Sunteți pe pagina 1din 97

Definiţia lui Max Meyer „Psihologia este ştiinţa studiată de psihologi” este o definiţie tip:

1. A
a. butadă;
b. metaforă;
c. comprehensivă.

Definiţia lui W. Wundt „Psihologia este ştiinţa experienţei imediate, spre deosebire de fizică,
2. C
care este ştiinţa experienţei mediate” este o definiţie:
a. tip butadă;
b. prin negare;
c. comprehensivă;
d. tip metaforă.

Definirea psihologiei ca „ştiinţă a inimii” îi aparţine lui:


3. A
a. K.J. Schneider;
b. V. Pavelcu;
c. W. Wundt.

Definiţia „Psihologia este o ştiinţă care se ocupă de fenomene şi capacităţi psihice, urmărind
4. C
descrierea şi explicarea acestora în baza descoperirii unui ansamblu de legi, regularităţi sau
modalităţi determinative”, îi aparţine lui:
a. M. Golu;
b. M. Zlate;
c. P. Popescu – Neveanu.

Concluzia lui J. Piaget potrivit căreia „psihologia ocupă o poziţie centrală nu numai ca produs
5. B
al tuturor celorlalte ştiinţe, ci şi ca sursă posibilă de explicaţie a formării şi dezvoltării lor”
apare în lucrarea:
a. „Principii de psihologie”;
b. „Dimensiuni interdisciplinare ale psihologiei”.

Introspecţionismul îşi are originea în:


6. B
a. Italia;
b. Germania;
c. Franţa.

Sintagma „eroarea stimulului” îi aparţine lui:


7. C
a. Wundt;
b. Hall;
c. Titchener.

Structuralismul – ca orientare psihologică, a fost generat de:


8. A
a. Titchener;
b. James;
c. Angell.

Introspecţioniştii situează în centrul psihologiei studiul :


9. B
a. fenomenelor inconştiente;
b. fenomenelor conştiente;
c. fenomenelor subconştiente.

În concepţia lui S. Freud, inconştientul acţionează după:


10. A
a. principiul plăcerii;
b. principiul realităţii.

Conceptul de „aparat psihic” a fost introdus de:


11. C
a. C.G. Jung;
b. W. Wundt;
c. S. Freud.

Reprimarea poate fi definită ca:


12. A
a. operaţie psihică ce tinde să elimine din conştiinţă un conţinut neplăcut;
b. actualizarea unor dorinţe inconştiente asupra unor persoane sau obiecte;
c. anxietate faţă de un pericol extern.

Curentul behaviorist se naşte în:


13. C
a. Germania;
b. Franţa;
c. S.U.A.

Behaviorismul acordă un rol important în formarea naturii umane:


14. A
a. mediului înconjurător;
b. trăsăturilor ereditare.

Introducerea între S (stimul) şi R (reacţie) a unor variabile intermediare (conştiinţă, maturitate,


15. C
experienţă anterioară, etc.) a fost realizată de:
a. J.B. Watson;
b. J.R. Angell;
c. E.C. Tolman.

Iniţiatorul psihologiei conduitei a fost:


16. B
a. Rubinstein;
b. P. Janet;
c. E.C. Tolman.

În concepţia lui P. Janet, studiul conduitei se realizează prin:


17. B
a. introspecţie;
b. metoda clinică.

Definirea conduitei ca „totalitatea manifestărilor vizibile, orientate către afară şi totalitatea


18. B
proceselor invizibile, de organizare şi reglare a ei” îi aparţine lui:
a. D. Lagache;
b. P. Janet;
c. L. Witmer.

Acţiunile autoplastice sunt acţiuni care:


19. A
a. modifică organismul;
b. modifică anturajul.

„Părintele” psihanalizei este considerat:


20. A
a. S. Freud;
b. W. Wundt;
c. J. Piaget.

În centrul psihologiei umaniste se află:


21. B
a. omul preprogramat al lui Lorenz, încorsetat în propriile sale instincte;
b. omul proactiv, care se construieşte şi se autoactualizează;
c. omul divizat al lui Freud, care se zbate între principiul plăcerii şi cel al realităţii.

Distincţia dintre subiectul epistemic şi subiectul egocentric a fost realizată de:


22. A
a. J. Piaget;
b. M. Reuchlin;
c. R. Mucchielli.
Definiţia „Metoda defineşte calea, itinerarul, structura de ordine, programul după care se
23. C
reglează acţiunile practice şi intelectuale în vederea atingerii unui scop” a fost formulată de:
a. M. Golu;
b. A. Lalande;
c. M. Zlate.

În concepţia lui A. Binet, observatorul care înregistrează datele minuţios, sec, exact se
24. C
încadrează în tipul:
a. evaluativ;
b. erudit;
c. descriptiv.

În simptomatica stabilă sunt incluse:


25. C
a. conduita verbală;
b. conduita mnezică;
c. culoarea ochilor.

În cadrul unui experiment, factorul manipulat / controlat de către experimentator se numeşte:


26. B
a. variabilă dependentă;
b. variabilă independentă.
Capacitatea experimentului de a verifica ipotezele cauzale şi posibilitatea de a controla
27. B
situaţiile experimentale constituie aspectele esenţiale pentru experiment, în concepţia lui:
a. P. Fraisse;
b. E. Greenwood.

Experimentul în care cercetătorul reconstruieşte mintal ceea ce a provocat natura se numeşte:


28. C
a. experiment proiectat;
b. experiment activ;
c. experiment ex post facto.

Experimentul psihopedagogic este o formă particulară a:


29. B
a. experimentului de laborator;
b. experimentului natural.

Scoaterea subiectului din ambianţa obişnuită de viaţă şi activitate şi introducerea într-o


30. C
ambianţă artificială se numeşte:
a. experiment natural;
b. experiment artificial;
c. experiment de laborator.

Termenul „psihometrie” a fost utilizat pentru prima oară de:


31. A
a. C. Wolf;
b. J. Piaget;
c. P. Pichot.

Termenul „test” a fost introdus în psihologie în 1890 de către:


32. A
a. J. McKeen Cattell;
b. C. Wolf;
c. A. Anastasi.

Convorbirea care presupune reformularea întrebărilor şi adresarea unor întrebări suplimentare


33. C
se numeşte:
a. convorbire liberă;
b. convorbire standardizată;
c. convorbire semistandardizată
Reamintirea, descrierea şi datarea de către subiect a acelor episoade din viaţa sa care i-au
34. A
provocat trăiri emoţionale puternice constituie:
a. metodica „impresii”;
b. metodica „evenimente”.

Dualismul filosofic a fost susţinut de:


35. B
a. Spinoza;
b. Descartes;
c. Huxley.

Termenul „epifenomen” a fost introdus de:


36. B
a. Sherrington;
b. Huxley;
c. Descartes.

Dualismul interacţionist a fost introdus de:


37. A
a. J.C. Eccles;
b. Descartes;
c. Huxley.

„Teoria biologică” a obiectelor mintale a fost formulată de:


38. C
a. G. Ryle;
b. B. K.H. Pribram;
c. J.P. Changeux.

Ideea supravieţuirii după moarte sau a existenţei paranormalului – ca expresie a


39. A
epifenomenalismului, a fost respinsă de:
a. M. Bunge;
b. J.P. Changeux;
c. G. Ryle.

Definiţia „A fi conştient înseamnă a te adapta cu supleţe la noile solicitări” a fost enunţată de:
40. A
a. V. Pavelcu;
b. W. Wundt;
c. M. Zlate.

În România, profesia de psiholog este reglementată prin:


41. B
a. Legea nr. 11/2002;
b. Legea nr. 213/2004;
c. Legea nr. 180/2006.
Cea mai simplă formă de influenţare o constituie:
42. C
a. persuasiunea;
b. manipularea;
c. imitaţia.

Urmărirea sistematică şi intenţionată, înregistrarea exactă a manifestărilor comportamentale


43. A
ale individului şi ale contextului situaţional al comportamentului poartă denumirea de:
a. observaţie;
b. experiment.

Teoria potrivit căreia inconştientul este structurat sub forma unui limbaj, îi aparţine lui:
44. A
a. J. Lacan;
b. Freud;
c. C.G. Jung.

Autorul lucrării „Drama psihologiei” este:


45. C
a. J. Piaget;
b. C-tin Rădulescu-Motru;
c. V. Pavelcu.

Definim senzaţia ca fiind procesul psihic de receptare şi prelucrare a stimulilor cu ajutorul


46. B
unor analizatori specializaţi în vederea elaborării unei imagini senzoriale cu efect:
a. stimulativ;
b. adaptativ;
c. receptor.

Stimulii specifici sau universali prezintă analizatori specializaţi în detectarea lor?


47. A
a. nu;
b. da;
c. doar unii dintre ei.

Senzaţia este primul nivel de procesare al informaţiilor – nivelul bazal. În ce plan se face
48. C
elaborarea imaginii subiective asupra stimulilor?
a. optic;
b. acustic;
c. cortical.

Definirea senzaţiei prin opoziţie cu excitarea se impune atunci când realizăm distincţia dintre
49. A
senzaţie şi:
a. excitaţie;
b. nivelul de procesare al informaţiilor;
c. percepţie.

Definirea senzaţiei prin opoziţie cu percepţia se realizează prin evidenţierea superiorităţii


50. B
percepţiei în raport cu:
a. reprezentarea;
b. senzaţia;
c. excitaţia.

Senzaţia un procesul prin care sunt reflectate însuşirile relaţiei directe dintre analizator şi:
51. A
a. stimuli;
b. receptori;
c. analizatori.

Conceptul de prag vizează particularităţile fizice ale:


52. A
a. intensităţii stimulului;
b. calităţii stimulului;
c. valorii stimulului.

Legea pragurilor absolute afirmă că între valoarea pragului şi nivelul sensibilităţii există un
53. B
raport:
a. direct proporţional;
b. invers proporţional;
c. direcţional.

Legea contrastului exprimă modificarea sensibilităţii ca efect al:


54. A
a. raporturilor spaţio-temporale a stimulilor de intensităţi diferite;
b. raporturilor spaţio-temporale a stimulilor de intensităţi identice;
c. raporturilor spaţio-temporale a stimulilor de intensităţi paralele.

Legea adaptării evidenţiază dinamica proceselor de la nivelul :


55. C
a. receptorilor;
b. stimulilor;
c. analizatorului.
Procesul care poartă denumirea de sinestezie, reprezintă creșterea sensibilităţii unui: A
56.
a. analizator;
b. stimul;
c. receptor.

La baza interacţiunii analizatorilor stau:


57. B
a. mecanismele zonelor de asociaţie corticală;
b. mecanismele zonelor de asociaţie subcorticală;
c. mecanismele zonelor de asociaţie supracorticală.

Analizatorii funcţionează influenţându-se reciproc în dinamica lor procesuală. Această


58. B
interacţiune este:
a. interacţiune intramodală;
b. interacţiune dinamică şi statică;
c. interacţiune intermodală.

În cadrul legii adaptării, cel care a identificat clasele de stimuli în funcţie de care se produce
59. C
adaptarea a fost:
a. Gruber;
b. Fechner;
c. Helson.

Legea depresiei constă în scăderea sensibilităţii:


60. A
a. legăturilor funcţionale intra şi inter-analizatori;
b. legăturilor funcţionale structurale;
c. legăturilor funcţionale dintre stimuli.

Compensarea este capacitatea organismului de a se autoconstitui din punct de vedere:


61. A
a. structural şi funcţional;
b. emoţional;
c. tactil şi olfactiv.

Unul dintre primii autori care s-a ocupat de studiul sinesteziei a fost psihologul român:
62. A
a. E. Gruber;
b. F.Şt. Goangă;
c. C. Rădulescu Motru.

Definirea senzaţiei prin integrare psihofiziologică este evidenţiată prin raportarea acesteia la:
63. C
a. perfecţionarea unor modalităţi senzoriale;
b. schimbarea ponderii diferitelor modalităţi senzoriale;
c. activitatea corticală.

În lucrarea sa „Elemente de psihofizică„ a demonstrat validitatea legii după care intensitatea


64. B
percepută a unei senzații este proporțională cu logaritmul mărimii fizice a stimulului. Cine a
fost autorul?
a. S. Stevens;
b. G. Fechner;
c. H. Helson.

Durata este un atribut de ordin calitativ al:


65. B
a. imaginii perceptive;
b. imaginii senzoriale;
c. imaginii reprezentărilor.

Calitatea imaginii senzoriale este un atribut al conţinutului informaţional specific:


66. C
a. senzaţiei prin opoziţie cu excitaţia;
b. senzaţiei prin opoziţie cu reprezentarea;
c. diferitelor modalităţi senzoriale.

Aparatul morfo-funcţional care contribuie la realizarea senzaţiei este:


67. C
a. receptorul;
b. stimulul;
c. analizatorul.

Cine este specialistul în opinia căruia există trei clase de stimuli (stimuli focali, stimuli de
68. C
fond, stimuli reziduali) după care se produce adaptarea?
a. Bouguer;
b. Weber;
c. Helson.

În cadrul cărei legi analizatorii au fost clasificaţi în funcţie de rapiditatea adaptării lor?
69. A
a. legea adaptării;
b. legea contrastului;
c. legea pragurilor absolute.

Tonalitatea afectivă a senzaţiilor exprimă:


70. B
a. diminuarea treptată a senzaţiilor;
b. ecoul afectiv al senzaţiei;
c. dispariţia cvasitotală a senzaţiilor.

Pe ce fond se manifestă fenomenul contrastului?


71. C
a. pe fondul contrastului stimulativ;
b. pe fondul contrastului succesiv;
c. pe fondul adaptării.

Prima clasificare a receptorilor a fost realizată în anul 1906, de către:


72. B
a. Helmholtz;
b. Sherrington;
c. Frey.

În cadrul cărei legi efectele de interacţiune ale analizatorilor sunt dependente de o serie de
73. C
factori, cum ar fi procesele corticale şi legile lor?
a. legea contrastului;
b. legea intensităţii;
c. legea depresiei.

Legea adaptării evidenţiază dinamica proceselor de la nivelul:


74. B
a. senzaţiilor;
b. analizatorului;
c. stimulului.

Legea semnificaţiei forţei de semnalizare a stimulului a fost descoperită de:


75. B
a. L.S. Vâgotski;
b. I.P. Pavlov;
c. A.R. Luria.

Percepţia se defineşte ca proces psihic activ de prelucrare şi interpretare a informaţiei


76. A
senzoriale sub forma:
a. unei imagini cu sens pentru subiect;
b. unei imagini fără sens pentru subiect;
c. unei imagini senzoriale.
În perceperea spațiului, noțiunea de „raționament inconștient” a fost propusă de către: C
77.
a. H. Pieron;
b. P. Fraisse;
c. H. Helmholtz.

Mecanismele percepţiei implică abordările:


78. A
a. monomodale şi plurimodale;
b. minimodale şi maximodale;
c. unimodale.

Din perspectiva lui Gibson, percepţia este:


79. B
a. deductibilă la informaţia de tip senzorial;
b. reductibilă la informaţia de tip senzorial;
c. sensibilă la informaţia de tip senzorial.

Cărui tip de imagine îi sunt specifice următoarele atribute: integrată, unitară, obiectuală,
80. C
semnificativă:
a. imaginii globale;
b. imaginii virtuale;
c. imaginii perceptive.

Cine este autorul care, analizând mecanismele procesului perceptiv, consideră că desfăşurarea
81. B
sa procesuală implică mai multe faze?
a. R.Gagne;
b. J. Piaget;
c. J. Bruner.

În percepția și estimarea duratei, noțiunea de „prezent biologic” a fost introdusă de către: A


82.
a. H. Pieron;
b. P. Fraisse;
c. J. Piaget.

Cărui proces trebuie să îi răspundă sarcinile de identificare şi localizare a obiectelor şi


83. A
sunetelor?
a. procesului perceptiv;
b. procesului motric;
c. procesului senzitiv.

Unul dintre modelele explicativ – interpretative ale percepţiei porneşte de la premisa că, în
84. A
procesul perceptiv, importante sunt similarităţile dintre stimuli. Despre care model este vorba?
a. modelul prototipului;
b. modelul grilei;
c. modelul întregului.

Care este psihologul român în opinia căruia rolurile fundamentale îndeplinite de către
85. C
percepţie sunt acelea de informare, de ghidare, de orientare şi de reglare?
a. P.P. Neveanu;
b. M. Golu;
c. M. Zlate.

În opinia acestui autor, percepția îndeplinește trei roluri fundamentale (de informare, de B
86.
ghidare, comutator). Care este numele autorului?
a. Al. Roșca;
b. M. Zlate;
c. P.P. Neveanu.
Unul dintre modelele explicativ – interpretativ ale percepţiei – modelul întregului îşi are
87. C
originea în cercetările psihologilor:
a. introspecţionişti;
b. umanişti;
c. gestaltişti.

Care dintre legile percepţiei semnalează faptul că obiectele care au o valoare cu o mai mare
88. A
semnificaţie pentru subiect se percep mai bine, mai corect şi mai rapid?
a. legea semnificaţiei perceptive;
b. legea semnificaţiei pertinente;
c. legea semnificaţiei globale.

Legea structuralităţii perceptive arată că însuşirile obiectului creează efecte de percepţie


89. A
numai:
a. împreună, organizate şi ierarhizate;
b. separate şi neorganizate;
c. disparate, dar ierarhizate.

Legea constanţei perceptive constă în:


90. B
a. menţinerea covarianţei imaginii;
b. menţinerea invarianţei imaginii;
c. menţinerea relativă a imaginii.

Legea proiectivităţii imaginii perceptive precizează faptul că imaginea perceptivă se


91. C
elaborează:
a. longitudinal;
b. vertical;
c. cortical.

Legea selectivităţii perceptive - ca expresie a caracterului activ al omului, precizează că în


92. B
acord cu forţa lor senzorială ori cu semnificaţia lor pentru individ:
a. toate însuşirile obiectului sunt percepute;
b. doar o parte a însuşirilor obiectului sunt percepute;
c. se percep doar însuşirile semnificative.

Unul dintre modelele explicativ interpretative ale percepţiei – modelul prototipului porneşte de
93. B
la premisa că în procesul perceptiv importante sunt:
a. deosebirile dintre stimuli;
b. similarităţile dintre stimuli;
c. neregularităţile dintre stimuli.

Ideea potrivit căreia pentru a percepe un obiect ca întreg, este necesară mai întâi detectarea
94. A
elementelor primare și apoi integrarea lor în părți din ce în ce mai mari, îi aparține lui:
a. A. Treisman;
b. I. Biederman;
c. M. Wertheimer.

Legea constanţei perceptive exprimă capacitatea percepţiei:


95. A
a. de a-şi menţine parametrii funcţionali de receptare;
b. de a-şi schimba parametrii funcţionali de receptare;
c. de a-şi regla parametrii funcţionali.

Legea integralităţii perceptive defineşte o particularitate esenţială a percepţiei:


96. B
a. orientarea spre surprinderea obiectului în neregularităţile însuşirilor sale;
b. orientarea spre surprinderea obiectului în integralitatea însuşirilor sale;
c. orientarea spre surprinderea obiectului în structuralitatea însuşirilor sale.
Orientarea senzorială nemijlocită a omului cu mediul înconjurător este asigurată de percepţii,
97. B
împreună cu:
a. reprezentări;
b. senzaţii;
c. imaginaţie.

Mișcarea indusă, când un obiect este integrat în altul și pare că se mișcă, în realitate cel care se C
98.
mișcă fiind obiectul integrator, a fost studiată în anul 1929, de către psihologul gestaltist:
a. Kofka;
b. Wertheimer;
c. Dunker.

În formarea şi desfăşurarea acţiunilor perceptive îndreptate spre examinarea obiectului şi


99. C
elaborarea percepţiei ca model mintal al acestuia, un rol important îl joacă:
a. procesele vizuale;
b. procesele auditive;
c. procesele motrice.

Cum se numeşte psihologul care considera că în percepţia succesiunii intervin factori


100. A
biologici, fizici şi psihologici:
a. P. Fraisse;
b. R. Zazzo;
c. S. Moscovici.

Momentul în care obiectul este perceput, conştientizat, integrat verbal şi comportamental se


101. A
numeşte:
a. pragul minim cognoscibil;
b. pragul maxim cognoscibil;
c. pragul minim separabil.

Cum se numeşte autorul care a postulat teoria stărilor centrale directoare care demonstrează
102. A
importanţa factorilor comportamentali în percepţie?
a. F.H. Allport;
b. G. Allport;
c. W. James.

Cine este autorul care în organizarea interioară a câmpului perceptiv, a stabilit trei tipuri de
103. C
inferențe (inductive, deductive, din aproape în aproape)?
a. R. Zazzo;
b. H. Pieron;
c. J. Piaget.

Care dintre legile generale ale percepţiei constă în menţinerea invarianţei imaginii chiar şi
104. C
atunci când există variaţii ale obiectului perceput?
a. legea proiectivităţii imaginii perceptive;
b. legea semnificaţiei perceptive;
c. legea constanţei perceptive.

Care dintre legile generale ale percepţiei exprimă faptul că percepţia creează conştiinţa unităţii
105. C
obiectului?
a. legea structuralităţii perceptive ;
b. legea imaginii perceptive;
c. legea integralităţii perceptive.

Spre deosebire de percepţie, reprezentarea are drept conţinut informaţional:


106. B
a. o caracteristică mai dinamică a obiectului;
b. o caracteristică mai reprezentativă a obiectului;
c. o caracteristică mai puţin importantă a obiectului.

Studiile caracteristicilor imaginii de reprezentare l-au condus pe Ebbinghaus la concluzia


107. B
potrivit căreia reprezentarea ar fi:
a. superioară percepţiilor;
b. inferioară percepţiilor;
c. la acelaşi nivel cu cel al percepţiilor.

Mecanismul esenţial care asigură declanşarea şi formarea reprezentărilor este:


108. C
a. durata;
b. acţiunea;
c. cuvântul.

Care dintre termenii de mai jos reflectă cel mai bine caracterul selectiv al imaginii
109. C
reprezentate?
a. intuitiv;
b. instabil;
c. schematic.

Reprezentarea este un “simbol” generalizat pentru că:


110. A
a. redă un obiect tipic pentru o grupă de obiecte;
b. redă numai unele caracteristici ale obiectului;
c. redă o grupă tipică pentru un obiect.

Care sunt cele mai frecvente reprezentări în experienţa unei persoane, dintre cele enumerate
111. A
mai jos?
a. vizuale;
b. gustative;
c. auditive.

Cine este cel care a introdus noţiunea de „reprezentări sociale”?


112. B
a. S. Milgram;
b. S. Moscovici;
c. S. Asch.

Cine este autorul care arăta că „reprezentarea presupune îmbinarea în imaginea mintală a unor
113. C
dimensiuni ale obiectelor care nu pot fi percepute decât succesiv”?
a. J. Piaget;
b. D. Jodelet;
c. B.F. Lomov.

Reprezentarea are drept conţinut informaţional:


114. A
a. o caracteristică concretă a obiectului;
b. o caracteristică cognitiv-logică;
o caracteristică a mecanismelor psihofiziologice.
Primul studiu comparativ dintre imaginea perceptivă şi cea din reprezentare a fost întreprins
115. C
de:
a. G. Fechner;
b. L. Festinger;
c. H. Ebbinghaus.

Conform criteriului conţinutului informaţional, reprezentările pot fi:


116. B
a. reprezentări individuale, generale şi reproductive;
b. reprezentări vizuale, auditive şi kinestezice;
c. reprezentări selective, specifice şi unitare.
În conformitate cu criteriul nivelului operativităţii intelectuale, reprezentările reproductive pot
117. A
fi:
a. statice, cinetice şi de transformare;
b. statice, operaţionale şi reglatorii;
c. statice.

Reprezentările individuale se raportează la:


118. A
a. obiecte, situaţii, fenomene particulare;
b. obiecte şi clase de obiecte;
c. fenomene secundare individuale.

După criteriul conţinutului informaţional, reprezentările se aseamănă foarte mult cu:


119. A
a. percepţia;
b. senzaţia;
c. imaginaţia.

Figurativitatea imaginii mentale ca şi calitate a reprezentării are ca simbol figurativ:


120. B
a. activitatea corticală;
b. figurile geometrice;
c. obiectele.

Psihologia cognitivă aduce o perspectivă nouă asupra modului în care este procesată
121. A
informaţia în elaborarea imaginii mentale, vorbindu-se astfel despre:
a. procesare directă şi indirectă;
b. procesare perceptivă;
c. procesare mentală.

Imaginea din reprezentare este:


122. B
a. bogată în conţinut, prezentând însuşiri detaliate;
b. săracă în conţinut, prezentând însuşiri relevante;
c. schematică în conţinut, prezentând însuşiri detaliate.

Taxonomia reprezentărilor în funcţie de gradul de abstractizare a acestora a fost propusă de


123. A
către:
a. Jean-Francoise Le Ny;
b. Serge Moscovici;
c. Denise Jodelet.

Caracteristicile imaginii de reprezentare indiferent căror factori s-ar datora, l-au condus pe
124. A
acest psiholog, la concluzia potrivit căreia reprezentarea ar fi inferioară percepțiilor. Despre ce
psiholog este vorba?
a. H. Ebbinghaus;
b. B. Inhelder;
c. J. Piaget.

În cadrul mecanismelor mnezice, reprezentarea are capacitatea de reproducere a informaţiei


125. B
stocate prin:
a. redarea însuşirilor nesemnificative, nerelevante;
b. redarea însuşirilor relevante, semnificative, importante;
c. redarea însuşirilor de detaliu.

Acest autor a arătat că stimulii au două categorii distincte de proprietăți, componențiale și A


126.
holistice. Care este numele acestui autor?
a. Garner;
b. Skinner;
c. Watson.
Reprezentarea este
127. B
a. procesul mental de cunoaștere activ implicat în adaptarea curentă, prin care se reflectă
obiecte, fenomene, etc. în totalitatea însușirilor lor;
b. procesul psihic ce face trecerea spre procesele cognitiv-logice, reflectând obiectele și
fenomenele în absența lor ;
c. procesul psihic prin intermediul căruia se reflectă însușirile simple și separate ale
lucrurilor, în timpul acțiunii acestora asupra organelor de simț.

Conform lui J. Piaget, reprezentările:


128. B
a. au un caracter înnăscut;
b. se achiziţionează şi se dezvoltă în cadrul evoluţiei structurilor operatorii ale
intelectului;
c. se achiziţionează şi se dezvoltă în cadrul evoluţiei structurilor operatorii ale memoriei.

Construcţia imaginii perceptive se realizează prin operarea pe elemente:


129. A
a. de contur şi structură;
b. de fond şi superficiale;
c. de durată şi intensitate.

Reprezentările vizuale întrunesc cel mai bine caracteristicile, trăsăturile şi calităţile unei:
130. A
a. imagini mentale;
b. imagini panoramice;
c. imagini elementare.

În cadrul mecanismelor reprezentării, mecanismele reglatorii sugerează cel mai bine:


131. C
a. dinamismul reprezentării ca proces psihic;
b. conţinutul reprezentării ca proces psihic;
c. autonomia reprezentării ca proces psihic.

În cadrul calităţii reprezentării, operativitatea imaginilor mintale sugerează:


132. C
a. implicarea procesărilor ascendente de ordin cognitiv;
b. implicarea procesărilor operative de ordin cognitiv;
c. implicarea procesărilor descendente de ordin cognitiv.

După criteriul nivelului operativităţii intelectuale implicate, Piaget împarte reprezentările în:
133. A
a. reproductive şi anticipative;
b. schematice şi relevante;
c. schematice şi proporţionale.

Reprezentările reproductive sunt reprezentările ce rezultă din:


134. B
a. raporturile cu experienţa perceptivă ulterioară;
b. raporturile cu experienţa perceptivă anterioară;
c. raporturile cu experienţa perceptivă subiectivă.

Reprezentările anticipative pot fi:


135. A
a. cinetice şi de transformare;
b. descendente;
c. ascendente.

Curentul psihologic care a descris gândirea ca o sumă de senzaţii se numeşte:


136. C
a. behaviorism;
b. gestaltism;
c. asociaţionism;
d. freudism.

Fenomenul de insight se referă la:


137. C
a. a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă;
b. a reflecta la propriile gânduri;
c. o formă de intuiţie, iluminare în rezolvarea problemelor.

Care din următoarele caracteristici nu aparţine gândirii:


138. C
a. caracter sistemic;
b. caracter finalist;
c. caracter unidirecţional;
d. caracter mijlocit;
e. caracter informaţional-operaţional.

Modelul integral al gândirii este:


139. B
a. tridimensional;
b. cvadridimensional.

Reversibilitatea este:
140. B
a. un produs mental;
b. operaţie mentală;
c. relaţie mentală;
d. un conţinut mintal.

Analiza şi sinteza în gândire reprezintă operaţii:


141. A
a. corelative;
b. independente.

Problemele slab structurate necesită cu preponderenţă utilizarea unor proceduri de tip:


142. B
a. algoritmic;
b. euristic.

Creativitatea individuală este asociată frecvent cu gândirea de tip:


143. B
a. convergent;
b. divergent.

Reversibilitatea, tranzitivitatea, asociativitatea sunt caracteristice stadiului:


144. B
a. preoperaţional;
b. operaţiilor concrete;
c. operaţiilor formale;
d. senzorio-motor.

Exemplarul cel mai familiar al unui concept se numeşte:


145. B
a. noţiune;
b. prototip;
c. cuvânt.

Procesarea cognitivă care porneşte de la general spre concret, particular se numeşte:


146. A
a. proces deductiv;
b. proces inductiv.

Caracterul mijlocit al gândirii este dat de:


147. A
a. operarea indirectă asupra realului, prin intermediul informaţiilor furnizate de senzaţii
şi percepţii;
b. utilizarea cuvintelor în cadrul raţionamentelor;
c. utilizarea abstractizării.

