Sunteți pe pagina 1din 5

ACADEMIA DE STUDI ECONOMICE BUCURESTI

DAM BANI PE INCREDERE, DAR VERIFICAM


CAPACITATEA DE RAMBURSARE A CREDITULUI
Capitolul 9

Capitolul 4, intitulat “Dăm bani pe încredere, dar verificăm capacitatea de rambursare


a creditului”, aparţinând cărţii “Inteligenţa pieţelor”, de Michael Shermer aduce în prim-plan
conceptul filmului clasic regizat de John Ford, acesta datând din anul 1962 care aduce în
lumina reflectoarelor contrastul între două coduri morale, primul dintre ele fiind codul moral
al cowboy-ul, care presupune că imcrederea se câştigă prin curaj, loialitate şi devotament
personal faţă de prieteni şi familie, iar disputele sunt rezolvate de către indivizi care au luat
legea în propriile mâini, mai ales prin forţă armelor de foc, acesta fiind reprezentat de actorul
John Wayne, acesta interpretându-l pe Tom Doniphon. De cealaltă parte avem etică legii, care
presupune că încrederea este stabilită prin domnia transparenţă şi mutual acceptată a legii, iar
disputele sunt rezolvate şi dreptatea se face între toţi membri societăţii să respecte regulile, ir
această este reprezentată de actorul Jimmy Stewart, acesta jucând rolul unui avocat, în numele
lui Doniphon.

Teritoriul era dincolo de graniţa cu legea, ceea ce înseamnă că acolo domneşte etică cowboy-
ului, iar cei doi, Stoddard şi Doniphon aveau opinii diametral opuse în privinţa justiţiei
“fiecare crezând că strategia celuilalt este fie învechită (pistolul lui Doniphon), fie naivă
(legea lui Stoddard)”. În final, aceştia devin camarazi, fiecare ştiind că doar aşa justiţia putea
câştigă, asta întâmplându-se în preajma pragului dintre adolescenţă şi maturitate.
Urmează apariţia lui Valance, Shermer descriindu-l că fiind “un bandit grosolan şi neîngrijit,
al cărui comportament agresiv duce la certuri cu localnicii, majoritatea temându-se de el şi
urându-l”. Acesta, la fel că şi Doniphon, credea cu tărie în codul etic al cowboy-ului, conform
căruia bărbaţii îşi rezolva singuri problemele între ei, iar pe de altă parte îl urăşte enorm pe
Stoddard, pe care îl consideră un papa lapte.

Urmează nişte şicanări ale lui Valance, Stoddard fiind “scăpat” de către Doniphon. Stoddard
rămâne însă cu convingerile sale, până în momentul în care acesta nu mai poate suportă
batjocură şi acceptă sfatul lui Doniphon, care îi explică de ce ar fi mai bine să deţină o armă
de foc, mai exact un pistol, după care participa la lecţii de tir, profesor fiindu-i chiar
Doniphon.

La scurt timp, Stoddard este provocat la un duel de către Valance, iar acesta acceptă, fiind dus
de val şi încrezător în propriile forţe. Duelul urmează a avea loc la lăsarea serii, aceştia
stabilind punctul de întâlnire pe o străduţă întunecată, urmând a fi un spectacol în plină
noapte. Valance profită de faptul că Stoddard tremură de frică din cap până-n picioare doar că
să îl batjocorească, trăgând două focuri, pe primul trăgându-l puţin mai sus, iar pe cel de-al
doilea trăgându-l puţin mai jos. În cele din urmă, Valance se pregăteşte să îi dea lovitură de
graţie că unui taur rănit, însă Stoddard îşi scoate armă din teacă, iar tremurând, acesta trage un
foc de armă, iar temutul pistolar Valance cade la pământ secerat.

1
ACADEMIA DE STUDI ECONOMICE BUCURESTI

Deoarece a omorât unul dintre cei mai temuţi pistolari din Vestul Sălbatic, acesta devine un
erou local, lucru de care se foloseşte cu brio, fiind o victorie răsunătoare ce îl propulsează pe
drumul unei cariere către Senatul SUA.

