INTRODUCERE

Obiectivele economiei naţionale, clădirile, construcţiile şi

instalaţiile inginereşti aferente acestora prezintă pericol mai mic
sau mai mare de incendii şi explozii.
Protecţia contra incendiilor (PCI) în construcţii şi instalaţii
reprezintă o direcţie prioritară, care se asigură printr-un complex
de măsuri şi activităţi specifice privind crearea condiţiilor de
evacuare, de prevenire şi stingere reuşită a incendiilor declanşate,
precum şi reducerea la minimum a pagubelor materiale.
Protecţia contra incendiilor în construcţii reprezintă una din
disciplinele de profil din ansamblul disciplinelor de specialitate cu
o pondere predominantă pentru formarea specialiştilor de calificare
corespunzătoare rigorilor din domeniul ingineriei antiincendii şi
protecţiei civile.
Studierea ei prevede formarea unui sistem de competenţe
privind cunoaşterea şi aplicarea cerinţelor normelor de construcţii
în vigoare la asigurarea securităţii incendiare în construcţii, clădiri
şi instalaţii de încălzire, ventilare, climatizare a aerului,
cunoaşterea metodologiei de apreciere a pericolului incendiar al
acestora, familiarizarea cu activităţile organelor de supraveghere la
incendii, cu practica evaluării riscurilor de incendii etc.
Ciclul de prelegeri partea a II-a, reprezintă o continuare a
ciclului de prelegeri partea I-a, care este elaborat la catedra
Securitatea Activităţii Vitale în conformitate cu curriculumul
disciplinar.
Lucrarea cuprinde un material compact şi accesibil din
domeniul PCI, conţinutul este structurat şi sistematizat în
conformitate cu rigorile faţă de lucrările de acest gen. Lucrarea se
adresează studenţilor specialităţii Inginerie antiincendii şi protecţie
civilă, cadrelor didactice care predau această disciplină, precum şi
persoanelor interesate, care pot găsi răspunsuri concrete la
problemele abordate.
Autorii lucrării sunt conştienţi de faptul că, cu toate că au
depus toate eforturile, nu au reuşit să cuprindă toate aspectele
3
legate de genericul lucrării şi, că ritmul de adoptare a unor soluţii,
este mai rapid decât cel de elaborare-editare, fapt pentru care se
solicită bunăvoinţa şi înţelegerea cititorilor, şi vom fi recunoscători
colegilor pentru propunerile şi sugestiile referitoare la conţinutul
lucrării.

4
 1. ÎNCĂLZIREA ŞI VENTLAREA CLĂDIRILOR
ŞI CONSTRUCŢIILOR

Sistemele de ventilare, încălzire şi climatizare a aerului

definesc confortul termic, care constă în crearea unei ambianţe
plăcute pentru odihnă şi desfăşurarea unei activităţi. Acestea la
rândul lor influenţează asupra eficacităţii procesului,
productivităţii şi securităţii muncii, precum şi asupra calităţii
produselor furnizate.
Menţinerea temperaturii aerului interior reprezintă factorul
de bază al confortului termic. Modificarea ei se realizează prin
intermediul instalaţiilor de încălzire, ventilare sau climatizare.
În localităţile rurale pe larg sunt folosite sobele de încălzire,
sobele de încălzire combinate şi alte instalaţii, ce funcţionează pe
baza combustibilului solid, lichid sau gazos.
Pentru încălzirea blocurilor locative, industriale, a
depozitelor şi altor construcţii auxiliare pe larg se utilizează
sistemele de încălzire centrale cu apă, având temperatura agentului
termic până la 150 °C, şi cu abur, cu temperatura agentului termic
până la 130 °C.
Pentru încălzirea încăperilor la obiectivele agroindustriale se
utilizează generatoare de căldură, cazane şi alte aparate ce
funcţionează pe baza combustibilului solid, lichid sau gazos,
precum şi o gamă variată de baterii de încălzire electrice,
încălzitoare de aer, aeroterme etc.
Nerespectarea cerinţelor securităţii la incendiu la etapa de
proiectare, execuţie şi în procesul de exploatare a sistemelor de
încălzire, ventilare şi climatizare a aerului, favorizează condiţii de
izbucnire a incendiilor.
Soluţiile tehnico-organizatorice realizate în scopul prevenirii
incendiilor şi limitării propagării acestora de la sistemele de
încălzire, ventilare şi climatizare a aerului, reprezintă componenta
de bază a profilaxiei incendiare.

5
 1.1. Sisteme de încălzire

1.1.1. Generalităţi
Încălzire se numeşte menţinerea artificială a temperaturii
aerului în încăperi la un nivel mai înalt decât temperatura aerului
exterior. Pentru menţinerea în încăperi a temperaturii recomandate,
servesc instalaţiile de încălzire, constituite din elemente
tehnologice constructive, care alcătuiesc de fapt sistemul de
încălzire. În dependenţă de predominanta transferului termic
încălzirea încăperilor poate fi efectuată prin convecţie sau prin
radiaţie.
Încălzire prin convecţie, se numeşte un astfel de sistem, care
menţine temperatura aerului din interiorul încăperii la un nivel mai
înalt decât temperatura radiantă a încăperii. Prin temperatura
radiantă, se subînţelege temperatura medie a tuturor suprafeţelor
încălzite din interiorul încăperii. În practica profesională acest mod
de încălzire este cel mai răspândit.
Încălzire prin radiaţie, se numeşte un astfel de sistem, care
menţine temperatura radiantă în interiorul încăperii la un nivel mai
înalt decât temperatura aerului din încăpere.
Luând în consideraţie cele menţionate, sistemul de încălzire
reprezintă un complex de elemente constructive cuplate între ele,
destinate obţinerii, transportării şi transferării cantităţii necesare de
căldură aerului din încăperi.
Elementele constructive ale unui sistem de încălzire sunt
prezentate în fig. 1.1.

6
 Fig. 1.1. Schema de principiu a sistemului de încălzire:
1 – generatorul de căldură; 2 – conductele pentru transportarea
căldurii; 3 - corpul de încălzire.

Transportarea căldurii prin conducte poate fi efectuată prin

intermediul unui agent de lucru lichid sau gazos. Agentul de lucru
folosit pentru transportul căldurii în sistemele de încălzire poartă
denumirea de agent termic. Apa, aburul, aerul şi gazele de ardere
transmit căldura în încăperi prin pereţii corpurilor de încălzire, iar
aerul încălzit se transmite direct în încăperile supuse încălzirii.
Agenţii termici utilizaţi în sistemele de încălzire sunt caracterizaţi
de o gamă de proprietăţi fizico-chimice.
Gazele de ardere în urma arderii combustibilului au o
temperatură relativ înaltă, şi pot fi utilizate pentru încălzire numai
în cazurile, când în conformitate cu cerinţele sanitaro-igienice, nu
este limitată temperatura suprafeţelor de încălzire. Gazele de
ardere cu temperaturi înalte (200-1000 °C) pot fi refulate direct în
7
încăperi, dar în acest caz se înrăutăţesc condiţiile sanitaro-igienice
ale aerului, ceea ce în majoritatea cazurilor este inadmisibil.
Evacuarea gazelor de ardere prin canale în exteriorul clădirii,
complică sistemul de încălzire şi, corespunzător reduce
randamentul lui. Domeniul de utilizare a gazelor de ardere ca agent
termic se reduce doar la sobe, încălzitoare cu gaz şi alte dispozitive
de încălzire locale. Gazele de ardere au capacitate termică şi
densitate mică, se caracterizează printr-un pericol incendiar sporit.
Cea mai largă răspândire în calitate de agent termic pentru
încălzirea clădirilor o au apa, aburul şi aerul, agenţi care se
folosesc în ciclu şi nu poluează mediul ambiant.
Apa, ca agent termic este un lichid practic incompresibil. Se
caracterizează printr-o densitate şi capacitate termică specifică
mare. Aceste proprietăţi permit apei să circule la distanţe destul de
mari şi să transmită o cantitate de căldură considerabilă la un
volum relativ mic de apă încălzit. Utilizarea apei în sistemele de
încălzire în calitate de agent termic, duce la o repartizare mai
uniformă a temperaturii aerului în încăpere, aspect ce poate fi atins
prin modificarea temperaturii apei (reglare calitativă).
Aburul, reprezintă un mediu foarte mobil cu densitate
relativă mică, care condensându-se în corpurile de încălzire, degajă
o căldură latentă. Cantitatea de căldură degajată la condensare,
creează posibilităţi la transportarea căldurii la distanţe mari fără
pierderi esenţiale de energie la mişcarea lui. În sistemele de
încălzire cu abur nu poate fi menţinută uniformitatea temperaturii
aerului în încăpere pe tot parcursul perioadei de încălzire, deoarece
cantitatea de căldură cedată de abur la condensare constituie
110-130 °C, aspect ce nu corespunde cerinţelor de ordin sanitaro-
igienic.
Aerul, ca agent termic, are o capacitate termică relativ mică,
este mobil, uşor se reglează după temperatură şi cantitate
asigurând modificări imediate a temperaturii în încăperi. Nu
prezintă pericol din punct de vedere incendiar, iar temperatura la
transmiterea în încăperi constituie 40 -70 °C.

8
 În prezent sunt frecvent folosite sistemele de încălzire
centrale cu apă şi abur, sisteme centrale şi locale de încălzire cu
aer, precum şi încălzirea cu sobe.
În sistemele de încălzire locale toate elementele constructive
sunt comasate într-o singură instalaţie, unde are loc producerea,
transportarea şi transferul căldurii în încăpere. Exemplu de sistem
local de încălzire, poate servi soba de încălzire. Căldura, obţinută
la arderea combustibilului în generatorul de căldură – focar, se
transmite de către agentul termic (gaze de ardere) în încăperi prin
intermediul corpului de încălzire (pereţii sobei). În sistemele de
încălzire cu apă, apa circulă în sistem, se răceşte în corpul de
încălzire şi este readusă în generatorul de căldură pentru a fi din
nou încălzită.
Sistemele de încălzire centrale sunt destinate pentru
încălzirea a mai multor încăperi din acelaşi punct termic. Agentul
termic se produce în generatorul de căldură amplasat în punctul
termic central, se transportă prin conducte în încăperi separate, şi
în urma transmiterii căldurii aerului prin intermediul corpurilor de
încălzire, se returnează spre punctul termic central. Ca exemplu de
sistem de încălzire central, poate fi menţionat sistemul de încălzire
a unui bloc locativ de la un punct termic central. Se numeşte
sistem de încălzire de sector, când grupul de clădiri se încălzeşte
de la o centrală termică de sector sau cartier, iar agentul termic se
transportă prin conducte.
În dependenţă de agentul termic utilizat, sistemele de
încălzire centrale se împart în: sisteme de încălzire cu apă; sisteme
de încălzire cu abur; sisteme de încălzire cu aer; sisteme de
încălzire combinate.
Apa poate fi readusă în generatorul de căldură folosind
circulaţia naturală sau forţată. În dependenţă de aceasta, sistemele
de încălzire cu apă se împart în:
 sisteme de încălzire cu circulaţie naturală şi sisteme de
încălzire cu circulaţie forţată.
În funcţie de temperatura apei se deosebesc:

9
  sisteme cu temperatură joasă, ta = 70 °C; sisteme cu
temperatură medie, ta = 70-105 °C; sisteme cu temperatură
maximă a apei, ta > 105 °C.
În dependenţă de modul de amplasare a conductelor privind
racordarea corpurilor de încălzire în plan orizontal sau vertical,
sistemele se divizează în:
- sisteme orizontale şi sisteme verticale.
În funcţie de schema de racordare a corpurilor de încălzire la
conducte se deosebesc:
- sisteme de încălzire monotubulare;
- sisteme de încălzire bitubulare
În dependenţă de modul de distribuţie a agentului termic
deosebim:
- sisteme cu distribuţie superioară;
- sisteme cu distribuţie inferioară.
În sistemele de încălzire cu abur, în corpurile de încălzire
aburul cedează căldura condensându-se. Condensatul este evacuat
din corpurile de încălzire şi returnat în generatorul de abur pentru
continuarea ciclului.
În dependenţă de presiunea aburului sistemele de încălzire cu
abur se împart:
- sisteme cu presiune înaltă (Pa mai mare de 70 kPa, ceea ce
corespunde temperaturii de vaporizare egală cu 115-130 °C);
- sisteme cu presiune joasă (Pa mai mică de 70 kPa, ceea ce
corespunde temperaturii de vaporizare egală cu 100-115 °C.
Conductele din sistemele de încălzire cu abur se împart în:
- conducte pentru abur;
- conducte pentru condensat.
În dependenţă de modul de returnare a condensatului la
sursă, sistemele de încălzire cu abur se împart în:
- sisteme închise;
- sisteme deschise .
Sistemele de încălzire cu aer după metoda creării circulaţiei
agentului termic, se împart în:
- sisteme cu circulaţie naturală;
- sisteme cu circulaţie forţată.
10
 Aerul utilizat în sistemele de încălzire, este încălzit în baterii
de încălzire prin intermediul apei fierbinţi, a aburului, a gazelor de
ardere sau a energiei electrice.
În dependenţă de sursa de încălzire a aerului, sistemele de
încălzire cu aer se împart în:
- sisteme cu apă - aer;
- sisteme cu abur - aer;
- sisteme cu gaz-aer;
- sisteme cu energie electrică.
Sistemele de încălzire cu aer pot fi locale (aerul se încălzeşte
în bateria de încălzire, care este amplasată direct în încăpere), şi
centrale (aerul se încălzeşte în bateria de încălzire şi se distribuie
prin canale). Avantajul sistemelor de încălzire cu aer în raport cu
alte tipuri de încălzire, constă în lipsa necesităţii amplasării în
încăpere a corpurilor de încălzire.
Se numeşte sistem de încălzire combinat, sistemul în cadrul
căruia se utilizează doi agenţi termici, sau un agent termic, dar cu
parametrii diferiţi. Ca exemplu: sistemul de încălzire abur-apă.
Sistemul de încălzire se alege cu evidenţa aspectelor tehnico-
economice, sanitaro-igienice şi respectării cerinţelor securităţii la
incendii.
Încălzirea clădirilor de regulă începe în perioada, când
rezerva de căldură în încăpere este insuficientă pentru menţinerea
regimului termic necesar, stabilit de către norme. Această perioadă
poartă denumirea de perioadă de încălzire. Menţinerea regimului
termic în încăperi se realizează respectându-se echivalentul între
cantitatea de căldură primită şi cedată. Pentru clădirile civile, de
obicei, se ţine cont de fluxurile de căldură degajate de instalaţiile
de încălzire, de personal, precum şi alte surse managere.

1.1.2. Clasificarea şi construcţia sobelor

Încălzirea cu sobe face parte din sistemele de încălzire
locală în care producerea, transportul şi transferul căldurii are loc
în una şi aceeaşi încăpere. Căldura se produce în urma arderii
combustibilului în focar. Gazele de ardere încălzesc suprafeţele
11
interioare ale canalelor, iar căldura este transferată prin intermediul
pereţilor canalelor aerului din încăpere. Gazele răcite sunt evacuate
prin coşul de fum în atmosferă.
Arderea combustibilului în sobe are loc periodic, de aceea
căldura în timp şi spaţiu se propagă neuniform şi se formează un
regim termic nestaţionar. Transferul maximal de căldură coincide
cu sfârşitul arderii combustibilului, atunci când temperatura sobei
atinge valori maximale.
Încălzirea cu sobe este răspândită în special, în clădirile vechi
până la două nivele, şi mai ales în localităţile rurale unde lipseşte
încălzirea centrală. În clădirile noi, încălzirea cu sobe este limitată.
Folosirea încălzirii cu sobe se datorează avantajelor de care
dispune: costul mic al instalaţiei în comparaţie cu alte tipuri de
instalaţii; consumul minim de metal (numai pentru grătar, uşi,
cahlă etc.); simplă în construcţie şi comodă în exploatare;
independenţa încălzirii diferitor încăperi.
În acelaşi timp, încălzirea cu sobe este limitată de normele în
vigoare, impuse de unele dezavantaje: nivel scăzut de confort
termic în comparaţie cu sistemul de încălzire cu apă; dificultăţi în
timpul exploatării (încăperi pentru combustibil, deservirea sobei,
murdărirea încăperii etc.); pericol incendiar sporit; pericol de
asfixiere cu monoxid de carbon; pierderi de suprafaţă din
încăpere.
Conform cerinţelor securităţii la incendii, sobele sunt
amplasate lângă pereţii intermediari utilizaţi pentru amplasarea
coşului de fum. În acest caz, partea inferioară a încăperii este
scăldată de aerul rece. Sobele pot fi amplasate şi lângă pereţii
exteriori, însă în acest caz coşul de fum trebuie izolat termic. Nu se
admite evacuarea gazelor de ardere prin canalele de ventilare.
Prin urmare, canalele de evacuare a gazelor de ardere şi ventilare
trebuie amplasate separat.
Sobele trebuie amplasate în clădiri astfel, încât o sobă să
încălzească nu mai mult de trei încăperi la unul şi acelaşi nivel. În
clădirile cu coridoare, sobele trebuie amplasate astfel, încât
deservirea lor să fie efectuată din coridor sau alte încăperi
auxiliare, amenajate cu sisteme de ventilare şi geamuri cu
12
oberlihturi. În clădirile cu două nivele, pot fi folosite sobe în două
nivele cu focare diferite, precum şi cu un focar unic la nivelul
inferior.
Interpretarea constructivă a sobelor este foarte diversă.
Asupra construcţiei influenţează tipul combustibilului şi
tehnologia zidăriei sobei. Sobele sunt calculate pentru diferite
periodicităţi de încălzire. Periodicitatea de încălzire a sobei
depinde de capacitatea ei termică, adică de cantitatea de căldură
acumulată în masivul sobei în timpul încălzirii şi transferată
aerului din încăpere până la începerea încălzirii următoare. Se
obişnuieşte, ca următoarea încălzire a sobei să înceapă atunci, când
temperatura medie a suprafeţei ei exterioare va scădea cu 10 °C
mai jos decât temperatura aerului din încăpere.
Sobele de încălzire se clasifică după următoarele criterii:
 după capacitatea termică: sobe cu capacitate termică şi
volumul activ mai mare de 0,2 m3, cu grosimea pereţilor exteriori
în zona focarului de cel puţin 6 cm, iar în celelalte locuri de cel
puţin 4 cm, şi sobe fără capacitate termică, cu volumul activ mai
mic de 0,2 m3;
 în funcţie de grosimea pereţilor: sobe cu pereţi groşi,
grosimea tuturor pereţilor constituie 12 cm; sobe cu pereţi subţiri
(grosimea pereţilor în focar constituie 12 cm, iar pentru ceilalţi
pereţi până la 7cm);
 după destinaţie: sobe de încălzire; sobe combinate;
 după schema de mişcare a gazelor de ardere în interiorul
sobelor: cu mişcarea consecutivă a gazelor de ardere (cu unu, două
şi trei canale); cu mişcarea gazelor prin canale racordate în paralel
(cu fântâni); cu mişcarea liberă a gazelor (fără canale);
 în dependenţă de forma în plan orizontal: sobe pătrate;
dreptunghiulare; sobe rotunde; sobe de colţ/triunghiulare;
 după numărul de nivele: cu un singur nivel; cu două nivele,
cu amplasarea unei sobe deasupra alteia, fiecare având focarul său
aparte sau cu amplasarea masivităţii sobelor în două nivele cu un
singur focar amplasat la nivelul inferior;

13
  în dependenţă de materialul din care sunt confecţionate:
sobe din cărămidă, din plăci de saman, tencuite; sobe din cărămidă
cu teracotă; sobe din beton rezistent la temperaturi înalte; sobe din
cărămidă în cămăşi metalice; sobe din tablă de oţel, cu căptuşeală
din cărămidă refractară; sobe din fontă fără căptuşeală;
 în dependenţă de modul de evacuare a gazelor de ardere:
cu evacuarea gazelor prin canale amenajate în pereţi; cu evacuarea
gazelor prin coşuri de fum anexate de sobă; cu evacuarea gazelor
prin coşuri de fum aparte;
 după durata de răcire deosebim: sobe cu durata de răcire
până la 12 ore; sobe cu durata de răcire până la 8 ore; sobe cu
durata de răcire până la 3-4 ore;
După genul combustibilului utilizat:
 sobe cu combustibil solid;
 sobe cu combustibil gazos sau lichid;
După temperatura de încălzire a pereţilor:
- sobe cu încălzire moderată (temperatura maximă în
unele puncte la suprafaţă constituie până la 90 °C);
- sobe cu încălzire ridicată (temperatura maximă în
unele puncte la suprafaţă atinge 120 °C);
- sobe cu încălzire foarte ridicată (temperatura
suprafeţei sobei este mai mare de 120 °C).
Sobele de încălzire cu capacitate termică se execută din
cărămidă la locul de construcţie şi se amplasează pe postamente
speciale. Pentru căptuşirea interioară a focarului se utilizează
cărămida refractară. Funcţie de combustibil, se utilizează gazele
naturale, cărbunele, lemnul. Sobele care funcţionează pe baza
combustibilului solid sunt dotate cu elemente speciale: canal
pentru combustibil, regulator de ardere primar şi dispozitiv de
curăţare de zgură şi cenuşă. Cel mai eficient gen de combustibil
utilizat pentru acest fel de sobe este gazul natural, care se arde în
instalaţii speciale (arzătoare), realizate în condiţii de uzină. Sobele
de acest gen au dimensiuni şi greutate mică, ele pot fi transportate
sub formă asamblată sau elemente (blocuri) aparte. De regulă, ele
sunt utilizate pentru încălzirea încăperilor din cadrul clădirilor

14
locative şi a celor publice. Avantajul acestor sobe se explică prin:
simplitate în construcţie; încălzire bună a părţii inferioare a sobei.
Dezavantajul însă se manifestă prin încălzirea neuniformă a
pereţilor pe perimetru din cauza temperaturii diferite a gazelor în
canal.
Sobele fără capacitate termică (fig.2.1) sunt diverse după
construcţia lor. În general ele sunt fabricate din coli de oţel sau
sunt turnate din fontă. Sobele metalice reprezintă o cutie executată
din foi de oţel pe picioruşe compartimentată orizontal în două
secţiuni. În partea superioară se prevede uşa focarului şi unele
racorduri din oţel pentru focar, iar în partea inferioară – cenuşarul,
dotat cu o uşă de purjare. Sobele de acest gen nu au masiv de
acumulare a căldurii, de aceea ele se răcesc foarte repede, imediat
după finalizarea procesului de ardere. Evacuarea gazelor de ardere
în atmosferă se efectuează prin intermediul mânecarelor metalice.
În funcţie de genul combustibilului poate fi folosit cărbunele,
lemnul. Pentru a le da sobelor o masivitate mai mare, după
necesitate unele din ele se căptuşesc cu cărămidă refractară. Ele se
fabrică în condiţii de uzină, precum şi se asamblează din elemente
prefabricate direct pe terenul de construcţie. De regulă aceste sobe
se folosesc în încăperile, unde oamenii se află perioade scurte de
timp (în construcţii temporare).

15
 Fig. 2.1. Schema sobei de încălzire fără capacitate termică:
1 – reglatorul de aer primar; 2 – focarul; 3 – uşa focarului;
4 – grătarul metalic; 5 – corpul sobei; 6 – racordul de evacuare;
7 – cenuşarul; 8 – picioruşele.
La construirea sobelor cu capacitate termică se impune
respectarea următoarelor reguli generale de securitate la incendii:
 aria suprafeţelor, care cedează căldura trebuie să
corespundă ariei suprafeţelor care preiau căldura;
 viteza gazelor de ardere în canale trebuie să fie limitată,
pentru ca pierderile de sarcină în urma mişcării gazelor să
corespundă tirajului;
 volumul sobei trebuie să fie suficient pentru menţinerea
regimului termic necesar în încăpere în perioada stabilită.
Focarul sobei, ca element de bază reprezintă spaţiul, unde
are loc procesul de ardere a combustibilului şi evacuarea gazelor
de ardere. În acelaşi timp are loc acumularea parţială a căldurii şi
transferul de căldură prin pereţii focarului în încăpere. Focarele
trebuie să satisfacă următoarele cerinţe de bază: să asigure
obţinerea cantităţii necesare de căldură calculate; să asigure
condiţii favorabile pentru arderea completă a combustibilului (cu
randamentul 90 %); să asigure reglarea intensităţii procesului de
ardere; să fie compacte în construcţie şi comode în exploatare; să
asigure securitatea la incendii. Focarele cu o putere termică mai
mare de 3000 W se căptuşesc în interior cu cărămidă refractară.
Constructiv, focarul, trebuie să aibă înălţimea necesară pentru
asigurarea arderii substanţelor volatile din combustibil.
Gazele de ardere sub acţiunea tirajului pătrund din focar în
canalele sobei. Canalele sobei reprezintă un sistem de comunicaţii,
suprafeţele interioare ale cărora preiau căldura. Canalele trebuie
concepute astfel, încât gazele de ardere, scăldând suprafeţele

16
interioare ale lor, să reducă temperatura până la 110-130 °C, dar nu
mai joasă decât temperatura punctului de rouă.
Canalele de evacuare: Construind sobe cu mişcarea
consecutivă a gazelor de ardere în canale, numărul de canale
trebuie limitat pentru a evita încălzirea neuniformă a sobei, apariţia
fisurilor în zidărie şi a depunerilor de funingine în diverse locuri.
Canalele consecutive se execută vertical şi nu orizontal, pentru a
nu reduce randamentul sobei.
Sobele cu canale unite în paralel au un singur canal
ascendent şi câteva descendente. În afară de aceasta, pentru a
asigura o încălzire uniformă a sobei, canalele descendente se unesc
prin schema inelară. Avantajele sobei cu canale paralele sunt:
micşorarea pierderilor de sarcină în canale; majorarea masivului de
acumulare termică. Dezavantajul acestor sobe constă în
supraîncălzirea părţilor superioare, aspect ce prezintă pericol sporit
incendiar. Pentru evitarea acestor inadvertenţe, sobele se execută
cu încălzirea masivului de sub focar. În acest caz, gazele de ardere
sunt direcţionate prin canalul executat sub focar, şi numai după
aceasta gazele de ardere cu o temperatură mai joasă pătrund în
canalul ascendent.
În sobele fără canale gazele de ardere din focar se ridică în
formă de get în partea superioară a sobei, cedează o parte din
căldură, şi corespunzător încep să se mişte în jos de-a lungul
pereţilor sobei, fiind evacuate prin partea de jos.
Coşul de fum: Pentru fiecare sobă trebuie prevăzut un coş de
fum separat. Dimensiunile secţiunii transversale a coşului de fum
depind de sarcina termică a sobei şi sunt calculate reieşind din
viteza mişcării gazelor prin coşul de fum (1,5-2 m/s). În realitate
pot fi adoptate următoarele dimensiuni ale canalelor şi coşurilor de
fum:
- pentru sobele cu puterea termică până la 3,5 kW - 0,14 x 0,14 m;
- pentru sobele cu puterea termică de 3,5-5,2 kW - 0,14 x 0,2 m;
- pentru sobele cu puterea termică de 5,2 – 7 kW - 0,14 x 0,27 m.
Coşul de fum trebuie să fie realizat vertical, deşi se admite o
deplasare de la verticală până la 1 m (sub un unghi de 30o). Coşul
de fum se execută din cărămidă cu mortar din argilă, grosimea
17
pereţilor fiind de 0,12 m, sau din beton rezistent la temperaturi
înalte cu grosimea pereţilor mai mare de 0,06 m. Înălţimea coşului
de fum (inclusiv şi înălţimea sobei de la nivelul grătarului) trebuie
să fie mai mare de 5 m pentru asigurarea unui tiraj suficient.
Capătul de sus al coşului de fum trebuie să fie prevăzut mai sus de
coama casei.

1.1.3. Pericolul de incendii la încălzirea cu sobe

Pericolul incendiar la încălzirea cu sobe, constă în prezenţa
temperaturilor înalte pe suprafaţa elementelor constructive ale
sobei (pereţi, racorduri, ţevi), care pot servi ca surse de aprindere
a construcţiilor executate din materiale combustibile. În funcţie de
genul combustibilului, de regimul termic al focarului, temperatura
la suprafaţa sobelor fără capacitate termică poate atinge valori mai
mari de 600 oC.
În focarul sobelor cu capacitate termică, temperatura poate
atinge valoarea de 1000 oC şi mai mult, iar în canalul de evacuare a
gazelor de ardere în zona tavanului între nivele – 500 oC. Gradul
de încălzire a suprafeţei sobei, precum şi a canalului de evacuare a
gazelor de ardere depinde în mare măsură de grosimea peretelui,
de durata procesului de ardere, de genul şi cantitatea
combustibilului supus arderii.
Elementele sobei încălzite până la temperaturi înalte, pot
servi ca surse de aprindere a materialelor ce se găsesc în încăpere,
precum şi a elementelor de îngrădire, cu condiţia că aceste
elemente se limitează cu suprafeţele sobei, sau cu canalele de
evacuare a gazelor de ardere.
Incendiul poate izbucni şi în rezultatul acţiunii directe a
flăcării, a gazelor de ardere şi a scânteilor asupra materialelor
combustibile şi a elementelor constructive prin fisuri, neetanşeităţi
în construcţia sobei şi a canalelor de evacuare a gazelor de ardere,
sau prin orificiile prevăzute în construcţia focarului.
Cauzele posibile de apariţie a fisurilor în construcţia sobelor
sunt: alegerea incorectă a materialului de construcţie pentru sobe şi
18
canalul de evacuare a gazelor de ardere; aşezarea neuniformă a
clădirii, corespunzător a sobei după finisarea lucrărilor de
construcţie; zidăria necalitativă. Cauze de izbucnire a incendiului
pot fi de asemenea: nerespectarea distanţelor minime între
suprafeţele executate din materiale combustibile; exploatarea
sobelor şi a canalelor de evacuare a gazelor de ardere defectate;
nerespectarea regulilor de securitate la incendii privind
exploatarea sobelor.
Pericol incendiar de asemenea prezintă şi sobele montate în
încăperile fără evidenţa pierderilor de căldură. Transferul de
căldură de la sobe la un regim normal de exploatare trebuie să fie
egal cu pierderile de căldură din încăperile deservite. Dacă
transferul de căldură mediu va fi mai mic decât pierderile de
căldură, atunci în încăperea dată temperatura aerului va fi mai
mică decât cea necesară. În acest caz majorarea coeficientului de
transfer termic a sobei poate fi atins numai prin încălcarea
regimului termic al sobei, ceea ce poate duce la majorarea
temperaturii suprafeţelor de transfer şi corespunzător la crearea
unor situaţii neprevăzute.