Conceperea gândirii ca procesare de informaţie se atribuie:


148. B
a. gestaltismului;
b. psihologiei cognitive;
c. asociaţionismului.

Termenul de fixitate funcţională se referă la:


149. C
a. incapacitatea unei persoane de a-şi mişca un membru;
b. funcţionarea deficitară a unor procese cognitive;
c. imposibilitatea de a da unor obiecte şi alte utilizări decât cele fireşti, uzuale.

Subsumarea derivată în asimilarea unei idei noi presupune:


150. B
a. ideea nouă presupune o transformare a ideii vechi;
b. ideea nouă este un caz particular al ideii vechi;
c. ideea nouă este mai generală decât cea veche.

Metoda rezolvării cu voce tare a unor probleme pentru a studia procesele gândirii aparţine:
151. C
a. gestaltismului;
b. behaviorismului;
c. introspecţionalismului.

Legea efectului, care susţine că orice acţiune care s-a soldat cu succes tinde să fie repetată, se
152. C
datorează lui:
a. Watson;
b. Skinner;
c. Thorndike.

Procesarea gestaltistă este de tip:


153. B
a. ascendent;
b. descendent.

În cadrul modelului mediaţionist, procesul formării noţiunilor are un caracter:


154. B
a. asociativ;
b. productiv.

Care din următoarele conţinuturi nu sunt incluse în modelul lui Guilford?


155. D
a. conţinutul figurativ;
b. simbolic;
c. semantic;
d. perceptiv;
e. comportamental.

Procesarea formei şi mărimii obiectelor este o procesare de tip:


156. A
a. ascendent;
b. decendent.

Desprinderea unor însuşiri esenţiale, respectiv a invarianţilor cognitivi este caracteristică


157. B
operaţiilor de:
a. generalizare;
b. abstractizare;
c. concretizare;
d. particularizare.

Conceptul de „operator al înţelegerii” a fost introdus de:


158. A
a. N. Chomski şi G. Miller;
b. D. Ausubel şi F.G. Robinson.

Care din următoarele concepte reprezintă un concept de bază:


159. B
a. vehicul;
b. maşini;
c. autobuz.
Raţionamentul în care se porneşte de la două judecăţi universale pentru a se ajunge la o
160. A
concluzie individuală este de tip:
a. deductiv;
b. inductiv.

Atunci când prin calcule statistice extrapolăm rezultatele obţinute de la eşantion la populaţie
161. A
recurgem la:
a. raţionament inductiv;
b. raţionament deductiv.

În procesul de luare a deciziilor modul de formulare a problemei cu mesaj emoţional:


162. A
a. afectează luarea deciziei;
b. nu afectează luarea deciziei.

Gândirea divergentă presupune:


163. B
a. aflarea unui singur răspuns corect;
b. aflarea unor răspunsuri originale şi unice.

Cele trei procese de bază ale memoriei sunt:


164. A
a. encodarea, stocarea, reactualizarea;
b. encodarea, uitarea, reactualizarea.

Alegeţi caracteristicile care individualizează memoria umană în raport cu alte tipuri sau forme
165. A
de memorie:
a. caracter mijlocit, inteligibil, selectiv;
b. caracter direct şi nemijlocit.

Fidelitatea stocării depinde de:


166. B
a. capacitatea de reactualizare a subiectului;
b. calitatea encodării.

Este adevărată fraza: “În general, un material cu sens este reţinut un timp mai scurt decât unul
167. B
fără sens”?
a. da;
b. nu.

Reținerea tuturor conținuturilor informaționale: B


168.
a. este posibilă și necesară;
b. nu este posibilă și nici necesară.

Care din următoarele forme nu aparţin uitării:


169. B
a. uitarea regresivă;
b. uitarea independentă;
c. uitarea curentă.

Modul de învățare (memorare) poate fi: A


170.
a. global, a întregului material dintr-o dată;
b. global, bazat pe împărțirea materialului pe fragmente

Care enunţ este fals?


171. C
a. memoria este o capacitate psihică indispensabilă;
b. memoria asigură continuitate vieţii psihice;
c. memoria este cel mai important mecanism de prelucrare primară a informaţiilor;
d. memoria interacţionează cu toate celelalte mecanisme psihice.
Memoria biologică sau senzorio-motorie comună pentru om şi animal constă în:
172. A
a. capacitatea de a reţine şi a reactualiza senzaţiile şi mişcările;
b. reprezentări colective.

O altă denumire a memoriei implicite este:


173. B
a. memorie conştientă;
b. memorie non-declarativă.

Modelul memoriei de lucru a fost dezvoltat de:


174. A
a. Baddeley (1986);
b. Atkinson şi Shiffrin (1968).

Memoria senzorială a stimulilor vizuali se numeşte:


175. A
a. memorie iconică;
b. memorie ecoică.

Care din următoarele repetiții pentru fixarea unui material sunt mai eficiente? A
176.
a. repetiția încărcată cu sens;
b. repetiția mecanică.

În care din următoarele situații se manifestă memoria autistică? B


177.
a. în starea de veghe;
b. în somn sau în alte maladii sub forma visului sau a delirului.

Următoarele componente aparțin buclei articulatorii (fonologică): B


178.
a. unitate de stocaj fonologic, capabilă să rețină informații provenite de la limbaj;
b. un proces articulator necorespunzător limbajului interior.

Unul dintre cele mai frecvente tipuri de memorie senzorială studiate nu corespunde:
179. B
a. memoria vizuală (memoria iconică)
b. memoria kinestezică
c. memoria auditivă (memoria ecoică)

Memoria de lungă durată (MLD) păstrează informațiile: A


180.
a. informațiile recente;
b. informațiile momentan semnificative;
c. semnificative.

Memoria de scurtă durată (MSD) permite operarea cu informații: A


181.
a. impregnate de valoare și utilitate pentru viața individului;
b. imediate și recente;
c. semnificative.

Una din următoarele afirmații specifice MLD este corectă: A


182.
a. MLD are durata nelimitată;
b. MLD are durata de maxim 15-20 secunde.

În amnezia anterogradă care tip de memorie este afectată:


183. B
a. memoria de scurtă durată(MSD);
b. memoria de lungă durată (MLD).

Memoria senzorio-motorie sau biologică, având capacitatea de a reține și reactualiza senzații A


184.
și mișcări este specifică:
a. atât pentru om, cât și pentru animal;
b. doar oamenilor.
Care dintre caracteristici aparțin memoriei explicite: C
185.
a. rămâne neafectată de amnezie;
b. are o flexibilitate redusă;
c. se deteriorează în cadrul amneziei.

Următoarele caracteristici sunt specifice memoriei implicite:


186. C
a. are o flexibilitate ridicată;
b. conține cunoștințe despre fapte sau stări de lucruri;
c. conține cunoștințe despre reguli sau proceduri și despre asocieri regulate ale unor
stimuli.

În perioada preșcolară (3-6/7 ani) memoria suferă modificări importante, însă predomină: A
187.
a. memoria intuitiv-plastică;
b. memorarea logică;
c. memoria involuntară.

În care dintre perioadele cronologice următoare volumul memoriei crește foarte mult? B
188.
a. în perioada pubertății (10/11-14/15 ani);
b. în școlaritatea mare (adolescenţă: 14/15-18/19 ani);
c. la vârsta adultă.

Care memorie este semnificativ afectată la vârsta a III-a?


189. A
a. memoria de scurtă durată(MSD);
b. memoria de lungă durată(MLD).

Imaginaţia operează cu:


190. C
a. percepţii;
b. senzaţii;
c. imagini mintale.

Imaginile se asamblează în:


191. C
a. combinaţii cunoscute;
b. amintiri;
c. combinaţii noi.

Imaginaţia este definită ca:


192. D
a. actul elementar al reprezentării;
b. reproducerea experienţei anterioare;
c. evocarea unor trăiri sub forma imaginilor;
d. proces şi produs al restructurării experienţei.

Imaginaţia este sinonimă cu:


193. C
a. visul;
b. reveria;
c. fantezia.

In actul creator imaginaţia corelează cu:


194. C
a. gândirea;
b. memoria;
c. inteligenţa.

Imaginaţia corelează cu:


195. C
a. temperamentul;
b. caracterul;
c. personalitatea.
Procesul imaginativ implică gândirea pentru a:
196. A
a. corecta erori de raţionament;
b. suplini dinamica percepţiilor;
c. compensa lipsa unui real concret.

Funcţia principală a imaginaţiei este de a:


197. C
a. rememora trecutul;
b. evoca prezentul;
c. prefigura viitorul.

Pentru funcţionalişti, imaginaţia reprezenta:


198. B
a. un „atom psihic”;
b. o atitudine a conştiinţei.

Imaginaţia creativă are la bază:


199. C
a. emoţii;
b. sentimente;
c. afectivitatea.

Cea mai ilustrativă formă de imaginar o constituie:


200. A
a. simbolul;
b. planul ecoic.

Persoanele imaginative operează preponderent cu:


201. B
a. idei;
b. imagini;
c. intuiţii.

In cadrul imaginaţiei, legătura dintre subiectiv şi obiectiv este:


202. B
a. disociată;
b. asociată;
c. cele două se pot substitui.

Accepţiunea imaginaţiei ca o combinatorică mintală a fost formulată de:


203. C
a. G. Bachelard;
b. J. Bernis;
c. P.P. Neveanu.

Imaginaţia reproductivă sau reconstitutivă presupune:


204. C
a. deschiderea convergentă a potenţialului imaginar asupra unui fapt real;
b. deschiderea divergentă a potenţialului imaginar asupra unui simbol;
c. deschiderea convergentă a potenţialului imaginar asupra unui fapt absent sau a unui
simbol.

Atunci când luarea unei decizii are o parte pozitivă şi una negativă, aflate în dispută, dând
205. A
naştere unei dileme în legătură cu luarea deciziei, conflictul este de tip:
a. apropiere-evitare;
b. evitare-evitare;
c. apropiere-apropiere.

Termenul „motivaţie” este utilizat pentru a desemna aspectul dinamic şi direcţional al


206. A
comportamentului, în concepţia lui:
a. J. Nuttin;
b. Al. Roşca;
c. P. Golu.
Trebuinţele materiale se încadrează în categoria trebuinţelor:
207. B
a. primare;
b. secundare.

Creatorul „piramidei trebuinţelor” a fost:


208. C
a. H. Bessel;
b. J. Nuttin;
c. A. Maslow.

Păstrarea condiţiilor interne ale organismului la un nivel constant constituie esenţa teoriei:
209. B
a. reducerii impulsului;
b. homeostazice.

În concepţia lui Murray, nevoia de a echilibra o acţiune eşuată cu o altă acţiune în vederea
210. B
menţinerii stimei de sine la un nivel înalt, poartă denumirea de:
a. apărare;
b. contracarare.

Autorul teoriei echităţii a fost:


211. A
a. J.S. Adams;
b. A. Maslow;
c. V. Vroom.

Teoria proceselor oponente a fost formulată de:


212. B
a. D.E. Berlyne;
b. R. Solomon.

Mecanismul de apărare conform căruia în lupta împotriva unui impuls inacceptabil subiectul
213. C
activează opusul acestuia, poartă denumirea de:
a. raţionalizare;
b. simbolizare;
c. formaţiune reacţională.

Definiţia „Motivul este acel mobil care stă la baza unui comportament sau a unei acţiuni
214. A
concrete” a fost formulată de:
a. M. Golu;
b. M. Zlate;
c. P. Diel.

Teoria conştiinţei eficienţei proprii a fost dezvoltată de:


215. B
a. J. Rotter (1950);
b. A. Bandura (1986).

Încurajările sau descurajările venite din exterior referitoare la performanţele individului


216. A
reprezintă factorul:
a. persuasiune socială;
b. modelare socială.

Teoria bazată pe evoluţia sistemului motivaţional al indivizilor ca urmare a interacţiunii dintre


217. B
ei, poartă denumirea de:
a. Teoria relaţională;
b. Teoria dinamico-evolutivă.

Legea optimum-ului motivaţional a fost formulată de:


218. A
a. R.M. Yerkes şi J.D. Dodson;
b. M. Seligman.
În concepţia lui Vroom, valenţa reprezintă:
219. B
a. aşteptarea şi nivelul de încredere pe care persoana le are referitor la propriile
capacităţi;
b. valoarea emoţională (pozitivă sau negativă) pe care subiectul o atribuie recompensei
aşteptate în urma depunerii efortului.

Termenul „stres” a fost conceput de:


220. B
a. K. Lewin;
b. H. Selye.

Ca trebuinţă psihogenă, dominanţa reprezintă:


221. A
a. nevoia de a avea control asupra mediului şi asupra persoanelor;
b. nevoia de a ieşi în evidenţă, de a fi admirat.

Intensitatea motivului se referă la:


222. A
a. forţa presiunii exercitată asupra mecanismelor decizionale şi de execuţie;
b. perioada în care motivul se menţine în stare activă dominantă.

Definiţia trebuinţelor ca structuri motivaţionale bazale şi fundamentale ale personalităţii,


223. A
forţele ei motrice cele mai puternice, reflectând cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial al
omului în condiţiile solicitării mediului exterior, a fost formulată de:
a. M. Zlate (2000);
b. B. Zorgo (1980).

Trebuinţele spirituale sunt considerate:


224. B
a. trebuinţe primare;
b. trebuinţe secundare.

Ca mecanism de apărare împotriva furiei, clivajul reprezintă:


225. C
a. adoptarea unei reacţii supuse în faţa agresorului;
b. manifestările fiziologice pe care persoana agresată le suferă;
c. împărţirea obiectelor în „bune” şi „rele”, printr-un mecanism de proiecţie al
Eu-lui.

Capacitatea proceselor afective de a se exterioriza poartă denumirea de:


226. B
a. mobilitate;
b. expresivitate.

În concepţia lui W. Wundt, clasificarea stărilor afective din punct de vedere calitativ
227. B
delimitează:
a. trăiri de intensitate mare (groaza, surpriza);
b. plăcerea şi neplăcerea.

Intensitatea proceselor afective indică:


228. B
a. persistenţa în timp a acestora;
b. forţa, tăria de care dispune trăirea afectivă;
c. trecerea de la o stare afectivă la alta.

Teoria talamică a emoţiei a fost propusă de:


229. A
a. Cannon;
b. W. James.

Definirea afectivităţii ca „fenomen de rezonanţă a lumii în subiect, care se produce în măsura


230. C
şi pe măsura dispozitivelor rezonante ale subiectului şi este totodată vibraţia expresivă a
subiectului social în lumea sa...” aparţine lui:
a. Schachter;
b. V. Pavelcu;
c. P.P. Neveanu.

În cadrul proceselor afective, pe prim plan se află:


231. B
a. obiectul;
b. relaţia dintre persoană şi obiect.

Gelozia se încadrează în rândul pasiunilor:


232. B
a. nobile;
b. „oarbe”.

Autorul care a considerat că recunoaşterea universală a expresiilor feţei are un rol deosebit de
233. A
important în supravieţuire a fost:
a. Ch. Darwin;
b. J. Watson.

Estimarea propriei stări de fericire în funcţie de anumite criterii poartă denumirea de:
234. B
a. teoria fericirii;
b. teoria GAP.

Zâmbetul realizat de muşchiul orbicular care se contractă doar în partea lui externă, poartă
235. A
denumirea de:
a.„zâmbetul lui Duchenne”;
b. „zâmbetul fals”.

Teoria James-Lange cu privire la emoţii se află:


236. A
a. în concordanţă cu ipoteza feed-back-ului facial;
b. în discordanţă cu ipoteza feed-back-ului facial.

Continuaţi afirmaţia „Atunci când conflictul afectiv este solidar cu conflictul cognitiv,
237. A
randamentul activităţii intelectuale este:
a. mai mare;
b. mai mic.

Alegeţi afirmaţia corectă:


238. B
a. depresia este o componentă a tristeţii;
b. tristeţea este o componentă a depresiei.

Alegeţi afirmaţia corectă:


239. A
a. emoţia fricii este diferită de anxietate;
b. frica şi anxietatea sunt termeni sinonimi.

Definirea comunicãrii ca “procedee prin care un spirit influenþeazã un alt spirit” îi aparþine
240. A
lui:
a. Shannon ºi Weaver;
b. Louis Fordale;
c. Charles Osgood.

Nivelul semantic în comunicare se referã la:


241. C
a. proprietãþile formale ale semnelor;
b. relaþiile dintre semne, expresii ºi utilizatorii sãi;
c. relaþiile dintre semne ºi simboluri.

Mesajul transmis cu un înalt grad de predictibilitate este:


242. A
a. redundant;
b. entropic.
Mediumul în comunicare reprezintã:
243. C
a. mijlocul fizic prin care este transmis un mesaj;
b. înþelesurile comune unei culturi;
c. mijlocul tehnic de convertire a mesajului în semnal.

Comunicarea verbalã este o comunicare:


244. B
a. sinteticã;
b. simbolicã;
c. sincreticã.

Fonemele se referã la:


245. B
a. frânturi de fraze;
b. succesiune de sunete articulate;
c. mai multe silabe.

Proto-limba se referã la:


246. C
a. limbã slab dezvoltatã;
b. limbã arhaicã;
c. strãmoºul comun al mai multor limbi.

Procentul din comunicare reþinut pe cale nonverbalã este de:


247. C
a. 95%;
b. 65%;
c. 55%;
d. 30%.

Prozodia se referã la:


248. C
a. frazarea cuvintelor;
b. punerea în propoziþii a cuvintelor;
c. ritmul, intonaþia ºi accentuarea cuvintelor.

Comunicarea non-verbalã are caracteristica de a fi filogenetic primordialã, adicã:


249. C
a. apare timpuriu în dezvoltarea copilului;
b. apare înaintea limbajului verbal în dezvoltarea copilului;
c. apare înaintea limbajului verbal în evoluþia umanã.

Care din urmãtoarele situaþii nu reprezintã funcþii ale comunicãrii non-verbale:


250. D
a. substituirea mesajelor verbale;
b. accentuarea mesajelor verbale;
c. contrazicerea mesajelor verbale;
d. exprimarea mesajelor verbale;
e. repetarea/dublarea mesajelor verbale.

Kinezica se referã la:


251. A
a. studiul miºcãrilor corpului;
b. studiul poziþiei corpului în spaþiu;
c. studiul proximitãþii spaþiale.

Distanþa intimã se situeazã de regulã pânã la:


252. D
a. 10-20 cm;
b. 20-30 cm;
c. 30-40 cm;
d. 40-50 cm.

Încãlcarea distanþei personale determinã disconfort:


253. B
a. da, întotdeauna;
b. depinde de relaþia cu persoana de interacþiune;
c. nu determinã disconfort.

Distanþa socialã se situeazã între:


254. C
a. 50-60 cm;
b. 60-70 cm;
c. 1,5-3 m.

Timpul policron se referã la:


255. B
a. timpul bazat pe planificare ºi programare;
b. timpul bazat pe implicare personalã.

Salutul se încadreazã în categoria de gesturi de tip:


256. A
a. emblemã;
b. ilustratori;
c. expresii faciale;
d. reglatori.

Studiul atingerilor se numeºte:


257. C
a. oculezicã;
b. paralimbaj;
c. hapticã.

Care din urmãtoarele elemente nu sunt specifice paralimbajului:


258. D
a. vocea;
b. ritmul vocii;
c. dispoziþia;
d. distanþa între interlocutori.

Comunicarea umanã se poate realiza numai prin intermediul limbajului:


259. B
a. adevãrat;
b. fals.

Elementele ce dau sens unui mesaj se numesc:


260. A
a. calificatori;
b. caracterizatori;
c. segregate;
d. simboluri.

Studiul privirii în comunicarea nonverbalã se numeºte:


261. C
a. oftalmologie;
b. atenþie vizualã;
c. oculezica;
d. okinetica.

Reglatorii sunt:
262. A
a. gesturi care controleazã interacþiunea umanã;
b. atingeri între doi interlocutori;
c. cuvinte care regleazã interacþiunea umanã.

Alfabetul limbii române cuprinde:


263. A
a. 29 semne;
b. 32 semne;
c. 35 semne.

Noþiunea de invariant în limbaj se referã la:


264. B
a. faptul cã nu se modificã cuvintele de-a lungul timpului;
b. faptul cã existã o corespondenþã între componenta sonorã ºi cea graficã a limbajului;
c. faptul cã nu variazã intonaþia ºi ritmul vorbirii.

Regulile morfologice ale limbajului se achiziþioneazã conºtient:


265. B
a. la vârste mici;
b. la vârste mai mari (clase primare).

Teoria gramaticilor generative îi aparþine lui:


266. C
a. Vâgotski;
b. Piaget;
c. Chomsky.

Centrarea mesajului asupra canalului de comunicare se referã la funcþia limbajului:


267. B
a. poeticã;
b. fapticã;
c. expresiv-emoþionalã;
d. conativ-persuasivã.

Adeptul relativismului lingvistic, care susþine cã limitele cunoaºterii sunt date de limitele
268. C
limbajului, este:
a. Chomsky;
b. Piaget;
c. Whorf.

Rolul reglator al limbajului se impune în ontogenezã cu latura sa semanticã la vârsta de:


269. C
a. 2 ani;
b. 3 ani;
c. 5 ani.

Care din urmãtoarele informaþii nu reprezintã indicatori pentru evaluarea limbajului oral:
270. C
a. fluenþa;
b. rapiditate;
c. sonoritate;
d. ritmicitate;
e. diversitatea vocabularului.

Afazia senzorialã Wernicke se referã la:


271. A
a. Incapacitatea de a înþelege mesajele transmise verbal;
b. incapacitatea de a formula verbal mesaje.

În afazia semanticã pacientul:


272. B
a. percepe sunetele, dar nu le poate rosti;
b. percepe sunetele ºi le rosteºte, dar nu înþelege sensul lor;
c. rosteºte sunetele, dar acestea nu au sens.

Afazia lui Broca se referã la:


273. B
a. incapacitatea de a rosti sunetele;
b. capacitatea de a rosti sunete, dar acestea nu au înþeles;
c. incapacitatea de a înþelege sunetele.

Conform teoriei lateralizãrii emisferice a limbajului, procesãrile complexe se realizeazã în:


274. A
a. emisfera stângã;
b. emisfera dreaptã.

Din punct de vedere istoric:


275. A
a. limbajul precede limba;
b. limba precede limbajul.
Trecerea de la indiciu sau semnal la simbol se realizeazã prin intermediul:
276. A
a. limbii;
b. limbajului.

Formaþiunea care are un rol important în legãtura dintre limbajul vizual ºi cel auditiv se
277. B
numeºte:
a. corpusul callos;
b. girusul angular;
c. aria Broca;
d. aria Wernicke.

Intervalul la care un cuvânt poate fi identificat dupã pronunþare este de:


278. B
a. 100 ms;
b. 200 ms;
c. 2 secunde.

Termenul care desemneazã orice unitate de limbaj cu sens, oricât de micã, este:
279. C
a. fonemul
b. grafemul;
c. morfemul.

Morfologia este:
280. C
a. studiul regulilor de alcãtuire a propoziþiilor ºi frazelor;
b. asimilarea corectã a repertoriului de sunete;
c. modalitãþile de schimbare a formei în concordanþã cu funcþia în propoziþie;
d. semnificaþia cuvintelor.

Plasticitatea neuronalã mai mare pentru achiziþia limbajului se situeazã:


281. C
a. între 18-24 luni;
b. între 3-5 ani;
c. între 18-24 de luni ºi pânã la pubertate.

Teoriile privind ferestrele optime de dezvoltare a limbajului sunt:


282. A
a. nativiste;
b. cognitive;
c. interacþioniste;
d. sociale.

În jurul vârstei de 18 luni copiii vorbesc în jur de:


283. A
a. 20 cuvinte;
b. 100 cuvinte;
c. 200 cuvinte.

Holofrazele se referã la:


284. A
a. cuvinte unice pentru a desemna sensuri complexe;
b. fraze fãrã sens;
c. aranjarea propoziþiilor în fraze.

Funcþia conativã a limbajului este funcþia prin care:


285. C
a. se exprimã sensurile emoþionale ale cuvintelor;
b. se pot cunoaºte lucrurile din jur;
c. se poate exercita influenþã asupra celor din jur.

Principala caracteristicã a vorbirii este caracterul:


286. B
a. intuitiv;
b. situativ;
c. emoþional.
Autorul care considerã cã limbajul copilului este o manifestare exterioarã a gândirii acestuia
287. A
este:
a. Piaget;
b. Vâgotski;
c. Chomski.

Teoria activãrii atenþiei a fost propusã în 1949 de cãtre:


288. A
a. Broadbendt;
b. Hebb;
c. Kahneman.

Sensibilitatea organismului în raport cu stimulii, în contextul atenþiei, poartã denumirea de:


289. B
a. vigilenþã;
b. orientare.
Starea generalã de alertã a organismului, pe fondul cãreia sunt receptaþi cu prioritate stimulii
290. B
esenþiali pentru organism la un moment dat, se numeºte:
a. orientare;
b. vigilenþã.

Orientarea spre anumiþi stimuli ºi diminuarea importanþei sau chiar ignorarea altora poartã
291. A
denumirea de:
a. selecþie;
b. focalizare;
c. orientare.

Dacã atenþia voluntarã este exersatã frecvent, în timp va apãrea o automatizare a acesteia,
292. C
numitã:
a. atenþie involuntarã;
b. atenþie voluntarã;
c. atenþie postvoluntarã.

Volumul mediu al atenþiei este de:


293. B
a. 3-5 elemente simultan;
b. 5-7 elemente simultan;
c. 7-9 elemente simultan.

Completaþi enunþul: „Câmpul atenþiei reprezintã numãrul...”


294. A
a. maxim de obiecte ºi stimuli care pot fi percepute într-o singurã prezentare;
b. minim de obiecte ºi stimuli care pot fi percepute într-o singurã prezentare.

Ce orientare psihologicã vedea atenþia ca o stare a conºtiinþei caracterizatã prin creºterea


295. A
concentrãrii ºi claritãþii senzoriale?
a. structuralismul;
b. introspecþionismul.

Ce model al atenþiei considera cã segregarea procesãrii informaþiei se realizeazã la nivel


296. C
senzorial?
a. modelul filtrelor atenuante;
b. modelul filtrajului târziu;
c. modelul filtrajului timpuriu.

Evaluaþi enunþul: „Atenþia involuntarã este o formã simplã a atenþiei întâlnitã ºi la animale.”
297. A
a. adevãrat;
b. fals.
Principala formaþiune implicatã în realizarea atenþiei este:
298. B
a. zona occipitalã;
b. sistemul reticulat.

Pacienþii cu leziuni ale lobului frontal drept:


299. A
a. nu-ºi pot focaliza atenþia asupra stimulilor din partea stângã a câmpului vizual;
b. nu-ºi pot focaliza atenþia asupra stimulilor din partea dreaptã a câmpului vizual.

Reflexul de orientare este realizat de:


300. A
a. componenta tonicã a atenþiei;
b. componenta fazicã a atenþiei.

Atenþia poate fi implicatã simultan în diferite activitãþi. ....................... atenþiei este


301. A
disponibilitatea de a performa concomitent în douã direcþii. Care din urmãtoarele variante
completeazã spaþiul lipsã?
a. distributivitatea;
b. concentrarea;
c. stabilitatea;
d. fidelitatea.

Dupã modul în care atenþia se manifestã în diferite tipuri de activitãþi, se testeazã capacitatea
302. D
de rezistenþã la distragerea prin perturbaþii, respectiv ................. atenþiei pe o activitate
precisã pentru a permite acesteia derularea în condiþiile cele mai favorabile ºi în forma cea mai
intensã. Care din urmãtoarele variante completeazã spaþiul lipsã?
a. distributivitatea;
b. instabilitatea;
c. flexibilitatea;
d. concentrarea.

Fenomenul psihic de activare selectivã, concentrare ºi orientare a energiei psiho-nervoase în


303. C
vederea desfãºurãrii optime a activitãþii psihice, în special a proceselor senzoriale ºi cognitive
(dupã Zlate, 2000) este:
a. percepþia;
b. memoria de lungã duratã;
c. atenþia;
d. voinþa.

Pentru a fi satisfãcute necesitãþile activitãþilor, posibilitatea de deplasare a atenþiei trebuie sã


304. B
fie de minim:
a. 1/10 dintr-o secundã;
b. 1/6 dintr-o secundã.

Aducerea în prim plan a unor stimuli, în paralel cu umbrirea parþialã sau totalã a altora
305. C
reprezintã:
a. distributivitatea atenþiei;
b. flexibilitatea atenþiei;
c. concentrarea atenþiei.

Evaluaþi enunþul: „Atenþia voluntarã, spre deosebire de cea automatã, nu este spontanã.”
306. A
a. adevãrat;
b. fals.

