Ministerul Educației din Moldova

Universitatea Liberă Internațională din Moldova

Facultatea de Drept
Ciclul I (Licență)

Referat științific pe tema :

Unirea cu România: progres sau regres ?

Autor: Gherta Vasile, grupa 165;

Verificat: Grama Dumitru,doctor în drept.

Chișinău 2016
 Introducere:

I. Descriere generală a prezentei lucrări:

A. Grad de studiere;
B. Reflecții istorice;
C. Scopul lucrării;
II. Analiză asupra economiei Basarabiei (1918-1940);
III. Analiză asupra culturii Basarabiei (1918-1940);
IV. Analiză asupra justiției din Basarabia (1918-1940);
V. Analiză asupra politicii Basarabiei ( 1918-1940);
VI. Concluzii finale;
VII. Anexe;
VIII. Note.
 I. Descriere generală a prezentei lucrări:
A. Grad de studiere

Soarta Basarabiei mereu a fost predestinată la greutăți, mai ales spre sfîrșitul epocii moderne cînd a
fost sub dominația Imperiului Rus.Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România din 1918 este și va fi un
subiect destul de discutat care și-a găsit reflectare în operele savanților științifici: M. Rotaru1, E. Aramă2,
V.I. Ţaranov3, V.D. Firoiu4, I. Scurtu5, D.C. Grama6 și alții.

B. Reflecții istorice

După anul 1918, "agricultura Basarabiei" s-a încadrat într-un context nou, contribuind la dezvoltarea
agriculturii întregii Românii.Perioada anilor 1920-1940 în istoria României - inclusiv și a Basarabiei - a
fost o perioadă de mari prefaceri politice, sociale, economice și culturale. Noul cadru politic creat prin
realizarea statului național unitar român în anul 1918 s-a soldat cu integrarea, sub toate aspectele, a
tuturor provinciilor românești.

Trecut-au 98 de ani de la Unirea Republicii Democratice Moldovenești (RDM) cu România și totuși ,

mai există dispute pe această temă și-n prezent. Marea Unire a trecut ca un fir roșu prin trecutul istoric al
poporului român.Opiniile vizavi de acest subiect s-au împărțit în două tabere:cei care susțin ferm că atît
Unirea,cît și efectele de după Unire a reprezentat un progres; și alții care susțin că a fost un regres și a
creat un haos în societate.

C. Scopul lucrării

1
Rotaru, Mihail. Istoria dreptului românesc. Chişinău : Editura ASEM, 2008. 332p.;
2
Aramă, Elena. Istoria dreptului românesc. Chişinău : FEP Tipografia centrală, 1995. 236p.;
3
Царанов, В.И и др. История Mолдавскои ССР Chişinău : Ştiinţa, 1984. 552p.;
4
Firoiu, V.Dumitru. Istoria statului şi dreptului românesc. Iaşi. Chemarea,1993. 392 p.;
5
Scurtu, Ioan ş.a. Istoria românilor : epoca contemporană. Chişinău : Balacron, 2006. 220p.;
6
Grama, Dumitru C. Internaţionalizarea problemei Basarabiei în anii 1812-1856. În : Buletinul asociaţiei
tinerilor jurişti. 1998, nr.2, p.5-19. ;
 În studiul de față ne propunem ca, utilizînd metoda istorică,comparativă și logică, bazîndu-ne pe
lucrările cercetătorilor , să examinăm pe diferite domenii argumentele aduse de savanți și să formulăm
concluzia finală dînd răspuns la întrebarea: Unirea cu România-progres sau regres? Comasînd părerile
pro și contra în prezenta lucrare, să devină un real folos generațiilor viitoare spre elucidarea
trecutului istoric al neamului nostru– ROMÂN.

II. Analiză asupra economiei Basarabiei (1918-1940)

Se cunoaște că nivelul de dezvoltare economic al statului depinde în mare măsură de politica promovată de acel stat.
Statul cu un nivel ridicat de dezvoltare economic oferă cetățenilor săi un trai decent. Apare întrebarea : Dar cum s-a
manifestat economia Basarabiei, după Marea Unire din 1918, scăpată de sub jugul țarist?

