Sunteți pe pagina 1din 11

Bîrcă Marius-Cristian

Anul III-Drept ID

Infracţiuni contra patrimoniului prin


nesocotirea încrederii.
Introducere.

Ocrotirea patrimoniului prin normele dreptului penal a constituit dintotdeauna un


obiectiv prioritar al oricarui sistem de drept, patrimoniul reprezentand o componenta
importanta a vietii de zi cu zi a oricarei persoane fizice sau juridice, de care depinde atat
satisfacerea cerintelor curente, dar mai ales prosperitatea, la nivel individual, precum si micro
sau macro social.
Legislatia penala romana, in contextul legislatiilor penale moderne ale Europei, a plasat, in
decursul timpului, printre cele mai de seama reglementari juridico penale infractiunile contra
proprietatii (Codul Cuza) sau contra patrimoniului (Codul Carol al II lea).
In Codul penal roman, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 si cu publicarile ulterioare pana la
nivelul Legii nr. 140/1996, aceste infractiuni au fost comasate intr un titlu unic: „Infractiuni
contra patrimoniului”, dupa ce anterior subzistasera doua titluri distincte (infractiuni contra
avutului personal sau particular si infractiuni contra avutului obstesc).
In Noul Cod Penal sunt incriminate faptele contra patrimoniului care se savarsesc prin
nesocotirea increderii, categorie in care au fost incluse, in primul rand, faptele incriminate in
Codul penal in vigoare cum sunt: abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa, insusirea
bunului gasit si inselaciunea.

Art. 236 Abuzul de incredere


(1) Insusirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de catre cel
caruia i-a fost incredintat in baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui, se
pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Art. 237 Abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor


(1) Fapta debitorului de a instraina, ascunde, deteriora sau distruge, in tot sau in parte, valori
ori bunuri din patrimoniul sau ori de a invoca acte sau datorii fictive in scopul fraudarii
creditorilor se pedepseste cu inchisoare de 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta persoanei care, stiind ca nu va putea plati,
achizitioneaza bunuri ori servicii producand o paguba creditorului.
(3) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Art. 238 Bancruta simpla


(1) Neintroducerea sau introducerea tardiva, de catre debitorul persoana fizica ori de
reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii
insolventei intr-un termen care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prevazut de lege de
la aparitia starii de insolventa se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Art. 239 Bancruta frauduloasa


(1) Fapta persoanei care, in frauda creditorilor:
a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii
acestuia;
b) infatiseaza datorii inexistente sau prezinta in registrele debitorului, in alt act sau in situatia
financiara sume nedatorate;
c) instraineaza, in caz de insolventa a debitorului, o parte din active,
se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Art. 240 Gestiunea frauduloasa


(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor
acestora, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor
bunuri se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Cand fapta prevazuta in alin.(1) a fost savarsita de administratorul judiciar, de lichidatorul
averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este inchisoarea de
la 1 la 5 ani.
(3) Faptele prevazute in alin.(1) si (2) savarsite in scopul de a dobandi un folos patrimonial se
pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
(4) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

Art. 241 Insusirea bunului gasit sau ajuns din eroare la faptuitor
(1) Fapta de a nu preda in termen de 10 zile un bun gasit autoritatilor sau celui care l-a
pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al sau, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3
luni sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si insusirea pe nedrept a unui bun mobil ce
apartine altuia, ajuns din eroare sau in mod fortuit in posesia faptuitorului, sau nepredarea
acestuia in termen de 10 zile din momentul in care a cunoscut ca bunul nu ii apartine.