Persoanele care manifestã Sindromul deficitului de atenþie ºi hiperactivitate (ADHD) se


307. B
caracterizeazã prin:
a. finalizarea sarcinilor;
b. dificultãþi în menþinerea atenþiei;
c. concentrarea pe detalii.
Trãsãtura definitorie a metodei observaþiei este reprezentatã de caracterul acesteia de tip:
308. B
a) Activ
b) Pasiv
c) Interactiv

Tipologia observatorilor a fost propusã de:


309. B
a) Fraisse
b) Vernon
c) Piaget

Descoperirea reflexului psihogalvanic este atribuitã lui:


310. C
a) Fraisse
b) Piaget
c) Fere

Între metoda observaþiei ºi cea experimentalã din psihologie existã:


311. C
a) Incompatibilitate
b) Discontinuitate
c) Complementaritate

Prezenþa observatorului introduce în experiment:


312. A
a) O nouã variabilã
b) Un alt subiect
c) O altã metodã de cercetare

Personalitatea observatorului este relevantã pentru metoda observaþiei din perspectiva unor
313. A
aspecte referitoare la:
a) Caracterul înnãscut-dobândit
b) Designul experimental

Studiul simptomaticii stabile se referã la evaluarea:


314. B
a) Comportament verbal
b) Circumferinþã toracicã
c) Modificãrile vegetative

Tipologia lui Kretschmer descrie tipurile:


315. C
a) Histrionic
b) Anemic
c) Astenic

”Constituþia verticalã, un trunchi cilindric, un spaþiu toracic strâns ºi alungit, iar umerii
316. A
apropiaþi” este descrierea:
a) Astenicului
b) Displasticului
c) Picnicului

Maxilarul inferior hipoplazic este caracteristica:


317. B
a) Picnicului
b) Astenicului
c) Atleticului

Din perspectiva relaþionãrii sociale ºi a afectivitãþii, picnicul este caracterizat astfel:


318. A
a) Conformist ºi ciclotim
b) Noncomformist ºi schizotim
c) Conformist ºi schizotim
Astenicul este caracterizat prin:
319. C
a) Inteligenþã concretã
b) Pseudodebilitate mintalã
c) Inteligenþã abstractã

Trãsãturile eunucoide sunt caracteristice tipului:


320. A
a) Astenic
b) Picnic
c) Atletic

Sheldon realizeazã biotipologia ce-i poartã numele, pornind de la 17 variabile supuse


321. C
observaþiei ºi interpretate din perspectivã:
a) Geneticã
b) Deontologicã
c) Embriologicã

Viscerotonul reprezintã tipul psihologic corespunzãtor:


322. B
a) Mezomorfului
b) Endomorfului
c) Ectomorfului

În raport cu greutatea, cea mai micã suprafaþã o are:


323. A
a) Ectomorful
b) Mezomorful
c) Endomorful

Atitudinea asertivã este caracteristica tipului:


324. C
a) Ectomorf
b) Endomorf
c) Mezomorf

”Greu ºi rectangular, cu o dezvoltare superioarã a oaselor ºi a muºchilor” este descrierea


325. B
tipului:
a) Ectomorf
b) Mezomorf
c) Endomorf

Studiul conduitei expresive se referã la evaluarea:


326. B
a) Structura scheletului
b) Mimicii
c) Diametrului cranian

Din punctul de vedere al semnificaþiei psihologice mersul lent, nehotãrât ºi timid pare sã fie
327. D
specific temperamentului:
a) Flegmatic
b) Coleric
c) Sangvinic
d) Melancolic

Atitudinea defensivã sau starea depresivã este descrisã prin:


328. A
a) ”Umerii lãsaþi ºi trunchiul aplecat în faþã”
b) ”Pieptul bombat ºi capul sus”
c) ”Umerii drepþi ºi picioarele larg depãrtate”

Gesturile rapide ºi imprecise sunt caracteristica temperamentului:


329. D
a) Sangvinic
b) Melancolic
c) Flegmatic
d) Coleric

Gesturile moi, de micã amplitudine, pot sugera:


330. A
a) Atitudine defensivã, teamã, temperament melancolic
b) Stãri afective stenice, înflãcãrare temperament

Tipul cerebrocranian este specific:


331. B
a) Picnicului sau endomorfului
b) Astenicului sau ectomorfului
c) Atleticului sau mezomorfului

Dominanþa elementelor instinctiv-emoþionale este caracteristica tipului:


332. B
a) Cerebroton
b) Visceroton
c) Somatoton

Din perspectiva gradului de deschidere a ochilor, atitudinea de neacceptare, de rezistenþã faþã


333. A
de informaþiile primite sau de suspiciune este sugeratã de:
a) Ochii întredeschiºi
b) Ochii larg deschiºi

Privirea orientatã în sus peste capul interlocutorului poate sugera:


334. C
a) Atitudine de umilinþã
b) Sentiment de vinovãþie
c) Lipsã de respect
d) Atitudine criticã, provocatoare

Mimica excesiv de mobilã însoþitã de o gesticã amplã ºi rapidã indicã un temperament:


335. D
a) Melancolic
b) Flegmatic
c) Sangvinic
d) Coleric

Vorbirea fluentã, continuã, exprimatã prin uºurinþã în utilizarea cuvintelor sugereazã:


336. C
a) Dificultãþi de conceptualizare
b) Un tonus neuropsihic scãzut
c) Rapiditate în desfãºurarea activitãþii cognitive

Din perspectiva conduitei verbale, o intonaþie bogatã în inflexiuni este determinatã de:
337. B
a) Un fond afectiv sãrac
b) Dorinþa de a impresiona interlocutorii
c) Dificultãþi sau inhibiþii în comportamentul social

În secvenþa referitoare la conþinut din cadrul unei fiºe de observaþie se face referire la:
338. A
a) Tipul constituþional, tipul temperamental sau elemente ale conduitei expresive
b) Categoria de gen, vârstã sau nivelul de pregãtire ale participanþilor
c) Locul de desfãºurare, durata observaþiei sau numãrul de observatori

Dinamica relaþiei dintre nivelul de încredere al evaluãrilor realizate de cãtre psihologii


339. B
practicieni asupra diferitelor probleme psihologice ºi nivelul de acurateþe al acestora a fost
analizatã de:
a) Reuchlin
b) Oskamp
c) McBurney
Ideile generale pe care se bazeazã construcþia experimentului se numesc:
340. A
a) Constructe ipotetice
b) Idei primare

Demersul deductiv de inferenþã se referã la:


341. A
a) Un raþionament logic cu sensul efect - cauzã
b) Un raþionament logic cu sensul cauzã - efect
c) Un raþionament logic cu dublu sens cauzã - efect, efect – cauzã

Ipoteza a fost consideratã momentul creator al cercetãrii de cãtre:


342. C
a) Piaget
b) Freud
c) Fraisse

Ipotezele operaþionale aprofundeazã relaþiile stabilite în:


343. B
a) Ipoteza statisticã
b) Ipoteza generalã
c) Ipoteza de nul

Pentru a fi considerate ºtiinþifice, ipotezele trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele criterii:


344. A
a) Sã fie testabile
b) Sã nu fie falsificabile
c) Sã fie cât mai complexe

Într-o ipotezã descriptivã identificãm:


345. A
a) Modul de asociere a variabilelor
b) Cauzele unui comportament

Eºantionarea aleatorie sistematicã se referã la:


346. B
a) Selectarea subiecþilor într-o manierã neinfluenþabilã dintr-o populaþie
b) Selectarea dintr-o listã a populaþiei pe fiecare al N-lea subiect
c) Selectarea subiecþilor ce se oferã voluntar

Grupurile independente de subiecþi sunt construite în baza:


347. A
a) Legilor hazardului
b) Structurãrii dupã un factor comun
c) Preferinþelor experimentatorului

Cercetarea cu un singur grup, cu mãsurarea pretest-posttest este:


348. C
a) O abordare descriptivã
b) O abordare experimentalã
c) O abordare nonexperimentalã

În cercetarea de tipul ex-post-facto cercetãtorul evalueazã comportamentul subiecþilor:


349. B
a) Înainte de producerea evenimentului
b) Dupã producerea evenimentului
c) În timpul derulãrii evenimentului

Principala diferenþã dintre planurile nonexperimentale ºi cele experimentale în care se


350. A
deruleazã cercetãri cu utilizarea unui singur grup de control cu evaluare pretest ºi posttest este:
a) Selecþia subiecþilor
b) Alegerea valorilor stimulilor
c) Tipul de indice statistic utilizat

Atunci când studiem capacitatea de apreciere a vitezelor ºi distanþelor, vom utiliza un plan
351. C
experimental:
a) Cu o singurã variabilã independentã, pe mai multe niveluri ºi subiecþi selectaþi
aleatoriu, în grupe diferite
b) Cu un singur grup de control ºi evaluare pre- ºi posttest
c) Cu grupuri selectate aleatoriu ºi evaluare posttest

În cazul planului experimental cu o singurã variabilã independentã, pe mai multe niveluri ºi


352. B
subiecþi selectaþi aleatoriu, în grupe diferite, fiecare grupã de subiecþi va fi supusã:
a) Aceluiaºi nivel de manifestare a variabilei independente
b) Unui nivel diferit de manifestare a variabilei independente

Controlul interacþiunii dintre pretest ºi tratamentul aplicat subiecþilor a fost implementat cu


353. B
succes într-un plan experimental denumit:
a) Plan experimental de bazã (cu o singurã variabilã independentã) pe grupuri corelate
dependente
b) Plan experimental al lui Solomon
c) Plan experimental pe grupuri dependente pe acelaºi grup de subiecþi

Grupul de subiecþi supuºi la toate nivelurile de variaþie ale variabilei independente este
354. A
abordat în cadrul:
a) Planului experimental de bazã (cu o singurã variabilã independentã) pe grupuri
corelate dependente
b) Planului experimental al lui Solomon
c) Planului experimental pe grupuri dependente pe acelaºi grup de subiecþi

Analiza datelor rezultate în baza unui plan experimental pe grupuri dependente, pe acelaºi grup
355. C
de subiecþi se poate realiza cu ajutorul metodei:
a) Corelaþia Pearson
b) Comparaþia dintre medii în cazul eºantioanelor perechi
c) ANOVA unifactorialã pentru mãsurãtori repetate

Planul experimental cu un singur subiect este utilizat:


356. A
a) În evaluarea efectului tratamentului
b) Studierea efectului aºteptãrii asupra timpului de reacþie

Planurile factoriale trebuie sã conþinã în mod obligatoriu douã sau mai multe variabile:
357. B
a) Dependente
b) Independente
c) Subiect

Din punct de vedere cronologic experimentul pilot este derulat:


358. B
a) În acelaºi timp cu experimentul propriu-zis
b) Înaintea experimentului propriu-zis
c) Dupã experimentul propriu-zis

Denumirea de ”true experiment” din literatura anglo-saxonã se referã la:


359. A
a) Experimentul de confirmare
b) Experimentul de laborator
c) Experimentul natural

Experimentul psihopedagogic este o variantã a experimentului:


360. C
a) De confirmare
b) Invocat
c) Natural

Expresia ”ce s-ar întâmpla dacã” este caracteristica experimentului:


361. C
a) Psihopedagogic
b) Invocat
c) Explorator
Experimentul este o organizare metodicã (raþionalã ºi practicã) de tip special în care
362. A
cercetãtorul:
a) provoacã faptele
b) constatã faptele

Comportamentul înregistrat de cercetãtor se constituie ca ºi:


363. B
a) Variabilã independentã
b) Variabilã dependentã
c) Variabilã intermediarã

O manipulare a mediului controlatã de experimentator este reprezentatã de:


364. A
a) Variabila independentã
b) Variabila dependentã
c) Variabila intermediarã

Relaþia dintre variabila independentã ºi cea dependentã este una de:


365. B
a) Interdependenþã
b) Cauzã-efect
c) Bidirecþionalã

Din perspectiva trãsãturilor definitorii ale experimentului, pãstrarea constantã a tuturor


366. B
factorilor de variaþie în afarã de cel manipulat de experimentator se referã la:
a) Caracterul provocat al experimentului
b) Controlul variaþiilor externe
c) Replicabilitatea experimentului

Variabila dependentã este reprezentatã de:


367. A
a) Rãspunsul subiectului
b) Factorii de mediu
c) Stimul

Variabilele manipulate de experimentator sunt:


368. C
a) Variabile subiect
b) Variabile dependente
c) Variabile independente

Personalitatea subiectului reprezintã într-un experiment:


369. B
a) Variabila independentã
b) Variabila intermediarã
c) Variabila dependentã

Variabilele care nu sunt limitate la un numãr precis de valori sunt denumite:


370. A
a) Variabile continue
b) Variabile calitative
c) Variabile discrete

Variabila identificatã în categorii distincte se numeºte:


371. C
a) Variabilã continuã
b) Variabilã calitativã
c) Variabilã discretã

Înãlþimea tonurilor stimulilor acustici poate fi asimilatã:


372. B
a) Variabilei cantitative
b) Variabilei calitative
c) Variabilei discrete
Eºecul unei variabile independente de a controla experimentul se numeºte:
373. B
a) Rezultat neaºteptat
b) Rezultat nul
c) Rezultat indirect

Posibilitatea de generalizare a rezultatelor experimentului la alþi subiecþi ºi la alte situaþii este


374. A
asiguratã de:
a) Validitatea externã
b) Validitatea de construct
c) Validitatea de conþinut

Validitatea temporalã ºi validitatea ecologicã reprezintã douã laturi ale validitãþii:


375. A
a) Externe
b) De construct
c) De conþinut

Gradul în care o procedurã permite deducþii corecte în privinþa unei variabile ce prezintã
376. C
interes pentru cercetare este exprimatã de:
a) Validitatea externã
b) Validitatea de construct
c) Validitatea de conþinut

Valoarea ridicatã a erorii de variaþie:


377. C
a) Nu modificã capacitatea de predicþie a variabilei independente
b) Creºte puterea de predicþie a variabilei independente
c) Reduce puterea de predicþie a variabilei independente

Fenomenul conform cãruia subiecþii dintr-o situaþie experimentalã cunosc tratamentul dat în
378. B
alte situaþii similare se numeºte:
a) Înregistrarea tratamentului
b) Difuzarea tratamentului
c) Distorsiunea variabilei subiect

Cea mai mare ameninþare directã la adresa validitãþii variabilei dependente este:
379. A
a) Reactivitatea ºi dezirabilitatea socialã a subiecþilor
b) Vârsta subiecþilor
c) Nivelul de educaþie al subiecþilor

Cea mai bunã modalitate de control al variabilei dependente ºi de creºtere a fidelitãþii este:
380. B
a) Reactivitatea ºi dezirabilitatea socialã a subiecþilor
b) Repetarea probelor
c) Vârsta subiecþilor

Dezavantajul major al observãrii subiecþilor pe parcursul mai multor probe repetate este
381. C
reprezentat de:
a) Efectul de contrast
b) Efectul de halo
c) Efectul de ordine

Influenþa voluntariatului subiecþilor asupra validitãþii externe a experimentului este una:


382. B
a) Pozitivã
b) Negativã
c) Neutrã

Ritmul beta EEG exprimã o activitate bioelectricã particularã regiunii:


383. A
a) Frontale
b) Occipitale
c) Temporale

Maximul de incidenþã a ritmului alfa EEG se înregistreazã în condiþii de:


384. C
a) Concentrare pe operaþii de calcul matematic
b) Stimulare vizualã
c) Repaus senzorial

Reacþiile de furie determinã bufeuri de unde EEG:


385. B
a) Beta
b) Teta
c) Delta

Metoda electrofiziologicã ce reflectã modificãrile umplerii sistolice a vaselor sanguine


386. B
cerebrale se numeºte:
a) RED
b) REG
c) REM

Corelaþia dintre nivelul de umplere sanguinã din zonele cerebrale ºi consumul emoþional este:
387. A
a) Pozitivã
b) Negativã
c) Nulã

Raporturile echilibrate între componentele somatice, neurovegetative ºi afective sunt


388. C
exprimate de un puls cu valori:
a) Între 100-160
b) Între 80-100
c) Între 60-80

Pletismograma exprimã:
389. A
a) Modificarea vasomotricitãþii sistemului circulator periferic
b) Prezenþa sau absenþa unei activitãþi motorii
c) Modificarea activitãþii cardiace

Prezenþa sau absenþa activitãþii motorii este evidenþiatã prin intermediul:


390. C
a) EEG
b) EOG
c) EMG

În sugestia hipnoticã dacã subiecþilor le este sugeratã starea de somn profund, rezistenþa
391. A
electricã cutanatã:
a) Creºte
b) Scade

Între intensitatea emoþiei ºi amplitudinea RED:


392. B
a) Existã o corelaþie slabã
b) Existã o corelaþie puternicã
c) Nu existã corelaþii

RED este un indicator al activitãþii generale ale sistemului nervos:


393. A
a) Simpatic
b) Parasimpatic

Descãrcarea afectivã, tensionalã provoacã:


394. B
a) Creºterea RED
b) Scãderea RED
Poligraful cu cernealã (ink polygraph) a fost inventat în 1892 de cãtre:
395. C
a) Leonarde Keller
b) John A. Larson
c) James McKenzie

Primul aparat ce mãsura ritmul respirator, rezistenþa electricã a pielii ºi activitatea


396. A
cardiovascularã, în acelaºi timp, a fost:
a) Keller polygraph
b) Ink polygraph
c) Lie detector

Modelul tipului de reacþie al lui Donders presupune:


397. B
a) Douã tipuri de reacþie A ºi B
b) Trei tipuri de reacþie A, B ºi C
c) Patru tipuri de reacþie A, B, C ºi D

Cea mai cunoscutã aplicaþie a metodei lui Donders (metoda factorilor cumulativi), a fost
398. C
propusã de:
a) Wundt
b) Piaget
c) Sternberg

Metoda factorilor cumulativi evalueazã:


399. B
a) Timpul necesar unui stadiu de procesare a informaþiei
b) Descoperirea stadiilor de procesare a informaþiilor
c) Descoperirea stadiilor ºi timpul necesar unui stadiu de procesare a informaþiei

Timpul de reacþie simplu presupune:


400. C
a) Doi stimuli ºi o reacþie unicã
b) Un stimul unic ºi douã reacþii
c) Un stimul unic ºi o reacþie unicã

Între viteza ºi precizia execuþiei unei operaþii existã o corelaþie:


401. B
a) Pozitivã
b) Negativã
c) Nulã

”Ecuaþia vitezã precizie” are implicaþii importante pentru studiile care mãsoarã timpul de
402. A
reacþie ca variabilã:
a) Dependentã
b) Independentã
c) Subiect

Timpul de reacþie simplu:


403. C
a) Nu este influenþat de creºterea intervalului pregãtitor
b) Creºte odatã cu creºterea intervalului pregãtitor
c) Descreºte odatã cu creºterea intervalului pregãtitor

Efectele produse de inhibiþie asupra timpilor de reacþie au fost demonstrate de:


404. B
a) Piaget și Inhelder
b) Helson și Steger
c) Karlin și Klemmer

În cazul stimulilor vizuali dacã intensitatea stimulului creºte:


405. A
a) Valoarea timpului de reacþie descreºte
b) Valoarea timpului de reacþie creºte
c) Valoarea timpului de reacþie nu se modificã

Pentru ochiul dominant, valorile timpilor de reacþie sunt:


406. C
a) Identice cu valorile timpilor de reacþie înregistrate la celãlalt ochi
b) Mai mari faþã de valorile timpilor de reacþie înregistrate la celãlalt ochi
c) Mai mici faþã de valorile timpilor de reacþie înregistrate la celãlalt ochi

Timpul de reacþie se mãsoarã de obicei în:


407. C
a) Minute
b) Secunde
c) Milisecunde

Timpul de reacþie de discriminare apare atunci când:


408. B
a) Subiectul rãspunde doar la ce stimul doreºte
b) Subiectul trebuie sã rãspundã la un stimul ºi sã-i ignore pe ceilalþi
c) Subiectul refuzã sã rãspundã la stimulare

În cazul timpului de reacþie electrofiziologic se foloseºte sintagma:


409. A
a) ”Latenþã a rãspunsului”
b) ”Timp de reacþie”
c) ”Timp de rãspuns”

Metoda experimentului asociativ-verbal a fost propusã, pentru prima datã, de cãtre:


410. A
a) Francis Galton
b) Aristotel
c) John Locke

Asociaþia verbalã este consideratã probã de personalitate, similarã tehnicilor proiective, din
411. C
perspectiva:
a) Neoasociaționismului
b) Behaviorismului
c) Psihanalizei

Principalii indicatori care sugereazã probleme de asociere din cauza unor complexe sunt:
412. B
a) Viteza ridicatã de conceptualizare
b) Perseverarea unui rãspuns

Cu ajutorul TAV (Testul Asociativ-Verbal) se poate identifica chiar și tipul temperamental, B


413.
dupã:
a) Noizet ºi Pichevin (1966)
b) Anzieu ºi Chabert (1992)
c) Russell ºi Jenkins (1954)

Asociaþia verbalã apare ca un proces complex, caracterizat prin medieri succesive și reglãri B
414.
cognitive dupã:
a) Noizet și Pichevin (1966)
b) Ceaușu și Cavasi (1987)
c) Jung (1910)

Metoda asociaþiei libere continue a fost elaboratã de:


415. A
a) Cofer (1958)
b) Elliot (1948)
c) Sedgewick (1944)

Metoda asociaþiei în lanþ a fost elaboratã de:


416. C
a) Lafall (1955)
b) Buchwald (1957)
c) Jodelet (1960)

Metoda asociaþiei tautofonice a fost elaboratã de:


417. C
a) Lafall (1955)
b) Sedgewick (1944)
c) Skinner (1935)

Metoda asociaþiei semicontrolate repetate a fost elaboratã de:


418. A
a) Ceauºu (1960)
b) Radu (1987)
c) Miclea (1994)

In cazul efectuãrii unui studiu, cercetãtorul are obligaþia de a:


419. A
a) Respecta mãsurile impuse in vederea protejãrii drepturilor omului
b) Avea în vedere derogãrile de la respectarea valorilor ºtiinþifice
c) Implementa noi principii de protecþie a fiinþei umane

Obligaþia de a trata participanþii corespunzãtor normelor etice, revine:


420. A
a) Cercetãtorului
b) Presei

Cerinþele metodologice ale studiului pot pretinde:


421. B
a) Ascunderea identitãþii participanþilor
b) Ascunderea sau falsificarea unor aspecte care vor fi dezvãluite subiecþilor
c) Ascunderea identitãþii cercetãtorului
d) Ascunderea sau falsificarea rezultatelor studiului

Procedurile de investigare care conþin un risc de vãtãmare:


422. B
a) Nu sunt permise spre a fi folosite
b) Pot fi utilizate în cazul în care nefolosirea lor ar expune subiectul la un risc ºi mai
mare

Codul Deontologic ºi Principiile Etice ale profesiei de psiholog a fost revizuit de cãtre APA
423. B
(Asociaþia Americanã de Psihologie) în anul:
a) 2005
b) 2003
c) 2010

În cadrul codului deontologic revizuit de APA (Asociaþia Americanã de Psihologie) sunt


424. A
formulate:
a) Cinci principii generale ºi zece standarde etice
b) Cinci principii generale ºi cinci standarde etice
c) Zece principii generale ºi cinci standarde etice

Principiul B al Codul Deontologic ºi Principiile Etice ale profesiei de psiholog se referã la:
425. C
a) Promovarea de cãtre psiholog a unor elemente clare ºi corecte în practicã, în învãþare
ºi în relaþia lor cu societatea
b) Drepturile oamenilor ºi demnitatea acestora
c) Fidelitatea ºi responsabilitatea fiecãrui psiholog

Conceptul de mãsurare în psihologie reprezintã:


426. A
a. O operaþie prin care se atribuie numere datelor ce urmeazã sã fie evaluate
b. O apreciere subiectivã
c. O apreciere personalã
Scalele de mãsurare în psihologie pot fi:
427. A
a) Ordinale
b) Richter

Scala nominalã mai este cunoscutã ca ºi:


428. A
a) Scalã categorialã
b) Scalã de rang

Scala nominalã se utilizeazã:


429. A
a. Pentru a repartiza datele pe categorii disjuncte
b. Pentru a ordona ierarhic datele
c. Pentru a atribui o valoare numericã datelor

În cazul utilizãrii metodei observaþiei sau a anchetei psihologice utilizãm o scalã:


430. B
a. Ordinalã
b. Nominalã
c. Hiperordinalã

Cea mai adecvatã formã de reprezentare graficã pentru datele unei scale nominale este
431. B
diagrama:
a. Cu bare verticale
b. De tip ”pie”

Condensarea ºi diversificarea datelor sunt caracteristici ale scalelor:


432. B
a. Ordinale
b. Nominale

Indicii statistici suportaþi de scalele nominale sunt:


433. A
a. Modul
b. Media
Scala ordinalã mai este cunoscutã ca ºi:
434. B
a) Scalã calitativã
b) Scalã de rang

Stabilirea unor relaþii ierarhice între lucruri (date) este specificã:


435. C
a. Scalei nominale
b. Scalei de raport
c. Scalei ordinale

În cazul scalei ordinale probele sau criteriile de care ne servim conduc la elaborarea:
436. A
a) Scãrilor de capacitate
b) Claselor de echivalenþã

Piramida lui A. Maslow este organizatã dupã o scalã:


437. C
a) De raport
b) De proporþii
c) Ordinalã

Gradaþiile scalei ordinale:


438. C
a) Poartã informaþii despre distanþele dintre gradaþii
b) Indicã precis cantitatea prezentã din respectiva caracteristicã
c) Nu indicã precis cantitatea prezentã din respectiva caracteristicã

Afirmaþia conform cãreia scara metricã a inteligentei reprezintã ”un clasament ierarhic între
439. B
inteligenþe diferite” aparþine lui:
a) J. Piaget
b) A. Binet
c) I. Radu

Cele mai potrivite reprezentãri grafice ale scalelor ordinale sunt de tipul:
440. C
a) Diagramelor de tipul ”pie”
b) Diagramelor cu bare verticale
c) Diagramelor cu bare orizontale

Forma asimetricã a distribuþiei este determinatã de gruparea datelor preponderent:


441. A
a) Spre stânga
b) Spre centru

O unitate de mãsurã comunã ºi constantã este specificã scalei:


442. A
a) De interval
b) Ordinale
c) Hiperordinale

Scalele de interval sunt:


443. B
a) Scale discrete
b) Scale continue

Distanþa care separã toate elementele situate pe scalã descrie:


444. A
a) Scala de interval
b) Scala ordinalã

Caracteristicile referitoare la vârstã, greutate, înãlþime, timp de reacþie sunt mãsurate pe o


445. B
scarã:
a) Ordinalã
b) De interval
c) De raport

În domeniul psihofiziologiei senzoriale, datele obþinute sunt organizate dupã o scalã:


446. C
a) Nominalã
b) Ordinale
c) De interval

Scala de raport a fost denumitã de S.S. Stevens:


447. A
a) Scalã de interval cu origine raþionalã
b) Scalã de interval cu origine iraþionalã
c) Scalã de interval cu origine aleatorie

Scala de raport se distinge de scala de interval:


448. B
a) Prin modalitãþile variabilelor
b) Prin folosirea valorii nule, care indicã absenþa totalã a fenomenului mãsurat
c) Prin tipul variabilelor mãsurate

Atunci când valorile efectivelor situate de o parte ºi de alta a clasei cu frecvenþa cea mai
449. A
ridicatã sunt egale sau diferã foarte puþin între ele, distribuþia este:
a) Simetricã
b) Asimetricã
c) Anormalã

În cazul înregistrãrii timpului de reacþie simplu al unui subiect, distribuþia va avea forma:
450. B
a) Simetricã
b) Asimetricã
c) Bimodalã
Curba erorilor în seria exerciþiilor de formare a deprinderilor determinã o distribuþie:
451. C
a) Simetricã
b) Bimodalã
c) În formã de ”i”

Ipoteza existenþei a doi factori diferiþi sau grupe diferite ne este sugeratã de o distribuþie:
452. B
a) Normalã
b) Bimodalã
c) În formã de ”i”

„Valoarea centralã” se referã la:


453. A
a) Tendinþa valorilor de a gravita în jurul unei anumite valori
b) Cea mai mare valoare din distribuþie
c) Suma valorilor existente în distribuþie

Tendinþa valorii centrale se determinã prin:


454. B
a) Dispersie
b) Medianã
c) Varianþã

455. Prin intermediul formulei ∑x/ N se calculează valoarea: C


a) Modului
b) Medianei
c) Mediei

Mediana se calculeazã mai ales atunci când forma distribuþiei este una:
456. B
a) Simetricã
b) Asimetricã
c) În formã de ”i”

Locul sau rangul medianei se află cu ajutorul formulei:


457. A
a)
( N + 1) / 2
N
− FS
l+ 2 ×i
b)
f i

T2
∑ x2 − N
c)

Modul este:
458. B
a) Valoarea care se repeta cel mai rar
b) Valoarea care prezintă cea mai mare frecvență

Variația datelor în jurul mediei se poate măsura prin intermediul: B


459.
a) Medianei
b) Abaterii standard
c) Indicelui „t”

Dispersia se notează cu:


460. A
a) ”σ2” sau ”s2”
b) ”σ” sau ”s”
c) ”Ǧ” sau ”d”
Dacă se calculează dispersia pentru înălțimi exprimate în cm, atunci dispersia se exprimă în: B
461.
a) cm
b) cm2
c) cm3

Dispersia unei constante este egală cu:


462. B
a) 1
b) 0
c) ∞

Formula abaterii standard este:


463. C
a)
2
∑ ( x − m)
N −1

T2
∑ x2 − N
b)
σ = σ2
c)

Amplitudinea unei curbe normale Gauss poate fi exprimată satisfăcător de:


464. B
a) R = 3 abateri standard
b) R = 6 abateri standard
c) R = 9 abateri standard

Alcătuirea de bareme psihologice pe baza unităților sigma este o operațiune frecventa utilizată A
465.
în:
a) Selecția și orientarea profesională
b) Interpretarea unei grile de observație
c) Evaluarea tendinței centrale a datelor

Abaterea standard este:


466. C
a) Rădăcină pătrată din mediană
b) Rădăcină pătrată din medie
c) Distanța la care se află o cotă oarecare în raport cu m