1.1.4. Cerinţe de securitate la incendii faţă

de încălzirea cu sobe
Încălzirea cu sobe în baza combustibilului solid de regulă se
admite pentru clădirile şi construcţiile din cadrul localităţilor
rurale, unde lipseşte sistemul de alimentării cu căldură centralizat.
Pentru încălzirea clădirilor se utilizează sobe, elementele
constructive ale cărora sunt omologate în laboratoare, dispun de
caracteristica termotehnică necesară şi corespunzător sunt testate
în procesul de exploatare.
Pentru încălzire se folosesc de asemenea sobe fabricate în
condiţii de uzină din construcţii uşoare, destinate pentru arderea
carburanţilor de calitate superioară. Transferul termic mediu a
sobelor recomandate trebuie să fie egal cu pierderile de căldură de
calcul a încăperilor supuse încălzirii. Pentru încălzirea cu sobe în

19
funcţie de destinaţia clădirilor/construcţiilor se prevăd următoarele
genuri de sobe:
 pentru instituţii educative (creşe şi grădiniţe de copii) –
sobe cu capacitate termică medie (temperatura în unele puncte a
suprafeţei exterioare nu depăşeşte valoarea de 90 oC);
 pentru unităţi de învăţământ şi blocuri locative – sobe cu
capacitate termică medie şi mare (temperatura în unele puncte a
suprafeţei exterioare variază de la 90 până la 120 oC);
 pentru încăperi cu regim temporar de aflare a
personalului (ateliere, încăperi de serviciu, oficii etc.) – sobe fără
sau cu capacitate termică medie.
Conform cerinţelor securităţii la incendii se permite
construcţia sobelor având temperatura la suprafaţă mai mare de
120 oC, cu condiţia instalării a unei îngrădiri de protecţie.
În creşe, grădiniţe de copii, oficii, ateliere, cluburi, precum şi
în zonele seismice, sobele cu pereţii groşi trebuie să fie incluse în
mod obligatoriu într-un tub de protecţie realizat dintr-o coală de
tablă din oţel.
În clădirile cu două nivele se admite utilizarea sobelor din
cărămidă cu pereţi groşi, cu condiţia că fiecare sobă îşi are focarul
şi canalul său de evacuare. Pentru repartizarea uniformă a
sarcinilor apărute în construcţia sobei, în partea inferioară se
prevede o placă din beton armat cu goluri lăsate pentru canalul de
evacuare a gazelor de ardere.
În clădirile de tip coridor indiferent de destinaţie, sobele se
amplasează astfel, încât uşile focarelor şi armăturile de închidere
să fie prevăzute din faţă. În clădirile unităţilor de învăţământ cu
dormitoare, instituţii educative (creşe, grădiniţe de copii), instituţii
de sănătate, cluburi, case de odihnă şi hoteluri care nu au
coridoare, sobele iniţial se instalează astfel, încât să fie deservite
din încăperi auxiliare (din culoare).
Sobele cu o greutate mai mare de 750 kg se prevăd pe
postamente aparte (care nu au nimic comun cu fundaţia casei), iar
sobele cu greutatea până la 750 kg pot fi prevăzute direct pe
pardoseală. La amplasarea sobelor direct pe pardoseală se verifică

20
preliminar gradul de RF a materialului de construcţie. Construcţia
pardoselii în locul amplasării sobei se protejează de aprindere, prin
aplicarea izolaţiei termice din două straturi din fibre înglobate în
liant argilos, deasupra căreia se aplică o coală din tablă de oţel
(fig.3.1).

Fig. 3.1. Schema de amplasare a sobei pe postament din material

combustibil: 1 – buzunarul de curăţare; 2 – soba de încălzire;
3 – îngrădirea de protecţie; 4 – racordul; 5 – armăturile;
6, 7 – izolaţia termică.

Pentru sobele executate în cămăşi metalice, sub picioruşe pe

suprafaţa pardoselilor executate din materiale combustibile, se
aplică izolaţie termică din foaie de azbest, cu grosimea de 10 mm,
deasupra căreia se prevede o coală din tablă de oţel.
21
 Distanţa minimă de la suprafaţa pardoselii până la nivelul
inferior al grătarului sobei trebuie să fie de cel puţin 0,14 m, iar
distanţa minimă până la coturile/mânecarele canalelor de evacuare
a gazelor de ardere - 0,21 m. La amplasarea sobelor de încălzire în
încăperi, trebuie să se respecte regulile securităţii la incendii, care
constă în utilizarea pereţilor despărţitori, protecţia suprafeţelor
construcţiilor cu materiale termoizolante, respectarea distanţelor
recomandate între sobe, canale de evacuare a gazelor de ardere şi
elementele constructive ale clădirilor executate din materiale
combustibile. În locurile de atingere ale construcţiei cu elementele
încălzite ale sobei se prevăd îngrădiri de protecţie verticale şi
orizontale (cele verticale în locurile atingerii a suprafeţei sobei cu
pereţi şi despărţituri, iar cele orizontale – în locurile intersecţiei
tavanului cu canalele de evacuare a gazelor de ardere). Pentru
pereţii şi despărţiturile executate din lemn, îngrădirea de protecţie
verticală se execută pe toată înălţimea sobei sau a coşului de fum
în limita încăperii (fig. 4.1). Nu se admite legarea îngrădirilor de
protecţie cu zidăria sobei sau a ţevii de evacuare a gazelor de
ardere.

22
 Fig. 4.1. Schema instalării îngrădirii de protecţie verticală:
1 – soba de încălzire; 2 – îngrădirea de protecţie verticală;
3 – peretele din material combustibil.

Construcţia îngrădirii de protecţie orizontale reprezintă o

procedură de îngroşare a pereţilor canalelor de evacuare a gazelor
de ardere în locul intersectării tavanului/planşeului. Nu se permite
fixarea protecţiei orizontale de grinzi. Înălţimea protecţiei trebuie
să depăşească grosimea tavanului/planşeului minimum cu 70 mm.
Pardoseala în locul dat se execută din materiale incombustibile.
Tavanul şi pardoseala încăperii se execută de regulă până la nivelul
îngrădirilor de protecţie.
Suprafeţele încălzite ale sobelor, canalelor de evacuare a
gazelor de ardere şi flacăra apărută prin golurile focarului emană
energie radiantă, aspect ce poate duce la aprinderea materialelor şi
construcţiilor aflate în imediata apropiere. De aceea pentru
prevenirea izbucnirii incendiului se prevăd spaţii de protecţie
prevăzute între suprafeţele elementelor sobei şi a construcţiilor
executate din materiale combustibile. Pentru sobele cu grosimea
pereţilor până la 70 mm inclusiv, se prevăd spaţii de protecţie din
toate părţile. Pentru cele cu grosimea de perete de 120 mm, această
măsură tehnică se reduce numai pentru părţile laterale. Deasupra
lor se recomandă a trata pereţii cu cărămidă sau alte materiale
incombustibile, lăsând în partea superioară şi inferioară goluri
speciale, acoperite cu grătare metalice. Conform cerinţelor de
securitate la incendii, pereţii şi despărţiturile în spaţii trebuie să fie
protejaţi cu materiale incombustibile. La realizarea constructivă a
îngrădirilor de protecţie antiincendiare se recomandă respectarea
următoarelor distanţe de protecţie:
- pentru sobele cu funcţionare periodică – 250 mm de la
suprafaţa sobei până la tavanul protejat;
- pentru sobele cu funcţionare de durată – 700 mm.
În cazul tavanului/planşeului neprotejat de aprindere,
distanţele trebuie prevăzute nu mai mici de 350 mm şi,
23
corespunzător 1000 mm. Protecţia în toate cazurile trebuie să fie
executată din materiale necombustibile.
Pentru construcţiile executate din materiale combustibile,
mărimea spaţiului de protecţie pentru sobe şi canalul de evacuare a
gazelor de ardere se adoptă 510 mm până la construcţiile
menţionate, şi corespunzător 380 mm pentru construcţiile
executate din materiale combustibile cu strat termoizolant, care
asigură limita de RF a construcţiei 0,75 ore şi mai mult.
Zidăria sobelor şi a canalelor de evacuare a gazelor de ardere
trebuie să fie executată din cărămidă argiloasă sau din blocuri din
beton rezistent la temperaturi înalte (se cercetează cazul utilizării
canalelor de evacuare din ţevi de inox). Pentru evacuarea gazelor
de ardere, fiecare sobă trebuie să dispună de canalul său de
evacuare. Se admite racordarea la unul şi acelaşi canal a două sobe
amplasate la acelaşi nivel şi în aceeaşi încăpere a clădirii de locuit,
cu condiţia construcţiei unui perete despărţitor cu grosimea
0,12 m, iar înălţimea de cel puţin 1 m de la locul de racordare a
ţevilor.
Pentru racordarea sobelor la coşul de fum se permite
utilizarea racordurilor/mânecarilor cu lungimi nu mai mari
de 0,4 m. Distanţa de la suprafaţa racordului până la tavanul
executat din materiale combustibile trebuie să fie de cel puţin
0,5 m, iar în celelalte cazuri de cel puţin 0,4 m.
În cadrul verificării încălzirii cu sobe corespunderii cerinţelor
securităţii la incendii, este necesar de a se familiariza cu
caracteristica termotehnică a clădirii şi a stabili posibilitatea
utilizării acestui gen de încălzire. În cazul când se permite
utilizarea încălzirii cu sobe, este necesar de a clarifica deciziile
privind asigurarea respectării cerinţelor de securitate la incendii
atât în procesul instalării, cât şi în perioada exploatării sobelor.
Deciziile tehnico-organizatorice privind asigurarea cerinţelor la
incendii sunt reflectate în normele de construcţii în vigoare.
În cadrul verificării sobelor existente la început este necesar
de a se familiariza: cu ordinea reparării şi deservirii profilactice a
sobelor; cu ordinea curăţării a canalelor de evacuare de funingine;
de a se convinge prezenţa instrucţiunilor privind exploatarea
24
încălzirii cu sobe în clădirile, construcţiile industriale sau cele
publice etc. Elementele sobelor supuse verificării, sunt prezentate
în anexa 1.
Către cerinţele de securitate la incendii privind construcţia
sobelor fără capacitate termică se raportă măsurile de respectare a
distanţelor de protecţie între sobe, ţevi de evacuare, coş de fum,
alte construcţii executate din materiale combustibile.
La instalarea sobelor pe pardoseală din lemn, postamentul
trebuie să fie executat din trei rânduri de cărămidă cu mortar din
argilă pe o coală din azbest sau fibre înglobate în argilă. Această
construcţie va servi drept izolaţie termică.
În lipsa izolaţiei termice, postamentul se execută din patru
rânduri de cărămidă. Sobele fără capacitate termică pot fi instalate
pe pardoseală având picioruşe cu înălţimea nu mai mică de 10 cm.
În cazul dat pe suprafaţa pardoselii se prevede o coală de tablă din
oţel amplasată pe două straturi din fibre înglobate cu argilă, sau pe
o coală din azbest cu grosimea de 10 mm. La amplasarea sobelor
în încăperile cu construcţii din materiale combustibile, distanţa
până la pereţi, tavan şi despărţituri trebuie să fie de cel puţin 1 m.
Pentru construcţiile protejate de aprindere, această distanţă poate fi
redusă până la 0,7 m.
Ţevile de racordare destinate pentru evacuarea gazelor de
ardere trebuie să fie racordate între ele, astfel încât să nu producă
scurgeri de gaze (ţeavă în ţeavă după direcţia de curgere a
produselor de ardere, cu intrare de minim 0,5 din diametrul ţevii).
Locul de racordare a ţevilor metalice cu canalul de evacuare
trebuie să fie etanşat şi uns cu mortar din argilă. Ţeava metalică
trebuie să intre în zidăria canalului de evacuare a gazelor de ardere
nu mai puţin de 10 cm. În lipsa canalelor de evacuare a gazelor de
ardere sau ţevilor, scoaterea ţevilor metalice de la sobele fără
capacitate termică se efectuează direct peste geam. În acest caz
este necesar de a prevedea o coală de tablă din oţel sau alt material
termoizolant având dimensiuni nu mai mici de trei diametre a ţevii.
Capătul ţevii de evacuare se scoate în afara peretelui clădirii la
distanţa nu mai mică de 0,7 m. Pe ţeava de evacuare se prevede o

25
căciulă de protecţie pentru a exclude formarea scânteilor, şi
corespunzător protecţia de precipitaţiile atmosferice.
La intersecţia ţevilor de evacuare cu construcţii executate din
materiale combustibile (pereţi, despărţituri etc.) trebuie de
prevăzut o îngrădire de protecţie din cărămidă cu grosimea
de 25 cm şi o izolaţie termică privind protecţia construcţiei de
aprindere. În lipsa izolaţiei termice dimensiunile îngrădirii de
protecţie va constitui nu mai puţin de 38 cm. Ţevile amplasate în
încăperi lângă pereţi şi/sau tavane executate din materiale
combustibile, se instalează la o distanţă de cel puţin 0,7 m, iar în
prezenţa protecţiei împotriva aprinderii la o distanţă de cel
puţin 0,5 m.

1.1.5. Caracteristica şi pericolul de incendii al sobelor

şi aparatelor de încălzire cu gaze
În calitate de combustibil gazos pentru necesităţi casnice şi
tehnologice se folosesc gazele naturale extrase din zăcămintele de
gaze, precum şi gazele petroliere lichefiate obţinute în urma
prelucrării gazelor de ţiţei sau naturale la rafinării.
Pentru încălzirea încăperilor se folosesc aparate de încălzire
cu gaze cu transferul de căldură prin convecţie şi radiaţie, precum
şi aparate, în care în calitate de agent termic se foloseşte apa. Către
aceste aparate se raportă sobele de gaze cu capacitate termică,
aparatele de gaze cu capacitate termică mică (cămine, încălzitoare
de aer, emiţătoare infraroşii), precum şi aparate de gaze de uz
casnic cu contur de apă.
O aplicare largă pentru încălzirea încăperilor au primit sobele
de încălzire de tip AKX (fig. 5.1). Sobele se construiesc din
cărămidă roşie, iar pereţii în zona focarului se execută din
cărămidă refractară. În interiorul sobelor succesiv se prevăd trei
rânduri de cărămidă amplasate pe muchie, măsură ce majorează
suprafaţa de recepţie a căldurii. Deasupra sobei se prevede un rând
de cărămidă, destinat pentru direcţionarea gazelor de ardere spre
părţile laterale ale sobei. În partea inferioară a focarului la nivelul
cenuşarului este întărit arzătorul de gaze de bază cu un debit
26
maxim de 1,2-1,6 m3/h. Aerul primar necesar arderii complete este
aspirat prin orificiile de reglare şi parţial de către arzător. Instalaţia
de ardere a sobei este dotată cu un sistem automat de securitate
privind controlul procesului de ardere şi sistarea gazelor în caz de
stingere a făcliei arzătorului de veghe, sau în cazul neasigurării
valorii minime a depresiunii în focarul sobei.

Fig. 5.1. Schema sobei de încălzire de tip AKH:

1 – obturatorul de flacără; 2 – cahla; 3 – direcţia şi căile de
mişcare a gazelor; 4 – 5 – colectoarele; 6 – umplutură din
cărămidă cu fante între ele; 7 – focarul; 8 – arzătorul.

Majoritatea sobelor staţionare pot fi transferate de la

combustibil solid la combustibil gazos numai în baza proiectelor
elaborate conform „Regulilor de Securitate în Ramura de
Gazificare” cu condiţia respectării cerinţelor de securitate la
incendii. Astfel conform acestor cerinţe, în zidăria sobelor
transferate nu se permite prezenţa fisurilor, înfundările focarului, a
canalelelor de evacuare, alte aspecte tehnice.
Numărul de coturi în sobele de încălzire nu trebuie să fie mai
mare de trei, iar canalele de evacuare a gazelor de ardere trebuie să
fie dotate în mod obligatoriu cu buzunar de curăţare. Fiecare sobă
27
trebuie să dispună de coş de fum separat, focar etanş şi uşă sub
focar (reglator de aer primar).
Aparatele de încălzire cu gaze (încălzitoare de aer şi cămine)
sunt utilizate pentru încălzirea periodică a încăperilor locative, iar
emiţătoarele infraroşii pentru uscarea încăperilor, încălzirea
complexelor de sere şi altor încăperi ale construcţiilor
agroindustriale.
Aparatele de încălzire cu gaze de uz casnic cu contur de apă
servesc în calitate de generator de căldură pentru sistemele de
încălzire de apartament. De regulă, ele constau din următoarele
noduri: generatorul de căldură, cămaşa de protecţie, focarul cu
arzătorul de bază şi de veghe, automatica de securitate. Gazele de
ardere sunt evacuate organizat în coşul de fum prevăzut în peretele
portant, sau într-o construcţie anexă.
Pericolul incendiar al încălzirii cu gaze se manifestă prin
formarea amestecurilor explozive (gaz-aer), şi prezenţa
temperaturilor înalte pe suprafaţa elementelor sobelor şi a
aparatelor. Amestecurile explozive la scurgerile de gaze pot să se
formeze în spaţiile sobelor şi aparatelor, precum şi în încăperile
unde lipseşte, sau nu funcţionează sistemul de ventilare.
Cauză de izbucnire a incendiilor poate servi şi atingerea
materialelor combustibile sau a elementelor de construcţie a
clădirilor de către suprafeţele încălzite ale sobelor, aparatelor,
ţevilor de racordare şi canalelor de evacuare a gazelor de ardere,
precum şi în alte situaţii.

1.1.6. Cerinţe de securitate la incendii faţă

de încălzirea cu gaze
Instalarea aparatelor şi a sobelor cu gaze utilizate pentru
încălzire sau alte necesităţi, nu se permite în cofetăriile instituţiilor
teatral culturale, de alimentaţie publică, în instituţiile amplasate în
blocurile locative, în creşe şi grădiniţe de copii, cămine (indiferent
de numărul de nivele). Este categoric interzisă utilizarea încălzirii
cu gaze în încăperile care se raportă la categoriile de pericol A, Б,
B, în încăperile depozitelor, în subsoluri, garaje cu un număr mai
28
mare de 50 unităţi de transport, în încăperile destinate pentru
creşterea animalelor acoperite cu paie, stuf, sau fiind executate din
construcţii metalice uşoare, cu utilizarea izolaţiei termice din
materiale combustibile pentru pereţi şi acoperişuri, precum şi în
subsoluri şi demisoluri. Pentru încălzirea încăperilor este necesar
de a utiliza aparate de încălzire cu gaze în conformitate cu
cerinţele standardelor şi a condiţiilor tehnice în vigoare, aprobate
în ordinea stabilită.
Aparatele de încălzire (instantanee, volumice, cazane)
trebuie amplasate în încăperi nelocative (bucătării, culuare, alte
spaţii speciale) lângă pereţi executaţi din materiale incombustibile
la distanţa de cel puţin 15 cm de la aceştia. Se permite amplasarea
aparatelor lângă pereţii din materiale combustibile cu condiţia că la
suprafaţa pereţilor se prevede o izolaţie termică pe o foaie din
azbest cu grosimea de 3 mm, suprafaţa căreia să depăşească
dimensiunile aparatului pe verticală şi orizontală cu 10 cm.
La amplasarea încălzitorului de apă pe pardoseala realizată
din materiale combustibile, este necesar de a prevedea o izolaţie
termică din coală de oţel pe o foaie din azbest cu grosimea
de 3 mm, sau din alt material necombustibil.
Sobele de încălzire cu gaze şi cele combinate trebuie
amplasate astfel, încât focarul să fie prevăzut din partea culuarului
sau altă încăpere/construcţie nelocativă.
Aerotermele cu gaze utilizate pentru încălzire, trebuie să fie
executate în condiţii de uzină şi să fie dotate cu un racord special
prevăzut pentru evacuarea gazelor de ardere. Ele pot fi amplasate
pe pereţii realizaţi din materiale necombustibile la distanţa nu mai
puţin de 2 cm de la perete, sau direct pe pardoseală. Ca excepţie,
se permite amplasarea aerotermelor pe pereţi executaţi din
materiale combustibile, cu condiţia majorării distanţei de la perete
(dar nu mai mică de 8 cm), şi izolării suprafeţei pereţilor cu coală
din oţel pe o foaie din azbest cu grosimea de 3 mm. Stratul
termoizolant trebuie să depăşească cu 10 cm dimensiunile
aparatului în toate părţile. La amplasarea aerotermei pe peretele
executat din plăci de teracotă, nu este necesară aplicarea izolaţiei.
În cazul amplasării aparatului pe pardoseală lângă pereţi executaţi
29
din materiale necombustibile, distanţa de la perete până la aparat
se recomandă nu mai puţin de 15 cm. Distanţa de la aerotermă
până la obiectele de uz, mobilă etc. trebuie să fie de cel puţin 0,75
m.
Emiţătoarele infraroşii, destinate pentru încălzirea încăperilor
în lipsa personalului de deservire, trebuie să fie dotate cu un sistem
de automatică de securitate, ce ar asigura sistarea gazelor în cazul
deconectării arzătorului de bază. Distanţa de la arzătorul cu emisii
infraroşii până la elementele de construcţii executate din materiale
combustibile (pereţi, despărţituri, tocurile geamurilor şi uşilor
etc.) se determină în dependenţă de regimul termic ale suprafeţei
radiante. Astfel, se adoptă următoarele distanţe: cel puţin 0,5 m la
temperatura suprafeţei radiante până la 900 oC, şi nu mai puţin de
1,25 m la temperatura suprafeţei radiante mai mare de 900 oC.
Tavanul şi construcţiile realizate din materiale combustibile ce se
află deasupra arzătorului trebuie protejate cu materiale
incombustibile.
Pentru evacuarea gazelor de ardere de la aparatele şi sobele
de încălzire cu gaze se prevede un canal de evacuare separat pentru
fiecare sobă sau aparat. În clădirile existente se permite racordarea
la unul şi acelaşi canal de evacuare a două aparate de încălzire sau
sobe cu gaze, amplasate la aceleaşi sau nivele diferite, cu condiţia
că intrările în canal a ţevilor de racordare să fie prevăzute la nivele
diferite (h ≥ 75 cm) sau construcţia în interiorul canalului a unui
perete despărţitor având aceeaşi înălţime.
Distanţa de la ţeava de racordare până la tavan sau pereţii
executaţi din materiale incombustibile se adoptă nu mai mică de
5cm. În cazul tavanelor şi pereţilor executaţi din lemn sau tencuiţi,
această distanţă se limitează la 25 cm. Distanţa poate fi redusă
până la 10 cm, cu condiţia că la suprafaţa elementelor de
construcţii date se prevede o izolaţie termică din coală de oţel pe o
foaie din azbest cu grosimea de 3 mm. Izolaţia trebuie să
depăşească cu 15 cm dimensiunile ţevii de racordare în ambele
părţi.
Pentru construcţia coşului de fum este categoric interzis a
utiliza în calitate de material cărămida silicat, şlacobetonul, sau
30
alte materiale cu un grad de porozitate înalt. Pentru coşul de fum în
locurile atingerii de construcţiile clădirii realizate din materiale
combustibile şi greu combustibile (pereţi, despărţituri, grinzi etc.)
se prevăd îngrădiri de protecţie (orizontale şi verticale) executate
din materiale incombustibile. Distanţele de la suprafaţa interioară a
canalului până la construcţia executată din materiale combustibile
sunt prezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1. Dimensiunile îngrădirilor de protecţie

Dimensiunile
îngrădirilor de protecţie, mm
Tipul canalului Fără Cu protecţie
protecţie la la ardere
ardere
Canale de la sobele de încălzire cu
periodicitatea funcţionării:
- pănă la 3 ore 380 250
- mai mult de 3 ore 510 380
Canale de la aparatele de încălzire,
intanstanee/încălzitoare volumice
250 250
cu contur de apă, sobe de încălzire
cu funcţionare continuă

În procesul exploatării coşurilor de fum de la aparatele şi

sobele de încălzire este necesar de a realiza un control riguros
periodic privind starea tehnică şi curăţarea la timp a acestora.
Pentru respectarea regulilor de securitate la incendii verificările
periodice sunt prevăzute în următoarele termene:
 Pentru coşurile de fum de la instantanee realizate din
cărămidă – nu mai rar decât o dată în trimestru;
 Pentru coşurile de fum de la instantanee dotate cu sistem de
automatică privind tirajul, coşurile de fum a sobelor de încălzire,
încălzitoare de apă volumice, cazane de încălzire de apartament
din ţevi de ceramică, azbociment, blocuri din beton rezistent la
temperaturi înalte – nu mai rar decât o dată în an.

31
 1.1.7. Sisteme de încălzire centrală
Dintre sistemele de încălzire centrale mai frecvent se
utilizează sistemele de încălzire cu apă şi aer. În sistemele cu
circulaţie naturală către elementele constructive se raportă:
generatorul de căldură; corpurile de încălzire; conducta termică;
colectorul de aer.
Apa încălzită în generatorul de căldură prin intemediul
conductei tur nimereşte în corpurile de încălzire, unde răcindu-se,
transmite căldura în încăpere prin intermediul corpurilor de
încălzire. Apa răcită în corpurile de încălzire prin conducta retur se
returnează în cazan, unde se repetă ciclul. Colectorul de aer este
destinat pentru evacuarea aerului din sistem.
 Corpurile de încălzire sunt destinate transferului de căldură
de la agentul termic aerului din încăperi.
Corpurile de încălzire, în funcţie de modul transferului
termic predominant, se împart în trei grupe:
 radiante, care transferă prin radiaţie cel puţin 50 % din
fluxul de căldură. Din acest grup fac parte panourile radiante de
plafon;
 convective – radiante, care transferă prin convecţie de la 50
% până la 75 % din fluxul total de căldură. Din acest grup fac parte
radiatoarele, serpentinele şi registrele, panourile de încălzire
montate în pardoseală;
 convective, care transferă prin convecţie mai mult de 75 %
din fluxul total de căldură. În acest grup intră convectoarele şi
tuburile cu aripioare.
Încălzirea cu aer este asemănătoare altor sisteme de încălzire
centralizată. Şi încălzirea cu aer, şi cea cu apă sunt bazate pe
transferul de căldură de la fluidul care se răceşte către aerul din
încăpere. Sistemul de încălzire cu aer este constituit din aceleaşi
elemente principale ca şi alte sisteme: generatorul de căldură,
canale pentru transportarea căldurii.

1.1.8. Cerinţe de securitate la incendii faţă de sistemele

32
 de încălzire centrală
Se permite proiectarea sistemelor de încălzire cu apă şi abur
pentru încăperi de orice destinaţie, cu excepţia încăperilor unde
sunt prezente evacuări de substanţe, capabile să se autoaprindă la
atingerea de suprafeţele fierbinţi, sau substanţele capabile să
producă explozii, degajări de gaze explozive în interacţiune cu apa.
Corpurile de încălzire amplasate în încăperile de categoria A,
Б şi B trebuie să aibă o suprafaţă netedă, să permită curăţarea
liberă a lor. În cazul instalării a corpurilor de încălzire în încăperile
destinate pentru umplerea şi păstrarea recipientelor cu aer
comprimat, gaze petroliere lichefiate, în încăperile depozitelor de
categoria A, Б şi B, alte construcţii auxiliare pentru LUI şi LI, ele
trebuie să fie protejate cu ecrane de protecţie executate din
materiale incombustibile.
Corpurile de încălzire şi conductele, destinate agentului
termic cu temperatura mai înaltă de 105 oC, trebuie să fie
amplasate la distanţa nu mai mică de 100 mm de la elementele de
construcţii executate din materiale combustibile. Această distanţă
poate fi redusă cu condiţia, că pe suprafaţa acestor elemente se va
aplica o izolaţie termică.
Este categoric interzisă amplasarea conductelor de apă şi
abur în canal comun cu conductele destinate pentru transportul
agenţilor combustibili lichizi, având temperatura de autoaprindere
a vaporilor până la 170 oC, sau vapori de gaze agresive. La trecerea
conductelor prin pereţi antifoc, este necesar de a trata locul dat cu
mortar. Izolaţia suprafeţelor conductelor sistemului de încălzire în
limita încăperilor de categoria A, Б şi B, precum şi a conductelor,
amplasate în subsoluri şi la nivelul etajelor tehnice, trebuie să fie
executate din materiale incombustibile. În clădirile şi încăperile de
categoria A şi Б, trebuie prevăzute sisteme de încălzire cu aer fără
recirculaţie atât pentru orele de lucru, cât şi pentru orele de odihnă.
În cazul sistemelor de încălzire cu aer, când bateriile de
încălzire sunt prevăzute în camerele de refulare, în calitate de
agent termic se utilizează apa fierbinte sau aburul cu temperatura
de cel mult 150 oC. Pentru sistemele locale de încălzire cu aer la
33
amplasarea bateriilor de încălzire în încăperile de categoria A, Б şi
B, temperatura agentului termic nu trebuie să depăşească mai mult
de 80 % din temperatura de autoaprindere a vaporilor, gazelor şi
prafului mecanic rezultat din procesul de producere.

1.1.9. Cerinţe de securitate la incendii faţă de

centralele termice
Centrala termică reprezintă un complex de instalaţii de bază
şi auxiliare destinate pentru producerea aburului sau apei fierbinţi.
Către instalaţiile de bază se raportă: generatorul de căldură (cazan
de abur/cazan de apă), iar către cele auxiliare se raportă instalaţiile
destinate pentru prepararea şi transmiterea combustibilului, apei şi
aerului pentru ardere, curăţare şi evacuare a gazelor de ardere.
În funcţie de destinaţie ele se clasifică:
- centrale de încălzire;
- centrale de încălzire – producere;
- centrale de producere.
După modul de amplasare pe planul general, centralele
termice se clasifică în:
- cu amplasare în construcţii separate;
- anexate la clădirile cu altă destinaţie,
- încorporate în clădirile cu altă destinaţie.
Cazanele de abur amplasate în centralele de producere sau
încălzire – producere, sunt destinate pentru producerea aburului,
utilizat în procesele tehnologice, precum şi pentru alimentarea cu
căldură a sistemelor de încălzire, ventilare şi preparare a apei calde
menajere.
Cazanele de apă amplasate în centralele termice sunt
destinate pentru prepararea agentului termic primar (apa fierbinte)
până la temperatura de 200 oC, utilizată mai apoi pentru
alimentarea cu căldură a sistemelor de încălzire, ventilare şi a celor
de alimentare cu apă caldă menajeră.
Alegerea şi locul de amplasare a instalaţiilor menţionate
depinde în mare măsură de destinaţia centralei termice, genul

34
combustibilului, sarcina termică, tipul utilajelor, precum şi de alţi
factori.
În calitate de combustibil pentru centralele termice se
utilizează combustibilul solid, lichid sau gazos. Securitatea la
incendii a centralelor termice la etapa de proiectare şi exploatare se
asigură prin respectarea cerinţelor de securitate, prescrise în
normele şi regulile de proiectare a instalaţiilor de cazane şi
“Regulile de construire şi exploatare inofensivă a cazanelor cu
abur şi apă fierbinte”.
În conformitate cu cele menţionate, centralele termice nu se
recomandă a fi anexate de blocurile locative, precum şi incorporate
în cadrul acestora. Se permite anexarea centralelor termice ce
funcţionează în baza combustibilului lichid sau solid cu
temperatura de autoaprindere mai mare de 45 oC la clădirile
publice, la construcţiile auxiliare a întreprinderilor industriale,
precum şi la cele incorporate în astfel de clădiri, cu condiţia
utilizării cazanelor la presiunea aburului ≤ 70 kPa şi temperatura
apei ≤ 115 oC. Amplasarea cazanelor în centralele încorporate este
limitată de cerinţele normelor în vigoare şi sarcina termică sumară.
Nu se permite anexarea şi încorporarea centralelor termice
la/în clădirile şi construcţiile cu aglomeraţii de oameni. Centralele
termice încorporate nu se amplasează sub încăperile clădirilor
publice, precum şi sub depozitele de materiale combustibile.
Centralele incorporate trebuie să fie separate de încăperile
anexe prin îngrădiri din materiale necombustibile, având limita de
RF nu mai mică de 0,7 ore. Centralele termice trebuie să fie
separate de construcţia de bază prin intermediul unui perete
antifoc. Ieşirile din centralele termice anexate şi cele încorporate
sunt prevăzute din exterior.
Pentru centralele termice prevăzute în clădiri separate ce
funcţionează pe baza combustibilului lichid, se permite instalarea
rezervoarelor pentru păcură de tip închis cu un volum nu mai mare
de 5 m3, iar pentru produse petroliere nu mai mare de 1 m3. Pentru
centralele termice încorporate, amplasate în subsoluri nu se
permite amplasarea rezervorului de combustibil de consum curent.
Rezervorul de combustibil se amplasează de regulă lângă peretele
35
înfundat a centralei termice întărit prin intermediul dispozitivelor
speciale. Rezervorul de consum curent trebuie să fie dotat cu ţeavă
de scurgere cu ventil, indicator de nivel executate în conformitate
cu cerinţele securităţii la incendii. În conformitate cu regulile de
securitate la incendii, este categoric interzisă dotarea rezervoarelor
cu indicatoare de nivel din sticlă, precum şi utilizarea
separatoarelor de praf executate din sticlă. În cazul amplasării
rezervorului cu combustibil de consum curent în interiorul
încăperii, el trebuie să fie dotat cu ţeavă de umplere de avarie,
scoasă în afara încăperii şi racordată cu vasul de rezervă, care
conform prevederilor de securitate se prevede la distanţa nu mai
puţin de 1m de la peretele orb al clădirii, şi nu mai puţin de 5 m în
cazul pereţilor cu goluri. Volumul de rezervă trebuie să constituie
nu mai puţin de 30 % din volumul sumar al tuturor rezervoarelor.
Se permite amplasarea rezervoarelor de combustibil în
interiorul centralelor anexate, cu condiţia că volumul sumar al
rezervoarelor nu depăşeşte 150 m3 pentru păcură şi 50 m3 pentru
alte produse petroliere.
La proiectarea depozitelor de combustibil lichid pentru
consum curent este necesar de a se conduce de documentaţia
normativă privind proiectarea depozitelor de produse petroliere.
Proiectarea centralelor termice ce funcţionează pe baza
combustibilului gazos se efectuează în conformitate cu cerinţele
securităţii la incendii prescrise de normele şi regulile de proiectare
şi montare a instalaţiilor de cazane.

