MEDIU URBAN

Aşezările urbane
Activităţile din mediul urban constituie surse de poluare pentru toţi factorii de
mediu, de aceea aceste activităţi trebuie controlate şi dirijate, astfel încât să se reducă la
minim impactul asupra mediului. Factorii de mediu aerul, apa, solul, flora, fauna suferă în
continuare, sub impactul activităţii umane, modificări cantitative şi calitative importante.
În concordanţă cu cerinţele evoluţiei fireşti ale dezvoltării, cu conceptele de participare ale
societăţii civile la dezvoltarea durabilă şi echilibrată a propriilor aşezări, cu conceptul de
organizare din ţările Uniunii Europene, apare, s-a definit ideea de amenajarea teritoriului.
Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea, la nivelul întregului
teritoriu, a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local
pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării.
Până în anul 1990, construcţiile de locuinţe se executau cu preponderenţă pe
verticală, având drept scop menţinerea cu orice preţ a suprafeţelor delimitate prin planurile de
sistematizare aprobate. După anul 1990 s-au impus costrucţii de locuinţe cu unul-două etaje
pentru a se îmbunătăţi indicatorii de confort ai populaţiei, de creştere a suprafeţei zonelor verzi
şi luciului de apă pe cap de locuitor, precum şi de creştere a gradului de siguranţă a clădirilor
şi locuitorilor acestora. În acest context, s-au elaborat Planurile de Urbanism General adaptate
la necesitatea rezolvării prezente şi viitoare a nevoilor fiecărui oraş. Starea clădirilor de locuit
individuale în cadrul municipiilor diferă în funcţie de vechime, materialele folosite, forma de
proprietate şi zonele în care sunt amplasate.
Urbanizarea privită ca un proces continuu, dinamic, este o activitate:
 operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor
de amenajare a teritoriului;
 integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea
teritoriului localităţilor;
 normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea
destinaţiilor şi gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajările şi plantaţiile.
Astăzi, zonele urbane sunt zone complexe: rezidenţiale, industriale, culturale,
administrative, ştiinţifice, de învăţământ, comerciale, având căi de comunicaţie interne şi
externe complexe.
Impactul asupra mediului prin extinderea ecosistemelor urbane se datorează
faptului că cea mai mare parte a populaţiei trăieşte în zone limitrofe fără a avea
asigurate serviciile de bază (apa potabilă, sisteme de canalizare, colectarea şi tratarea
deşeurilor, locuinţe adecvate, asistenţa sanitară, hrana şi energia. Dezvoltarea unui
sistem urban este în mod substanţial influenţată de aplicarea unui management
adecvat, axat pe patru ţinte principale:
 dezvoltarea infrastructurii şi asigurarea accesului la această infrastructură;
 asigurarea accesului la locuinţă;
 protecţia mediului ambiant;
 diminuarea sărăciei.
Analizând tabelul următor, se constată creşterea continuă a procentului
populaţiei urbane în raport cu populaţia din mediul rural. Astfel, dacă la nivelul anului
1985, cele două procentaje au fost egale (50% în mediul rural şi 50% în mediul urban),
după acest an, analiza numărului de locuitori din municipiile şi oraşele ţării arată că,
30,6% au o populaţie între 5.000-9.999 locuitori, 29,6% dintre acestea au între 10.000-
19.999 locuitori, urmate de cele cu o populaţie cuprinsă între 20.000-49.999 locuitori
care au o pondere de 18,8%.
Numărul judeţelor ,
Grupe de judeţe,
municipiilor oraşelor şi Numărul locuitorilor
municipii oraşe şi
comunelor
comune, după
Date
numărul locuitorilor Total (%) Date absolute Total (%)
absolute
JUDEŢE
TOTAL 42 100 21623849 100
sub 300.000 6 14,3 1.584.292 7,3
300.000 – 399.999 10 23,8 3.494.146 16,2
400.000 – 499.999 9 21,4 4.097.876 19
500.000 – 599.999 6 14,3 3.397.661 15,7
600.000 – 699.999 4 9,5 2.620.168 12,1
700.000 – 799.999 4 9,5 2.863.292 13,2
800.000 şi peste 3 7,2 3.566.414 16,5
MUNICIPII ŞI ORAŞE
TOTAL 314* 100* 11879897 100
sub 3.000 5 1,6 12.848 0.1
3.000 – 4.999 15 4,8 63.392 0,5
5.000 – 9.999 96 30,6 709.031 6,0
10.000 – 19.999 93 29,6 1.252.321 10,5
20.000 – 49.999 59 18,8 1.789.788 15,1
50.000 – 99.999 21 6,7 1.490.022 12,6
100.000 – 199.999 14 4,4 1.870.262 15,7
200.000 – 999.999 10 3,2 2.767.274 23,3
1.000.000 şi peste 1 0,3 1.924.959 16,2
COMUNE
TOTAL 2.850* 100 9.743.952 100
Sub 1.000 66 2,3 48.908 0,5
1.000 – 1.999 554 19,4 877.763 9,0
2.000 – 4.999 1.766 62,0 5.725.172 58,7
5.000 – 99.999 443 15,6 2.852.876 29,3
100.000 şi peste 21 0,7 239.233 2,5
*
valori sub 0,1
Conform organizării administrative a teritoriului existentă la 1 iulie 2005
Sursa: Anuarul Statistic al României, ediţia 2006

În ceea ce priveşte migraţia populaţiei determinată de schimbarea domiciliului, în

anul 2005, populaţia sosită în mediul urban a fost de 136.840 persoane, faţă de anul
2004 când s-au înregistrat 174.447 persoane sosite în mediul urban. În mediul rural,
situaţia nu s-a schimbat foarte mult faţă de anul precedent: 135.764 persoane sosite în
anul 2005 şi 195.445 în anul 2004.
Factorii de risc asociaţi urbanizării constau în:
 poluarea aerului;
 zgomotul;
 accidentele de trafic;
 stresul şi problemele legate de schimbarea stilului de viaţă.
 Odată cu dezvoltarea zonelor de locuinţe, în zonele urbane s-au prevăzut şi
utilităţile necesare: comerţ, servicii, alimentaţie publică, şcoli, favorizând dezvoltarea
sectorului privat.
Dezvoltarea zonelor comerciale urmăreşte:
 refacerea,modernizarea şi amenajarea centrelor vechi existente cu
activităţi preponderent comerciale;
 înfiinţarea unor centre comerciale noi prin atragerea investiţiilor străine.
În general, se pot face următoarele aprecieri:
 concentrarea activităţilor de comerţ în zonele pieţelor agroalimentare
conduce la solicitări excesive ale acestor zone, cu implicaţii în salubritatea şi igiena
urbană;
 este benefică dezvoltarea acestui sector de activitate, cu condiţia evitării
desfăşurării acestor activităţi de comerţ în amplasamente improvizate în zonele
blocurilor de locuinţe sau în chioşcuri rudimentare;
primăriile orăşeneşti au în vedere evoluţia unităţilor comerciale insistând pe
latura calitativă (reutilizare, reconversia unor spaţii amenajate necorespunzător şi
organizarea eliminării deşeurilor rezultate din aceste activităţi).
