·Regizorii Lucian Pintilie şi Liviu Ciulei, pedepsiţi de Nicolae

Ceauşescu pentru piesa de teatru „Revizorul” (29 septembrie

1972)

Petre Opris

Epurările antisemite aplicate de autorităţile comuniste poloneze după câteva zile de la încheierea
Războiului de Şase Zile din Orientul Mijlociu (5-11 iunie 1967) au generat tensiuni majore la
Varşovia, iar excesele săvârşite de grupul condus de ministrul de Interne, generalul Mieczysław
Moczar, au provocat efecte negative grave pe termen lung. Protestele s-au înmulţit atât în rândul
societăţii civile, cât şi în armată, fiind criticată subordonarea totală şi lipsa de demnitate a liderilor
politici şi militari de la Varşovia faţă de omologii lor de la Moscova.

În acel context dificil, regizorul Kazimierz Dejmek a pus în scenă piesa „Strămoşii” la Teatrul
Naţional din Varşovia (25 noiembrie 1967). Scrisă de poetul naţional Adam Mickiewicz în 1824,
piesa respectivă prezintă atât elementele creştinismului naţiunii poloneze, cât şi dominaţia exercitată
de Rusia asupra Poloniei la începutul secolului al XIX-lea – fapt ce a determinat autorităţile de la
Varşovia să interzică acel spectacol după 14 reprezentaţii (la 30 ianuarie 1968). Studenţii din capitală
au protestat imediat, în mod spontan, la statuia poetului. Ulterior, mai mulţi scriitori polonezi, în
frunte cu Jan Parandowski şi Jarosław Iwaszkiewicz (preşedintele Uniunii Scriitorilor), au solicitat
autorităţilor comuniste repunerea în scenă a piesei.

Mişcarea studenţească de protest a luat amploare şi nemulţumirile au generat revendicări din ce în ce

mai radicale, care s-au răspândit la Universitatea şi la Institutul Politehnic din Varşovia. În perioada
8-11 martie 1968 s-a ajuns confruntări extrem de violente şi arestări din rândurile demonstranţilor,
urmate de condamnări la închisoare pe diferite termene. În paralel, aparatul de partid şi principalele
instituţii ale statului au fost epurate, persoanele considerate „revoluţionare”, „sioniste” ori „nesigure
din punct de vedere politic” fiind îndepărtate din sistemul de conducere. Totodată, ministrul Apărării
Naţionale, mareşalul Marian Spychalski, a fost schimbat din funcţie, în locul acestuia fiind numit
generalul Wojciech Jaruzelski, şeful Marelui Stat Major, la propunerea lui Władysław Gomułka şi cu
asentimentul Moscovei. La 11 aprilie 1968, Marian Spychalski a devenit preşedinte al Consiliului de
Stat, după ce predecesorul său, Edward Ochab, a înaintat Senatului o demisie „din motive de
sănătate”.

După patru ani şi jumătate de la evenimentele din Polonia, regizorul Lucian Pintilie a pus în scenă
piesa „Revizorul” la teatrul „Lucia Sturza Bulandra” din Bucureşti. Autorul rus Nikolai Vasilievici
Gogol (1809-1852) plasase acţiunea din spectacolul său către mijlocul secolul al XIX-lea şi înfăţişase
cu un realism deosebit brutalitatea, ignoranţa şi venalitatea unor membri ai aparatului administrativ
ţarist.

