ORGANE FLEXIBILE PENTRU RIDICAREA SARCINILOR

Organele flexibile servesc la legarea, suspendarea si ridicarea sarcinilor. Ele trebuie sa fie
suficient de rezistente, durabile si flexibile. In masinile de ridicat se utilizeaza ca organe flexibile
funiile, lanturile si cablurile.

Funiile, avand rezistenta la rupere si durabilitatea relativ mici, se folosesc ca organ flexibil
pentru ridicarea sarcinilor numai in mecanismele actionate manual si cu caracter temporar,
utilizarea lor fiind interzisa la masinile de ridicat cu actionare mecanica. Ele se folosesc insa
frecvent la legarea sarcinilor, datorita flexibilitatii lor mari.

Lanturile, folosite ca organe flexibile la masinile de ridicat, sunt de doua feluri: lanturi sudate
(calibrate si necalibrate) si lanturi articulate.

Lanturile sudate necalibrate se folosesc ca organ flexibil la mecanisme cu toba, avand

suprafata exterioara neteda (lisa), pentru viteze periferice v < 11.5 m/s. Ele se folosesc, de
asemenea, la legarea sarcinilor.

Lanturile sudate calibrate se folosesc ca organ flexibil la mecanisme cu roti cu locasuri, la

viteze periferice v < 0,5 m/s.

Acestea se folosesc, de asemenea, la antrenarea mecanismelor actionate manual.

Avand greutate mica, lanturile sudate se utilizeaza la mecanisme portabile de ridicat (palane
diferentiale, palane cu melc).

In comparatie cu lanturile sudate, lanturile articulate sunt mai sigure in exploatare, se

deformeaza mai putin si asigura o functionare mai silentioasa a mecanismului. Ele au insa o
greutate mai mare, sunt mai scumpe si se uzeaza mai repede, mai ales atunci cand lucreaza in
praf; acestea nu au flexibilitate in plan transversal.

Lanturile articulate se folosesc la palane manuale, precum si la trolii si palane mecanice,

pentru sarcini mari si viteze de ridicare reduse (v < 1 m/s) in cazul in care ridicarea sarcinii se face
pe ghidaje.

Cablurile reprezinta in prezent cele mai folosite organe flexibile pentru ridicarea sarcinilor. In
comparatie cu lanturile, cablurile sunt mai usoare, mai ieftine, asigura mecanismului o functionare
mai silentioasa si sunt mult mai sigure in exploatare, deoarece ruperea lor nu se face brusc, iar
firele de sarma din cablu se rup treptat, astfel incat cablul poate fi schimbat la timp, evitandu-se
avariile. Dezavantajul cablurilor consta in faptul ca acestea necesita tobe de diametru mai mare,
ceea ce conduce la mecanisme mai mari si mai grele.

1. Constructia cablurilor

Materialul de baza pentru confectionarea cablurilor ii constituie otelul carbon de calitate,

avand un continut mediu de carbon de 0,5 % si o rezistenta la rupere de circa 600 MPa. Prin
trefilare, barele de otel de sectiune circulara se transforma in sarma, rezistenta la rupere crescand
pana la 12002000 MPa. Dupa trefilare sarma se supune unui tratament termic, pentru redarea
proprietatilor plastice materialului ecruisat in procesul de trefilare. In anumite cazuri sarma se
galvanizeaza.

Firele de sarma se rasucesc in jurul unei sarme centrale, intr-un singur strat sau in mai
multe straturi, formand toroane. La randul lor, toroanele se infasoara in jurul unei inimi centrale
formand cablul.
 Cablurile se pot clasifica dupa mai multe criterii.

a. Clasificarea cablurilor dupa forma. Cablurile pot fi plate sau rotunde. La masinile de ridicat
se folosesc numai cabluri rotunde. La randul lor cablurile rotunde pot fi simple, fiind formate numai
dintr-un singur toron (fig. 1 a, b si c), duble, formate din. mai multe toroane (fig. 1 d, e, f, h) ;
triple sau cablate, realizate prin infasurarea unor cabluri duble in jurul unei inimi centrale (fig. 1 g).
La masinile de ridicat, raspandirea cea mai larga o au cablurile duble.

