Sunteți pe pagina 1din 101

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

Facultatea de Psihologie
Departamentul de învățământ la distanță

MODUL
PSIHOLOGIA CUPLULUI ȘI
PSIHOSEXOLOGIE

Lector Universitar Dr. Elena Anghel Stănilă

- 2015 -
CUPRINS

Cuprins ...................................................................................................................16

Introducere............................................................................................................... 3

Unitatea de studiu1: Delimitări conceptuale……………………………………..10

Unitatea de studiu2: Puțină istorie pe tărâmul relațiilor de cuplu……………..18

Unitatea de studiu 3:Psihologia bărbatului vs psihologia femeii ..............................27

Unitatea de studiu 4:Identitatea de gen și implicațiile ei în viața de cuplu ................36

Unitatea de studiu 5:Mit și realitate în relațiile de cuplu ..........................................55

Unitatea de studiu 6:Tranzacții eficiente și ineficiente în cuplu ...............................64

Unitatea de studiu 7:Elemente de psihosexologie ....................................................81

Unitatea de studiu 8: Consilierea și psihoterapia de cuplu .......................................97

Bibliografie .......................................................................................................... 101

2
INTRODUCERE

1. Scopul şi obiectivele disciplinei

Materialul de studiu este adresat studenţilor din anul al III-lea ce


urmează cursurile ID ale Facultăţii de Psihologie.

Scopul cursului este acela de a prezenta conceptele de bază cu care operează


psihologia cuplului și psihosexologia, problematicile specifice domeniului și de a
facilita studenților analiza introspectivă a propriilor relații în vederea optimizării
acestora.

Cursul de psihologie a cuplului și psihosexologie deschide calea însușirii unor


noțiuni fundamentale pentru studiul unor discipline specifice domeniilor psihologie
educațională, consiliere școlară și vocațională, psihologie clinică, consiliere
psihologică și psihoterapie.

Obiective generale

1. Întelegerea şi decodificarea corectă a noţiunilor și conceptelor de bază în domeniul


psihologiei cuplului şi psihosexologiei.

2. Decriptarea unor teorii explicative ale funcţionării eficiente/ineficiente a relaţiei de


cuplu;

3. Cunoașterea unor principii de bază specifice consilierii și psihoterapiei relației de


cuplu

Obiective operaționale

1.Să-și însușească conceptele de bază specifice domeniului de studiu

2.Să cunoască metamorfoza relațiilor de cuplu de-a lungul anilor

3.Să diferențieze elementele de specificitate legate de psihologia bărbatului vs


psihologia femeii

3
4.Să cunoască problematica specifică formării identității de sex-rol și implicațiile
acesteia în viața de cuplu

5.Să conștientizeze care sunt principiile reale de funcționare a unui cuplu în vederea
identificării și înlăturării miturilor transmise transgenarațional care se dovedesc a fi
maladaptative pentru cei doi parteneri de cuplu

6.Să cunoască în termenii analizei tranzacționale care sunt tranzacțiile eficiente și


ineficiente în cuplu

7.Să cunoască elemente specifice iubirii, intimității și sexualității în cuplu

8. Să cunoască elemente esențiale de consiliere și psihoterapie a relației de cuplu

2.Cerinţe preliminare
Se impune ca studenții să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, noțiuni fundamentale
ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării, psihologia
socială, psihologia personalității.

3. Conţinutul materialului de studiu. Organizarea pe unităţi de


studiu
Materialul este structurat în 10 unități de studiu care constituie subiecte de
bază ale disciplinei. O unitate de studiu poate cuprinde unul sau mai multe subiecte
de interes în raport cu tema formulată. Ele au menirea:

 de a crea studenților o reprezentare cât mai completă despre psihologia cuplui


și psihosexologie,
 de a evidenția aplicabilitatea acestui domeniu în viața de zi cu zi,
 de a oferi momente de analiză introspectivă studenților cu privire la
propria/propriile relații de cuplu
 de a facilita studenților deprinderea unor informații esențiale, tehnici și
strategii de interacțiune eficiente pe tărâmul relației de cuplu
 de a asigura bazele unei formării de specialitate în domeniile psihologia
educației, consilierii școlare și vocaționale, psihologia clinică, consiliere
psihologică și psihoterapie

4
Subiecte

Unitatea de studiu 1: Delimitări conceptuale


Concepte precum masculinitate, feminitate, forța Yin și forța Yang, relație de
cuplu, căsătorie, identitate de sex-rol, rol-sex, psihosexologie sunt fundamentale
pentru înțelegerea conținutului acestei discipline.

Unitatea de studiu 2: Puțină istorie pe tărâmul relațiilor de cuplu


Cuplul modern se conturează astăzi într-o configurație cu totul aparte față de
cuplurile de altă dată. Modelul partenerial de cuplu este cel care a înlocuit cuplul
tradițional în care bărbatul și femeia aveau roluri clar prestabilite, fiind educați
pentru asumarea și exersarea eficientă a lor. Astăzi, așteptările pe linie de rol nu sunt
încă clar conturate. Ele se negociază la nivelul parteneriatului deseori după
„războaie” adevărate între femeie și bărbat. Aceștia vin în relație contaminați de
modelele tradiționale moștenite în familiile de origine dar și cu nevoile de adaptare a
acestor modele la condițiile și cerințele de conviețuire contemporane.

Unitatea de studiu 3: Psihologia bărbatului vs psihologia femeii


Parteneriatul este astăzi marcat de diferențele esențiale, de natură structurală,
dintre bărbat și femeie. Principiile Yin și Yang sunt cele care determină diferențele
fundamentale. Comunicarea eficientă la nivelul cuplului este cea care permite
respectarea acestora.

Unitatea de studiu 4: Identitatea de gen și implicațiile ei în viața de


cuplu
Identitatea de gen, numită și identitate de sex-rol sau identitate psihosexuală
este o construcție psihologică, având la bază trei tipuri de relații semnificative:
 în copilărie: relația tată-fiică în cazul fetei și relația mamă-fiu în cazul
băiatului
 în adolescență: relația mamă-fiică în cazul fetei și ralația tată-fiu în cazul
băiatului
 la maturitate: relația partenerială a fiecărui sex cu cel opus
Asumarea acestei identități de către bărbat sau femeie este strict dependentă de
istoria de viață a fiecăruia, de relațiile pline de semnificație pe care aceștia le-au avut
cu părinții, bunicii, unchii sau mătușile de suflet. La vârsta maturității ele permit o
relaționare autentică cu partenerul sau partenera de viață în funcție de gradul de
deschidere a fiecăruia în cadrul relației sale de cuplu, de nevoia de a evolua și de a se
dezvolta.

5
Unitatea de studiu 5: Mit și realitate în relația de cuplu
Foarte multe cupluri se formează și funcționează după modelul căsniciei
părinților lor. Modelul familial se bazează nu pe ceea ce au făcut, la propriu, părinții,
ci pe concluziile pe care fiecare partener le-a tras din acțiunile acestora. Cuplurile
disfuncționale ignoră potrivirea dintre valorile lor și folosesc modelele familiale ca
pe niște arme, încercând să obțină de la prezent ceea ce n-au putut obține în trecut.
Cuplurile funcționale traduc valorile lor concordante într-o viziune dătătoare de
energie și inspirație asupra vieții bune, provocându-se reciproc să traverseze doliul
pentru modelele lor familiale și să reducă pe cât de mult posibil impactul acestora
asupra relației. Demitizarea are loc în acest fel, iar drumul către o intimitate autentică
este deschis pentru cei doi.

Unitatea de studiu 6: Tranzacții eficiente și ineficiente în cuplu


Analiza tranzacțională, ca teorie a comunicării, permite identificarea și
explicarea tranzacțiilor eficiente și a celor ineficiente între cei doi parteneri de cuplu.
Cunoașterea acestor tipuri de tranzacții permite atât identificarea paternurilor
disfuncționale de interacțiune de la nivelul unei relații de cuplu cât și schimbarea
acestora, prin intervenții corective care se concretizează în creșterea gradului de
satisfacție pentru cei doi parteneri de cuplu.

Unitatea de studiu 7: Elemente de psihosexologie


Iubirea, intimitatea și sexualitatea în cuplu sunt elemente definitorii care
facilitează funcționarea sau nu a unei relații de cuplu. Disfuncțiile sexuale cauzate
deseori de o intimitate nesatisfăcătoare pot altera sentimentul profund, iubirea.
Cercurile vicioase care se crează astfel pe tărâmul relației de cuplu îl pot distruge.

Unitatea de studiu 8: Consilierea și psihoterapia de cuplu

Consilierea și terapia de cuplu fac parte din acele tipuri de intervenții cu scop
de asistare psihologică a cuplurilor aflate în impas, care îmbină o anumită orientare
teoretică, cu un set de metode și tehnici specifice de intervenție. Diferența dintre ele,
deși nu toți autorii consideră acest lucru, constă în formularea scopului, durata,
efectele lor.

4. Recomandări de studiu

6
Se impune ca studenții să parcurgă fiecare unitate de studiu respectând
timpul alocat calendarului disciplinei, modul de abordare a testelor de autoevaluare și
a sarcinilor de învăţare.

Pentru însuşirea conceptelor de bază ale disciplinei şi înţelegerea


informaţiilor prezentate în fiecare unitate de studiu este absolut necesar ca studenții
să consulte bibliografia şi să respecte indicaţiile rubricii cunoştinţe preliminare.
Fiecare unitate de studiu atinge următoarele aspecte: obiective, cunoștințe
preliminarii, resurse necesare și recomandări de studiu, durata medie de
parcurgere a unității, subiectele teoretice aferente acesteia, un rezumat, cuvinte
cheie, teste de autoevaluare și concluzii.
Fiecare dintre aceste subpuncte sunt semnalizate în text prin intermediul unor
pictograme. În continuare, prezentăm un tabel cu principalele pictograme utilizate in
text:

OBIECTIVE

CUNOȘTINȚE
PRELIMINARE

RESURSE
BIBLIOGRAFICE

DURATA MEDIE DE
PARCURGERE A
UNITĂȚII DE STUDIU

7
EXPUNEREA TEORIEI
AFERENTE UNITĂȚII

REZUMAT

CUVINTE CHEIE

TESTE DE
AUTOEVALUARE

RĂSPUNS CORECT

CONCLUZII

5. Recomandări de evaluare
După parcurgerea fiecărei unităţi de studiu se impune rezolvarea sarcinilor de
învăţare, ce presupun studiu individual, dar şi a celor de autoevaluare.
Activităţile de evaluare condiţionează nivelul de dobîndire a competenţelor
specificate prin obiectivele disciplinei.
În ceea ce priveşte evaluarea finală, se va realiza printr-un examen, planificat
conform calendarului disciplinei. Examenul constă în rezolvarea unei probe de tip
sinteză.

6. Test de evaluare iniţială


1. Definiți relația de cuplu.
8
2. Enumerații o serie de factori pe care îi considerați responsabili de o bună
funcționare a relației de cuplu.

3. Enumerați acei factori care ar putea fi responsabili de alterarea treptată a unei


relații de cuplu și ar putea contribui la destrămarea acesteia.

9
UNITATEA DE STUDIU 1
Delimitări conceptuale

Obiectiv ..................................................................................................................10

Cunoștințe preliminare................................................................................................11

Resurse și recomandări de studiu................................................................................11

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................11

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

1.1.Yin și Yang
……………………………………………………………..Error! Bookmark
not defined.

1.2.Cuplu…………………………………………………………………….15

1.3.Căsătorie………………………………………………………………...15

1.4.Familie…………………………………………………………………..16

1.5.Psihosexologie…………………………………………………………..16

Rezumat......................................................................................................................16

Cuvinte cheie..............................................................................................................16

Test de autoevaluare ..................................................................................................17

Concluzii.....................................................................................................................17

Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1.Să cunoască semnificația unor concepte de bază specifice domeniului: Yin, Yang,
cuplu, căsătorie, familie, psihosexologie.

10
Cunoștințe preliminare

Se impune ca studenții să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, noțiuni fundamentale
ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării, psihologia
socială, psihologia personalității.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale

2. Resurse bibliografice consultative:

1. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia relaţiilor dintre sexe,


mutaţii şi alternative, Editura Alternative, 1997;
2. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia vieţii de cuplu –
între iluzie şi realitate, Editura SPER, Colecţia Alma Mater, Bucureşti,
2000;

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

1.1. Yin şi Yang

Caracterul YIN se compune din

11
•Yin = exprimă prezenţa norilor, timpul acoperit
•Fu = deal, versant
Caracterul YANG se compune din
• Yang = desemnează soarele înălţat deasupra zării, acţiunea lui
• Fu = deal, versant

Este deci vorba, la origine, de versantul umbros şi de cel însorit al unei văi, al
cărui studiu a putut constitui una din bazele geomanţiei.

Prin extensie, YIN şi YANG desemnează aspectul întunecat şi aspectul luminos


al tuturor lucrurilor; aspectul pământesc şi aspectul ceresc; aspectul negativ şi
aspectul pozitiv; aspectul feminin şi cel masculin. Este de fapt EXPRESIA
DUALISMULUI ŞI COMPLEMENTARISMULUI UNIVERSAL.
(J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicţionar de simboluri)
Yin şi Yang nu există decât unul în raport cu celălalt. Sunt de nedespărţit, iar
ritmul lumii este însuşi ritmul alternanţei lor. Nu am putea cunoaşte noaptea dacă nu
ar exista ziua; nu am putea vorbi despre inspiraţie dacă nu ar exista expiraţia.

Ambele forţe conţin în ele însele potenţialul de a se transforma în forţă opusă.


Yin este descrisă ca fiind senzaţia de rece, odihna, pasivitatea, întunericul,
receptivitatea, orientarea centripetă (către interior) şi descreşterea.
Yang este descrisă ca fiind senzaţia de cald, mişcarea, activitatea, strălucirea,
stimularea, mişcarea centrifugă (către exterior) şi creşterea.
Linia care desparte cele două suprafeţe indică faptul că cele două aspecte
fuzionează tot timpul unul cu celălalt. Micile puncte de culoare contrastantă indică
potenţialul de transformare.
Linia sinusoidală, de forma unui şarpe sau a unei spirale, reflectă acelaşi
concept de echilibru la care se poate ajunge prin unificarea celor doi poli ai
existenţei.

12
Eternul feminin şi eternul masculin

“Nici un bărbat nu este numai bărbat şi nici o femeie nu este numai femeie.
Fiecare este şi bărbat şi femeie. Adam o are pe Eva în el, Eva îl are pe Adam în ea.
Nimeni nu este Adam sau Eva. Cu toţii suntem Adam-Eva. Aceasta este una dintre
cele mai profunde viziuni care există.” Osho

v. “Modelul Ghemului perpetuu”

13
Calea devenirii noastre

Existenţa omului are câteva coordonate clare, precise, care sunt atinse,
inevitabil, mai devreme sau mai târziu.

Ne naştem, de obicei, într-o matrice bipolară (cuplul parental), substitut


arhetipal al “diadei divine” (C. Jung, 1994). Continuăm marea aventură a existenţei
devenind noi înşine personalităţi polarizate masculin sau feminin, identităţi
psihosexuale conştiente de sine. Ne exprimăm prin sex-roluri şi ne integrăm social,
sub semnul a ceea ce ne rămâne specific întreaga viaţă: apartenenţa fundamentală la
unul dintre sexe. Apoi încercăm să ne găsim perechea, deoarece dimensiunea
noastră psihologică este marcată profund de şansa de a fi şi a te revela în cadrul
convieţuirii, ca bărbat sau ca femeie. Aspirăm către structura arhetipală (“masculin-
feminin”, “bărbat-femeie”) bazată pe polaritatea principiilor, pe complementaritate,
căutând partenerul cu ajutorul căruia să ne dezvoltăm sexual, afectiv, mental şi
spiritual unul prin intermediul celuilalt.

Descoperim erotismul şi iubirea, nu neapărat în această ordine, iar când


satisfacţia generată de unul dintre cei doi factori sau chiar de amândoi este destul de
intensă şi încrederea în celălalt destul de mare începem să ne gândim la căsătorie.
Când facem acest pas, înseamnă că deja valorizăm instituţia familiei, înseamnă că ne
putem pune (mai mult ca oricând) problema descendenţilor, înseamnă că simţul
responsabilităţii devine tot mai accentuat. Apoi încercăm să păstrăm unitatea
familiei, încercăm să socializăm eventualii urmaşi pentru a le uşura integrarea în
societate. Reluăm cu alte cuvinte ciclul.

Plecând de la acest ciclu putem înţelege mai bine triada “cuplu, căsătorie,
familie.”

Însă, dincolo de experimentarea diverselor combinaţii ale coordonatelor


prezentate, nu putem ignora nici faptul că această triadă este dependentă de

14
dezvoltarea societăţii. Ea reprezintă un produs al societăţii, se modifică o dată cu
aceasta fiind supusă unei continue deveniri, ale cărei forme viitoare nu pot fi
prevăzute cu precizie.

1.2. Cuplu

Cuplul poate fi definit ca “ o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată


pe indeterminism mutual: partenerii se satisfac, se stimulează, se susţin, se dezvoltă
şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul
celuilalt.” – I. Mitrofan.

Din această perspectivă, cuplul poate fi armonic, satisfăcător sau dizarmonic,


nesatisfăcător şi distorsionant, tinzând la disociere. Cuplurile tind să oscileze fie către
stabilitate, coeziune şi progres, fie către instabilitate, disensiune şi eventual
dizolvare.

1.3. Căsătorie

Căsătoria înseamnă o “relaţie psihologică” între doi oameni conştienţi; “o


construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi obiective,
având indiscutabil o natură foarte eterogenă”–Jung

Căsătoria este “un proces interpersonal al devenirii şi maturizării noastre ca


personalităţi, de conştientizare, redirecţionare şi fructificare a tendinnţelor,
pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente, de autocunoaştere prin intercunoaştere. Scopul
ei este creşterea personală prin experienţa conjugalităţii şi parentalităţii.” I. Mitrofan

Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit implică


dezvoltarea nostră ca fiinţe. Suntem provocaţi pe multiple paliere ale psihicului
nostru: ale sentimentelor noastre, ale convingerilor şi credinţelor noastre, de la cele
mai superficiale, la cele mai profunde, ale comportamentelor nostre. În cuplu
învăţăm ce este iubirea erotică, ce înseamnă intimitatea cu o altă fiinţă, total străină
de noi, învăţăm ce este iertarea, toleranţa dar învăţăm şi să ne manifestăm emoţiile
negative: furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot în cuplu, ne împlinim
sexualitatea.

De aceea, a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o
provocare pentru autodezvoltare şi autoevoluţie. Nici o relaţie, fie ea de căsătorie sau
nu, nu anulează diferenţele dintre parteneri, ci dimpotrivă, atunci când relaţia este
foarte profundă şi satisfăcătoare, aceste diferenţe se completează reciproc. E drept că
până se ajunge la acestă completare, poate trece şi prin perioade de supărări,
dezamăgiri, certuri, conflicte, momente de separare emoţională şi reveniri.

15
1.4. Familie

Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai
mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau
mai puţin latura biologică şi/sau cea psihosocială” (I. Mitrofan, C. Ciupercă). Acest
lucru presupune că există doi parteneri, cu sau fără copii, sau un partener cu unul sau
mai mulţi copii proprii. Cred însă că merită subliniată funcţia fundamentală a familiei
de a forma personalitatea copiilor apăruţi în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare
dintre noi dobândim caracterisicile care ne vor defini ca persoane. Aici învăţăm şi ne
dezvoltăm identitatea sexuală, exprimată prin sex-roluri, adică acel set coerent de
comportamente care derivă din condiţia noastră de bărbat sau femeie şi la care
ceilalţi se aşteaptă, tocmai datorită apartenenţei noastre la un sex sau altul.

1.5. Psihosexologie

Psihosexologia este “domeniul de studiu al particularităţilor comportamentale


ale celor două sexe în stabilirea, funcţionarea şi dezvoltarea relaţiilor interpersonale
eroctico-sexuale, interactive şi de intercunoaştere.” – Iolanda Mitrofan

Acest domeniu îşi propune să explice şi să evalueze din punct de vedere


psihosocial experienţele de comunicare, comuniune, coevoluţie şi coexistenţă din
cuplu (erotic şi/conjugal) şi din familie, să abordeze diagnoza şi terapia stărilor
disfuncţionale ale cuplului din perspectiva intimităţii.

Rezumat
Eternul feminin și eternul masculin sunt principii structurale care se activează
și se modelează în funcție de tărâmul de manifestare: cuplu, căsătorie, familie.
Psihosexologia studiază evoluția relațiilor de cuplu depistând disfuncțiile care
stau la baza scăderii gradului de satisfacție a unuia sau a celor doi parteneri în cadrul
relației lor.

Cuvinte cheie:
 Yin și Yang
 Cuplu
 Căsătorie
 Familie

16
 Psihosexologie

Teste de autoevaluare

1.Definiți noțiunile de yin și yang.(p.11)


2.Identificați caracteristicile relației de cuplu (p.15)
3.Definiți noțiunea de căsătorie.(p.15)
4.Explicați ce inseamnă familie.(p.16)
5.Specificați care sunt particularitățile psihosexologiei.(p.16)

Concluzie

Cunoașterea conținutului noțiunilor care au constituit baza de studiu a acestui


capitol pregătește înțelegerea conținuturilor următoarelor unități de studiu.

17
UNITATEA DE STUDIU 2
Puțină istorie pe tărâmul relațiilor de cuplu

Obiective ................................................................................................................18

Cunoștințe preliminare................................................................................................19

Resurse și recomandări de studiu................................................................................19

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................19

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

2.1.Războiul sexelor…………………………………………………………19

2.2.Istoria relațiilor dintre sexe……………………………………………...22

2.3.Redefinirea rolurilor masculine și feminine …………………………....23

Rezumat......................................................................................................................26

Cuvinte cheie..............................................................................................................26

Test de autoevaluare ..................................................................................................26

Concluzii................................................................................................................................27

Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1.Să cunoască metamorfoza relațiilor de cuplu de-a lungul anilor.
2.Să înțeleagă care sunt cauzele care generează o serie de conflicte la nivelul cuplului
modern.
3.Să conștientizeze diferențele între modelul tradițional de cuplu și cel partenerial,
specific societății contemporane.