Art. 242 Inselaciunea


(1) Inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase
sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un
folos patrimonial injust si daca s-a pricinuit o paguba, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni
la 3 ani.
(2) Inselaciunea savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace
frauduloase se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. Daca mijlocul fraudulos constituie
prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni .
(3) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Art. 243 Inselaciunea privind asigurarile


(1) Distrugerea, degradarea, aducerea in stare de neintrebuintare, ascunderea sau instrainarea
unui bun asigurat impotriva distrugerii, degradarii, uzurii, pierderii sau furtului, in scopul de a
obtine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurata, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5
ani.
(2) Fapta persoanei care, in scopul prevazut in alineatul precedent, simuleaza, isi cauzeaza sau
agraveaza leziuni sau vatamari corporale produse de un risc asigurat, se pedepseste cu
inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(3) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Art. 244 Deturnarea licitatiilor publice


Fapta de a indeparta, prin constrangere sau corupere, un participant de la o licitatie publica,
ori intelegerea intre participanti pentru a denatura pretul de adjudecare se pedepseste cu
inchisoare de la unu la 5 ani.
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

Art. 245 Exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile


(1) Fapta creditorului care, cu ocazia darii cu imprumut de bani sau bunuri, profitand de starea
de vadita vulnerabilitate a debitorului, datorata varstei, starii de sanatate, infirmitatii, ori
relatiei de dependenta in care debitorul se afla fata de el, il face sa constituie sau sa transmita,
pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanta de valoare vadit disproportionata fata
de aceasta prestatie, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
(2) Punerea unei persoane in stare de vadita vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicatii cu
alcool sau substante psihoactive in scopul de a o determina sa consimta la constituirea sau
transmiterea unui drept real ori de creanta sau sa renunte la un drept, daca s-a produs o
paguba, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 246 Sanctionarea tentativei


Tentativa la infractiunile prevazute in art. 237 alin. (1), art. 239 si art. 242-245 se pedepseste.
Se observa ca, fata de vechea reglementare, au fost adaugate si alte fapte impotriva
patrimoniului ale caror actiuni ilicite se intemeiaza pe nesocotirea increderii si anume: abuzul
de incredere prin fraudarea creditorilor, inselaciunea privind asigurarile, deturnarea licitatiilor
publice si exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile.
La prima categorie de fapte (cele prevazute si in Codul penal in vigoare), au fost
operate si unele modificari, menite a pune textele in situatia de a raspunde mai bine necesitatii
reprimarii unor modalitati de comitere a respectivelor fapte, evidentiate de practica judiciara.
Astfel, in cazul abuzului de incredere a fost consacrata o noua modalitate de comitere
a faptei, prin folosirea fara drept a unui bun incredintat cu un anumit scop, de catre cel care l-a
primit. Textul are in vedere atat situatia in care persoana nu avea dreptul de a folosi bunul
(spre exemplu, un autovehicul este incredintat de catre proprietar mecanicului in vederea
efectuarii unei reparatii, iar acesta din urma il foloseste pentru a face curse in interes personal
ori al unor terti) dar si situatia in care cel ce a primit bunul are dreptul de a-l folosi, dar il
utilizeaza in alt scop decat cel pentru care i-a fost incredintat ( de pilda, autorului ii este
incredintat un autoturism pentru a face o plimbare, dar acesta il foloseste pentru a transporta
bunuri a caror greutate depaseste limita admisa pentru vehiculul respectiv).
De asemenea, a fost introdusa o noua incriminare, abuzul de incredere prin fraudarea
creditorilor. Infractiunea se poate comise in doua modalitati, fie prin fapta debitorului de a
instraina, ascunde, deteriora sau distruge, in tot sau in parte, valori ori bunuri din patrimoniul
sau ori de a invoca acte sau datorii fictive in scopul fraudarii creditorilor, fie prin
achizitionarea de bunuri ori servicii, debitorul stiind cu certitudine la momentul incheierii
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

tranzactiei ca nu va putea plati si producand astfel o paguba creditorului. Ambele modalitati