În conformitate cu Planurile Urbanistice Generale aprobate s-a procedat la
modernizarea centrelor comerciale existente. În vederea conformării cu legislaţia
sanitară şi de protecţie a mediului toate pieţele agroalimentare cunosc un proces de
modernizare adaptat la standardele actuale.
Zonele rezidenţiale devin astăzi una din cele mai disputate probleme.
Viteza impusă de societate în rezolvarea problemelor de serviciu impun cu preponderenţă
găsirea celor mai optime soluţii pentru deplasarea rapidă şi comodă la şi de la serviciu,
cumpărături, activităţi culturale, odihnă. În plus, nevoia de modernism şi originalitate au
determinat găsirea unor materiale şi structuri arhitectonice care să satisfacă nevoia de nou,
simplu, eficace, uşor de întreţinut.
În structura serviciilor de gospodărie comunală sunt incluse componente ca:
 alimentarea cu energie electrică şi gaze;
 captarea şi distribuţia apei potabile;
 canalizarea şi epurarea apelor uzate şi meteorice;
 producţia şi distribuţia energiei termice pentru încălzire şi apă caldă;
 întreţinerea străzilor, spaţiilor verzi şi obiectivelor din domeniul public;
 transportul local public, administrarea, întreţinerea şi repararea fondului
locativ de stat;
 colectarea, transportul, depozitarea şi eliminarea definitivă a deşeurilor
menajere.
Zonele rezidenţiale sunt proprietate majoritar de stat sau majoritar privată după cum
fondurile care contribuie la realizarea lor sunt bugetare şi private.
Fondul de locuinţe existent în anul 2005, în România, este de 8.176.487 locuinţe,
semnalându-se o creştere de 315.599 locuinţe faţă de cele existente în anul 1998. Din
fondul total de locuinţe, 199.000 locuinţe reprezintă proprietate de stat, iar 7.977.000
locuinţe reprezintă proprietate privată. În cadrul zonei de locuit, o mare importanţă o are
zona verde, care asigură o ambianţă plăcută, contribuind la ameliorarea climatului, la
reducerea nivelului de zgomot şi a poluanţilor atmosferici. În principal, urbanizarea
spaţiului este datorată: extinderii habitatului extrafamilial, mutării activităţilor industriale,
artizanale şi a serviciilor la periferiile oraşelor sau în mediul rural, dezvoltării
infrastructurilor de transport (reţele feroviare, şosele, autostrăzi, linii electrice).
Municipiile, oraşele şi comunele sunt grupate în 41 de judeţe la care se adaugă
municipiul Bucureşti - cu statut de capitală.
 În medie un judeţ are o suprafaţă de 5800 km2 şi o populaţie de 500.000 de
locuitori. Principalele oraşe, în raport cu numărul de locuitori sunt: Bucureşti (1.924.959),
Cluj-Napoca (310.194), Iaşi (307.377), Constanţa (306.332), Timişoara (303.640),
Craiova (300.182), Galaţi (298.366), Braşov (282.517), Ploieşti (233.699), Brăila
(218.744), Oradea (206.223) – vezi tabelul următor. 25 de oraşe au peste 100.000
locuitori, iar 5 oraşe au peste 300.000 locuitori.
Municipiul/ Municipiul/
Nr. crt. Populaţia Nr. crt. Populaţia
oraşul oraşul
1 Bucureşti 1.924.959 14 Arad 168.606
2 Iaşi 307.377 15 Sibiu 154.201
3 Constanţa 306.332 16 Târgu Mureş 147.112
4 Timişoara 303.640 17 Baia Mare 140.937
5 Cluj-Napoca 310.194 18 Buzău 136.624
6 Craiova 300.182 19 Satu-Mare 115.197
7 Galaţi 298.366 20 Botoşani 117.318
8 Braşov 282.517 21 Râmnicu- 111.701
9 Ploieşti 233.699 22 Piatra-Neamţ
Vâlcea 109.720
10 Brăila 218.744 23 Dr -Turnu 109.444
11 Oradea 206.223 24 Suceava
Severin 106.732
12 Bacău 180.516 25 Focşani 101.083
13 Piteşti 171.071 26 Târgu Jiu 96.318
Densitatea medie a populaţiei pe ţară este de 90 loc/km2. În tabelul 8.1.10. se
prezintă densitatea populaţiei pe judeţe, la 1 iulie 2005 (după Anuarul Statistic al României
– 2006). Cea mai mare densitate se înregistrează în cazul municipiului Bucureşti şi
anume 8.088 locuitori/km2. Urmează judeţele: Prahova, Ilfov, Iaşi, Galaţi, Dâmboviţa,
Braşov, Bacău, Cluj, Constanţa cu densitatea cuprinsă între 177 - 101 locuitori/km2 iar
cea mai mică densitate se înregistrează în judeţele Tulcea, Caraş-Severin, Harghita,
Bistriţa-Năsăud, Arad, Covasna, Alba, Mehedinţi, cuprinsă între 29 locuitori/km2 şi 62
locuitori/km2.
Spaţiile verzi reprezintă o categorie funcţională în cadrul localităţilor sau aferentă
acestora, al cărei specific este determinat, în primul rând, de vegetaţie şi în al doilea
rând de cadrul construit, cuprinzând dotări şi echipări destinate activităţii cultural-
educative, sportive sau recreative a populaţiei. Caracterizându-se prin suprafeţe,
amplasări, amenajări şi folosinţe diferite, spaţiile verzi se grupează în două categorii
distincte:
 spaţii verzi de folosinţă generală sau publice, care cuprind parcuri,
grădini, scuaruri, accesibile întregii populaţii;
 spaţii verzi de folosinţă limitată aferente locuinţelor, dotărilor social-
culturale, zonelor industriale, căilor de comunicaţie, zonelor de protecţie sanitară,
grădinilor botanice şi zoologice etc.
Aceste suprafeţe sunt determinate folosind indicele suprafaţă spaţii verzi pe
locuitor, care variază între 9 - 13m² pentru oraşele mici (până la 20000 locuitori), 12 -
20m² pentru oraşele mijlocii (între 20.000 - 100.000 locuitori) şi 17 - 26 m² pentru oraşele
mari (peste 100.000 locuitori). Vegetaţia, element fundamental al mediului natural,
constituie componenta principală a spaţiilor verzi. Zonele verzi reprezintă o condiţie
indispensabilă a unei vieţi urbane normale; ele au în primul rând un rol estetic, dar
contribuie în mod esenţial la atenuarea poluării atmosferice, neutralizează unii poluanţi,
filtrează praful, regularizează umiditatea aerului şi a temperaturii, oferă protecţie
împotriva poluării fonice.
Evoluţia suprafeţelor ocupate cu spaţii verzi nu a fost tot timpul ascendentă, între
anii 1990 -2005 constatându-se o fluctuaţie continuă.
 Se constată că, în perioada 1980 -1990, suprafaţa spaţiilor verzi a crescut de la
169,6km2 la 220,8km2. Începând cu anul 2000, creşterea suprafeţei spaţiilor verzi este
nesemnificativă, ajungând în anul 2005 la 200,98km2. Acest aspect a fost determinat pe
de o parte, de neimplicarea autorităţilor administrative locale, de intensificarea activităţii
în domeniul construcţiilor, iar pe de altă parte, de atitudinea populaţiei. Situaţia existentǎ
a spaţiilor verzi şi a zonelor de agrement, la nivel naţional, este nesatisfăcătoare.