b. Clasificarea cablurilor dupa numarul toroanelor. Cablurile se construiesc cu 1, 6, 8, 18 si

36 toroane. Cablurile frecvent folosite la masinile de ridicat sunt cele cu sase si opt toroane.

c. Clasificarea cablurilor dupa numarul firelor de sarma dintr-un toron. Numarul firelor de
sarma dintr-un toron difera dupa constructia acestuia. La cablurile cu toroanele de sectiune
circulara si cu inima de sarma (cablurile cele mai folosite la masinile de ridicat) acesta este de 7 (1
+ 6), 19 (1 + 6 + 12), 37 (1 + 6 + 12 + 18) si 61 (1 + 6 + 12+18 + 24), cifrele din paranteze
reprezentand numarul de fire din fiecare strat. La cablurile cu toroanele de sectiune circulara, dar
cu inima de canepa, numarul firelor de sarma este 12, 24 sau 30. Pentru alte sectiuni ale
toroanelor (triunghiulara, ovala, dreptunghiulara), numarul de fire poate fi 33, 25, 10. Frecvent
sunt folosite cablurile cu 19 si 37 fire de sarma in toron.

La alegerea cablurilor trebuie avut in vedere faptul ca pentru un diametru constant al

acestuia, cu cat numarul de fire de sarma este mai mare, cu atat cablul este mai flexibil, dar in
acelasi timp este mai scump. In cazul cablurilor supuse la uzuri exterioare mari se recomanda
folosirea cablurilor cu sarme mai groase.

d. Clasificarea cablurilor dupa materialul inimii. Inima cablurilor poate fi din fire vegetale,
minerale, metalice sau sintetice.
Inima vegetala se confectioneaza din fibre, de obicei de canepa, rasucite cu un pas de 58 ori mai
mare decat diametrul ei. Sensul de infasurare al inimii trebuie sa fie invers sensului de infasurare al
cablului. Inima minerala se confectioneaza din fibre de azbest, neimpregnate cu unsori consistente,
rasucite la un pas de aproximativ 6 ori mai mare decat diametrul ei. Inima metalica se
confectioneaza din sarma de otel. Inima sintetica se confectioneaza din fire sintetice.

Cablurile cu inima de canepa sunt flexibile, iar datorita faptului ca la fabricarea lor inima de
canepa se imbiba cu unsoare, firele de sarma ale cablului se ung in timpul exploatarii si din interior,
independent de ungerea periodica din exterior. Aceste considerente fac ca folosirea cablurilor cu
inima de canepa sa fie foarte frecventa. Totusi, cablurile cu inima de canepa sunt usor deformabile
si nu pot fi folosite rational in cazul in care asupra lor se exercita eforturi transversale de
compresiune (de exemplu, in cazul in care cablul se infasoara pe toba in mai multe straturi, astfel
incat straturile exterioare apasa asupra celor interioare). In acest caz se pot folosi cablurile mai
rigide, cu inima metalica. De asemenea, cablurile cu inima de canepa nu pot fi utilizate in cazul in
care acestea sunt supuse unei temperaturi inalte (macarale din turnatorii, laminoare etc.),
deoarece canepa se carbonizeaza treptat si firele de sarma din cablu se deplaseaza unul fata de
celalalt, cablul pierzandu-si forma initiala. In acest caz este recomandabil a se utiliza fie cablurile
cu inima de azbest, material rezistent la temperaturi ridicate, cabluri care sunt la fel de flexibile ca
si cele cu inima de canepa, fie cablurile mai rigide cu inima metalica.
 e. Clasificarea cablurilor dupa felul cablarii. Firele de sarma
pot fi infasu-rate in toron spre dreapta (Z) sau spre stanga (S).
La randul lor, toroanele pot fi infasurate in cablu spre dreapta (Z)
sau spre stanga (S). Cablul sau toronul cu infasurare spre
dreapta, privit in pozitie verticala, are spirale infasurare spre
dreapta, privit in pozitie verticala, are spirele indreptate dupa
linia mediana a literei S (fig. 2 b).