“Basarabia pe parcursul a mai bine de 100 de ani a fost o colonie agrară a Imperiului Rus. Venitul de la
realizarea pîinii și vinului se opera în băncile din capitala Imperiului.Într-o stare deplorabilă se afla
industria locală, slabă dezvoltată, reprezentată de cîteva întreprinderi cu un număr de muncitori de la 50 la
500”7, susține Elena Aramă referitor la situația economică a Basarabiei de dinainte de Unire,arătînd
dezastrul care predomina în Basarabia,înainte de Unire.

Cu o altă opinie vine savantul Lașcov care proslăvește țarismul, afirmînd: ”Creșterea necesităților locale, precum și
influența activă a imensei pieți rusești asupra economiei locale, parte componentă a cărei ea era în perioada de pînă la
1918, stimulau dezvoltarea economiei. Pînă la primul război mondial în Basarabia și în Nistrenia moldovenească cea
mai mare răspîndire a avut-o industria alimentară, reprezentată în primul rînd de mori, iar apoi de întreprinderi de
fabricare a uleiului, a alcoolului, ș. a. La 1910 circa 95% (din 6941) din toate întreprinderile industriale ale Basarabiei și
3/4 (din 8612) din toți muncitorii, care lucrau în ele, făceau parte din această ramură”8. În aceeași ordine de idei, Țaranov
își susține părerea: “Judecînd după dimensiunile și parametrii tehnico-economici ai întreprinderilor, după nivelul de
organizare a proceselor productive în ele, în ținut predomina mica producție. În 1913 ea a produs mai mult de jumătate
din toată producția industriala9.

După Revoluția din octombrie din Rusia, iar apoi după ocupația Basarabiei în 1918 de către România regală,
dezvoltarea industriei, ca și a întregii economii a ținutului, s-a petrecut în două state diferite, fiecare dintre care se
deosebea unul de celălalt nu doar prin orînduirea sa social-economică și politică, dar și prin politica realizată inclusiv în

7
Aramă, Elena. Istoria dreptului românesc. Chişinău : FEP Tipografia centrală, 1995. 236p.;
8
Н. В. Лашков. Бессарабия к столетию присоединения к России. 1812-1912. Chișinău, 1912, p. 140-152. ;

9
В. И. Царанов. По пути индустриализации. Chișinău, 1975, p. 23. ;
industrie și agricultură. Partea de pe malul drept al Nistrului a actualei Republici Moldova în perioada interbelică se
dezvolta în componența României, care avea tradițiile și deosebirile proprii formate de-a lungul istoriei, în condițiile
orînduirii burgheze, ale întreprinderii individuale. Partea de pe malul stîng al Nistrului se afla în componența URSS.
Acest fapt și-a lăsat amprenta asupra înfățișărilor economice și sociale ale acestor teritorii.

Și totuși, necătînd la împrejurările complicate, sub influența interesului de întreprindere individuală și în prezența
condițiilor și posibilităților cît de cît acceptabile inițiativa comercială prevala, și apăreau noi întreprinderi industriale.
Analiza documentelor de arhivă mărturisește despre faptul, că în perioada interbelică, mai ales în anii 1920, au fost
eliberate întreprinzătorilor zeci de licențe pentru deschiderea activităților industriale. Atunci și-au început activitatea
uzinele de producere a gheții artificiale, de teracotă și de cărămizi, tăbăcăria, fabricile de vată, de tricotaje, de tăbăcire și
de colorare a blănurilor, de confecționare a poșetelor de damă din Chișinău, fabrica de zahăr, turnătoria de fontă, uzina
mecanică și de reparații, un șir de ateliere în Bălți, fabrica de confecționare a ambalajelor din lemn din Tighina, un șir de
mori, fabrici de ulei ș.a. .De regulă, toate aceste întreprinderi erau de dimensiuni mici, lucrau cu materia primă de pe loc
și producția lor era destinată, în primul rînd, consumului local.

O reformă care a fost aşteptată îndelung de către țărănime este reforma agrară din 1921. Aceasta a
presupus exproprierea cu 66% a terenurilor care aparţineau moşierilor avind mai mult de 100 ha de
pamint şi împroprietărirea a circa 1,4 milioane de ţărani, beneficiind mai întâi: mobilizaţii, văduvele de
război, ţăranii cu o suprafaţă mai mică de 5 ha şi cei lipsiţi de pământuri.10 Reforma agrară din 1921 a
constituit, cu toate lipsurile ei, un însemnat pas progresiv în procesul de dezvoltare a statului. Aceasta a
dat impuls dezvoltării relaţiilor de producţie capitalistă în agricultură. Proprietatea moşierească s-a
micşorat considerabil, a slăbit puterea economică a moşierimii şi a redus rolul jucat de această clasă în
viaţa politică şi socială a României. Sumele primite drept răscumpărare au permis moşierilor să-şi achite
datoriile, să angajeze mai multă muncă salariată.