1.2. Sisteme de ventilare şi climatizare a aerului

1.2.1. Generalităţi
Calitatea mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea
are o influenţă complexă asupra acestora, din punct de vedere
igienico-sanitar şi al productivităţii muncii. Calitatea mediului se
apreciază atât după valoarea parametrilor confortului termic -
temperatura aerului interior, umiditatea relativă, viteza de mişcare
36
a aerului, temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor
înconjurătoare, cât şi prin intermediul altor factori, ca puritatea şi
gradul de ionizare a aerului, calitatea iluminatului, nivelul de
zgomot etc.
În anotimpul rece, instalaţiile de încălzire pot asigura în
încăperi menţinerea temperaturii aerului la o anumită valoare. În
cazul unor clădiri, prin măsuri suplimentare, în general
constructive, se pot menţine în limite acceptabile şi alţi parametri
ai confortului termic (umiditatea relativă, temperatura medie de
radiaţie). Pentru alte categorii de incinte, în care se produc degajări
importante de nocivităţi (încăperi de producţie, laboratoare, hale
pentru creşterea animalelor, săli cu aglomeraţii mari de oameni
etc.), calitatea mediului nu se poate asigura numai prin instalaţia
de încălzire. Pentru îndepărtarea substanţelor nocive şi a
mirosurilor degajate, apare necesitatea introducerii controlate a
unui debit de aer, un prim argument care solicită prezenţa
instalaţiei de ventilare. Natura şi cantitatea de degajări nocive,
modul lor de propagare, sistemul constructiv al incintelor, valoarea
la care sunt prescrişi parametrii aerului interior pe considerente de
confort sau tehnologic, limitele admisibile la care trebuie reduse
concentraţiile diverselor substanţe nocive degajate, la care se
adaugă de multe ori, cu o pondere importantă, considerentele
economice, au condus la folosirea unei game foarte variate de
instalaţii de ventilare şi climatizare. Aşadar, ventilarea - reprezintă
schimbul de aer în încăpere pentru evacuarea degajărilor de
căldură, a umidităţii şi a substanţelor nocive cu scopul asigurării în
încăpere a unui regim admisibil de temperatură – umiditate şi
puritate a aerului.

1.2.2. Clasificarea instalaţiilor de ventilare

şi climatizare a aerului
În orice sistem de ventilare este necesar să se introducă în
încăperi aer (aer refulat/introdus), care să preia nocivităţile în
exces (căldura, umiditatea, gazele, vaporii nocivi şi praful), şi să le
elimine odată cu acesta (aerul evacuat).
37
 Instalaţiile de ventilare pot fi diferenţiate: după modul de
vehiculare a aerului; după spaţiul ventilat; după gradul de
complexitate a tratării aerului în funcţie de cerinţele tehnologice
sau de confort ale încăperii respective.
În funcţie de aceste criterii este posibil să se stabilească o
clasificare a acestor instalaţii:
a) După modul de vehiculare a aerului de ventilare
deosebim:
Ventilarea naturală, care poate fi neorganizată sau
organizată.
La ventilarea naturală, schimbul de aer al unei încăperi se
datoreşte acţiunii combinate a presiunii vântului şi diferenţei de
presiune provocată de densitatea aerului interior şi exterior, ca
urmare a temperaturilor inegale ale acestora. Când pătrunderea
aerului curat are loc prin neetanşeităţile construcţiei (uşi, ferestre),
ventilarea naturală se numeşte neorganizată. Dacă în încăperi sunt
practicate deschideri speciale cu dimensiuni determinate,
amplasate la anumite înălţimi care pot fi închise sau deschise după
necesităţi, atunci se realizează o ventilare naturală organizată.
Ventilarea mecanică poate fi simplă sau combinată
(cu încălzire, răcire, uscare sau umidificare).
În cazul ventilării mecanice, vehicularea aerului se face cu
ajutorul unui ventilator sau a două ventilatoare (unul de
introducere şi unul pentru evacuare). Sunt şi alte cazuri de
ventilare combinată, la care în circuitul aerului se introduc alte
aparate cu ajutorul cărora se pot obţine alte procese simple (răcire,
uscare sau umidificare).
Ventilarea mixtă, care se poate realiza fie prin
introducerea naturală şi evacuare mecanică, fie prin
introducerea mecanică şi evacuare naturală.
Ventilarea mixtă sub cele două forme, apare fie ca o
posibilitate de exploatare a instalaţiilor de ventilare într-o anumită
perioadă a anului (de obicei vara), fie chiar ca soluţii de proiectare.
Avantajul ei constă în special în economicitatea exploatării.
b) După extinderea zonei ventilate se deosebesc:
Ventilarea de schimb general, locală şi combinată.
38
 c) După diferenţa de presiune din interiorul şi exteriorul
incintei ventilate deosebim:
Ventilare echilibrată (debitul de aer introdus şi
evacuat sunt egale).
Ventilare în suprapresiune (debitul de aer introdus
este mai mare decât cel evacuat pe cale mecanică,
astfel încât în interior apare o suprapresiune, debitul
în exces evacuându-se pe calea naturală).
Ventilarea în subpresiune (debitul de aer introdus este
mai mic decât cel evacuat).
În clădirile cu mai multe încăperi ventilate se recomandă ca
pe ansamblu, suma debitelor de aer evacuate să fie egală cu a celor
introduse pentru a împiedica subrăcirea anumitor incinte.
Climatizarea aerului, reprezintă procesul de asigurare în
încăpere a regimului de temperatură – umiditate şi aer indiferent
de condiţiile meteorologice. Sistemul de climatizare a aerului se
numeşte complexul de mijloace tehnice şi instalaţii destinate
pentru pregătirea aerului refulat la parametrii necesari şi
menţinerea în încăpere a stării necesare mediului de aer.
După destinaţie climatizarea aerului se împarte în: de
confort; tehnologice.
Sistemele de climatizare de confort se folosesc în blocurile
locative, publice şi industriale, având scopul de asigura condiţii
optimale sanitaro-igienice pentru persoanele ce se găsesc în
încăperi.
Sistemele de climatizare tehnologice sunt destinate pentru
asigurarea condiţiilor necesare de decurgere a proceselor
tehnologice.
Climatizarea aerului se deosebeşte de ventilarea mecanică
prin aceea, că aerului i se realizează simultan cel puţin doi
parametri, astfel că după dorinţă se poate realiza încălzirea, răcirea,
uscarea sau umidificarea aerului dintr-o incintă.
Ventilarea şi climatizarea aerului sunt prevăzute pentru
asigurarea unui regim termic – umiditate şi curăţării aerului în
încăperile clădirilor şi construcţiilor stabilite de normele sanitaro-
igienice şi tehnologice, care sunt caracterizate de temperatura
39
admisibilă şi optimă, umiditatea relativă a aerului, CMA a
poluanţilor.
Sistemele de ventilare şi climatizare a aerului asigură
schimbul de aer în încăperile unde se evacuează substanţele
nocive, unde concentraţia gazelor, vaporilor sau prafului nu
depăşesc CMA a substanţelor nocive. La degajări de gaze
combustibile sau prafuri în încăperile cu aflarea temporară a
persoanelor, sistemele date asigură schimbul de aer, ca
concentraţia substanţelor periculoase în încăpere să nu depăşească
CMA de pericol exploziv.
În încăperile de producere de categoria de pericol A şi Б,
sistemele de ventilare şi climatizare a aerului preîntâmpină
propagarea substanţelor nocive şi periculoase exploziv prin
golurile tehnologice şi neetanşeităţile prevăzute în elementele de
construcţie. Prin intermediul sistemelor de ventilare de aspiraţie
locală sunt captaţi vaporii, gazele, praful şi deşeurile de producere
de la locul evacuării, măsură ce permite preîntâmpinarea formării
concentraţiilor explozive. Sistemele de ventilare şi climatizare a
aerului preîntâmpină formarea amestecurilor exploziv-periculoase
în încăperi în cazuri de avarii a utilajului tehnologic.

1.2.3. Pericolul de incendii al sistemelor de ventilare

şi climatizare a aerului
Funcţionarea în siguranţă a sistemului de ventilare şi
climatizare a aerului este posibilă cu condiţia, că ele sunt
proiectate şi exploatate în conformitate cu exigenţele prescrise în
documentaţia normativă. Nerespectarea soluţiilor tehnico-
organizatorice, direcţionate pentru asigurarea securităţii la incendii
a sistemelor, favorizează condiţii pentru izbucnirea incendiilor în
încăperi, în sisteme, propagarea rapidă a flăcării şi a gazelor de
ardere prin conductele de aer şi canale. Incendiul poate izbucni cu
condiţia formării mediului combustibil şi prezenţa surselor de
aprindere.
Mediul combustibil poate să se formeze atât în încăperile de
producere, cât şi în interiorul utilajului de ventilare. Formarea
40
mediului combustibil în încăperile cu pericol incendiar exploziv
sau în unele zone aparte a încăperilor, este posibilă în cazul
debitului insuficient de aer şi în cazul alegerii incorecte a locului
de amplasare a instalaţiilor de aspiraţie. Mediul combustibil poate
să se formeze şi în canalele de aer, prin intermediul cărora curg
gazele, vaporii, prafurile exploziv-periculoase, precum şi în
separatoarele de praf, dacă concentraţia substanţelor exploziv-
periculoase se află în limita valorilor admisibile.
Pentru fabricarea canalelor de aer, a separatoarelor de praf, a
filtrelor şi a materialelor termoizolante pentru suprafeţele
climatizatoarelor, canalele de aer, pot fi utilizate materiale
combustibile.
În canalele de aer a sistemelor cu aspiraţie locală, la
evacuarea gazelor şi a vaporilor exploziv-periculoşi se formează
depuneri combustibile sub formă de materiale solide sau condensat
lichid. Ca sursă de aprindere a mediului gazos, a substanţelor şi
materialelor pot fi suprafeţele încălzite a motoarelor electrice şi
elementele instalaţiei de ventilare la frecare, scânteile electrice şi
scânteile apărute în instalaţia de ventilare la lovituri mecanice şi
frecare, descărcările electrice, supraîncălzirea în urma reacţiilor
chimice (autoaprinderea depunerilor, interacţiunea substanţelor
neomogene etc.).
O particularitate privind dezvoltarea incendiului, izbucnit în
încăperi sau sistem de ventilare, constă în propagarea lui rapidă.
Căile de propagare a focului şi a gazelor de ardere în cadrul
clădirii sunt canalele de aer, care unesc încăperile, amplasate la
aceleaşi, sau nivele diferite.
Viteza de propagare a flăcării şi a gazelor de ardere, depinde
de genul materialului, din care sunt executate canalele de aer,
prezenţa în ele a depunerilor combustibile, instalaţiile de îngrădire
prevăzute în ele. Propagarea focului şi a gazelor de ardere
complică acţiunea subdiviziunilor de pompieri privind intervenţia
la stingerea incendiului, evacuarea personalului şi a bunurilor
materiale.
Cerinţele de bază către securitatea la incendii faţă de
sistemele de ventilare şi climatizare a aerului sunt îndreptate spre
41
preîntâmpinarea formării mediului combustibil exploziv şi a
surselor de aprindere în ele, precum şi propagarea focului prin
canalele de aer.

1.2.4. Ventilarea naturală a clădirilor

Schimbul de aer al unei încăperi ventilate natural se
realizează datorită acţiunii individuale sau combinate a doi factori
principali (naturali) şi anume, presiunea vântului şi diferenţa de
temperatură a aerului din interior şi exterior.
Ventilarea naturală organizată se realizează prin dispozitive
special amenajate, care asigură schimbul de aer folosind factorii
naturali: presiunea vântului şi presiunea termică.
Chiar în lipsa practicării de amenajări speciale, orice
încăpere normală este ventilată natural (ventilare naturală
neorganizată), datorită infiltraţiei de aer prin rosturile ferestrelor
sau a uşilor exterioare, şi în mai mică măsură datorită
permeabilităţii la aer a materialelor de construcţie.
Domeniul de folosire a ventilării naturale organizate este
determinat de faptul, că prin acest sistem nu poate fi asigurat un
debit de aer de ventilare constant în timp, precum şi de faptul că în
perioada de iarnă, aerul introdus în încăpere nu poate fi încălzit
decât cu dificultate, datorită presiunilor mici disponibile.
Ventilarea naturală poate fi folosită numai în cazul
încăperilor cu degajări de căldură. Dacă în încăperi se degajă şi
vapori de apă, sistemul de ventilare naturală poate fi folosit numai
în perioada de vară, întrucât iarna prin introducerea directă a
aerului rece din exterior, se formează ceaţă.
Cel mai simplu sistem de ventilare naturală organizată îl
constituie ferestrele încăperilor. Pentru o ventilare mai eficientă
ferestrele mobile se prevăd în partea superioară, respectiv în partea
inferioară a încăperii (în general la clădirile industriale), schimbul
de aer fiind cu atât mai intensiv, cu cât distanţa dintre axele
ferestrelor este mai mare. Aerul cald iese din încăpere pe la partea
42
superioară, în timp ce aerul proaspăt pătrunde pe la partea
inferioară.
În unele cazuri, pătrunderea aerului se face prin trecerea lui
printre elementele unui corp de încălzire, pentru că în încăpere să
nu pătrundă aer rece în perioada rece. În cazul dat fereastra mobilă
trebuie construită astfel, încât să dirijeze trecerea aerului prin
corpul de încălzire pentru a se încălzi cât mai bine.
Ţinându-se seama de faptul, că schimbul de aer este cu atât
mai intens, cu cât diferenţa dintre axele deschiderilor de intrare şi
de ieşire a aerului este mai mare, se poate de folosit coşurile de
ventilare naturală. Acţionarea tirajului se poate realiza prin
prevederea unui corp de încălzire la baza coşului de fum, prin
prevederea la capătul coşului de fum a unui deflector, sau prin
intercalarea unui ventilator pe canalul de evacuare. Deflectorul
utilizează energia vântului pentru crearea depresiunii în canal,
majorează debitul de aer evacuat.
În cazul încăperilor interioare (bucătării/băi), se poate realiza
ventilarea în afara coşurilor de ventilaţie, cu ajutorul unui
ventilator care evacuează aerul în exterior, pe faţadă, pe deasupra
altei încăperi.
Ventilarea încăperilor mari se poate face cu ajutorul
ventilatoarelor axiale/sistem de ventilare mixt, montate de cele mai
multe ori pe acoperiş, dar şi cu ajutorul luminatoarelor prevăzute
pentru asigurarea unui schimb permanent de aer chiar la
schimbarea direcţiei vântului, acestea funcţionând ca un deflector.

1.2.5. Cerinţe de securitate la incendii faţă de sistemul

de ventilare naturală
Securitatea la incendii a sistemului de ventilare natural se
asigură prin utilizarea unor sisteme separate de ventilare pentru
încăperi şi a unui sistem comun pentru grupele de încăperi, precum
şi utilizarea canalelor de aer şi colectoare din materiale
necombustibile cu limită de RF normată. Cerinţele privind
construcţia sistemelor de ventilare pentru fiecare încăpere sunt
descrise în documentele normative corespunzătoare. La execuţia
43
sistemului de ventilare generală este necesar de a utiliza astfel de
scheme de racordare a canalelor de aer, unde ar fi exclusă
propagarea focului şi a gazelor de ardere de la nivelul unde a
izbucnit incendiul, spre alte nivele.
Canalele de aer pe nivele în clădirile locative cu multe
nivele, clădiri publice şi administrative sunt racordate prin
intermediul colectoarelor de tip orizontal şi vertical (fig.6.1)

Fig.6.1. Schema canalelor de aer cu colector orizontal şi vertical:

1 – gura de recepţie; 2 – tronsonul vertical; 3 - colectorul vertical;
4 – etajul tehnic; 5 – deflectorul; 6 – încăperea pentru centrala de
ventilare; 7 – colectorul orizontal; 8 – canalul de aer tranzitar,
9 – colectorul orizontal.

Tronsoanele verticale a canalelor de aer pe nivele trebuie să

se racordeze la colectorul vertical sub nivelul tavanului etajului
44
superior. Astfel de decizie exclude propagarea gazelor de ardere în
cazul pătrunderii lor în colector.
Cu colectorul orizontal se permite racordarea canalelor de aer
pe nivele pentru clădirile până la 5 nivele. Colectoarele pot fi
prevăzute în încăperile instalaţiei de ventilare amplasate la nivele
sau în exteriorul clădirilor.
Canalele de aer tranzitare la intersecţiile elementelor de
îngrădire cu limita de RF de 0,75 ore şi mai mare, precum şi
colectoarele distribuite pe nivele, trebuie să corespundă limitei de
RF de 0,5 ore.
Canalele de aer şi colectoarele pe nivele, amplasate în
încăperile pentru instalaţiile de ventilare sau în exteriorul clădirii,
trebuie să fie executate din materiale necombustibile.
Se permite utilizarea canalelor de aer din materiale greu
combustibile pentru încăperile clădirilor locative, publice şi
administrative cu un singur nivel, cu excepţia încăperilor cu
aglomerări de oameni. Se permite utilizarea pereţilor canalelor de
aer cu limita de RF mică, cu condiţia, că grupul canalelor de aer
este prevăzut în construcţii speciale, executate din materiale
necombustibile, cu pereţii, având limita de RF nu mai puţin
de 0,5 ore.
Este categoric interzis utilizarea elementelor de construcţii a
clădirilor din materiale combustibile în calitate de pereţi pentru
canalele de aer. În locurile de intersecţie a canalelor de aer cu
pereţi, despărţituri şi tavane (planşee), se prevede căptuşirea
spaţiilor cu materiale necombustibile.

1.2.6. Ventilarea mecanică

Ventilarea mecanică permite asigurarea unor schimburi
permanente de aer în încăperile supuse ventilării. Faţă de
ventilarea naturală organizată, ventilarea mecanică prezintă unele
avantaje:
asigurarea unui debit de aer constant în timp datorită
prezenţei ventilatoarelor, ceea ce permite diluarea permanentă a
nocivităţilor;
45
 posibilitatea filtrării şi tratării (încălzire, răcire,
umidificare, uscare etc.) prealabile a aerului;
posibilitatea controlării stării de suprapresiune sau
subpresiune din încăperile supuse ventilării;
posibilitatea recirculării parţiale a aerului evacuat din
încăperi, ceea ce înseamnă economie de căldură sau frig.
Realizarea efectivă a instalaţiei de ventilare mecanică,
stabilirea modului de introducere şi evacuare a aerului din
încăperile ventilate depind de felul degajărilor nocive, de
intensitatea şi modul de distribuţie a acestora, de felul activităţii
oamenilor, de particularităţile procesului tehnologic etc.
La general, instalaţia de ventilare mecanică se compune din
următoarele elemente: priza de aer proaspăt; centrala de ventilare;
filtrele pentru curăţarea aerului de impurităţi; bateria de încălzire;
gurile pentru introducerea aerului proaspăt şi pentru evacuarea
aerului viciat; canalele de aer, cu accesoriile respective. Sistemele
de ventilare pot şi să nu conţină toate elementele mai sus
menţionate. Necesitatea dotării cu mai multe elemente este
determinată de cerinţele înaintate calităţii aerului de refulare.
Pentru exemplificare prezentăm schema sistemului de ventilare cu
refulare şi aspiraţie (fig.7.1a).

46
 Fig. 7.1a. Schema sistemului de ventilare cu refulare:
1 – gura de recepţie; 2 – ventilatorul; 3 – canalul de aspiraţie
cu căciulă de protecţie, 4 – utilajul de desprăfuire.

Fig. 7.1b. Schema sistemului de ventilare cu aspiraţie:

1 – camera de refulare; 2 – ventilatorul; 3 – canalul de aer;
4 – clapetă de strangulare; 5 – distribuitorul de aer.

Priza de aer reprezintă acel element al instalaţiei de ventilare

prin intermediul căruia se preia din exterior aerul curat.
Amplasarea prizei de aer trebuie să se facă în locurile unde
prezenţa gazelor nocive şi a prafului este mai redusă (spaţii verzi,
în fereastră, pe faţada clădirii etc.). În cazul amplasării pe pereţii
exteriori, se recomandă ca suprafeţele respective să fie orientate
spre nord, astfel încât radiaţia solară directă să nu conducă la
supraîncălzirea aerului proaspăt.
Filtrele reprezintă elemente ale instalaţiilor care separă praful
precum şi alte particule din aerul proaspăt sau amestecat înainte de
a fi introdus în încăperi. Spre deosebire de acestea, elementele
instalaţiilor care separă praful din aerul care se extrage din
interiorul încăperilor, se numesc separatoare de praf. Cerinţele
47
principale ale unui filtru sunt: gradul de desprăfuire cât mai înalt;
capacitatea mare de reţinere a prafului; simplitatea în execuţie;
întreţinerea uşoară.
După gradul de desprăfuire deosebim următoarele tipuri de
filtre:
filtrele de categoria A (filtre grosiere sau prefiltre);
filtre de categoria B (filtre fine);
filtre de categoria C (filtre foarte fine).
Deosebim filtrele uscate, cu peliculă de ulei, umede,
automate, electrice, cu cărbune activ.
Filtrele uscate sunt constituite dintr-un schelet şi un material
filtrant uscat. Filtrele din ţesătură prezintă dezavantaje, cum ar fi
pericol de incendiu sporit, sensibilitate la umezeală, durată scurtă,
rezistenţă hidraulică variabilă etc.
Filtrele cu umplutură sunt constituite dintr-un schelet
metalic, în care se găseşte o umplutură din fibre de sticlă, fibre
sintetice, fibre textile. De obicei, umplutura se confecţionează sub
formă de plăci, care se pun mai multe una peste alta. Uneori pentru
mărirea gradului de desprăfuire se îmbibă cu ulei, intrând în
categoria filtrelor cu ulei.
Filtrele din hârtie se folosesc sub formă de casete,
utilizându-se un material ignifugat. Hârtia se aşează în zigzag
pentru mărirea suprafeţei. Au o utilizare redusă în domeniul
ventilării, din cauza pericolului de incendiu sporit.
Filtrele cu peliculă de ulei sunt filtrele cu cea mai largă
utilizare. Ele constau din celule alcătuite dintr-un schelet metalic
prevăzut pe o parte şi pe alta cu plasă de sârmă între care se
găseşte o umplutură, sau dintr-un schelet metalic în care sunt
introduse plăci metalice prevăzute cu găuri romboidale.
Filtrele electrice reprezintă o categorie de filtre, care acoperă
un domeniu mare din punct de vedere al dimensiunilor
particulelor. Prezintă avantaj, pentru că în timpul exploatării nu-i
creşte rezistenţa hidraulică, aşa cum se întâmplă la alte filtre.
Particulele de praf se încarcă cu electricitate prin intermediul
barelor de ionizare şi sunt reţinute de electrozii încărcaţi negativ
prin inducţie.
48
 Filtrele cu cărbune activ se folosesc în principal pentru
reţinerea gazelor, vaporilor şi pentru îndepărtarea mirosurilor. Se
fabrică din cărbune de lemn sau nuci de cocos. Celulele reţinând
particule, îşi micşorează capacitatea de reţinere şi trebuie
regenerate, lucru care se face printr-un procedeu de încălzire.
Bateriile de încălzire reprezintă elemente care folosesc la
preîncălzirea şi reîncălzirea aerului instalaţiilor de climatizare, sau
la încălzirea aerului refulat în încăperi, în cazul instalaţiilor de
ventilare mecanică simplă. Bateriile se montează pe canalele de aer
sau în centralele de ventilare. Bateriile de încălzire folosesc un
agent primar de la care preiau căldură şi o transmit aerului (agent
secundar). Bateriile de încălzire pot fi :
baterii de încălzire funcţionând cu abur/apă caldă;
baterii de încălzire funcţionând cu gaze;
baterii de încălzire electrice.
Pentru agitarea aerului în sistemul de ventilare şi climatizare
sunt ventilatoarele. Ventilatoarele utilizate în sistemele de
climatizare şi ventilare se clasifică după presiune, locul de
amplasare, direcţia curentului de aer etc. Astfel se deosebesc
ventilatoare: axiale şi centrifugale. Pentru evacuarea aerului din
zona superioară a încăperilor se utilizează ventilatoare de acoperiş
şi centrifugale, care constructiv sunt fabricate pentru a fi instalate
pe acoperiş.
În funcţie de regimul de presiune deosebim ventilatoare:
 de presiune joasă (H = 0 ± 100 mm H2O);
 presiune medie (H = 100 ± 300 mm H2O);
 presiune înaltă (H = 300 ± 1000 mm H2O).
Antrenarea ventilatoarelor de către motoare se poate face în
trei moduri distincte:
 prin cuplaj direct între axul motorului şi ventilator, prin
cuplaj flexibil între axul motorului şi ventilator, prin intermediul
curelelor trapezoidale.
În funcţie de mediul transportat, deosebim:
 pentru medii neagresive cu temperatura mai mare de 80 oC;
 pentru medii exploziv-periculoase;
49
  pentru prafuri cu concentraţia mai mare de 100 mg/m3.
Ventilatoarele de presiune joasă se folosesc în instalaţiile de
ventilare şi climatizare prevăzute cu reţea de canale cu viteză mică,
mai ales în cazul clădirilor civile, unde există anumite cerinţe
privind nivelul de zgomot admis. Cele de presiune medie se
folosesc mai ales în secţiile industriale, unde canalele sunt de
lungimi mari, şi în cazul clădirilor unde se adoptă sistemul de
ventilare de medie şi înaltă presiune (cu viteză mare în canale).
Ventilatoarele trebuie să se monteze pe postamente flexibile (plută
expandată, cauciuc, vibroizolatoare din cauciuc, vibroizolatoare
din cauciuc sau arcuri elicoidale din oţel şi trebuie pozate la
distanţe de minim 0,5 m faţă de pereţi pentru a împiedica
transmiterea vibraţiilor la fundaţiile sau pereţii clădirii).
Racordarea ventilatoarelor pe aspiraţie şi refulare se face prin
burdufuri de pânză impregnată, pentru a împiedica transmiterea
zgomotului prin canalele de aer în încăperile ventilate.
Ventilatoarele trebuie să fie prevăzute cu şibăre de reglaj în
vederea modificării debitului de aer, dacă acesta nu corespunde cu
cel necesar.
Construcţia ventilatorului pentru mişcarea mediilor exploziv-
periculoase la o funcţionare normală trebuie să excludă
posibilitatea apariţiei exploziei. Pentru aceasta corpul, paletele de
lucru şi alte elemente ale ventilatorului sunt realizate astfel, încât
să se excludă deformarea şi deteriorarea în procesul de
transportare, montare sau exploatare. Către unele măsuri
constructive de protecţie de prevenire a formării scânteilor în
ventilator, se recomandă utilizarea în calitate de materiale a
aliajelor din aluminiu sau alte metale omogene. Din aliajele de
aluminiu se fabrică roata de lucru şi scheletul, iar celelalte detalii
se fabrică din metal negru, se protejează cu bucşe etc. În unele
construcţii de ventilatoare centrifugale se utilizează materiale
polimerice pentru acoperirea părţii constructive a ventilatorului
fig.8.1, 9.1.

50
 Fig.8.1. Schema de principiu a ventilatorului centrifugal cu
protecţie antiexplozie: 1 – racordul de intrare; 2 – inelul din alamă;
3 – scheletul ventilatorului; 4 – roata de lucru; 5 – motorul electric;
6 – racordul de ieşire.

Fig. 9.1. Schema de principiu a ventilatorului axial

51
 cu protecţie antiexplozie: 1 – racordul de intrare; 2 – inelul din
alamă; 3 – scheletul ventilatoruluiul; 4 – roata de lucru.
Gurile de aer de introducere şi evacuare îmbracă o mare
diversitate de tipuri ca formă, alcătuire şi material. Trebuie să se
încadreze în mod organic în arhitectura încăperii şi trebuie să
conţină în acelaşi timp toate elementele necesare modificării
direcţiei jetului pe verticală şi orizontală, şi reglării debitului de
aer. Lipsa acestor elemente conduce de multe ori prin apariţia
senzaţiei de curent, la neutilizarea întregii instalaţii.
Amplasarea centralei de ventilare. Ca poziţie în clădirea pe
care o deserveşte, centrala de ventilare se amplasează de regulă în
subsol, şi mai rar, la nivelele intermediare, la ultimul nivel, sau
într-o încăpere special amenajată pe terasă. Se poate de asemenea
ca grupul de introducere să fie prevăzut la subsol, iar cel de
evacuare, la ultimul nivel. Ultima soluţie se preferă din motive
economice, ducând la reducerea lungimii canalelor de ventilare.
Alături de această condiţie economică apare şi una funcţională,
dictată de depărtarea minimă pe verticală şi orizontală dintre priza
de aer şi gura de evacuare. Din alt punct de vedere centrala de
ventilare trebuie să se amplaseze astfel, încât să fie cât mai aproape
de încăperea sau încăperile deservite pentru a avea trasee scurte, şi
pentru a avea o răcire, respectiv o încălzire cât mai mică a aerului
în canalele de ventilare. În cazul unor trasee lungi, este necesară o
izolare termică mai bună a canalelor de aer, ceea ce se traduce
printr-un cost mai ridicat. Un alt criteriu de care trebuie să se ţină
seama la amplasarea centralei de ventilare, este cel legat de
zgomotul produs de ventilatoare, pulverizatoare şi pompe. Pentru
încăperile de teatre, săli de operă, concerte, săli de audienţe etc.,
este necesar ca amplasamentul centralei de ventilare să se aleagă în
subsol în zona încăperilor anexe.
Canalele de aer servesc pentru transportul aerului proaspăt
sau tratat spre încăperile ventilate, precum şi pentru evacuarea în
exterior a aerului viciat. Canalele de aer pot avea secţiune
dreptunghiulară, pătrată sau circulară. Din punct de vedere
economic sunt avantajoase secţiunile circulare, deoarece la aceeaşi
secţiune şi viteză (acelaşi debit de aer transportat) conduc la un
52
consum mai mic de material pentru un metru liniar de canal. Din
acest motiv în cazul instalaţiilor de ventilare industrială, unde se
transportă debite mari de aer, se adoptă de regulă (în special pentru
evacuare) tubulatură circulară.
Canalele de ventilare se confecţionează din materiale
necombustibile cu o rezistenţă mecanică sporită, cu o rugozitate
mică, să nu fie hidroscopice, să nu fie atacate de microorganisme
etc. Din punct de vedere al materialelor folosite apar următoarele
categorii de canale de aer.
Canale din tablă neagră sau zincată, sunt cel mai des
folosite deoarece necesită o tehnologie de execuţie relativ simplă şi
un montaj uşor. Pentru canalele care transportă aer cu un conţinut
mic de vapori de apă (când nu există pericolul de condensare), se
poate folosi şi tablă neagră, grunduită cu miniu de plumb la
interior şi exterior. În medii umede, sau când aerul transportat are
un conţinut mare de vapori de apă, se recomandă folosirea tablei
zincate. În cazul când aerul transportat conţine substanţe corozive,
sau când canalele sunt pozate în medii agresive, pot fi folosite
canalele din tablă neagră care necesită tratate (prin vopsire) sau se
foloseşte tabla plumbuită.
Canalele de zidărie se folosesc mai ales pentru transportul
aerului proaspăt sau evacuat, şi mai rar pentru reţeaua interioară.
Canalele din plăci de beton cu zgură sau ipsos cu zgură sunt
folosite de asemenea pentru scopuri secundare.
Canalele din lemn pot fi din lemn masiv, aglomerat sau
placaj; aerul transportat trebuie să fie uscat, iar canalele tratate
ignifug. Au dezavantajul, că se deformează fiind atacate de
microorganisme.
Canalele din materiale ceramice sunt folosite în cazul
laboratoarelor cu noxe de agresivitate mare. Conduc la soluţii
costisitoare şi prezintă probleme în privinţa pieselor speciale şi a
asigurării etanşeităţii la îmbinări.
Canalele din P.V.C. înlocuiesc în multe situaţii materialele
ceramice. Limita principală o constituie rezistenţa redusă la
temperaturi înalte.

