Șfița Petru-Daniel, Comunicare și Relații Publice, Anul III, Grupa 2

Gândirea lateralã
Conceptul de gândire laterală a fost introdus în 1967 de Edward De Bono, în
volumul New Think apărut la Basic Books, New York . Ideea principală a acestui
concept este că multe probleme de care ne lovim necesită pentru rezolvare lor
abordarea din mai multe perspective, până la găsirea celei care poate conduce la o
soluţie. De peste treizeci de ani, numele lui Edward de Bono este sinonim peste tot
în lume cu creativitatea, educaţia gândirii şi succesul prin inventivitatea deliberatã.
El explică împrejurările în care a apărut acest concept. Fiind preocupat de
gândire, în general, de gândirea creativă şi perceptuală, în special, ca şi de
sistemele cu auto organizare, el a ajuns la concluzia existenţei „unui alt fel de
gândire” decât gândirea liniară, secvenţială, logică.
Subsistemul cognitiv al omului atinge punctul culminant al complexităţii,
organizării şi eficienţei sale la nivelul gândirii. Luată în forma să constituită şi
consolidată, aşa cum se prezintă la adulţi, şi cum de altfel a fost tratată de
cercetarea psihologică tradiţională, până la J. Piaget, gândirea pare a fi o entitate
psihică, cea mai enigmatică şi plină de mister. Gândirea omului nu este uniformă,
nu funcţionează la fel la toţi oamenii sau la unul şi acelaşi om în momente şi în
situaţii diferite. Iată de ce, de-a lungul timpului, s-a lansat şi apoi s-a accentuat
ideea existenţei mai multor tipuri sau moduri de gândire. Solomon Marcus,
referindu-se la gândirea matematică, descrie nu mai puţin de 16 moduri de gândire:
binară, selectivă, prin metafore, prin modele, triadică, topologică, energetic-
entropică, ipotetică etc. Astfel, după modul de desfăşurare, gândirea poate fi
laterală şi verticală.
Gândirea laterală este strâns legată de intuiţie, creativitate şi dispoziţie.
Gândirea laterală înseamnă: a vedea şi a interpreta în moduri şi expresii diferite
lucruri şi idei care erau văzute şi interpretate în acelaşi fel; a restructura vechile
Șfița Petru-Daniel, Comunicare și Relații Publice, Anul III, Grupa 2

tipare, a evada din obişnuit şi a construi noi modele; a genera nu numai noi idei, ci
şi a declanşa conflicte între ideile opuse, între cele vechi şi cele noi; a lucra prin
salturi, nu prin „paşi mărunţi” ; a ajunge la o soluţie concretă nouă, interesantă
chiar dacă paşii au fost eronaţi; a schimba încadrarea în clase şi sisteme ceea ce a
fost introdus la un moment dat într-un sistem poate fi introdus la un alt moment
într-altul; a opera nu doar cu elementele relevante, ci şi cu cele irelevante; a
permite ca elementele spontane ale gândirii să influenţeze gândirea planificată,
sistematică, sau invers.
Gândirea laterală este, după opinia lui De Bono, concomitent o atitudine faţă
de informaţie şi o metodă de folosire a acesteia, în cadrul ei informaţia fiind
folosită pentru a schimba structura sistemului şi nu pentru a deveni parte
componentă a lui. De Bono precizează că termenul „gândire laterală” poate fi
folosit în două sensuri: “unul specific; gândirea laterală fiind în acest caz un set de
tehnici sistematice utilizate pentru schimbarea percepţiilor şi conceptelor şi
generarea unora noi, altul general; gândirea laterală fiind din această perspectivă
explorarea unor posibilităţi şi abordări multiple în locul urmăririi unei singure
abordări”. Deşi autorul ia în considerare ambele accepţiuni, este într-o mai mare
măsură preocupat de prima.

