de înveliș sau K
 De naturză polizaharidică, termolabile
 K (capsular) la Klebsiella și E. Coli
 B la Shigella
 Vi la Salmonella și Citrobacter
 Când sunt bine reprezentate pot masca antigenul O
o Antigene fimbriale sau F
 De natură proteică
 Implicate în adezivitate

Genul Escherichia

- O singură specie de interes medical – E. Coli

- Bacil gram-negativ lactazo-pozitiv
o Fermentează glucoza cu gaz
o Produce indol
o Nu produce urează și H2S
o Nu cultivă pe mediu cu citrat de Na
o Comensal intestinal – dominp microbiota aerob facultativ anaerobă la acest
nivel
o Poate determina infecții oportuniste extraintestinale
- Unele tulpini posedă factori particulari de patogenitate
o Boala diareică acudă
o Infecții urinare
o Meningite/septicemii la nou-născut
- Patotipuri diareigene
o 6 tipuri

85
  Enterotoxigen
 Enterohemoragic
 Enteroinvaziv
 Enteropatogen
 Enteroagregativ
 Aderent difuz
o E. Coli enterotoxigen – ECET
 Declanșează o diaree apoasă
 Factori de virulență
 Enterotoxine
o Toxina termolabilă
 Structural și funcțional asemănătoare toxinei
holerice
 Structură de tip A-B
 Prin cele 5 subunități B se leagă la
receptorii gangliozidici de pe enterocit
 Subunitatea A – activează adenilat
ciclaza – determină creșterea nivelului
AMP ciclic
o Toxina termostabilă
 Stimulează guanilat-ciclaza – duce la creșterea
nivelului GMP-ciclic
 Adezine
o Au specificitate de gazdă
o Rol în aderarea la enterocit
o Ex: CFA I, CFA II, CFA IV – colonization factor
antigens
 Debut brusc, după o incubație de 1-2 zile
o E. Coli enterohemoragic – ECEH
 Produce 2 citotoxine cu efect citopatic pe culturi de celule Vero, VT 1
și VT 2
 Aceste toxine au tropism pentru endoteliul vaselor de sânge și unele
organe
 Cei mai numeroși receptori la nivelul rinichiului, pancreasului și
creierului
 Aderența la enterocite se realizează prin proteine din membrana externă
– intimina
 Primele manifestări constau în dureri abdominale colicative, febră,
scaune frecvente și vărsături
 În unele cazuri poate apare sindromul hemolitic uremic
o E. Coli enteroinvaziv – ECEI
 Se aseamănă cu speciile de Shigella
 Sediul infecției este colonul
 Aderența este urmată de invazia celulelor epiteliale
 Gene situate pe plasmid codifică proteine responsabile de penetrarea,
liza vacuolei endocitare, multiplicarea intracitoplasmatică și extinderea
la celulele adiacente
 Elaborează una sau mai multe enterotoxine
o E. Coli enteropatogen – ECEP
 Primul fenotip diareigen descris

86
  Implicat la infecții la copilul cu vârstă mică
 Determină o diaree cu caracter apos, cu durată prelungită
 Se atașează la enterocitele intestinului subțire prin adezine fimbriale și
apoi aderență intimă prin proteine membranare – intimina
 Se însoțesc de febră și vărsături
o E. Coli enteroagregativ – ECEAg
 Aderență particulară de tip agregativ pe culturi de celule Hep-2
 In vivo aderă la enterocite prin adezine fimbriale
 Stimulează secreția de mucus care înglobează aceste bacterii
 Produce o citotoxină care determină leziuni distructive
 Provoacă diaree apoasă
 Prezența de mucus în scaun
o E. Coli aderent difuz – ECAD
 Atașarea la enterocite este conferită de adezine fimbriale codificate de
gene plasmidice sau cromosomale

- Examen de laborator
o Enterotoxinele TL și TS produse de ECET sunt puse în evidență prin metode
imunologice – ELISA, latexaglutinare, coaglutinare
o Tulpinile ECEI izolate din coproculturi pot fi confundate cu cele de Shigella,
fiind lactazo-negative, imobile și lizin-decarboxilază negative
- Principii de terapie etiotropă
o Este necesară reechilibrarea hidro-electrolitică pe cale orală sau pe cale
intravenoasă, alături de regim alimentar
o Tratamentul cu antibiotice nu este în general necesar
 Poate să apară sindromul hemolitic uremic
- Epidemiologie
o Tulpinile diareigene de E. Coli sunt întâlnite numai la om
 ECEH poate fi prezent în flora fecală a animalelor
o Infecțiile pot să survină după consmu de alimente sau apă contaminată
- Profilaxie
o Măsuri generale de profilaxie
o Vaccinuri pentru profilaxia specifică a infecțiilor cu ECET și ECEH
- Patotipuri uropatogene
o Aceste tulpini sunt responsabile în peste 90% din cazurile de infecții urinare
necomplicate
o Colonizează intestinul, regiunea perineală și uretra distală
o Factori de virulență
 Fimbrii de tip P – determină atașarea la celulele uroepiteliului ce
exprimă receptori specifici
 Fimbrii de tip 1 – aderența la mucoasa vezicii urinare și glicoproteina
urinară Tamm-Horsfall
 Siderofori – rol esențial în obținerea de Fe
 Hemolizine – inhibă chemotaxia PMN și fagocitoza
 Capsula polizaharidică – rol antifagocitar
 Adezine din membrana externă
o Pacientul prezintă disurie și polachiurie
o Diagnostic de laborator
 Număr de leucocite din urină crescut peste 10/µL
 Se efectuează urocultură pe mediu MacConkey și geloză-sânge

87
  Diagnostic confirmat de colonii lactazo-pozitive cu caracter
hemolitic în număr mai mare sau egal 105 UFC/mL
o Principii de terapie etiotropă
 Peniciline cu spectru larg, cefalosporine, cotrimoxazol,
fluorochinolone, nitorfurantoin – cele mai frecvente antibiotice folosite
- Patotopil bacteriemic, care posedă antigenul capsular K1 determină meningite
neonatale
o Alături de Streptococcus aglactiae și Listeria monocytogenes face parte din cei
3 agenți etiologici majori ai meningitelor bacteriene la această vârstă
o Factor major de patogenitate – antigenul caspular
 Polimer de acid N-acetil neuraminic
o Colonizarea intestinală a nou-născutului imediat după naștere cu tulpini
prezente în vaginul mamei este urmată de bactermie cu localizare la nivelul
meningelui
 Această evoluție este explicată prin absența anticorpilor specifici materi
de tip IgM – nu traversează placenta și recunoașterea ca self a
antigenului K1 – prezintă determinanți comuni cu glicolipide cerebrale

Genul Shigella

- Include bacili gram-negativi imobili, lactazo-negativi

o Fermentează glucoza fără gaz
o Nu produc H2S și urează
o Nu descompun lizina
o Nu cultivă pe mediu cu citrat de Na
- Pe baza antigenului O se diferențiază 4 specii
o S. dysenteriae – 13 serotipuri
o S. flexneri – 8 serotipuri
o S. boydeii – 18 serotipuri
o S. sonnei – 1 serotip
- Prezintă antigene de înveliș ce pot masca antigenul O
- Factori de patogenitate
o 2 enterotoxine – ShET1 și ShET2 codificate cromosomal, respectiv plasmidic
o S. dysenteriae serotip 1 eliberează prin liză o citotoxină – toxina Shiga
 Identică antigenic și cu efecte biologice asemănătoare cu VT1 produsă
de E. Coli O157 H7
- Patogenitate naturală și patogenie
o Dizenteria bacilară – infecție specifică omului
o Infecția se localizează la nivelul colonului – invazia mucoasei cu constituirea
de leziuni ulcerative
o Simptome: febră, dureri abdominale colicative, tenesme, scaune inițal cu
caracter apos, apoi cu mucus și sânge
- Imunitate
o După îmbolnăvire rezistența rămâne pentru mai mulți ani – fâță de infecția cu
același serotip
o Rolul protector este dat de IgA
- Diagnostic de laborator
o Evidențierea Shigella în probele de scaun
o Se observă număr crescut de leucocite
- Principii de tratament etiotrop

88
 o Se realizează antibiograma
o Infecțiile pot fi tratate cu cotrimoxazol, fluorochinolone, azitromicină
o Formele severe se tratează cu ceftriaxonă
- Epidemiologie
o Sursa de infecție – bolnavul sau purtătorul convalescent
o Transmitere fecal-orală
- Profilaxie specifică
o Vaccin administrat pe cale orală – o tulpină de S. flexneri tip 2a cu virulență
atenuată

Genul Salmonella

- Bacili gram negativi lactazo-negativi

o Mobili
o Produc H2S
o Descompun lizina și ornitina
o Cultivă pe mediu cu citrat de Na
o Nu produc indol, urează și fenilalanin-dezaminază
- Taxonomie actuală
o 2 specii
 S. enterica – 6 subspecii
 Produc 99,5% din infecții
 S. bongori
- Structura antigenică
o AgO și AgH în faza 1
o AgH în faza 2
o S. Typhi, Paratyphi C și Dublin sunt definite în plus prin prezența Ag Vi
- Factori de patogenitate
o Posedă endotoxină
o Sunt dotate cu invazine – proteine din membrana externă care mediază
aderența la și penetrarea în celulele epiteliului intestinal
o Bacterii facultativ intracelulare
 Supraviețuiesc în celulele fagocitare prin neutralizarea radicalilor toxici
de oxigen și a defensinelor
 Gene ART – acid tolerance response – codifică factori ce conferă
rezistență la pH-ul acid de la nivelul fagolizosomilor
o Antigenul Vi este antifagocitar
- Habitat
o Există serotipuri cu specificitate de gazdă
o Majoritatea serotipurilor nu au o gazdă preferențială
- Patogenitate naturală și patogenie
o 3 sindroame majore
 Febre enterice
 Toxiinfecții alimentare/gastroenterite acute
 Bacteriemii/septicemii non-tifice
o Febre enterice
 Infecții sistemice cu poartă de intrare digestivă determinate de S. typhi
– febra tifoidă sau S. parathyphi A, B și C – febrele paratifoide
 Tratament etiotrop
 Fluorochinolone (ciporfloxacină, ofloxacină) sau ceftriaxonă

89
  Sursa de infecție - bolnavi sau purtători fecali ori urinari
 Transmitere – prin consum de apă sau alimente contaminate
 Profilaxie
 Se utilizează mai multe tipuri de vaccin
o Suspensie inactivă de S. Typhi administrată pe cale
injectabilă
o Vaccin viu atenuat
o Polizaharidul Vi purificat utilizat pe cale injectabilă
după vârsta de 2 ani – stimulează Ig G specifice

Genul Yersinia

- 3 specii izolate din infecții la om

o Y. Enterocolica și Y. Pseudotuberculosis – determină boli cu poartă de intrare
digestivă
o Y. Pestit – transmisă prin itnermediul puricelui șobolanului sau interuman pe
cale respiratorie
- Sunt cocobacili colorați bipolar
o Dezvoltă colonii cu diametru mai mic de 1 mm după incubare 24 ore la 37oC
o Au temperatură optimă de creștere la 28oC
o Sunt capabile să se multiplice la temperatura frigiderului
o Cultivă pe medii selective cu săruri biliare
o Sunt lactazo-negative
o Intes ureazo-pozitive
o Y. Pestis este imobilă și lipsită de urează
- Factori de patogenitate
o Proteina P1 – intervine în adezivitatea la celulele eucariote
o Proteine din membrana externă Yops – corespund antigenelor V și W
 Efect citotoxic
 Inhibitor al migrării PMN și fagocitozei
o Chelatori de fier
o Y. Enterocolitica și Y. Pseudotuberculosis produc invazine
o Y. Pestis posedă o capsulă glicoproteică – antigenul F1 - efect antifagocitar și
imunogen
 Produce o coagulază ce determină formarea de microtrombi și un
activator al plasminogenului

Yersinia pestis

- Agentul etiologic al unei zoonoze reemergente numită pestă sau ciumă

- Patogenitate naturală și patogenie
o Bacteriile încapsulate eliberate în mediul extracelular rezistă la fagocitoză prin
PMN
o Se deplasează spre ganglionii limfatici regionali – devin măriți și dureroși –
bubonul pestos
- Imunitatea
o Ac specifici față de antigenul F1 și VW
 Favorizează fagocitoza și distrugerea bacteriilor în PMN
o Sunt implicate și mecanisme imune celulare
- Diagnostic de laborator

90
 o Se examinează microscopic frotiuri din aspiratul ganglionar
o Prezenta de cocobacili gram-negativi colorați bipolar constituie un criteriu
orientativ rapid de diagnostic
o Test rapid și specific – evidențierea directă a antigenului F1 prin testul de
imunofluorescență
- Terapia etiotropă
o Antibiotice de elecție – streptomicina sau gentamicina
o Antibiotice alternative – tetraciclinele, ciprofloxacina sau cloramfenicolul
- Epidemiologie
o Transmitere interumană pe cale respiratorie

Yersinioze cu poartă de intrare digestivă

- Determinate de Y. Enterocolitica și Y. Pseudotuberculosis

- Patogenitate naturală și patogenie
o Y. Enterocolitica – al 4-lea agent etiologic bacterian, ca frecvență, al bolii
diareice acute, după Salmonella, Campylobacter și Shigella
o Determină infecții de tip invaziv cu localizare la nivelul porțiunii terminale a
ileonului
 Febră, dureri abdominale, diaree
o La imunosupresați infecția poate evolua septicemic
- Diagnostic de laborator
o Este bacteriologic
o Se fac coproculturi
o Examenul microscopic evidențiază prezența celulelor inflamatorii
- Principii de tratament etiotrop
o Y. Enterocolitica este rezistentă natural la aminopeniciline și cefalosporine din
genarația 1
o Y. Pseudotuberculosis nu produce beta-lactamaze
o Tratament cu cefalosporine din generația 3 sau aminoglicozide numai în forme
severe de boală
- Epidemiologie
o Prezente în intestinul animalelor și păsărilor – se elimină prin materii fecale
o Transmiterea la om are loc prin consum de alimente contaminate

Genuri care includ specii oportuniste

Genurile Klebsiella, Enterobacter, Serratia

- Produc în mod caracteristic acetonă – se evidențiază prin reacția Voges-Proskauer

- Speciile Klebsiella
o Caracter imobil
o Prezența capsulei
- Enterobacter, Serratia, Citrobacter fermentează lactoza – bacili coliformi
- K. Pneumoniae
o Prezentă mai rar în microbiota fecală comparativ cu E. Coli
o Poate coloniza mucoasa oro-faringiană

91
 o Determină infecții urinare, pulmonare, supurații ale plăgilor și arsurilor,
infecții de cateter, meningite
o Infecții frecvent cu caracter nosocomial
o Izolarea se face pe medii neselective și cu selectivitate redusă (MacConkey)
o Colonii cu aspect mucos, lactozo-pozitive
o Rezistente natural la aminopeniciline
 Au sensibilitate față de celelalte antibiotice active pe gram-negativi
 Rezistență câștigată față de ureidopeniciline și cefalosporine –
producere de beta-lactamaze
- Enterobacter cloacae și E. Aerogenes
o Se diferențiază de K. Pneumoniae și alți lactozo-pozitivi prin teste biochimice
– sunt mobili
o Comensale ale intestinului la om
o Pot determina infecții oportuniste
o Natural rezistente la aminopeniciline și cefalosporine din generația 1
- Serratia marcescens
o Bacil gram negativ mobil
o Lactozo-pozitiv tardiv
o Tulpinile din mediu extern produc un pigment roșu caracteristic – prodigiozina
o Rezistență remarcabilă la agenți fizici și chimici
o Patogen oportunist implicat în infecții nosocomiale
 Infecții urinare
 Infecții respiratorii
 Supurații ale plăgilor
 Infecții de cateter
 Septicemii
o Natural rezistent la polimixine, aminopeniciline, cefalosporine din generația 1
și tetracicline
o Tulpinile din spital au rezistență câștigată la cefalosporinele din generația 3 –
producere de beta-lactamaze

Genurile Proteus, Morganella, Providencia

- Includ bacili gram-negativi, lactozo negativi, mobili

o Produc fenilalanin-dezaminază
- Fac parte din microbiota intestinală la om și animale
- Speciile Proteus produc H2S – formează colonii asemănătoare cu Salmonella
- Determină mai ales infecții urinare
o P. mirabilis – cel mai frecvent implicat
- Producerea de urează consecutiv cu alcalinizarea urinei favorizează constituirea de
calculi
- La nou născuți pot produce meningite
- Pot produce infecții nosocomiale ale plăgilor operatorii sau arsurilor
- Natural rezistente la polimixine și tetracicline
- P. mirabilis rezistentă la nutrofurantion
- Pentru tratament se recomandă testări in vitro

Alte enterobacteriacee oportuniste

- Genul Citrobacter

92
 o Bacterii comensale ale intestinului la om sau animale
o Citrobacter freundii
 Lactozo-pozitiv tardiv
 Izolat din materii fecale
 Are caractere comune biochimice și antigenice cu Salmonella
 Pot determina infecții urinare și supurații diverse
o C. Diversus
 Semnalat în meningite și abcese cerebrale la nou născuți
- Genul Edwardsiella
o E. Tarda
 Prezența sa se asociază cu boala diareică
 Dezvoltă colonii lactozo-negative cu H2S

VIBRIONI, SPIRILI și BACTERII ÎNRUDITE

GENUL Vibrio

- Definiție
o Bacili gram-negativi
o Mobili prin unul sau mai mulți flageli polari
o Nepretențioși nutritiv
 Medii cu 2-3% NaCl
o Catalazo- și ozidazo-pozitivi
- Habitat
o Microorganisme acvatice
o Specii halofile – ape marine, estuarine, lagunare
o Specii non-halofile (V. cholerae) – ape dulci și la distanță de mediul marin
o Există sub 3 forme
 Liberă
 Epibiotică
 Dormantă

Vibrio cholerae O:1 și O:139

- Caractere cultivare
o Medii uzuale, preferențial aerob, 37oC și pH 8
o Rezistă la pH alcalin
o Toleranță la bilă
o Colonii galbene – fermentează zaharoza
o 2 biovaruri
 Clasic
 El Tor
- Rezistență
o Sensibili la acțiunea luminii solare – mor în 10-12 ore
o La pH 5,8 mor
o Sensibili la dezinfectante uzuale
- Structură antigenică
o Vibrionii holerigeni aparțin serogrupului O:1 de V. cholerae
 3 serotipuri
 Ogawa – AB

93
  Inaba – AC
 Hikojima – ABC
o O:139 – mutantă a biovarului El Tor
- Factori de virulență
o Mobilitate
o Neuroaminidază/mucinază
o Adezine
o Toxina holerică
 Heteropolimer format dintr-o subunitate A și 5 subunități B
 Subunitatea A activează adenilat ciclaza – slab imunogenă
 Subunitatea B – holeragenoid – afinitate pentru receptorul gangliozidic
GM1 de pe eneterocite
- Patogenitate naturală și patogeneză
o Holera = intoxicație acută a enterocitelor
o Patogenic prezintă 3 etape
 Ingestia și depășirea barierei gastrice
 Doză infectantă = 108-109 vibrioni
 Neuroaminidaza hidrolizează mucusul protectot
 Vibrionii aderă la enterocite și colonizează mucoasa
 Enterotoxina holerică
 Determină creșterea concentrației intracelulare de AMP ciclic
 Stimulează secreția ionilor de Cl-
 Diaree apoasă
 Deshidratare – șoc hipovolemic
 Acidoză metabolică
o Simptome
 Diaree apoasă și vomă
 Pierdere hidroelectrolitică de 1 litru pe oră
 Scaune apoase fără reacție inflamatorie
- Imunitate
o Rol protector au Ac IgA
- Diagnostic de laborator
o Diagnostic bacteriologic
o Coprocultură din scaun
o Coloniile suspecte se testează cu ser aglutinant anti O:1
- Elemente de terapeutică
o Rehidratare promptă, orală sau intravenoasă
o Antibioticele nu sunt indispensabile
 Se poate administra tetraciclină
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție – bolnavii de holeră, purtătorii asimptomatici, fructele de
mare
o Transmitere fecal-orală
o Poate evolua endemic sau epidemic
- Profilaxie
o Regim internațional de carantină
o Vaccinare antiholerică
 Vaccin oral

Alți vibrioni
94
 - Vibrio cholerae non-holerigen
o Poate fi abreviat VNH
o Nu aglutinează serul anti O:1
o Determină sindroame holeriforme benigne
 Coloniează intestinul și secretă enterotoxine asemănătoare cu LT a
tulpinilor ECET
o Pot produce infecții ale plăgilor, infecții otice, septicemii
o Rezervor de infecție – bolnavii și apele de suprafață non-saline
- Vibrioni halofili
o Necesită concentrație de cel puțin 2% NaCl pentru creștere

o Vibrio parahaemolyticus
 Produce o citotoxină termostabilă
 Determină toxiinfecții alimentare
 Se utilizează tetracicline

Spirili

- Bacili gram-negativi helicoizi

Genul Campylobacter

- Minidefiniție
o Bacili gram-negativi mici, nesporulați
o Formă de virgulă, de S sau a aripilor de pescăruși în zbor
o Mobili – flageli polari
o Microaerofili – atmosferă cu concentrație scăzută de O2 și crescută de hidrogen
și CO2
o Nezaharolitic – produc oxidază
o Produc gastroenterite și septicemii
 Campylobacter jejuni și C.coli, C. upsaliensis – gastroenterită
 Campylobacter fetus – infecții sistemice: bacteriemie, tromboflebită
septică, artrită, avort septic, meningită
- Habitat
o Rezervor de infecție – animalele
- Caractere microscopice
o Mobilitate asigurată de un flagel polar
o Bacterii subțiri – dificil de observat în produse patologice
- Carcatere de cultivare
o Cultivă mai bine la concentrație scăzută de oxigen – 5-7% și crescută de CO2 –
5-10%
- Rezistența în mediul extern
o Sensibile la acizi
o Recoltate pe mediu de transport Cary Blair pot fi refrigerate
- Structură antigenică
o Perete gram-negativ tipic
o Ag major = lipopolizaharidul membranei externe
o Antigenul somatic O, antigenul capsular termolabil și antigenele flagelare –
marcheri epidemiologici