In cazul in care sensul de infasurare al firelor de sarma in

toroane coincide cu sensul de infasurare al toroanelor in cablu, se
obtine o cablare paralela (fig. 3 a). In cazul in care sensul de
infasurare al firelor de sarma in toroane este diferit de cel de
infasurare al toroanelor in cablu, se obtine o cablare in cruce
(fig. b). Daca intr-un cablu jumatate din numarul toroanelor au
sarmele infasurate intr-un sens, iar jumatate in celalalt sens, se
obtine o cablare mixta (fig. 3 c).

Adoptarea sensului de infasurare a

toroanelor in cablu depinde de sensul de infasurare
a cablului pe toba (spre stanga sau spre dreapta),
precum si de faptul ca el se infasoara pe toba pe
deasupra ei sau pe dedesubt. Se cauta ca in
timpul, exploatarii sa se obtina o torsionare
suplimentara a cablului, pentru impiedicarea
desrasucirii.

Cablurile cu cablare paralela sunt mai

durabile si mai flexibile, dar au tendinta de a se
desrasuci. Ele pot fi folosite in cazul ridicarii
sarcinii pe ghidaje (lifturi) si in cazul folosirii
greiferelor actionate prin mecanisme gemene, la
care cablurile sunt dispuse cu infasurarile in
sensuri opuse.

Cablurile cu cablare in cruce sunt mai rigide si au o durabilitate mai redusa. Tendinta lor spre
desrasucire este insa mult mai slaba si din aceasta cauza se utilizeaza frecvent la masinile de
ridicat. Pentru ridicarea sarcinilor fixate direct la capatul liber al cablului se recomanda cablurile de
constructie concentrica, ele neavand tendinta de torsionare.

f. Clasificarea cablurilor dupa forma sectiunii firelor de sarma. Cablurile pot fi formate numai
din fire de sarma de sectiune circulara, purtand numele de cabluri deschise (fig. 1 a, d, e, f, g).
Daca stratul exterior este format din fire de sectiune circulara alternand cu fire de sectiune speciala
(fig. 1 b), cablul poarta numele de semiinchis. In cazul in care stratul exterior este format numai
din sarma de profil special (fig. 1 c), cablul se numeste inchis.

Cablurile deschise se folosesc la mecanismele masinilor de ridicat. Cablurile semiinchise si

mai ales cele inchise au suprafata exterioara mult mai neteda in comparatie cu cele deschise. Ele
sunt insa foarte rigide si nu pot fi infasurate pe tobe sau role de cablu. Acestea sunt utilizate drept
cabluri purtatoare ale funicularelor si macaralelor funicular, fiind mai durabile decat cablurile
deschise.

g. Clasificarea cablurilor dupa diametrul firelor de sarma din cablu.

Cablurile pot fi fabricate din fire de sarma de acelasi diametru (fig. 1 a, d, g) sau din fire de
sarma de diametre diferite (cabluri de constructie combinata). Acestea din urma se executa in doua
variante.

La cablurile de constructie combinata Sil (fig. 1 e) diametrele firelor de sarma din care sunt
formate inima, straturile intermediare si stratul exterior sunt diferite, firele de sarma din acelasi
strat avand insa acelasi diametru. La cablurile de constructie combinata Warrington-Sil (fig. 1 f),
diametrele firelor de sarma ale inimii, primului strat intermediar si stratului exterior sunt diferite,
dar in acelasi strat firele au acelasi diametru. Cel de-al doilea strat intermediar este format din fire
de sarma de doua diametre diferite, prin alternare. Cablurile de constructie combinata sunt mai
durabile, deoarece contactul intre firele de sarma facandu-se liniar pe toata lungimea lor, se reduc
tensiunile de contact din sarme, aparute la infasurarea cablului pe role. De asemenea, contactul
liniar dintre firele de sarma impiedica patrunderea impuritatilor din exteriorul cablului spre interior.

h. Clasificarea cablurilor dupa calitatea firelor. Cablurile se executa fie din fire de sarma
neprotejate (mate), fie din fire de sarma galvanizate. Acestea din urma se folosesc in cazul in care
mecanismul lucreaza in aer liber sau in incaperi umede, pentru a se evita coroziunea cablului.

i. Clasificarea cablurilor dupa rezistenta la rupere a firelor de sarma. S-a aratat mai sus ca
rezistenta la rupere a firelor de sarma variaza intre 1200 si 2000 MPa. Folosirea cablurilor cu
rezistenta la rupere relativ mica duce la diametre mari de cablu, nerationale in exploatare.
Cablurile cu rezistenta mare la rupere au o durabilitate mai mica. In mod frecvent se folosesc
cabluri cu rezistenta la rupere de 1600 MPa. La noi in tara, constructia cablurilor este
standardizata.