Parcurile sunt destinate pentru odihnă , recreere, şi pentru manifestări culturale,
sportive etc.
Pentru a fi posibilă amenajarea acestora, respectând principiile ce stau la baza
proiectării spaţiilor verzi şi mai ales principiul funcţionalităţii şi compatibilităţii, suprafaţa
unui parc trebuie să depăşească 20 ha. Mărimea acestora se stabileşte în funcţie de
numărul locuitorilor, considerând că 10% din populaţia oraşului îl frecventează în acelaşi
timp. In aceste parcuri se găsesc arbori seculari ocrotiţi, dintre care amintim: Taxus
baccata (tisa), Quercus robur (stejar), Castanea sativa (castan comestibil), Pinus nigra
(pinul negru), Tilia tomentosa argentea (tei alb argintiu), Thuja orientalis (tuia), Fagus
silvatica, Abies alba (brad alb), Sorbus torminalis (sorb), Gleditsia triacanthos, Populus
alba (plopul alb) şi Robinia pseudacacia (salcâm) etc. Parcurile naturale, naţionale,
rezervaţiile naturale şi ştiinţifice sunt extrem de importante în contextul actual în care lupta
cu poluarea capătă noi şi noi valenţe.
Scuarurile reprezintă o categorie importantă de spaţii verzi cu acces nelimitat,
intens frecventate sau traversate de vizitatori şi trecători, care sunt mai răspândite în
cadrul oraşului şi răspund operativ nevoilor de odihnă şi lectură de scurtă durată sau
realizării unui efect decorativ deosebit.
Normativul nr. 112/1973 prevede între 1 şi 4 m2 de scuar pentru fiecare locuitor.
Sursele de apă şi reţele de canalizare
România dispune de un bogat bazin hidrologic alcătuit din:
 ape de suprafaţă, izvoare de apă naturale, minerale, termale, pârâuri, râuri,
fluviu;
 lacuri naturale în circuri glaciale, în cratere vulcanice, în depresiuni carstice, de
baraje naturale, în crovuri, limane fluviatile şi fluvio – maritime, lagune marine, lacuri
de luncă, lacuri din Delta Dunării;
lacuri antropice;
În ţara noastră, activitatea de gospodărire a apelor se confruntă cu numeroase
probleme ca de exemplu:
 lipsa surselor de apă de calitate pentru unele zone urbane şi rurale;
 starea precară a infrastructurilor sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi
canalizare; o calitate necorespunzătoare a apelor curgătoare pe anumite sectoare, a
lacurilor, a apelor subterane freatice, din cauza poluării cu ape menajere şi ape industriale;
 numeroase localităţi expuse riscului inundaţiilor.
Prin apa menajeră se înţelege apa care se evacuează din gospodăriile oamenilor
şi care trebuie colectată, descărcată în colectoare magistrale şi condusă către staţiile de
epurare şi tratare a apei menajere prin staţii de pompare. Această apă este încărcată cu
diferite reziduuri menajere, grăsimi şi hidrocarburi. Ca atare, ea este supusă unui proces
de pretratare, filtrare, dedurizare şi decontaminare înainte de a fi reintrodusă în circuitul
natural. Aceste procese se realizează cu ajutorul staţiior de epurare în două trepte,
pentru următoarele domenii de utilizare:
 oraşe, comune, colectivităţi restrânse;
 hoteluri şi restaurante;
 sate de vacanţă şi campinguri;
 şantiere şi depozite;
  unităţi industriale şi comerciale;
Reţelele de canalizare se întind pe o lungime de 17.514 km, în creştere cu 331
km, rămânând în continuare insuficiente. În prezent, dispun de reţele de canalizare
publică 675 localităţi, dintre care 302 municipii şi oraşe, 373 localităţi rurale.
Gradul de dotare a străzilor cu reţele de canalizare este de 52% din lungimea
totală a străzilor. În comparaţie cu străzile care au conducte de alimentare cu apă,
numai 72% din acestea au şi reţele de canalizare. Din totalul de aproximativ 21,7
milioane locuitori, în România beneficiază de serviciul de canalizare 11,45 milioane
locuitori, reprezentând 52,8% din total.
Doar 8,25% din populaţia comunităţilor sub zece mii de locuitori beneficiază de
sistem de canalizare. Pentru localităţile cu mai mult de zece mii de locuitori, gradul de
racordare la sistemul de canalizare variază între 43%, în judeţul Ilfov, şi 95%, în judeţul
Sibiu. În ceea ce priveşte racordarea la staţii de epurare, cel mai mic procent este în
judeţul Brăila - 2%, iar cel mai mare este în judeţul Sibiu - 89%.

Corelând cele două echipări hidroedilitare, populaţia ţării se poate grupa în trei
mari categorii:
 populaţie neracordată la nici un serviciu: 31%;
 populaţie racordată la serviciile de apă: 16%;
 populaţie racordată la ambele servicii: 53%.
Calitatea mediului in zonele urbane
Calitatea aerului este exprimată statistic printr-o serie de indicatori, care exprimă
fenomenul de poluare sub forma răspândirii în aer a unor substanţe reziduale poluate, rezultate
din activităţile economice. În ultimele decenii, calitatea mediului urban a suferit schimbări fiind
influenţată de o serie de factori cum ar fi poluarea fonică, traficul tot mai intens, dezvoltarea unor
activităţi cu impact asupra atmosferei. Calitatea aerului în aşezările umane se determină prin
măsurarea concentraţiilor medii orare, zilnice sau lunare ale diferiţilor poluanţi şi compararea
acestora cu valorile limită sau după caz, concentraţiile maxime admisibile prevăzute în actele
normative în vigoare (Ordinul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 592/2002 pentru
poluanţii relevanţi, respectiv STAS 12574-87 pentru restul poluanţilor reglementaţi).
Supravegherea calităţii aerului la nivel local se face prin măsurarea unor:
 poluanţi comuni (SO2, NO2, NH3, pulberi în suspensie), în toate reţelele locale
din zonele industriale şi/sau urbane;
 poluanţi specifici (HCl, fenoli,aldehide, Cl, H2S, CS2, F, H2SO4, metale grele: Pb,
Cd), în zone industriale, în funcţie de activitate.
Până în anul 2002, calitatea apei potabile a fost evaluată conform STAS 1342/1991 -
Apa potabilă, iar condiţiile de aprovizionare cu apă, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.
536/1996 - Norme de igienă. Cea mai importantă schimbare legislativă în domeniul apei potabile
o reprezintă Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, care este transpunerea Directivei
98/83/CEE - Calitatea apei destinate consumului uman. Legea reglementează calitatea apei
potabile împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a acesteia, prin asigurarea calităţii ei de
apă curată şi sanogenă.
Monitorizarea calităţii apei potabile, inspecţia şi autorizarea sanitară a sistemelor publice
de aprovizionare cu apă şi a fântânilor publice se face de către Direcţiile de Sănătate Publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Aspectele privind gestionarea deseurilor au fost detaliate în capitolul 6. Trebuie
menţionat că prioritatea din domeniul deşeurilor o constituie implementarea Directivelor Uniunii
Europene şi în acest sens în cursul anului 2006 a fost finalizat Planul Naţional de Gestionare a
Deşeurilor. pe diversele domenii: uleiuri uzate, deşeuri electrice şi electronice, incinerare, deşeuri
spitalicesti, vehiculele scoase din uz, deşeuri de ambalaje, deşeuri din construcţii şi demolări etc.