În cazul distribuțiilor în formă de ”i” determinăm: B


467.
a) Valoarea dispersiei
b) Valoarea modului
c) Valoarea abaterii standard

Inferența statistică reprezintă o procedură: A


468.
a) De extindere a concluziilor de la eșantion la populație
b) De transfer a concluziilor de la populație la eșantion
c) De transfer a datelor dintr-un program informatic în altul

Procedura inferențială se bazează pe un demers logic: B


469.
a) Deductiv
b) Inductiv
c) Deductiv și inductiv

Noțiunea de ”populație” în statistică reprezintă: A


470.
a) Mulțimea de entități care satisfac un criteriu prestabilit, propriu unei cercetări
b) Totalitatea locuitorilor globului pământesc
c) Totalitatea locuitorilor unei țări

Într-o populație dintr-o întreprindere pot fi cuprinse: A


471.
a) Toate persoanele angajate într-o întreprindere
b) O parte din inginerii angajați

Datele măsurate la nivelul populației sunt descrise prin intermediul: B


472.
a) Indicatorilor statistici
b) Parametrului statistic

Eșantionul dintr-o cercetare statistică reprezintă: A


473.
a) O submulțime a populației statistice
b) Toate unitățile de sondaj
c) Un număr infint de indivizi dintr-o populație

După criteriul mărimii într-un eșantion mic se acceptă un minim de: C


474.
a) 100 de persoane
b) 50 de persoane
c) 30 de persoane

În cazul în care selectarea unui element într-un eșantion nu depinde de elementele celuilalt A
475.
eșantion, atunci eșantioanele sunt:
a) independente
b) dependente
c) incerte

Eșantioanele formate din aceeași indivizi se numesc: C


476.
a) Eșantioane independente
b) Eșantioane întâmplătoare
c) Eșantioane perechi

În cercetările psihosociologice, panelul reprezintă:


477. B
a) Un instrument de blocaj a influenței informației false asupra comportamentului
b) Același eșantion pe care se prelevează succesiv mai multe măsurători
c) O platformă software

Sondajul probabilistic se realizează prin:


478. C
a) Selecția subiecților prin trepte
b) O tragere la sorți care se efectuează pe criterii succesive
c) O extragere întâmplătoare a unui număr definit de indivizi

Studiul fenomenului de sugestibilitate prin reclamă necesită un tip de eșantionare: A


479.
a) Prin tragere la sorți secvențială
b) Grupată
c) Stratificată

Modelul ”piramidei experimentale” a fost descris de:


480. B
a) Schwab, 2005
b) Anderson, 2001
c) Fisher, 1925
Criteriul falsificabilității ipotezelor este un concept lansat de: A
481.
a) K. Popper
b) R.A. Fisher
Conceptul de ”ipoteză de nul” a fost introdus de:
482. C
a) Schwab, 2005
b) Anderson, 2001
c) Fisher, 1925

În cazul unei cercetări științifice, dacă probabilitatea obținerii diferenței date, în baza ipotezei B
483.
nule, este mai mică decât 0,01, atunci:
a) Respingem ipoteza hazardului
b) Arătăm toată încrederea ipotezei specifice
c) Acceptăm ipoteza hazardului

Ultimul prag la care mai avem semnificație statistică este cel de: C
484.
a) 0,20
b) 0,10
c) 0,05

În cazul unor eșantioane independente cu volumul mai mare decât 30 (N>30), se utilizează B
485.
criteriul:
a) ”t”
b) ”z”
c) ”u”

În cazul unor eșantioane independente cu volumul mai mic decât 30 (N<30), se utilizează A
486.
criteriul:
a) ”t”
b) ”z”
c) ”u”

Noțiunea de corelația exprimă: C


487.
a) Modul de împrăștiere a datelor
b) Relația de cauzalitate dintre variabile
c) Covarianța a două sau mai multe variabile

Într-un studiu de corelație: A


488.
a) Variabilele sunt date și nu manipulate
b) Variabilele sunt manipulate
c) Variabilele sunt modificate

Într-o diagramă de corelație forma liniară și ascendentă a norului de puncte determină o B


489.
valoare:
a) Negativă a indicelui de corelație
b) Pozitivă a indicelui de corelație
c) O valoare nulă a indicelui de corelație

Coeficientul de corelație Bravais-Pearson este notat cu: A


490.
a) „ r”
b) „p”
c) „ m”
d) „∑”

Coeficientul de corelație este: C


491.
a) O valoare a variabilei
b) O valoare numerică ce indică relația cauză-efect dintre două variabile
c) Un indice numeric care precizează puterea și direcția unei relații dintre două variabile

Coeficientul de corelație „Pearson” presupune: B


492.
a) O relație de cauzalitate între două variabile
b) O relație în linie dreaptă între două variabile
c) Absența oricărei relații dintre variabile

Valorile aberante sunt:


493. A
a) Scoruri extreme care distorsionează mărimea coeficientului de corelație
b) Valori care modifică tipul de relație dintre două variabile
c) Scoruri care schimbă direcția relației dintre două variabile

Corelația pozitivă indică faptul că: C


494.
a) Atunci când valorile unei variabile scad, valorile celeilalte variabile cresc
b) Atunci când scorurile unei variabile sunt ridicate, scorurile celeilalte variabile sunt
scăzute
c) Atunci când scorurile unei variabile scad, scorurile celeilalte variabile scad de
asemenea

Corelația negativă indică faptul că: A


495.
a) Atunci când valorile unei variabile scad, valorile celeilalte variabile cresc
b) Atunci când scorurile unei variabile scad, scorurile celeilalte variabile scad de
asemenea
c) Atunci când valorile unei variabile cresc, valorile celeilalte variabile cresc de
asemenea

Corelația de 1,00 indică : A


496.
a) Asocierea perfectă între cele două variabile
b) Toate punctele din diagrama de dispersie sunt poziționate aleatoriu
c) Toate punctele din diagrama de dispersie se potrivesc perfect pe o linie dreaptă

Corelația de 0,00 indică faptul că: A


497.
a) Toate punctele din diagrama de dispersie sunt poziționate aleatoriu
b) Există o relație moderat negativă între cele două variabile
c) Există o corelație pozitivă

Valorile coeficientului de corelație pot fi situate între: A


498.
a) -1 și +1
b) 0 și 100
c) -0,01 și +0,01
d) -0,05 și +0,05

În cazul în care este vorba de o variabilă continuă pusă în paralel cu o variabilă discontinuă
499. B
(dihotomică), vom utiliza:
a) Coeficientul de concordanță Kendall
b) Coeficientul de corelație biserial
c) Coeficientul eneahoric

Coeficientul de corelație a rangurilor (Spearman) se utilizează atunci când observațiile cuprind C


500.
valori ale unei variabile:
a) nominale
b) de interval
c) ordinale

Atunci când pornim de la două serii de date conținând fiecare o clasificare a unei aceleași serii A
501.
de observații și dorim să obținem o imagine asupra apropierii dintre cele două clasificări, vom
utiliza:
a) Coeficientul de concordanță Kendall
b) Coeficientul gama
c) Coeficientul eneahoric

Termenul ”test” a fost introdus în psihologie de către:


502. B
a) Lee Cronbach
b) James McKeen Cattell
c) Andre Rey

Testele care măsoară nivelul cunoștințelor acumulate de subiecți și servesc ca modalitate de C


503.
examinare și notare se numesc:
a) Teste de aptitudini și capacități
b) Teste de personalitate
c) Teste docimologice

Principalele avantaje ale adaptării computerizate a testelor formulate de Green (1983) sunt:
504. B
a) Fiecare subiect este stimulat diferit pentru testare
b) Eliminarea dezavantajelor utilizării foilor de răspuns

Corelația dintre testele paralele este o modalitate de determinare a: A


505.
a) Fidelității
b) Validității

Posibilitatea de a obține aceleași rezultate de la aceiași subiecți, în aceleași condiții, dar în B


506.
ocazii diferite, cu teste care măsoară aceeași trăsătură se numește:
a) Scorare
b) Fidelitate
c) Validitate

”Capacitatea unui instrument de a măsura realmente ceea ce și-a propus să măsoare după C
507.
utilizarea acestuia”, Legendre (1993), se numește:
a) Scorare
b) Fidelitate
c) Validitate

Validitatea predictivă poate fi determinată prin:


508. A
a) Indicele de eficacitate
b) Indicii valorii centrale
c) Coeficientul de concordanță interevaluatori

Psihologia socială studiază:


509. B
a. regulile sociale şi procesele care leagă şi separă oamenii, nu numai ca indivizi, dar şi
ca membri ai asociaţiilor, grupurilor şi instituţiilor;
b. modul în care gândurile, sentimentele şi comportamentele oamenilor sunt influenţate
de prezenţa reală, imaginară sau implicită a altora;
c. aspecte legate de genetică, fiziologia, biochimia diferitelor grupuri de oameni, cât şi
cultura, religia, societatea şi istoria acestora.

Nivelele de studiu ale Psihologiei sociale sunt:


510. C
a. grupurile mici, grupurile mari, societatea;
b. persoana, relatiile interetnice, grupurile mari;
c. persoana, relatiile interpersonale, grupurile mici, grupurile mari;
d. persoana, relaţiile interpersonale, grupurile de muncă.

Caracteristicile omului Psihologiei sociale potrivit lui A. Neculau, sunt următoarele:


511. D
a. este plasat într-o situație specifică, articulând trăsăturile sale individuale la o realitate
socială concretă;
b. se află în permanentă interacţiune cu alţii, se prezintă ca un om intrasituaţional,
poziţionat social şi ideologic;
c. este un om relaţional, deoarece se găseşte în raporturi de comunicare şi interacţiune cu
alţii sau cu grupuri concrete ca familia, colegii de joacă sau de muncă, dar şi cu mediul
cultural-ideologic în care evoluează;
d. toate trei la un loc.

Nivelurile de analiză ale Psihologiei sociale, potrivit lui A. Neculau, sunt:


512. B
a. nivelul grupal și nivelul social;
b. analiza intrapsihică, procesele interpersonale, interacțiunea dintre individ și grup,
relațiile intergrupuri;
c. persoana, relatiile interetnice, grupurile mari;
d. nivelul personal, nivelul interpersonal, nivelul grupal.

Gustav Le Bon este autorul cărții: A


513.
a. Psihologia mulțimilor;
a. Legile imitației;
b. Psihologia socială experimentală.

Cercetările lui Leon Festinger (1919-1989) marchează Psihologia socială a deceniilor şase şi
514. C
şapte prin următoarele teorii ale lui:
a. teoria inferenței corespondente și teoria covariației;
b. teoriile implicite de personalitate;
c. teoria comparării sociale și teoria disonanței cognitive.

La Gabriel Tarde se regăsește următoarea idee: D


515.
a. contagiunea mintală;
b. imitarea comportamentelor celorlalți;
c. imitația socială;
d. imitația prin contagiune.

Primul pas în structurarea Eu-lui constă în :


516. B
a. identificarea modului în care ne percep ceilalți;
b. stabilirea unei identităţi între imagine şi propria făptură;
c. introspectarea propriilor noastre gânduri și sentimente.

Componenta afectivă a sinelui se referă la:


517. C
a. concepția de sine a individului;
b. exteriorizarea sinelui;
c. stima de sine a individului.

Teoria bifactorială a emoției subliniază faptul că: B


518.
a. atunci când oamenii nu sunt siguri de capacităţile şi de opiniile lor (pentru că
informaţiile obiective nu le sunt la îndemână), ei se autoevaluează prin comparaţie cu alţi
indivizi asemănători;
b. atunci când oamenii nu sunt siguri de natura stărilor lor emoţionale, se orientează către
comparaţia cu ceilalţi, fiind influenţaţi de stările lor afective;
c. oamenii își evaluează emoțiile mai presus decât ale celor din jur şi mai nefavorabil
decât sunt descrise de către ceilalţi.

În cadrul amintirilor autobiografice, tendința egocentrică se manifestă prin: C


519.
a. tendinţa noastră ca odată ce un eveniment se produce să ne supraestimăm abilităţile
noastre în a fi prevăzut rezultatele;
b. amintirile unei persoane suferă deformări de natură să îmbunătăţească imaginea
persoanei respective, eliminând sau estompând defectele şi amplificând sau inventând meritele
sale;
c. rolul celui care îşi aminteşte se amplifică, sporindu-şi importanţa (este vorba despre
acea privire subiectivă, în care lucrurile şi situaţiile apar deformate de perspectiva subiectului,
astfel încât ele să se prezinte într-o lumina convenabilă şi confortabilă acestuia).

În cadrul amintirilor autobiografice, tendința inflaționistă se manifestă prin: B


520.
a. tendinţa noastră ca odată ce un eveniment se produce să ne supraestimăm abilităţile
noastre în a fi prevăzut rezultatele;
b. amintirile unei persoane suferă deformări de natură să îmbunătăţească imaginea
persoanei respective, eliminând sau estompând defectele şi amplificând sau inventând meritele
sale;
c. rolul celui care îşi aminteşte se amplifică, sporindu-şi importanţa (este vorba despre
acea privire subiectivă, în care lucrurile şi situaţiile apar deformate de perspectiva subiectului,
astfel încât ele să se prezinte într-o lumina convenabilă şi confortabilă acestuia).

Exteriorizarea strategică se referă la:


521. C
a. încercarea de a-i face pe ceilalţi să ne vadă aşa cum ne percepem noi înşine;
b. tendinţa de reglare a propriului comportament astfel încât să fie satisfăcute solicitările
situaţiilor sociale;
c. a crea celor din jur o anumită impresie favorabilă, spre a dobândi influenţă, putere,
simpatie sau aprobare.

Mecanismele de supradimensionare ale sinelui sunt:


522. E
a. percepţiile de sine convenabile;
b. autohandicaparea;
c. gloria vicariantă;
d. comparaţia socială cu indivizi inferiori;
e. toate patru.

Gloria vicariantă este o metodă de protejare a sinelui care se referă la:


523. A
a. creşterea respectului de sine prin asociere cu alţi oameni care se bucură de succes;
b. tendinţa defensivă a unor oameni de a se compara cu alţii care au greşit mai tare ca ei;
c. adoparea de către indivizi a unor comportamente care să le saboteze reuşita propriilor
acţiuni cu scopul de a oferi o scuză eventuală a eşecului anticipat;
d. valorizarea succeselor, calităţilor individuale; o formă de autoglorificare.

Autohandicaparea este o metodă de protejare a sinelui care se referă la:


524. C
a. creşterea respectului de sine prin asociere cu alţi oameni care se bucură de succes;
b. tendinţa defensivă a unor oameni de a se compara cu alţii care au greşit mai tare ca ei;
c. adoparea de către indivizi a unor comportamente care să le saboteze reuşita propriilor
acţiuni cu scopul de a oferi o scuză eventuală a eşecului anticipat;
d. valorizarea succeselor, calităţilor individuale; o formă de autoglorificare.

Percepția de sine convenabilă este o metodă de protejare a sinelui care se referă la: D
525.
a. creşterea respectului de sine prin asociere cu alţi oameni care se bucură de succes;
b. tendinţa defensivă a unor oameni de a se compara cu alţii care au greşit mai tare ca ei;
c. adoparea de către indivizi a unor comportamente care să le saboteze reuşita propriilor
acţiuni cu scopul de a oferi o scuză eventuală a eşecului anticipat;
d. valorizarea succeselor, calităţilor individuale; o formă de autoglorificare.

Verificarea sinelui se referă la:


526. A
a. dorinţa de a-i face pe ceilalţi să ne vadă aşa cum ne percepem noi înşine;
b. eforturile indivizilor de a crea celor din jur o anumită impresie favorabilă;
c. tendinţa ființei umane de a-și schimba comportamentul ca urmare a autoprezentării în
conformitate cu situaţiile sociale diferite.

Automonitorizarea se referă la:


527. C
a. dorinţa de a-i face pe ceilalţi să ne vadă aşa cum ne percepem noi înşine;
b. eforturile indivizilor de a crea celor din jur o anumită impresie favorabilă;
c. tendinţa ființei umane de a-și schimba comportamentul ca urmare a autoprezentării în
conformitate cu situaţiile sociale diferite.

Prin experimentele sale legate de formarea impresiilor cu privire la o persoană, Solomon Asch
528. B
a subliniat:
a. rolul pe care îl are cunoașterea interpersonală în formarea unor impresii acurate despre
ceilalți;
b. rolul primelor informaţii și statutul special al anumitor trăsături în formare impresiilor
cu privire la o persoană necunoscută;
c. rolul pe care-l are imaginea fizică în formarea impresiilor cu privire la o persoană.

Fritz Heider este autorul:


529. C
a. teoriei disonanţei cognitive;
b. teoriei disonanţei cognitiv-afective;
c. teoriei atribuirii;
d. teoriei inferenței corespondente.

Atribuirea poate fi definită ca:


530. B
a. un proces prin care oamenii ajung să cunoască și să-i înțeleagă ceilalți;
b. un proces de inferenţă cauzală care constă în înţelegerea sensului acţiunii unei alte
persoane prin cercetarea elementelor stabile, a invariaţiilor ce permit explicarea elementelor
particulare, modificabile şi perceptibile în mod direct;
c. formă de cunoaştere elaborată şi împărtăşită social, având un scop practic şi concurând
la construirea unei realităţi comune unui ansamblu social.

În înțelegerea fenomenului atribuirii, inferenţa corespondentă se produce atunci când: C


531.
a. încercăm să determinăm care dintre cele două cauze - interne sau externe - stau de fapt
la baza comportamentului;
b. când oamenii au mai multe surse de informaţii cu privire la comportamentul unei
persoane pot face atribuiri prin evaluarea relaţiei dintre comportament şi contextul în care
acesta se produce (dacă un factor determină comportamentul, el este prezent ori de câte ori
comportamentul se produce şi este absent când nu se produce);
c. verificăm în ce măsură comportamentul şi intenţia care-l însufleţeşte pe autorul ei
corespund unei calităţi stabile, unei dispoziţii permanente a acestuia din urmă.

Teoria covariației explică procesul de realizare a unei atribuiri, astfel: B


532.
a. încercăm să determinăm care dintre cele două cauze - interne sau externe - stau de fapt
la baza comportamentului;
b. când oamenii au mai multe surse de informaţii cu privire la comportamentul unei
persoane pot face atribuiri prin evaluarea relaţiei dintre comportament şi contextul în care
acesta se produce (dacă un factor determină comportamentul, el este prezent ori de câte ori
comportamentul se produce şi este absent când nu se produce);
c. verificăm în ce măsură comportamentul şi intenţia care-l însufleţeşte pe autorul ei
corespund unei calităţi stabile, unei dispoziţii permanente a acestuia din urmă.

Teoria multidimensională a lui Weiner susține că: A


533.
a. succesul sau eşecul poate fi văzut ca având cauze personale (capacităţi, motivaţie) sau
cauze situaţionale (noroc, dificultatea sarcinii), care la rândul lor ar putea fi stabile (e mai
puţin probabil să se schimbe în timp) sau instabile (probabilitatea de a se schimba în timp este
foarte mare);
b. atribuirile cauzale pot consta într-o combinaţie a următorilor factori: consistența
informațiilor, caracterul distinctiv al informațiilor și consensul informațiilor;
c. atunci când încercăm să explicăm de ce oamenii se comportă într-un fel sau altul,
facem distincţia între cauze interne şi externe: cauzele interne constau în trăsături cum ar fi
caracteristici de personalitate sau abilităţi; cauzele externe includ presiunile sociale sau
circumstanţele de mediu.
Numim eroare fundamentală de atribuire:
534. C
a. tendința de a-i judeca pe toți cei cu care venim în contact;
b. tendința de a atribui cauzele succesului în interior și pe cele ale eșecului în exterior;
c. tendința de a supraestima, în explicarea comportamentului unei personae, factorii
interni, dispoziționali, în defavoarea celor externi, situaționali;
d. tendința de a atribui propriul comportament unor cauze externe.

Stereotipurile sociale pot fi:


535. D
a. pozitive;
b. negative;
c. neutre;
d. atât pozitive cât și negative.

Care din următoarele caracteristici nu sunt specifice stereotipurilor?


536. C
a. stereotipurile sunt generalizări abuzive, judecăţi de valoare despre un grup de persoane
ce încearcă să rezume caracteristicile acelui grup într-o sumă de comportamente, obiceiuri,
tradiţii;
b. stereotipurile sunt un fapt social real şi au apărut din nevoia individului de-a simplifica
realitatea, de-a grupa oamenii şi faptele lor în categorii mai largi, pentru a uşura analizarea
acestora;
c. stereotipurile sunt modalități de respingere a celorlalți considerați ca membri ai unui
grup față de care se manifestă sentimente negative;
d. stereotipurile sunt credinţe cognitive care asociază grupurile de persoane cu anumite
tipuri de caracteristici.

Procesul prin care oamenii se grupează unii pe alţii în grupuri bazate pe gen, rasă, vârstă şi
537. A
atribuţii comune caracterizează:
a. fenomenul de categorizare socială;
b. atitudinea omogenizării out-grupuri.

Care din următoarele caracteristici nu definesc stereotipurile sociale?


538. D
a. oamenii sunt dispuşi să caracterizeze imediat vaste grupuri umane în termenii unor
atribute comune, brute;
b. modificarea stereotipurilor are loc, în general, ca răspuns la schimbările sociale,
politice sau economice mai ample;
c. stereotipurile sunt achiziţionate la o vârstă fragedă, adeseori înainte ca individul să
aibă vreo cunoştinţă despre grupurile care sunt stereotipizate;
d. stereotipurile nu se modifică în timp;
e. stereotipurile devin mai pronunţate şi mai ostile atunci când între grupuri apar tensiuni
sociale şi conflicte, şi atunci ele sunt extrem de dificil de modificat;
f. stereotipurile nu sunt, în mod necesar, imprecise sau eronate; mai degrabă ele servesc
pentru formarea unui simţ al relaţiilor intergrupale particulare.

Funcția de cauzalitate socială a stereotipurilor constă în: A


539.
a. încercarea de-a înţelege evenimentele sociale sau nesociale prin identificarea unui
grup perceput ca responsabil;
b. stabilirea unei identităţi sociale pozitive. Ea constă într-o accentuare şi o clasificare a
diferenţelor dintre persoane sau grupurile sociale, urmărind să se stabilească o distincţie
pozitivă;
c. elaborarea unui stereotip specific unui grup sau persoane pentru a justifica acţiunile
întreprinse sau proiectate referitoare la el.

Funcția de justificare socială a stereotipurilor constă în: C


540.
a. încercarea de-a înţelege evenimentele sociale sau nesociale prin identificarea unui
grup perceput ca responsabil;
b. stabilirea unei identităţi sociale pozitive. Ea constă într-o accentuare şi o clasificare a
diferenţelor dintre persoane sau grupurile sociale, urmărind să se stabilească o distincţie
pozitivă;
c. elaborarea unui stereotip specific unui grup sau persoane pentru a justifica acţiunile
întreprinse sau proiectate referitoare la el.

Funcția de diferențiere socială a stereotipurilor constă în: B


541.
a. încercarea de-a înţelege evenimentele sociale sau nesociale prin identificarea unui
grup perceput ca responsabil;
b. stabilirea unei identităţi sociale pozitive. Ea constă într-o accentuare şi o clasificare a
diferenţelor dintre persoane sau grupurile sociale, urmărind să se stabilească o distincţie
pozitivă;
c. elaborarea unui stereotip specific unui grup sau persoane pentru a justifica acţiunile
întreprinse sau proiectate referitoare la el.

Care dintre următoarele afirmații o considerați adevărată? A


542.
a. prejudecata implică respingerea celuilalt, considerat ca membru al unui grup faţă de
care se manifestă sentimente negative;
b. prejudecata este o idee preoncepută, un clișeu, ce poate fi atât pozitiv cât și negativ;
c. prejudecăţile funcţionează ca norme de grup ce creează un ansamblu de atitudini
favorabile sau nefavorabile faţă de exterior.

Prejudecata poate fi definită ca:


543. C
a. modalitatea de supunere a cetățenilor de o anumită rasă la tratamente deosebite,
persecuții și discriminare;
b. judecată de valoare despre un grup de persoane ce încearcă să rezume caracteristicile
acelui grup într-o sumă de comportamente, obiceiuri, tradiţii;
c. atitudine negativă sau o predispoziţie de-a adopta un comportament negativ faţă de un
grup sau membrii acestuia, bazată pe o generalizare eronată şi rigidă.

Devalorizarea imaginii de sine ca efect al discriminării este pusă în evidență de experimentele B


544.
lui:
a. Sherif;
b. Clark;
c. Rosenthal şi Jacobson.

Efectul Pygmalion în explicarea prejudecăților sociale se referă la: A


545.
a. a crea altora aşteptări care sunt, de fapt, rezultatul unei perceperi mai mult sau mai
puţin clare pe care noi o avem faţă de ei;
b. devalorizarea imaginii de sine ca efect al discriminării;
c. determinarea conflictelor intergrupuri în formarea prejudecăţilor.

Funcția de justificare socială a prejudecăților pune în evidență mai multe caracteristici ale D
546.
acestora, prezentate mai jos. Între ele se află o caracteristică ce nu este specifică acestei
funcții, pe care vă rog să o identificați:
a. prejudecăţile funcţionează ca norme de grup şi creează un ansamblu de atitudini
nefavorabile faţă de exterior; ca urmare, sunt sancţionaţi toţi membri ce manifestă o atitudine
favorabilă faţă de cei din alt grup;
b. dezvoltarea prejudecăţilor este însoţită de un sentiment de superioritate şi de
valorizare a sinelui: mai multă încredere în sine, sentimente de coeziune şi de putere care
permit fiecăruia să-şi atribuie calităţi pe care le descoperă la alţi membrii din grup;
c. sentimentul de superioritate exagerată care-i face să se considere cei mai buni în toate
domeniile;
d. devalorizarea imaginii de sine ca efect al discriminării.

Care din următoarele caracteristici nu sunt specifice reprezentării sociale:


547. C
a. concepţie interacţionistă: societatea este o structură articulată şi stratificată în grupuri
şi sub-grupuri;
b. metafora subiectului ca „actor” al vieţii cotidiene;
c. fenomenele sociale tratate ca şi obiectele-fenomenele fizice; procesul cognitiv
parcurge o secvenţă universală iar influenţa colectivă este privită doar ca element de facilitare
şi nu ca transmisiune socială;

Prin funcţia lor de cunoaştere reprezentării sociale:


548. B
a. permit justificarea a posteriori a poziţiei adoptate şi a comportamentului;
b. permit interpretarea şi înţelegerea realităţii; ele permit dobândirea de cunoştinţe şi
integrarea lor într-un cadru inteligibil, în concordanţă cu funcţionarea cognitivă a subiectului şi
cu sistemul său de valori;
c. ghidează comportamente şi practice sociale; ele intervin în definirea finalităţii
situaţiei, determinând a priori tipul de relaţii pertinente şi tipul de demers cognitiv în
rezolvarea unei sarcini cognitive;
d. definesc identitatea şi permit apărarea specificităţii grupului; reprezentarea socială
situează individul şi grupul în câmpul social; permit elaborarea unei identităţi sociale şi
personale; permit controlul social de către comunitate asupra membrilor săi.

Prin funcţia lor de orientare reprezentării sociale:


549. C
a. permit justificarea a posteriori a poziţiei adoptate şi a comportamentului;
b. permit interpretarea şi înţelegerea realităţii; ele permit dobândirea de cunoştinţe şi
integrarea lor într-un cadru inteligibil, în concordanţă cu funcţionarea cognitivă a subiectului şi
cu sistemul său de valori;
c. ghidează comportamente şi practice sociale; ele intervin în definirea finalităţii
situaţiei, determinând a priori tipul de relaţii pertinente şi tipul de demers cognitiv în
rezolvarea unei sarcini cognitive;
d. definesc identitatea şi permit apărarea specificităţii grupului; reprezentarea socială
situează individul şi grupul în câmpul social; permit elaborarea unei identităţi sociale şi
personale; permit controlul social de către comunitate asupra membrilor săi.

Prin funcţia lor identitară reprezentării sociale:


550. D
a. permit justificarea a posteriori a poziţiei adoptate şi a comportamentului;
b. permit interpretarea şi înţelegerea realităţii; ele permit dobândirea de cunoştinţe şi
integrarea lor într-un cadru inteligibil, în concordanţă cu funcţionarea cognitivă a subiectului şi
cu sistemul său de valori;
c. ghidează comportamente şi practice sociale; ele intervin în definirea finalităţii
situaţiei, determinând a priori tipul de relaţii pertinente şi tipul de demers cognitiv în
rezolvarea unei sarcini cognitive;
d. permit apărarea specificităţii grupului; reprezentarea socială situează individul şi
grupul în câmpul social; permit elaborarea unei identităţi sociale şi personale; permit controlul
social de către comunitate asupra membrilor săi.

Ancorarea, ca și caracteristică a reprezentărilor sociale, se referă la: B


551.
a. procesul de concretizare a ceea ce este abstract, de transformare a unui concept într-o
imagine;
b. procesul prin care se integrează un obiect sau fenomen nefamiliar într-o reţea de
categorii cunoscute;
c. un ansamblu organizat de cogniţii relative la un obiect, împărtăşite de membrii unei
populaţii omogene în raport cu acest obiect.

Obiectivarea, ca și caracteristică a reprezentărilor sociale, se referă la: A


552.
a. procesul de concretizare a ceea ce este abstract, de transformare a unui concept într-o
imagine;
b. procesul prin care se integrează un obiect sau fenomen nefamiliar într-o reţea de
categorii cunoscute;
c. un ansamblu organizat de cogniţii relative la un obiect, împărtăşite de membrii unei
populaţii omogene în raport cu acest obiect.

