CUPRINS

I. Consideratii generale ................................................................................................. 2

II.Condiții de acordare sau solicitare a extradarii ....................................................... 5
III. Condiții pentru a cere extrădarea ........................................................................... 5
III.1.Condiţiile referitoare la infracţiune ......................................................................... 5
III.2.Condiţia referitoare la pedeapsă ........................................................................... 6
III.3.Condiţiile referitoare la infractor ............................................................................ 7
III.4.Condiţii privind competenţa ................................................................................... 7
III.5.Condiţiile de ordin procedural ............................................................................... 7
IV.Extrădare pasivă (atunci când România este stat solicitat) .................................. 8
IV.1.Obligatiile statului solicitant................................................................................. 10
V.Practică judiciară ..................................................................................................... 12

1
 Extrădarea pasivă

I. Consideratii generale

Extrădarea a fost definită ca fiind actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a
refugiat o persoană urmărită sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea statului
interesat, pe acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a executa o pedeapsa la
care a fost condamnată1.
Din punct de vedere juridic, extradarea reprezintă un act bilateral ce implică o
cerere din partea unui stat și operația de remitere a infractorului sau condamnatului din
partea altui stat.
Statul care solicită extrădarea se numește stat solicitant iar celui căruia i se
solicită se numește stat solicitat.
Operațiunea extrădării cunoaște două momente: primul moment care constă în
întocmirea cererii prin care se solicită extrădarea și care poartă denumirea de extradare
activă, iar cel de-al doilea moment constă în predarea infractorului și se numește
extradare pasivă.
În doctrină s-a subliniat că „fundamentul extrădării rezidă în interesul comun al
popoarelor și în cooperarea statelor contra infracțiunilor”. Instituția extrădării apare ca
un început de solidaritate internațională, solidaritate izvorâtă din interesul reciproc al
fiecărei națiuni de a preda pe răufăcători justiției statului a cărei ordine publică a fost
tulburată.
În legislația noastră, dispozițiile cu privire la extrădare sunt cuprinse în
Constituție (art. 19), în Codul penal (art. 9), în Legea nr. 302/20042, dar și în declarațiile
sau rezervele făcute de România prin legi de ratificare a convențiilor încheiate cu alte
state care conțin și norme privind extradarea.

1 V. Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale codului de procedura român, p. 69, Ed. C. H. Beck,
București, 2003.
2 Este vorba de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
publicată în M. Of. nr. 594 din 1 iulie 2004.

2
 Prin finalitatea sa, extradarea poate fi caracterizată ca un act de asistență
juridică pe care statele și-o recunosc reciproc în vederea combaterii criminalității1.
Extrădarea își găsește justificarea în utilitatea ei, în restabilirea ordinii de drept penal
prin tragerea la răspundere penală a celor ce au comis infracțiuni. În literatura juridică s-
a subliniat că oricât de legitim ar fi interesul și dreptul unui stat de a pedepsi pe un
infractor ori de a-l supune la executarea unei pedepse, nu o va putea face fără
concursul statului pe teritoriul căruia acesta s-a refugiat.
Extrădarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internaţională.
Extrădarea a fost, la începuturi, mai mult un gest de curtoazie pe care un
suveran îl făcea faţă de alt Suveran, care permitea monarhilor să-şi pedepsească
inamicii personali refugiaţi pe teritoriul altui stat. Puţinele convenţii care reglementau
extrădarea erau negociate şi încheiate aproape exclusiv în interesul suveranilor.
Monarhul statului solicitat hotăra în mod discreţionar dacă acordă sau nu extrădarea.
Decizia depindea în mare măsură de natura relaţiilor cu statul solicitant, de dorinţa
suveranului de a determina o eventuală decizie pozitivă asupra unei cereri de extrădare
formulate de acesta, persoana extrădabilă nefiind luată în calcul decât într-o mică
măsură.
Chiar şi în aceste condiţii, extrădarea era folosită foarte rar în Evul Mediu, având
în vedere izolarea pregnantă a statelor şi tradiţia existentă în legătură cu dreptul de azil.
Şi în perioada următoare, extrădarea a rămas la discreţia Suveranului, căruia
fiecare individ îi era supus.
În secolul al XIX-lea, s-au încheiat din ce în ce mai multe asemenea acorduri.
Unul dintre acestea este şi Convenţia de extrădare dintre România şi Marea Britanie,
încheiată în anul 1893.
Cele două războaie mondiale au arătat că este absolut necesar ca Statele
suverane să coopereze între ele, astfel încât au fost create organizaţiile internaţionale:
Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economică Europeană,
etc..
În acest context, în domeniul extrădării, tratatele bilaterale au fost din ce în ce
mai mult înlocuite de cele multilaterale.”
„Extrădarea este una din formele cooperării judiciare internaţionale în materie
penală, putând fi definită ca fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat)
acceptă să predea unui alt stat (statul solicitant) o persoană care se află pe teritoriul
său şi care este urmărită penal sau trimisă în judecată pentru o infracţiune ori este
căutată în vederea executării unei pedepse în statul solicitant.2
In cadrul politicii de cooperare internationala, tara noastra intretine relatii
diplomatice si consulare cu numeroase state.

