Sunteți pe pagina 1din 9

Starea de bine

1. Definirea conceptului
Sanatatea psihica nu inseamna doar absenta bolilor psihice. Sanatatea psihica pozitiva
implica o stare de bine psihic, ce merge mana in mana cu un sentiment de sine sanatos (Ryff
si Singer, 1998).
Potrivit lui Ryff (1989), starea de bine psihologică este o implicare activă într-o serie
de provocări existențiale.
Este o stare subiectiva de bine sau de fericire ce constitue evaluarea de catre persoana
a propriei vieti. (Diener et all, 2000).

2. Evoluția stării de bine


Evolutia starii de bine s-a dovedit a avea o forma de “U”, adica oamenii tind sa fie
mai fericiti la inceputul si spre sfarsitul vietii si cei mai nefericiti la varsta mijlocie. In general
starea de bine incepe sa creasca din nou dupa 50 de ani. Cercetatorii ofera trei ipostaze ce
cauzeaza aceasta curba in forma de “U”.
 la jumatatea vietii, oamenii stiu deja sa imi maximizeze punctele forte, sa se
adapteze la slabiciunile proprii si sa isi tina in frau visele neimplinite
 cum oamenii veseli tind sa traiasca mai mult decat cei nemultumiti, cresterea starii
medii de bine in a doua jumatate a vietii poate fi un efect al selectiei
 oamenii care isi pastreaza forma fizica buna si care isi vad prietenii sau
cunostiintele de varsta lor imbolnavindu-se sau murind invata in viata ca, in anii
ce le raman, sa se concentreze asupra lucrurilor bune din viata lor (Singer & Ryff,
(2001).

3. Tipuri de stare de bine


Conform unei cercetări realizate de Keys (2007) care a vizat starea de bine, evaluările
privind gradul de sentimente pozitive, de exemplu, fericirea, cu experiență și percepții, de
exemplu, satisfacția, față de viața cuiva reprezintă în general starea de bine subiectivă. Un al
doilea flux de cercetare a stării de bine specifică dimensiunile funcționării pozitive în ceea ce
privește starea de bine psihologică și starea de bine socială. În general, starea de bine
subiectivă constă în două domenii largi - starea de bine emoțională (hedonia) și starea de bine
pozitivă (eudaimonia).
 Hedonia: starea de bine emoțională
Clusterul de stare de bine emoțională al simptomelor reflectă prezența și absența
sentimentelor pozitive despre viață, operaționalizate ca evaluări ale fericirii și satisfacției cu
viața și echilibrului dintre experiențele pozitive și negative care afectează o perioadă de timp.
Astfel, starea de bine emoțională poate fi conceptualizată ca echilibru al sentimentelor,
pozitive și negative, trăite în viață și sentimentele percepute, fericire și satisfacție.
Afectează echilibrul: echilibrul dintre valoarea afectării pozitive și negative înregistrată
într-o perioadă de timp.
Afecțiuni pozitive: simptome care sugerează prezența unor sentimente plăcute.
Afecte negative: simptome care sugerează absența unor sentimente neplăcute.
Satisfacția cu viața: un sentiment de mulțumire, pace și satisfacție din cauza
discrepanțelor mici dintre nevoi și nevoi, cu realizări și realizări.
Fericire: având un sentiment general și experiență de plăcere, mulțumire și bucurie.
 Eudaimonia: Funcția pozitivă
Starea de bine psihologică
Stare de bine subiectivă este mai mult decât prezența și absența stărilor afective; include,
de asemenea, prezența percepută și absența unei funcționări pozitive în viață. Funcționarea
pozitivă cuprinde șase dimensiuni ale bunăstării psihologice: acceptarea de sine, relațiile
pozitive cu ceilalți, dezvoltarea personală, scopul vieții, stăpânirea mediului și autonomia.
Starea de bine socială
Există mai multă stare de bine subiectivă decât stare de bine emoțională și psihologică.
Keyes (1988) a afirmat că funcționarea pozitivă include provocări și sarcini sociale și
propune cinci dimensiuni ale stării de bine sociale. În timp ce starea de bine psihologică și
componenta sa, relațiile pozitive cu ceilalți reprezintă mai multe criterii private și personale
pentru evaluarea funcționării, starea de bine socială consemnează criteriile mai publice și
societale prin care oamenii își evaluează funcționarea în viață. Aceste dimensiuni sociale
constau în coerența socială, actualizarea socială, integrarea socială, acceptarea socială și
contribuția socială.
Integrarea socială este evaluarea calității relației cuiva față de societate și comunitate.
Integrarea este, prin urmare, măsura în care oamenii simt că au ceva în comun cu ceilalți care
constituie realitatea lor socială, de exemplu, vecinătatea lor, precum și gradul în care ei simt
că aparțin comunităților și societății lor. Contribuția socială este evaluarea valorii cuiva
pentru societate. Aceasta include credința că unul este un membru vital al societății, cu ceva
de valoare pentru a da lumii. Coerența socială este percepția calității, organizării și machinării
societății și include o preocupare pentru cunoașterea lumii. Coerența socială este aversul unui
sentiment de lipsit de sens și presupune aprecierea că societatea este discertabilă, sensibilă și
previzibilă. Actualizarea socială este evaluarea potențialului și a traiectoriei societății.
Aceasta este credința în evoluția pozitivă a societății și în sensul că societatea are un potențial
care se realizează prin intermediul instituțiilor și cetățenilor săi. Acceptarea socială este
construcția societății prin caracterul și calitățile altor persoane în general. Persoanele fizice
trebuie să funcționeze într-o arenă publică care constă în principal din străini. Persoanele care
ilustrează acceptarea socială a altora cred că alții sunt capabili de bunătate și cred că oamenii
pot fi harnici. Acceptarea socială a oamenilor posedă opinii favorabile asupra naturii umane
și se simt confortabilă cu ceilalți.