95
 - Factori de virulență
o Adezine
o Citotoxine
o Enterotoxine
o Proteina S a C. Fetus inhibă legarea C3b
- Patogenitate naturală și patogenie
o Infecție intestinală invazivă
o Infecțiile gastrointestinale cu C. Jejuni, C. Coli, C. Upsaliensis – enterită acută
cu sindrom dizenteriform
 Infecție autolimitată
o Sindromul Guillain-Barre – boală autoimună a sistemului nervos periferic
 Produs de C. Jejuni și C. Upsaliensis
 Ac anti-Campylobacter se leagă la glicosfingolipidele de pe neuroni
- Imunitatea
o Ac IgA și IgM – în primele 10 zile
 Dispar în 1-2 săptămâni
o Ac IgG – apar în același timp
 Persistă săptămâni sau luni
- Diagnostic de laborator
o Se examinează materii fecale
o Pot fi izolate și din sânge
 Fetus, jejuni și upsaliensis
o Campylobacter sunt specii microaerofile, carboxifile și termofile
 Cultivă lent
- Elemente de terapie etiotropă
o Gastroenterita cu Campylobacter este o infecție autolimitată
o Se administrează antibiotice la pacienții cu infecții severe sau septicemie
 Eritromicina – antibiotic de elecție
 Doxiciclina și fluorochinolonele – alternative
 Amoxicilina + acid clavulanic poate înlocui tetraciclina la copii
 Aminoglicozide, cloramfenicol sau imipenem – infecții sistemice
- Epidemiologie
o Infecțiile sunt zoonotice
o La om poate apărea transmitere fecal-orală
- Profilaxie
o Preparare adecvată a alimentelor
o Evitare produse lactate nepasteurizate

Genul Helicobacter

- Definiție
o Bacili gram-negativi încurbați
o Mobili prin unul sau mai mulți flageli dispuși lofotrich, amfitrich sau lateral
o Microaerofili
o Nu cresc la 25oC
o Creșterea unor specii este stimulată de hidrogen
o Azaharolitici
o Oxidază și catalază pozitivi
o Produc urează în cantități mari
- Habitat

96
 o Tractul gastrointestinal și hepatobiliar al mamiferelor și păsărilor
o Specii gastrice – în stomac, în sau sub stratul mucos adiacent epiteliului
 H. Pylori colonizează cardia, corpusul și antrumul stomacului
 Poate fi observat și în saliva indivizilor infectați
o Specii enterohepatice
 Colonizează tractul intestinal și hepatobiliar al mamiferelor și păsărilor
- Caractere microscopice
o Bacili gram-negativi spiralați sau încurbați
 În culturi bătrâne pot apare sferici sau cocoizi
o Foarte mobili prin flageli bipolari multipli
o H. Pylori este lofotrich
- Caractere de cultivare
o Mediu de cultură complex, suplimentat cu sânge, ser, cărbune, amidon sau
gălbuș de ou
o Incubat în condiții microaerofile
o Creștere după 3-6 zile
o Colonii translucide
- Rezistența în mediul extern
o Examinare în maxim 2 ore pentru a preveni desicarea
- Factori de virulență
o Urează – neutraliează aciditatea gastrică
 Stimulează chemotaxia monocitelor și neutrofilelor
o Proteina șocului termic – crește activitatea ureazei
o Proteina inhibitoare de acid
o Flageli
o Adezine
o Mucinază
o Fosfolipaze citotoxice
o Superoxid dismutază
o Citotoxină vacuolizantă
- Patogenitate și patogenie
o Colonizarea mucoasei gastrice cu H. Pylori este facilitată de proteina
inhibitoare de acid
o H. Pylore poate trece prin mucus și aderă la celulele epiteliale
o Leziunile produse sunt rezultatul ureazei, mucinazei, fosfolipazei
 Stimuează procesul inflamator
o H. Pylori produce factori care stimulează:
 Secreția de IL-8
 Producerea unui factor activator plachetar – hipersecreție de acid
gastric
 Apoptoza celulelor epiteliului gastric
o Este agentul etiologic al tuturor cazurilor de gastrită B
- Diagnostic de laborator
o Produs patologic de elecție – biopsie gastrică
o Testul ureazei
- Elemente de terapie etiotropă
o Inhibitori al pompei de protoni – omperazol și unul sau mai multe antibiotice
o Tratament de elecție – omeprazol, amoxicilină și claritromicină
 Alternativ – bismut, tetraciclină, metronidazol și omeprazol
o Infecții produse de H. Cineadi și H. Fennelliae – ampicilină sau gentamicină

97
 - Epidemiologie
o Rezervor primar – omul
o Transmitere fecal-orală
- Profilaxie
o Se încearcă obținerea unui vaccin
o Ureaza și proteina șocului termic pot fi utilizate ca antigene – exprimate unic
pe suprafața bacteriei

PSEUDOMONADE, ACINETOBACTERII
ȘI ALȚI BACILI GRAM-NEGATIVI

Pseudomonele

- Definiție
o Bacili gram-negativi, nesporulați, drepți sau încurbați
o Mobili prin unul sau mai mulți flageli polari
 Burkholderia mallei – imobil
o Unele specii au flageli laterali
o Nepretențioși nutritiv și stric aerobi
o Pot respira nitriții
o Metabolism oxidativ
o Catalazo-pozitiv și oxadazo-pozitivi

Pseudomonas aeruginosa

- Este numit bacilul piocianic

- Habitat
o P. aeruginosa este ubicuitară
o Frecvent întâlnită în mediul de spital
- Caractere microscopice
o Bacili fini, dispuși izolat, în perechi sau scurte lanțuri
o Culturile tinere – forme filamentoase
- Caractere de cultură
o Nepretențioasă nutritiv
o Stric aerobă și psihrotrofă
o Crește între 5 și 42oC
o Cultura degajă o aromă pătrunzătoare de tei sau iasomie
o Produce 2 pigmenți
 Albastru – piocianină
 Galben-verzui fluorescent – pioverdină
o Culturile au luciu metalic
o Pe geloză sânge sunt hemolitice
- Rezistența la mediul extern
o Omorâtă într-o oră la 55oC
o Sensibil în mediu acid și săruri de Ag
o Rezistență naturală și dobândită la multiple substanțe antibacteriene
- Structura antigenică

98
 o Antigenul O
o Lipopolizaharidul din peretele bacterian
 Prezintă înrudiri cu al altor specii gram-pozitive și gram-negative
o Antigenul flagelar H – de natură proteică
- Factori de virulență
o Virulență multifactorială
 Capsulă
 Pili
 LPS
 Piocianină
 Exotoxina A și S
 Citotoxina
 Elastaze
 Alcalin proteaza
 Fosfolipaza C
 Ramnolipid
- Patogenitate naturală și patogenie
o Condiții care favorizează apariția infecției
 Prezența a numeroase surse de infecție
 Existența unor categorii de organisme extrem de receptive la această
infecție
 Nou născuți
 Sugari
 Bolnavi tratați cu citostatice
 Pacienți cu plăgi
 Metode de investigare care lezează integritatea pielii și mucoaselor
 Utilizare nerațională a antibioticelor și chimioterapicelor – selectare
tulpini multirezistente
o Infecții determinate
 Infecții pulmonare
 Infecții ale pielii
 Foliculită
 Infecții tractus urinar
 Infecții otice
 Infecții oculare
 Bacteriemii și endocardite
 Gastrointestinale
 SNC
 Musculo-scheletal
- Imunitatea
o Anticopri antilipopolizaharidici, antiproteaze și antitoxici
- Diagnostic de laborator
o Cultură
 Cultivă pe medii uzuale
 Izolarea din prelevate necontaminate se face pe geloză sânge
 Izolare din prelevate contaminate – Mac Conkey
 Identificare
 Testul oxidazei pozitiv
 Activitate hemolitică
 Pigment

99
  Miros
- Terapie etiotropă
o Izolatele comunitare sunt sensibile la:
 Peniciline – ticarcilină, piperacilină
 Aminoglicozide – gentamicină, tobramicină, amikacină
 Ciprofloxacină
 Cefoperazonă
 Ceftazidimă
 Meropenem
 Imipenem
o Pentru tratamentul unei infecții sistemice este indicată asocierea unei beta-
lacamine cu un aminoglicozid
o În cazul alergiei la peniciline se administrează chinolone
- Epidemiologie
o Bacilul piocianic este ubicuitar și rezistent la dezinfectante
- Profilaxie
o Măsuri de igienă, asepsie și antisepsie în spitale
o Vaccinoterapie cu vaccin polivalent – indicată la bolnavii cu arsuri
o Vaccinoterapie cu vaccin monovalent – pacienții cu infecții piocianice ale
căilor respiratorii

Genul Acinetobacter

- Definiție
o Bacili scurți, groși până la cocoizi
o Imobili
o Frecvent capsulați
o Stric aerobi
o Nepigmentogeni
o Oxidazo-negativi
- Habitat
o Ubicuitare în sol și apele de suprafață
o Frecvent izolate în industria alimentară a cărnii
- Caractere microscopice
o Bacili gram-negativi
o Scurți în faza de creștere logaritmică
 Devin cocoizi în faza de creștere staționară
o Pot fi dispuși în perechi sau grămezi
- Caractere de cultură
o Nepretențioși nutritiv
o Formează colonii S, uneori mucoide, galben palid sau alb-gri
o Unele tulpini pot produce pigment maron
o Unele specii produc hemoliză tip beta pe geloză sânge
- Rezistența în mediul extern
o Supraviețuiesc perioade lungi în spital
- Structură antigenică
o Perete celular și membrană externă similară majorității bacteriilor gram-
negative
- Factori de virulență
o Prezența capsulei polizaharidice

100
 o Capacitate de aderență la celulele epiteliale
o Producerea de enzime care modifică lipidele tisulare
o Prezența endotoxinei
o Obținerea fierului necesar creșterii – siderofori
- Patogenitate naturală și patogenie
o Infecții frecvente mai ales în secțiile de terapie intensivă
o Infecții respiratorii
o Infecții ale plăgilor și arsurilor
o Bacteriemii
o Infecții de cateter
o Meningite
o Infecțiile tractusului urinar
o Endocardite
o Peritonită
o Infecții oculare
- Diagnostic bacteriologic
o Singurul posibil
o Se poate examina aspirat bronșic, puroi, urină, hemoculturi
o Trebuie argumentată semnificație clinică a izolatelor
- Elemente de terapie etiotropă
o Este indicată asocierea unei beta-lactamine cu un aminoglicozid
o Amikacina este constant activă
o Antibiogramă întotdeanua necesară
- Epidemiologie
o Portaj crescut la spitalizați
- Profilaxie
o Respectarea riguroasă a regulilor de igienă în spital

BACILI GRAM POZITIVI NESPORULAȚI

Bacterii corineforme

- Bacili gram-pozitivi, neacidorezistenți, nesporulați

- Drepți sau ușor încurbați
o Extremitățile măciucate sau ascuțite
- Formează grămezi neregulate sau paliside
- Cresc pe medii uzuale, cu excepția corinebacteriilor lipofile
o Nici o specie nu poate crește pe mediile pentru enterobacteriacee
- Marea majoritate a speciilor sunt indol-negative, oxidază-negative și catalază-pozitive

Genul Corynebacterium

- Definiție
o Bacili gram-pozitivi măciucați
o Dispuși în unghiuri și palisade
o Cultivă la 37oC pe medii cu adaos de sânge sau ser
o Creșterea speciilor lipofile este stimulată de prezența lipidelor în mediul de
cultură
o Unele specii sunt facultativ anaerobe – fermentative, altele stric aerobe – non-
fermentative

101
 Corynebacterium diphtheriae

- Habitat
o Strict uman
- Caractere microscopice
o Bacilii difterici apar lungi, fini, granulari
o Uneori granulațiile sunt repartizate la extremități – aspect măciucat
o Pe mediile cu ser (Loeffler) – apar dispuși în perechi și grămezi neregulate
- Caractere de cultivare
o Cultivă greu sau deloc pe geloză-nutritivă
o Se utilizează medii cu adaos de sânge sau ser și adaus de teluri de potasiu –
agent selectiv
 Bacilii difterici reduc teluritul la telur metalic – coloniile apar gri sau
negre
o Pe mediul Tinsdale (conține cistină) – C. Diphtheriae produce H2S și coloniile
negre apar înconjurate de un halou brun
o Pe mediul electiv Loefller (glucoză și ser de bou coagulat în pantă) – produce
colonii albe, lucioase, bombate
- Rezistența în mediul extern
o Rămân viabili la temperatura camerei cel puțin 2 săptămâni
o Mai rezistenți decât alți bacili gram-pozitivi nesporulați la desicare și acțiunea
radiațiilor solare
o Sensibili la antisepticele și dezinfectantele uzuale
- Structura antigenică
o Specia este antigenic heterogenă
- Factori de virulență
o Tulpinile virulente produc o exotoxină puternică
o Toxina difterică este o proteină cu structură A-B
 Fragmentul A – proprietăți catalizatoare
 Fragmentul B – 2 domenii
 Intern – poate fi translocat
 Extern – legare la receptori specifici
o După recunoașterea receptorilor, toxina intră în celulă prin endocitoză
 Oprește sinteza proteică
o Toate celulele sunt receptive la toxina difterică
 Simptomatologia este dominată de manifestările neurologice și cardiace
- Patogenitatea naturală și patogenie
o Bacilul difteric toxigen determină difteria
 Cel mai frecvent apare ca o faringită severă
o Tulpinile netoxigene determină infecții cutanate și respiratorii, artrite
supurative, endocartide
- Imunitatea
o Asigurată de anticorpii antitoxici
- Diagnostic de laborator
o Se prelevează 3 tampoane din exsudatul faringian și un tampon nasal

102
  Tampon 1 – frotiu
 Tampon 2 – medii solide
 Tampon 3 – mediu de îmbogățire OST
 Tampon nasal – mediu OST
o Demonstrarea toxigenezei
 Test de neutralizare in vivo
 Testul Elek
 Toxicitatea pe linii de celule Vero
 Recția de amplificare genică – PCR
- Elemente de terapie etiotropă
o Administrarea de antitoxină difterică la care sunt asociate antibiotice:
penicilină, eritromicină, cefalotină, tetraciclină, gentamicină sau ciprofloxacină

- Epidemiologie
o Rezervorul de infecție este omul bolnav sau purtătorul sănătos
o Transmitere prin picături Flugge sau prin obiecte contaminate
- Profilaxia
o Metode nespecifice
o Metode specifice – vaccinare și chimioprofilaxie

Genul Listeria

- Definiție
o Bacili gram-pozitivi nesporulați
o Mobili prin flageli peritrichi
o Nepretențioși
o Atmosferă aerobă sau microaerofilă
o Catalază pozitivi, oxidază negativi
o Fermentează zaharurile fără producere de gaz
- Habitat
o Bacterie saprofită a mediului extern
o Colonizează ocazional omul
- Caractere microscopice
o Bacili gram-pozitivi, fini, cu lungime variabilă
o Dispuși izolat, intra- sau extracelular
o În culturile tinere domină formele cocobacilare
 În culturile vechi apar filamentoși
o Sunt mobili – mai ales la 18-25oC
- Caractere de cultivare
o Cultivă optim la 20-37oC
o Medii suplimentate cu sânge, glucoză sau lichid de ascită
o Atmosferă microaerofilă – 5-10% CO2
o Formează colonii rotunde, convexe, transparente
o Produc o beta-hemoliză discretă
o Miros caracteristic de lapte acidulat
- Rezistența în mediul extern
o L. Monocytogenes este distrusă după o oră la 55oC și după 5 minute la 80oC
căldură umedă
- Structură antigenică
o 13 serovaruri pe baza antigenelor somatice și flagelare

103
 - Factori de virulență
o Bacterii potențial invazive, facultativ intracelulare
o Principalii factori de virulență
 Internalina – asemănătoare proteinei M streptococice
 Proteina p60
 Proteina ActA – polimerizarea actinei
o Alte enzime
 Lecitinaza
 Fosfolipaza C
 Listeriolizina O
- Patogenitate naturală și patogenie
o După ingestie, L. Monocytogenes se multiplică în enterocite, este translocată
prin mucoasa intestinală în isstemul limfoid asociat instestinului și preluată de
macrofage
o Listerioza este o zoonoză
o Listerioza perinatală include avort spontan, naștere prematură
o La gazda imunocompromisă, listerioza evoluează bacteriemic, cu metastaze
endocardice, hepatice, splenice
o Poate fi implicată în producerea toxiinfecțiilor alimentare severe
- Imunitate – mediată celular
- Diagnostic de laborator
o Bazat pe izolarea microorganismului din sânge și LCR
- Elemente de terapie etiotropă
o Tratament de elecție – ampicilină sau penicilină cu gentamicină
 Pacienți alergici la penicilină – se administrează macrolide sau
cotrimoxazol
- Epidemiologie
o Sursa de infecție pentru animale – apa, furajele
o Transmitere fecal-orală
o Omul ia infecția prin ingestia de legume contaminate sau lapte
o Infecția poate fi transmisă și direct
- Profilaxie
o Nu exsită vaccin

Erysipelothrix rhusiopathiae

- Definiție
o Bacili fini, imobili, nesporulați
o Creștere filamentoasă
o Gram pozitivi
 Se pot decolora și apar gram-negativi
o Pretențioși nutritiv
o Facultativ anaerobi
o Carboxifili
o Catalazo-negativi și ozidazo-negativi
- Microscopic
o Bacil gram-pozitiv cu tendință crescută de decolorare
o Fin, nesporulat, imobil
o Culturi S – dispuși izolat sau în scurte lanțuri
o Culturi R – forme filamentoase

104
- Cultivare
o Cultivă optim pe geloză sânge sau geloză ciocolat
o Atmosferă cu 5-10% CO2
o Microaerofil în primocultură
 Devine aerov prin subcultivare
o Se formează colonii mici, rotunde, convexe, lucioase, transparente, înconjurate
de o zonă de alfa-hemoliză
o În subculturi se observă variația S-R
- Structură antigenică
o 2 antigene termolabile
o Un antigen termorezistent
- Virulență
o Adezine
o Hialuronidaza
o Neuraminidaza – clivează acidul sialic din învelișul eucariotelor
- Patogenitate naturală și patogenie
o Afectează cel mai frecvent porcinele
o 4 forme clinice la porc
 Septicemie
 Urticarie
 Endocardită
 Artrită cronică
o Infecția la om – erisipeloidul Rosenbach
 Poate evolua spre
 Limfangită și limfadenită
 Infecție sistemică cu febră și flictene la locul inoculării
 Sepsis și endocardită
 Meningită
 Glomerulonefrită
- Diagnostic de laborator
o Examenul bacteriologic al biopsiilor prelevate
o În formele sistemice – hemoculturi frecvent pozitive
- Tratament
o Administrarea de penicilină G, cefalosporine, macrolide, clindamicină sau
fluorochinolone
o Nu este sensibil la vancomicină
- Epidemiologie
o Sursa de infecție – gazda naturală

MICOBACTERIILE

- Definiție
o Bacili acido-alcoolo-rezistenți
o Imobili
o Necapsulați
o Nesporulați
o Aerobi sau microaerofili
o Degradează zaharurile oxidativ
o Cultivă foarte lent

105
 - Conținutul mare în lipide și ceruri al peretelui celular conferă micobacteriilor
următoarele particularități:
o Acido-alcoolo-rezistența – colorație Ziehl Nielsen
o Rezistență la tratamentul cu alcali – permite decontaminarea chimică a
prelevatelor contaminate
o Rezistență relativă la antiseptice și dezinfectante – utilizare dezinfectante cu
nivel mijlociu de eficiență
o Sensibilitate la o gamă restrânsă de antibiotice
o Supraviețuirea și multiplicarea în fagolizosomi – bacterii facultativ
intracelulare
o Caracter cronic și granulomatos al infecțiilor
- Cultivă pe medii complexe
o Mai repede în mediile lichide decât solide
o Se utilizează mediul Lowenstein-Jensen
 Mediu pe bază de ou, coagulat în pantă pe baie de nisip – tindalizare
- Creștere lentă – 7-28 zile, sau foartă lentă – 28-96 zile
- Mycobacterium leprae nu cultivă in vitro
- Identificarea preliminară se face pe baza caracterelor microscopice, a caracterelor de
cultivare și a producerii de catalază
- Pentru diferențierea speciilor se folosesc teste biochimice
- Speciile de Mycobacterium pot fi clasificate în 3 categorii:
o Bacilii tuberculozei – caractere de cultivare tipice
o Micobacterii atipice – caractere cultivare diferite de al bacililor tuberculozei
o Mycobacterium leprae

Mycobacterium tuberculosis – bacilul lui Koch

- Habitat
o Patogen specific omului
- Caractere microscopice
o Specifice genului
o În culturile tulpinilor virulente se dispun paralel și formează corzi flexuoase
- Caractere de cultivare
o Mediu L-J cu glicerol sau piruvat
o Primocultura dupa 2-4 săptămâni
o Subculturile după 1-2 săptămâni
o Colonii conopidiforme, rugoase, uscate, de culoare crem-bej
- Rezistența la factori de mediu
o Relativ rezistenți
o În NaOH 4% supraviețuiesc 15-30 min
- Structură antigenică
o Tuberculolipide – acizi micolici, ceruri și alcooli superiori
 Până la 60% din greutatea acestor bacili
 Sub acțiunea fosfatidilcolinei, macrofagele se metaplaziează în celule
epitelioide
 Sub acțiunea acizilor micolici se transformă în celule gigante
multinucleate – celule Langhans
 Cord-factor – sulfolipid propriu bacililor virulenți – cultivare sub formă
de corzi
o Polizaharidele

106
  Rol important în formarea de anticorpi circulanți
 Conferă specificitate imunologică
o Tuberculoproteinele
- Factori de virulență
o Cord factorul – inhibă migrarea polimorfonuclearelor și induce formarea
granulomului
 Eliberat intracelular produce lezarea mitocondriilor
o Sulfatide și glicolipide localizate pe suprafața micobacteriilor – inhibă
formarea fagolizosomului
- Patogenitate naturală și patogenie
o Poarta de intrare este respiratorie în peste 90% din cazuri
o Infecția apare după inhalarea picăturilor Flugge
o Bacilii penetrează macrofagele alveolare native și se multiplică în fagosomi
o Fagocitele infectate sunt distruse și urmează alte cicluri de fagocitoză,
multiplicare și liză celulară
o Macrofagele și limfocitele sunt atrase la locul infecției
o Metaplazierea macrofagelor în celule multinucleate Langhans și celule
epitelioide
o Evoluție boală
 Primoinfecția – poate evolua astfel
 Primoinfecție tuberculoasă inaparentă
 Tuberculoză primară subclinică
 Primoinfecție manifestă necomplicată
 Primoinfecție complicată
 Infecție tuberculoasă latentă
 Tuberculoză secundară
- Imunitate și sensibilizare
o Imunitate de infecție, mediată celular – dispare odată cu vindecarea
microbiologică
- Diagnostic de laborator
o Detectarea bacililor tuberculozei este ameliorată dacă produsele patologice
sunt centrifugate
 În prealabil prelevatele sunt omogenizate – tratare cu NaOH 4%
o Baciloscopia – obiectiv 100X pe frotiu colorat Ziehl-Neelsen
 Rezultat pozitiv cu valoare diagnostică în cazul prelevatelor
necontaminate sau sputei
o Izolarea
 Prelevatele contaminate sunt însămânțate după decontaminare
 Mediul Lowenstein-Jensen este cel mai bun mediu pentru izolare M.
tuberculosis
 Culturile incubate la 37oC sunt urmărite timp de 2-3 luni
o Intradermoreacția la tuberculină
 Depistează sensibilizarea de tip întârziat și imunitatea față de M.
tuberculosis
 Se folosesc preparate purificate – PPD
- Elemente de terapie etiotropă
o Este necesară testarea sensibilității izolatelor la antibioticele antituberculoase
o Antibiotice de primă linie
 Izoniazidă (HIN)
 Rifampicină