53
 Canalele de aer se confecţionează în atelierele de
prefabricare sub formă de tronsoane drepte şi piese speciale, curbe,
ramificaţii etc. Tronsoanele drepte au de regulă lungimi maximale
de 2,0 m, iar îmbinarea se face prin flanşe de oţel, cornier şi
şuruburi.
Accesoriile canalelor de aer. Canalele de aer conţin o serie
de accesorii necesare la controlul şi măsurarea debitului şi
presiunii aerului, la curăţarea canalelor, precum şi pentru
schimbarea direcţiei curentului de aer, pentru închiderea unor
tronsoane de canal în caz de izbucnire a incendiului, pentru
reglarea debitelor de aer pe diverse trasee. Locul şi tipul acestor
accesorii se precizează prin proiect şi trebuie urmărit ca acestea să
se monteze pentru a putea executa reglajul instalaţiei şi pentru
intervenţiile ulterioare.

1.2.7. Climatizarea aerului

Instalaţiile de climatizare au drept scop menţinerea în
anumite condiţii, dinainte prescrise, a temperaturii şi umidităţii
relative a aerului din încăperile supuse ventilării în tot timpul
anului. O instalaţie de climatizare reuneşte dispozitive pentru
răcirea, umidificarea şi uscarea aerului, precum şi o instalaţie de
reglare automată a temperaturii şi umidităţii aerului. Reprezintă
sistemele de ventilare cele mai complexe, dar şi cele mai scumpe.
Alături de acestea există şi aşa numitele instalaţii de climatizare
parţială, care asigură fie temperatura, fie umiditatea aerului din
încăpere. Instalaţiile de climatizare au sarcina de a crea ambianţa
optimă şederii oamenilor în cazul instalaţiilor de comfort, sau de a
asigura condiţiile de temperatură şi umiditate cerute de procesele
de fabricaţie, în cazul instalaţiilor realizate în scopuri tehnologice.
Instalaţiile de climatizare pentru confort servesc la
asigurarea unui confort ridicat în sălile de teatru, cinematograf,
concert, sălile de şedinţe etc. în tot timpul anului. În ultimul timp
instalaţiile de climatizare câştigă tot mai mult teren şi în clădirile
publice şi de locuit.

54
 Clasificarea acestor instalaţii se poate face din mai multe
considerente:
după viteza de circulaţie a aerului: de presiune joasă
(tradiţionale) şi de presiune înaltă;
după debitul de aer vehiculat în instalaţie: cu debit de
aer constant şi cu debit de aer variabil;
după agentul purtător de căldură: sistemele de
climatizare numai aer, şi sisteme de climatizare aer - apă (cu aer
primar).
Sistemele de climatizare numai cu aer pot fi la rândul lor cu
un canal sau cu două canale.
Instalaţiile de climatizare de confort sau tehnologice nu
diferă cu nimic între ele în ceea ce priveşte alcătuirea, ci numai
prin parametrii diferiţi pe care trebuie să-i asigure şi prin
toleranţele admise de variaţie a acestora. Ambele se execută atât în
varianta clasică (de presiune joasă), cât şi în variantă modernă (de
înaltă presiune).
Sisteme locale de climatizare (aparate de climatizare).
Aparatele locale de climatizare, au aceeaşi sarcină ca şi instalaţiile
de climatizare – menţinerea parametrilor aerului interior la valori
dinainte prescrise. Ele prezintă unele dezavantaje importante: cost
redus de instalare, deoarece sunt necesare numai racord electric şi
după caz racorduri de apă de răcire şi de încălzire; preţ de cost
relativ mai redus datorită seriei mari de fabricaţie; lipsa canalelor
de aer sau reducerea acestora la câteva tronsoane; aspect exterior
plăcut; transport uşor.
Actualmente în lume se produc asemenea aparate într-o mare
gamă de tipodimensiuni şi forme. Din punct de vedere funcţional
deosebirile sunt mai mici, ele putându-se clasifica:
 după tipul răcirii (aparate de climatizare cu maşină
frigorifică înglobată şi aparate de climatizare cu agregat de răcire
separat);
 după modul de realizare a refulării aerului (aparate
cu refulare directă şi aparate pentru racordare la canale);

55
  după destinaţie (aparate de climatizare în scopuri
de confort şi aparate de climatizare industriale);
 după mărime şi tip constructiv (aparate de
fereastră, aparate de climatizare şi dulapuri de climatizare).
Aparatele de fereastră se folosesc de fapt pentru răcire şi nu
pentru climatizarea aerului. Agregatul de răcire este înglobat în
aparat. Condensatorul agregatului de răcire este răcit de obicei cu
aer, pentru a nu fi legat de existenţa apei de răcire.
În ultimul timp au apărut aparate de fereastră cu pompe de
căldură. Prin intermediul unui ventil cu patru căi, circuitul
agentului de răcire se inversează, astfel că vara evaporatorul
foloseşte la răcirea aerului încăperii , iar iarna devine condensator
folosind la încălzire.
Aparatele de climatizare înglobează într-un schelet toate
elementele necesare realizării climatizării aerului (baterie de
încălzire, baterie de răcire, umidificator). Amplasarea aparatului se
poate face la fereastră, la plafon sau în încăpere sub forma unei
mobile.

1.2.8. Particularităţi ale ventilării clădirilor industriale

Scopul instalaţiilor de ventilare şi climatizare industrială este
de a asigura condiţiile de puritate a aerului şi de microclimă
corespunzătoare efortului depus de om şi natura procesului
tehnologic. Realizarea acestor cerinţe contribuie la menţinerea
capacităţii de muncă, la înlăturarea îmbolnăvirilor profesionale, la
ridicarea productivităţii muncii etc.
Faţă de clădirile de locuit şi publice trebuie subliniate două
particularităţi importante şi anume:
 în adoptarea unui sistem de ventilare, în afara restricţiilor
de ordin constructiv-arhitectural apar şi restricţii de ordin
tehnologic, funcţional, de securitate, de amplasarea sau
posibilitatea de deplasare a unor utilaje, acestea în condiţiile în
care cerinţele de ordin estetic sunt echivalente;
 în spaţiile ventilate pot exista şi alte degajări nocive în
afară de căldură, umiditate şi bioxid de carbon.
56
  În funcţie de aceste particularităţi, sistemele de ventilare
posibile sunt:
 ventilarea naturală organizată, aplicabilă în cazul aşa
ziselor ateliere calde fără degajări de gaze, vapori nocivi sau praf,
adică unde sunt degajări de căldură şi în mai mică măsură de
umiditate;
 ventilarea de aspiraţie locală, când există surse concentrate
de degajare de nocivităţi, în care caz ventilarea generală poate
deveni ineficace chiar la mărirea exagerată a debitului de aer;
 ventilarea de refulare locală a aerului, pentru îmbunătăţirea
condiţiilor de muncă în anumite zone aflate în apropierea unor
surse calde, puternic radiante (duşuri de aer), sau pentru
împiedicarea pătrunderii aerului rece prin uşile către exterior
(piredele de aer);
 ventilarea locală de aspiraţie sau de refulare şi aspiraţie a
nocivităţilor de la băile industriale;
 ventilarea de avarie, care trebuie să intre automat în
funcţiune în cazurile când se produc accidental degajări mari de
substanţe nocive ca urmare a unor defecţiuni ale unor instalaţii
tehnologice.
Prescripţii cu privire la instalaţiile de ventilare. Pentru
respectarea cerinţelor de securitate la incendii, priza de aer
proaspăt se va lua dintr-o zonă fără noxe. Dacă din cauza
condiţiilor locale nu este posibil să se ia aerul proaspăt din zone
curate, aerul va trebui în prealabil epurat. Aerul aspirat din
încăperi, trebuie să fie evacuat în atmosferă astfel, încât să nu
impurifice zonele din care se captează aerul proaspăt. Nu este
permisă folosirea instalaţiilor comune de ventilare în cazul când
sunt degajări de pulberi sau substanţe care prin amestec pot da
combinaţii inflamabile, toxice sau explozive. Aerul viciat cu
substanţe nocive şi praf trebuie supus unei epurări speciale înainte
de a fi evacuat în atmosferă, în funcţie de natura şi conţinutul
substanţelor nocive, sau evacuat la mare înălţime. Epurarea de praf
nu este obligatorie, dacă conţinutul este mai mic de 150mg/m 3.
Gazele arse, impurificate cu substanţe toxice evacuate din diferite
57
instalaţii (aparate, utilaje, nişe) vor fi purificate înainte de
eliminarea lor în atmosferă. Recircularea aerului se recomandă în
toate cazurile, când acest lucru este admisibil din punctul de
vedere al condiţiilor igienice. Este interzisă recircularea aerului,
dacă acesta conţine: microorganisme patogene, substanţe radiative,
substanţe foarte toxice (mercur etc.), substanţe explozive sau
mirosuri neplăcute accentuate. De asemenea este interzisă
recircularea aerului din încăperile cu grad de pericol A, Б şi В, din
încăperile în care este posibilă degajarea accidentală de substanţe
nocive sau producerea prafului, care nu poate fi reţinut prin
mijloace curente. Temperatura maximă a aerului refulat (introdus)
în încăperi este de +45 oC, când aerul pătrunde la o distanţă de cel
puţin 4m de locurile de lucru, indiferent de direcţia de refulare, şi
de +70 oC, când înălţimea de amplasare a gurilor de refulare este
peste 3,50 m de la pardoseală, iar jetul nu este dirijat spre zona de
lucru.
Prescripţii cu privire la cazurile când trebuie prevăzute
instalaţii de ventilare. Instalaţiile de ventilare se prevăd în vederea
reducerii până la limitele admise a noxelor la locurile de muncă în
caz de: căldură excesivă, radiaţii calorice puternice, umiditate
excesivă, fum, gaze sau vapori toxici, substanţe iritante sau
mirositoare sau amestecuri explozive, pulberi de orice natură,
curenţi puternici de aer. În toate cazurile în care este posibilă
vicierea aerului se vor stabili măsuri pentru îmbunătăţirea
procesului tehnologic şi a operaţiunilor anexe. Sursele care degajă
cantităţi de căldură care nu vor putea fi izolate, vor fi prevăzute cu
dispozitive speciale de protecţie contra radiaţiei. Protejarea
împotriva radiaţilor se va face cu ecrane sau alte mijloace de
protecţie ca: duşuri de aer, pierdele de apă, pulverizarea apei pe
suprafaţa radiantă etc. Umiditatea excesivă în încăperile unde se
lucrează cu apă se va înlătura cu instalaţii speciale de desceţare
după ce s-a încercat în prealabil reducerea degajărilor pe linia
îmbunătăţirii procesului tehnologic. Combaterea vicierii aerului cu
praf, gaze şi vapori se va face prin reducerea surselor. În cazul în
care acest lucru nu este posibil se va realiza închiderea utilajelor în
carcase puse sub depresiune, sau prevederea de aspiraţii locale
58
(nişe, hote, aspiraţii marginale etc.). În încăperile de lucru în care
se află utilaje cu degajări de gaze foarte toxice se vor amenaja
instalaţii speciale de ventilare prevăzute cu dispozitive de
siguranţă, precum şi instalaţii de avarie cu acţionare atât din
interiorul, cât şi din exteriorul încăperii. Pentru prevenirea formării
pulberilor se va recurge la umezirea cu apă, sub diferite forme, sau
cu alte substanţe speciale şi neutralizante chiar la locul de
producere, în funcţie de procesul tehnologic. Pentru aglomerarea
particulelor de pulbere astfel încât să fie posibilă filtrarea, captarea
sau depunerea acestora, se vor aplica diverse procese fizice,
chimice, electrice etc. Utilajele care în mod obişnuit degajă
cantităţi mari de praf vor fi prevăzute cu instalaţii speciale de
desprăfuire. În încăperile de lucru cu degajări mari de praf, aerul
introdus va pătrunde cu viteză foarte mică pentru a nu provoca
turbioane, care produc menţinerea particulelor în suspensie.
Încăperile în care se depozitează sau se manipulează substanţe care
prezintă pericol de explozie sau intoxicaţie vor fi prevăzute cu
instalaţii de ventilare de avarie, independente de instalaţiile de
ventilare obişnuite. În încăperile respective este permisă subrăcirea
în timpul funcţionării instalaţiilor de avarie. Instalaţiile de ventilare
care deservesc încăperi în care se depozitează sau se manipulează
materiale care, în stare gazoasă sau vapori, formează amestecuri
explozive cu aerul vor fi prevăzute cu măsuri de siguranţă necesare
pentru împiedicarea propagarea flăcărilor prin elementele
instalaţiei de ventilare (tuburi, canale etc.).În încăperile calde, în
care se produce un tiraj natural, care determină pătrunderea aerului
rece prin uşi, se vor prevedea (în special la cele cu uşi deschise
permanent) perdele de aer, sau alte mijloace eficiente).

1.2.9. Cerinţe de securitate la incendii faţă de sistemele

de ventilare şi climatizare a aerului
Cerinţele de securitate la incendii către sistemele de ventilare
şi climatizare a aerului constau în prevenirea formării mediului
exploziv, limitarea cantităţii elementelor combustibile şi a
materialelor, preîntâmpinarea formării în mediul combustibil a
59
surselor de aprindere, limitarea propagării incendiului prin
canalele de aer. Preîntâmpinarea formării mediului exploziv în
încăperile de categoria A şi Б, se realizează printr-un sistem de
ventilare de lucru şi avarie, precum şi printr-un complex de decizii
constructive. Debitul de aer necesar transmiterii în încăperi pentru
asigurarea unei CMA, se determină prin calcule conform cantităţii
de substanţe introduse în încăpere. În cazul lipsei datelor privind
cantitatea degajărilor de substanţe periculoase şi exploziv toxice în
aerul încăperilor, debitul de aer se determină după schimbul de aer.
Debitul de aer transportat prin canalele de aer a sistemului cu
aspiraţie locală necesar pentru evacuarea amestecurilor explozive,
se determină astfel, că concentraţia amestecurilor în canalele de aer
să nu depăşească 50 % din concentraţia limitei inferioare de
inflamabilitate a substanţelor sau amestecurilor transportate.
Pentru respectarea cerinţelor de securitate la incendii,
aspiraţiile locale pentru evacuarea substanţelor exploziv-toxice se
blochează de utilajul tehnologic astfel, încât să nu poată funcţiona
fără implicarea în acţiune a sistemului de aspiraţie locală. Pentru
măsurarea concentraţiei substanţelor exploziv-toxice, evacuate
prin intermediul sistemului local de aspiraţie, se instalează aparate
de măsură şi control. Aparatele de măsură şi control destinate
semnalizării funcţionării corecte a utilajului de ventilare, mai sunt
prevăzute şi pentru încăperile de categoria A şi Б asigurate cu
sistem de ventilare generală, sau cu ventilare avariată. În cazul
avariilor tehnologice, preîntâmpinarea formării concentraţiei
exploziv-toxice, se realizează prin instalarea gazoanalizatoarelor
automate, care cuplează sistemele de avarie la prezenţa în încăperi
a concentraţiei de amestecuri explozive, ce depăşesc CLA.
Propagarea gazelor şi a vaporilor exploziv-toxice din încăperile de
categoria A şi Б în încăperile de altă categorie sau de altă
destinaţie, se limitează prin transmiterea aerului în tamburi-ecluze,
prin menţinerea presiunii efective a aerului în încăperile electrice,
în încăperile instalaţiilor de ventilare prin aspiraţie, şi depresiunii
în încăperile de categoria A şi Б.
Pentru transmiterea aerului în tamburi-ecluze a încăperilor de
categoria A şi Б, se prevăd sisteme individuale. Pentru transmiterea
60
aerului se utilizează sistemul de refulare, ce deserveşte încăperea
protejată de tambur-ecluză, sau de sistemul de refulare, ce
deservesc încăperile de categoria D. Sistemele pentru transmiterea
aerului în încăperile de categoria A, Б şi tamburi-ecluze, sunt
dotate cu instalaţii pentru deconectările automate a refulării aerului
în încăpere, la izbucnirea incendiului.
La alegerea locului de amplasare a utilajului de aspiraţie
pentru evacuarea aerului impurificat din încăperile exploziv
incendiare, se ia în consideraţie densitatea gazelor şi a vaporilor
evacuate, zonele posibile de evacuare, precum şi prezenţa în
încăperi a adânciturilor şi a locurilor joase.
Instalaţiile de introducere a aerului exterior, sunt prevăzute în
zonele curate, unde este exclusă posibilitatea nimeririi gazelor şi a
vaporilor, formate în aer în procesul exploatării, sau în cazul
situaţiilor de avarie.
Preîntâmpinarea formării mediului exploziv-periculos în
încăperi se poate realiza şi prin instalarea ventilatoarelor de
rezervă pentru ventilaţia cu aspiraţie, cât şi cu refulare, care se
cuplează în mod automat la deconectarea celor de bază.
Pentru asigurarea fiabilităţii în funcţionarea sistemului de
ventilare în încăperile de categoria A şi Б, se prevăd sisteme cu
ventilatoare de rezervă în următoarele cazuri:
- pentru sistemele cu aspiraţii locale;
- pentru evacuarea amestecurilor exploziv-
periculoase din orice încăperi, cu excepţia cazurilor, când utilajul
tehnologic dispune de aspiraţie locală încorporată şi executată în
condiţii de uzină în complet cu ventilatoarele;
- pentru sistemele de ventilare generale cu
aspiraţie în încăperile de categoria A şi Б, dacă la staţionarea
ventilatorului, evacuările gazelor combustibile, a vaporilor şi a
aerozolurilor continuă;
- pentru sistemele ce asigură transmiterea
aerului în încăperile de categoria A şi Б;
- pentru sistemele de ventilare, ce asigură un
debit de aer de rezervă în caz de avarie.

61
 Materialul pentru fabricarea canalelor de aer, colectoarelor,
filtrelor şi captatoarelor de zgomot pentru sistemele de ventilare,
se aleg în dependenţă de caracterul mediului transportat, cu
evidenţa cerinţelor securităţii la incendii. Canalele de aer se
execută din materiale necombustibile la amplasarea lor în
încăperile şi depozitele de categoria A, Б şi В, încăperile locative,
publice, în etaje tehnice, mansarde şi subsoluri cu destinaţie
generală, în încăperile prevăzute pentru amplasarea instalaţiei de
ventilare, precum şi transportarea aerului prin conducte cu
temperatura de 80 oC şi mai mult, sau a amestecurilor exploziv şi
incendiar-periculoase. Canalele de aer executate din materiale greu
combustibile se permit a fi prevăzute pentru sistemele de ventilare
pentru clădirile locative cu un singur nivel, clădiri publice (în afară
de încăperile cu aglomeraţii de oameni), precum şi pentru
încăperile de categoria G şi D (cu excepţia colectoarelor şi
tronsoanelor tranzitare).
Pentru evacuarea depunerilor de la substanţele combustibile,
în canalele de aer se prevăd buzunare sau racorduri demontabile
destinate pentru curăţarea periodică.
Preîntâmpinarea formării mediului combustibil în utilajul de
desprăfuire, se realizează pe calea folosirii metodei umede de
curăţare a aerului de praf, evacuarea la timp a fibrelor, a deşeurilor
şi a prafului de la captatoarele de praf uscate, utilizarea
materialelor filtrante din materiale necombustibile.
Pentru curăţarea aerului transmis în încăpere de către
sistemul de ventilare, se prevăd filtre cu fibre executate din
materiale necombustibile, sau filtre cu ulei cu temperatura de
inflamabilitate nu mai mică de 130 oC.
Din materiale necombustibile se execută capatatoarele de
zgomot pentru sistemele de ventilare, climatizare a aerului şi
încălzirii cu aer, precum şi izolaţia termică a suprafeţelor utilajului
de ventilare, climatizatoarelor şi canalelor de aer pentru încăperile
de categoria A şi Б, a suprafeţelor utilajului şi canalelor de aer
amplasate la mansarde, şi în subsoluri şi demisoluri cu destinaţie
generală.

62
 Formarea surselor de aprindere în sistemele de ventilare şi
climatizare a aerului se preîntâmpină prin intermediul măsurilor
tehnico-organizatorice. În sistemele de ventilare, care deservesc
încăperile de categoria A şi Б, sau care evacuează amestecurile
exploziv-periculoase, utilajul de ventilare (ventilatoare, filtre,
captatoare de praf, armătura de închidere-reglare) trebuie să fie
executate din punct de vedere antiexploziv. Utilajul utilizat trebuie
să corespundă mediului exploziv-periculos, grupelor şi categoriilor
de amestec exploziv-periculos transportate prin sistem. Dacă
temperatura, categoria şi grupa exploziv-periculoasă a
amestecurilor de gaze, vapori şi praf nu corespund cerinţelor
condiţiilor tehnice, în construcţia ventilatoarelor protejate exploziv
adăugător se prevăd instalaţii cu ejectoare.
În cazul dacă sistemul de ventilare evacuează substanţe
exploziv-periculoase, canalele de aer metalice, ventilatoarele şi
utilajul de desprăfuire se leagă cu pământul în conformitate cu
cerinţele „Regulilor de amenajare a instalaţiilor electrice”. Pentru
preîntâmpinarea nimeririi în sistemul de ventilare a obiectelor, care
la acţiuni mecanice pot forma scântei, se utilizează plase de
protecţii în locurile de preluare a aerului, sau captatoare cu
magnet.
Ventilatoare în execuţie obişnuită se utilizează pentru
sistemul de ventilare cu refulare şi climatizare a aerului în
încăperile de categoria A şi Б, cu condiţia că sunt amplasate în
încăperile utilajului de ventilare, sau în canalele de aer sunt
instalate clapete inverse de protecţie. Ventilatoarele sistemului cu
aspiraţie locală destinate pentru evacuările amestecurilor exploziv-
periculoase, tot pot fi în execuţie obişnuită, cu condiţia că, sistemul
asigură încăperile de categoria В, Г şi Д, şi exclude posibilitatea
formării concentraţiei exploziv-periculoase la funcţionarea
normală a utilajului tehnologic, precum şi în cazul situaţiilor de
avarie.
Utilajul de ventilare poate fi amplasat în exteriorul clădirii
sau în încăperi izolate, în cazurile următoare: când sistemele de
ventilare asigură încăperile de categoria A şi Б (în afară de utilajul
perdelelor de aer cald a sistemului de ventilare de avarie şi
63
aspiraţie locală); în încăperi de categoria Б cu debitul de aer mai
mare de 40000 m3/h, precum şi încăperile clădirilor locative şi
publice cu un debit mai mare de 10000 m 3/h. Categoric este
interzisă amplasarea utilajului sistemului în subsoluri, în cazurile
când ce asigură încăperile de categoria A şi Б, precum utilajul
sistemelor cu aspiraţie locală a amestecurilor exploziv-periculoase.
Ventilatoarele sistemelor de refulare, ventilării generale, ce
asigură încăperile de categoria A şi Б, nu se recomandă a fi
prevăzute în încăperi comune cu utilajul de ventilare destinate
pentru alte sisteme de ventilare. Ventilatoarele sistemelor de
aspirare, ce asigură încăperile de categoria B şi Г sunt prevăzute în
încăperi aparte destinate utilajului de ventilare.
Ventilatoarele sistemelor de aspiraţie a ventilării generale, ce
asigură încăperile de categoria A şi Б, nu se prevăd în aceleaşi
încăperi cu ventilatoarele altor sisteme.
Ventilatoarele sistemelor de aspiraţie, ce asigură încăperile de
categoria Б, nu se recomandă a fi amplasate în încăperi comune
împreună cu ventilatoarele sistemelor de aspiraţie din încăperea de
categoria Г.
Separatoarele de praf pentru curăţarea amestecurilor de praf-
aer şi a celor exploziv-incendiar periculoase, se prevăd în afara
clădirilor de producţie cu amplasare deschisă sau în clădiri
separate. Distanţa de la clădirile cu caracter productiv până la
separatoarele de praf se determină în funcţie de gradul de RF a
clădirii, şi prezenţa golurilor tehnologice în pereţi. Se permite
amplasarea separatoarelor de praf în interiorul clădirilor de
producere în încăperi separate prevăzute strict pentru utilajul de
ventilare. Separatoarele de praf destinate pentru curăţarea aerului
de praful exploziv-periculos, se amplasează la distanţa nu mai
mică de 10m de la peretele clădirii. Se permite amplasarea
separatoarelor de praf în încăperi separate a clădirilor de producere
(în afară de subsoluri), cu condiţia că, încăperile sunt dotate cu
instalaţii de evacuare continuă a prafului reţinut.
Separatoarele de praf pentru curăţarea amestecurilor
incendiar-periculoase se prevăd în afara clădirilor cu gradul I şi II
de RF direct lângă pereţi, cu condiţia că pe toată înălţimea clădirii
64
şi la distanţa nu mai mică de 2 m pe orizontală de la separatoarele
de praf nu sunt prevăzute goluri tehnologice, sau sunt prevăzute
goluri, dar având limita de RF normată. Distanţa de la pereţii
clădirilor de gradul de RF III, IV şi V până la separatoarele de praf,
se adoptă nu mai mică de 10 m.
Limitarea propagării incendiilor în sistemele de ventilare,
climatizare a aerului şi încălzirea cu aer, poate fi asigurată prin:
aplicarea unor sisteme individuale pentru fiecare încăpere, nivel,
unitate de utilaj sau sistem aparte pentru grupuri de încăperi;
utilizarea canalelor şi colectoarelor de aer din materiale
necombustibile cu limita de RF normată; aplicarea instalaţiilor de
stingere a incendiilor încorporate în instalaţii de desprăfuire şi
canale de aer, deconectarea sistemului de ventilare în caz de
izbucnire a incendiului (în afară de transmiterea aerului în
încăperile cu tamburi-ecluze de categoria A şi Б).
Sisteme separate de ventilare, de climatizare a aerului şi
încălzire cu aer pot fi prevăzute pentru fiecare grupă de încăperi:
care sunt compartimentate cu pereţi antifoc; depozite de categoria
A, Б sau В şi magazii destinate pentru depozitarea materialelor
combustibile, amplasate la nivele diferite; încăperi de categoria A
şi Б (în orice combinaţie), şi categoria B, Г sau Д.
Pentru sălile de conferinţe, încăperile întreprinderilor de
alimentare publică, încăperile pentru încărcarea acumulatoarelor,
încăperile pentru aparate de filmare şi încăperile cu destinaţie
diversă funcţională, se permite utilizarea sistemelor separate cu
aspiraţie-refulare.
Sistemele cu aspiraţie locală se prevăd pentru fiecare
încăpere sau fiecare unitate a utilajului tehnologic, cu condiţia că
în canalele de aer şi utilajul sistemului de ventilare, sunt posibile
acumulări de substanţe combustibile sub formă de condensat.
Sistemele de ventilare generală, de climatizare a aerului şi de
încălzire cu aer se prevăd pentru grupul de încăperi de categoria A
şi Б (în afară de depozite), cu condiţia că acestea sunt amplasate
minim în cadrul a trei nivele; pentru grupul de încăperi de
categoria Б (în afara de depozite) amplasate în clădiri indiferent de

65
numărul de nivele; pentru depozitele de categoriile A, Б sau В, şi
depozite pentru materiale combustibile, amplasate la acelaşi nivel.
Pentru limitarea propagării incendiilor în sistemele de
ventilare generală pentru încăperile de categoria A, Б şi В, şi
sistemele cu aspiraţie locală a amestecurilor exploziv-periculoase,
se acceptă schemele canalelor de ventilare cu colectoare
orizontale, şi colectoare verticale cu amplasarea supapelor inverse,
sau a unor dispozitive antifoc (fig. 9.1).

Fig. 10.1. Schema de principiu a sistemului de ventilare cu

supape antifoc pentru încăperile de categoria A, Б şi В;
1 –canalul de aer tranzitar; 2 – colectorul vertical;
3 - supapa antifoc.

66
 Pentru barierele antifoc cu limita de RF normată 2,5; 0,75 şi
0,25 ore, limitele de RF a supapelor clapetelor antifoc sunt de 1;
0,5 şi 0,25ore. Schema de principiu privind amplasarea supapei
antifoc este prezentată în Fig.11.1.

Fig.11.1. Schema de principiu la amplasarea supapei antifoc:

1 – capacul; 2 – pârghia; 3 – rolicul; 4 – firul metalic;
5 – peretele antifoc; 6 - greutatea; 7 – corpul.

Supapele inverse se instalează în canalele de aer pentru

fiecare încăpere în parte, în locurile de racordare cu colectoarele.
Colectoarele se prevăd în exteriorul clădirilor, în interiorul
clădirilor sau în încăperile pentru utilajul de ventilare fig.12.1.
Canalele de aer tranzitare în clădirile cu un singur nivel sau în
limita unui nivel în clădirile cu multe nivele (în afară de depozite),

67
se prevăd cu limita de RF de 0,25 ore. Pentru colectoarele
amplasate în interiorul clădirilor, pentru canalele tranzitare
amplasate în clădirile multetajate în afara nivelului deservit,
precum şi în depozitele la toate nivelele, limita de RF trebuie să fie
nu mai puţin de 0,5 ore.

Fig.12.1. Schema sistemului de ventilare cu supape inverse:

1 – încăperea CV; 2 – colectorul din materiale C1;
3 – colectorul cu limită de RF 0,5ore; 4 – canalul de aer
tranzitar; 5 – supapa inversă;

Pentru limitarea propagării incendiului în sistemele de

ventilare a clădirilor locative cu multe nivele, a clădirilor publice şi
a clădirilor de categoria G şi D, se folosesc schemele canalelor de
aer cu colector orizontal şi vertical (fig. 13.1).

68
 Fig.13.1. Schema sistemului de ventilare pentru clădiri cu multe
nivele: 1 – încăperea CV; 2 – colectorul de aer, 3 – canalul
tranzitar; 4 – canalul de aer; 5 – colectorul de aer cu limita de
RF <0,5; 6 – peretele cu limita de RF >0,75 ore; 7 – peretele cu
limita de RF <0,75ore.

Deciziile adoptate privind racordarea canalelor de aer la

colectoare, exclude posibilitatea propagării incendiilor în sistem de
la nivel la nivel. Pentru clădirile de gradul III şi IV de RF, a
categoriei Г şi Д, se aplică numai colectoare orizontale.
La izbucnirea incendiului, sistemul de ventilare trebuie să se
deconecteze, iar sistemul de protecţie antifum să se conecteze.
Controlul privind respectarea cerinţelor de securitate la
incendii la etapa de proiectare, cât şi în procesul de exploatare a
sistemelor de ventilare, se realizează în baza documenataţiei de
execuţie, unde sunt reflectate soluţiile tehnico-organizatorice

69
privind asigurarea securităţii la incendii a sistemelor de ventilare a
obiectului supus controlului.
Controlul sistemului de ventilare se realizează în urma
studierii părţilor tehnologice, electrotehnice, constructive şi
determinarea categoriei încăperilor, caracterului de pericol-
exploziv a mediului, categoriei şi grupei amestecurilor
transportate, gradului de RF a clădirilor, prezenţei golurilor
tehnologice în construcţiile de îngrădire.
În cadrul studiului sistemului de ventilare urmează de stabilit
tipul sistemului adoptat, prezenţa sistemelor aparte sau comune,
ordinea amplasării dispozitivelor de aspirare şi refulare a aerului,
corespunzător a utilajului de ventilare, tipul materialului pentru
canalele de aer şi colectoare, execuţia utilajului de ventilare, ce
deservesc încăperile de categoria A şi Б.
Pentru asigurarea unui control succesiv şi complet privind
corespunderea sistemului de ventilare şi climatizare a aerului
cerinţelor securităţii incendiar-explozive, se întocmeşte un
chestionar de formă specială. Structura şi conţinutul chestionarului
este prezentat la anexa 2.