“Aşadar, s-ar părea că etică legii a prevalat, la propriu şi la figurat, printr-un foc de pistol.
Conflictul moral îşi găseşte, astfel, rezolvarea”.

Filmul continuă cu o schimbare de situaţie, deoarece aflăm la un moment dat că Stoddard nu


era cel care l-a ucis pe Liberty Valance, ci ucigaşul este Tom Doniphon, acesta din urmă ştia
că Stoddard nu putea nici în cea mai perfectă stare a lui să îl înfrângă de unul singur pe
Valance, aşa că observă duelul din umbră, având o puşcă în mâini, evident, folosind-o
împotriva lui Valance în momentul în care cei doi îşi trag pistoalele din teacă. Însă, Doniphon
rămâne fidel codului moral al cowboy-ului, Doniphon merge în mormânt împreună cu
secretul sau, până în momentul în care Stoddard declara unui ziar cum s-a întâmplat într-
adevăr şi cine l-a ucis cu adevărat pe Liberty Valance, însă ziarul decide să nu tipărească
povestea, „considerând că şi această va deveni una dintre cele mai memorabile replici din
istoria filmului – Când o legendă devine realitate, tipăreşte legendă”.

În final, filozul Patrick Grim observă că atât Stoddard, cât şi Doniphon şi-au încălcat codurile
morale, însă asta datorită reflecţiei lor, aceştia înţelegând că este singură cale prin care un cod
îl poate înlocui pe altul. Stoddard, acceptând un duel cu Valance, adopta codul moral al
cowboy-ului, chiar dacă mai înainte consideră acest lucru că fiind ilegal şi imoral, chiar şi
după ce descoperă cine l-a omorât într-adevăr pe Valance acesta alege să trăiască o minciună,
mai apoi chiar speculând reputaţia câştigată în carieră să de succes că şi senator. Însă nu doar
Stoddard îşi încalcă propriul cod moral, Doniphon încalcă chiar mai grav codul sau moral,
atacând mişeleşte în întuneric, practic alegând o cale murdară şi uşoară de a-l ucide pe
Valance, în loc să urmeze o confruntare „faţă în faţă, că de la bărbat la bărbat”.

Că un paradox, singurul om care şi-a păstrat codul moral a fost chiar tălharul Liberty Valance.
Pe moment ce timpul trece, iar Shinbone se extinde, tranziţia între cele două coduri trebuia să
se producă, iar în filmul nostru prietenia şi loialitatea au fost cele care au facilitat schimbarea,
oraşul trecând de la un sistem de justiţie informal la unul formal.
Shermer îşi termină paragraful explicând că atunci când într-o locaţie este o populaţie redusă,
şi toată lumea este ori înrudită cu ceilalţi oameni, fie se cunosc prin intermediul unor contacte
regulate, codul cowboy-ului poate funcţiona cu brio, însă doar până în momentul în care
comunitatea se extinde şi numărul de persoane creşte, iar oportunităţile de a încalcă codul
informal şi de a scapă fără urmări cresc exponenţial, iar asta duce la necesitatea creării de legi,
coduri regale, al curţii de justiţie sau al constituţiilor.

„Dezvoltarea încrederii între indivizi şi în interiorul societăţilor este produsul emoţiilor


noastre morale evoluate şi al contactelor personale cu alţii, incluzând în special diferite forme
de reciprocitate, schimb economic şi comerţ. Trei categorii de dovezi leagă evoluţia de
economie prin intermediul încrederii şi al comerţului: politică primatelor, cooperarea umană
şi schimburile interculturale.”