4. Dimensiunile stării de bine


Carol Ryff impreuna cu Keyes (1995) au elaborat un model ce cuprinde sase
dimensiuni ale starii de bine.
 Acceptarea de sine.
Se refera la elemente ca: simtul valorii personale, acceptarea de sine si capacitatea de
a gândi si actiona independent, atitudine pozitiva fata de propria persoana, acceptarea
calitatilor si defectelor personale, perceptia pozitiva a experientelor trecute si a viitorului.
Acceptarea de sine necesită menținerea respectului pentru sine, în timp ce se confruntă cu
aspecte personale complexe și uneori neplăcute ale sinelui. În plus, indivizii acumulează un
trecut și au capacitatea de a-și aminti și de a-și aminti în timp. Persoanele sănătoase se percep
pozitiv pe parcursul vieții și acceptă toate părțile lor.
 Relatiile pozitive cu altii,
Se refera la incredere in oameni, sociabilitate, intimitate, nevoia de a da si de a primi
afectiune, atitudine empatica si deschisa. Relațiile pozitive cu alții constau în capacitatea de a
cultiva relații calde și intime cu ceilalți. Aceasta include și prezența unor contacte și relații
sociale satisfăcătoare.
 Autonomia.
Autonomia personală este o trăsătură de personalitate, care diferenţiază un individ în
raport cu alţii ca orientare generală în relaţiile sale cu mediul (fizic şi social) .
• Autonomia exprimă un grad de libertate şi capacitate de deliberare neinfluenţabilă şi
facilă ca trăsătură psihică a conştiinţei de sine şi a personalităţii .
• Autonomia personală este abilitatea unui individ competent de a-şi conduce viaţa şi
de a lua decizii pe baza informaţiilor disponibile.
• Autonomia se referă la capacitatea individului şi la libertatea sa de a se auto-guverna
sub aspect psihologic, moral şi social.
• Autonomia se defineşte prin atributele: încredere în sine, orientare spre muncă şi
identitate.
• Autonomia este competenţa sau capacitatea individuală de a înţelege, prin prisma
valorilor proprii, opţiunile relevante şi consecinţele unei decizii sau sarcini particulare 6.
• Autonomia se referă la libertatea unei persoane de a-şi aranja viaţa în concordanţă cu
propriile dorinţe şi valori.
De fapt, pe parcursul timpului, în filosofie şi în psihologie, termenul de autonomie a
fost pus în relaţie cu noţiuni diverse, unele imprecis şi vag definite,precum: libertate, alegere,
decizie, independenţă, condiţionare, intenţionalitate, cauză, motivaţie, determinare,
raţionalitate, responsabilitate, control, voinţă, agent, scop, sine.
 Stapanirea mediului.
Se refera ma modul de gestionare a treburilor cotidiene, constientizarea oportunitatilor
din jur, controlul asupra lumii externe, capacitatea de a crea contexte adecvate nevoilor si
valorilor personale. Mediul de stăpânire este angajamentul activ față de mediului înconjurător
pentru a-l modela pentru a-și satisface nevoile și dorințele. Persoanele sănătoase recunosc
nevoile și dorințele personale și, de asemenea, se simt capabile să ia și să se simtă permise să-
și asume un rol activ în obținerea a ceea ce au nevoie din mediul lor.
 Scopul in viata
Subiectul este directionat de scopuri de durata medie si lunga, de experienta pozitiva a
trecutului, de bucuria prezentului si relevanta viitorului, de convingerea ca merita sa te
implici. Scopul vieții captează percepția adultului de a avea direcția în viață, chiar dacă lumea
nu oferă sau nu oferă alternative nesatisfăcătoare. Persoanele sănătoase își văd viața de zi cu
zi ca îndeplinind o direcție și un scop și, prin urmare, își văd viața personală ca fiind
semnificativă.