1.2.10. Cerinţe de securitate la incendii la exploatarea

sistemelor de ventilare
La întreţinere şi exploatare se admit sistemele de ventilare,
care deja au trecut complet încercările avan punerii în funcţiune, şi
dispun de instrucţiunile de exploatare, paşaport tehnic, registrele
privind reparaţiile şi exploatarea. Instrucţiunile privind exploatarea
sistemului de ventilare a proceselor de producere exploziv-
periculoase trebuie să fie elaborate pentru fiecare încăpere (secţie,
hală) sau sector tehnologic în parte. Ele trebuie să conţină: ordinea
cuplării şi decuplării de către personalul de deservire a sistemului
de ventilare în condiţii normale de exploatare, în caz de situaţii de
avarie, ordinea şi duratele de curăţare a canalelor de aer şi a
instalaţiilor de desprăfuire.
În cazul izbucnirii incendiului în instrucţiuni trebuie să fie
prevăzută posibilitatea de decuplare parţială sau completă a
70
sistemului de ventilare, cu excepţia sistemelor, care asigură
transmiterea aerului în tamburi-ecluze.
La curăţarea canalelor se admit metode, ce exclud
posibilitatea izbucnirii incendiilor şi exploziilor. Duratele de
curăţare a sistemelor de ventilare sunt stabilite de către
administraţia întreprinderii. Studiile şi verificările planificate
privind corespunderea sistemelor de ventilare cerinţelor de
securitate la incendii, sunt realizate în corespundere cu graficele,
aprobate de către administraţia obiectivului.
Studiile profilactice a încăperilor destinate instalaţiilor de
ventilare (de desprăfuire şi alte elemente a sistemului de ventilare
ce asigură încăperile de categoria A şi Б), se realizează nu mai rar
decât o dată în schimb cu introducerea rezultatelor într-un registru
de formă specială. Toate defectele depistate imediat se lichidează.
În termenele prescrise de administraţia obiectivului, dar nu
mai rar decât o dată în an, se petrece revizia supapelor de reţinere a
focului, a supapelor inverse prevăzute în canalele de aer şi a celor
explozive a separatoarelor de praf şi filtre. Rezultatele reviziei sunt
întocmite sub formă de act, care mai apoi se introduc în paşaportul
utilajului de ventilare.
La fiecare întreprindere trebuie să fie elaborate instrucţiuni
privind exploatarea în siguranţă a ventilatoarelor protejate din
punct de vedere exploziv. În încăperile industriale cu pericol-
exploziv, se permite exploatarea ventilatoarelor protejate exploziv,
care dispun de un paşaport şi instrucţiuni privind exploatarea în
siguranţă. În funcţie de persoana responsabilă de exploatarea în
siguranţă a ventilatoarelor protejate exploziv, se numeşte persoană
din rândul personalului ingineresc tehnic, care este familiarizat cu
regulile de construire, montare şi exploatare în siguranţă a acestor
ventilatoare, care a trecut instruirea iniţială şi controlul
cunoştinţelor, confirmate prin proces-verbal.
În cazul reconstruirii sau reutilării procesului tehnologic, este
necesar de actualizat şi întrebările cu privire la modificările în
cadrul sistemului de ventilare.

71
 2. SUPRAVEGHEREA PRIVIND RESPECTAREA
CERINŢELOR DE SECURITATE LA INCENDII
LA OBIECTIVELE NOU CONSTRUITE
ŞI RECONSTRUITE

Controlul privind respectarea cerinţelor securităţii la incendii

la obiectivele nou construite şi reconstruite, se realizează la toate
etapele construcţiei şi se finalizează cu recepţia în exploatare a
obiectivelor de către o comisie de stat cu participarea
reprezentantului Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea
Măsurilor de Pază Contra Incendiilor (ISSMPCI).
Supravegherea privind respectarea cerinţelor securităţii la
incendii la obiectivele nou construite şi reconstruite, reprezintă una
din sarcinile prioritare, înaintate de organele ISSMPCI, deoarece
baza securităţii la incendii a obiectivelor economice se concepe la
etapa de proiectare şi construcţie/reconstrucţie a lor, iar clădirile în
fază de construcţie se caracterizează printr-un pericol sporit
privind izbucnirea incendiilor.
Realizând funcţiile de supraveghere, reprezentanţii organelor
ISSMPCI din cadrul MAI, controlează respectarea cerinţelor de
securitate la incendii a normativelor în construcţii moldoveneşti
(NCM) la toate etapele - proiectare, construcţie şi reconstrucţie a
clădirilor şi construcţiilor, precum şi regulile de securitate la
incendii la executarea lucrărilor de construcţii-montaj.

2.1. Supravegherea privind respectarea cerinţelor

de securitate la incendii la obiectivele nou construite

2.1.2. Pericolul de incendiu al clădirilor nou construite

Prin obiectiv nou se înţelege obiectivul la etapa de
construcţie sau reconstrucţie în ansamblu cu depozite deschise,
clădiri şi instalaţii temporare ce aparţin organizaţiei de construcţii-

72
montaj, fiind amplasate pe teritoriul şantierului în conformitate cu
planul general de construcţie aprobat.
Pericolul incendiar al obiectivelor nou construite este
determinat de gradul de RF al acestora, de genul şi cantitatea
sarcinii termice pe şantier, utilizarea instalaţiilor termice şi a
utilajului cu acţionare electrică, executarea lucrărilor cu foc
deschis şi, în mare măsură, de corectitudinea respectării cerinţelor
de securitate la incendii la executarea lucrărilor de construcţii-
montaj, a procedeelor şi organizării locurilor de păstrare a
materialelor şi lichidelor combustibile. Foarte frecvent incendiile
la construcţiile noi izbucnesc din cauza neatenţiei la folosirea
focului (fumatul în locurile neadmise, ruguri pe teritoriu etc.), prin
încălcarea regulilor de securitate la incendii la exploatarea
utilajului şi a aparatelor de încălzit, jocul copiilor etc.
Trebuie de ţinut cont de asemenea, că în perioada de
construcţie, sistemele automate de semnalizare şi stingere a
incendiilor, sistemele de protecţie antifum ale clădirilor, de
alimentare cu apă antiincendiu, încă nu sunt în stare funcţională.

2.2.2. Organizarea supravegherii privind respectarea

cerinţelor de securitate la incendii la obiectivele nou construite
Toate construcţiile noi, amplasate în zona de deservire a
organelor ISSMPCI se iau la evidenţă, iar controlul acestora în
continuare este încredinţat organelor locale de supraveghere şi
control. Supravegherea obiectivelor de importanţă majoră o
efectuează efectivul organul republican de supraveghere a
măsurilor de pază contra incendiilor.
Activitatea privind supravegherea obiectivelor nou construite
de către subdiviziunile organelor ISSMPCI, se planifică în baza
nomenclaturii obiectivelor ce se află la etapa de realizare, aflate la
evidenţă în organele corespunzătoare (Departamentul Urbanistică
şi Arhitectură din cadrul primăriei raionului (oraşului),
organizaţiile teritoriale locale de cadastru.
În cadrul supravegherii obiectivelor nou construite,
reprezentanţii organelor ISSMPCI, în corespundere cu
73
obligaţiunile de funcţie ce le revin, realizează pe etape următoarele
sarcini:
 eliberează aviz la măsurile de securitate la incendii propuse
de organizaţiile de proiectare la alegerea terenului pentru
construcţie, precum şi participă nemijlocit la lucrările comisiei de
selectare a terenului pentru construcţia nouă;
 stabilesc, dacă planul general de construcţie şi
documentaţia de proiect corespunde cerinţelor normelor şi
regulilor de securitate la incendii pe şantierul de construcţie;
 exercită controlul asupra respectării măsurilor de securitate
la incendii la obiectivul nou de construcţie, precum şi pe şantier;
 participă în comisiile de lucru şi de stat privind recepţia în
exploatare a obiectivelor nou construite.
O importanţă majoră la organizarea supravegherii asupra
respectării cerinţelor de securitate la incendii la obiectivele nou
construite, o are participarea permanentă a reprezentanţilor
organului ISSMPCI în lucrul comisiilor de acordare a terenurilor
pentru construcţii. Aceste comisii de regulă se formează la
dispoziţia ministerului sau departamentului respectiv. În
componenţa comisiei privind alegerea terenului de construcţie se
include efectivul de conducere a organelor locale ale ISSMPCI.
Până la începutul activităţii comisiei, organizaţia de
proiectare, în baza contractului de colaborare cu beneficiarul,
elaborează documentaţia necesară privind suprafaţa recomandată
pentru construcţie (desenele tehnice, schemele, memoriul
explicativ şi altele), precum şi măsurile de asigurare a securităţii la
incendii. Materialele respective sunt trimise spre confirmare
organelor locale ale ISSMPCI.
La studierea măsurilor de securitate la incendii indicate în
soluţiile de proiect privind alegerea terenului pentru construcţie, o
atenţie sporită se va acorda următoarelor aspecte:
 corespunderea zonării teritoriului obiectivului cerinţelor de
securitate la incendii;

74
  evidenţa vânturilor dominante, a reliefului localităţii şi a
spaţiilor antiincendiu la amplasarea obiectivului în raport cu
obiectivele din vecinătate şi alte localităţi;
 asigurarea obiectivului, clădirilor şi instalaţiilor cu căi
pentru intervenţie la incendii, căi de acces şi drumuri de bază;
 amplasarea depourilor de pompieri în aşa mod, încât să se
asigure posibilitatea sosirii la timp a unităţii de pompieri în caz de
incendiu;
 soluţii de bază privind instalaţiile, sursele de apă şi traseele
reţelelor de alimentare cu apă contra incendiilor, reţelele de
alimentare cu curent electric, de comunicare şi canalizare.
La reconstruirea sau reutilarea tehnică a obiectivelor
existente, reprezentanţii organelor ISSMPCI prezintă un aviz
privind soluţiile de proiect doar în cazul modificării căilor de
comunicare, a sistemului de alimentare cu apă contra incendiilor, a
sistemului de alimentare cu gaze şi a mijloacelor de comunicare.
Pentru control, reprezentanţilor organelor locale ale
ISSMPCI, li se transmite copia concluziei organului teritorial,
vizând măsurile de securitate la incendii în alegerea terenului
pentru construcţie, copia aprobată a actului privind înstrăinarea
lotului de pământ, precum şi decizia despre numirea persoanei
responsabile de construcţia nouă din rândul reprezentanţilor
organului teritorial al ISSMPCI. Organele locale, după primirea
materialelor menţionate, pregăteşte dosarul de supraveghere (DS)
a obiectivului. Pe lângă documentele menţionate, în DS se vor
păstra şi alte acte: copia concluziei privind rezultatele controlului
proiectului; fişa de control la obiectivul în fază de construcţie;
copiile scrisorilor reprezentanţilor organelor locale şi centrale ale
ISSMPCI, privind rezultatele studiului sau coordonarea unor
probleme speciale în documentaţia de proiectare; planul general;
copiile prescripţiilor şi scrisorile, privind rezultatele studiului
documentaţiei de lucru; copiile prescripţiilor şi alte materiale
privind rezultatele studiului tehnic-incendiar a obiectivului nou
construit; datele despre incendii şi aprindere. DS după recepţia în
exploatare a obiectivelor nou construite se transmit separat,

75
conform actelor, colaboratorilor organelor ISSMPCI, care
realizează supravegherea privind respectarea cerinţelor securităţii
la incendii la obiectivele existente.
Reprezentanţii organelor teritoriale ale ISSMPCI participă la:
coordonarea planurilor generale; studiul documentaţiei de proiect-
deviz; cercetarea în detalii a obiectivelor nou construite; lucrul în
comisia de stat privind recepţia în exploatare a obiectivelor noi.
Planul general reprezintă elementul de bază în componenţa
proiectului de organizare a şantierului (POŞ), ce reglementează
organizarea corectă a terenului de construcţie. Pe planul general se
indică următoarele construcţii: obiectivele construcţiei, depozitele
provizorii deschise şi închise pentru păstrarea materialelor,
clădirile şi construcţiile supuse demolării, trecerile şi căile de acces
spre terenul de construcţie, clădirile şi construcţiile, macaralele cu
căile de acces, apeductul de bază şi cel temporar, comunicaţiile
subterane, şi diverse construcţii auxiliare - toate necesare pentru
începerea construcţiei obiectivelor. La coordonarea planului
general este necesar ca reprezentanţii organelor ISSMPCI, să se
prezinte personal pe terenul de construcţie, acordând atenţie
următoarelor aspecte:
 asigurarea terenului de construcţie cu apeduct antiincendiu
şi legătură telefonică;
 asigurarea intrărilor pe teritoriul terenului de construcţie şi
accesul spre clădiri şi construcţii;
 amplasarea reciprocă a obiectivelor auxiliare de
construcţie, a zonelor antiincendiu între clădiri, construcţii şi
depozite prevăzute pe terenul de construcţie;
 organizarea depozitării materialelor combustibile;
 metoda de încălzire a încăperilor de bază şi celor auxiliare,
precum şi alte probleme, prevăzute de regulile de securitate la
incendii la executarea lucrărilor de construcţii-montaj.
La coordonarea planului general, este necesar de luat în
consideraţie, că până la începutul construirii obiectivului, pe
terenul de construcţie trebuie să fie demolate toate clădirile şi
construcţiile, care se găsesc în spaţiile antiincendiu dintre clădirile

76
şi construcţiile construite (de bază şi cele auxiliare).
Corespunzător, se prevede asigurarea terenului de construcţie cu
sistem de alimentare cu apă şi legătură telefonică, precum şi cu căi
de acces pentru autospeciale către clădirile şi construcţiile
prevăzute pe terenul de construcţie.
Dacă pe terenul de construcţie este necesar de a petrece un
volum mare de lucrări pregătitoare privind demolarea clădirilor,
amplasarea drumurilor şi comunicaţiilor subterane, atunci planul
general este raţional de a fi coordonat în două etape. La prima
etapă se coordonează petrecerea lucrărilor pregătitoare, iar la etapa
a doua - execuţia lucrărilor de bază privind ridicarea obiectivului
de construcţie. Un exemplar de plan general studiat de
reprezentantul organului ISSMPCI se păstrează în DS. După
coordonarea planului general, obiectivul de construcţie se
introduce în registrul de evidenţă a obiectivelor nou construite.
În procesul de supraveghere a obiectivelor nou construite,
detaliat se verifică corectitudinea respectării cerinţelor de
securitate la incendii, prevăzute de normele şi regulile în vigoare,
indicate în documentaţia de proiectare-deviz pentru clădiri şi
construcţii. Această verificare poate fi realizată şi în cadrul
organizaţiei de proiectare, construcţie, organizaţia beneficiarului,
sau direct pe terenul de construcţie în cadrul studiului tehnic-
incendiar al obiectivelor nou construite. La obiectivele mari,
complexe, reprezentanţii organelor ISSMPCI, sunt în drept să
ceară de la organizaţia de proiectare sau beneficiar, documentaţia
de proiectare pentru analiza şi studiul ei chiar în cadrul ISSMPCI.
Practica ne demonstrează, că încălcările cerinţelor securităţii
la incendii admise în proiecte, mai devreme sau mai târziu, oricum
se depistează. Lichidarea acestora la etapa de construcţie este
destul de complicată, iar în unele cazuri chiar imposibil de a fi
realizată. De aceea, se recomandă a supune expertizei
documentaţia de proiect-deviz la etapele iniţiale de supraveghere
privind construcţia obiectivului.
La construcţia obiectivelor, înălţate şi dotate în ansamblu cu
echipament şi utilaj de import, realizate în baza contractelor cu
firmele străine, precum şi a obiectivelor de o importanţă majoră, a
77
unor clădiri şi construcţii unicale, a clădirilor foarte înalte, a
clădirilor de producţie cu pericol de incendiu-explozie şi de
incendii, a clădirilor şi construcţiilor cu izolarea termică a
elementelor de îngrădire din materiale polimerice, documentaţia de
proiect-deviz este studiată de către reprezentanţii organului
teritorial a ISSMPCI. Reprezentanţii organului local a ISSMPCI,
de asemenea pot realiza controlul documentaţiei de proiect-deviz
la obiectivele de construcţie, realizate în baza proiectelor tipice,
precum şi verificarea proiectelor privind îndeplinirea măsurilor,
reflectate în concluziile organului central şi teritorial al ISSMPCI.
În baza abaterilor şi încălcărilor normelor de proiectare,
depistate în cadrul studiului documentaţiei de proiect-deviz,
organizaţiei de proiectare i se înaintează o prescripţie. Dacă pentru
lichidarea încălcărilor şi abaterilor depistate este necesară o
schimbare radicală a soluţiilor constructive, de compartimentare şi
de cost a obiectivului, documentaţia de proiect-deviz, se returnează
pentru reelaborare cu indicarea în scrisoare a direcţiilor şi
aspectelor necesare, supuse reelaborării. Despre aceasta
corespunzător se informează beneficiarul şi antreprenorul general.
Pentru fiecare obiectiv nou construit, reprezentanţii organelor
locale ale ISSMPCI întocmesc fişe de control completate cu date
referitoare la obiectivul nou construit, precum şi date privind
măsurile de securitate la incendii ce se conţin în deciziile de
proiect. În fişele de control elaborate în conformitate cu PEL, este
raţional de indicat termenele planificate pentru finisarea lucrărilor
de construcţii. Fişele de control trebuie să conţină date necesare
pentru reprezentanţii organelor ISSMPCI, privind stabilirea
controlului referitor la mersul îndeplinirii măsurilor antiincendii la
etapa de construcţie, pentru elaborarea graficelor şi planurilor de
revizie antiincendiu-tehnică la obiectivele nou construite.

2.1.3. Revizia antiincendiu-tehnică a obiectivelor

nou construite
Revizia obiectivelor (detaliat şi de control) se realizează nu
mai rar de două ori pe an. Graficul de revizie al obiectivelor nou
78
construite se elaborează în dependenţă de importanţa obiectivelor
şi termenul de construcţie, cu considerarea PEL, care de fapt se
află în organizaţia de construcţie.
Revizia antiincendiu–tehnică a obiectivelor nou construite
este raţional de a fi realizată la începutul execuţiei fiecărei lucrări
de către autorul de proiect.
Construcţiile contemporane sunt realizate de către organizaţii
specializate de construcţii. De aceea, pe şantier, la subantreprenor,
de regulă, se află numai acea parte a proiectului, conform căreia se
realizează lucrările de construcţii-montaj. Asigurarea legăturii cu
autorii de proiect este necesară până la începutul lucrărilor pentru a
lichida în mod operativ şi la timp toate inadvertenţele din
documentaţia de proiect, depistate mai înainte sau în perioada
reviziei antiincendiu-tehnică.
Reviziile antiincendiu-tehnice a obiectivelor mari trebuie să
fie realizate prin metoda de echipă şi combinate cu aplicaţiile
tactice de intervenţie la incendii sau cu lecţiile practice.
La pregătirea către revizia antiincendiu-tehnică a obiectivului
nou construit, este necesar de a studia următoarele acte: materialul
DS; regulile securităţii la incendii la executarea lucrărilor de
construcţii-montaj; cerinţele normelor şi regulilor în construcţii;
instrucţiunile, indicaţiile metodice şi literatura normativă
referitoare la problemele construcţiei cu considerarea specificului
obiectivului nou controlat. În cadrul controlului detaliat în
organizaţia de construcţii-montaj se verifică şi documentaţia de
proiectare, chiar dacă sunt deja unele concluzii ale reprezentanţilor
organelor ISSMPCI. Aceasta se realizează deoarece în
documentaţia de lucru pot să nu fie incluse toate cerinţele
enumerate în concluzii, cu atât mai mult că proiectul poate fi
învechit deja către începutul construcţiei, şi unele poziţii pot să nu
corespundă cerinţelor normelor şi regulilor în construcţie în
vigoare. Se întâmplă, că la elaborarea proiectului de reperare,
precum şi la solicitarea antreprenorului general, în documentaţia
de proiect să fie incluse modificări esenţiale.
În continuare reprezentanţii organelor ISSMPCI, elaborează
planul reviziei obiectivului nou construit cu indicarea
79
chestionarului de control. Aşadar, la etapa iniţială de construcţie
este necesar de a acorda atenţie deosebită îndeplinirii cerinţelor de
securitate la incendii, prescrise în planul general şi propuse de
reprezentanţii organelor ISSMPCI la etapa de coordonare;
îndeplinirii măsurilor contra incendiilor în corespundere cu
concluziile privind rezultatele controlului proiectului.
La etapa finală de construcţie, când se realizează lucrările de
finisare în încăperi, montarea utilajului ingineresc şi tehnologic,
este raţional de limitat volumul lucrărilor de sudură cu gaze, de
asigurat darea în exploatare a sistemului de încălzire şi a
apeductului antiincenndiu interior (cu debitarea apei după schema
provizorie sau permanentă), de accelerat controlul privind
respectarea regimului antiincendiu. Incendiile izbucnite la această
etapă favorizează probleme serioase pentru stingerea lor. Pierderile
în urma incendiilor izbucnite în această perioadă, sunt echivalente
cu cheltuielile capitale la construcţia obiectivului.
Timpul de efectuare a reviziei se coordonează cu conducerea
obiectivului. Concomitent se rezolvă şi problema numirii
persoanelor responsabile pe şantier.
În cadrul reviziei directe a obiectivelor noi se verifică
corespunderea deciziilor de proiect luate, precum şi se depistează
încălcările cerinţelor regulilor de securitate la incendii la execuţia
lucrărilor de construcţii-montaj. Totodată se acordă atenţie
asamblării, protecţiei de foc şi conţinutului mijloacelor de
eşafodaj, organizării şi succesiunii efectuării lucrărilor de
construcţii-montaj.
La construcţia clădirilor cu trei şi mai multe nivele, este
necesar de utilizat, de regulă, schele metalice de inventar. Schelele
trebuie dotate cu scări la fiecare 40 m de perimetru, dar nu mai
puţin de două scări la toată clădirea. Scările trebuie să fie adaptate
pentru ridicarea oamenilor şi a furtunurilor de incendiu.
Elementele combustibile ale podinelor şi suporturilor
schelelor, precum şi cofrajul trebuie să fie prelucrate cu
componente ignifuge. Aceste elemente, periodic şi după finisarea
lucrărilor, se curăţă de deşeurile de construcţie, de zăpadă, de
gheaţă, iar în caz de necesitate se presoară cu nisip.
80
 Cofrajul şi schelelele pentru planşee şi coloane se admite a fi
instalat în acelaşi timp pentru cel mult trei nivele. După atingerea
de către beton a rezistenţei necesare cofrajul şi elementele
auxiliare se demontează şi se înlătură din clădire.
La construcţia clădirilor cu trei şi mai multe nivele, scările ca
elemente de bază pentru evacuare, se instalează concomitent cu
construcţia caselor de scări. Odată cu înălţarea pereţilor, se
montează şi scările, care unesc pe nivele balcoanele sau lojile.
Scări confecţionate din lemn se admit, în casa scării, numai în
clădirile cu înălţimea până la două nivele.
La executarea lucrărilor mascate (construcţia centurilor
antiincendiu la camerele frigorifice, despărţituri la canalele de
evacuare a gazelor de ardere, tavane suspendate etc.), trebuie să fie
perfectate acte pentru aceste lucrări conform formei stabilite.
O atenţie sporită în cadrul reviziei obiectivelor nou
construite, se acordă respectării măsurilor de securitate la incendii
la executarea lucrărilor de sudură şi cu foc deschis, la păstrarea
lichidelor uşor inflamabile (LUI) şi lichidelor combustibile (LC), a
cleiurilor, masticurilor din bitum, a materialelor polimerice,
precum şi lucrul cu ele. Controlului vor fi expuse următoarele
aspecte:
1) la lucrările de sudură şi cu foc deschis:
 prezenţa autorizaţiei scrise (permis de lucru cu focul)
pentru executarea lucrărilor de sudură şi a lucrărilor cu foc
deschis;
 prezenţa legitimaţiilor de calificare şi a bonurilor speciale
de securitate la incendii la persoanele admise să execute lucrări de
sudură şi cu foc deschis;
 asigurarea locului de executare a lucrărilor cu focul cu
mijloace primare de stingere a incendiilor;
 prezenţa şi respectarea instrucţiunilor privind asigurarea
securităţii la incendii a obiectivului în fază de construcţie la
executarea lucrărilor cu foc deschis;
2) la organizarea locurilor de păstrare a lichidelor inflamabile
şi a masticurilor:

81
  prezenţa unor încăperi separate de depozitare pentru
păstrarea LUI şi LC;
 organizarea locurilor de păstrare a lubrifianţilor, a
ambalajelor goale de lichide inflamabile, de masticuri, cleiuri şi
vopsele;
 corespunderea spaţiilor antiincendiu de la diferite clădiri şi
instalaţii pînă la depozitele şi terenurile pentru ambalaje goale;
3) la efectuarea lucrărilor cu utilizarea lichidelor şi
amestecurilor inflamabile:
 organizarea locului de preparare a masticurilor, lacurilor şi
vopselelor cu pericol de incendiu, pe bază de dizolvanţi organici;
 neadmiterea utilizării LUI şi LC pentru degresarea
elementelor de construcţii, a utilajului, curăţirea pardoselelor
acoperite cu covoare etc.;
 prezenţa ventilării mecanice aspiraţiv-refulantă în
încăperile, unde se lucrează cu cleiuri, masticuri şi vopsele;
 utilizarea instrumentelor care nu provoacă scântei la
executarea lucrărilor cu folosirea lichidelor şi amestecurilor
inflamabile;
 organizarea locurilor pentru fierberea şi încălzirea
masticurilor şi butumurilor;
 prezenţa autorizaţiei eliberată de către conducătorul,
inginerul-şef al şantierului sau alte persoane împuternicite, privind
executarea lucrărilor cu substanţe inflamabile;
 respectarea regimului de pază contra incendiilor la
efectuarea lucrărilor cu focul, precum şi la uscarea încăperilor cu
corpuri de încălzire, ce funcţionează în baza combustibilului lichid
sau gazos.
Sistematizarea reală a şantierului poate să difere esenţial, faţă
de cea prevăzută în planul general de construcţie, din cauza
nerespectării graficului de construcţie, necoordonării procesului de
livrare a materialelor şi a altor elemente de construcţii la obiectiv,
îmbâcsirii teritoriului cu deşeuri de construcţie sau alte cauze. De
aceea la revizia obiectivelor nou construite, se verifică şi
menţinerea teritoriului. Cerinţele privind menţinerea teritoriului de
82
construcţie sunt reflectate în regulile de securitate la incendii la
executarea lucrărilor de construcţii-montaj.
Pentru sporirea gradului de securitate la incendii a
obiectivelor nou construite, este necesar de acordat atenţie
următoarelor probleme: asigurarea obiectivului cu legătură
telefonică şi mijloace primare de stingere a incendiului; asigurarea
terenului de construcţie cu sistem de alimentare cu apă pentru
stingerea incendiilor, drumuri şi intrări; organizarea pazei
permanente a obiectivului şi a formaţiunii benevole de pompieri.
Trebuie de menţionat, că controlul privind corespunderea
lucrărilor de construcţii-montaj soluţiilor de proiect, se efectuează
şi de către autorul proiectului pe toată perioada efectuării
lucrărilor de construcţie şi la recepţia în exploatare a obiectivelor
finisate. Totodată, proiectantul este în drept să efectueze modificări
parţiale în soluţiile de proiect nemijlocit în procesul derulării
construcţiiei. Toate indicaţiile şi explicaţiile proiectantului se
includ în registrul supravegherii de autor şi în registrul execuţiei
lucrărilor de construcţie, care prezintă prin sine o carte copertată,
cusută şi sigilată. Prezenţa unor astfel de registre este obligatorie
pentru toate obiectivele de construcţii indiferent de apartenenţă.
Beneficiarul şi conducătorii tehnici ai organizaţiei de
construcţie, includ în registrul de execuţie a lucrărilor de
construcţie cerinţele înaintate faţă de calitatea lucrărilor executate,
şi a materialelor utilizate, precum şi recomandările privind sporirea
calităţii. Conducătorii obiectivului, realizând dispoziţiile şi luând
în consideraţie observaţiile organelor ierahice de control şi
supraveghere, le înregistrează într-un registru special.
Reprezentanţii organelor ISSMPCI în cadrul reviziei
obiectivului nou construit, studiază înscrierile făcute în registrele
de lucru, verifică dacă sunt îndeplinite sau nu cerinţele şi
prescripţiile care au fost înaintate, studiază dacă modificările
soluţiilor de proiect, propuse în procesul de construcţie, corespund
normelor şi regulilor de securitate la incendii.
O atenţie deosebită trebuie acordată montajului şi punerii în
funcţiune la timp a sistemului de protecţie contra incendiilor –

83
apeduct antiincendiu interior, sisteme automate de stingere şi
semnalizare a incendiilor, sisteme de protecţie antifum.
Lucrările de montare a apeductului antiincendiu interior
trebuie finalizate până la începutul lucrărilor de finisare a
încăperilor, concomitent cu darea în exploatare a sistemului de
încălzire a clădirii.
Montajul şi darea în exploatare a sistemelor automate de
pază contra incendiilor, de regulă, se realizează în ultimul rând.
Uneori, din cauza livrărilor întârziate de utilaj şi instalaţii,
termenele stabilite de dare în exploatare a sistemelor de pază
contra incendiilor nu se respectă, ceea ce duce la crearea unor
situaţii de conflict în activitatea comisiei de recepţie privind
respectarea termenului de dare în exploatare a obiectivului. Pentru
excluderea unor astfel de situaţii, colaboratorilor organelor
ISSMPCI li se recomandă să realizeze un control pe nivele, privind
darea în exploatare a sistemelor de protecţie contra incendiilor:
la perfectarea comenzilor pentru utilaj conform
documentaţiei de proiect-deviz şi recepţia aparatelor şi utilajului
conform specificaţiei indicate;
asupra respectării termenelor de montare a utilajului;
asupra respectării termenelor de reglare şi prezentare a
sistemelor de protecţie contra incendiilor, comisiei de recepţie.
În baza încălcărilor depistate privind nerespectarea cerinţelor
de securitate la incendii, admise de către constructori în procesul
de construcţie a obiectivului, conducătorilor organizaţiei de
construcţii antreprenoriale li se înmânează o prescripţie (în
dependenţă de faptul, cine a realizat încălcările), iar în unele cazuri
se înştiinţează în formă scrisă beneficiarul şi reprezentantul
organizaţiei de proiectare. Copia prescripţiei, înmânată organizaţiei
subantreprenoriat, se transmite şi antreprenorului general. În cazul
depistării unor încălcări grave, vinovaţii sunt traşi la răspundere în
corespunedere cu funcţiile juridice ale organelor ISSMPCI. Dacă
încălcările cerinţelor de securitate la incendii în perioada de
construcţie prezintă pericol sporit de izbucnire a incendiului, sau
dacă continuarea lucrărilor de construcţie nu asigură posibilitatea
lichidării încălcărilor, lucrările de construcţii sau exploatarea unor
84
aparate şi utilaje aparte, a unor sectoare ale reţelelor electrice se
stopează în ordinea stabilită.
Reprezentanţii organelor ISSMPCI nu au dreptul să stopeze
construcţia obiectivului, care se realizează fără proiect, sau din
cauza necorespunderii documentaţiei normelor de proiectare.
Despre asemenea fapte organele ISSMPCI, trebuie să informeze în
scris organele teritoriale ale departamentului de arhnitectură şi
urbanism.
În anumite cazuri, despre starea nesatisfăcătoare antiincendiu
a obiectivelor nou construite, despre abaterile de la proiect şi
cerinţele normelor de construcţie, se prezintă informaţie organelor
ierarhice de control (de supraveghere tehnică, energetică,
procuraturii şi altor organe cointeresate).
Dacă la obiectivul aflat în construcţie lipseşte serviciul de
pază contra incendiilor, şi nu este creată formaţiunea de pompieri
voluntari (FBP), reprezentantul organului ISSMPCI trebuie să
prezinte antreprenorului general un demers privind organizarea la
obiectiv a serviciului de pază contra incendiilor sau crearea FBP.
După finalizarea reviziei privind securitatea la incendii,
conducătorilor de subdiviziuni li se prezintă informaţia despre
starea de siguranţă la incendii a obiectivelor din cartier şi oraş,
despre neajunsurile depistate în cadrul reviziilor şi se
concretizează sarcinile şi măsurile pentru stabilirea unui regim
strict de pază contra incendiilor la toate obiectivele.

2.1.4. Recepţia obiectivelor de construcţie finalizate

Recepţia în exploatare a obiectivelor finalizate, constituie o
etapă finală şi importantă privind controlul calităţii obiectivului
nou. Ordinea de recepţie în exploatare a obiectivelor nou
construite este reglementată într-o serie de acte normativ-tehnice,
norme şi reguli privind recepţia în exploatare a obiectivelor nou
construite, a clădirilor şi construcţiilor, precum şi de indicaţiile
reprezentanţilor organelor ISSMPCI.