de comitere a faptei au fost semnalate de practica ultimilor ani, organele judiciare
nedispunand insa de un text legal care sa permita reprimarea acestor actiuni .
Incriminari similare regasim si in art. 150 si 164 C. pen. elvetian, art. 313-5 si 314-7
C. pen. francez, 227 C. pen. portughez, 257-258 C. pen. spaniol, § 282 C. pen. norvegian etc.
Noile incriminari referitoare la inselaciunea privind asigurarile, deturnarea licitatiilor
publice si exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile isi gasesc justificarea in
realitatea sociala, caci ele vin sa sanctioneze fapte care au devenit din ce in ce mai frecvente
in ultimii ani. Astfel, in conditiile dezvoltarii sustinute a pietei asigurarilor, a cresterii
numarului si ponderii asigurarilor obligatorii, a crescut si tentatia unor persoane de a frauda
asiguratorii in scopul obtinerii unor foloase patrimoniale injuste. Incriminari similare se
gasesc si in art. 642 C. pen. italian, art. 219 C. pen. portughez, § 272 C. pen. norvegian etc.
In ceea ce priveste deturnarea licitatiilor publice, practica ultimilor ani a demonstrat
ca, nu in putine cazuri, participantii la o licitatie publica au recurs a diferite manopere
frauduloase, in scopul indepartarii de la licitatie a unor potentiali participanti, alterand astfel
pretul de adjudecare. Faptele de aceasta natura sunt incriminate si de alte legislatii, cum este
cazul art. 313-6 C. pen. francez, art. 230 C. pen. portughez, art. 262 C. pen. spaniol.
In fine, prin incriminarea exploatarii patrimoniale a unei persoane vulnerabile se
doreste reprimarea unor fapte care au proliferat in ultimii ani si care au produs uneori
consecinte sociale devastatoare pentru persoanele care le-au cazut victima, fiind aproape
zilnic semnalate in presa cazuri ale unor persoane in varsta sau cu o stare de sanatate precara
care au ajuns sa isi piarda locuintele in urma unor asemenea intelegeri patrimoniale
disproportionate. Acest gen de fapte sunt incriminate in majoritate legislatiilor europene. A se
vedea art. 157 C. pen. elvetian, art. 226 C. pen. portughez, care au inspirat redactarea textului
din proiect, dar si art. 644 C. pen. italian, art. 313-4 C. pen. francez, § 295 C. pen. norvegian.
Tot in acest capitol au fost aduse si infractiunile bancruta simpla si bancruta frauduloasa
preluate din legislatia speciala.

Înşelăciune-Studiu de caz faptic


Studiul de caz faptic are avantajul de a fi mai credibil decât cele fictiv întrucât se bazează pe
fapte şi soluţii practice, reale, verificate şi verificabile, acesta fiind principalul motiv pentru care am
ales acest cadru. De asemenea, as dori sa mentionez faptul ca sursa studiului de caz pe care l-am
ales o reprezinta site-ul oficial al Judecatoriei Constanta. Ideile cele mai importante ce urmaresc
firul narativ a ceea ce trebuia demonstrat(infracţiune de înşelăciune prev. de art. 215 din Codul de
Procedura Penala) am ales sa le evidentiez.
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

Inducerea în eroare a cumpărătorului, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-


