Gândirea politică modernă a lui Machiavelli

În Renaştere apare ca reacţie împotriva feudalismului individualizat statul modern,

înrădăcinat în instituţii, ce tinde spre centralizarea puterii în mâinile unui suveran.

Guvernarea machiavelică este una bazată pe realism şi eficacitate, principele trebuind să

fie un bun cunoscător al firii umane şi să profite de pasiunile şi răutatea acestora pentru a
dobândi şi păstra puterea: “E necesar pentru cel care creează un Stat şi îi face legile, să se
gândească la faptul că oamenii sunt ticăloşi şi mereu au tendinţa de a-şi folosi răutatea imediat
ce găsesc momentul prielnic”

Atributele unui bun principe trebuie să fie: un caracter ferm, curaj militar, şiretenie,
capacitate de seducţie, inflexibilitate, forţa şi “noroc” ,iar la toate acestea se adauga
capacitatea de a anticipa şi de a putea profita de “momentele potrivite”.

În viziunea sa conducerea unui stat bazându-ne pe virtuţile morale va duce acel stat la
ruină: “El va găsi ceva care pare să fie virtute şi urmându-l, îl va duce spre ruină; şi care îi va
părea altceva, dar pe care, dacă-l va urma, va obţine tihna şi siguranţă”.

Ideea de stat

Statul, ca putere centrală suverană ce legiferează şi decide fără părtinire în folosul

colectivităţii atât în problemele externe cât şi în cele interne, e introdus în limbaj de către
Machiavelli.

Se poate spune, astfel că el “a descoperit primul natura reală a aşa-zisei raison d’etat” .
Gaines Post susţine că noţiunile de necesitate publică şi de raţio publicae utilitas erau pe
deplin familiare la sfârşitul evului mediu, iar Machiavelli nu foloseşte sintagma ragione di
stato (raţiune de stat) şi nu susţine că scopul scuză mijloacele: teza sa este că succesul unui
cârmuitor va fi judecat prin verdictul popular, iar mijloacele folosite de el vor fi “scuzate”
dacă au succes, deoarece în politica “unde nu exista curte de apel, faptele sunt judecate după
rezultatele lor” .

Imperiul roman, prin grandoarea şi cruzimea sa, ne releva nişte principii esenţiale: unitatea
politică se sprijină pe actul care instituie statul, el definind dreptatea, nedreptatea şi exerciţiul
deplin al puterii, acest act trebuie urmat indiferent de mijloacele utilizate de legislator.
Machiavelli preia de la romani ura faţă de tiranie deoarece aceasta nu urmăreşte triumful
statului, ci doar satisfacerea capriciilor suveranului.

El a fost primul care a introdus noţiunea de “interes de Stat”, termen folosit şi azi pentru
situaţiile excepţionale în care se justifica încălcarea legii.

Inovațiile sale privind metodele politicii

Machiavelli considera că originalitatea şi noutatea metodei sale politice consta în calitatea

sa de a arăta limitele sau regulile comportamentului politic eficient din istorie şi experienţă, cu
scopul de a scrie şi înfăţişa lucruri practice: “Intenţia mea fiind însă aceea de a scrie lucruri
folositoare pentru cei care le înţeleg, mi s-a părut că este mai corect să urmăresc adevărul
concret al faptelor decât simpla închipuire

Un exemplu foarte sugestiv pentru această metoda ne este prezentat în capitolul al III-lea
din “Principele”, unde se analizează campania din Italia a lui Ludovic al XII-lea, care i-a făcut
puternici pe papii Alexandru al VI-lea şi Iuliu al II-lea, lucru care s-a dovedit a fi în dezavantajul
său, Machiavelli concluzionând pe baza acestui exemplu regulă generală (regola generale) :
“De aici putem deduce o regulă generală, care nu greşeşte niciodată sau numai rareori, şi anume
ca acela care este cauza puterii cuiva se prăbuşeşte el însuşi: într-adevăr, puterea celuilalt , el a
făcut-o fie prin viclenie, fie prin violenţă, şi atât una, cât şi cealaltă sunt primejdioase pentru cel
care a devenit puternic.”

Această metodă lui Machiavelli a fost numită inductiva sau ştiinţifică, în sensul că trage
concluzii din experienţă practică sau istorică a firii umane, care nu se schimbă de-a lungul
regimurilor politice care parcurg un ciclu natural de creştere şi decădere. Deşi aceasta metoda
propusă de Machiavelli are unele probleme logice, originalitatea ei rezidă în folosirea
accentului tot mai mare pe care Renaşterea îl punea pe fundamentarea politicii pe modele de
comportament umane, înlocuindu-le astfel pe cele moral creştine.
Metoda propusă de Machiavelli are la bază o abordare pragmatică şi utilitarista a politicii,
încercând să fie de folos prin aflarea adevărului real în loc să se ocupe doar de situaţii imaginare.

Morala și religia

El nu neagă rolul pe care-l joacă religia în stat, făcându-i pe cetăţeni buni şi supuşi, dar
când pune politicianul să aleagă între succesul public şi bunătatea personală, Machiavelli
subminează morala tradiţională.

“Cu toate acestea, experienta vremurilor noastre ne arată ca principii care au săvârşit
lucruri mari au fost aceia care n-au ţinut prea mult seama de cuvântul dat şi care au ştiut, cu
viclenia lor, să ameţească mintea oamenilor, iar la sfârşit i-au înfrânt pe aceia care s-au
încrezut în cinstea lor.”

El critică creştinismul ca predică, ca a unei virtuţi nepotrivite pentru un stat puternic şi

eficient, şi dă un exemplu prost despre viziunea deterministă a oamenilor, care “nu fac binele
decât împinşi de necesitate” şi “acţionează aşa cum îi sileşte firea”, limitează de asemenea rolul
liberului arbitru creştin şi încurajează flexibilitatea morală şi relativismul moral.

Machiavelli despre Republică

Nevoia de flexibilitate îl împiedică pe Machiavelli să dea o soluţie definitiva la problema

cârmuirii. Cârmuirile personale sunt necesare pentru întemeierea şi reformarea statelor, pe
când guvernările republicane, pentru a le menţine după ce au fost statornicite. Gândirea lui
Machiavelli arată că este una republicană, atât din punct de vedere practic, cât şi din punct de
vedere ideologic.
 Republicile se pot adapta mai bine la circumstanţe schimbătoare, datorită cetăţeniei lor
mixte, dar şansele de participare politică şi militară oferite de ele permit oamenilor să se
realizeze mai deplin.

Modelul lui Machiavelli era Republica Romană şi cu toate că a fost acuzat de lipsa de
realism în admiraţia sa totală faţă de Roma

În concluzie, pentru Machiavelli virtutea politică, precum și religia,morala dar și modul

de a vedea republica nu are nimic de-a face cu virtutea morală sau cu comportamentul
tradiţional arătat de prudenţă, ci ea consta în cutezanţă,curaj şi flexibilitate. Deoarece aceste
calităţi sunt foarte rar întâlnite într-o singură persoană, Machiavelli considera că republicile
sunt de preferat principatelor, pentru că oferă o gamă mai largă de caractere necesare adaptării
la împrejurări schimbătoare.

BIBLIOGRAFIE

Machiavelli Niccolo – Principele

Machiavelli Niccolo – Arta războiului