Sunteți pe pagina 1din 78

PROMOVAREA SANATATII SI

EDUCATIA PENTRU SANATATE

“Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic”


(Schopenhauer)

Ce este sănătatea ?

Cuvantul sanatate care evoca o stare atat de pretioasa fiecaruia apare frecvent in vorbirea curenta
nelipsind aproape niciodata cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile stramosilor nostri romani se incheiau de
obicei cu urarea : vale (fi sanatos).

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri.


O persoană de conducere cu structură atletică va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu
regularitate a unui complex de exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei
greutăţi normale şi a unei condiţii fizice bune.
Un medic va considera sănătatea ca fiind absenţa bolii.
Un psiholog va argumenta că sănătatea include capacitatea de soluţionare a problemelor
emoţionale şi a traumelor.
Totuşi, majoritatea specialiştilor privesc aceste definiţii cât şi altele referitoare la sănătate ca fiind
incomplete. În conformitate cu aceşti specialişti, prevenţia şi tratamentul problemelor de sănătate necesită
o definiţie apropiată conceptului de sănătate.
Nu exista o definitie unica, ci o pluralitate de definitii, pluralitate care tine de cunostintele
acumulate, de dinamica si specificul valorilor culturale si pentru ca sanatatea are un caracter procesual,
evolutiv. De aici rezulta si tentativa de a defini sanatatea multicriterial si de a fi masurata in functie de
niste criterii de referinta.
In lista foarte larga a definitiilor sanatatii se folosesc mai multe criterii pentru definirea sanatatii,
fiecare scoala adoptind unul, doua sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent.
Criteriile utilizate pentru definirea sanatatii:
-bunastarea functionala,
-capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si munca,
-conditia umana care il face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)
Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S.: "stare de bine completa din punct de vedere
fizic, mental si social si nu numai absenta bolii sau infirmitatii" este cea mai frecvent utilizata.
Caracteristicile acestei definitii sunt:
-este acceptata de toata lumea ca o "aspiratie";
-realizarea ei presupune responsabilitatea societatii;
-subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.
Sanatatea grupurilor umane ar putea fi definita ca fiind o sinteza a sanatatilor individuale apreciata
intr-o viziune sintetica, globala (ecosistemica).

Câteva definiţii ale sănătăţii au fost enunţate astfel:


1. Sănătatea este tăcerea organelor;
2. Sănătatea constă în lipsa bolilor;
3. Sănătatea este o stare de perfectă bunăstare fizică, mentală şi socială, şi nu numai lipsa bolilor;
4. Sănătatea este nivelul de eficacitate funcţională şi/sau metabolică a unui organism, atât la nivel
micro (celular), cât şi la nivel macro (social);
5. Sănătatea este un echilibru dinamic în continuă mişcare de la o stare de sănătate la o alta de
boală, aceste oscilaţii depinzând de numeroşi factori sau variabile biologice, psihologice şi/sau sociale, în
interacţiune intimă şi continuă;
1
6. Sănătatea constă în capacitatea de a reacţiona la factori adverşi de orice tip, fără a compromite
sistemul de viaţă;
7. Sănătatea este un proces, este capacitate şi dispoziţie de a trăi în formă autonomă, solidară şi
cu capacitate pentru veselie şi bucurie;
8. Sub profilul mintal, se afirmă că sănătatea este capacitatea de a iubi, de a se bucura şi de a
tolera.

Se spune că factorii care influenţează în sănătate ca determinanţi generali sunt: "biologia umană",
"ambientul", "forma de viaţă" şi "organizarea sănătăţii".
Se consideră ca factori foarte importanţi: exerciţiul fizic, nutriţia şi sănătatea mintală.

Adnotări la definiţiile sănătăţii

Examinând aceste opt definiţii, sau mai bine spus descrieri ale sănătăţii, vedem că provin din
concepţia care există despre om, adică presupun o întreagă antropologie care stă la bază. De la o
antropologie mecanicistă materialistă nu putem aştepta altceva decât o definiţie a sănătăţii de tip exclusiv
biologic, enunţată în termeni pur materiali. Astfel, unele dintre aceste definiţii au conceput sănătatea
numai ca lipsă a bolilor, sau în domeniul exclusiv al senzaţiilor corporale. Atunci când abandonăm această
mentalitate, sănătatea este privită nu doar centrându-ne pe boală, ci pe bolnav în complexitatea sa.
Sunt definiţii care includ aspecte psihologice şi sociale. Între acestea, cea mai acceptată astăzi
este cea formulată de Organizaţia Mondială pentru Sănătate, care a afirmat că sănătatea "este o stare de
perfectă bunăstare, fizică, mentală şi socială, şi nu numai absenţa bolilor".
Această definiţie are meritul de a depăşi concepţia pur mecanicistă şi de a lua în considerare, pentru a
defini sănătatea, nu numai bolile, ci şi pe bolnav. Din acest punct de vedere, depăşeşte celelalte definiţii
care provin dintr-un cadru mecanicist şi se deschide spre dimensiunile mentale şi sociale. Însă, din păcate,
definiţia de mai sus, cuprinzând în conceptul de sănătate o bunăstare perfectă, iese din realitate şi nu
depăşeşte o simplă dorinţă la care, însă, nu se poate ajunge. Prin urmare, această sănătate nu s-ar afla
nicăieri şi tot ceea ce se concepe având ca bază această definiţie riscă să fie un adevărat eşec. Să ne
gândim la frustrarea întregii ştiinţe medicale, a tuturor lucrătorilor sanitari care lucrează tocmai pentru ca
pacienţii să aibă acces la sănătate. Şi totuşi, aceasta nu o putem avea, de vreme ce starea de perfectă
bunăstare nu o vom putea obţine niciodată. Mai mult, moartea inevitabilă a bolnavului va fi frustrarea cea
mai mare.
Există alte definiţii care tind mai degrabă să ajungă la o anumită armonie. O definiţie ne vorbeşte de a
armoniza sănătatea cu boala; o altă definiţie susţine că sănătatea este capacitatea de a nu ne lăsa tulburaţi
de factorii externi negativi care izbucnesc în individ; sau capacitatea de a rămâne mereu în veselie şi
bucurie, trăind în formă autonomă şi solidară.
Se pare că aceste definiţii au deja un merit în plus, deoarece caută armonia. Dar tot aceste definiţii
cad şi în ficţiune, vorbind de armonie, de bucurie şi de veselie când, în realitate, persoana este mai degrabă
tulburată de boală. În afară de aceasta, a defini sănătatea ca armonie între boală şi sănătate nu ne rezolvă
problema, de vreme ce ar trebui să se spună mai întâi ce este sănătatea, pentru a o putea compara cu boala,
altminteri s-ar afirma un lucru prin acelaşi lucru, adică, sănătatea este sănătatea. Fiind realişti, armonia în
totalitatea sa nu există în această lume, nici în domeniul individual fizic sau mintal, nici la nivel social.
Totuşi, această referire la armonie cred că ne pune, într-un fel, pe un traseu pe care dacă-l urmăm putem să
ne apropiem mai mult de un concept realist despre sănătate.

Sănătatea ca tindere spre armonie

Definiţia sănătăţii dată de Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea afirmă că sănătatea este: "Tinderea spre armonia fizică, psihică, socială şi
2
spirituală, şi nu numai lipsa bolilor, care îl capacitează pe om să îndeplinească misiunea pe care
Dumnezeu i-a încredinţat-o în viaţa sa".
Este clar că această definiţie a sănătăţii are ca fundament întreaga concepţie creştină. Putem spune că
dorinţa oricărei religii este ca divinitatea să ne dea sănătatea. Această sănătate se pierde fie din cauzele
naturale ale evenimentelor cosmice, fie datorită istoriei rele a oamenilor, şi se poate recăpăta atunci când
din punct de vedere cultural sunt dominate aceste cauze naturale, sau oamenii se eliberează de acţiunile
rele săvârşite.
Deja în Vechiul Testament apare conceptul de sănătate ca: "a crea un spaţiu", "a se elibera de
duşman", "a ajunge la victorie", "a ajuta", "a vindeca", "a mântui", şi cel care dă sănătatea este Domnul.
El este refugiul împotriva ameninţărilor la adresa sănătăţii, împotriva duşmanilor care pot lua sănătatea. El
este stăpânul vieţii şi al morţii, dăruieşte viaţa şi eliberează de moarte. În Noul Testament sănătatea este
dată de Mântuitorul. Toată opera lui Hristos se concepe ca sănătate, El se prezintă pe sine însuşi ca
sănătate, şi ca pe cel care ne eliberează de tot ceea ce se împotriveşte sănătăţii. Sănătatea este împărăţia sa.
În această formă sunt interpretate minunile de vindecare săvârşite de Isus care, deşi redau sănătatea
vremelnică, se îndreaptă spre sfârşit, ca o vestire a sănătăţii definitive, tocmai aceea pe care Mântuitorul
ne-o aduce.
Trebuie să insistăm asupra faptului că îl interesează sănătatea vremelnică, dar aceasta nu se
desparte de sănătatea întreagă, ci mai mult, sănătatea despre care ne vorbeşte Noul Testament nu este
numai ceva spiritual, ci este totală, care ajunge şi la reînnoirea totală a cosmosului.

Punctul de vedere modern este acela că, s ă n ă t a t e a 1 ) are câteva dimensiuni – emoţională,
intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de bunăstare a unei
persoane. Pentru menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din aceste
dimensiuni şi să se orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci
de asemenea să se bucure de viaţă pe de-a-ntregul.
Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din viaţa unei persoane lucrează laolaltă, într-un
mod integrat. Nici un aspect al vieţii nu funcţionează în mod izolat. Organismul, mintea, spiritul, familia,
comunitatea, ţara, locul de muncă, educaţia şi convingerile sunt toate interrelaţionate. Modul prin care
aceste aspecte se interacţionează contribuie la îmbogăţirea vieţii unei persoane, fapt care ajută la
determinarea caracterului de unicitate al persoanei cât şi a sănătăţii acestuia.
Sănătatea este percepută de multi dintre noi doar prin prisma uneia din aceste dimensiuni:
NEGATIV vs. POZITIV
•Sănătatea ca absenţă a bolii şi dizabilităţii
•Sănătatea ca stare de bine fizică, psihică şi socială.
FUNCŢIONAL vs. EXPERIENŢIAL
•Sănătatea ca adaptare şi rezultat al unor procese de reglare optimă (Annandale, 1999)
•Sănătatea ca măsură în care individul este capabil, pe de o parte, să îşi realizeze aspiraţiile şi nevoile
proprii, iar pe de altă parte, să răspundă adecvat mediului social, fizic şi biologic (Starfield, 2001).
Cercetările realizate de Blaxter (1990) şi Staiton-Rogers (1991) pe loturi populaţionale largi, identificat
următoarele percepţii laice (de simţ comun) asupra sănătăţii:

1)
Starea de sănătate mintală, ca şi sănătatea în general, este mai degrabă accesibilă explicării şi
descrierii decât definirii, pentru că definirea impune o anumită limitare şi schematizare, care pot conduce
la denaturări. După E. Pamfil, sănătatea reprezintă o garanţie a libertăţii individului, “toată existenţa
noastră, tot ce se întâmplă în psihismul nostru este dominat de caracterul angajării şi libertăţii. O persoană
la care s-a dezorganizat, diminuat sau alterat sistemul funcţiilor de libertate, alunecă în afară de marele
cerc al existenţei, este un suferind, un bolnav, un înstrăinat”. Sănătatea ar reprezenta totalitatea
fenomenelor şi rezultatelor interacţiunii lor dinamice, care concură la desfăşurarea unei existenţe normale
a individului. Ecosistemul uman în care se manifestă sănătatea şi boala nu este nici izolat şi nici static.
Conţinutul conceptului de sănătate mintală este determinat de calitatea raportului personalitate-mediu.
3
•Sănătatea ca un dat natural
•Sănătatea ca o valoare
•Sănătatea ca dar divin
•Snătatea ca responsabilitate individuală
•Sănătatea ca voinţă
•Sănătatea ca drept fundamental
•Sănătatea ca lipsă a bolii
•Sănătatea ca resursă (de a muncii, de a te bucura de viaţă)
•Sănătatea ca produs.
În fapt, sănătatea este o:
•stare complexă şi multidimensională
•stare relativă şi variabilă
•stare procesual-dinamică
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) definişte sănătatea ca :
"integritate anatomică şi funcţională, capacitate de confruntare cu stresul fizic, biologic, psihic şi social,
capacitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor şi morţii premature, confort fizic, psihic, social şi
spiritual, ca stare de bine.
".Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate completă
este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii.
Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care
le presupune.
I. Componentele sănătăţii :
•absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
•rezistenţă fizică şi fiziologică
•atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
•asumarea controlului propriei vieţii
•acceptarea de sine
•relaţionare socială pozitivă
•stare subiectivă de bine
II. Grade ale sănătăţii:
•sănătate optimă
•sănătate
•sănătate aparentă
•sănătate precară
•sănătate foarte precară
Aşa cum reise din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este unul holistic, ecologic, care are în
vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi determinismul complex.

III. Dimensiunile sănătăţii:


Punctul de vedere modern este acela că, s ă n ă t a t e a are câteva dimensiuni –
• biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
• psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
• socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
• spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)
• intelectuală, , fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de bunăstare a unei persoane. Pentru
menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din aceste dimensiuni şi să se
orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci de asemenea să se
bucure de viaţă pe de-a-ntregul.
Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din viaţa unei persoane lucrează laolaltă, într-un
mod integrat. Nici un aspect al vieţii nu funcţionează în mod izolat. Organismul, mintea, spiritul, familia,
4
comunitatea, ţara, locul de muncă, educaţia şi convingerile sunt toate interrelaţionate. Modul prin care
aceste aspecte se interacţionează contribuie la îmbogăţirea vieţii unei persoane, fapt care ajută la
determinarea caracterului de unicitate al persoanei cât şi a sănătăţii acestuia.

Sănătatea include mai mult decât funcţionarea fără piedici a organismului. De asemenea,
implică relaţiile mental–emoţional, intelectuale şi sociale cât şi valorile spirituale.
Sănătatea emoţională. Luat pe ansamblu, calitatea sănătăţii unei persoane reflectează emoţiile
unei persoane, sentimentele acesteia faţă de sine, situaţii cât şi faţă de alte persoane. Sănătatea emoţională
include înţelegerea emoţiilor şi cunoaşterea modului de soluţionare a problemelor cotidiene, a stresului cât
şi capacitatea de a studia, de a lucra sau de a îndeplini actviităţi eficiente şi cu bună dispoziţie.
În timp ce ele sunt importante în sine, emoţiile influenţează de asemenea sănătatea fizică. Medicii văd în
mod frecvent demonstrarea conexiunilor organism – mental.
Somatizările ar fi expresia unor astfel de manifestări. De exemplu, un individ cu o bună stare emoţională
manifestă o rată scăzută la boli legate de stres, cum ar fi ulcere, migrene şi astm. Atunci când stresul sau
tulburarea emoţională continuă pentru o lungă perioadă de timp, sistemul imunitar clachează,
accentuându-se riscul de dezvoltare a diferitelor boli.
Unii cercetători au argumentat că trăsătura de personalitate denumită forţă de caracter poate ajuta la
întărirea sistemului imunitar împotriva efectelor vătămătoare ale stresului. Această forţă este definită ca
deţinerea unui mod optimist şi de asumare în abordarea vieţii, în vizionarea problemelor, incluzând boala
ca provocare ce poate fi manipulată.
Sănătatea intelectuală. Intelectul, aspect important al planului mental care contribuie la luarea
deciziilor importante, joacă un rol crucial în starea de sănătate şi de bunăstare a individului. Chiar dacă
capacitatea intelectuală variază de la individ la individ, toţi indivizii sunt capabili să înveţe cum să
dobândească şi să-şi evalueze informaţiile, cum să aleagă între alternative şi cum să ia deciziile asupra
diferitelor tipuri ale problematicii, inclusiv sănătatea.
Sănătatea intelectuală este uneori inclusă în sănătatea emoţională ca parte a sănătăţii mentale. Totuşi, deşi
strâns întrepătrunsă cu emoţiile, gândirea intelectuală se distinge de aceasta. Emoţiile pot altera
capacitatea de a gândi a unei persoane, iar gândirea confuză poate accentua şi mai mult problemele. Totuşi
relaţia dintre emoţional şi intelect nu le suprapune.
Sănătatea fizică. Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa
vătămărilor şi a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să
adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică. De exemplu, evitarea ţigărilor, a consumului de
alcool, alimentaţia moderată sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică. Exerciţiile fizice
adecvate, un effort cât şi un repaos echilibrat, menţinerea unei greutăţi normale şi alegerea inteligentă a
mâncărurilor, evitarea abuzurilor alimentare în timpul sărbătorilor şi a evenimentelor, ne ajută de
asemenea să ne menţinem starea de sănătate a organismului.
O stare bună de sănătate fizică necesită faptul ca o persoană să acorde atenţie mesajelor trimise prin
simţurile organismului asupra a ceea ce el are nevoie – mai multă odihnă sau diferite alimente, ca să
enumerăm câteva exemple şi, să răspundă la aceste mesaje într-un mod adecvat, coerent. Aptitudinile
fundamentale de auto-îngrijire pot ajuta persoanele să-şi soluţioneze micile probleme de sănătate. Totuşi,
este la fel de important acceptarea responsabilităţilor pentru controale şi de a şti să abordăm în cunoştinţă
de cauză instituţiile şi serviciile de sănătate atunci când apar probleme serioase medicale.
Sănătatea socială. Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului din viaţă, cum ar
fi rolul de fiu sau fiică, părinte, soţ, prieten, apropiat sau cetăţean, într-un mod eficient şi confortabil, cu
plăcere, fără a tulbura climatul de ecologie socială, de protecţie al altor persoane. Fiecare dintre aceste
roluri presupune diferite responsabilităţi şi riscuri. Toate necesită o comunicare eficientă de genul oferă şi
ia, căci relaţionările sănătoase niciodată nu se derulează într-un singur sens. Împlinirea trebuinţelor umane
pentru dragoste, intimitate, de apartenenţă, constituie un factor important în realizarea sănătăţii sociale.
Persoanele care sunt private de aceste trebuinţe pot dezvolta comportamente ce pot aduce ameninţare la
starea lor de sănătate şi de bună dispoziţie, intrând astfel în sfera anomiei, devianţei şi patologiei sociale.
5
Sănătatea spirituală. O altă dimensiune a sănătăţii este sănătatea spirituală, acel sentiment, trăire,
după care comportamentul şi valorile fundamentale ale unei persoane sunt în armonie.
Anumiţi specialişti în sănătate susţin că forţele spirituale afectează şi sunt afectate de sănătatea pe
ansamblu. Sănătatea spirituală poate include sentimentul de veneraţie, profunda credinţă religioasă sau
sentimentul de pace lăuntrică referritor la viaţa cuiva. Aceasta se dezvoltă prin efortul de dezvoltare a
semnificaţiei relaţiei cu universul şi cu viaţa însăşi.
Numeroase studii au arătat o asociere între afiliaţia religioasă şi rata scăzută de boli cronice şi a
mortalităţii. Unii oameni atribuie aceste efecte regulilor religioase, afirmând că religia descurajează
conduitele ce pot conduce la probleme severe de sănătate. Alte persoane au declarat că afilierea religioasă
poate contribui în mod direct asupra stării de sănătate şi a bunei dispoziţii în general.
Lagache D., sintetizând datele obţinute de unii cercetători descrie următoarele caracteristici principale ale
sănătăţii mentale:
 Capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni suficient de mari şi de a le reduce într-o formă
satisfăcătoare pentru individ,
 Capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la cele ale grupului,
 Capacitatea de adaptare a conduitei proprii la diferite tipuri de relaţii cu ceilalţi indivizi,
 Capacitatea de identificare atât cu forţele conservatoare, cât şi cu cele novatoare ale societăţii.
Sănătatea mentală – spune Ctin Gorgos - apare drept o vastă sinteză, rezultantă omplexă a unei mulţimi de
parametri ai vieţii organice şi sociale, aflaţi în echilibru dinamic, ce se proiectează pe modelul funcţional
sau morfologic în istoria sa vitală. Manifestarea acestor stări de sănătate ar fi existenţa unei judecăţi şi a
unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existenţa unei discipline psihologice şi sociale a
muncii, bazate pe autocontrolul voliţional, acordat la normele sociale, pe fundalul bucuriei de a trăi şi al
echilibrului introversie-extroversie.
Deşi oamenii se pot orienta pe diferitele aspecte ale sănătăţii, toate aceste dimensiuni sunt
interrelaţionate. Efectele pozitive dobândite într-o anumită direcţie tind să se lege de altă dimensiune iar
influenţele negative ce apar pe o dimensiune va genera probabil probleme pentru celelalte.
Este foarte importantă dobândirea şi menţinerea unei strări de echilibru. Echilibrul este conceptul
cheie al stării de sănătate, corpul căutând starea de homeostazie pentru a se menţine şi revigora pe sine.