107
  Etambutol
 Pirazinamidă
 Streptomicină
o Antituberculoase de a doua linie:
 Cicloserina
 Etionamida
 Fluorochinolone
 Capreomicina
 Kanamicina
 Acidul para-aminosalicilic
 Rifabutin
 Viomicină
o Se recomandă asocierea a 4 medicamente în inițierea terapiei
o Tratamentul durează 6-12 luni
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție – bolnavi cu leziuni deschide
o Boala se transmite aerogen
- Profilaxia
o Măsuri nespecifice
 Depistare activă și precoce a surselor de infecție
 Izolare, tratare și educare a pacienților
 Dezinfecție în focar
o Măsuri specifice
 Vaccinarea antituberculoasă
 Vaccinul atenuat BCG – tulpină avirulentă de M. bovis
 Chimioprofilaxia
 Administrare de HIN

Complexul Mycobacterium bovis

- Reunește speciile M. bovis, M. africanum și bacilul lui Calmette și Guerin

- M. bovis – agentul tuberculozei bovine
o Determină tuberculoză la om prin consumul de lapte de vacă crud sau
inhalarea de aerolosi eliminați de vitele bolnave
o Crește pe mediul L-J, lent, sub formă de colonii foarte mici, S, nepigmentate
- M. africanum
o Specie umană
o Caractere intermediare în M. tuberculosis și M. bovis
o Pe mediul L-J crește lent, disgonic, colonii plate, rugoase
- Baciul lui Calmette și Guerin – tulpină de M. bovis cu virulență atenuată
- M. bovis este rezistent la pirazinamidă

Mycobacterium leprae

- Agent etiologic al leprei – boala Hansen

- În frotiu, M. leprae apare ca un baar drept sau ușor încurbat, dispus izolat, în mici
grămezi sau în aglomerări globulare compacte de bacili aliniați paralel și cap la cap –
globi
- Nu cultivă pe medii acelulare
- Lepra debutează după o incubație de 2-4 ani

108
 o Evoluează cronic, foarte lent
- 2 forme majore de lepră
o Tuberculoidă
 Răspuns predominant Th1 – răspuns imun celular puternic la antigene
ale M. leprae
 M. leprae invadează nervii senzitivi – produce anestezie regională
 Favorizează traumatismele și infecțiile bacteriene secundare
severe
o Lepromatoasă
 Răspuns predominant Th2 – imunitate celulară anti M. leprae deficitară
 Evoluează bacteriemi
 Leziuni mari, difuze, granulomatoase
 Forma contagioasă a bolii
- Tratementul leprei se face cu dapsonă – administrată 2-4 ani
o Administrare concomitentă de rifampicină sau clofazimină
- Sursa de infecție – bolnavii
o Pacienții cu lepră lepromatoasă sunt contagioși
- Profilaxie prin depistare, izolare și tratament

SPIROCHETELE

- Spirochetele sunt bacterii gram-negative, subțiri, spiralate

- Bacterii în formă de păr buclat

Genul Treponema

- Definiție
o Spirochete subțiri
o Mobilitate asigurată prin multe fibre axiale periplasmice înrulate în jurul
protoplastului
o Strict anaerobe sau microaerofile
o Foarte pretențioase nutritiv
o Speciile patogene nu cultivă pe medii artificiale

Treponema pallidum

- Agentul etiologic al sifilisului

- Habitat
o Patogen strict uman
- Caractere microscopice
o Spirochetă subțire cu capete efilate
o Mobilă – mișcări de flexie, înșurubare și translație lentă
o Pot fi vizualizate în microscopie cu fond întunecat
- Caractere de cultivare
o Nu cultivă pe medii acelulare
o Creșterea poate fi obținută pe culturi de celule epiteliale de iepure – replicare
lentă și redusă
- Rezistența în mediul extern
o Extrem de fragilă

109
 o Nu supraviețuiește la uscăciune sau dezinfectante
- Structură antigenică
o O haptenă lipidică
o Antigene comune treponemelor patogene și celor cultivabile – antigenul
proteic de grup
o Antigene poliozidice și proteice proprii treponemelor patogene
- Factori de virulență
o Hialuronidaza – facilitează infiltrarea perivasculară
o Fibronectina produsă de celulele gazdă o protejează de fagocitoză
o Bacterie facultativ intracelulară

- Patogenitate naturală și patogenie

o Distrucția tisulară rezultă din răspunsul imun al gazdei la infecție
o Poarta de intrare este obișnuit genitală
o Evoluția sifilisului recunoaște 3 stadii
 Stadiul primar
 Sifilisul secundar
 Sifilisul terțiar
o Sifilisul congenital
- Imunitatea
o Pacienții cu sifilis activ sau latent sunt rezistenți la reinfecție
o Imunitate de infecție – limfocitele specific sensibilizate au rol mai important
decât anticorpii antitreponemici
o În stadiile primar și secundar răspunsul imun celular este deprimat –
generalizarea infecție
- Diagnostic de laborator
o Microscopia
 Sifilisul primar, secundar sau congenital poate fi diagnosticat rapid prin
microcopie de fond întunecat
 Spirochetele nu supraviețuiesc la transport
o Serologia – diagnostichează majoritatea bolnavilor
 Teste nespecifice
 Măsoară Ac IgG și IgM
 Antigenul utilizat este cardiolipinul
 Cele mai utilizate teste sunt
o VDRL – veneral disease research laboratory
o RPR – rapid plasma reagin
 Teste specifice
 Utilizate pentru confirmarea rezultatelor pozitive prin VDRL
sau RPR
 Cele mai utilizate teste sunt:
o FTA-ABS – fluorescent treponemal antibody absorption
o TPHA – treponema pallidum hemagglutination
- Elemente de terapie etiotropă
o Penicilina – antibiotic de elecție
o Benzatin-penicilina – primele stadii
o Penicilina G – tratament sifilis tardiv sau congenital
o Doxiciclina și tetraciclina – alternative pentru pacienții alergici

110
 o Reacție Jarisch-Herxheimer – distrugere rapidă a unui număr mare de
treponeme și eliberarea de endotoxină
- Epidemiologie
o Omul – singura gazdă naturală pentru T. Pallidum
o Cale de transmitere – contact sexual
 Nu poate fi transmisă prin obiecte contaminate
o Infecția mai poate fi transmisă transplacentar sau prin transfuzii
- Profilaxie
o Nu există vaccin
o Sex protejat, depistare și tratare parteneri sexuali

Genul Borrelia

- Definiție
o Spirochete groase
o Mobile – 7-20 fibre axiale periplasmice per extremitate
 Mișcări de înșurubare și oscilație
o Pretențioase nutritiv
o Microaerofile
o Clutivă lent

Borreliile febrelor recurente

- Febra recurentă este o boală febrilă caracterizată prin episoade recurente de febră și
septicemie, separate de perioade de afebrilitate
- 2 forme de boală
o Borrelia recurrentis – febră recurentă endemică – transmite boala prin
Pediculus humanus humanus – păduchele de corp
- Transmisă prin căpușe din genul Ornithodoros
- Habitat
o Omul – singurul rezervor de B. Recurrentis
- Caractere de cultivare
o Cultivă lent în microaerofilie sau anaerobioză
o Necesități nutritive complexe
o Diagnosticul se face microscopic
- Rezistența în mediul extern
o Microorganisme fragile
o Adaptate transmiterii prin artropode hematofage
- Structură antigenică
o B. Recurrentis este capabilă de variație antigenică
o 26 gene care codifică proteine variabile majore – PVM
- Factori de virulență
o B. Recurrentis scapă de răspunsul imun prin variație antigenică
o Proliferarea unei tulpini noi produce o recurență
- Patogenitate naturală și patogenie
o După expunere la artropode infectate, borreliile sunt răspândite hematogen în
mai multe organe
o Borreliile sunt îndepărtate rapid odată cu apariția răspunsului imun

111
 o Ciclurile periodice febrile și afebrile de febră recurentă se datorează variației
antigenice
o Boala debutează cu febră, dureri musculare, hepatosplenomegalie
o Evoluție mai severă în febra recurentă epidemică
- Imunitate
o Variația antigenică se face către un tip antigenic unic
- Diagnostic de laborator
o Microscopia
 Borreliile febrei recurente pot fi observate în cursul episodului febril pe
frotiu de sânge periferic colorat Giemsa sau Wright
 Cea mai sensibilă metodă de diagnostic
o Cultivare - cultivă lent
o Serologia – nu este utilă
- Elemente de terapie etiotropă
o Doxiciclină sau eritromicină
o Doxiciclină – antibiotic de elecție
 Contraindicată la femeile însărcinate și copiii mai mici de 8 ani
o După începerea terapiei poate apare recție Jarisch-Herxheimer
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție – omul
o Vector – păduchele de corp
o Febra recurentă endemică este o zoonoză
 Principalul rezervor – rozătoarele, mamiferele mici și căpușele
Ornithodoros
- Profilaxie
o Dezinsecție, deratizare și îmbunătățire condiții igienice

Borrelia burgdorferi

- Boala Lyme – infecție transmisă prin căpușe

o Manifestări dermatologice, reumatologice, neurologice și cardiace
o Produsă de B. Burgforferi, B. Garinii și B. Afzelii
- Habitat
o B. Burgdorferi – transmisă prin căpușe din genul Ixodes
- Caractere microscopice, de cultivare și rezistența în mediul extern comune genului
- Factori de virulență
o Proteine ale membranei externe
 OspA
 OspC
o Reacții imunologice încrucișate ale unor structuri ale gazdei cu antigene ale B.
Burgdorferi
- Patogenitate naturală și patogenie
o Incubație de 3-30 zile
o Apare o leziune cutanată – eritem migrator
o Stadiul tardiv are 2 faze
 Prima fază – manifestări neurologice (meningită, encefalită, neuropatie
de nervi periferici) și disfuncții cardiace (miopericardită, insuficiență
cardiacă)
 A doua fază – artralgii și artrită
- Imunitatea

112
 o Anticorpii apar în decurs de luni sau ani – răspunzători de liza mediată de
complement a bacteriilor
- Diagnostic de laborator
o Microscopia nu este indicată
 Număr redus de borrelii
o Cultivare – sensibilitate scăzută
o Serologie
 Confirmă diagnosticul bolii Lyme
 Imunofluorescență și ELISA
 Toate testele sunt relativ lipsite de sensibilitate în faza acută
 IgM apar după 2-4 săptămâni
 Titru maxim după 6-8 săptămâni
 Revine la normal după 4-6 luni
 IgG ating maximul după 4-6 luni
 Reacții fals pozitive la pacienții cu sifilis sau boli autoimune
 Pentru confirmare ELISA se poate folosi Western blot
- Elemente de terapie etiotropă
o Doxiciclina sau amoxicilină administrate oral
 Se poate utiliza și cefuroxima
o Tratamentul scade probabilitatea și severitatea complicațiilor tardive
- Epidemiologie
o Rezervor – șoareci, căprioare, căpușe
- Profilaxie
o Vaccin recombinat folosind gena ce codifică o lipoproteină de suprafață
(ospA) a fost utilizat cu succes

Genul Leptospira

- Definiție
o Spirochete fine
o 10-30 spire regulate
o Unul sau ambele capete încârligate
o Mobilitate asigurată de un axistil format din 2 flageli periplasmatici
o Tulpini patogene – specia Leptospira interrogans – 218 serovaruriâ
o Tulpini nepatogene – specia Leptospira biflexa
- Habitat
o Ubicuitare
o Trăiesc în apă sau sunt asociate cu infecții renale la animale
o Gazde de întreținere – animale mici
 Transferă infecția la animale domestice
- Caractere microscopice
o Preparat umed la microscop cu fond întunecat
o 2 tipuri de mișcări: translație și rotație
- Caractere de cultivare
o Stric aerobe
o Temperatură optimă 28-30oC
o pH optim 7,2-7,6
o Cresc în 7-10 zile pe medii îmbogățite cu vitamine, acizi grași și săruri de
amoniu
- Rezistența în mediul extern

113
 o Supraviețuiesc greu în mediu extern
o Nu suportă uscăciunea, lumina solară, pH-ul acid sau intens alcalin
o Sunt distruse de alcool etilic acizi, alcali, cloramină
- Structură antigenică
o Antigenul somatic specific de gen
 Comun leptospirelor patogene și saprofite
 Situat în profunzimea învelișului bacterian
 Utilizate pentru reacții de aglutinare și fixare a complementului
o Antigenele de suprafață specifice de grup și de tip
 Situate la suprafața învelișului bacterian
 Imunogene in vivo
- Factori de virulență
o Virulența este explicată prin gradul de încovoiere a capetelor celulei –
serogrupurile sejroe și canicola și prin prezența factorului de virulență Vi –
tulpinile icterohaemorrhagiae și pomona
- Patogenitate naturală și patogenie
o Pot penetra mucoasele intacte sau pielea cu leziuni minime
o Prin sânge se răspândesc în toate țesuturile
o Microorganismele pot fi găsite în sânge și LCR precoce și în urină în faza
tardivă
o Leptospiroza are polisimptomatologie nemaiîntâlnită la alte infecții
 Debut brusc cu febră ridicată
 Cefalee intensă, fotofobie și redoarea cefei
 Mialgii generalizate
 Localizare organică diversă – meningeală, hepatică și renală
 Severitatea bolii este influențată de:
 Numărul organismelor infectante
 Apărarea gazdei
 Virulența tulpinii
o Majoritatea infecțiilor sunt inaparente – pot fi depistate prin prezența
anticorpilor specifici
o Poate apărea și leptospiroză congenitală
- Imunitate
o Leptospirele dispar din organism când apare imunitatea umorală
o Unele manifestări se datorează reacțiilor de sensibilizare
- Diagnostic de laborator
o Se folosește microscopie pe fond întunecat – filamente regulat spiralate,
luminiscente, foarte mobile
o Leptospirele pot fi observate în sângele pacienților în primele zile de boală
o Leptospira interrogans pot fi izolate din sânge sau LCR în primele 10 zile de
boală și din urină după prima săptămână
 Trebuie recoltate mai multe probe
o PCR este mai sensibilă
o Se folosește examen serologic
 Reacția de aglutinare microscopică – măsoara capacitatea serului
pacientului de a aglutina leptospire vii
 Alte teste: hemaglutinare indirectă, aglutinare pe lamă, ELISA
- Elemente de terapie etiotropă
o Penicilină sau ampicilină intravenos – infecții severe
o Doxiciclină, ampicilină sau amoxicilină oral – infecții mai puțin severe

114
 - Epidemiologie
o Găzduite de mamifere împărțite în 3 categorii
 Gazde de menținere
 Gazde accidentale
 Gazde de amplificare
o Poartă de intrare în organismul uman – pielea lezată, mucoasa conjuctivală sau
nasală
 Poate fi și digestivă la persoanele cu aciditate gastrică scăzută
- Profilaxie
o Poate fi utilizată doxaciclina
o Deratizarea este eficientă

BACILI GRAM-POZITIVI SPORULAȚI

Genul Bacillus

- Definiție
o Bacili gram-pozitivi sporulați
o Mobili prin flageli peritrichi
o Aerobi sau facultativi
o Oxidazo-pozitivi și catalazo-pozitivi
- Se disting
o O specie înalt patogenă – B. Anthracis
o Specii oportuniste – bacili antracoizi: B. Megaterium, B. Cereus
o Alte specii cu caractere morfologice și fiziologice diferite: B. Subtilis, B.
Licheniformis

Bacillus anthracis

- Habitat
o Natural găzduit la ierbivore
o Supraviețuisc în mediul extern sub formă de spori
- Caractere microscopice
o Bacili gram-pozitivi mari
o Imobili
o Așezați în perechi sau scurte lanțuri – frotiu din produs patologic
 Înconjurați de capsulă unică
 Apare ca un halou roz în jurul bacteriilor albastre
o Frotiu din cultură – dispuși în lanțuri lungi și sporulați
 Sporii se formează numai în prezența oxigenului
 Nu deformează bacilul
- Caractere de cultivare
o Facultativ anaerobă
o Nepretențioasă nutritiv
o Sporulare rapidă la temperatura camerei
o Pe medii agarizate – colonii cenușii, aplatizate, cu aspect de sticlă pisată și
contur neregulat
 La periferie seamană cu șuvițe de păr împletit – cap de meduză
o Pe mediile cu sânge sunt nehemolitice
- Structură antigenică

115
 o Capsula este o haptenă constituită din acid D-glutamic
o Antigene particulare – o proteină și un polizaharid somatic termostabil
- Factori de virulență
o Capsula
 Codificată de plasmida pOX2
 Formată din acid poli-D-glutamic
 Inhibă fagocitoza
o Toxina cărbunoasă
 Codificată de plasmida pOX1
 De tip A-B – triplă acțiune
 Componenta A – 2 părți cu efecte distincte
 Factorul edematogen – inițiază acumularea de AMP ciclic în
monocite cu eliberarea citokinelor proinflamatorii
 Factorul letal – zinc-metalopeptidază
 Componenta B – funcție de ligand
 Este antigen vaccinant
o Pierderea plasmidelor pOX1 și pOX2 duce la pierderea virulenței
- Patogenitate naturală și patogenie
o Determină antraxul – cărbune sau dalac
o Cea mai frecventă formă a bolii este cea digestivă – ingestie de alimente
contaminate
o Formă cutanată – după mușcături
o Formă respiratorie
o La om antraxul poate fi cutanat, pulmonar sau intestinal
 Este posibilă evoluția septicemică
 Forma cutanată poate evoua spre vindecare spontană sau spre cazuri
complicate cu septicemie sau meningită
 Antrax pulmonar
 Pneumonie, care evoluează spre mediastinită, sepsis, meningită
sau edem pulmonar hemoragic mortal
- Imunitatea
o Asigurată de anticorpii anti-componentă B – inhibă endocitarea factorilor
edematogen și letal
- Diagnostic de laborator
o Prelevatele variază în funcție de forma clinică
o Prelevatele contaminate pot fi inoculate pe un mediu cu polimixină, EDTA și
acetat de thaliu – inhibă dezvoltarea altor bacterii
o După obținerea culturii pure, bacteria este diferențiată de bacilii antracoizi,
fiind imobilă, nehemolitică și paotgenă pentru șoarece
- Elemente de terapie etiotropă
o Penicilină, eritromicină, tetraciclină
o Administrare ser anticărbunos
- Epidemiologie
o Contaminare sol cu spori și excretele și ingestia sporilor
- Profilaxie
o Vaccinarea ierbivorelor cu vaccin atenuat
o Sacrificarea animalelor bolnave

Bacillus cereus

116
- Saprofit al mediului extern
- Contaminează orezul, legumele și fructele uscate
- Este mobil
- Pe medii cu sânge produce colonii mari, R, beta-hemolitice
- Determină infecții ale plăgilor, pneumonii, pleurezii, meningite, bacteriemii,
endocardite, toxiinfecții alimentare
- Nu fermentează manitolul și produce lecitinază
- Vancomicina – antibiotic de elecție

Bacillus subtilis

- Habitează solurile sărace

- Bacili mici, dispuși izolat sau în lanțuri scurte
- Mobili
- Colonii mari, opace, hemolitice
- Determină bacteriemii, septicemii, endocardite, infecții respiratorii, toxiinfecții
alimentare
- Tratament – vancomicina, clindamicina, imipenemul

Genul Clostridium

- Definiție
o Bacili gram-pozitivi
o Mobili prin flageli peritrichi
o Produc endospori ovali sau sferici – deformează celula și sunt termorezistenți
o Anaerobi
o Nu produc catalază
o Fermentează zaharurile
- Habitat
o Tubul digestiv al omului și animalelor
o Prin fecale contaminează solul
- Caractere microscopice
o Bacili gram-pozitivi sau gram-variabili
o Endospori cu diametru mare – deformează bacilii
 Pot fi ovali - dispuși centrali sau subterminal ori sferici – dispuși
terminal
- Caractere de cultivare
o Medii uzuale incubate anaerob – recipiente etanșe în care aerul este înlocuit
prin hidrogen sau azot cu 10% CO2
o Pe geloză sânge sunt hemolitice
- Rezistență în mediul extern
o Formele sporulate rezistă la fierbere cel puțin 5 minute
o În mediul extern, la adăpost de radiații solare directe și de umezeală pot
supraviețui zeci de ani
- Specii cu interes medical
o C. Botulinum – botulism
o C. Tetani – tetanosul
o Grup de specii cu capacități invazive - C. Perfringens
o C. Difficile – enterocolite pseudomembranoase sau sindroame diareice post-
antibioticoterapie

117
 Clostridium botulinum

- Produce prin conversie lizogenică o puternică neurotoxină – 6 tipuri antigenice

- Condiții apariție botulism uman
o Toxiinfecție alimentară
o Colonizare plăgi
o Colonizare intestin sugari sau adulți
- Specia C. Botulinum are 3 grupe de tulpini
o Grupul I
 Tulpini proteolitice
 Metaboliți finali – acizii izobutiric, izovaleric și fenil propionic
 Sporii cei mai termorezistenți
 Produc un singur tip de toxină A, B sau F
 Cei mai frecvenți agenți etiologici ai botulismului
 Singurii implicați în botulismul plăgilor
o Grupul II
 Tulpini non-proteolitice
 Temperatură optimă de creștere 20-30oC
 Produc toxină de tip B, E sau F
 Sporii au termorezistența cea mai scăzută
 Toxinele botulinice sunt rezistente la aciditatea gastrică și
termosensibile
o Grupul III
 Activitatea proteolitică
 Produc toxine de tip C și D
 Neimplicate în botulismul uman
- Toxiinfecția naturală și patogeneza
o Toxina botulinică este o toxină de tip A-B
 Se leagă de celula nervoasă și este pinocitată
 Inhibă eliberarea acetilcolinei la nivelul joncțiunii neuromusculare
o Dă paralizii flasce ale diverșilor nervi cranieni
o Toxiinfecția alimentară botulinică
 Ingestia conservelor ineficient sterilizate – endosporii germinează și
elaborează toxina botulinică
 În conservele cu pH acid C. Botulinum nu se dezvoltă
 Determinată de neurotoxinele A, B și E
o Botulismul plăgilor
o Botulismul infantil
- Imunitatea naturală nu a fost demonstrată
- Diagnostic de laborator
o Evidențierea toxinei în probele de la pacienți se face prin testul de neutralizare
in vivo
o Pentru izolare se utilizează mediul Nagler
o Multe specii produc lipază – identificare prin testul de seroneutralizare
- Tratament
o Administrare de ser antitoxic trivalent – neutralizează serotipurile A, B și E
- Epidemiologie
o Alimente incriminate: conserve de legume sau carne
o Botulism infantil – mierea de albine cu sporii bacilului botulinic