Aşadar, reieşind din cele spuse, putem afirma cu certitudine că, din punct de vedere economic, Unirea
Basarabiei cu România a fost un progres.

III. Analiză asupra culturii Basarabiei (1918-1940)

“Dezvoltarea culturii și științei de carte erau împiedicate de politica de rusificare și deznaționalizare,
politica dusă perseverent de autoritățile țariste, care se completa cu interzicerea strictă a legăturilor cu
românii de peste Prut. În biblitoeca publică din Chișinău nu era nici o carte românească. La insistența
țarului ziarul “Basarabia”, care se edita la Iasi, a fost închis, trupelor de teatru din România nu li se
permitea demonstrarea spectacolelor în Basarabia.Limba, cultura, istoria națională erau izgonite din
școală, predarea facîndu-se doar în limba rusă, limba maternă ni se preda nici măcar ca obiect de studiu.
În 1444 sate nu erau nici măcar școli primare, alfabetizarea cuprinzînd doar ceva mai mult de 10 % din
populația românească (comparativ: rușii-40%,găgauzii-21%).O astfel de situație nu putea ține veșnic“,
istoriseste Elena Aramă 11.

10
SCURTU Ioan, BUZATU Gheorhe, Istoria Romanilor in secolul XX, Editura Paideia, Bucuresti, 1999, pag. 24-
28;
11
Elena Aramă, Istoria dreptului românesc,Ed.S.A. “Reclama”,Chișinău 2003,p.130. ;
 După Unirea din 1918, ideea şcolii naţionale a fost realizată fără nici un obstacol din partea
autorităţilor statului. Deja către anul 1920 în Basarabia începe un mare proces de construcţie a localurilor
pentru şcolile săteşti. Aproape în fiecare sat s-a ridicat cîte o clădire pentru şcoala primară, care la început
avea trei-patru săli de clasă, o cancelarie pentru profesori, un cabinet pentru directorul şcolii, mai apoi
ridicîndu-se şi pentru şcolile secundare, licee, gimnazii, şcolile normale clădiri mari, frumoase,
luminoase. Către anul 1924, în Basarabia funcţionau deja mai mult de 1700 de şcoli primare naţionale.

Guvernul României a promovat o politică intensă de dezvoltare a culturii şi educaţiei în Basarabia.

Potrivit lui Ioan Scurtu : „Învăţământul a constituit domeniul fundamental pentru ridicarea nivelului de
cultură al poporului, pentru formarea de cadre necesare economiei, activităţilor sociale, politice, culturale,
ştiinţifice. Statul român s-a preocupat de dezvoltarea învăţământului, mai ales prin adoptarea unor legi în
acest domeniu şi prin alocaţii bugetare. Legea din 1924 stabilea învăţământul primar de 7 clase.”12

Cu absolut alte date vine Ţaranov V.I. : „Почти половина детей школьного возраста даже не
записывали в школу.13” Acelaşi autor adaugă : „На румынский язык было переведено
делопроизводство в учреждениях, преподование в школах, затем были запрещены любые издания
на других языках, в том числе лебезившие перед оккупантами буржуазные газеты, выходившые на
русском языке, румынизировались церковь.” (În limba română a fost tradusă activitatea administrativă
în instituţii, predarea în şcoli, apoi au fost interzise orice publicaţii în alte limbi, inclusiv ziarele burgheze
docile în faţa ocupanţilor, ce apăreau în limba rusă, a fost românizată biserica)

Datele statistice din anul 1897 arată că, în Basarabia, ştiutori de carte erau numai 19,4% din populaţie,
iar între moldoveni numai 10,3%; în România – 22%, în Transilvania (1900) – 41,4%, în Bucovina –
aproape 45%. Între anii 1918 şi 1940, în Basarabia au fost deschise 189 şcoli urbane şi 1721 şcoli rurale,
cu 275.637 de locuri, ceea ce însemna că aproape în fiecare sat a fost deschisă cîte o şcoală. În afară de
aceasta, în Basarabia au funcţionat circa 30 de şcoli medii. Numărul şcolilor profesionale a crescut de la 9
în 1919 pînă la 19 în 1926, iar numărul elevilor, respectiv de la 175 la 1048.