Integrarea sănătăţii.
Fiecare persoană conferă o anumită importanţă celor cinci dimensiuni ale sănătăţii. Unii indivizi
sunt mult mai interesaţi de sănătatea emoţională sau intelectuală decât de sănătatea fizică. Alţii îşi pot
extrage o mare satisfacţie din relaţiile lor cu alte persoane sau din implicarea lor în munca pentru
idealurile religioase.
Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte. Să presupunem că
munca noastră se desfăşoară în armonie cu valorile noastre de bază. Această armonie poate contribui la
susţinerea sănătăţii noastre spirituale. Pe de altă parte, o sănătate spirituală poate avea efecte profunde
asupra sănătăţii emoţionale. Sănătatea emoţională se răsfrânge asupra relaţiilor sociale şi toate aceste
dimensiuni ale sănătăţii îi va permite fiinţei noastre să soluţioneze şi mai bine problema fizică.
Toate aceste dimensiuni distincte lucrează împreună pentru a asigura randamentul funcţiilor şi astfel
să asigure confortul. Cultivarea unei anumite dimensiuni atrage după sine dezvoltarea celorlalte
dimensiuni. În mod similar, neglijarea unei singure dimensiuni poate induce consecinţe severe asupra
sănătăţii pe ansamblu, cât şi bunei dispoziţii. Pentru menţinerea sănătăţii, trebuie să acordăm atenţie celor
cinci dimensiuni, identificând legăturile dintre ele şi încercând să le menţinem în echilibru astfel încât ele
să asigure un optimum.

Sănătatea şi echilibrul
Echilibrul este necesar deoarece acesta afectează însăşi homeostazia, starea de normalitate a
organismului chiar la baza nivelului fiziologic. Corpul uman este un organism remarcabil de mobil. Pe
parcursul vieţii, o persoană trebuie să facă faţă, să răspundă unei suite de ameninţări, printre care boli,
6
vătămări fizice, stres. Organismul este capabil să se lupte şi să se adapteze la multe dintre aceste
ameninţări îndreptate asupra propriei identităţi şi astfel să revină la starea de normalitate.
Pentru a dobândi această capacitate, organismul caută în continuu să menţină echilibrul între factori
constanţi, precum temperatura, puls, TA, conţinutul de apă şi nivelul de zahăr în sânge. Acest echilibru
natural, sau homeostazie, este realizat prin activitatea unor mecanisme automate, din organism. De
exemplu, fiinţele umane încearcă să-şi menţină o temperatură normală la nivelul a 36 0C- 36,90C. În apă
caldă, organismul transpiră pentru a se răcori şi astfel încearcă să împiedice deteriorarea din
supraîncălzire. În apă rece, corpul tremură pentru a accentua activitatea musculară şi astfel arde
substanţele nutritive şi produce căldura.
Revenind la starea de echilibru normal, aceasta este de asemenea un factor cheie în vindecarea sau
combaterea bolii. Organismul uman se poate regenera în mod automat sau, să înlocuiască majoritatea
celulelor pe baza unor procese normale. Când pielea este tăiată, noi celule se construiesc în locul celor
deteriorate şi noile celule sanguine le înlocuiesc pe cele pierdute prin sângerare. Vindecând rănile şi
înlocuind materialele “uzate” în procesul vindecării, corpul reuşeşte astfel să revină la starea de
homeostazie.
În mod similar se lucrează şi în apărarea în faţa bolii, pentru a-l readuce la starea de echilibru. Totuşi,
o astfel de apărare nu este doar o funcţie a organismului. După cum am arătat deja, stările emoţionale pot
genera efecte fiziologice (somatizări) şi astfel pot juca un rol important atât în distrugerea cât şi în
refacerea echilibrului nostru fiziologic. Din punctul de vedere al emoţiilor, creierul produce diferite
substanţe chimice care se varsă în fluxul sanguin şi afectează procesele de homeostazie a organismului.
Deoarece emoţiile apar ca răspuns la toate aspectele vieţii, se impune cu necesitate menţinerea unui
echilibru pe toate dimensiunile sănătăţii, fapt important pentru funcţionarea normală a organismului.
Emoţiile accentuate sau pe termen lung şi incapacitatea soluţionării adecvate, afectează sistemul
endocrin, în special glanda tiroidă. Pe de altă parte, lipsa alimentelor esenţiale în alimentaţie, în special
iod, conduce de asemenea la tulburarea tiroidiană. Astăzi, în România, 20% din populaţie suferă de
tulburare tiroidiană1).

Condiţiile esenţiale pentru sănatate:


- pace,
- adăpost,
- educaţie,
- alimentaţie,
- venituri,
- ecosistem stabil,
- resurse confirmate,
- dreptate.
Grupele de determinanţi (OMS) direcţi şi indirecţi:
- macro-economici,
- factori de mediu,
- sociodemografici,
- educaţionali.

Dimensiunile sănătăţii pot fi influenţate de câţiva factori:


•factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali)
•stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe, exerciţiu fizic)
•factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres)
•factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de îngrijire medicală şi politicile sanitare)

1)
Tulburarea tiroidiană poate fi şi cauza zonelor endemice.
7
•factori biologici (imunologici, genetici, biochimici)

Un factor evident îl constituie accesul la un sistem competent de îngrijire medicală şi de


educaţie sanitară, de care o persoană poate beneficia nu doar din perspectiva fizică cât şi mentală şi
socială, în aceeaşi măsură.

Un altul, factorii de mediu, include siguranţa căminului şi a vecinătăţii, serviciile publice


adiacente iar factorii negativi, de genul volumul de substanţe toxice în sol, aer şi apă. Câţiva dintre aceşti
factori pot fi controlaţi într-o oarecare măsură prin însăşi capacitatea persoanei de a alege unde să trăiască,
iar alţi factori pot fi influenţaţi prin voinţă politică. Totuşi, pentru majoritatea persoanelor, aceştia se
constituie în caracteristici ale vieţii care pot fi influenţate şi modificate cu mare dificultate.
Şi mai greu de controlat sunt factorii ereditari, aspecte ale veţii care sunt “manipulate” prin
gene. Genele sunt “codurile” înnăscute şi încastrate în fiecare celulă a organismului uman. Ele controlează
multe aspecte ale dezvoltării şi funcţionaării indivizilor, de la desemnarea sexului şi până la tendinţele
către anumite boli. Ele pot afecta sănătatea fizică, emoţiile, intelectul şi chiar viaţa socială. Acestea sunt
aspectele fundamentale ale vieţii şi sănătăţii individului. Factorii genetici nu pot fi controlaţi de către
individ, deşi adesea ei pot fi compensaţi.
În timp ce toţi aceşti factori sunt importanţi pentru sănătate, cea mai importantă influenţă în
această lume dezvoltată este stilul de viaţă2)), acesta fiind un factor ce poate fi controlat.
Componentele stilului sde viaţă sunt stilul de lucru, stilul de recreere, stilul de distracţie, stilul de
comunicare, stilul de relaţionare, stilul de cunoaştere, stilul de consum, stilul de alimentaţie şi stilul de
ecologie.
Ideea acestei secţiuni este că ne putem controla sănătatea. În timp ce ereditatea şi mediul joacă
un rol deosebit în statutul sănătăţii noastre, alegerile pe care le facem în ceea ce priveşte stilul de viaţă ne
afectează şi ne determină starea de sănătate într-o şi mai mare măsură.
Stilul de viaţă se referă la modul de ansamblu în care trăim – atitudini, obiceiuri şi
comportamentele persoanei în viaţa cotidiană. Din perspectiva specialiştilor americani, în SUA, stilul de
viaţă contribuie în mare măsură la 7-10 din cauzele ce conduc la deces.
Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul individului, toţi oamenii
abordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod direct sănătatea şi bunăstarea.
Deşi stilul de viaţă este complex, totuşi acesta se situează sub controlul personal şi este dictat de
capacitatea de a alege în mod amplu fapt care poate fi un beneficiu asupra vieţii şi sănătăţii persoanei.
Diversitatea de conduite ce alcătuiesc stilul de viaţă al unei persoane, indică faptul că, stilul de
viaţă este afectat de multe variabile şi, sugerează că este greu de a fi controlat şi modificat. Stilul de viaţă
este caracteristic fiecărei categorii socioprofesionale, având la bază piramida trebuinţelor, piramidă
conceptualizată de Abraham Maslow.
Astfel, nevoile umane, conform lui Maslow, sunt structurate piramidal, de la baza spre varful
piramidei, in cinci nivele, dupa cum urmeaza:
1. Nevoile elementare (la baza piramidei)sunt nevoile de ordin fiziologic (nevoia de aer, apa, hrana,
imbracaminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc.). Satisfacerea acestor nevoi asigura buna functionare
biologica a organismului uman.
2. Nevoia de securitate individuala atat in mediul natural cat si in cel social ; se refera la protectia
individului fata de fortele exterioare ostile, factori de risc care atentează la integritatea fizica a acestuia.

2) )
Stilul de viaţă, se referă la totalitatea activităţilor care compun viaţa unei persoane, grup, colectivitate
dar dintr-o perspectivă intern-structurală şi normativă. Prin analiza stilului de viaţă, psihologia socială
caută să identifice un principiu generator de unitate în pluralitatea manifestărilor concrete ale vieţii
individuale. S.v. constă în trăsăturile particulare ale psihologiei, comportamentului şi habitudinilor
acestora, care definesc un mod specific de raportare faţă de lume, reliefând, în fiecare caz în parte, alte
invariante, accentuate în structurile vieţii cotidiene. (Sursa: Ctin Gorgos, Dicţionar de psihiatrie.)
8
Asigurarea unei astfel de protectii se realizează prin stabilitatea locului de munca si prin asigurarea unor
bunuri si resurse materiale necesare existentei: casa, salariu etc.
3.Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup social, de a face parte
dintr-o comunitate. Oamenii manifesta nevoia de dragoste inca din primele luni de viata. Mai mult
instinctiva la început, aceasta nevoie devine treptat din ce in ce mai constienta, devine o exigenta de prim
ordin pentru confortul sufletesc.
4. Nevoia de respect care deriva dintr-o exigenta autoevaluativa a individului, care doreste sa-i fie
recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira, dorinta de a-i fi apreciate competentele, cunostiintele,
performantele, calitatile etc.
5. Nevoia de autorealizare la varful piramidei, nevoia de autorealizare, de implinire de sine, vizeaza
construirea unei imagini de sine favorabile, precum si dobandirea capacitatii de auto-control.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat strategia „Sănătate pentru toţi” prin acţiuni concertate
pe trei teme, probleme de sănătate publică importante pentru Europa:eradicarea rujeolei;scăderea
incidenţei bolilor cardiovasculare; acţiuni antitabagice.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos ar fi
necesar ca toate statele Europei să adopte politici naţionale care să asigure mecanismele legislative,
administrative şi economice menite să furnizeze un suport intersectorial larg şi resursele necesare, inclusiv
participarea oamenilor la toate nivelele la care se elaborează asemenea politici.
Ar fi necesar, de asemenea, ca toate statele membre ale Regiunii Europene a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, să aibă programe speciale menite să întărească rolul major al familiei şi a altor
grupuri sociale în dezvoltarea şi susţinerea unui mod de viaţă sănătos.
Programele educaţionale din toate statele membre ar trebui să contribuie la creşterea nivelului
educaţional, motivaţia şi formarea deprinderilor adecvate a întregii populaţii în vederea realizării şi
menţinerii stării de sănătate.
Dezideratul ar fi ca în toate statele membre să se înregistreze o creştere semnificativă a
comportamentului sanitar pozitiv, (nutriţie echilibrată, lipsa fumatului, activitate fizică corespunzătoare,
evitarea stresului) şi o scădere semnificativă a comportamentelor prejudiciabile sănătăţii (abuz de alcool şi
produse farmaceutice, folosirea medicamentelor ilicite, substanţe chimice periculoase, comportament
antisocial violent).
În România, prevenirea şi combaterea consumului de droguri – ca obiceiuri prejudiciabile sănătăţii
– a cunoscut, în ultimul an, o implicare crescută a forurilor decidente, fiind o prioritate în programele de
sănătate dar şi de sănătate publică, înfiinţarea Centrelor Judeţene de Prevenire şi Consiliere Antidrog
reprezentând un model de implicare comunitară în prevenţia primordială (prevenirea apariţiei unor noi
factori de risc în mediu), primară (prevenirea intervenţiei factorilor de risc existenţi în mediu asupra
populaţiei), prevenirea secundară (tratamentul bolii şi profilaxia deceselor premature), prevenţia terţiară
(prin activităţile de post-cură, inclusiv reinserţia socio-profesională şi familială a foştilor dependenţi).
În urma evaluărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a rezultat faptul că din 850 milioane de
locuitori ai Europei, 100 milioane vor muri prin boli datorate fumatului. Aceasta a determinat lansarea
acţiunii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Regiunea Europeană intitulată „Fumatul sau sănătatea”,
parteneri în realizarea acesteia fiind forurile responsabile de sănătate, organizaţiile guvernamentale,
organizaţiile non-guvernamentale, asociaţiile profesionale de sănătate.
În 1988 la Conferinţa de la Madrid s-a adoptat „Charta antitabac” care prevede cele şase drepturi
fundamentale:
-dreptul de a respira un aer pur, fără fum de tutun;
-dreptul copiilor şi adolescenţilor de a fi protejaţi de promoţia de tutun şi de a beneficia de
asistenţă şi educaţie în ceea ce priveşte consumul de tutun;
-dreptul la aer nepoluat în locurile publice;
-dreptul la un loc de muncă cu aer nepoluat de tutun;
-dreptul fumătorilor de a fi încurajaţi şi ajutaţi să renunţe la fumat;

9
-dreptul tuturor cetăţenilor de a fi informaţi cu privire la riscurile extrem de mari pe care le
reprezintă fumatul pentru sănătate.
Rezultatele studiilor cu privire la fumat au arătat că:
-în Europa nu există ţară cu 80% nefumători, numărul fumătorilor fiind crescut în Europa Centrală şi de
Est;
-în America fumatul a înregistrat un regres total.
Începând cu anul 1997 Uniunea Europeană a interzis publicitatea pentru tabac în afara tutungeriilor.
A fost elaborat al III-lea Plan pentru următorii 5 ani pentru o „Europă fără tutun”.
În anul 2002, la Varşovia, a fost lansată „Declaraţia pentru o Europă fără tutun”.
Alegerile în ceea ce priveşte sănătatea implică mai mult decât informaţia obiectivă. De asemenea,
necesită înţelegerea obiectivelor de ansamblu ale individului. Obiectivele indivizilor se bazează în general
pe trebuinţele şi expectaţiile acestora. Definirea în mod realist a obiectivelor permite indivizilor să
realizeze eforturi specifice în sensul îndeplinirii obiectivelor. Obiectivele pe termen scurt sunt mai uşor de
realizat decât cele pe termen lung. Atunci când sunt de dezbătut mai multe obiective este bine să se acorde
priorităţile şi confortul necesar. Desemnarea priorităţilor poate fi realizată pe baze raţionale, prin
autoevaluare. Acesta este un proces de continuă examinare a trebuinţelor şi expectaţiilor unei persoane,
explorând tipologia de comportamente din stilul de viaţă ce facilitează sau obstrucţionează acele trebuinţe
şi expectaţii şi astfel, permite planificarea adaptărilor adecvate în comportament.
Ca şi multe comportamente, (conduita cum ar fi fumatul, care este cu atât mai mult vătămătoare
pe termen lung decât în viitorul apropiat), dezvoltarea unor comporta-mente ce solicită sănătatea are
beneficii nu atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

Promovarea sănătăţii

Definiţie: Promovarea sănătăţii reprezintă strategia de mediere între persoane şi mediul lor de
viaţă (ecosistem) care sintetitează alegerea personală şi responsabilizarea societăţii faţă de sănătate.
Promovarea Sănătăţii este Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul de Viaţă
pentru a obţine o Sănătate Optimă restabilind Armonia la fiecare din Nivelele Existenţei Umane:
- Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) prin: Exerciţii Fizice, Nutriţie Echilibrată, Autoîngrijire Medicală,
Evitarea Consumului în Exces şi a Dependenţelor de Substanţe Dăunătoare Organismului;
- Emoţional (Planul Emoţional):prin Managementul Stresului şi Asistenţă pe timpul Crizelor Emoţionale;
- Social (Planul Emoţional):prin realizarea şi Întreţinerea permanentă a Reţelei de Suport din Familie,
Prieteni, Colegi de Serviciu şi Comunitate;
- Intelectual (Planul Mental Concret) prin Educaţie Generală, Pregătire şi Evoluţie Profesională Continuă
împreună cu Definirea, Realizarea şi Dezvoltarea continuă a Carierei Profesionale;
* - Intuitiv şi Creativ (Planul Mental Intuitiv) prin Restabilirea şi Dezvoltarea continuă a Intuiţiei,
Creativităţii şi Capacităţii de Anticipare a Evenimentelor;
* - Sufletesc (Planul Realităţii Interioare) propus de R-OM-SERV srl prin Recâştigarea şi Dezvoltarea
continuă a Încrederii în Propria Persoană şi prin care avem capacitatea de a Visa şi Transpune în
Practică Visele, Proiectele sau dorinţele noastre întru Binele Universal (pentru noi şi pentru
ceilalţi);
- Spiritual ( Planurile Trezire Spirituală şi Conştiinţă Transcendentă Expandată) prin Sentimentele de
Dragoste, Apreciere şi Speranţă alături de Acţiunile Caritabile destinate Ajutorării celor din Jurul
nostru.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării sănătăţii stau cinci
principii care au în vedere următoarele:

10
1. implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu zi, concen-trându-se mai
puţin asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde necesitatea informării
adecvate în vederea luării deciziei;
2. orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu, comportamente, servicii de
sănătate, biologie umană, promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
3. utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând comuni-carea, educaţia,
legislaţia, măsurile fiscale, schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi activităţile locale
spontane împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur, neputând realiza menţinerea şi
promovarea sănătăţii;
4. urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor dobândite în
comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a publicului;
5. promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul social şi medical,
implicarea personalului medico-sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a întregii
populaţii având un rol important în răspândirea şi susţinerea promovării sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate populaţiei pentru creşterea
autonomiei individuale.
Activităţile de promovare a sănătăţii au un caracter neutru, nefiind supuse influen-ţelor politice sau
de altă natură.
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promo-vării sănătăţii
este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane să descopere
care le sunt, cu adevărat, aceste valori.
Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial în promovarea
sănătăţii:
1. importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea propriilor valori, adică
ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi abordarea unei atitudini care nu-şi
propune să judece un comportament sau o atitudine;
2. utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în ajutorul acordat;
3. promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul unor culturi specifice, cu propriile
păreri despre modul în care viaţa trebuie trăită şi, de aceea, trebuie înlăturată tendinţa ce se reflectă în
activitatea promotorilor de sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile referitoare la viaţă şi la valorile
ei sunt fie corecte, fie greşite.

Domeniile principale de interes în promovarea sănătăţii vizează:


• accesul la sănătate, cu eliminarea diparităţilor determinate de apartenenţă la un anumit grup;
• dezvoltatrea unui mediu sanogenetic (oraşe sănătoase, şcoli sănătoase), care impune o politică
adecvată, naţională şi internaţională, în care starea de sănătate, fiind considerată parte componentă,
includerea ei în politica de dezvoltare socio-economică a zonei respective reprezintă o prioritate. Acest
model obligă la favorizarea sănătăţii atunci când se proiectează dezvoltarea ţărilor;
• crearea şi dezvoltarea reţelelor sociale şi a sprijinului social;
• promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii;
• dezvoltarea cunoştinţelor privind sănătatea, încă de la cele mai mici vârste.

Măsuri posibile pentru promovarea sănătăţii ar fi:


• dezvoltarea serviciilor personale, pentru că persoanele trebuie să fie informate, convinse de eficacitatea
metodelor de promovare a sănătăţii;
• dezvoltarea resurselor comunităţii cu susţinerea multisectorială a sănătăţii;
• dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile sănătăţii cu apariţia comisiilor parlamentare de
promovare a sănătăţii şi stimularea coparticipării factorilor de răspundere şi a populaţiei (structuri de stat,

11
grupuri sociale formale).
• reglementări de ordin socio-economic, legislativ.