2. Calculul de rezistenta al cablurilor

Cablul reprezinta un agregat compus dintr-un numar de fire de sarma rasucite dupa o linie
elicoidala (frecvent dubla si uneori chiar tripla), cu unghiuri de inclinare diferite fata de axa
cablului. La intinderea cablului cu o forta Pc, in firele de sarma iau nastere eforturi unitare de
tractiune, de incovoiere (datorita tendintei firelor de a-si schimba curbura), de compresiune
(datorita presiunii ce se exercita intre firele alaturate) si de torsiune (datorita tendintei firelor de a
se desrasuci).

In cazul in care cablul infasoara o rola, apar tensiuni suplimentare de incovoiere (datorita
schimbarii curburii cablului in ansamblu) si tensiuni de contact. Valorile tuturor acestor tensiuni
sunt functie de numarul de fire de sarma si de diametrul acestora, de numarul toroanelor, de
unghiurile de inclinare ale sarmelor si toroanelor, de materialul inimii cablului, de tipul cablarii, de
diametrul si mate-rialul rolei, de forma santului de pe obada acesteia etc. Aceasta face ca in
prezent sa nu poata fi data o relatie matematica capabila sa exprime intreaga complexitate a
fenomenului fizic, cablurile calculandu-se conventional pe baza sarcinii reale minime de rupere cu
relatia:

, (1)

in care: Pr este sarcina reala minima de rupere, in N, indicata in standarde; c - coeficientul de

siguranta prescris; Pc - sarcina de calcul a cablului (efortul din ramura cablului care se infasoara pe
tambur), in N. In acelasi timp, diametrul tobei sau rolei pe care se infasoara cablul se determina cu
relatia:

, (2)

in care: D este diametrul tobei sau rolei (masurat pe fundul canelurii), in mm; d - diametrul
cablului, in mm; e - coeficient, functie de tipul masinii de ridicat si de regimul ei de functionare.

In tabelul 1 sunt date valorile minime admisibile ale coeficientilor c si e.

Valorile coeficientului e din coloana I a tabelului 1 se refera la toate instalatiile de ridicat, cu

exceptia macaralelor mobile cu brat, a macaralelor de cale ferata, a macaralelor pe senile, a
macaralelor pe pneuri, a macaralelor pe autosasiuri si a macaralelor pentru constructii; pentru
acestea se vor folosi valorile coeficientului e din coloana II.

Coeficientul e, indicat pentru greifere, se refera la rolele din interiorul acestora. Tobele si
rolele mecanismelor de actionare a greiferelor se aleg in functie de regimul de functionare al
instalatiei de ridicat.
 Valorile coeficientului c, indicate in tabelul 1, se pot reduce cu 40 % pentru rolele de
egalizare, cu 10 % in cazul utilizarii cablurilor cu infasurare paralela si cu 5% in cazul utilizarii
cablurilor de constructie combinata.

Valorile coeficientului e se majoreaza cu 2 unitati la mecanismele care lucreaza tot timpul

sau marea majoritate a timpului cu sarcina nominala, precum si in cazul folosirii cablurilor de
constructie concentrica.

Calculul durabilitatii cablurilor

Practica exploatarii masinilor de ridicat a aratat ca sarmele cablului incep sa se rupa dupa un
anumit timp, independent de faptul ca acesta rezista in bune conditii la incercarile statice.