85
 Obiectivele nou construite sau reconstruite în corespundere
cu proiectul şi pregătirea de exploatare, se prezintă de către
beneficiar comisiei de stat de recepţie (CSR).
Obiectivele se prezintă recepţiei numai după îndeplinirea
tuturor lucrărilor de construcţii-montaj şi a lucrărilor de amenajare
a teritoriului, cu condiţia asigurării obiectivului cu utilaje şi
instalaţii, în corespundere cu indicaţiile din proiect şi devize. Este
categoric interzisă exploatarea clădirilor şi a construcţiilor,
nefinalizate şi nerecepţionate în exploatare.
Obiectiveleindustriale se recepţionează în exploatare numai
în cazul, când au fost lichidate toate inadvertenţele depistate, iar
utilajele tehnologice au început livrările de produse. Obiectivele
mari pot fi prezentate către recepţie pe părţi, cu condiţia că această
ordine este prevăzută de proiect.
Clădirile sau construcţiile separate, înzidite sau anexate
încăperilor de producţie sau auxiliar, care intră în componenţa
obiectivului şi sunt finalizate, în cazul necesităţii punerii în
funcţiune în procesul de construcţie, se recepţionează în exploatare
de către o comisie de lucru pe măsura finalizării, cu prezentarea
ulterioară comisiei de stat, care va recepţiona obiectivul în
integritate.
Clădirile de locuit cu încăperi anexate sau înzidite de diversă
destinaţie, sunt recepţionate în exploatare după finalizarea tuturor
lucrărilor de construcţii-montaj.
CSR sunt desemnate în dependenţă de importanţa, de gradul
de autenticitate şi devizul de cheltuieli prezentat şi înaintat
ministerului de resort, în cadrul căruia sunt încadrate aceste clădiri
şi construcţii.
CSR pentru obiectivele industriale, se desemnează nu mai
târziu de 3 luni până la termenul stabilit, iar pentru obiectivele
civile nu mai târziu de 30 zile.
În componenţa CSR se includ: beneficiarul; antreprenorul
general; proiectantul; reprezentanţii Centrului de Medicină
Preventivă, organelor ISSMPCI, inspecţiei tehnice a sindicatelor,
organizaţiei de exploatare, băncii finansatoare, primăriei etc.

86
 Până la prezentarea obiectivului CSR, beneficiarul şi
organizaţiile de construcţii-montaj, trebuie să verifice:
corespunderea lucrărilor de construcţii-montaj şi volumul de lucru
normelor de construcţie în vigoare; să încerce unele noduri şi
construcţii (la necesitate); să controleze gradul de fiabilitate în
lucru a utilajului ingineresc şi tehnologic; să realizeze recepţia
tehnică a obiectivului. În acest scop beneficiarul crează comisii de
lucru, care verifică unele construcţii şi noduri în parte, încearcă şi
recepţionează utilajul şi mecanismele cu întocmirea ulterioară a
actelor (de încercare sau recepţie), pentru prezentarea lor în
comisia de stat de recepţie.
În componenţa CSR se includ persoane cu funcţii de
răspundere ale organelor ISSMPCI, lista fiind stabilită în baza unui
ordin al Direcţiei Serviciului de Pază Contra Incendiilor, în funcţie
de importanţa naţională a obiectivului, de numărul de nivele, de
particularităţile soluţiilor constructive şi alţi factori.
În componenţa Comisiei de lucru, se includ reprezentanţi ai
organelor teritoriale sau conducători ai organelor locale a
ISSMPCI. În comisiile de lucru sau de stat sunt antrenaţi
colaboratorii organelor ISSMPCI, care au efectuat controlul în
perioada de construcţie şi colaboratorii care în continuare vor
executa supravegherea acestui obiectiv. Prin această metodă se
asigură familiarizarea detaliată a colaboratorilor cu particularităţile
specifice ale sistemului de securitate la incendii a obiectivului.
Antreprenorul general prezintă comisiei de lucru şi de stat
următoarele acte:
 lista organizaţiilor, participante la lucrările de
constrcţii-montaj (cu indicarea genului de lucrări îndeplinite) şi
lista personalului tehnic-ingineresc, responsabil de fiecare
lucrare/proces în parte;
 completul desenelor tehnice cu toate modificările
înregistrate;
 actele de recepţie a lucrărilor închise;
 actele de încercare a instalaţiilor şi reţelelor electrice
interioare şi exterioare;

87
  actele de măsurare a rezistenţei izolaţiei cablurilor
electrice;
 actele de încercare a instalaţiilor electrice de iluminat;
 actele de încercare a instalaţiilor de semnalizare şi
automatizare;
 actele de recepţie a utilajului;
 actele de încercare a utilajului, care asigură protecţia de
fulger;
 registrele privind executarea lucrărilor de construcţii-
montaj.
Din lista de documente enunţate anterior, reprezentanţii
organelor ISSMPCI trebuie să acorde o atenţie deosebită actelor
referitoare la executarea lucrărilor mascate. Astfel, în actele
lucrărilor de zidărie din piatră şi la sobe se verifică realizarea
măsurilor de securitate la incendiu la execuţia canalului de
evacuare şi ventilare; în actele de recepţie a construcţiilor – gradul
de etanşare a rosturilor, prelucrarea rosturilor şi a locurilor între
panourile acoperişurilor din beton armat; în actele privind recepţia
construcţiilor din lemn – gradul de umplere a golurilor cu
materiale incombustibile sau compartimentarea lor.
Dacă la reprezentantul ISSMPCI apar unele neclarităţi
privind corectitudinea executării unora sau altor lucrări mascate, el
este în drept să ceară ca să se descopere unele elemente de
construcţii şi să verifice conformarea acestor lucrări cerinţelor
normelor în vigoare.
Reprezentanţii ISSMPCI în CSR trebuie să acorde o atenţie
deosebită recepţiei sistemelor de protecţie împotriva incendiilor şi
a utilajului tehnologic. Pentru aceasta, antreprenorul general
prezintă comisiei de lucru şi celei de stat următoarele acte
normative:
 actele de încercare a apeductului antiincendiu exterioar
la rezistenţă şi etanşietate, precum şi la capacitatea de debitare a
apei;
 actele de încercare la etanşietate a bazinelor şi a
rezervoarelor de apă pentru caz de incendiu;
88
  actele de încercare a sistemelor de ventilare, a
încăperilor cu grad sporit de pericol de incendiu-explozie;
 actele încercării sistemelor mecanice de protecţie
antifum (suprapresiunea aerului şi evacuării fumului);
 actul de încercare a conductelor tehnologice pentru
transportarea LUI, LC şi a gazelor combustibile;
 actul încercării apeductului interior şi a apeductului
antiincendiu;
 actele încercării sistemelor automatizate sau staţionare
de stingere a incendiilor;
 actul de încercare a sistemului de semnalizare a
incendiilor;
 actele recepţiei conductelor de gunoi;
 actele de încercare complexă a utilajului tehnologic
montat.
Toate încercările menţionate, în afară de încercarea reţelelor
apeductului exterioar la capacitatea de debitare, sunt realizate de
către antreprenor sau subantreprenor. Prezenţa reprezentanţilor
ISSMPCI este obligatorie la toate încercările. În cazurile când apar
unele neclarităţi în fiabilitatea funcţionării unui utilaj, instalaţie sau
sistem, sau când apar unele neclarităţi în corectitudinea rezultatelor
obţinute în urma încercărilor, ei sunt în drept să ceară efectuarea
repetată a acestor încercări.
Reprezentanţii ISSMPCI în comisia de recepţie trebuie:
 să analizeze toate consemnările în registrul
supravegherii de autor şi în registrul de execuţie a lucrărilor de
construcţii-montaj;
 să verifice dacă sunt realizate sau nu prescripţiile
ISSMPCI;
 să verifice gradul de corespundere a modificărilor,
propuse de organizaţia de proiectare şi construcţii-montaj,
cerinţelor normelor şi regulilor securităţii la incendii.
Chestionarele, privind recepţia în exploatare a clădirilor şi
construcţiilor de diversă destinaţie, se elaborează în baza DS la

89
obiectivul nou construit şi depinde de destinaţia funcţională a
acestuia.
În cazul depistării, la obiectivul de construcţie finalizat, a
unor încălcări ale cerinţelor de securitate la incendii sau
neîndeplinirii măsurilor de securitate la incendii prevăzute de
proiect, reprezentantul ISSMPCI în scris comunică preşedintelui
CSR părerea lui personală şi nu semnează actul. Semnătura depusă
de reprezentantul ISSMPCI în actul CSR prezintă acordul,
organului reprezentat de către acesta, privind recepţionarea
obiectivul nou în exploatare din momentul semnării actului.
Despre rezultatele lucrului în comisia de recepţie,
colaboratorul ISSMPCI raportează în scris conducerii sale. În DS
asupra obiectivului nou construit se întroduc indicaţiile
corespunzătoare privind finisarea construcţiei, şi rezultatele de
lucru a CSR.
În conformitate cu codul administrativ, toţi conducătorii de
întreprinderi, de organizaţii şi instituţii, în cazul încălcării regulilor
de recepţie în exploatare a obiectivelor nou construite/reconstruite,
precum şi în procesul de exploatare incorectă a acestor clădiri,
construcţii din cadrul întreprinderilor, organizaţiilor, sunt traşi la
răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare a R. Moldova.

90
 3. SECURITATEA LA INCENDII LA
EXPLOATAREA CLĂDIRILOR ŞI
INSTALAŢIILOR

Majoritatea incendiilor la obiectivele economiei naţionale

(OEN), în diverse clădiri, construcţii şi instalaţii izbucnesc în
procesul de exploatare. În afară de aceasta, incendiile izbucnesc şi
în clădirile, unde la etapa de proiectare şi construcţie nu s-au
respectat cerinţele securităţii la incendii prevăzute de norme şi
reguli. La exploatarea clădirilor şi construcţiilor, frecvent se
încalcă regimul antiincendiu, are loc recompartimentarea unor
încăperi aparte, se schimbă procesul tehnologic, ies din funcţiune
instalaţiile şi sistemele de protecţie antiincendiu. Toate aceste
aspecte favorizează izbucnirea şi propagarea incendiilor,
deteriorarea elementelor de îngrădire, distrugerea utilajului
ingineresc, decesul oamenilor, pierderea bunurilor materiale.

3.1. Clădirile întreprinderilor industriale

3.1.1 Pericolul de incendii al clădirilor

întreprinderilor industriale
Cercetările din domeniu ne demonstrează că, cea mai
considerabilă pagubă materială, incendiile o provoacă la
întreprinderile industriale. Cel mai frecvent incendiile izbucnesc în
clădirile de producţie, la depozitele şi bazele materiale, precum şi
în clădirile auxiliare.
Cauzele principale ale incendiilor sunt:
- defectarea şi încălcarea regulilor de
exploatare a utilajului şi aparatelor electrice;
- neatenţia la folosirea focului deschis
(fumatul, folosirea focului deschis pentru încălzirea motoarelor,
ţevilor, aprinderea rugurilor pe teritoriul întreprinderii etc.);

91
 - nerespectarea regulilor de securitate la
incendii la execiutarea lucrărilor de sudare şi altor lucrări de
reparare;
- încălcarea regimurilor tehnologice.
Pericolul incendiar al clădirilor şi instalaţiilor industriale este
condiţionat de prezenţa mediului combustibil, a surselor de
aprindere şi a căilor de propagare a focului şi a fumului. Mediul
combustibil prezintă ansamblul substanţelor şi materialelor
combustibile folosite în procesele tehnologice, păstrate în depozite
etc. şi a comburantului (în majoritatea cazurilor – oxigenul din
aer). Sarcina de incendiu a clădirilor de producţie şi a depozitelor
poate varia de la 100 la 1200 kg/m2.
În condiţii de producţie, surse de aprindere sunt focul
deschis, scânteile, produsele incandescente ale arderii,
manifestarea termică a reacţiilor chimice, a energiei mecanice,
electrice, solare şi nucleare.
Dezvoltării rapide a incendiilor în clădirile industriale şi
dificultăţii stingerii acestora favorizează suprafaţa mare a
clădirilor, înălţimea considerabilă a acestora, amplasarea sub
acelaşi acoperiş a diferitor procese tehnologice şi încăperi,
prezenţa golurilor tehnologice în construcţii, vărsarea şi scurgerea
lichidelor, exploziile amestecurilor gaz-aer, vapori-aer şi praf-aer
cu distrugerea construcţiilor şi a utilajului etc.

3.1.2. Cerinţe generale de asigurare a securităţii la incendii

a întreprinderilor industriale
Cerinţele principale de securitate la incendii pentru diverse
obiective economice sunt stabilite de Reglementarea Tehnică
„Reguli generale de apărare împotriva incendiilor în Republica
Moldova” RT DSE 1.01-2005.
Responsabilitatea pentru asigurarea securităţii la incendii a
întreprinderilor, secţiilor, laboratoarelor, depozitelor etc. o poartă,
conform legislaţiei în vigoare, conducătorii acestora. Aceştea sunt
obligaţi să stabilească un regim antiincendiu exemplar pe teritoriul
întreprinderii şi în încăperile de orice destinaţie, şi anume: să
92
amenajeze locurile de fumat, să stabilească locurile şi cantitatea
admisibilă de păstrare a materiei prime şi a producţiei gata, să
stabilească ordinea efectuării lucrărilor cu foc deschis, ordinea
controlului şi închiderii încăperilor după terminarea lucrului.
Numirea persoanelor responsabile de asigurarea securităţii la
incendii a sectoarelor de producţie şi a încăperilor, se efectuează
prin ordinul conducătorului întreprinderii. Plăcuţele cu numele
persoanelor responsabile de securitatea la incendii se atârnă în
locuri vizibile.
La fiecare obiectiv trebuie organizate FBP, controlul
regimului antiincendiar şi stingerea incendiilor izbucnite, şi
comisia incendiar-tehnică pentru efectuarea lucrărilor profilactice
şi de agitaţie privind securitatea la incendii.
Reieşind din cerinţele RT DSE 1.01-2005 „Reguli generale
de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova” în fiecare
secţie, laborator, atelier sau altă încăpere trebuie să fie elaborată o
instrucţiune concretă referitoare la măsurile de securitate la
incendii aprobată de conducătorul obiectivului. Aceasta se va
studia profund în sistemul instruirii de producţie şi se va afişa în
locuri vizibile.
Fiecare lucrător, oriunde ar lucra, indiferent de funcţia
ocupată, este obligat să cunoască şi să execute cu stricteţe regulile
de securitate la incendii, să nu admită acţiuni, care pot provoca
incendii sau aprinderi. De aceea, toţi angajaţii trebuie să treacă
instruirea în domeniul securităţii la incendii şi să suţină examenul
privind minimul antiincendiu-tehnic.

1.1.3. Cerinţe de securitate la incendii faţă

de clădirile de producţie
În cazul reviziilor antiincendiu-tehnice a clădirilor
industriale, în mod obligatoriu se verifică: menţinerea teritoriului;
respectarea regimului antincendiu în încăperi; starea tehnică şi
gradul de funcţionalitate a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie
contra incendiilor; securitatea la incendii a utilajului tehnologic, a
sistemelor şi reţelelor electrice, de încălzire şi ventilare; ordinea
93
executării lucrărilor cu foc deschis; organizarea procesului de
curăţe, spălare şi degresare a pieselor şi articolelor; starea
sistemelor exterioare şi interioare de alimentare cu apă contra
incendiilor; prezenţa şi starea tehnicii de incendiu, a mijloacelor
primare de stingere şi a mijloacelor de comunicare; cunoaşterea de
către administraţie, personalul tehnic-ingineresc şi lucrători a
obligaţiunilor în caz de izbucnire a incendiului.
Teritoriul întreprinderii industriale trebuie să se menţină în
permanentă curăţenie şi să fie înlăturate la timp deşeurile de
producţie. Spaţiile antiincendiu dintre clădiri şi instalaţii nu se
admite a fi folosite pentru staţionarea unităţilor de transport şi
depozitarea materialelor, utilajului, ambalajelor. La toate clădirile,
depozitele, rezervuarele de apă pentru incendiu trebuie asigurat
accesul permanent al autospecialelor de intervenţie la incendiu.
Despre blocrea unor sectoare de drum sau treceri (spre exemplu
pentru reparaţie), imediat trebuie anunţat serviciul de pompieri.
Dacă pe teritoriul întreprinderii se află bazine naturale de apă
(râuri, lacuri, iazuri), către acestea se vor amenaja căi de acces şi
terenuri pentru instalarea autospecialelor şi captarea apei în orice
anotimp al anului. Accesul către sursele de incendiu trebuie să fie
asigurat permanent. La fiecare hidrant incendiar (HI) se instalează
indicator iluminat sau fluorescent cu indicele HI, cifre care indică
distanţa până la hidrant, şi diametrul interior al conductei (în mm).
La fiecare bazin cu apă pentru incendiu se instalează indicator
fluorescent sau cu lumină cu literele BI (bazin de incendiu) şi
numărul de autospeciale care pot fi instalate concomitent.
Capacele căminelor hidranţilor de incendiu se vor curăţi
permanent de impurităţi, zăpadă sau gheaţă, iar coloana hidrantului
se va elibera de apă. Iarna hidranţii se vor izola termic. Nu mai rar
decât o dată la 6 luni, se verifică gradul de funcţionalitate a
hidrantelor şi a robinetelor de incendiu cu înregistrarea rezultatelor
controlului într-un registru special.
Curăţenia permanentă se va menţine şi în interiorul clădirilor
industriale. Încăperile de producţie şi utilajul se vor curăţa regulat
de praf, puf şi alte deşeuri. Strujitura metalică şi materialele
folosite pentru şters piesele se vor colecta în lăzi metalice cu
94
capace care se închid etanş. Este reglementată şi cantitatea de
materiale combustibile aflată la locurile de muncă care nu va
depăşi necesitatea pentru un schimb de lucru.
Se interzice blocarea trecerilor, coridoarelor, scărilor, uşilor,
tamburelor cu diferite obiecte şi utilaj. În casele scărilor se
interzice amenajarea încăperilor de orice destinaţie, instalarea
conductelor cu gaze, LUI şi LC. În subsoluri şi demisoluri nu se
permite folosirea şi păstrarea materialelor explozive, a buteliilor cu
gaze sub presiune, a maselor plastice şi altor materiale cu pericol
sporit de incendiu. Încăperile podului/mansardei nu se vor folosi în
scopuri de producţie sau pentru depozitare. Subsolurile şi podurile
neutilizate în scopuri de producţie vor fi închise sub lacăt, iar
cheile se vor păstra într-un loc stabilit, accesibil pentru primirea
acestora la orice oră a zilei.
Sistemele şi dispozitivele de protecţie contra incendiului
(obloane de evacuare a fumului, instalaţii automate de stingere şi
de semnalizare, agregate de creare a suprapresiunii în tambure-
ecluze, stăvile şi clapete ale barierelor antiincendiu, mecanisme de
autoînchidere a uşilor de la casa scărilor etc.), trebuie să fie
permanent funcţionale, iar personalul de deservire trebuie să
cunoască principiul de acţiune al acestora, de conectare şi
posibilele defecte ale acestora.
Fumatul, în activitatea de producţie, se permite numai în
locurile special amenajate, dotate cu urne, vase cu apă, cu prezenţa
inscripţiei „Loc pentru fumat” sau în camere speciale pentru fumat.
Utilajul tehnologic, aparatele, conductele la exploatarea
cărora se elimină vapori, gaze sau praf cu pericol de explozie
şi/sau incendiu trebuie să fie etanşe. Orice utilaj tehnologic trebuie
prevăzut şi executat fără pericol de incendiu, iar temperatura
suprafeţei exterioare a acestora nu va depăşi 45 oC. Suprafeţele
încălzite ale conductelor din încăperile unde există pericolul
aprinderii materialelor şi exploziei gazelor, vaporilor de lichide şi
prafului se vor izola cu materiale incombustibile pentru reducerea
temperaturii până la valori nepericuloase. Controlul asupra stării
mediului aerian în încăperile cu pericol de explozie trebuie
efectuat cu analizatoare de gaze în regim automat. Încăperile cu
95
pericol de incendiu-explozie, trebuie dotate cu mijloace automate
de stingere şi semnalizare a incendiului.
Utilajul electric, sistemele de încălzire şi ventilare trebuie să
fie în stare funcţională, iar instalaţiile electrice să fie protejate cu
sisteme automate de curenţii de scurtcircuit sau de alte regimuri ce
pot provoca incendii şi aprinderi. Fuzibilul siguranţelor trebuie să
fie calibrate cu indicarea curentulului nominal al acestora. Reţeaua
de iluminat se va monta astfel, încât să se exludă atingerea
instalaţiilor de iluminat de materialele sau construcţiile
combustibile. În încăperile cu materiale combustibile sau articole
incombustibile, dar în ambalaj combustibil, instalaţiile de iluminat
trebuie să fie de execuţie închisă, iar în încăperile cu pericol de
incendiu-explozie – de execuţie antideflagrantă.
Luminătoarele iluminatului de avarie vor fi conectate la o
sursă independentă de alimentare cu curent. Toate defectele din
reţelele şi aparatajul electric, care pot provoca scântei, scurtcircuit
sau supraîncălzire a izolaţiei conductoarelor şi cablurilor trebuie să
fie imediat înlăturate de către personalul de serviciu. Reţeaua
defectată se va deconecta până la aducerea aceteia în stare de
securitate la incendii. Electricianul de serviciu este obligat să
efectuieze controale profilactice periodice ale utilajului electric, să
verifice prezenţa şi funcţionalitatea aparatelor de protecţie. Datele
referitoare la rezultatele controalelor instalaţiilor electrice,
defectele depistate şi măsurile întreprinse se fixează în registrul
controlului operativ.
Un pericol incendiar sporit îl prezintă lucrările de sudură
electrică şi foc deschis, lucrările de tăiere a metalelor cu gaz
lampant sau benzină, lipirea, nituirea, încălzirea bitumului şi alte
lucrări de reparare legate de folosirea focului deschis. Lucrările cu
foc deschis se desfăşoară la locuri permanente sau provizorii de
lucru. Locurile permanente de executare a lucrărilor cu foc deschis
se organizează nemijlocit în secţii sau pe terenuri deschise sub
formă de cabine cu suprafaţa nu mai mică de 3 m2. Pentru
amenajarea cabinelor se folosesc împrejmuiri sau ecrane din
materiale incombustibile cu înălţimea de cel puţin 2 m, iar
pardoselele combustibile se protejează cu foi metalice.
96
 Lucrările provizorii cu flacără se execută periodic la
montarea şi repararea comunicaţiilor şi utilajului nemijlocit în
secţii sau pe teritoriul întreprinderii. În asemenea caz toate
aparatele, vasele, conductele şi alte utilaje se deconectează, se
eliberează de produsele cu pericol de incendiu-explozie, se
deconectează de la comunicaţiile în funcţiune cu flanşe oarbe şi se
pregătesc pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie conform
regulilor departamentale de apărare împotriva incendiilor.
Aparatele de pornire, destinate pentru punerea în funcţiune a
maşinilor şi mecanismelor se decuplează şi se iau măsuri care
exlud pornirea spontană a acestora.
Locurile de executare a lucrărilor cu flacără trebuie păstrate
în curăţenie şi eliberate de materialele combustibile. Aceste locuri
vor fi dotate în mod obligatoriu cu mijloace primare de stingere a
incendiilor: stingătoare, lăzi cu nisip, lopeţi, căldări cu apă etc.
Pentru executarea lucrărilor cu foc deschis este necesară prezenţa
permisului de lucru cu focul eliberată de către directorul tehnic al
întreprinderii. Permisul pentru executarea lucrărilor cu focul se
eliberează doar pentru un schimb. După finalizarea lucrărilor cu
focul pe parcursul a 3-5 ore se stabileşte un control asupra locului
de executare.
Pentru curăţarea, spălarea şi degresarea suprafeţelor pieselor
şi articolelor, foarte frecvent se utilizează LUI şi LC. Cantitatea
acestora este strict limitată la orice operaţie, la orice loc de muncă,
totodată în secţie vor păstra nu mai mult de 20 kg de solvenţi, în
lăzi metalice cu lacăt. Transportarea lichidelor inflamabile se va
efectua în vase metalice închise ermetic. Căzile cu LUI se vor lega
la pământ şi vor fi dotate cu hote de ventilaţie la fiecare vas. Căzile
vor avea capace care permit închiderea acestora cât mai etanş în
caz de incendiu şi la sfârşitul programului de lucru. Locurile de
muncă unde se folosesc lichide inflamabile se vor asigura cu
stingătoare, cuverturi din azbest sau lână, lăzi cu nisip cu inscripţii
avertizoare „Nu fumaţi”, „Pericol de incendiu”. Cea mai efectivă
măsură este înlocuirea solvenţilor combustibili cu soluţii şi
preparate nepericuloase din punct de vedere al incendiului (baze,
săruri şi alte soluţii pentru spălat).
97
 Depozitele de materie primă şi semifabricate se admit a fi
amplasate nemijlocit în încăperile de producţie, deschis sau după
împrejmuiri din plasă (în cantităţi nu mai mari decât necesitatea
pentru un schimb de lucru).
Materia primă combustibilă şi semifabricatele, articolele şi
materialele incombustibile împachetate în ambalaj combustibil,
precum şi producţia finită, se depozitează în încăperi separate, cu
despărţituri şi planşee antifoc cu limita de RF de cel puţin 0,75 ore.
În încăperi identice se vor păstra substanţele chimice şi reactivele.
Substanţele chimice se păstrează după principiul omogenităţii în
corespundere cu proprietăţile fizico-chimice şi a pericolului de
incendiu. La depozite se elaborează planul de amplasare a
substanţelor chimice cu indicarea celor mai caracteristice
proprietăţi: „Pericol de incendiu”, „Toxice”, „Chimic active” etc.
Chimicalele în ambalaje mici se păstrează în dulapuri sau pe
rafturi deschise, iar cele în ambalaje mari, de regulă, în stive.
Ambalarea şi eliberarea chimicalelor se efectuează într-o încăpere
separată. Substanţele vărsate sau împrăştiate se înlătură imediat şi
se neutralizează. Materialele de ambalaj (hârtie, strujitură, vată,
câlţ etc.) se păstrează într-o încăpere separată.
Robinetele de incendiu din interiorul încăperilor se vor dota
cu furtunuri şi ţevi de refulare, amplasate în dulapuri sigilate cu
inscripţia „HI” (hidrant de incendiu). Încăperile administrative, de
producţie, auxiliare, de depozitare trebuie să fie asigurate cu
mijloace de comunicare (telefon, semnalizare de incendiu) şi cu
mijloace primare de stingere a incendiilor.

3.1.4. Construcţiile auxiliare ale

întreprinderilor industriale
La amplasarea încăperilor auxiliare în interiorul clădirilor
industriale acestea se vor separa de încăperile de producţie sau de
altă destinaţie cu pereţi despărţitori antifoc în funcţie de suprafaţa
şi pericolul de incendiu al acestor încăperi. Golurile de uşă din
pereţi şi despărţiturile antifoc se vor proteja cu uşi antifoc cu
mecanism de autoînchidere în permanentă stare funcţională.
98
 Măsurile de protecţie contra incendiilor la exploatarea
construcţiilor auxiliare sunt identice cu măsurile stabilite pentru
clădirile de producţie. O atenţie deosebită se va acorda securităţii
la incendii în cadrul laboratoarelor, centrelor de calcul şi a secţiilor
de transport.
Lucrările executate în laborator, legate de posibile emisii de
vapori sau gaze, trebuie efectuate în dulapuri speciale dotate cu
sistem local de ventilare. Vasele din sticlă cu acizi, baze şi alte
chimicale se vor transporta în lăzi din metal sau lemn cu strat
interior din azbest. Pentru acidul sulfuric şi azotic se interzice
utilizarea lăzilor din lemn sau coşurilor căptuşite cu talaş. Buteliile
cu gaze combustibile se vor instala în afara clădirilor în firide
metalice ventilate.
Arhiva de peliculă în clădirea laboratorului se va amplasa la
nivelele superioare în încăperi separate cu despărţituri şi planşee
antifoc.
În secţiile de transport auto cu mai mult de 25 de automobile,
sau mai mult de 10 posturi de deservire, trebuie să fie nu mai puţin
de 2 porţi şi cabluri sau bare de tractare, reieşind din următoarele
considerente: o unitate la 10 automobile. În aceste secţii este
necesar de elaborat planul de evacuare a automobilelor în caz de
incendiu cu indicarea ordinii de păstrare a cheilor de pornire şi
graficul de serviciu al şoferilor noaptea şi în zilele de odihnă. La
etajul parter al clădirilor sub care sunt amplasate garaje, nu se vor
prevedea încăperi cu aglomeraţie de oameni. Se interzice categoric
a executa în garaje lucrări de fierărie, lucrări termice, de sudură, de
vopsire, de prelucrare a lemnului, spălarea detaliilor cu utilizarea
LUI. Aceste lucrări trebuie executate în atelierele speciale ale
întreprinderii.

3.1.5. Baze materiale şi depozite generale

Depozitele şi bazele materiale se divizează după destinaţie în
generale şi specializate. Către depozitele şi bazele generale sunt
atribuite cele de comerţ, ale întreprinderilor industriale, ale
unităţilor militare, ale instituţiilor de învăţământ, administrative,
99
de cercetare şi proiectare. Depozitele şi bazele de articole metalice,
sticlă în ambalaj, substanţe chimice, hârtie, piele, cauciuc şi
articole din cauciuc, chibrite, unelte etc. se atribuie la depozitele şi
bazele specializate. Specializarea depozitelor facilitează protecţia
lor contra incendiilor.
Spre deosebire de unităţile specializate, la depozitele şi
bazele cu destinaţie generală se păstrează mărfuri cu pericol de
incendiu diferit. O atenţie deosebită se va acorda posibilităţii de
păstrare împreună a substanţelor şi materialelor, precum şi
determinării mijloacelor efective de stingere a incendiilor.
Depozitele se amplasează în clădiri separate sau anexate
clădirilor de producţie. Este categoric interzis de folosit încăperile
podului pentru păstrarea mărfurilor. Bunurile materiale se
depozitează pe stelaje sau în rafturi şi stive pe pardoseală.
Stelajurile pot fi cu poliţe, cu celule şi sub formă de dulapuri. Se
vor executa din lemn sau metal. Stelajele din lemn se vor prelucra
cu materiale ignifuge. Ele se vor instala în rânduri transversale sau
longitudinale cu treceri de lăţimea uşilor sau porţilor aferente
acestora. La păstrarea în stive trecerile se marchează cu linii
fluorescente aplicate pe pardoseală.
Deosebit de periculoase sunt depozitele cu stelaje înalte
mecanizate cu înălţimea de 5,5...25 m. Acestea sunt caracterizate
de suprafeţe considerabile de depozitare şi o cantitate mare de
materiale păstrate.
Depozitele cu stelaje înalte se vor proteja de incendiu cu
instalaţii automate de stingere. Dizpozitivele sprinkler ale acestor
instalaţii se întăresc de ecrane orizontale din materiale
incombustibile amplasate la fiercare 3-4 m pe înălţimea
depozitului. Ecranele împiedică propagarea incendiului pe
verticală şi favorizează pătrunderea apei la nivelele de jos prin
găurile din ecrane prevăzute peste fiecare 10-15 cm.
În clădirile şi încăperile depozitelor se admite încălzirea cu
aer sau cu aer şi suplimentar - aparate pentru încălzirea locală. Ca
excepţie se admite încălzirea cu sobe doar în depozitele cu un
singur nivel de categoria D cu suprafaţa pînă la 500 m 2. Bazele şi

100
depozitele amplasate în localităţile rurale se vor dota cu
paratrăsnete.
Iluminarea depozitelor se face cu surse electrice, reţelele
fiind montate conform normelor de asamblare a instalaţiilor
electrice (NAIE). Panourile de distribuţie, întrerupătoarele şi alte
elemente se scot pe pereţii exteriori din materiale incombustibile
sau pe stâlpi, se plaseză în cutii metalice care se închid sub lacăt.
Se interzice instalarea prizelor în depozite. Becurile se vor plasa în
corpuri din sticlă. Materialele combustibile şi rafturile din lemn
trebuie să se afle la cel puţin 0,5 m de la luminătoare, reţele sau
cutiile de distribuţie. În timpul liber reţelele de iluminat şi de forţă
se vor scoate de sub tensiune.
Un pericol de incendiu sporit în depozite îl prezintă camerele
pentru personal, pentru încălzire şi fumat. Acestea se vor izola de
încăperile depozitului cu pereţi şi planşee înfundate din materiale
incombustibile.
În depozite este categoric interzis fumatul. În timpul
lucrărilor de încărcare-descărcare se interzice folosirea focului
deschis (chibrite, lumânări, făclii etc.), precum şi alimentarea cu
combustibil a automobilelor şi tractoarelor. Tractoarele,
automobilele şi autostivuitoarele se vor dota cu dispozitive de
captare a scânteilor.
Toate încălcările depistate, care pot servi drept cauză de
incendiu trebuie înlăturate până la închiderea depozitului.