Conceptul de profilaxie, desi este un concept foarte vechi (de peste doua milenii) a
cunoscut in ultimele decenii o reactualizare, devenind o preocupare dominanta a multor societati si
guverne din tarile dezvoltate.
Factorii care au condus la aceasta reactualizare au fost:
1.Observatia ca tehnologiile medicale noi, de virf, dezvoltarea unei medicini supraspecializate nu au avut
efectul scontat in imbunatatirea starii de sanatate a populatiei.
2.Cheltuielile pentru ocrotirea sanatatii au crescut mult, intr-un ritm mai mare decit produsul national brut
al tarilor, iar rezultatele in domeniul sanatatii nu au fost pe masura investitiilor. Tarile nu mai puteau face
fata cresterii cheltuielilor datorate imbatrinirii populatiei, cresterii supravietuirii bolnavilor cu afectiuni
cronice, factori care au dus la cresterea volumului ingrijirilor medicale care au devenit si mai costisitoare.
3.Unele ameliorari ale starii de sanatate au aparut inainte de introducerea in practica a unor tehnologii
foarte scumpe(rolul altor factori decit cei sanitari in ameliorarea starii de sanatate).
4.Inechitati ale starii de sanatate intre diferite populatii definite geografic sau socio-economic, medicina
moderna neavind o influenta satisfacatoare
Prin profilaxie se intelege ansamblul masurilor luate de individ, familie, societate si stat (ca
putere) care au drept scopuri:
-sa promoveze sanatatea;
-sa ocroteasca sanatatea;
-sa previna bolile;
-sa reduca consecintele acestora (incapacitatea, invaliditatea);
-sa evite decesele premature.
Conceptul de profilaxie este aplicabil atit in medicina clinica (intalnit si sub numele de
medicina preventiva) cit si in sanatatea publica.

OBIECTIVELE PRINCIPALE IN MEDICINA PREVENTIVA

Ernest Winder defineste drept obiectiv principal al medicinii preventive: "Sa faci populatia
sa decedeze cit mai tirziu posibil, dar valida".
R.Doll defineste doua obiective:
-prelungirea vietii prin cresterea longevitatii (a duratei medii a vietii);
-scaderea incapacitatii.
O varianta a celor doua obiective enuntate mai sus intilnim in strategia europeana privind
"Sanatatea pentru toti pina in anul 2000", si anume sunt formulate 3 obiective:
1.A da viata anilor (prin masuri de control al morbiditatii si incapacitatii);
2.A da sanatate vietii (prin promovarea sanatatii);
3.A da ani vietii (prin reducerea numarului deceselor premature si prin cresterea duratei medii a
vietii).
Modificarile sociale inregistrate in ultimul secol in tarile dezvoltate (schimbari in domeniul
nutritiei, in dimensiunea familiei, cresterea nivelului de educatie, asimilarea de catre populatie a unor
cunostinte stiintifice in domeniul medicinii) si aplicarea unor masuri preventive in practica au condus la
inregistrarea unor succese importante in promovarea sanatatii, succese marcate prin scaderea mortalitatii
la tineri (sub 45 ani), ca de exemplu in Anglia unde ponderea deceselor inregistrate la virste mai mici de
45 ani a scazut de la 48% la 4-6% sau prin excesul mortalitatii la virste mai mari de 75 ani.
In conditiile cunostintelor actuale, medicina isi poate propune cresterea duratei medii a vietii
pana in jurul virstei de 85 ani prin reducerea deceselor la varste cuprinse intre 55-74 ani.
Reducerea incapacitatii, al doilea obiectiv principal al strategiilor preventive, este importanta
pentru ca ea va face sa scada povara sarcinilor pe care le are societatea in conditiile cresterii longevitatii,
12
deoarece cresterea longevitatii duce si la cresterea diferitelor grade de incapacitate. Rezulta necesitatea
dezvoltarii unor servicii noi.

MODELE DE ABORDARE A PROMOVARII SANATATII


SI PREVENIRII BOLILOR

Exista 3 modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor:


1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
2.Modelul epidemiologic.
3.Modelul etapelor vietii.

1.Controlul bolilor bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.


Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si factorii de risc.
McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:
a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si afectiuni ale unei
singure gene, ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul ambiental si comportament.
Aceste boli nu pot fi in mod practic influentate. Desi numarul entitatilor acestor afectiuni nu este mic,
frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu prezinta o preocupare majora din punct de vedere al
sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate.
b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in perioada intranatala
(nidarea oului si primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infectiosi,
toxici, fizici (rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se stie prea mult, carenta
de iod care este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta ca unele afectiuni din aceasta grupa pot fi
controlate.
c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din
mediu. Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate din tarile in curs de
dezvoltare si in tarile in care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor sanitare tinde sa
ajunga la modelul tarilor dezvoltate.
Aici intra:
-bolile nutritionale-malnutritia;
-bolile infecto-parazitare;
-bolile legate de carente igienice.
Controlul se poate realiza prin:
-masuri cu caracter socio-economic;
-masuri de sanitatie.
Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.
d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populatiei la modelul de
viata nou, caracteristic tarilor dezvoltate, model de viata determinat de tehnologia noua, cerinte sociale
noi, incapacitatea adaptarii organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii noi. Apar
modificari de comportament si bolile legate de stilul de viata.
In modelul actual al morbiditatii din tara noastra se reintilnesc toate cele 4 grupe de boli.

2.Modelul epidemiologic

Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent cauzal-efect).


Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin cresterea rezistentei specifice si/sau
nespecifice, fie vectorului, prin intreruperea cailor de transmitere.
Acest model este valabil pentru un numar limitat de boli.
Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul morbiditatii actuale este
modelul epidemiologic multifactorial.
13
Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare clasa de boli
(factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate).
Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate admite ipoteza unor actiuni
orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.

3.Modelul etapelor vietii

Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a starii de sanatate si
nu celei traditionale.
Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o
probabilitate diferita in diferitele momente ale vietii, in functie de conditiile biologice, ocupationale,
medicale, etc.
Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice diferitelor grupe de
virsta.

STRATEGII PREVENTIVE

1.Strategia bazata pe demersul individual in care actiunile se adreseaza individului cu boala


sa. Aceasta strategie apartine exclusiv sectorului clinic.
Intrebarile pe care si le pune medicul cand are bolnavul in fata:
"De ce a facut boala?"
"De ce a facut-o acum?"
"Ce-ar fi trebuit sa faca bolnavul ca boala sa nu fi aparut?"
Este strategia in care, in fiecare moment, in mintea medicului apare ideea riscului relativ ca expresie
a fortei asociatiei epidemiologice.
Este o strategie importanta pentru practica medicala individuala.
2.Strategia populationala, care se bazeaza pe populatie, in care intereseaza nu boala
individului, ci incidenta bolii in populatie.
Cauzele bolii sunt diferite de cauzele incidentei.
Factorii genetici pot explica susceptibilitatea individului fata de boala, dar nu explica frecventa
bolii. Factorii genetici explica deci heterogenitatea intraindividuala, nu pe cea interindividuala.
Frecventa bolii este explicata prin factori ambientali.
Strategia populationala intereseaza medicul colectivitatii (de sanatate publica).
Ea poate fi imaginata sub 2 forme:
2.a.Strategia riscului inalt, bazata pe populatia la risc inalt.
Pentru a fi inteleasa sunt necesare conceptele epidemiologiei.
Prima operatie in cadrul acestei strategii este identificarea persoanelor la risc inalt, deoarece
"filosofia" strategiei este: cel la risc inalt este cel mai susceptibil sa faca boala; de unde si nevoia de
masuri adecvate de prevenire si combatere a bolii sau decesului.
Prin persoane la risc inalt se inteleg persoanele care vor face cu o probabilitate mai mare boala.
Deci aceasta strategie trece prin screeningul populatiei, pentru a fi retinute persoanele la risc inalt.
Identificarea acestor persoane se poate realiza si fara screening cand, cunoscindu-se factorii de risc,
se pot identifica succeptibilii fara a mai fi examinati (ex.:sugarii, muncitorii care lucreaza in medii cu
noxe, etc.).
Avantaje:
-interventia serviciilor de sanatate este adecvata intereselor individului, caci cel cu factori de
risc este mai interesat sa adopte masuri preventive; modelul este apropiat rationamentului clinic;
-motivatia individului de a participa este mai mare; la fel si cea a medicului;
14
-raportul cost/eficacitate este favorabil, caci investitia se limiteaza la persoanele la risc inalt;
-raportul beneficiu/risc este favorabil pentru ca sunt supusi eventual "efectelor secundare"
numai cei susceptibili, nu si ceilalti.
Limite:
-dificultatile si costurile screeningului, cand este necesara efectuarea lui;
-efectele vor fi paleative si temporare, durata lor fiind egala cu durata interventiei exercitate
asupra grupului la risc inalt. Deci este protejat doar grupul identificat initial, persoanele noi la risc inalt
care vor apare pe parcurs fiind ignorate;
-efectele pozitive ale unei asemenea interventii sunt limitate la cei care fac obiectul interventiei
si nu la toata populatia;
-limite de ordin comportamental, psihologic, deoarece se face o segregare etica, protejind
numai o parte a populatiei;
-intr-o populatie data numarul indivizilor la risc inalt este mic (de aici avantajul economic), in
timp ce persoanele la risc mic sau moderat, care sunt cele mai numeroase, ramin neprotejate.
2.b.Strategia ecologica (care se adreseaza intregului grup populational)
Aceasta strategie incearca sa modifice cauzele care produc incidenta, adica sa determine scaderea
incidentei prin scaderea nivelului mediu al factorilor de risc in populatia generala, deci sa modifice
distributia factorilor de risc in populatie.
Avantaje:
-abordarea nu mai este paleativa, ea adresindu-se distributiei factorului de risc in populatie;
-potential mare (de ex. studiul epidemiologic Framingham a aratat ca o scadere cu 10 mmHg a
TA sistolice va avea drept consecinta o scadere cu 30% a mortalitatii datorate HTA);
-este o strategie adecvata din punct de vedere comportamental, psihologic, deoarece nu face
nici o discriminare;
-beneficiile la nivelul populatiei sunt foarte mari.
Limite:
-prezinta avantaje mici pentru cei la risc inalt;
-motivatia este insuficienta pentru individ si medic;
-presupune un alt mod de abordare a serviciilor sanitare, neobisnuit;
-raportul beneficiu/risc nu mai este asa de mare ca la strategia riscului inalt. Este vorba de
"paradoxul prevenirii", masurile preventive care aduc mari beneficii pentru populatia generala, dar
beneficii mici pentru indivizii la risc inalt.
Conduita optima ar fi reprezentata de combinarea celor 2 strategii pentru ca strategia riscului inalt
si strategia ecologica nu sunt competitive ci complementare.

Interventia la nivelul populatiei generale se poate realiza la 3 nivele:


-profilaxie primara;
-profilaxie secundara;
-profilaxie tertiara.
Profilaxia primara se adreseaza oamenilor sanatosi, in dorinta de a ramine sanatosi, de a nu
face boala.
Profilaxia primara urmareste:
-evitarea aparitiei bolii la nivelul individului;
-scaderea incidentei bolii la nivelul populatiei prin schimbarea factorilor de risc in populatie.
Se poate realiza la nivelul medicinii preventive, aplicata de medic si la nivelul sanatatii publice
(masuri luate si de alte sectoare, nu numai medicale).
Metode (mijloace) de profilaxie primara:
-imunoprofilaxie;
-chimioprofilaxia TBC;
-fluorizarea apei;
15
-igiena;
-educatie sanitara pentru schimbarea comportamentelor nefavorabile sanatatii;
-identificarea cazurilor la risc inalt;
-utilizarea unor tratamente (de ex. tratamente hormonale).
Alte sectoare trebuie sa instituie masuri de sanitatie privind mediul (aerul, apa, solul), alimentatia,
medicina ocupationala. Problemele actuale ale starii de sanatate tin de poluarea chimica, fizica (radiatiile
ionizante), iatrogenii, stress, responsabilitatile revenind atat serviciilor sanitare cit si altor sectoare.
Profilaxia secundara are drept scopuri:
-depistarea precoce a bolii (deci se adreseaza esecului masurilor profilaxiei primare), pentru a evita
consecintele bolii (durata, incapacitate, etc.);
-sa controleze evolutia bolii, sa previna consecintele, schimbind cursul nefavorabil al evolutiei bolii la
nivelul individului.
Aplicate la nivelul grupurilor omogene de bolnavi duc la scaderea prevalentei bolii prin vindecare si
reducerea duratei bolii, deoarece prevalenta este rezultatul produsului dintre incidenta si durata bolii.
In cadrul profilaxiei secundare, sanatatea publica este interesata prin faptul ca aici se plaseaza
screeningul, dispensarizarea, controlul periodic.
Profilaxia tertiara cuprinde o serie de masuri care urmaresc:
-evitarea handicapului;
-recuperarea medicala, profesionala, sociala;
-evitarea incapacitatii complete prin stabilizarea morfo-functionala ca urmare a aplicarii masurilor
terapeutice;
-asigurarea unei autosatisfactii a vietii si a unei autosuficiente in dezvoltarea unor activitati cu caracter
social.
Astazi insa se recurge la combinarea strategiilor la risc inalt cu strategiile globale. De asemenea, se
pune tot mai mult accent pe "strategia" deceselor evitabile. D.D.Rutstein impreuna cu un grup de
specialisti (SUA) au intocmit o lista cu evenimentele santinela care semnalizeaza carente in activitatea
serviciilor sanitare .

PREVENIREA PRIMARA(STADIUL DE OM SANATOS SI INCA NESTRESAT)


Are ca obiectiv prevenirea îmbolnăvirilor înainte ca procesele de deteriorare a sănătăţii să înceapă. Ea
constă în 2 tipuri de activităţi:

1 - Promovarea Sănătăţii:
- Mişcare şi Exerciţii Fizice;
- Alimentaţie;
- Adaptabilitate la Situaţii Neprevăzute şi Dificile;
- Recreere;
- Echilibru între Serviciu şi Familie;
- Program de Lucru Flexibil;
- Creşterea Copiilor şi Grija faţă de Părinţi;
- Adopţia Copiilor.
Deoarece Promovarea Sănătăţii presupune Optimizarea Stilului de Viaţă şi a Atitudinii faţă de Situaţiile
ce nu pot fi Evitate, este nevoie de un Consum mai mare de Energie de Adaptare ( Energie Vitală ). De
cele mai multe ori aceste Schimbări sunt Greu de Acceptat sau de Menţinut pe termen lung datorită
deficitului de Energie de Adaptare provocat de Suprasolicitare, Lipsa de Odihnă şi Stresul Cotidian.
- Creşterea Continuă (indiferent de Vârstă sau Persoană) a Performanţelor Fizice şi Psihice cu
Prelungirea Vieţii Active până la 120 - 150 de ani iar după ultimele cercetări ale Academiei Americane de
Anti-Îmbătrânire până la 250 de ani;
- Dezvoltarea Continuă (indiferent de Vârstă sau Persoană) a Maturităţii Emoţionale, Intuiţiei,
Creativităţii, Premoniţiei şi Clarvederii;
16
- Evoluţia Spirituală Continuă cu transformarea Vârstei a 3-a dintr-o Perioadă a vieţii plină de
Privaţiuni, Umiliri şi Suferinţe într-o veritabilă Renaştere şi Înflorire Spirituală.
2- Prevenirea Îmbolnăvirilor:
- Prevenirea Rănirilor sau Intoxicaţiilor prin:
-investigarea Accidentelor;
-monitorizarea Igienei la Locul de Muncă;
Conform ultimelor cercetări publicate pe Situl Institutului American al Stresului 60% - 80% din
Accidentele de Muncă au la origine Stresul
-evaluarea Riscurilor Profesionale şi Domestice;.
- Prevenirea Îmbolnăvirilor prin:
-managementul Stresului;
-educaţia pentru Sănătate;
-incetarea Fumatului;
-păstrarea unei Greutăţi Optime;
-evaluarea Riscurilor de Îmbolnăvire.
Aşa cum precizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii Stilul de Viaţă Nesănătos
( prin Supraponderalitate, Fumat, Alcoolism, Dependenţă de Droguri şi Lipsa Mişcării ) este o
Consecinţă şi un Indicator al Incapacităţii Persoanelor de a Coopera cu Agenţii Stresori cotidieni şi nu o
Eroare de Comportament voită sau o Cauză Iniţială pentru Declanşarea sau Favorizarea Îmbolnăvirilor.
- Punerea la dispoziţie a fiecărei persoane (indiferent de Vârstă, Gen, Etnie, Religie sau Pregătire
Intelectuală) a Instrumentelor de Accesare a Energiei de Adaptare (Radianţă Interioară):
B2 - Prevenire Secundară (Stadiul de Reacţie de Alarmă la Stres):
Are ca obiectiv Intervenţiile de Restabilirea Sănătăţii când Modificările Fiziologice care preced
Îmbolnăvirea sunt recunoscute sau când începe dezvoltarea Afecţiunilor Subclinice.
Se realizeaza prin:
- Consultaţii şi Analize Medicale Periodice;
- Diagnosticarea şi Tratarea la timp a Accidentelor, cu Raportarea şi Analiza cauzelor, Monitorizarea
Riscurilor Profesionale şi a Igienei la locul de muncă;
- Programe de Evaluare Clinică tip Screening ( pentru depistarea precoce a îmbolnăvirilor ): Mamografie
şi Analize ale Dermei, Urinei şi Sângelui ;
- Educaţia celor cu Risc Crescut de Îmbolnăvire (Cardiaci, Diabetici, Astmatici)
- Restaurând Armonia Funcţională (Coerenţei Aritmiei Cardio - Respiratorie);
- Reactivând Cortexul şi Intuiţia;
- Eliminând manifestările specifice Virusului Emoţional;
- Readucând întreaga fiinţă în Starea de Sănătate Optimă.
Este astfel posibilă Stabilizarea şi apoi Reversarea Afecţiunilor Incipiente ( descoperite prin Screening) şi
Eliminarea Riscurilor de apariţie a Complicaţiilor la Cardiaci, Diabetici sau Astmatici şi apoi Revenirea
treptată la Starea de Sănătate Optimă (părăsind astfel Grupa persoanelor cu Risc).

* B3 - Prevenire Terţiară (Stadiul de Rezistenţă la Stres)


Are ca Obiectiv readucerea Persoanei Stresate din Stagiul de Rezistenţă ( când prin folosirea Voinţei
şi a Stimulatorilor Hormonilor Fericirii nu mai poate conştientiza faptul că se află în prezenţa
Stresului Interpretat Cronic) în faza de Reacţie de Alarmă şi apoi în Starea de Sănătate Optimă
prin:
- Managementul Stresului;
- Restaurarea Vitalităţii Consumate de Stres;
- Restabilirea Echilibrului între Muncă şi Odihnă, precum şi cel dintre Activităţile Obligatorii şi cele
Plăcute;
- Restabilirea Rezervelor Fiziologice ale Organismului printr-un Regim Alimentar şi Eventuale
Suplimente Alimentare stabilite de către Specialişti în urma Examenelor Clinice şi Paraclinice.
17
Persoanele aflate în această etapă au o aparentă stare de bine fizic şi psihic prin Stimularea Artificială a
Hormonilor Fericirii. Este perioada în care Sistemul Hormonal se Dereglează treptat, Sistemul
Cardiovascular se Uzează Prematur iar Sistemul Imunologic este Inhibat. Din nefericire aceste procese au
loc în Tăcere ( fără Simptoame sau Senzaţii) şi fără nici un Semnal de Alarmă persoana ajunge mai
devreme sau mai târziu în Stadiul de Epuizare.
B4 - Prevenire Quaternară (Stadiul de Epuizare la Stres):
Are ca obiectiv Limitarea consecinţelor Clinice produse de Boala deja apărută:
- Programe de Autoîngrijire;
- Gestionarea Handicapului prin:
Modificarea Atribuţiilor Profesionale;
Centre de Recuperare şi Terapie la Locul de Muncă;
Reabilitare Profesională şi Ajutor pentru Reîncepere a Activităţii Profesionale;
Programe de Asistenţă Specială pentru cei cu Handicap pe Termen Lung sau a celor cu
Afecţiuni Cronice Ireversibile;
Monitorizarea Igienei Industriale.
Persoanele ajunse în această etapă au o Sursă Suplimentară de Stres foarte importantă prin Suferinţele
Fizice şi Psihice care sunt produse de Boala Cronică sau Handicapul apărut în urma Accidentului şi
Îngrijorarea faţă de Evoluţia acestora şi de consecinţele lor asupra ei, familiei sau locului de muncă.
Apare astfel o Reacţie în Avalanşă:
Stresul Interpretat produs de Supărări şi Îngrijorări se adaugă Stresului Interpretat Iniţial, consumând şi
mai multă Energie de Homeostazie (de Adaptare) şi astfel :
- Se Amplifică Instabilitatea Fizică şi Psihică, generând noi Supărări şi Îngrijorări;
- Creşte Sensibilitate la Agenţii Stresori Interni sau Externi;
- Scade Potenţialul de Răspuns la Tratamentele şi Procedurile Medicale, se Amplifică Efectele Secundare
şi pot apare Efecte Paradoxale ale acestora.