Sub raport psihogenetic, prezenţa atitudinilor este atestată pe la vârsta de:


553. A
a. 2- 3 ani;
b. 6-7 ani;
c. 14-15 ani.

Testele de măsurare a distanței sociale au vizat în mod special: B


554.
a. studiul atitudinii față de tradiție și progres;
b. studiul prejudecăților etnice și rasiale;
c. studiul atitudinilor subiecților față de valori, însușiri umane;
d. studiul efectelor distantei fizice asupra relației de cluplu.

Autorul metodei evaluărilor sumate în studiul atitudinilor este:


555. D
a. L. Guttman;
b. C.E. Osgood;
c. E. E. Bogardus;
d. R. Likert.

Există disonanță cognitivă atunci când: D


556.
a. doi indivizi sunt în conflict cu privire la același obiect;
b. doi indivizi sunt în conflict cu privire la aceeași idee;
c. există două sentimente ale noastre aflate în conflict;
d. două cogniții se află în conflict.

Persuasiunea se referă la:


557. A
a. încercarea intenționată a unei persoane sau instituții de a schimba atitudinea cuiva prin
mijloace specifice;
b. intuirea realității prin identificare afectivă;
c. influențarea opiniei publice prin mass-media.

Calitatea mesajului persuasiv depinde de:


558. B
a. credibilitatea, farmecul personal al celui ce transmite mesajul;
b. calitatea informaţiei pe care o cuprinde, tăria argumentelor, implicarea auditoriului,
efectul de întâietate;
c. canalul de comunicare;
d. mediul fizic și cel psihosocial în care este transmis mesajul.

Grupurile primare sunt:


559. A
a. grupuri mici, în care nu numai că oamenii au relaţii faţă în faţă, se cunosc deci
nemijlocit, dar aceste relaţii sunt emoţional - afective, de intimitate, căldură şi solidaritate;
b. grupuri mijlocii şi mari, în care raporturile afectiv-emoţionale apar mai palide, iar
spontaneitatea şi intimitatea sunt mai reduse.

Din punct de normativ-axiologic, grupurile se împart în:


560. C
a. grupuri formale și grupuri informale;
b. grupuri primare și grupuri secundare;
c. grupuri de apartenență și grupuri de referință;
d. grupuri naturale, grupuri ocazionale și grupuri experimentale.

Grupul oferă numeroase satisfacţii membrilor săi, fapt care reiese şi din funcţiile pe care le
561. A
îndeplineşte. În acest context, prin funcția de integrare se face referire la următoarele roluri ale
grupului:
a. grupul asigură, pe de o parte, suportul iniţiativelor membrilor săi, iar pe de altă parte,
exercită un evident rol de securitate;
b. apartenenţa la grup generează un mod de viaţă, diferit de existenţa solitară, care
generează acceptarea cerinţelor altora, respectarea şi promovarea lor, aprobarea sau
dezaprobarea mutuală prin prisma unor norme de grup;
c. prin intermediul relaţiilor interpersonale, fiecare membru al grupului îşi construieşte o
imagine a altora despre el însuşi, iar dacă între imaginea despre sine şi imaginea altora despre
el nu are loc o suprapunere (relativă), este foarte important ca el să-şi regleze imaginea despre
sine şi să-şi controleze reacţiile faţă de alţii;
d. convieţuirea în grup oferă evidente satisfacţii sociale explicate prin nevoia tuturor
membrilor de a participa la activităţile comune ale grupului; individul simte nevoia să fie
admis şi acceptat între ceilalţi.

Grupul oferă numeroase satisfacţii membrilor săi, fapt care reiese şi din funcţiile pe care le
562. B
îndeplineşte. În acest context, prin funcția de reglementare a relaţiilor interindividuale se face
referire la următoarele roluri ale grupului:
a. grupul asigură, pe de o parte, suportul iniţiativelor membrilor săi, iar pe de altă parte,
exercită un evident rol de securitate;
b. apartenenţa la grup generează un mod de viaţă, diferit de existenţa solitară, care
generează acceptarea cerinţelor altora, respectarea şi promovarea lor, aprobarea sau
dezaprobarea mutuală prin prisma unor norme de grup;
c. prin intermediul relaţiilor interpersonale, fiecare membru al grupului îşi construieşte o
imagine a altora despre el însuşi, iar dacă între imaginea despre sine şi imaginea altora despre
el nu are loc o suprapunere (relativă), este foarte important ca el să-şi regleze imaginea despre
sine şi să-şi controleze reacţiile faţă de alţii;
d. convieţuirea în grup oferă evidente satisfacţii sociale explicate prin nevoia tuturor
membrilor de a participa la activităţile comune ale grupului; individul simte nevoia să fie
admis şi acceptat între ceilalţi.

Grupul oferă numeroase satisfacţii membrilor săi, fapt care reiese şi din funcţiile pe care le
563. C
îndeplineşte. În acest context, prin funcția de reglementare a relaţiilor intraindividuale se face
referire la următoarele roluri ale grupului:
a. grupul asigură, pe de o parte, suportul iniţiativelor membrilor săi, iar pe de altă parte,
exercită un evident rol de securitate;
b. apartenenţa la grup generează un mod de viaţă, diferit de existenţa solitară, care
generează acceptarea cerinţelor altora, respectarea şi promovarea lor, aprobarea sau
dezaprobarea mutuală prin prisma unor norme de grup;
c. prin intermediul relaţiilor interpersonale, fiecare membru al grupului îşi construieşte o
imagine a altora despre el însuşi, iar dacă între imaginea despre sine şi imaginea altora despre
el nu are loc o suprapunere (relativă), este foarte important ca el să-şi regleze imaginea despre
sine şi să-şi controleze reacţiile faţă de alţii;
d. convieţuirea în grup oferă evidente satisfacţii sociale explicate prin nevoia tuturor
membrilor de a participa la activităţile comune ale grupului; individul simte nevoia să fie
admis şi acceptat între ceilalţi.

Grupul oferă numeroase satisfacţii membrilor săi, fapt care reiese şi din funcţiile pe care le
564. D
îndeplineşte. În acest context, prin funcția de socializare se face referire la următoarele roluri
ale grupului:
a. grupul asigură, pe de o parte, suportul iniţiativelor membrilor săi, iar pe de altă parte,
exercită un evident rol de securitate;
b. apartenenţa la grup generează un mod de viaţă, diferit de existenţa solitară, care
generează acceptarea cerinţelor altora, respectarea şi promovarea lor, aprobarea sau
dezaprobarea mutuală prin prisma unor norme de grup;
c. prin intermediul relaţiilor interpersonale, fiecare membru al grupului îşi construieşte o
imagine a altora despre el însuşi, iar dacă între imaginea despre sine şi imaginea altora despre
el nu are loc o suprapunere (relativă), este foarte important ca el să-şi regleze imaginea despre
sine şi să-şi controleze reacţiile faţă de alţii;
d. convieţuirea în grup oferă evidente satisfacţii sociale explicate prin nevoia tuturor
membrilor de a participa la activităţile comune ale grupului; individul simte nevoia să fie
admis şi acceptat între ceilalţi.
Sociometria este legată de numele lui:
565. D
a. M. Zlate;
b. G. Zapan;
c. S. Chelcea;
d. J.L. Moreno.

Indicele statutului sociometric este dat de:


566. A
a. numărul alegerilor și respingerilor primite;
b. numărul alegerilor emise și respingerilor primite;
c. numărul alegerilor și respingerilor emise;
d. numărul alegerilor și respingerilor primate și de numărul alegerilor și respingerilor
emise.

Autobiografia grupurilor este o metodă de cunoaștere a grupurilor care presupune: D


567.
a. efectuarea unor observaţii provocate datorate unor modificări introduse în cadrul
funcționării grupului, modificări care dezvăluie posibilitatea efectuării unor aprecieri asupra
evoluţiei grupului şi asupra capacităţii de acţiune a acestuia în anumite situaţii concrete;
b. măsurarea comportamentului social al membrilor unui grup şi anume: cooperarea,
preţuirea reciprocă, agresivitatea;
c. reprezentarea grafică a gradului în care un grup posedă anumite proprietăţi considerate
definitorii pentru grupul mic; pentru realizarea unui asemenea profil trebuie să stabilim, mai
întâi, acele particularităţi ale grupurilor pe care vrem să le măsurăm şi să le vizualizăm sub
forma profilului psihosocial;
d. construirea de către membri grupului, aşa cum cred ei de cuviinţă, a unei analize a
propriului grup, pornind doar de la nişte indicaţii generale, reliefând atât „punctele tari” cât şi
pe „cele slabe” existente în grup.

Profilul psihosocial grupurilor este o metodă de cunoaștere a grupurilor care presupune: C


568.
a. efectuarea unor observaţii provocate datorate unor modificări introduse în cadrul
funcționării grupului, modificări care dezvăluie posibilitatea efectuării unor aprecieri asupra
evoluţiei grupului şi asupra capacităţii de acţiune a acestuia în anumite situaţii concrete;
b. măsurarea comportamentului social al membrilor unui grup şi anume: cooperarea,
preţuirea reciprocă, agresivitatea;
c. reprezentarea grafică a gradului în care un grup posedă anumite proprietăţi considerate
definitorii pentru grupul mic; pentru realizarea unui asemenea profil trebuie să stabilim, mai
întâi, acele particularităţi ale grupurilor pe care vrem să le măsurăm şi să le vizualizăm sub
forma profilului psihosocial;
d. construirea de către membri grupului, aşa cum cred ei de cuviinţă, a unei analize a
propriului grup, pornind doar de la nişte indicaţii generale, reliefând atât „punctele tari” cât şi
pe „cele slabe” existente în grup.

Care din următoarele definiții date grupului social aparține lui A. Neculau? B
569.
a. „un grup există atunci când două sau mai multe persoane se definesc ele însele ca
membri ai acestui grup şi când existenţa lui este recunoscută de o a treia persoană";
b. realitate socială caracterizată printr-un „număr limitat de persoane (3 până la 20-25),
animate de un scop comun şi de un sentiment de interdependenţă, posedând un ansamblu de
roluri legate între ele, promovând norme specifice şi relaţii afective de simpatie şi/sau
antipatie”;
c. reunirea voluntară a unor persoane care au aceleaşi interese, preferinţe sau au scopul
de a fi împreună.

„Efectul Ringelmann” se referă la:


570. A
a. reducerea efortului individual ca urmare a creşterii numerice a grupului;
b. ameliorarea performanţei subiectului atunci când ceilalţi sunt de faţă în raport cu
situaţia în care subiectul este singur.
„Efectul Ringelmann” se referă la fenomenul de:
571. D
a. facilitare socială;
b. obediență;
c. manipulare;
d. lene socială.

Printre explicațiile posibile privind Efectul Ringelmann se numără: A


572.
a. lipsa de coordonare și pierderea motivației;
b. lipsa unui feed-back;
c. legătura distragere-conflict

R. Zajonic încearcă să explice fenomenul de facilitare socială prin intermediul teoriei


573. A
impulsului. Potrivit acestei teorii:
a. compania celorlalţi provoacă răspunsurile dominante, făcând ca individul să se
depăşească pe sine în sarcinile simple, pe care le cunoaşte perfect şi să aibă o evoluţie
nemulţumitoare în cele complicate, de rezolvare de probleme sau de creativitate;
b. publicul ca şi co-autorii înseamnă pentru individ, înainte de toate, posibilitatea de a fi
evaluat; el avansează ipoteza conform căreia celălalt provoacă o creştere a activării (excitării
fiziologice) numai dacă este privit ca şi potenţial evaluator;
c. ceilalţi, în calitate de observatori sau de co-actori distrag atenţia subiectului de la
sarcină, astfel ia naştere un conflict, subiectul trebuind să decidă dacă îşi va concentra în
continuare atenţia pe sarcină sau şi-o va focaliza pe ceilalţi; conflictul (supraîncărcarea
sistemului cognitiv) cauzează activare (excitare fiziologică), iar aceasta, la rândul ei, conduce
la efectele cunoscute asupra performanţei (îmbunătăţirea în sarcini simple, deteriorare în
sarcini complicate).

Care dintre următorii situații conduc la creșterea performanței individului în realizarea unei A
574.
sarcini atunci când se află în prezența altora?
a. când sarcinile sunt simple;
b. când sarcinile sunt complexe;
c. când persoana nu se simte evaluată;
d. când subiectul nu este distras de către cei din jur.

Studiul fenomenului de obediență în datorăm lui: E


575.
a. M. Sherif;
b. F. Allport;
c. R. Zajonic;
d. N. Cottrell;
e. S. Milgram.

Situațiile de obediență sunt acele situații în care schimbarea de comportament a țintei survine A
576.
datorită:
a. unui ordin venit din partea unei surse de influenţă înzestrată cu autoritate;
b. dorinței individului de a obține un beneficiu material sau social;
c. nevoii de supraviețuire a ființei umane prin confomare la norme și reguli sociale.

În primele experimente ale lui Milgram asupra obedienței s-a ajuns la concluzia că ......% C
577.
subiecți sunt obedinți:
a. 45%;
b. 55%;
c. 65%;
d. 75%;
e. 85%.

După obţinerea primelor date cu privire la fenomenul de obediență, Milgram a explorat într-o D
578.
serie de 18 experimente factorii susceptibili să contribuie la diminuarea obedienţei, care sunt
prezentați mai jos, în afara unuia. Identificați-l!
a. percepţia autorităţii - a reieşit importanţa prezenţei fizice a autorităţii pe timpul
îndeplinirii ordinului de către subiect;
b. ordinul transmis prin telefon se dovedeşte mult mai puţin eficient decât cel transmis
prin viu grai, în condiţiile supravegherii nemijlocite;
c. ordinele contradictorii ale autorităţii stimulează independenţa subiectului;
d. relaţia spaţială dintre elev şi cel ce aplică şocurile – pe măsură ce distanţa fizică crește,
refuzul de a da curs cererilor autorităţii se produce mai frecvent;
e. schimbarea cadrului în care evoluează figura autoritară a experimentatorului: dacă în
loc de a se desfăşura în incinta Universităţii Yale, experimentul se organizează într-un mic
birou dintr-un orăşel de provincie – se constată o cifră a obedienţei de 48%.

Conformismul se explică printr-un dublu conflict:


579. A
a. cognitiv şi motivaţional;
b. informaţional și normativ;
c. de grup și individual.

Conflictul cognitiv cu care s-au confruntat subiecții experimentului lui Asch în studiul A
580.
conformismului social se caracterizează prin:
a. dezorientare în cazul unei persoane care are încredere în aprecierile sale şi care
constată că ceilalţi nu-i împărtăşesc opinia; persoana caută să depăşească acest dubiu,
expunându-se astfel influenţei informaţionale (a avea încredere în ceilalţi, mai ales când
aceştia sunt unanimi);
b. a gestiona relaţiile individului cu ceilalţi, a evita să se facă remarcat, a încerca să apară
într-o lumină favorabilă, a nu trece drept un marginal sau un original etc.; căutând să se facă
acceptat, să-şi asigure prezenţa într-un grup prin aderarea la regulile şi normele sale, individul
se expune influenţei normative.

Conflictul motivațional (social) cu care s-au confruntat subiecții experimentului lui Asch în B
581.
studiul conformismului social se caracterizează prin:
a. dezorientare în cazul unei persoane care are încredere în aprecierile sale şi care
constată că ceilalţi nu-i împărtăşesc opinia; persoana caută să depăşească acest dubiu,
expunându-se astfel influenţei informaţionale (a avea încredere în ceilalţi, mai ales când
aceştia sunt unanimi);
b. a gestiona relaţiile individului cu ceilalţi, a evita să se facă remarcat, a încerca să apară
într-o lumină favorabilă, a nu trece drept un marginal sau un original etc.; căutând să se facă
acceptat, să-şi asigure prezenţa într-un grup prin aderarea la regulile şi normele sale, individul
se expune influenţei normative.

Tehnica de influență socială ”Piciorul în ușă cu cerere explicită” constă în: B


582.
a. solicitarea unui comportament mult prea costisitor pentru a fi acceptat, înainte de a
formula cererea care vizează comportamentul aşteptat, deci o cerere de mică importanţă dar
care nu avea mari şanse de a fi onorată. Altfel spus, pentru a spori şansele de a obţine o
favoare de la cineva, începem prin a cere foarte mult, ştiind că vom fi refuzaţi. După aceea
venim cu solicitarea reală. Este necesar ca ambele cereri să fie formulate de aceeaşi persoană
şi ca cererea iniţială să fie excesivă comparativ cu cea următoare, reală.
b. printr-o primă cerere explicită se obţine de la subiect un comportament
nonproblematic şi puţin costisitor, într-un cadru de liberă alegere şi care facilitează
angajamentul. Urmează a doua cerere adresată subiectului, invitându-l să emită o nouă
conduită, mai costisitoare şi pe care n-ar fi realizat-o spontan. Ca efect al perseverării în
decizia iniţială, subiectul acceptă mai uşor o cerere ulterioară, mai costisitoare.
c. un partener ascunde sau deformează o informaţie cheie sau un inconvenient până ce
celălalt ia decizia aşteptată, după care celui manipulat i se prezintă „cu onestitate” informaţia
lipsă, fără teama că acela va mai da înapoi; el tocmai se decisese într-un fel şi nu se mai
întoarce din drum când va cunoaşte inconvenientele reale.
Tehnica de influență socială ”Trântitul ușii în nas” constă în: A
583.
a. solicitarea unui comportament mult prea costisitor pentru a fi acceptat, înainte de a
formula cererea care vizează comportamentul aşteptat, deci o cerere de mică importanţă dar
care nu avea mari şanse de a fi onorată. Altfel spus, pentru a spori şansele de a obţine o
favoare de la cineva, începem prin a cere foarte mult, ştiind că vom fi refuzaţi. După aceea
venim cu solicitarea reală. Este necesar ca ambele cereri să fie formulate de aceeaşi persoană
şi ca cererea iniţială să fie excesivă comparativ cu cea următoare, reală.
b. printr-o primă cerere explicită se obţine de la subiect un comportament
nonproblematic şi puţin costisitor, într-un cadru de liberă alegere şi care facilitează
angajamentul. Urmează a doua cerere adresată subiectului, invitându-l să emită o nouă
conduită, mai costisitoare şi pe care n-ar fi realizat-o spontan. Ca efect al perseverării în
decizia iniţială, subiectul acceptă mai uşor o cerere ulterioară, mai costisitoare.
c. un partener ascunde sau deformează o informaţie cheie sau un inconvenient până ce
celălalt ia decizia aşteptată, după care celui manipulat i se prezintă „cu onestitate” informaţia
lipsă, fără teama că va mai da înapoi; el tocmai se decisese într-un fel şi nu se mai întoarce din
drum când va cunoaşte inconvenientele reale. Manipulatorul evocă, deci, nişte avantaje fictive
care vor fi recunoscute ca iluzorii numai în final.

Tehnica de influență socială ”Low ball” (tehnica amorsării) constă în: C


584.
a. solicitarea unui comportament mult prea costisitor pentru a fi acceptat, înainte de a
formula cererea care vizează comportamentul aşteptat, deci o cerere de mică importanţă dar
care nu avea mari şanse de a fi onorată. Altfel spus, pentru a spori şansele de a obţine o
favoare de la cineva, începem prin a cere foarte mult, ştiind că vom fi refuzaţi. După aceea
venim cu solicitarea reală. Este necesar ca ambele cereri să fie formulate de aceeaşi persoană
şi ca cererea iniţială să fie excesivă comparativ cu cea următoare, reală.
b. printr-o primă cerere explicită se obţine de la subiect un comportament
nonproblematic şi puţin costisitor, într-un cadru de liberă alegere şi care facilitează
angajamentul. Urmează a doua cerere adresată subiectului, invitându-l să emită o nouă
conduită, mai costisitoare şi pe care n-ar fi realizat-o spontan. Ca efect al perseverării în
decizia iniţială, subiectul acceptă mai uşor o cerere ulterioară, mai costisitoare.
c. un partener ascunde sau deformează o informaţie cheie sau un inconvenient până ce
celălalt ia decizia aşteptată, după care celui manipulat i se prezintă „cu onestitate” informaţia
lipsă, fără teama că va mai da înapoi; el tocmai se decisese într-un fel şi nu se mai întoarce din
drum când va cunoaşte inconvenientele reale. Manipulatorul evocă, deci, nişte avantaje fictive
care vor fi recunoscute ca iluzorii numai în final.

Omul transmite prin cuvinte............din mesajele pe care le comunică în totalitate?


585. B
a. 55%,
b. 7%;
c. 38%.

Paralimbajul se referă la:


586. A
a. elemente vocale şi prozodice ce însoţesc cuvântul, având rolul de a personaliza actul
de comunicare;
b. expresie utilizată pentru a desemna milioane de mesaje ce sunt transmise inconştient,
dincolo de corp şi de cuvinte;
c. folosirea cuvântului în transmiterea mesajului comunicaţional, fiind cea mai avansată
formă de comunicare umană, depinzând de o similaritate de limbaj între emiţător şi receptor.

Comunicarea empatică se caracterizează prin:


587. C
a. asemănarea sentimentelor între interlocutori, adică e un sentiment de aprobare sau
concordanţă cu interlocutorul;
b. lipsa emoţiilor sau interesului, lipsa de preocupare sau indiferenţa în comunicare;
c. recunoaşterea şi categorizarea gândurilor şi sentimentelor interlocutorului.
Printre cauzele comunicării ineficiente se numără şi:
588. C
a. alegerea inspirată a locului şi a momentului;
b. feed-back-ul pozitiv;
c. absența feed-back-ului și/sau falsul feed-back.

Comunicarea defensivă presupune:


589. E
a. abilitate de a evita conflictul sau de a se acomoda dorinţelor sau nevoilor celeilalte
persoane, prin utilizarea acţiunilor verbale sau non-verbale care se potrivesc nevoilor celuilalt,
astfel încât interesul pentru propriile nevoi, drepturi sau obiective va scădea;
b. a ne impune dorinţa faţă de o altă persoană, prin utilizarea actelor verbale sau non-
verbale într-un mod prin care sunt violate standardele sociale, cu intenţia de a produce injurii,
suferinţă sau durere altor persoane;
c. a nu urmări deschis, direct atingerea obiectivelor, ci pe ascuns, făcând uz de mijloace
ascunse: a spiona, a şantaja, a împrăştia zvonuri false, a dezvălui anumite secrete ascunse, a
încuraja atacuri ale persoanelor din afara grupului;
d. abilitatea de a vorbi şi de a susţine deschis scopurile pentru atingerea propriilor
interese sau satisfacerea nevoilor, fără ca alte persoane să aibă de suferit.
e. reacţia evidenţiată de un individ în comunicarea sa, când receptează că este ameninţat
sau atacat.

Comunicarea non-asertivă presupune:


590. A
a. abilitate de a evita conflictul sau de a se acomoda dorinţelor sau nevoilor celeilalte
persoane, prin utilizarea acţiunilor verbale sau non-verbale care se potrivesc nevoilor celuilalt,
astfel încât interesul pentru propriile nevoi, drepturi sau obiective va scădea;
b. a ne impune dorinţa faţă de o altă persoană, prin utilizarea actelor verbale sau non-
verbale într-un mod prin care sunt violate standardele sociale, cu intenţia de a produce injurii,
suferinţă sau durere altor persoane;
c. a nu urmări deschis, direct atingerea obiectivelor, ci pe ascuns, făcând uz de mijloace
ascunse: a spiona, a şantaja, a împrăştia zvonuri false, a dezvălui anumite secrete ascunse, a
încuraja atacuri ale persoanelor din afara grupului;
d. abilitatea de a vorbi şi de a susţine deschis scopurile pentru atingerea propriilor
interese sau satisfacerea nevoilor, fără ca alte persoane să aibă de suferit;
e. reacţia evidenţiată de un individ în comunicarea sa, când receptează că este ameninţat
sau atacat.

Comunicarea asertivă presupune:


591. D
a. abilitate de a evita conflictul sau de a se acomoda dorinţelor sau nevoilor celeilalte
persoane, prin utilizarea acţiunilor verbale sau non-verbale care se potrivesc nevoilor celuilalt,
astfel încât interesul pentru propriile nevoi, drepturi sau obiective va scădea;
b. a ne impune dorinţa faţă de o altă persoană, prin utilizarea actelor verbale sau non-
verbale într-un mod prin care sunt violate standardele sociale, cu intenţia de a produce injurii,
suferinţă sau durere altor persoane;
c. a nu urmări deschis, direct atingerea obiectivelor, ci pe ascuns, făcând uz de mijloace
ascunse: a spiona, a şantaja, a împrăştia zvonuri false, a dezvălui anumite secrete ascunse, a
încuraja atacuri ale persoanelor din afara grupului;
d. abilitatea de a vorbi şi de a susţine deschis scopurile pentru atingerea propriilor
interese sau satisfacerea nevoilor, fără ca alte persoane să aibă de suferit;
e. reacţia evidenţiată de un individ în comunicarea sa, când receptează că este ameninţat
sau atacat.

Comunicarea pasiv-agresivă presupune:


592. C
a. abilitate de a evita conflictul sau de a se acomoda dorinţelor sau nevoilor celeilalte
persoane, prin utilizarea acţiunilor verbale sau non-verbale care se potrivesc nevoilor celuilalt,
astfel încât interesul pentru propriile nevoi, drepturi sau obiective va scădea;
b. a ne impune dorinţa faţă de o altă persoană, prin utilizarea actelor verbale sau non-
verbale într-un mod prin care sunt violate standardele sociale, cu intenţia de a produce injurii,
suferinţă sau durere altor persoane;
c. a nu urmări deschis, direct atingerea obiectivelor, ci pe ascuns, făcând uz de mijloace
ascunse: a spiona, a şantaja, a împrăştia zvonuri false, a dezvălui anumite secrete ascunse, a
încuraja atacuri ale persoanelor din afara grupului;
d. abilitatea de a vorbi şi de a susţine deschis scopurile pentru atingerea propriilor
interese sau satisfacerea nevoilor, fără ca alte persoane să aibă de suferit;
e. reacţia evidenţiată de un individ în comunicarea sa, când receptează că este ameninţat
sau atacat.

Relaţiile simpatetice se mai numesc şi:


593. D
a. socio – profesionale
b. funcţionale
c. comunicaţionale
d. preferenţiale
e. cognitive

Dragostea companională presupune:


594. C
a. grija şi dăruirea necondiţionată faţă de partener; înseamnă a oferi, a înţelege şi ierta
fără gândul ascuns de-a primi înapoi ceva de la fiinţa iubită;
b. căutarea partenerului în funcţie de cât de bine crezi că vor funcţiona relaţiile cu cel
ales, în ce măsură se satisfac reciproc nevoile bazale, cum se vor putea realiza cei doi mai bine
şi mai repede în viaţă;
c. relaţie aşezată, raţională, practică, bazată pe încredere, grijă şi susţinere reciprocă, pe
înţelegerea şi tolerarea eventualelor ciudăţenii şi idiosincrasii.

Efectul familiarităţii, prin care se explică unul din factorii care conduc la atracţia
595. A
interpersonală se mai numeşte şi:
a. al simplei expuneri
b. al similarităţii
c. al complementarităţii

Comportamentul prosocial este:


596. C
a. comportamentul orientat către cei de aceeaşi etnie cu subiectul;
b. comportamentul de ajutorare orientat numai către cei vârstnici;
c. comportamentul orientat către valorile sociale.

În comportamentul prosocial sunt implicate două norme:


597. B
a. norma morală şi norma socială;
b. norma de reciprocitate şi norma de ajutorare socială;
c. renunţarea la propriile nevoi şi deschiderea faţă de alţii.

Factorii care ar putea influenţa intervenţia sau nonintervenţia în caz de urgenţă, potrivit lui J.
598. B
Darley şi Daniel Batson, sunt:
a. prezenţa/absenţa agresorului;
b. conţinutul gândurilor persoanei în momentul remarcării victimei şi gradul de
aglomerare a programului acesteia;
c. formarea unei opinii de grup privind intervenţia/nonintervenţia.

Efectul de trecător în explicarea fenomenului de ajutorarea socială se referă la următoarea


599. A
situaţie:
a. este mult mai puţin probabil ca indivizii să acorde ajutor într-o situaţie de urgenţă
atunci când se află împreună cu alţii decât atunci când sunt singuri;
b. este mult mai probabil ca indivizii să acorde ajutor într-o situaţie de urgenţă atunci
când se află împreună cu alţii decât atunci când sunt singuri.

Prezenţa celorlalţi oferă individului posibilitatea de a transfera responsabilitatea de a acţiona


600. B
sau de a nu acţiona explică fenomenul de:
a. inhibare produsă de public;
b. difuziunea responsabilităţii;
c. influenţă socială.

Alice Isen, o cercetătoare recunoscută în domeniul emoţiilor, a identificat faptul că profesorii


601. C
de gimnaziu care s-au dovedit competenţi într-o sarcină dată şi au avut scoruri mari, au
contribuit, ulterior, semnificativ mai mult într-o campanie de strângere de fonduri pentru
şcoală. Acest lucru explică:
a. rolul factorilor situaţionali în determinarea comportamentului de ajutorare;
b. rolul factorilor de personalitate în determinarea comportamentului de ajutorare;
c. rolul stărilor psihologice tranzitorii în comportamentului de ajutorare.

În domeniul comportamentelor de ajutorare, psihologii sociali au încercat să contureze un


602. A
portret-tip al „bunului samaritean”. Care dintre variabile de mai jos se potrivesc acestui
portret?
a. subiecţii care au copilărit în oraşe mici au o tendinţă mai pronunţată de a ajuta în
raport cu cei originari din metropole;
b. subiecţii ce se simt trişti ori indispuşi sunt mai înclinaţi să-i ajute pe alţii;
c. femeile sunt mai înclinate să ajute bărbaţii decât bărbaţii pe femei.