Regizorul Lucian Pintilie a preluat ideea principală şi a transpus-o într-o nouă formă, satirizând într-
un mod voalat pe anumiţi membri ai aparatului administrativ comunist din România. O asemenea
„blasfemie culturală” a fost sesizată de către „organele de partid şi de stat” după ce premiera
spectacolului a avut loc, iar Nicolae Ceauşescu a hotărât pedepsirea lui Lucian Pintilie şi a
directorului teatrului, Liviu Ciulei. Totodată, Ştefan Andrei a criticat în mod indirect pe renumitul
actor Toma Caragiu şi pe partenera sa din piesă, Clody Bertola, în şedinţa Secretariatului C.C. al
P.C.R. din 5 octombrie 1972 şi Toma Caragiu a fost eliberat din funcţia de secretar al biroului
organizaţiei de bază a P.C.R. din teatrul „Lucia Sturza Bulandra” deoarece a permis jucarea acelei
piese şi, mai mult decât atât, a acceptat să interpreteze rolul primarului în acel spectacol.[1]
Într-un interviu acordat de Cornel Burtică (n. 3 septembrie 1931 – d. 11 iunie 2013, Bucureşti),
fostul secretar al C.C. al P.C.R., responsabil cu propaganda a relatat despre un motiv subiectiv (şi
veridic, în opinia noastră), care a determinat sesizarea „organelor de partid şi de stat”, astfel: „În
1972, Lucian Pintilie pusese piesa în scenă la Teatrul Bulandra. În rolul principal juca marele actor
Toma Caragiu. După premieră, ghinionul a făcut să asiste la următorul spectacol unele dintre VIP-
urile vremii, între care d-na [Elena] Maurer şi d-na Pană, care aveau locuri în rândul întâi.

În timpul spectacolului, unul dintre personaje arunca apă dintr-un lighean. Fiindcă nu şi-a reglat bine
tirul, le-a stropit pe cele două doamne. Din acel moment, pentru ele spectacolul a fost un fiasco.
Odată ajunse acasă, fiecare dintre ele şi-a convins soţul – care nu le însoţise – că spectacolul era sub
orice critică şi că punea în pericol relaţiile cu URSS. Era o şarjă la adresa omului sovietic, fiindcă în
spectacol apăreau şi câteva matroane. Soţii, la rândul lor, i-au prezentat lui Ceauşescu spectacolul în
culorile cele mai negre. S-au mai găsit şi alţii care, fără să fi văzut spectacolul, i-au şoptit lui
Ceauşescu fel de fel de şopârle.

Ceauşescu m-a chemat şi, pe un ton iritat, m-a întrebat dacă am văzut spectacolul. I-am răspuns că
nu. Tot supărat, mi-a spus să mă duc în aceeaşi seară cu Leonte Răutu la teatru. Ne-am dus. Mi-a
plăcut foarte mult regia, am râs cu hohote. Am discutat cu Răutu să-i spunem lui Ceauşescu că era
un spectacol foarte bun. În plus, Teatrul Bulandra urma să plece în turneu în R.D.G. în câteva zile.
Deci, dacă era ceva de corectat se putea face cu calm.

A doua zi, Ceauşescu a plecat în Bulgaria (la Varna, 27-28 septembrie 1972 – nota P. Opriş), iar din
delegaţie făcea parte şi Leonte Răutu, iar eu am plecat în Elveţia la Congresul Partidului Socialist.
Nu ştiu ce s-a întâmplat în ţară în lipsa mea, dar la Berna am primit revista presei în care era un
comunicat al Consiliului Culturii [şi Educaţiei Socialiste] care interzicea spectacolul.

La scurtă vreme, Ceauşescu a convocat Secretariatul C.C. al P.C.R. (la 5 octombrie 1972 – nota P.
Opriş) şi ne-a pus în discuţie pe Dumitru Popescu, pe mine şi pe Ion Brad, care era vicepreşedinte al
Consiliului Culturii [şi Educaţiei Socialiste] şi răspundea de spectacole. Dumitru Popescu şi cu mine
n-am fost de acord cu criticile aduse pentru că-l socoteam un spectacol bun. Decizia a fost, însă,
irevocabilă, iar „Revizorul” interzis (subl.n.)”[2].

Din păcate, Cornel Burtică a dovedit o memorie selectivă în ultima parte a relatării sale. Procesul
verbal al şedinţei Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972 infirmă declaraţia fostului
secretar al C.C. al P.C.R. responsabil cu problemele de propagandă. La acea reuniune, Cornel
Burtică nu a spus în nici un moment faptul că spectacolul era bun, ci dimpotrivă: „Am avut discuţii
cu unii tovarăşi şi am fost de părere cu toţii că acest spectacol nu poate fi prezentat, că trebuie
interzis odată cu plecarea colectivului teatrului în turneu (subl.n.)”[3].