cumpărare a imobilului, prin prezentarea unui certificat de moştenitor, obţinut pe baza
unei declaraţii false pe care a făcut-o în faţa notarului public, în care era trecut ca unic
moştenitor, contrar adevărului, constituie infracţiune de înşelăciune prev. de art. 215 din
Noul Cod de Procedura Penala.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că:
B.Gh., împreună cu fraţii săi B.C. şi V.F., avea vocaţie succesorală legală după părinţii
acestora, B.I.– decedat la 01.02.1989 şi B.G. – decedată la 14.11.1999.
În masa succesorală se regăseau un imobil, constând în casă de locuit compusă din 3
camere, dependinţe şi 200 m.p teren, situate în municipiul Constanţa, str.D.
De la decesul autorilor comuni şi până în luna septembrie 2000, inculpatul şi cei doi
fraţi ai săi nu au efectuat cerere de dezbatere a succesiunii, stăpânind în indiviziune bunurile
din masa succesorală. În această perioadă ei au purtat discuţii privind înstrăinarea imobilului
şi împărţirea de comun acord a preţului, discuţii care însă nu s-au concretizat în realizarea
unui acord de voinţă comun.
În luna septembrie 2000, B.Gh., identificând prin intermediul unei agenţii imobiliare
un cumpărător pentru imobil, în persoana numitului C.V., a solicitat verbal la serviciul
specializat din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, emiterea, în raport de fiecare defunct,
a înscrisurilor oficiale intitulate „Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale” – anexa
1. Înscrisurile care i-au fost eliberate, conform „precizărilor făcute de acesta”, aveau un
conţinut nereal, respectiv prin omisiunea de înscriere la rubrica moştenitori legali şi a
numiţilor B.C. şi V.F.
Cu intenţie directă, inculpatul a folosit aceste înscrisuri false, la dezbaterea
succesiunilor legale, în faţa notarului public V.P., urmărind şi obţinând eliberarea
certificatului de moştenitor nr.143 din 22.09.2000. Actul oficial a fost eliberat în baza unei
cauze ilicite, constând în dovedirea, în condiţiile legii, a calităţii de unic moştenitor al
inculpatului B.Gh. în raport de succesiunile defuncţilor B.I. şi B. G.
Cu ocazia îndeplinirii procedurii dezbaterii succesorale, notarul public, pentru
stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale şi a cotei succesorale, a audiat în calitate
de martor, după depunerea jurământului în cond.art.77 din Legea nr.36/1995, pe inculpatul
C.N. şi pe numita V.E.
Cu ocazia acestei audieri, C.N., cu intenţie, a făcut afirmaţia mincinoasă potrivit cu
care inculpatul B.Gh a fost unicul copil al autorilor a căror succesiune era dezbătută.
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

În luna octombrie 2000, B.Gh. a vândut imobilul moştenit lui C.V. prin actul de
succesiune nr.143/2000, cu preţul de 180.000.000 lei, dar în actul de vânzare-cumpărare
nr.2422/2000 autentificat de notar public M.M. a fost consemnat preţul de 100.000.000 lei.
Din preţul încasat efectiv de la C.V., inculpatul nu a dat vreo sumă de bani fraţilor săi,
succesori legali B.C. şi V.F.
Fapta inculpatului B.Gh. de a folosi, cu intenţie, cele două înscrisuri emise de serviciul
specializat din cadrul Primăriei Constanţa, având conţinut nereal, prin depunerea lor la notarul
public P.V., în cadrul dezbaterii succesiunilor părinţilor săi, întruneşte elementele constitutive
ale unei infracţiuni de uz de fals, prev.şi ped.de art.291 cod penal, urmând a atrage
răspunderea penală a acestuia.
Întrucât fapta inculpatului B.Gh. de a înstrăina un bun din masa succesorală, fără
acordul fraţilor săi, constituie o faptă ilicită de natură civilă, în concret, un act juridic civil
afectat de condiţia rezolutorie ca,în urma partajului succesoral, bunul să cadă în lotul atribuit
inculpatului, instanţa, în baza art.11 pct.2 lit.”a” cod proc.penală, art.10 lit.”b” cod
proc.penală, a pronunţat achitarea inculpatului B.Gh. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de
art.215 al.1,3 cod penal.
Întrucât, în actul de sesizare a instanţei fapta lui B.Gh. dedusă judecăţii, a constat în
inducerea în eroare a fraţilor săi, B.C. şi V.F., prin înstrăinarea unui bun din masa succesorală
fără ca aceştia să fie de acord, instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a
acestei fapte.
Întrucât, în conf. cu Legea nr.36/1995, simpla declaraţie a unei persoane cu vocaţie la
succesiune, cu privire la faptul că este unica persoană având această vocaţie, nu serveşte la
producerea unei consecinţe juridice, respectiv la emiterea certificatului de moştenitor, potrivit
art.77 din Legea nr.36/1995, calitatea de moştenitor şi numărul acestora stabilindu-se de către
notarul public prin acte de stare civilă şi cu martori, instanţa, în baza art.11 pct.2, lit.”a” cod
proc.penală, rap.la art.10 lit.”d” cod proc.penală a achitat pe B.Gh. privind săvârşirea
infracţiunii de fals în declaraţii, prev.şi ped.de art.292 cod penal, întrucât fapta acestuia nu
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind cerinţa esenţială din latura obiectivă,
potrivit căreia declaraţia făcută serveşte legii sau obiceiului, la producerea unei consecinţe
juridice.
Hotărârea primei instanţe a fost apelată de către procuror, inculpatul C.N. şi partea
civilă C.V, iar Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr.230 din 8 aprilie 2004 (dosar
nr.1976/2003) le-a admis pe toate şi a dispus:
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