 Dezvoltarea personala.
Cunoastere de sine, cristalizarea imaginii de sine pozitive, cresterea responsabilitatii
personale fata de sine/ceilalti, cresterea capacitatii de decizie responsabila, relationare
interpersonala armonioasa, controlul stresului si pastrarea echilibrului in situatiile de esec si
de succes, cresterea rezistentei la frustrare, autoevaluare realista, autoanaliza erorilor,
esecurilor, asumarea riscurilor, stapanirea situatiilor de incertitudine, tehnici de invatare
eficiente, atitudini creative, optiuni vocationale realiste, elaborarea unor solutii alternative.
Dezvoltarea personală este capacitatea și dorința de a spori abilitățile și talentele existente
și de a căuta oportunități pentru o dezvoltare personală ulterioară. În plus, persoanele
sănătoase sunt deschise experienței și au capacitatea de a identifica provocările într-o
varietate de circumstanțe.

5. Factorii implicați în starea de bine

Timp de mai mult de 20 de ani, studiul starea de bine psihologice a fost condus de două
concepții primare de funcționare pozitivă. O formulă, trasabilă la lucrarea lui Bradburn
(1969), a distins între afectarea pozitivă și negativă și fericirea denunțată ca echilibru între
cele două. Modificări conceptuale și metodologice construite pe această operaționalizare
timpurie a starea de bine. De exemplu, independența postulată a afectării pozitive și negative
a fost provocată și legată de eșecul de a distinge intensitatea și frecvența afectării (Diener,
Larsen, Levine, & Emmons, 1985). Frecvența afecțiunilor pozitive și negative tinde să se
coreleze negativ, în timp ce corelațiile intensității sunt, în general, pozitive. Aceste relații
conflictuale s-au spus că suprimă asocierea dintre efect pozitiv și negativ, creând astfel o
iluzie că componentele sunt independente. Dintre acestea, frecvența a fost promovată ca fiind
un indicator mai bun al bunăstării, deoarece poate fi măsurat mai bine și este mai strâns
legată de bunăstarea emoțională pe termen lung decât intensitatea (Diener & Larsen, 1993).
Alte inițiative s-au axat pe probleme de măsurare, solicitând indicatori mai valoroși și mai
fiabili de influență pozitivă și negativă și sugerând că eroarea de măsurare ascunde
bipolaritatea afecțiunilor pozitive și negative (Green, Goldman & Salovey , 1993).
Cea de-a doua concepție primară, care a câștigat importanță printre sociologi, subliniază
satisfacția vieții ca indicator-cheie al stării de bine. Privită ca o componentă cognitivă,
satisfacția vieții a fost văzută ca o completare a fericirii, dimensiunea mai afectivă a
funcționării pozitive (Campbell, Converse & Rodgers, 1976). De asemenea, alte studii au
analizat starea de bine în funcție de întrebările globale referitoare la satisfacția generală la
nivel de viață și la întrebările specifice domeniului muncii, veniturilor, relațiilor sociale și
vecinătății ( Diener, 1984).
Starea de bine și sănătatea psihologică sunt strâns legate, iar legătura poate deveni mai
importantă la vârste mai înaintate, numai pentru că prevalența bolilor cronice crește odată cu
vârsta înaintată. Pe măsură ce speranța de viață crește, iar tratamentele pentru boala care
amenință viața devin mai eficiente, problema de a menține starea de bine la vârste înaintate
este în creștere. Studiile efectuate de persoanele în vârstă arată că evaluările calității vieții
sunt afectate de starea de sănătate a persoanei, însă constatarea frecventă a faptului că
evaluarea medie a vieții raportată de către populație crește cu vârsta sugerează că starea de
bine psihologică este afectată de mulți factori, alții decât sănătatea. Acestea includ condițiile
materiale, relațiile sociale și familiale, rolurile și activitățile sociale, factori care se schimbă și
odată cu vârsta. Există o literatură de cercetare în creștere care sugerează că starea de bine
psihologică poate fi chiar un factor de protecție în sănătate, reducând riscul bolilor fizice
cronice și promovând longevitatea. Sa afirmat, de asemenea, că starea de bine psihologică ar
trebui abordată în evaluarea sănătății și ar trebui luată în considerare în alocarea resurselor
medicale. (Dolan & White, 2007)