101
 4. CLĂDIRI DE LOCUIT, CĂMINE, HOTELURI

4.1. Caracteristica pericolului de incendiu

Sectorului locativ îi revin în prezent mai bine de 75 % de
incendii şi mai mult de 50 % din pagubele provocate de acestea.
Cauzele principale ale incendiilor în casele de locuit sunt:
- neatenţia la folosirea focului (fumatul, focul
deschis etc.);
- defectarea sau exploatarea incorectă a
utilajului electric şi a aparatelor electrice de uz casnic;
- defectarea sau exploatarea incorectă a
sobelor, coşurilor de fum şi a altor instalaţii de încălzire;
- jocul copiilor cu focul;
- fulgerul etc.
Pericolul de incendiu al clădirilor de locuit este determinat de
prezenţa mediului combustibil, a surselor de aprindere şi a căilor
de propagare a focului şi a gazelor de ardere. În clădirile de locuit,
cămine şi hoteluri pot arde elementele de construcţii, mobila,
hainele, covoarele, materialele termoizolatoare şi de finisare etc.
Surse de aprindere în acestea pot fi focul deschis, manifestarea
termică a energiei electrice etc.
Clădirile de locuit constau din două celule de bază: celula
scărilor, ascensoarele şi apartamentele. Izolarea fiecărui
apartament de alte încăperi agravează pericolul de incendiu al
clădirii de locuit, deoarece incendiul în majoritatea cazurilor este
depistat în faza dezvoltată.
În clădirile de locuit foarte frecvent rămân copii fără
supraveghere, uneori persoane mature în stare de ebrietate.
Folosirea neatentă a focului sau lăsarea în funcţiune a aparatelor
electrice sau maşinilor de gătit cu gaze pot provoca incendii,
adesea însoţite de victime umane.
Dezvoltarea rapidă a incendiului în clădirile de locuit şi în
cămine, este favorizată de materialele combustibile de finisare a
pereţilor şi tavanelor camerelor, coridoarelor, caselor de scări, de
prezenţa comunicaţiilor verticale (puţuri de ascensor, conducta de
102
gunoi, canale de ventilare) şi a golurilor în construcţii. Pericolul de
incendiu al clădirilor de locuit este majorat de prezenţa
subsolurilor şi a podurilor în care se amplasează depozite, magazii,
uscătorii de rufe etc. În clădirile cu multe nivele mai pot fi
amenajate încăperi de altă destinaţie (de comerţ, alimentaţie
publică, de deservire comunală), garaje, băi, magazii, încăperi
anexe etc., care la rândul său prezintă un pericol incendiar sporit.

4.2. Cerinţe de securitate la incendii

Cerinţele de bază de securitate la incendii la exploatarea

clădirilor de locuit şi a căminelor sunt stabilite de regulile de
apărare împotriva incendiilor R.A.Î.I. - 02.96.
Responsabilitatea pentru securitatea la incendii a clădirilor de
locuit este atribuită conducătorilor organizaţiilor de exploatare a
spaţiului locativ: în casele cooperative – preşedintele cooperativei;
în casele individuale – stăpânii acestora; în cămine – intendenţii. În
cămine, prin ordinul intendentului, se vor numi persoane de
serviciu pentru fiecare nivel (etaj), care răspund de securitatea la
incendii. Persoanalul de deservire a căminelor este obligat să
treacă un curs de instruire de 8 ore în domeniul securităţii la
incendii.
La revizia stării antiincendiu-tehnică a clădirilor de locuit şi a
căminelor, se va acorda atenţie la corectitudinea întreţinerii
teritoriului, respectarea regimului antiincendiu în interiorul
clădirilor (în primul rând în încăperile de uz comun; starea
funcţională a instalaţiilor electrice, reţelelor de forţă şi iluminat;
starea sistemelor de încălzire, ventilare şi climatizare a aerului;
prezenţa şi întreţinerea mijloacelor de stingere a incendiului,
mijloacelor de legătură şi comunicare despre incendii; cunoaşterea
de către locatari şi personalul de deservire a obligaţiunilor în caz
de izbucnire a incendiului).
Teritoriile aferente clădirilor de locuit şi căminelor, trebuie să
fie menţinute în curăţenie permanentă, să fie curăţate de ambalaje,
gunoi şi alte materiale combustibile. Deşeurile combustibile se vor
103
colecta pe terenuri speciale în containere sau lăzi, care apoi se vor
înlătura. Către toate clădirile, bazinele şi hidrantele de incendiu
trebuie să fie acces liber. În ogrăzile caselor individuale păstrarea
vremelnică a combustibilului (lemne, cărbune etc.) se admite nu
mai aproape de 5 m de la case. Pe teritoriul localităţilor rurale se
instalează semnale sonore (clopote, şină metalică cu ciocan) pentru
anunţarea oamenilor despre incendiu, la fiecare casă cu acoperiş
din material combustibil – scară sprijinită, iar în perioada de vară
lîngă fiecare casă – butoi cu apă.
La controlarea stării antiincendiu, colaboratorii organelor
ISSMPCI, vor acorda o atenţie deosebită încăperilor de uz comun
(subsoluri, poduri, ungheraşe, săli de conferinţe etc.) Ferestrele
podurilor şi etajelor tehnice trebuie să fie cu geamuri şi închise. În
poduri nu se păstrează materiale şi obiecte combustibile, cu
excepţia cercevelelor, care se vor depozita nu mai aproape de 1m
de la coşurile de fum. În subsoluri şi demisoluri se vor amenaja
depozite de materiale combustibile, ateliere, şoproane pentru
lemne doar cu condiţia izolării intrărilor în aceste încăperi de
casele comune de scări. Încăperile subsolului şi podului se vor
menţine închise, iar cheile de la intrări se vor păstra în dispecerat
la indentent sau în unul din apartamente. La intrările în subsoluri şi
etajele tehnice se vor afişa schemele de planificare a acestora.
Uşile caselor de scări se vor dota cu dispozitive de autoînchidere.
Este interzisă amenajarea magaziilor în casele de scări. Supapele
conductelor de gunoi trebuie să fie funcţionale şi să asigure
etanşeitatea. Este interzisă păstrarea LUI şi LC, a materialelor şi
substanţelor combustibile la balcoane şi lojii. Sălile cu aglomeraţie
de oameni se vor amplasa la etajele inferioare, însă nu în subsoluri.
Se interzice instalarea grilajelor înfundate la ferestrele căminelor,
iar în camere să se lase fără supraveghere televizoare, aparate de
radio, casetofoane, aparate electrice de încălzit în funcţiune.
Deoarece hotelurile şi clădirile administrative sunt aproape
identice după pericolul de incediu cu clădirile de locuit şi
căminele, evident că şi cerinţele de securitate la incendii faţă de
acestea sunt identice. La revizia antiincendiu-tehnică a hotelurilor
şi a clădirilor administrative, o atenţie deosebită trebuie acordată
104
exploatării în siguranţă a aparatelor electrice de încălzit (fere de
călcat, ceainice, fierbătoare etc.). Este raţional ca în hoteluri şi în
clădirile publice să fie amenajate camere speciale pentru
prepararea ceaiului, încălzirea hranei, călcarea hainelor etc.
În hoteluri şi cămine, precum şi în clădirile publice cu săli
aglomerate, este necesară implementarea sistemelor de
semnalizare în caz de izbucnire a incendiului, precum şi elaborarea
planurilor generale şi individuale de evacuare a oamenilor.
În încăperile serviciilor de dispecerat, gardienilor de serviciu,
panourilor de dirijare cu sistemele de protecţie antiincendiu,
trebuie să fie prevăzute instrucţiuni referitoare la transmiterea
semnalelor de alarmă, chemarea subdiviziunilor de pompieri şi
acţiunile personalului în caz de izbucnire a incendiului.
Colaboratorii organelor ISSMPCI la fiecare revizie
antiincendiu-tehnică a obiectivului, sunt obligaţi să controleze
dacă personalul de deservire îşi cunoaşte obligaţiunile funcţionale
şi ordinea acţiunilor în caz de incendiu.

4.3. Particularităţile exploatării clădirilor

foarte înalte

În clădirile foarte înalte se amenajează sisteme speciale de

protecţie antiincendiu (instalaţii de evacuare a fumului din
coridoare, instalaţii de creare a suprapresiunii în casele de scări şi
puţurile ascensoarelor, conductă interioară de alimentare cu apă
antiincendiu, semnalizare automată despre incendiu). În cazul
izbucnirii incendiului, sistemele de evacuare a fumului şi de creare
a suprapresiunii se conectează automat de la detectoarele de
incendiu instalate în antreul apartamentelor şi în camerele
căminelor. Se prevede totodată conectarea manuală de la distanţă a
sistemelor de protecţie antifum, de la butoanele instalate în nişele
hidrantelor de incendiu. Folosind butoanele de la orice nivel, se
pune în funcţiune pompa de incendiu pentru transmiterea apei şi
stingerea incendiului cu ajutorul hidrantelor interioare de incendiu.

105
 Funcţionarea în siguranţă a sistemului de protecţie antifum în
procesul exploatării, se realizează prin organizarea corectă a
deservirii tehnice. Pentru deservirea corespunzătoare, se încheie
contracte între serviciul de exploatare a locuinţelor şi organizaţiile
speciale de deservire de tipul „Automatică specială”. Contractele
nu eliberează conducerea obiectivelor de responsabilitatea
referitoare la funcţionarea şi exploatarea corectă a sistemelor de
protecţie antifum. Conducătorul este obligat să numească prin
ordin din rândurile personalului tehnic-ingineresc, persoana
responsabilă de exploatarea acestor sisteme.
Instalaţiile şi mijloacele automate de protecţie antifum ale
clădirilor foarte înalte, trebuie să se afle în permanentă stare
funcţională. Ele se conectează la serviciile comune de dispecerat,
unde se transmite toată informaţia despre starea tehnică a acestor
sisteme şi conectarea lor în caz de izbucnire a incendiului. În lipsa
sistemelor comune de dispecerat, semnalul despre izbucnirea
incendiului şi conectarea sistemului de protecţie antifum trebuie să
se transmită la punctul local de dispecerat, angajatul căruia este
obligat să anunţe imediat despre aceasta serviciul de pompieri.
Deservirea tehnică a sistemelor de protecţie antifum prevede
controlul săptămânal, lunar, trimestrial şi anual, precum şi lucrările
profilactice efectuate de oraganizaţia de deservire după un grafic
coordonat cu antreprenorul în corespundere cu lista lucrărilor
reglementate. În timpul controalelor săptămânale se controlează
starea aparatelor şi a utilajului pentru o perioadă de 3-5 min. Cu
ajutorul butoanelor de conectare manuală se pun în funcţiune
sistemele de protecţie antiincendiu, se fixează dacă s-au conectat
ventilatoarele pentru evacuarea fumului şi crearea suprapresiunii,
funcţionarea sistemului de semnalizare incendiară. În cadrul
controalelor lunare se stabileşte starea funcţională a panourilor şi
reţelelor de alimentare cu curent, starea funcţională a mijloacelor
electrice de la supape şi stăvile, alimentarea internă cu apă
antiincendiu. La reviziile trimestriale se efectuează reparaţiile
curente, iar la cele anuale reparaţia capitală a sistemelor de
protecţie antifum. Rezultatele tuturor controalelor şi lucrările
efectuate se înregistrează într-un registru special.
106
 Persoanele de serviciu pe nivele (etaje) în cămine, personalul
de deservire al clădirilor de locuit, trebuie să cunoască destinaţia şi
principiul de funcţionare al instalaţiilor sistemului de protecţie
antifum, şi în caz de necesitate să le poată conecta.
La revizia clădirilor foarte înalte, colaboratorii organelor
ISSMPCI, trebuie să controleze gradul de funcţionalitate şi
eficacitate al sistemelor de protecţie antifum, să stabilească cauzele
posibile ale stării nesatisfăcătoare a agregatelor şi instalaţiilor, să
controleze dacă personalul de deservire îşi cunoaşte obligaţiunile
funcţionale.

107
 5. CLĂDIRI PUBLICE

5.1. Pericolul de incendiu al clădirilor publice

Clădirile publice după destinaţia funcţională ocupă o poziţie

intermediară între clădirile de locuit şi cele industriale. Unele
clădiri (hoteluri, clădiri administrative) sunt aproape identice
clădirilor de locuit, altele (centre de calcul, laboratoare) sunt
aproape identice clădirilor industriale. De aceea caracteristica
pericolului incendiar al clădirilor publice variază într-un diapazon
foarte larg.
Pericolul incendiar al clădirilor publice este condiţionat de
prezenţa unei cantităţi mari de materiale combustibile, de prezenţa
diferitor surse de aprindere şi căi de propagare a incendiului. În
clădirile publice pot arde materiale şi substanţe solide (mobilă,
ţesături, hârtie), lichide şi gaze. Sarcina incendiară în asemenea
clădiri constituie de la 50 (grădiniţe, şcoli, instituţii administrative)
pînă la 300 kg/m2 (pe scene de teatru, în magazine, biblioteci,
arhive etc.).
Gazele de ardere şi focul, în clădirile publice, se pot propaga
pe orizontală şi verticală prin golurile de uşi, casele de scări,
canalele de ventilare şi alte comunicaţii inginereşti. Favorizează
propagarea incendiului materialele combustibile de finisare,
folosirea covoarelor în săli, pe scări, coridoare, pe căile de
evacuare.
Umiditatea substanţelor şi materialelor în clădirile publice
constituie de regulă 8-12 %, aspect ce vaforizează aprinderea
acestor materiale şi propagarea focului pe ele.
În clădirile publice, în caz de izbucnire a incendiului, sunt
posibile victime, fapt explicat prin aglomeraţia sporită de persoane
în astfel de clădiri, necunoaşterea compartimentării încăperilor,
organizarea insuficientă a evacuării şi alte aspecte.

108
 5.2. Măsurile organizatorice privind asigurarea securităţii la
incendii a clădirilor publice

Securitatea la incendii la exploatarea clădirilor publice este

reglementată de „Regulile de apărare împotriva incendiilor pentru
clădirile publice”.
În instituţiile publice responsabili de securitatea la incendii
sunt conducătorii acestora. Pregătirea antiincendiu-tehnică a
angajaţilor se efectuează indiferent de stagiul de muncă sau funcţia
ocupată. Pregătirea în domeniul securităţii la incendii, include
instruirea introductivă la locul de muncă, repetată (cel puţin o dată
la 6 luni), şi minimul antiincendiu-tehnic (cu persoanele
responsabile material şi angajaţii ce lucrează pe sectoare cu pericol
de incendiu sporit). În instituţii se crează de asemenea FBP şi
comisii antiincendiu-tehnice.
Însemnătate primordială în clădirile publice o are elaborarea
măsurilor de asigurare a securităţii oamenilor în caz de incendiu.
Uşile de evacuare trebuie să se deschidă în direcţia ieşirii din
clădire. Uşile exterioare ale caselor de scări trebuie închise cu
zăvoare care se deschid uşor din interior. La ferestrele primelor
nivele nu se admite instalarea grilelor metalice. Căile de evacuare
trebuie să fie permanent libere. Pentru prevenirea izbucnirii
incendiului şi înfumării căilor de evacuare se interzice făţuirea
suprafeţelor acestora cu materiale combustibile. Ieşirile de
evacuare se marchează cu inscripţie luminoasă „Ieşire” de culoare
albă pe un fon verde, iar căile de evacuare - cu imaginea simbolică
a semnului prescriptiv „Ieşire”. Coridoarele şi casele de scări se
asigură cu iluminare de avarie.
În sistemul de măsuri profilactice, orientate spre asigurarea
securităţii oamenilor în caz de incendiu un loc deosebit revine
problemei evacuării la timp şi organizat a oamenilor din clădiri şi
încăperi. Evacuarea cu succes a oamenilor poate fi realizată nu
numai printr-o soluţie bine gândită de compartimentare a căilor de
evacuare, ci şi prin măsuri organizatorice. Măsurile organizatorice
includ aplicarea sistemelor de semnalizare/înştiinţare despre

109
incendiu, elaborarea planurilor generale şi individuale de evacuare
a oamenilor.
Sistemele de alarmare despre incendiu. Asupra
comportamentului oamenilor în caz de incendiu un rol
organizatoric esenţial revine anunţării la timp despre necesitatea
ieşirii urgente din zona periculoasă, acest lucru fiind realizat
printr-o ordine din timp stabilită de anunţare a oamenilor. În
majoritatea clădirilor publice este necesar de elaborat şi de pus în
acţiune din timp sistemul de anunţare urgentă despre incendiu.
Acest sistem constituie partea componentă a ansamblului de
mijloace tehnice de protecţie antiincendiu a clădirilor. Sistemele de
înştiinţare despre incendiu trebuie să se prevadă în clădirile cu
aglomeraţie de oameni: hoteluri, cămine, edificii sportive, centre
de comerţ, magazine universale etc.
Pentru anunţarea oamenilor despre incendiu, în clădiri se
foloseşte reţeaua radiofonică internă sau reţelele locale special
montate în acest scop. În cămine, şcoli şi alte instituţii, pentru
prevenirea oamenilor despre pericolul de incendiu, se pot folosi
sonerii şi alte semnale sonore de alarmă. Sistemul de alarmare
despre incendiu, de regulă, constă dintr-un casetofon care are
înscris din timp pe bandă textul anunţului, amplificatorul,
dispozitivele de comutare, reţeaua de distribuţie şi coloanele
sonore (reproductoarele).
Sistemul de anunţare trebuie să asigure posibilitatea
comunicării despre pericol tuturor persoanelor din clădire, precum
şi persoanelor aflate nemijlocit în zona periculoasă.
Reproductoarele sistemului de alarmă nu trebuie să aibă reglatoare
de volum sonor şi dispozitive de deconectare. Conectarea
sistemului de alarmă este raţional de efectuat direct din nodul
radiofonic şi de la distanţă din încăperea dispecerului de serviciu
sau a postului de pompieri (adică locuri cu serviciu permanent).
Punctele de alarmare se vor amplasa cu prioritate la nivelele
inferioare lângă intrarea în casa scării. Uşa nodului radiofonic
trebuie să aibă gradul de RF nu mai mic de 0,6 ore. Sistemul de
alarmă va fi asigurat cu sursă de alimentare de rezervă
(acumulator), şi releu de comutare automată.
110
 Textul anunţului de urgenţă în caz de incendiu trebuie să se
transmită cu mici intervale atâta timp, până va fi lichidat pericolul
pentru toţi oamenii din clădire sau din zona periculoasă. Durata
transmiterii textului nu va depăşi 1,5-2,0 min., cu repetare pe
întregul parcurs al evacuării.
În clădirile, destinate amplasării cetăţenilor străini, textul
anunţului trebuie să se transmită în limbile engleză, rusă, franceză
şi germană. Exemple de texte ale anunţului de urgenţă în caz de
incendiu sunt prezentate în literatura de specialitate.
Dacă în instituţii lipsesc mijloacele tehnice de anunţare a
oamenilor despre incendiu, atunci administraţia trebuie să petreacă
lucrul necesar cu personalul de deservire referitor la prelucrarea
detaliată a problemelor ce ţin de anunţarea oamenilor despre
pericol şi ordinea evacuării lor în caz de incendiu. Se recomandă,
în toate cazurile, să fie asigurat personalul de serviciu al clădirilor
publice cu megafoane sau alte mijloace de amplificare, precum şi
cu lanterne electrice.
La efectuarea reviziei antiincendiu-tehnice a clădirilor
publice cu săli aglomerate, colaboratorii organelor ISSMPCI
trebuie să controleze în mod obligatoriu prezenţa sistemelor de
alarmare, calitatea textelor anunţului şi acţiunile personalului de
deservire în caz de incendiu.
Planul general de evacuare. La obiectivele cu aglomeraţii de
oameni se elaborează planuri de evacuare a oamenilor în caz de
incendiu. Planurile de evacuare sunt destinate, în primul rând,
personalului de deservire care trebuie să organizeze deplasarea
oamenilor din zona periculoasă spre ieşirile nepericuloase.
Planul de evacuare a oamenilor constă din partea grafică şi
din cea textuală. Partea grafică a planului prezintă prin sine
planurile schematice ale etajelor clădirii cu indicarea tuturor căilor
şi ieşirilor din încăperi şi din clădire. Căile de deplasare se
marchează cu linii verzi cu săgeată. Rutele principale (cele mai
apropiate şi sigure) se indică cu linii continuie, iar cele de rezervă
(mai îndepărtate care duc pe acoperiş sau în alte zone aeriene) - cu
linii întrerupte. În partea grafică a planului de evacuare se indică
de asemenea locurile de instalare a telefoanelor, stingătoarelor,
111
hidrantelor de incendiu, a dispozitivelor de alarmare manuale.
Exemplul părţii grafice a planului de evacuare este indicat
în fig. 1.5.

Fig. 1.5. Planul general de evacuare a oamenilor

(partea grafică).

Partea textuală a planului de evacuare prezintă prin sine un

tabel care conţine lista, ordinea şi succesiunea acţiunilor în caz de
incendiu, precum şi funcţiile executorilor. În lista acţiunilor se
include chemarea pompierilor, organizarea evacuării oamenilor şi a
112
bunurilor materiale, stingerea incendiului cu mijloace primare,
întâlnirea pompierilor, iar pentru clădirile foarte înalte – conectarea
sistemelor de protecţie antifum, dacă acestea nu s-au conectat
automat. Exemplul părţii textuale a planului de evacuare (în caz de
izbucnire a incendiului într-un spital) este prezentat în anexa 3.
Planul de evacuare este semnat de persoana care s-a ocupat
de elaborarea acestuia (de regulă persoana responsabilă de
securitatea la incendii, sau şeful FBP) şi se aprobă de conducătorul
instituţiei. Planurile de evacuare se atârnă sub sticlă într-un loc
vizibil, de regulă, la intrarea pe etaj. Aplicaţiile practice conform
planului de evacuare se petrec nu mai rar decât o dată pe an.
Desfăşurarea şi rezultatele aplicaţiilor se înregistrează într-un
registru special, care se află la persoana responsabilă de securitatea
la incendii.
În cadrul reviziilor antiincendiu-tehnice a obiectivelor,
colaboratorii organelor ISSMPCI trebuie nu doar să controleze
prezenţa planurilor de evacuare, dar şi să acorde ajutor
conducătorilor de instituţii la elaborarea corectă a acestora, să
efectueze controale practice referitoare la cunoaşterea
obligaţiunilor de către personalul de deservire în caz de incendiu.
Planul individual de evacuare. O formă a planului general de
evacuare este planul individual de evacuare, care se elaborează
pentru hoteluri şi cămine. Acesta, de asemenea, va conţine partea
grafică şi cea textuală. Partea grafică se întocmeşte ca şi în cazul
planului general, însă căile de evacuare se indică pentru camera
sau numărul concret. Pe plan se aplică inscripţia „Numărul
D-voastră ....”. Exemplul părţii grafice a planului individual este
prezentat în fig. 2.5.

113
 Fig. 2.5. Planul individual de evacuare (partea grafică).

Partea textuală a planului individual de evacuare conţine lista

acţiunilor vizitatorilor sau locatarilor provizorii în caz de izbucnire
a incendiului, şi un memoriu succint privind măsurile de securitate
la incendii. Inscripţiile se fac în limba naţională şi în cea de
comunicare, iar în hotelurile, unde se pot opri cetăţeni străini şi în
limbile engleză, franceză şi germană.
Planul individual de evacuare se execută pe o foaie de
formatul A3 (297 X 420 mm) şi se atârnă în cameră sub sticlă
(peliculă) într-un loc vizibil. Persoana de serviciu în hotel sau
cămin trebuie să aducă la cunoştinţa locatarilor conţinutul
măsurilor de securitate la incendii, mijloacele de stingere şi căile
de evacuare. Exemplul părţii textuale a planului individual este
prezentat în anexa 4.

5.3. Instituţii de învăţământ şi grădiniţe

Încăperile principale ale instituţiilor de învăţământ sunt

auditoriille, cabinetele, laboratoarele, atelierele, sălile sportive,
ospătăriile şi sălile pentru masă. Compartimentarea interioară a
clădirilor pentru învăţământ este, de regulă, de tip coridor.
Cele mai periculoase încăperi din punct de vedere a
incendiului, sunt atelierele şi laboratoarele în care pot fi
concentrate materiale combustibile solide, LUI şi LC.

114
 Situaţia în caz de incendii în instituţiile de învăţământ şcolar
şi preşcolar se complică prin aceea, că evacuarea cu succes a
copiilor poate fi realizată doar cu ajutorul adulţilor.
Pentru asigurarea securităţii copiilor în caz de incendiu sunt
limitate înălţimea şi capacitatea clădirilor în funcţie de gradul
de RF. Spre exemplu, grădiniţele de copii nu pot fi mai înalte de
2 nivele, iar şcolile de 4 nivele. În clădirile grădiniţelor cu un
singur nivel de gradul V de RF se admite a amplasa nu mai mult de
50 copii, iar în dormitoarele şcolilor-internat - nu mai mult de
80 elevi.
Planşeele de asupra subsolurilor clădirilor de gradul IV şi V
de RF trebuie să fie realizate din materiale incombustibile cu
limita de RF nu mai mică de 0,75 ore.
Suprafeţele interioare ale construcţiilor împrejmuitoare a
clădirilor de gradul V de RF se protejează prin tencuire. Pentru a
limita propagarea incendiului se interzice a amplasa în subsolurile
şi demisolurile clădirilor depozite de materiale combustibile. Dacă
în subsol sunt amplasate magazii de albituri, îmbrăcăminte,
încălţăminte şi inventar sportiv, atunci ieşirea din subsol trebuie să
fie direct afară. Atelierele de dulgherie se vor amplasa la parter
lângă peretele lateral a clădirii.
În clădirile cu multe nivele, copii din grupele mici trebuie
amplasaţi la parter. Băncile, mesele, scaunele, paturile se vor
instala astfel, încât să nu blocheze ieşirile. În încăperea unde se
află copiii, se interzice tapetarea suprafeţelor sau vopsirea acestora
cu vopsea de ulei. Personalul de deservire trebuie să se afle în
încăperi separate de restul clădirii cu pereţi antifoc.
În laboratoarele de chimie, considerate cele mai periculoase
din punct de vedere incendiar, se admite a păstra nu mai mult
de 3 kg de LUI sau LC. Pentru păstrarea lor se prevede o ladă
metalică specială amplasată cât mai departe de aparatele de
încălzit. Rezerva principală de LUI şi LC se va păstra într-o
încăpere (clădire) separată, în care nu se află copii. Nu se admite
păstrarea împreună a buteliilor cu oxigen şi gaze combustibile.
O atenţie sporită se va acorda plasării copiilor în taberele de
odihnă. Nu se admite amplasarea instituţiilor de copii în clădiri din
115
lemn cu înălţimea de două şi mai multe nivele, precum şi în clădiri
cu un nivel cu acoperişuri din materiale combustibile (şindrilă,
paie, stuf etc.) şi în mansarde. În clădirile din lemn ocupate de
copii nu se admite plasarea spălătoriilor şi a bucătăriilor. Clădirile
din lemn trebuie să fie tencuite, iar materialul termoizolator al
pereţilor trebuie să fie incombustibil.
Cazarea personalului de deservire, amplasarea depozitelor şi
atelierelor în clădirile ocupate de copii nu se admite. În fiecare
încăpere, unde sunt plasaţi copii, se elaborează planul de evacuare,
pentru caz de incendiu ziua sau pe timp de noapte. În încăperile
ocupate de copii se interzice categoric fumatul şi folosirea focului
deschis, iar în apropierea construcţiilor aprinderea rugurilor.
Teritoriul taberei de odihnă amplasat în pădurea de conifere
se curăţă de uscături pe o distanţă de cel puţin 100 m de la încăperi
şi construcţii. Personalul instituţiilor de copii trebuie să fie instruit
sub semnătură, privind cunoaşterea regulilor de securitate la
incendii şi modul de utilizare a mijloacelor de stingere.
În încăperile de serviciu şi administrative ale instituţiilor
şcolare şi preşcolare se instalează telefoane şi se atârnă plăcuţe cu
numărul telefoanelor şi ordinea chemării unităţii de pompieri. În
taberele de odihnă pentru copii se stabileşte serviciul „non stop”,
întărit pe timp de noapte.
În şcoli, un rol deosebit revine studierii de către elevi a
bazelor securităţii la incendiu, care se realizează conform unui
program special la orele de clasă, cât şi în cadrul activităţilor
extracurriculare.

5.4. Instituţii profilactic – curative

Compartimentarea interioară a clădirilor instituţiilor

profilactic-curative este, de regulă, de tip coridor.
Încăperile principale ale acestor instituţii sunt: palatele,
cabinetele, magaziile. Particularităţile pericolului de incendiu al
acestor clădiri este condiţionat de prezenţa depozitelor, arhivelor
de peliculă Roentgen, buteliilor cu oxigen, medicamentelor
116
inflamabile. Multe medicamente, după componenţa lor, sunt
oxidanţi puternici. Un pericol mare îl prezintă camerele de
dezinfectare (etuvele), spălătoriile, camerele pentru călcat,
magaziile cu diverse materiale combustibile.
Sarcina de incendiu a încăperilor de spital variază de
la 40 kg/m2 - în palate până la 100 kg/m2 – la registratură.
Comparativ cu clădirile obişnuite situaţia în caz de incendiu
în clădirile spitalelor se complică prin necesitatea evacuării
persoanelor care nu se pot deplasa sine stătător şi protecţia
persoanelor care nu pot fi transportate.
La proiectarea şi construcţia instituţiilor profilactic-curative,
este necesar de prevăzut o izolaţie sigură a încăperilor pentru
bolnavi de încăperile cu pericol de incendiu prin soluţii de
compartimentare în plan şi spaţiu, de asigurat protecţia de fum şi
securitatea căilor şi ieşirilor de evacuare.
În acest scop, arhiva pentru pelicule şi staţia pentru
transformatoare, se amenajează în clădiri separate la distanţe de cel
puţin 20, şi corespunzător 25 m de la corpurile cu palate pentru
bolnavi. Farmaciile interioare se separă de alte încăperi cu pereţi
înfundaţi, executaţi din materiale incombustibile cu limita de RF
de cel puţin 2 ore. Este interzisă amplasarea atelierelor şi
depozitelor de materiale combustibile, a depozitelor de LUI şi LC,
a acumulatoarelor în subsoluri şi la etajele demisol ale spitalelor,
dispanserelor, maternităţilor şi farmaciilor.
Nu se admite comunicarea ascensoarelor şi a caselor de scări
cu subsolurile. În cazuri excepţionale ascensoarele pot comunica
cu subsolurile prin intermediul tamburelor-ecluze cu suprapresiune
de aer. Golurile şi trecerile de comunicare se execută din materiale
incombustibile. Pereţii clădirilor în locurile de joncţiune a
galeriilor şi trecerilor se execută din materiale incombustibile cu
limita de RF de cel puţin 2 ore. Uşile din aceşti pereţi trebuie să
aibă limita de RF de cel puţin o oră. Se admite ca personalul de
serviciu să locuiască în încăperi separate de restul clădirii cu pereţi
şi tavane confecţionate din materiale incombustibile. Persoanele
grav bolnave şi copii, în clădirile cu multe nivele, trebuie plasaţi la
nivele de jos. Pentru fiecare 50 de bolnavi cu regim de pat trebuie
117
să fie o brancardă. Distanţa dintre paturi va fi de cel puţin 0,8 m,
iar trecerea de bază trebuie să fie de cel puţin 1,2 m.
O importanţă esenţială în sistemul măsurilor profilactice
revine păstrării şi aducerii oxigenului în palate. Este interzisă
instalarea şi păstrarea buteliilor cu oxigen în clădiri, precum şi
aducţia oxigenului prin intermediul racordurilor flexibile.
Administrarea oxigenului persoanelor bolnave se va efectua
centralizat. Punctul central de distribuţie (pînă la 10 butelii),
trebuie amplasat în clădire separată la o distanţă nu mai mică
de 20 m de la clădirile în care se află permanent bolnavi.
Din punct de vedere al incendiului un pericol sporit îl
prezintă procesul de sterilizare a instrumentelor medicale. Nu se
admite folosirea în acest scop a primuselor, cherogazelor şi alte
aparate cu foc deschis. Sterilizarea trebuie efectuată în locuri
speciale, folosind doar sterilizarea cu încălzitoare de tip închis.
O atenţie deosebită trebuie acordată respectării regulilor de
păstrare a medicamentelor, substanţelor şi materialelor cu pericol
de incendiu. LUI şi LC (benzolul, efirul, spirtul, amilacetatul etc.)
se admit a fi păstrate în laborator în cantitate nu mai mare de 3 kg
într-o ladă metalică specială. Substanţele care pot forma
concentraţii explozive sau se pot autoaprinde la păstrarea în
comun, trebuie păstrate separat. În farmaciile interioare cantitatea
totală de LUI şi LC nu trebuie să depăşească 100 kg. Acestea se
vor păstra în dulapuri metalice sau încăperi separate cu construcţii
împrejmuitoare din materiale incombustibile.