18
Cunoștințe preliminare

 Se impune parcurgerea unității anterioare, însușirea conceptelor de bază.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale

2. Resurse bibliografice consultative:

1. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia vieţii de cuplu –


între iluzie şi realitate, Editura SPER, Colecţia Alma Mater, Bucureşti,
2000;

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

2.1. Războiul sexelor

Dacă judecăm după abundenţa de cereri de reglare a conflictelor familiale şi


după creşterea ratei divorţurilor, sunt mai numeroase cuplurile care prezintă conflicte
decât cuplurile fericite” I. Mitrofan, N. Mitrofan – studiu dedicat analizei
disfuncţionalităţii maritale
Cauzele care generează această stare de fapt sunt, în opinia sociologului
Cristian Ciupercă:

 redefinirea rolurilor masculine şi feminine


 lipsa comunicării între parteneri
 divergenţele motivaţionale
19
 discrepanţa mare între dorinţe şi aşteptări
 insatisfacţia sexuală
 relaţiile tensive cu familia de origine

Redefinirea rolurilor masculine şi feminine


La începutul căsătoriei, modul de exercitare a rolurilor conjugale este
determinat socio-educaţional şi este tributar modelelor de rol conjugal preluate şi
interiorizate în familia de origine. Soţii se raportează unii la alţii prin preluarea
modelelor de relaţionare ale părinţilor lor. Numai că la un moment dat partenerul,
indiferent de ce sex ar fi acesta, doreşte ca rolurile să fie construite şi nu preluate,
adaptate la cerinţele societăţii actuale şi nu trecute. De aceea cu cât aderenţele la
rolurile preluate prin imitaţie sunt mai mari, cu atât conflictele din noua familie sunt
mai multe.
Societatea contemporană amplifică apariţia conflictelor în familie, prin faptul
că ne aflăm într-o perioadă de redefinire a rolurilor masculine şi feminine. În plus,
atât redefinirea rolurilor cât şi înţelegerea ei favorizează apariţia unor comportamente
de sex-rol foarte diversificate şi ambigue, care întreţin dizarmonia şi disensiunea în
cadrul cuplului.

Lipsa comunicării între parteneri


Deseori, se ignoră faptul că bărbatul şi femeia au un fel diferit de a comunica,
nu numai în relaţiile funcţionale, dar şi în cele intime. De exemplu, în timp ce femeia
consideră întrebările ca un mijloc de a menţine vie conversaţia, aceleaşi întrebări
sunt, pentru bărbat, cereri de informaţii.
Frecvent, membrii cuplului vorbesc foarte mult între ei, dar aproape că... nu
comunică. Paradoxal, deşi cantitatea informaţiilor schimbate poate fi foarte mare,
calitatea acestora lasă de dorit. Rareori ne exprimăm neliniştile sau nemulţumirile
faţă de anumite atitudini sau comportamente ale partenerului, din teama că am genera
certuri sau discuţii care nu şi-ar avea rostul. Acumularea în timp a acestor
nemulţumiri creează terenul unor disensiuni mult mai grave, ce ar fi putut fi evitate
dacă neliniştile respective ar fi fost discutate la timp, şi care uneori pot duce chiar la
distrugerea şi încheierea relaţiei.

Divergenţele motivaţionale
Conflictul intermotivaţional este generat, de obicei, de nivelurile diferite de
raportare la un obiectiv comun sau de raportările simultane la obiective diferite.

20
Pe de altă parte, conflictul intermotivaţional poate fi cauzat de neînţelegerea
ideii că un cuplu funcţional este acela în care fiecare dintre parteneri contribuie la
stisfacerea, atât a propriilor trebuinţe, cât şi ale celuilalt.

Divergenţle motivaţionale pot să aibă un rol tot mai important în societatea


contemporană, în condiţiile accentuării independenţei economice a femeii, a atenţiei
acordate carierei profesionale şi a consolidării poziţiei acesteia în familie şi societate.

Discrepanţa mare între dorinţe şi aşteptări


În perioada iniţială a relaţiei de parteneriat, aşteptările noastre sunt întunecate
de entuziasm, de excitare şi/sau romantism. Cu cât împărtăşim mai mult viaţa de
toate zilele, cu atât ies la suprafaţă ideile divergente despre felul de a iubi şi de a fi
împreună, de a fi soţ/soţie sau părinte. Disensiunile pot să apară şi când este vorba de
modul în care este împărţită munca în gospodărie sau folosit timpul liber.
Cert este faptul că discrepanţele dintre rolul sperat şi rolul realizat în
comportamentul conjugal influenţează gradul de satisfacţie al soţilor în viaţa de
familie. Practic, cu cât este mai mare distanţa dintre rolul sperat şi cel realizat, cu atât
creşte probabilitatea de apariţie a conflictelor şi tensiunilor conjugale.

Insatisfacţia sexuală
Cuplul contemporan acordă o importanţă tot mai mare performanţelor
sexuale. Niciodată nu s-a discutat ca acum despre “satisfacţie sexuală”, “potenţial
orgasmic”, “apetit sexual” etc. Dorinţa împlinirii sexuale a devenit atât de obsedantă,
încât incapacitatea individului de a-şi conduce partenerul la orgasm provoacă stări de
nemulţumire, latente într-o primă perioadă, dar acut manifeste dacă insatisfacţia
sexuală se menţine timp mai îndelungat. De altfel, o serie de cercetări evidenţiază
faptul că frecvent, tensiunilor generate de insatisfacţia sexuală a cuplului, li se
adaugă şi celor provenite dintr-o eventuală relaţie extraconjugală. Conflictualitatea
apare ca fiind iminentă şi justificată, cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave.

Relaţiile tensive cu familia de origine


Prezenţa unor modele de rol conjugal, imixtiunea psihologică, socială şi
locativă a părinţilor în spaţiul interpersonal conjugal al nucleului nou creat, creează
condiţii propice unei interacomodări deficitare a soţilor, favorizând de timpuriu
fenomenele disfuncţionale. În general, orice relaţie este o sumă de compromisuri.
Însă, individul contemporan visează să-şi facă viaţa aşa cum doreşte. El nu mai
acceptă compromisurile, fapt care generează dizarmonia. Mai mult, în orice relaţie,
fie ea impersonală, fie intimă, unul din parteneri tinde să-l domine pe celălalt. Din

21
această perspectivă egalitatea pare a fi doar o iluzie. Însă, individul contemporan, de
orice sex ar fi el, nu mai acceptă dominaţia.
Femeia s-a săturat de ea şi, emancipată fiind, vrea să conducă. Bărbatul s-a
obişnuit să domine şi, orgolios fiind, nu vrea să fie condus. Întrebarea este „dacă un
blestem originar îi condamnă să se sfâşie între ei sau dacă nu cumva conflictele care-
i fac să se opună, nu exprimă decât un moment de tranziţie al istoriei umane” (S. De
Beauvoir).
Pobabil, cu soţul, femeia reia lupta niciodată terminată cu tatăl. Astfel, cu cât
tatăl a fost mai puternic, cu atât mai zbuciumată va fi această luptă.
Probabil, cu soţia, bărbatul reia lupta niciodată terminată cu mama. Asfel, cu
cât mama a fost mai posesivă, cu atât mai zbuciumată va fi această luptă... (W.
Stekel).

2.2. Istoria relațiilor dintre sexe


Nevoiţi sau nu, bărbatul şi femeia au convieţuit de-a lungul istoriei, indiferent
de gradul de dezvoltare al societăţii, indiferent de gradul de implicare al celor două
sexe în realizarea funcţionalităţii diadei din care făceau parte.
Sociologul P. Andrei ne prezintă evoluţia relaţiilor dintre sexe pornind de la
cea mai primitivă formă de familie.
Clanul nediferenţiat este prima formă de familie, aflată sub semnul
matriahatului, femeia fiind centrul grupării social – familiale. A urmat apoi clanul
diferenţiat caracterizat tot prin existenţa matriarhatului, în care însă s-a împiedicat
progresiv unirea dintre mamă şi fiu, tată şi fiică, soră şi frate. Matriarhatul, însă n-a
reprezentat exercitarea autorităţii de către femeie, ci recunoaşterea descendenţei
uterine.
A urmat apoi familia pereche în care se afirmă pentru prima dată dominaţia
bărbatului asupra femeii şi o dată cu care se face trecerea la monogamie.
Familia patriarhală a cunoscut de-a lungul timpului o multitudine de
transformări. La început ea funcţiona sub autoritatea celui mai în vârstă adult de sex
masculin şi cuprindea pe lângă soţ şi soţie, descendenţii necăsătoriţi indiferent de sex
şi descendenţii căsătoriţi de sex masculin, soţiile şi copiii acestora. Soţia nu era
privită ca parteneră de viaţă a bărbatului, ci ca o fiinţă marginală, ca una din
persoanele casei, care nu contribuia cu nimic la rolul public jucat de soţul ei.
În perioada Evului Mediu şi a Renaşterii vorbim deja de un nou tip de
familie, familia tradiţională. Diferenţele dintre bărbat şi femeie au devenit tot mai
mari, fiind ierarhizate în folosul bărbatului. Bărbatul era administrator unic al
bunurilor familiei. Se ocupa de educaţia soţiei sale care avea nevoie de experienţele

22
şi de cunoştinţele lui. El era singurul care putea decide asupra viitorului copiilor lui.
Îndatoririle fundamentale ale soţiei erau maternitatea şi conducerea gospodăriei, iar
faţă de soţ, răbdarea şi obedienţa. Femeia rămâne în continuare o persoană
defavorizată în raport cu bărbatul.
Specifică secolelor XVI – XIX, a fost familia redusă numeric la cei doi soţi şi
copiii lor necăsătoriţi. Se baza pe o complementaritate a rolurilor de soţ-soţie, pe o
mai mare independenţă faţă de familiile de apartenenţă ale soţilor.
Secolul al XIX- lea a exilat femeia în viaţa privată, bărbatul dominând în
întregime spaţiul public, puterile lui extinzându-se şi asupra gospodăriei şi asupra
viitorului copiilor. Femeia nu putea să cunoască o promovare socială prin muncă
decât sacrificându-şi viaţa privată. Numai celibatarele şi văduvele puteau intra în
afaceri în nume propriu. Drept urmare, la începutul secolului XX, au avut loc
mişcările feministe, ce au facilitat emanciparea şi promovarea femeii.
Secolelor XX –XXI cuprind o pluralitate de configuraţii familiale adaptate
realităţii sociale contemporane: familii nucleare, familii monoparentale, familii
reconstituite, concubinaj, cupluri fără descendenţi, căsătorii deschise. Se impune
aşadar un nou tip de familie, familia restructurată. Sunt promovate astfel opţiunea
individuală şi permanenta modelare a rolurilor în funcţie de context, structură de
personalitate a individului, pregătire profesională, etc. Acest tip de familie pare a fi
cel mai potrivit pentru afirmarea individualităţii – în special pentru femei – dar, în
acelaşi timp, pare a avea consecinţe printre cele mai nefaste pentru societate, în
ansamblul ei. Si aceasta pentru că după o perioadă destul de lungă de stabilitate şi
rigiditate privind percepţia şi comportamentul efectiv de rol sex din cadrul cuplului,
s-a produs o schimbare bruscă, generată în special de procesul de emancipare a
femeii.

2.3.Redefinirea rolurilor masculine și feminine


Schimbarea rolurilor familiale a adus cu sine multiple transformări de natură
psihologică la nivelul structurii familiale şi a modului ei de funcţionare şi implicit la
nivelul identităţii psihosexuale a membrilor şi mai ales a copiilor şi adolescenţilor.
Această schimbare la nivelul rolurilor familiale a fost într-adevăr necesară. Însă atât
femeia cât şi bărbatul nu au fost pregătiţi pentru o asemenea schimbare.
„Femeile s-au găsit în ipostaza de a renunţa la un model cultural, nemaiavând
ce pune în loc. Ele au realizat că, înainte de a le impune bărbaţilor anumite valori,
înainte de a le reconsidera rolul în familie, este nevoie să conştientizeze ele ce vor să
facă cu adevărat. Ori, exact aici s-au împotmolit, căci rolurile au devenit tot mai
ambigue, coeziunea cuplului a scăzut, disensiunile s-au mărit. Femeile şi-au dat
seama că, una e să vrei să schimbi ceva, şi alta e să ştii ce să pui în loc. Ele nu au luat
în calcul reacţia bărbaţilor vis-a-vis de noile cerinţe ale lor, nu au intuit empatic care
ar putea fi aşteptările acestora în noile condiţii şi posibilităţile efective de a le oferi

23
femeilor ceea ce acestea aşteaptă de acum în colo de la ei. Astfel, femeia modernă a
ajuns în situaţia de a oscila permanent între nevoia de independenţă şi dorinţa de a se
agăţa de vechile valori.” (C. Ciupercă)

Dacă femeia nu era pregătită pentru o asemenea schimbare, bărbatul cu atât


mai puţin. Şi iată cum, RĂZBOIUL SEXELOR CONTINUĂ! Bărbatul s-a trezit în
faţa unei realităţi destul de greu de acceptat, fiind constrâns să ţină cont de noile
cerinţe ale femeii.
Pus în situaţia de a-şi modifica rolul în cadrul familiei, nu înseamnă şi că a
preluat noile responsabilităţi cu zâmbetul pe buze, sau că le-a îndeplinit destul de
bine ca partenera sa.
Acest fapt a generat, evident, frustrare şi disensiune pentru că bărbatul a
resimţit o undă de insatisfacţie în faţa unui comportament de rol-sex ce i se părea
inadecvat şi înjositor.

Mai mult, faptul că ceea ce făcea nu atingea nivelul calitativ cu care fusese
obişnuit până să preia sarcinile de la sexul feminin (indiferent că se raporta la mamă,
soţie sau iubită), atingea destul de puternic orgoliul său personal, fie datorită
incapacităţii sale, fie datorită neputinţei de a înţelege de ce femeia încearcă să-şi
dovedească sieşi că poate îndeplini şi rolul partenerului său, obligându-l în acelaşi
timp pe acesta să îndeplinească rolul deţinut până nu demult de ea.
Timp de milenii, patriarhatul le-a ţinut pe femei în inferioritate, dar asta
numai la suprafaţă. În clar obscurul inconştientului, am putea spune că lucrurile stau
exact invers: în compensaţie femeia a căpătat un sentiment de superioritate. Forţa de
afirmare a femeilor se sprijină adesea pe această convingere lăuntrică în
superioritatea lor. La bărbaţi se întâmplă exact contrariul. Mulţi cred în superioritatea
lor, credinţă ce le-a fost susţinută, din copilărie, din cultura patriarhală. Dar
superioritatea afişată ascunde o mare vulnerabilitate. Aşa se explică de ce, la un eşec
amoros, bărbaţii reacţionează abuzând de droguri, de alcool sau de sex,
comportamente ce trădează slăbiciunea interioară. În multe cupluri moderne,
dinamica tradiţională a puterilor a fost deja inversată.
Când femeia se afirmă cu pasiune, mândră de noua forţă ce se naşte în ea,
bărbatul se pomeneşte deodată anihilat fără motiv. Comunicarea între ei devine
atunci foarte dificilă. De o parte se află pasiunea şi mânia zeiţei, de cealaltă un
băieţel care se teme să nu-şi piardă privilegiile. „Sosirea amazoanelor” a determinat
în planul cuplului schimbări surprinzătoare. Feminismul le-a permis multor femei să-
şi manifeste latura masculină, să-şi întărească amorul – propriu şi să nu mai aştepte
de la bărbat o confirmare ce întârzia să vină. Inversarea rolurilor tradiţionale este tot
mai frecventă şi mai ales la tânăra generaţie. Tot mai mulţi bărbaţi tineri îşi acuză
partenerele că sunt dure, intransigente şi dominatoare. Fiind ei înşişi fiii primelor
feministe, sunt mai sensibili la revendicările femeilor şi depun armele lăsându-şi
iubitele să le decidă soarta. Acestea au învăţat însă de la mamele lor să nu se mai
încreadă total în propriul sentiment de iubire. Au învăţat să fie tari şi uneori merg
24
foarte departe în direcţia asta. Ele ucid relaţia, urmând să înţeleagă abia mai târziu
aspectul inconştient al dramei.
Secole de-a rândul, masculinitatea părea ceva evident şi firesc pentru bărbat.
Însă interdicţiei tradiţionale de a-şi manifesta feminitatea i se adaugă acum şi
interdicţia de a-şi manifesta masculinitatea, total negată de mişcarea feministă, ceea
ce a făcut ca o întreagă generaţie de bărbaţi să-şi piardă sentimentul identităţii.
Aşadar, lipsit de vechile puncte de referinţă, bărbatul modern se simte descumpănit.
„Bărbatul aparţine focului, care este stins uşor de apă, de care aparţine în schimb
femeia.” (E. Leonelli). Din această perspectivă, bărbatul, care şi aşa este mai
vulnerabil decât femeia, pare a fi cel ce are astăzi mai multă nevoie de ajutor.
Deci, cuplul modern a devenit un câmp de luptă, iar comunicatele de război
ne vin acum din dormitoare, din bucătării şi din saloane.
Familia modernă se caracterizează aşadar, printr-o accentuată flexibilitate a
structurii de autoritate şi putere. Relaţia modernă surprinde reciprocitatea puterii şi
autorităţii, pe diferite nivele şi în diferite intensităţi, în contextul mai general al unui
egalitarism afirmat şi, tot mai des, pus în practică. Dar, „egalitatea este posibilă doar
cu ajutorul diferenţelor, printr-o complementaritate a rolurilor, atitudinilor şi
comportamentelor celor două sexe, printr-o echilibrare a domeniilor şi nivelurilor în
care cei doi îşi exercită autoritatea şi puterea. Altfel spus, autoritatea şi puterea între
cele două sexe pot fi relativ egal distribuite, în condiţiile în care suma activităţilor şi
importanţei acestora desfăşurate de o femeie ar fi echivalentă cu suma activităţilor şi
importanţei acestora desfăşurate de un bărbat.” (I. Mitrofan)
Activităţile nu trebuie să fie identice pentru bărbat şi femeie. Ele variază în
funcţie de caracteristicile, aptitudinile şi disponibilităţile fiecăruia şi pot fi supuse
procesului de re-negociere. Când atât femeile cât şi bărbaţii vor descoperii gustul
dulce al unei astfel de convieţuiri, şansele ca RAZBOIUL SEXELOR SĂ
INCETEZE vor creşte substanţial.
Până atunci putem discuta despre influenţele nefaste pe care un astfel de
climat familial, tensionat de luptele încrâncenate mai ales pe arena cuplului conjugal,
le au asupra formării identităţii psihosexuale a copiilor şi adolescenţilor.

Îmi place de tine atunci Nu-mi place de tine atunci Aştept de la tine să
când când

25
Cuvinte cheie
 cuplul modern
 cuplul partenerial vs cuplul tradițional
 redefinirea rolurilor masculine și feminine

Teste de autoevaluare

1. Care sunt cauzele generatoare de conflicte la nivelul cuplului modern?(p19)


2. Enumerați tipuri de relații de cuplu existente de-a lungul anilor.(p22)
3. Descrieți particularitățile cuplului modern (p23)

Concluzii

Redefinirea rolurilor masculine și feminine se face astăzi din perspectiva


principiilor Yin și Yang, comunicarea eficientă fiind cea care poate determina
stabilitatea pe termen lung a cuplului. Lipsa unor modele clare de masculinitate-
feminitate, persistența modelelor tradiționale de interacțiune moștenite din familile
de origine fac astazi conviețuirea în cuplu destul de anevoioasă. Nevoia de a obține
un grad înalt de satisfacție în cuplu este predominantă astăzi pentru amândoi
partenerii.

26
UNITATEA DE STUDIU 3
Psihologia bărbatului vs psihologia femeii

Obiective ................................................................................................................27

Cunoștințe preliminare................................................................................................27

Resurse și recomandări de studiu................................................................................28

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................28

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

1.1. Psihologia bărbatulul vs psihologia femeii…………………..…………29

Rezumat......................................................................................................................34

Cuvinte cheie..............................................................................................................34

Test de autoevaluare ..................................................................................................35

Concluzii.....................................................................................................................35

Obiective
La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să diferențieze elementele de specificitate legate de psihologia bărbatului vs psihologia femeii
2. Să conțtientizeze necesitatea respectării diferențelor
3. Să aplice în viața lor cele învățate.

Cunoștințe preliminare

Se impune parcurgerea bibliografiei recomandate până în prezent și a unităților de


studiu nr 1 și nr 2

27
Resurse necesare și recomandări de studiu.

Se recomandă pentru aprofundarea materialului de studiu lectura cărții scrisă de


Gray, John, Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus, Editura Vremea,
Bucureşti 1998;

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

28
Expunerea teoriei aferente unității de studiu

3.1. Psihologia bărbatului vs psihologia femeii

În ultimele două decenii au existat nenumărate încercări de a omogeniza cele


două sexe, autorii lor fiind mânaţi de ideea că cea mai constructivă uniune dintre
bărbaţi şi femei o reprezintă un amalgam asexuat al celor doi. Această încercare de a
reduce diferenţele dintre cele două sexe a condus la apariţia uneia dintre cele mai
confuze şi mai nesatisfăcătoare ere în istoria dintre sexe.

Se poate pune capăt acestei tendinţe prin scoaterea în evidenţă, înţelegerea şi


celebrarea contrastelor dintre cele două sexe. Înţelegerea aprofundată a diferenţelor
ajută la eliminarea multora dintre frustrările întâmpinate în relaţiile cu sexul opus.
Neînţelegerile pot fi spulberate rapid sau prevenite. Speranţele nerealizabile sunt
corectate uşor. Perceperea acestor diferenţe aduce după sine o mai mare toleranţă şi
acceptare a partenerului de sex opus pe tărâmul relaţiilor de cuplu.

Presupunem în mod greşit, când partenerii noştri ne iubesc, că ei vor


reacţiona şi se vor comporta într-un anume fel – felul în care reacţionăm şi ne
comportăm şi noi când iubim pe cineva. Această atitudine ne determină să fim
dezamăgiţi şi ne împiedică să acordăm suficient timp pentru a discuta cu afecţiune
despre diferenţele dintre noi.

Bărbaţii greşesc aşteptându-se ca femeile să gândească, să comunice şi să


reacţioneze la fel ca ei; femeile greşesc aşteptând ca bărbaţii să simtă şi să facă aşa
cum fac ele. Recunoscând cu claritate diferenţele dintre cele două sexe, se reduc în
mod substanţial confuziile în relaţiile de cuplu.

O trecere în revistă a diferenţelor – Dr John Gray

1.Bărbaţii oferă întotdeauna soluţii şi neglijează sentimentele, în timp ce femeile


oferă sfaturi şi indicaţii care nu le-au fost solicitate.

Bărbaţii sunt foarte mândrii de ei atunci când reuşesc să-şi rezolve lucrurile ei
înşişi. Autonomia este un simbol al eficienţei, puterii şi competiţiei. A oferi unui
bărbat sfaturi pe care nu le-a cerut înseamnă să presupui că el nu ştie ceea ce are de
făcut sau că nu se poate descurca singur. Un bărbat înţelept va solicita cu adevărat
ajutorul atunci când îşi dă seama că are nevoie de el şi se va adresa pentru aceasta
unei persoane pe care el o consideră competentă şi pe care o respectă.
În virtutea celor enunţate, un bărbat va oferi instinctiv soluţii unei femei care
vorbeşte despre necazurile/problemele sale. El vrea să o facă să se simtă mai bine,
29
rezolvându-i problemele şi dovedindu-şi în felul acesta dragostea. Ea ar avea nevoie
doar să fie ascultată. A vorbi despre porblemele proprii nu constituie o invitaţie de a
oferi soluţii.
Aşadar:
O femeie ar trebui să se abţină de a da orice sfat nesolicitat sau de a aduce
critici. Bărbatul nu numai că va aprecia acest lucru, dar va deveni mai atent şi mai
grijuliu cu femeia de lângă el.
Un bărbat va trebui să exerseze arta de a asculta o femeie când vorbeşte cu
singura intenţie de a o înţelege. Ar fi de dorit să se abţină să furnizeze vreo soluţie
sau să încerce să-i schimbe starea de spirit. Femeia va aprecia cu siguranţă un
astfel de bărbat.