2
ACADEMIA DE STUDI ECONOMICE BUCURESTI

De Waal, profesor de psihologie la universitatea Emory şi director al Living Likns Center for
the advanced study of Ape and Human Evolution, studiază comportamentul primatelor
umane şi neumane, mai precis măsura în care comportamentul este influenţat de gene şi de
mediu.
Incepe prin a dezvolta problema agresiunii. În cea mai mare parte, aceasta trebuie rezolvată.
Dar, spune el, într-un grad mic este vazută precum o parte din comportamentul normal.
Etnologul John B Calhoun a dezvoltat un studiu cu referire la relaţia dintre densitatea
populaţiei şi frecvenţa crimelor in numeroase ţări. Potrivit lui De Waal, nu există nici o
corelaţie ştiinţifică între cele 2. Totuşi, la nivel intuitiv, situaţia ar fi invers proporţională cu
concluzia trasa de Calhoun. În ţările unde densitatea populaţiei este crescută (China,
Japonia, Bangladesh), rata criminalitaţii este considerabil scazută faţă de ţările cu o densitate
a populaţiei scăzută (SUA). Explicaţia ar fi că in prima categorie de ţări, se formează reguli
care să prevină agresivitatea şi violenţa. Oamenii sunt nevoiţi să traiască în comunităţi, fac
compromisuri pentru pastrarea relaţiilor de prietenie. Pe de altă parte, în categoria a doua,
deinsitatea populaţiei fiind mai redusă, oamenii se simt mai liberi. Nu sunt constranşi de
nimic, sunt liberi să îşi facă propriile alegeri, nu vor ca alţi oameni să se amestece în viaţa lor,
sau să depinda de alţii. Aşadar, în ţările cu densităţi mici ale populaţiei, oamenii nu sunt
nevoiţi să înveţe reguli de rezolvare a conflictelor.
De Waal face referire şi la „latura mai cooperantă a naturii umane”. Dă exemplul olandezilor,
oameni cooperanţi, înclinaţi spre înţelegere şi empatie. Creionează o societate egalitară, în
care cei bogaţi şi cei săraci colaborează pentru bunăstarea societăţii. Totuşi, afirmă că
moralitatea oamenilor poate fi deformată prin intermediul mediului, comparând monarhia
britanică, separată de ceilalţi oameni, şi monarhia olandeză, în care regina arată că este
totuşi un om ca toţi ceilalţi prin participarea la activitaţi obişnuite, ca plimbarea pe bicicletă.
În continuare, de Waal încercă să „dezmembreze” mitul genelor „egoiste” . Omul prezintă o
psihologie complexă, care include altruismul, loialitatea, empatia, solidaritatea. Cu toate
acestea, noi suntem construiţi să manifestăm caracteristicile care ne vor fi folositoare pentru
supravieţuire şi reproducere, deci putem avea impresia că avem o psihologie egoistă. De
Waal accceptă acest lucru, dar observă că există şi o psihologie „neegoistă” , care este la fel
de importantă ca şi cea egoistă, atât pentru noi cât şi pentru primatele neumane, deoarece
ambele categorii trăiesc în grupuri şi supravieţuiesc prin cooperare. Deci, moralitatea umană
este reliefată pe baza psihologiei, observabilă şi la alte primate. Prin studierea cimpanzeilor,
a strâns dovezi cu privire la compasiunea şi empatia pe care aceştia o manifesta între ei:
după o lupta se îmbraţişează. Totodată, a existat un caz în care un baiat de 3 ani a căzut în
ţarcul gorilelor de la o altitudine de 6 metri. Impactul l-a lăsat inconştient, dar una dintre
gorile l-a ridicat, l-a legănat şi l-a mângâiat. Prin urmare, se manifestă comportamentul de
consolare. Acelaşi lucru se întamplă în cazul oamenilor. Atunci când cineva suferă un
accident, martorii scenei oferă îngrijiri şi îimbrăţişări celor aflaţi în suferinţă.
De Waal observă, de asemenea, comportamentul maimuţelor bonobo: după o lupta,
urmează sexul de împăcare. Elefanţii îşi folosesc trompa şi colţii pentru a-i ajuta pe cei

3
ACADEMIA DE STUDI ECONOMICE BUCURESTI

bolnavi. Delfinii muşcă plasele de pescuit pentru a salva pe altul. Cu toate acestea, pisicile
sunt singurele mamifere solitare.
Într-un alt experiment, în care 2 maimuţe au învaţat să schimbe o bucată de granit pe o
bucată de castravete, ele acceptau schimbul în 95% din timp. Dar dacă o maimuţă primea un
strugure, aliment preferat în detrimentul castravetelui, cealaltă coopera în proporţie de 60%,
uneori refuzânt bucata de castravete. În a treia situaţie, una dintre maimuţe primea un
strugure fară să trebuiască să schimbe o piatra pentru el. Cealaltă coopera in proporţie de
20%, supărată de nedreptatea cercetatorilor.
Colegul lui de Wall de la universitatea Emory, Sarah Brosnan, studiază inechitatea
primatelor, axându-se pe schimburile economice. S-a observat faptul că acestea preferă să
renunţe la un câştig pentru a-l împiedica pe altul să primeasca o recompensă nemeritată.