În baza art.81 cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an


închisoare aplicată inculpatului B.Gh.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că, în raport de întreg materialul
probator administrat, situaţia de fapt stabilită este în deplină concordanţă cu acesta, încadrarea
juridică dată faptelor este legală, iar vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute cu
privire la care s-a dispus condamnarea acestora, rezultă în mod neîndoielnic din actele
dosarului.
Judicioasa apreciere a probelor a condus instanţa fondului la concluzia corectă că
inculpatul B.Gh. s-a folosit de cele două înscrisuri oficiale emise de Primăria Municipiului
Constanţa – Serviciul de Stare Civilă – intitulate „Sesizare pentru deschiderea procedurii
succesorale” (anexa nr.1) cu conţinut nereal, prin omisiunea înscrierii în rubrica moşteniri
legale a numiţilor B.C. şi V.F., depunându-le la Biroul notarului public P.V., în contul
dezbaterii succesiunii părinţilor săi şi că fapta astfel săvârşită întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de uz de fals prev.de art.291 cod penal.
În mod corect prima instanţă a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea
de fals în declaraţii, prev.de art.292 cod penal, fundamentându-şi soluţia de apreciere că nu
sunt îndeplinite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, deoarece simpla
declaraţie făcută în faţa notarului public, precum că este unicul moştenitor al defuncţilor săi
părinţi, cu consecinţa eliberării certificatului de moştenitor nr.143/22.09.2000, deşi mai are
doi fraţi numiţii B.C. şi V.F., nu este de natură să servească la producerea consecinţei juridice,
în lipsa mijloacelor de probă (acte de stare civilă, martori), în baza cărora notarul public
stabileşte calitatea de moştenitor.
Nu s-a putut reţine comiterea infracţiunii de înşelăciune prev.de art.215 al.3 cod penal,
în sarcina aceluiaşi inculpat, constând în aceea că după ce a obţinut certificatul de moştenitor,
prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2422/octombrie 2000, a înstrăinat
imobilul situat în Municipiul Constanţa str.D., părţii civile C.V., inducându-l pe acesta în
eroare cu privire la împrejurarea că ar fi unicul moştenitor al defuncţilor săi părinţi şi deci
singurul deţinător al bunului ce a format obiectul contractului.
Infracţiunea de înşelăciune presupune o acţiune de inducere în eroare, care poate fi
săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul, un folos material şi dacă s-a
pricinuit o pagubă.
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