Vârsta și starea de bine


Din anii 1950, studiile gerontologice au folosit starea de bine subiectivă ca o
construcție centrală pentru a caracteriza modurile normative și de succes ale îmbătrânirii.
Această direcție a fost facilitată de Erikson, care a oferit prima teorie cuprinzătoare despre
dezvoltare pe întreaga durată a vieții. Erikson a propus etapele de dezvoltare a adulților,
caracterizate de provocări unice de viață care oferă oportunități de creștere și de declin.
Studiul stării de bine subiective în gerontologie a fost facilitat de două instrumente
principale: indicele de satisfacție a vieții (LSI) și scala morală a centrului geriatric din
Philadelphia (PGCMS). Fiecare dintre aceste scale a fost supusă analizei factorilor, care a
relevat aspecte pozitive și negative ale îmbătrânirii. În ansamblu, această primă generație de
cercetări privind starea de bine subiectivă și îmbătrânirea a stimulat conceptualizarea și
studiul îmbătrânirii cu succes. Teoriile timpurii și modelele de îmbătrânire au reprezentat-o
ca un proces de dezangajare și declin în funcționarea cognitivă, socială și emoțională. Până în
1967, aproximativ 30% dintre adulții cu vârsta de 65 de ani sau mai mult au trăit la sau sub
standardul de sărăcie al guvernului și au raportat o medie de 30-40 de zile de activitate
restricționată din cauza sănătății lor anual. Cu toate acestea, spre deosebire de modelele de
îmbătrânire ca declin uniform, mari studii naționale au arătat că vârsta avansată este adesea
asociată cu menținerea sau creșterea stării de bine subiective. O serie de teorii care se
bazează pe paradigma îmbătrânirii cu succes au apărut pentru a explica modul în care
indivizii se adaptează sau compensă pentru pierderi în același timp în care rezolvă noi
provocări și optimizează aptitudinile existente. În plus, studiul tranzițiilor de viață arată acum
că mulți indivizi formează în mod activ sensul de experiență stresantă, rezolvă acei stresori
spre satisfacția lor și, prin urmare, învață noi abilități de coping și informații despre propriile
lor puncte forte și abilități ( Keys, 2007).

Starea civilă. Deși este limitată, cercetările existente subliniază importanța studierii
influenței stării civile asupra stării de bine psihologice. Niciun studiu nu include referiri la
influența stării civile asupra scorurilor totale de bunăstare psihologică; totuși, au fost evaluate
scorurile pentru subscalele individuale. Bierman și colab. (2006) au abordat doar o singură
dimensiune a bunăstării psihologice, scop în viață. Aceștia au descoperit că persoanele care
se raportează că sunt căsătorite au obținut un punct semnificativ mai mare pe aceste subscale
decât cei care au raportat că nu sunt căsătoriți. Diferențele de gen nu au fost găsite în acest
studiu.
Clarke și colab. (2000) a constatat, de asemenea, că starea civilă a influențat starea de
bine psihologică la vârstnici canadieni cu vârsta de 65 de ani și peste. Starea civilă a fost
tratată ca o variabilă nominală: căsătorit, văduv, divorțat / separat și niciodată căsătorit.
Seniorii căsătoriți au obținut un număr semnificativ mai mare decât grupurile necăsătorite pe
o serie de subscale de stare de bine psihologică. Persoanele căsătorite au obținut o valoare
semnificativ mai mare pe subscala "Scopul în viață", comparativ cu cei văduși și niciodată
căsătoriți, subscala de auto-acceptare, comparativ cu divorțat și separat și relațiile pozitive cu
ceilalți, comparativ cu cei divorțați, căsătoriți. În timp ce constatările au fost semnificative,
starea civilă a reprezentat doar o mică variație a scorurilor, variind de la 0,4% la 2,2% pe
subscale. Nu au fost raportate alte date semnificative privind starea civilă.
Vârstă. Motivul inițial pentru studierea stării de bine psihologice pozitive și
dezvoltarea unui instrument de măsurare a construcției a fost de a înțelege mai bine ce
înseamnă "îmbătrânirea cu succes" (Ryff, 1989). Astfel, Ryff și alți anchetatori au studiat și
au raportat constatări psihologice de bunăstare legate de vârstă mai mult decât orice altă
variabilă sociodemografică sau psihologică. Cel mai adesea, vârsta este tratată ca o variabilă
categorică, în esență, pe grupe de vârstă. Bunăstarea psihologică a persoanelor în grupuri de
vârstă de adulți mai tineri (18-29 ani), adulți de vârstă mijlocie (30-64 ani) și adulți mai în
vârstă (vârsta de 65 de ani și peste) au fost comparate în studii transversale și longitudinale .
Diferențe au fost demonstrate între aceste grupe de vârstă prin intermediul scorurilor pe cele
șase scale de bunăstare psihologică.
În studiul seminal al lui Ryff (1989), acesta a raportat constatările inițiale legate de
vârstă. Ea a comparat scorurile psihologice ale stării de bine a adulților tineri, adulții de
vârstă mijlocie și adulții mai în vârstă. Dimensiunea totală a eșantionului a fost de 321 de
participanți, 60% femei și 40% bărbați. Rezultatele au arătat un efect semnificativ al vârstei,
asupra stării de bine psihologice. În mod specific, adulții de vârstă mijlocie au înregistrat o
creștere semnificativă în ceea ce privește autonomia și protecția mediului, comparativ cu
adulții tineri. Adulții mai în vârstă au obținut o notă semnificativ mai mare în ceea ce privește
mediul înconjurător decât omologii lor mai tineri, semnificativ mai scăzute în ceea ce privește
scopul în viață decât adulții în vârstă medie și semnificativ mai mici în ceea ce privește
creșterea personală decât omologii lor mai tineri. Deși aceste constatări au fost semnificative
din punct de vedere statistic, diferențele de medii au fost mici, variind de la 2 la 8 puncte pe
subscale. Nu s-au constatat interacțiuni între vârstă și sex. Cu toate acestea, femeile au
înregistrat o creștere semnificativă în comparație cu bărbații la nivelul subscalei relații
pozitive cu ceilalți.