Intreruprea Reacţei în Avalanşă a Accidentatului sau a Bolnavului Cronic prin:


- Restabilirea Încrederii în Sine, a Acceptării Situaţiei temporare în care se află Bolnavul sau
Accidentatul şi a Dorinţei de a Coopera şi Participa Activ la Reversarea Bolii Cronice sau la
Recuperarea
- Restaurarea Energiei de Homeostazie ( folosind Procedura de Punere în Formă şi Directările Generale
alături de Armonizarea Camerei, Patului, Alimentelor şi Medicamentelor) care Scade Sensibilitatea la
Suferinţele Fizice şi Psihice provocate de Boala Cronică sau de Accident şi Creşte Potenţialul de Răspuns
la Medicamentele şi Procedurile Medicale (Amplificând Efectul Benefic, Diminuând Efectele Secundare şi
Eliminând riscul apariţiei Efectelor Paradoxale);
- Eliminarea Condiţionărilor Fizice şi Psihice Negative provocate de Accident sau de Descoperirea
Afecţiunii Cronice ( folosind Directările pentru Evenimente Trecute );
- Eliminarea Îngrijorărilor faţă de potenţialele Consecinţe Viitoare ale Accidentului, Evoluţiei Bolii
Cronice, a Tratamentelor sau Procedurilor Medicale pentru Sănătate sau Viaţa Bolnavului, precum şi a
Efectelor probabile ale acestor evoluţii nedorite asupra Familiei sau a Locului de Muncă (folosind
Directările pentru Îngrijorări);
- Refacerea şi Consolidarea Reţelei de Suport (familie, Colegi, Prieteni, Comunitate) atât de importante
în această perioadă dificilă a Bolnavului sau Accidentatului (prin Directările de Grup).
Detalii suplimentare referitoare la Cauzele apariţiei Diferitelor Afecţiuni Cronice şi Soluţiile noastre
pentru Prevenirea Apariţiei lor sau a Reversării lor în Sinergie cu

Modelul Conceptual al Promovării Sănătăţii:


C1 - Procese:
- Informaţionale:
Promovare
18
Conştientizare
- Intervenţii:
Evaluări
Activităţi
Dezvoltare de noi Abilităţi
Întreţinere
C2 - Impact:
- La nivel Cognitiv şi Emoţional:
Cunoaştere
Atitudine şi Concepţii
Valori
Motivaţii
Încredere în Sine
Eficienţă
Dorinţă şi Capacitate de Schimbare:
- La nivel Comportamental:
Stil de Viaţă
Autoîngrijire
Utilizarea Serviciilor de Sănătate
Conformitate cu Standardele de Lucru şi Viaţă:
C3 - Rezultate:
- la nivel Individual
- Reducerea Riscurilor de Îmbolnăvire
Fizice
Psihosociale
- Îmbunătăţirea Stării de Sănătate:
Reducerea Afecţiunilor şi Simptoamelor acestora
Reducerea Complicaţiilor provocate de eventualele Îmbolnăviri
- Îmbunătăţirea Stării de Bine până la atingerea şi Păstrarea unui nivel de Sănătate
Optim
- la nivelul Corporaţiei, Unitatii :
- Efecte Directe prin Reducerea Costurilor de Recuperare a Sănătăţii Angajaţilor
Bolnavi sau Accidentaţi:
- Efecte Indirecte prin:
Creşterea Productivităţii, Cooperării şi Creativităţii Angajaţilor:
Reducea Absenteismului pe motiv de Boală sau Accident:
Reducerea Numărului, Duratei şi Perioadei de Handicapuri provocate de
Îmbolnăviri şi Accidente:
- Beneficii Suplimentare prin:
Creşterea Reputaţiei şi Imaginii Corporaţiei, Instituţiei sau Întreprinderii în
domeniul Condiţiilor de Muncă şi Viaţă a Angajaţilor;
Angajarea a cât mai mulţi Specialişti de Valoare;
Păstrarea pe durată cât mai mare a celor mai Buni Angajaţi şi Creşterea
Loialităţii acestora faţă de Locul de Muncă;
Creşterea Moralei Angajaţilor.
- Economii Directe la Fondurile de Asigurări de Sănătate şi Asigurări Sociale prin
reducerea Cheltuielilor destinate Recuperării Bolnavilor şi Accidentaţilor, precum şi a
celor destinate Îngrijirii Sănătăţii Bolnavilor Cronici şi a Persoanelor cu Handicap;
- Alocarea Resurselor disponibile Activităţilor de Promovare a Sănătăţii şi Prevenire a
Îmbolnăvirilor, precum şi Creşterii în condiţii optime a Copiilor şi Tinerilor:
19
- Efecte Indirecte prin:
Creşterea Productivităţii Instituţiilor din Administraţia Publică Centrală şi
Locală;
Se Îmbunătăţeşte Colaborarea între Instituţii, Corporaţii, Întreprinderi şi
Cetăţeni;
Creşterea Productivităţii şi Creativităţii în Corporaţii şi Întreprinderi;
Creşterea Numărului de Contribuabili Persoane Juridice şi Fizice, a Nivelului
Bugetului de Stat şi a Asigurărilor Sociale care va permite o Reducere
Continuă a Nivelului Impozitelor şi Taxelor Centrale şi Locale:
Alocarea unor Resurse Bugetare Suplimentare Sănătăţii, Învăţământului,
Cercetării şi Culturii:
- Beneficii Suplimentare prin:
Creşterea Reputaţiei şi Imaginii României în domeniul Economic şi al
Condiţiilor de Muncă şi Viaţă al Cetăţenilor ei
Reversarea fluxului de Tineri şi Specialişti ( care odată pregătiţi părăseau ţara
pentru Salarii şi Condiţii de Viaţă mai Bune ) şi atragerea altor Specialişti
Străini să Lucreze în Corporaţiile şi Întreprinderile Româneşti
Creşterea Moralei Cetăţenilor şi Reducerea corespunzătoare a Actelor
Antisociale produse în Oraşele şi Satele noastre.

Domenii de interes
- accesul la sanatate
- dezvoltarea unui mediu sanogenetic:
-tarile din vestul Europei au elaborat politici in care starea de sanatate este o componenta, iar
procesul general de dezvoltare economico-sociala include si sanatatea sau este subordonat intereselor care
vizeaza sanatatea;
-acest model obliga ca atunci cind celelalte sectoare economico-sociale isi proiecteaza
dezvoltarea, ele trebuie sa favorizeze sanatatea.
- intarirea retelelor sociale si a sprijinului social.
- promovarea comportamentelor favorabile sanatatii.
- dezvoltarea cunostintelor privind sanatatea.

Charta de la Ottawa a stabilit o serie de obiective pentru promovarea


sănătăţii la nivel mondial:
- dezvoltarea politicilor urbane de sănătate publică;
- asigurarea unui mediu înconjurător favorabil;
- participarea la acţiuni colective, multidisciplinare;
- dezvoltarea capacităţilor individuale;
- incurajarea noilor misiuni ale serviciilor de sănătate;
- asigurarea condiţiilor prealabile sănătăţii;
- promovarea ideii de condiţii favorabile pentru sănătate
- oferirea (realizarea) de mijloace pentru promovarea sănătăţii.
Serviciul sanitar trebuie să devină un mediator pentru realizarea unei vieţi sănătoase.
Programele şi strategiile de promovare a sănătăţii trebuie adaptate la nevoile şi posibilităţile locale
ale ţărilor şi regiunilor, ţinând cont de diversele sisteme sociale, culturale şi economice.
Promovarea sănătăţii este un proces care conferă populaţiilor mijloacele de asigurare a unui control
asupra propriei lor sănătăţi şi de ameliorare a acestuia.

20
Este un concept pozitiv ce pune în valoare resursele sociale şi individuale la fel ca şi capacităţile
psihice.
Promovarea sănătăţii nu aparţine exclusiv sectorului sanitar: toate sectoarele de activitate, toţi cei
care definesc cadrul de viaţă al unui individ sau al unei comunităţi sunt părţi componente esenţiale ale
realizării unui mod de viaţă sănătos.
În domeniul sănătăţii, în Europa există 5 obiective generale:
-ameliorarea stării de sănătate generală pentru toţi;
-reducerea inegalităţilor (disparităţilor) în faţa sănătăţii;
-moduri de viaţă favorabile sănătăţii;
-calitatea mediului înconjurător;
-oferirea de îngrijiri adaptate şi accesibile.
Întreaga activitate de promovarea sănătăţii se bazează pe considerarea profilaxiei şi a medicinei
preventive ca o resursă indubitabilă pentru implementarea, la nivel populaţional, a programelor care
vizează menţinerea sănătăţii individuale şi comunitare, prevenirea bolilor şi reducerea anilor potenţiali de
viaţă pierduţi, evitarea disabilităţilor şi a handicapurilor, dar şi creşterea speranţei de viaţă la naştere şi la
diferite grupe de vârstă, cu acordarea de şanse egale tuturor, astfel încât „sănătatea pentru toţi” să nu
rămână doar un slogan.

Promovarea sanatatii, obligatorie la locul de munca

Guvernul a stabilit, printr-o Hotarare adoptata in cadrul ultimei sedinte, cerintele minime pentru
supravegherea sanatatii angajatilor fata de riscurile pentru securitate si sanatate , precum si pentru
prevenirea imbolnavirii angajatilor.
Potrivit actului normativ, angajatorii din orice domeniu de activitate, atat din sectorul public cat si din
sectorul privat, sunt obligati sa respecte reglementarile privind supravegherea sanatatii angajatilor.
Angajatorii au obligatia sa asigure fondurile necesare si conditiile pentru efectuarea serviciilor medicale
profilactice, respectiv examenul medical la angajarea in munca, de adaptare, periodic, la reluarea
activitatii, precum si promovarea sanatatii la locul de munca.
Examenul medical de adaptare in munca se efectueaza la indicatia medicului
specialist de medicina muncii in prima luna de la angajare si are drept scop completarea examenului
medical efectuat la angajarea in munca, ajuta organismul
angajatului sa se adapteze noilor conditii, dar si determina depistarea unor cauze medicale ale neadaptarii
la noul loc de munca si recomanda masuri de inlaturare a acestora.
Examenul medical periodic se efectueaza in scopul: confirmarii sau infirmarii aptitudinii in munca
pentru profesia/functia si locul de munca pentru care s-a facut angajarea, depistarea aparitiei unor boli
care constituie contraindicatii pentru activitatile si locurile de munca cu expunere la factori de risc
profesional, diagnosticarea bolilor profesionale si a celor care constituie risc pentru viata
si sanatatea celorlalti angajati, depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unitatii,
pentru calitatea produselor sau pentru persoanele cu care angajatul intra in contact prin natura activitatii
sale.
Promovarea sanatatii la locul de munca se realizeaza prin serviciile de medicina a muncii, care
implementeaza programe de informare, educare si formare profesionala. Medicii de medicina a muncii
consiliaza angajatii cu privire la sanatatea si igiena la locul de munca.
Actul normativ adoptat de Guvern precizeaza ca angajatii trebuie sa fie informati in legatura cu
rezultatele examinarilor medicale si au acces la toate informatiile referitoare la starea lor de sanatate.
Medicul specialist de medicina a muncii si medicul de familie se vor informa reciproc cu privire la aparitia
unor modificari in starea de sanatate a lucratorului.
La schimbarea locului de munca angajatului i se vor inmana, la solicitare, copii ale dosarului sau

21
medical si ale fisei de expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la structura de medicina a
muncii din unitatea respectiva. La intreruperea temporara sau definitiva a activitatii, structura de medicina
a muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului sau de familie.

PREVENIREA IMBOLNAVIRILOR PROFESIONALE

Un management bun al mediului de munca si al fortei de munca este nu numai o necesitate, o


cerinta sociala, dar si o afacere rentabila, impunindu-se, cu prioritate urmatoa-rele masuri, stabilite de
altfel si de legislatia in vigoare, pentru prevenirea imbolnavirilor profesionale.
1.Masuri tehnico-organizatorice:
-eliminarea noxelor profesionale din procesul tehnologic prin inlocuire cu altele mai putin nocive
sau inofensive;
-izolarea aparaturii si a proceselor tehnologice generatoare de conditii deosebite cu scopul de a
reduce numarul angajatilor expusi la risc;
-organizarea ergonomica a locului de munca;
-reducerea efortului fizic si/sau neuropsihic;
-reducerea dupa caz a duratei zilei de lucru sau a duratei expunerii la ncontactului direct cu factorii
de risc profesionali foarte periculosi;
-aplicarea de masuri tehnice si organizatorice adecvate factorilor de risc existenti cu scopul
prevenirii aparitiei acestora in cantitati agresive in mediul de munca;
-instruirea si perfectionarea periodica a angajatilor in cunoasterea riscurilor si a masurilor de
protectie aplicate, inclusiv supravegherea si controlul respectarii acestora;
-asigurarea consumarii alimentelor, in timpul pauzelor de masa, in afara locurilor de munca poluate,
in locuri igienizate;
-asigurarea dotarii cu vestiare, spalatoare si dusuri pentru decontaminarea prin igiena corporala la
sfirsitul muncii, la locurile de munca cu substante chimice, praf industrial, factori biologici infectiosi,
temperatura ridicata sau scazuta;
-asigurarea de materiale sanitare gratuite cu caracter de protectia muncii la locurile de munca functie
de factorii de risc existenti;
-asigurarea echipamentelor de protectie individuala.
2.Masuri medicale
-cunoasterea si monitorizarea factorilor de risc profesional existenti, triajul medical de la angajare a
candidatilor prin depistarea eventualelor contraindicatii medicale la locurile concrete de munca, tinind
seama de factorii de risc, solicitarile fizice si neuropsihice, starea de sanatate fizica si mentala a acestora;
-controlul medical profilactic de medicina muncii in perioada de adaptare si periodic a angajatilor in
vederea depistarii fenomenelor de neadaptare si contraindicatii medicale eventuale nedepistabile la
angajare sau aparute ulterior si a modificarilor patologice cauzate da factorii de risc de la locul de munca;
-educarea angajatilor care lucreaza la locuri de munca cu risc, din punct de vedere sanitar.

B.EDUCATIA PENTRU SANATATE

Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se formează prin instrucţia generală a populaţiei în
setul continuu al generaţiilor. Această secvenţă a culturii generale, ce poartă titulatura specifică „de
sănătate”, mai este considerată şi azi ca fiind o activitate de bază şi obligatorie a serviciilor de sănătate, în
loc să fie apreciată ca o noţiune de „pregătire continuă”, de „educaţie premanentă”, de „perfecţionare” pe
un fond pregătit general în sistemul instrucţiei publice a populaţiei.

22
Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze serviciile de sănătate şi cele educaţionale pentru a
avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, este
educaţia pentru sănătate.

Definitie: educatia pentru sanatate este un sistem care include: constiinta starii de sanatate,
procesul de predare/invatare, participare.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea mai eficace a
sanatatii populationale, ceea ce impune sa fie asigurata educatia pentru sanatate a populatiei si sa fie
determinate castele sectoare in care aceasta sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate
publica, pentru a marca astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in ocrotirea
sanatatii umane ».
Educaţia pentru sănătate face parte din viaţa culturală a fiecărei ţări, deci organizarea şi propagarea
noţiunilor de ocrotire a sănătăţii, a sanogenezei, nu revine exclusiv sectorului sanitar ci, în egală măsură,
trebuie să participe şi alte sectoare ca: învăţământul, organizaţii civice, biserica, diverse asociaţii, unităţi
productive sau comerciale de stat ori particulare, toate având anumite responsabilităţi în acest sens.
Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei generale, o ramură a
culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut
favorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formarea voinţei
politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce se cuvine sănătăţii.
Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină un fond material,
fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea avînd viabilitate doar atunci când exprimarea
teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate practică.
Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare, mijloace pentru
deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea fiind totodată şi un drept al omului
şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o programă analitică şcolară anuală integrată programei
tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj educativ de cultură sanitară, imagini de exemplificare şi
demonstraţii practice).

Educatia pentru sanatate are urmatoarele scopuri:


-ridicarea nivelului de cunostinte medicale al populatiei in principal in domeniul sanogenezei,
protectiei mediului si preventiei bolilor;
-formarea si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea;
-crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si fata de problemele sanatatii publice, in
sensul atragerii si capacitarii maselor la participarea activa in realizarea consolidarii sanatatii.
Educatia pentru sanatate este diferita de educatia sanitara care vizeaza igiena personala.

Tipuri de educaţie pentru sănătate


Există trei tipuri de educaţie pentru sănătate: formală, nonformală şi comportamentală.
Educatia pentru sanatate nonformala vizeaza acele componente din conduita indivizilor care se
formeaza prin experienta sau imitatie (socializarea primara a individului). Nu necesita efort cu caracter de
educatie, de transmitere a cunostintelor.
Educatia pentru sanatate formala este rezultatul unui proces planificat de transmitere de
experiente, cunostinte, ce vizeaza toata populatia (socializare secundara a individului, cu efort de
predare/invatare). Necesita educatori.
In cadrul educatiei pentru sanatate comportamentala se disting:
-o educatie pentru sanatate comportamentala conform normelor sociale (considerate ca valabile)
pentru sanatate;
-o educatie pentru sanatate comportamentala care vizeaza dezvoltarea sanatatii, care sa influenteze
sanatatea, defavorizind comportamentele nefavorabile si promovind pe cele favorabile sanatatii.

23
Obiective educationale:
-dezvoltarea cunostintelor;
-dezvoltarea de aptitudini (indeminari);
-dezvoltarea atitudinilor, convingerilor ce vizeaza sanatatea.

Educatia pentru sanatate are trei laturi :


- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare apararii si mentinerii
sanatatii ;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea prevenirii si combaterii bolilor
si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneza ;
- comportamental-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si obisnuintelor sanogenice, cu
aplicarea lor in practica cotidiana.
Cele trei principii de baza ale educatie pentru sanatate:
-primul este cel al prioritatii : cu cat interventia in cariera sanatatii este mai timpurie, cu atat educatia
pentru sanatate va fi mai eficace.
-al doile principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu autoritate legitima este mai
credibila, mai cu seama daca aceasta constituie un exemplu graitor de comportament sanogenic.
-al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele politicii social-sanitare a statului
; educatia pentru sanatate trebuie sa fie strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie
compatibila cu statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele inregistrate in
domeniul stiintelor medicale.
După alţi autori (L. Vulcu) principiile în educaţia pentru sănătate sunt următoarele:
a) principiul cultural-ştiinţific: educaţia pentru sănătate reprezintă o componentă a fondului cultural
general şi a ştiinţelor medicale;
b) principiul optimizării: educaţia pentru sănătate fiind integrată actului medical necesită adaptarea la
individ în combaterea stresului bolii;
c) principiul de influenţare a individului şi grupului în schimbarea comportamentului spre un cadru
sanogen;
d) principiul educaţiei continue – atât în ceea ce priveşte un program de instrucţie legiferat şi stratificat
pe etapele instrucţiei generale şi de consolidare a cunoştinţelor, cât şi în ceea ce priveşte necesitatea
aducerii informaţiei la actualitatea noilor maladii ce apar pe plan mondial, sau în situaţia recrudescenţei
unor stări morbide anterioare;
e) principiul de grup – din punct de vedere al specificului grupului căruia i se adresează;
f) principiul de informaţie şi instrucţie teoretică şi de aplicabilitate practică prin demonstraţii;
g) caracterul de investiţie cu repercusiuni benefice pentru societate.

Cerinţele educaţiei pentru sănătate sunt:


 largă accesibilitate;
 orientare (spre prevenţie) profilactică;
 participare activă a populaţiei la apărarea propriei sănătăţi;
 caracter optimist;
 să fie convingătoare;
 exprimare accesibilă;
 caracter ştiinţific;
 tematică adecvată auditoriului.
Direcţiile de orientare ale educaţiei pentru sănătate se referă la:
 dezvoltarea educaţiei pentru sănătatea familiei;
 antrenarea populaţiei în activităţi privind asanarea mediului fizic extern şi evitarea poluării;
 extinderea şi modernizarea educaţiei pentru sănătate în scopul evitării îmbolnăvirilor profesionale;

24
 încurajarea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, cu accent pe bolile sociale
(tuberculoza, bolile venerice, HIV/SIDA);
 susţinerea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor cronice;
 intensificarea educaţiei pentru sănătate în problemele de prevenire a accidentelor şi instruirea
populaţiei în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor;
 propagarea cunoştinţelor pentru îngrijirea elementară a bolnavilor, pentru respectarea indicaţiilor de
regim igieno-dietetic în vederea refacerii sănătăţii, redobândirii capacităţii de muncă şi reintegrării sociale;
 popularizarea sistemului de asigurare de servicii medicale pentru populaţie;
 dezvoltarea interesului pentru practicarea sportului şi pentru folosirea factorilor naturali în scopul
călirii şi întăririi organismului şi a creşterii duratei medii de viaţă;
 dezvoltarea răspunderii pentru sănătatea proprie, familială şi colectivă.
Abordarea oricărei direcţii din cele de mai sus, impune respectarea unei anumite conduite fără de
care atingerea obiectivelor de bază ale educaţiei pentru sănătate rămâne un simplu deziderat.

Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile majore ale
educatiei pentru sanatate : functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare, pentru atingerea
idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase, educatia sanogenica constituind o parte
integranta a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse intre cei 2 poli :
sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii de sanatate, osciland intre cele limite, actul
educational interfereaza toate treptele starii de sanatate sau de boala. Din acest punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care reprezinta, in esenta sa, un
fapt de educatie.
Clasificarea educatiei pentru sanatate
Educatia pentru sanatate de gradul zero, care reprezinta o parte componenta a formarii
profesionale, asigurand cadrelor din profesiile nemedicale, cu rol determinant in dezvoltarea economico-
sociala, si cadrelor de raspundere in organizarea si conducerea vietii sociale o mai mare competenta in
anumite probleme de sanatate.
Educatia pentru sanatate de gradul I cuprinde notiunile teoretice si aspectele practice care
trebuie integrate in pregatirea profesionala a cadrelor ocupand functii cu caracter predominant educativ,
pentru ca, prin activitatea lor profesionala, sa contribuie la includerea efectiva a educatiei pentru sanatate
in formele de instruire si educatie de la nivelul tuturor treptelor sistemului instructiv-educativ.
Educatia pentru sanatate de gradul II inglobeaza ansamblul teoretic si practic al masurilor
educationale destinate intregii populatii. In acest caz, scopul este obtinerea unei cooperari eficiente in
aplicarea politicii sanitare, cooperare intemeiata pe receptivitate si comportament adecvat promovarii
sanatatii.

ABORDARI POSIBILE IN EDUCATIA PENTRU SANATATE


1.medicala;
2.educationala;
3.orientata spre individ (personalizare);
4.schimbarea sociala.
1.Abordarea medicala
Medicul este cel ce pune diagnosticul de boala sau incapacitate, deci el este cel ce prescrie masuri cu
caracter preventiv sau de control si le realizeaza prin persuasiune sau prin autoritatea de care dispune fata
de bolnav.

25
Medicul urmareste formarea la pacient a unor atitudini, comportamente conforme cu principiile sale
pentru sanatate.
Avantaje:
-medicul are mai multe cunostinte decat bolnavul;
-medicul raspunde de decizia luata atat fata de bolnav cat si in fata legii;
-bolnavul este liber sa aplice sau nu recomandarea medicului.
Limite:
-tine de opinia medicului: pot exista mai multe opinii in aceeasi problema;
-medicul isi impune pana la urma punctul de vedere pentru ca pacientul este ignorant, e pus sa aleaga intr-
un domeniu in care nu se pricepe;
-bolnavul este de vina?;
-pot sa apara reactii adverse.
2.Abordarea educationala
Transmite cunostinte asupra unor comportamente favorabile sanatatii sau defavorabile sanatatii. Cel
ce primeste informatii este liber sa faca ceea ce doreste, sa aleaga. Faciliteaza adoptarea unor decizii
comportamentale, nu impune un anumit comportament.
Acesta abordare tine insa de conditiile socio-economice care favorizeaza un anumit comportament.
3.Abordarea orientata spre individual (personalizare)
Rolul profesionistului (educatorului) este de a explica, de a transmite persoanei care doreste sa stie,
pentru a adopta o anumita decizie.
4.Abordarea ce necesita o schimbare de mediu
Medicul transmite cunostinte, individul intelege, dar societatea nu-i favorizeaza schimbarea sau
alegerea comportamentului.
Elementul fundamental al educatiei pentru sanatate este comunicarea
Datorită faptului că în cadrul comunicării există doi poli: educatorul (cel care transmite informaţia)
şi ascultătorul (receptorul sau cel care primeşte informaţia), în activităţile de comunicare cei doi poli
trebuie să aibă flexibilitatea de a schimba permanent rolurile, adică şi educatorul trebuie să ştie să asculte.
El trebuie să accepte sentimentele altor persoane, să ştie cum să stimuleze discuţia pentru a avea loc un
dialog cu individul sau convorbirea cu grupul mic de indivizi, ţinând cont, permanent, de comunicaţia non
verbală, care, uneori, poate fi mai eficientă şi utilă decât cea verbală.

Bariere in comunicatie
Elementul esential in comunicatie este de a te convinge ca cei ce te asculta inteleg mesajul transmis.
Barierele de comunicatie tin de:
-deosebirea socio-culturala intre educator si client;
-receptivitatea scazuta a audientului (handicap mintal, bolnav, obosit, lipsa de valoare pe care o da
pacientul sanatatii fiind preocupat de alte valori pe care le considera mai importante);
-atitudine negativa fata de medic (experienta anterioara proasta, exemplu prost dat de medic, nu vrea sa
afle ce spune medicul, nu are incredere in institutia respectiva);
-intelegere limitata (dificultati de limba, utilizare de jargoane, etc.);
-mesaje contradictorii (ce ii spune educatorul este diferit de ceea ce stie de la familie, scoala; educatorul
isi schimba opinia pentru ca citeste lucruri noi, etc.).
Cum se pot depasi barierele?
-educatorul sa vorbeasca rar si clar;
-sa repete notiunile importante asupra carora are dubii in legatura cu intelegerea lor
de catre auditor;
-sa foloseasca cuvinte si propozitii simple;
-intr-o sedinta numarul de informatii sa nu fie prea mare;
-sa fie transmise informatiile intr-o succesiune logica;
-utilizarea de tehnici pedagogice adecvate;
26
-atitudinea, mimica, gesturile educatorului participa la transmiterea informatiilor.
Important:
-exista si comunicatie nonverbala;
-exista 2 poli: educator-ascultator, dar si educatorul trebuie sa stie sa asculte;
-educatorul trebuie sa accepte sentimentele altor persoane;
-educatorul sa stie cum sa stimuleze discutia in cazul unui dialog cu un singur
individ sau a unei convorbiri cu un grup mic.
In practica medicala, foarte frecvent se folosesc grupurile mici care pot fi omogene (cel mai eficace)
sau neomogene.
Obiectivele comunicatiei in grupuri mici:
-constientizarea participantilor privind importanta sanatatii;
-explorarea valorilor si a atitudinilor lor cu privire la sanatate;
-sa fie ajutati sa decida singuri;
-sa fie ajutati sa-si schimbe comportamentul.
Tehnici utilizate in cadrul transmiterii active in cadrul grupului de lucru
"Tehnica brainstorming"-tehnica provocatoare ce urmareste sa mobilizeze participantii pentru gasirea
unor solutii, pentru identificarea unor nevoi.
"Tehnica brainwriting"-fiecare persoana este pusa sa-si exprime in scris si cit mai concis posibil ideile
care se refera la nevoile educative intr-o problema definita, sau caile pentru a modifica un comportament;
ideile consemnate se triaza si se aduc la cunostinta grupului.
"Tehnica grupului nominal"-fiecare persoana isi exprima cate o parere in legatura cu o problema, iar
educatorul grupeaza ideile comune.
"Tehnica Delphi"-care nu este folosita in educatia pentru sanatate (mai multe runde de intrebari cu
prelucrarea si sinteza raspunsurilor; aceasta sinteza se va trimite fiecarei persoane anchetate dupa fiecare
runda).

Metodele educatiei pentru sanatate


Metodele educatiei pentru sanatate pot fi clasificate in functie de calea de transmitere a mesajului
educativ astfel:
-mijloace auditive(sau orale): convorbirea individuala, convorbirea de grup, lectia, conferinta,
radioemisiunea;
-mijloace vizuale:
-cu rol dominant textul: lozinca, articolul, brosura, formele beletristice;
-cu rol dominant imaginea: afisul, pliantul, plansa, diapozitivul, macheta, expozitia;
-mijloace audiovizuale: filmul, emisiunea TV, teatrul.
Clasificarea mijloacelor educativ-sanitare se poate face si in functie de adresabilitate. Se disting:
-mijloace individuale: sfatul medicului;
-mijloace de grup: convorbirea de grup, lectia, instructajul;
-cu un grup omogen in raport cu pregatirea generala (scolari, muncitori, militari, etc.);
-cu un grup omogen in raport cu interesul fata de subiect (bolnavi de o anumita boala,
gravide sau mame);
-mijloace de larga informare: conferinta, filmul, emisiunea TV sau radiofonica, tipariturile.
De asemenea se mai pot distinge:
-mijloace directe in care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informatie nemediata;
-mijloace indirecte care utilizeaza o cale de transmitere ce presupune o forma artistica si care
capteaza interesul prin ea insasi, dar care urmareste, in fapt, acelasi scop.

27
Alte mijloace sau forme de educaţie pentru sănătate:

 instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza persoanele nou angajate asupra eventualelor
riscuri de la locul de muncă; cunoştinţele se reîmprospătează cu ocazia instructajelor periodice;
 cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activităţi (pentru personalul unităţilor de găzduire
publică, piscinelor, băilor publice, unităţilor de înfrumuseţare, unităţilor alimentare etc.) având ca scop
pregătirea cursanţilor pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii lor şi a celor cu care intră în contact sau îi
deservesc în decursul acţiunilor pe care le desfăşoară;
 cursurile “şcoala mamei”, care se adresează atât viitoarelor mame cât şi tinerelor mame având drept
scop acumularea unui bagaj de cunoştinţe privind regimul de viaţă, igiena femeii în perioada gravidităţii şi
lăuziei, alimentaţia sugarului şi a copilului mic, baia şi înfăşarea sugarului, tulburările de digestie ale
sugarului, afecţiuni ale nou-născutului şi ale copilului mic, importanţa controlului medical atât al gravidei
cât şi al copilului sănătos, sau la apariţia primelor semne de boală, importanţa vaccinării etc.;
 concursurile cu scopul de informare şi educare a populaţiei prin participarea activă a acesteia;
 cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat şi individualizat (indicaţii
privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos, îngrijirea corectă a bolnavului); convorbirile
pe teme de dietetică; consultaţia profilactică pe grupuri omogene de bolnavi.

Metodele de educaţie pentru sănătate sunt:


1. Metode de cercetare – scopul cercetării fiind acela de a afla nivelul de educaţie pentru sănătate,
înainte şi după o campanie de informare, ca modalitate de control a eficienţei acţiunii.

Metodele de cercetare pot fi:


a) cantitative - analiza datelor statistice existente;
- anchete prin chestionar;
b) calitative - metode rapide (R.A.P.);
- observaţia (directă sau participativă);
- interviul (semistructurat, anamneza, în grup);
- conversaţia (individuală, “focus grup”);
Anchetele sunt utile şi în alegerea canalelor de comunicaţie care sunt preferate de grupurile ţintă şi care au
cea mai mare audienţă.

2. Metode de acţiune – constau în sensibilizarea populaţiei şi penetrarea informaţiei.


a) Sensibilizarea – se adresează unor mase largi de populaţie într-un interval scurt de timp şi are ca scop
creşterea receptivităţii populaţiei asupra unor probleme de sănătate. Substratul acţiunii este informativ,
fără să se asume responsabilitatea modului în care oamenii se hotărăsc să folosească informaţiile
transmise. Sensibilizarea pregăteşte terenul unor acţiuni ulterioare şi se poate realiza prin mai multe
modalităţi: postere, filme scurte, conferinţe, sloganuri, etc. Temele abordate sunt probleme de sănătate
publică precum: afecţiuni sezoniere (viroze), epidemii, tuberculoza, sifilisul, SIDA, etc.
b) Penetrarea informaţiei – continuă sensibilizarea pe un interval de timp mai lung şi se adresează unei
populaţii ţintă. În acest caz se are în vedere pe lângă informare, educarea şi consilierea populaţiei sau
individului în vederea schimbării stilului de viaţă.

3. Metode de formare de educatori – cursurile de formare de educatori se adresează atât cadrelor


medico-sanitare, cât şi altor persoane care vor să desfăşoare voluntar o activitate de educaţie pentru
sănătate: cadre didactice, sociologi, psihologi, etc.

28
Etapele planificarii si evaluarii educatiei pentru sanatate
1.Identificarea si caracterizarea consumatorilor.
2.Identificarea nevoilor si ierarhizarea lor.
3.Formularea de scopuri si obiective strategice, tactice.
4.Identificarea resurselor pentru a forma un comportament favorabil sanatatii.
5.Elaborarea continutului si alegerea metodelor de folosit.
6.Actiunea propriu-zisa de influentare, de formare de atitudini, comportamente.
7.Evaluarea rezultatelor procesului
- continuă
- imediată
- de etapă
- terminală

Pe baza evidenţei activităţii de educaţie pentru sănătate se pot calcula o serie de indici care permit
o apreciere mai bună a modului de efectuare cantitativă a educaţiei pentru sănătate cum ar fi:

 Indicele acţiunilor de educaţie pentru sănătate:


Numar de actiuni de educatie pentru sanatate
 1000
Numar populatie

 Indicele absolvirii diferitelor cursuri cu conţinut educativ-sanitar:


Numar persoane ce au absolvit o forma organizata
de educatie pentru sanatate
 100
Numar total persoane din colectivitatea respectiva

 Indicele comportamentului igienico-sanitar al populaţiei:


Numar persoane cu comportament igienico - sanitar corect
 100
Numar total persoane din colectivitatea respectiva

 Indicele utilizării fondurilor destinate educaţiei pentru sănătate:


Suma in lei utilizata pentru educatia pentru sanatate
 100
Suma in lei repartizata pentru educatia pentru sanatate

Răspunderile promotorilor de sănătate:


 să fie informaţi, să fie la curent cu noile descoperiri în domeniu;
 să fie îndrăzneţi, să-şi depăşească propriile slăbiciuni şi prejudecăţi;
 să fie expliciţi, să nu deruteze oamenii folosind un limbaj ambiguu;
 să evite stereotipia şi blamarea, mai ales dacă este vorba de o afecţiune transmisibilă;
 să-şi concentreze eforturile pentru a schimba comportamentul în grupurile ţintă;
 să activeze pe un front larg - promotorii de sănătate trebuie să înţeleagă motivele care-i fac pe oameni
să continue să se poarte la fel, dăunând propriei sănătăţi, găsind alternative acceptabile şi apoi furnizând
resursele şi sprijinul necesar pentru acceptarea alternativelor.

Comandamentele în structura unei politici a educaţiei pentru sănătate


Educaţia pentru sănătate este o componentă a politicii de educaţie generală şi sanitară şi a politicii
de sănătate. Ea trebuie să fie integrată instrucţiei generale cu utilizarea tuturor metodelor şi mijloacelor de
educaţie ale acesteia.
Educaţia pentru sănătate se încadrează în conceptul modern de necesitate a educaţiei permanente.

29
Formele şi mijloacele utilizate în prezent ca educaţie generală de sănătate, cât şi cele folosite
pentru anumite secvenţe ale statusului temporar pentru unele grupe de risc (căsătorie, graviditate,
maternitate, pentru unele afecţiuni dominante, pentru vârsta a treia, etc.) sunt de asemenea componente ale
educaţiei generale, încadrându-se, aşa cum se desfăşoară, într-un regim de specializare, dar necesită a fi
organizate pe un fond de cunoştinţe asimilate în sistemul instrucţiei generale de cultură.

Mesajul educativ general trebuie bine conceptualizat şi executat (nu numai de către profesioniştii
sănătăţii) pentru deprinderea obiceiurilor sanogene şi trebuie neapărat grefat pe un material demonstrativ
existent.
Educaţia pentru sănătate se încadrează în conceptele de echitate pentru toate grupele de populaţie
şi accentul trebuie pus pe grupurile periferice, condiţie realizabilă numai prin cuprinderea ei în sistemul
instrucţiei generale naţionale, făcând parte din politica generală, globală, de dezvoltare.
Baza unei educaţii pentru sănătate trebuie înţeleasă de către voinţa politică în sensul că nu este în
primul rând o sarcină a profesioniştilor din sănătate, şi că ea este reprezentată de sistemul de educaţie
generală şi permanentă, adresându-se formării generale pentru viaţă a copilului, adolescentului, adultului
şi vârstnicului. Profesioniştii sănătăţii trebuie să fie consideraţi participanţi de profil ai societăţii în
elaborarea conţinutului special al instrucţiei generale şi mentori ai „specializării” populaţiei deja formate
prin sistemul naţional de educaţie.
În prezent este momentul evoluţiei societăţii prin schimbarea tradiţionalismului reprezentat de
„acţiunile şi activităţile” de educaţie sanitară cu un sistem de educaţie pentru sănătate, parte integrantă a
educaţiei generale naţionale.

Organizarea activităţii de educaţie pentru sănătate

Forul cel mai înalt care coordonează, organizează, supraveghează şi îndrumă activitatea de
promovare a sănătăţii este Ministerul Sănătăţii. Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de promovarea
sănătăţii în cadrul Institutului de Sănătate Publică din Bucureşti a luat fiinţă „Centrul Naţional pentru
Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate” care are următoarele atribuţii:
 transmiterea de informaţii către populaţie în ceea ce priveşte prevenirea bolilor şi promovarea
sănătăţii;
 sprijinirea activităţii Laboratoarelor Judeţene de Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate;
 dezvoltarea de programe de formare pentru cadrele medicale şi alţi specialişti din domeniul promovării
sănătăţi şi educaţiei pentru sănătate;
 îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în cadrul componentei de promovare a sănătăţii din proiectul Băncii
Mondiale.

La nivelul fiecărui judeţ, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă


funcţionează câte un Laborator de Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, care are ca obiectiv
prioritar promovarea sănătăţii în judeţul respectiv. Aceste laboratoare au responsabilitatea coordonării
activităţii de educaţie pentru sănătate, folosind metode şi mijloace specifice educaţiei.

Ele sunt într-un contact permanent cu persoanele care şi-au asumat responsabilitatea desfăşurării
activităţii de educaţie pentru sănătate la diverse nivele, cu mass-media şi direct cu populaţia căreia îi este
adresată şi destinată această activitate. De asemenea acestor laboratoare le revine responsabilitatea de a
forma şi instrui educatori care vor desfăşura o activitate de educaţie pentru sănătate în rândul populaţiei.

Formarea de educatori
1. Elemente ale unui program de instruire:

30
 instructajul reprezintă un proces de stârnire a interesului, vizând clarificarea propriilor cunoştinţe şi
norme (ale participanţilor) privitoare la tema abordată;
 pe timpul instructajului are loc reflecţia asupra stilului de predare propriu fiecăruia dintre participanţi;
 instructajul caută să-l ajute pe participant să ajungă la formularea unor convingeri hotărâtoare, să-şi
ridice nivelul cunoştinţelor;
 de asemenea trebuie să-l ajute pe participant să poată transmite mai departe şi să aplice în practică ceea
ce a învăţat şi experimentat în timpul cursului.

2. Durata cursului şi caracterul:


 cursuri de câteva zile sau câteva săptămâni;
 cursuri cu caracter deschis sau închis.

3. Elemente de metodologie:
Tehnici utilizate:
 stabilirea unor reguli ce vor fi respectate în timpul cursului (timp de lucru, fumat, etc.);
 discuţia în grup;
 lucrul pe subgrupe;
 brainstorming-ul;
 studiul de caz: jocul de rol, clarificarea valorilor;
 evaluarea cursului.

4. Profilul instructorilor la sfârşitul cursului:


 să aibă aptitudini de predare şi un bagaj de cunoştinţe în domeniu;
 să fie flexibil în variantele de predare;
 să fie capabili de comunicare;
 să aibă o atitudine pozitivă faţă de tema respectivă;
 să fie în stare să-i reorienteze pe alţii;
 să fie în stare să primească şi să transmită feed-back;
 să fie capabili să lucreze împreună cu alţi instructori.

Pregătirea şi prezentarea unei sesiuni de predare


1. Planificarea subiectelor va include:
a) scopul cursului – să fie menţionat corect;
b) grupul ţintă;
c) organizarea cursului: numărul sesiunilor, durata sesiunilor, metode de expunere, aşteptările
participanţilor la curs;
d) conţinutul cursului – trebuie definite obiectivele specifice pentru fiecare sesiune.

2. Strategiile de predare eficientă vor include:


 scopul şi obiectivele clare ale sesiunii de predare;
 planificare şi pregătire;
 structurarea sesiunii de predare
 ritm alert;
 respectarea orarului impus;
 organizarea sălii;
 coordonarea eficientă a activităţilor;
 atmosferă relaxată dar în acelaşi timp ordonată şi coerentă;
 instructorul să fie conştient de nivelul de înţelegere al grupului şi de nevoile individuale;
31
 expuneri şi explicaţii clare;
 implicarea permanentă şi activă a participanţilor la desfăşurarea sesiunii.