Un anumit rol în pregătirea cadrelor de muncitori l-au jucat şcolile de meserii din Bălţi, Floreşti,
Soroca, Orhei, Cetatea Albă, Ismail. Către anul 1940, în Chişinău funcţionau: gimnaziul industrial casnic
( directoare E. Antonescu), gimnaziul industrial SON ( directoare A. Ionescu), şcoala de contabilitate (
director A. Munteanu), liceul industrial de fete ( directoare A. Negrescu), patru şcoli comerciale de stat
pentru cursul inferior, o şcoală pentru cursul superior comercial şi două şcoli pentru preparaţiile practice.

S-a dezvoltat învăţămîntul mediu de specialitate pentru pregătirea cadrelor pedagogice. În 1927, în
Basarabia erau 10 şcoli normale cu 1932 elevi (1300 băieţi şi 632 fete), 21 licee de băieţi (1402 elevi) şi
14 licee de fete (3225 eleve).

Un anumit rol în pregătirea agronomilor, viticultorilor, zootehnicienilor l-au jucat şcolile medii
agricole de specialitate. În 1927, în Basarabia funcţionau: Şcoala naţională de viticultură din Chişinău,
şcolile inferioare de agricultură din Cucuruzeni, Grinăuţi, Purcari, Cricova, Cupcui, Manzîr, Brînzeni şi
şcoala de viticultură din Saharna – cu trei şcoli mai mult decît în anul 1918. De asemenea, s-a majorat
numărul elevilor de la 400 în 1918 la 700 în 1926. Dacă în 1917 şcolile agricole aveau 950 ha de pămînt,
în 1926 vorbim de circa 4000 ha. Dacă pînă în 1918 cursurile se ţineau în ruseşte, după Unire s-a trecut la
limba română, au fost revăzute programele de studii, s-au introdus programe noi analitice.

În Basarabia s-a dezvoltat şi învăţămîntul particular. Către anul 1926 funcţionau două şcoli particulare
speciale, 45 grădiniţe de copii particulare, 39 şcoli particulare cu programul statului (4500 elevi), nouă
şcoli primare cu program propriu (1640 elevi), o şcoală medie particulară (168 elevi) şi nouă licee

12
Scurtu, Ioan et al. Op. cit., p.63;
13
Царанов, В.И et al. Op. cit., p.321;
particulare de băieţi (598 elevi), şapte licee particulare mixte (451 elevi), opt licee particulare de fete (553
eleve). Aceste şcoli au fost deschise în fond de reprezentanţii populaţiei ruseşti, evreieşti şi germane.
Numai în Chişinău, către anul 1940 funcţionau 50 şcoli primare, inclusiv 17 şcoli mixte, 13 şcoli de fete,
14 şcoli de băieţi, şase şcoli evreieşti, 11 licee, trei gimnazii, Şcoala normală de învăţători “Mihai
Viteazul”, Şcoala normală eparhială, Seminarul de Teologie,Şcoala de contabilitate. Se deosebeau prin
calitatea pregătirii elevilor Liceul militar “Regele Ferdinand I” ( director C. I. Cealîc), Liceul comercial
de băieţi (director Eberman), Liceul de fete “Principesa Dadiani” (director R. Galin), Liceul de fete
“Regina Maria” (directoare A. Negrescu), Gimnaziul “Mihai Eminescu” (director N. N. Moroşanu),
Gimnaziul industrial casnic (directoare E. Antonescu), Liceul “B. P. Hasdeu” (director V. Harea), Liceul
eparhial (director M. Uşinevici Dumitrescu) şi altele.
Consecinţe pozitive a avut studierea obiectelor în limba maternă. Copiii de moldoveni nu erau
“sălbatici” cum striga V. Purişchevici, fostul deputat din Basarabia în Duma rusească în 1911.
Moldovenii posedau aptitudini foarte bune pentru carte, erau talentaţi, stăruitori, disciplinaţi, aspirau spre
o cultură naţională românească bogată.
Din informaţiile şi datele statistice expuse, putem lesne concluziona că, din punct de vedere
cultural, Unirea Basarabiei cu România a reprezentat un progres.

