Sunteți pe pagina 1din 1

Totuși, în mijlocul ororilor aduse de război la Iași, lumea bună nu renunță la plimbările

cotidiene și la etalarea eleganței, iar în romanul lui Mihail Sadoveanu acest lucru se reflectă
cu claritate :

,,(...) În strada Lăpuşneanu, o stradă îngustă, cotită şi scurtă, găsiră un viermăt neaşteptat de
lume. Erau mai ales foarte multe femei tinere, în toalete elegante şi vii. În jurul lor roiau
ofiţeri cu dolmane şi tineri cu feţele rase. Și corecte straie englezeşti: paltoane largi şi
pantaloni cu dungă şi manşetă. Mary nu-şi putu stăpân un uşor strigăt de uimire. Era-ntreg
Bucureştiul aici, toată Calea Victoriei, vioaie veselă, murmurând, salutând, observându-se pe
sub gene încondeiate şi prin monocluri cu luciri ciudate. Mary observa mai ales mişcarea
aceea curtenitoare şi caracteristică a bărbaţilor, care se încovoiau uşor din şale de o parte şi de
alta a femeilor zâmbitoare, apropiindu-şi nasurile de gâturile albe. De umerile împodobite cu
etole scumpe.''

Sadoveanu a fost și el sensibilizat de suferința bolnavilor din spitalele supraaglomerate din


Iașii refugiului, pe care le descrie în opera sa, Strada Lăpușneanu:

,,(...) O altă uşă se deschise dincolo, în fundul odăii în care voiau să intre. Atunci observă
aproape de ei bolnavi întinşi jos, pe saltele şi pături. Auzea gemete: ochi mari, rotunzi, lucind
aprig, îl aţinteau. Iar pe uşa de dincolo văzu venind un om voinic îmbrăcat în halat. Ş-acolo
erau bolnavi strânşi unul lângă altul. Un murmur nedesluşit, un murmur al unei spaime ş-al
unei dureri neostoite, se ridica de pretutindeni. Mirosea a trupuri omeneşti, a doctorie, a mort.
Şi omul în halat trecea printre bolnavi, îi păşea, se apleca asupra lor. Apoi rămânea privind
într-un punct, cu ochii negri măriţi ca de disperare. În răstimpul de luciditate Paul îşi dădu
seama că, dincolo de coridoarele reci, erau odăile delirului ş-ale morţii, înţesate de trupuri,
copleşite de abur bolnav.''