118
- Profilaxie
o Administrarea de vaccin polivalent

Clostridium tetani

- Habitat
o Solul și intestinul animalelor
- Microscopie
o Bacil mare cu spor feric terminal
o Pe frotiurile din cultură apare adesea gram variabil
- Caracteristici de cultivare
o Stric anaerob
o Pe geloză-sânge formează colonii plate, cenușii, cu margini neregulate și
suprafață mată
 Înconjurate de o zonă îngustă de beta-hemoliză
- Sporii rezistă în condiții de uscăciune zeci și sute de ani
- C. Tetani produce 2 agenți biologic activi
o O neurotoxină – tetanospasmină – principalul factor de virulență
o O hemolizină oxigen-labilă – tetanolizina
- Infecție naturală și patogeneză
o Pătrunși în organism, sporii germinează și elaborează cei 2 factori de virulență
o Tetanospasmina – toxina proteică A-B
 Inhibă acidul gama-aminobutiric
o Se produc contracturi spastice ale musculaturii striate
o Sinteza tetanospasminei este codificată plasmidic
- Diagnostic de laborator
o Se practică mai frecvent postmortem
- Tratament
o Se administrează în paralel serul antitoxic și penicilina G sau metronidazolul
o Pacienții tratați cu metronidazol au o rată de supraviețuire mai lungă
o Anticorpii specifici neutralizează toxina circulantă
- Epidemiologie
o C. Tetani penetrează organismul uman ca urmare a traumatismelor cu obiecte
contaminate sau după intervenții chirurgicale
- Profilaxie
o Vaccinare și administrare de seruri hiperimune
o Primovaccinarea sugarilor cu antitoxina tetanică ce intră în componența
trivaccinului anti-diftero-tetano-pertussis

Clostridium perfringens

- Microorganism ubicuitar
- Habitat
o Solul și microbiota rezidentă a omului și animalelor
- Microscopie
o Bacil gram-pozitiv mare, drept, cu capetele rotunjite, imobil
o Dispuși izolat

119
  Pot apărea în perechi sau în palisade
o Nu sporulează în condiții uzuale de incubare
- Caractere de cultivare
o Temperatură optimă – 45oC
o Timp de generație – 8 minute
o Pe geloză-sânge – colonii alb-cenușii, opace și tipic
 Produc dublă hemoliză
 Zona internă – toxina beta
 Zonă externă – toxina alfa
- Factori de virulență
o 4 toxine majore:
 Alfa
 Beta
 Eta
 Teta
o Mai multe toxine minore – proteaze, colagenaze, hemolizine, neuroaminidaze,
hialuronidaze, dezoxiribunucleaze
o C. Perfrigens – 5 tipuri
 A produce alfa toxina
 B produce toxinele majore alfa, beta, eta
 C produc ala și beta toxine
 D produc alfa și eta toxine
 E produc alfa și teta toxine
o Toxina alfa
 Fosfolipază ce hidrolizează fosfatidilcolina și sfingomielina
 Responsabilă de pozitivarea testului lipazei și producerea hemolizei pe
geloză-sânge
- Patogenitate naturală și patogenie
o Contaminează plăgi posttraumatice sau contaminează apa și alimentele
o Determină diaree infecțioasă și toxiinfecții alimentare
o Gangrena gazoasă
 Infecție polimicrobiană a plăgilor profunde
 Perturbarea circulației sangvine și cu necroze tisulare extinse
 3 agenți etiologici:
 C. Perfrigens
 C. Navyi
 C. Septicum
o Toxiinfecția alimentară
 Debutează după o perioadă de incubație de 8-24 ore
 Dureri abdominale, vărsături, scaune diareice
- Diagnostic de laborator
o Bazat pe izolarea bacteriei din prelevatele infectate
o Incubare la 45oC, în atmosferă anaerobă – reduce numărul bacteriilor
- Tratament
o Administrare oxigen hiperbaric
o Antibioticoterapie cu penicilină sau metronidazol
- Prevenire
o Toaletă corectă a plăgii

Clostridium difficile

120
- Habitat
o Microbiota colonului
- Microscopie
o Bacil gram-pozitiv cu mărime variabilă
o Mobil
o Spor oval, subterminal
o Cultivă repede pe medii uzuale
- Factori de virulență
o Toxina A – enterotoxina
 Efect enterotoxic pronunțat
 Determină infiltrat inflamator cu PMN, focare de necroză hemoragică
o Toxina B – efect citotoxic
 Efect citotoxic mai pronunțat decât toxina A
 Depolimerizează filamentele de actină și afectează citoscheletul –
determină balonizarea celulei
- Patogenitatea naturală și patogeneză
o C. Difficile a fost izolată din abcese, infecții ale țesuturilor moi, artrite,
osteomielite
o Principala afecțiune – colita pseudomembranoasă post-antibiotice
o Boala poate avea caracter de infecție nosocomială
o Febra și leucocitoza sunt fenomene constante
- Diagnostic de laborator
o Detectarea toxinei în filtratul de fecale
- Tratament etiotrop
o Metronidazol și vancomicină
- Epidemiologie
o Colonizarea intestinului cu C. Difficile toxigen poate fi urmarea nerespectării
regulilor de igienă individuală
- Prevenire
o Utilizare rațională a antibioticelor
o Dezinfecția și sterilizarea echipamentului medical

BACTERII ANAEROBE NESPORULATE

- Bacteriile anaerobe nu pot cultiva în prezența oxigenului și au sensibilitate la

metronidazol – spre deosebire de cele facultative
- Reprezintă 99% din microbiota indigenă
- Rol important de barieră ecologică antiinfecțioasă
- Bacteriine anaerobe nesporulate sunt foarte pretențioase
- Aceste bacterii nu produc exotoxine
- Sunt dublu condiționat patogene – inițiază infecții doar când găsesc condiții de
anaerobioză sau pot realiza sinergism cu bacterii aerobe sau facultative
- Echipamentul enzimatic conține:
o Capacitatea de a adera la suprafața celulelor epiteliale - adezine
o Producerea de enzime
 Produc infecții doar tulpinile care sintetizează o enzimă similară
superoxiddismutazei ce îndepărtează din celulă radicalii superoxid
 Alte enzime: elastaze, gelatinaze, colagenaze, lipaze

121
  Bacteroides, Porphyromonas și Fusobacterium produc leucocidină și
hemolizine – inhibă migrarea și imobilizarea leucoitelor în focarul de
infecție
 Toți anaerobii produc acizi grași volatili – inhibă funcția leucocitelor
o Lipopolizaharidul și capsula
 Intereacționează cu macrofagele și induc sinteza unui factor
procoagulant cu formarea depozitelor de fibrină în focarul infecțios
 Capsula protejează bacteria împotriva opsonizării și fagocitării
 Efecte lipopolizaharid
 Activează complementul
 Stimulează policlonal Ly B
 Activează osteoclastele și macrofagele
 Stimulează migrarea leucocitelor în focar
 Fusobacterium spp. au lipopolizaharid similar enterobacteriaceelor
- Infecțiile determinate de bacteriile anaerobe nesporulate sunt în majoritate inecții
endogene
o Infecții ale căilor aerodigestive superioare, capului și gâtului – cei mai
frecvenți implicați Bacterioide, Porphyromonas și Peptostreptococcus
 Infecții endodontice
 Granulom periapical
 Boli parodontale
 Sinuzite acute sau cronice
 Amigdalite
 Otite medii
 Mastoidite
 Abcese cerebrale
 Meningite
o Infecții abdominale – Bacterioides fragilis, Fusobacterium și peptostreptococii
 Apendicită
 Peritonită
 Abcese hepatice și splenice
 Colită cronică
 Infecții căi biliare
o Infecții pelvine
 Fusobacteriile – patogenia nașterii premature
 Cistite
 Abcese
 Celulite periuretrale
 Abcese renale metastatice – Bacterioides și Fusobacterium
o Infecții fusopirochetozice
 Stomatita și angina Vincent – leziuni ulceromembranoase cauzate de o
asociație de bacili anaerobi gram-negativi și treponeme
 Noma - stomatită gangrenoasă
 Ulcerul tropical – asociere Fusobacterium ulceran și spirochete
o Infecții exogene – Fusobacterium, Porphyromonas, Peptostreptococcus și
Bacteroides fragilis
 Sunt legate de traumatisme sau intervenții chirurgicale
 Plăgi mușcate infectate
 Ulcerul piciorului diabetic
 Abcese țesuturi moi

122
  Celulită și chist dermoid sacral
o Evoluția bacteriemică
 Infecțiile produse de anaerobi au potențial bacteriemic
 Pot evolua cu stare septică și procese metastatice la nivelul creierului,
pulmonilor, rinichilor, pericardului și endocardului
- Diagnostic de laborator
o Se suspicionează infecție cu bacterii anaerobe nesporulate în următoarele
cazuri:
 Evoluția în situs care comunică cu suprafețe sau cavități masiv
colonizate cu anaerobi
 Infecția plăgilor mușcate de om
 Pneumonii de aspirație
 Evoluția în țesuturi cu vascularizație dezorganizată
 Infecții apărute în cursul terapiei cu antibiotice
o Aspecte de urmărit pentru a evita rezultate fals pozitive sau fals negative
 Nu se urmărește izolarea de bacterii anaerobe din prelevate contaminate
cu microbiotă indigenă
 Excepție – bolile fusospirochetozice – microscopia este test
diagnostic
 Nu sunt indicate prelevatele pe tampon
 Pentru izolare se prelucrează produse provenite din zone normal sterile
 După prelevare, probele trebuie introduse într-un mediu de transport
reducător sau transportate într-un recoltor special pentru anaerobi
 Însămânțare rapidă
 Culturile apar
o După 24-48 ore – fusobacterii, B. Fragilis sau
peptostreptococilor
o 5-7 zile – Prevotella, Porphyromonas și Actinomyces
 Identificarea anaerobilor se bazează pe caractere morfotinctoriale și de
cultură și pe teste simple: sensibilitate la kanamicină, vancomicină și
colistin, toleranța la bilă, pigmentogeneză
o Testarea sensibilității la antibiotice se face prin metoda diluțiilor sau prin
metode automate
 50% din tulpinile de Bacteroides și Prevotella produc beta-lactamaze –
eșec tratament cu penicilină sau amoxicilină
 Rezistența la clindamicină este semnificativă
 1% dintre peptostreptococi rezistenți la metronidazol

Bacterii anaerobe nesporulate cu interes medical

Cocii gram-pozitivi

- Cuprind genul Peptostreptococcus și Peptococcus – P. niger

- Patogenia este legată de sinergism microbian
- Alți factori de virulență
o Capsula
o Hialuronidaza
o Enzime proteolitice – colagenaze și gelatinaze
o Proteina L – prezentă la tulpini de P. magnus

123
 - Majoritatea peptostreptococilor și toți ceilalți coci gram-pozitivi anaerobi sunt
sensibili la metronidazol, vancomicină, rifampicină, cloramfenicol, beta-lactamine
o Ciprofloxacina efect redus
o Fluorochinolonele de ultimă generație au acțiune bactericidă – trovafloxacina

Cocii gram negativi anaerobi – genul Veilloonella – nu sunt patogene

Bacilii gram-pozitiv nesporulați

Genul Actynomyces

- Cele mai multe specii habitează cavitatea orală a omului și animalelor

o Participă la formarea plăcii dentare
- A. israelii – tractusul genital feminin
- Acest gen cuprinde bacili gram-pozitivi polimorfi
o Pe frotiu din culturi pe geloză-sânge apar difteroizi, chiar cocobacilari
- Majoritatea speciilor sunt facultativ anaerobe
o Cresc mai bine în anaerobioză și în prezența CO2
- Microorganisme pretențioase nutritiv
- Creștere lentă
o Pe medii cu sânge sau ser cultivă în 3-4 zile
- În patologia umană sunt implicate: A. israelii, A. naeslundii, A. viscosus, A.
odontolyticus
o Cea mai frecventă localizare a infecției – regiunea cervico-facială
o Clinic, pacienții prezintă tumefiere locală de consistență lemnoasă,
nedureroasă și fără adenită
- Actinomicetele sunt sensibile la antibioticele beta-lactam, tetracicline, cloramfenicol,
macrolide, acid fusidic, vancomicină
o Cu excepția, A. pyogenes, toate speciile sunt rezistente la aminoglicozide

Genul propionibacterium

- P. acnes colonizează glandele sebacee

o Infecții tegumentare mixte
- P. propionicum – găzduită în orofaringe
o Poate determina infecții ale aparatului lacrimal și ochiului

Genul Mobiluncus

- Bacili subțiri, formă încurbată, gram-negativi dar cu structură a peretelui gram-pozitiv

- Sensibili la vancomicină
- Prezența în flora vaginală = vaginoză

Genul Bifidobacterium

- Nepatogene pentru om

124
 - Efect protector împotriva infecțiilor digestive și cancerului de colon
- Incluse în produsele probiotice

Genul Eubacterium

- E. Lentum și E. Limosum – izolați în infecții supurative

Genul Lactobacillus

- Implicare în unele infecții

- Au efect probiotic
o Lactobacilii administrați per os la pacienții cu infecții intestinale cresc
capacitatea de răspuns imun a mucoasei și favorizează vindecarea
- Speciile cu habitat oral sunt implicate în cariogeneză

Bacili gram-negativi anerobi

Genul Bacteroides

- Bacili gram-negativi, polimorfi, imobili

- Cresc bine pe geloză-sânge
- Stric anaerobi
- Colonii rotunde, convexe, suprafață netedă, lucioasă
- Unele specii au hemoliză discretă
o Puține sunt beta-hemolitice
- Creștere stimulată de bilă
- Inhibate de dezoxicholat
- B. Fragilis
o Cel mai frecvent izolată în infecții abdominale
o Conține lipopolizaharid cu activitate endotoxică slabă
o Virulența este dată de: proteinaze, colagenaze, fibrinolizina, hemolizina,
neuroaminidază, fosfataze
o Mare producător de beta-lactamaze
 Nu se poate trata cu amoxicilina și cefalosporine
- B. Thetaiotaomicron
o Habitează colonul
o A doua specie ca frecvență a izolării în produse patologice
o Prezența sa are semnificație clinică

Genul Prevotella

- Bacili gram-negativi, polimorfi, imobili

- Strict anaerob
- Au nevoie de hemină și menadionă
- Inhibate de NaCl, săruri biliare și bilă
- Pe geloză-sânge cultivă în 3-5 zile – colonii rotunde, convexe, inițial translucide, apoi
opace, cenușii, maro și negre

125
 o Unele tulpini sunt hemolitice
- Majoritatea speciilor sunt sensibile la benzilpenicilină și amoxicilină
o Unele specii pot fi rezistente prin producerea de beta-lactamaze
o Macrolidele și metronidazolul au activitate bună
- P. Melaninogenica
o Habitează crevesele gingivale și vaginul
o Cultivă după 48 ore
- P. intermedia și P. nigrescens
o Habitează colonul și cavitatea orală
o Formează colonii pigmentate în negru, unele strălucitoare și netede, altele dure,
uscate, rugoase
o Cele mai multe sunt beta-hemolitice

Genul Porphyromonas

- Cocobacili sau bacili gram-negativi fini, nesporulați, imobili

- Bacterii stric anaerobe, pretențioase nutritiv
- Creștere lentă
- Formează colonii după 5-7 zile – mici, S, înnegresc progresiv dinspre margini spre
centru
- P. Asaccharolytica
o Habitează colonul
o Poate fi prezent și în microbiota vaginului
- P. catoniae – habitează crevasele gingivale – boli parodontale
- P. endodotalis – placa dentară subgingivală – abcese periapicale severe

Genul Fusobacterium

- Bacili gram-negativi
- Pot fi cocobacili, bacili cu capete efilate, filamente
- Uneori pot fi granulari
- Strict anaerobi
- Formează colonii după 28-48 ore
- Sunt nehemolitici
- Cultura degajă miros neplăcut
- În medii semisolide sau lichide produc gaz
- F. Nucleatum, F. Periodonticum și F. Alocis – habitează cavitatea orală
o Participă la formarea plăcii dentare
- F. Gonidioformans și F. Naviforme – microbiota vaginului sau a intestinului
- Fusobacterium nucleatum alături de Bacterioides și Prevotella – cel mai frecvent
implicate în patologia umană

MICOPLASMELE

- Definiție
o Delimitate doar de o membrană trilaminată
 Nu pot sintetiza perete celular
o Dimensiuni reduse
o Plasticitate ridicată

126
 o Polimorfism extrem
o Cultivă pe medii de creștere îmbogățite
 Necesită colesterol
o Cultivare inhibată prin anticorpi specifici
o Rezistente la beta-lactamine

Mycoplasma pneumoniae

- Habitat
o Specie patogenă găzduită de căile respiratorii ale omului
- Caractere microscopice
o Bacterii mici
o Forme filamentoase, bacilare sau cocoide
o Nu sunt colorabile și au diametru redus
- Caractere de cultivare
o Cultivă pe medii îmbogățite
o Anaerobă și carboxifilă
o Cultivare lentă
o Identificare pe baza caracterelor biochimice, a hemadsorbției pe suprafața
coloniilor și inhibiția creșterii în prezența Ac specifici
- Rezistența în mediul extern
o Extrem de sensibilă la condițiile de mediu – căldură și desicare
- Structură antigenică
o Antigene proteice – proteina P1 – adezină
o Antigen glicolipidic utilizat în reacția de fixare a complementului
o Determinanți antigenici comuni cu antigene tisulare umane din mușchi, creier,
plămâni, limfocite și hematii
- Factori de virulență
o Adezina P1 se leagă de baza cililor celulelor epiteliale și pot duce la
distrugerea acestora
o M. pneumoniae produce un inhibitor al catalazei – protejează peroxidul de
hidrogen produs de micoplasmă
 Acesta se acumulează și accentuează efectul citotoxic al proteinei p1
- Patogenitate naturală și patogenie
o M. pneumonie este patogen extracelular care aderă la epiteliul respirator prin
intermediul proteinei P1
 Interacționează specific cu receptorii glicoproteici de la baza cililor –
ciliostază, cilionecroză și exfolierea celulelor epiteliale
o Afectarea cililor permite contaminarea tractusului respirator inferior cu
microorganisme și iritația mecanică
o M. pneumoniae acționează ca superantigen
 Stimulează migrarea celulelor inflamatorii la locul infecției și
eliberarea de citokine – TNF-alfa, IL-1 și Il-6
 Stimularea Ly B și T duce la producerea de Ac
o Forma clinică cea mai caracteristică este pneumonia atipică primară
o Complicațiile apar prin reacții de sensibilizare
 Anemie hemolitică
 Leziuni cutanate
 Miocardită
 Pericardită

127
  Complicații neurologice
- Imunitatea
o Asigurată de IgA secretori
o Reinfecția este posibilă
- Diagnostic de laborator
o Se examinează spălătură bronho-alveolară și periaj endobronșic
o Microscopie puțin utilizată
o Produsele patologice se inoculează pe mediile de cultură menționate – acestea
devin selective prin adaos de penicilină sau acetat de taliu
 Cultivă lent după 5-21 zile
 Rezultat pozitiv = semnificație diagnostică
o PCR
o Serologie
 Reacție de fixare a complementului
 Titru de 1/64 = diagnostic prezumtiv
 ELISA
 Imunofluorescență indirectă

- Elemente de terapie etiotropă

o Toate tulpinile sunt sensibile la macrolide și tetracicline
o Rezistență la eritromicină
o Se pot utiliza fluorochinolone de ultimă generație
- Epidemiologie
o M. pneumoniae produce infecții endemice
o Este necesar un contact strâns pentru transmiterea infecției

Micoplasmele genitale

- Ureaplasma urealyticum și Mycoplasma genitalium – produc uretrite non-gonococice

o U. Urealyticum este implicată și în sindromul uretral acut la femei
 Infecția cu această bacterie poate determina formarea ca calculi urinari
– se poate complica cu orhiepididimită
- M. hominis – pielonefrite acute, salpingite, septicemii
- Diagnosti de laborator – bacteriologic
- M. hominis
o Bacterie facultativ anaerobă
o Metabolizează arginina dar nu și glucoza
o Cultură pe medii special îmbogățite, în 1-4 zile
 Aspect de ou prăjit
- Ureaplasma urealyticum
o Crește pe medii cu uree
o Colonii minuscule cu aspect de ou prăjit
- Au semnificație clinică izolatele din prelevate necontaminate
- Micoplasmele genitale au semnificație clinică dacă sunt izolate în cantitate mai mare
de 104 unități de virare a pH-ului mediului de cultură/mL
- Elemente de terapie etiotropă
o Tetracicline și macrolide
o Tetraciclinele au efect și împotriva altor micoplasme și a chlamidiilor
o Pentru U. Urealyticum se folosește eritromicina
 Are rezistență la tetracicline

128
 o M. hominis – rezistentă la eritromicină și ocazional la tetracicline
 Se folosește clindamicina sau fluorochinolone
- Profilaxie
o Se transmit prin contact sexual
o Evitarea contactului sexual neprotejat

GENUL BARTONELLA

- Definiție
o Bacili gram-negativi, aerobi, carboxifili
o Cresc lent numai pe medii îmbogățite cu sânge
o Metabolism redus
o 4 specii de interes medical
 B. Bacilliformis
 B. Quitana
 B. Henselae
 B. Elizabethae
- Habitat
o B. Bacilliformi – munții Anzi unde trăiește vectorul său: flebotomul Lutzomia
verrucarum
o B. Quintana – găzduită la om
o B. Henselae – găzduită la pisici
- Microscopie
o Colorație Giemsa sau impregnație argentică – bacili minusculi
o B. Quintana și B. Henselae sunt mai mari și pot fi încurbate asemănător
campilobacteriilor
o Bacteriile sunt observate în citoplasma celulelor endetoliale din splină, ficat,
ganglioni limfatici sau leziuni cutanate
- Caractere de cultivare
o B. Bacilliformis cultivă optim la 25oC
 Formează colonii după 4-5 zile de incubare
o B. Quintana și B. Henselae sunt mai fastidioase
 Cultivă la 35oC și formează colonii după 5-49 zile
- Patogenitate naturală și patogeneză
o Bartonelele au în comun:
 Tropismul pentru endoteliul vascular
 Potențial angiogenetic
 Capacitate de a determina infecții care evoluează spre cronicizare sau
latență
 Patomorfoza mare a bolilor cauzate
o Infecții la gazde normoreactive
 B. Bacciliformis determină o infecție cu 2 stadii:
 Febra de Oroyo
 Verruga peruviană
 B. Henselae este transmisă de la pisici – boala zgârieturii de pisică
 Incubație de 2 săptămâni
 B. Quintana transmisă prin păduci, alte artropode sau Sarcoptes scabie
 Incubație de 5-30 zile
 Boala evoluează benign