1. Bierman, A., Fazio, E. M., & Milkie, M. A. (2006). A multifaceted approach to the
mental health advantage of the married: Assessing how explanations vary by outcome
measure and unmarried group. Journal of Family Issues, 27, 554-582.
2. Bradburn, N. M. (1969). The structure of psychological well-being. Chicago: Aldine
3. Campbell, A., Converse, P. E., & Rodgers, W. L. (1976). The quality ofAmerican life:
Perceptions, evaluations, and satisfactions. New York: Russell Sage Foundation.
4. Clarke, P. J., Marshall, V. W., Ryff, C. D., & Rosenthal, C. J. (2000). Well-being in
Canadian seniors: Findings from the Canadian study of health and aging. Canadian
Journal on Aging, 19, 139-159.
5. Diener, E. (1984). Subjective well-being. Psychological Bulletin, 95, 542-575.
6. Diener, E., & Larsen, R. J. (1993). The experience of emotional wellbeing. In M.
Lewis & J. M. Haviland (Eds.), Handbook of emotions New York: Guilford Press,
405-415.
7. Diener, E., Larsen, R. J., Levine, S., & Emmons, R. A. (1985). Intensity and
frequency: Dimensions underlying positive and negative affect. Journal of Personality
and Social Psychology, 48, 1253-126.
8. Diener, E., Wirtz, D., Tov, W., Kim-Prieto, C., Choi, D., Oishi, S., & Biswas-Diener,
R. (2010). New measures of well-being: Flourishing and positive and negative
feelings. Social Indicators Research, 39, 247-266.
9. Dolan, P. & White, M.P. (2007). How can measures of subjective well-being be used
to inform public policy? Perspectives on Psychological Science, 2, 71–84.
10. Green, D. P., Goldman, S. L., & Salovey, P. (1993). Measurement error masks
bipolarity in affect ratings. Journal of Personality and Social Psychology, 64, 1029-
1041.
11. Keyes, C. L. M. (1998). Social well-being. Social Psychology Quarterly 61: 121–140.
12. Keyes, C. L. M. (2007). Psychological Well-Being. Encyclopedia of Gerontology.
399-406.
13. Ryff, C. D. (1989). Happiness is everything, or is it? Explorations on the meaning of
psychological well-being. Journal of Personality and Social Psychology, 57,
1069-1081.
14. Ryff, C. D., Singer, B.H. (1998). The role of purpose in life and personal growth in
positive human health. In P. T. P. Wong & P. S. Fry (Eds.), The human quest for
meaning: A handbook of psychological research and clinical applications. Mahwah,
NJ: Erlbaum. 213-235.
15. Ryff, C., & Keyes, C. (1995). The structure of psychological well-being revisited.
Journal of Personality and Social Psychology, 69, 719–727.
16. Singer, B., & Ryff, C.D. (Eds.). (2001). New horizons in health: An integrative
approach. Washington, DC: National Academy Press.