Shermer spune că modelul lui Zak se potriveşte foarte bine cu al sau, „conform căruia omul
şi-a dezvoltat un simt înnăscut al binelui şi răului exprimat prin emoţiile morale, liberul
schimb fiind o parte integrantă a procesului de dezmembrare a barierelor tribale normale care
blochează încrederea. Că să oferim apărării regulilor un impuls, trebuie doar să sugerăm o
potenţială pedeapsa pentru violarea unei norme. Shermer ne ilustrează o păpuşă îmbrăcată în
poliţist, amplasată într-o anumită zona a autrostrazii care acţionează că o umbră a unui braţ al
legii, asta nu deoarece şoferii cred că este un poliţist real, ci doar pentru că păpuşă le-a
reamintit de lege.

Acesta spune despre comerţ că ar face oamenii mai demni de încredere, care ar crea o spirală
de încredere, schimburi, libertate şi prosperitate.
„1.Corelaţie între libertatea economică şi încredere = 0,31
2. Corelaţie între libertarea economică şi PIB pe cap de locuitor = 0,74
3. Corelaţie între încredere şi PIB pe cap de locuitor = 0,46”
Cifrele ne arată că relaţia dintre libertarea economică şi încredere este foarte înalta, însă
această pierde din credibilitate când includem că PIB-ul pe cap de locuitor creşte încrederea,
iar această creştere se reflectă într-o creştere a PIB-ului pe cap de locuitor, deci o buclă
pozitivă care împinge sistemul înainte.

Economia evolutivă ne arată că, „în loc să privim cultură umană că pe un clivaj între diferitele
instituţii economice naţionale şi diversele valori personale individualizate, ar trebui să o
privim că pe o parte integrantă a naturii umane evoluate ce da naştere unui set de instituţii şi
valori fundamentale care diferă, în ceea ce priveşte detaliile, de la o cultură la altă. În acest
sens, Homo economicus chiar trăieşte, însă sub formă mutantă: Homo evonomicus”.

În ultimul secol, s-au realizat sute de experimenta de economie comportamentală pe oameni


din zeci de ţări din lumea întreagă, inclusiv 15 triburi indigene de dimensiuni reduse. Luăm
exemplul experimentului cu jocul ultimatumului, în care primul jucător propune modul de
împărţire a unei sume de bani, iar al doilea jucător are că opţiune acceptarea sau respingerea
modului în care se împart banii. La subiecţii americani, se împarte tipic în jurul raportului 70-
30, pe când la indivizii din tribul Machinguenga din Peru la un minim de 26% şi un maxim de

4
ACADEMIA DE STUDI ECONOMICE BUCURESTI

58 pentru tribul Lamelară din Indonezia. Variaţia este corelată cu ocupaţia persoanelor,
indivizii ale căror economice sunt de o scară largă şi sunt mai integraţi în sistemul de piaţă
tind să facă oferte mai mari decât cei ale căror economii se află la un nivel de subzistenţă şi
mai integrat.

În ultimele şase milioane de ani de evoluţie a primatelor, creierele noastre s-au mărit în
dimensiuni, în special cortexul frontal, am reuşit să ne controlăm mai bine emoţiile impulsive,
de a ne amână gratificarea şi de a formă alianţe foarte complexe, de genul corporaţiilor, însă
concurenţă intergrupala a dat la selecţia naturală, pe baza competivităţii şi a egoismului, dar a
dus şi la o mărire a altruismului şi a cooperării din cadrul grupului. Această interpretare ne da
un semn bun pentru specia noastră. „Deşi istoria recentă nu este încurajatoare, tendinţa, pe
termen lung din ultima jumătate de mileniu a înclinat spre o mai mare incluziune şi spre mai
multe libertăţi pentru mai mulţi oameni, în mai multe locuri.