În speţă, cerinţele acestor dispoziţii legale nu sunt îndeplinite, deoarece la încheierea


contractului de vânzare-cumpărare, părţile vătămate V.F. şi B.C. nu au fost induse în eroare
de către inculpatul B.Gh., iar o eventuală înţelegere cu privire la înstrăinarea imobilului nu a
fost dovedită.
Cum inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune faţă de
partea civilă C.V., cererea de schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinerii formei
agravate prev.de art.215 al.2,3 cod penal, ca urmare a folosirii mijlocului fraudulos, constând
în certificatul de moştenitor care atestă în fals calitatea de unic moştenitor, aşa cum s-a
solicitat în apelul formulat de parchet este nefondată.
În speţă, este lipsită de temei solicitarea părţii civile, făcută în calea de atac, în sensul
de a fi angajată răspunderea penală a inculpatului B.Gh., pentru infracţiunea de înşelăciune
deoarece inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea acestei infracţiuni faţă de
partea civilă C.V.
Potrivit art.317 cod proc.penală, judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în
actul de sesizare şi prin urmare, instanţa a fost obligată numai cu privire la fapta reţinută în
rechizitoriu şi la persoana trimisă în judecată.
Ambele hotărâri au fost recurate de către procuror, care le-a criticat pentru greşita
achitare a inculpatului B.Gh. pentru infracţiunile de înşelăciune, fals în declaraţii şi evaziune
fiscală, iar partea civilă C.V. pentru greşita soluţionare a acţiunii civile (vezi practicaua
deciziei).
Curtea, faţă de probele administrate în cauză, constată întemeiate criticile, mai puţin
cea referitoare la existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, (art.12 din Legea nr.87/1994), la
care de altfel procurorul de şedinţă a renunţat şi, în consecinţă va admite ca fondate
recursurile.
Din certificatul fiscal, certificatul de cadastru şi anexa 1 (filele 32, 43-44 dos.urm.pen.)
rezultă că B.Gh. a declarat organelor care au eliberat aceste documente, că este unicul
succesor al părinţilor săi B.I. şi B.G., decedaţi la 03.02.1989, respectiv 15.11.1999, deşi mai
erau în viaţă doi copii (B.C. şi V. (B.) F.) la data solicitării înscrisurilor menţionate.
Cel de mai sus a continuat să facă declaraţii false şi la biroul notarial public V.P., unde
a deschis dezbaterea succesiunii ce a format obiectul dosarului 157-158/2000. În faţa
notarului, inculpatul a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, referitor la succesorii
soţilor B.I. şi B.G. Pentru a întări aceste declaraţii false, inculpatul a solicitat ajutorul lui C.N.
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

şi V.E., care ascultaţi de notar, în conformitate cu art.77 Legea nr.36/1995, au declarat


mincinos în cauza de dezbatere a succesiunii (dos.157-158 ).
Cum pe baza declaraţiilor false şi mincinoase făcute în faţa notarului public de cei
nominalizaţi, inculpatul a obţinut certificatul de moştenitor nr.143/2000, fapta acestuia
constituie infracţiunea prev.de art.292 Cod pen.
Motivarea instanţei de fond însuşită de tribunal că declaraţiile false ale inculpatului
constituie doar un ilicit civil şi nu sunt de natura a produce consecinţe juridice, este
netemeinică atâta vreme cât aceste declaraţii, coroborate cu afirmaţiile mincinoase ale
coinculpatului, au şi codus la obţinerea certificatului de moştenitor nr.143/2000, numai pe
numele său, deşi aveau calitatea de succesori legali şi fraţii săi B.C. şi V.F.
Potrivit art.34 din Legea nr.36/1995, notarul public „este investit să îndeplinească un
serviciu de interes public, iar actul îndeplinit de acesta este de autoritate publică”, ceea ce
corespunde cerinţelor textului incriminator amintit.
Cât priveşte infracţiunea de înşelăciune în dauna lui C.V., Curtea constată că în cursul
urmăririi penale şi al judecării faptelor, au fost administrate probe cu privire la inducerea în
eroare a părţii civile cu ocazia cumpărării de către aceasta a imobilului situat în
str.Democraţiei nr.80 Constanţa. Este fără nici un dubiu faptul că B.Gh. s-a prezentat lui C.V.
ca unic moştenitor al imobilului în cauză, calitate susţinută cu certificatul nr.143 din
22.09.2000 eliberat de notarul public V.P. (file 64-65 dos urm.pen.), prin fals în declaraţii aşa
cum arătam anterior.
În contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar public M.M. prin încheierea
nr.2422/2000 dintre cei doi, a fost menţionat faptul că vânzătorul a dobândit imobilul în baza
certificatului de moştenitor nr.143/2000 eliberat de notar public V.P. (fila 69 dos.urm.pen.).
Susţinerea instanţei de fond şi a celei de apel, că inculpatul n-a fost trimis în judecată
pentru înşelarea lui C.V. nu este fondată, deoarece în actul de sesizare a judecătoriei,
procurorul a menţionat „La data de 22.09.2000 B.Gh. a obţinut certificatul de moştenitor
nr.143, iar luna următoare a înstrăinat imobilul părţilor vătămate C.V. şi M., contra sumei de
180.000.000 lei” (fila 101 dos urm.pen.). În acelaşi act (pag.4) procurorul consemnează
„părţile vătămate B.C. şi V.F., precum şi C.V. au învederat că-şi vor cuantifica pretenţiile în
faţa instanţei de judecată”.
În raport de sublinierile făcute în rechizitoriu, în care procurorul a expus (descris) şi
modul cum inculpatul a vândut imobilul în litigiu, B.Gh. a fost trimis în judecată şi pentru
Bîrcă Marius-Cristian
Anul III-Drept ID

înşelarea lui C.V., iar judecătoria şi tribunalul trebuiau să-l judece, potrivit art.317 Cod
proc.penală şi pentru această faptă, mai ales că a şi administrat probe.
Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti, martorii T.A., O.N., P.M., O.E., B.C. şi V.F.
(file 84-87 cod.inst.), respectiv inculpatul (file 113-114) au fost întrebaţi şi au declarat că
B.Gh. a vândut singur „casa rămasă după decesul soţilor B.I. şi B.G.”, iar C.V. a fost ascultat
ca parte vătămată (fila 151 dos.inst.).
De reţinut este că, deşi martorii O.N. şi P.M. l-au atenţionat pe inculpat că nu poate
vinde singur imobilul, deoarece mai are doi fraţi, acesta a persistat în activitatea infracţională
şi folosindu-se de certificatul de moştenitor, în care apare ca unic succesor al părinţilor săi, l-
a indus în eroare pe C.V. cu privire la proprietarul bunului ce a făcut obiectul tranzacţiei,
pentru a obţine o sumă de bani în interes propriu.
Se impunea judecarea lui B.Gh. şi pentru această înşelăciune întrucât a fost sesizată
instanţa prin rechizitoriu, având în vedere şi faptul că, la termenul din 10.09.2001 prima
instanţă a pus în discuţie calitatea procesuală a lui C.V., termen la care a hotărât că acesta are
calitatea de parte civilă pentru suma de 180.000.000 lei, preţul imobilului cumpărat de la
B.Gh. În această calitate, C.V. a făcut cereri (filele 76-77 dos.inst.), şi a pus concluzii cu
ocazia dezbaterilor în fond şi în apel. O asemenea calitate procesuală nu poate fi dobândită
într-un proces penal decât în urma comiterii unei fapte penale cauzatoare de prejudicii, ceea
ce a determinat tribunalul să-l oblige pe inculpat la restituirea preţului vânzării către partea
civilă.
Deci, B.Gh. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune în convenţii, în dauna lui C.V.,
infracţiune prev. şi ped.de art.215 al.1 şi 3 cod penal.
Faţă de expunerea făcută, Curtea va casa în parte hotărârile instanţe de fond şi de apel
în ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, în sensul că va menţine ca valabil contractul de
vânzare-cumpărare dintre inculpat şi partea civilă C.V., înlăturând din hotărârile amintite
menţiunile privind anularea acestui act şi obligarea lui B.Gh. la restituirea sumei de
100.000.000 către partea civilă.
Decizia penală nr. 750/08.10.2004