1 C. Bulai, Instituții de drept penal, p. 111, Ed. Trei, București, 2008.

2 Florin Răzvan RADU, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică şi
juridică”,revista „Dreptul”, nr. 2/2006.

3
 Pentru a asigura un cadru juridic corespunzator relatiilor sale internmationale,
Romania a devenit parte la peste 3500 de tratate din care un procent ridicat priveste
asistenta juridica in cauzele civile si penale.
Cooperarea judiciara internationala in materie penala constituie o expresie a
colaborarii intre statele suverane, colaborarea menita sa consolideze solidaritatea
internationala in lupta contra criminalitatii.
Constituția României stabilește regula generală potrivit căreia „cetățeanul român
nu poate fi extradat sau expulzat din România”. De la această regulă , tot Constituția
stabilește și o excepție potrivit căreia „cetățenii români pot fi extradați în baza
convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe baza de
reciprocitate”.
Codul penal prevede că extrădarea se acordă sau se solicită pe bază de
convenție internațională, pe bază de reciprocitate și în lipsa acestora în temeiul legii.
Condițiile internaționale în care se acordă sau se solicită extrădarea sunt
prevăzute în „Convenția europeană de extrădare” încheiată la Paris la 13 decembrie
1957.
România a ratificat aceasta convenție prin Legea nr. 80 din 19971 .
Ca act de cooperare internațională și de asistență juridică între state, fără de
care extrădarea nu s-ar putea realiza „izvorul principal de reglementare al acesteia ” îl
constituie înțelegerea internațională2.
În literatura juridică s-a subliniat că reglementarea instituției extrădării, legiuitorul
român pornește de la premisa că aceasta implicând acordul de voință al statelor între
care intervine este în esență o instituție de drept internațional public, mai exact, de
drept internațional penal3, de aceea ea își găsește suport juridic în convențiile
internaționale privind extrădarea. Într-adevăr, privită din perspectiva mai largă a
asistenței juridice internaționale în materie penală, extrădarea este una din cele mai
vechi și importante forme de cooperare internațională4.
Fenomenul globalizarii, deschiderea frontierelor, explozia mijloacelor de
comunicație au conferit și conferă mereu noi dimensiuni ale criminalității: transnaționale
căreia nu i se mai poate face față cu succes decât prin identificarea celor mai flexibile
mijloace de cooperare internațională și prin intensitatea asistenței juridice internaționale.
De aceea, în ultima perioadă a crescut numărul convențiilor multilaterale în

1 M. Of., nr. 89 din 14 mai 1997.

2 La data de 15 martie 2001, România avea stabilite relații convenționale privind extradarea cu 51 de
state dintre care 36 au aderat și ele la Convenția europeană de extrădare. Cu celelalte state România
are încheiate convenții bilaterale de extradare cum ar fi cu: Australia, Canada, Rusia, China.
3 Fl. R. Radu, Câteva considerații cu privire la legislația și practica judiciară în materie de extrădare, în

Dreptul nr. 7/2003, p. 114.

4 În doctrină se citează tratatul pentru predarea reciprocă a trădătorilor încheiat în secolul al XII lea între

regele Angliei și regele Scoției.

4
domeniul penal, mai ales în sistemul Consiliului Europei, aceste documente
internaționale fiind complementare1.
Pe de altă parte, extrădarea are și un caracter jurisdicțional, deoarece Constituția
țării noastre prevede că extrădarea se hotărăște de justiție. Astfel, prin obiectul ei și
procedura ce o atrage, extradarea aparține domeniului dreptului penal. Potrivit legislației
tării noastre, o persoană nu poate fi extrădată decât în baza unei convenții
internaționale sau pe bază de reciprocitate2.
In acceptiunea larga a termenului de cooperare internationala in materie penala,
potrivit art. 1, alin 1, din Legea 302/2004, cuprinde: extradarea, predarea in baza unui
mandat european de arestare, transferul de proceduri in materie penala, recunoasterea
si executarea hotararilor, transferarea persoanelor condamnate, asistenta judiciara in
materie penala si alte forme de cooperare.

II.Condiții de acordare sau solicitare a extradarii

Persoanele care pot fi extrădate

Potrivit Legii nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006 3, nu pot face
obiectul extrădării decât persoanele care sunt urmărite penal sau trimise în judecată
pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse
sau unei măsuri de siguranță4 în statul care solicită extradarea.