Tabelul 1. Valorile minime admisibile ale coeficientilor c si e

e
Felul actionarii si regimul de functionare al
Destinatia cablului c
instalatiei
I II

Actionare manuala 4,5 18 16

0 5 20 16

I 5,5 23 18
Mecanisme de
ridicare si de basculare
Actionare mecanica, cu regim de
II 6 27 20
functionare

III 6 30 20

IV 7 30 -

Instalatii pentru manevrarea materialelor explozive, incandescente, 8 30 -

inflamabile sau a metalelor topite, indiferent de regimul de functionare al
instalatiei

Mecanisme de greifer Greifere actionate prin mecanisme gemene 4,5 23 -

Greifere mono- Suspendate pe un singur cablu 4 20 -

cablu si avand volumul >l,25 m3
 Suspendate pe un singur cablu 5 20 -
si avand volumul ≤l,25 m3

Suspendate pe doua cabluri 6 20 -

Electropalane 5,5 20 -

Trolii cu actionare manuala si sarcina maxima pana la 10 kN 4 - 12

Cauza distrugerii sarmelor o constituie oboseala materialului, iar cercetarile de laborator au

aratat ca, din complexul de tensiuni ce apar in cablu, cele mai periculoase sunt tensiunile de
incovoiere si cele de contact. Micsorarea acestor tensiuni duce la o crestere sensibila a durabilitatii
cablurilor.

Sunt de remarcat in aceasta privinta lucrarile de baza ale cercetatorilor W. Woernle, F.

Niemann, P. Stephan, H. Ernst, K. M. Maslenicov, D. G. Jitkov si A. I. Kolcin. Fara a reusi sa prinda
intr-o relatie matematica teoretica fenomenul fizic complex al distrugerii cablurilor datorita oboselii
materialului, cercetatorii amintiti mai sus dau, pentru calculul durabilitatii cablurilor, expresii
matematice empirice, obtinute pe baza generalizarii rezultatelor cercetarilor lor. Este de mentionat
faptul ca rezultatele calculelor efectuate dupa diferitele metode difera intre ele si difera intrucatva
si de rezultatele practice, aceasta demonstrand necesitatea continuarii cercetarilor in acest
domeniu. Ca fenomen general, se constata ca durabilitatea cablului creste daca acesta se infasoara
pe un numar mai mic de role si daca toate rolele sunt infasurate in acelasi sens. Durabilitatea
cablului creste odata cu cresterea coeficientului de siguranta si a raportului dintre diametrul rolei
(tobei) si cel al cablului. Folosirea rolelor (tobelor) din materiale cu modul de elasticitate mai redus
si cu caneluri cu raza cat mai apropiata de cea a cablului determina, de asemenea, o crestere a
durabilitatii cablului.

Dupa D.G. Jitkov, numarul incovoierilor repetate ale cablului pana la distrugerea sa este:

(3)

in care Z1 are valoarea:

(4)

in care: σ este efortul unitar efectiv de tractiune din cablu, in MPa; C1, si C2 - coeficienti dati in
tabelele 2 si

Tabelul 2. Valorile coeficientului C1

Rezis-tenta Constructia cablului

la rupere a
 Cablu Cablu constructie normala 6×37 Cablu constructie combinata Sil 6×19
constructie
normala 6×19
Cablarea

sarmelor i in cruce paralela in cruce paralela

n MPa

in cruc para- Raportul D/d

e lela

<25 25 >30 <25 25 >30 <30 30 >35 <30 30- >35

- 30 - 30 - 35 35

Valoarea coeficientului C1,

120 1,1 0,98 0,98 1,08 1,14 0,83 0,91 1 1,1 0,95 0,82 0,91 0,85 0,7

140 1,05 0,89 0,94 1,04 1,1 0,8 0,87 0,97 1,07 0,92 0,79 0,86 0,8 0,66

160 1 0,83 0,9 1 1,06 0,76 0,83 0,93 1,03 0,88 0,75 0,81 0,75 0,62

180 0,95 0,78 0,86 0,96 1,02 0,70 0,79 0,89 0,98 0,83 0,70 0,76 0,70 0,57

Tabelul Valorile coeficientului C2

25 - 28

d <8 8,5-10 11 - 14 15 - 17,5 18 – 19 19,5 - 24 30 - 34,5 37 - 43,5 47,5-56 60-65

C2 0,85 0,89 0,93 0,97 1 1,04 1,09 1,16 1,23 1,30 1,37

Pe baza experientelor lui W. Woernle, prof. Niemann propune calculul durabilitatii cablurilor
pe baza formulei:

(5)
in care: L este un coeficient pe baza caruia, in tabelul 4 se prezinta numarul incovoierilor
repetate Z ale cablului, pana la distrugerea sa; K - coeficient, in functie de raportul D/d (prezentat
in tabelul 5); P – coeficient, in functie de constructia cablului (prezentat in tabelul 6).