2. În situaţii de stres, bărbaţii tind să se retragă şi să se gândească în tăcere la


ceea ce îi deranjează, în timp ce femeile simt o nevoie instinctivă de a vorbi
despre problemele lor.
Atunci când caută rezolvarea unei probleme, bărbatul devine din ce în ce mai
distant, uituc, inert şi preocupat. În aceste momente el este incapabil să acorde
unei femei atenţia și sentimentele pe care aceasta le merită şi de care beneficiază
de obicei. De îndată ce va găsi o soluţie la problema lui va fi din nou disponibil
pentru persoanele semnificative din jurul său.
Într-o astfel de situaţie, de retragere a bărbatului “în vizuina lui”, o femeie
neavizată se va simţi ignorată şi-şi va cere dreptul la atenţie şi afecţiune pe un ton
supărat/iritat. Nu va obţine insă ceea ce-şi doreşte, bărbatul fiind incapabil să
ofere, într-o manieră autentică aşa ceva.
Înţelegând o astfel de reacţie ca un mecanism de adaptare la bărbat, femeia
poate avea o atitudine mai îngăduitoare în raport cu comportamentul acestuia şi îşi
poate lua porţia de afecţiune dintr-o relaţie cu o prietenă, sau îşi poate organiza
programul în asemenea fel încât să nu resimtă chiar atât de acută această
indiferenţă a bărbatului de lângă ea.
Când o femeie este încordată ea simte nevoia de a vorbi despre sentimentele
ei şi despre toate problemele posibile în legătură cu aceasta. Ea nu se concentrează
asupra rezolvării uneia dintre probleme, ci caută mai degrabă să se descarce
pentru a se simţi mai bine. Treptat, încordarea ei dispare. De cele mai multe ori,
bărbatul presupune că femeia îi vorbeşte despre necazurile ei deoarece ea îl
consideră responsabil de ele. Cu cât sunt mai multe probleme, cu atât bărbatul se
simte mai acuzat. Evident că o astfel de analiză a situaţiei va fi generatoare de
conflicte. Bărbatul ar trebui să înveţe să tacă şi să o asculte pur şi simplu.
Când bărbatul înţelege că nevoia unei femei de a vorbi nu este datorată
vreunei deficienţe de-a lui (incapacitatea de a-i găsi o soluţie pe placul ei) şi o lasă
să se exprime poate constata că femeia nu mai insistă asupra problemelor ei şi

30
devine foarte constructivă. Conştient de acesta el poate să asculte fără a se mai
simţi obligat să-i rezolve problemele.

31
3. Bărbaţii se simt motivaţi şi mobilizaţi atunci când se simt necesari, femeile se
simt motivate şi mobilizate atunci când se simt apreciate.

Când bărbatul nu se simte necesar în cadrul unei relaţii, el devine treptat pasiv
şi apatic, cu fiecare zi ce trece are mai puţin de oferit. În schimb când i se oferă
încredere să facă tot ce poate şi i se apreciază eforturile, se mobilizează şi are mai
multe de oferit. Când este îndrăgostit oferă tot ceea ce poate bucurându-se de
câştigurile partenerei, care se simte în felul acesta respectată, protejată şi apreciată.
El simte împlinirile partenerei ca şi cum ar fi ale sale. Poate îndura uşor orice greutăţi
pentru a o face fericită, deoarece fericirea ei îl face şi pe cel fericit. Îi este mai uşor să
lupte. Este dinamizat, având o motivaţie mai înaltă.

Femeia se mobilizează atunci când se simte apreciată. Dacă nu se simte


apreciată de partener, ea se epuizează şi nu prea mai are de oferit prea mult. În
schimb, când simte că i se acordă atenţie şi respect, este mulţumită şi poate oferi tot
mai mult.

Puţini bărbaţi sunt conştienţi de importanţa pe care o are pentru o femeie


faptul de a se simţi susţinută de cineva care ţine la ea. Femeile sunt fericite când cred
că nevoile lor vor fi bine întâmpinate. Când o femeie este supărată, copleşită,
dezorientată, epuizată sau disperată, are nevoie să simtă că nu este singură. Vrea să
se simtă iubită şi preţuită.

Aşadar, bărbaţii trebuie să-şi înfrângă reţinerea de a oferi afecţiune, în timp ce


femeile trebuie să-şi depăşească reţinerea de a o primi.

4. Bărbaţii şi femeile vorbesc limbi diferite

Bărbaţii pun accentul pe informaţie, ei transmit şi preiau mesajele


informaţionale cu rigoare şi încearcă să-şi subordoneze acţiunile întocmai
conţinutului mesajului. Femeile îşi exprimă pe deplin sentimentele utilizând tot felul
de superlative, metafore şi generalizări, conţinutul informaţional al mesajelor
transmise si recepţionate de ele fiind prea puţin semnificativ comparativ cu
încărcătura sa emoţională.

Principiile comunicării nonviolente ar putea rezolva problema de


comunicare a acestora.

Cele patru componente ale modelului CNV sunt:


•Observaţia;
•Sentimentul;
•Nevoile;
•Cererea.

1.Observaţia: presupune a vedea ce se întâmplă efectiv într-o situaţie, fără a


introduce în scenariul perceput nici un fel de judecată sau evaluare.

32
Observaţia înseamnă aşadar să spunem pur şi simplu ce fac oamenii, ce ne
place sau nu ne place.

2. Sentimentul: este componenta care exprimă trăirile pe care le avem ca


urmare a implicării noastre în tot felul de situaţii.

Aşadar în această etapă a CNV formulăm felul în care ne simţim când


observăm situaţia în care ne aflăm: suntem jigniţi, speriaţi, bucuroşi, amuzaţi, iritaţi?

3. Identificarea nevoilor: noastre şi ale celorlalţi este cea de-a treia


componentă a procesului de CNV.

Este etapa în care identificăm şi verbalizăm nevoile personale legate de stările


afective pe care le-am identificat.

4. Cererea: este etapa în care exprimăm într-o manieră foarte concretă ceea
ce ne dorim, ceea ce aşteptăm de la noi sau de la Ceilalţi pentru a ne îmbogăţi viaţa, a
ne-o face mai frumoasă

Exemplu: Sunt în faţa ta, mă simt extrem de prost pentru că am vărsat cafeaua
pe cămaşa ta cea nouă, am nevoie să fac ceva pentru a-mi repara greşeala, îţi propun
să intrăm în primul magazin pentru a-ţi cumpăra o cămaşă nouă.

Procesul CNV
•Exprimarea onestă prin cele patru componente;
•Primirea empatică prin cele patru componente.

5. Bărbaţii au nevoie de un tip aparte de intimitate.

Când un bărbat iubeşte o femeie, are nevoie periodic să se îndepărteze de ea,


înainte de a se apropia din nou.

În tot acest răstimp o femeie se poate simţi respinsă, abandonată şi poate


penaliza în orice moment bărbatul de lângă ea. Având viziunea felului cum sunt
afectate femeile de ciclul intimităţii sale, un bărbat poate recunoaşte cât de important
este să asculte cu devotament când îi vorbeşte o femeie. El înţelege şi respectă nevoia
ei de a fi asigurată că este interesat de ea şi că o iubeşte. Atunci când nu este cuprins
de nevoia de a se îndepărta, un bărbat înţelept îşi găseşte timp să-şi întrebe partenera
ce a mai făcut, cum se simte astăzi etc. El ajunge să-şi înţeleagă propriul ciclu şi o va
asigura, la retragere, că va veni. Ar putea spune: “Am nevoie de un timp ca să mă
gândesc la ceea ce mi-ai spus şi apoi vom sta din nou de vorbă”

Femeia înţeleaptă e conştientă de faptul că sentimentele ei intime pot fi uneori


prea copleşitoare pentru bărbat şi îl pot determina uneori să se retragă, în timp ce
alteori el este capabil să-i asculte destăinuirile.

6. Capacitatea femeilor de a se iubi pe sine şi pe alţii creşte şi descreşte.


33
Femeile pot fi susţinătoare/ hrănitoare în intimitate în conformitate cu
respectul de sine pe care şi-l acordă şi starea de bine pe care o trăiesc. Nu acelaşi
lucru se întâmplă când acestea descresc. Căci starea ei emoţională este oscilantă, iar
atunci când aceasta atinge limita de jos are nevoie să vorbească despre problemele ei,
să fie ascultată şi înţeleasă.

Bărbatul presupune că schimbările bruşte de dispoziție ale femeii sunt


datorate exclusiv purtării lui. Dacă ea este fericită consideră că meritul îi aparţine,
dar se simte răspunzător şi când ea este nefericită şi atunci poate fi extrem de frustrat
dacă nu ştie cum să îndrepte lucrurile. Tot ceea ce poate face el este să o asculte şi
să-i accepte sentimentele nu tocmai bune şi să-şi spună “aşa sunt femeile”.

Aşadar,

Pe tărâmul relaţiilor de cuplu bărbaţii îşi pot disputa dreptul de a fi liberi, iar
femeile cel de a fi supărate. Bărbaţii vor spaţiu, în timp ce femeile vor înţelegere.

Satisfăcându-i-se nevoia de a fi ascultată, femeia poate satisface nevoia de


libertate a bărbatului.

Cuvinte cheie

- Psihologia bărbatului
- Psihologia femeii
- Comunicarea nonviolentă (CNV)

Rezumat

Psihologia bărbatului este diferită de cea a femeii. Bărbatul este dominat de


rațiune, femeia de emoție. În situații de stres, bărbaţii tind să se retragă şi să se
gândească în tăcere la ceea ce îi deranjează, în timp ce femeile simt o nevoie
instinctivă de a vorbi despre problemele lor. Bărbaţii se simt motivaţi şi mobilizaţi
atunci când se simt necesari, femeile se simt motivate şi mobilizate atunci când se
simt apreciate. Bărbaţii şi femeile vorbesc limbi diferite. Intimitatea și iubirea de sine
funcționează diferit la bărbați și femei. Cunoașterea și respectarea diferențelor face
posibilă o conviețuire frumoasă între bărbat și femeie.

34
Teste de autoevaluare

1.Descrieți psihologia bărbatului (p.29)


2.Descrieți psihologia femeii (p.29)
3.Definiți comunicarea nonviolentă și enumerați pașii procesului CNV (p.32)

Concluzii

Cunoașterea psihologiei bărbatului și a psihologiei femeii permite o mai bună


înțelegere a modului de a fi și a se comporta în cuplu a celor doi parteneri. Dincolo
de modelele de sex-rol moștenite din familiile de origine există ceva ce este specific
bărbatului și ceva ce este specific femeii. Aceste elemente de specificitate dau
savoare relației de cuplu și ridică deseori provocări care pot avea rol de optimizare și
dezvoltare personală pentru cei doi parteneri.

35
UNITATEA DE STUDIU 4
Identitatea de gen și implicațiile ei în viața de cuplu

Obiective ................................................................................................................36

Cunoștințe preliminare................................................................................................37

Resurse și recomandări de studiu................................................................................37

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................37

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

4.1. Formarea identității de gen ca o construcție psihologică……………….37

4.2.Familia nucleară și contribuția ei la formarea identității de gen……...…42

4.3.Familia monoparentală și implicațiile ei în construcția identității de


gen……………………………………………………………………….48

4.4.Familia reconstituită și implicațiile ei în formarea identității de gen…...50

4.5.Inițierea erotică componentă importanță în formarea identității de


gen………………………………………………………………………52

Rezumat......................................................................................................................53

Cuvinte cheie..............................................................................................................53

Test de autoevaluare ..................................................................................................54

Concluzii.....................................................................................................................54

Obiective
La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să cunoască problematica specifică formării identității de sex-rol și
implicațiile acesteia în viața de cuplu
2. Să cunoască tipurile de relații deficitare mamă-fiu, tată-fiu și mamă-fiică,
tată-fiică care au efecte nefaste asupra formării și integrării identității de se-
rol
3. Să cunoască influența specifică diferitelor tipuri de familii asupra formării
identității de gen la copii și adolescenți

36
Cunoștințe preliminare

Se impune însușirea conceptelor și conținuturilor expuse in unitățile


anterioare de studiu, cunoștințe de psihologie generală, psihologia dezvoltării,
psihologia copilului și adolescentului.

Resurse necesare și recomandări de studiu.

1. Se recomandă citirea cu atenție a conținuturilor din această unitate de studiu


2. Se recomandă recapitularea unor informații de bază ce țin de formarea
identității de sine din psihologia dezvoltării, psihologia copilului și a
adolescentului

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de patru ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

4.1.Formarea identității de gen ca o construcție psihologică

Identitatea psihosexuală este o construcţie psihologică care se formează, prin


3 tipuri de “iniţieri identitare” – I Mitrofan

PRIMA INIŢIERE:
 relaţia tată - fiică în cazul femeii
 relaţia mamă-fiu în cazul bărbatului

37
Conduce la „hrănirea energetică şi informaţională” (emoţională şi spirituală),
recunoaşterea şi configurarea feminităţii, respectiv masculinităţii, adică a rolurilor
identitare complementare (contrapartea sau opusul). Este foarte importantă pentru
acceptarea imaginii de sine în sex-rol, pentru confortul psihologic în rolul de femeie
sau de bărbat, pentru nivelul de siguranţă bazală şi de autoîncredere

A DOUA INIŢIERE:

 relaţia tată – fiu în cazul bărbatului


 relaţia mamă – fiică în cazul femeii

Conduce la identificarea cu părintele de acelaşi sex şi la prefigurarea


rolurilor parentale corespunzătoare sexului (patern şi, respectiv, matern). Constituie
prototipul viitoarelor roluri parentale asumate în scenariul de viaţă, dar şi al
atitudinilor şi acţiunilor de tip parental manifestate în raport cu sine în constelarea
Egoului („părţile” paternă şi maternă ale Egoului, manifestate faţă de sine însuşi);

A TREIA INIŢIERE

Relaţia partenerială a fiecărui sex cu cel opus, în ambele roluri, unificând cele
două mari polarităţi: masculinul cu femininul şi paternul cu maternul .

Relaţia de parteneriat erotic, sexual şi procreativ are o dimensiune spirituală


profundă, fiind cea mai completă modalitate de integrare sinergică, holistică a celor
trei niveluri de manifestare a fiinţei umane–soma, psyche şi spirit, prin intermediul
rolurilor identitare.

Relaţia de cuplu este o matrice autoregenerativă cuplul armonios


scenarizând şi oglindind în dinamica sa rezonant, sinergic, chiar dinamica interioară
a fiinţei umane, a fiecărui partener şi a ambilor deopotrivă, ca într-un Joc al
oglinzilor multiplu conectate

Relaţia tată-fiică – I. Mitrofan

RELAŢIA DIRECTĂ DINTRE TATĂ (PATERN, FOC) ŞI FIICĂ


(FEMININ, APĂ) este de transformare creatoare (sublimare) a Femininului de către
Patern, aşa după cum Focul evaporă Apa, după ce o „clocoteşte”, modificându-i
temperatura.

Încorporarea căldurii Focului de către Apă (unificarea principiilor, în plan


psihologic – iubirea tatălui faţă de fiică) o face să-şi piardă forma iniţială, dar nu şi
esenţa, o transformă în abur şi o înalţă, îmbogăţindu-i esenţa feminină cu cea a

38
sexului opus (în plan psihologic o extinde, o spiritualizează prin unificarea
contrariilor).

Soarele evaporă apa şi o transformă în nor (adică în aer – masculin care


conţine apa – femininul transformat), adică îi conferă o nouă calitate: cea de dublu
Eu, masculin şi feminin deopotrivă (norul este un unificator sau conţinător al celor
două principii: Aer – Apă).

Odată unificată cu principiul masculin, prin intermediul transformării


catalizate de tată-Foc, feminitatea, după o primă integrare iniţiatică, cea paternă, se
exprimă şi tinde către o a doua integrare iniţiatică, cea maternă, participând la actul
gestaţiei şi generării.

În planul realităţii cosmice, norul redevine Apă (ploaie sau zăpadă), care se
revarsă, se amestecă sau se topeşte în Pământul-mamă, tinzând la o nouă fuziune
iniţiatică, de data aceasta cu participarea şi autotransformarea Apei-feminin matur
prin fuziune cu Pământul-mamă (potenţial gestant), în scopul asumării noului rol
identitar creator - maternitatea

În plan psihologic, relaţia pozitivă, iubitoare şi protectivă sau forma


acceptării, confirmării şi căldurii emoţionale transformatoare a tatălui faţă de fiică
(inclusiv relaţia dintre un bărbat care îşi asumă rolul patern şi o femeie care îşi asumă
rolul filial) conduce la dezvoltarea, transformarea şi unificarea părţilor polare ale
Egoului unei femei (masculin-feminin), maturizând-o şi permiţându-i ulterior să-şi
asume maternitatea în raportul egalitar cu un alt bărbat (un partener, cel iubit) care, la
rândul său, îşi asumă şi îşi dezvoltă, în consecinţă, rolul patern.

E un fel de ştafetă care se transmite de la un rol patern pozitiv la un alt rol


patern potenţial, care se activează sau „pozitivează” de către un alt bărbat, prin
intermediul aceleiaşi femei (fiica ce integrează masculinitatea tatălui şi pe care o
identifică sau o transferă în cea a partenerului, oferindu-i, cel puţin teoretic, acestuia
oportunitatea asumării noului rol – paternitatea).

Relaţia tată-fiică patogenă (de tip incestuos sau de deficit) sau absentă are
efecte nefaste asupra asumării şi integrării feminităţii şi cu atât mai mult a
maternităţii. Acestea sunt sever stopate, blocate, pervertite sau regresate (infantile),
ceea ce are un impact defavorabil, inclusiv la nivel transgeneraţional.

Nivelul de autoîncredere al unei astfel de persoane (ca parteneră de cuplu şi


ca femeie, în general) este scăzut, iar capacităţile ei de afirmare sunt blocate, chiar
dacă potenţialul său intelectual sau energetic este crescut. Timiditatea, conduitele
evitante, ostilitatea nemotivată, dependenţa emoţională versus nonimplicare, lipsa de

39
rezonanţă afectivă şi trăirea compensatorie în fantasmă, susceptibilitatea şi anxietatea
de relaţie pot fi câteva dintre manifestările cele mai frecvente, simptomatice pentru o
feminitate neintegrată .

Lucrurile se complică „la distanţă”, pentru că, în cazul unei feminităţi


neintegrate, chiar dacă se produce modificarea biologică de rol – respectiv
maternitatea, aducând pe lume copii –, din punct de vedere psihologic femeia poate fi
inaptă să-şi asume corespunzător, matur şi hrănitor emoţional rolul matern, ceea ce
crează efecte patogene în relaţia sa de parteneriat şi în cea cu proprii săi copii. Istoria
relaţională ulterioară creşte progresiv riscul repetiţiilor distructive în raporturile
părinţi–copii, pentru că neintegrarea feminităţii, ca şi a masculinităţii, prin
intermediul Elementelor-Sursă, originare, este greu de compensat spontan prin
intermediul unui eventual partener de substituţie, reparator sau terapeutic. „Mimarea”
unei relaţii paterno-filiale (ca şi cea de tip fratern, incestuos) în context partenerial
erotic nu face decât să agraveze confuziile şi deficitele de confirmare mutuală,
favorizând anumite deconectări sau dependenţe afective blocante pentru ambii
parteneri. (Acestea sunt „capcane” ale parteneriatului erotic).

Există şi un alt tip de perturbare a relaţiei tată-fiică, legat de Excesul de


„feminitate” ca urmare a unei coaliţii profunde, simbiotice între mamă şi fiică,
orientată negativ faţă de tată, ca urmare a frustrării emoţionale şi sexuale a mamei
faţă de tată. O relaţie partenerială în care deficitul de ofertă masculină antrenează o
receptivitate neconfirmată, nesaturată, neîmplinită a femininului, crează premisele
unei coaliţii nefireşti între mamă şi copiii săi.

Dacă fiica este mai curând „unificată” cu mamă, ea se contaminează de


sentimente de respingere inconştientă şi ranchiună faţă de tată, identificându-se cu
mama şi opunându-i-se Eului patern cu toată forţa generată de energia unificată a
două roluri identitare de tip feminin – Apa şi Pământul. Ca şi în natură, în acest caz,
Focul poate fi „stins” de excesul de Apă, de furia apei dezlănţuite, aşa cum potopul
sau inundaţia sunt generate de acumulări excesive de nori care slăbesc, evident,
contactul cu Soarele, aparent atenuându-i puterea.

Excesul de feminin subminează Eul patern (inclusiv cel masculin), ceea ce în


plan psihologic se reflectă în neintegrarea atributelor ce ţin de acest rol şi accentuarea
distructivă ale celor polare de tip feminin şi matern cu efecte nefaste asupra relaţiei
de cuplu.

Relaţia mamă-fiu- I. Mitrofan

RELAŢIA MAMĂ–FIU (MATERN-MASCULIN) se accesează simbolic pe


axa Pământ-Aer. În natură, relaţia este gestionată prin intermediul celorlalte două
40
elemente, în special prin acţiunea directă a Focului (Soare) asupra Pământului.
Soarele, alias paternul, „evaporă” Apa din Pământ, în extremis arde, secătuieşte
pământul (v. seceta), transformându-l în deşert (neroditor). Excesul de Foc
transformă distructiv Pămîntul, creând deficit de Aer (fiu). Căldura copleşitoare face
aerul „sufocant”, adică îl vitregeşte de atributele „hrănitoare”, sănătoase,
purificatoare, dinamice. Ca urmare a „arderii” Pământului de către Foc, Aerul este
îmbâcsit, impur, toxic, greoi, adică alterat cu atributele unei maternităţi negative,
neroditoare, deci transformat distructiv prin fuziune cu partea negativă a maternităţii
(„aer stătut, greoi”).

În plan psihologic, un tată hiperautoritar crează condiţiile unei „fuziuni”


nefireşti, toxice între mamă şi fiu, acesta identificându-se cu o parte a Eului matern
(cea negativă – victima) şi dezidentificându-se parţial cu tatăl (partea negativă –
agresorul). În consecinţă, fiul adoptă un comportament slab, anxios, evitant sau rebel.

Asumarea masculinităţii în aceste condiţii devine dificilă, ataşamentul şi


culpabilitatea de separare de o mamă-victimă sunt crescute, favorizând o condiţie
fizică şi psihică precară, nonasertivitate sau conduite de control excesiv, dar poate
conduce compensator şi la comportamente protestatare fără finalitate, retracţie
socială, imprevizibilitate, comportament autodistructiv, toxicodependenţe

Prin contrast, o relaţie creatoare, iniţiatică a mamei cu fiul confirmă


autoîncrederea, iniţiativa, canalizarea impetuoasă a energiei, puterea de exprimare şi
transmitere a informaţiei, precum şi capacitatea de acţiune creatoare.

Un fiu care îşi integrează „maternitatea” în sens pozitiv îşi exprimă şi îşi
asumă masculinitatea creator. Cu alte cuvinte, un fiu bine hrănit emoţional de o
mamă-femeie echilibrată, integrată la rându-i (poate fi şi o bunică care îl „iniţiază” în
primii 7 ani) are şanse mai mari să-şi exprime latura creativă, originală, expresivă şi
afirmativă, pentru că resursa sa energetică va fi înaltă.