La rândul său, Ştefan Andrei a declarat la aceeaşi reuniune faptul că „tovarăşul [Dumitru] Popescu
nu a tras suficiente învăţăminte în urma plenarei [C.C. al P.C.R.] din noiembrie 1971. El nu îndrumă
şi nu controlează aparatul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. În teatre nu este o atmosferă
sănătoasă. La teatrul „L.S. Bulandra” există un grup restrâns: L. Ciulei, T[oma]. Caragiu, C[lody].
Bertola şi încă câţiva care hotărăsc totul. Organizaţia UTC nu desfăşoară activitate. Din institute sunt
repartizaţi tineri buni, dar care ajunşi în acest colectiv se strică imediat datorită atmosferei
nesănătoase care există acolo (subl.n.)”[4].

În ceea ce priveşte cariera lui Toma Caragiu după interzicerea jucării piesei „Revizorul”, menţionăm
faptul că prietenul său cel mai bun, Dan Mihăescu, a reuşit să ofere marelui actor sprijinul moral de
care avea nevoie şi, în anul 1973, Toma Caragiu a apărut în studiourile televiziunii române pentru a
înregistra celebrele monologuri şi momente umoristice „Mefisto”, „Filmul publicitar”, „Despre brad”,
„Toma şi Baletul” şi „N-am găsit altă rimă” (textele acestora fiind scrise în colaborare de către Dan
Mihăescu, Grigore Pop, Octavian Sava şi Aurel Felea).
Decizia extrem de severă a liderului suprem al P.C.R., dictată împotriva lui Lucian Pintilie, Liviu
Ciulei şi, apoi, Toma Caragiu, a fost adoptată în contextul în care Nicolae Ceauşescu declanşase în
luna iulie 1971, după vizita sa în Extremul Orient, aşa-numita „minirevoluţie culturală” din România.
Legăturile de cauzalitate dintre evenimentele respective ne îndeamnă să oferim publicului larg o
scurtă explicaţie, urmată de o amplă exemplificare ideologică.

În cursul celei de-a treia zi a vizitei sale în R.P. Chineză (2-8 iunie 1971), Nicolae Ceauşescu a
ascultat – şi, probabil, a înţeles în felul său – discursul lui Zhou Enlai despre cauzele, evoluţia şi
obiectivele Marii Revoluţii Culturale Proletare iniţiate de Mao Zedong. Cu acel prilej, premierul
chinez a declarat: „Potrivit indicaţiei tovarăşului Mao Zedong, în societatea socialistă mai există
clase, există lupta între cele două căi. În mersul înainte al revoluţiei şi construcţiei socialiste, chiar în
cadrul partidului nostru este posibil să mai apară elemente care să păşească pe calea capitalistă,
pentru că victoria luptei între cele două căi, între cele două linii, depinde de forurile de conducere ale
partidului la diferite nivele. De aceea, prin comunicatul plenarei a 10-a a celui de-al VIII-lea Comitet
Central din 1962, care a fost dat publicităţii, noi am subliniat acest lucru.

