Sunteți pe pagina 1din 2

ADOLF HITLER

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) a
fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-
Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al
Germaniei.
Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat țara într-o dictatură monopartid bazată pe
ideologia totalitaristă și autoritaristă a național-socialismului. Politica sa expansionistă agresivă
este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, soldat cu
pierderi omenești colosale. De numele său sunt legate numeroase crime împotriva umanității,
printre care punerea în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă
a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și lichidarea adversarilor politici
din Germania. Hitler a fost ales „omul anului” în 1938 de către revista americană Time.
Copilăria și tinerețea
Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a Austro-
Ungariei(în prezent în Austria), în apropiere de granița cu Imperiul German. Adolf a fost al
patrulea din cei șase copii ai lui Alois Hitler și Klara Pölzl (1860–1907). Frații mai mari ai lui
Adolf—Gustav, Ida și Otto — au murit în copilărie. La vârsta de trei ani, familia lui s-a mutat
în Passau, Germania. Aici el a căpătat distinctivul accent bavarian, în locul celui austro-
german. În 1894 familia lui s-a mutat la Leonding (lângă Linz), iar în iunie 1895, Alois s-a retras
pe un mic latifundiu din Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă și albine. Hitler a
absolvit Volksschule (o școală de stat) de lângă Fischlham. Eforturile lui Alois Hitler în
menținerea fermei din Hafeld s-au soldat cu eșec și, drept urmare, în 1897 familia s-a mutat în
Lambach. La vârsta de opt ani, Adolf lua lecții de cântat și cânta în corul bisericesc. În 1898
familia lui s-a reîntors definitiv în Leonding. Moartea fratelui său mai mic în
1900, Edmund (cauzată de pojar) l-a afectat profund pe Hitler. Alois a făcut o carieră de succes
în serviciul vamal și a dorit ca fiul său să-i urmeze calea. Ignorând visul fiului de a termina o
școală clasică și să devină artist, în septembrie 1900, Alois l-a trimis pe Hitler la Realschule în
Linz. Ulterior, în Mein Kampf, Hitler era să dezvăluie că intenționat a învățat prost la școală,
sperând că tatăl său era să observe aceasta și să-l lase să-și urmeze visul său. Ca și mulți alți
germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei naționaliste germane încă din tinerețe. El și-
a exprimat loialitatea doar față de Germania, disprețuind Monarhia Habsburgică care se afla în
declin și dominația ei asupra unui imperiu pestriț etnic. Hitler și prietenii săi foloseau salutul
"Heil" și cântarea "Deutschlandlied" în loc de imnul imperial austriac. După decesul neașteptat
al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui Hitler la școală s-a deteriorat și mama sa i-a permis
să plece. El s-a înscris în Realschule din Steyr în septembrie 1904, unde comportamentul și
performanțele sale au prezentat unele îmbunătățiri. În 1905, după ce a susținut repetat
examenul final, Hitler a părăsit școala fără ambiții de continuare a studiilor sau planuri clare
pentru o carieră. Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de șase ani a dus o viață
mizeră boemiană în cele mai sărace cartiere ale orașului, singura sursă de venit fiindu-i
ilustratele cu diferite clădiri din Viena, pe care le picta și vindea în cafenele. Hitler a încercat să
intre la Academia de Arte Frumoase din Viena în 1907 și apoi în 1908, dar a fost respins de
fiecare dată. Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta de 47 de
ani.La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu concepțiile extremiste pe care avea să le pună în aplicare
după ce a devenit cancelar al Germaniei.
În Primul Război Mondial
După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca voluntar în armata
germană.
Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia, în regimentul bavarez Reserve, în
calitate de furier al regimentului. A fost prezent la un număr de bătălii majore, între care prima
bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme, Bătălia de la Arras și Bătălia de la
Passchendaele. Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fier de clasa
a doua în 1914 și Crucea de Fier de clasa întâi pe 4 august 1918 - o decorație acordată foarte
rar pentru un militar cu gradul de caporal (Gefreiter). Pe 18 mai 1918, el a primit Insigna „Pentru
rănile suferite” (Verwundetenabzeichen). Întrucât comandanții regimentului au considerat că nu
avea abilități de conducere, Hitler nu a fost promovat la rangul de Unteroffizier („subofițer”).
Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen și pictură. A
avut contribuții grafice, de ilustrator, pentru o gazetă militară. În octombrie 1916, Hitler a fost
rănit în coapsa stângă, în timpul bătăliei de pe Somme. El a petrecut două luni în spitalul
din Beelitz și s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917. Pe 15 octombrie 1918, a fost orbit temporar
de un atac cu iperită (gaz muștar) și a fost spitalizat în Pasewalk. În timp ce se afla aici, Hitler a
aflat despre înfrângerea Germaniei, care l-a șocat. Hitler a descris războiul drept „cea mai mare
experință a sa” și a fost lăudat de ofițerii săi pentru vitejie. Amarul înfrângerii în război a început
să-i modeleze ideologia lui. Ca și alți naționaliști germani, el credea în Dolchstoßlegende (mitul
cuțitului înfipt în spate), care susținea că armata germană "neînvinsă în câmpul de luptă", a fost
„înjunghiată în spate” de marxiști și civili, mai târziu numiți „criminalii din noiembrie”. Tratatul de
la Versailles stipula că Germania urma să renunțe la mai multe din teritoriile sale și
să demilitarizeze Renania. Tratatul a impus sancțiuni economice și a perceput reparații grele de
război pentru țară. Mulți germani au perceput tratatul ca o umilire, în special articolul 231, care
declara Germania responsabilă pentru război. Tratatul de la Versailles și condițiile economice,
sociale și politice din Germania de după război au fost ulterior exploatate de Hitler cu scop
politic.

Benito Mussolini (stânga) și Adolf Hitler

Premiul Nobel pentru Pace


Printr-o scrisoare din 27 ianuarie 1939, adresată Comitetului Norvegian pentru
Acordarea Premiului Nobel pentru Pace, parlamentarul social-democrat suedez Erik Brandt îl
nominaliza pe Adolf Hitler pentru acordarea acestui premiu. Calitatea sa de „pacifist” era
justificată prin faptul că „în aceste momente critice în mod voit nu a lăsat armele să vorbească,
deși ar fi avut puterea să pornească un război mondial”.