l.

Libera circulatie a marfurilor

Libera circulatie a marfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care sa priveasca
toate categoriile de marfuri si sa implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale
asupra importurilor si exporturilor ori a altor taxe avand efect echivalent, adoptarea unui tarif
vamal comun in relatiile cu tarile terte si eliminarea restrictiilor cantitative sau a masurilor cu
efect echivalent intre statele membre. Instituirea uniunii vamale intre statele membre permite
conditii egale de concurenta intre participantii la circuitul comercial si productiv, facand posibila
stimularea productiei si a varietatii sortimentale a marfurilor, impunerea pe piata a celor mai
competitive produse, tinandu-se seama si de costul lor de productie, concentrarea si
specializarea productiei si a intreprinderilor, ca si implantarea acestora in zonele cele mai
indicate economic si productiv. Regulile esentiale privind aceasta libertate sunt prevazute la art.
23-24 CE din Tratat, fiind dezvoltate, detaliate, in dispozitiile urmatoare - art. 25-31 CE.

2. Libera circulatie a persoanelor

Prin art. 48 par. 1 CE (in numerotarea si continutul precedente TA – in prezent art. 39), s-a
prevazut ca libera circulatie a lucratorilor sa fie realizata in cadrul Comunitatii pana cel mai
tarziu la sfarsitul perioadei de tranzitie. Ea a fost deja infaptuita prin Regulamentul nr. 1612/68
al Consiliului din 5 octombrie 1968 privind libertatea de circulatie pentru lucratori in cadrul
Comunitatii si prin Directiva nr. 68/360 din 15 octombrie 1968 a Consiliului privind abolirea
restrictiilor asupra circulatiei si rezidentei in cadrul Comunitatii pentru lucratorii din statele
membre si familiile lor, ambele fiind precedate de Regulamentele nr. 15/1961 si 38/64, respectiv
de Directiva Consiliului din 25 martie 1964, care au fot abrogate. Conform art. 39 libera
circulatie a lucratorilor este asigurata in interiorul Comunitatii.

Libertatea de circulatie implica inlaturarea oricarei discriminari bazate pe nationalitate

intre lucratorii statelor 121b17b membre in ce priveste remunerarea, angajarea si alte conditii de
munca si de angajare (art. 39, par. 2). Abolirea intre statele membre a obstacolelor la libera
circulatie a persoanelor ar fi compromisa daca abolirea barierelor statale ar putea fi neutralizata
de obstacole ce rezulta din exercitarea autonomiei lor juridice de catre asociatii sau organizatii
necarmuite de dreptul public; in plus, daca domeniul art. 48 (39) ar fi limitat la acte ale unei
autoritati publice, ar exista un risc de creare a inegalitatii in aplicare, in masura in care conditiile
de munca din diferite state sunt reglementate uneori de prevederi stabilite prin lege sau
regulament si alteori prin acorduri si alte acte incheiate sau adoptate pe persoane private.
Dispozitiile art. 39 par. 1 si 2 impun statelor membre o obligatie precisa privind libera circulatie
a lucratorilor, care nu necesita interventia vreunui act al institutiilor comunitare si nici al statelor
membre si care nu lasa acestora pentru executarea ei nici o facultate de apreciere.

Beneficiul dreptului la libera circulatie este subordonat posesiei nationalitatii unuia dintre
statele membre, dar in absenta definitiei comunitare a nationalitatii, fiecare stat membru
determina suveran conditiile in care el acorda nationalitatea (cetatenia-n.n.).

Principiul nediscriminarii (al egalitatii de tratament) cu o clauza de salvgardare pentru

piata nationala a fortei de munca a fost consacrat irevocabil odata cu adoptarea Regulamentului
nr. 1612/68. Aceasta clauza poate fi utilizata, conform art. 20 din Regulament, atunci cand un
stat membru este supus ori prevede perturbari pe piata sa in ceea ce priveste forta de munca, care
ar putea ameninta serios standardul de viata ori nivelul de utilizare al ei intr-o regiune ori
profesie data. Fara a prejudicia aplicarea dispozitiilor Tratatului, statul respectiv poate sa ceara
Comisiei sa declare ca scopul de a readuce la normal situatia in acea regiune sau profesie,
functionarea mecanismului de certificare a posturilor vacante (art. 15-17) sa fie suspendata total
sau partial. Comisia va decide asupra suspendarii ca atare si asupra duratei acesteia, dar oricare
stat membru poate sa ceara Consiliului anularea sau modificarea unei astfel de decizii.

Daca se produce suspendarea, oficiile de munca dintr-un alt stat membru care au indicat
ca au lucratori disponibili nu vor actiona spre a se ocupa posturile vacante care le-au fost
notificate direct de patronul din statele membre in cauza. O regula de ratiune nu impiedica
angajarea de negocieri directe intre patroni si lucratori care pot fi concretizate chiar in incadrari
in timpul acestei suspendari, ceea ce face ca principiul liberei circulatii a persoanelor sa fie activ.

