Sunteți pe pagina 1din 3

Clasificarea cifozelor

În funcție de cauza care le-a generat, cifozele se împart în două mari grupe:
• funcționale
• patologice
Cifozele funcționale
Sunt deviații tipice, ușoare, care se instalează încet, au o evoluție lungă și un prognostic
favorabil. În această grupă se includ toate formele în care curbarea coloanei nu este considerată
consecința unui factor morbid, ci a imprimării unei atitudini vicioase fie prin lipsa de control
asupra atitudinii corecte a corpului, fie ca o consecință a activității profesionale sau de instruire.
În acest cadru se descriu următoarele forme de cifoză funcțională:
Cifoza habituală, ce rezultă ca o consecință directă a obișnuinței în poziția vicioasă. Sunt
rezultatul unor atitudini cifotice necorectate la timp, la care au apărut modificări de structură la
nivelul elementelor ce compun aparatul de spriijin.
Cifoza de creștere – caracteristică perioadei pubertare, când talia marchează o creștere
rapidă, fără ca în paralel să se amelioreze și forța musculară de susținere a coloanei.
Cifoza profesională. Atitudinile cifotice dureroase, fără modificări radiologice aparente,
se întâlnesc la cei care practică o profesie care cere o postură specială de lucru. Apare de obicei
o durere interscapular, contractura mușchilor care acoperă regiunea interscapulară, pentru a fixa
omoplații în vederea acordării unui punct solid de sprijin brațelor. După un efort prelungit acești
mușchi se surmenează și apar dureri.
Cifoza compensatorie – se instalează numai în condițiile unei lordoze preexistente.
Lordoza, în acest caz, are un caracter primar, iar cifoza secundar. Pe măsură ce lordoza se
reduce sau se exagerează și cifoza va urma acceași evoluție. Această situație conduce la
concluzia că tratamentul va trebui orientat, cu precădere, spre corectarea curburii primare și nu
în egală măsură pentru ambele curburi.
Cifoza miopilor este un atribut al viciului de refracție ocular, ce nu permite vederea la
distanță, ci numai din imediata apropiere.
Cifozele patologice
Cifozele patologice sau structurale sunt deviații mai accentuate și mai grave ale coloanei
vertebrale, cu modificări profunde în forma, structura și funcțiile ei. Aceste deviații au cauze și
mecanisme de producere bine precizate, apar sub o mare diversitate de forme, necesitând un
tratament complex, susținut și individualizat.
În acestă categorie intră:
Cifoza congenitală este de obicei scurtă, angulară, fiind determinată de existența unor
malformații la nivelul corpilor vertebrali, a articulațiilor intervertebrale sau la nivelul coastelor.
Cifoza post-traumatică apare în urma unui accident, uneori foarte mic, la nivelul coloanei
vertebrale care produce după un anumit interval de timp un proces de rarifiere osoasă, proces
care scade rezistența vertebrelor și duce la turtirea lor.
Cifoza tuberculoasă rezultă din distrugerea unuia sau mai multor corpi vertebrali sub
acțiunea bacilului Koch. Corpii vertebrali afectați se turtesc și se prăbușesc anterior, pe când
arcurile vertebrale, rămase intacte, sunt împinse posterior, dând naștere cifozei pottice. Curbura
cifozei este scurtă, angulară, fixă și localizată în special la nivelul regiunii toracale sau al zonei
de trecere toraco-lombară.
Cifozele prin distrofie osoasă
Aici se includ toate tulburările ce pot surveni la nivelul coloanei vertebrale. În această
categorie intră:
Cifoza senilă este tipică vârstelor înaintate. Spre deosebire de cifoza adolescenților care
interesează îndeosebi ultimele vertebre toracale, cifoza senilă își are sediul mai sus, ea
reprezentând doar o accentuare a curburii dorsale. În general, afecțiunea apare la indivizii cu o
vârstă înaintată (60-80 de ani), însă poate exista și la indivizi mai tineri, mai ales la cei care au
practicat o meserie care îi obligă să stea mult timp aplecați. Cauzele instalării cifozei sunt:
slăbirea mușchilor, a ligamentelor și osteoporoza. În cele mai multe cazuri, cifoza se instalează
lent, nu prezintă dureri spontane, nici provocate.
Cifoza reumatică în forma ei cea mai gravă este întâlnită în cursul spondilartropatiei
anchilozante și are o evoluție progresivă și ireversibilă datorită osificării ligamentelor și
formării unor punți osoase între vertebre. Problemele pe care aceasta le ridică sunt deosebite și
derivă din caracterul său evolutiv, invariabil către agravare. Această cifoză se datorează în
primul rând contracturii musculare. Doar în fazele mai tardive se poate ajunge la o cifoză stabilă
(ireductibilă), prin anchiloză osoasă sau fibroasă.
Cifoza paralitică este considerată ca deosebit de gravă, datorită arsenalului limitat de care
dispune terapia, pentru a recupera funcția musculară compromisă. Are drept cauză distrugerea
neuronilor motori din coarnele anterioare ale măduvei de către virusul poliomielitic, agentul
patogen al paraliziei infantile. Aspectul acestui tip de cifoză este foarte variat și necaracteristic,
datorită posibilităților diverse de afectare a grupelor musculare. Evoluția acestei cifoze este
gravă, diformitățile paralitice putând duce chiar la prăbușirea coloanei.
Cifozele psihotice sunt cifozele ce însoțesc, uneori, afecțiunile psihice depresive. Se
caracterizează prin atitudinea de flexie a trunchiului care este, de regulă, tipică acestor bolnavi.
Această prezentare sumară a diverselor tipuri de cifoză se poate considera ca suficientă,
pentru a ilustra necesitatea unor criterii riguroase, care să călăuzească examinatorul în
aprecierea gradului de abatere de la normal al curburilor coloanei vertebrale. Mijloacele de
investigație trebuie să se înscrie într-un cadru metodic rațional și să permită o evaluare exactă
a gradului de încurbare.
În funcție de caracterul curburii, mai lungă sau mai scurtă, mai largă sau mai ascuțită,
precum și după localizarea normală sau anormală se deosebesc mai multe tipuri de cifoză:
• tipică, atunci când localizarea ei este la nivelul dorsal;
• atipică în situația unei localizări în afara segmentului dorsal; tot cu caracter atipic poate
fi considerată și curbura ascuțită și scurtă, consecutivă unei tasări sagitale masive a corpului
vertebral, cum se întâlnește în tuberculoza vertebrală sau în situații post-traumatice;
• lungă, atunci când curbura dorsală coboară până la nivelul vertebrelor lombare, acolo
unde, în condiții normale, curbura trebuie să fie în sens invers.
În plan sagital numai curburile orientate cu cavitatea spre înainte, adică cifozele, se expun
riscului tasării, deoarece curburile orientate în sens invers sunt protejate de structura mai dură
a părții mediane și posterioare a vertebrelor. Poziția șezând este predispozantă pentru cifoză.
De acest aspect va trebui să se țină seama în repartizarea elevilor în băncile școlare. O bancă
prea mică, va obliga spatele la o încurbare exagerată. Această atitudine, permanentizată pe
parcursul anilor de școlarizare, se va solda în mod inevitabil cu o cifoză.