III. Condiții pentru a cere extrădarea

Din analiza reglementărilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională, rezultă că pentru realizarea extrădării active trebuie îndeplinite anumite
condiţii referitoare la: infracţiune, pedeapsă, infractor, competenţă, procedură.

III.1.Condiţiile referitoare la infracţiune sunt:

- să se fi săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului solicitant, în concret – România,

de către un cetăţean român ori prin fapta săvârşită să fi fost lezate interesele
statului român. Conform art. 144 C. pen. „prin săvârşirea unei infracţiuni sau
comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care
legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau tentativă, precum şi

1 Este vorba de Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea juridică internațională în materie
penală, publicată în M. Of. nr. 594/2004.
2 I. Pascu, Extrădarea în legea română în vigoare, în R.D.P., nr. 2/2002, p.40.
3 M. Of. nr. 534 din 21 iunie 2006.
4 Prin măsură de siguranță în sensul Legii nr. 302/2004 se înțelege orice măsură privativă de libertate

care a fost dispusă pentru completarea sau înlocuirea unei pedepse printr-o hotărâre penală.

5
 participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice”. Prin
urmare, poate fi cerută extrădare de către statul român atât pentru infracţiunile
consumate cât şi pentru infracţiunile rămase în stadiul de tentativă comise pe
teritoriul statului român. De asemeni, se poate cere extrădarea pentru un
participant la infracţiunea săvârşită cu forma de vinovăţie a autorului cât şi a unui
participant care a săvârşit infracţiunea în calitate de instigator sau complice. Cu
privire la condiţia ca prin fapta săvârşită să fi fost lezate interesele statului
solicitant se pot face unele precizări. În primul rând considerăm că această
condiţie nu se referă la situaţia savârşirii unei infracţiuni de către un cetăţean
străin şi refugiat în statul al cărui cetăţean este. În această situaţie operează
principiul internaţional potrivit cu care statele nu-şi pot extrăda proprii lor cetăţeni.
În al doilea rând nu există nici un impediment care să limiteze dreptul statului
nostru de a cere extrădarea unui cetăţean străin care a săvârşit o infracţiune pe
teritoriul statului nostru şi s-a refugiat pe teritoriul altui stat al cărui cetăţenie nu o
are. În anumite condiţii se poate cere şi extrădarea unui cetăţean din statul al
cărei cetăţenie o are dacă persoana extrădabilă are şi cetăţenia română sau
statul solicitat este membru al Uniunii Europene.
- fapta săvârşită să fie considerată infracţiune atât în legislaţia statului nostru, cât
şi în cea a statului solicitat să efectueze extrădarea. Mai exact, este vorba
despre condiţia dublei incriminări, fără de care statul solicitant n-ar avea temei
să-l ceară pe făptuitor, iar statul solicitat nu l-ar preda, întrucât nu l-ar putea
considera infractor. Potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 condiţia dublei
incriminări poate fi exlusă prin prevedrea expresă, într-o convenţie internaţională,
bilaterală sau multilaterală la care România este parte.

III.2.Condiţia referitoare la pedeapsă este:

- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să prezinte o anumită

gravitate, în sensul că trebuie sancţionată, în legislaţia ambelor state, cu o
pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an ori persoana a cărei extrădare
se cere să fi fost condamnată printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă
de libertate de cel puţin patru luni. De aici rezultă ca nu se poate cere extrădarea
unei persoane care este condamată la o pedeapsă pecuniară indiferent care este
valoarea ei. Prin această prevedere s-a încercat limitarea aplicării procedurii de
extrădare pentru infracţiuni care nu prezintă un grad prea ridicat de
periculozitate, infracţiuni care nu justifică antrenarea unui mecanism atât de
complex cum este cel a extrădării. O altă precizare ce trebuie făcută se referă la
instituţia suspendării executării pedepsei. Potrivit art. 30 din Legea nr. 302/2004
modificată prin Legea nr. 224/2006, instituţia extrădării nu este operantă nici în
situaţia în care persoana extrădabilă beneficiază de suspendarea executării

6
 pedepsei în totalitate. Extrădarea poate opera, însă, în situaţia în care
suspendarea executării pedepsei este parţială iar restul de pedeapsă privativă de
libertate corespunde cerinţelor art. 28 din legea nr. 302/2004.
III.3.Condiţiile referitoare la infractor sunt:

