Sunteți pe pagina 1din 7

1.

Notiunea de obligatie civila

“Obligatia civila constituie raportul juridic dintre doua sau mai multe persoane
fizice sau persoane juridice, ori intre aceste doua categorii distincte de subiecte ale
dreptului, una dintre parti, numita “creditor”, determinand-o pe cealalta, numita
“debitor”, sa execute o prestatie pozitiva sau negativa.”1
“In sens larg prin obligatie se intelege raportul juridic in continutul caruia intra
atat latura activa, care este drept de creanta ce apartine creditorulu, cat si corelativul
acestui drept, adica latura pasiva a raportului, care este datoria ce incumba debitorului.
In sens restrans obligatia desemneaza numai latura pasiva a raportului juridic,
fiind deci sinonima cu datoria ce revine debitorului.
In cazul in care accentul este pus pe latura pasiva: latura activa a obligatiei fiind
implicata, obligatia poate fi definita ca acel raport juridic in virtutea caruia o persoana,
denumita debitor este tinuta fata de o alta persoana, denumita creditor, fie la o prestatie
pozitiva (a da, a face), fie la o abstentiune (a nu face).”2
Uneori termenul de obligatie (“obligatiune”) este folosit pentru a desemna un
inscris (“instrumentum”) doveditor al unui raport juridic de obligatie (de exemplu,
inscrisurile nominative sau la purtator, destinate de a dovedi contracte de imprumut).
Raportul de obligatii comporta urmatoarele elemente structurale:
- subiectele, reprezentate de persoanele fizice si juridice;
- continutul, consta in dreptul creditorului de a-i solicita debitorului indeplinirea
obligatiei;
- obiectul, consta in realizarea unei actiuni pozitive sau abtinerea de la aceasta de catre o
persoana;
- constrangerea, consta in puterea pe care legea o recunoaste creditorului de a sili pe
debitor sa-si execute obligatia sa, in cazul in care acesta nu o indeplineste voluntar.

1
Harbada Maria, “Drept civil”, Editura U.A.I.C., Iasi , 2005, pag. 161
2
Statescu Constantin, Barsan Corneliu , “Drept civil.Teoria generala a obligatiilor”, Editia a VIII-a, Editura
AllBeck, Bucuresti, 2002, pag. 3
Spre deosebire de raporturile juridice civile in al caror continut se afla drepturi
reale si indatoriri corelative lor, care au un caracter de durata si stabilitate, prin ele fiind,
de regula, exprimata statica circuitului civil, raporturile juridice de obligatii, in continutul
carora se afla drepturi de creanta si indatoririle particulare corelative lor, au caracter
efemer, deoarece se nasc, exista si se sting in scopul realizarii dinamice circuitului civil.
Cu alte cuvinte, raporturile obligationale s-ar putea spune ca se nasc pentru a se stinge.

2.Stingerea obligatiilor civile

“Stingerea obligatiei reprezinta incetarea raportului obligational dintre creditor si


debitor, sens in care sunt utilizate diferite moduri reglementate de lege.”3
Modul sau mijlocul firesc si de dorit de realizare a creantelor consta in executarea
voluntara si in natura lor specifica a prestatiilor datorate de debitor catre creditorul
sau.Cand o asemenea executare voluntara nu intervine datorita refuzului debitorului de a-
si indeplini indatoririle sau din alte cauze imputabile lui, acelasi scop poate fi realizat prin
executarea silita in natura sau prin echivalent a obligatiilor.
Mijloacele de stingere a obligatiilor sunt enumerate in textul articolului 1091
Codul Civil, unde se dispune:”Obligatiile se sting prin plata , prin novatiune, prin
remitere voluntara, prin compensatie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin
anulare sau resciziune, prin efectul conditiei rezolutorii si prin prescriptie.”
Conceptia legiuitorului roman, mai mult sau mai putin criticabila, a fost supusa
unei atente observatii de catre specialistii in domeniu.Aceste observatii privesc novatia,
nulitatea, rezolutiunea si prescriptia extinctiva, fiind considerate sau nu modalitati de
stingere a obligatiilor.
 Novatia este considerata un mod de transformare a raporturilor de obligatii;
stingerea obligatiei vechi este conditionata obligatoriu de nasterea simultana a unui nou
raport de obligatii, legatura juridica originara fiind inlocuita cu o noua legatura
juridica.Stingerea obligatiei vechi isi are cauza juridica in nasterea noii obligatii.In cazul
in care obligatia noua nu se naste valabil, obligatia veche supravetuieste si nu se poate