3. Aptitudinile de predare vor include:


 claritatea prezentării;
 urmărirea şi supravegherea indirectă a predării;
 predarea directă;
 folosirea vocii (intonaţie, tonalitate, etc.);
 strategia întrebărilor;
 oportunitatea rapoartelor, a rezultatelor, etc.;
 stăpânirea subiectului tratat;
 aşteptarea oportună.
4. Planificarea unei lecţii tactice:
a) Obiectivul central – ce urmează să înveţe cursanţii?
b) Introducere
 evidenţierea scopului principal al lecţiei
 recapitularea lecţiei anterioare, dacă este cazul
c) Faza I – prezentarea conţinutului iniţial, în care de obicei profesorul vorbeşte şi cursanţii ascultă
d) Faza II – schimbarea activităţii
 lucrul pe grupe
 exerciţii individuale
 exerciţii cu mai multe variante
 rezolvarea problemelor, etc.
e) Faza III – răspunsul cursanţilor la faza a II-a şi întrebări, dacă este cazul.
f) Faza IV – concluzii:
 clarificări
 sesiuni viitoare (anunţare, programare)

Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate


Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi dezvoltarea în rândul
populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepţii şi a unui comportament igienic,
sanogenic, în scopul apărării sănătăţii, dezvoltării armonioase şi fortificării organismului, adaptării lui
la condiţiile mediului ambiental natural şi social, cât şi al participării active a acesteia la opera de
ocrotire a sănătăţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea unei opinii de masă,
fundamentată ştiinţific, faţă de igiena individuală şi colectivă, faţă de alimentaţie, îmbrăcăminte, muncă şi
odihnă, faţă de utilizarea raţională a timpului liber şi a factorilor naturali de călire a organismului, faţă de
evitarea factorilor de risc, precum şi a modului de solicitare a asistenţei medicale şi a diferitelor mijloace
de investigaţie şi tratament.
Educaţia pentru sănătate trebuie să fie optimistă şi convingătoare, să se caracterizeze printr-o
exprimare accesibilă, comprehensibi1ă, printr-un caracter ştiinţific, prin utilizarea unor tematici şi tehnici
specifice categoriei de populaţie căreia i se adresează.
Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de promovare a
cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de formare a atitudinilor şi
deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. În multe ţări educaţia pentru
sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru
fiecare ciclu de dezvoltare programe şi materiale didactice adecvate vârstei.

32
Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării educaţiei pentru sănătate în
randul populatiei:
- educaţia pentru sănătate vizează nu numai transmiterea catre populatie a unui bagaj informativ corect
din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor
atitudini ce corespund idealului educaţional;
- unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit este iniţierea şi realizarea
programelor de educaţie pentru sănătate la vârste cât mai tinere. Asupra unei persoane deja formate,
adulte, astfel de activităţi au întotdeauna un impact mai redus decât acţiunile similare, realizate la vârste
mai timpurii;
- proiectele pilot realizate până în prezent în diferite judeţe ale ţării au demonstrat succesul şi
receptivitatea tinerilor pentru acest tip de iniţiative;
- nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activităţi a fost demonstrat deja în alte state, prin
studii şi cercetări competente, autorizate.
Accentul a fost pus pe domeniile Igienă personală şi Sănătatea alimentaţiei, precum şi
domeniile Noţiuni elementare de anatomie, Activitate şi odihnă, Sănătatea mediului, Educaţie
rutieră
Să nu uităm nici o clipă că ,,sănătatea este cea mai de preţ avuţie” şi să le oferim elevilor noştri,
pe lângă cheia care deschide taina cititului şi scrisului, şi cheia care să le ofere un stil de viaţă sănătos.

CONCLUZII

Stabilind liniile directoare ale strategiei "SANATATEA PENTRU TOTI IN SECOLUL XXI",
Organizatia Mondiala a Sanatatii postuleaza: "unul dintre drepturile fundamentale ale fiintei umane este
acela de a dispune de cea mai buna stare de sanatate pe care este capabila sa o atinga".

In perspectiva politicilor de sanatate europene, obiectivele medicinii preventive (conform strategiei


"Sanatatea Pentru Toti pana in anul 2000") devin astfel:
"A da viata anilor" prin controlul morbiditatii si al incapacitatilor,
"A da sanatate vietii" prin promovarea sanatatii,
"A da ani vietii" prin reducerea numarului deceselor premature si prin cresterea sperantei de viata la
nastere.

Timp indelungat medicina s-a aflat si, de fapt, inca se mai afla cu fata spre boala si spre omul
suferind. Sa previi imbolnavirea, sa tratezi boala, sa recuperezi bolnavul - acestea sunt dezideratele
fundamentale ale oricarei practici medicale. Deoarece omul este dominat de nelinistea bolii si nu de
apararea sanatatii, medicina cunoaste mai bine boala decat sanatatea, iar programele medicale sunt
orientate mai degraba spre patologie decat spre ocrotirea starii de sanatate. In ultimele decenii insa, alaturi
de medicina clasica, a carei principala misiune este de a se ocupa de omul bolnav, a aparut notiunea de
medicina a sanatatii sau a omului sanatos, notiune nascuta din insasi conditiile vietii moderne, care pun
organismul in fata unor noi termeni de solicitare si implicit de adaptare. Mediul in care traim este intr-o
continua schimbare si, din pacate, adeseori nu in folosul si in profitul sanatatii. Cum foarte plastic se
exprima LEVI (1998), " ucigasii moderni" sunt:
Noi insine, prin poluarea mediului.
Noi insine, prin obiceiurile noastre daunatoare sanatatii.
Noi insine, prin acceptarea existentei unor conditii sociale inadecvate.
Obiectivul principal al promovarii sanatatii, de la nivelul individului si macrogrupului familial pana
la nivelul societatii (si, prin extensie, la nivelul intregii umanitati) este tocmai modificarea
comportamentelor, obiceiurilor si traditiilor pentru a le face favorabile sanatatii.
33
Prin investitii si activitati, promovarea sanatatii actioneaza asupra determinantilor starii de sanatate
pentru a crea cele mai mari castiguri pentru sanatatea oamenilor, pentru asigurarea respectarii drepturilor
umane, pentru a crea un capital social si demografic, scopul principal fiind de a creste durata medie a
sanatatii si de a micsora diferentele in acest domeniu dintre tari si dintre diferite grupuri.
Modificarea comportamentelor si atitudinilor este insa un proces de durata, implicand un demers
educativ laborios. Obisnuintele comportamentale (alimentare, igienice, de viata sexuala, etc.) trebuiesc
urmarite in dinamica lor, uneori ani de-a randul, pentru a se putea trage concluzii valabile in privinta
formarii, fixarii si consolidarii acestora. Ca atare, in cercetarea educationala urmarirea "produsului finit"
este dificil de realizat. Tocmai pentru ca este vorba de o "investitie in timp" - cum foarte sugestiv o
denumeste O.M.S. – eficienta educatiei pentru sanatate se materializeaza in mod lent, cu o scadenta mai
indepartata. Investitiile in acest domeniu sunt insa deosebit de rentabile, ele fiind incomparabil mai reduse
si totodata mai utile decat cheltuielile efectuate in scopuri terapeutice.
Educatia pentru sanatate este in esenta un furnizor de valori orientative necesare sanatatii, tineretii si
vietii, individul uman fiind receptiv la informatia pe care o primeste in aceasta directie.
De ce totusi continua oamenii sa fumeze?
De ce persista obiceiurile alimentare nesanatoase?
De ce promiscuitatea sexuala se extinde vertiginos?
Raspunsurile la aceste intrebari sunt situate la intersectia stiintelor medicale cu cele socio-umane
(psihologie, sociologie, pedagogie, antropologie culturala chiar). Studiile interdisciplinare pun in evidenta
faptul ca primind informatii, sfaturi si indicatii despre care de fapt stie ca sunt spre folosul si binele sau -
motiv pentru care le si accepta - individul pare a li se si opune in acelasi timp, fie si numai deoarece
demersurile sanogenetice ar putea totusi ramane fara un rezultat palpabil (cel putin pe termen scurt). De
regula, in domeniul sanatatii, indivizii nu pot prcepe cu promptitudine beneficiile pe care le aduc
modificarile comportamentale. In definitiv este vorba de o "investitie" pe termen lung si fara avantaje
imediat vizibile si care, de cele mai multe ori, constituie o piedica pentru satisfacerea unor placeri si
comoditati adanc inradacinate.
Educatia pentru sanatate va trebui sa devina tot mai mult un instrument eficient de profilaxie, cu o
utilizare sistematica a mijloacelor, tehnicilor si metodelor necesare dezvoltarii unor conduite sanogenetice
responsabile, in vederea atingerii idealului de sanatate individual si comunitar.
Pastrarea sanatatii si lupta contra bolilor se inscriu printre cele mai vechi preocupari ale omului. De
altfel cuvantul sanatate care evoca o stare atat de pretioasa fiecaruia apare frecvent in vorbirea curenta
nelipsind aproape niciodata cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile stramosilor nostri romani se incheiau de
obicei cu urarea : vale (fi sanatos).
Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci priveste tot atat de mult societatea in intregime
‘sanatatea nu este totul, dar fara sanatate totul este nimic’ (Schopenhauer).
OMS a dat o definitie oficiala a sanatatii formulata astfel : ‘sanatatea este acea stare de complet bine
fizic, mintal si social si nu consta numai in absenta bolii sau a infirmitatii’.
Intr-o frumoasa exprimare, un mare endocrinolog (N. Pende) descoperea urmatoarele 4 armonii in
organismul sanatos : ‘sanatatea este armonia functiunilor, asa cum frumusetea este armonia formelor
corpului, asa cum adevarata bunatate este armonia sentimentelor etice si adevarata intelepciune este
armonia intelectului’.
Pe plan bio-medical, progresele extraordinare facute in ultimele decenii au permis o explorare mult
mai aprofundata a starii de sanatate. Dispunem astazi de posibilitati de investigatie mult mai fine si mult
mai precise, care depasesc cu mult simturile noastre comune de apreciere, pt. descoperirea cat mai precoce
a starilor anormale, a devierilor de la sanatate. Introducerea unor tehnici noi au facut ca organismul uman
sa devina din ce in ce mai transparent si accesibil explorarilor morfologice cele mai fine cu detectarea
celor mai mici modificari anatomice prin : tomografie comuterizata (scanner) care ne reda tot organismul
uman in sectiuni anatomice de 1-3mm. Tot atat de utile sunt : ultrasonografia (ecografie), scintigrafia,
rezonanta magnetica nucleara etc. Putem explora, vazand in direct tot interiorul tubului digestiv sau al
arborelui traheobronsic cu ajutorul fibroscoapelor. Alte progrese tehnice de explorare sunt tehnici de bio-
34
chimie si histochimie, teste imunologice complexe, electronoscopie, metode rapide de efectuare a
analizelor.
Dispunem deci de metode pentru decelarea starii de sanatate intr-un sens mult mai profund, mai
perfectionat si mai precoce. De aceea, nu mai putem avea siguranta absoluta ca suntem deplin sanatosi,
atat cat constatam prin simturile noastre. Putem afirma uneori, cu deplina sinceritate, ca ne simtim
sanatosi, desi, in realitate, am deviat deja de la echilibrul optim al functiilor organismului caracteristice
sanatatii. Poate ca avea oarecare dreptate scriitorul Jules Romains cu paradoxul sau: “oamenii sanatosi
sunt acei oameni bolnavi care se ignora”.
Nu este suficient sa spunem : ‘nu am simtit nimic’ sau ‘nu m-a durut nimic’pentru a ne incredinta ca
suntem sanatosi. Cele mai rele boli sunt cele care nu incep cu dureri. Apoi exista boli,care se manifesta la
inceput prin simptome foarte discrete, greu sesizabile si care nu sunt luate in seama de un om ocupat. Asa
se intampla cu HTA,arterioscleroza,hepatopatiile cronice, boli pe care numai un examen medical periodic
atent le poate descoperi. Deseori medicii se afla in situatia neplacuta de a descoperi aceste boli in stare
inaintata, dupa ce simptomele lor de inceput au scapat cu totul posibilitatilor pacientului de a le sesiza prin
autoexaminare. ‘cunoaste-te pe tine insuti’, spune un vechi aforism grecesc, si totusi, cat de departe
suntem inca fata de acest fapt intelept.
Iata deci ca ceea ce intelegem de obicei prin sanatate deplina, poate sa nu mai corespunda starii reale
stiintifice,datorita fie imperfectiunii posibilitatilor noastre de a ne analiza, fie neatentiei cu care trecem
peste unele simptone, sau chiar neglijentei cu care obisnuim sa le inregistram si sa luam masuri. In acest
mod se dezvolta o mare HTA pana la obosirea inimii (insuficienta cardiaca) sau la aparitia unui AVC
(hemoragie cerebrala). Chiar si neglijarea tratamentului unor carii dentare constitue un exemplu tot atat de
rau, deoarece treptat se ajunge la pierderi mari dentare, necesitatea de proteze ori producerea unor infectii
cu punct de plecare dentar.
Multe probleme de sanatate depind insa si de modul de viata, de cultura medicala a populatiei, cum
ne menajam sanatatea, cum ne hranim, de igiena muncii fizice si psihice, de modul cum ne odihnim si ne
organizam timpul liber, de modul cum traim si respectam mediul ambiant. Exista factori nocivi care tin si
de unele aspecte ale vietii moderne : sedentarismul, recurgerea la o hrana abundenta si prea mult rafinata,
obezitatea, abuzul de medicamente ca : purgativele (ex : ciocolax, carbocif), analgezicele, antipireticele,
antireumatice (ex : aspirina, piramidon, algocalmin) ; accidentele de circulatie, suferintele create de
zgomotul citadin, poluarea aerului in orase, adaptarea insuficienta la conditiile vietii urbane, fumatul
tutunului, abuzul de bauturi alcoolice sunt exemple de conditiile nocive pt. sanatate, de factorii de risc,
caracteristice epocii actuale. Spunea un mare cardiolog scandinav : ‘experienta a aratat ca homo sapiens
nu este totdeauna o creatura rationala si nu se lasa usor lipsit de dorinta sa si de placeri, chiar cand acestea
constitue o amenintare pentru sanatatea sa’.
De aici se nasc marile probleme de sanatate si anume patologia actuala predominanta a secolului :
bolile cardio-vasculare, tumorile, bolile de nutritie si digestie, bolile psihice, patologia prin medicamente,
bolile reumatice, bolile alergice, alcoolismul, tabagismul, consum de droguri, bolile infectioase etc.
Nu mai incape nici o indoiala ca medicina moderna va devenii din ce in ce mai mult preventiva,
indreptandu-se spre o medicina a omului sanatos.
Astfel :
• In medicina copilului orientarea spre prevenire se va amplifica si mai mult, incepand mult mai devreme,
prin sfaturi pt. o procreare normala. Vom constientiza mama de consultetia genetica prenatala si de
importanta alaptarii la san pt. a avea un copil sanatos. Laptele de mama este alimentatia ideala pentru nou
nascut si sugarul pana la 5 luni, deoarece este alimentul cel mai complet, lipsit de microbi, se poate digera
bine deoarece contine fermenti sau enzime, ferindu-l astfel de aparitia unor tulburari digestive si asigurand
dezoltarea armonioasa si starea de sanatate a sugarului.
• In domeniul bolilor de rinichi un obiectiv important va fi prevenirea insuficientei renale cronice.
• In medicina interna orientarea majora va fi spre prevenirea bolilor cronice cu caracter degenerativ :
arterioscleroza, cardiopatia ischemica, reumatismul degenerativ. Pt.aceasta bolnavul:
- se va prezenta periodic la medic;
35
- va evita eforturile utile, emotiile;
- va face exercitii recomandate de medic;
- va respecta repausul la pat;
- nu va consuma bauturi alcoolice;
- va evita frigul, curentii de aer, umezeala si temperaturile ridicate;
- va lua cu regularitate medicamentele prescrise.;
• In domeniul nutritiei : prevenirea obezitatii si a diabetului, prin :
- evitarea stresului si sedentarismului;
- evitarea traumelor psihice;
- alimentatie corespunzatoare;
- evitarea abuzului de medicamente;
- respectarea regulilor de igiena;
- suprimarea consumului de cafea si tutun, etc.
• In domeniul bolilor infectioase : prevenirea hepatitelor, antraxul, toxiinfectia alimentara, boli diareice
acute prin:
- respectarea cu strictete a regulilor de igiena personala si in gospodorie (in cazul antraxului vor fi
efectuate vaccinarile la animale);
- spalarea mainilor inainte de masa si dupa folosirea toaletei;
- utilizarea unei vesele curate;
- pastrarea alimentelor acoperite ferindu-le de contactul cu muste, gandaci sau rozatoare si la temperaturi
scazute;
- interzicerea consumului apei de suprefata (lacuri, rauri, parauri);
- dezinfectarea periodica a toaletelor din locuinte si cele din localuri publice;
- vaccinari periodice;
Profilaxia nu mai poate fi redusa numai la metodele ei mai vechi cum ar fi : prezentarea la vaccinari
contra bolilor infectioase, trebuie sa ne bazam pe o profilaxie activa, pe participarea intregii populatii la
obiectivele medicinii preventive, prin respectarea regulilor de viata care asigura sanatatea, protectia
mediului inconjurator, dobandirea unei culturi medicale.
Medicina omului sanatos urmareste sa intervina activ in apararea sanatatii prin :
• Promovarea masurilor de igienizare a mediului inconjurator a localitatilor in care traieste si munceste
omul, pt. a face acest mediu cat mai favorabil sanatatii
• Formarea unor deprinderi igienice (educatia igienica) la fiecare persoana, folosind toate mijloacele de
cultura si educatie, incepand cu scoala, reviste, carti. Intr-un sens mai larg, formarea unei culturi sanitare,
ceea ce incearca sa fie si lucrarea de fata ca o contributie la acest important obiectiv. Sanatatea nu se vinde
in farmacii, ci se asigura prin deprinderi igienice : igiena alimentara, igiena muncii fizice, igiena muncii
intelectuale etc ;
• Imbunatatirea conditiilor de mediu la loculm de munca si aplicarea tuturor masurilor care privesc
protectia muncii ;
• Aplicarea unui complex de masuri pentru dezvoltarea normala, fizica si mintala a copiilor, incepand cu
supravegherea femeii in timpul sarcinii si continuand cu cea a copilului si a adolescentului ;
• Punerea in valoare a culturii fizice (gimnastica, sport) a excursiilor si a vietii in aer liber, folosirea
factorilor naturali de intarire a organismului: aer, soare, munte, mare ; Exercitiile fizice reduc stresul, ne
ajuta sa ne mentinem greutatea indeala, sa ne mentinem mobili, fac ca inima noastra sa functioneze mai
bine si ne ajuta la scaderea nivelului colesterolului si a TA. De asemenea ne protejeaza impotriva unor
imbolnaviri serioase ca : bolile de inima, diabetul si comotia cerebrala.
• Promovarea unei alimentatii rationale, stiintifice, cu combaterea atat a exceselor alimentare,cat si a
subnutritiei, a dezechilibrului in utilizarea tuturor factorilor nutritivi a prepararii greoaie ori complicate a
alimentelor, erori care pot sa duca la boli de nutritie si ale tubului digestiv.
• Masuri de depistare precoce a unor anormalitati si tendinte morbide inainte ca acestea sa se exprime prin
suferinte si boala declarata.
36
O asistenta devine din ce in ce mai mult un consilier pentru toate activitatile umane care pot afecta
sanatatea, un consilier al sanatatii. Sfatul sau va trebui ascultat in toate problemele care privesc mediul
inconjurator si unde pot aparea factori de risc pt. sanatatea omului. Sanatetea este mai mult decat o
problema pur medicala : ea angajaza raspunderea intregi societati.
Asa cum spunea Paul Valery ‘medicina inseamna toate stiintele in serviciul omului’.