5.5. Instituţii teatral – culturarle

Din grupa acestor instituţii fac parte teatrele,

cinematografele, casele de cultură şi cluburile. Particularitatea
caracteristică a acestor instituţii, este prezenţa sălilor cu
aglomeraţii mari de oameni. De aceea la proiectarea şi construirea
acestora, o atenţie deosebită se acordă problemelor ce ţin de
securitatea oamenilor.

118
 Teatrele. Clădirile teatrelor constau din două grupe de
încăperi: încăperile scenei şi pentru spectatori. Grupa scenică
include scena, camerele artiştilor, depozitele de decoraţii şi alte
încăperi auxiliare. Sub pardoseala scenei, care prezintă un aşternut
din lemn este amplasată sala în care se află safeul pentru decoraţii,
încăperea pentru suflori, troliul perdelei antiincendiu, precum şi
mecanismele de transformare a scenei. Toate elementele scenei se
confecţionează, de regulă, din lemn sub formă de aştereală.
În spaţiul scenei pot fi concentrate până la 3000 m 2 de
ţesături (îmbrăcămintea scenei, decorurile), şi zeci de tone de
material lemnos (pardoseala, galeriile, decoruri, butaforii, astereala
etc.).
Surse de aprindere pe scenă pot servi defectele reţelelor
electrice, destul de ramificate, ale instalaţiilor de iluminat, diverse
efecte cu utilizarea focului deschis etc.
La izbucnirea incendiului pe scenă viteza propagării flăcării
pe suprafaţa construcţiilor din lemn constituie 0,33-0,44 m/min, iar
pe suprafaţa decorurilor şi a îmbrăcămintei scenei - 0,4 m/min pe
orizontală, şi 18 m/min pe verticală.
Grupa încăperilor pentru spectatori este separată de scenă
printr-un perete portal, şi include sala pentru spectatori, foaierul,
culuarele, vestibulurile, bufetele şi alte încăperi. Sarcina
combustibilă a complexului pentru spectatori include construcţiile
pardoselelor, tavanele suspendate, balcoanele şi etajerele, fotoliille,
şi poate constitui până la 50 kg/m2.
Considerând unicatul şi pericolul de incendiu, clădirile
teatrelor se proiectează de gradul I sau II de RF. Toate elementele
portante, precum şi planşeul sălii de spectatori se confecţionează
din materiale incombustibile. În cazul amplasării deasupra sălii de
spectatori a altor încăperi, grinzile şi fermele se protejează de jos şi
de sus cu aşternut din materiale incombustibile cu limita de RF de
cel puţin 0,75 ore. Încăperile pentru iluminarea scenei, amplasate
în limitele planşeului sălii de spectatori, trebuie să fie împrejmuite
cu despărţituri ce au limita de RF nu mai mică de 0,5 ore. Sub sala
de spectatori este interzisă amplasarea depozitelor, atelierelor,
încăperilor pentru montarea decorurilor etc.
119
 Scheletul şi umplutura tavanelor suspendate se va executa
din materiale incombustibile, iar golurile din acestea, destinate
diferitor utilaje (amplificatoare, luminătoare etc.) se vor proteja cu
capace incombustibile cu limita de RF de cel puţin 0,75 ore.
Lemnul utilizat pentru finisarea suprafeţelor interioare şi a altor
elemente, trebuie supus tratării cu materiale ignifuge. Elementele
portante ale scenei se execută din materiale incombustibile.
Butaforia şi decoraţiile combustibile se vor trata cu
componente ignifuge. Acest lucru se va confirma prin proces
verbal, iar pe articole se va aplica ştampila.
În limitele scenei se pot afla decoraţii numai pentru cel mult
2 spectacole. Suprafeţele de lucru trebuie să fie permanent libere.
Toate construcţiile scenei confecţionate din lemn se vor prelucra
cu componente ignifuge. Calitatea prelucrării se controlează anual
de către administraţie la sfârşitul sezonului teatral.
În timpul spectacolelor în jurul podiumului scenei trebuie
asigurată o trecere liberă de cel puţin 1 m. După terminarea
spectacolului toate decoraţiile se vor înlătura de pe scenă, iar
costumele se vor preda la depozit. Supapele obloanelor pentru
evacuarea fumului trebuie să fie izolate termic, iar funcţionalitatea
lor se va controla la fiecare 10 zile. Cortina antiincendiu, în timpul
dintre spectacole şi repetiţii, trebuie să fie coborâtă. Viteza
coborârii trebuie să fie nu mai mică de 0,2 m/s. Sălile de spectatori
şi toate încăperile aglomerate trebuie să aibă un număr suficient de
ieşiri, care asigură evacuarea oamenilor în condiţii de securitate.
Lăţimea trecerilor va fi nu mai mică de 1 m, iar a celor din faţa
uşilor nu mai mică de lăţimea uşilor. În timpul spectacolelor uşile
se vor închide cu zăvoraşe care pot fi uşor deschise. În sălile de
spectatori, fotoliille şi scaunele se unesc în rânduri şi se întăresc de
pardoseală. Nu se admite folosirea aşternuturilor (covoare etc.) din
materiale sintetice combustibile.
Cinematografele. Încăperile de bază în cinematografe sunt:
sala de spectatori, foaierul, încăperile auxiliare şi complexul de
demonstrare a filmelor. Sarcina combustibilă a sălii pentru
spectatori o constituie pardoseala, construcţiile de finisare a
pereţilor şi tavanului, fotoliile sau scaunele.
120
 Cele mai periculoase încăperi din punct de vedere a
incendiului sunt acelea, unde se află pelicula cinematografică,
pentru că la arderea peliculei, se degajă o cantitate mare de
produse de ardere.
Analiza statistică a incendiilor ne demonstrează, că cauzele
principale ale izbucnirii acestora constă în nerespectarea regulilor
de securitate la incendii la exploatarea aparatelor de proiecţie,
montarea şi exploatarea incorectă a utilajului şi a reţelelor
electrice, lucrările de sudare, neatenţia la folosirea focului etc.
Încăperile complexului de proiecţie se separă de celelalte
încăperi cu tavane şi pereţi despărţitori cu gradul de RF de cel
puţin 0,75 ore. Golurile de uşă ale acestor încăperi se protejează cu
uşi antifoc cu limita de RF de cel puţin 0,6 ore, iar ferestruicile
pentru proiecţie se dotează cu stăvile antifoc automate.
Se interzice amplasarea atelierelor, depozitelor de materiale
combustibile, sălii de acumulatoare nemijlocit sub sala de
spectatori. În clădirile cu gradul de RF III şi IV sălile de spectatori
se vor amplasa doar la parter.
Securitatea oamenilor se asigură prin evacuarea separată a
spectatorilor din sală prin ieşiri direct afară şi din foaier. Regulile
menţionate pentru teatre şi cinematografe se referă şi la casele de
cultură şi cluburi.

5.6. Muzee, expoziţii, monumente istorice şi arhitectuale

Clădirile muzeelor, expoziţiilor, monumentelor istorice şi

arhitecturale au o compartimentare zonală. Încăperile de bază în
aceste clădiri sunt sălile şi galeriile pentru expoziţii, încăperile
pentru păstrarea exponatelor, atelierele de restaurare, cabinetele
colaboratorilor, laboratoarele, magaziile şi altele.
Multe exponate ale muzeelor sunt combustibile (cărţi,
pelicule, opere de artă, ţesături, covoare etc.), iar pentru
amplasarea exponatelor se folosec stelaje, draperii şi ambalaje din
materiale combustibile.

121
 Un pericol incendiar sporit îl reprezintă încăperile de
preparare şi depozitele de preparate, unde în calitate de conservant
se utilizează LUI.
Factorul de bază, care determină cerinţele de securitate la
incendii faţă de clădirile muzeelor şi a dotării tehnice a acestora,
este valoarea extrem de mare (atât din punct de vedere istoric, cât
şi material) a obiectelor păstrate în muzee, cu tendinţa de creştere
progresivă în timp. Costul obiectelor din muzeu depăşesc costul
clădirilor de zeci de ori, de aceea faţă de încăperile pentru
păstrarea fondului, în exlusivitate, sunt înaintate cerinţe sporite de
securitate la incendii.
Muzeele, ce posedă secţie a fondului de păstrare, precum şi
depozitariile fondurilor muzeistice se amplasează în clădiri izolate
pe terenuri individuale împrejmuite, păstrând spaţiile antiincendiu
de la clădirile de altă destinaţie.
Pe teritoriul muzeului trebuie să fie prevăzute cel puţin două
intrări pentru transportul auto, iar în jurul clădirii drum inelar.
Depozitele de fonduri se amplasează în clădiri cu gradul de RF nu
mai mic de II. Secţia fondurilor comunică cu atelierele de
restaurare, doar prin puţul ascensorului de încărcături în cazul
schemei cu multe nivele, iar în cazul unui nivel - doar printr-o
fereastră de transmitere (fără uşă), protejată din ambele părţi cu
obloane înfundate antifoc cu limita de RF nu mai mică de 0,6 ore.
Puţul ascensorului de încărcături care conduce în secţia
fondului muzeului se separă printr-un tambur cu uşi antifoc cu
dispozitiv de zăvorâre doar din partea secţiei fondului.
Încăperile secţiei fondului se separă în compartimente de
incendiu cu suprafaţa nu mai mare de 600 m 2. Fiecare
compartiment trebuie să aibă nu mai puţin de două ieşiri de
evacuare cu uşi antifoc. În cazul amplasării secţiei de fonduri la
nivelele superioare ale clădirii muzeului, lăţimea scărilor de
evacuare se alege reieşind din dimensiunile celor mai mari obiecte
de muzeu, dar nu mai înguste de 1,6 m. Pe laturile scărilor se vor
prevedea pandusuri montabile după dimensiunile cărucioarelor de
inventar.

122
 În clădirile cu multe nivele a fondurilor de păstrare la fiecare
nivel, mai sus de parter, este raţional de prevăzut balcoane
culisante de evacuare, de asupra cărora se amplasează palane în
consolă.
În depozitele muzeelor mari, obiectele combustibile se
păstrează separat de cele incombustibile. Finisarea pereţilor şi
tavanelor în încăperile fondului se efectuează cu materiale
incombustibile.
În clădirile principale ale muzeelor şi galeriilor de artă se
interzice păstrarea şi utilizarea buteliilor cu gaze şi a altor
substanţe şi materiale cu pericol de incendiu. Toate exponatele
uşor inflamabile se vor amplasa în vitrine de sticlă. Draperiile moi,
precum şi stelajele, vitrinele şi standurile confecţionate din
materiale combustibile se vor prelucra cu componente ignifuge.
În muzeele şi galeriile de artă afară de planul de evacuare a
oamenilor trebuie să fie elaborat şi planul de evacuare a
exponatelor şi a altor bunuri materiale.
Clădirile şi instalaţiile muzeelor, expoziţiilor şi
monumentelor istorice şi arhitecturale, trebuie să fie asigurate cu
legătură telefonică (inclusiv legătură telefonică directă cu serviciul
pompieri), sistem automat de semnalizare despre incendiu (în
majoritatea cazurilor şi sistem automat de stingere) şi cu mijloace
primare de stingere a incendiilor. În aceste clădiri se vor instala
doar stingătoare cu dioxid de carbon. Stingătoarele cu spumă se
admit a fi folosite doar în încăperile auxiliare şi în bibliotecile care
nu posedă cărţi preţioase.

5.7. Întreprinderi de comerţ

În funcţie de tipul şi dimensiunile mărfurilor, întreprinderile

comerciale se divizează în centre comerciale, magazine universale
şi magazine obişnuite. În componenţa întreprinderilor comerciale
se află sălile de comerţ, încăperile pentru recepţia şi păstrarea
mărfurilor, încăperile auxiliare, administrativ–sociale şi tehnice. În

123
clădirile de comerţ este concentrată o cantitate mare de mărfuri în
mare majoritate combustibile.
Pentru reducerea pagubei de la un posibil incendiu, normele
de proiectare limitează numărul de nivele pentru instituţiile de
comerţ şi suprafaţa compartimentului de incendiu. Clădirile
magazinelor de gradul I şi II de RF, vor avea înălţimea nu mai
mare de 5 nivele, suprafaţa compartimentului de incendiu până la
2500 m2, iar clădirile de gradul IV şi V vor fi doar cu un nivel şi
suprafaţa compartimentului de incendiu până la 500 m2.
Magazinele amplasate în clădiri cu altă destinaţie sau alăturate
acestora, se vor separa de aceste clădiri cu pereţi şi planşee din
materiale incombustibile cu limita de RF de cel puţin 1 oră.
În acelaşi timp magaziile de mărfuri combustibile sau de
mărfuri în ambalaj combustibil se vor separa de sălile de comerţ cu
suprafaţa de 250 m2 şi mai mult cu pereţi despărţitori antifoc.
Suprafaţa acestor magazii nu trebuie să depăşească 700 m2.
Ambalajele combustibile se vor păstra pe sectoare
împrejmuite, care nu sunt alăturate uşilor sau ferestrelor clădirilor
şi instalaţilor. Teritoriul întreprinderilor de comerţ se va ilumina pe
timp de noapte. Nu se admite păstrarea bunurilor materiale şi a
ambalajelor pe debarcadere sau pe rampele depozitelor. Pe
teritoriul întreprinderilor de comerţ amplasate la sate trebuie să fie
un dispozitiv pentru transmiterea semnalelor sonore despre
incendiu.
Nerespectarea regulilor de securitate la incendii la păstrarea
şi comercializarea mărfurilor, foarte des poate fi cauză a
incendiului. În subsolurile magazinelor şi a întreprinderilor de
alimentare publică este interzisă păstrarea materialelor explozive, a
buteliilor cu gaz, a LUI şi LC, a lacurilor şi vopselelor pe bază de
solvenţi organici, a mărfurilor chimice în ambalaje sub presiune.
Depozitarea materialelor trebuie efectuată cu considerarea
regulilor de păstrare împreună a substanţelor şi materialelor
reieşind din indicii de aprindere şi mijloacele de stingere. La
păstrarea materialelor în stive, între acestea se vor lăsa treceri de
cel puţin 0,8 m, iar în faţa golurilor uşilor – nu mai mică de
lăţimea uşilor. Trecerile şi locurile de depozitare se vor marca cu
124
linii aplicate pe pardoseală. Nu se admite păstrarea materialelor
combustibile sau ambalajul combustibil în încăperi fără ferestre
sau fără coşuri pentru înlăturarea fumului. Mărfurile cu pericol de
incendiu sporit (chibrite, apă de colonie etc.), se vor păstra separat
în încăperi special amenajate. Se interzice instalarea buteliilor de
gaze inflamabile în sălile de comerţ. Secţiile care comercializează
mărfuri cu pericol incendiar sporit (parfumerie, articole din mase
plastice şi materiale sintetice, mărfuri chimice), se vor amplasa la
etajele de sus ale clădirilor cât mai departe de căile şi ieşirile de
evacuare.
Nu se admite comercializarea LUI şi LC ambalate în vase de
sticlă cu un voluml mai mare de 1 litru. Mărfurile chimice se vor
amplasa nu mai aproape de 0,5 m de la aparatele de încălzit. În
încăperile, destinate pentru păstrarea mărfurilor nu se admite
amenajarea camerelor sociale, pentru luat masa sau în alte scopuri.
O atenţie deosebită administraţia întreprinderilor comerciale
va acorda securităţii oamenilor în caz de incendiu. În acest scop se
limitează numărul de cumpărători, astfel ca la fiecare să-i revină
cel puţin 1,4 m2 din suprafaţa sălii de comerţ. Amplasarea
utilajului tehnologic nu trebuie să împiedice utilizarea scărilor de
serviciu pentru evacuarea vizitatorilor.

125
 BIBLIOGRAFIE

1. Flucuş I., Şerban M. Consideraţii privind comportarea şi

protecţia la foc a construcţiilor şi instalaţiilor în contextul
legislaţiei actuale din domeniul apărării împotriva incendiilor.
Editura ACADEMICA, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza”, Bucureşti, 2001.
2. Flucuş I., Şerban M. Registrul de siguranţă la foc pentru
construcţii. Editura PRINTECH, Bucureşti, 2002.
3. Грушевский Б. В. и др. Пожарная профилактика в
строительстве. -М.: Стройиздат, 1989.
4. NCM E.03.02–2001. Protecţia contra incendiilor a
clădirilor.
5. Olaru E., Olaru Iu. Protecţia împotriva incendiilor. Ciclu
de prelegeri, U.T.M., 2000.
6. Olaru E. Protecţia contra incendiilor în construcţii. Ciclu
de prelegeri, partea I, U.T.M., 2003.
7. Reguli de apărare împotriva incendiilor pentru instituţii
ştiinţifice şi de învăţământ. R.A.Î.I. 03-2005, Chişinău, 2005.
8. Reguli de Securitate în Ramura de Gazificare, Moldova
Standard, Chişinău, 2005.
9. Reguli de construire şi exploatare a cazanelor cu abur şi
apă fierbinte, Moldova Standard, Chişinău, 2006.
10. Reguli de apărare împotriva incendiilor pentru case de
locuit, hoteluri, cămine, clădiri administrative şi garaje individuale.
R.A.Î.I. 02 – 96.
11. SNiP 2.04.05-91. Отопление, вентиляция и
кондиционирование, M.:, 1991.
12. Vârlan P. Instalaţii de încălzire. Ed. Tehnică, Chişinău,
1996.

126
 ANEXA 1

Elementele sobelor supuse controlului

Elementele
Se verifică:
sobei de încălzire
Postamentul sobei Prezenţa şi corespunderea grosimii
stratului termoizolant din materiale
incombustibile.
Suprafaţa Distanţa minimă de la nivelul pardoselii
cenuşarului şi a din materiale combustibile până la fundul
coturilor canalelor cenuşarului şi a coturilor canalelor de evacuare.
de evacuare
Uşa focarului Prezenţa foii din azbest sub uşa focarului;
Distanţa de la uşa focarului pînă la
peretele din spate executat din materiale
combustibile;
Prezenţa izolaţiei pereţilor din materiale
combustibile sau a despărţiturilor, ce se
limitează sub unghi cu soba.
Racord special Distanţa de la partea exterioară a
racordului până la tavanul din materiale
combustibile;
Distanţa de la partea inferioară a
racordului până la pardoseala din materiale
combustibile;
Lungimea racordului şi prezenţa
protecţiei lui cu materiale termoizolante.

127
 Continuare Anexa 1
Părţile laterale ale Prezenţa îngrădirilor de protecţie din
sobei materiale C0 în locurile de intersecţie a părţilor
laterale a sobei cu construcţiile din materiale
combustibile;
Distanţa de la suprafaţa interioară a sobei
până la elementele de construcţii ale clădirii
(pereţi, despărţituri);
Lăţimea golurilor de protecţie între
suprafaţa sobelor şi pereţi (despărţituri), şi
grosimea stratului termoizolant pentru
construcţii cu pericol de autoaprindere.
Secţiunea Distanţa de la suprafaţa sobei până la
superioară a sobei tavanul executat din materiale combustibile.
Canale şi coşul de Prezenţa îngrădirilor de protecţie din
fum materiale C0 în locul intersecţiei canalului şi
coşului de fum cu pereţi, despărţituri, tavan,
grinzi;
Distanţa de la suprafaţa interioară a
coşului de fum până la construcţiile clădirilor
din materiale combustibile;
Înălţimea îngrădirii de protecţie în cadrul
etajului tehnic, a mansardei;
Grosimea protecţiei verticale la atingerea
cu coşul de fum, cu pereţii sau despărţiturile în
limita unei încăperi;
Lăţimea spaţiului de protecţie între coşul
de fum sau peretele despărţitor, metoda de
protecţie a construcţiei de autoaprindere;
Distanţa de la suprafaţa coşului de fum
până la construcţia tavanului.

128
 ANEXA 2

Chestionar privind controlul sistemului de ventilare

Sistemul sau
elementul
Nr. sistemului de
crt. ventilare şi Se verifică:
climatizare a
aerului
1 Sistemul de Prezenţa sistemului de ventilare general de
ventilare aspirare dotat cu utilaj mecanic de evacuare a
mecaniică şi gazelor şi a vaporilor explozivi;
climatizare a Prezenţa sistemului cu aspirare locală pentru
evacuarea de la locul de emisie a substanţelor
aerului
incendiar explozive;
Prezenţa sistemului de ventilare de rezervă în
încăperile cu caracter de producere, sunt posibile
nimerirea neprevăzută a unor debite mari de gaze
şi vapori explozivi;
Corespunderea debitului de aer refulat real cu
cel de calcul, ce asigură securitatea incendiar
explozivă în încăperile de cat. A şi Б;
Necesitatea şi prezenţa unor sisteme aparte de
ventilare, climatizare a aerului pentru fiecare
încăpere şi sistem cu aspirare locală de la utilajul
tehnologic;
Prezenţa deconectării centralizate a sistemului
de ventilare şi climatizare a aerului în cazuri de
incendii în clădirile publice şi în încăperile de
cat. A, Б şi В. Ordinea conectării şi deconectării
sistemului de ventilare de rezervă;
Prezenaţa aparatelor de control pentru
semnalizare despre lucrul utilajului sistemului de
ventilare, ce asigură încăperile de cat. A şi Б,
precum şi clădirile publice;
Prezenţa sistemelor de refulare pentru
transmiterea aerului în tamburi-ecluze a
încăperilor de cat. A şi Б.
129
 Continuare Anexa 2
2 Utilajul de Amplasarea utilajului de recepţie a aerului
recepţie a exterior în locurile unde se exlude posibilitatea
aerului nimeriri gazelor combustibile şi a vaporilor;
exterior Prezenţa unor utilaje de recepţie pentru
sistemele de ventilare cu refulare şi climatizare a
aerului, destinate încăperilor de categoria A şi Б,
şi unele utilaje aparte pentru sistemele ce asigură
încăperile de categoria В, Г şi Д.
3 Încăperea Locul amplasării încăperilor pentru utilajul de
pentru ventilare;
utilajul Prezenţa sistemului de ventilare în încăperile
sistemului de pentru utilajul sistemelor de refulare şi aspirare,
ce asigură încăperile de categoria A şi Б.
ventilare
4 Utilajul de Locul amplasării utilajului de ventilare a
ventilare sistemului de ventilare prin aspirare, refulare şi
climatizare a aerului ce asigură schimbul de aer
în încăperile de categoria A, Б, В, Г sau Д,
precum a sistemului de ventilare a clădirilor de
locuit şi celor publice;
Alegerea ventilatoarelor, separatoarelor de
praf, filtrelor, armăturii de reglare-închidere cu
evidenţa agentului de lucru transportat;
Prezenţa legării cu pământul a utilajului de
ventilare, destinat pentru încăperile de categoria
A şi Б, precum şi a utilajului cu aspirare locală
pentru evacuarea substanţelor exploziv-toxice;
Necesitatea în ventilatoare de rezervă, care să
se conecteze în regim automat în cazul opririi a
ventilatoarelor de bază pentru sistemele de
ventilare cu refulare şi climatizare a aerului, şi
sisteme cu aspirare a sistemului de ventilare
general şi local.

130
 Continuare Anexa 2
5 Canalele de Limita de RF şi grupele de combustibilitate a
aer şi canalelor de aer şi colectoare a sistemului de
colectoarele ventilare mecanică şi gravitaţională;
Prezenţa supapelor de reţinere în canalele de
aer la intersecţia cu îngrădiri antiincendiare;
Locul amplasării colectoarelor a sistemelor
generale de ventilare prin refulare şi aspirare;
Schema canalelor de aer cu colectoare
verticale şi orizontale, pecum şi cu supapele de
reţinere pentru grupele de încăperi;
Ordinea de amplasare a canalelor de aer a
sistemuluide ventilare, ce asigură încăperile de
cat. A, Б şi В, precum şi canalele de aer a
sistemului cu aspirare locală a substanţelor
exploziv periculoase;
Prezenţa dispozitivelor de curăţare a canalelor
de aer.
6 Prizele de aer Amplasarea prizelor de aer a sistemului de
ventilare general şi local cu evidenţa densităţilor
gazelor şi vaporilor recepţionate;
Distanţa de la locul emisiilor în atmosferă a
substanţelor exploziv-periculoase până la priza
de aer proaspăt a sistemului de ventilare prin
refulare;
Prezenţa unor troansoane de ţevi separate sau
canale pentru sistemele de ventilare prin aspirare,
dacă în interiorul lor este posibilă acumularea de
substanţe combustibile, sau formarea
amestecurilor explozive.

131
 ANEXA 3

Modelul părţii textuale a planului de evacuare

(în caz de incendiu într-un spital)

Acţiune Ordinea şi succesiunea acţiunilor Executant

Comunicarea Prin telefonul direct este anunţat Sora medicală
despre despre incendiu medicul de serviciu;
incendiu principal, iar noaptea medicul de
gardă; Medicul
Se transmite textul comunicării principal al
despre incendiu prin reţeaua spitalului sau
telefonică; de gardă;
Medicul de
Prin telefonul 901 se anunţă gardă sau
serviciul de pompieri. medicul
principal.
Evacuarea Se deschid uşile palatelor, se Surorile
oamenilor orientează bolnavii care se pot medicale.
deplasa spre scările de evacuare,
persoanele grav bolnave se scot
cu cărucioarele sau brancardele în
încăperi nepericuloase.
Organizarea Toate persoanele evacuate de la Surorile
punctului de etaj sau clădire se numără şi se medicale,
plasare a controlează după listele nominale care nu
bolnavilor din palate. Bolnavii se plasează în participă la
holurile şi cabinetele de evacuare.
procedură de la alte etaje sau în
clădiri vecine.

Continuare Anexa 3
132
Stingerea Obiectele şi construcţiile cuprinse Membrii FBP,
incendiului de flăcări se sting cu stingătoarele sanitarii care
şi apă din hidranţi incendiari. O nu participă la
atenţie deosebită se acordă evacuare;
lichidării focarelor noi şi locurilor
prin care focul poate trece în
încăperile vecine.
Întâlnirea Echipele de pompieri sosite sunt Portarul de
subdiviziunil întâlnite pe terenul din faţa serviciu.
or de clădirii incendiate, se raportează Medicul de
pompieri situaţia la incendiu, se indică serviciu sau
locurile de acces la sursele de principal.
apă.

ANEXA 4

133
 Modelul părţii textuale a planului individual
de evacuare

Stimaţi oaspeţi! Vă rugăm să respectaţi regulile de securitate

la incendiu.
1. Nu vă folosiţi de aparate electrice de încălzire (fere de
călcat, fierbătoare, ceainice electrice etc.).
2. Părăsind camera nu uitaţi să deconectaţi televizorul,
aparatul de radio, climatizorul, becurile de iluminat.
3. Vă amintim, că este periculos să acoperiţi lămpile de masă
sau de podea cu obiecte din materiale combustibile.
4. Sperăm că D-stră nu veţi fuma culcat în pat şi nu veţi lăsa
ţigările nestinse. Acest lucru este periculos. Este interzis fumatul în
cabina ascensorului.
5. Vă rugăm să nu aruncaţi ţigările în coşurile pentru hârtii,
folosind pentru aceasta doar scrumierele.
6. Nu se admite aducerea şi păstrarea în cameră a
materialelor şi substanţelor cu pericol de incendiu.
Vă dorim odihnă plăcută.
Dacă sunteţi la hotel prima dată, stăruiţi-vă să memorizaţi
bine amplasarea ieşirilor şi a scărilor. În caz de incendiu în camera
D-stră:
1. Anunţaţi imediat unitatea de pompieri la telefonul „901”.
Dacă nu puteţi lichida focarul de ardere cu forţele proprii, atunci
părăsiţi camera şi închideţi uşa, dar nu o încuiaţi cu cheie.
2. În mod obligatoriu comunicaţi despre incendiu persoanei
de serviciu pe etaj sau altui reprezentant al administraţiei.
3. Părărsiţi zona periculoasă şi acţionaţi conform indicaţiei
administraţiei sau pompierilor.
În caz de incendiu în afara camerei D-stră:
1. Anunţaţi imediat despre incendiu unitatea de pompieri la
telefonul „901”.
2. Părăsiţi camera D-stră după ce veţi închide geamurile şi
uşile şi ieşiţi din clădire.

134
 3. Dacă coridoarele şi casele de scări sunt pline de fum şi nu
puteţi părăsi încăperea, rămâneţi în camera D-stră, deschizînd
complet fereastra. Uşa bine închisă şi căptuşită vă poate proteja
timp îndelungat de temperatura periculoasă. Pentru a evita
intoxicarea cu fum astupaţi golurile de ventilaţie şi neetanşietăţile
uşilor cu ştergare şi cearşafuri umezite cu apă.
4. Stăruiţi-vă să comunicaţi administraţiei prin telefon locul
în care Vă aflaţi.
5. La sosirea pompierilor apropiaţi-Vă de fereastră şi daţi
semnale de acordare a ajutorului.
6. Vă puteţi salva de incendiu la balcon sau lojie, inchizând
bine uşa de la balcon.

Administraţia

135
 Cuprins

Introducere ……………………………………………...
1. Încălzirea şi ventilarea clădirilor şi construcţiilor …
1.1. Sisteme de încălzire ………………………………....
1.2. Sisteme de ventilare şi climatizare a aerului ………..
6
2. Supravegherea privind respectarea cerinţelor de
securitate la obiectivele nou construite şi
reconstruite ……………………………………………..
2
2.1. Supravegherea privind respectarea cerinţelor
la incendii la obiectivele nou construite ............................
2
3. Securitatea la incendii la exploatarea clădirilor
şi instalaţiilor ....................................................................
1
3.1. Clădirile întreprinderilor industriale ...........................
1
4. Clădiri de locuit, cămine, hoteluri ……......................
02
4.1. Caracteristica pericolului de incendiu ........................
02
4.2. Cerinţele de securitate la incendii …...........................
03
4.3. Particularităţile exploatării clădirilor foarte înalte.......
05
5. Clădiri publice .............................................................
08
5.1. Pericolul incendiar al clădirilor publice ……………..
08
5.2. Măsuri organizatorice privind asigurarea la incendii
a clădirilor publice ….……………..……………………..
136
 10
5.3. Instituţii de învăţământ şi grădiniţe ............................
14
5.4. Instituţii profilactic-curative ………………………...
16
5.5. Instituţii teatral culturale …………………………….
18
5.6. Muzee, expoziţii, monumente istorice şi
arhitecturale .......................................................................
21
5.7. Întreprinderi de comerţ ...............................................
23
Bibliografie .......................................................................
26
Anexe .................................................................................
27
Cuprins ………………………………………………….
36

137