3
Harbada Maria, “Drept civil”, Editura U.A.I.C., Iasi , 2005, pag.183

2
stinge.Asadar novatia prin dublul sau efect este o operatie juridica prin care are loc
transformarea unei obligatii intr-o alta obligatie.
 “Nulitatea si rezolutiunea nu pot fi considerate mijloace juridice de stingere a
obligatiilor, ele actioneaza asupra actelor juridice care dau nastere la raporturi
obligationale.Prin nulitate si rezolutiune se desfiinteaza insusi izvorul raportului
obligational, ceea ce inseamna ca obligatia nu a existat niciodata, ea fiind desfiintata
retroactiv.De asemenea, realizarea conditiei rezolutorii produce aceleasi efecte, obligatia
este desfiintata retroactiv.”4 Acestea doua nu pot fi calificate ca facand parte dintre
mijloacele de stingere a obligatiilor, “chiar daca pana la momentul rezolutiunii sau inainte
ca nulitatea sa fi operat, prestatiile s-au executat total sau partial, nascandu-se astfel o
noua obligatie de restituire a prestatiei executate inversa raportului initial.”5
 In ce priveste prescriptia extinctiva, s-a impus opinia potrivit careia efectul
prescriptiei consta in stingerea dreptului la actiune in sens material, fiind inscrise printre
modurile specifice de stingere a drepturilor si actiunilor patrimoniale prin neexecutarea
acestora in intervalul de timp prevazut de lege.Astfel creditorul nu mai are posibilitatea
de a obtine pe cale de constrangere statala obligarea debitorului la executarea prestatiei
pe care o datoreaza in cadrul raportului obligational.

3.Clasificarea modurilor de stingere a obligatiilor

Textul articolului 1091 Codul Civil se limiteaza doar la enumerarea mijloacelor


juridice de stingere a obligatiilor si nu propune criterii de clasificare a acestora.Acesta
misiune si-a asumat-o literatura de specialitate.
In opinia autorului Constantin Statescu, clasificarea modurilor de stingere a
obligatiilor civile are la baza doua criterii:rolul vointei partilor in incetarea raportului
juridic obligational si faptul realizarii sau nerealizarii creantei creditorului, adica in ce
masura, prin incetarea raportului de obligatie, a fost sau nu realizata creanta creditorului.
1. “Dupa rolul vointei partilor cu privire la incetarea raportului juridic
obligational, distingem:

4
Pop Liviu , “Tratat de drept civil.Obligatiile”, vol I, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006, p.440
5
Gaita Maria , “Drept Civil.Obligatii”, Editura Institutului European, Iasi, 1999, p.402

3
a) Moduri voluntare de stingere a obligatiilor care implica o manifestare de
vointa a partilor pentru incetarea raportului juridic de obligatie, cum sunt remiterea de
datorie, compensatia conventionala;
b) Moduri de stingere care opereaza in afara manifestarii de vointa a partilor, cum
sunt: imposibilitatea fortuita de executare, confuziunea.
2.Dupa cum stingerea obligatiei a dus sau nu la realizarea creantei creditorului,
distingem:
a) Moduri de stingere care duc la realizarea creantei creditorului, adica la
satisfacerea dreptului sau de creanta: compensatia, confuziunea, darea in plata;
b) Moduri de stingere a obligatiilor care nu duc la realizarea creantei creditorului:
remiterea de datorie, imposibilitatea fortuita de executare.”6

4. Novatia
Novația poate fi definită ca fiind acel contract prin care părțile raportului juridic

de obligații sting obligația existentă și o înlocuiesc cu o obligație nouă. În ceea ce

privește tipurile novației: a) art. 1609 alin. (1) C. civ. reprezintă novația obiectivă, având

în vedere că „are loc atunci când debitorul contractează faţă de creditor o obligaţie nouă,

care înlocuieşte şi stinge obligaţia iniţială”; b) art. 1609 alin. (2) și (3) C. civ. reprezintă

novația subiectivă, având în vedere că se produce, pe de o parte, „atunci când un debitor

nou îl înlocuieşte pe cel iniţial, care este liberat de creditor, stingându-se astfel obligaţia

iniţială. În acest caz, novaţia poate opera fără consimţământul debitorului iniţial” și, pe de

altă parte, „atunci când, ca efect al unui contract nou, un alt creditor este substituit celui

iniţial, faţă de care debitorul este liberat, stingându-se astfel obligaţia veche”. Specific

primului tip de novație este faptul că se schimbă obiectul sau cauza raportului juridic de

obligații, părțile fiind în continuare aceleași. În cazul novației prin schimbarea obiectului

obligației, în cuprinsul lucrării am oferit, pornind de la cele reținute de Înalta Curte de


6
Statescu Constantin, Barsan Corneliu , “Drept civil.Teoria generala a obligatiilor”, Editia a VIII-a, Editura
AllBeck, Bucuresti, 2002, pag. 394