Libertatea de circulatie a lucratorilor implica, sub rezerva limitarilor pe motive de ordine

publica, securitate publica ori sanatate publica, patru coordonate, potrivit art. 39 par. 3 si anume:
acceptarea ofertelor de angajare intr-adevar facute; deplasarea in mod liber pe teritoriul statelor
membre pentru acest scop; sederea intr-un stat membru pentru scop de angajarea nationalilor
acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori actiune administrativa; ramanerea pe teritoriul unui
stat membru a persoanei dupa ce a fost angajata in acest stat, sub rezerva conditiilor care sunt
cuprinse in regulamentele de implementare care sunt elaborate de Comisie.

Prin Directiva nr. 90/364 din 28 iunie 1990 a Consiliului s-a reglementat dreptul de sedere
al resortisantilor unui stat membru care nu au beneficiul acestui drept in baza altor dispozitii de
drept comunitar, precum si al familiilor lor – sot, descendenti in intretinere, ascendenti ai
titularilor sau ai sotului, care sunt in intretinere. Ei beneficiaza de acest drept indiferent de
nationalitate. Dreptul de sedere, potrivit Directivei, este conditionat de o garantie sociala si de
mijloacele de trai, respectiv asigurare de boala care sa acopere riscurile in statul de primire si
resurse suficiente pentru ca sa se evite ca acei resortisanti sa nu devina o sarcina impovaratoare
pentru asistenta sociala din acel stat. Exercitarea dreptului de sedere este subordonata eliberarii
unui document – carte de sedere de resortisant al unui stat membru, valabila pentru cinci ani,
putand fi reinnoita. Statele membre pot sa ceara revalidarea cartii dupa doi ani de sedere.
Eliberarea cartii este conditionata de prezentarea unei carti de identitate sau a unui pasaport si
daca se face proba ca solicitantul intruneste conditiile cerute, mai sus mentionate. Beneficiarii
dreptului de sedere sunt supusi acelorasi dispozitii ca in cazul Directivei nr. 68/360 (art. 2 si 3).
Sotii si copii in intretinere au dreptul de acces la o activitate salariata in statul de primire.

Libera circulatie este ingradita numai in doua situatii strict delimitate, care pot constitui
exceptii. Conform art. 39 nu se va aplica angajarilor in serviciul public (par. 4), eliminandu-se
din domeniul de aplicare o serie de locuri de munca care implica direct sau indirect participarea
la exercitarea puterilor conferite de dreptul public si obligatiile destinate sa salvgardeze
interesele statului ori a altor autoritati. De asemenea, libera circulatie poate fi limitata pentru
motive de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica.

Libertatea de circulatie a lucratorilor trebuie sa fie insotita de masuri de securitate sociala

intrucat mijloacele de aplicare a legislatiilor nationale in materie ar putea constitui un obstacol
pentru obiectivele pietei comune. Prin art. 42 se instituie un sistem de coordonare a modelelor
nationale de securitate sociala, Consiliul elaborand, cu procedura prevazuta la art. 249,
reglementari spre a se asigura pentru lucratori si dependentii lor cumularea, in scopul dobandirii
si mentinerii dreptului la beneficiu social si al cumularii cuantumului acestuia, a tuturor
perioadelor luate in considerare potrivit legilor din diferite state membre, precum si plata de
drepturi sociale persoanelor rezidente pe teritoriile statelor membre.
 Regulamentele nr. 3 si 4 din 1958, modificate si inlocuite cu Regulamentele nr. 1408/71 si
574/72, modificate si ele ulterior, Regulamentul 2001/83, nr.1390/81, dispozitiile
Regulamentului nr. 1408/71 au fost extinse si la persoanele care activeaza independent
(nesalariate) si membrilor lor de familie, iar prin Regulamentul nr. 118/96 din 2 decembrie
1996 al Consiliului s-au modificat si actualizat Regulamentele nr. 1408/71 si nr. 574/72, in
legatura cu aplicarea regimurilor de securitate sociala. Directiva nr. 98/49 din 29 iunie 1998 a
Consiliului priveste salvgardarea dreptului de pensie suplimentara al persoanelor angajate si
independente care se deplaseaza in interiorul Comunitatii. Prin Regulamentul nr. 574/72 se
reglementeaza aspectele legate de specificarea institutiilor competente in domeniul protectiei
sociale in statele membre, documentele care trebuie produse, formalitatile, procedurile si
verificarile administrative, rambursarile. Prin Decizia nr. 86/378 din 24 iulie 1986 a Consiliului
s-a pus in aplicare principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei in regimurile
profesionale de securitate sociala.

Prin Rezolutia 1999/C 125/01 din 22 aprilie 1999 a Consiliului si reprezentantilor

guvernelor statelor membre reuniti in cadrul Consiliului, s-a avut in vedere un Cod de conduita
pentru o mai buna cooperare intre autoritatile statelor membre in materie de lupta contra fraudei
transnationale la prestatiile si cotizatiile de securitate sociala si a muncii nedeclarate si privind
punerea la dispozitie transnationala a lucratorilor.

3. Libera circulatie a capitalului si platilor

Libertatea platilor ar putea fi considerata cea de-a cincea libertate in cadrul comunitar,
derivata din celelalte patru libertati (libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si a
capitalului), dar ea nu poate avea o existenta de sine statatoare. Numai daca sunt infaptuite cele
patru libertati se poate realiza libera circulatie a platilor. Pe de alta parte, nici acele libertati nu
pot fi considerate pe deplin asigurate, daca marfurile si serviciile nu pot fi platite decat cu
restrictii sau interdictii ori daca nu exista posibilitati de transfer al sumelor dobandite intr-o alta
tara printr-o activitate desfasurata potrivit legislatiei comunitare.

Libera circulatie a capitalurilor trebuie sa fie motivata de necesitatea efectuarii de investitii

pe piata comunitara fara restrictii, astfel incat sa contribuie la infaptuirea obiectivului promovarii
dezvoltarii armonioase si echilibrate a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii, o
crestere durabila si neinflationista, un inalt grad de convergenta a performantelor economice, un
nivel ridicat de folosire a fortei de munca, conform art. 2 din Tratat. Prin art.56 CE par. 1 se
interzic, in cadrul dispozitiilor Cap. 4, orice restrictii la circulatia capitalurilor intre statele
membre, precum si intre statele membre si tarile terte. Acest text comporta doua aspecte: in
primul rand interdictia restrictiilor priveste circulatia capitalurilor intre statele membre,
dispozitia fiind direct aplicabila asa cum rezulta din vechea reglementare (art. 67 CEE), care
instituia obligatia de inlaturare a restrictiilor si discriminarilor existente. Dar noua reglementare
nu a mai lasat deschisa posibilitatea de a se introduce noi restrictii, asa cum era prevazut in art.
71 (CEE), care nu era direct aplicabil.

De-a lungul perioadei de tranzitie au fost emise doua Directive ale Consiliului pentru
implementarea progresiva a fostului art. 67: Prima Directiva din 11 mai 1960, modificata prin
Directiva nr. 85/566 si Directiva nr. 63/21 ale Consiliului, prevad categoriile ce pot face
obiectul liberei circulatii – investitii directe, investitii de proprietati mobiliare, transferuri de
capital de interes personal, chirii, transferuri bazate pe contracte de asigurare, credite
comerciale pe termen lung, tranzactiile privind titluri de valoare etc. Prin Directiva nr. 72/156
sunt reglementate fluxul international de capital si neutralizarea efectelor nedorite asupra
lichiditatilor interne.

Directiva nr. 88/361 din 24 iunie 1988 a Consiliului a adus o noua contributie la
implementarea art. 67, inlaturandu-se restrictiile privind circulatia capitalului intre persoane
rezidente in statele membre, fara sa fie afectate prevederile altor directive, transferurile de
capital urmau sa fie efectuate in aceleasi conditii ale ratei de schimb precum cele aplicate
platilor privind tranzactii curente.

Prin art. 249 din Tratat s-a impus directa aplicare a regulii prin care se acorda tratament
national resortisantilor altor state in ce priveste participarea la capitalul companiilor ori firmelor
in intelesul art. 48 CE, fara prejudicierea aplicarii altor prevederi ale Tratatului. Intrucat unele
state au beneficiat de regim special prin care l s-a admis posibilitatea de a mentine temporar
unele restrictii la libera circulatie a capitalurilor, statele membre care benficiau la 31 decembrie
1993 de un asemenea regim in virtutea dreptului comunitar au fost autorizate conform art. 73 E
(abrogat prin TA), prin derogare de la art. 73 B (56) CE, sa mentina cel mai tarziu pana la 31
decembrie 1995, restrictiile la deplasarile de capital autorizate prin dispensele existente la acea
data.

Interdictia restrictiilor prevazuta la art. 73 B (56) CE are in vedere circulatia capitalurilor

intre statele membre si tarile terte, neapartinand Comunitatii, dar conform art. 73 C (57) par. 1
CE, prin aceasta dispozitie nu este afectata aplicarea fata de aceste tari a restrictiilor existente
la 31 decembrie 1993 in virtutea dreptului national sau a dreptului comunitar in ceea ce priveste
circulatia capitalurilor cu destinatie sau provenind din tarile terte implicand investitii directe,
inclusiv investitiile imobiliare, autorizarea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de
titluri pe pietele de capitaluri. Consiliul, statuand cu majoritate calificata la propunerea Comisiei,
va putea adopta masuri cu privire la circulatia capitalurilor, asa cum este prevazut la art. 57 par. 2
CE, cu privire la domeniile strict precizate la par. 1.

Atunci cand sunt in cauza deplasari de capitaluri provenind din sau destinate tarilor terte,
indiferent de domeniul capitalurilor, daca in imprejurari exceptionale aceste deplasari de
capitaluri cauzeaza sau ameninta sa cauzeze dificultati grave functionarii Uniunii economice si
monetare, Consiliul poate sa utilizeze clauza de salvgardare stabilita la art. 59 CE, luand masuri
in consecinta pentru o perioada nedepasind sase luni, in masura in care ele ar fi necesare.

4. Libera circulatie a serviciilor

Libertatea de stabilire in scopul exercitarii unui comert sau a unei profesii poate fi
considerata ca o componenta a libertatii de circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor. Art.
43 alin. 1 dispune ca restrictiile privind libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru
pe teritoriul unui alt stat membru sunt interzise. Aceasta interdictie se extinde si asupra
restrictiilor de creare de agentii, sucursale sau filiale de catre resortisantii unui stat membru
stabiliti pe teritoriul unui alt stat membru.

Libertatea de stabilire include, conform art. 43 alin. 2, dreptul de a incepe si continua

activitati ca persoane nesalariate (independente), ceea ce inseamna dreptul de acces la asemenea
activitati si dreptul de a infiinta si administra intreprinderi, in special companii si firme, in
intelesul art. 48 CE, adica acelea care au sediul lor statutar, administratia lor centrala sau
principalul lor stabiliment pe teritoriul comunitar si care au fost constituite potrivit dreptului
civil sau comercial, inclusiv societatile cooperative si alte persoane juridice carmuite de dreptul
public sau privat, afara de acelea aducatoare de profit. Dreptul de stabilire – a aratat Curtea –
comporta facultatea de a crea si de a mentine, cu respectarea regulilor profesionale, mai multe
centre de activitate in Comunitate.

Libertatea de stabilire implica faptul ca statul de origine sa nu impiedice stabilirea intr-un

stat membru a unuia dintre resortisantii sai ori a unei societati comerciale constituite in
conformitate cu legislatia sa. Beneficiile rezultate din exercitarea dreptului de stabilire in alt stat
nu pot sa fie refuzate in statul propriu daca sunt recunoscute de dreptul comunitar, chiar daca ar
fi vorba de o discriminare inversa. In jurisprudenta Curtii de Justitie s-a subliniat ca posibilitatea
pentru un national al unui stat membru de a exercita dreptul sau de stabilire si conditiile pentru
exercitarea lui trebuie sa fie determinate in lumina activitatilor pe care el intentioneaza sa le
desfasoare pe teritoriul statului-gazda. Atunci cand desfasurarea unei activitati specifice nu este
supusa unor reguli in acest stat, un national al oricarui alt stat membru va fi indreptatit sa se
stabileasca si sa continue acele activitati acolo.

In cele doua programe de liberalizare au fost prevazute nelimitativ masurile pe care

Consiliul si Comisia trebuie sa le ia in realizarea obligatiilor ce le incumba:

a) acordarea unui tratament prioritar activitatilor in care libertatea de stabilire aduce in special
o contributie apreciabila la dezvoltarea productiei si comertului;
b) inlaturarea acelor proceduri si practici, indiferent ca rezulta din legislatia nationala ori din
acorduri incheiate anterior intre statele membre, a caror mentinere ar constitui un obstacol la
libertatea de stabilire;
c) sa se asigure ca lucratorii dintr-un stat membru care au lucrat pe teritoriul altui stat membru
pot sa ramana in acel teritoriu in scopul de a intreprinde activitati ca persoane nesalariate;
d) sa dea posibilitatea unui resortisant al unui stat membru sa dobandeasca proprietate funciara
si cladiri situate pe teritoriul altui stat membru, in masura in care aceasta nu contravine art.
39 (33) par. 2;
e) sa se inlature progresiv restrictiile privind conditiile de infiintare de agentii, sucursale sau
filiale pe teritoriul altui stat membru si conditiile de intrare a personalului stabilimentului
principal in posturi de gestiune ori de supraveghere, din aceste agentii, filiale sau sucursale;
f) sa se coordoneze, in masura necesara, garantiile care, pentru protectia intereselor
membrilor si a altora (creditori si angajati), sunt cerute de statele membre companiilor si
firmelor, cu scopul de a face aceste garantii echivalente in intreaga Comunitate;
g) sa se asigure ca nu sunt denaturate conditiile de stabilire prin ajutoarele acordate de statele
membre.