 O sursă continuă şi comună de contaminare a factorilor de mediu în mediul urban o
constituie rampele de deşeuri menajere şi industriale a căror funcţionare nu este conformă
legislaţiei şi cerinţelor actuale.
După provenienţa lor, deşeurile urbane includ:
 deşeuri menajere de la populaţie;
 deşeuri menajere de la agenţii economici;
 deşeuri stradale.
Peste 95% din deşeurile urbane sunt depozitate. În fiecare localitate există cel puţin un
depozit pentru deşeurile urbane. La nivelul anului 2005 existau în funcţiune 18 depozite urbane
ecologice pentru următoarele localităţi din România: Constanţa (Ovidiu şi Costineşti), Bucureşti
(Glina – prima celulă şi Vidra), Giuleşti Sârbi, Chiajna, Piatra Neamţ, Sighişoara, Ploieşti
(Boldeşti, Băneşti, Băicoi), Brăila, Arad, Braşov, Oradea, Buzău, Slobozia, Cristian şi Craiova
(Mofleni).
Unul dintre elementele de importanţă majoră pentru derularea normală a activităţilor
umane pe timp de zi, seară, noapte este confortul acustic definit de menţinerea nivelului de
zgomot în parametrii recomandaţi. Tendinţa de formare de aglomerări urbane de mari
dimensiuni are drept consecinţă mărirea numărului de surse de zgomot. Tehnicile actuale în
construcţii, ale căror caracteristici vibro-acustice sunt net dezavantajoase în comparaţie cu cele
vechi, favorizează propagarea zgomotului şi vibraţiilor. Sursele principale de zgomot în mediul
urban includ transportul rutier, feroviar, aerian, industriile, activitatea de construcţii şi activităţile
publice.
În cadrul Uniunii Europene aproape 40% din populaţie este expusă zgomotului de trafic
rutier cu niveluri ce depăşesc 55 dB(A), ca nivel de presiune acustică, ponderată A, pe durata
unei zile; 20% din populaţie este expusă la niveluri ce depăşesc 65 dB(A). Pentru oprirea
acestei tendinţe s-au adoptat măsuri legislative de diminuare a nivelurilor de zgomot prin acţiuni
atât “la sursă”, adică asupra elementelor generatoare de zgomot, cât şi “la receptor”, asupra
elementelor ce trebuie protejate faţă de zgomot.
În cadrul politicilor Comunităţii Europene privind zgomotul, din 1997 s-a lucrat la
elaborarea unei directive în domeniu, finalizată prin adoptarea ei în 2002 – Directiva 2002/49/EC
a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, referitoare la evaluarea şi
gestionarea zgomotului ambiental; ea a fost transpusă prin Hotărârea de Guvern. nr. 321 din
aprilie 2005. La nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, s-a realizat, în conformitate
cu art. 9 din Hotărârea de Guvern nr.321/14.04.2005 privind evaluarea şi gestionarea
zgomotului ambiental, o situaţie centralizată, conţinând 9 aglomerări urbane cu mai mult de
250.000 locuitori, drumurile principale şi căile ferate principale pentru care se realizează hărţi
de zgomot strategice, începând cu anul 2007.
Nr. crt. Regiunea Aglomerarea Populaţia
1 8 Bucureşti - Ilfov Municipiul Bucureşti 1.931.236
2 6 Nord - Vest Municipiul Cluj - Napoca 305.620
3 1 Nord - Est Municipiul Iaşi 316.716
4 2 Sud - Est Municipiul Constanţa 305.550
5 5 Vest Municipiul Timişoara 303.796
6 4 Sud - Vest Municipiul Craiova 300.587
7 2 Sud - Est Municipiul Galaţi 296.697
8 7 Centru Municipiul Braşov 281.375
Municipiul Ploieşti şi comunele:
9 3 Sud - Muntenia 262.294
Bărcăneşti, Blejoi, Valea –Călugărească
Aglomerarea formată din Ploieşti, Bărcăneşti, Blejoi şi Valea Căugărească este stabilită
la nivelul anului 2006.
 Sursele majore care produc zgomot şi asupra cărora trebuie intervenit sunt
traficul rutier, feroviar şi aerian, comerţul, construcţiile şi lucrările publice, şi zonele
industriale, inclusiv porturile.
Sursele de poluare fonică sunt clasificate în:
 surse fixe, incluzând zonele rezidenţiale, industriale, de construcţii şi
demolare;
 surse mobile care sunt date de reţeaua de transport urban de suprafata,
aeroporturi.
La reuniunea de la Paris din anul 1990, s-a stabilit că transporturile rutiere
constituie principala sursă de zgomot în societatea modernă, circa 80% din poluarea
fonică a unui oraş fiind zgomotul emis de autovehicule.
În cazul circulaţiei rutiere zgomotul este determinat de:
 sistemul de propulsie;
 transmisiile mecanice;
 contactul pneu-cale de rulare;
Factorii care influenţează nivelul de zgomot sunt:
 factorii de emisie;
 factorii de propagare (distanţa faţă de sursa de zgomot);
 factorii meteorologici.
Zgomotul produs de traficul feroviar, nu afectează întreaga populaţie a oraşelor; arterele
feroviare sunt mai puţin numeroase, traficul este concentrat pe anumite direcţii şi zone,
iar zgomotul se propagă în lungul axei căii ferate.
Schimbarea progresivă a parcului de tramvaie în exploatare, a calităţii şinelor,
vor aduce un efect benefic transportului urban, de suprafaţă, acest mijloc având
circulaţie fluentă, fiind bine perceput de populaţie ca nepoluant, rapid şi sigur.
Traficul aerian generează poluare fonică prin derularea ciclului de decolare –
aterizare, afectând astfel populaţia care locuieşte în vecinătatea aeroporturilor.
Starea de confort şi de sănătate a populaţiei în raport cu starea de calitate
a mediului
Mediul în care trăieşte omul este influenţat, în primul rând de calitatea aerului,
apei, solului, locuinţei, alimentelor pe care le consumă, precum şi de a mediului în care
îşi desfăşoară activitatea. Strâns legată de aceşti factori, este starea de sănătate a
populaţiei.
Sănătatea reprezintă integritatea sau buna stare fizică, psihică şi socială a
individului şi colectivităţilor. Ea nu se adresează numai individului, ci şi colectivităţii
umane. Precizarea acestor aspecte este importantă pentru a înţelege de ce este
necesară colaborarea tuturor celor implicaţi în elaborarea Planului Naţional de Sănătate
Publică.
Acţiunea factorilor de mediu asupra organismului uman se exercită nu numai
asupra populaţiei expuse, ci şi asupra descendenţilor acesteia, determinând fie mutaţii
ereditare transmisibile, fie malformaţii congenitale.
Evaluarea stării de sănătate a populaţiei constă în identificarea factorilor de risc,
care ţin de:
 calitatea aerului în zona urbană;
 alimentarea cu apă potabilă;
 colectarea şi îndepărtarea reziduurilor lichide şi solide de orice natură;
 zgomotul urban;
 habitatul – condiţii improprii (zgomot, iluminat, aglomerarea populaţională etc.);
 calitatea serviciilor (de toate tipurile) oferite populaţiei.