- persoana a cărei extrădare se cere să fie cetăţean român. Această condiţie nu

ridică probleme deosebite. În situaţia în care se cere extrădarea unei persoane
care are altă cetăţenie trebuie făcute unele precizări. Potrivit legii nr. 302/2004
statul român poate cere extrădarea unui cetăţean străin în anumite condiţii. În
primul rând în România pot fi extrădaţi cetăţeni străini în baza unor convenţii sau
tratate bilaterale sau multilaterale la care România este parte şi pe bază de
reciprocitate. În al doilea rând, România poate cere extrădarea unui cetăţean
străin dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau a adus
atingere intereselor statului nostru. În al treilea rând, se poate solicita extrădarea
unui cetăţean străin, dacă acesta are domiciliul în România sau este cetăţean al
unui stat membru al Uniunii Europene. În ceea ce priveşte această condiţie,
statul Român poate cere extrădarea cetăţeanului străin în vederea judecării dar
trebuie să dea asigurări că pentru executarea pedepsei aplicate va dispune
trimiterea persoanei condamnate în statul al cărui cetăţean este. În al patrulea
rând, se poate cere extrădarea unui cetăţean de altă origine, chiar din statul al
cărui cetăţean este, dacă acesta deţine şi cetăţenia română.
- persoana a cărei extrădare se cere să se găsească pe teritoriul statului solicitat.
În convenţiile internaţionale se stipulează că statele se obligă să-şi extrădeze
reciproc, la cerere, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la
răspundere penală.
- împotriva persoanei a cărei extrădare se cere, trebuie să fie pusă în mişcare
acţiunea penală, în condiţiile Codului de procedură penală. Aşadar potrivit
acestei condiţii pentru ca România să poată cere extrădarea unei persoane, în
vederea efectuării urmăririi penale, trebuie să facă dovada că împotriva ei s-a
pus în mişcare acţiunea penală.

III.4.Condiţii privind competenţa sunt:

- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să fie comisă pe teritoriul

statului Român sau în străinătate dar să aducă atingere intereselor statului
nostru.

III.5.Condiţiile de ordin procedural sunt:

7
 - să existe o cerere de extrădare din partea statului solicitant. Acestă cerere
trebuie să fie susţinută de o serie de documente din care să rezulte legalitatea,
temeinicia şi corectitudinea urmăririi penale sau a pedepsei aplicate persoanei
extrădabile.
- la cerere, statul care primeste cererea de extrădare va trebui să-l aresteze pe
făptuitor.
- statul solicitant va trebui să comunice statului solicitat informaţii cu privire la
desfăşurarea şi finalizarea procesului penal în care este antrenat persoana
extrădabilă.
- statul solicitat va trebui să comunice statului solicitant data şi locul predării
persoanei extradate.

IV.Extrădare pasivă (atunci când România este stat solicitat)

Extradarea pasiva reprezinta o forma a cooperarii judiciare internationale, in
materie penala , prin intermendiul careia, la cererea unui stat strain, sunt predate acelui
stat persoanele aflate pe teritoriul Romaniei care sunt urmarite penal sau trimise in
judecata pentru savarsirea unei infractiuni, ori sunt căutate in vederea executarii unei
pedepse sau a unei măsuri de siguranță în statul solicitant. În ceea ce priveşte
extrădarea pasivă, modificările urmăresc, de asemenea, o delimitare clară a etapei
administrative de cea judiciară. Prin modificările aduse art. 39-40, se precizează
atribuţiile autorităţii centrale (Ministerul Justiţiei) în raport cu cele ale autorităţilor
judiciare. Astfel, după ce în alineatul 1 al articolului 39 modificat, în aplicarea art. 19
alin. (4) din Constituţia revizuită, se arată că „extrădarea din România se hotărăşte de
justiţie”, în alineatul 3 se precizează că „rolul Ministerului Justiţiei constă în îndeplinirea
atribuţiilor care îi sunt conferite, în calitate de autoritate centrală, prin lege şi tratatele
internaţionale la care România este parte.” În alineatul 4 se enumără, cu titlu de
exemplu, atribuţiile principale ale Ministerului Justiţiei în materia extrădării pasive. În
alineatul 1 al art. 40 se precizează că „examenul de regularitate internaţională are ca
scop verificarea conformităţii cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia cu
dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile formulate de
România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale”. De asemenea, se precizează
că în cadrul examenului de regularitate internaţională Ministerul Justiţiei verifică inclusiv
existenţa reciprocităţii în privinţa extrădării propriilor cetăţeni, în cazul în care se solicită
extrădarea unui cetăţean român. Totodată, se menţionează expres că Ministerul
Justiţiei este cel care constată existenţa uneia din limitele cooperării prevăzute de art. 3
din lege.
Noua formulare a art. 28, care se aplică în mod corespunzător şi în cazul
extrădării active, aduce modificări importante în privinţa condiţiilor legate de gravitatea
pedepsei: Extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a
judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii

8
române o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării
unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni.
In vederea unei mai bune protecţii a drepturilor persoanei extrădabile, prin Legea
nr. 224/2006 s-a modificat art. 45 alin. 3, pentru a acorda dreptul la recurs separat
împotriva încheierii prin care se dispune arestarea provizorie în vederea extrădării şi nu
doar odată cu atacarea hotărârii de extrădare.
Pentru a degreva instanţele, se revine la competenţa Ministerului Justiţiei, cu
informarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în aprobarea cererilor de tranzit,
ţinând cont şi de faptul aceste cereri trebuie soluţionate într-un interval de timp foarte
scurt şi că nu există o dispoziţie constituţională expresă care să impună luarea unei
decizii asupra tranzitului de către instanţă (art. 62 alin. 4-5).
Pentru ca ministrul justiţiei să îşi poată exercita, dacă este cazul, dreptul conferit de
lege de a solicita atacarea cu recurs a hotărârii prin care se dispune extrădarea (art. 54
alin. 8), este necesar ca hotărârea să fie comunicată direcţiei de specialitate a
Ministerului Justiţiei.
Extradarea pasiva reprezinta o forma a cooperarii judiciare internationale, in
materie penala , prin intermendiul careia, la cererea unui stat strain, sunt predate acelui
stat persoanele aflate pe teritoriul Romaniei care sunt urmarite penal sau trimise in
judecata pentru savarsirea unei infractiuni, ori sunt cautate in vederea executarii unei
pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul solicitant.
Cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor multinationale
la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate daca este indeplinita cel putin una
dintre urmatoarele conditii:
 Persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la
data formularii cererii de extradare;
 Persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant;
 Persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui
cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene;
 In cazul prevazut la lit. A si C, atunci cand extradarea se solicitat in
vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii, o conditie suplimentarea este
ca statul solicitant sa dea asigurari considerate ca suficiente ca in cazul
condamnarii la o pedeaspsa privativa de liberate printr-o hotarare
judecatoreasca definitiva, persoana extradata va fi transferata in vederea
executarii pedepsei in Romania.
 De asemenea cetatenii romani pot fi extradati in baza dispozitiilor
tratatelor bilaterale si pe baza de reciprocitate.
 Persoana căreia i s-a acordat dreptul de azil în România nu poate
fi extrădată

9
 IV.1.Obligatiile statului solicitant
Potrivit art. 14-1 din Conventie, persoana care a fost predata in baza unei cereri
de extradare nu va fi urmarita, judecata sau detinuta in vederea executarii unei pedepse
sau a altei masuri de siguranta si nici supusa unei alte limitari a libertatii sale individuale
pentru fapte anterioare predarii decat cele pe care s-a intemeiat cererea de extradare.
Potrivit Conventiei din 1996 adoptata in cadrul UE (art. 10), persoana extradata
poate sa faca obiectul unor masuri pentru alte fapte decat cele pe care s-a intemeiat
cererea de extradare, astfel :
- sa fie urmarita sau judecata in cazul in care faptele nu sunt pedepsite cu o
pedeapsa privativa de libertate sau cu o masura asemanatoare ;
- sa fie urmarita si judecata in masura in care urmaririle penale nu pot avea ca
efect limitarea libertatii sale individuale ;
- sa fie supusa executarii unei pedepse sau unei alte masuri neprivative de
libertate, inclusiv o pedeapsa sau o masura pecuniara, chiar daca aceasta ii poate
rastrange libertatea individuala ;
- sa fie urmarita, judecata si detinuta in vederea executarii unei pedepse sau unei
masuri de siguranta sau supusa oricari alte restrangeri a libertatii sale individuale daca,
dupa predarea sa, persoana in cauza renunta in mod expres la regula de specialitate
pentru faptele precis determinate savarsite anterior predarii sale catre statul solicitant.
Prin lege sunt reglementate ipoteze de respingere a cererii de xetradare, care
sunt dupa caz obligatorii sau facultative.
Cererea de extradare va fi respinsa in mod obligatoriu daca:
 nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul
Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale sau al oricarui al instrument international pertinent in domeniu,
ratificat de Romania;
 exista motive serioase sa se creada ca extradarea este solicitata in
scopul urmaririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasa, religie sex,
nationalitate, limba, opinii politice, ideologice ori apartenenta la un anumit grup
social.
 Cererea este formulata intr-o cauza aflata pe rolul unor tribunale
extraordinare.
 Se refera la o infractiune de natura poilitica sau conexa acestei
infractiuni.
 Se refera la o infractiune militara.
In practica instantelor de judecata s-a decis respingerea cererii de extradare in
ipoteza in care autoritatile statului solicitant nu a transmis originalul sau copia
rechizitoriului ori a unor acte procesuale avand putere egala, iar din actele transmise in
sprijinul cererii de extradare nu rezulta data, locul savarsirii faptelor, calificarea juridica a