Teoriile instinctuale ale agresivităţii susţin că:


603. A
a. agresivitatea este generată în mod spontan de organism, îndeplinind o funcţie de
apărare şi de afirmare în raport cu ceilalţi;
b. agresivitatea are la origine frustrarea;
c. agresivitatea este dobândită prin învăţare instrumentală, observaţie şi imitaţie.

Teoriile reactive asupra comportamentului agresiv susţin că:


604. B
a. agresivitatea este generată în mod spontan de organism, îndeplinind o funcţie de
apărare şi de afirmare în raport cu ceilalţi;
b. agresivitatea are la origine frustrarea;
c. agresivitatea este dobândită prin învăţare instrumentală, observaţie şi imitaţie;
d. decizia de a acţiona agresiv este funcţie de raportul dintre costurile şi beneficiile
prezumate.

Abordarea etologică a comportamentului agresiv susţine că:


605. D
a. agresivitatea este generată de nevoia de reglare internă a individului;
b. agresivitatea are la origine frustrarea;
c. decizia de a acţiona agresiv este funcţie de raportul dintre costurile şi beneficiile
prezumate;
d. agresivitatea are funcţia de a asigura viaţa socială şi evoluţia speciei.

Cine susţine următoarea idee: Comportamentul agresiv poate să se manifeste într-o situaţie
606. D
atunci când subiectul estimează că un astfel de comportament are şanse să fie încununat de
succes, când alte comportamente sunt urmate de eşec sau când pedeapsa probabilă ce urmează
devine improbabilă?
a. A. Bandura
b. L. Berkowitz
c. K. Lorenz
d. B.F. Skinner

Potrivit lui Albert Bandura:


607. B
a. subiectul se angajează într-un comportament agresiv dacă acest comportament
urmează a fi întărit pozitiv prin consecinţele sale;
b. în dezvoltare comportamentului agresiv intervin o serie de mecanisme precum imitaţia
şi modelarea,
c. agresiunea poate să rezulte şi datorită frustrării, este influenţată de statutul social, de
nevoia de satisfacere a tendinţelor sadice, precum şi de incitaţiile la acţiune cum sunt ordinele
unui superior, câştigurile materiale sau spirituale, patriotismul sau sentimentul datoriei.
Care din următoarele afirmaţii nu corespunde concluziilor experimentelor lui Bandura privind
608. B
învăţarea comportamentului agresiv?
a. băieţii manifestă mai multă agresivitate decât fetele;
b. băieţii sunt mai influenţaţi decât fetele de un model masculin decât unul feminin;
c. agresivitatea a crescut atunci când modelul a fost recompensat sau a avut înainte
legături intense cu copilul.

Definiţia „Testele reprezintă instrumente de lucru standardizate, servind drept stimuli pentru
609. C
un comportament” îi aparţine lui:
a. R. Zazzo;
b. H. Wallon;
c. P. Pichot.

Cercetările care se desfăşoară pe loturi de aceeaşi vârstă se numesc:


610. B
a. longitudinale;
b. transversale.

Prelucrarea calitativă pe baza datelor statistico – matematice obţinute, pentru a desemna


611. A
caracteristicile psihice individuale implicate în răspunsuri, aparţin orientării:
a. ideografice;
b. nomotetice.

Probarea în paralel de teste echivalente face parte din:


612. B
a. coeficientul de fidelitate;
b. fidelitatea de echivalenţă;
c. fidelitatea prin partajare.

Capacitatea testului de a diferenţia satisfăcător subiecţii investigaţi reprezintă:


613. C
a. fidelitatea testului;
b. validitatea testului;
c. sensibilitatea testului.

Clasificarea testelor proiective în: teste constitutive, constructive, catharctice, interpretative şi


614. C
refractive a fost realizată de:
a. J.E. Bell;
b. G. Lindzley;
c. H. Pierre.

„Efectul de convenienţă” reprezintă:


615. B
a. încercarea subiectului de a se prezenta într-o lumină favorabilă;
b. răspunsurile ce ar trebui să existe la o personalitate model din categoria testată.

Tipul echilibrat (egalitate între extraversie şi introversie) a fost denumit de către H. Rorschach:
616. A
a. ambiegal;
b. echivalent.

Testul Matrici Progresive Raven este un test:


617. B
a. verbal;
b. nonverbal.

Indicatorul „Neordonarea celor 9 figuri” este corelat cu:


618. C
a. instabilitatea motrică;
b. atenţia deficitară;
c. incapacitatea de organizare a materialului.
Teza potrivit căreia inteligenţa include componente de performanţă şi componente de
619. C
achiziţionare de cunoştinţe a fost emisă de:
a. Eysenck ;
b. Gardner;
c. Sternberg.

Testul Bender A se aplică la vârsta de:


620. A
a. 4-6 ani;
b. 6-8 ani;
c. 8-10 ani.

Matricile Progresive Raven Standard conţin:


621. C
a. 30 itemi;
b. 36 itemi;
c. 60 itemi.

În secţiunea “Rezultatele obţinute la testele psihologice” din Raportul psihologic intră:


622. B
a. informaţii despre istoria personală a cazului;
b. cotele brute obţinute de subiect la teste;
c. sumarizarea informaţiilor;
d. prezentarea semnificaţiilor rezultatelor.

Proba Rey verbal se poate aplică de la vârsta de:


623. B
a. 4 ani;
b. 6 ani;
c. 8 ani.

Definiţia: “Inteligenţa reprezintă capacitatea mentală de automatizare a procesării informaţiei


624. C
şi de a emite un comportament adecvat contextual în răspunsul la noutate “ îi aparţine lui:
a. Eysenck;
b. Gardner;
c. Sternberg;
d. Kulcsar.

Proba Rey figură complexă este o probă cu:


625. A
a. timp nelimitat;
b. timp limitat.

Numărul configuraţiilor din cadrul Rey Figură Complexă este:


626. C
a. 15;
b. 12;
c. 18.

Numărul cuvintelor cuprinse în proba Rey verbal este:


627. B
a. 12;
b. 15;
c. 18.

Întrebarea de referinţă pentru care se face evaluarea psihologică este:


628. A
a. secţiune scurtă, exprimată în 1-2 fraze;
b. o secţiune mai vastă, care cuprinde antecedentele personale ale subiectului.

Proba Rey verbal este:


629. A
a. probă de memorare auditivă;
b. probă de memorare vizuală;
c. o probă de inteligenţă.
Grupele contrastante mai sunt denumite şi:
630. A
a. grupe extreme;
b. grupe identice;
c. grupe omogene.

Modul de formare a grupelor contrastante este:


631. B
a. independent de numărul variabilelor alese şi de scala pe care acestea sunt măsurate;
b. dependent de numărul variabilelor alese şi de scala pe care acestea sunt măsurate.

Definiţia trăsăturii ca „o manieră durabilă în care o persoană diferă de altele” îi aparţine lui:
632. A
a. J.P. Guilford;
b. G.W. Allport.

Studiul trăsăturilor sau sindroamelor face parte din:


633. B
a. abordarea idiografică a comportamentului;
b. abordarea nomotetică a trăsăturii.

Noţiunea „survey tests” semnifică:


634. A
a. teste cu criterii relative;
b. teste diagnostice.

28. Dacă un chestionar de personalitate explorează componentele unei singure variabile,


635. A
se numeşte:
a. chestionar unifazic;
b. chestionar multifazic.

Testele adaptative fac parte din categoria:


636. B
a. testelor cu conţinut fix;
b. testelor cu conţinut variabil.

Valoarea calculată în cadrul metodei formelor paralele se numeşte:


637. B
a. coeficient de diferenţiere;
b. coeficient de echivalenţă.

Se acceptă niveluri scăzute de fidelitate atunci când testele se utilizează pentru a lua decizii:
638. A
a. preliminare;
b. finale.

Dacă un test este folosit pentru compararea persoanelor, una cu alta, coeficientul său de
639. A
fidelitate trebuie să fie:
a. mai mare decât 0.85;
b. mai mic decât 0.85.

Validitatea relativă la criteriu este legată de:


640. B
a. funcţia de măsurare a testelor;
b. funcţia de decizie şi cea de predicţie.

Alegeţi afirmaţia corectă:


641. A
a. validarea convergentă a unui test este necesară, dar nu şi suficientă pentru a dovedi că
testul măsoară ceea ce se doreşte;
b. validarea convergentă a unui test este necesară şi suficientă pentru a dovedi că testul
măsoară ceea ce se doreşte.

Validarea predictivă se aplică atunci când:


642. A
a. scorurile testului sunt folosite pentru a prezice valorile pe care o anumită variabilă le
va avea în viitor;
b. se măsoară cunoştinţele sau deprinderile persoanelor.
Orice test psihologic care este pus în circulaţie trebuie însoţit de:
643. B
a. manualul tehnic;
b. manualul de utilizare.

Printre metodele de selectare a itemilor pentru construirea unui test psihologic se numără:
644. A
a. metoda consistenţei interne;
b. metoda practică.

Rezultatele unui examen psihologic sunt comunicate:


645. B
a. sub forma lor brută;
b. numai după ce sunt prelucrate şi interpretate.

Proba Bender A este compusă din:


646. C
a. 5 figuri geometrice;
b. 7 figuri geometrice;
c. 9 figuri geometrice.

Indicatorul „Îngroşarea liniilor” în varianta M. Koppitz este corelat cu:


647. A
a. agresivitatea şi impulsivitatea;
b. anxietatea şi retragerea.

Subtestul din cadrul probei Frostig, care examinează recunoaşterea poziţiei formelor
648. C
prezentate serial, se numeşte:
a. constanţa formei;
b. relaţii spaţiale;
c. poziţia spaţială.

Valoarea QI = 85, conform clasificării intelectuale a lui Kulcsar, semnifică:


649. A
a. inteligenţă sub medie;
b. intelect de limită.

Numărul listelor paralele de cuvinte utilizate în cazul testului Rey verbal este:
650. B
a. 2;
b. 4;
c. 6.

Testul Frostig este un instrument care evaluează:


651. B
a. sfera inteligenţei;
b. sfera perceptiv-motrică;
c. sfera mnezică.

Definiţia „Testul psihologic este o măsurătoare obiectivă şi standardizată a unui eşantion de


652. A
comportamente” îi aparţine lui:
a. Anastasi (1976);
b. Klausnitzer (1992).

Un set de itemi care se referă la acelaşi aspect formează:


653. B
a. un eşantion;
b. scală;
c. un scor.

Valorile numerice acordate răspunsurilor subiectului, conform unor reguli fixate, sunt
654. A
denumite:
a. scoruri;
b. scale.
Informaţiile furnizate de testele psihologice sunt:
655. B
a. publice, putând fi comunicate altora fără consimţământul subiectului;
b. confidenţiale, neputând fi comunicate altora fără consimţământul subiectului.

Examenul psihologic se va desfăşura:


656. A
a. săli cu mobilier adecvat;
b. săli improvizate.

Metoda analizei factoriale a fost promovată de:


657. B
a. L.M. Terman;
b. C. Spearman.

Trăsătura este definită ca:


658. B
a. reacţie trecătoare la o situaţie;
b. o caracteristică relativ stabilă a personalităţii.

Reprezentarea grafică a trăsăturilor interpersonale în interiorul unui cerc este specifică:


659. B
a. modelului Big Five;
b. modelului circumplex.

Testele proiective constau în:


660. B
a. prezentarea unor stimuli structuraţi, compleţi;
b. prezentarea unor stimuli nestructuraţi, ambigui.

Alegeţi varianta corectă de redactare a secţiunii „Date de identificare ale subiectului” din
661. A
cadrul Raportului psihologic:
a. D.R., în vârstă de 38 ani este economist, cu studii superioare. Este căsătorită şi are doi
copii;
b. Numele: D.R.;
c. vârsta: 38;
d. ocupaţie: economist;
e. status marital: căsătorită, 2 copii.

Testul Bender Gestalt a fost elaborat de L. Bender în anul:


662. B
a. 1970;
b. 1938.

Testul Frostig conţine:


663. A
a. 5 subteste;
b. 7 subteste;
c. 9 subteste.

Factorul „s” al lui Spearman este:


664. B
a. omogen;
b. legat de varietatea activităţilor.

Raportul psihologic conţine:


665. C
a. 5 secţiuni;
b. 7 secţiuni;
c. 9 secţiuni.

Testul Matrici Progresive Raven Standard este un test care se aplică:


666. A
a. cu timp nelimitat;
b. cu limită de timp.

Iv semnifică:
667. C
a. coeficient de inteligenţă;
b. indicele vectorial;
c. indicele de variabilitate.

În opinia U. Şchiopu, comportamentele se exprimă sub forma:


668. A
a. conduitelor;
b. cogniţiilor.

Performanţa subiecţilor testaţi poate fi influenţată de:


669. A
a. oboseală;
b. gradul de cunoaştere al persoanei examinatorului.

Printre metodele de ajustare, denumite şi metode ale erorilor medii, se numără:


670. A
a. metode de selectare a răspunsurilor subiecţilor;
b. metode de selectare a persoanelor ce vor fi studiate.
Alegeţi afirmaţia corectă cu privire la abord area idiografică:
671. A
a. nu permite compararea inter-subiecţi;
b. permite abordarea inter-subiecţi.

Aplicaţiile psihodiagnostice şcolare vizează:


672. A
a. depistarea cauzelor psihologice ale inadaptării şcolare;
b. prevenirea accidentelor de muncă.

Regulile de utilizare ale unui test psihologic se referă la:


673. A
a. conţinutul testului;
b. modul de interpretare de
către subiecţi a rezultatelor.

Proprietăţile constructului psihologic sunt:


674. A
a. este o abstractizare a unor regularităţi din natură;
b. este observabil direct.

Pentru a face posibilă aprecierea corectă a calităţilor testului cercetat, criteriul trebuie să
675. A
îndeplinească o serie de condiţii:
a. să fie fidel;
b. să fie exprimat în unităţi diferite pentru fiecare persoană.

Printre indicatorii prezentaţi de M. Koppitz se numără:


676. B
a. construcţia pe armătură;
b. expansiunea.

În componenţa Testului Frostig se regăseşte subtestul:


677. A
a. delimitarea obiectului de fondul său perceptiv;
b. reproducere din memorie.

Indicele de variabilitate se calculează luând în considerare:


678. A
a. scorul aşteptat;
b. vârsta subiectului

Materialele necesare aplicării testului Frostig sunt:


679. B
a. radieră;
b. creioane colorate.

Cotele acordate în cazul unui protocol la proba Rey figură complexă sunt:
680. A
a. 2p;
b. 1,5p.
Deformările datorate interpretării la proba Rey figură complexă sunt:
681. B
a. redarea unor elemente care seamănă vag cu modelul;
b. redarea unor detalii izolate, fără a le încadra într-un context.

Inteligenţa fluidă este:


682. A
a. relativ independentă de cultură;
b. dependentă de cultură.

Materialele necesare aplicării probei Rey figură complexă sunt:


683. A
a. 2 coli A5;
b. o coală A4.

După timpul de execuţie a sarcinii impuse, testele de aptitudini şi cele de cunoştinţe pot fi:
684. A
a. teste de viteză;
b. teste de inteligenţă.
În funcţie de modul de stabilire a cotei la test, se poate vorbi despre teste:
685. B
a. fără limită de timp;
b. subiective.

Itemii utilizaţi în testele psihologice pot fi:


686. A
a. itemi cu răspunsuri deschise;
b. itemi cu răspunsuri standard.

Calculul scorului unei persoane la un test presupune:


687. A
a. calculul punctajului pentru fiecare item al testului;
b. adunarea scorului fiecărui item cu câte o pondere.

Se consideră că un coeficient este convenabil pentru estimarea fidelităţii unui test psihologic
688. A
dacă:
a. este cuprins în intervalul [0, 1], la fel ca şi coeficientul de fidelitate;
b. are o valoare diferită de cea a coeficientului de fidelitate.

Printre aplicaţiile psihodiagnostice de tip clinic se numără:


689. B
a. evaluarea randamentului şcolar;
b. explorarea funcţiilor intelectuale ale bolnavului neuropsihic.

Inteligenţa cristalizată este:


690. B
a. independentă de mediul cultural;
b. dependentă de mediul cultural.

Proba Rey verbal conţine:


691. A
a. 5 faze de evocare;
b. 2 faze de recunoaştere.

Strategiile utilizate de subiect în realizarea testului Rey figură complexă sunt:


692. A
a. detalii mici încorporate în armătură;
b. joncţiunea.

Psihologul are dreptul:


693. B
a. să nu îi explice subiectului motivul examenului psihologic;
b. să obţină acordul subiectului de a se supune la test.

Alegeţi caracteristicile trăsăturilor:


694. A
a. permit predicţia viitorului pe baza trecutului;
b. sunt temporare;
c. sunt inconsistente de la o situaţie la alta.
Teoriile referitoare la personalitate au analizat variabilele comportamentelor sub aspectul:
695. A
a. consistenţei;
b. instabilităţii temporare.

În cazul itemilor cu conţinut dihotomic, subiectul are:


696. A
a. două alegeri plauzibile;
b. mai mult de două alegeri plauzibile.

Un item cu alegere forţată conţine:


697. B
a. o singură caracteristică care are legătură cu ceea ce măsoară testul;
b. două sau mai multe caracteristici care au legătură cu ceea ce măsoară testul.

Itemii eseu pretind:


698. B
a. răspunsuri scurte;
b. răspunsuri a căror lungime depăşeşte o pagină.

Chestionarele care explorează componentele unei singure variabile se numesc:


699. A
a. unifazice;
b. multifazice.

Comparativ cu modelele cu o singură trăsătură, modelele cu mai multe trăsături operează la un


700. B
nivel de abstractizare:
a. mai redus;
b. mai înalt.

Reacţia trecătoare la o situaţie se numeşte:


701. A
a. stare;
b. trăsătură.

Alegeţi afirmaţia corectă:


702. C
a. un test este obiectiv dacă rezultatele sunt dependente de nivelul de pregătire al
subiectului;
b. un test este obiectiv dacă scorul obţinut de subiect este influenţat de personalitatea
examinatorului;
c. un test este obiectiv dacă permite măsurarea fără ambiguitate a capacităţilor unei
persoane.

Alegeţi afirmaţia corectă:


703. A
a. modelul cu o singură trăsătură nu face nici o distincţie între stări şi trăsături;
b. modelul cu o singură trăsătură face distincţie între stări şi trăsături.

Valoarea calculată în cadrul metodei formelor paralele se numeşte:


704. A
a. coeficient de echivalenţă;
b. coeficient de fidelitate.

Metoda analizei criteriului intern face parte din categoria:


705. C
a. metodelor empirice;
b. metodelor externe;
c. metodelor inductive.

Analiza de itemi are ca obiectiv esenţial:


706. B
a. identificarea caracteristicilor psihometrice ale testului;
b. descifrarea mecanismelor cognitive aplicate de subiecţi pentru formularea
răspunsurilor la itemi.

Conceptul de „vârstă mintală” a fost introdus în 1908 în cadrul:


707. C
a. bateriei Wechsler;
b. Matricilor Progresive Raven;
c. scalelor Binet-Simon.

Definiția dată de Pantelimon Golu și Ioana Golu Psihologiei educației este: B


708.
a. știință ce are în centrul său procesul instructiv-educativ desfășurat în școală cu scopul
de a spori eficiența acestuia;
b. știință care studiază geneza, structurarea și procesualitatea fenomenelor psihice în
condițiile acțivității de învățare pentru creșterea eficienței lor;
c. știință care studiază acțiunea de asimilare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
de către elevi, convertirea informațiilor în capacități de cunoaștere, atitudine, în idealuri și
decizii.
d.
Pentru Drăgan și Petroman obiectul de studiu al Psihologiei educației include: C
709.
a. obiectivele, conţinuturile şi formele de organizare;
b. procesul instructiv-educativ desfășurat în scoală cu scopul de a spori eficiența
acestuia;
c. educatorul și educatul ca actori ai procesului de învățământ; relațiile ce se stabilesc
între ei (de comunicare, intercondiționare etc.); instrucția și educația (strategii și tehnici
de învățare); inteligența, stimularea și cultivarea ei;
d. curriculum-ul școlar.

Potrivit lui P. Golu și I.Golu, sarcinile Psihologiei educației și ale serviciului psihologic din C
710.
școală sunt:
a. diagnosticarea elevilor, tratarea elevilor cu probleme, îndrumarea unora dintre ei spre
servicii educaționale și medic ale specializate;
b. analiza tutoror verigilor procesului instructiv-educativ în scopul proiectării unor
intervenții educaționale de oprimizare a tuturor componentelor sale;
c. aprecierea stării procesului instructiv-educativ, sarcini diagnostic-corective, orientarea
școlară și profesională, furnizarea de consultații individuale, intervenții terapeutice și de
optimizare a tuturor verigilor comunicării educaționale

Psihologia educației își propune abordarea și cercetarea fenomenului educațional pornind de B


711.
la următoarele coordonate ale abordărilor:
a. gestaltistă, piagetiană, fenomenologică
b. constructivă, corectivă, prospective
c. cognitivistă, psihanalitică, experențială

Psihologia educaţiei își propune abordarea și cercetarea fenomenului educațional pornind de C


712.
la câteva coordonate ale unor abordări. Printre acestea este și abordarea constructivă care
include:
a. pornind de la educaţie, de la studierea, cunoașterea, orientarea și reorientarea lui
sistematică, se poate preconiza evoluția probabilă a capacităților sale psihice, evoluția sa în
educație;
b. elaborarea de măsuri, de propuneri și sugestii, de metode și procedee de acțiune
pentru corectarea, fie a unor metode și procedee folosite greșit, fie a unor atitudini care
influențează negativ performanțele școlare ale elevilor;
c. verificarea și controlul metodelor de învățare, descoperirea unor metode noi pentru
optimizarea rezultatelor și reducerea eforturilor din partea elevilor, respectarea cerințelor
legilor învățării.

Psihologia educaţiei își propune abordarea și cercetarea fenomenului educațional pornind de B


713.
la câteva coordonate ale unor abordări. Printre acestea este şi abordarea corectivăcare include:
a. pornind de la educat, de la studierea, cunoașterea, orientarea și reorientarea lui
sistematică, se poate preconiza evoluția probabilă a capacităților sale psihice, evoluția sa în
educație;
b. elaborarea de măsuri, de propuneri și sugestii, de metode și procedee de acțiune
pentru corectarea, fie a unor metode și procedee folosite greșit, fie a unor atitudini care
influențează negativ performanțele școlare ale elevilor;
c. verificarea și controlul metodelor de învățare, descoperirea unor metode noi pentru
optimizarea rezultatelor și reducerea eforturilor din partea elevilor, respectarea cerințelor
legilor învățării.

Psihologia educaţiei își propune abordarea și cercetarea fenomenului educațional pornind de A


714.
la câteva coordonate ale unor abordări. Printre acestea este şi abordarea prospectivă care
include:
a. pornind de la educat, de la studierea, cunoașterea, orientarea și reorientarea lui
sistematică, se poate preconiza evoluția probabilă a capacităților sale psihice, evoluția sa în
educație;
b. elaborarea de măsuri, de propuneri și sugestii, de metode și procedee de acțiune
pentru corectarea, fie a unor metode și procedee folosite greșit, fie a unor atitudini care
influențează negativ performanțele școlare ale elevilor;
c. verificarea și controlul metodelor de învățare, descoperirea unor metode noi pentru
optimizarea rezultatelor și reducerea eforturilor din partea elevilor, respectarea cerințelor
legilor învățării.

Prin caracterul pluridimensional al dezvoltării se înțelege: A


715.
a. dezvoltarea unui organ, a unei funcții sau a unui proces sub toate dimensiunile și sub
toate aspectele posibile, în așa măsură încât să rămână și să persiste un echilibru și o armonie
între toate aspectele și componentele existente;
b. unitatea elementelor ce o definesc, originalitatea îmbinării diferitelor componente și
deschiderea în raport cu mediul, educația și autoeducația;
c. dezvoltarea trebuie să fie în armonie cu datele și influențele celor trei categorii de
factori ce determină sau influențează dezvoltarea psihică: ereditatea, mediul și educația.

Metodele psihometrice utilizate în evaluarea și aprecierea dezvotării copilului fac referire la: B
716.
a. verificarea unor comportamente reprezentative pentru o anumită vârstă care reflectă
un anumit nivel de achiziții și de dezvoltare; rezultatul este un portret psihologic exprimat
calitativ;
b. măsurarea unui aspect al vieții psihice prin teste și alte mijloace standardizate; itemii
sau probele pe care le conțin trebuie adecvate nivelului de vârstă; rezultatul se reflectă într-un
profil psihologic sau psihopedagogic exprimat numeric ce poate fi comparat cu profilul etalon
al vârstei;
c. evaluarea și aprecierea nivelului de dezvoltare a copilului prin antrenarea lui în
diferite activități sau acțiuni nefamiliare lui, prin care să dovedească posibilitatea atingerii
unor performanțe.

Metoda stadial-clinică utilizată în evaluarea și aprecierea dezvoltării copilului face referire la: A
717.
a. verificarea unor comportamente reprezentative pentru o anumită vârstă care reflectă
un anumit nivel de achiziții și de dezvoltare; rezultatul este un portret psihologic exprimat
calitativ;
b. măsurarea unui aspect al vieții psihice prin teste și alte mijloace standardizate; itemii
sau probele pe care le conțin trebuie adecvate nivelului de vârstă; rezultatul se reflectă într-un
profil psihologic sau psihopedagogic exprimat numeric ce poate fi comparat cu profilul etalon
al vârstei;
c. evaluarea și aprecierea nivelului de dezvoltare a copilului prin antrenarea lui în
diferite activități sau acțiuni nefamiliare lui, prin care să dovedească posibilitatea atingerii
unor performanțe.

Metodele formative utilizate în evaluarea și aprecierea dezvoltării copilului fac referire la: C
718.
a. verificarea unor comportamente reprezentative pentru o anumită vârstă care reflectă
un anumit nivel de achiziții și de dezvoltare; rezultatul este un portret psihologic exprimat
calitativ;
b. măsurarea unui aspect al vieții psihice prin teste și alte mijloace standardizate; itemii
sau probele pe care le conțin trebuie adecvate nivelului de vârstă; rezultatul se reflectă într-un
profil psihologic sau psihopedagogic exprimat numeric ce poate fi comparat cu profilul etalon
al vârstei;
c. evaluarea și aprecierea nivelului de dezvoltare a copilului prin antrenarea lui în
diferite activități sau acțiuni nefamiliare lui, prin care să dovedească posibilitatea atingerii
unor performanțe.

Personalitatea este un sistem de structuri, procese, însușiri bio-psiho-sociale și culturale ce se B


719.
exprimă în conduita unei persoane în raport cu altele, fapt ce-i asigură adaptarea la mediu. În
această accepțiune, ceea ce caracterizează personalitatea ar fi:
a. organizarea mediului cultural care îngăduie omului să se dezvolte armonios din punct
de vedere cognitiv, afectiv si volitiv;
b. unitatea elementelor ce o alcătuiesc; originalitatea îmbinării diferitelor componente și
deschiderea în raport cu mediul, educația și autoeducația;
c. maturizarea anatomo-fiziologică lentă a ființei umane, preponderența conduitelor
inteligente asupra celor instinctive.

Cine este autorul următorului citat: „Cred că pot spune că din zece oameni pe care îi
720. B
cunoaştem, nouă sunt ceea ce sunt, buni sau răi, folositori sau nu, datorită educaţiei pe care au
primit-o. Ea este cea care determină deosebirile mari între oameni”.
a. F. Galton
b. J. Locke
c. J.J. Rousseau

Care dintre următorii factori au cea mai mare influență asupra devenirii ființei umane? D
721.
a. ereditatea;
b. mediul;
c. educația;
d. toți trei la un loc.

Stadialitatea psihogenetică se referă la:


722. A
a. abordarea longitudinală a vieții psihice;
b. abordarea transversală a vieții psihice; unitatea diverselor aspecte psihice într-o
anumită etapă de vârstă.

Stadialitatea psihodinamică se referă la:


723. B
a. abordarea longitudinală a vieții psihice;
b. abordarea transversală a vieții psihice; unitatea diverselor aspecte psihice într-o
anumită etapă de vârstă.

Procesul de acomodare în concepția lui J. Piaget constă în: C


724.
a. schimbarea unei scheme în funcţie de reuşita sau eşecul personal;
b. integrarea unui element nou la o schemă cognitivă mai veche;
c. schimbarea unei scheme la apariţia unor informaţii noi, neconforme cu acea schemă.

Stadiul operațiilor concrete potrivit lui J. Piaget este specific următoarei perioade de vârstă: C
725.
a. 0 – 2 ani
b. 2 – 7 ani
c. 7 – 11 ani
d. 11 – 17 ani

În teoria lui J. Piaget, conservarea volumului devine activă în jurul vârstei de:
726. A
a. 10 – 11 ani
b. 8 – 9 ani
c. 7 – 8 ani
d. 11 – 12 ani

Principalele niveluri ale dezvoltării morale, potrivit stadialității după L. Kohlberg, sunt: B
727.
a. nivelul moralității hedoniste, nivelul moralității legii și ordinii și nivelul moralității
principiilor de conduită;
b. nivelul premoral, nivelul moralității convenționale și nivelul autonomiei morale;
c. nivelul moralității ascultării, nivelul moralității bunelor relații și nivelul moralității
contractuale.

