Ambitii maramuresene

Astăzi, casele bătrâneşti sunt demolate, desfăcute bârnă cu bârnă şi vândute ca

materie primă pentru mobilier sau parchet antichizat. În unele cazuri, acestea sunt
strămutate în alte zone geografice, în ţară sau în străinătate. Cele rămase pe loc,
din ce în ce mai puţine şi din ce în ce mai mici şi mai degradate, sunt folosite de
bătrânii care nu-şi pot schimba vechile deprinderi sau devin anexe gospodăreşti
Ciprian Maak, proprietar: “Promovam Maramuresul, oamenii, traditiile.
Sa nu dispara taranul roman, sa le aratam turistilor straini ce avem si
ce putem oferi pentru a intelege cum am crescut noi.”
Arhitectura vernaculară a Maramureşului se topeşte văzând cu ochii în peisajul
nimicitor al vilelor contemporane supradimensionate şi mult prea bogate în
culori şi materiale diversificate. Fenomenul este năprasnic, acum 20 de ani
Maramureşul era încă un muzeu viu în inima Europei.
„Mi-am facut casa la Stoiceni, cu toate acareturile, iar acum vreau sa traiesc
in casa asta. Si nu as vrea ca aceasta casa sa fie un muzeu, sa ne intalnim pe
te miri unde si sa povestim despre ea. Nu. Eu vreau sa fie adevarat, sa stau in
ea, sa fac foc, sa dau viata casei, sa am animale in jurul ei. Vreau sa stau la
poarta si sa le dau binete celor care vin la centrul european, iar astia sa se
mire: uite, ma, cum traieste Grigore!” (Grigore Lese)
Grigore Lese si-a propus sa se intoarca la Stoiceni, un catun cu vreo 250 de
locuitori din Maramures, acolo unde s-a nascut si a copilarit. Casa lui natala
a fost renovata dupa modelul traditional si arata ca scoasa dintr-o carte de
povesti. Langa aceasta se va construi un centru cultural, care-i va purta
numele lui Lese.
„Mai demult, oamenii se adunau împreună de marile sărbători. Se iertau, aveau o
smerenie, aveau un anumit comportament. Cu alte cuvinte, trăiau în rânduială şi
în rost. În ziua de astăzi, oamenii s-au cam îndepărtat de lucrurile acestea.
Cred că a sosit vremea să ştim de unde venim, cine suntem şi cum ne putem compune
în marea horă europeană”, încheie Grigore Leşe.
Bai, chiar daca e absolvent de Academie, chiar daca are doctorat, chiar daca are
nu-stiu-cate studii, uite ca Grigore a ales sa traiasca in normalitate (...). Ma
mut permanent in satul in care m-am nascut, Stoiceni, si de aici am sa plec
unde-o fi sa plec, si tot aici ma voi intoarce”, a povestit Grigore Lese intr-un
interviu pentru eranews.ro.
Aurelia Bodea s-a născut sub acoperişul de paie al casei părinteşti  şi trăieşte
în continuare aici, în  Preluca Nouă. Are şi o casă nouă clădită din bolţari dar
preferă să locuiască în casa veche. Grinzile din lemn poartă data construcţiei
încrestată în anul 1866. Acoperişul din paie a rezistat impecabil în timp, până
acum doi ani, când a fost schimbat cu altul nou nouţ, tot din paie. Nemişcate în
timp sunt şi acareturile iar gospodăria în ansamblu seamănă mai degrabă cu decorul
unei poveşti pusă în scenă de-a lungul vremurilor.
Provocarea asociaţiei a fost acceptată şi de Aurica Miclea, proprietara unei case
vechi al cărei acoperiş a început să se deterioreze. Cu banii adunaţi din
sponsorizări, Mircea Mihnea a angajat  ultimii meşteri din judeţ pricepuţi  în
acoperirea caselor cu paie. Au refăcut din temelii acoperişul casei în doar două
zile. Proprietara spune că nu ar schimba pentru nimic în lume căsuţa tradiţională
cu una modernă şi că peste câţiva ani o va lăsa moştenire celor doi băieţi pe
Se întâmplă într-unul dintre cele mai frumoase sate ale Maramureşului, Preluca
Nouă! Aici, vechimea şi rusticul nu sunt asimilate cu sărăcia şi demodarea, ba
mai mult, localnicii au început să pună preţ pe valorile de odinioară. În locul
demolării, două familii au reparat casele vechi de aproape două secole moştenite
de la stră-străbunici şi spun că vor locui în continuare între pereţii de lemn
lipiţi cu lut. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul câtorva maramureşeni
hotărâţi să redea o parte din farmecul autentic al satului primordial, convinşi
sulu.ioan@gmail.com