IV. Analiză asupra justiției din Basarabia (1918-1940)

Pe plan juridic, un eveniment deosebit de relevant a fost adoptarea unei noi Constituţii în 1923. Această
Constituţie este specifică prin faptul că şi reprezentaţii din provincie au participat la procesul de adoptare,
inclusiv din Basarabia. Potrivit Elenei Aramă : „Odată cu făurirea statului naţional s-a adoptat şi o nouă
Constituţie. La adoptarea ei au participat şi parlamentarii, reprezentanţi ai teritoriilor numai ce unite cu
Ţara.” Ideea despre caracterul democratic al Constituţiei din 1923 este desfăşurată de către acelaşi autor :
„Constituţia se referea la : 1) declaraţia de drepturi şi libertăţi, garantarea lor de către stat; 2) organizarea
puterilor în stat; 3) modalitatea de revizuire a Constituţiei.”14

Pe de altă parte, V.I. Ţaranov şi alţi autori ne prezintă o altfel de realitate: ”В Бессарабии царил режим
попиющего беззакония, безжалостного попрания элементарных прав.” (În Basarabia domnea un
regim de totală fărădelege, de încălcare nemiloasă a drepturilor elementare.)15 . Cu un contraargument la
această teză vine Mihail Rotaru, care spune că : „Al doilea titlu, „Despre drepturile românilor”, a înscris
la art.5, libertatea conştiinţei, a învăţământului, a presei, a întrunirilor, „de asociere” şi alte libertăţi şi
drepturi stabilite prin legi, pentru toţi românii „fără deosebire” de origine etnică, de limbă sau religie.”16

Sistemul judecătoresc românesc, introdus în Basarabia în 1918, se deosebea radical de cel rusesc, care a
funcţionat din 1812, dar mai ales de cel sovietic, implementat de bolşevici pe malul stâng al Nistrului
după 1917. Primul era bazat pe stări sociale, iar cel de-al doilea - pe principii de clasă. Ambele aveau
menirea să înăbuşe orice manifestare îndreptată împotriva clasei dominante sau a partidului de
guvernământ. La organizarea justiţiei din Basarabia pe baze naţionale (15 octombrie 1918), tinerii
moldoveni s-au încadrat în magistratura românească şi au înfăptuit justiţia pe parcursul celor 22 de ani
(1918-1940) în care teritoriul dintre Prut şi Nistru s-a aflat în componenţa statului unitar român. Totul s-a
ruinat odată cu anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, la 28 iunie 1940.

V. Analiză asupra politicii Basarabiei ( 1918-1940)

14
Aramă, Elena. Op. cit., p.162;
15
Царанов, В.И et al. Op. cit., p.323;
16
Rotaru, Mihail. Op. cit., p.221.;
 După anul 1918, viaţa politică a suferit modificări esenţiale. Pe scena politică au apărut diverse partide,
diferite ca doctrină şi mesaj. Elena Aramă confirmă acest lucru : „În viaţa politică a României s-au
încadrat mai multe partide, principalele fiind Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc.
Partidul Naţional Liberal îi avea ca membri pe reprezentanţii burgheziei mari şi mijlocii şi pe intelectuali.
Partidul Naţional Ţărănesc exprima interesele populaţiei de la sate, având ca membri şi pe unii
intelectuali. Alte partide au avut o importanţă mai redusă în viaţă politică.”17

Chiar şi unii autori care privesc în culori negre acea perioadă de dezvoltare din istoria statului român, în
încercarea lor de a critica sistemul politic existent la acea vreme, involuntar recunosc că principiul
pluripartitismului era pe larg răspândit : „В крае действовали oтделения буржуазных партий Румынии
– Национал-Либеральная Партия, Национал- Цэрэнистская Партия и другие.” (În regiune activau
departamentele partidelor burgheze ale României – Partidul Naţional-Liberal, Partidul Naţional-Ţărănesc
şi altele)18.

Minorităţile naţionale se bucurau de drepturi politice depline. Ei aveau aceleaşi posibilităţi de a se afirma
pe scena politică din România ca oricare alţi cetăţeni români, nefiindu-le îngrădit dreptul de a se grupa şi
consolida în cadrul unor partide politice. Ioan Scurtu ne relevă faptul că :”Bucurându-se de libertăţi
depline în cadrul statului român, minorităţile naţionale şi-au constituit partide etnice : Partidul German
(1919), Partidul Maghiar (1922). În 1923, Uniunea Evreilor Pământeni (creată în 1908) s-a transformat în
Uniunea Evreilor Români.”19.

