Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 2

Drept comunitar – Curs 2

CECO – Tratatul de la Paris (intrat in vigoare 1952)


Este vorba de o adunare care este precursoarea Parlamentului European de astazi.
Membrii erau alesi din statele membre. Este o institutie de tip clasic care reprezinta tocmai
spiritul democratic al viitoarei UE, ceea ce da viata legaturii dintre cetatenii sau popoarelor
statelor membre si UE.

Consiliul Ministrilor
In care erau prezenti ministrii CECO. Avem de aface cu Franta, Germania, Italia, BE-
NE-LUX, acestea fiind statele fondatoare (tratatele de la Paris si Roma). Fiecare dintre
reprezentanti urmaresc sa apere interesele statelor pe care le reprezinta.

Comisia Europeana (Inalta Autoritate pentru Carbune si Otel – prima denumire)


Este institutia revolutionara care apare in peisajul international pentru ca ea reprezinta un
principiu de baza al viitoarei UE si anume abandonul de suveranitate.
Statele fondatoare au fost de acord ca anumite atribute ale suveranitatii de stat sa fie
conferite unei institutii supranationale.
Reprezentantii statelor trimisi trebuie sa “uite” nationalitate pe care o au si sa urmareasca
interesul al CECO mai presus chiar decat interesul statului din care ei vin. Acesta a fost lucrul
nou pe care l-a adus in peisajul institutional CECO.

Curtea de Justitie de la Luxembourg


Aparuta din dorinta de a arata ca aceasta comunitate este una de drept bazata pe norme
juridice proprii. Aceasta era menita sa vegheze la respectarea si aplicarea normelor juridice
prevazute in Tratatul de la Paris. UE este cladita pe jurisprudenta de la Luxembourg. Prin
hotararile prin care le-au pronuntat au clarificat normele juridice stabilite de catre statele
membre.

Tratatul de la Paris este un tratat sectorial. El are in vedere numai productia de carbune si
otel. Este singurul dintre cele 3 tratate fondatoare care a fost instituita pentru un termen bine
stabilit (50 ani). El a luat sfarsit in iulie 2002 atunci cand atat atributiile, cat si bugetul CECO au
fost preluate de catre CE (Comunitatea Europeana).
In 1954 istoria integrarii europene este marcata de esecul Comunitatii Europene a
Apararii. La initiativa Frantei s-au pus bazele unui tratat prin care statele fondatoare ar fi pus in
comun armatele lor si ar fi facut o strategie de aparare comuna, urmand sa constituie
Comunitatea Europeana a Apararii. Proiectul a fost dezbatut si dat spre aprobare bstatelor
membre (celor 6) insa chiar Parlamentul Frantei, tara care a initiat proiectul l-a respins.
Parlamentarii francezi au considerat ca este prea riscant ca Franta sa-si alinieze sau sa-si supuna
problemele legate de aparare la indemana altor state.

Tratatele de la Roma
- Ambele comunitati au fost create pentru o perioada nedeterminata
- Unul din tratate este unul sectoarial – energia atomica
- Celalalt tratat este cu un spectru mult mai larg – probleme de economie
Aceste tratate merg pe structura institutionala creata prin Tratatul de la Paris.
Inca de la inceput, doua dintre institutiile mentionate anterior (Curtea de la Luxembourg
si Adunarea devenita ulterior Parlamentul European au fost comune pentru toate cele 3
comunitati). Daca fiecare dintre aceste comunitati aveau cate o CE sau Consiliul Ministrilor,
toate 3 insa aveau aceeasi instanta de judecata.
De abea in 1962 prin semnarea Tratatului de la Bruxelles numit Tratatul de Fuziune, cele
3 comunitati dobandesc o singura comisie, un singur Consiliu al Ministrilor, un singur Parlament
si o singura Curte – sistem institutional unic.

Extinderea comunitatilor la alte noi state membre


Prima extendire are loc incepand cu ianuarie 1973. Dupa ce UK nu a vrut sa faca parte
din comunitati, atunci cand si-a depus candidatura si si-a dorit acest lucru a fost respinsa de 2 ori
la rand de catre Franta prin veto si a trebuit sa astepte momentul in care Jorge P. si-a dat
acceptul. Ulterior in ianuarie 1973 au aderat UK, Irlanda si Danemarca.
Norvegia desi acceptata pe baza cererii care au formulat-o, prin refferendumul
norvegienilor a ramas in afara UE.
In 1981, dupa 20 ani cat a fost stat asociat la comunitatile europene, a fost primita Grecia,
fiind inceputul la ce s-a numit extinderea meridionala a UE.
In 1986 Spania si Portugalia dupa 9 ani de negocieri cu UE, au intregit partea meridionala
a extinderii facand ca UE sa ajunga la 12 state membre. Si aici am avut regimuri dictatoriale.
La 1 ianuarie 1995 se produce o noua extindere prin intrarea Suediei, Austriei si
Finlandiei.
La 1 mai 2004 a fost un prim val al extinderii prin care in UE au devenit state membre cu
drepturi depline Letonia, Lituania si Estonia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru
si Malta.
La 1 ianuarie 2007 se intregeste aceasta comunitate cu Romania si Bulgaria, ajungand la
27 de state.

S-ar putea să vă placă și