129
 o Infecția gazdelor imunocompromise
 Angiomatoză și peloza bacilară
- Diagnostic de laborator
o Hemoculturi prin metoda liză + centrifugare – indicate în formele grave și în
endocarditele cu hemoculturi uzuale negative
o Pentru izolare, prelevatele se epuizează pe plăci cu agar-sânge și incubate în
atmosferă 10% CO2
 Culturile se urmăresc min 3 săptămâni
o Diagnosticul B. Henselae se poate face prin imunofluorescență indirectă
 Titru 1/64 este sugestiv
- Elemente de terapie etiotropă
o Indicate eritromicina sau doxiciclina
 În cazurile grave se asociază cu gentamicin
FAMILIA RICKETTSIACEAE

- Definiție
o Bacterii pleomorfe (bacili sau cocobacili) cu perete gram-negativ
o Se înmultesc prin diviziune intracelulară
o Se observă la microscop prin colorații Gimenez sau Machiavello
o Organisme slab acido-rezistente
 Apar colorate în roșu, pe fondul frotiului verde sau albastru
o Nu fosforilează glucoza
o Generează ATP prin oxidarea glutamatului
o Cultivă numai gazde vii
o Creșterea este stimulată de sulfamide
o În funcție de multiplicarea în celula gazdă și stabilitatea în mediul extern sunt
definite 3 genuri
 Rickettsia
 Trec repede din fagosom în citoplasmă unde se înmulțesc
 Unele invadează nucleul
 Foarte fragile în mediul extern – se pot transmite prin vectori
biologici
 Coxiella
 Supraviețuiește și crește în fagolizosom
 Formează endospori
o Se transmite primar prin aerosoli sau pulberi
o Secundar se transmite prin căpușe
 Ehrlichia
 Previne fuzionarea fagosomolui cu lizosomii – se înmulțește în
mediul fagosomilor sub formă de murule
o Sunt observate la microscop ca incluziuni citoplasmatice
 Fragile în mediul extern – se transmit prin vectori biologici

Genul Rickettsia

- Speciile de Rickettsia sunt împărțite în 3 biogrupuri

o Al tifosului – cultivă în citoplasmă, perinuclear
o Al febrelor pătate – cultivă intranuclear
o Al tifosului de lăstăriș - cultivă în citoplasmă, perinuclear
- Structură parietală și antigenică

130
 o Rickettsiile tifosului și febrelor pătate
 Perete format din peptidoglican, membrană externă, lipopolizaharid și
microcapsulă cu 2 proteine multimerice care îi dau aspect cristalin
 Au un antigen solubil, specific de grup și un antigen capsular specific
de specie
- Factori de virulență
o Nu eliberează exotoxine
o LPS cu slabă activitate endotoxinică
o O. Tsutsugamushi nu are LPS
o Principalul factor de virulență – capacitatea de a se fixa, de a invada și de a se
multiplica în celulele endoteliale
 Intracelular, inhibă activitatea enzimelor cheie pentru protecția celulară
față de explozia respiratorie
- Patogenitate naturală și patogenie
o Rickettsiozele se transmit prin înțepătura vectorilor
o Infecția endoteliului capilar se extinde și invadează arteriolele și venulele
dermului, pulmonilor, inimii, creierului, rinichilor, ficatului și tubului digestiv
o Leziune caracteristică = endotelită trombozantă cu inflamație periadventițială a
vaselor mici – nodulii lui Frankel
o Se produce necroza și tumefierea endoteliului - cresc permeabilitatea vasculară
și determină
 Extravazarea sângelui prin microcirculație
 Pierderea în interstițiu a plasmei și electroliților
o Apar diferite forme clinice dominate de miocradită, meningoencefalită,
pneumonie interstițială, necroze renale sau hepatice
- Imunitatea antirickettsiană
o Este celulară – menținută numai în infecția latentă, care ocazional se
reactivează
o Tifosul exantemic de recădere – boala lui Brill-Zinsser
- Diagnostic de laborator
o Depistare rapidă în biopsii cutanate se face prin tehnici cu anticorpi marcați –
sensibilitate și specificitate scăzută
o Izolarea este posibilă din sânge sau chiar recultat intravitam sau din probe
necropsice
 Daca nu se examinează imediat, probele trebuie congelate la -20oC
o Diagnostic serologic
 Reacția Weil-Felix de aglutinare
 Reacția de imunofluorescență
 Diferențiază Ac IgM și IgG
 ELISSA
 Reacția de hemaglutinare pasivă (RHAP)
 Test de elecție pentru diagnosticul bolii Brill-Zinsser
 Latexaglutinarea
- Elemente de terapie etiotropă
o Antibiotic de elecție – doxicilcina
 Alternativ – cloramfenicol

131
 CHLAMIDIILE

- Definiție
o Bacterii minuscule cocoide
o Imobile
o Total dependente energetic de gazdă
o Nu generează ATP – paraziți energetici
o Ciclu particular de reproducere
 Corpii elementari, forma extracelulară infecțioasă are aspect cocoid și
perete rigid multilaminat
 După fixare pe receptorii gazdei, corpul elementar (CE) este fagocitat și
evoluează în corp reticulat (CR) – forma vegetativiă neinfecțioasă a
chlamidiilor
 Prin diviziuni repetate, CR formează o microcolonie cuprinsă în
interiorul vacuolei de fagocitoză
 În mitocondrii CR se maturizează și se transformă în CE
 La capătul ciclului celular de 24-48 ore, celula gazdă este lizată și
eliberează numeroși corpi elementari infecțioși
- Parazitismul stric intracelular al chlamidiilor are 3 consecințe:
o Pe plan patologic – coexistența infecției cronice latene cu fenomene de
sensibilizare de tip IV
o Pe plan diagnostic – chlamidiile cultivă numai în sacul vitelin al embrionului
de găini sau în culturi de celule
o Pe plan terapeutic – antibiotice cu penetrare intracelulară
- Chlamidiile cultivă în culturi de celule numai în condiții speciale
o Reducerea încărcăturii electronegative a suprafeței celulare prin policationi
o Centrifugarea inoculului pe filmul celular
o Creșterea receptivității celulelor prin pretratare cu inhibitori metabolici cu
idoxuridină, cicloheximidă

Genul Chlamydia

- Habitat
o C. Trachomatis – singura specie a genului
 Găzduită de om, șoareci și porci
- Caractere microscopice
o Pot fi observate în preparate umede colorate cu Lugol – au matrice iodofilă

132
 o Se recomandă colorație Giemsa
 Incluziunile tinere – albastre
 Incluziunile mature – roșii
o Se pot folosi și colorațiile Macchiavello sau Gimenez
o Cea mai sensibilă este colorația imunofluorescentă
- Caractere de cultivare
o În sacul vitelin al embrionului de găină sau în culturi de celule sau de organ –
apar incluziuni citoplasmatice
- Rezistența în mediul extern
o Desicați, CE rămân infecțioși perioade lungi
- Structură antigenică
o Serovarurile umane de C. Trachomatis de împart în 3 grupe
 Serovarurile A, B, Ba și C – agenți etiologici ai trahomului
 Serovarurile D-K – agenți etiologici ai uretritei, cervicitei și
conjunctivitei
 Serovarurile L1-L3 – agenți etiologici ai limfogranulomatozei inghinale
veneriene
- Factori de virulență
o Proteinele hsps localizate în învelișurile chlamidiale
 Implicate în pătrunderea în celulă
 Stimulează răspunsul imun celular
o Lipoproteina MIP (Macrophage Infectivity Potentiator protein)
- Patogenitate naturală și patogenie
o Infecția cu serovarurile A, B, Ba și C – determină trahomul – conjunctivită
foliculară acută; se cronicizează cu formarea de panus (invadarea corneei cu
capilare care)
o Serovarurile D-K – agenții bacterieni cu cea mai frecventă transmitere sexuală
 La bărvat – uretrită mucopurulentă
 Netratată se poate complica cu epididimită sau sindrom Reiter
(artrită+conjunctivită+uretrită)
 La femeie – cervicită
 Complicații posibile: endometrită, salpingită, perihepatită
 La ambele sexe – conjunctivite foliculare prin autoinoculare
 La nou născut – conjunctivită foliculară benignă
o Serovarurile L1-L3 – determină limfogranulomatoză veneriană inghinală
 Boală transmisă sexual
 Incubație de 10-15 zile
 Inițial apare un microșancru pe gland, în vagin sau anus
 Urmează o poliadenopatie inghinală care fistulează
 Infecția se poate propaga hematogen
- Imunitatea
o Infecția duce la formarea de IgM, IgG, IgA – nu previn reinfecția
- Diagnostic de laborator
o În infecții superficiale se examinează tampon endouretral, din endocolul uterin
o În infecții la nou-născut sunt utile tampoane nasofaringiene
o Depistarea chlamidiilor
 Tehnici rapide
 Microscopie directă – se urmăresc incluziunile intracelulare prin
colorație imunofluorescentă, Giemsa ori Lugol

133
  Izolarea presupune imersarea imediată a tampoanelor în mediu
de transport cu zaharoză-fosfat-glutamat
o În infecții profunde se folosește serodiagnostic prin reacția de
microimunofluorescență
- Elemente de terapie etiotropă
o Tetracicline, macrolide sau fluorochinolone

VIRUSURI

- Virusuri = particule infecțioase, virioni

- Au un singur acid nucleic (ADN sau ARN)
- Acidul nucleic este cuprins într-un înveliș proteic – capsidă → formează
nucleocapsida
o La unele virusuri nucleocapsida este înconjurată de o anvelopă lipoproteică
- Virusurile nu au sistem enzimatic producător de energie și nici capacități de biosinteză
- Virusurile nu cresc și nu se divid – sunt replicate de o celulă gazdă
- Virusurile sunt paraziți genetici ai unor celule
- Structura virusurilor
o Nucleocapsida
 Genomul viral are dimensiuni reduse – echivalentul unei singure gene
 Poate fi de trei tipuri:
 Cu simetrie cubică
o Aceste nucleocapside sunt icosaedre – 5 axe de simetrie
o Cea mai eficientă aranjare
o Minim de material pentru maxim de volum
o Pe electronomicrografii apar formate din capsomere –
asociere polipeptidică
o Capsomerele vârfurilor – pentone
o Capsomerele fețelor și muchiilor - hexone
 Cu simetrie helicală
o Subunități proteice dispuse neregulat
o Toate virusurile animale cu simetrie helicală sunt
virusuri ARN
o Nucleocapsidă flexibilă într-o anvelopă care le
modelează forma
 Cu structură complexă
o Prezentă la poxvirusuri
o Nucleoid înconjurat de membrană fină, flancat de 2
corpi laterali
o Formă de cărămidă
o Cele mai mari virusuri animale
 Capsida – protejează genomul viral
 Capsomerele – rol de liganzi și de fixare a virionilor nuzi pe receptori
celulari specifici
o Anvelopa - derivă din membrana celulei gazdă
o Genomul viral
 Un singur acid nucleic care codifică informația necesară replicării

134
  ARN sau ADN monocatenar sau dublucatenar
 Genomul virusurilor ADN – moleculă unică
 Genomul virusurilor ARN – divizat în segmente separate
 ARN purificat este infecțios – funcționează ca ARNm – ARN
cu sens pozitiv
 ARN purificat fără caracter infecțios – ARN cu sens negativ
o Conțin în nucleocapsidă o ARN polimerază care inițiază
replicarea

Replicarea virusurilor animale

- Virusurile sunt replicate de celule vii

- Gazda celulară asigură aparatul energogen și de biosinteză ca și precursorii necesari
sintezei acidului nucleic și proteinelor virale
- Din momentul decapsidării virionului pătruns în celulă până la momentul apariției
virionilor progeni dispare infecțiozitatea – perioadă de eclipsă
- Etape ale replicării virale
o Adsorbția – rezultă din interacțiunea liganzilor cu receptori celulari specifici
 Specificitatea de receptor explică tropismul celular, tisular și de organ
al unor virusuri
 Virus poliomielită – receptori de pe enterocite și neuroni ai
SNC
 Virusul rabic – receptori pentru acetilcolină
 Virusul mononucleazei infecțioase – receptori Ly B pentru C3
 Virusul gripal – glicoproteine cu acid sialic
 Penetrarea
 Virusurile nude – penetrează prin pinocitoză receptor
dependentă cu includerea virionilor în endosomi
 Virusurile învelite – anvelopa fuzionează cu membrana
citoplasmatică

 Decapsidarea
 Sub acțiunea enzimelor lizozomale sau direct în citoplasmă
 Enzimele transcriu mesajul genetic în ARNm
 Virusurile ARN (cu excepția virusului gripal) sunt replicate în
citoplasmă
 Virusurile ADN sunt replicate în nucleu (cu excepția
poxovirusurilor)
 Disoluția elementului infecțios – etapă preliminară a înmulțirii
 Sinteza componentelor virale – include replicarea genomului viral,
sinteza de ARNm și sinteze proteice
 Replicarea genomului și transcrierea informației genetice în
ARNm sunt controlate de polimeraze ale celulei gazdă sau de
polimeraze incluse în nucleocapsidă
o Retrovirusurile au 2 genoame: unul ARN m.c. –
polariatate pozitivă și altul ADN d.c. al provirusului
 Sinteza proteică are 2 etape:
o Sinteza timpurie – imediat după infectarea celulei

135
  Proteinele timpurii:
 Funcționează ca enzime implicate în
sinteza ADN sau ARN viral
 Inhibă sintezele proprii celulei gazdă
 Participă la formarea incluziunilor virale
 Reprezintă proteine nonstructurale de
control al replicării
o Sinteza tardivă – după replicarea genomului viral
 Proteinele tardive
 Sunt proteine structurale
 Morfogeneza
 Genomele virale patogene, polipeptidele capsidale ori
subunitățile structurale se asociază printr-un proces fizico-
chimic → virus progen
 Componentele virale acumulate în exces pot genera incluziuni
celulare virale
 Eliberarea virionilor
 Virusuri nude – prin liza gelulei gazdă
 Virusuri învelite – se maturează înmugurind prin membranele
celulare în zone unde s-au inserat glicoproteine virale

Relația virus-celulă gazdă

- Capacitatea de a replica virus împarte celulele astfel:

o Celula permisivă – realizează integral toate etapele ciclului replicativ viral
o Celule semipermisive – replică cantități mici de virus
 Celulele permisive și semipermisive produc o infecție productivă
o Celule nepermisive – adsorb, endocitează și replică genomul până la un anumit
stadiu; nu maturează și nu eliberează virioni – produc o infecție nonproductivă
- Caracterul permisiv versus nepermisiv este condiționat prin prezența factorilor celulari
de inițiere a replicării genomului viral

- Controlul genetic al permisivității

o Factorul gazdă – celulele epiteliale umane sunt permisive pentru mai multe
tipuri de adenovirusuri umane
 Fibroblaștii umani sunt semipermisivi
o Factorul virus – o celulă devine nonpermisivă față de mutante defective ale
unui virus
- Doar celulele stratului granular și cornos realizează integral sinteza proteinelor
capsidale cu morfogeneză de virioni infectanți
- Infecții productive
o Infecții citocide – evoluează când virusul aduce într-o celulă permisivă
infeormația genetică integrală
 Determină infecții acute, manifeste clinic asu inaparente
o Infecții productive nonletale transformante
 Determinate atât de virusuri ARN cât și ADN
 Virusul hepatitei B – determină infecții cronice productive care se
complică cu carcinom hepatocelular
o Infecții productive persistente
- Infecții nonproductive

136
 o Infecții letale
o Infecții abortive
o Infecții latente
 Herpesvirusurile
o Infecții lente
 Virusul imunodeficienței umane se integrează în genomul Ly T ori
macrofagelor
 Boala apare după o lungă perioadă de incubație
o Infecții transformante
 Poliomavirusurile umane BK și JC
 Virusul BK transformă malign culturile de celule amniotice umane și
determină tumori maligne

Taxonomie virală

- Clasificarea virusurilor are la bază următoarele criterii:

o Proprietățile genomului – ARN sau ADN, greutate, mono- sau bicatenar etc
o Replicarea – locul și strategia replicării
o Proprietățile virionului – dimensiuni și morfologie
o Sensibilitatea la agenți fizici și chimic
o Proprietățile proteinelor virale
o Structura antigenică
o Tropismul celular
- Denumire:
o –viridae – pentru familii
o –virinae – pentru subfamilii
o –virus – pentru genuri
- Identificarea virusurilor
o Purificarea virionilor
 Se studiază suspensii virale purificate
 Etape purificare:
 Centrifugare diferențială – îndepărtează resturile celulare
 Concentrarea suspensiei – ultracentrifugare
 Cromatografie în coloană
 Virusurile nude sunt mai ușor de purificat
 Criterii minimale de puritate – aspect omogen al suspensiei
o Identificarea
 Circumstanțele clinico-epidermiologice ale izolării
 Patogenitatea experimentală
 Cuantificarea infecțiozității suspensiei
 Infecțiozitate direct proporțională cu numărul de particule din
suspensie
 Spectrul de absorbție în ultraviolet al suspensiei purificate trebuie să se
suprapună cu spectrul de inactivare a unui virus în ultraviolet
 Identificare antigenică prin reacții de inhibare a hemadsorbției, reacții
de neutralizare, colorație imunofluorescentă
 Studiul acidului nucleic
 Studiul electronomicrografiilor

137
 PICORNAVIRUSURILE

- Virusuri mici, nude, cu simetrie icosaedrică și capsidă formată din 60 capsomere

o Genom ARN m.c, linear, cu sens pozitiv
o Proteinele capsidale VP1-VP4 – formate prin clivarea unei macromolecule
precursoare
 VP1-VP3 epitopi care reacționează cu anticorpii neutralizanți
 VP4 – asociată genomului
o Au stabilitate antigenică
o Anticoprii neutralizanți previn steric reacția ligand receptor

Enterovirusurile

- Stabilitate în mediu acid – pot depăși bariera gastrică

- Inactivate de 0,1 ppm clor activ în apa potabilă
- Pasteurizarea le distruge
- Iși pierd infectivitatea la temperatura ambientală
- Supraviețuiesc săptămâni la 4oC și ani la tempereturi intre -20oC și -70oC
- Optim replicate la 36-37oC în culturi primare de rinichi de om sau maimuță ori în linii
celulare
- Enterovirusurile includ
o Virusul poliomielitei – tipurile antigenice 1, 2 și 3
o Virusurile Coxsackie grup A și Grup B
o Virusurile ECHO – Enteric Cytopathic Human Orphan
o Enterovirusurile 68-71
- Infecții și patogeneză
o Transmitere fecal-orală
o Ciclul replicativ începe în orofaringe, amigdale, ganglioni limfatici cervicali,
enterocite și formațiunile limfoide ale intestinului
o Majoritatea infecțiilor evoluează inaparent
o Sindroame din cursul enterovirozelor
 Sindroamele neurologice
 Poliomielită
o Virusul poliomielitic invadează pe cale sanguină sau pe
calea axonilor SNC
o Replicarea în neuroni duce la lezarea sau distrugerea
acestora – neuronofagie
o Cei mai afectați sunt neuronii coarnelor anterioare ale
măduvei

138
  În formele grave sunt implicați neuronii din
coarnele laterale, posterioare și chiar ganglionii
spinali
o Lezarea neuronilor motori inferior determină paralizie
flască, ireversibilă
o Invazia nucleilor bulbari duce la paralizii ale nervilor
cranieni
o Evoluție bifazică a tabloului clinic
 Boală minoră – replicarea virusului la poarta de
intrare
 Boala majoră – replicarea virusului în neuroni
 Paralizii și pareze non-poliomielitice
o Determinate de v. Coxsackie, unele tipuri de v. ECHO și
enterovirusurile 70,71
o Cu excepția paralizii nerecuperabile cauzate de
enterovirusul 71, restul evoluează benign, spre vindecare
 Encefalite
o Determinate de v. Coxsackie, v. ECHO și enterovirus 71
 Sindroame cutanate și ale mucoaselor
 Exanteme febrile
o Infecții cu v. Coxsackie grup A și v. ECHO
 Hepangina
o Leziuni veziculare faringiene
o Determinată de v. Coxsackie grup A
 Boala gură-mână-picior
o Stomatită veziculară cu exantem al extremităților
o Determinată de v. Coxsackie grup A și enterovirus 71
 Sindroame cardiace și musculare - determinate de virusuri Coxsackie
grup B
 Miocardite sau pancreatite
 Pleurodinia
o Mialgia epidemică sau boala din Bornholm
o Debut brusc cu febră și dureri toracice
 Sindroame oculare
 Conjunctivită acută hemoragică
o Determinată de v. Coxsackie A sau enterovirus 70
 Sindroame respiratorii
 Gripa de vară
o Manifestată ca o răceală comună, dar cu transmitere
facel-orală
 Bronșiolită și pneumonii interstițiale
 Sindroame digestive
 Diaree
 Hepatite
 Boală febrilă nediferențiată
 Diabet zaharat
 Lezarea insulelor Langerhans în infecția cu v. Coxsackie B tip 4
- Imunitatea
o Ac neutralizanți apar precoce, persistă toată viața și se transmit transplacentar

139
 o Previn propagarea hematogenă a enterovirusurilor
o Ac IgA secretori asigură protecția contra infecțiilor cu enterovirusuri
- Diagnostic de laborator
o Pot fi izolate din faringe și fecale
o Diagnostic direct
 Spălătură faringiană și fecale
 Pe culturi de celule au efect citopatic – rotunjirea și desprinderea
celulelor de pe suport
o Enterovirusurile izolate din LCR au semnificație clinică
 Cele izolate din fecale, conținut intestinal ori spălătură faringiană nu au
necesar semnificație clinică
o Serodiagnosticul poliomielitei se bazează pe seroconversia sau dinamica
semnificativă a anticorpilor neutralizanți ori fixatori de complement
- Nu există tratament antiviral
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție – omul
o Transmitere fecal-orală
o Receptivitate maximă la copil
- Combatere și profilaxie
o Izolarea bolnavilor
o Control și protecție surse de apă
o Vaccinare numai contra v. poliomielitei
 Vaccin oral trivalent atenuat – vaccinul Sabin
 Determină infecție inaparentă cu replicarea virusului în intestin
 Vaccin formolat – vaccinul Salk
 Se administrează parenteral numai la persoanele
imunodeficiente
 Asigură formarea de Ac IgG și IgM
 Vaccinul recombinat

Rinovirusurile

- Cea mai frecventă cauză a guturaiului și răcelii comune

- Virusul, inhalat sau dus la nas și orofaringe cu mâinile contaminate cu secreții nasale,
este replicat în celulele mucoasei nasale și nasofaringiene
- Apar modificări histopatologice la nivelul submucoasei și epiteliului nasal și
nasofaringian
- Perturbarea transportului muco-ciliar favorizează suprainfecția bacteriană
- Nu există tratament antiviral