Începând din 1963, noi am desfăşurat mişcarea de educaţie socialistă la oraşe şi sate. Atunci
elementele revizioniste ca Liu Shaoqi nu au putut să se mai abţină şi s-au opus în mod deschis liniei
tovarăşului Mao Zedong. El nu recunoştea existenţa luptei între cele două linii în cadrul partidului.
Nu a fost de acord că educaţia socialistă făcută de noi este îndreptată împotriva elementelor
burgheze, care apucă pe calea capitalistă. După aceea, s-a dovedit că o serie de activităţi ale lui Liu
Shaoqi după eliberare aveau scopul de restaurare a capitalismului. Unul dintre principalele ajutoare
ale lui Liu Shaoqi, care îl urma pe calea revizionistă, a fost Peng Zhen, cel care a fost şi la
consfătuirea de la Bucureşti [din 1960]. El pretindea a fi un erou, însă el era un revizionist. El se
ocupa de treburile oraşului Beijing, transformând acest oraş într-o feudă. În timpul marelui salt
înainte, noi am demascat activitatea antipartinică, comploturile lui Peng Dehuai. Acesta s-a înconjurat
de scriitori, care au scris o serie de lucrări împotriva tovarăşului Mao Zedong. Una dintre acestea a
fost piesa „Hai Ruei a fost destituit”. În 1960-1965, l-am sprijinit pe tovarăşul Yao Wenyuan să scrie
<un comentariu> împotriva acestei piese reacţionare. Atunci erau condiţii grele, chiar pentru
tovarăşul Mao Zedong, să desfăşoare mişcarea critică la adresa acestei piese, pentru că aparatul era
în mâna lui Liu Shaoqi. Ziarul „Renmin Ribao” nu putea să publice aceste lucruri, pentru că acolo
erau oameni de teapa lui Liu Shaoqi.

După ce l-am destituit pe Peng Dehuai, tovarăşul Lin Biao a venit la Comisia Militară a Comitetului
Central. Tovarăşul Lin Biao a luptat alături de tovarăşul Mao Zedong timp de zece ani şi este un
tovarăş apropiat de luptă al tovarăşului Mao Zedong.

La Congresul al VII-lea al partidului nostru s-a stabilit deja că gândirea tovarăşului Mao Zedong este
linia directoare a tuturor activităţilor partidului nostru, pentru că gândirea lui Mao Zedong este
îmbinarea principiilor marxism-leninismului cu condiţiile Chinei. Însă la Congresul al VIII-lea, Liu
Shaoqi nu a menţionat gândirea lui Mao Zedong şi nu a popularizat gândirea lui Mao Zedong.

După ce a venit să conducă Comisia Militară a Comitetului Central, tovarăşul Lin Biao a propus să
se scoată esenţa operei tovarăşului Mao Zedong în citate, cu care să educe trupele; după aceea, ele
să fie difuzate în rândurile poporului. Aceasta însemna popularizarea marxism-leninismului în
rândurile poporului nostru. Fostul şef al Marelui Stat Major al armatei noastre, Luo Ruiqing, s-a
opus. El promova nişte instrucţiuni de tehnică militară, punând accent numai pe tehnică, nu pe munca
politică cu oamenii. După ce pe linie militară a fost demascat acest complot al lui Luo Ruiqing, s-a
pus accent pe tradiţiile luptei armatei noastre: politica proletară să predomine, politica şi nu tehnica
să conducă armata; factorul hotărâtor este omul, nu tehnica.

Începând din 1964, în domeniul teatrului, noi am început să transformăm piesele clasice pentru
revoluţionarea acestor piese. Tovarăşa Jiang Qing, călăuzindu-se după învăţătura tovarăşului Mao
Zedong, a început acest proces. Una din aceste piese aţi văzut-o aseară. Liu Shaoqi şi alţii de teapa
lui s-au ridicat şi împotriva acestei acţiuni. Datorită acţiunilor distructive ale acestor elemente,
tovarăşul Lin Biao a sprijinit-o pe tovarăşa Jiang Qing să desfăşoare aceste acţiuni, mai întâi în
rândurile armatei şi, ca urmare, a avut loc o consfătuire pe întreaga armată, iar după aceea, au fost
date publicităţii procesele verbale ale acestei consfătuiri.

Începând din 1962, după plenara a 10-a a celui de-al VIII-lea Comitet Central, am pus accentul pe
popularizarea marxism-leninismului, a gândirii tovarăşului Mao Zedong, accent conţinut şi în
comunicatul plenarei. Acţiunile de mai sus au reprezentat pregătirea opiniei publice pentru Marea
Revoluţie Culturală Proletară. Plenara a 11-a (lărgită) a C.C. al partidului nostru a dat un comunicat.
Tăişul acestui comunicat era îndreptat direct împotriva lui Liu Shaoqi. Ambasadorul dv. aici,
tovarăşul Duma, cunoaşte acest proces şi, de aceea, nu mai este necesar să vorbesc.