10 puncte pe care educatorii ar trebui sa le puna in aplicare sunt insirate mai jos:
1. Ar trebui sa invatam oamenii sa fie autentici, sa fie constienti de marginile lor interioare si sa asculte
vocea interioara a simturilor.
2. Ar trebui sa invatam oamenii sa depaseasca conditia culturii lor si sa devina cetateni ai lumii.
3. Ar trebui sa ajutam oamenii sa-si descopere vocatia in viata, chemarea lor, soarta lor, destinul lor.
Acestea sunt in special focalizate spre gasirea carierei si a partenerului adecvat.
4. Ar trebui sa invatam oamenii ca viata este pretioasa, ca este prilej de bucurie sa ai experiente in viata, si
daca oamenii vor cauta sa vada partile bune si vesele in toate situatiile, aceasta va ridica valoarea vietii.
5. Trebuie sa acceptam persoana asa cum este ea si sa o ajutam sa-si invete natura interioara. Din
cunostiinte reale asupra aptitudinilor si limitelor, noi putem sti pe ce sa ne bazam, ce potential este intr-
adevar acolo.
6. Trebuie sa cautam sa satisfacem nevoile de baza ale persoanei. Acestea includ nevoile de siguranta, de
apartinere la cineva si de stima.
7. Trebuie sa reimprospatam constiinta, invatand persoana sa aprecieze frumosul si lucrurile bune in
natura si in viata.
8. Trebuie sa invatam oamenii ca abandonul complet este rau si controlul este bun. Sa cauti sa
imbunatatesti calitatea vieti in toate domeniile este tot o forma de control.
9. Ar trebui sa invatam oamenii sa treaca de problemele minore si sa puna accentul pe problemele majore
din viata. Acestea includ probleme de nedreptate, de durere, de suferinta si moarte.
10. Trebuie sa invatam oamenii sa fie buni alegatori. Ei trebuie sa aiba o practica buna in a face alegeri.
« Trebuie sa stim ce nu trebue sa facem pentru noi insine » si in acest scop o buna cultura
sanitara are o valoare incomensurabila

Programul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii


Sănătate pentru Toţi în Secolul 21

Politica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru următorii 20 de ani, în vederea asigurării


condiţiilor necesare tuturor oamenilor de a Obţine şi Menţine cel mai înalt nivel posibil de Sănătate de-a
lungul pe toata Viaţa.Politica Sănătate21 a Departamentului European al OMS conţine următoarele
elemente principale:
1 .Scop Unic şi Constant este atingerea Potenţialului Maxim de Sănătate pentru toţi Europenii.
2. Căi Principale pentru atingerea Obiectivului:Promovarea şi Protejarea Sănătăţii Oamenilor pe tot
cursul Vieţii,Reducerea Incidenţei şi Suferinţelor provocate de Bolile şi Accidentele grave.
3 Valori de Bază care formează fundamentul etic al Politicii de Sănătate:Sănătatea ca Drept Fundamental
al fiecărui OM. Echitatea în Sănătate şi Solidaritatea în Acţiune între Ţări, Grupuri de oameni din fiecare
Ţară şi între Sexe în cadrul Grupului. Participarea ( cu gestionarea contribuţiilor şi costurilor ) a tuturor
oamenilor, grupurilor, comunităţilor, instituţiilor, organizaţiilor şi sectoarelor la dezvoltarea serviciilor de
sănătate.
4 Strategii Principale de Acţiune pentru a asigura Susţinerea Ştiinţifică, Economică, Socială şi Politică a
Implementării programului Sănatate21:

37
Strategii Multisectoriale pentru a implica toţi Factorii care afectează Sănătatea.
Programe şi Investiţii pentru Promovarea Sănătăţi şi Îngrijirea Clinică bazate pe Eficienţă dovedită
a acestora.;
O Asistenţă Primara de Sănătate Integrată la nivel Familiar şi Orientată Comunitar alături de un
Sistem Spitalicesc Flexibil. Un Partenariat Extins (Familie, Şcoală, Loc de Muncă, Comunitate Locală şi
Ţară) în Participarea la toate Procesele de Promovarea şi Îngrijirea Sănătăţii atât la Stabilirea Deciziilor
cât şi la Implementarea şi Gestionarea Costurilor acestora.
21 Obiective care stau la baza Politicilor de Sănătate în toate Ţările Europei pe următorii 20 de
Ani şi vor fi folosite la Evaluarea Anuală a Progreselor realizate de fiecare Ţară în Îmbunătăţirea şi
Protejarea Sănătăţii tuturor Cetăţenilor alături de Reducerea Riscurilor de Îmbolnăvire:
1. Solidaritate pentru sănătate între toate Ţările din Europa prin Partajarea Viziunii, Resurselor,
Cunoaşterii şi Expertizei la nivel European.
2. Echitate în Sănătate prin Reducerea Inechităţilor între diferitele Grupuri Umane folosind Politici,
Legislaţie şi Activităţi specifice.
3. Un Început Sănătos în Viaţă prin Investiţii Sociale şi Economice în Viaţa Părinţilor şi Familiilor,
acces la Servicii de Reproducere şi Sănătatea Copilului.
4. Sănătatea Tinerilor prin Asigurarea unui mediu Fizic, Social şi Economic Sigur şi Susţinător
folosind Cooperarea dintre Serviciile de Sănătate, Educative şi Sociale. Acestea trebuie să lucreze
împreună pentru a contracara cauzele unei Imagini de Sine proastă a Tinerilor, îmbunătăţirea capacităţii
lor de a Coopera cu Situaţiile Stresante din viaţa lor şi pentru a construii şi menţine relaţii sociale,
răspunzând la cerinţele lor psihosociale. Este necesară o Evaluare periodică a Stării de Sănătate a
Copiilor şi Adolescenţilor, inclusiv a Sănătăţii lor Emoţionale.
5. Îmbătrânire Sănătoasă prin asigurarea Locuinţei, Venitului şi altor necesităţi destinate
Îmbunătăţirii Autonomiei şi Productivităţii Sociale folosind Promovarea şi Protecţia Sănătăţii pe tot timpul
Vieţii. Serviciile de Sănătate şi Sociale la nivel comunitar trebuie să-i ajute persoanele în vârstă să
devine mai Active şi să se Ajute Singure;
6. Îmbunătăţirea Sănătăţii Mentale prin Adaptarea Condiţiilor de Lucru şi Viaţă pentru a obţine şi
întării un Sens al Coerenţei şi al Relaţiilor Sociale, concomitent cu creşterea Capacităţii de a Coopera cu
Situaţiile şi Evenimentele Stresante Pentru cei care au Afecţiuni Mentale se propun creşterea Calităţilor
Serviciilor de Sănătate Mentală.
7. Reducerea Bolilor Transmisibile prin Eradicarea sau Eliminarea Poliomelitei, Pojar şi Tetanos
Neonatal folosind Monitorizarea agreată Internaţional, Imunizare şi Strategii de Control;
8. Reducerea Bolilor Netransmisibile prin Prevenirea şi Controlul Factorilor de Risc al acestora
folosind noi Politici de Sănătate Publică inclusiv noua Mişcare Europeană pentru un Stil de Viaţă Sănătos
( Reversarea Globală a celor 5 Pandemici Majori );
9. Reducerea Vătămărilor provocate de Violenţă şi Accidente prin acordarea unei atenţii deosebite
Siguranţei şi Coeziunii Sociale la Locul de Muncă şi în Comunităţile Umane;
10. Un Mediu Fizic Sănătos şi Sigur prin Planuri Naţionale şi Regionale referitoare la Mediu şi
Sănătate folosind Instrumente Legale şi Economice pentru reducerea Deşeurilor şi Poluării;
11. O Viaţă Sănătoasă prin activităţi de sprijinire a Opţiunilor Sănătoase în Nutriţie, Exerciţii Fizice şi
Sexualitate + Cooperare cu Stresul. Oamenii trebuie să poată să-şi dezvolte şi utilizeze întregul potenţial
pentru avea o viaţă economică, socială şi mentală mulţumitoare. Este necesară realizarea unei
Infrastructuri Eficiente prin care cele mai noi Informaţii despre Sănătate să fie puse la dispoziţia
oamenilor prin Cursuri şi Informare Continuă.
12. Reducerea Răului provocat de Alcool, Droguri şi Tutun prin Strategii de Prevenire a
Dependenţelor şi Tratare a celor Dependenţi. Sunt necesare Strategii Educaţionale destinate
îmbunătăţirii Stilului de Viaţă şi a Stării de Bine, ajutându-i pe oameni să-şi Gestioneze mai bine Viaţa
şi să aibă Opţiuni Sănătoase.
13. Stabilimente pentru Sănătate prin Mecanisme Multisectoriale de a face Locuinţele, Şcolile,
Locurile de Muncă şi Oraşele mult mai Sănătoase;
38
14. Responsabilitate Multisectorială pentru Sănătate prin Evaluarea Impactului asupra Sănătăţii a
tuturor Sectoarelor din Viaţa şi Activitatea Umană;
15. Un Sistem de Sănătate care Integrează Serviciile de Sănătate Primară a Familiilor şi
Comunităţilor cu un Sistem Spitalicesc Flexibil;
16. Gestionarea Calităţii Îngrijirilor Medicale prin folosirea Eficienţei Dovedite a Îngrijirilor
Medicale în Programele de Dezvoltare a Serviciilor de Sănătate;
17. Finanţarea Serviciilor de Sănătate şi Alocarea Resurselor prin Creşterea Acoperirii Universale,
Solidarităţii Naţionale şi Sustenabilităţii, alături de o Alocare a unor Resurse Financiare Suficiente
Nevoilor de Sănătate Prioritare;
18. Dezvoltarea Resurselor Umane pentru Promovarea şi Îngrijirea Sănătăţii prin punerea la Baza
Educaţiei pentru Sănătate a acestor principii, iar Profesioniştii din Sănătatea Publică să acţioneze ca
Iniţiatori cheie şi Avocaţi ai Sănătăţii de la Comunitatea Locală până la nivel Naţional;
19. Cercetarea şi Cunoaşterea din Sănătate să fie orientată către nevoile Prioritare ale acestor
Obiective, oferind Mecanismele Practicii Medicale folosind Cercetarea Ştiinţifică;
20. Mobilizarea Partenerilor din Sănătate prin realizarea unor Coaliţii şi Acţiuni reunite in
Promovarea şi Refacerea Sănătăţii, cu Identificarea şi Evaluarea beneficiilor mutuale ale Investiţiilor în
acest domeniu;
21. Politici şi Strategii destinate Sănătăţii pentru Toţi să fie Formulate şi Implementate de la Nivel
Naţional la Nivel Local implicând Sectoare şi Organizaţii Semnificative având la bază aceste 21
Obiective.
J. Fabre şi Th. Krafft au afirmat că: „dacă secolul al XIX-lea a fost pentru medicina diagnosticului,
secolul al XX-lea este al terapeuticii, secolul al XXI-lea va fi al profilaxiei”. În acest context, Organizaţia
Mondială a Sănătăţii a elaborat încă de la sfârşitul deceniului al 8-lea al secolului XX şi continuând în
deceniul al 9-lea, numeroase programe înglobate într-unul general, denumit „Sănătate pentru toţi”, care
include măsuri de limitare a riscurilor pentru sănătate. Câteva din aceste programe ale Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii sunt: „Şomaj, sărăcie şi starea de sănătate”, „Educaţia publică şi informaţia pentru
sănătate”, „Promovarea stării de sănătate”, „Fumatul”, „Prevenirea şi controlul abuzului de alcool şi
droguri”.

Principii teoretice si metodologice ale masurarii


calitatii vietii în relatie cu sanatatea subiectiva

Amploarea problemelor ridicate de boala cronica sunt în functie de exigentele situatiei la boala si
reactiile indivizilor la un astfel de eveniment. Sanatatea nu poate fi masurata direct; "obiectele si
evenimentele folosite pentru a indica nivelul sanatatii unei persoane sunt de foarte multe feluri, mergând
de la o tumora analizata într-un laborator pâna la exprimarea sentimentelor personale.
În general, starea de sanatate a fost analizata, si masurata în termeni de supravietuire si absenta a
bolii dar, în ultimii ani exista tendinta de a masura capacitatea persoanei de a avea performante în
activitatile zilnice si în relatie cu starea de bine sociala si emotionala cu calitatea vietii. Masuratorile sunt
influentate si influenteaza la rândul lor modul în care este gândita sanatatea. Îmbolnavirea fizica si
invaliditatea pot avea efecte extinse asupra adaptarii la lucru, la activitatile din timpul liber, vietii de
familie. Bolnavii variaza din punct de vedere al capacitatii lor de adaptare sociala: o parte se descurca
bine, dar unii dezvolta handicapuri sociale disproportionate fata de gravitatea îmbolnavirii; altii gasesc
avantaje în îmbolnavirea fizica (de exemplu: o scuza pentru a evita responsabilitatile sau un prilej da a-si
reconsidera modul de viata si de a-i ameliora sanatatea.
Masuratorile sanatatii subiective (asa cum este perceputa de individ) pot fi grupate în trei categorii:
- cele care se raporteaza la sentimentul general de stare de bine;
- cele care înregistreaza simptoamele asa cum sunt percepute si raportate de bolnav;

39
- cele care vizeaza capacitatea unei persoane de a functiona. Suma celor trei categorii desemneaza, de fapt,
calitatea vietii în situatia critica de boala.
Masuratorile au o serie de avantaje:
- amplifica datele obtinute prin morbiditate si mortalitate axându-se pe calitatea si nu pe cantitatea
supravietuirii (ofera informatii despre necesarul de asistenta medicala si pot reflecta aspectele pozitive ale
unei stari de sanatate, implicit a calitatii vietii);
- pot oferi o modalitate prin care pacientii se pot face auziti (se deosebesc de datele obtinute de medic prin
anamneza, prin faptul ca sunt standardizate si permit obtinerea unui scor pentru fiecare individ în parte).
Folosirea metodelor de masurare si evaluare a starii subiective de sanatate au aparut în timpul
celui de-al doilea razboi mondial, când a fost nevoie sa_ se stabileasca în termen scurt capacitatile fizice si
psihice ale unui mare numar de recruti, ceea ce a impus standardizarea instrumentelor de masura si au
influentat modul de constructie al chestionarelor aparute dupa terminarea razboiului. Tehnicile de evaluare
psihologica ale lui Lazarsfeld, Guttman, Suchman au format baza pentru prima generatie de masuratori ale
calitatii vietii. În ultimii ani, acest domeniu a fost extins si acopera orice aspect al functionarii cotidiene a
individului: fizic, emotional, social. Primele scale care acopereau aria tulburarilor fizice (echilibrul,
deplasarea, capacitatea senzoriala) au fost urmate de instrumente de masura care vizau incapacitatea (auto-
îngrijirea si modificarile corporale) si, mai târziu de handicap (îndeplinirea rolurilor sociale, capacitatea de
munca si activitatile casnice). Însa numai factorul medical este insuficient pentru a realiza o prognoza a
trebuintelor pacientului în absenta factorilor de mediu cum ar fi suportul social si perceptia pacientului cu
privire la situatia analizata. Scopul reabilitarii trebuie sa fie reîncadrarea pacientului în fluxul unei vieti
independente, ceea ce presupune considerarea unor factori de mediu, sociali, psihologici.

Fundamente conceptuale ale masurarii sanatatii

O persoana este sanatoasa daca este capabila, din punct de vedere psihic si fizic, sa faca ceea ce
doreste sau ce trebuie. Alterarile în functionare sunt clasificate în trei categorii: tulburari, incapacitati,
handicapuri.
Tulburarea se refera la reducerea unor capacitati fizice sau mintale care sunt deranjate la nivelul
organului: nu sunt întotdeauna vizibile si nu au, în general, consecinte notabile. De exemplu, tulburarile de
vedere sunt corectate prin ochelari.
Când tulburarea nu poate fi corectata, ea poate deveni incapacitate. Incapacitatea se refera la
restrictia în capacitatea unei persoane de a functiona într-o modalitate considerabila normala pentru om (a
merge, a întelege, etc). Incapacitatea poate limita sau nu capacitatea individului de a juca un rol social
normal, în functie de severitatea si de modul în care este perceputa persoana însasi.
Handicapul se refera la un dezavantaj social care poate apare datorita incapacitatii (de exemplu,
hipoacuzia). O ranire usoara poate constitui un handicap pentru un atlet, dar poate sa nu impuna restrictii
serioase altor persoane.
Desi îngrijirea medicala este axata, în general, pe tulburari, problemele pacientului sunt exprimate
în termeni de incapacitate si handicap. Aspectul pozitiv al sanatatii poate fi mentionat în relatie cu
rezistenta la boala. Sanatatea implica nu numai starea de bine curenta, fundament al calitatii vietii, dar si
probabilitatea aparitiei unei boli, fenomen relevant pentru planificarea serviciilor medicale.
Starea de bine psihica
Goldberg citeaza exemplul unor persoane care sunt percepute de ceilalti ca fiind foarte obosite, în
timp ce persoana însasi considera ca este odihnita. Evaluarea gravitatii bolii poate varia în timp la una si
aceeasi persoana. Starea de bine, în conditiile unei boli cronice, provine si din modul în care este
perceputa de bolnavul însusi. Conform teoremei lui Thomas, "daca oamenii definesc o situatie ca fiind
reala, atunci aceasta situatie este reala prin consecintele definitorii ei ca reala ", de unde rezulta ca
sanatatea este asa cum o percepe bolnavul.
Primele masuratori ale starii de bine psihice vizau procesul cognitiv prin care individul îsi compara
aspiratiile cu perceptia situatiei curente: starea de bine este desemnata prin termenul satisfactie în viata.
40
Cea de-a doua categorie cuprinde scalele de bine, inspirate din experienta zilnica si au un caracter mai
empiric. Cea de-a treia abordare a masurarii starii de bine se fundamenteaza pe tulburarile psihice,
reflectând mai ales orientarea clinica. Uneori, aceste scale nu permit punerea unui diagnostic, ci detecteaza
simptoame ale tulburarilor psihice generale. Starea de bine psihologica poate fi masurata pe baza absentei
instrumentelor de lucru.

Indicatori de masurarea calitatii vietii

Procesul de evaluare de catre individ a propriei vieti este în general, rezultanta raportarii
conditiilor de viata si a activitatilor care compun viata umana la necesitatile, valorile, aspiratiile umane. Se
refera atât la evaluarea globala a vietii, cât si la evaluarile diverselor conditii sau sfere ale vietii. Uneori,
calitatea vietii reprezinta o reluare a conceptului de fericire, dar în timp ce fericirea se refera la starea
subiectiva din perspectiva predominant etica, calitatea vietii presupune din partea individului o evaluare
mai obiectiva, care sa permita masuri de maximizare a nivelului calitatii vietii.
În practica cercetarii sunt folositi o serie de indicatori ai calitatii vietii:
- indicatori ai starii;
- indicatori ai necesitatilor si aspiratiilor;
- indicatori complecsi - indicatori ai calitatii vietii percepute;
- indicatori ai satisfactiei vietii;
- indicatori ai unor simptoame critice.
Indexul de calitate a vietii construit de Spitzer în 1980, este folosit în masurarea calitatii vietii
pacientilor cu cancer si alte boli cronice. Se evalueaza, în acelasi timp, efectele tratamentului, programelor
de suport cum ar fi îngrijirile paleative. Calitatea vietii este conceptualizata ca o variabila cu numeroase
dimensiuni, iar o calitate a vietii buna trebuie sa cuprinda o stare sufleteasca pozitiva, relatii interpersonale
suportative si absenta tulburarilor fizice si psihice. Spitzer considera ca a masura calitatea vietii înseamna
sa iei în consideratie functiile emotionale, fizice si sociale, atitudinile cu privire la boala, relatiile familiale
si costurile asociate cu boala. Itemii acopera nivelul activitatii (inclusiv ocupatiile), activitatile cotidiene,
calitatea suportului social, perceperea starii de sanatate si tulburarile psihologice. Scala e usor de aplicat si
înalt validata. '
Dupa Andrews, care insista pe aspectul evaluativ al calitatii vietii, "calitatea vietii nu înseamna
numai conditiile fizice, interpersonale si sociale dar si modul în care acestea sunt judecate si evaluate de
individ si ceilalti". El construieste scale pe baze vizuale si numerice, în care subiectul valorizeaza în
termeni de la "nefericit" la "foarte fericit", de exemplu.
Dupa Berenice, Neugarten si Havighurst (1961), Indexul de satisfactie în viata este corelat cu
morala, adaptarea si starea de bine psihica. Dimensiunile calitatii vietii sunt date de absenta apatiei, forta,
congruenta între scopurile dorite si cele atinse, auto-evaluare pozitiva si tonus optimist. Este utilizat atât
pentru vârstnici cât si pentru bolnavii cronici.

Deficiente în asistenta bolilor cronice si factorii


care au mai multa influenta asupra calitatii vietii

Ceea ce caracterizeaza asistenta medicala a bolnavului cronic este faptul ca li se aplica terapii ce
sunt aplicate bolilor acute. Aceasta înseamna ca sunt tratate simptomele în 1oc sa fie tratate persoanele, iar
tratamentul se focalizeaza pe ameliorare în loc de a ajuta pacientul sa traiasca cu boala pe termen lung.
Luarea în considerare a cronicitatii are o serie consecinte:
1. O persoana ce are o boala cronica trebuie sa stie mai mult decât o persoana ce sufera de o boala acuta,
informatiile vizând inclusiv cursul bolii si consecintele asupra vietii. Cunostintele sociologice, psihologice
si psihosomatice ofera o baza teoretica de interventie. Adesea însa, aceste cunostinte au fost puse în
41
practica foarte putin datorita faptului ca nu exista un cadru institutional adecvat si programe analitice
laborioase.
2. O persoana având o boala cronica învata sa-si accepte boala. Acest 1ucru cere o schimbare a opticii cu
privire la obligatia de "a fi în forma", concept strâns asociat cu capacitatea de performanta, de munca, de
productivitate, cu capacitatea de a se bucura.
3. Aceste persoane au nevoie de sprijin pentru a se adapta la restrictiile, izolarea, ruperea contactelor
sociale impuse de conditia de bolnav cronic; organizarea unei mici retele de suport social.
4. Trebuie depasita lipsa de cooperare si coordonare dintre diferite institutii care lucreaza în cadrul
sistemelor sociale si de securitate sociala.