10
acestora, precum si dispozitiile legale aplicabila, neexistand nici declaratia asupra
dreptului aplicabil.1
In vederea extradarii din Romania, cerera de extradare, formulata in scris de
autoritatea competenta a statului solicitant, se adreseaza Ministerului justitiei.
Procedura de extrădare pasivă este de competenţa curţii de apel în
circumscripţia căreia a fost localizată persoana extrădabilă.
Curtea este sesizată de parchetul competent, după ce, în prealabil, direcţia de
specialitate a Ministerului Justiţiei efectuează examenul de regularitate internaţională al
cererii de extrădare şi documentelor anexate. Judecarea cererii de extradare se face in
sedinta publica.
In solutionarea recursului in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a
statuat ca cerera de arestare provizorie in vedera extradarii precum si cerera de
prelungire a acestei masuri se judeca in complet format dintr-un singur judecator.
Persoana extrădabilă are dreptul să facă opoziţie la extrădare.
Procedura de extrădare pasivă este de competenţa curţii de apel în
circumscripţia căreia a fost localizată persoana extrădabilă.
Curtea este sesizată de parchetul competent, după ce, în prealabil, direcţia de
specialitate a Ministerului Justiţiei efectuează examenul de regularitate internaţională al
cererii de extrădare şi documentelor anexate.
Persoana extrădabilă are dreptul să facă opoziţie la extrădare
Extrădarea se poate solicita / acorda în baza convenţiilor multilaterale sau a
unor tratate bilaterale, ori pe bază de reciprocitate, în lipsa unor asemenea instrumente
juridice.
Convenţia multilaterală cel mai frecvent utilizată de România este Convenţia
europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, cu Protocoalele sale
adiţionale, din 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978.
De la 1 ianuarie 2007, dispoziţiile referitoare la extrădare au fost înlocuite, în
relaţia cu statele membre UE, de decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind
mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale
Uniunii Europene, transpuse în dreptul intern prin Titlul III din Legea nr. 302/2004, cu
excepţia situaţiilor tranzitorii.
Procedura de extrădare pasivă este de competenţa curţii de apel în
circumscripţia căreia a fost localizată persoana extrădabilă.
Curtea este sesizată de parchetul competent, după ce, în prealabil, direcţia de
specialitate a Ministerului Justiţiei efectuează examenul de regularitate internaţională al
cererii de extrădare şi documentelor anexate.
Persoana extrădabilă are dreptul să facă opoziţie la extrădare

1
ICCJ, Sectia penala, Decizia nr. 6976/2005

11
 Extrădarea se poate solicita / acorda în baza convenţiilor multilaterale sau a
unor tratate bilaterale, ori pe bază de reciprocitate, în lipsa unor asemenea instrumente
juridice.

V.Practică judiciară
Extrădare pasivă. Predare amânată. Hotărâre privind amânarea predării. Recurs.
Inadmisibilitate

Recursul declarat împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra

amânării predării, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 302/2004, este
inadmisibil, întrucât în dispoziţiile menţionate nu este prevăzută nicio cale de atac
ordinară împotriva unei astfel de hotărâri, amânarea predării face parte din faza de
executare a extrădării pasive, iar prevederile art. 56 din Legea nr. 302/2004 conţin o
normă de trimitere la dispoziţiile legale care reglementează calea ordinară de atac a
recursului numai în cazul hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra amânării
extrădării, admiterii sub condiţie a extrădării, consimţământului extinderii obiectului
extrădării şi reextrădării către un stat terţ, iar nu şi în cazul hotărârii prin care instanţa se
pronunţă asupra amânării predării.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 860 din 4 martie 2010
Prin sentinţa nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, Secţia
penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr.
302/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de către persoana
solicitată extrădată B.I. relativă la amânarea predării în vederea extrădării sale către
autorităţile judiciare ale Republicii Moldova, extrădare dispusă prin sentinţa penală nr.
95/F/2008 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că persoana extrădată se află în stare de arest provizoriu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea
înregistrată pe rolul instanţei, persoana extrădată B.I. a solicitat a se constata incidenţa
în cauză a dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, pe considerentul că
bolile de care este în prezent suferind, în special tumoră malignă pancreatică, i-ar putea
pune viaţa în pericol, impunându-se astfel amânarea predării sale către autorităţile
Republicii Moldova şi intrarea în vigoare a mandatului de arestare provizorie în vederea
extrădării abia la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
Prin sentinţa penală nr. 95/F/2008 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia
penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 54
alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea formulată de Ministerul Justiţiei
al Republicii Moldova şi s-a dispus extrădarea numitului B.I. către autorităţile judiciare
ale Republicii Moldova în vederea executării pedepsei privative de libertate aplicată