Toate acestea arată că noi am tras învăţăminte din experienţa Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice, în sensul că în cadrul partidului se pot ivi elemente care păşesc pe calea capitalistă.
Aceasta arată că şi în condiţiile dictaturii proletariatului apar aceste elemente şi lupta trebuie dusă
până la capăt. Dacă este vorba de revoluţie socialistă, trebuie neapărat mobilizate masele. Altfel, nu
se poate vorbi de revoluţie. Într-adevăr, existase în cercurile conducătoare un mic mănunchi de
elemente de teapa lui Liu Shaoqi, care apucase pe calea capitalistă. Această mişcare a fost condusă
de tovarăşul Mao Zedong, de către gândirea tovarăşului Mao Zedong. Declanşarea acestei revoluţii
s-a făcut prin popularizarea liniei revoluţionare proletare, cu scopul ca principiile marxism-
leninismului şi gândirea tovarăşului Mao Zedong să fie direct puse în faţa maselor. Prin aceasta, au
fost mobilizate pături largi ale populaţiei să participe la acţiunile împotriva mănunchiului de oameni
care apucase pe cale[a] capitalistă. Desfăşurarea unei astfel de mari revoluţii a fost, de fapt, o
continuare şi o dezvoltare a revoluţiei socialiste. Ea s-a numit Marea Revoluţie Culturală Proletară;
de fapt însă a fost o revoluţie politică. A fost, de asemenea, o revoluţie ideologică, o revoluţie de
criticare a ideologiei burgheziei prin intermediul ideologiei proletare. După cum a spus tovarăşul
Mao Zedong, această revoluţie a fost o continuare a luptei dintre Partidul Comunist Chinez şi
Guomindang. Prin această revoluţie am mobilizat masele largi la lupta împotriva influenţei
Guomindang-ului şi daunelor aduse de aceste elemente – politice şi ideologice.

Revoluţia a durat cinci ani. Ea nu a luat sfârşit nici acum. Acum ne aflăm într-o fază critică mai
profundă. Unii tovarăşi ne-au întrebat dacă, cu autoritatea aşa de înaltă a tovarăşului Mao Zedong,
problemele nu puteau fi rezolvate prin destituirea din partid a acestor elemente? Procedeul acesta l-
am adoptat şi faţă de Jiang Jieshi şi faţă de grupul complotist al lui Peng Dehuai. Desigur, aceste
acţiuni au un efect de moment; însă fără a mobiliza masele în continuare, ideea revoluţionară nu
poate fi transmisă din generaţie în generaţie. Numai aşa conştiinţa socialistă poate fi ridicată şi
poporul îşi poate da seama de justeţea gândirii tovarăşului Mao Zedong. Prin aceasta poporul nostru
a fost înarmat şi din punct de vedere ideologic. Dacă am fi adoptat numai măsuri administrative,
atunci nu puteam mobiliza masele. În al doilea rând, unii ne-au întrebat dacă nu cumva, procedând
aşa, muncitorii nu se mai duc la fabrică, studenţii şi elevii nu mai merg la cursuri; dacă nu cumva
apare o situaţie haotică în ţară? Aceste probleme noi le-am luat în considerare, chiar de la început.
Mai întâi, am avut încredere în mase, care după eliberare au avut o viaţă complet diferită de cea
dinainte de eliberare. Masele noastre au încredere în Partidul Comunist Chinez şi în conducerea
tovarăşului Mao Zedong. Apoi, marea majoritate a cadrelor noastre au aplicat şi aplică linia justă a
partidului nostru, a tovarăşului Mao Zedong. Unele dintre ele au aplicat şi indicaţiile date de Liu
Shaoqi şi au comis greşeli, însă prin educaţie ele şi-au dat seama de greşelile făcute. Prin aceasta se
pot mobiliza pături largi. În sfârşit, în ce priveşte armata noastră, după cum v-am spus, armata a
revenit la tradiţia revoluţionară de la Jinggangshan. Armata revoluţionară, în activitatea ei, ascultă pe
preşedintele Mao Zedong. La cererea tovarăşului Mao Zedong, sub conducerea tovarăşului Lin
Biao, armata se situează de partea justă. Armata nu este numai militară, dar şi politică. Ea are trei
caracteristici principale: detaşament de luptă, detaşament de muncă, detaşament politic. Nu se poate
spune că noi n-am văzut că există elemente rele, care apucă pe calea capitalistă. La instigarea acestor
elemente, în rândurile populaţiei au apărut lupte armate. Lucrul acesta, într-adevăr, a avut loc. În cele
din urmă, masele sunt bune. Prin aceste lupte armate am putut descoperi elementele rele care au
recurs la instigare. Imediat ce am demascat elementele respective, masele şi-au dat seama de
realitate. Iar când au avut loc catastrofe din cauza luptelor armate, noi am ocrotit masele. Cu
concursul unităţilor militare, noi am protejat masele. Noi am folosit armata noastră în sprijinul aripii
de stânga, împotriva elementelor de dreapta. În întreprinderile economice, unde producţia a fost
influenţată, am trimis şi militari să sprijine producţia industrială. În unităţile agricole, unde a fost
influenţată producţia, am trimis militari să sprijine munca agricolă. În unităţile în care conducerea a
fost complet descompusă, am trimis militari să instituie supravegherea militară temporară până la
restabilirea situaţiei. În institutele de învăţământ superior, în şcolile medii, unde există un număr mare
de intelectuali, desigur în rândurile lor există şi concepţii anarhiste; în acele unităţi am trimis militari
pentru a întări disciplina, pentru reformarea organizatorică a învăţământului, pentru instrucţie
militară. Treptat, treptat, i-am mobilizat şi pe aceşti intelectuali într-o ordine cerută (subl.n.)”[5].