Canalizarea forţei şi resurselor de care dispune, orientarea valorică,


inteligenţa şi discriminarea, structurarea acţiunilor în vederea atingerii anumitor
scopuri, rezistenţa la efort şi capacitatea de a lupta inteligent, responsabilitatea,
disciplina şi puterea concentrării şi finalizării, voinţa focalizată cunoscător şi creator
vor fi catalizate însă semnificativ de relaţia transformatoare, iniţiatică (a doua
iniţiere) cu tatăl (bunicul) său.

Integrând pozitiv rolul patern (Focul), rolul masculin (Aerul) îşi creşte
considerabil şansele autotransformatoare prin integrarea atributelor creatoare ale
acestuia. Masculinitatea devine astfel „Solară”, aspirând legitim la centralitate,

41
recunoaştere, disponibilitate şi generozitate, împlinindu-se pe Sine şi unificându-se
optim cu femininul (a treia iniţiere, „instrumentată” generic de partenera de cuplu).

4.2.Familia nucleară și contribuția ei la formarea identității de gen

TRIUNGHIUL FAMILIAL – este astăzi, în multe cazuri, un TRIUNGHI


INFERNAL!

Vârsta adolescenţei, vârsta căutărilor şi delimitărilor individuale este un teren


prielnic pentru astfel de conştientizări, prevenind în felul acesta o luptă şi o suferinţă
inutile în arena vieţii conjugale de mai târziu.

Dar ce trebuie schimbat? Ce se întâmplă în „triunghiul familial infernal” din


zilele noastre? Care sunt tipurile de relaţie mamă-fiu şi tată-fiică care îşi pun
amprenta asupra formării identităţii psihosexuale a adolescenţilor? Vă propun în
continuare punctul de vedere al unui renumit analist junghian, de origine canadiană,
profesor la Universitatea din Quebec, Guy Corneau.

Tatăl şi fiica

Cuplul tată-fiică

» Tatăl tăcut
» Tatăl incestuos
» Tatăl puritan
» Tatăl tiranic

Tatăl tăcut:Relaţia cu un tată absent facilitează idealizarea acestuia de către


fiica sa şi determină formarea unei femei care încearcă cu toată fiinţa ei să se facă
plăcută, să fie în centrul atenţiei tuturor. De timpuriu, fetiţa ajunge să creadă că tatăl
ei nu-i vorbeşte pentru că nu este destul de frumoasă sau de inteligentă, sau destul de
bună pentru a fi iubită. Ajunge chiar să se simtă vinovată de tăcerea tatălui şi începe
să se submineze: „Nu sunt interesantă. Nimeni nu mă place. Nimeni nu mă vrea.”
Din acest moment tânăra începe să-şi ţeasă destinul amoros, căci, dacă pe de o parte
se subestimează, pe de alta idealizează bărbatul şi umple golul cu fantasma prinţului
din poveste. „Într-o zi prinţul meu va veni” s-ar putea traduce în multe cazuri: „într-o
zi tatăl meu va veni, îmi va vorbi şi în sfârşit voi exista ca femeie.”

Este evident că în această situaţie primele ei relaţii vor avea un final


catastrofal, deoarece nici un bărbat nu va putea înlocui o imagine ideală de bărbat.
Sentimentul de a nu fi valoroasă şi de a nu fi niciodată o femeie dorită o va marca
42
întreaga viaţă, iar şansele ca ea să aibă o viaţă de cuplu armonioasă sunt aproape
inexistente.

Tatăl incestuos: Tatăl incestuos, este cel care determină, de asemenea, mari
probleme în asumarea şi manifestarea rolurilor de sex adolescentelor. Victima
abuzurilor sexuale este afectată grav atât în identitatea ei sexuală cât şi în ceea ce
priceşte sentimentul ei de a exista. Acestor persoane le este foarte greu să rămână în
contact cu propria lor vieţuire şi să întreţină relaţii de intimitate cu cei apropiaţi.
Această dificultate de a exista trădează o preţuire de sine care a fost total distrusă de
gestul tatălui său. Când o fiică este victima unui incest, integritatea ei corporală este
extrem de afectată, încât riscul de a se oferi oricărui bărbat este foarte mare. Studiile
dovedesc că majoritatea prostituatelor sunt victime ale incestului. Pentru că nu au
fost respectate, nu izbutesc nici ele însele să se respecte. Adesea îşi urăsc tatăl şi pe
toţi bărbaţii care le sunt clienţi. Poate să devină exhibiţionistă. Pentru a nu-i aparţine
tatălui, decide să se ofere privirii tuturor.

Incestul afectiv este şi el extrem de dăunător pentru construirea identităţii


psihosexuale a fetei. Tatăl parazitează viaţa sexuală a fiicei, fiind incapabil s-o lase
să-şi trăiască singură viaţa proprie. Este cazul copiilor parentificaţi –cei nevoiţi să
devină părinţii propriilor părinţi. Aceşti copii nu se pot separa de părinţi pentru că se
simt culpabili dacă i-ar abandona. Relaţiile pe care le vor avea vor fi cu persoane
extrem de dependente, la fel ca şi părinţii lor.

Tatăl puritan: Tatăl puritan se află la antipodul tatălui incestuos. Acest


puritanism exacerbat este motivat de aceeaşi dorinţă incestuoasă. La tatăl incestuos
există trecerea la act, la tatăl puritan se instaurează interdicţia sau nevoia de inhibiţie
a actului. În marea majoritate a cazurilor tatăl nu se atinge de fiica sa adolescentă.
Această răceală şi mai ales tăcerea care o însoţeşte au efecte nefaste asupra fiicei
sale. Printr-un astfel de comportament tatăl îi poate provoca fetei sale adolescentă
prima şi cea mai mare suferinţă din iubire. Când ea începe să devină femeie, când e
mândră că în sfârşit seamănă mamei, un bărbat, prin tăcerea lui, îi spune că atributele
ei par a fi periculoase.

Două tipuri de reacţii ale fetei putem înregistra în acest caz: fie îşi pune
farmecele în evidenţă pentru a seduce şi a atrage atenţia, fie, dimpotrivă, încearcă să
refuze diferenţa sexuală purtând veşminte suficient de largi pentru a-şi acoperi
rotunjimile şi a-şi ascunde, în felul acesta, feminitatea.

Aşadar, erosul patern, când se manifestă în mod adecvat este un factor


determinant în evoluţia unei fete. El ajută la dezvoltarea unui animus pozitiv, care
susţine încrederea în sine şi spiritul de iniţiativă. Indiferent că este absent fizic,

43
absent cu gândul, distant, sau de-a dreptul abuziv, relaţia pe care i-o oferă fiicei sale
o răneşte, iar ea va adopta comportamente reprezentând reacţii la suferinţă, dar care
n-o vor vindeca şi nu-i vor oferi posibilitatea să-şi integreze o identitate psihosexuală
aducătoare de satisfacţii personale în viaţa de cuplu.

Tatăl tiran: Tatăl tiranic sau despotic este cel care îşi terorizează fiicele prin
rigiditatea regulilor pe care le impun adolescentelor, din nevoia de a-şi exercita
controlul absolut asupra lor, gândindu-se că în acest fel le pot proteja mai mult. Nu
reuşesc însă decât să-i alimenteze orgoliul de a stăpâni şi de a dispune şi de a sădi în
inima fiicelor lor puternice sentimente de ură şi dorinţă de răzbunare. Adevărate
amazoane ele se vor lupta cu stoicism cu toţi bărbaţii din viaţa lor, ne-reuşind să se
împlinească ca femei lângă nici unul dintre ei.

Psihanalista americană, Linda Shierse-Leonard în cartea sa „Fiica tatălui


său” surprinde o serie de atitudini pe care femeile le adoptă ca reacţie la traumele
provocate de tată. Din perspectiva autoarei fetele pot rămâne „eterne adolescente”
sau, dimpotrivă, pot devenii „amazoane”

Eternele adolescente sunt acele fiice care, private de sprijinul patern în


dezvoltarea lor psihologică, rămân prizoniere nevoii lor de a plăcea bărbaţilor sau
adoptă o atitudine de revoltă, construindu-şi o armură de nepătruns. Ele îi lasă pe alţii
să le creioneze viaţa. Unei astfel de femei îi este foarte greu să aibă iniţiativă şi să ia
hotărâri. În loc să acţioneze în propriul ei interes, preferă să se adapteze la
schimbările pe care viaţa sau bărbaţii le hotărăsc pentru ea şi se refugiază într-o lume
de fantasme când situaţia devine prea greu de controlat.

Linda Shierse-Leonard identifică patru tipuri de eterne adolescente:

• păpuşica dulce
• fata de sticlă
• seducătoarea
• marginala

Păpuşica dulce este cea care deşi pare foarte sigură pe ea, fiind mândră şi
încrezătoare trăieşte o permanentă teamă de abandon, angoasa fetei neglijate de tatăl
ei. Deşi se poate revolta uneori, acuzându-şi partenerul, ea va rămâne pasivă şi
dependentă.

Fata de sticlă este cea care se refugiază în cărţi sau în lumi imaginare,
invocând pretextul fragilităţii şi hipersensibilităţii şi devenind în felul acesta o
fantomă a celei care este.

44
Seducătoarea trăieşte din plin bucuria momentului prezent, refuzând orice
fel de responsabilitate şi de obligaţii, devenind astfel varianta feminină a lui Don
Juan. Îi vine deci foarte greu să se angajeze într-o relaţie durabilă. În relaţie cu mama
şi tatăl ei, această femeie nu a căpătat simţul propriei valori, iar revolta o împiedică
să realizeze o relaţie adevărată cu bărbatul care-i place.

Marginalele, spune autoarea se identifică cu un tată ajuns obiect de ruşine,


care s-a revoltat împotriva societăţii sau a fost respins de aceasta. Fetiţa a fost
mişcată de drama tatălui şi a rămas prinsă în ea. În orice situaţie ea va simţi nevoia
să critice şi să-şi afirme diferenţa, fiind combativă dar niciodată nu va acţiona în
consecinţă. Se va refugia în alcoolism, drog, prostituţie sau sinucidere, fiind extrem
de deprimată. Printre ele se numără şi cele agresate sexual de tată, fete care nu mai
reuşesc să-şi capete respectul de sine.

Eternele adolescente suferă, după cum s-a putut observa, de pasivitate,


amazoanele procedează exact invers, fiind hiperactive. O femeie care a trăit teroarea
unui tată tiranic va încerca să reuşească în lume uzând de aceeaşi autoritate
despotică, ea le va face celorlalţi ceea ce tatăl i-a făcut ei, le va impune ceea ce el i-a
impus.

Amazoanele devin femei ale datoriei şi ale principiilor. În loc să caute


privirea bărbaţilor, cum fac seducătoarele, ele resping avansurile masculine şi merg
uneori până la a dispreţui toţi bărbaţii din lume. „Amazoana este o femeie care a
adoptat caracteristicile asociate în general temperamentului masculin şi identificate
cu puterea masculină. Simultan, renunţă la capacitatea sa de a stabili relaţii
afectuoase, capacitate care, de regulă, a fost asociată cu feminitatea. În consecinţă,
amazoana care preia puterea negându-şi capacitatea de a se lega afectiv de alte fiinţe,
rămâne unidimensională şi devine victima caracteristicilor pe care a vrut să le
acapareze.” – ne spune psihanalista June Singer.

Amazoanele Lindei Shierse-Leonard sunt:

• femeia superstar
• fata ascultătoare
• femeia martir
• regina războinică

Femeia superstar – femeia care încearcă să reuşească în toate, cu riscul însă


de a pierde orice contact cu emoţiile sale sub povara responsabilităţilor şi a oboselii
şi de a cădea în depresie. Este femeia care de cele mai multe ori a avut un tată care o
trata ca pe un băiat şi care a investit în ea propriile ambiţii. În loc să-i respecte

45
diferenţa sexuală tatăl i-a hotărât o viaţă şi un destin masculin. Iar această femeie va
trăi perpetuu povara temerii de a fi respinsă dacă n devine „băiatul tatei” .

Fata ascultătoare este femeia datoriei şi a principiilor, cea care a pierdut


orice contact cu spontaneitatea şi originalitatea ei.

Femeia martir este cea care se devotează total soţului şi copiilor, unei cauze
sau unei religii, ca şi când n-ar avea dreptul să se gândească şi la sine; dar toate
nevoile refulate găsesc, pentru a se exprima, căi ocolite: suspine, toane, tăceri –
ecouri ale unei suferinţe pentru care copiii şi cei din jurul ei vor plăti.

Regina războinică este cea care se opune cu forţă şi hotărâre iraţionalităţii


tatălui, pe care-l consideră un degenerat; ea îşi va nega orice tentativă de sensibilitate
şi-i va interzice chiar să şi iubească. Toată viaţa ei este o luptă, receptivitatea însăşi
este confundată cu pasivitatea şi astfel femeia profundă este suprimată.

Mama şi fiica

Atenţia tatălui o confirmă pe fiică în diferenţierea ei sexuală. Prezenţa lui îi


permite să se separe şi să se diferenţieze de mamă. Tatăl o ajută să-şi câştige
individualitatea de femeie. Dar atunci când relaţiile tată fiică nu au fost
satisfăcătoare, sunt afectate relaţiile mamă – fiică, aceasta din urmă având sentimente
ambivalente faţă de prima. „Îmi iubesc mama care mi-a dat atenţie, dar o urăsc
pentru că mi-a cerut prea multe”. În astfel de cazuri, cel mai adesea, relaţia parentală
de cuplu este deficitară. Mama are adesea exigenţe foarte mari faţă de fiica sa,
încercând să-şi împlinească prin aceasta propriile dorinţe. Cu alte cuvinte mama va
încerca să fie totul pentru fiică sfârşind prin a deveni sufocantă, ceea ce o va
determina pe aceasta să o respingă şi să lupte pentru independenţa sa. În aceste
condiţii fiica îşi va respinge mama, şi implicit, graţie procesului de identificare se va
respinge pe sine, identitatea psihosexuală a ei având de suferit.

Mamele singure transformă fiica într-un adevărat partener de viaţă,


atribuindu-i rolul de suport emoţional substitutiv al soţului absent. În aceste condiţii,
conflictul părinte – copil ajunge până la a imita conflictele – maritale ale mamei cu
fostul ei soţ, fiica, auzind deseori din gura mamei sale, eşti „ca taică-tu.” În astfel de
situaţii fiica îşi va respinge mama, respingându-şi astfel propria feminitate şi va
deveni exact ca tata şi va intra într-o confuzie de identitate psihosexuală ce va avea
implicaţii nefaste asupra relaţiilor ei de cuplu.

Mama şi fiul

Uneori relaţia mamă – fiu poate fii extrem de strânsă mai ales în condiţiile în
care femeia îşi găseşte raţiunea de a trăi în rolul matern, uitându-şi propria
46
feminitate. Maternitatea poate deveni astfel un loc de investire a nevoilor de
recunoaştere şi a dorinţelor reprimate ale femeii, ba chiar un prilej de revanşă pentru
frustrările legate de negarea valorii feminine. O femeie poate hotărî astăzi să nască
pentru a umple un gol, deci dintr-un deficit emoţional, şi nu din nevoia firească de
zămislire a unui copil. Acesta se naşte, iar destinul său este deja creionat: să umple
lacunele afective ale unei femei căreia i-a lipsit tatăl şi căreia îi lipseşte acum
partenerul. Şi dacă se întâmplă ca acest copil să fie băiat, simbolic, încă de la naştere
este împovărat cu o „căsătorie”, fiind forţat să fie de timpuriu bărbat şi soţul propriei
mame. Care sunt implicaţiile psihologice asupra evoluţiei ulterioare a unui astfel de
băiat sunt lesne de ghicit. Fantoma incestului îl va bântui întreaga viaţă iar a trăi
alături de o femeie ar fi echivalentul unui prizonierat din care de multă vreme simte
nevoia să scape.

O astfel de situaţie împiedică rezolvarea favorabilă a complexului lui Oedip,


rezolvare ce presupune ca fiul să cedeze tatălui său pretenţia la rolul de soţ, el
urmând a se orienta spre alte femei. Când tatăl nu este prezent pentru a bara fiului
calea spre mamă, fiul şi mama rămân unul prizonierul celuilalt adesea pentru tot
restul vieţii. Deci separarea mamă-fiu este absolut necesară.

Dacă aceasta nu se rezolvă firesc la 4 – 5 ani, complexul lui Oedip se va


reactiva la pubertate. În acest moment, relaţia dintre mamă şi fiu riscă să se
transforme într-o luptă pentru putere. Marea lor iubire devine brusc o închisoare ce
împiedică înflorirea individuală a fiecăruia. Insuficient afirmat, lipsit de modele
masculine cu care să se identifice, fiul va încerca să încalce legea maternă pentru a-şi
câştiga propria identitate de bărbat, devenind un „războinic” veritabil. Dacă mamele
reuşesc să înţeleagă că este timpul să-şi regăsească feminitatea şi să se ocupe mai
mult de ele, războiul are şanse să înceteze. Motivat de procesul de individuaţie,
copilul poartă în el dorinţa de separare de mamă pentru a-şi urma evoluţia. Tatăl
uşurează acest proces.

Adolescenţii îşi caută instinctiv tatăl tocmai pentru a se putea separa de


mamă, şi pentru a-şi crea o identitate masculină. Mama trebuie să accepte că fiul nu-i
poate fi nici partener, nici prieten, nici amant. Altfel există riscul ca eul băiatului să
fie inflaţionat de complexul contrasexual, iar identitatea sa psihosexuală să aibă de
suferit.

Psihologia analitică susţine că legăturile de tip heterosexual nu pot fi formate


sau eşuează datorită dezvoltării patologice a complexului contrasexual. O astfel de
dezvoltare depinde deci de experienţele existenţiale nefericite pe care copilul le are
în relaţionarea cu părintele de sex opus.

47
• „Prin intermediul unei intense identificări cu părintele de sex opus, eul este
inflaţionat de arhetipul contrasexual ceea ce duce la eşecul actualizării
principiului sexual care corespunde genului biologic al individului. Acest fapt va
conduce fie spre o femeie dominată de animus, fie spre un bărbat slab, dominat
de anima, care vor sfârşi în legături de tip homosexual.
• Băiatul deprivat de mamă sau fata deprivată de tată suferă de o atrofiere a animei
sau animusului, lipsindu-le astfel organul psihic pentru formarea legăturilor
heterosexuale.
• O relaţie prea apropiată de părintele de sex opus, poate conduce, de asemenea la
o dezvoltare hipertrofiată a complexului contrasexual şi la o identificare a eului
cu acesta, mai ales dacă părintele de sex opus a fost absent în perioadele critice
ale copilăriei, sau relaţia cu el a fost neimplicată afectiv. Bărbaţii de acest tip tind
să fie capricioşi, cu un comportament greu previzibil, moale, fără să se afirme.
Femeile dominate de animus sunt agresive, dogmatice, încăpăţânate. Identificarea
cu complexul contrasexual poate duce în aceste cazuri spre transsexualism.” -
Mihaela Minulescu

4.3. Familia monoparentală și implicațiile ei în construcția identității de gen

Este din ce în ce mai prezentă în societatea contemporană.

Lipsa unui părinte se poate datora decesului acestuia, divorţului, sau alegerii
unei persoane de a deveni părinte unic, prin naşterea unui copil conceput prin
fertilizare in vitro sau cu un partener care nu va lua parte la creşterea copilului, sau
prin adopţia acestuia. Cele mai multe familii monoparentale se datorează divorţului
părinţilor şi decesului unui partener. (D. Vasile) Bărbaţii divorţaţi sau văduvi sunt în
mai mare măsură dispuşi să-şi transforme „celibatul” într-o recăsătorire, dar
recăsătorirea femeii divorţate rămâne mai puţin frecventă decât cea a bărbaţilor (L.
Roussel, 1989, apud I.Mitrofan, C Ciupercă, 1997), încât femeile rămân singure în
număr mult mai mare şi în general pe perioade mai îndelungate. Unul dintre motive
este şi durata din ce în ce mai scurtă a mariajelor care ajung la divorţ. Aşadar, cele
mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mamă şi copil (copii), atât din
motive naturale, cât şi din raţiuni culturale (tribunalele încă consideră mamele părinţi
mai potriviţi pentru copii, deşi nu întotdeauna este aşa). Dar în ultima vreme asistăm
la tot mai multe femei care îşi asumă rolul de mamă singură, prin naşterea unui copil
sau prin adopţie.

Tocmai pentru că rolul de părinte singur nu este tocmai confortabil şi uşor de


realizat financiar, persoanele care îşi asumă această postură fac parte din cele cu
venituri peste medie şi nivel crescut de educaţie. (D. Vasile, 2006)

48
De asemenea, acestea vor experimenta mai puţine dificultăţi comparativ cu
cele cu venituri mici şi nivel scăzut de educaţie. Părinţii singuri sunt puşi în situaţia
de a educa singuri copilul, dar de regulă ei apelează şi la persoane din familia extinsă
(bunici, alte rude, bone etc.). Există însă o diferenţă între mamele singure şi taţii
singuri. Mamele singure tind să nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru
ajutor, ajungând de aceea la suprasolicitare şi tensiuni interioare care se pot
transforma în simptome, atât la ele, cât şi la copii şi datorită fenomenului de contagiu
emoţional. De asemenea, ele tind să preia şi rolul tatălui, ceea ce se întâmplă foarte
rar în cazul bărbaţilor părinţi singuri.

În aceste familii este foarte evidentă:

1. modificarea regulilor (D. Vasile, 2006) - de exemplu, mamele singure au


uneori tendinţa de a deveni mai autoritare, mai rigide în aplicarea regulilor, încercând
să suplinească lipsa tatălui; taţii, dimpotrivă, au uneori tendinţa de a deveni mai
delicaţi, mai afectuoşi, dar şi mai restrictivi în unele reguli (de exemplu, venirea
acasă seara a fetelor);

2. modificarea graniţelor dintre membri şi subsisteme (D. Vasile, 2006) –


de exemplu graniţele dintre părinte şi copilul unic sau copilul cel mare tind să devină
difuze, transformând relaţia lor fie în una de prietenie exagerată, fie în una de
parteneriat. „Datorită acestor caracteristici, mama se aşteaptă de la copil să fie mult
mai matur decât este el sau ea, actualmente. Mama obişnuieşte să-i facă, astfel,
confidenţe, să-i mărturisească variatele ei sentimente, ceea ce îi conferă copilului
rolul de confident. Aşa încât, treptat şi subtil, mama îi atribuie copilului rolul de
partener, de suport emoţional substitutiv al părintelui absent. Ca urmare, copilul este
forţat, în cadrul patternurilor interacţionale, să-şi dezvolte maturitatea în devans, în
perioade în care, el sau ea, nu este pregătit(ă) s-o facă.