12
acestuia prin sentinţa penală din 17 ianuarie 2007 a Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova.
Prin urmare, s-a dispus, pe de-o parte, în baza art. 54 alin. (3) raportat la art. 45
alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea sa provizorie în vederea extrădării pe o
durată de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii ordonate, iar, pe
de altă parte, predarea sa către autorităţile judiciare solicitante în temeiul prevederilor
art. 58 din Legea nr. 302/2004.
Mandatul de arestare provizorie al Curţii de Apel Braşov emis în baza sentinţei
nr. 95/F/2008 a fost pus în executare abia la data de 9 septembrie 2009, când persoana
solicitată B.I. a fost adusă la sediul Curţii de Apel Braşov în scopul ascultării de către
judecătorul care a emis mandatul de arestare provizorie.
Extrădarea practic nu s-a materializat, întrucât au fost înregistrate succesiv
două cereri de amânare a predării, prima fiind respinsă prin sentinţa penală nr.
1/F/E/2009 a Curţii de Apel Braşov, dispunându-se prin încheieri motivate, periodic,
prelungirea arestării provizorii în vederea extrădării.
Dacă la soluţionarea primei cereri de acest gen s-au luat în calcul menţiunile
raportului de expertiză medicală al Serviciului judeţean de medicină legală, care a
concluzionat în sensul că persoana extrădată suferă doar de boli cu caracter cronic,
nereprezentând boli cu caracter acut sau supraacut ce să facă parte din urgenţele
medico-chirurgicale, în prezenta cauză s-a dispus internarea sa pentru efectuarea unei
noi expertize medico-legale, de această dată de către Institutul Naţional de Medicină
Legală „Mina Minovici” Bucureşti, pe baza tuturor consultărilor medicale de specialitate.
Urmare a realizării tuturor investigaţiilor amănunţite axate pe toate aspectele cu
caracter medical ridicate în cauză, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina
Minovici” Bucureşti a concluzionat în sensul că afecţiunile de care suferă persoana
solicitată nu îi pun în pericol viaţa, în sensul că patologia acestuia este una cronică şi
nu implică un tratament medico-chirurgical în regim de urgenţă, prin C.T. abdomino-
pelvin infirmându-se leziunea malignă pancreatică.
Relativ la afecţiunile depistate, s-a precizat că asistenţa medicală îi poate fi
asigurată şi în cadrul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
considerent faţă de care, văzând că nu este îndeplinită condiţia prevăzută în art. 60
alin. (3) din Legea nr. 302/2004, că nu există niciun impediment de ordin medical care
să facă imposibilă predarea extrădatului, curtea de apel a respins, ca neîntemeiată,
cererea formulată privind amânarea predării sale către autorităţile judiciare din
Republica Moldova.
Împotriva acestei sentinţe a declarat oral, după pronunţare, recurs persoana
extrădată B.I., prin avocat.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia de inadmisibilitate a
recursului declarat raportat la dispoziţiile art. 56 cu referire la art. 54 alin. (8) din Legea
nr. 302/2004, care prevăd o cale de atac în materia hotărârilor pronunţate în procedura

13
extrădării, însă în cererea având ca obiect predarea, operaţie subsecventă extrădării,
această cale de atac nu este permisă.
Examinând recursul declarat de recurentul persoană extrădată B.I. împotriva
sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu excepţia invocată de către
reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată recursul
recurentului persoană extrădată ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerentele:
Legiuitorul român a prevăzut în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, aşa cum a fost modificată, norme ce au un conţinut
concret cu privire la extrădarea pasivă, iar în cadrul acestei instituţii au fost
reglementate expres, în art. 54 din legea menţionată, soluţiile asupra cererii de
extrădare, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate cu privire
la soluţiile dispuse în primă instanţă. De asemenea, în prevederile art. 56 din aceeaşi
lege, pe calea unei norme de trimitere, sunt arătate dispoziţiile legale ce se aplică
corespunzător şi în cazurile în care instanţa se pronunţă cu privire la amânarea
extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţământul extinderii obiectului
extrădării şi reextrădarea către un stat terţ.
În sensul celor mai sus menţionate, în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 se
prevede că:
„După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor
prezentate de partea extrădabilă şi de procuror, curtea de apel poate:
a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 41, conexarea
dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel
diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel celei dintâi sesizate;
b) să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul
solicitant potrivit art. 53, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de
2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni;
c) să constate, prin sentinţă, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării.”
În alin. (8) al art. 54 din legea mai sus menţionată se stipulează că: „Hotărârea
asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de procurorul general competent şi de
persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penală a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu
sau la cererea ministrului justiţiei.”
Totodată, în dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 302/2004 sunt statuate condiţiile
privind predarea amânată, astfel:
„(1) Existenţa unui proces penal în faţa autorităţilor judiciare române împotriva
persoanei extrădabile sau faptul că persoana extrădabilă se află în executarea unei
pedepse privative de libertate nu împiedică extrădarea.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), predarea extrădatului poate fi amânată. În
caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat

14
sfârşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după ce
aceasta a fost executată sau considerată ca executată.
(3) Predarea extrădatului poate fi amânată şi atunci când se constată, pe baza
unei expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar putea pune viaţa în
pericol.
(4) În cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată,
instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care
persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui
mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de
autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră
în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.”
Pe calea interpretării sistematice a normelor mai sus menţionate, rezultă că
legiuitorul a prevăzut calea ordinară de atac a recursului numai împotriva soluţiilor ce se
pot pronunţa de către instanţa competentă cu privire la cererile de extrădare, printre
acestea fiind şi cea prevăzută la art. 54 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 -
referitoare la amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu
posibilitatea reiterării cererii, şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni -, în raport cu
prevederile art. 56 din aceeaşi lege, care pe calea unei norme de trimitere statuează
expres că dispoziţiile art. 54 alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi în cazurile în
care instanţa se pronunţă cu privire la amânarea extrădării.
Predarea persoanei extrădate reprezintă efectul concret ce decurge din soluţia
pozitivă, respectiv de admitere a cererii de extrădare pasivă, legiuitorul reglementând
această instituţie de drept într-o secţiune distinctă a actului normativ menţionat, şi
anume în Secţiunea a 3-a, intitulată „Efectele extrădării din România.”
Astfel, normele prevăzute în secţiunea mai sus menţionată cuprind dispoziţii
privind operaţiunea efectivă a predării extrădatului, cum sunt cele referitoare la
termenele pentru predare, predarea amânată, predarea temporară sau sub condiţie,
tranzitul, reextrădarea către un stat terţ, acestea vizând faza ulterioară judecării cererii
de extrădare pasivă, şi anume aceea a executării extrădării.
În prevederile art. 60 din Legea nr. 302/2004 au fost reglementate, în mod
expres, cazurile de amânare a predării persoanei extrădate, la alin. (3) prevăzându-se
că predarea extrădatului poate fi amânată şi atunci când se constată, pe baza unei
expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar pune viaţa în pericol.
Din examinarea normelor referitoare la predarea persoanei extrădate, în
general, şi a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 302/2004, în special, nu rezultă existenţa
vreunei dispoziţii exprese referitoare la calea de atac ordinară a recursului ce s-ar fi
putut exercita în ipotezele arătate.
Aşa cum se poate observa din examinarea dispoziţiilor art. 63 din Legea nr.
302/2004 privind reextrădarea către un stat terţ, legiuitorul a prevăzut o normă de
trimitere la alin. (2) al cărei conţinut statuează că dispoziţiile art. 54 (soluţionarea

15
cauzei) şi art. 55 (judecarea recursului şi comunicarea hotărârii) se aplică în mod
corespunzător, aceasta având un caracter special, întrucât vizează o ipoteză specială
de extrădare, conferindu-i-se un caracter jurisdicţional.
Aşadar, cum în dispoziţiile art. 60 din actul normativ menţionat nu se prevede
nicio dispoziţie privind existenţa vreunei căi de atac ordinare împotriva hotărârii instanţei
care poate dispune amânarea predării extrădatului ce suferă de o boală care i-ar putea
pune viaţa în pericol, instituţia predării amânate vizând faza de executare a extrădării
pasive, iar prevederile art. 56 din aceeaşi lege conţinând o normă de trimitere cu privire
la exercitarea căii de atac a recursului şi în cazul amânării extrădării, care constituie o
soluţie ce se poate pronunţa cu ocazia judecării cererii de extrădare pasivă, aceasta
fiind anterioară şi distinctă de faza executării, rezultă că voinţa legiuitorului a fost aceea
de a nu prevedea nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în ipoteza de la art.
60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, având în vedere caracterul special al reglementării
instituţiilor privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, printre care
figurează şi extrădarea şi necesitatea executării cu celeritate a cererilor admise, prin
predarea extrădatului.
În raport cu cele menţionate, se constată că persoana extrădată B.I. a exercitat
calea ordinară de atac a recursului împotriva sentinţei primei instanţe, prin care în
temeiul art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea
relativă la amânarea predării persoanei solicitate extrădate către autorităţile judiciare
ale Republicii Moldova, extrădare dispusă prin sentinţa penală nr. 95/F/2008 a Curţii de
Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, însă această cale de atac nu este prevăzută de nicio dispoziţie legală, ceea ce
se circumscrie accepţiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie şi îl sancţionează cu
inadmisibilitatea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza
dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul
declarat de recurentul persoană extrădată B.I. împotriva sentinţei nr. 1/F/E din 19
februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

16