Nivelul moralității convenționale (L. Kohlberg) cuprinde următoarea perioadă de vârste: B


728.
a. 4 – 10 ani;
b. 10 – 13 ani;
c. 13 - 18 ani;

Stadiul moralității hedoniste se caracterizează prin: A


729.
a. copilul se conformează la normă pentru a obține un beneficiu (îndeplinește cerințele
pentru a fi recompensat);
b. copilul ascultă pentru a nu fi pedepsit;
c. copilul caută aprobarea socială generală și se conformează moralei altora pentru a o
dobândi;

Nivelul autonomiei morale sau nivelul interiorizării și acceptării personale a cerințelor morale, C
730.
portivit stadialității morale după L. Kohlberg, include stadiile:
a. stadiul moralității ascultării și stadiul moralității hedoniste;
b. stadiul moralității bunelor relații și stadiul moralității legii și ordinii;
c. stadiul moralității contractuale și al acceptării democratice a legilor și stadiul
moralității principiilor individuale de conduită.

Nivelul premoral, portivit stadialității morale după L. Kohlberg, include stadiile: A


731.
a. stadiul moralității ascultării și stadiul moralității hedoniste;
b. stadiul moralității bunelor relații și stadiul moralității legii și ordinii;
c. stadiul moralității contractuale și al acceptării democratice a legilor și stadiul
moralității principiilor individuale de conduită.

Nivelul moralității convenționale, portivit stadialității morale după L. Kohlberg, include B


732.
stadiile:
a. stadiul moralității ascultării și stadiul moralității hedoniste;
b. stadiul moralității bunelor relații și stadiul moralității legii și ordinii;
c. stadiul moralității contractuale și al acceptării democratice a legilor și stadiul
moralității principiilor individuale de conduită.

În cadrul abordărilor de psihologia educației, extrem de importantă este cunoașterea C


733.
determinanților sistemului educațional. Printre aceștia se numără și:
a. educatorul şi educatul ca adversari în procesul de învățământ; relațiile ce se stabilesc
între ei (de subordonare etc.); instrucția și educația (strategii și tehnici de control);
inteligența, stimularea și cultivarea ei;
b. modul de a considera copilul ca subiect al educației; adecvarea metodelor la specificul
acesteia; schimbarea judecăților de valoare vehiculate în cadrul mediilor educațioale;
c. procese educaționale; actori implicați în sistemul educațional; factori ce țin de
competența profesională a cadrului didactic pe de o parte și „competența” de elev pe de altă
parte; relațiile educaționale; mediul educațional; conțunuturile educaționale; rezultatele
sistemului educațional.
Potrivit lui M. Ionescu, învăţarea este:
734. A
a. un „proces de achiziţie mnezică, de asimilare activă şi interactivă de informaţii, de
formare de operaţii intelectuale, de strategii cognitive, de abilităţi (priceperi şi deprinderi)
intelectuale şi practice/motorii, de atitudini”;
b. un „proces evolutiv, constând în dobândirea (receptarea, stocarea, valorificarea
internă) de către fiinţa vie, într-o manieră activă, explorativă a experienţei proprii de viaţă şi pe
această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi
perfecţionarea controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant”;
c. una din cele două modalităţi fundamentale (alături de adaptare) de echilibrare cu
mediul extern, complex şi constă în acumularea de experienţă socială şi individuală (nouă)”.

Învățarea sistematică se referă la: B


735.
a. învățarea care are loc în familie, în grupurile de joacă, în timpul exercitării profesiunii
etc. (denumită şi învăţare socială);
b. învățarea realizată în şcoli ori în cadrul diferitelor stagii de instruire, de calificare
(aceasta fiind o formă de activitate instructiv-educativă planificată).

După conținut se disting următoarele forme de învățare: C


736.
a. învățare prin discriminare, învățare prin generalizarea răspunsului;
b. învățare directă, învățare prin înlănțuire, învățare social-instrumentală, învățare prin
discriminare multiplă, învățare prin identificare și participare la acțiunile altora.;
c. învățare perceptivă, învățare motrică, învățare verbală, învățare asociativă, învățare
repetitive.

Reprezentanții teoriilor asociaționiste ale învățării sunt: D


737.
a. D.P.Ausubel și Fl.G. Robinson;
b. J.S. Bruner și R.M. Gagne ;
c. I.P. Pavlov și P.I. Galperin;
d. I.P. Pavlov și E. Thorndike

Potrivit lui Pavlov, învățarea este: A


738.
a. o succesiune de reflexe condiționate;
b. o succesiune de încercări și erori.

Condiţionarea clasică presupune:


739. B
a. repetarea asocierii între un stimul nespecific, reacţia condiţionată corespunzătoare şi
un stimul specific;
b. repetarea asocierii între un stimul specific, reacţia necondiţionată corespunzătoare şi
un stimul nespecific.

Discriminarea (concept al teoriei pavloviene) este:


740. A
a. procesul prin care se învaţă răspunsuri diferite la stimuli aparent asemănători;
b. procesul prin care reacţia apărută la un stimul condiţionat se transferă şi la alţi stimuli,
asemănători cu primul;
c. procesul de încetare a producerii reacţiei condiţionate în prezenţa stimului condiţionat
atunci când stimulul necondiţionat este inactiv pentru mai mult timp.

Legea efectului susţine că:


741. B
a. tăria legăturii dintre o stimulare (situaţie) şi un răspuns creşte odată cu repetarea
asocierii acestora;
b. o acţiune urmată de consecinţă dezirabilă sporeşte probabilitatea ca acţiunea
respectivă să fie repetată.

J.S. Bruner, reprezentant al teoriei genetic-cognitivă a învățării, prezintă posibilitatea C


742.
cunoașterii lumii în trei modalități aflate în relație reciprocă:
a. modalitate kinestezică, vizuală și auditivă;
b. modalitate activă și modalitate pasivă;
c. modalitatea activă, iconică și simbolică.

Ce sugerează afirmația lui Bruner cu privire la finalitatea actului de predare: „nu predăm o B
743.
materie oarecare pentru a produce mici «biblioteci vii» în acea materie, ci pentru a-l face pe
elev să gândească el însuşi (...). Să ia parte la procesul de creare a cunoştinţelor”?
a. importanța acumulării de către elev a unui volum mare de informații;
b. importanța activizării elevului, a participării lui efective la formularea de probleme și
la soluționarea lor;
c. importanța rolului pe care-l are profesorul în a transmite cât mai multe informații
elevului.

Psihologul american R.M. Gagne, reprezentantul teroriei cumulativ-ierarhice a învățării, A


744.
susține că, în cadrul actului didactic, când elevii întâmpină dificultăți specifice unui anumit
nivel, trebuie să ne asigurăm:
a. de însușirea cunoștințelor, priceperilor caracteristice treptelor anterioare;
b. că elevii au fost suficient de atenți la cele predate de către profesor;
c. că sarcinile au fost pe măsura capacității elevilor de a depune efort.

Învățarea prin descoperire la care fac referire Ausubel și Robinson în teoria organizatorilor B
745.
cognitivi și anticipativi de progres, este înțeleasă ca:
a. modalitate de lucru grație căreia elevii devin capabili să reproducă conținuturi foarte
vaste;
b. modalitate de lucru graţie căreia elevii sunt puşi să descopere adevărul, refăcând
drumul elaborării cunoştinţelor prin activitate proprie;
c. modalitate de lucru care implică munca individuală a elevului.

Galperin susține că formarea operațiilor mentale parcurge următoarele faze: B


746.
a. învățărea de semnale, învățarea stimul-răspuns, înlănțuirea de mișcări, asociații
verbale, învățarea prin discriminare, învățarea conceptelor, învățarea regulilor, rezolvarea de
probleme;
b. orientare, acțiune reală, verbalizare, interiorizare;
c. învățarea prin reprezentare, învățarea noțiunilor, învățarea bazată pe însușirea
propozițiilor, învățarea pe bază de descoperire.

R.M. Gagne distinge următoarele tipuri de învățare de complexitate crescândă: A


747.
a. învățărea de semnale, învățarea stimul-răspuns, înlănțuirea de mișcări, asociații
verbale, învățarea prin discriminare, învățarea conceptelor, învățarea regulilor, rezolvarea de
probleme;
b. orientare, acțiune reală, verbalizare, interiorizare;
c. învățarea prin reprezentare, învățarea noțiunilor, învățarea bazată pe însușirea
propozițiilor, învățarea pe bază de descoperire.

Formele concrete de învătare portivit lui Ausubel și Robinson sunt: C


748.
a. învățărea de semnale, învățarea stimul-răspuns, înlănțuirea de mișcări, asociații
verbale, învățarea
prin discriminare, învățarea conceptelor, învățarea regulilor, rezolvarea de problem;
b. orientare, acțiune reală, verbalizare, interiorizare;
c. învățarea prin reprezentare, învățarea noțiunilor, învățarea bazată pe însușirea
propozițiilor, învățarea pe bază de descoperire.

Unui copil i se cere: să compare două bile de plastilină de mărime egală (A şi B), apoi să
749. D
compare bila de plastilină (A) cu un cilindru de plastilină (C), rezultat din modificarea uneia
dintre cele două bile egale, transformare realizată în câmpul perceptiv al subiectului. Dacă
copilul va răspunde că cilindrul are mai multă plastilină, pentru că este mai lung, înseamnă că
se află în stadiul:
a. operaţiilor concrete;
b. operaţiilor formale;
c. senzorio-motor;
d. preoperaţional.

Un nivel ridicat al dezvoltării intelectuale la elev reprezintă:


750. C
a. o garanție a succesului său profesional;
b. o garanție a unor rezultate școlare superioare;
c. o condiție necesară, dar nu și suficientă în obținerea de performanțe ridicate.

În centrul preocupărilor formative din școală ar trebui să stea cultivarea, la elevi, a: A


751.
a. gândirii critice și autoreflexive;
b. memoriei reproductive;
c. capacității de a acumula un volum mare de informații;
d. capacității de a se conforma la normele școlare.

Engramarea se referă la:


752. B
a. conservarea în memorie a conţinuturilor memorate;
b. procesul prin care informaţiile, cunoştinţele sau conţinuturile educaţionale sunt
întipărite în structurile memoriei;
c. readucerea în actualitate a cunoștințelor memorate.

Caracterul predominant teoretic al conţinuturilor educaţiei conduce la:


753. C
a. antrenarea gândirii logice, critice şi autoreflexive;
b. aplicarea cât mai eficientă a cunoștințelor învățate;
c. o mare solicitare a memoriei, la o teoretizare prea accentuată şi la ruperea legăturii cu
implicaţiile şi aplicaţiile practice a cunoştinţelor.

Cărui stil de învățare îi corepund următoarele caracteristici: elevul învaţă cu voce tare; învaţă D
754.
din explicaţiile profesorului; este eficient în discuţiile de grup?
a. vizual;
b. kinestezic;
c. tactil;
d. auditiv.

Cărui stil de învățare îi corespund următoarele caracteristici: elevul învaţă prin text scris, A
755.
sublinieri, ilustraţii, scheme, imagini, diagrame; recitirea/rescrierea materialului suntmetodele
de fixare?
a. vizual;
b. kinestezic;
c. tactil;
d. auditiv.

Cărui stil de învățare îi corespund următoarele caracteristici: elevul învaţă prin experimentare, B
756.
scanarea textului, folosește markere colorate, desenează în timpul audierii cursurilor; învaţă
din situaţiile în care poate să experimenteze; lipsa de activitate determină agitaţie, fiind
etichetat drept copil cu tulburări de comportament?
a. vizual;
b. kinestezic;
c. tactil;
d. auditiv.

Cărui stil de învățare îi corespund următoarele caracteristici: elevul are nevoie să se implice C
757.
fizic în activitatea de învăţare; se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi comunicarea non-
verbală?
a. vizual;
b. kinestezic;
c. tactil;
d. auditiv.

Cărui stil de învățare îi corespund următoarele caracteristici: elevul învaţă prin text scris, A
758.
sublinieri, ilustraţii, scheme, imagini, diagrame; recitirea/rescrierea materialului suntmetodele
de fixare?
a. vizual;
b. kinestezic;
c. tactil;
d. auditiv.

Cărui stil de învățare îi corepund următoarele caracteristici: elevul învaţă prin experimentare, B
759.
scanarea textului, folosește markere colorate, desenează în timpul audierii cursurilor; învaţă
din situaţiile în care poate să experimenteze; lipsa de activitate determină agitaţie, fiind
etichetat drept copil cu tulburări de comportament?
a. vizual;
b. kinestezic;
c. tactil;
d. auditiv.

Cărui stil de învățare îi corepund următoarele caracteristici: elevul are nevoie să se implice C
760.
fizic în activitatea de învăţare; se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi comunicarea non-
verbală?
a. vizual;
b. kinestezic;
c. tactil;
d. auditiv.

Cărui stil de învățare îi corepund următoarele caracteristici: viziune de ansamblu asupra A


761.
textului; identificarea ideilor principale, a cuvintelor-cheie şi a rezumatului care oferă
perspectiva de ansamblu?
a. stil global;
b. stil analitic.

Cărui stil de învățare îi corepund următoarele caracteristici: împărţirea textului în părţi B


762.
componente; utilizarea sublinierii şi a fragmentării textului; fixarea unor idei pe măsura citirii
textului şi refacerea la urmă a întregii structuri?
a. stil global;
b. stil analitic.

Supramotivarea conduce la:


763. A
a. scăderea performanței școlare;
b. creșterea performanței școlare;
c. oscilații în ceea ce privește nivelul de preformanță școlară;
d. menținerea aceluiași nivel de performanță.

Comportamentul de predare al profesorului este obiectivat în ceea ce specialiștii numesc: B


764.
a. didactogenie;
b. stil didactic;
c. stil sintactic.

Stilul de predare reprezintă:


765. C
a. modul în care profesorul consideră copilul drept obiect sau subiect al instruirii;
b. o modificare sistematică, relativ permanentă în conduita, în modul de a răspunde la o
situație, motivația fiind un rezultat al practicii, al îndeplinirii acelorași sarcini;
c. modul personal, maniera de conducere a procesului de predare, felul propriu în care
profesorul privește, concepe şi abordează problemele predării și ale instruirii în general.

Stilul de predare are un caracter:


766. A
a. personal, fiind oarecum unic pentru fiecare cadru didactic;
b. autoritar;
c. general, fiind același la toți profesorii.

Stilul didactic al profesorului este:


767. B
a. un mod de vedea elevul drept obiect sau subiect al educației;
b. o formă de exprimare a originalității cadrului didactic și în același timp o sursă
generatoare de noi practici didactice;
c. o formă de negare a originalității cadrului didactic și, în acelasi timp, o sursă
generatoare de noi practici punitive.

Dan Potolea caracterizeazã stilul didactic prin câteva trăsături, cu excepţia uneia. Identificați- E
768.
o:
a. apare ca produs al personalizării principiilor și normelor care definesc activitatea
instructiv-educativă;
b. se manifestă sub forma unor structuri de influentă și acțiune;
c. prezintă o anumită consistență internă și stabilitate relativă;
d. este asociat comportamentului;
e. este un produs al ontogenezei și filogenezei.

Stilul personal intră într-un fel de reglaj cu rezultatele obţinute, ceea ce înseamnă că stilul:
769. B
a. rămâne neschimbat, putându-se vorbi de o conservare a sa, de fapt de o deschidere
spre o singură variantă, care să-i confere permanenta si stabilitate;
b. nu rămâne neschimbat, ci se poate vorbi de o evoluție a sa, de fapt de o deschidere
spre mai multe variante, care să-i confere flexibilitate și adaptare la diverse situații;
c. valorifică pe deplin resursele comunicării și corelației dintre profesor și elev,
respectându-se autoritatea finalităților asumate ca și libertatea de intervenție metodologică.

Lewin, Lippit și White identifică următoarele stiluri de conducere managerială ce pot fi A


770.
aplicate și în ceea ce privește conducerea procesului de instruire:
a. stil autoritar, stil democratic, stil permisiv;
b. stiluri individuale, stiluri grupale, stiluri generalizate;
c. deschidere spre inovație vs. înclinație spre rutină.

După poziția partenerilor în instruire se poate vorbi de următoarele stiluri de predare: A


771.
a. stil centrat pe profesor, stil centrat pe elev, stil centrat pe interacțiunea profesor - elev;
b. stil apropiat – stil distant; stil metodic – stil neorganizat; stil stimulativ – stil rutinar;
c. stil creativ; stil rutinier.

După gradul de implicare al profesorului, distingem următoarele stiluri de predare:


772. B
a. stil centrat pe profesor, stil centrat pe elev, stil centrat pe interacțiunea profesor - elev;
b. stil apropiat – stil distant; stil metodic – stil neorganizat; stil stimulativ – stil rutinar;
c. stil creativ; stil rutinier.

După atitudinea față de nou distingem următoarele stiluri de predare: C


773.
a. stil centrat pe profesor, stil centrat pe elev, stil centrat pe interacțiunea profesor - elev;
b. stil apropiat – stil distant; stil metodic – stil neorganizat; stil stimulativ – stil rutinar;
c. stil creativ; stil rutinier.

Stilul pedagogic autoritar este caracterizat astfel:


774. B
a. valorifică pe deplin resursele comunicării și corelației dintre profesor și elev,
respectându-se autoritatea finalităților asumate ca și libertatea de intervenție
metodologică, reglabilă și perfectibilă prin circuitele interne și externe de conexiune
inversă;
b. controlul total al activității de către profesor, care își impune punctul de vedere în tot
ceea ce face, mentinând elevii ca executanți, fără initiativă, fără puncte de vedere;
profesorul îsi asumă o responsabilitate totală si în ce predă si cum predă, în ceea ce să se
învete, de ce să se învete si cum să se învete;
c. dezechilibrează corelația dintre subiectul și obiectul educației în defavoarea
educatului, blocând canalele de conexiune inversă internă, necesare pentru perfectionarea
activității elevilor.

Stilul pedagogic democratic este caracterizat astfel:


775. A
a. valorifică pe deplin resursele comunicării și corelației dintre profesor și elev,
respectându-se autoritatea finalităților asumate ca și libertatea de intervenție
metodologică, reglabilă și perfectibilă prin circuitele interne și externe de conexiune
inversă;
b. controlul total al activității de către profesor, care își impune punctul de vedere în tot
ceea ce face, mentinând elevii ca executanți, fără initiativă, fără puncte de vedere;
profesorul îsi asumă o responsabilitate totală si în ce predă si cum predă, în ceea ce să se
învete, de ce să se învete si cum să se învete;
c. dezechilibrează corelația dintre subiectul și obiectul educației în defavoarea
educatului, blocând canalele de conexiune inversă internă, necesare pentru perfecţionarea
activității elevilor.

Stilul pedagogic permisiv (laissez-faire) este caracterizat astfel:


776. C
a. valorifică pe deplin resursele comunicării și corelației dintre profesor și elev,
respectându-se autoritatea finalităților asumate ca și libertatea de intervenție
metodologică, reglabilă și perfectibilă prin circuitele interne și externe de conexiune
inversă;
b. controlul total al activității de către profesor, care își impune punctul de vedere în tot
ceea ce face, menţinând elevii ca executanți, fără initiativă, fără puncte de vedere;
profesorul îsi asumă o responsabilitate totală şi în ce predă şi cum predă, în ceea ce să se
înveţe, de ce să se înveţe si cum să se înveţe;
c. dezechilibrează corelația dintre subiectul și obiectul educației în defavoarea
educatului, blocând canalele de conexiune inversă internă, necesare pentru perfectionarea
activității elevilor.

Stilul didactic are anumite consecințe în ceea ce privește: A


777.
a. desfășurarea procesului instructiv-educativ, formarea unor comportamente la elevi,
atmosfera (contextul) în care se desfășoară procesul didactic;
b. sistemul de structuri, procese, însușiri biopsihosociale și etnice;
c. originalitatea îmbinării diferitelor componente ale proceselor perceptive; deschiderea
în raport cu mediul.

Printre frazele care incurajează comunicarea și care ar fi extrem de utile și benefice în B


778.
comunicarea didactică se regăseste și urmatoarea:
a. „Era bine, dar ai stricat la sfârşit, ca de obicei!”
b. „Hai să vedem dacă putem termina împreună!”
c. „Aşa n-o să-ţi meargă niciodată!”

Printre frazele care descurajează comunicarea didactică se numără și următoarea: A


779.
a. „Tu de obicei greşeşti!”
b. „Hai să vedem dacă putem termina împreună!”
c. „Ai făcut grozav acest lucru!”
Pentru ca procesul instructiv-educativ cu adulții să se realize în condiții optime, trebuie avute A
780.
în vedere câteva aspecte, printre care amintim:
a. ceea ce învață să înțeleagă, să aibă efect imediat asupra lui, să fie angajat/antrenat
permanent, să se simtă integrat unui grup;
b. elevului adult să i se dea totul de-a gata, să fie simplu receptor, să nu fie activizat
foarte mult, să i se dicteze cât mai multe informații.

Creativitatea expresivă se manifestă atunci când:


781. A
a. are loc o liberă şi spontană exprimare a elevului, fără preocupări de utilitate sau
valoare a produsului cretiv;
b. persoana şi-a însuşit priceperi şi deprinderi care-i permit să producă lucruri utile.

Sunteți de acord cu afirmația ”Notele obținute la școală nu sunt garanția unei activități A
782.
creatoare ulterioare”?
a. da;
b. nu.

In tabelul de mai jos sunt prezentate mai multe strategii de cultivare a creativității, cu excepția B
783.
uneia. Identificați-o:
a. schimbarea funcţiilor obişnuite ale obiectelor;
b. antrenarea reproducerilor din memorie;
c. schimbarea unghiurilor de vedere;
d. redefinirea problemelor, în alte categorii decât acelea în care sunt definite;
e. căutarea de semnificaţii noi în materialele familiare;
f. folosirea semnificaţiilor vechi în contexte noi.

Pedagogia diferențiată este: A


784.
a. practica de instruire ce ține cont de diferențele dintre indivizi și care propune pentru
formare, activități diferite;
b. practica de instruire ce vizează predarea uniformă în care toți elevii trebuie să învețe
în același ritm, în același timp, urmând același traseu;
c. practica de instruire ce vizează lucrul frontal la clasă.

Paradigma instruirii diferențiate arată că instruirea este un răspuns al profesorului la nevoile A


785.
celor care învață printr-o:
a. gamă de strategii manageriale și educaționale;
b. gamă de elemente punitive și represive;
c. gamă de strategii de manipulare și coordonare.

Printre condițiile de aplicare a pedagogiei diferențiate se numără și: C


786.
d. desfășurarea de activități frontale;
e. studiul individual;
f. munca în echipă și informarea permanentă a partenerilor.

Pentru ca o lecție să fie organizată în mod real ca o activitate de învățare prin cooperare este B
787.
necesară îndeplinirea unor condiții fundamentale printre care și:
a. asigurarea condițiilor pentru ca între elevi să se stabilească o comunicare indirectă;
b. crearea unei interdependențe pozitive între membrii grupului;
c. dispunerea băncilor în șir (una în spatele celeilalte).

O condiție fundamentală pentru ca o lecție să fie organizată în mod real ca o activitate de B


788.
învățare prin cooperare este crearea unei interdependențe pozitive între membrii grupului.
Aceasta înseamnă ca:
a. elevii trebuie să conștientizeze faptul ca nu sunt legați unul de celălalt, în așa fel încât
oricine poate să nu îndeplinească sarcina data;
b. elevii trebuie să conștientizeze faptul că sunt legați unul de celălalt, în ața fel încât nici
unul nu își poate îndeplini sarcina dacă oricare alt membru al grupului nu si-o îndeplineste
pe a sa;
c. elevii trebuie să conștientizeze faptul că profesorul a definit cu claritate fiecare
responsabilitate.

Teoria inteligențelor multiple a fost prima dată publicată de: B


789.
a. Jean Piaget;
b. Howard Gardner;
c. Wilhelm Wundt.

Cele opt inteligențe identificate de Howard Gardner sunt: B


790.
a. verbal-matematică, logico-lingvistică, vizual-ritmică, muzical-spațială, corporal-
expresivă, auditivă, vizuală, gestuală;
b. verbal-lingvistică, matematico-logică, vizual-spațială, muzical-ritmică, corporal-
kinestezică, interpersonală, intrapersonală, naturalistă;
c. neuro–lingvistică, cognitivă, refractară, memorativă, cibernetică, muzical-ritmică,
corporal-kinestezică, a formelor.

Printre oportunitățile de instruire pe care le oferă teoria inteligențelor multiple se numără și: A
791.
a. cunoașterea profilului de inteligență al elevilor pentru dezvoltarea potențialului bio-
psihologic al fiecărui elev;
b. crearea unei dependențe pozitive între membrii grupului;
c. predarea uniformă în care toți elevii învață în același ritm, în același timp, urmând
același traseu.

Potrivit lui F. Gagne, transformarea dotării superioare în talent are loc sub acțiunea A
792.
următorilor factori:
a. intrapersonali (motivație și personalitate) și de mediu;
b. educaționali și de mediu;
c. intelectuali și nonintelectuali (de personalitate);
d. sociali și culturali.

Educația interculturală, ca strategie de gestionare a diversității specifice grupurilor școlare, B


793.
presupune:
a. dezvoltarea unei educații noi care pune accent pe culturi specifice diveritelor
etnii;
b. dezvoltarea unei educații noi pentru toți, în spiritul recunoașterii, respectării
și valorificării diferențelor ce există în interiorul aceluiași grup
c. dezvoltarea unei educații noi care pentru toți care va pune accent pe
superioritatea culturii unei categorii sociale majoritate.

Prevenția primară a comportamentului violent în școală: A


794.
a. acțiunea pe care o poate întreprinde fiecare profesor prin dezvoltarea unei atitudini
pozitive asupra fiecărui elev, prin exprimarea încrederii în capaccitatea lui de a reuși, de a-
și valoriza potențialul de care dispune;
b. identificarea de către profesor a efectelor unor acte de violență la care a fost supus
elevul în afara mediului școlar și semnalare cazului unor specialiști;
c. sprijinul direct acordat elevilor care manifestă comportamente violente.

Modelul triadic al dotării superioare al lui Renzulli analizează comportamentul dotat prin
795. B
interacțiune a trei factori:
a. motivație, personalitate și mediu stimulativ;
b. abilitate supramedie, angajare în sarcină și creativitate;
c. ereditate, mediu și educație.

Factorii implicați în consilierea si orientarea profesională pot fi grupați în două categorii: B


796.
a. factori familiari și factori sociali;
b. factori psihosociali și factori individuali;
c. factori ce țin de piața forței de muncă și factori educaționali.

Printre factorii psihosociali implicați în consilierea și orientarea profesională regăsim: C


797.
a. nivelul aptitudinal; aspectul fizic;
b. trăsăturile dominante de personalitate; rezultatele școlare;
c. familia (părinți, rude); grupul de prieteni; "moda profesiunilor" și prejudecăţile legate
de unele profesiuni.

Printre factorii individuali implicați în consilierea și orientarea profesională regăsim: A


798.
a. nivelul intelectual;
b. "moda profesiunilor" și prejudecăţile legate de unele profesiuni;
c. familia (părinți, rude); grupul de prieteni.

Autocunoașterea reprezintă o componentă esențială în procesul de planificare a carierei și B


799.
constituie de cele mai multe ori:
a. ultimul pas în acest proces;
b. primul pas în acest proces;
c. pasul intermediar în acest proces.

Cele mai relevante informații despre sine pentru planificarea carierei sunt: C
800.
a. atenția, percepția, imaginația, memoria;
b. reprezentările, limbajul, creativitatea, caracterul;
c. interesele, valorile, aptitudinile și personalitatea.

Problemele psihologice abordate în cadrul terapiilor cognitiv-comportamentale sunt în mare


802. parte:
a. comportamente învăţate;
b. comportamente învăţate şi inadaptate;
c. comportamente adaptate şi dezirabile.

Comportamentul de evitare în situaţiile de viaţă care produc frică:


803. A
a. amplifică disconfortul persoanei;
b. menţine disconfortul persoanei;
c. reduce disconfortul persoanei.

Diferenţa dintre psihologia clinică şi psihanaliză este:


804. A
a. Prima nu include neapărat procedee terapeutice;
b. A doua nu include în mod explicit modalităţi de investigaţie psihică;
c. Metoda de abordare a pacientului este complet diferită.

Testul Rorschach permite explorarea:


805. B
a.strategiilor de rezolvare a problemelor;
b. personalităţii în sensul psihanalitic al termenului;
c.obţinerea unui profil al aptitudinilor intelectuale şi o valoare a Q.I.-ului.

Terapia sistemic-strategică pune accentul pe:


806. C
a. situaţia subiectivă;
b. situaţia obiectivă;
c. situaţia relaţională.
Dubla constrângere este o situaţie în care:
807. B
a.un individ este implicat într-un conflict intrasubiectiv;
b. un individ nu este capabil să răspundă unui mesaj contradictoriu;
c.un individ nu înţelege sensul unui mesaj.

În concepţia psihoterapiei sistemic-strategice simptomele manifestate în cadrul unei


808. B
tulburări psihice sunt:
a.determinante pentru a recomanda soluţii;
b. tentative de soluţionare a unei probleme;
c.fac parte din problemă.

Terapiile sistemice-strategice consideră familia:


809. A
a.un sistem cu reguli şi graniţe specifice;
b. structură aleatorie;
c.o organizare relaţională.

Paradigma sistemică reprezintă terapia ca pe:


810. B
a.un adevăr explicat de terapeut;
b. construcţie realizată între doi protagonişti: terapeut şi pacient;
c.o soluţie de viaţă.