Presiunile acestui copil, fiind inadecvate nu pot fi satisfăcute decât prin şi


pentru mamă, deşi aceasta nu este conştientă de faptul că nu i le poate acoperi în
totalitate. Când unele dintre aceste mame atribuie copilului rolul tatălui absent,
conflictul părinte-copil ajunge până la a imita conflictele maritale ale mamei cu
fostul soţ. Copilul găseşte el însuşi modalităţi de a se implica în noua situaţie
câştigată, dar el se simte presat de asumarea noului rol şi „pedepsit” pentru că începe
să îi placă rolul soţului anterior. (...) Copiii în astfel de situaţii, în mod frecvent, nu
sunt capabili să-şi exprime sentimentele lor conflictuale, tensive sau resentimentele
faţă de plasarea lor în această păziţie de către propriile mame. Mai mult se pot
observa numeroase îmbolnăviri psihosomatice şi comportamente explozive, ca
semnal al numărului mare de griji şi temeri ale acestor copii.” (I. Mitrofan, C.
Ciupercă, 1997) Ajunşi la vârsta adolescenţei aceşti copii vor avea mari probleme în
49
asumarea identităţii de gen-rol. Astfel, fetele îşi vor respinge mamele, care le-au
tracasat ani la rândul şi implicit îşi vor respinge propria feminitate datorită procesului
de identificare.

De asemenea asumarea identităţii psihosexuale poate fi vitregită de absenţa


tatălui. Băieţilor le va fi, de asemenea, dificil să-şi integreze o bună identitate de gen-
rol, din lipsa modelului masculin sau din aderenţa la o critică deseori prezentă la
mamele singure: „bărbaţii nu sunt buni de nimic” sau „eşti ca taică-tu: incapabil,
insensibil, iresponsabil”. Toate acestea vor modela negativ atitudinea ulterioară a
adolescentului devenit adult faţă de partener şi, eventual, faţă de proprii copii. În
ceea ce-i priveşte pe taţii singuri, putem spune că adesea aceştia păstrează o distanţă
mai mare faţă de proprii copii decât mamele singure, astfel încât graniţele dintre
părinte şi adult sunt mult mai clar conturate. „Taţii singuri au un rol adecvat în
susţinerea nevoilor emoţionale, fiind recunoscută abilitatea lor de a furniza „hrană
emoţională” copiilor lor. (...) Ei, deseori, abandonează tradiţionalismul în abordarea
copiilor, sunt mai puţin directivi în disciplinare, fiind mai preocupaţi de calitatea
factorilor de îngrijire a copiilor, mai interesaţi de experienţele educaţionale ale
acestora şi mult mai protectivi faţă de ei. O preocupare deosebită o vădesc taţii-
singuri pentru fiicele lor, în privinţa dezvoltării lor ca „stăpâne şi mame” ale casei.
Cercetările remarcă o anumită preocupare anxioasă pentru o socializare adecvată a
fetelor şi a dezvoltării lor sexuale. Aceşti taţi sunt şovăielnici în privinţa discutării
chestiunilor sexuale şi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la adecvarea modelului
social al fiicei lor” (I. Mitrofan, C. Ciupercă.

3. modificarea întregii structuri familiale (D. Vasile, 2006) – adică


subsistemul adulţilor este redus la un singur adult. De aceea vor exista lacune în
modelarea intimităţii erotico-sexuale, ceea ce va determina dificultăţi în manifestarea
intimităţii la copii atunci când ei se vor implica într-o relaţie de parteneriat şi în
viitoarea lor familie.

Pentru copiii din aceste familii se pune următoarea problema: cum se


formează identitatea lor sexuală? Cine reprezintă modelul feminin şi cine cel
masculin? Cum vor introiecta ei modelul mamei şi cel al tatălui? Iată de ce prezenţa
ambelor modele, indiferent de gradul de rudenie, este foarte necesar, chiar dacă vor
rămâne încă unele lacune în identitatea sexuală a copilului şi în abilităţile lui de
manifestare a intimităţii.

4.4. Familia reconstituită și implicațiile ei în formarea identității de gen

Se formează dacă părinţii au mai fost căsătoriţi şi au divorţat sau şi-au pierdut
partenerul. Ei vin cu proprii copii în noua căsătorie, dar pot avea şi copii comuni.

50
Familiile reconstituite întâmpină o serie de dificultăţi pe care vor trebui să le
depăşească şi care provin din pierderile suferite anterior formării lor. Iată prezentate
mai jos câteva dintre cele mai întâlnite obstacole sau probleme întâlnite de familiile
reconstituite ca şi efectele lor asupra formării identităţii de gen la copii.

Neacceptarea părintelui vitreg de către copil (copii) din simplul fapt că îl


percepe ca "înlocuind-ul" pe cel natural este însoţită adesea de sentimente de
respingere, furie, ură, gelozie. Aceste sentimente sunt însă destul de fireşti pentru
copil. Ele se pot diminua în timp. La această situaţie pot contribui şi atitudinea sau
greşelile de comportament ale părinţilor, cum ar fi devalorizarea părintelui vitreg în
faţa copiilor, retragerea dreptului de a educa sau admonesta copilul, tehnicile
educative dure sau pur şi simplu diferite pe care părintele vitreg le foloseşte etc. În
astfel de condiţii implicaţiile nefaste în ceea ce priveşte formarea şi integrarea unei
identităţi de sex-rol vor exista cu siguranţă atât în cazul fetelor cât şi al băieţilor.
Fetele vor pacta fie cu mama, fie cu tatăl natural datorită fenomenului de loialitate
familială şi vor respinge celălalt partener. Vor învăţa că toţii bărbaţii pot fi răi şi
nepricepuţi în ale educaţiei, sau că toate femeile sunt periculoase şi este cazul să te
fereşti de ele.

În alte cazuri, copilul poate considera că părintele său natural îi oferă mai
puţină atenţie şi iubire după recăsătorire, mai ales dacă părintele nu explică diferenţa
dintre iubirea parentală şi cea conjugală. Şi în aceste condiţii poate respinge şi
sancţiona inconştient în orice tip de relaţie persoanele de acelaşi sex cu părintele
„trădător”. Evident se autosabotează şi pe sine, dacă întâmplarea face ca părintele cu
pricina să fie de acelaşi sex cu el.

Neacceptarea copilului de către părintele vitreg este o altă problemă care


crează mari probleme copiilor în formarea identităţii de gen, indiferent de faptul că
părintele este sau nu de acelaşi sex cu el. Într-adevăr este uneori foarte dificil pentru
părintele vitreg să manifeste afecţiune pentru copilul partenerului, mai ales dacă
acesta îl respinge sau chiar se revoltă şi luptă împotriva sa. De multe ori, părintele
este cel care are nevoie să îşi ajusteze comportamentul astfel încât să poată să facă
faţă acestei situaţii.

Respingerea copilului poate afecta stima de sine a acestuia şi în plus poate


atrage o serie de resentimente ale copilului faţă de acesta. Se creează aşadar un cerc
vicios din care copilul înţelege că persoanele de acelaşi sex cu părintele vitreg sunt
rele şi deci trebuie evitate.

Conflictele fraterne dintre copiii proprii ai celor doi parteneri şi/sau copiii
proveniţi din căsniciile lor anterioare sunt un alt tip de obstacol cu care se pot

51
confrunta familiile reconstituite. Copiii din căsătoriile anterioare se pot simţi mai
puţin importanţi, mai puţin doriţi sau iubiţi decât noul copil al cuplului. Sau se pot
considera dezavantajaţi sau mai pedepsiţi atunci când greşesc decât fratele sau sora
lor vitregă. Şi în acest caz vor exista urmări nefaste în formarea şi asumarea
identităţii de gen.

4.5. Inițierea erotică componentă importantă în formarea identității de gen

Iniţierea erotică are puternice repercursiuni asupra asumării identităţii


psihosexuale a adolescentului. Iolanda Mitrofan afirma că „Importanţa momentului
iniţiatic sexual este considerabilă pentru evoluţia ulterioară a adolescentului, în
special pentru dezvoltarea disponibilităţilor sale erotice, a dorinţei sexuale şi a unui
comportament psihosexual, mereu perfectibil, receptiv, deschis şi finalizator.” (1997)
Şi aceasta se realizează cu atât mai bine pentru adolescenţi cu cât momentul este
pregătit de timpuriu fie prin discuţiile cu părinţii, dacă aceştia sunt dispuşi la o astfel
de comunicare, fie prin discuţiile cu prietenii, profesorii sau psihologii şcolari. Dar
dincolo de toate acestea, reuşita primelor relaţii intime este influenţată de imaginea
de sine pe care adolescentul sau adolescenta o au despre ei. În cartea sa, intitulată
„Atracţia personală sau Romeo şi Julieta în cotidian”, Laurenţiu Mitrofan afirma:
„intimitatea presupune un raport de încredere deplină în celălalt „puterea” de a te
abandona sau lăsa în seama lui, fără teama că acesta ar putea profita de
vulnerabilităţile tale. Or, calitatea raporturilor de încredere cu o altă persoană
(partenerul erotic) îşi are originile în copilărie, în calitatea relaţiilor cu părinţii.

Există un anume paralelism între relaţiile de iubire dintre copil şi mama sa pe


de o parte şi relaţiile intime ale adultului, pe de alta. (S.Gilfillan, 1985). Astfel un
copil care niciodată nu a putut stabili un raport de încredere deplină şi de satisfacţie
cu mama sa, care s-a simţit victima agresivităţii, indiferentismului sau inconsecvenţei
afective, va reuşi foarte greu, ca adult, să dezvolte un bun nivel de intimitate cu
partenerul. În mod inconştient va încerca mereu să se apere.

La rândul lor părinţii care în relaţia conjugală au probleme şi deficite de


realizare a intimităţii, nu pot stabili raporturi adecvate, autentice, cu copiii lor,
transmitându-le acestora „modelul handicapului de intimitate”, cu toate inhibiţiile şi
suferinţele sale ulterioare. (J.D.West, J.J.Zorski şi R.Hervill, 1986). Problemele
intimităţii copiilor pot fi o metaforă a problemelor intimităţii părinţilor, având în
vedere că reprezentările privind raporturile parteneriale se creează încă din primii ani
de viaţă prin introiectarea comportamentului părinţilor unul faţă de altul şi faţă de
propriul copil. Riscul unei transmiteri transgeneraţionale a modelului de intimitate
este suficient de crescut pentru a nu ne lăsa indiferenţi în faţa acestei provocări a
dezvoltării umane.” (L. Mitrofan, 2002).
52
Aşadar se impune cu necesitate un program de intervenţie psihologică care să
permită dezvoltarea personală timpurie a adolescenţilor, program care să permită
rezolvarea unor astfel de probleme: problema ataşamentului, a acceptării de sine şi a
abandonului emoţional. În felul acesta ei vor putea dezvolta o relaţie de cuplu
armonioasă, ştiut fiind că intimitatea determină calitatea vieţii şi a dragostei. Aşadar
o bună intimitate este garanţia unei vieţi de cuplu reuşite şi de durată.

„Acceptarea propriului corp şi posibilitatea de a comunica prin intermediul


acestuia, de a exprima, arăta sau dezvălui în sens natural, lipsit de pudoare şi inhibiţii
inutile, condiţionează realizarea unui bun nivel de intimitate în cuplu” (L. Mitrofan,
2002,) care corelează cu o bună imagine de sine şi o acceptare a propriei identităţi
psihosexuale. Toate acestea se intâmplă în condiţiile unei autentice comunicări
verbale şi nonverbale şi în acelaşi timp menţin o astfel de comunicare la nivelul
relaţiei de cuplu.

Rezumat

Identitatea de gen, numită și identitate de sex-rol sau identitate psihosexuală


este o construcție psihologică, având la bază trei tipuri de relații semnificative:
 în copilărie: relația tată-fiică în cazul fetei și relația mamă-fiu în cazul
băiatului
 în adolescență: relația mamă-fiică în cazul fetei și ralația tată-fiu în cazul
băiatului
 la maturitate: relația partenerială a fiecărui sex cu cel opus
Asumarea acestei identități de către bărbat sau femeie este strict dependentă de
istoria de viață a fiecăruia, de relațiile pline de semnificație pe care aceștia le-au avut
cu părinții, bunicii, unchii sau mătușile de suflet. La vârsta maturității ele permit o
relaționare autentică cu partenerul sau partenera de viață în funcție de gradul de
deschidere a fiecăruia în cadrul relației sale de cuplu, de nevoia de a evolua și de a se
dezvolta.

Cuvinte cheie

 Identitate de gen
 Identitate de sex-rol
 Identitate psihosexuală
53
 Familie nucleară
 Familie monomarentală
 Familie reconstitutiă
 Cuplul mamă-fiu
 Cuplul tată-fiu
 Inițere erotică

Teste de autoevaluare

1. Enumerați tipurile de relații semnificative care stau la baza formării identității de


gen.(p.37)
2. Enumerați tipurile de relații deficitare tată-fiică care împiedică asumarea de către
aceasta a identității sale psihosexuale.(p.42 )
3. Evidențiați caracteristicile tipului de relație patologică mam-fiu care conduce la
neasumarea masculinității de către acesta din urmă.(p.46)
4.Evidențiați implicațiile familiei monoparentale în construirea identității de se-
rol.(p.48)
5.Evidențiați care sunt influențele familie reconstituite în formarea identității de gen
(p.50)
6. Explicați legătura dintre inițierea erotică și o identitate de sex-rol bine asumată
(p.51)

Concluzii

Identitatea de gen este o construcție psihologică dependentă de calitatea relațiilor


semnificative pe care bărbatul și femeia le-au avut în copilărie și adolescență cu
părinții lor (sau alte persoane din clanul familial semnificative) și de calitatea relației
parteneriale prezente. O identitate de sex-rol bine asumată este garanția implicării
responsabile, durabile și constructivă într-o relație de cuplu atât pentru femeie cât și
pentru bărbat.

54
UNITATEA DE STUDIU 5

Mit și realitate în relația de cuplu


Obiective ................................................................................................................55

Cunoștințe preliminare................................................................................................55

Resurse și recomandări de studiu................................................................................56

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................56

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

5.1. Relația de cuplu între mit și realitate…………………………..……………….56

Rezumat......................................................................................................................61

Cuvinte cheie..............................................................................................................61

Test de autoevaluare ..................................................................................................62

Concluzii.....................................................................................................................62

Obiective
La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să conștientizeze care sunt principiile reale de funcționare a unui cuplu în vederea
identificării și înlăturării miturilor transmise transgenarațional care se dovedesc a fi
uneori maladaptative pentru cei doi parteneri de cuplu

Cunoștințe preliminare

Se impune citirea cu atenție a materialului din unitățile de studiu prezentate


anterior.

55
Resurse necesare și recomandări de studiu

Se recomandă completarea cunoștințelor prin lectura cărții “Iubirea la timpul


prezent - Cum să ai o căsnicie cu multă intimitate şi efort puţin”, autori
Shechtman, M & A, Editura Elena Francisc Publishing

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

5.1. Relația de cuplu între mit și realitate

1. Mit: Oamenii opuşi se atrag reciproc. Într-un cuplu, diferenţele dintre


parteneri îi fac să se completeze.

Realitate: Pentru o relaţie excelentă e nevoie de valori esenţiale identice.

Majoritatea cuplurilor care îşi clarifică împreună valorile au plăcuta surpriză


de a descoperi că sunt de acord în mare măsură. Deşi puţini şi-au formulat clar şi
conştient convingerile la vremea când îţi aleg partenerul, la nivel inconştient ei
gravitează către o persoană cu valori puternic compatibile. Când valorile comune
sunt identificate şi formulate explicit, cuplurile descoperă un anumit numitor comun
ferm, de pe a cărui bază pot lucra la rezolvarea multor conflicte care anterior păreau

56
de nerezolvat. Ei descoperă că în ciuda dificultăţilor pe care le-au întâmpinat în
cadrul relaţiei lor, au ales partenerul potrivit.

2. Mit: Iubirea te va ajuta să treci prin momente grele într-o relaţie.

Realitate: Valorile comune sunt acelea care-ţi permit să traversezi o criză.

Când se simt împotmoliţi în relaţia în care se află, blocaţi într-o problemă sau
într-un conflict care nu se lasă rezolvat orice ar face, partenerii de cuplu se confruntă
cu un “curent puternic din trecut”. Criza care aduce o relaţie de cuplu pe punctul
dizolvării a fost pusă în mişcare cu ani mulţi înainte să se cunoască partenerii. Ea îşi
are rădăcinile în modelele lor familiare. Aşadar, atracţia către partenerul/a de cuplu
este, de fapt, atracţia dintre modelele familiare compatibile şi, de asemenea, de valori
compatibile. Atracţia dintre cei doi constă într-o combinaţie complexă de impulsuri:
de a vindeca trecutul şi de a rămâne blocat în el, de a accepta provocarea prezentului
şi de a conspira cu partenerul pentru a evita prezentul. Iubirea pe care un partener o
simte pentru celălalt într-un cuplu exprimă deopotrivă cele mai înalte idealuri şi cele
mai profunde răni.

Iubirea înseamnă multe lucruri minunate dar nu reprezintă o soluţie. Când o


relaţie de cuplu se împotmoleşte în tipare distructive cu rădăcini în trecutul
îndepărtat, valorile comune sunt cele care îi împing pe cei doi către un prezent mai
fericit. Valorile nu şterg suferinţa din trecut dar oferă posibilitatea de a lua hotărâri
noi mai bune. Cu cât poţi recunoaşte mai deplin influenţa trecutului tău asupra a ceea
ce simţi în prezent, cu atât devii mai liber să acţionezi în concordanţă cu valorile tale.
Când aceste valori sunt împărtăşite şi de partener şi acţionaţi împreună în virtutea lor,
te simţi atras de partener din cele mai bune motive. Il respecţi, îl admiri, te bucuri de
prezenţa lui şi te respecţi pe tine însuţi pentru că îl iubeşti.

3. Mit: Trebuie să lucrezi asupra relaţiei tale dacă vrei să fie o relaţie bună.

Realitate: Nu relaţiile, ci oamenii au probleme.

Reactivarea unor “afaceri emoţionale neîncheiate” din trecut de către


evenimente similare, umbresc prezentul trăit alături de partenerul de cuplu. “Oricât
de paradoxal ar părea, a jeli trecutul constituie calea către fericire în prezent. Când
57
începi să intri în legătură cu durerea proprie, vei descoperi că partenerul tău nu e
sursa simţămintelor tale negative. Partenerul nu constituie o problemă, şi până la
urmă nu trebuie să lucraşi la relaţia voastră.” - Moriie & Arleah Shechtman

4. Mit: Altruismul şi dăruirea faţă de alţii dau naştere la cele mai bune relaţii.

Realitate: Limitele clare şi graniţele dau naştere la respect reciproc şi relaţii


durabile.

Relaţia simbiotică dintre cei doi parteneri face aproape imposibilă impunerea
unor limite sau graniţe clare care să contribuie la păstrarea şi protejarea
individualităţii. A nu ştii cine eşti, a nu ştii ce-ţi doreşti, a nu ştii ce aştepţi din parte
celuilalt sunt premize ale unei vieţi de cuplu furtunoase, nesatisfăcatoare, care nu
facilitează propria dezvoltare ciâ este o garanţie sigură pentru involuţie, “parazitare”.
Când fiecare partener îi arată celuilalt care sunt graniţele sale, îl invită la parteneriat
deplin şi la o intimitate mai profundă. “Când ne încălcăm valorile fzndamentale, ne
încălcăm şi graniţele. Dacă ne concentrăm la a trăi potrivit valorilor noastre, vom
putea să vedem foarte clar care ne sunt limitele. De pildă, dacă preţuieşti
devotamentul deplin faţă de misiunea ta în viaţă, acest lucru va impune o limită
firească măsurii în care eşti dispus să devii dădaca, terapeutul sau sclavul sexual al
partenerului tău, fiindcă trebuie să te trezeşti dimineaţa şi să te apuci de treabă. Dacă
preţuieşti răspunderea, există o limită pentru cât de departe vei merge ca să salvezi
un partener care se distruge singur. Dacă preţuieşti comunicarea de calitate, asta
înseamnă că nu vei minţi despre ceea ce simţi ca să-i faci pe plac partenerului tău. ”
- Moriie & Arleah Shechtman

Şi în plus, aducând de fiecare dată în relaţie ceva nou, care te bucură, te


împlineşte, menţine treaz interesul partenerului/partenerei pentru tine. Noutatea,
dinamismul se află de data aceasta în interiorul relaţiei, iar riscul ca monotonia –
monstrul care distruge totul- să apară, este aproape inexistent.

5. Mit: Acceptarea necondiţionată a partenerului constituie temelia unei căsnicii


bune sau unei relaţii de cuplu de durată.

Realitate: Dacă nu ai pretenţii de la partener, nu ţii la el cu adevărat.

58
“Acceptarea necondiţionată este o reacţie adecvată faţă de cineva care suferă
de ruşinea temporară de a fi bebeluş. Nimeni n-ar supravieţui prunciei dacă iubirea i
s-ar acorda pe baza meritelor. Dar cumva, ne-a intrat în cap că iubirea mamei pentru
nou-născutul ei este modelul ideal pentru toate celelalte feluri de dragoste. Iubirea
înseamnă să nu trebuiască niciodată să-ţi ceri scuze. Iubirea înseamnă să nu
trebuiascăn niciodată să-ţi bagi cămaşa în pantaloni. Iubirea înseamnă să fii acceptat
aşa cum eşti. Filozofia asta e foarte bună dacă vrei ca mariajul tău să se transforme
într-o situaţie de ajutor de şomaj afectiv. Asta obţii când dragostea devine ceva ce se
cuvine, când partenerul tău nu trebuie să facă nimic cât de cât agreabil ca să
primească iubirea ta. Puneţi partenerul pe lista celor care primesc ajutor de şomaj
afectiv – sau aşteaptăţte ca partenerul să te pună pe tine pe listă – şi o să vă treziţi că
trăiţi într-o mahala relaţională.” - Moriie & Arleah Shechtman

A-ti provoca partenerul/a prin cerinţe foarte clar formulate înseamnă a te


provoca şi pe tine însăţi/însuţi. Şi aceasta pentru că e de datoria ta să fii consecvent în
cerinţe şi să oferi exact ceea ce pretinzi. Asta vă va ajuta să vă iubiţi şi să va apreciaţi
reciproc multă, multă vreme.

6. Mit: Conflictele frecvente sunt un semn că mariajul/relaţia de cuplu are


probleme.

Realitate: Cât eşti de dispus să te implici în conflict determină profunzimea şi


calitatea relaţiei tale.

Pentru a avea o intimitate autentică este nevoie să stabileşti limite, să trasezi


graniţe, să-ţi provoci partenerul şi să exprimi cerinţe. Orice relaţie de cuplu este o
provocare pentru dezvoltare, pentru evoluţie personală şi familială. Intensitatea
afectivă a unui conflict depinde de locul unde se găsesc rădăcinile sale: în trecut sau
în prezent. Conflictele raportate cu adevărat

la prezent sunt uşor de gestionat în prezent. Cele care nu se lasă rezolvate şi terzesc
simţăminte intense vin din trecut şi din modelele familiale ale celor doi parteneri. Ele
ăţi au originea cu mult înainte ca cei doi parteneri să se fi întâlnit.

Uneori se întâmplă ca într-un conflict, un partener să acţioneze din


perspectiva prezentului, pe când celălalt se zbate în ghearele unui model familiar.
Unul încearcă să rezolve cu calm problema dată, iar celălalt reacţionează complet
disproporţionat la ea.

59
O vizită la un consilier marital poate fi extrem de bine venită în acest caz,
dacă cei doi nu găsesc o rezolvare problemei/lor. Depăşirea cestui moment de criză
va apropia şi mai mult cei doi parteneri.