Indicatori demografici

Sanatatea populatiei si a unor colective mari este determinate de un complex de indicatori


demografici: natalitatea, mortalitatea, sportul populatiei, morbiditatea, raportate la o anumita perioda de
timp, la un anumit teritoriu si la un numar concret de populatiei.
Natalitatea este numarul de nasteri la o mie de locuitori.
Mortalitatea generala reprezinta numarul de decese la o mie de locuitori.
Sporul populatiei este diferenta dintre natalitate si mortlitate generala la o mie de locuitori-
Mortalitatea infantila – numarul de decese ale copiilor sun un an raportat la o mie de nascuti vii.
Morbilitatea generala – cazurile noi de boala la o mie de locuitori.
Morbilitate cu incapacitate temporala de munca – raportul cazurilor noi de imbolnavire insotite de
incapacitatea temporala de munca la o suta de salariati.
Sanatatea este rezultatul actiunii dintre om si mediu, interactiunea factorilor de mediu, care pot
duce la i adaptare dintre om si mediul inconjurator. Profesorul dr. Segiu Manescu considera ca sanatatea,
ca si boala, recunoaste o serie de factori care o determina, factori care pot fi denumiti factori etiologi ai
sanatatii, adica se poate vorbi de o etiologie a sanatatii, asa cum vorbim de o etiologie a bolilor. Factorii
care actioneaza asupra organismului pot fi externi si interni.

42
MODIFICAREA STILULUI DE VIATA-OBIECTIV
IMPORTANT IN EDUCATIA PENTRU SANATATE

« ESTI CEEA CE ESTI SI TE AFLI UNDE TE AFLI DATORITA


CELOR CE SE PETREC IN MINTEA TA ; SCHIMBI CEEA CE ESTI SI
LOCUL IN CARE TE AFLI, SCHIMBAND CEEA CE SE PETRECE IN
MINTEA TA »(ZIG ZIGLAR)

Sanatatea este bunul cel mai de pret al omului si pastrarea ei depinde esential de modul nostru
de viata, de felul in care stim sa o ingrijim. Sanatatea este bine sa o pastrezi atunci cand o ai, pentru ca o
data pierduta, uneori este foarte de greu sa o recastigi. Ea poate fi neglijata fie din necunoastere, fie din
superficialitate, fie negandindu-ne la intretinerea ei. Evolutia diverselor boli nu se opreste in fata bogatiei
si a puterii, cumpararea sanatatii cu bani fiind imposibila. Un organism oricat de robust ar fi el nu poate fi
imun la orice boala, dar poate opune o puternica rezistenta si poate invinge boala, instalandu-se in timp
sanatatea.

Este suficient ca organismul sa fie obosit sau slabit prin repetarea unui numar de abuzuri, pentru
ca sa cedeze la contaminarea cu virusi si agenti exteriori daunatori. Aceasta semnifica faptul ca fiecare
dintre noi suntem in permanenta personal responsabili de sanatatea noastra si o putem pierde sau pastra in
functie de atentia acordata. O insuficienta ingrijire a sanatatii implica aparitia bolilor si cum bine stim, un
organism bolnav se uzeaza mult mai repede decat un organism sanatos, determinand accelerarea
procesului de imbatranire. Grija pentru sanatate, reprezinta un comportament ce trebuie educat inca din
copilarie si dezvoltata de-a lungul vietii.

STIL DE VIATA

Stilul de viaţă reprezintă un concept deosebit de popular în ştiinţele sociale. Utilizarea sa extrem de
frecventă l-a făcut să fie supus unor tendinţe de extindere permanentă a conţinutului, termenul dobândind
o multitudine de valenţe care nu fac altceva decât să îi confere o anumită ambiguitate. Folosirea frecventă
ca sinonim pentru concepte înrudite (subcultură/cultură, mod de viaţă, status grup, clasă socială) cu care
uneori stilul de viaţă este confundat, contribuie la relativa sa neclaritate.
Din acest motiv preferăm definiţia mai largă pe care Robert Stebbins o dă stilului de viaţă, ca „set
distinctiv de pattern-uri de comportament împărtăşite, care este organizat în jurul unui set coerent de
interese sau condiţii sociale, sau amândouă, care este justificat şi explicat printr-un set de valori,
atitudini şi orientări şi care, în anumite condiţii, devine baza pentru o identitate socială comună a celor
care îl împărtăşesc” (Robert Stebbins, 1997, pag. 350)
Spre deosebire de definiţiile date de Sobel (stilul de viaţă este „un mod de a trăi distinctiv şi de
aici recognoscibil”, 1981, pag.28) sau Chaney („un mod de a folosi anumite bunuri, locuri şi timpul,
care este caracteristic unui grup”, „un set de practici şi atitudini care au sens într-un contex
particular”, 1996, pag.5) cea menţionată anterior (discutabilă în sensul că postulează coerenţa stilului de
viaţă şi pune sub semnul întrebării capacitatea stilului de viaţă de a oferi identitate socială participanţilor
la stilul respectiv de viaţă) are avantajul de a sublinia legătura între comportamentul tangibil şi valori,
atitudini, orientări. Valorile, atitudinile au un rol important în explicarea modului în care apar stilurile de

43
viaţă şi pattern-urile de comportament care le compun. Avantajul apare o dată în plus, mai clar, în cazul
cercetărilor legate de acest subiect, pentru că indivizilor le este dificil să separe, în viaţa de zi cu zi,
propriile acţiuni de motivele şi înţelesurile personale pe care le folosesc pentru a justifica aceste acţiuni.
Stilurile de viaţă sunt dependente de formele culturale.
Zablocki şi Kanter (1976) fac distincţia între ceea ce ei numesc „stiluri de viaţă clasice”, generate
de stratificarea socio-economică şi „stilurile de viaţă alternative”, apărute ca urmare a pierderii coerenţei
valorilor în societate. În categoria stilurilor de viaţa clasice (statusul socio-economic este considerat ca
determinantul principal al diferenţierii stilurilor de viaţă) autorii citaţi includ trei tipuri largi: stilul de
viaţă dominat de proprietate, stilul de viaţă dominat de ocupaţie şi stilul de viaţă dominat de venit
sau sărăcie (direct legat de dezvoltările asupra *culturii sărăciei).
Ca variabilă independentă de poziţia economică, stilul de viaţă alternativ „apare într-o societate
în măsura în care membrii societăţii încetează să fie de acord cu valoarea de schimb pe pieţele de
mărfuri şi prestigiu sau recunosc alte surse independente ale valorii” (Zablocki, Kanter, 1976, pag.
281).
Proliferarea stilurilor de viaţă în ultimii 50 de ani, apariţia unor categorii speciale cum ar fi cele
dominate de ocupaţii puternic acaparatoare (care constrâng în mod imediat, direct, şi implică întreaga
familie, timpul liber şi pattern-urile de consum) deschid noi domenii de preocupare pentru politicile
sociale. Zablocki şi Kanter subliniază că „în special problema dreptului organizaţiilor de a solicita
implicarea totală, beneficiile şi costurile familiilor în aceste poziţii şi ceea ce organizaţiile datorează
soţilor şi familiilor de muncitori în situaţia de implicare totală, pot deveni importante întrebări legate de
bunăstare în viitor” (Zablocki, Kanter, 1976, pag.277).
În societăţile *postmoderne, chestiunea stilului de viaţă este una centrală, acceptarea stilurilor de
viaţă alternative manifestându-se ca principiul organizator al vieţii sociale. În plus în aceste societăţi stilul
de viaţă devine instrumentul de afirmare a identităţilor sociale şi unul din factorii de agregare a noilor
*mişcări sociale. Astfel stilul de viaţă se impune ca obiect de studiu pentru *politicile sociale post-
moderne .
Modul de viata si stilul de viata sunt doua notiuni apropiate in continut si tratate de
multe ori ca sinonime. Ele desemneaza totalitatea activitatilor care compun viata unei
persoane, a unui grup, a unei colectivitati, organizarea vietii lor pentru satisfacerea
trebuintelor lor materiale si spirituale. Totusi, cele doua notiuni nu sunt identice desi
utilizarea lor este complementara. Astfel, Modul de viata se refera la elementele obiective
ale traiului, la conditiile materiale, economice si sociale ale vietii oamenilor. Principalii
indicatori ai modului de viata sunt:
-natura muncii (ocupatiei, profesiei) si durata ei;
-invatamantul, calificarea profesionala si accesibilitatea formelor acestora;
-rezidenta si circulatia (timpul afectat si mijloacele de transport disponibile si utilizate);
-locuinta (mp/ persoana) si echipamentul acesteia (gradul de confort);
-conditiile de igiena si asistenta sanitara (accesibilitatea acesteia); -mijloacele de
comunicare, telecomunicare; -informatiile si cultura;
-timpul liber (durata si folosirea acestuia).
La acestia se adauga sistemul traditiilor, obiceiurilor, morala si cultura societatii. Toti
acesti factori, in miscarea lor istorica, contribuie la formarea profilului psihologic al
populatiei, la formarea personalitatii indivizilor si la structurarea relatiilor sociale. Orice
mod de viata este produsul unei istorii , reflexul unei culturi si al unor traditii specifice.
Fiecare societate are un mod specific de viata. Se poate distinge astfel intre un mod de
viata specific societatii traditionale, agrare, rurale, un mod de viata specific societatii

44
industriale, de tip urban si modul de viata specific societatii postindustriale. In fiecare
dintre ele, toti indicatorii enumerati mai sus sunt diferiti.
Stilul de viata se refera la aspectul subiectiv al modului de viata. El reprezinta o
strategie de viata pentru care individul opteaza si care orienteaza toate manifestarile sale
particulare. Aceasta strategie are la baza anumite credinte, imagini si reprezentari ale
individului despre lume si viata, in virtutea carora el alege, se comporta, actioneaza, face
optiuni care il pot conduce la reusita sau la esec.
Din acest punct de vedere, stilul de viata se refera la decizii, actiuni si conditii de
viata care afecteaza sanatatea persoanelor.
Este vorba de riscuri autoasumate, cum ar fi:
- tabagismul,
- abuzul de alcool,
- consumul de droguri,
- alimentatia excesiva,dezechilibrata sau subnutritia,
- promiscuitatea sexuala, practicile sexuale riscante,
- stilul de conducere auto imprudent,
- sedentarismul,
- lipsa timpului liber,
- insuficienta odihnei / somnului,
- incapacitatea de a face fata stresului cotidian si profesional intr-un
mod adecvat.
Toate acestea sunt riscuri imputabile persoanei, care pune in pericol sanatatea
proprie.
Uneori aceste riscuri sunt impuse de conditiile social-economice ale persoanei, cum
ar fi: saracia, somajul, discriminarea sociala, sexuala, etnica, inegalitatile si conflictele
sociale.
Stilul de viata consta din combinatii ale diferitelor practici si deprinderi
comportamentale si conditii de mediu ce reflecta modul de viata, influentate de
antecedentele familiale, conditiile culturale si socio-economice ale persoanei.
In esenta, stilul de viata este tipul de comportament repetitiv, habitual, conditionat
de nivelul de cultura si de nivelul de trai, este modul de viata bazat pe interactiunea
dintre conditiile de viata in sens larg si tipurile caracteristice de comportament,
determinate de factorii socio-culturali si de caracteristicile personale.
Modificarea stilului de viata implica deci schimbarea concomitenta a
comportamentului personal si a conditiilor de viata.
Stilul de viata este personal si social (grupal) in acelasi timp si aceasta pentru ca optiunile pe care
persoana le face si in functie de care isi structureaza stilul de viata sunt individuale, dar valorile,
reprezentarile, telurile si aspiratiile in virtutea carora face alegerile au o determinare sociala.
Modul de viaţă se referă la felul în care se defăşoară viaţa unor grupuri sociale la un moment dat,
ce strategii de viaţă, ce comportamente şi atitudini dezvoltă la un moment dat un grup social, într-un
context socio-economic particular, iar stilul de viaţă se referă la opţiunea individuală - ce strategie de
viaţă, ce comportamente şi atitudini dezvoltă la un moment dat un individ.

45
In concluzie, se poate spune ca daca modul de viata se refera la aspectele exterioare
ale vietii, la conditiile economice si sociale, stilul de viata priveste modul in care
persoanele si grupurile sociale valorizeaza aceste conditii, in functie de anumite optiuni
valorico-normative.
Fiecare individ este protagonistul unui anumit stil de viata propriu si constant,
precum si al unor “subvariante” proprii fiecarei etape de viata parcuse. Daca la un copil nu
se poate vorbi inca de un stil de viata propriu-zis, odata cu adolescenta, cu procesul de
cristalizare a personalitatii, incepe sa se contureze si un stil de viata propriu, pe care
tineretea si maturitatea il vor desavarsi. In structurarea lui, influenta familiei, a scolii, a
altor institutii educative se interfereaza cu influenta celor apropiati, cu influenta literaturii,
a televiziunii, a mass-mediei in general, care pot oferi tipologii diferite ale stilurilor de
viata si care pot fi copiate, refuzate, prelucrate critic si valorizate de catre individ.
Alaturi de stiluri de viata defavorabile pentru sanatate – care cuprind factorii de risc
mentionati anterior – exista si pot fi modelate prin actiuni de educatie stiluri de viata
favorabile sanatatii:
- practicarea sistematica a exercitiilor fizice si evitarea sedentarismului,
- alimentatia echilibrata si variata (bogata in legume si fructe proaspete, saraca in
grasimi),
- evitarea fumatului si a consumului de droguri,
- consumul moderat de alcool,
- igiena personala si sexuala,
- prudenta in alegerea partenerilor sexuali si utilizarea mijloacelor de protectie
pentru evitarea bolilor cu transmitere sexuala, inclusiv SIDA,
- efectuarea de controale medicale periodice,
- folosirea strategiilor adecvate de ajustare la stresul cotidian, profesional.
Promovarea unui stil de viata care sa maximizeze, in limitele unor conditii date,
sanatatea, bunastarea si implinirea umana, reprezinta un obiectiv a carui realizare
presupune actiune conjugata a disciplinelor medicale si comportamentale, a factorilor
economici, politici, sociali si culturali.
Programul OMS “Sanatate pentru toti” se bazeaza, in mare masura, pe capacitatea
oamenilor de a-si cunoaste si optimiza stilul propriu de viata, de a corija deficientele
constatate in structurarea lui, de a opera modificari, remodelari, in sensul realizarii unui stil
de viata sanatos. Stilul de viata are o importanta majora in determinarea starii de sanatate a
oamenilor.
Astfel, ponderea celor patru factori determinanti ai sanatatii este urmatoarea:
-stilul de viata – 51%
-factorul biologic – 20%
-mediul ambiant – 19%
-sistemul ingrijirilor de sanatate – 10%
In acelasi timp, stilul de viata este responsabil de mai mult de jumatate din ani de
viata prematur pierduti de catre oameni.

46
Dintre toti factorii importanţi care inffuenteaza sănătatea, cel mai important în această lume
dezvoltată este stilul de viaţă2)), acesta fiind un factor ce poate fi controlat. Alegerile pe care le facem în
ceea ce priveşte stilul de viaţă ne afectează şi ne determină starea de sănătate în cea mai mare măsură.
Stilul de viaţă se referă la modul de ansamblu în care trăim – atitudini, obiceiuri şi comportamentele
persoanei în viaţa cotidiană. Din perspectiva specialiştilor americani, în SUA, stilul de cviaţă contribuie în
mare măsură la 7-10 din cauzele ce conduc la deces.
Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul individului, toţi oamenii
abordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod direct sănătatea şi bunăstarea.
Obiectivul acestui curs este acela ca noi, asistentii medicali sa ajutam beneficiarii serviciilor
noastre( pacienti,bolnavi) la identificarea alternativelor în momentul luării deciziilor sau în
desemnarea obiectivelor care pot avea un impact pe termen scurt şi lung asupra sănătăţii.

Componentele stilului de viaţă

Stilul de viaţă include câteva componente prin care oamenii îşi desfăşoară aspectele majore ale
vieţii lor, componente cum ar fi: munca, recreerea, hrănirea, soluţionarea problemelor şi altele.
Conceptul stil implică mai degrabă o structură decât un eveniment izolat. Componentele stilului de viaţă
constau astfel în tipologii generale de comportament. De exemplu, ieşirea în mod frecvent cu prietenii
indică un stil de viaţă înalt, din punct de vedere social.
Fiecare individ îşi dezvoltă un stil de viaţă în mare parte prin încercare şi eroare.
Oamenii încearcă diferite acţiuni şi, de obicei adoptă ca obiceiuri acele comportamente
care conferă cea mai mare reuşită şi satisfacţie. Aceste comportamente pot fi grupate într-
un număr de structuri întrepătrunse, ceea ce crează componentele stilului de viaţă. Fiecare
componentă poate declanşa un anume efect asupra câtorva dimensiuni ale sănătăţii
persoanei.
Stilul de lucru. Modalităţile prin care individul produce, crează şi studiază, se constituie în stilul
de lucru. Unii indivizi sunt perfecţionişti, ei luptându-se pentru ca fiecare aspect al muncii sale să fie
perfect. Alţii sunt mult mai preocupaţi de volumul muncii produse decât de calitate. Se consideră că
munca fizică tradiţională stă la baza longetivităţii şi sănătăţii. Astfel, cea mai mare parte a longevivilor
sănătoşi din România trăiesc la ţară. Alte tipuri de efort stimulează mintea şi ajută la menţinerea sănătăţii
intelectuale.
Stilul recreaţional. Modul în care indivizii îşi alocă şi îşi consumă timpul liber – stilul recreaţional
– afectează de asemenea multe dimensiuni ale sănătăţii şi bunei dispoziţii. Oamenii se pot angaja în
activităţi recreaţionale care le asigură exerciţii fizice, îi stimulează mental şi, îi ajută în întreţinerea
relaţiilor cu ceilalţi. Totuşi, unele stiluri recreaţionale pot fi vătămătoare, chiar periculoase. De exemplu,
accentuarea în mare măsură pe competiţie şi agresiune poate deteriora relaţiile sociale sau să conducă la
stres. Persoanele care îşi petrec timpul liber consumând alcool sau droguri, vor întâmpina probleme severe
de sănătătate fizică şi socială.
Stilul de reacţie la plăcere. În ce mod se bucură o persoană de apariţia unei personalităţi în viaţa sa?
Cum aşteaptă o aceeaşi persoană să fie încântată de către semeni?
Lucrurile sunt făcute pentru a-i face pe oameni să se simtă bine iar modurile în care ei percep
plăcerea le definesc ceea ce sociologii numesc, stilul de încântare.
Unii sunt foarte darnici cu alţii pe când unii sunt foarte egoişti, fiind motivaţi doar faţă de sine.
Modul în care oamenii acordă sau primesc o încântare, le poate influenţa sănătatea, pe toate aspectele sale.
Stilul de soluţionare. Stresul este fără îndoială o parte din viaţă. El poate fi pozitiv, atunci când este
asociat cu dezvoltarea umană (căsătoria, promovarea în funcţie) sau, poate fi negativ, atunci când este
asociat unei pierderi (devalorizare financiară, dezacorduri cu rudele).
2

47
Modul în care persoanele îşi soluţionează evenimentele stresante ale vieţii, le poate afecta sănătatea.
O persoană poate prelucra conflictul într-o familie, descătuşându-şi furia.
Este foarte cunoscut exemplul în care o persoană soseşte acasă, nervos, ţipă la soţie, aceasta ţipă şi
ea la copil, copilul loveşte căţelul iar căţelul muşcă poştaşul care tocmai intra în curte.
Alte persoane încearcă să medieze conflictul în mod calm şi să caute soluţia satisfăcătoare fiecăruia.
Pe acest din urmă mod de soluţionare s-au structurat şi mariajele bunicilor şi părinţilor noştri şi, nu este de
mirare că ele nu s-au destrămat după ani de coexistenţă, familia reprezentând încă, o valoare fundamentală
pentru populaţia din România.
Stilul de cunoaştere. Acest stil se referă la modalităţile în care oamenii gândesc, caută
cunoaşterea şi iau decizii. Unii oameni sunt foarte meticuloşi, în ceea ce priveşte soluţionarea
problemelor. Aceştia, i-au în consideraţie toate alternativele şi, cu atenţie, îşi fundamentează deciziile pe
cât mai multe informaţii posibile. Unii indivizi, merg mai mult pe intuiţie şi tind să ia rapid deciziile, sub
forţa împrejurărilor (sub forţa impulsului), pe baza sentimentelor iar alţii se tem să decidă aşteptând ca
alţii să le spună ce să facă. