Sunteți pe pagina 1din 4

La Tomba dei Giganti di Osono - „Mormântul Uriașilor lui Osono” – Insula Sardinia (Italia)

„La Tomba dei Giganti di Osono”este un sit minunat situat într-o vale îndepărtată din estul Sardiniei.
A fost redescoperită abia în 1980 și a fost restaurată în 1993. Din săpături, oasele umane, sherdurile
de oală și uneltele de bronz datează de la epoca bronzului mijlociu în jurul anului 1400 î.Hr.

Mormântul este construit din schistă și granit, oferindu-i o culoare cremă plăcută, iar decorarea cu
dealurile din spatele lui face ca acesta să fie un loc minunat pentru vizitatori. Lățimea pe exedră este
de 19 metri, iar lungimea totală a sitului este de 22,5 metri, iar pasajul de înmormântare de 10 metri.
În jurul sitului există alte structuri care urmează să fie excavate.

Pentru a ajunge la sit, opriți drumul Dorgali spre Tortoli S125 și conduceți spre Triei. Continuați să
urmați semnele sitului și spre Bau Nuraxi și pe măsură ce avansați în vale, veți vedea un semn pe situl
din stânga drumului.

Elementul megalitic din Sardinia se ocupă de fenomenul de Megalitism care a implicat insula din
Perioada Neolitică până la Epoca Nuragic.

In acest fenomen arhitectural enigmatic sunt atribuite structurilor de piatra impozante, cum ar fi
Stonehenge și Nuraghi, ambele monumente devin parte din patrimoniul cultural european și
mondial. Deși acest fenomen cuprinde întreaga planetă, cea mai mare concentrație de structuri
megalitice se găsește în Atlanticul Europei și în Bazinul Mediteranean.

Din cauza distribuției detaliate și abundența care se găsesc în Sardinia, aceste clădiri și culturi
Prenuraghice ulterioare Nuraghic, sunt considerate printre cele mai importante culturi megalitice ce
au existat vreodată. Teritoriul insulei, de fapt, poate găzdui un număr mare de monoliți, izolati sau în
aliniamente rectilinii sau chiar într-un cerc, folosit de Sardinia Antica, atat pentru o utilizare deosebit
de monumentala, cum ar fi menhirele, cat si pentru diferite tipuri de construcții definite - de fapt -
tehnica megalitica.

Tehnologia necunoscuta folosita pentru taierea monolitilor, construirea monumentelor în sine și


semnificația lor spirituală rămâne o enigmă, ca altarul megalitic misterios și impresionant „Monte
d'Accoddi”, din Nordul Sardiniei, considerat un loc unic pentru a se închina în genul său în panorama
megalitului.

Cultura Nuraghi

Nuraghe sunt construcții tipice ale arhitecturii preistorice din Sardinia. În general sunt construcții
conice în formă de turn medieval construite din blocuri masive de piatră și dispuse în mod normal în
zone cu o largă vedere panoramică. Clădirile respective nu dispun de fundație, dar totuși sunt stabile,
stabilitatea lor fiind dată de dispunerea blocurilor de piatră, care uneori cântăresc câteva tone. Unele
din aceste Nuraghi au o înălțime de aproape 20 de metri și se găsesc în număr mare, fiind cunoscute
în prezent 8000 de Nuraghi în Sardinia. Se estimează că numărul lor a fost de 30000 de astfel de
construcții.
O altă categorie de asfel de construcții sunt cele de tip Nuraghi care au în plus un coridor sau un
sistem de coridoare. Unii arheologi pledează pentru încadrarea acestora în categoria construcțiilor de
tip tholos.

Costrucțiile de tip Nuraghi au apărut în Sardinia într-o perioadă nedeterminată cu exactitate, dar nu
mai timpuriu de mileniul VI î.Hr.. Unele elemente au fost datate aproximativ 3500 î.Hr., dar se
presupune că majoritatea acestor construcții au fost ridicate la mijlocul epocii bronzului și la sfârșitul
acestei perioade. Multe din construcții prezintă o lungă continuitate fiind probabil folosite de
populațiile locale până la ocuparea Sardiniei de Imperiul Roman în secolul II î.Hr.

Incertitudinea datării monumentelor de tip nuraghi este tipică arheologiei din acestă regiune.
Conform arheologului italian Massimo Pallottino, cercetător ce se ocupă cu studiul preistoriei
italiene, civilizația nuragică a creat cea mai avansată și cea mai monumentală cultură arheologică din
tot bazinul vestic din Marea Mediterană. Din numărul mare de construcții doar o foarte mică parte a
acestora au fost cercetate științific. Foarte multe artefacte aparținând acestei culturi au fost de-a
lungul timpului comercializate pe piața neagră de antichități.

Interpretarea acestor construcții este încă controversată. Utilizarea termenului nuraghi este pusă în
legătură cu temple religioase, întărituri militare sau fortificații, locuințe ale aristocrației locale sau un
loc de întâlnire ale mai multor localități rurale sau triburi. Unii cercetători sunt de părere că
reprezintă o combinație dintre toate aceste posibilități, cert este că ocupă zone strategice de unde
regiuni sau trecători pot fi ușor controlate.

Cert este că aceste construcții monumentale au o puternică încărcătură simbolică. Teorii recente
pledează pentru interpretarea lor ca centre de putere locală, un fel de așezământ central pentru mai
multe așezări, iar societatea nuragică fiind astfel caracterizată printr-o federalizare a teritoriului
ocupat.

Purtătorii culturii nuragice au dezvoltat și artele, celebre fiind mici statuete de bronz denumite
"bronzetto", tipice fiind reprezentările unui aristocrat local, scene de vânătoare, foarte rar femei.

Alte monumente ale civilizației nuragice sunt așa numitele morminte megalitice, temple de tip
megaron, diverse sanctuare.
„Giganti di Mont'e Prama”, Insula Sardinia (Italia)

- Uriașii din Mont’e Prama, urmele unei civilizații foarte puțin cunoscute din Marea Mediterană.
Uriașii din Mont’e Prama sunt niște sculpturi de piatră antice create de civilizația Nuragic, Sardinia,
Italia de astăzi. Fragmentate în numeroase bucăți, acestea au fost găsite accidental în martie 1974,
pe mai multe terenuri agricole locale. Statuile sunt sculptate în gresie iar înălțimea lor variază între 2
și 2,5 metri.

Situl arheologic Mont'e Prama se afla în provincia Oristano din Sardinia. Fragmente de statuete au
fost descoperite acum 40 de ani de către un fermier numit Battista Meli, al cărui plug a lovit o stâncă
deosebit de dura în anul 1974. Arheologii au recuperat peste 5 000 de piese din statui în cei cinci ani
și au reconstruit multe dintre ele. Multe presupuneri despre originea și importanța lor în cultura
Nuragica antica (sec. XVIII î.Hr. - sec. II d.Hr.) au apărut încă de la descoperirea lor.

„Gianții” sau „Coloșii”, după cum i-au numit unii savanți, au fost găsiți în 1974 în apropierea orașului
Cabras, la vest de insulă. Ei reprezintă războinici, arcași și luptători cu scuturi.

Dar una dintre cele mai remarcabile trăsături, pe lângă dimensiunea lor mare, sunt ochii formați din
două discuri concentrice.

Experții nu sunt siguri daca statuile masive sunt o reprezentare a eroilor mitologici sau chiar a zeilor.
Unele dintre statuile masive au fost găsite lângă mormintele antice, motiv pentru care experții cred
că statuile ar fi putut fi aranjate în jurul acelor morminte ca gardieni. O alta ipoteza ar fi că aceste
statui ar fi aparținut unui templu care nu a fost încă găsit.

După patru campanii de excavare efectuate între 1975 și 1979, cele aproximativ cinci mii de piese
recuperate – inclusiv cincisprezece capete și douăzeci și două de torsuri – au fost depozitate timp de
treizeci de ani în cadrul Muzeului Național de Arheologie din Cagliari. Conform celor mai recente
estimări, fragmentele provin dintr-un total de patruzeci și patru de statui. Cele deja restaurate și
asamblate sunt în număr de 33 - Giganți care au fost reconstruiți cu succes. Două bucăți noi au fost
găsite în septembrie 2016, cu particularitatea că ele sunt complete și intacte.

Interesant este faptul că nu s-au descoperit înregistrări scrise despre această civilizație, în afară de
câteva posibile documente epigrafice scurte care aparțin ultimelor etape ale civilizației Nuraghice.
Cercetătorii nu au convenit încă dacă cultura nuragică s-a dezvoltat chiar pe insulă sau a ajuns aici pe
mare, între secolele al XIV-lea și al XIII-lea î.Hr. Istoricii speculează că acest popor antic ar fi sosit în
Sardinia după ce au fost învinși în invazia lor nereușită din Egipt desfășurată între secolele al XIII-lea și
al XII-lea î.Hr.
Cercetătorii cred că statuile uriașe au fost create și folosite în ritualuri de venerare a Divinității.
Noutatea acestor statui de piatră este că acestea sunt realizate cu câteva secole mai devreme decât
statuile grecești, ceea ce înseamnă că ar deveni cele mai vechi sculpturi antropomorfe din zona
mediteraneeană, după statuile egiptene.

Odată cu alocarea de fonduri în 2005 de către Ministerul patrimoniului cultural și activităților din
regiunea Sardinia, statuile au fost recompuse de către restauratorii din C.C.A. (Centrul de Conservare
Arheologică din Roma), coordonat de către Supravegherea Patrimoniului Arheologic pentru
provinciile Sassari și Nuoro, în colaborare cu provinciile Cagliari și Oristano, la sediul Centrului pentru
restaurarea și conservarea patrimoniului cultural al orașului Li Puncte din Sassari.

În martie 2015, după 40 de ani de studiu și restaurare, giganții au fost prezentați la Muzeul Național
de Arheologie din Cagliari.