7. Mit: E foarte important ca cei doi parteneri să petreacă mult timp împreună.

Realitate: Cele mai bune relaţii se întreţin cu efort puţin şi multă intimitate.

“Când aud expresi “mai multă intimitate”, mulţi oameni (îndeosebi bărbaţi)
se gândesc “mai mult la sex”. În cultura noastră, bărbaţii n-au învăţat nici o altă
metodă de a cultiva intimitatea. Mulţi dintre ei caută contactul sexual mult mai des
decât le cere libidoul fiindcă e singura modalitate în care ştiu să simtă apropierea.
Femeile, în ansamblu, nu sunt prea receptive la aşa ceva. Sexul ca înlocuitor al
intimităţii adevărate le pare o înşelătorie.

Femeile sunt mult mai înclinate să pună semnul egal între intimitate şi a
vorbi. Pentru că ele se pricep la a vorbi, există o presupunere larg acceptată (cel puţin
de către femei) cum că sunt mai pricepute la intimitate decât bărbaţii. Multe femei
consideră că a avea intimitate înseamnă a face o “evacuare a minţii”, adică să le
povestească partenerilor, într-o singură şedinţă, tot ce li s-a întâmplat de când au
vorbit ultima oară. Bărbaţii, în ansamblu, nu sunt prea receptivi la aşa ceva.
Povestirile ca înlocuitor al intimităţii adevărate îi plictisesc teribil.”

- Moriie & Arleah Shechtman

Terapeuţii de cuplu au constatat că femeile au nevoie de tot atâta consiliere ca


şi bărbaţii cu privire la felul cum ar trebui să vorbească şi că o dată ce învaţă, bărbaţii
sunt l fel de capabili ca şi ele să se achite de partea lor. Ar fi de dorit ca fiecare să
exprime cee ce simte cu privire la

cele petrecute în loc să spună unul altuia ceea ce s-a întâmplat. Secretul relaţiilor cu
un grad mare de intimitate şi un grad mic de efort constă în a învăţa să separi ceea ce
este esenţial de ceea ce nu este, a învăţa să ajungi direct la miezul lucrurilor. Această
capacitate decurge din permanenta conştientizare a propriilor simţăminte. Cu eşti mai
apropiat de tine însuţi, cu atât poţi fi mai apropiat de partener.

60
8. Mit: Încrederea în partener este esenţială într-o relaţie bună.

Realitate: Esenţială este încrederea în tine însuţi.

Dacă nu ai încredere în tine însuţi/însăţi riscul ca celălalt să nu aibă încredere


în tine este destul de mare. El simte ezitarea ta şi mai ales vede că “nu dai prea multi
bani pe tine” şi te tratează ca atare. Iar încrederea deplină pe care o poti avea în
partenerul/a tău/a este asigurată şi de conştiinţa faptului că în acest Univers nimic nu
e static, totul se transormă, chiar şi tu şi partenerul tău şi o dată cu voi relaţia voastră
se transformă. O dată şi o dată tu sau el va alege să plece pe drumul lui în această
viaţă sau în altă viaţă, iar ceea ce rămâne pentru fiecare este savoarea amintirilor unei
relaţii împlinătoare şi autotransformatoare.

Rezumat

Valorile esențiale identice, limitele clare și granițele dau naștere relațiilor


benefice. Încrederea în sine, provocările și pretențiile pe care le lansezi partenerului
de viață sunt elemente esențiale pentru păstrarea unei relații de cuplu de lungă durată
și cu un grad de satisfacție ridicat pentru fiecare. Relațiile de cuplu nu sunt lipsite de
conflicte, dar profunzimea cu care fiecare partener se implică în descâlcirea acestor
situații trebuie să fie maximă. Cele mai bune relaţii se întreţin cu efort puţin şi multă
intimitate.

Cuvinte cheie

 Cuplu
 Intimitate
 Încredere în sine
 Disponibilitate
 Valori comune
 Limite clare
 Granițe clare
61
Test de autoevaluare

1. Enumeră și descrie principiile care stau la baza unei relații de cuplu funcționale
(p.56)

Concluzii

Foarte multe cupluri se formează și funcționează după modelul căsniciei


părinților lor. Modelul familial se bazează nu pe ceea ce au făcut, la propriu, părinții,
ci pe concluziile pe care fiecare partener le-a tras din acțiunile acestora. Cuplurile
disfuncționale ignoră potrivirea dintre valorile lor și folosesc modelele familiale ca
pe niște arme, încercând să obțină de la prezent ceea ce n-au putut obține în trecut.
Cuplurile funcționale traduc valorile lor concordante într-o viziune dătătoare de
energie și inspirație asupra vieții bune, provocându-se reciproc să traverseze doliul
pentru modelele lor familiale și să reducă pe cât de mult posibil impactul acestora
asupra relației. Demitizarea are loc în acest fel, iar drumul către o intimitate autentică
este deschis pentru cei doi.

62
UNITATEA DE STUDIU 6

Tranzacții eficiente și ineficiente în cuplu


Obiective ................................................................................................................64

Cunoștințe preliminare................................................................................................64

Resurse și recomandări de studiu................................................................................64

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................64

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

6.1.Ce este Analiza Tranzacțională (AT)?…………………………..………………65

6.2. AT o teorie a personalității………………………………..................................65

6.2.1. Starea eului: Părinte…………………………………………………………..65

6.2.2. Starea eului: Adult……………………………………………………………67

6.2.3. Starea eului: Copil……………………………………………………………67

6.3. AT o teorie a comunicării………………………………………………………70

6.3.1.Tipuri de tranzacții…………………………………………………………….70

6.3.2.Tipuri de tranzacții eficiente în cuplu…………………………………………72

6.3.3. Tipuri de tranzacții ineficiente în cuplu…………………………………...….74

6.4. AT o psihoterapie centrată pe optimizare și dezvoltare personală……………..75

6.4.1. Scenariul de viață…………………………………………………………….75

6.4.2. Poziții de viață………………………………………………………………..76

6.4.3. Stiluri de relaționare în cuplu…………………………………………………76

6.4.4. Triunghiul dramatic: persecutorul, salvatorul, victima…………………….....77

Rezumat......................................................................................................................79

Cuvinte cheie..............................................................................................................79

Test de autoevaluare ..................................................................................................80

63
Concluzii.....................................................................................................................80

Obiective
La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să cunoască Analiza tranzacțională ca o teorie a personalității
2. Să cunoască Analiza tranzacțională a o teorie a comunicării
3. Să discrimineze din perspectiva AT tipuri de tranzacții eficiente vs ineficiente
în cuplu
4. Să cunoască și să utilizeze în viața lor câteva noțiuni fundamntale din AT – o
psihoterapie centrată pe optimizare și dezvoltare personală: scenariu de viață,
poziții de viață, triunghi dramatic (salvator, persecutor, victimă)

Cunoștințe preliminare

Se impune parcurgerea unităților de învățare anterioare.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Lecturarea atentă a unității de studiu


2. Parcurgerea exemplelor date și elaborarea unor noi exemple pentru aplicarea
cunoștințelor noi însușite

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de șase ore. Se recomandă împărțirea ei în câte 2 ore de studiu.

64
Expunerea teoriei aferente unității de studiu

6.1. Ce este Analiza tranzacșională (AT)?

 O teorie a personalităţii
 O teorie a comunicării
 O psihoterapie centrată pe optimizarea şi dezvoltarea personală

6.2. AT – o teorie a personalităţii

P
A
C

Stările eului sunt sisteme de emoţii, gândire şi de comportament legate


de diferite etape de dezvoltare a unui individ şi chiar ale unui grup, o familie sau o
organizaţie.

6.2.1. Starea eului: Părinte

• Cuprinde emoţiile, gândurile şi comportamentele pe care individul le-a


învăţat din surse exterioare de figuri autoritare, şi în principal de la proprii
părinţi.

65
• Exemple: fereşte-te de străini, să nu ai încredere în nimeni, joacă cum îţi
spune şeful

• Atunci când o persoană este „Părinte” ea reproduce atitudini şi


comportamente pe care le-a împrumutat de la figurile părinteşti sau
persoanele semnificative care au marcat-o în trecutul apropiat sau îndepărtat:
tatăl, mama, învăţătorul, profesorul, şeful, etc.

Subdiviziuni

• Părintele Normativ
• Părintele Întreţinător / Hrănitor

Părintele Normativ

1.Părintele normativ: reprezintă judecăţile de valoare şi normele sociale. El spune


copilului ce trebuie să facă. Este determinat de scenarii culturale şi familiale (scări de
valori şi scheme de comportament). El facilitează executarea automată a sarcinilor
repetitive.

Exemple:

• Când intri pe uşă trebuie să spui bună-ziua.


• Trebuie să ajungi la timp când ai o întâlnire.
• Nu ai voie să faci asta.
• Niciodată nu faci ceva ca lumea.

2.Părintele Întreţinător / Hrănitor


Părintele întreţinător sau hrănitor: reprezintă recomandările, reţetele sau
modalităţile de a întreţine şi de a-şi asuma răspunderea. Permite răspunsuri rapide la
o serie întreagă de întrebări ce încep prin „Cum să fac?”: cum să fac să am grijă, să
fiu responsabil, să supravieţuiesc, să lucrez, să mă distrez, să-mi exprim furia.
Părintele întreţinător încurajează, oferă căldura şi îngrijirea de care copilul are nevoie
ca să trăiască ca şi permisiunea de a creşte. La extrem, el face tot ceea ce ar trebui
copilul să facă, adică îl cocoloşeşte şi îl supraprotejează.

Exemple:

•Dacă aveţi vreo problemă veniţi să mă vedeţi.


•Aşa trebuie să faceţi, aţi înţeles?

66
•Bravo!
•Te pot ajuta cu ceva?
•Nu te nelinişti!

6.2.2.Starea eului: Adult

Nu are nimic de-a face cu vârsta individului, ci priveşte mai degrabă


domeniul „ceea ce se gândeşte”. Este orientat spre „realitatea” obiectivă: culege,
înregistrează şi utilizează informaţiile din orice surse externe – din mediu (e urât
afară, sunt în întârziere, nu am informaţii) - ca şi interne – ale Părintelui şi Copilului
(mi-e somn, sunt conştient de..., vreau să învăţ mai mult, sunt responsabil pentru).

Adultul se serveşte de aceste informaţii pentru a enunţa fapte, a calcula


probabiltăţi, a emite soluţii, a lua decizii, a-şi preciza obiectivele, a-şi evalua
rezultatele şi fără judecată de valoare sau asumarea vreunei responsabilităţi
(Părintele). Adesea numit şi Calculator, Adultul înţelege realitatea fără afectivitate
(Copilul)

Originea Adultului: Deşi punctul său de plecare e situat în primul an de


viaţă, gândirea autonomă, „personală” a Adultului se afirmă cu adevărat pe la 12 ani.
Ea poate fi perfecţionată toată viaţa, mai ales în măsura în care şi mediul încurajează
acest lucru.

6.2.3.Starea eului: Copil

Priveşte mai ales domeniul „ceea ce se simte” şi include nevoile,


senzaţiile şi emoţiile care apar în mod natural la o persoană: sunt vesel, sunt trist, îmi
e foame, îmi e sete. Această stare conţine în mod egal înregistrarea experienţelor
trăite de copil şi modul în care el a reacţionat prin emoţii şi comportament.

Exemplu: de fiecare dată când cineva ridică mâna îmi e frică deoarece
îmi închipui că mă va lovi.

Copilul este prima stare a eului care apare. Ea încearcă sub forma
senzaţiilor externe sau interne toate nevoile şi dorinţele pe care în mod normal le
încearcă o persoană şi le exprimă sub fomă de sisteme de comportament, de gândire
sau de emoţii. Această stare conţine şi înregistrarea senzaţiilor sau emoţiilor trăite în
copilărie. Ea explică ideea de condiţionare, adică ceea ce face ca o persoană să se
îndrepte mai mult sau mai puţin conştient către ceva asociat cu plăcerile şi să evite

67
ceva asociat cu suferinţele ei, fie că există sau nu un raport durabil între senzaţie şi
stimularea respectivă. Re-condiţionarea permanentă a Copilului sub regulile de
conduită ale Adultului este o condiţie a dezvoltării individului. În starea eului Copil,
o persoană poate fie să-şi trăiască senzaţiile sau emoţiile prezente, fie să trăiască
senzaţii sau emoţii din trecutul său.

Subdiviziuni

 Copilul Spontan sau Copilul Liber


 Copilul Adaptat Supus vs. Copilul Rebel
 Copilul Creator sau Micul Profesor

1.Copilul Spontan sau Copilul Liber

 spune ceea ce vrea atunci când vrea;


 exprimă nevoile cele mai fundamentale în reacţie directă cu plăcerea şi
suferinţa;
 asigură reglarea biologică a organismului şi dă stărilor eului mai elaborate
informaţiile necesare pentru a menţine pe termen lung condiţiile unui
asemenea echilibru;
 este guvernat şi de cele patru emoţii fundamentale: frica, tristeţea, furia,
bucuria.

În aspectul său pozitiv este chiar centrul fiinţei umane. Exprimarea emoţională
onestă, perceperea nevoilor şi satisfacerea lor sunt acţiuni productive care îi permit
persoanei să evolueze.

În aspectul negativ, generează prin acţiunile sale spontane consecinţe personale şi


sociale neplăcute, la limită punând în pericol propria viaţă sau a altora.

Exemple:

» Vreau asta.
» Dă-mi asta!
» Vrei să ne jucăm?
» Vreau să încerc şi eu.
» Mi-e bine.
» Nu mai vreau.

68
2.Copilul Adaptat

Se exprimă ori de câte ori acţionăm pentru a câştiga „persoane cu


greutate” reale sau imaginare în anturajul nostru sau în scopul de a le face să
reacţioneze în felul dorit.

Copilul Adaptat

Copilul adaptat supus: vorbim despre el atunci când obiectivul este de


a trăi în armonie cu aceste persoane, de a le obţine aprobarea, sau de a fi supus lor.

Exemple:

• Da, sigur, facem cum vrei tu! (ce-mi vine să-ţi spun câteva vorbe de duh...)
• Da, domnule director! (aoleu, n-am înţeles nimic, ce o să mă fac?)
• Poate fi victima, cea care nu are încredere în ea, sau primeşte permanent
lovituri ale soartei.

Copilul adaptat rebel: vorbim despre el dacă persoana acţionează


contra directivelor parentale, în scopul de a obţine atenţia în detrimentul afecţiuni sau
reacţionează la un părinte abuziv.

• Exemplu:
Nu mă duceţi pe mine de nas! O să mă adresez şefului ierarhic.

3.Copilul Creator sau Micul Profesor

Este sursa creativităţii şi inovaţiei. Gândirea sa s-a elaborat când copilul ,


foarte mic fiind nu dispunea de un limbaj veritabil. Ea este intuitivă şi chiar magică.
Deoarece s-a format în cadrul foarte intens al relaţiilor familiale, Copilul Creator
dispune de o cunoaştere şi de o înţelegere foarte profundă în tot ceea ce priveşte
relaţiile interpersonale. Are însă inconvenientul de a fi de multe ori ilogic sau
incoerent, de a considera dorinţele sale realitate sau faptul că poate funţiona fantastic,
imaginar.

Exemple:

Îmi place să-mi pice fisa repede.


În general prima impresie este cea mai bună.
Îmi place, de asemenea, să abordez o problemă aproape de nerezolvat.
Sfârşesc întotdeauna prin a găsi o soluţie care să ocolească dificultăţile.

69
6.3. AT – o teorie a comunicării

Ca teorie a comunicării, AT descrie ce se întâmplă când o persoană se


întâlneşte cu o alta. Schimburile verbale şi nonverbale între stările Eului sunt numite
TRANZACŢII. „Când două persoane se întâlnesc, este evident că apar atunci şase
stări ale eului, câte trei pentru fiecare individ.” (E. Berne,1972, p.14)

Interacţiunea dintre două persoane, fiecare cu câte trei „departamente”


apte să reacţioneze duce la un număr foarte mare de posibilităţi. Oare Părintele dintr-
un partener va ţine predici Copilului din celălalt partener? Oare cei doi Adulţi vor
rezolva împreună o problemă financiară? Sau Copilul Liber al unuia dintre parteneri
şi Copilul celuilalt vor ieşi împreună la joacă?

6.3.1. Tipuri de tranzacţii

A. TRANZACŢII SIMPLE

1.Tranzacţii paralele (complementare):

Se realizează atunci când starea eului solicitată la celălalt răspunde stării


eului care a fost la originea tranzacţiei, sau, alt fel spus, starea eului căreia îi este
adresat stimulul este şi cea care oferă răspunsul

Ex: “Copiii de astăzi sunt scăpaţi din mână.” (P)


“Da, nu mai au nici un respect, pe vremea mea... (P)”

Ex: “Cât este ceasul?” (A)


“Este 10 si 10 minute.” (A)

Tranzacţiile curente sunt: de la P la C, de la P la P, de la A la A, de la C la C

70
2. Tranzacţii încrucişate

Se realizează atunci când starea eului căreia îi este transmis mesajul


diferă de cea care oferă răspunsul, sau, altfel spus, când individul căruia i-a fost
solicitată o stare a eului nu răspunde pornind de la acea stare a eului şi furnizează
interlocutorului lui un răspuns neaşteptat.

Ex:
(A) – (A): Unde erai ieri, când am avut nevoie de ajutorul tău?
R: (C) – (P): N-ai terminat de pus întrebări, doar sunt liber!

Un astfel de stimul de tranzacţie încrucişată în care Copilul răspunde


unui stimul adresat Adultului, este după Berne, “probabil cauza cea mai frecventă de
neînţelegere în căsătorii, în raporturile de lucru precum şi în viaţa socială.”

Ex:

•–(A): “Am prevăzut să lucrez la noapte la acest raport.”


R: (P) – (C): “De ce te laşi mereu pe ultima sută de metrii?”

Este tot un tip de tranzacţie încrucişată, inversă , atunci când Părintele


este cel care răspunde stimulului adresat Adultului.

Ex:

(C) – (C) “Şi dacă am da o fugă în parc acum?”


R: (P) – (C) “Nu ti-e gândul la muncă! Te gândeşti numai la distracţie!”

B. TRANZACŢII DUBLE (ASCUNSE)

Se derulează la mai multe niveluri, pe care le putem reduce, în general la 2:

 un nivel aparent, sau nivel “social” (explicit, verbal, observabil);


 un nivel ascuns, sau nivel “psihologic” (implicit, nonverbal)

În astfel de tranzacţii apare riscul neînţelegerii între interlocutori, când


tranzacţia ascunsă priveşte conţinutul mesajului, sau riscul manipulării dacă
tranzacţia ascunsă priveşte relaţiile.

Exemple:
71
1.I1: Nu ştiu dacă termin, mai e atâta de făcut . (A) - Nu mă ajuţi? (C -P)
Nu vii la sedinţă mâine? (A ) – Mă laşi singur in fata şefului? ( C –P)

2.I2: “Cred ca această variantă este peste posibilităţile dumneavoastră” (A) – Poate
că ar trebui să-ţi ofer ceva mai ieftin (P - C),
“Mi-ar placea să-mi mai adăugaţi câteva dotări” (A) – Ei, drept cine mă iei? (C-
P)

Regulile Comunicării

• Atâta timp cât tranzacţiile sunt complementare, comunicarea se menţine;


• Când tranzacţiile se încrucişează, comunicarea este fie întreruptă, fie ruptă;
• Rezultatul tranzacţiilor duble este determinat mai degrabă la nivel psihologic
decât la nivel social.

6.3.2.Tipuri de tranzacţii eficiente în cuplu

Steve & Shaaron Biddulph, (1999) prezintă patru modalităţi excelente


în care doi parteneri de cuplu pot interacţiona cu diferite părţi ale Eului lor pentru a
obţine o comunicare bună:

1. Afecţiunea;
2. Aprecierea reciprocă;
3. Cooperarea;
4. Apropierea.

1.Afecţiunea: Tranzacţia Părinte  Copil

Toţi avem nevoie, din când în când, de cineva de care să depindem, care
să aibă grijă de noi şi să ne dăruiască afecţiune. Nimic nu se compară cu a şti că
celălalt doreşte ca tu să fii

fericit(ă). Cuplurile recente fac asta frecvent: cei doi îşi spun cuvinte dulci, se ating
fizic, sunt atenţi unul la celălalt – toate acestea făcând parte din ritualul de curtare.
Când ne îndrăgostim, asemenea gesturi sunt uşor de oferit şi sunt preţuite de
partener.”

72
Tehnici menite de a creşte afecţiunea partenerului:

 a-ţi exprima dorinţele cu voce tare şi a nu aştepta ca celălalt să ţi le


ghicească,
 a-i cere să te răsfeţe mai mult sau chiar a negocia,
 a-i cere să te încurajeze atunci când ai nevoie
 a-i cere pur şi simplu să-ţi facă complimente atunci când ai nevoie de
ele.

2.Aprecierea reciprocă – tranzacţia Părinte - Părinte

Partenerii pot vorbi oricând au ocazia, depre valorile, crezurile,


aspiraţiile şi idealurile lor, inclusiv cele privind educaţia copiilor. Părintele este
departamentul visării şi al discuţiilor despre lucrurile cu adevărat importante. Se
creează astfel, între cei doi parteneri, un teren comun în ceea ce priveşte direcţia
vieţii ca şi un sistem comun de valori. Ţelurile individuale pot fi astfel cunoscute şi
atinse în armonie – mai mult sau mai puţin – cu celălalt. Nu este vorba despre o
suprapunere perfectă a direcţiei celor doi parteneri, ci mai degrabă, despre un stil de
comunicare deschis, care să permită o adaptare continuă a celor doi parteneri.

3.Cooperarea: Adult  Adult

O mare parte din viaţa de zi cu zi e compusă pur şi simplu din chestiuni


practice. Mersul cu maşina sau cu autobuzul, împărţirea banilor, cumpărăturile,
şcoala copiilor, bona, treburile casei, cine va face asta şi când. Cei doi terapeuţi
recomandă o foarte mare atenţie la detalii şi centrarea pe soluţii rezonabile care să
permită rezolvarea tuturor situaţiilor cu care se pot confrunta doi parteneri de cuplu.

4.Apropierea - tranzacţia Copil  Copil

“<<Apropiere>> înseamnă pur şi simplu joacă împreună. (...) Noţiunea


de apropiere include distracţia şi recreerea împreună, afecţiunea reciprocă şi, desigur,
actul de a face dragoste. Apropierea şi distracţia sunt moduri în care energia fiecăruia
se regenerează. Recreerea, la urma urmelor, este re-creare.” (Steve & Shaaron
Biddulph,2004)

73
6.3.3. Tipuri de tranzacţii ineficiente în cuplu

Steve & Shaaron Biddulph (1999)

1. Capcana salvării
2. Competiţia
3. Cuplul înstrăinat

1.Capcana salvării - CE TE-AI FACE FĂRĂ MINE?

Dimensiunea Părinte  Copil din viaţa unui cuplu trebuie, în principiu


să fie o chestiune reverasibilă în care fiecare partener, de-a lungul timpului, dă şi
primeşte ceva în schimb.” În felul acesta fiecare partener îşi „reîncarcă bateriile”.
Dacă această dimensiune devine unilaterală, apare ceea ce putem numi o relaţie de
salvare, care nu duce decât la epuizarea partenerului ofertant şi la acumularea de o
serie de frustrări care vor eroda în timp relaţia.