ORTHOMIXOVIRUSURILE

- Au virioni sferici, pleomorfi, nucleocapsidă helicală și anvelopă

o Genom ARN m.c. linear cu polaritate negativă, segmentat și are asociată o
ARN-polimerază
o Numărul segmentelor genomice variază
 8 – la virusurile gripale A sau B
 7 – la virusul gripal C
o Anvelopa virusurilor gripale conține 2 glicoproteine
 Hemaglutinina

140
  Funcționează ca ligand la receptori celulari care conțin acid
sialic
 Neuraminidaza
 Rupe resturile de acid sialic din moleculele glicoproteice ale
mucusului și glicocalixului eucariot
 Este o sialidază
 Are 3 funcții importante
o Lichefiază mucusul de înveliș al epiteliului respirator
o Facilitează eliberarea virionilor de pe suprafața celulelor
o Previne autoagregarea virionilor prin resturile de acid
sialic din anvelopă
- Replicarea
o După fixarea pe receptori celulari, virusurile gripale sunt endocitate
o Decapsidarea are loc în citoplasmă
o Transcripția și replicarea genomului au loc în nucleul celulei gazdă cu
afectarea minimă a funcțiilor acestuia – diferit față de alte virusuri m.c. cu
polaritate negativă
o Primerii pentru trasncripție, extremitățile 5’ metilate, sunt sintetizate de ARN-
polimeraza celulară II –
 În prezența acestor primeri devine funcțională ARN-polimeraza virală
– controlează sinteza catenei ARN cu polaritate pozitivă și a ARNm
o Sinteza proteică și asamblarea nucleocapsidei au loc în citoplasmă
o Virionii se maturizează înmugurind prin membrana citoplasmatică
- Habitat
o Virusul gripal A infectează omul, mamifere și păsări
o Virusurile gripale B și C sunt găzduite numai de om
- Structura antigencă
o Proteinele nucleocapsidei sunt specifice de gen
o Glicoproteinele de anvelopă au variații antigenice de subtip și tulpină la
virusurile gripale A și B, dar sunt stabile la virusul gripal C
o 2 tipuri de variație antigenică
 Variația minoră – mutațională
 Mutații ale genelor care codifică glicoproteinele anvelopei
 Hemaglutinina și neuraminidaza sunt recunoscute doar parțial
de sistemul imun
 Variația majoră – prin reasortare genomică
 Proprie numai virusului gripal A
 Apare prin reasortări genomice între subtipuri virale
 Reasortarea este posibilă când subtipuri de virus gripal A
provenite de la gazde diferite infectează aceeași celulă
o Segmente genotipice de subtip diferit sunt asamblate în
aceiași nucleocapsidă
 Varianta rezultată are o hemaglutinină și/sau neuraminidază
complet noi
 15 variante antigenice ale hemaglutininei și 9 ale
neuraminidazei
- Nomenclatura subtipurilor de virus gripal A
o Numele sunt compuse și includ genul, gazda de origine, aria geografică
izolării, numărul tulpinii și anul izolării cu precizarea formulei antigenice
- Infecție naturală și patogeneză
141
 o Ajunse pe mucoasa respiratorie, virusurile gripale fluidifică prin
neuraminidază mucusul
 Facilitează accesul virionilor spre receptorii celulelor ciliate și
caliciforme ale epiteliului respirator pe care le infectează și le
necrozează
o Celulele tinere, bazale nu sunt afectate
o În secreția respiratorie apare interferonul la o zi după contagiu
 Rol principal în vindecarea bolii care survine după 3-7 zile
o Virusul gripal este prezent în nasofaringe 1-2 zile înainte de debutul bolii până
la 1-2 zile după vindecarea clinică
o Moartea și descuamarea celulară determinate de replicarea virală inițiază
edemul și infiltrația mononucleară răspunzătoare de simptomatologia
respiratorie a gripei
o Gripa debutează brusc, la 1-4 zile după contagiu, cu frisoane, cefalee, tuse
uscată
 Apare febra mare, dureri musculare generalizate, stare de rău, anorexie
și astenie
o Complicațiile majore ale gripei sunt:
 Pneumoniile
 Pot fi determinate de virusul gripal sau de suprainfecții
bacteriene
 Aproximativ 75% sunt viro-bacteriene
 Bacteriile implicate frecvent sunt Staphylococcus aureus,
Streptococcus pneumoniae Și Haempphilus influenzae
 Sindromul Reye
 Encefalopatie acută cu degenerescență grasă a ficatului și
mortalitate de cca. 40%
 Afectează copii de 2-16 ani supuși tratamentului cu derivați ai
acidului salicilic în cursul gripei sau varicelei
 Evoluează epidemic în infecțiile cu virus gripal B
 Suprainfecții bacteriene ale sinusurilor, urechii medii sau pulmonilor
- Imunitatea
o Virusurile gripale nu imunizează încrucișat
o Ac IgA secretori anti-hemaglutinină previn infecția
 Cei anti-neuraminidază previn infecția invazivă și limitează
contagiozitatea bolii
o Ly T citotoxice lizează celulele infectate
- Diagnostic etiologic al gripei
o Diagnostic direct
 Se examinează tampon faringian, nasal sau spălătură de la aceste nivele
 Este necesară examinarea rapidă sau conservarea în mediu de transport
 Metode clasice
 Pe ouă embrionate sau în culturi de celule primare
 Metode rapide
 Colorația imunofluorescentă
 Tenhicile ELISA
 PCR
o Diagnostic serologic
 Se urmărește în seruri prelevate cât mai precoce în cursul bolii și în
convalescență, seroconversia ori dinamica spefică a anticorpilor
142
  Se utiliează reacția de fixare a complementului, reacția de inhibare a
hemaglutinării ori ELISA
 Valoare diagnostică au seroconversia sau creșterea de cel puțin 4 ori a
titrului anticorpilor în serul convalescent față de serul acut
- Tratament
o Amantadina sau rimantadina reduc la jumătatea perioada bolii
o Pentru combaterea febrei este contraindicată utilizarea antipireticelor derivate
din acid acetilsalicilic – pericol de sindrom Reye
o Suprainfecția bacteriană poate fi prevenită prin tratament patogenic și
antibiotice
- Epidemiologie
o Sursa de infecție – umană pentru virusurile B și C iar pentru virusul A umană
sau animală
o Transmitere prin picături Flugge și mâini sau obiecte contaminate cu virus
gripal
o Gripa cu virus C apare sporadic, cea cu virus B epidemic, iar cea cu virus A
epidemic sau pandemic
- Profilaxie
o Vaccin integral inactivat
 Conține Ag din ou – contraindicat la cei sensibilizați față de aceste
antigene
o Vaccin purificat – conține fracțiuni din virion sau antigene de suprafață
o Vaccinare selectivă – colectivitate cu risc sau electivă – pacienții cu risc
o Chimioprofilaxie cu amantadină sau rimantadină – electivă

PARAMIXOVIRUSURI

Familia Paramyxoviridae

- Structură asemănătoare ortomixovirusurilor

o Sunt mai mare și polimorfe
o Genom nesegmentat
o Antigenic stabile
o 2 glicoproteine de anvelopă le diferențiază în 3 genuri
 Paramyxovirus
o Virusuri care au glicoproteinele NH și F
o Virusul paragripal uman și virusul parotiditei epidemice
 Morbilivirus
o Virusuri care au glicoproteinele H și F
o Produc nu numai incluziuni citoplasmatice
(paramixovisuruile) ci și nucleare
o Virusul rujeolei
 Pneumovirus
o Glicoproteina mare este lipsită de activitate
hemaglutinantă și neuraminidazică – este numită
proteina G
o Glicoproteina F determină fuziunea membranelor
celulare dar nu este hemolitică
o Virusul respirator sincițial

143
  Glicoproteina mai mare funcționează ca ligand și este numită H sau NH
– poate avea numai activitate hemaglutinantă sau/și neuraminidazică
 Cealaltă glicoproteină este numită F – determină fuziunea membranelor
citoplasmatice cu formarea de sinciții
 Este hemolitică
- Paramixovirusurile sunt replicate în citoplasmă
o Efectul citopatic comun este formarea de sinciții și incluziuni acidofile
citoplasmatice

Genul Paramyxovirus

- Virusul paragripal
o Evoluția infecției diferă cu vârsta
 La copilul mic, după virusul respirator sincițial – a doua cauză a
infecțiilor respiratorii grave: laringotraheite cu crup, bronșite,
bronșiolite și pneumonii
 La copilul mare și adult – răceli comune
o Ac IgA secretori previn infecția
o Ac neutralizanți serici nu previn infecția dar îi scad severitatea
o Răspunsul imun celular are rol în vindecare
o Imunitate de scurtă durată
o Pentru diagnostic direct se examinează spălătură nasală sau aspirat
nasofaringian
 Examinare în primele 3-4 zile
o Detecție rapidă prin colorație imunofluorescentă sau ELISA
o Poate fi izolat pe culturi primare de rinichi de maimuță – determină formarea
de sinciții și hemadsorbția eritrocitelor de cobai
o Izolatele sunt identificate prin reacția de inhibiție a hemaglutinării, reacția de
neutralizare sau colorație imunofluorescentă
o Tratamentul antiviral nu a fost aprobat
o Infecția cu virus paragripal este ubicvitară
o Nu există vaccin
- Virusul urlian
o Determină parotidita epidemică – boală contagioasă acută caracterizată prin
inflamația nesupurativă a glandelor parotide
o Incubație medie de 18 zile
o 1/3 din infecții sunt inaparente
o Inițial virusul este replicat în epiteliul tractusului respirator superior după care
se răspândește viremic cu localizări în variate organe
o Parotidele pot fi infectate direct prin canalul Stenon sau hematogen
o Complicațiile apar în cazul replicării virusului în alte organe decât parotida
 Rinichii sunt frecvent infectați
 15% din infecții se însoțesc cu meningoencefalite
o Evoluție benignă
o La pubertate apar orhitele și ovaritele urliene
o Complicații rare
 Poliartrite auotilomitate
 Tiroidite

144
  Pancreatite ușoare
 Nevrite auditive unilaterale
 Hidrocefalie
o Imunitatea postinfecțioasă este asigurată de Ac IgG neutralizanți
o Se examinează exsudat faringian, salivă sau urină
o Izolarae din LCR nu este posibilă
o Pe culturi de rinichi de maimuță, virusul este identificat prin efect citopatic
 Mai poate fi identificat prin colorație imunofluorescentă, inhibarea
hemadsorbției și a hemaglutinării
o ELISA este mai utilă pentru că diferențiază IgM de IgG
o Nu există tratament antiviral
o Rezervor de infecție este omul
 Transmitere aerogenă
 Receptivitate generală
o Vaccin viu atenuat – provine boala cu 95% eficiență

Genul Morbilivirus

- Virusul rujeolei este antigenic omogen

- Rujeola – boală contagioasă acută caracterizată prin febră, semne respiratorii și erupție
maculo-papuloasă
- Virusul este replicat în epiteliul respirator și se propagă în țesutul limfoid regional
unde este replicat în continuare
o Viremia primară diseminează virusul în sistemul reticuloendotelial
o Viremia secundară diseminează în tegument, tractusul respirator și conjunctivă
o Leziunile determinate conțin sinciții, nucleocapside și antigene virale
o Pacienții elimină virusul prin lacrimi, secreții nasofaringiene și urină cu 2-4
zile înaintea debutului bolii și 5 zile după apariția erupției
- Rujeola debutează brusc prin febră, coriză, tuse, conjunctivită și apariția petelor lui
Koplik
o Petele lui Koplik – semn patognomonic
 Mici macule cu centru alb-albăstrui, pe mucoasa jugală în dreptul
molarilor ineriori
- După 5-7 zile apare erupția maculo-papulară care se generalizează centrifug spre
extremități
- După 2-3 zile erupția dispare odată cu febra
- Complicații prin 3 mecanisme patogenice
o Diverse forme de sensibilizare
 Encefalita rujeolică
 Panencefalita sclerozantă subacută
 Sindrom Guillain-Barre
o Deficit imun celular
 Encefalită acută, progresivă și mortală
 Pneumonia cu celule gigante
o Suprainfecții bacteriene
 Otite
 Pneumonii – peste 90% din mortalitatea rujeolei este datorată
pneumoniilor prin suprainfecție bacteriană
- Imunitatea postrujeolică este persistentă
o Primi apar anticorpii anti-proteintă N, urmați de cei față de proteinele H și F

145
 o Anticorpii administrați pasiv protejează de rujeolă contacții nevaccinați
- Efectul citopatic apare după 7-10 zile: sinciții și incluziuni citoplasmatice și nucleare
o Izolatele sunt identificate prin colorații imunofluorescente sau inhibiția
hemadsorbției
- ELISA poate depista anticorpii IgM
- Nu există tratament antiviral
- Transmiterea se face prin picături Flugge și secreții conjunctivale
- Vaccin viu atenuat

Genul Pneumovirus

- Virusul respirator sincițial (VRS) este atigenic unic

- Determină 50% din bronșiolite și 25% din pneumonii la sugari sub vârsta de 6 luni
- Transmiterea se face prin picături mari de secreții nasofaringiene – transmiterea prin
mâini și obiecte contaminate este mai importantă decât cea aerogenă
- Virusul este replicat inițial în nasofaringe – prin secreții este antrenat spre căile
respiratorii inferioare
- Semnele clinice apar după 4-5 zile, iar bolnavii elimină virusul timp de 1-3 săptămâni
- La copilul mare și adult infecția cu VRS evoluează ca o răceală comună
- Reinfecțiile cu VRS sunt frecvente
- Depistare prin imunofluorescență a veirusului în celulele descuamate ale epiteliului
respirator
- ELISA în secrețiile nasofaringiene
- Se tratează cu ribavirin administrat în aerosoli 3-6 zile

VIRUSUL RUBEOLEI

- Singurul reprezentat al genului Rubivirus din familia Togaviridae

- Un singur tip antigenic
- Cultivă cu efect citopatic numai în liniile celulare Vero și RK12 sau în celule
amniotice umane
- În alte celule cultivă fără efect citopatic și interferează efectul citopatic rapid al unor
enterovirusuri – ECHO 11 sau Coxsackie A9
o Dacă virusul indicator nu determină efect citopatic celulele testate replică
virusul rubeolei
o Dacă efectul citopatic este evident virusul rubeolei este absent
- Evoluția infecției este diferită după cum a fost contractată
o Postpartum – rubeolă
o In utero – sindrom rubeolic congenital

Rubeola

- Infecție naturală și patogenie

o Afectează copii și adulți tineri ca boală acută, febrilă, benignă însoțită de
erupție și adenită postauriculară și occipitală
o Incubație de 2-3 săptămâni

146
 o Inițial virusul este replicat în epiteliul respirator superior și ganglionii limfatici
cervicali
o Erupția morbiliformă apare odată cu anticorpii și persistă 3 zile
o Virusul persistă și se elimină prin secreții nasofaringiene mai multe săptămâni
o Complicații:
 Purpură trombocitopenică
 Encefalite
 Sindrom Guillain-Barre
- Imunitate
o Este umorală și persistentă
o Ac IgM persistă până la 6 săptămâni
o Ac IgG persistă toată viața
- Diagnostic de laborator
o Nu există semne patognomonice
o Se examinează secreții nasofaringiene și ser
o Izolarea virusului pe culturi de celule primare renale de maimuță este
confirmată prin interferența cu efectul citopatic al unui enterovirus
o ELISA – diferențiază Ac IgM
o Testul de referință este reacția de inhibare a hemaglutinării
- Nu există tratament antiviral
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție – bolnavul
o Transmitere aerogenă
o Receptivitate generală
o Evoluție epidemică la intervale de 10 ani și pandemică la intervale de 20-25
ani
- Profilaxie
o Vaccin viu atenuat pentru imunizare prepubertară

Sindrom rubeolic congenital

- Patogenie
o Viremia din cursul rubeolei la gravide infectează placenta, embrionul sau fătul
o Virusul infectează un număr limitat de celule ale produsului de concepție
 Fără efect citopatic dar cu reducerea ratei de creștere
o Perturbă organogeneza
o Copii cu sindrom rubeolic congenital se nasc cu infecție persistentă echilibrată
și elimină virusul timp de 1-2 ani prin secrețiile nasofaringiene, urină și fecale
 Este prezent și în LCR și numeroase organe
o Malformațiile sunt mai frecvent evidente la naștere:
 Cardio-vasculare
 Oculare
 Neurosenzoriale
 Purpură trombocitopenică
 Anemie
- Imunitatea
o Anticorpii materni IgG anti-rubeolici se transmit la făt și persistă până la șase
luni după naștere
- Diagnostic de laborator
o Se examinează secreții nasofaringiene, urină, tampon rectal

147
 o Depistarea Ac IgM este patognomonică pentru că acești Ac nu traversează
placenta
- Nu există tratament
- Profilaxie
o Vaccinare antirubeolică prepubertară
o La gravide vaccinul este interzis

Alte virusuri teratogene

- Malformații congenitale după infecții in utero mai pot determina: herpesvirusuri,

virusul Coxsackie B, virusul urlian
- Virusul citomegalic – determină microcefalie, calcificări periventriculare, atrofie
optică, corioretinită, întârziere mentală sau motorie, purpură trombocitopenică
- Virusul herpes simplex – microcefalie, microftalmie, retinopatie congenitală
- Virusul coxsackie B – malformații cardiace și miocardită congenitală
- Virusul urlian – fibroelastoza endocardică congenitală

FAMILIA CORONAVIRIDAE

- Coronavirusurile au virioni sferici, nucleocapsidă helicală și anvelopă

o Genom ARN m.c., linear și nesegmentat cu polaritate pozitivă
o Cel mai mare și mai complex dintre virusurile ARN
o Glicoproteinele de anvelopă le împart în:
 Hemaglutinante
 Nehemaglutinante
o Comune ambelor grupe sunt:
 O glicoproteină mică Gs – situată între cele 2 straturi fosfolipidice ale
membranei
 Interacționează cu nucleocapsida
 O glicoproteină mare GL – proemină pe suprafața anvelopei ca spiculi
sau în formă de petală
 Dispoziția spiculilor dă virionului aspect de coroană
o Coronavirusurile hemaglutinante prezintă o a treia glicoproteină –
hemaglutinina cu activitate acetilesterazică (HE)
- Replicare
o Se fixează prin GL sau HE pe receptori ai celuelor țintă
o Replicarea are loc în citoplasmă
o Prima proteină sintetizată este o ARN-polimerază-ARN dependentă sub
controlul căreia sunt transcrise:
 Matrițele ARN cu polaritate negativă – servesc pentru replicarea
genomului
 Un grup de 5-7 molecule de ARNm subgenomice
 Fiecare moleculă este tradusă în diferite componente structurale
ale virionului
o Coronavirusurile se singularizează între virusurile ARN cu genom nesegmentat
prin frecvența recombinărilor genetice – răspunzătoare de variațiile antigenice
o Morfogeneza cu formarea nucleocapsidelor helicare are loc în citoplasmă
o Virionii se maturează înmugurind prin membranele reticulului endoplasmatic
rugos și al aparatului Golgi
 Sunt eliberați prin liza celulei

148
 o Cele 2 coronavirusuri umane se diferențiază între ele serologic și prin activitate
hemaglutinantă
 Prototipul pentru grupul nonaglutinant – Coronavirus uman 229E
 Prototipul pentru grupul hemaglutinant – Coronavirus uman OC43
- Infecții naturale și patogeneză
o HCV se reamarcă mai ales prin tropismul pentru epiteliul respirator
 Produc pierderea cililor și distrugerea insulară a celulelor ciliate
o Infecții respiratorii
 Sindromul de răceală comună
 Pneumonii interstițiale benigne
 Sindrom respirator acut sever
o Gastroenterite
o Boală neurologică
- Imunitatea
o Efect neutralizant au Ac față de glicoproteina spiculilor
o Imunitate limitată în timp
o Reinfecție frecventă
- Diagnostic de laborator
o Izolarea HCV în culturi de țesuturi sau organe și identificare prin
imunoelectronomicroscopie
o Antigenele HCV pot fi identificate prin ELISA în secrețiile respiratorii
o Hemaglutinare pasivă, ELISA și reacția de fixare a complementului – singurul
mijloc practic de confirmare a infecției cu HCV
- Nu există tratament antiviral
- Epidemiologie
o Sursă de infecție – omul
o Transmitere prin picături Flugge și obiecte contaminate
o Receptivitate generală
o Nu există vaccin

VIRUSUL RABIC

- Singurul reprezentat cu interes medical al familiei Rhabdoviridae, genul Lyssavirus

- Virus ARN cu simetrie helicală
o Are anvelopă
o Pe anvelopă proeminp spiculi glicoproteici cu funcție de ligand
o Genom ARN m.c., linear cu polaritate negativă
o Are asociată o ARN polimerază
- Codifică 5 proteine
o Glicoproteina de anvelopă (G)
o Proteina nucleocapsidică (N)
- Ambele antigene stimulează formarea de anticorpi neutralizanți
- Replicarea
o Se fixează prin spiculi de receptorii celulari pentru acetilcolină, este endocitat
și decapsidat
o Genomul este transcirs în citoplasmă de ARN polimeraza asociată virionului în
5 molecule de ARNm și într-o moleculă ARN mare – matriță pentru replicarea
genomului
o După morfogeneză, nucleocapsida înmugurește prin membrana citoplasmatică

149
 o În celulele care replică virusul rabic apar incluziuni citoplasmatice eozinofile –
corpusculii Babeș-Negri
- Sensibilitatea la factori de mediu
o Rapid omorât prin expunere la lumină solară, radiații ultraviolete, căldură,
solvenții lipidelor, detergenți, tripsină, pH extrem
- Cultivă în culturi de celule diploide umane ori animale, în embrioni de rață sau găină
sau în animale de laborator
o Tulpinile proaspăt izolate în laborator se numesc virus de stradă – sălbatic
 Produce boala după incubație lungă – 21-60 zile
 Replicate cu formare contstantă de corpusculi Babeș-Negri în neuroni
o Pasajul seriat duce la apriția virusului rabic fix
 Replicat în neuroni
 Incubație de 4-6 zile
 Corpusculii Babeș-Negri greu de observat
- Infecția este mortală pentru animale
- Patogenitate naturală și patogeneză
o Rabia, sau turbarea, este transmisă prin mușcătura animalelor care elimină
virusul prin salivă, prin zgărieturi sau aerosoli
o Virusul este replicat în mușchi și țesutul conectiv de la nivelul mușcăturii
 Invadează SNC pe cale centripetă
o Replicat în neuroni, difuzează centrifug prin nervii periferici către glandele
salivare și alte țesuturi
o Produce distrugeri neuronale în scoarța cerebrală, cerebel, hipocamp și
ganglionii spinali
o Incubația la om este 2-16 săptămâni
 Poate fi și de 10 zile până la un an
o Boala evoluează în 3 stadii:
 Prodromul
 Durează 2-10 ore
 Bolnavii au tulburări de caracter, cefalee, indispoziție, febră,
grețuri și vărsături
 Senzații anormale la nivelul plăgii: arsuri, dureri intermitente,
hiperestezie
 Voce răgușită, hipersalivație, disfagie
 Faza de excitație
 Apare hidrofobia și aerofobia
 Un spasm dureros al mușchilor deglutiției induce teama de a
inghiți
o Saliva curge din gură
o Spasmul poate fi declanșat la vederea sau auzul apei
care curge
 Bolnavii prezintă hiperestezie, hiperacuzie, hipersomie,
fotofobie, insomnie
 Paralizia
 Moartea survine după 3-5 zile
- Imunitatea
o Asigurată de Ac IgG neutralizanți față de antigenul glicoproteic
o Eficiența vaccinului antirabic se face prin dozarea Ac neutralizanți anti-virus
rabic
- Diagnostic de laborator

150
 o Diagnosticul direct este o urgență
 Microscopie directă – amprente de creier, măduvă, cornee
 Depistare corpi Babeș-Negri în neuroni
o Colorația imunofluorescentă este mai specifică și mai sensibilă
o Poate fi folosită și ELISA
o Serologia are valoare redusă
- Izolarea virusului
o Din prelevate postmortem sau din saliva prelevată intravitam
o Izolarea în culturi de celule este mai rapidă – 2-4 zile
o Identificarea izolatelor poate fi făcută prin reacții de neutralizare ori colorație
imunofluorescentă
- Nu există tratament antiviral - sero- și vaccinoterapie în funcție de categoria
animalului mușcător
o Spălare urgentă a plăgii cu apă și săpun
o Infiltrație locală cu imunoglobulină umană antirabică
o Vaccinare antirabică
- Epidemiologie
o Transmitere – prin mușcătura animalului bolnav, prin aerosoli de la lilieci sau
transplant de cornee
- Se face imunoprofilaxie

PARVOVIRUSURILE

- Cele mai simple virusuri ADN animale

o Virion nud
o Capsidă icosaedrică – 2 proteine
o Genom ADN m.c. linear, cu polaritate negativă
- Replicate în nucleul celulelor gazdă pe care le pot infecta productiv sau persistent și
latent
o Unele se pot replica independent, altele sunt virusuri defective replicate numai
în prezența unui virus asociat
 Parvovirusurile defective sunt reunite în genul Dependovirus
- Tropism uman au:
o Parvovirusul B19 – unicul reprezentat al genului Erytrhovirus
o Virusurile adeno-asociate 1, 2, 3 și 5 – genul Dependovirus

Virusul B19

- Infecție naturală și patogeneză

o Are ca țintă celulele imature, în diviziune activă, ale liniei eritroide
o Contagiu natural – aerogen
o Inițiează replicarea în tractusul respirator
 Generează o viremie primară urmată de localizarea infecției mai ales în
măduva osoasă
o Vindecarea clinică este urmată de infecție persistentă
- Manifestări clinice
o De la o boală minoră cu alură gripală până la boli cu o anumită gravitate
o Îmbolnăvirea cu alură gripală
 Se datorează replicării virusului în tractusul respirator
 Însoțește viremia

151
  Stare de rău, cefalee, frisoane, mialgie și semne de faringită
o Megaleritemul epidemic sau a 5-a boală eruptivă
 Afectează copii la vârsta școlară și adulții tineri
 Infecția adultului se însoțește și cu artropatii
 Manifestările sunt expresia sensibilizării prin complexe antigen-
anticorp
 Infecția evoluează benign
o Artropatii – pot să apară și independnt de erupție
o Crizele eritroblastice tranzitorii
 Sindrom hemolitic brutal
 Apar când infecția evoluează la pacienții cu anemii hemolitice cronice
o Embriofetopatie cu anemie hemolitică gravă, edem generalizat și moarta
fătului
o Infecția la pacienții imunodeficienți – determină anemie cronică sau aplastică
o Infecția persistentă
 După vindecarea clinică, virusul B19 infectează persistent măduva
osoasă luni sau ani
- Diagnostic de laborator
o Sonde ADN pot depista virusul B19 în serul sanguin, leucocite, probe biopsice
și secreții respiratorii
o Detecția Ac IgM anti-virus B19 – infecție primară recentă
o Ac IgG anti-virus B19 peristă ani după infecție
o Izolare dificilă – posibilă în puține laboratoare din lume
- Nu există tratament
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție – omul
o Transmitere – aerogen sau prin transfuzii
o Receptivitate generală
- Profilaxie
o Nu există vaccin
o Triajul donatorilor de sânge, de măduvă sau organe

Dependovirusurile umane

- Infecția cu adenovirusurile asociate (AAV) este frecventă

- 80% din populație are anticorpi contra serotipurilor AAV1, 2, 3 și 5
- Majoritatea infecțiilor sunt contractate între vârsta copilăriei și a adultului tânăr
- Nu sunt asociate sindroame clinice infecțiilor cu AAV
- Prin PCR a fost găsit genom AAV2 în biopsii de mucoasă uterină sau în avortonii din
primul trimestru

ADENOVIRUSURILE

- Virusuri ADN nude

o Simetrie icosaedrică
o Capsidă cu 252 capsomere
 240 hexone
 Ag fixatoare de complement
 Clasifică adenovirusurile în 6 grupe antigenice – A-F
 12 pentone – prevăzute cu o prelungire fibrilară – fibra pentonei

152
  Are rol de ligand
 Sunt hemaglutinine
o Genom ADN d.c. linear
- Replicare
o Adenovirusurile se atașează prin fibrele pentonei la receptorii celulelor
receptive și este endocitat
o Decapsidarae începe în citoplasmă și continuă în nucleu
o La nivelul nucleului ADN-ul este eliberat și transcris asimetric pentru a forma
ARNm
o Replicarea are loc în nucleu iar sinteza proteică în citoplasmă
 Una din proteinele nonstructurale inhibă rapid sintezele proteice proprii
celulei gazdă
o Morfogeneza virionilor începe în citoplasmă și se termină în nucleu
- Boli și patogeneză
o Adenovirusurile infectează celulele epiteliale ale mucoaselor tractusului
respirator și digestiv
o După replicare locală este posibilă viremia
o Afinitate pentru țesutul limfatic – infecție latentă cu posibilă reactivare
o Localizări ale infecției: aparat respirator, ocular, tractusul diigestiv, urinar,
genital, tegumentele, mușchii, sistemul nervos central
 Infecții respiratorii
 La copii – boli respiratorii cu severitate medie
o Febră, coriză, tuse
o Serotipul 7 – infecții severe cu evoluție spre pneumonie
o Serotipul 9 – creșterea proteinei C reactive
 Infecții oculare
 Conjunctivită foliculară epidemică sau sporadică
 Keratoconjunctivită epidemică
 Alte infecții
 Diaree – serotipuri din grupul F
 Cistite hemoragice
 Sindrom de tip pertussis
 Afectarea musculaturii, tractusului genital, tegumentului sau
SNC
- Imunitatea
o Asigurată de Ac neutralizanți, specifici de tip – persistă toată viața
o Ac materni protejează nou-născutul și sugarul de infecțiile respiratorii grave
- Diagnostic de laborator
o Se examinează: tampon faringian, conjunctival, rectal, fecale, urină
o Metode rapide:
 Imunoelectronomicroscopie
 Colorație imunofluorescentă
 EIA
 PCR – cea mai sensibilă
o Pentru izolare se folosesc culturile primare din rinichiul de embrion uman
 Rotunjirea și agregarea celulelor apar după 1-4 săptămâni
 Supernatantul culturii conține virus și antigene virale
 Identificate prin reacția de neutralizare sau inhibare a
hemaglutinării

153
 o Virusul din leziuni oculare, pulmoni ori tractusul genital are semnificație
clinică
o Izolarea din fecale ori tampon faringian trebuie interpretată prudent
o Serologie
 Dinamica semnificativă a Ac fixatori de complement indică infecția
actuală
- Nu există tratament antiviral
- Epidemiologie
o Transmitere – fecal-orală sau respiratorie
- Profilaxie
o Vaccinare folosită cu succes – cel atenuat este mai eficient
HERPESVIRUSURILE

- Minidefiniție
o Virusuri mari, sferice
o Nucleocapsidă icosaedrică – 162 capsomere
o Genom ADN d.c. linear
o Avelopă pe suprafața căreia proemină glicopeptidele virale cu spiculi
o Particularitate – evoluția infecției primare acute în infecție persistentă integrată
cu posibilă reactivare
- Clasificare
o 8 genuri infectează omul și sunt cuprinse în subfamiliile: Alphaherpesvirinae,
Betaherpesvirinae și Gammaherpesvirinae
o Diferă prin durata ciclului de creștere, efectul citopatic și tropismul celular al
infecției

- Replicare
o După fixarea pe receptori celulari specifici, fuziunea anvelopei cu membrana
citoplasmatică permite endocitarea nucleocapsidei
o Decapsidarea se produce într-un por al membranei celulare
o ADN viral se circularizează în nucleu
o Proteinele alfa și beta enzime care controlează replicarea genomului viral ori
proteine asociate ADN
o Proteinele gama sunt proteine tardive, structurale
o Replicarea herpesvirusurilor inhibă replicarea ADN și sinteza proteică proprii
celulei gazdă

154
 o Morfogeneza are loc în nucleu iar maturarea prin membrana nucleară

Virusurile Hepres simplex (VHS)

- VHS-1 se transmite prin contact, uzual cu salivă infectată

- VHS-2 este transmis sexual sau ca infecție neonatală
- Infecție naturală și patogeneză
o VHS cauzează infecție citolitică
o Leziunile din cursul bolii apar prin necroza celulelor infectate și inflamația
consecutivă
o Leziunile produse de VHS-1 și VHS-2 la nivelul pielii și mucoaselor sunt
identice
o În infecția primară leziunile sunt mai extinse decât în cea recurentă
o Efectul citopatic include balonizarea celulelor infectate cu formarea de sinciții
o În nuclei apar incluziuni Cowdry
 În colorație hematoxilin-eozină, incluziunile Cowdry inițiale umplu
nucleul până la cromatină și sunt albastre – bazofile
 Ulterior se retractă, pierd ADN-ul, devin roze și înconjurate de un
halou necolorat
o Acumularea de exsudat între epiteliul pavimentos stratificat și derm sau
corionul mucoaselor formează vezicule
 Fluidul conține virioni, celule inflamatorii și resturi celulare
 Leziunile se vindecă fără cicatrice
o Infecția primară
 După un contact cu o persoană contaminată, VHS ajunge pe o mucoasă
sau pe tegument
 Tegumentul intact este impenetrabil pentru VHS – este necesară
o leziune
 Prin formarea sincițiilor VHS se răspândește de la celulă la celulă, pe
tegument și mucoase
 Prin neuroni ajunge, centripet, la ganglionii rădăcinilor dorsale
o VHS-1 în ganglionul nervului trigemen
o VHS-2 în ganglionii nervilor sacrați
o Infecția latentă
 În stare nonreplicativă VHS persistă integrat în neuroni
o Reactivarea infecției
 Peste 80% din populație este infectată latent cu VHS
 Virusul reactivat se propagă centrifug, pe cale nervoasă, spre epiteliul
zonei inervate de trigemen – VHS-1 ori nervii sacrați – VHS-2
 Stimulii inductori ai reactivării sunt febra, pneumoniile bacteriene
acute, radiațiile ultraviolete, stresul
o Forme clinice determinate de VHS-1
 Boala orofaringiană
 Keratoconjunctivite
 Herpesul cutanat
 Encefalite hepetice
o Forme clinice determinate de VHS-2
 Herpesul genital
 Lezuni veziculo-ulcerative foarte dureroase ale penisului,
cervixului uterin, vaginului, vulvei, perineului

155
  Pot fi însoțite de febră, disurie, limfadenită inghinală
 Herpesul neonatal
- Imunitatae antiherpetică
o De tip celular
o Anticorpii umorali nu previn infecția recurentă din cauza propagării virusului
direct de la celulă la celulă sau intraneuronal
o Celulele NK și interferonii sunt implicați în controlul infecției primare și a
recurențelor
o Herpesul la gazde imunocompromise evoluează foarte grav – leziuni ale
tractusului respirator, esofagiene și intestinale
- Diagnostic de laborator
o Microscopia uzuală a raclatului sau tamponului prelevat de la baza leziunilor
este sugestivă când observă celule gigant multinucleate cu incluziuni Cowdry
o Pentru diagnostic rapid în biopsiile cerebrale se folosește colorație imuno-
fluorescentă, sonde ADN sau PCR
o Virusurile herpes simplex pot fi izolate în variate culturi de fibroblaști ori
celule epiteliale
o Se poate examina prelevat din veziculele cutanate ori mucoase, spălătură
faringiană, fecale, LCR, probe biopsice ori necropsice de creier
o Efectul citopatic – rotunjirea și balonizarea celulelor – apare după câteva zile
o Identificarea virusului izolat poate fi făcută prin reacție de neutralizare ori
colorație imunofluorescentă
o Serodiagnostic
 Util numai pentru diagnosticul infecției primare – seroconversie sau
creșterea de cel puțin 4 ori a titrului anticorpilor în serul tardiv față de
cel precoce
 ELISA, RFC sau reacție de neutralizare
- Tratament
o Aciclovir – chimioterapic de elecție
o Vidarabina
 Mai toxică
 Folosită în infecțiile cu tulpini rezistente la aciclovir
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție – omul
o Incidență mai mare cu VHS-1
- Profilaxie
o Nu există vaccin

Virusul varicela-zoster (VVZ)

- Numele provine din asocierea numelui celor două boli pe care le produce:
o Varicela – primoinfecție acută
o Herpes zoster – reactivarea infecției
- Morfologic este identic cu VHS
- Cultivă în celule embrionare umane cu ECP mai localizat și mai lent decât al VHS
- Infecție naturală și patogeneză
o Varicela este contractată aerogen prin mucoasa tractusului respirator sau prin
conjunctivită
o Difuziunea infecției este hematogenă

156
 o După mai multe cicluri replicative virusul se localizează în tegument, mucoase
și alte organe țintă
o După o incubație de 14-21 zile, boala debutează cu exantem și enantem
vezicular inițiat prin infectarea endoteliului capilar, cu tumefierea, degenerarea
balonizantă a celulelor și acumularea de exsudat
 Veziculele apar în valuri succesive timp de 3-4 zile – se observă
concomitent în toate stadiile evolutive
 Maculo-papular
 Vezicular
 Cruste – fără formarea de cicatrice
 Febra însoțește erupția și variază cu intesitatea exantemului
o Complicații
 Pneumonii interstițiale
 Encefalite
 Meningite
 Mielite
 Sindrom Guillain-Barre
o Primoinfecția gravidelor expune fătul riscului infecțios in utero și neonatal
o Infecția latentă
 Replicarea și difuzinea VVZ în organism sunt limitate prin producerea
de interferon și efectori imunitari
 Se propagă pe cale nervoasă centripetă în neuronii ganglionilor spinali
și ai nervilor cranieni
o Herpesul zoster
 Apare prin reactivarea infecției persistente cu VVZ a neuronilor
ganglionari
 Reactivarea interesează neuronii unui singur ganglion iar virusul se
propagă centrifug în metamerul cutanat respectiv
 Leziunile cutanate sunt similare celor din varicelă sau herpes simplex
 Leziunile sunt foarte dureroase
 La imunodeficienți reactivarea interesează mai mulți nervi iar leziunile
cutanate sunt extinse
- Imunitatea
o Umorală și celulară
o Asigură imunitatea anti-varicelă dar nu protejează față de reactivările virusului
- Diagnostic de laborator
o PCR
o Microscopia raclatului de la baza veziculelor relevă celule gigante
multinucleate cu incluziuni intranucleare eozinofile
 Ag viral poate fi identificat prin colorație imunofluorescentă
o Izolarea se face pe culturi de celule umane
 Efect citopatic tardiv
o Serologie
 Urmărește seroconversia sau creșterea de cel puțin 4 ori a titrului Ac
 ELISA – identificare Ac IgM
 RFC
- Tratament etiotrop
o Vidarabina este mai activă decât aciclovirul
o Se mai utilizează imunoglobuline umane imune specifice și interferon
leucocitar

157
- Epidemiologie
o Rezervor de infecție – pacienții cu varicelă
o Transmitere prin picături Flugge sau prin contactul cu leziuni cutanate
- Profilaxie
o Vaccin pentru copii imunosupresați
o Imunoglobulinele anti-varicela-zoster administrate în perioada de incubație a
contacților imunosupresați atenuează severitatea bolii

Virusul citomegalic

- Numele provine de la dimensiunile crescute ale celulelor infectate

- In vitro VCM este replicat numai în culturi de fibroblați umani
- Efectul citopatic constă în incluziuni peri- și intranucleare în celule frecvent mărite de
volum
- Replicare mai lentă decât a VHS sau VVZ
- Infecția se extinde de la celulă la celulă
- Infecția naturală și patogeneza
o Eludează răspunsul imun al gazdei prin coafarea virionilor cu imunoglobuline
nespecifice legate de una dintre glicoproteinele anvelopei care funcționează ca
receptor pentru Fc
o Este condiționat patogen
o Primoinfecția adolescentului și adultului
 Contractată pe cale orală, sexuală sau prin transfuzii de sânge
 Frecvent evoluează inaparent
 Boala evoluează cu mononucleoză citomegalică, fără angină, fără
adenită și fără anticorpi hemofili
o Infecția congenitală
 Contractată transplacentar de la gravida cu primoinfecție sau infecție
reactivată
 Copil născut prematur cu splenomegalie, icter, purpură
trombocitopenică, pneumonie, malformații
o Nou născutul
 Poate contracta infecția cu VCM în canalul de naștere sau prin laptele
matern
 Infecție inaparentă sau manifestată clinic prin: pneumonie interstițială,
hepatită, anemie hemolitică
o Infecția la gazda imunosupresată
 Primoinfecția evoluează mai grav decât la gazda normoreceptivă
 Pneumonia este cea mai gravă complicație
- Imunitate
o Majoritatea persoanelor posedă Ac anti-VCM din clasele IgM, IgA și IgG
 Nu influențează reactivarea infecției persistente
o Prezența anticorpilor materni în lapte nu împiedică transmiterea infecției pe
această cale
- Diagnostic de laborator
o Se examinează sediment urinar, spălătură faringiană, spălătură
bronhoalveolară, leucocite, biopsii din țesuturile afectate
o Microscopie uzuală pentru depistarea celulelor gigante cu incluziuni este puțin
sebsibilă
o Teste rapide

158
  Depistare Ag nuclear al VCM prin Ac monoclonali în colorație
indirectă cu peroxidază
 Detecție genom prin sonde ADN sau PCR
 Detectarea proteinei majore de suprafață a VCM – fosfoproteina pp65
o Izolarea în culturi de fibroblași
 ECP apare în 1-2 săptămâni
o Serologia
 ELISA
 Prezența Ac IgM – infecție acută, nu în mod necesar primoinfecție
 Dinamica anticorpilor în probe de ser prelevate la interval de două
săptămâni
- Tratament etiotrop
o Se utilizează ganciclovir, vidarabină sau aciclovir
- Epidemiologie
o Omul – singurul rezervor de infecție
o Transmitere prin contact strâns cu o persoană infectată
 Tranmistere sexuală sau prin laptele matern
 Poate fi posibilă și prin transplant de organ sau transfuzii
o Receptivitate generală
- Profilaxia
o Vaccin viu atenuat
o Alt vaccin propus este un polipeptid purificat care stimulează producerea de
Ac neutralizanți

Virusul Epstein-Barr (VEB)

- Cauzează mononucleoza infecțioază

- Este asociat unor tumori maligne
- Celula țintă este Ly B pe care recunoaște receptorul pentru componenta C3d a
complementului
- In vivo VEB este replicat și de celule epiteliale orofaringiene, ale glandei parotide și
cervixului uterin
o În culturi, aceste celulel pierd receptorul pentru VEB
- Celulele infectate cu VEB exprimă 3 clase de antigene, funcție de faza ciclului
replicativ al virusului
o Antigenele de fază latentă – sintetizate de celulele infectate persistent integrat
 Includ 2 proteine de membrană latente – LMP 1-2 și șase antigene
nucleare – EBNA 1-6
 Constant exprimat este numai EBNA 1
 Expresia lor indică prezența genomului VEB
o Antigenele precoce
 Proteine non-structurale a căror sinteză nu depinde de replicarea ADN-
ului viral
 Expresia lor indică debutul replicării virale productive
o Antigenele tardive
 Componente structurale ale capsidei – VCA și glicoproteine de
anvelopă
 Sunt produse în cantitate mare în infecția virală productivă
- Infecția naturală și patogeneza
o Manifestările infecției cu VEB sunt funcție de reactivitatea imună a gazdei:

159
  Mononucleoza infecțioasă - boala acută a gazdei normoreactive
 Sindromul de mononucleoză cronică, carcinomul nasofaringian,
limfomul Burkitt – gazde imunodeficiente
o Mononucleoza infecțioasă
 Afectează copii sau adulții tineri
 Infecția este inițiată prin replicarea VEB în epiteliul orofaringian și
glandele parotide
 Infectează integrat și transformant Ly B – transformarea este
policlonală
 Sunt activate și celulele B neinfectate
 Apar anticorpi heterofili și autoanticorpi
 Simptomatologia mononucleozei infecțioase include:
 Febră
 Angină severă
 Limfadenopatie
 Splenomegalie și leucocitoză cu limfocitoză
 Suferință hepatică și erupție cutanată
o Sindromul de mononucleoză cronică
 Infecția se cronicizează și determină pneumonie, hepatită, semne
hematologice
- Imunitatea
o Interferonii alfa și gamma sunt implicați în vindecarea mononucleazei
infecțioase
o Răspunsul imun la infecția cu VEB este intens
- Diagnostic etiologic
o Uzual este serodiagnosticul
o Se examinează salivă, spălătură faringiană, sânge sau țesut limfoid
o Microscopia prin colorație imunofluorescentă nu este utilă
o Reacția Paul Bunell depistează Ac heterofili
o Se folosește testul rapid de triaj Monospot
o Depistarea prin ELISA a anticorpilor IgM anti-VCA pune diagnosticul
infecției acute pe probă unică de ser
- Tratament
o Aciclovirul sau ganciclovirul reduc doar eliminarea virusului prin salivă
- Epidemiologie
o Infecția se transmite prin contact oral apropiat – boala sărutului
- Profilaxie
o Vaccin viu atenuat cu administrare orală
o Vaccin cu fracțiuni polipeptidice virale