 Mediul ambiant poate influenţa sănătatea prin: factori fizici (climă, aer, apă, sol,
zgomot, poluare, radiaţii); factori biologici (hrană, microorganisme, calitatea nutritivă şi
microbiologică a alimentelor); factori socio-comportamentali şi organizaţionali (structura
socială, mobilitatea populaţiei, educaţie, cultură, factori economici, stres).
Poluarea aerului are atât efecte directe cât şi efecte indirecte asupra sănătăţii
populaţiei.
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate
a populaţiei ca urmare a expunerii la agenţii poluanţi.
Efectele indirecte sunt reprezentate de modificări produse de poluarea aerului
asupra mediului şi indirect asupra sănătăţii umane – schimbările climatice, deprecierea
stratului de ozon.
Pentru evaluarea gradului de afectare a aparatului respirator, care este primul şi
cel mai grav afectat în cazul poluării aerului ambiant, se pot alege câţiva indicatori de
sănătate şi anume:
 mortalitatea prin boli respiratorii, calculată la 1.000 de locuitori;
 morbiditatea specifică prin boli ale aparatului respirator, calculată la
100.000 de locuitori;
 numărul bolnavilor internaţi în spital pentru anumite boli respiratorii acute
sau cronice;
 alţi indicatori specifici.
Autorităţile de Sănătate publică Judeţene şi Agenţiile de Protecţia Mediului Judeţene au
întocmit evaluarea expunerii la poluare a populaţiei pentru 9 localităţi în anul 2006:
Bucuresti, Resita, Galati, Piatra-Neamt, Slatina, Vatra Dornei, Vaslui, Botosani.
În prevenirea acestor îmbolnăviri datorate expunerii populaţiei în general la
diferiţi poluanţi atmosferici, o importanţă deosebită o are, atât profilaxia primară (de
prevenire a apariţiei bolilor), cât şi profilaxia secundară. În acest sens, se au în vedere
următoarele:
 menţinerea concentraţiei substanţelor toxice din mediu sub nivelul
concentraţiilor maxime admise din normative;
 screening-ul şi/sau investigarea pe loturi reprezentative ale populaţiei cu
risc crescut de îmbolnăvire, mai ales pentru grupele populaţionale sensibile (nou născuţi,
copii mici, femei gravide, bătrâni), în special, pentru poluanţi cum sunt:
 plumbul (datorat surselor fixe-industriale, cât şi mobile-trafic) prin
determinări ale plumbemiei la grupa populaţională cu risc (copii de 0-6 ani, femei
gravide) cât şi alte metale grele (cadmiu, arseniu etc.);
 poluanţii atmosferici iritanţi (TSP, NO2, SO2) care prin expunerea de
scurtă sau lungă durată, duc la apariţia unei patologii respiratorii specifice, ce se
manifestă în special la grupa de vârstă 7-11 ani;
 studii epidemiologice ce reflectă impactul poluării atmosferice asupra
indicatorilor demografici de mortalitate şi morbiditate.
Expunerea la particulele în suspensie (TSP, PM10, PM2,5) are impactul cel mai
mare asupra stării de sănătate a populaţiei.
Consecinţele expunerii la pulberi în suspensie, constau în afectarea tuturor
grupelor de vârstă, prin favorizarea apariţiei şi accelerarea/agravarea evoluţiei unor
afecţiuni ca: bronşita acută şi cronică, emfizemul pulmonar, astmul bronşic,
bronhopneumopatia obstructivă cronică, cancerul pulmonar; în cazul copiilor, determină
crearea unei predispoziţii precoce la infecţii respiratorii şi astm bronşic.
Prin studiile efectuate de Ministerul Sănătăţii se urmăreşte:
  punerea în evidenţă a impactului poluării aerului cu diferiţi poluanţi (Pb,
pulberi) şi/sau al poluării interioare din locuinţe asupra sănătăţii populaţiei, cu precădere
asupra copiilor;
 elaborarea de metodologii în vederea monitorizării şi evaluării uniforme
pe întreg teritoriul ţării a impactului poluării aerului asupra stării de sănătate.
Derularea Programului APHEIS a ajuns la cea de-a treia etapă şi însumând 26
de oraşe din 12 ţări îşi propune:
 crearea unei baze de date care să conţină informaţii despre gradul de
sănătate al populaţiei, în raport cu principalii poluanţi ai aerului;
 furnizarea acestor date celor interesaţi (factori de decizie politică,
cercetători, publicul interesat);
 îmbunătăţirea colaborării dintre decidenţii politici, oamenii de ştiinţă şi
populaţie în scopul protecţiei sănătăţii populaţiei.
În ultimele decenii, dezvoltarea intensă a industriei şi a transporturilor a avut ca
urmare o creştere progresivă a poluării cu plumb. Plumbul este prezent în aerul
atmosferic chiar şi în oraşele situate la distanţe mari de orice sursă de poluare. În
atmosfera centrelor populate şi cu un intens trafic motorizat, cantitatea de plumb atinge
niveluri ridicate. Sursele de poluare cu plumb sunt: întreprinderile industriale care extrag,
prelucrează şi utilizează plumb şi compuşi de plumb, termocentralele, circulaţia rutieră,
benzină, coloranţii cu compuşi de plumb, insecticidele şi fumul de ţigară. Problema
principală sunt cele 1,5 milioane de maşini care elimină anual, fiecare un kilogram de
plumb. Evaluarea expunerii la plumbul (Pb) atmosferic generat de traficul auto s-a
realizat prin monitorizarea calităţii aerului în 8 mari intersecţii, dispuse pe întreg teritoriul
municipiului Bucureşti şi a unei zone martor.
Cele 8 intersecţii şi zona martor sunt:
 zona Ştirbei Vodă;
 zona Pache Protopopescu – depăşiri CMA;
 zona Hotel Dorobanţi – depăşiri CMA;
 zona Aviatorilor;
 zona martor – Parcul Herăstrău – depăşiri CMA;
 zona Berceni;
 zona Iuliu Maniu;
 zona Dristor;
 zona Piaţa Unirii – depăşiri CMA.
Printre activităţile derulate în cadrul Unităţii pentru Emisii şi Sănătate, Centrul
Comun de Cercetare al Comisiei Europene, privind starea de sănătate a populaţiei, se
numără şi proiectul PEOPLE -„Expunerea populaţiei la poluanţii din aerul înconjurător în
Europa” - proiect comun al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene,
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Ministerului Sănătăţii. Proiectul are ca
scop evaluarea expunerii populaţiei la poluanţii din aerul înconjurător şi include măsurări
ale poluanţilor din aerul atmosferic şi ale gradului individual de expunere personală, fiind
focalizat pe emisiile provenite din transport şi fumat, utilizând ca reper benzenul.
Nivelul de risc, stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, se situează între 3,8
şi 7,5 cazuri de leucemie mieloidă la un milion de persoane expuse pe durata vieţii la
1µg/m³ de benzen. Directiva 2000/69/EC prevede o valoare limită a acestuia până la 1
ianuarie 2010 de 5µg/m³. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană şi implementarea
Directivelor privind calitatea aerului şi emisiile, se estimează reducerea acestora.