Este interesant de menţionat şi faptul că Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost cel care a sprijinit trupele de
teatru de amatori să activeze în stagiuni permanente, nu Nicolae Ceauşescu (probabil şi pentru că
liderul suprem al P.M.R. a avut relaţii foarte apropiate cu actriţele Dina Cocea şi Elvira Godeanu, iar
fiica sa cea mare, Vasilica, a dorit să fie actriţă). O dovadă în acest sens este stenograma şedinţei din
21 iunie 1963 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în care liderul partidului a deschis reuniunea
respectivă astfel: „Cred că putem să începem. Avem aici o listă cu câteva probleme şi după aceea să
intrăm în problemele pentru care ne-am adunat. Este un punct aici ca Biroul Politic să aprobe
înfiinţarea teatrelor populare de amatori. Ele există, însă este vorba ca ele să acţioneze în stagiuni
permanente. În Secretariat am examinat lucrul acesta şi ne-am interesat în ce măsură asta va atrage
după sine noi cheltuieli. Tovarăşii au spus că nu va comporta cheltuieli pentru că colectivele acestea
artistice de amatori lucrează pe bază de voluntariat. Este o mişcare culturală mare şi cred că este bine
să dăm aprobare. În Secretariat am atras atenţia în ce priveşte activitatea acestor echipe artistice să
nu se facă în timpul orelor de producţie.

În procesul verbal al şedinţei se vor menţiona cele discutate la Secretariat, care s-a ocupat de aceste
aspecte. Se poate ivi ici-colo câte un abuz, însă poate fi remediat. Eu aş propune cu toate
observaţiile pe care le-am adus la cunoştinţa Biroului Politic, să aprobe înfiinţarea acestor teatre.
Acestea constituie un rezervor de cadre pentru teatrele noastre.

Tov. A. Moghioroş: Eu cred că aşa cum scrie aici, dacă vor fi respectate toate prevederile …

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Trebuie să se respecte, dacă nu le desfiinţăm. Nu le permitem să mai

activeze dacă se încalcă ceva din prevederi (subl.n.)”[6].

Îngrijorarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej referitoare la scoaterea din producţie a unor persoane care
doreau să îşi desfăşoare activitatea în trupele de actori amatori nu trebuie să ne inducă în eroare. Atât
pe timpul său, cât şi în perioada în care Nicolae Ceauşescu s-a aflat la conducerea partidului-stat din
România a existat o teamă a liderilor politici comunişti faţă de persoanele care ar fi dorit la un
moment dat să protesteze public împotriva abuzurilor săvârşite de autorităţile comuniste de la
Bucureşti.

Cum a reacţionat Nicolae Ceauşescu în luna septembrie 1972, după ce a aflat ce s-a întâmplat la
teatrul „Lucia Sturza Bulandra” cu piesa „Revizorul”? Câteva detalii există în documentele pe care le
edităm în continuare.

Protocolul şi stenograma şedinţei din 29 septembrie 1972 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R.,
în cursul căreia a fost interzisă prezentarea spectacolului cu piesa „Revizorul” la teatrul „Lucia
Sturza Bulandra” din Bucureşti şi s-a hotărât pedepsirea regizorilor Lucian Pintilie şi Liviu Ciulei
(extrase).

Protocol nr. 20 al şedinţei Comitetului Executiv [al C.C. al P.C.R.] din ziua de 29 septembrie 1972
 Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe
Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Gheorghe Cioară, Florian
Dănălache, Emil Drăgănescu, Petre Lupu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Ştefan Voitec, Iosif
Banc, Petre Blajovici, Miron Constantinescu, Miu Dobrescu, Mihai Gere, Ion Ioniţă, Vasile Patilineţ,
Ion Păţan, Ion Stănescu.

Au fost invitaţi tovarăşii: Ştefan Andrei, Ion Dincă, Mihai Marinescu, Neculai Agachi, Angelo
Miculescu, Iulian Văcărel, Gheorghe Oprea, Ion Românu, Constantin Marin, Ion Şt. Ion, Nicolae
Armencoiu.

Şedinţa a început la orele 12.00 şi s-a terminat la orele 13.15.

A prezidat tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Ordinea de zi:

I. Unele măsuri pentru sprijinirea familiilor cu mulţi copii.

II. Informarea cu privire la vizita în R. P. Bulgaria a delegaţiei române de partid şi de stat.

III. Principalii indicatori tehnico-economici ai unor lucrări de investiţii.

IV. Alte probleme.

În urma discuţiilor, Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. a hotărât:

I. – III. […]

IV. Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. a mai aprobat:

1. – 3. […]

4. Consiliul de Miniştri va lua măsuri pentru interzicerea prezentării spectacolului cu piesa

„Revizorul” de N. Gogol la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” din Bucureşti, întrucât modul de
montare şi adaptare a acestei piese denaturează opera marelui dramaturg. Se va interzice regizorului
Lucian Pintilie să pună în scenă piese de teatru, timp de doi ani. De asemenea, se va examina
oportunitatea menţinerii în funcţie a directorului teatrului, Liviu Ciulei.

- Se va atrage atenţia Biroului Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste şi Biroului Comitetului

Municipal Bucureşti al P.C.R. asupra lipsei de control manifestată în legătură cu pregătirea punerii în
scenă a piesei „Revizorul” de către Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, precum şi asupra necesităţii de
a lua măsuri ca astfel de manifestări să nu mai aibă loc în viaţa culturală.

Măsurile privind interzicerea prezentării piesei „Revizorul” la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” din
Bucureşti vor fi date publicităţii.

5. – 6. […]

ss. Nicolae Ceauşescu

Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 29 septembrie 1972

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe

Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Gheorghe Cioară, Florian
Dănălache, Emil Drăgănescu, Petre Lupu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Petre Blajovici, Miron
Constantinescu, Miu Dobrescu, Ion Ioniţă, Vasile Patilineţ, Ion Păţan, Ion Stănescu.

Au fost invitaţi tovarăşii Ştefan Andrei, Ion Dincă, Mihai Marinescu, Neculai Agachi, Angelo
Miculescu, Iulian Văcărel, Nicolae Armencoiu, Gheorghe Oprea şi Ion Românu.