Şi politica externă a României a fost una foarte dinamică. Bucureştiul a militat foarte mult pentru
recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România din 1918. Dumitru Firoiu ne expune faptul că
: „În perioada interbelică, politica externă a României a fost determinată de opţiunea fermă a cercurilor
politice de a menţine statul-quoul consfinţit prin tratatele de la Paris, de a apăra şi consolida statul
naţional unitar român, realizat prin lupta şi voinţa întregii naţiuni române 20.

Cât despre faptul că populaţia Basarabiei chipurile şi-ar fi dorit să se dezvolte în componenţa U.R.S.S.,
Dumitru C.Grama ne expune faptul că : „Marea majoritate a populaţiei Basarabiei n-a dorit să instaureze
în regiune puterea sovietică. Numai agitatorii comunişti trimişi din Piter şi Moscova împreună cu unităţile
militare ruseşti bolşevizate depuneau eforturi pentru a instaura în Basarabia dictatura proletariatului şi
regimul totalitar sovietic.”21

Aşadar, luând în consideraţie faptul că pe teritoriul întregului stat român activau mai multe partide
politice, inclusiv ale minorităţilor naţionale, putem concluziona că, din punct de vedere politic şi al
dezvoltării culturii politice şi tradiţiilor democratice, Unirea Basarabiei cu România a fost un progres.

VI. Concluzii finale

Într-un final ,Marea Unire din 1918,27 martie a contribuit la accelerarea progresului economico-
social,cultural,politic,juridic al țării; a înlăturat barierele artificiale dintre provinciile țării și a dominației
străine; a statornicit granițele legitime ale statului român unitar.

17
Aramă, Elena. Opera citată, p.162;
18
Царанов, В.И et al. Opera citată, p.323;
19
Scurtu, Ioan et al. Op. cit., p.15;
20
Firoiu, V.Dumitru. Op. cit., p.285;
21
Grama, C.Dumitru. Op. cit., p.6.
 Așa cum sublinia și istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea
mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera
nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române,
realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de
fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. […]

Pentru Basarabia, Unirea a reprezentat un imbold spre dezvoltare ,adică un real PROGRES.

VII. Anexe

România Mare (1918)

 Actul Unirii din 27 Martie,1918

Clădirea Primăriei municipiului Chişinău (reşedinţa judeţului Lăpuşna) în perioada interbelică.

VIII.Note
1
Rotaru, Mihail. Istoria dreptului românesc. Chişinău : Editura ASEM, 2008.;
2
Aramă, Elena. Istoria dreptului românesc. Chişinău : FEP Tipografia centrală, 1995.;
3
Царанов, В.И и др. История Mолдавскои ССР Chişinău : Ştiinţa, 1984. ;
4
Firoiu, V.Dumitru. Istoria statului şi dreptului românesc. Iaşi. Chemarea,1993.;
5
Scurtu, Ioan ş.a. Istoria românilor : epoca contemporană. Chişinău : Balacron, 2006.;
6
Grama, Dumitru C. Internaţionalizarea problemei Basarabiei în anii 1812-1856. În : Buletinul asociaţiei
tinerilor jurişti. 1998, nr.2 ;
7
Aramă, Elena. Istoria dreptului românesc. Chişinău : FEP Tipografia centrală, 1995.;
8
Н. В. Лашков. Бессарабия к столетию присоединения к России. 1812-1912. Chișinău, 1912, ;

9
В. И. Царанов. По пути индустриализации. Chișinău, 1975 ;

10
SCURTU Ioan, BUZATU Gheorhe, Istoria Romanilor in secolul XX, Editura Paideia, Bucuresti, 1999;
11
Elena Aramă, Istoria dreptului românesc,Ed.S.A. “Reclama”,Chișinău 2003 ;
12
Scurtu, Ioan et al. Op. cit.;
13
Царанов, В.И et al. Op. cit.;
14
Aramă, Elena. Op. cit;
15
Царанов, В.И et al. Op. cit.;
16
Rotaru, Mihail. Op. cit.;
17
Aramă, Elena. Opera citată;
18
Царанов, В.И et al. Opera citată;
19
Scurtu, Ioan et al. Op. cit.;
20
Firoiu, V.Dumitru. Op. cit., p.285;
21
Grama, C.Dumitru. Op. cit..