Legislaţia privind calitatea aerului poate fi mai eficientă când este înţeleasă şi agreată de
către cetăţeni. Proiectul PEOPLE ajută la crearea unei legături între informaţia ştiinţifică
ce stă la baza politicii şi viaţa zilnică a cetăţenilor. Întărirea conştientizării populaţiei
privind factorii care influenţează poluarea aerului va conduce la protejarea eficientă a
mediului.
Apa este un factor indispensabil vieţii. În organisme ea indeplineste multiple
funcţii. Efectele cronice reprezintă formele de manifestare cele mai frecvente ale acţiunii
poluării mediului asupra sănătăţii umane.
Anual, Institutul de Sănătate Publică din Bucureşti elaborează raportul naţional
privind monitorizarea epidemiilor hidrice prin apa potabilă. Gradul de accesibilitate al
populaţiei la „apă sigură” pentru băut şi prepararea hranei, precum şi pentru satisfacerea
cerinţelor de igienă individuală şi generală, constituie unul dintre indicatorii mondiali de
caracterizare a calităţii vieţii unei comunităţi.
Dizenterie Hepatita A BDA Tuberculoza
Anul număr cazuri număr cazuri număr cazuri număr cazuri
2000 2.708 26.441 85.055 23.673
2001 2.601 25.833 81.268 25.847
2002 2.856 18.866 97.317 26.566
2003 1.575 13.006 87.184 25.237
2004 1.431 13.631 82.675 24.776
2005 765 11.171 71.851 22.860
2006 322 2.482 32103 20.856
Majoritatea îmbolnăvirilor s-au datorat întreruperii furnizării apei potabile sau
defecţiunilor existente în reţelele de alimentare cu apă potabilă.
Unele activităţi de gestionare a deşeurilor pot prezenta un potenţial risc pentru mediu,
deoarece diferitele metode de gestionare implică emisia unor poluanţi în mediu. Gestionarea
neadecvată a deşeurilor conduce la numeroase cazuri de contaminare a solului şi a apei
subterane, afectând sănătatea umană. În mediul rural, unele comune raportează sistematic zero
Kg de deşeuri colectate. În aceste cazuri deşeurile generate se regăsesc integral depozitate
necontrolat în albiile apelor şi la liziera pădurilor. Nici un depozit de deşeuri municipale nu se
conformează cerinţelor de mediu, acestea urmând a fi închise etapizat.
În conformitate cu Proiectul Strategiei pentru gestionarea deşeurilor, principalele forme
de impact şi de risc determinate de depozitele de deşeuri orăşeneşti şi industriale în ordinea
percepţiei populaţiei sunt:
 modificări de peisaj şi disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafaţă şi subterane.
Iritarea, deşi nu este un aspect al stării de sănătate, întreţinută şi repetată, ea poate
declanşa procese de degradare a stării de sănătate. Zgomotul este definit ca un sunet nedorit,
supărător. Efectul cel mai obişnuit asupra omului este stimularea reacţiei de iritare. Modelul
propus pentru aprecierea iritării la zgomot identifică doi factori principali de influenţarea acesteia:
 mărimea zgomotului, considerând frecvenţa şi caracteristicile temporale;
 caracteristicile distribuţiei zgomotului de fond – existent în afara celui perturbator.
Frecvenţa pentru domeniul audibil este cuprinsă între 20Hz şi 20kHz. Sensibilitatea maximă a
urechii omeneşti este pentru frecvenţe în intervalul 2.000÷5.000Hz. În afara acestui domeniu,
nivelul pragului de audibilitate creşte rapid pentru frecvenţele joase cât şi pentru cele mai înalte.
Astfel, domeniul dinamic maxim al auzului uman este mai mare de 120dB, întinzandu-se de la
zero dB. la 120 – 130dB. – pragul de iritare al urechii mijlocii şi 140dB. – pragul de durere.
Spre comparaţie, în conversaţii se atinge nivelul de 60dB, iar o orchestră puternică sau un
concert rock ating 80 – 90 dB. Nivelul maxim se datorează traficului greu, transportului în
comun, etc.
În sistem neorganizat, în oraşe, trăiesc câini, pisici, şobolani, şoareci care
înrăutăţesc starea de confort a locuitorilor din oraşe în special în zonele periferice.
Înmulţirea excesivă a numărului de animale fără stăpân, îndeosebi câini şi pisici în
zonele urbane, poate reprezenta un risc pentru sănătatea populaţiei.
În conformitate cu Ordonanţa nr. 155/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr.
227/2002, Consiliile Locale ale unităţilor administrativ-teritoriale au obligaţia de a
amenaja din fonduri proprii, adăposturi pentru câinii fără stăpân, respectiv pentru acei
câini care circulă liberi fără însoţitor sau abandonaţi în locuri publice.
Nu s-au efectuat recensăminte ale animalelor abandonate, aşa că nu se poate
preciza numărul acestora. Nu se desfăşoară programe de sterilizare a animalelor
abandonate şi nici la acestă oră nu sunt realizate programe concrete şi măsuri ferme dar
civilizate pentru evitarea situaţiilor periculoase.
Obiective şi măsuri
În ultima vreme, este necesară concentrarea asupra ideii de prevenire şi
precauţie, precum şi a ideii de reducere, sub normele de emisie, a evacuărilor de poluanţi
în atmosferă, pe baza principiului „poluatorul plăteşte”.
Obiectivele generale legate de mediu şi sănătate prevăd:
 îmbunătăţirea calităţii mediului, astfel încât substanţele poluante produse
de om să nu reprezinte un factor de risc pentru sănătatea umană şi să nu aibă o
influenţă negativă asupra acesteia;
 menţinerea sănătăţii, definită ca o stare de bunăstare fizică, mentală şi
socială, însoţită de lipsa bolilor şi a infirmităţilor.
Dezvoltarea politicilor şi strategiilor naţionale pentru reducerea emisiilor de
poluanţi ai aerului a constituit una dintre obligaţiile principale impuse de Convenţiile la care
România este semnatară.
Demersurile politice generale pe care Comunitatea Europeană urmează să le
adopte în următorii ani sunt următoarele (pentru fiecare grup de substanţe poluante):
 identificarea riscurilor pentru sănătatea umană, luând în considerare
grupurile ţintă vulnerabile în mod special, care sunt copiii şi bătrânii şi stabilirea de
standarde în consecinţă; determinarea căilor prin care substanţele ajung în corpul uman şi
determinarea celor mai eficiente acţiuni necesare în vederea diminuării nivelurilor acestor
substanţe sau cel puţin, aducerea lor la niveluri acceptabile (care în anumite cazuri pot fi
foarte bine 0);
 includerea diferitelor priorităţi privind mediul, în cadrul politicilor şi
standardelor specifice cu scopul de a identifica posibilităţile de eliminare a emisiilor sau
utilizarea substanţelor cu risc crescut pentru sănătatea umană, în fabricarea produselor
destinate consumului uman de orice tip.
În vederea prevenirii şi combaterii poluării aerului, la nivel naţional, s-au stabilit
norme de concentraţii maxime admisibile ale poluanţilor atmosferici şi s-au elaborat acte
legislative corespunzătoare cu cerinţele europene şi internaţionale. Principalele
modalităţi de menţinere a calităţii aerului sunt:
 reducerea şi chiar eliminarea eliminării în atmosferă a substanţelor poluante;
 diminuarea influenţei răspândirii poluanţilor în aer;
 amplasarea ramurilor industriale poluante cât mai departe de centrele populate;
 creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi, care influenţează benefic fenomenele
meteorologice şi asigură o circulaţie mai rapidă a diferitelor substanţe poluante.