2.Competiţia - CONCURSUL ÎN CARE TOATĂ LUMEA PIERDE”.

O astfel de relaţie se bazează pe ideea că „resursele de iubire sunt


insuficiente, că dragostea nu ajunge pentru amândoi partenerii.” Şi acest tipar de
interacţiune este deprins în copilărie dacă părinţii au fost foarte ocupaţi şi nu i-au
acordat suficient de multă atenţie, sau au fost prea mulţi fraţi şi surorii, iar afecţiunea
a fost distribuită tuturor. Soluţia ar fi „să dai şi să ceri mai mult în modul cel mai
deschis posibil. Oferind mici <<daruri>> de atenţie, descoperim că nu pierde nimeni
dacă celălalt câştigă, iar cantitatea netă de dragoste creşte.”

3.Cuplul înstrăinat - CORĂBII NAVIGÂND SOLITARE.

” Este cel mai trist tipar de interacţiune, sau mai degrabă o mărturie a
bolcării comunicării dintre cei doi parteneri. Cuplurile înstrăinate au avut parte de
atâta suferinţă încât cei doi aproape că nici nu-şi mai vorbesc.” Steve & Shaaron
Biddulph, 2004

74
6.4. AT – o psihoterapie centrată pe optimizarea și dezvoltarea personală

6.4.1.Scenariul de viaţă
- un plan de viaţă făcut în copilărie, întărit de părinţi, justificat de evenimente
ulterioare şi culminând într-o alternativă aleasă.

Caracteristici:

1.Scenariul este un plan de viaţă;

2.Scenariul este orientat către o plată finală – adulţii îşi joacă scenariul şi aleg
inconştient acele comportamente care să-i apropie de scena pe care ei înşişi au
proiectat-o în copilărie şi care reprezintă recompensa sau pedeapsa finală pentru
întreaga lor viaţă;

3.Scenariul este expresia unei decizii – sunt intemeiate pe trăiri

Emoţionale – si reprezinta cea mai bună strategie adaptativă pentru

copil;

4.Scenariul este întărit de părinţi;

5.Scenariul este stocat sub planul conştiinţei;

6.Realitatea este astfel interpretată încât să justifice scenariul.

Scenariul învingător

Scenariul învingător presupune atingerea scopului declarat. Dacă, fiind


copil am hotărât să devin un mare învingător şi, adult fiind, am devenit, sunt un
învingător. Dacă am hotărât să devin un exclus social (un cerşetor, un vagabond) şi
am ajuns aşa ceva, sunt, de asemenea un învingător. Aşadar, SUCCESUL
SCENARIULUI este raportat la obiectivel individuale, fixate în copilărie, şi nu la
ţelurile social-dezirabile. AT afirmă că adulţii recurg la strategii infantile pentru a
rezolva principala problemă a copilăriei: cum să obţii atenţie şi iubire necondiţionată.
Când răspundem realităţii noastre de aici şi acum ca şi cum ar fi lumea primelor
noastre decizii suntem în scenariu, ceea ce Este tot una cu a spune că suntem angajaţi
în trăiri şi comportamente prescrise.
75
Concluzii:

Scenariul de viaţă este un concept foarte important în AT deoarece


explică elegant comportamnetul oamenilor. Această înţelegere esre în mod special
necesară în cazul comportamentelor nevrotice sau autodistructive.

6.4.2. Poziţii de viaţă

Conform lui Eric Berne, distingem patru poziţii de viaţă principale, adică
patru moduri de a vedea relaţiile cu sine însuşi şi cu ceilalţi. Frank Ernst a propus
reprezentarea acestora sub forma unui tabel pătrat, denumit „OK-ul Corral”

EU SUNT OK

Mă supravalorizez şi îl Mă accept aşa cum


sunt

devalorizez pe celălalt. îl accept şi pe celălalt.

TU NU EŞTI OK TU EŞTI OK

Mă devalorizez şi îl Mă devalorizez şi îl

devalorizez şi pe celălalt. supravalorizez pe


celălalt.

EU NU SUNT OK

. 6.4.3. Stiluri de relaţionare în cuplu

1. EU SUNT OK, TU EŞTI OK, este soluţia cea mai constructivă. În această
poziţie persoana este conştientă de propriile ei calităţi, are încredere în forţele proprii
76
şi nu evită asumarea responsabilităţilor cerute de relaţia de cuplu. „Hai să vedem
împreună ce se poate face!”, „Să căutăm cea mai bună soluţie!”

2. EU NU SUNT OK, TU EŞTI OK, este situaţia persoanei care stă în umbra
partenerului de cuplu, complăcându-se în această ipostază. Se supune partenerului şi
depinde de el. Afecţiunea nu este gratuită. Ea cultivă de asemenea sentimentul
neputinţei sale, alegând de fiecare dată poziţia de victimă. Persoana se simte
deprimată, demnă de dispreţ, inferioară, vinovată şi aşteaptă mereu ca salvarea să
vină de la ceilalţi. Are de asemenea o nevoie puternică de a fi remarcată, solicitând
partenerul până la epuizare, nesuportând să fie singură. „Este din vina mea!”, „Gata,
o întind de aici!” „Eşti mai bun decât mine!”

3. EU SUNT OK, TU NU EŞTI OK, presupune manifestarea unor sentimente de


dispreţ sau milă faţă de partener: „E numai din vina ta!”, „Eu am întotdeauna
dreptate!”, „Dispari!”, „Tacă-ţi gura!” Persoana se identifică cu ceea ce este grandios
şi extrem de valoros. Caută permanent originalitatea şi perfecţiunea, fiind foarte
sensibilă şi intolerantă la orice tip de critică. Trebuie să fie mereu în situaţia de a fi
lăudată şi apreciată. În schimb, îi devalorizează pe ceilalţi şi nu are încredere în ei

4. EU NU SUNT OK, TU NU EŞTI OK, este soluţia resemnării. Această persoană


este mereu în poziţia de spectator al propriei vieţi. Nu face niciodată nimic pentru ea
şi în plus nu-i crede nici pe ceilalţi în stare să facă ceva pentru ea. „E din vina
noastră.” „Nu valorăm nimic.” „Nu ne rămâne nimic de făcut.” Depresia şi
disperarea sunt sentimente pe care le încearcă frecvent o astfel de persoană.

Concluzii:

Majoritatea oamenilor nu sunt fixaţi într-o singură poziţie, ci au o poziţie


dominantă pe care o pot folosi în funcţie de anumite situaţii, de persoanele implicate
sau de gradul de urgenţă. Este evident însă faptul că poziţia de viaţă „Eu sunt OK, tu
eşti OK” este benefică pentru o viaţă echilibrată.

6.4.4.Triunghiul dramatic

77
Mecanismele de manipulare a celuilalt sunt JOCURILE

Distingem 3 roluri posibile într-un joc:

- PERSECUTORUL
- SALVATORUL
- VICTIMA SUPUSĂ SAU REBELĂ

Ansamblul acestor trei roluri, jucat către o persoană (prin stările eului personale) sau
de către mai mulţi indivizi pe o scenă de teatru, constituie triunghiul dramatic.
Cuplurile prinse în acest triunghi sunt cupluri disfuncţionale, supuse unui risc mare
de a se destrăma în timp.

Persecutorul Salvatorul

(Părinte Critic + -) (Părinte Hrănitor + -)

Victima

(Rebelă sau Supusă - +)

Jocurile se înscriu în raporturile de competiţie: au deci o legătură


importantă cu poziţiile de viaţă ale jucătorilor.

Persecutorul şi Salvatorul sunt adesea transcrieri ale poziţiilor de viaţă +


- (Eu sunt Ok, Tu nu esti Ok) pornind de la Părintele Critic şi de la Părintele
Întreţinător.

78
Victima este adesea o transcriere a poziţiei - + (Eu nu sunt Ok, Tu eşti
OK) pornind de la stare de Copil Adaptat. Această victimă va fi rebelă sau supusă în
funcţie de starea pe care o activează: Copil Adaptat Rebel sau Copil Adaptat Supus.

Aşadar: Adultul şi Copilul Spontan nu sunt prezenţi sau activi când


există un joc între mai mulţi indivizi; la fel se întâmplă şi pentru poziţia de viaţă + +.

“Soluţia” jocurilor

Modalităţi de a ieşi din triunghiul dramatic:

Activarea unor stări ale eului: Adultul sau Copilul Liber sau altfel spus
în trecerea în poziţia de viaţă + + (Eu sunt Ok, Tu eşti OK).

Rezumat

Analiza tranzacțională este o teorie a personalității, o teorie a comunicării și o


psihoterapie centrată pe optimizare și dezvoltare personală. Cunoașterea celor trei
Stări ale Eului (Părinte, Adult, Copil) permite înțelegerea tipurilor de tranzacții
eficiente și ineficiente la nivelul relației de cuplu. Intervenția corectivă,
optimizatoare a AT în viața de cuplu constă în decriptarea scenariilor de viață a celor
doi parteneri, cunoașterea pozițiilor de viață predominante în registrul cărora
acționează la nivelul cuplului și dobândirea unor strategii de interacțiune sănătoasă
care să le permită ieșirea din triunghiul dramatic, întotdeauna chinuitor și distructiv
pentru bărbatul și femeia implicați într-o relație de cuplu.

Cuvinte cheie

 Analiză tranzacțională
 Starări ale Eului: Părinte, Adult, Copil
 Tranzacții eficiente vs ineficiente în cuplu
 Scenariul de viață
 Poziții de viață
 Stiluri de relaționare
 Triunghiul dramatic

79
Teste de autoevaluare

1. Specificați ce este AT? (p. 65)


2. Enumerați și descrieți stările eului (p.65)
3. Enumerați și descrieți tipuri de tranzacții eficiente în cuplu (p.72)
4. Enumerați și descrieți tipuri de tranzacții ineficiente în cuplu (p.74)
5. Definiți scenariul de viață (p.75)
6. Enumerați și descrieți pozițiile de viață (p.76)
7. Descrieți triunghiul dramatic (p.76)

Concluzii

Analiza tranzacțională, ca teorie a comunicării, permite identificarea și


explicarea tranzacțiilor eficiente și a celor ineficiente între cei doi parteneri de cuplu.
Cunoașterea acestor tipuri de tranzacții permite atât identificarea paternurilor
disfuncționale de interacțiune de la nivelul unei relații de cuplu cât și schimbarea
acestora, prin intervenții corective care se concretizează în creșterea gradului de
satisfacție pentru cei doi parteneri de cuplu.

80
UNITATEA DE STUDIU 7

Elemente de psihosexologie
Obiectiv ..................................................................................................................81

Cunoștințe preliminare................................................................................................82

Resurse și recomandări de studiu................................................................................82

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................82

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

7.1. Iubirea, intimitatea și sexualitatea în cuplu……………………………..82

7.1.1. Iubirea…………………………………………………………82

7.1.2. Intimitatea……………………………………………………..84

7.1.3. Sexualitatea în cuplu………………………………………….88

7.2. Disfuncții sexuale……………………………………………………….89

Rezumat......................................................................................................................16

Cuvinte cheie..............................................................................................................16

Test de autoevaluare ..................................................................................................17

Concluzii.....................................................................................................................17

Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:

1. Să cunoască elemente specifice iubirii, intimității și sexualității în cuplu –


elemente funcționale și disfuncționale.

81
Cunoștințe preliminare
Se impune însușirea și operarea corectă cu conceptele prezentate în unitățile
de studiu anterioare.

Resurse necesare și recomandări de studiu.

Se recomandă lectura următoarelor cărți:


 Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia relaţiilor dintre sexe, mutaţii
şi alternative, Editura Alternative, 1997;
 Leonelli E., 1994, Dragoste şi sex, tradus în 1997, Bucureşti, Ed Doina;
 S. De Bouvoir, “Le deuxieme sexe”, Gallimard 1949, tradus în 1998,
 Editura Univers, Bucureşti;

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

7.1. Iubirea, intimitatea şi sexualitatea în cuplu

7.1.1. Iubirea

Iubirea este sentimentul puternic de afecțiune, atracție și unire a celor doi


parteneri care formează cuplul. Actualmente iubirea este principala motivație pentru
transformarea cuplurilor erotice în cupluri conjugale (căsătorie).

82
E.Wheat (1980, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177) descrie cinci forme de
manifestare a iubirii:

1. Epithumia - se referă la dorința fizică puternică, reciproc exprimată prin


dragoste sexuală plină de satisfacție. Satisfacția sexuală este un indicator sigur al
sănătății căsniciei, chiar dacă, după Wheat, relațiile sexuale nu sunt aspectul cel mai
important al căsătoriei.

2. Eros - este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul. Eros
presupune mai ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu ființa iubită, dar și
dorința de a o poseda total (fizic, mental, spiritual). De aici - romantismul. Este o
iubire pasională și sentimentală și reprezintă cel mai adesea punctul de plecare în
căsătorie.

3. Storge - este o formă de dragoste, descrisă ca relație confortabilă, care


înglobează o afecțiune naturală și sentimentul de apartenență reciprocă. Se bazează
pe loialitate mutuală și se manifestă în relațiile dintre soți, părinți și copii, frați și
surori, realizând sentimentul de apartenență la un grup unit.

4. Fileo - este genul de iubire care prețuiește pe cel iubit manifestând-se cu


gingășie, dar așteptând întotdeauna un răspuns. Se traduce prin prietenie,
reciprocitate. Fileo creează prieteni, în strânsă apropiere. Ei își mărturisesc și
împărtășesc gânduri, planuri, sentimente, atitudini, visuri, probleme intime, pe care
nu le-ar putea încredința altcuiva. Ei își împart timpul și interesele, ceea ce conferă
căsătoriei siguranță, atractivitate și recompense. Chiar dacă există multă pasiune în
sexualitate, absența lui Fileo înnegurează căsătoria și o face neinteresantă.

5. Agape - este dragostea completă, lipsită de egoism, care are capacitatea de


a se oferi continuu, fără a aștepta nimic în schimb. Ea prețuiește și slujește
necondiționat, spre deosebire de Fileo care presupune reciprocitate. Este modelul
iubirii Christice, dincolo de emoții și sentimente pasionale, fiind profund infuzată
spiritual, rod al unei opțiuni conștiente, al unei alegeri libere. Este definită și ca o
dragoste a acțiunii, presupunând ajutorare, a face bine, a avea compasiune pentru
celălalt, fiind mai curând o atitudine și un comportament motivat spiritual, și aproape
deloc emoție.

Dincolo de aceste modalități, putem diferenția între o dragoste sau IUBIRE


IMATURĂ și una MATURĂ.

Iubirea imatură se caracterizează printr-o intenistate mare, printr-un amestec


de dependențe și deci de aștepări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile

83
personale; este de fapt dragostea fuzională. Astfel, dragostea imatură este specifică
adolescenților și tinerilor.

Odată cu maturizarea emoțională, cu dezvăluirea reciprocă a partenerilor și


dezvoltarea încrederii în sine și în partener, apare și drasgostea matură. Dragostea
matură este mai puțin intensă (nu îți „dă fluturi în stomac”), dar este mult mai
profundă; implică încredere, respect și acceptarea partenerului așa cum este el (fără
tendințe de a-l schimba, a-l controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener,
în orice situație, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; știi
că este acolo și te va ajuta în ceea ce faci; presupune și admirație și valorizarea
partenerului așa cum este el. La o astfel de dragoste ajung persoanele care se iubesc
și pe sine, persoane cu un eu bine diferențiat, care pot să fie autonome și totuși să fie
implicate emoțional în relația cu partenerul.

Multe relații de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se


destramă în această tranziție din cauza incapacității unuia sau ambilor parteneri de a
iubi matur. Trecerea nu se face ușor, ci dimpotrivă cu conflicte, suferințe adaptări.

Erich Fromm considera că iubirea este o artă, un mod de a trăi în artă” și


milita pentru învățarea acestei arte așa cum se procedează în oricare artă (muzică
pirctură etc.). Ceea ce ajută însă la transformarea iubirii imature în iubire matură,
după Fromm sunt:
 Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului și eu-lui personal;
 Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaște și înțelege;
 Răbdarea – e nevoie de exercițiu, în timp și treptat, pentru a învăța să
iubești;
 Sensibilitatea – legată mult de conștientizarea propriilor erori, fluctuații de
sentimente și auto-control;
 Depășirea narcisismului – ieșirea din propriul eu, din propriile plăceri, din
egocentrism și egoism și a manifesta modestie și disponibilitate în relație.

Toți cei care au ajuns la dragostea matură afirmă că satisfacția maritală este
mult mai crescută, că intimitatea și satisfacția sexuală sunt incomparabil mai plăcute
și pline de satisfacții decât în timpul îndrăgostirii sau la tinerețe.

7.1.2. Intimitatea

D. Bagarozzi (2001) oferă o definiție a intimității din Random House


Dictionary of the Rnglish Language: o „relație personală apropiată, familară și de
regulă afectuoasă sau de dragoste cu o altă persoană care presupune o cunoaștere

84
detaliată sau o înțelegere profundă a celeilalte persoane, precum și o exprimare activă
a gândurilor și sentimentelor”.

Rezultă că adevărata intimitate este un proces dinamic, interactiv ce conține o


serie de componente bine structurate și interrelaționate. În centrul acestora stau
cunoașterea, înțelegerea și acceptarea celuilalt ca persoană unică.

Intimitatea este o nevoie umană de bază, ce derivă din nevoia fundamentală


de supraviețuire, de atașament. Acest lucru poate fi observat cu relativă ușurință la
persoanele care au fost private în perioada imediat după naștere de un atașament bun
față de mamă și care devenite adulte, au dificultăți de dezvoltare a intimității
(Ainsworth, Blehar, Waters, Wall, 1978, Bowlby, 1969, 1973, 1988, Horner, 1984).

Nevoia de intimitate poate fi conceptualizată, din punctul de vedere al


dezvoltării, ca o manifestare mai matură, mai diferențiată și mai avansată a nevoii
biologice universale de apropiere, de contact cu o altă ființă umană. De aceea,
această nevoie de intimitate va varia în intensitate de la o persoană la alta, astfel
încât, în fiecare cuplu, partenerii vor avea nevoi de intimitate diferite atât per global,
cât și pe fiecare componentă a intimității în parte.

D. Bagarozzi (2001) vorbește de nouă componente ale intimității:


• intimitate emoţională
• intimitate psihologică
• intimitate intelectuală
• intimitate sexuală
• intimitate fizică (non-sexuală)
• intimitate spirituală
• intimitate estetică
• intimitate socială şi recreaţională
• intimitate temporală

Intimitatea emoțională reprezintă nevoia de a comunica și împărtăși cu


partenerul toate sentimentele, atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative. Există
câteva limite care pot influența manifestarea acestui tip de intimitate: credința că
numai sentimentele pozitive trebuie manifestate, sau dimpotrivă că, doar cele
negative, pentru a ști ce trebuie să îmbunătățești; credința că doar anumite tipuri de
sentimente pozitive sau negative pot fi exprimate, de exemplu, doar bucuria și
iubirea, dar nu și fericirea sau excitarea, sau doar tristețea și frustrarea, dar nu și furia
sau ura.

85
Intimitatea psihologică reprezintă nevoia de a comunica, împărtăși și
conecta cu o altă ființă umană prin dezvăluirea caracteristicilor propriului sine,
caracteristici semnificative și foarte personale, cum ar fi speranțele, visele, fanteziile,
aspirațiile, dar și propriile îndoieli, nemulțumiri, temeri, probleme, insecurități,
conflicte interioare cu partenerul. Acest tip de intimitate necesită o mare putere
interioară a celui care împărtășește, deoarece el devine în astfel de momente foarte
vulnerabil, dar și o(m) mare capacitate de susținere a celui care ascultă pentru a nu-l
răni pe partenerul său. De aceea, încrederea reciprocă este foarte importantă pentru
ca această formă de intimitate să se manifeste.

Intimitatea intelectuală este nevoia de a comunica și împărtăși cu celălalt


ideile importante, gândurile, credințele. Ea nu presupune intelectualizare sau
raționalizare (cele două mecanisme de apărăre inconștiente), orgoliu sau demonstarea
superiorității, sau cererea de laudă, recunoaștere sau adulație. Toate acestea vor crea
distanță între parteneri și în nici un caz intimitate. Dimpotrivă ea presupune
capacitatea unui partener de a vedea lumea prin ochii celuilalt, indiferent dacă este
sau nu de acord cu această perspectivă. Putem spune că este varianta cognitivă a
empatiei.

Intimitatea sexuală reprezintă nevoia de a comunica, împărtăși și exprima cu


partenerul acele gânduri, sentimente, dorințe și fantezii de natură senzuală și sexuală.
Ea duce la trezirea dorinței sexuale, dar nu e obligatoriu să se ajungă la actul sexual.
Acest tip de intimitate presupune săruturi, îmbrățișări, atingeri, dans, jocuri erotice,
îmbăierea împreună etc. evident, ea este conectată profund cu dragostea erotică, nu
cu cea părintească, fraternă, amicală sau cea narcisică. De asemenea dragostea
erotică trebuie să ajungă la maturitate pentru a facilita intimitatea sexuală.

Intimitatea fizică (nonsexuală) reprezintă nevoia de apropiere fizică de


partener, fără a avea vreo tentă sexuală. Presupune atingere sau simple îmbrățișări,
mersul de mână, dans, masaje nonsexuale etc.

Intimitatea spirituală presupune nevoia de a împărtăși partenerului


gândurile, sentimentele, credințele și experiențele referitoare la religie, supranatural
și aspectele spirituale ale existenței, viață moarte, valori morale, etc. Spiritualitatea
este o chestiune foarte personală. De aceea, este nevoie de o mare deschidere din
partea ambilor parteneri pentru a ajunge la acest tip de intimitate, deoarece ea nu
înseamnă că cei doi împărtășeșsc aceleași valori, idei, practici.

86
Intimitatea estetică reprezintă nevoia și dorința de a împărtăși cu partenerul
sentimentele, gândurile, credințele, valorile, experiențele pe care persoana le
consideră frumoase, la care sufletul rezonează sau inspiră. Minunile naturii, simple
(un fulg de nea) sau complexe (cosmosul), pot fi baza unei asemenea intimități. Alte
exemple sunt muzica, poezia, literatura, pictura, sculptura arhitectura si alte forme de
expresie artistică. Acest tip de intimitate nu se asociază și nu este preludiu pentru nici
un alt tip de intimitate. Este o experiență care se trăiește, se împlinește prin ea însăși.

Intimitatea socială și recreațională este nevoia de a se angaja în activități și


experiențe plăcute și de joc cu partenerul. Include activități precum: schimbul de
glume și povestiri haioase, împărtășirea evenimentelor curente de viață, luatul
meselor împreună, practicarea de sporturi și jocuri, dansatul de plăcere etc. aceste
activități pot include și prieteni comuni sau rude.

Intimitatea temporală implică timpul pe care fiecare partener va dori să îl


petreacă zilnic cu celălalt pentru activități intime. Această cantitate de timp va fi
diferită pentru cei doi parteneri. Pentru unele persoane 15-20 de minute pot fi
suficiente, în timp ce pentru altele două ore nu vor fi suficiente.