Şedinţa a început la ora 12.00 şi s-a terminat la ora 13.15.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deschidem şedinţa. […]

O altă problemă. Noi am discutat şi la Prezidiu[l Permanent al C.C. al P.C.R.,] dar vreau să o pun
şi la Comitetul Executiv.

S-a pus în scenă o piesă de Gogol [,] „Revizorul”, care denaturează complet piesa şi are, după
părerea mea, un caracter chiar provocator.

Am hotărât în Prezidiu[l Permanent al C.C. al P.C.R.] şi propun să fim de acord să hotărâm

interzicerea jucării piesei şi să se atragă atenţia organelor în drept, să anunţăm public, că pentru
lipsuri grave de care au dat dovadă pentru că au adus denaturări unei piese clasice (sic!). Când o să
vină tov. [Dumitru] Popescu [,] o să discutăm şi cu conducerea Consiliului Culturii, pentru că nu se
poate aşa ceva. Normal era să nu se pună în scenă. Şi Comitetul de Partid al Municipiului Bucureşti
este vinovat pentru că Comisia ideologică trebuie să vadă în prealabil toate piesele.

Tov. Miron Constantinescu: A avut loc premiera şi după 3 spectacole să luăm această măsură.
Aceasta trebuie preîntâmpinat (sic!).

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să o facem pe tăcute nu este bine. Să spunem clar, să se înţeleagă.

Noi am discutat probabil că va trebui să-l schimbăm pe [Liviu] Ciulei. Lui [Lucian] Pintilie [,] cel
puţin 2 ani să nu-i mai dăm voie să pună [piese] în scenă. Să terminăm cu tot acest liberalism.

Eu mă mir că nu s-a făcut nimic pentru că am rugat pe tovarăşii care au fost aici să ia măsuri.
Trebuie chemaţi acum şi discutat cu ei.

Tov. Gheorghe Pană: Am discutat cu şeful secţiei şi cu directorul. Nu am discutat cu toţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie chemaţi şi discutat cu toţi.

Tov. Petre Lupu: A cui va fi această hotărâre?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Hotărârea guvernului[,] pentru că el coordonează Consiliul Culturii [şi
Educaţiei Socialiste].

Noi am trimis un grup de tovarăşi de la Comisia ideologică şi au văzut, de asemenea, toată lumea
care a văzut piesa are aceeaşi părere.

Deci, să fie chemat astăzi biroul Consiliului Culturii.

Sunteţi de acord, tovarăşi?

- Toţi tovarăşii sunt de acord. [...]

Tov. Nicolae Ceauşescu: Alte probleme mai aveţi?

 Nu mai sunt.

Atunci, ridicăm şedinţa.

A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 107/1972, f. 1-4; 9; 17-18; 22. Petre Opriş,
Biroul Politic faţă cu „Revizorul”: „Să terminăm cu tot acest liberalism”, în „Magazin istoric”, anul
XLI, nr. 8 (485), august 2007, p. 70-71.

NOTE_____
[1] Pentru detalii, vezi P.C.R. şi intelectualii în primii ani ai regimului Ceauşescu (1965-1972),
Arhivele Naţionale ale României, ediţie de documente elaborată de Alina Pavelescu şi Laura
Dumitru, Bucureşti, 2007, p. 321-330.

[2] Rodica Chelaru, Culpe care nu se uită. Convorbiri cu Cornel Burtică, Curtea Veche Publishing,
Bucureşti, 2001, p. 119-120.

[3] P.C.R. şi intelectualii în primii ani ai regimului Ceauşescu (1965-1972), op. cit., p. 325.

[4] Ibidem, p. 326-327.

[5] Politica independentă a României şi relaţiile româno-chineze. Documente, 1954-1975, Arhivele

Naţionale ale României, coord. ambasador Romulus Ioan Budura, Regia Autonomă „Monitorul
Oficial”, Bucureşti, 2008, p. 487-490.

[6] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 33/1963, f. 14.