Tabelul 4. Valorile coeficientului L

L 41 34,5 30 25 21,5 19,5 18,5 17 16 15,5 15

Z 20.000 30.000 40.000 60.000 80.000 100.000 120.000 160.000 200.000 240.000 280.000

Tabelul 5. Valorile coeficientului K

D/d 10 15 20 25 30 35 40 45 50

K 0,42 0,7 1 1,28 1,56 1,85 2,13 2,42 2,71

Tabelul 6. Valorile coeficientului P

Constructia cablului 6×19 6×37 6×61

Modul de cablare in cruce paralela in cruce paralela in cruce paralela

Coeficientul P

Rezistenta la la 130 1 1,22 1 1,06 0,9 1,08

rupere a
sarmelor σR, in
MPa 160 1,04 1,27 1,04 1,11 0,93 1,13

180 1,06 1,33 1,06 1,13 0,95 1,15

Dupa A.I. Kolcin, numarul incovoierilor repetate ale cablului pana la distrugerea sa este:

(6)
in care: E este modulul de elasticitate al otelului, MPa; σR - rezistenta la rupere a sarmelor cablului,
in MPa; δ - diametrul sarmei cablului, in mm.

Coeficientii au urmatoarele valori:

α1=1 in cazul incovoierii cablului intr-un singur sens;

α1=0,65 in cazul incovoierii cablului in ambele sensuri;

α2=1 pentru cabluri cu inima de canepa;

α2=0,85 pentru cabluri cu inima de otel;

α3= α'3∙α'3;

α'3=l pentru unghiul γ = 0 (unghiul de inclinare al cablului fata de planul normal la axa rolei sau
tobei);

α'3=0,85 pentru unghiul γ =3°;

α'3= 0,8 pentru unghiul y =5°;

α'3 depinde de constructia rolelor sau tobei. Pentru role si tobe canelate α'3=1. Pentru tobe
netede α'3 este prezentat in tabelul 7.

Tabelul 7. Valorile coeficientului α'3

Pc/Pr , in procente

Modul de cablare 5 10 20 30 40

Coeficientul α'3

in cruce 0,4 0,47 0,56 0,74 0,94

paralela 0,37 0,44 0,52 0,70 0,89

Coeficientul C depinde de constructia cablului:

- cablu de constructie normala, din sarme mate C = 900.000;

- cablu de constructie normala, din sarme zincate C = 100.000;

- cablu de constructie combinata, din sarme mate C = 2.040.000;

- cablu de constructie combinata, din sarme zincate C = 2.380.000;

 Coeficientul a depinde, de asemenea, de constructia cablului:

- cablu de constructie normala a = 7,7;

- cablu de constructie combinata a = 7,

Coeficientii A si β sunt dati in tabelul 8.

Tabelul 8. Valorile coeficientilor A si β

Constructia cablului

Coeficienti Constructie normala Constructie combinata Sil

6×19 6×37 6×61 6×19 6×37

β 0,074 0,052 0,042 0,093 0,072

Role de fonta 120 132 141 117 125

Role de otel 126 138 146 121 131

Dintre cele trei metode de calcul expuse, se constata ca primele doua sunt mai comode, in
timp ce cea de-a treia cuprinde mai bine fenomenul fizic, tinand seama de influenta mai multor
factori asupra durabilitatii cablului.

Durabilitatea cablului in luni N poate fi determinata cu ajutorul relatiei:

, (7)

in care: b este numarul mediu de cicluri intr-o luna; Z2 - numarul de incovoieri repetate intr-un
ciclu, pentru intreaga inaltime de ridicare si incovoiere intr-un singur sens; ε - coeficient, care tine
seama de folosirea partiala a inaltimii de ridicare si a capacitatii de ridicare.

Valoarea b depinde de tipul macaralei, de operatiile pe care le efectueaza si de regimul

nominal de exploatare. Orientativ se poate considera:

- pentru regim I: b = 1.000;

- pentru regim II: b = 500;

- pentru regim III: b = 10.000.