În concepţia modelelor terapeutice sistemice, patologiile mintale au un aspect:


811. C
a.fenomenologic;
b. existenţial;
c.paradoxal.

Şcolile terapeutice sistemice fac parte din mişcarea medicală:


812. B
a.psihosomatică;
b. antipsihiatrică;
c.socială.

Relaţia psihoterapeutică este caracterizată ca fiind:


813. A
a.alianţă de lucru;
b. legătură profesională;
c.o atitudine interpersonală.

Securizarea pacientului reprezintă în psihoterapie:


814. A
a.etapa prealabilă de lucru;
b. investigaţie;
c.o metodă de comunicare.

Psihoterapia redă persoanei:


815. A
a.înţelegerea sensului actelor sale;
b. încrederea;
c.curajul.

Comportamentul patologic este predominant influenţat de:


816. D
a.educaţie;
b. familie;
c.credinţe şi convingeri individuale;
d. credinţe şi convingeri individuale şi colective.

Psihoterapia permite spre finalul ei:


817. A
a.autonomizarea conştiinţei;
b. autonomizarea conduitei;
c.reconstrucţia personalităţii.
In cadrul comunicării terapeutice este necesară:
818. A
a.rezonanţă emoţională;
b. înţelegerea reflexivă;
c.reprezentarea conduitei.

Care dintre enunţurile de mai jos sunt adevărate?


819. C
a.psihoterapia este o acţiune prin care o persoană poate fi determinată să creadă într-o
iluzie;
b. psihoterapia reprezintă ştiinţa răului şi a binelui: teoria acţiunii umane supusă
simţului datoriei;
c.psihoterapia este ştiinţa moralei: arta de a dirija conduita.

Catharsis-ul în psihoterapie reprezintă:


820. A
a.o descărcare predominant emoţională;
b. atitudine reflexivă;
c.situaţie ludică.

Confidenţialitatea în psihoterapie reprezintă:


821. C
a.încrederea acordată pacientului;
b. încrederea acordată terapeutului;
c.protejarea identităţii pacientului.

În psihoterapie, accentul este pus pe:


822. C
a.teorie;
b. metodă;
c.relaţie.

Schimbarea în psihoterapie reprezintă:


823. A
a.finalul tratamentului;
b. legătura dintre emoţii şi cogniţii;
c.conştientizarea emoţiilor.

Studiul de caz este:


824. C
a.un monolog;
b. un dialog;
c.o construcţie cu sens personal.

Studiul de caz implică:


825. C
a.operaţii diferite;
b. două operaţii;
c.două etape.

Clinicianul reconstruieşte cazul prin:


826. A
a.acumularea de informaţii originale;
b. descrierea unor trăsături comune;
c.diagnosticare.

Elementele notate pentru elaborarea studiului de caz:


827. B
d. se conformează unor norme teoretice;
e. se raportează la contextul de viaţă al subiectului;
f. se referă la simptome.

Testele sunt:
828. B
a.instrumente de măsurare a fenomenelor psihice;
b. instrumente standardizate de măsurare a fenomenelor psihice;
c.tehnici de evaluare a aptitudinilor subiectului.
Testele care permit realizarea unor ipoteze diagnostice sunt:
829. A
a.testele proiective;
b. testele cognitive;
c.testele care măsoară aptitudini.

Scalele clinice comparativ cu testele proiective sunt:


830. C
a.obiective;
b. subiective;
c.standardizate.

Observaţia clinică se desfăşoară:


831. C
a.spontan;
b. aleatoriu;
c.după un plan.

Observaţia clinică descrie:


832. B
a.numai fapte concrete;
b. sensul unor informaţii culese;
c.simptome manifeste.

Normalitatea este echivalentă cu:


833. A
a.sănătatea;
b. sănătatea mintală;
c.absenţa bolii.

Normalitatea este:
834. A
a.un proces;
b. funcţie;
c.o normă.

Normalitatea se defineşte pe:


835. C
a.baze ştiinţifice standardizate;
b. criterii cuantificabile;
c.analiza procesuală.

Psihologia clinică studiază:


836. C
a.comportamente normale;
b. comportamente deviante;
c.comportamente raportate la situaţii de mediu.

Modelele psihopatologice descriu:


837. A
a.fenomene psihopatologice stabile;
b. fenomene psihopatologice instabile;
c.fenomene psiho-sociale.

Apreciaţi care din următoarele enunţuri sunt adevărate:


838. C
a.sănătatea mintală este o stare de bine în care subiectul dezvoltă relaţii bune cu ceilalţi
şi este inserat în muncă;
b.sănătatea mintală este o stare de bine în care subiectul are capacitatea de a munci şi se iubeşte
pe sine;
c.sănătatea mintală este o stare de bine în care subiectul are capacitate satisfăcătoare de
muncă, relaţii bune cu ceilalţi, este capabil de a acorda afecţiune celor apropiaţi, nu
prezintă simptome şi nu este dominat de conflicte mintale.

Noţiunea de normă îşi are originea semantică în:


839. A
a.geometrie;
b. filozofie;
c.psihologie.

Procesul de identificare este o etapă în dezvoltarea subiectului:


840. A
a.obligatorie privind interiorizarea modelelor parentale;
b. necesară prin imitarea modelelor sociale;
c.predominant educaţională.

Normalitatea ca utopie a fost definită pentru prima dată de:


841. A
a.Freud;
b. Adler;
c.Yung.

Factorii psihologici care afectează starea de sănătate sunt definiţi de:


842. A
a. medicina psihosomatică;
b. psihologia medicală;
c. psihiatrie.

Emoţiile sunt însoţite de:


843. A
a. modificări fiziologice;
b. modificări psihologice;
c. modificări cognitive.

Conflictele inconştiente generează:


844. A
a. suferinţe somatice specifice;
b. emoţii negative;
c. stresul.

Apreciaţi care din următoarele enunţuri este adevărat:


845. C
a. temperamentul influenţează conflictul inconştient;
b. trăsăturile de caracter generează suferinţe psihosomatice;
c. tipul de personalitate influenţează suferinţa psihosomatică.

Psihologul clinician răspunde unei:


846. A
a.cereri;
b. dorinţe;
c.întrebări.

Psihologul clinician poate elabora pe baza interviului clinic:


847. C
a.un diagnostic descriptiv;
b. un diagnostic psihodinamic;
c.un plan de evaluare psihologică.

Planul în 7 puncte elaborată de Alec Roger, în anii ‘50 este cel mai popular model folosit în
848. A
Marea Britanie pentru redactarea specificaţiilor de personal.
a.adevãrat;
b. fals.

Rezultatele analizei muncii sunt redate într-o formã scrisã numitã:


849. B
a.chestionar de analiză a poziţiei;
b. fişa postului;
c.organigrama;
d. scrisoare de intenţie.

Metoda incidentelor critice este o metodă:


850. B
a.de recrutare;
b. de analiza muncii;
c.de selecţie profesională.
Nivelul rezultatelor activităţii al modelul general al analizei muncii propus de Leplat şi Cunny se
851. C
referă la:
a.activitatea operatorului;
b. caracteristici ale operatorului, obiective, condiţii de execuţie.
c.consecinţe asupra operatorului şi performanţa;

Componentele analizei de post sunt descrierea postului ºi specificaþia de personal.


852. A
a.adevãrat;
b. fals.

Chestionarul de analiză a poziţiei postului este o metodă utilizată în:


853. B
a.analiza carierei;
b. analiza postului;
c.descrierea postului;
d. specificarea rolului.

Modelul general al analizei muncii propus de Leplat şi Cunny propune:


854. C
a.2 nivele ale analizei muncii;
b. 4 nivele ale analizei muncii;
c.3 nivele ale analizei muncii.

Metoda KSAO este folosită pentru a obţine informaţii privind:


855. B
a.descrierea postului;
b. job specification;
c.instruirea profesională.

Fişa postului este rezultatul procesului de:


856. B
a.selecţie profesională;
b. analiza postului;
c.analiza carierei;
d. evaluarea postului.

Descrierea postului oferã informaþii asupra localizãrii postului, obiectivelor acestuia,


857. A
sarcinilor ºi condiþiilor de muncã ºi a relaþiilor organizatorice.
a.adevãrat;
b. fals.

Nivelul condiţiilor de muncă al modelul general al analizei muncii propus de Leplat şi Cunny
858. C
se referă la:
a.activitatea operatorului;
b. consecinţe asupra operatorului şi performanţa;
c.caracteristici ale operatorului, obiective, condiţii de execuţie.

Care dintre afirmaþiile urmãtoare corespunde job specification:


859. A
a.se referã la cerinþele umane ale postului sau calitãþile care trebuie îndeplinite de o
persoanã care deþine sau urmeazã sã ocupe un anumit post;
b. se referã la obiectivele, sarcinile, îndatoririle ºi responsabilitãþile postului.

Care dintre următoarele tehnici sunt folosite în analiza muncii:


860. C
a. interviu de selecþie;
b. scale grafice;
c. tehnica explicitãrii provocate.

Fişa postului cuprinde:


861. A
a. atribuţiile postului;
b. organigrama;
c. pontajul colectiv de muncă.

Job specification(analiza muncii orientată pe deţinătorul postului de muncă):


862. B
a. este o activitate bazatã pe studierea tuturor aspectelor importante ale postului;
b. se referã la analiza ºi consemnarea particularitãþilor individuale ale
deþinãtorului postului;
c. se referã la informaþii cu privire la natura obiectivelor, sarcinilor ºi
responsabilitãþilor care trebuie îndeplinite pe un post.

Fişa postului:
863. C
a. se dă angajatului la promovarea sa;
b. se transmite oral;
c. reprezintă rezultatele analizei muncii.

Job description:
864. B
a. se referã la analiza muncii centratã pe deþinãtorul postului;
b. se referă la analiza muncii orientată pe postul de muncă;
c. constã în consemnarea particularitãþilor individuale ale deþinãtorului postului.

Care dintre urmãtoarele afirmaþii corespund analizei de post:


865. C
a. alegerea personalului compatibil cu cerinþele postului;
b. este o metodã de obþinere a informaþiilor, întâlnitǎ ºi în alte ramuri ale
psihologiei;
c. descrie aspectele importante ale unei activitãþi de muncã, elementele sale
discrete.

Care dintre următoarele tehnici sunt folosite în analiza muncii:


866. A
a. Studiul documentelor;
b. CV ºi scrisoare de intenþie;
c. Scale cu ancore comportamentale.

Selecþia de personal este o activitate a managementului resurselor umane care are rolul de a
867. B
cãuta ºi de a identifica acei candidaþi care au caracteristicile psiho-fiziologice solicitate de
posturile vacante ale instituþiei, ºi de atragere a acestora în cadrul instituþiei.
a. adevãrat;
b. fals.

Recrutarea internã reprezintã procesul de acomodare a noilor angajaþi cu condiþiile specifice


868. B
ale activitãþii instituþiei ºi locului de muncã.
a. adevãrat;
b. fals.

Procesul planificat de identificare şi atragere a persoanelor care deţin capacităţile solicitate de


869. C
posturile vacante sau nou create în condiţiile unor costuri minime defineşte:
a. formarea resurselor umane;
b. selecţia profesională;
c. recrutarea de personal;
d. managementul carierei.

În selecþia personalului, când importantã este cunoaºterea amãnunþitã a candidatului este


870. C
indicatã utilizarea:
a. modelului criteriului compozit;
b. modelului criteriului general;
c. modelului criteriilor multidimensionale.
Selecţia profesională este:
871. B
a. procesul prin care o persoană necalificată este transformată într-una eficientă
din punct de vedere profesional;
b. alegerea dintr-o populaţie a celor mai potriviţi indivizi pentru specificul unei
profesii;
c. procedura prin care sunt stabilite sarcinile înglobate în cadrul fiecărui post şi
caracteristicile individuale necesare angajaţilor pentru a îndeplini aceste sarcini;
d. atragerea şi identificarea persoanelor cu vocaţie pentru un anumit post.

Reţeaua de cunoştinţe este o tehnică utilizată în:


872. A
a. recrutare;
b. analiza muncii;
c. selecţie;
d. managementul carierei.

O singură metodă de analiza muncii nu va putea oferi informaţiile necesare alcătuirii unei fişe
873. A
de post.
a. adevărat;
b. fals.

Gruparea tuturor dimensiunilor profesionale şi reducerea la o cotă unică ce-l reprezintă se


874. B
numeşte:
a. modelul criteriilor multidimensionale;
b. modelul criteriului compozit;
c. modelul criteriului general.

Interviul de selecţie structurat:


875. C
a. foloseşte o secvenţă de întrebări adaptată fiecărei situaţii;
b. foloseşte doar întrebări închise;
c. are întrebări identice pentru toţi candidaţii;
d. are avantajul flexibilităţii şi este adaptat fiecărei situaţii.

Criteriul de selecţie este:


876. B
a. instrumentul psihologic prin intermediul cãruia se poate prevedea
performanþa subiectului cu o anumitã probabilitate;
b. un standard sau etalon prin care putem evalua un fenomen;
c. rezultatele analizei muncii.

Recrutarea internã prezintã o serie de avantaje care se regãsesc printre urmãtoarele elemente:
877. C
a. permite identificarea ºi atragerea unui numãr mai mare de candidaþi
potenþiali;
b. încurajeazã un nou mod de gândire în cadrul organizaþiilor;
c. adaptarea candidaþilor este mult mai uºoarã ºi mai rapidã.

Predictorul de selecţie:
878. A
a. este orice variabilă care prezice un criteriu;
b. nu este variabil;
c. nu este cuantificabil.

O etapã a selecþiei de personal este:


879. A
a. recrutarea profesionalã;
b. adaptarea în muncã;
c. instruirea profesionalã.

Recrutarea externã prezintã o serie de avantaje care se regãsesc printre elementele de mai jos:
880. B
a. recrutarea personalului este mult mai rapidã ºi mai puþin costisitoare;
b. încurajeazã un nou mod de gândire în cadrul organizaþiei;
c. motivarea personalului creºte, iar ambianþa moralã se îmbunãtãþeºte.

Recrutarea profesionalã indicã:


881. A
a. prognoza ofertei de resurse umane;
b. modul de organizarea interviului de selecþie;
c. acomodarea cu locul de muncã.

Care dintre urmãtoarele metode este utilizatã în recrutarea externã?


882. C
a. observaþia;
b. analiza produselor activitãþii;
c. anunþurile publicitare.

Selecţia personalului:
883. B
a. este o investigaþie curentã ºi sistematicã de culegere de informaþii pertinente
în legãturã cu postul respectiv ºi caracteristicile deþinãtorului postului;
b. este o activitate de alegere ºi reþinere dintre mai multe persoane a celor mai
bune în funcþie de cerinþele unei anumite profesiuni;
c. acþiunile întreprinse de organizaþie în vederea localizãrii, identificãrii ºi
atragerii în organizaþie a oamenilor capabili de a îndeplini cerinþele posturilor ºi de
asigura eficacitatea ºi competivitatea organizaþiei.

Care din afirmaţiile de jos este adevărată:


884. B
a. selecţia profesională este procesul prin care o persoană necalificată devine
calificată;
b. predictorul este orice variabilã utilizatã cu scopul de a prezice un criteriu;
c. reþeaua de cunoºtinþe este o metodã de selecþie profesionalã.

Care dintre elementele prezentate reprezintã dezavantajul recrutãrii interne:


885. B
a. timpul necesar orientãrii, adaptãrii ºi integrãrii pe posturi a noilor angajaþi
este mult mai mare, ceea ce atrage costuri suplimentare;
b. lipsa de idei noi.

Pentru a creşte eficienţa sistemului selecţiei personalului este necesar să se ţină cont de
886. A
următoarele cerinţe:
a. validarea repetată la anumite intervale;
b. promovarea în muncă şi dezvoltarea carierei profesionale;
c. conceperea programelor de motivare profesională.

Metoda ştiinţifică de selecţie a resurselor umane are la bază criterii riguroase, metode şi
887. A
tehnici specifice de evaluare a personalului, dintre care amintim:
a. proba practică;
b. flerul celui care face selecţia;
c. fişa de post.

Interviul de selecţie structurat:


888. C
a. foloseşte doar întrebări cu răspunsuri impuse;
b. are avantajul flexibilităţii şi este adaptat fiecărei persoane intervievate;
c. are avantajul unei relative standardizări.

Care afirmaţie este adevărată:


889. A
a. selecţia profesională este concluzia logică a următorilor factori: fiecare
profesie presupune o anumită configuraţie aptitudinală, aptitudinile variază de la individ
la individ şi aptitudinile fiecărui individ pot fi măsurate;
b. selecţia profesională este concluzia logică a analizei muncii centrată pe post –
job description şi a analizei muncii centrate pe deţinătorul postului – job specification.
Care dintre elementele de mai jos reprezintã dezavantajele recrutãrii interne:
890. B
a. costul recrutãrii personalului este mult mai ridicat;
b. împiedicã infuzia de “suflu proaspãt” ºi nu favorizeazã promovarea unor “ idei
noi”;
c. este nevoie de o perioadã de acomodare cu noul loc de muncã.

Avantajul recrutãrii externe este:


891. C
a. permite identificarea ºi atragerea potenþialilor candidaþi în timp scurt;
b. adaptare rapidã pe post;
c. promovarea ideilor noi, un nou mod de gândire.

Ce înseamnă comunicarea intrapersonală?


892. B
a. doi participanţi îşi transmit o serie de mesaje;
b. emiţătorul şi receptorul reprezintă aceeaşi persoană;
c. schimburile comunicaţionale se realizează în interiorul organizaţiei.

Deºi informaþiile sunt frecvent distorsionate, ele sunt mai credibile ºi mult mai rapide în cadrul
893. A
comunicãrii:
a. informalã;
b. ascendentã;
c. descendentã;
d. formalã.

Zona ascunsã definitã de Fereastra Johari se referã la ceea:


894. C
a. ce alþii cunosc lucruri despre mine, de care eu nu am idee;
b. ce ºtiu despre mine ºi este ºtiut ºi de alþii;
c. ce ºtiu despre mine dar ascund anumite lucruri despre mine celorlalþi;
d. ce nu ºtiu despre mine ºi nu ºtiu nici alþii despre mine.

Comunicarea ierarhicã se utilizeazã pentru formarea, informarea ºi dirijarea personalului.


895. A
a. adevãrat;
b. fals.

Care sunt elementele procesului de comunicare?


896. C
a. emiţătorul şi mesajul;
b. canalul şi receptorul;
c. emiţătorul, mesajul, canalul şi receptorul.

Comunicarea ............................ este stabilită în cadrul firmei în scopul realizării unui proces de
897. C
transfer de informaţii, ordine, directive etc. pe o anumită structura ierarhică şi care creează
instalarea unui sistem formal de responsabilităţi şi sarcini de serviciu.
a. comunicare scrisă;
b. comunicare orizontală;
c. comunicare descendentă;
d. comunicare pe diagonală.

Când două persoane comunică eficient folosesc:


898. D
a. zona ascunsă - zona deschisă;
b. zona deschisă - zona oarbă;
c. zona ascunsă - zona ascunsă;
d. zona deschisă - zona deschisă.

Comunicarea orală are următoarele avantaje:


899. A
a. rapiditate şi reacţie imediată;
b. rămâne ca dovadă;
c. se pot pune întrebări.
Sistemul de propuneri este un program destinat să intensifice:
900. D
a. comunicarea de sus în jos;
b. comunicarea formală;
c. comunicarea pe orizontală;
d. comunicarea de jos în sus.

Comunicarea informală, spre deosebire de cea formală, este caracterizată prin următoarele
901. B
aspecte:
a. este precizată riguros;
b. se stabileşte spontan, neoficial;
c. se desfăşoară prin intermediul unor reglementări sau acte normative.

Etapa care încheie procesul de comunicare este:


902. C
a. filtrarea;
b. transmiterea mesajului;
c. feed-back-ul;
d. decodificarea.

Care dintre tipurile de comunicare de mai jos are urmãtoarele caracteristici:


903. B
- mesajele pornesc de la un anumit nivel ierarhic ºi sunt destinate nivelurilor inferioare;
- se utilizeazã pentru formarea, informarea ºi dirijarea personalului;
- mijloacele de comunicare utilizate intern, notã de serviciu, informãrile telefonice.
a. comunicarea orizontalã;
b. comunicarea ierarhicã;
c. comunicarea diagonalã.

Tehnica Fereastra Johari:


904. A
a. are la bază conceptul de self-disclosure ;
b. este o metodă de analiza muncii;
c. se foloseşte în selecţie profesională.

Factorii externi care pot perturba comunicarea sunt:


905. B
a. implicarea afectivã;
b. timpul ºi circumstanþele nepotrivite;
c. boala;
d. propriile convingeri, sisteme de valori.

Comunicarea descendentă:
906. C
a. se realizează între departamente pe acelaşi nivel ierarhic;
b. transmite informaţii spre departamentele superioare;
c. este specifică stilului de conducere autoritar.

Aspectele paralingvistice se referã la:


907. B
a. locul comunicãrii;
b. tonalitatea mesajului verbal;
c. înregistrarea notelor comunicate.

Factorii interni care pot perturba comunicarea sunt:


908. C
a. distanþa prea mare / prea micã dintre interlocutori;
b. timpul ºi circumstanþele nepotrivite;
c. deficienþe verbale, auditive.

Specific comunicării orizontale este:


909. A
a. comunicarea la acelaşi nivel ierarhic;
b. comunicarea de la subordonat la şef;
c. comunicarea intrapersonală;
d. comunicarea de la şef la subordonat.
Tehnicile de ameliorare a comunicării organizaţionale sunt:
910. B
a. selecţia corespunzătoare a personalului;
b. cutia pentru sugestii;
c. feedback-ul la 180 de grade.

Barierele de comunicare pot fi determinate de:


911. C
a. lipsa programelor de instruire profesionale;
b. selecţie defectuoasă a angajaţilor;
c. prejudecăţile receptorului.

În cadrul comunicării ascendente:


912. B
a. părţile aflate în comunicare deţin acelaşi statut;
b. părţile aflate în comunicare deţin statute diferite;
c. transmiterea informaţiilor se face spre nivelurile ierarhice inferioare.

În funcţie de sensul sau direcţia comunicării, se întâlnesc următoarele tipuri de comunicare:


913. B
a. comunicarea formală / informală;
b. comunicarea ascendentă / descendentă;
c. comunicarea scrisă / orală.

Tehnica Fereastra Johari:


914. A
a. este o tehnică de îmbunătăţire a comunicării;
b. este o metodă de analiza muncii;
c. o tehnică de reducere a stresului organizaţional.

Comunicarea descendentă, în comparaţie cu comunicarea ascendentă:


915. C
a. este specifică stilului de conducere democratic;
b. are o frecvenţă mai redusă;
c. este specifică stilului de conducere autoritar.

Dezavantajul comunicării scrise este:


916. A
a. necesită mult timp pentru reacţie;
b. pierderea înregistrării informaţiilor în timp;
c. număr mic de receptori.

Într-o accepţiune generală, stilul de management reflectă modul în care un manager gândeşte
917. A
şi acţionează, stilul său reprezentând modalităţi de comportament în procesul conducerii.
a. adevărat;
b. fals.

Cărui fel de lider aparţine stilului autoritar?


918. B
a. nu intervine în sarcinile de grup care acţionează după bunul plac, fără a fi
supravegheat;
b. împarte dictatorial sarcinile de lucru, nu discută obiectivele comune şi nu ţine
cont de opiniile membrilor grupurilor;
c. discută sarcinile cu membrii grupului, lasă loc autoadministrării sarcinilor
individuale.

Stilul de conducere este:


919. C
a. un proces prin care o persoană reuşeşte să-i instruiască pe ceilalţi de-a lungul unei
perioade de timp şi într-un context particular organizaţional;
b. ansamblul, caracteristicile principale referitoare la cunoştinţele, calităţile şi
aptitudinile proprii unei categorii de manageri;
c. maniera de operaţionalizare a cunoştinţelor, calităţilor şi aptitudinilor
managerilor.
Blake Robert şi Monton Jane clasifică stilurile de conducere după două direcţii: spre sarcină şi
920. B
spre relaţii umane, obţinând:
a. 3 stiluri de conducere;
b. 5 stiluri de conducere;
c. 4 stiluri de conducere.

Pentru a diagnostica stilul de conducere orientat spre sarcină sau relaţii umane folosim:
921. C
a. MBTI elaborat de Myers Briggs;
b. 16 PF elaborat de Catell;
c. LPC – Least Preferred Co-worker elaborate de Fred Fiedler.

Managerul conciliator este:


922. B
a. interesat de relaţiile umane, dar nu de producţie;
b. face concesii şi rezolvă de situaţiile conflictuale;
c. pune accent pe derularea procesului de muncă în condiţii eficiente.

Managerul de tip anemic:


923. A
a. este detaşat de probleme, nu are strategii realiste;
b. promovează amiciţia şi relaţiile de prietenie trec pe prim plan, înaintea
producţiei;
c. are un stil consultativ.
Stilul de conducere include:
924. B
a. tipul de organizaţie;
b. trăsăturile de personalitate ale liderului;
c. particularităţile muncii.

Clasificarea stilurilor de conducere realizată de Lewin, R. Lippit şi R.K. White, având drept
925. C
criteriu modul de luare a deciziilor şi de manifestare a autorităţii, prezintă:
a. stilul participativ;
b. stilul consultativ;
c. stilul laisse-faire.

Managerul ideal:
926. B
a. se mai numeşte manager populist;
b. foloseşte un management participativ;
c. este detaşat de probleme.

Studiile în domeniul personalităţii managerilor, folosind MBTI relevă tipul specific


927. A
managerilor:
a. ESTJ – Extravertit- senzorial- raţional-evaluativ;
b. ISTP – introvertit-senzitiv-raţional-perceptiv;
c. ENTJ – Extravertit-intuitiv-raţional-judecativ

Carisma este abilitatea de a obţine o loialitate puternică şi devotament de la subordonaţi,


928. A
aceştia ajung să se identifice cu liderul şi să internalizeze valorile şi obiectivele acestuia.
a. adevărat;
b. fals.

Efectele practicării stilului de conducere democratic sunt:


929. B
a. îngrădirea activităţii subordonaţilor şi a spontaneităţii lor;
b. impulsionarea tendinţei subordonaţilor de a face sugestii;
c. generarea apatiei subordonaţilor.

Carisma este o calitate importantă a:


930. A
a. managerului transformaţional;
b. managerului de tip anemic;
c. managerului cu stil de conducere autoritar.

În stilul autoritar de conducere:


931. B
a. climatul de muncă favorabil, motivare pozitivă;
b. comunicare este descendentă;
c. managerul ia deciziile în funcţie de opiniile grupului.

În selecţia managerilor se foloseşte ca test de personalitate:


932. C
a. testul Domino 70;
b. testul BarOn – EQ;
c. testul MBTI.

EQ se referă:
933. B
a. cuantificarea emoţiilor organizaţionale;
b. coeficientul de inteligenţă emoţională;
c. expresia coeficientului managerial.

În selecţia managerilor se foloseşte:


934. C
a. organigrama;
b. prelegerea;
c. testarea psihologică.

În selectarea managerilor pentru testarea capacităţii de organizare, este:


935. B
a. testul WAIS a lui Wechsler;
b. testul “in basket”;
c. 16 PF Cattel.

EQ redusă la esenţă este:


936. A
a. înţelegerea şi luarea în considerarea a emoţiilor celorlalţi;
b. capacitatea de a rezolva într-un timp cât mai scurt cât mai multe sarcini;
c. tendinţa de a exprima emoţii negative.

Stresul ocupaţional este concordanţa dintre posibilităţile fizice şi psihice ale unui individ şi
937. B
cerinţele îndeplinirii unei sarcini de muncă şi concordanţa dintre nevoile individului şi cele
care pot fi satisfăcute de mediul de muncă.
a. adevărat;
b. fals.

Teoria şi metoda Myers Briggs prezintă un model al personalităţii bazat pe:


938. B
a. pe 3 dimensiuni;
b. pe 4 dimensiuni;
c. pe 5 dimensiuni.

Hiperstresul este:
939. B
a. un tip de activitate trofică cu efect pozitiv;
b. suprastimularea ce depăşeşte limitele adaptabilităţii ducând la suprasolocitare,
până la epuizare;
c. un nivel ce duce la plictiseală, imobilitate fizică, deprivare senzorială;
d. partea negativă a stresului.

Stresul a fost definit prima dată de:


940. A
a. Hans Hugo Bruno Seyle;
b. Walter Bradford Cannon;
c. Lazarus.
Modelul stresului ocupaţional la manageri, elaborat de Pitariu, 2004 cuprinde:
941. A
a. situaţia de muncă, persoana, rezultatele;
b. stimul, răspuns;
c. potenţiali stresori, evaluare primară, reacţii la stres.

Efectele negative ale stresului managerial la nivel somatic sunt:


942. B
a. comportament agresiv;
b. boli cardiovasculare, dureri de cap;
c. dificultăţi în luarea deciziilor.

Rezultatele prezentate în modelul stresului ocupaţional la manageri, elaborat de Pitariu, 2004


943. A
se referă la:
a. efectele asupra performanţei profesionale;
b. efecte asupra condiţiilor economice şi politice;
c. efecte asupra personalităţii manageriale.

Factorii legaţi de rolul în organizaţie care pot da naştere stresului sunt:


944. C
a. condiţii de muncă improprii;
b. orarul inconvenabil;
c. conflictul de rol.

Burnout-ul este:
945. A
a. un sindrom de epuizare emoţională, depersonalizare şi scădere a satisfacţiei
profesionale;
b. apare la indivizii care desfăşoară activităţi profesionale ce impun munca pe
calculator;
c. un răspuns la factorii motivatori.

Eustresul reprezintă o reacţie negativă a organismului aflat în imposibilitatea de a face faţă


946. B
situaţiei
a. adevărat;
b. fals.

Recrutarea profesionalã:
947. B
a. este “omul potrivit la locul potrivit”;
b. este o investigaþie curentã ºi sistematicã de culegere de informaþii pertinente
în legãturã cu postul respectiv ºi caracteristicile deþinãtorul postului;
c. permite identificarea ºi atragerea unui numãr mai mare de candidaþi
potenþiali.

S-ar putea să vă placă și