4
Casație și Justiție, un punct de vedere critic cu privire la o eventuală novație prin

schimbare de obiect în cazul transformării obligației dintr-o obligație pură și simplă întro

obligație alternativă. Novația prin schimbare de debitor are loc „atunci când un debitor

nou îl înlocuieşte pe cel iniţial, care este liberat de creditor, stingându-se astfel obligaţia

iniţială” [art. 1609 alin. (2) teza I]. Vorbim, astfel, de novație prin schimbarea debitorului

inițial cu un nou debitor, obiectul obligației și creditorul rămânând aceiași. Novația prin

schimbare de debitor operează fără a fi necesar consimțământul debitorului inițial,

conform art. 1609 alin. (2) teza a II-a („În acest caz, novația poate opera fără

consimțământul debitorului inițial”). De asemenea, ca urmare a novației prin schimbare

de debitor, debitorul inițial va fi liberat, datoria acestuia stingându-se. Această formă de

novație nu mai este de actualitate ca urmare a reglementării exprese a cesiunii de contract

și a preluării de datorie. 30 Novația prin schimbare de creditor presupune înlocuirea

creditorului inițial cu un nou creditor, debitorul fiind liberat de vechiul creditor ca urmare

a obligației pe care și-o asumă față de noul creditor. Novația prin schimbarea creditorului

este o operațiune juridică ce reclamă, în mod obligatoriu, existența consimțământului din

partea tuturor persoanelor implicate: debitor, noul creditor și creditorul inițial. Dacă

existența acordului de voințe dintre debitor și noul creditor este esențial pentru ca novația

să aibă loc, consimțământul creditorului inițial este necesar în vedere liberării fostului său

debitor. Consimțământ poate fi exprimat de creditorul inițial prin participarea la

încheierea convenției de novație sau printr-un act diferit de convenție, adus la cunoștința

debitorului și noului creditor. Referitor la condițiile novației, contractul de novație trebuie

să fie încheiat în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului inițial. De

exemplu, în cazul în care obligația ce face obiectul novație a luat naștere dintr-un contract

5
pentru care legea impune o anumită formă ad validitatem, contractul de novație trebuie să

îmbrace aceeași formă. Suplimentar, novația trebuie să îndeplinească și următoarele

condiții speciale: a) existența unei obligații vechi care urmează a fi stinsă; b) nașterea

valabilă a unei obligații noi; c) noua obligație să conțină un element nou față de vechea

obligație; d) intenția expresă a părților de a nova. Efectele novației sunt analizate în

secțiunea a patra și sunt: stingerea obligației vechi (efectul extinctiv al novației) și

nașterea unei obligații noi (efectul generator al obligației). Producerea simultană a acestor

două efecte generează o serie de consecințe cu privire la garanțiile (și accesoriile creanței

inițiale), raporturile dintre debitorii solidari și fideiusori, precum și cu privire la creditorii

solidari și mijloacele de apărare. În ceea ce privește garanțiile creanței inițiale, ne-a atras

atenția art. 1611 alin. (2) C. civ. stabilește că „în cazul novaţiei prin schimbarea

debitorului, ipotecile legate de creanţa iniţială nu subzistă asupra bunurilor debitorului

iniţial fără consimţământul acestuia din urmă şi nici nu se strămută asupra bunurilor

noului debitor fără acordul său”. Textul de lege ni se pare firesc având în vedere că

novația are un caracter liberator în privința debitorului inițial, efect care nu s-ar mai

produce dacă ipotecile ar fi menținute asupra bunurilor sale. 31 În ceea ce privește

situația noului debitor, consimțământul acestuia este necesar pentru ca ipotecile care

garantau obligația inițială, care se stinge, să poată fi strămutate asupra bunurilor sale.

Suntem de părere că termenul „strămută” folosit de legiuitor nu este în concordanță cu

efectele pe care le produce novația, în special cu efectul extinctiv. Susținem acest lucru

pornind de la prevederile art. 2344 C. civ., care stabilesc că ipoteca, prin natura ei, este

accesorie și „subzistă cât timp există obligaţia pe care o garantează”.

6
BIBLIOGRAFIE

1. Cosmovici Paul Mircea, “Drept Civil.Drepturi reale.Obligatii.Codul Civil”, Editia

a III-a, Editura AllBeck, Bucuresti, 1998

2. Gaita Maria – “Drept Civil.Obligatii”, Editura Institutului European, Iasi, 1999

3. Harbada Maria, “Drept civil”, Editura U.A.I.C., Iasi , 2005

4. Lazar Patrick, “Drept Civil.Obligatii.Contracte”, Editura Europolis, Constanta,

2007

5. Pop Liviu, “Tratat de drept civil.Obligatiile”, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucuresti,

2006

6. Statescu Constantin, Corneliu Barsan – “Drept civil.Teoria generala a

obligatiilor”, Editia a VIII-a, Editura AllBeck, Bucuresti, 2002

7. Codul Civil

8. Codul de Procedura Civila