Comunicarea poate stimula sau diminua intimitatea cuplului. Stimulativă este


comunicarea directă a nevoilor și dorințelor fiecărui partener, adică atunci când
mesajele sunt clare, directe și sincere.

Inhibitive sunt:
 mesajele mincinoase - partenerii pot minţi fie ca să se apere de eventualele
refuzuri sau conflicte, fie pot avea tulburări de caracter. În ambele cazuri însă
minciunile erodează sentimentele de încredere şi iubire dintre cei doi;
 mesajele confuze - când mesajele sunt neclare, putând avea mai multe
înţelesuri. De exemplu, dacă soţul îi spune soţiei sale într-o zi „În sfârşit mi-
au dat o primă consistentă. Acum ne permitem să ne facem de cap” – în acest
caz, soţia nu va şti cu exactitate dacă el se referă la mult-visata călătorie de la
sfârşitul săptămânii despre care au tot vorbit sau la a-şi cumpăra frigiderul de
care au nevoie;
 mesajele paradoxale – sunt cele care exprimă două idei opuse în acelaşi
timp. De exemplu, un soţ dominator şi agresiv care îi cere soţiei să îşi
exprime mai clar şi mai des opiniile proprii sau o soţie care plânge în urma
unei certe cu soţul îi spune acestuia să nu ţină cont de plânsul ei;
 mesajele agresive – sunt cele care jignesc, ridiculizează, critică;
 mesajele incongruente.

87
Gerard Leleu vorbește și el despre intimitatea în cuplu, care se constituie ca
fundament pentru intimitatea familială;

El consideră condiții pentru o bună intimitate psihică:


 autocunoașterea;
 încrederea în sine și intimitatea cu sine;
 a trăi în prezent, adică „aici și acum”;
 îndepărtarea barierelor fizice (mirosuri neplăcute, atmosferă neprielnică,
eliminarea sau diminuarea complexelor corporale etc.);
 îndepărtarea barierelor psihice (în special temerile);
 crearea cadrului pentru dezvoltarea și manifestarea senzualității.

7.1.3. Sexualitatea în cuplu

Sexualitatea asociată cu iubirea duce la împlinirea celor doi parteneri.

După F. Macnab (1997), actul sexual are 6 faze:

1. Dorința sexuală – poate fi legată de o persoană, de o activitate expectată,


de fanteziile erotice sau de atingerea orgasmului. Indicatorii săi sunt senzațiile
corporale și reprezentările mentale. Există multe elemente care pot influența dorința
sexuală. Printre cele care o inhibă se numără atmosfera creată în jurul actului sexual,
aluziile fizice persoanle făcute de partener, stările emoționale negative (anxietate,
depresie, tristețe, vinovăție etc.), expectațiile partenerilor, credințele religioase etc.

2. Trezirea sexuală – este o stare mental-corporală în care experiența


ambilor parteneri variază gradual în privința plăcerii pentru activitatea sexuală. La
bărbați semnalul fizic este erecția, iar la femei lubrifierea și senzația de „tânjire” în
vagin, alături de creșterea pulsului, schimbarea respirației, a expresiilor faciale,
uscăciunea gurii. Ea poate fi stimulată de senzații vizuale sau auditive, prin
intermediul dansului, tipului de vestimentație provocator, mișcări sau filme
pornografice.

3. Excitarea sexuală – poate fi experimentată în trei moduri: excitarea


autoerotică (masturbare), contact interpersonal cu o persoană de sex opus sau de
același sex, sau fetiș. Există o foarte fină linie de demarcație între faza de trezire
sexuală și cea de excitație. În aceasta din urmă, indicatorii fizici sunt mult
intensificați.

88
4. Orgasmul – faza în care excitația ajunge la punctul culminant, crescând
până la elberarea totală. La bărbat, indicatorul este ejacularea, respirația greoaie. La
femeie, apara contracțiile musculare scurte, repirație puternică și senzația de extaz.

5. Satisfacția – senzația scopului realizat, asociată cu generalizarea plăcerii,


destindere, relaxare, respirația redevenind lejeră, profundă și egală.

6. Postludiul - este starea mental-corporală de conștientizare a actului


realizat. Se caracterizează prin profunzime, dar și revitalizare și reînnoire.

7.2. Disfuncţii sexuale

Disfuncția sexuală se referă la situațiile în care o persoană are dificultăți de a


răspunde complet stimulilor ciclului sexual.

Cauzele acestor patologii pot fi împărțite în două categorii:


 cauze de natură fizică
 cauze de natură psihică

Cauzele de natură organică ce influențează ciclul răspunsului sexual presupun:


 condiții care afectează mecanismele vasculare din zona genitală;
 factori endocrini;
 boli care sunt însoțite de obeseală, durere;
 anumite medicamente și droguri
 etc.

Cauzele de natură psihologică pot include:


 educație sexuală inadecvată – poate asigura o lipsă de informație pertinentă
care se poate asocia cu o anxietate nefondată privind relațiile de intimitate
(acceptarea miturilor culturale iraționale, teama de a rămâne însărcinată,
teama de a contacta o boală venerică);
 creșterea după un cod moral rigid și educația religioasă restrictivă;
 lipsa abilităților sexuale și a cunoașterii sexuale personale și a partenerului;
 problemă identitară care este corelată și cu o imagine de sine slabă și un
disconfort în ceea ce privește propria corporalitate;
 teama de intimitate, teama de durere, teama de pierdere a controlului;
 probleme în ceea ce privește relația părinților;
 experiențe sexuale traumatice în copilărie;

89
Factori predispozanți declanșării disfuncțiilor sexuale în cuplu:
 nașterea;
 probleme în relația partenerilor;
 infidelitate;
 așteptări deplasate;
 eșecurile sporaice;
 depresia și anxietatea;
 vârsta (și schimbările ca rezultat al vârstei)
 experiențe sexuale traumatice

Factori care întrețin perpetuarea disfunției sexuale în cuplu:


 anxietate în ceea ce privește interacțiunea sexuală;
 anticiparea eșecului sau depresie;
 sentimente de vinovăție;
 lipsa atracției sexuale în cuplu;
 slaba comunicare în cuplu;
 probleme generale în relație;
 frica de intimitate;
 deterioararea imaginii de sine;
 neacordarea de timp suficient preludiului (alinturilor, complementării
partenerului, mângâierilor și atingerilor înainte de actul sexual)

Miturile despre sex

Sunt rezultatul informațiilor precare despre sex pe care oamenii le primesc și


le răspândesc ulterior fără a le verifica validitatea informației. Acestea se
înrădăcinează în mințile oamenilor și declanșează o serie de frici, dificultăți și
blocaje în planul vieții sexuale în loc să contribuie la o viață sexuală bogată și
plăcută.

Mituri despre sexualitatea masculină:


 Bărbatul se gândește mereu la sex și e mereu gata să facă sex;
 Bărbatul nu-și poate exprima sentimentele față de partenera sa;
 Bărbatul trebuie să fie mereu partea dominantă în timpul unui act sexual (el îl
inițiază, el îl conduce)

Mituri despre sexualitatea feminină:

 Orice femeie care preia inițiativa actului sexual e ușuratică;

90
Mituri despre sex:
 Într-o relație sexuală fiecare partener știe instinctiv ce gândește celălalt și de
asemenea și ce vrea partenerul sau partenera.
 Dacă sexul decurge bine, relația dintre parteneri decurge și ea bine;
 Este greșit să ai fantezii sexuale, mai ales în timpul contactului sexual;
 Sexul este bun doar atunci când cei doi parteneri au orgasm în același timp.

Disfuncția erectilă sau impotența sexuală înseamnă că bărbatul nu poate să inițieze


și să mențină o erecție în timpul actului sexual.

Impotența poate fi cauzată de o problemă vasculară, de probleme neurologice, de


unele medicamente dar și de probleme psihologice care împiedică excitarea sexuală.
Cauzele fizice sunt cele mai comune la bărbații în vârstă, cele psihologice fiind mai
des întâlnite la bărbații tineri.

Printre cauzele psihologice ale impotenței putem enumera:


 Anxietățile legate de raportul sexual, cauzate de o amintire sau experiență
urâtă ori un eșec recent;
 Stresul cauzat de situațiile de la serviciu sau din familie;
 Problemele de comunicare cu partenera;
 Depresiile și neîncrederea în sine;
 Teama de a nu se ridica la nivelul așteptărilor partenerului;
 Frustrarea venită din imposibilitatea de a face sex;
 Lipsa de informare care duce la dezvoltarea unor temeri și false înțelegeri ale
problemelor legate de sex

Un exercițiu specific pentru cei care suferă de impotență în urma unor cauze
psihologice este concentrarea simțurilor, tehnică ce cuprinde trei stadii. Ea se
bazează pe contactul intim și căldura emoțională, punând un accent mai mic pe
raportul sexual și unul mai mare pe construirea relației.

91
 Primul stadiu implică mângâiere; cuplul se concentrează pe oferirea de
plăceri fără atingerea zonelor genitale.
 În cea de a doua fază se pot atinge organele genitale și zonele erogene, dar
raportul sexual va fi evitat.
 În a treia fază are loc actul sexual.

Ambii parteneri trebuie să se bucure de fiecare nivel al intimității înainte să li


se permită trecerea la următorul stadiu.

Probleme legate de ejaculare

Ejacularea precoce este cea mai întâlnită problemă sexuală și afectează


aproximativ 40% dintre bărbați. Printre aceștia se întâlnec cu o frecvență mai mare
cei tineri și neexperimentați care asociază actul sexual cu o anumită anxietate. Dintre
cauzele de ordin psihologic ale acestei afecțiuni amintim: stresul, problemele de
acasa, frica de eșec, lipsa de experiență sexuală a partenerei, frigiditatea sau
indiferența, faptul că partenera are probleme ginecologice, depresia.

De obicei, bărbatul care suferă de ejaculare precoce nu insistă foarte mult


asupra preludiului, fapt care lasă partenerei sale un sentiment de excitare parțială care
la rândul său determină un act sexual dureros deoarece vaginul ei nu a fost lubrifiat
adecvat. Astfel de experiențe menținute pe o perioadă mai mare de timp pot
determina evitarea relațiilor de intimitate. Cu cât perioada dintre două contacte
sexuale e mai mare cu atât șansele ca bărbatul să aibă o ejaculare precoce sunt mai
mari. Ca urmare a unor astfel de cercuri vicioase create pe tărâmul intimității sexuale
a relației de cuplu, se pot naște o serie de tensiuni care nu sunt în favoarea unui
partenriat împlinător.

Ejacularea târzie are loc atunci când bărbatul continuă să aibă erecție pentru
o vreme, iar ejacularea are loc doar târziu. Asemenea cazuri sunt rare, însă este un
fapt cunoscut că bărbaților mai în vârstă le ia mai mult până să aibă un orgasm.
Unele antidepresive, unele pastile pentru reducerea tensiunii arteriale sau pentru
tratamentul persoanelor cu diabet pot afecta ejacularea. La acestea se pot adăugași
cauze psihologice precum teama față de penetrarea vaginală sau frica de a ejacula și
de a da naștere copiilor.

Anorexia sexuală sau lipsa dorinței de a se angaja într-un raport sexual


se regăsește atât la bărbați cât și la femei. Cei afectați se plâng de anxietate, frică
sau dezgust la gândul oricărui tip de relație sexuală.

92
Ea poate fi declanșată de cauze:
-medicale sau fiziologice (probleme endocrine, dezechilibre hormonale,
insuficiență renală sau tratamente medicamentoase)

-psihologice:
 educație excesiv de strictă;
 stimă de sine scăzută;
 un program extrem de încărcat la locul de muncă sau în familie;
 depresia legată de imposibilitatea de a găsi o rezolvare problemelor curente
de la serviciu sau de acasă;
 relație neplăcută cu un partener;
 plictiseala sau rutina sexuală

Anorgasmia este definită ca incapacitatea unei persoane de a avea orgsam sau


climax în timpul actului sexual. Ea poate să apară atât la bărbat cât și la femeie. Un
orgasm poate transforma sexul în ceva plăcut sau, dimpotrivă, acesta poate fi văzut
ca o obligație și să fie dezagreabil

Experiența sexuală poate provoca plăcere, dorință și stabilitate în cuplu,


printr-o efuziune satisfăcătoare de plăcere care face pe cineva să se simtă viu din
punct de vedere fizic și psihologicsau poate fi o sursă de frustrări, infidelități,
amărăciune și depresie.

Anorgasmia masculină apare atât în relațiile heterosexuale cât și cele homosexuale.


Ejacularea este identificată de obicei cu orgasmul, deși există și ejaculări neplăcute
pentru care nu există nici o explicație medicală. Se presupune că principalul motiv ar
fi că senzația de ejaculare nu este percepută decreier și, chiar dacă un asemenea
mesaj ajunge la creier, acesta nu-l traduce neapărat ca fiind echivalent cu plăcerea.

Anorgasmia feminină este una din cele mai comune disfuncții sexuale existente și o
problemă care afectează aproape 75% dintre femeile cu viață sexuală activă, ducând
la frustrare, depresie și chiar teamă de sex. Cauzele psihologice au un rol important
în producerea și menținerea anorgasmiei. Printre acestea enumerăm:
 Anxietatea de a avea orgasm, nu doar pentru propria plăcere a femeii, ci și
pentru că acest lucru l-ar face pe partener să se simtă împlinit și satisfăcut;
 Stima de sine scăzută;
 Propria interpretare a moralei;
 Trecutul sexual;
 Preferințele sexuale sau refuzul placerii

93
Vaginismul presupune contracția reflexă și involuntară a mușchilor vaginului și
ai coapselor, astfel încât copulația nu mai este posibilă sau devine extrem de
dureroasă pentru femeie. Mastter si Johnson consideră că principala cauză a
vaginismului o reprezintă teama femeii în fața unui posibil agresor. În mod
inconștient femeia percepe partenerul ca pe un agresor și actul sexual ca pe o
agresiune. Mai pot exista și alte cauze: amintiri traumatizante reale sau fantasmante;
experiențe anterioare nesatisfăcătoare; erori de identitate sexuală; violuri, abuzuri
sexuale.

Femeile predispuse la vaginism sunt:


 Fete virgine
 Femeile aflate in conflicte maritale, profund nesatisfacute
 Femeile aflate în declinul genital
 Cele cu traumatisme: viol, abuz, interventii cirurgicale

Dispareunia se referă la senzația dureroasă provocată de raportul sexual. Ea


poate fi primară, când apare la debutul vieții sexuale și este considerată a fi normală,
fiziologică, și secundară, atunci când apare după o perioadă de manifestare a vieții
sexuale.

Cauzele psihologice ale dispareuniei sunt:


 teama de actul sexual;
 sentimentul de obligație de a avea raport sexual; de aici, respingerea
partenerului, însoțită uneori de culpabilizarea acestuia;
 neplăcere, insuficientă atracție erotică;
 teama de o sarcină nedorită;
 istorii de abuz sexual.

Frigiditatea reprezintă incapacitatea femeii de a simți plăcere sexuală. Alți


autori, în special de orientare psihanalitică, consideră că frigiditatea ar reprezenta
incapacitatea femeii de a ajunge la orgasm vaginal. Studii recente au demonstrat însă

Printre cauzele psihologice ale frigidității sunt:


 teama de actul sexual;
 sentimentul de obligație de a avea raport sexual;
 prezența unor conflicte maritale, profunde;
 istorii de viol, abuz, intervenții chirurgicale

94
Remedii:
 Prevenția: Dezvoltarea personală a tinerilor în vederea integrării unei
identități de sex-rol corespunzătoare sexului biologic, pregătirea pentru viața
de cuplu și viața de familie
 Consilierea și psihoterapia de cuplu

Rezumat

Iubirea, intimitatea și sexualitatea în cuplu sunt elemente definitorii care


facilitează funcționarea sau nu a unei relații de cuplu. Disfuncțiile sexuale cauzate
deseori de o intimitate nesatisfăcătoare pot altera sentimentul profund, iubirea.
Cercurile vicioase care se crează astfel pe tărâmul relației de cuplu îl pot distruge.

Cuvinte cheie:

 Iubire
 Intimitate
 Sexualitate în cuplu
 Disfuncții sexuale

Teste de autoevaluare

1.Definiți conceptul de iubire.(p.82 )


2.Definiți conceptul de intimitate.(p.85)
3. Enumerați tipurile de intimitate (p.85)
4. Enumerați trei tipuri de disfuncții sexuale și specificați care sunt cauzele
psihologice care stau la baza apariției lor.(p.89)

Concluzii

95
Cunoașterea elementelor de psihosexologie permite intervenția corectivă la nivelul
dinamicii relației de cuplu, spărgându-se în felul acesta o serie de cercuri vicioase și
crescându-se gradul de satisfacție pe care îl poate resimți în relație fiecare partener.

96
UNITATEA DE STUDIU 8

Consilierea și psihoterapia de cuplu


Obiectiv ..................................................................................................................97

Cunoștințe preliminare................................................................................................97

Resurse și recomandări de studiu................................................................................97

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................98

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

8.1. Consilierea de cuplu…………………………………………………….98

8.2. Psihoterapia de cuplu……………………………………...……………98

Rezumat......................................................................................................................99

Cuvinte cheie..............................................................................................................99

Test de autoevaluare ................................................................................................100

Concluzii...................................................................................................................101

Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1. Să cunoască elemente esențiale de consiliere și psihoterapie a relației de cuplu

Cunoștințe preliminare

Se impune însușirea însusirea conceptelor din unitățile anterioare de studiu.

Resurse necesare și recomandări de studiu.


97
Se recomandă lectura cărții: Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia şi terapia
cuplului, Editura SPER, Colecţia „Caiete Experienţiale”, Nr 13, Bucureşti 2002

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

Consilierea și terapia de cuplu fac parte din acele tipuri de intervenții cu scop
de asistare psihologică a cuplurilor aflate în impas, care îmbină o anumită orientare
teoretică, cu un set de metode și tehnici specifice de intervenție. Diferența dintre ele,
deși nu toți autorii consideră acest lucru, constă în formularea scopului, durata,
efectele lor.

8.1. Consilierea de cuplu

Consilierea are un scop mai limitat la o singură problemă cu care se


confruntă cuplul, cum ar fi relațiile cu familiile de origine ale partenerilor sau
comunicarea emoțiilor negative durează mai puțin iar efectele, de cele mai multe ori
sunt limitate la problema pentru care s-a cerut ajutor și la ce este legat de ea

8.2. Psihoterapia de cuplu

Terapia are ca scop restructurarea interacțiunii psihologice dintre membrii


cuplului cu scopul funcționării mai bune a relațiilor dintre ei. De aceea, de regulă
durează mai mult ca timp, iar efectele sunt pe multiple planuri.

Deși multă lume consideră altfel, nici consilierea și nici terapia de cuplu nu
presupun ca cei doi parteneri să rămână împreună sau, dimpotrivă, să se despartă.
Scopul este de cele mai multe ori clarificarea relației, a resurselor și barajelor
relaționale, și va continua atâta vreme cât cei doi parteneri doresc acest lucru.

Unul din scopurile consilierii și terapiei maritale este modelarea stilurilor


nepotrivite de comunicare și relaționare dintre cei doi parteneri și obținerea unor
98
stiluri noi și eficiente. Acest lucru se obține prin clarificarea și înțelegerea de către
cei doi a propriului comportament. Inevitabil, când intrăm într-o relație intimă, ne
sunt puse la încercare vechile modalități de comportament pe care le foloseam zi de
zi. Acum însă, ele nu ne mai sunt de folos, deoarece ele erau eficiente doar pentru noi
și eventual pentru familia din care provenim. Când doi oameni trăiesc împreună, se
îmbină de fapt două tipuri de concepții despre viața de cuplu fapt care de cele mai
multe ori dă naștere la tensiuni și conflicte, fiecare crezând că modul său de acțiune
este cel potrivit. Astfel, consilierul are rolul de ghid și în același timp de oglindă
neutră a ceea ce se întâmplă între parteneri și a concepției lor.

Consilierul va ajuta cuplul să își mobilizeze resursele, calitățile pentru a


stimula punctele lor tari, astfel încât să găsească împreună cât mai multe soluții reale
și posibile la dificultățile cu care se confruntă.

Rezumat

Consilierea și terapia de cuplu fac parte din acele tipuri de intervenții cu scop
de asistare psihologică a cuplurilor aflate în impas, care îmbină o anumită orientare
teoretică, cu un set de metode și tehnici specifice de intervenție. Diferența dintre ele,
deși nu toți autorii consideră acest lucru, constă în formularea scopului, durata,
efectele lor.

Cuvinte cheie:

 Consiliere
 Psihoterapie

Teste de autoevaluare

1. Definiți conceptul de consiliere de cuplu (p.98)


2. Definiți conceptul de psihoterapie de cuplu.(p.98)

99
Concluzii
Consilierea și psihoterapia de cuplu au menirea de aclarifica relația celor doi
parteneri, de a o îmbunătății sau de a o încheia cu detașare, fiecare partener
dezvoltându-se personal în tot acest demers.

100
BIBLIOGRAFIE

1. Bagarozzi, D., Enhancing intimacy in marriage, Brunner-Routledge, 2001


2. Ciupercă, Cristian, Cuplu modern – între emancipare şi disoluţie, Editura
Tipoalex, 2000;
3. Corneau, Guy, Există iubiri fericite? – Psihologia relaţiei de cuplu, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2000;
4. Evola, J., Metafizica sexului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, 2002
5. Gray, John, Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus, Editura
Vremea,
Bucureşti 1998;
6. Havemann, Ernest, Lehtinen, Marlene, Marriages & Families. New
problems, new opportunities, University of Utah, Prentice – Hall Inc.,
Englewood Cliffs, USA, 1990;
7. Jung, Carl Gustav, Puterea sufletului, Editura Anima, Bucureşti, 1994;
8. Leonelli E., 1994, Dragoste şi sex, tradus în 1997, Bucureşti, Ed Doina;
9. Mitrofan, Iolanda, “Reflexia psihologică a celor patru elemente în dinamica
integrării Egoului cu Sine. Incursiune într-o posibilă analiză holistică de
simbol, Revista de Psihoterapie Experienţială, nr.30, iunie2005;
10. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia relaţiilor dintre sexe,
mutaţii şi alternative, Editura Alternative, 1997;
11. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia vieţii de cuplu – între
iluzie şi realitate, Editura SPER, Colecţia Alma Mater, Bucureşti, 2000;
13. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia şi terapia cuplului, Editura
SPER, Colecţia „Caiete Experienţiale”, Nr 13, Bucureşti 2002;
14. Nuţă, Adrian, “Psihologia Cuplului”, Editura SPER, Colecţia Alma Mater,
Bucureşti, 2006;
15. S. De Bouvoir, “Le deuxieme sexe”, Gallimard 1949, tradus în 1998,
Editura Univers, Bucureşti;
16. Shechtman, M & A, “Iubirea la timpul prezent - Cum să ai o căsnicie cu
multă intimitate şi efort puţin”, Editura Elena Francisc Piblishing căsnicie cu
multă intimitate şi efort puţin;
17. Stekel, W., “Psihologia eroticii feminine”, Ed. Trei, Bucureşti, 1997.
18. Stekel, W., “Psihologia eroticii masculine”, Ed. Trei, Bucureşti, 1997

101