Alte herpesvirusuri umane

- Herpesvirusul uman tip 6

o Cultivă bine în monocite, Ly T imature, Ly B, celule gliale și fibroblastoide
o Formează sinciții după 3-5 zile de cultivare
o La copii normoreceptivi determină roseola infantum sau exantem subitum
 Boala evoluează spre vindecare spontată fără recăderi
 Cazurile severe sunt rare și evoluează cu febră, semne respiratorii și
digestive, miringită, exantem și convulsii
 Complicații: hepatită, meningită aseptică, meningoencefalită

160
 o La adult infecția evoluează cu limfadenopatie cronică
o Ganciclovirul și foscarnetul inhibă replicarea virusului in vitro
- Herpesviruusl uman tip 7
o Virus limfotrop izolat din Ly T activate din sângele periferic al unei perosane
normale
- Herpesvirusul uman tip 8
o A fost inițial asociat cu sarcomul Kaposi
o Transmitere sexuală
o Nu există tratament și vaccin

POXVIRUSURILE

- Cele mai mari și mai complex structurate virusuri

o Avelopă lipoproteică cu structură microtubulară
o Genom ADN d.c. linear și mai multe enzime
- Sunt singurele virusuri ADN replicate integral în citoplasma celulelor infectate
- 3 genuri cu interes medical
o Orthopoxvirus
o Parapoxvirus
o Molluscipoxvirus

Virusul variolei

- Face parte din genul Orhopoxvirus

- Determină variola
- Imunitate mediată celular
- Variola a fost prima boală eradicată
o Omul este singura gazdă naturală
o Toate infecțiile evoluau aparent și tipic
o Virusul variolei este antigenic unic
o Vaccinul antivariolic este stabil și eficient

Virusul Cowpox

- Este un Orthopoxvirus
- Infectează natural vitele

Virusul vaccinia – mutantă a virusului Cowpox

Virusul pox al maimuțelor

- Este un Orthopoxvirus

Virusul Orf

- Este un Parapoxvirus
- Infectează oile și caprele
- Determină o dermatită pustuloasă contagioasă sau stomatită

161
 Molluscum contagiosum

- Unicul reprezentant al genului Molluscipoxvirus

- Determină mici tumori benigne
- Efect citopatic asemănător cu herpes simplex

ARBOVIRUSURI ȘI ROBOVIRUSURI

- Virusuri ARN
- Arbovirus – virusuri transmise de artropode hematofage
o Togaviridae – genul Alphavirus
o Flaviviridae – genul Flavivirus
 Icosaedrice
 Genom ARN m.c. cu sens pozitiv și au anvelopă
 Replicate în citoplasmă
 Togavirusurile înmuguresc prin membrana citoplasmatică iar
flavivirusurile prin membranele reticulului endoplasmic
o Bunyaviridae – genurile Bunyavirus, Phlebovirus, Nairovirus și Hantavirus
 Anvelopă
 Nucleocapsidă cu simetrie icosaedrică
 Genom ARN m.c. cu sens pozitiv, trisegmentat
 Replică în citoplasmă
 Înmuguresc prin membranele golgiene
o Reoviridae – genurile Orbivirus și Coltivirus
- Robovirus – virusuri transmise de rozătoare
o Arenaviridae – genul Arenavirus
 Au anvelopă
 Nucleocapsidă cu simetrie icosaedrică și genom ARN m.c. cu sens
negativ
 Replică în citoplasmă
 Înmuguresc prin membrana citoplasmatică și înglobează ribosomi între
anvelopă și nucleocapsidă
o Filoviridae
 Au anvelopă
 Nucleocapsidă helicală
 Genom ARN m.c. cu sens negativ
 Replică în citoplasmă și înmuguresc prin membrana citoplasmatică
- Infecții și boli arbovirale
o Boli febrile cu artralgii și erupții cutanate, ocazional meningoencefalite
 Virusul Sindbis
 Alfavirus
 Rezervor de infecție – omul, păsări și mamifere
 Vector - țănțarii
 Virusul Degna
 Flavivirus cu patru tipuri antigenice
 Rezervor de infecție – maimuțele
 Vector – țânțarii
 Virusul West Nile
 Flavivirus
 Rezervor de infecție – păsările

162
  Vector – țânțarii
 Febra papataci
 Determinată de un flebovirus din familia Bunyaviridae
 Febra de căpușă din Colorado
 Determinată de un Coltivirus din familia Reoviridae
o Meningoencefalite
 Encefalita de căpușă Central Europeană
 Encefalita rusă de primăvară-vară
o Febre hemoragice
 Denga
 Febra galbenă
 Febră hemoragică de Crimeea – Congo
 Determinată de un Nairovirus din familia Bunyaviridae
 Febră hemoragică cu sindrom renal
 Determinată de Hantavirus din familia Bunyaviridae
- Infecții cu robovirusuri
o Choriomeningită limfocitară
 Determinată de un Arenavirus
o Febre hemoragice
- Diagnostic de laborator
o Se examinează sânge în primele 2-4 zile de boală, LCR în afectările
meningoencefalice
o Gazda cea mai sensibilă este șoricelul nou-născut inoculat intracerebral
o Ac neutralizanți și cei inhibitori ai hemaglutinării apar precoce și persistă toată
viața
o ELISA pentru Ac IgM
- Pentru majoritatea arbovirusurilor nu există tratament
o Ribavirin pentru tratamentul febrei de căpușă de Colorado, febrei hemoragice
de Crimee-Congo, febrei hemoragice de Lassa, febrei hemoragice
sudamericane
- Vaccin cu eficiență controlată există numai împotriva febrei galbene (vaccin viu
atenuat), a encefalitei japoneze (vaccin inactivat)

RETROVIRUSURILE ȘI SIDA

- Caracteristici retrovirusuri
o Genom ARN m.c. linear
o Polaritate pozitivă
o Diploid – 2 copii ARN identice
o Are asociată o revestranscriptază (RT) – inversează transcrierea informației
genetice din secvențe ARN în secvențe ADN
 Sub acțiunea RT, rezultă un provirus ADN dublu catenar diploid – se
integrează linear în genomul celulei gazdă
o Prezintă nucleocapsidă icosaedrică înconjurată de o membrană internă și o
anvelopă lipoproteică
o Genomul proviral este flancat de secvențe nucleotidice repetate – LTR – Long
Terminal Repeats
 Acestea conțin promotorul și elemente de amplificare
o 3 seturi de proteine structurale
 Proteinele miezului capsidal - gena gag

163
  Glicoproteinele anvelopei – gena env
 Reverstranscriptaza – gena pol
- Retrovirusurile au 3 subfamilii
o Oncornavirinae
 Virusuri oncogene
o Spumavirinae
 Produc efect citopatic prin degenerescență cu vacuolare spumoasă
o Lentivirinae
 Retrovirusuri nononcogene
 Pot fi citocide
 Boli lent progresive, cronice
 Virusurile imunodeficienței umane sunt HIV-1 și HIV-2

Virusul imunodeficienței umane

- Structură
o Simetrie icosaedrică și anvelopă cu 72 spiculi externi măciucați formați din
proteinele majore ale învelișului viral: gp120 și gp transmembranară 41
o Membrana proteică situată între anvelopă și miez este alcătuită din proteina de
membrană p17 dar conține și proteaza virală
o Miez central format din 2 molecule ARN și proteine
 Proteina internă asociată ARN-ului – p15
 Enzime virale – RT și integraza
o Membrana nucleocapsidei este formată în cea mai mare parte din polipeptidul
fosforilat p24
o Genom diploid format din 2 molecule ARN identice cu polaritate pozitivă,
asamblate printr-o legătură de hidrogen
 Genomul este flancat de 2 secvențe LTR cu rol în integrarea HIV și
transcripție
o Genomul conține gene care codifică proteinele structurale comune pentru toate
retrovirusurile
 Gag – codifică sinteza proteinelor de miez
 Pol – sinteza enzimelor
 Env – sinteza proteinelor de înveliș
o Gene nestructurale
 Gene reglatoare
 Tat – activator transcropțional
 Rev – regulator al expresiei genelor
 Nerf – factor de reglare negativă a producției de virus
 Gene de maturare
 Vif – promotor al infectivității virusului
 Vpr – slab activator transcripțional
 Vpu – crește proporția particulelor virale extracelulare
- Replicare
o HIV infectează Ly T și B, macrofagele, megacariocitele, celulele dendritice,
promielocitele, celulele stem, celulele timice epiteliale, celulele dendritice
foliculare, astrocitele, macrofagele microgliale, oligodendrocitele,
fibroblastele, celulele Langerhans
o Etapele replicării

164
  Atașarea gp120 la receptori CD4 de la nivelul Ly Thelper și
macrofagelor
 Interacțiunea dintre domeniul de fuziune al HIV (gp41) cu receptorul
de fuziune al celulei gazdă
 Interacțiunea are ca scop modificarea conformațională a celor 2
glicoproteine și antrenarea gp41 să realizeze fuziunea dintre
membranele celulare și cele virale
 Pe matrița ARN se formează prin reverstranscriere o catenă ADN
negativă apoi o catenă ADN dublă
 ADN d.c. proviral este transportat în nucleu și integrat în
cromosomul gazdei
 Ly CD4 în repaus nu pot replica HIV
 Factorii transcripționali de activare pot declanșa replicarea
virală prin intermediul secvențelor ce interacționează cu LTR
 Activarea unei infecții HIV latente se poate realiza și în cazul
coinfecției cu alte virusuri
 Transcripția genomului viral în ARNm se realizează printr-o ARN
polimerază a gazdei
 Primii ARNm transcriși codifică genele reglatoare tat, rev și nef
 Virusurile sunt eliberate prin înmugurire, dar imature
 Maturarea extracelulară se face prin intermediul proteazei virale
- Infecția cu HIV și patogeneză
o După contagiul cu HIV, sexual, de la mamă la făr ori parenteral, infecția
parcurge 2 stadii
 Infecția primară – cca. 10 ani
 Diseminarea virusului în organele limfatice și sistemul fagocitic
mononuclear
 Inducția expresiei HIV
 SIDA cu evoluție letală în 2 ani
o HIV se adsoarbe pe receptorii CD4 pentru gp120
o Începe replicarea virusului cu diseminare hematogenă și viremie detectabilă la
8-12 săptămâni
 Numărul Ly T scade de la 1000 până la 500/µL
o Variația antigenică a gp120 eludează imunitatea – nu se produce vindecare
microbiologică
 Virusul persistă în celulele sistemului limfatic unde este replicat
o Factori inductori exogeni
 HIV se replică mai eficient în limfocitele activate prin infecțiile cu
microorganisme oportuniste
 Sunt contraindicate vaccinările cu germeni vii, atenuați
o Factori inductori endogeni – citokinele proinflamatorii: TNF alfa, IL-6, IL-1
beta
o Factori supresori endogeni – Ly CD8 și macrofagele
o Depleția Ly T4 se produce prin:
 Mecanisme indirecte
 Formarea de sinciții între celulele T infectate
 Citotoxicitatea celulară datorată complexelor imune ale gp120
cu CD4 – duce la apoptoză
 Mecanisme directe
 Efect citocid al HIV
165
 o Celulele B sunt activate policlonal și produc Ac și complexe imune circulante
o Macrofagele sunt infectate fără efect citopatic – densitate mai redusă a
receptorilor CD4
 Au rol în diseminarea și patogenia infecției cu HIV
o Infecția primară cu HIV evoluează în 50-70% din cazuri cu sindrom acut
mononucleozic
 Unii pacienți au limfadenopatie persistentă generalizată
 Declinul Ac anti-p24 împreună cu scăderea Ly CD4 sub 300/µL anunță
debutul SIDA
o Prodromul SIDA
 Pierdere în greutate
 Oboseală
 Transpirații nocturne
 Diaree persistentă
o Bolile și simptomele definitorii pentru SIDA
 Infecții cu microorganisme oportuniste
 Demență
 Retinită
 Forme neobișnuite de cancere
- Diagnostic de laborator
o Se examinează sânge, LCR, salivă, lacrimi, lapte, urină
o Pentru detectarea antigenelor virale este indicată congelarea la -70o C
o Teste serologice
 Inițiale sau de triaj – sensibilitate mai mare decât specificitate
 Teste rapide tip immunodot
o Rezultatele pozitive sunt marcate prin apariția unui spot
colorat (HIV-CHECK) sau a unor semne (ABOTT-
PACK)
o Rezultatele trebuie confirmate
 ELISA indirect sau competitiv
 Teste de aglutinare
o Rezultatele trebuie confirmate
 Suplimentare sau de confirmare – cea mai mare specificitate
 Western blot
o Detectarea de virus în celulele infectate poate fi făcută prin izolarea HIV prin
cocultivare, dozarea Ag p24, detectarea ADN proviral în limfocite sau ARN
viral plasmatic prin PCR
- Tratament antiviral
o Se folosesc analogi nucleozidici inhibitori ai RT
 Zidovudina
 Didanozina
 Zalcitabina
 Stavudina
o Sunt scumpe și toxice
o Terapia trebuie începută când pacienții au 500 limfocite CD4/µL
o Eficiența terapiei este apreciată prin concentrația Ly CD4, antigenemia p24 și
nivelul viremei plasmatice
- Epidemiologie
o Mod de transmitere similar cu cel din infecția cu virusul hepatitei B – cale
sexuală, parenterală și verticală

166
 o Nu se transmite prin picături Flugge, vectori cum ar fi țânțarii sau prin contact
nesexual
- Profilaxia
o Nu există vaccin și nici chimioprofilaxie

VIRUSURILE HEPATITEI

- Hepatitele virale sunt boli sistemice care afectează ficatul

- Evoluția infecției variază de la formele subclinice până la formele manifeste cu stare
de rău, anorexie, grețuri, icter și comă prin insuficiență hepatică
- Mai mult de jumătate dintre hepatocite trebuie să fie alterate funcțional sau distruse ca
să apară insuficiența hepatică
- Majoritatea hepatitelor sunt determinate de virusurile hepatitei
o Virusurile hepatitei A și al hepatitei E
 Similarități fizice și biologice
 Virusuri nude, icosaedrice, cu genom ARN m.c. și polaritate pozitivă
 Cauzează hepatite acute autolimitate
 Aparțin unor familii diferite
o Virusurile hepatitei B și al hepatitei C
 Aparțin unor familii diferite
 Virusuri cu anvelopă
 Pot da infecții persistente cu potențial evolutiv spre hepatită cronică sau
cancer hepatic
o Virusul hepatitei D
 Virus ARN defectiv
 Infectează numai asociat VHB
- Hepatite mai pot fi cauzate și de v. citomegalic, v. Epstein-Barr, v. herpes simplex sau
v. febrei galbene
o Sunt afectate și alte organe
- Regenerarea hepatocitelor este rapidă
o O necroză hepatică extinsă și o infecție persistentă dezorganizează stroma
organului
o Regenerarea hepatocitelor devine haotică și apare ciroza hepatică
- Hepatitele virale se însoțesc de creșteri importante ale concentrației
aminotransferazelor serice:
o Alaninaminotransferaza
o Aspartat aminotransferaza
- Există teste de laborator specifice pentru diagnosticul de laborator al hepatitelor virale

Virusul hepatitei A

- Picornavirus – unic reprezentant al genului Heparnavirus

- Un singur serovar
- Rezistanța la agenți fizico-chimici
o Stabil la pH acid
o Sensibil la pH alcalin
o Rezistă la tratarea cu alcool, eter sau cloroform
o Relativ rezistent la căldură
 Inactivat în 4 minute le 70oC și imediat la 85oC căldură umedă
- Infectează experimental numai cimpanzeii și 2 specii de maimuțe din America de Sud

167
 o Cultivă fără efect citopatic
o Cultivarea este confirmată prin colorație imunofluorescentă
- Patogenitate naturală și patogenie
o VHA ingerat este replicat primar în zone neidentificate ale tractusului digesitv
și, antrenat prin curentul sangvin, infectează hepatocitele
o Se elimină odată cu bila în intestin
o Incubație 2-4 săptămâni – mai scurtă ca la VHB și VHC
o Leziuni benigne și infecție autolimitată
o Virusul este prezent în sânge și fecale cu 2 săptămâni înaintea debutului bolii și
1-2 săptămâni după dispariția icterului
- Imunitatea
o Asigurată de Ac IgG
o De durată
- Diagnostic specific
o Examen serologic
 Ac IgM anti VHA persistă 2-4 luni și semnifică infecție acută sau
recentă
 Ac IgG anti VHA sunt persistenți și semnifică boală în antecedente
 Depistarea se face prin ELISA
 Anti-VHA/IgM + cu anti-VHA totali + - infecție acută
 Anti-VHA/IgM - cu anti-VHA totali + - trecerea prin boală cu
imunizare
- Nu există tratament specific
- Epidemiologie
o Sursa de infecție – bolnavii sau persoanele cu infecție subclinică
o Transmitere fecal-orală
o Receptivitate generală
- Profilaxie
o Nespecifică – întreruperea transmiterii fecal-orale
o Specifică –
 Administrarea de imunoglobuline umane
 Vaccin atenuat, inactivat sau obținut prin recombinare genetică

Virusul hepatitei E

- Clasificat în familia Caliciviridae, genul Hepevirus

- Poartă de intrare – orală
- Incubație 2-6 săptămâni
- Hepatita cu VHE este severitate medie, autolimitată și nu se cronicizează
- Imunitatea
o Persistentă – asigurată de IgG
- Diagnostic direct
o PCR
o Anticorpi anti-VHE prin ELISA sau Western blot
- Nu există tratament
- Sursa de infecție – bolnavii
- Transmitere fecal-orală
- Nu există vaccin

Virusul hepatitei B

168
- Aparține familiei Hepadnaviridae
- Virion sferic
o Anvelopa conține Ag viral de suprafață – Ag HBs
 Înconjoară nucleocapsida cu simetrie icosaedrică – Ag HBc și Hbe
o Genom ADN circular și parțial d.c.
o Catenă negativă integrală și catenă pozitivă în proporție de 50-80%
- Virionii infectanți – particule Dane – coexistă cu particule sferice sau filamentoase
goale constituite prin hiperproducția de Ag HBs
- Rezistența la agenții fizici și chimici
o Virionul, în stare uscată, rămâne viabil cel puțin o săptămână la temperatura
camerei
o Inactivat într-un minut la 100oC
 Ag HBs persistă nealterat
- Ciclul replicativ
o După fixarea pe hepatocit prin Ag HBs, nucleocapsida este endocitată și
genomul decapsidat
o Enzime celulare neidentificate convertesc ADN viral parțial d.c. la ADN
complet d.c. – matriță pentru transcripția virală
o Maturarea și eliberarea virionilor din hepatocit se face prin înmugurire
o VHB nu poate fi cultivat
- Patogenitate naturală și patogenie
o La poarta de intrare, virusul este replicat primar în țesutul limfoid, după care
ajunge, pe cale sanguină, în hepatocit
o Incubație între 1 și 3 luni
 Virusul nu lezează hepatocitele în cursul ciclului replicativ
o Boala debutează cu artralgii, uneori cu exantem
o La copii sunt posibile glomerulonefrite
o Simptomele sunt fenomene de sensibilizare tip boala serului – exces de Ag
o VHB inhibă sinteza interferonilor alfa și beta
o Pe măsura agravării leziuilor hepatice apar semnele de hepatită – mai severe
decât în hepatita VHA
- Imunitatea versus cronicizarea bolii
o La gazda normoreceptivă, răspunsul imun ajunge progresiv eficient
 Replicarea virusului este limitată și după câteva luni ajunge neinfecțios
o Aproximativ 10% din pacienți nu elimină virusul din hepatocite
 Infecția devine persistentă și sângele rămâne infecțios pentru tot restul
vieții
 Uneori leziunile continuă pănă la hepatită cronică
 Alteori purtătorul de Ag HBs rămâne asimptopatic
o Complicații
 Ciroze hepatice – hepatită cronică activă
 Carcinom hepatocelular
- Diagnostic etiologic
o ELISA
o Microhemaglutinare pasivă
o Antigenemia HBs indică infecțiozitatea sângelui în boală acută, boală cronică
sau portaj
o Antigenemia Hbe indică o contagiozitate periculoasă prin sânge și, grav, prin
secreții

169
 o Anticorpii anti-HBc semnifică boală acută sau cronică
o Prezența Ac anti-HBs semnifică imunitate la reinfecție
o Prezența Ac anti-Hbe – potențial infecțios redus al sângelui
- Nu există tratament antiviral
o Se administrează interferon alfa
- Epidemiologie
o Sursă de infecție – bolnavii cu infecție acută sau cronică
o Căi de transmitere – seringile, instrumentar chirurgical contaminat
 Transmiterea intravenoasă are cea mai mare eficiență
 Alte căi – contact sexual, lapte matern
o Receptivitate generală
- Profilaxie
o Vaccinare anti VHB eficientă
o Revaccinare
 Selectivă – pentru cei care desfășoară activități cu risc
 Electivă – pacienții cu hemofilie sau la cei dializați

Virusul hepatitei D

- Mic virus ARN defectiv replicat numai în prezența VHB

o Genom ARN m.c. circular
o Anvelopă formată din antigen delta și Ag HBs
- Boala poate fi contractată prin coinfecție simultană cu VHB+VHD sau prin
suprainfecție cu VHD a unui pacient cu hepatita B acută ori cronică
- Evoluția bolii este gravă
- Serodiagnostic prin detectarea în ELISA a Ac IgM, IgG sau totali anti-VHD sau anti-
Ag delta
- Nu există tratament antiviral
o Interferonul alfa nu suprimă replicarea VHD
- Sursa de infecție – bolnavii cu formă acută sau cronică a infecției
- Transmitere – ace de seringă și instrumentar contaminat cu sânge
- Profilaxie – vaccinare anti VHB

Virusul hepatitei C

- Flavivirus din genul Hepacivirus

- Mai multe tipuri antigenice
- Cea mai lungă incubație – 2-4 luni
- În afara leziunilor hepatice, pacienții prezintă vasculite, glomerulonefrită, artirtă
reumatoidă, fibroză pulmonară, anemie aplastică, limfoame non-Hodgkiniene
o Unele manifestări sunt expresia unei sensibilizări de rip III prin complexe
imune circulante
- Infecția cu VHC se poate croniciza
- Prezintă variație antigenică a glicoproteinelor de anvelopă E1 și E2 – ținte ale
anticorpilor neutralizanți
- Complicații
o Hepatită cronică activă – 50%
 20% evoluează spre ciroză
- Evidențiere Ac anti-VHC prin ELISA și confirmare prin RIBA (Recombinant Immuno
Binding Assay)

170
 o Detectarea VHC prin PCR confirmă boala
- Administrare interferoni alfa și beta în faza acută a infecției – minimalizează riscul
cronicizării
o Interferonul alfa este utilizat în tratamentul formelor cronice
o Poate fi asociat ribavirinul
- Sursa de infecție – bolnavul cu infecție acută sau cronică
- Tranmiterea cea mai eficientă este prin transfuzii de sânge
o Este posibilă transmiterea prin transplant, pe cale sexuală și de la mamă la făt
- Incidență mai mare la tatuați
- Nu există vaccin eficient

171