Atitudinea faţă de Gândirea Laterală

Atitudinea faţă de gândirea laterală este una de curiozitate datorită faptului că acest
concept este nou şi plin de inovaţie. Pentru persoanele trecute cel puţin prin primul
nivel de învăţământ, cel primar, este destul de dificil să fie creative datorită
obiceiurilor şi metodelor de gândire tradiţionale.
Gândirea laterală este un mod de folosire a minţii . Cum lucrează mintea?
Necesitatea de a dezvolta gândirea laterală vine din felul în care funcţionează
mintea. Deşi acest sistem de procesare a informaţiei pe care îl numim minte este
Șfița Petru-Daniel, Comunicare și Relații Publice, Anul III, Grupa 2

foarte eficient, ea are anumite limitări specifice. Aceste limitări sunt inseparabile
de avantajele sistemului, de vreme ce ambele derivă direct din natura sistemului.
Comunicarea înseamnă transfer de informaţii. Dacă vrem ca o anumită
persoană să execute o anumită operaţie, îl putem îndruma prin instrucţiuni
amănunţite, spunându-i exact ce să facă. Aceste instrucţiuni trebuie să fie precise şi
scurte, sub forma de coduri sau modele, pentru a putea fi transmise într-un timp cât
mai scurt.
Comunicarea prin intermediul codurilor poate să funcţioneze numai dacă
exista anumite tipare prestabilite. Aceste tipare, care pot fi foarte complexe, sunt
reanalizate în prealabil şi pot fi folosite numai accesând un anumit cod. Acest cod
poate fi un simbol care acţionează ca un cuvânt declanşator, care identifică şi
accesează modelul pe care îl dorim. Cuvântul declanşator poate fi un nume de cod
real, de exemplu un titlu de film, sau doar o parte din informaţia pe care o căutam,
care va scoate la iveală şi restul acesteia.
Gândirea lateralã si-a gãsit aplicatii în rezolvarea problemelor, precum si în
educația managerialã (o serie de metode menite sã ajute oamenii sã devină mai
eficienți în ceea ce întreprind). Voi prezenta în continuare, legat de rezolvarea
problemelor, câteva puzzle-uri.
De cele mai multe ori, asemenea puzzle-uri ce fac apel la gândirea lateralã
sunt situații ce necesitã o explicație. Problema este cã nu există suficiente date
astfel încât aceasta sã poatã fi datã direct. Astfel, cel care pune problema poate
răspunde la diferitele întrebări ale celor care încearcã sã gãseascã rezolvarea, însă
doar cu "da", "nu" sau "irelevant". Gândirea lateralã intervine atunci când o
anumitã perspectivã pare sã nu conducã la nici un rezultat, fiind necesarã o
schimbare radicalã de opticã.
Vã ofer si posibile solutii, dar nu uitati cã acestea nu sunt unice. Si, amintiti-
vã, nu răspundeti la întrebari decât cu "da", "nu" sau "irelevant".
Șfița Petru-Daniel, Comunicare și Relații Publice, Anul III, Grupa 2

» Un om locuieste la etajul 10 al unui bloc. De fiecare datã când se întoarce

acasã ia liftul pânã la etajul 7 si de acolo, urcã trei etaje pe scãri. Totusi el urãște sã
urce scãrile. Care este explicatia?
O solutie: Omul este scund (și nu ajunge decât pânã la butonul
corespunzător etajului 7). O variantã a acestui puzzle include detaliul cã în zilele
ploioase urcã pânã la etajul 10 (cãci își folosește umbrela).
» Un om intră într-un bar și cere un pahar de apã. Chelnerul scoate un pistol
îndreptându-l spre client. Acesta multumește și iese din bar. De ce?
O solutie: Omul sughite. Barmanul si-a dat seama de acest lucru dupa modul
în care omul vorbea și l-a amenintat cu pistolul pentru a-l speria. Astfel sughițul a
trecut și omul nu a mai avut nevoie de apã.
» O persoanã zace moartã într-un câmp. Lânga ea se aflã un pachet
nedesfăcut. Nu existã nici o altã creaturã pe câmp. Cum a murit persoana
respectivã?
A sarit dintr-un avion, însã parașuta nu s-a deschis.
» Antoniu si Cleopatra sunt morți într-o vilã din Egipt. Pe jos, lânga ei, se
afla un vas spart. Nu au nici un semn pe corp și nu au fost otrãviti. Cum au murit?
O solutie: Antoniu si Cleopatra erau doi peștisori de acvariu, iar vasul în
care se aflau ei (acvariul) a fost spart din gresealã de un câine.