În zonele urbane, problemele de mediu afectează în mare măsură calitatea vieţii
cetăţenilor. Analiza aspectelor demografice, inclusiv a celor referitoare la populaţie,
zonele de locuit şi spaţiile ocupate, evidenţiază o tendinţă de degradare a mediului în
zonele urbane.
Desfăşurarea activităţii serviciilor de apă şi canalizare se realizează în astfel de
condiţii încât să se poată atinge următoarele obiective:
  îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor;
 realizarea unei infrastructuri edilitare moderne, ca bază a dezvoltării
economice;
 dezvoltarea durabilă a serviciilor;
 protecţia mediului.
Ca urmare, se impun următoarele măsuri:
 continuarea lucrărilor la obiectivele aflate în execuţie pentru crearea de
noi surse de apă;
 economisirea apei, reducerea pierderilor la utilizatori şi în reţelele de
distribuţie, utilizarea eficientă a apei;
 conformarea pana la data de 31 decembrie 2015, a sistemelor de
colectare a apelor uzate orasenesti şi a sistemelor de epurare si evacuare a apelor
uzate orasenesti in aglomerarile cu mai mult de 10000 l.e.;
 conformarea pana la data de 31 decembrie 2018, a sistemelor de
colectare a apelor uzate orasenesti şi a sistemelor de epurare si evacuare a apelor
uzate orasenesti in aglomerarile cu mai putin de 10000 l.e.;
îmbunătăţirea calităţii apei prin reducerea poluării cauzate de substanţe
periculoase deversate în mediul acvatic (modernizarea şi retehnologizarea proceselor
industriale, realizarea de noi staţii de epurare a apelor industriale).
Calitatea şi cantitatea apei în condiţiile schimbărilor climatice care duc la
scăderea pânzei de apă freatice şi la secete prelungite, devine o problemă majoră.
Principalele obiectivele în acest domeniu sunt:
 reducerea treptată a deşeurilor depozitate în cele 101 de depozite
municipale de deşeuri neconforme existente, cu respectarea cantităţilor maxime anuale
de deşeuri stabilite prin negocieri:
 la 31 decembrie 2006: 3 470 000 tone;
 la 31 decembrie 2007: 3 240 000 tone;
 la 31 decembrie 2008: 2 920 000 tone;
 la 31 decembrie 2009: 2 920 000 tone;
 la 31 decembrie 2010: 2 900 000 tone;
 la 31 decembrie 2011: 2 740 000 tone;
 la 31 decembrie 2012: 2 460 000 tone;
 la 31 decembrie 2013: 2 200 000 tone;
 la 31 decembrie 2014: 1 580 000 tone;
 la 31 decembrie 2015: 1 420 000 tone;
 la 31 decembrie 2016: 1 210 000 tone.
Singurul mod de eliminare a deşeurilor în majoritatea localităţilor este
depozitarea. Dar aceste depozite sunt neecologice, neavând dotările necesare pentru
protecţia mediului ; capacităţile sunt în curs de epuizare, amplasamentele sunt improprii
şi nu deţin autorizaţie de funcţionare. Toate depozitele de deşeuri municipale care nu se
conformează cerinţelor de mediu vor fi închise etapizat.
Pentru succesul tehnicilor de reciclare, este important să se obţină deşeuri
colectate selectiv cât mai curate. Pentru aceasta trebuie organizată sortarea la sursă şi
colectarea selectivă a lor, o sarcină dificilă, care depinde într-o anumită măsură de
comportarea şi de gradul de conştiinţă ecologică al consumatorilor.
Un obiectiv major al este de a implementa acţiuni, proceduri şi investiţii de mediu
în vederea atingerii ţintelor propuse. Se urmăreşte, de asemenea, încurajarea participării
publicului la luarea deciziilor în probleme de mediu.
În Europa, zgomotul este o problemă importantă care afectează sănătatea umană
şi calitatea vieţii în proporţie de 25% din totalul poluării existente. Ea duce la creşterea
stres-ului, modifică dinamica somnului şi creşte probabilitatea apariţiei afecţiunilor
cardiace. În mare parte, problema este generată de activitatea de transport şi de
construcţii. Principalul obiectiv în domeniul zgomotului prevăzut în cadrul celui de-al VI-
lea Program de acţiune pentru protecţia mediului constă în reducerea numărului de
persoane afectate în mod regulat şi pe termen lung de nivele ridicate ale zgomotului, de la
un număr de 100 milioane de persoane în anul 2000 cu 10% până în anul 2010 şi cu
20% până în anul 2020.
Principalele mijloace de combatere a zgomotului pot fi clasificate în:
 reducerea nivelului de zgomot la sursă;
 măsuri urbanistice;
 măsuri de protecţie a construcţiilor şi clădirilor;
 protecţia directă a omului expus în mediu poluat fonic.
În prezent, iniţiativele Comunităţii europene pentru reducerea zgomotului s-au
concentrat pe stabilirea de standarde de zgomot pentru anumite tipuri de echipamente.
În decursul anului 2006 s-a urmărit continuarea implementării prevederilor Directivei
2002/49/CE privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental transpusă în legislaţia
română prin Hotărârea de Guvern nr. 321/2005 respectând următoarele măsuri:
 înfiinţarea Comisiilor Tehnice Regionale (CTR), în vederea evaluării şi aprobării
hărţilor strategice de zgomot elaborate de către autorităţile administraţiilor publice
locale, Compania Naţională de Căi Ferate CNCF “CFR” S.A. şi Compania Naţională
de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A
 evaluarea stadiului elaborarii şi aprobarii hărţilor strategice de zgomot.
Elaborarea hărţilor strategice de zgomot se face pentru:
 9 aglomerări cu mai mult de 250.000 de locuitori: Bucureşti, Iaşi, Cluj -Napoca,
Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti şi comunele limitrofe: Blejoi şi
Brazi.
 30 tronsoane de drumuri principale cu mai mult de 6.000.000 de treceri de vehicule/an
 6 tronsoane de cale ferată principale cu mai mult de 60.000 de treceri de trenuri/an şi
aeroporturile mari cu mai mult de 50.000 de mişcări/an.
Animalele abandonate au devenit o problemă în mediul urban odată cu
demolările caselor care trebuiau să facă loc noilor cartiere de locuinţe. Câinii abandonaţi
din aceste gospodării s-au înmulţit necontrolat şi umblă haotic.
Lupta pentru hrană devine feroce, iar adunarea şi mişcarea lor în haite compromit
siguranţa, liniştea şi imaginea oraşelor. Una din metodele umanitare de remediere a
acestei situaţii rămâne prinderea animalelor fără stăpân şi gruparea lor în adăposturi
special amenajate. Astfel, în judeţul Argeş există cel mai mare adăpost de câini din
lume, şi anume “Adăpostul de Câini Smeura”, recunoscut oficial de Guinness World
Records. Aici câinii beneficiază de îngrijire medicală, hrană, adăpost. Problemele
generate de aceste adăposturi sunt cele legate de zgomotul pe care mai mulţi câini la un
loc îl fac, chiar dacă sunt dispuşi în cuşti separate.
La sfârşitul anului 2004, potrivit I.N.S. reţeaua de drumuri publice a României
însuma 78.454 km. Din acestea, 15.712 km erau drumuri naţionale, 35.215 km erau
drumuri judeţene şi 28.491km drumuri comunale.
Lungimea drumurilor publice cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere era de 20.200 km, iar
38.374 km erau drumuri pietruite şi de pământ. După felul de acoperământ, 20.880 km
erau drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi din beton-ciment, asfaltice de tip greu şi
mijlociu sau pavate cu piatră cioplită.
Rezultatul acestor date statistice este acela că, densitatea rutieră în România
calculată în kilometri de drum la o mie de km pătraţi este de 33,1, cea mai scăzută
comparativ cu ţările Uniunii Europene. În prezent, sistemul de transport ameninţă
semnificativ mediul înconjurător şi sănătatea umană; reducerea transportului feroviar de
persoane a generat apariţia transportului rutier privat de persoane; de aceea este
necesar să se obţină un echilibru între transportul public şi cel privat atunci când facem
comparaţie cu Uniunea Europeană. Obiectivul principal al politicii din domeniul
transportului îl constituie restructurarea sistemului de transport în localităţi şi între
localităţi, asigurarea funcţionării acestuia în vederea realizării unui sistem operaţional,
riguros, omogen, fluent, ecologic, silenţios.
Transportul rutier emite substanţe poluante, pe primul loc situându-se gazele de
eşapament. Volumul, natura şi concentraţia poluanţilor emişi depind de tipul de
autovehicul, natura combustibilului, condiţiile tehnice de funcţionare şi starea tehnică a
autovehiculului. Nocive şi cu efecte grave asupra mediului sunt gazele cu efect de seră
(CO2, CH4, N2O), acidifianţi (NOX, SO2), metale grele (Cd, Pb), hidrocarburi policiclice
aromatice, compuşi organici volatili, pulberi sedimentabile.
Politica în domeniul asigurării dezvoltării durabile a sectorului transporturi are în
vedere următoarele acţiuni generale privitoare la mediu:
 în domeniul creării pieţei pieţei interne, reglementări concentrate în special prin
restrângerea nivelelor de poluare în limitele stabilite în standartele Comunităţii
Europene;
 în domeniul protecţiei şi conservării mediului, materializarea conceptului de transport
durabil, utilizarea modurilor de transport ecologice; utilizarea de mijloace de transport
performante tehnic şi operaţional; implementarea tehnologiilor de depoluare etc.
În contextul dezvoltării durabile şi în concordanţă cu angajamentele finale
rezultate din procesul de negociere cu Uniunea Europeană al Capitolului 22-Mediu, au
fost elaborate o serie de acte normative prin care s-a iniţiat un program de măsuri în
vederea extinderii spaţiilor verzi. În cadrul planurilor de urbanism şi amenajare a
teritoriului este obligatoriu să se respecte principiile ecologice, pentru asigurarea unui
mediu de viaţă sănătos, prin introducerea spaţiilor verzi ce constituie habitatul natural cel
mai des întâlnit pentru speciile de plante şi animale.
Pentru menţinerea şi întreţinerea spaţiilor verzi, precum şi crearea unora noi se
prevăd o serie de obiective:
 stoparea diminuării şi degradării spaţiilor verzi intraurbane şi periurbane;
 analiza suprafeţelor intraurbane şi periurbane existente, reglementarea şi
monitorizarea acestora;
 conservarea suprafeţelor spaţiilor verzi;
 reabilitatea zonelor intra şi periurbane verzi degradate;
 elaborarea raportului anual de evaluare şi monitorizare a suprafeţelor verzi urbane;
 eliminarea a 60% din construcţiile ilegale intraurbane şi redarea terenurilor, pe care
se află acestea, circuitului spaţiilor verzi recreative sau de joacă.
 realizarea de noi spaţii verzi în interiorul localităţilor urbane şi îmbunătăţirea celor
existente;
 continuarea acţiunilor de plantare a puieţilor de salcâm, stejar, molid, tei şi gard viu
în parcuri;
 urmărirea respectării normelor regulamentului general de urbanism privind raportul
număr locuitori/spaţii verzi în localităţile urbane;
 extinderea perdelelor de protecţie în zonele industrializate.
Concluzii
Creşterea demografică, progresele civilizaţiei, alături de dezvoltarea industriei, a
transporturilor şi exploatarea neraţională a resurselor naturale, pun în pericol starea de
sănătate a populaţiei şi conduc la epuizarea resurselor.
 Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două
aspiraţii umane: necesitatea continuării dezvoltării economice şi sociale, dar şi protecţia
şi îmbunătăţirea stării mediului, ca singură cale pentru bunăstarea atât a generaţiilor
prezente, cât şi a celor viitoare.
Cauze generatoare de probleme:
 dezechilibre majore între „boom-ul” economic post 1999 şi capacitatea societăţii
de reconversie;
 lipsa unei strategii de dezvoltare durabilă urbană pe termen mediu şi lung;
 dezinteresul faţă de conservarea ecosistemelor şi mediului în general.
Soluţia viitorului este dezvoltarea economico-socială durabilă şi acţiunea pentru
creşterea calităţii vieţii.
Calitatea aerului în localităţile urbane trebuie îmbunătăţită prin toate mijloacele la
dispoziţie; acţiunile tuturor producătorilor industriali trebuie să ţină cont de cerinţele
actuale privind diminuarea poluanţilor în atmosferă.
Calitatea apei potabile furnizate prin sisteme publice nu este încă la nivelul impus
de directiva UE privind calitatea apei potabile destinate consumului uman, fiind necesare
cheltuieli substanţiale pentru conformare în următorii ani, până la termenele stabilite în
urma negocierilor cu Uniunea Europeană.
Reţelele publice de alimentare cu apă sunt încă insuficient de extinse.
Reţelele de canalizare şi staţiile de epurare existente sunt vechi, acestea nerealizând
parametrii impuşi de legislaţia privind epurarea apelor uzate orăşeneşti; pentru aceasta
sunt necesare lucrări costisitoare de modernizare/reabilitare.
Situaţia spaţiilor verzi este încă necorespunzătoare, în majoritatea localităţilor
urbane, fiind necesare măsuri mai decise de prezervare, o mai bună întreţinere a celor
existente şi de înfiinţare a unora noi. Activităţile de urbanism şi amenajarea teritoriului au
în vedere rolul foarte important al vegetaţiei în ameliorarea calităţii aerului, reducerea
poluării fonice, ca şi cel estetic şi decorativ.
Nivelul de zgomot se menţine ridicat în zonele urbane, îndeosebi datorită
traficului rutier. Aceste măsuri de reducere a nivelului de zgomot, trebuie să fie
combinate cu acţiuni de amenajare a drumurilor şi traseelor rutiere, precum şi
organizarea traficului propiu-zis. Se lucrează deja la autostrada Bucureşti-Constanţa, iar
tronsonul Braşov-Borş sunt în fază de proiect, toate acestea urmând să
descongestioneze traficul rutier şi să-l fluidizeze.
Comunitatea trebuie să-şi definească priorităţile şi să-şi planifice implementarea
acestora în mod eficient, pentru următorii ani.