Numarul de incovoieri Z2 depinde de tipul palanului si are valoarea:

Z2 = 2∙ip pentru palane simple;

 Z2 = 2∙ip-1 pentru palane duble, unde ip este raportul de transmitere al palanului.

La determinarea valorii Z2 trebuie insa sa se tina seama de faptul ca schimbarea sensului de

incovoiere este echivalenta cu doua incovoieri in acelasi sens.

Coeficientul ε poate fi apreciat orientativ in functie de tipul palanului si raportul lui de

transmitere. El este dat in tabelul 9.

Tabelul 9. Valorile coeficientului ε

Raportul de transmitere

Tipul palanului 1 2 3 4 5

Coeficientul ε

Palan simplu 0,7 0,5

Palan dublu 0,4 0,3 0,25 0,2

Deoarece durabilitatea cablului depinde de gradul de uzura al acestuia, este necesara

verificarea permanenta a starii sale. Cercetarile au aratat ca la ruperea unei sarme, aceasta
continua sa lucreze in bune conditii la o oarecare distanta de sectiunea in care a avut loc ruperea.
Cresterea numarului de sarme rupte pe o distanta relativ scurta, face insa ca sectiunea activa a
cablului sa scada simtitor pe aceasta portiune si sa apara pericolul ruperii bruste a cablului, in cazul
in care el nu este inlocuit la timp. De aceea, pentru a se preintampina accidentele, cablurile se
inlocuiesc atunci cand numarul de fire rupte pe o distanta egala cu un pas de infasurare a
toroanelor atinge o anumita valoare, functie de destinatia cablului, de constructia sa si de
coeficientul de siguranta cu care a fost calculat.

Pentru macarale, aceasta este aproximativ 10 % din numarul total de fire pentru cabluri cu
cablare in cruce si 5 % pentru cabluri cu cablare paralela.

4. Fixarea cablurilor
Capatul liber al cablurilor metalice poate fi fixat la cadrul mecanismului in mai multe moduri. Cel
mai simplu si mai raspandit dintre acestea il constituie fixarea cablului cu ajutorul unui ochet.
Cablul se infasoara in jurul unui ochet de otel, capatul lui liber legandu-se prin matisare de ramura
activa (fig. 4). Lungimea l de matisare trebuie sa fie mai mare decat de 15 ori diametrul d al
cablului si in toate cazurile mai mare de 300 mm. Tot cu ajutorul ochetilor se poate fixa carligul
direct la cablu (fig. 5). Ochetii pentru fixarea cablurilor sunt standardizati.

In locul matisarii, se pot folosi cleme pentru fixarea capatului liber al cablului de ramura
activa a acestuia, dupa infasurarea pe ochet (fig. 6). Pentru siguranta fixarii cablului, numarul
clemelor trebuie sa fie de cel putin trei.

Un alt mod de fixare il constituie fixarea cu pana. Cablul infasoara o pana de otel, prevazuta
cu sant periferic, fiind apoi introdus, impreuna cu aceasta, intr-un manson plat, de o forma
corespunzatoare, executat din otel turnat (fig. 7). Sub actiunea greutatii sarcinii, cablul este presat
intre pana si manson.

Cablul poate fi fixat si cu ajutorul unui manson conic (fig. 8). Pentru aceasta, capatul cablului
se leaga in a si b, legatura din b fiind mai mare, iar distanta dintre cele doua legaturi fiind
determinata de

lungimea mansonului. Se desface apoi legatura din a, se despletesc toroanele si sarmele, se taie
inima de canepa pe toata portiunea despletita
si apoi firele desfasurate se leaga din nou
provizoriu in a' si a', pentru a putea fi introdus
capatul cablului in manson. Dupa introducerea
capatului cablului in manson, se desfac
legaturile provizorii, capetele sarmelor se
indoaie si se toarna plumb, care umple spatiul
dintre sarme si manson. Cu ajutorul
mansoanelor conice se poate fixa si direct
carligul la cablu (fig. 9).

Mansonul se calculeaza in ipoteza unui vas cu pereti grosi, supus unei presiuni interioare.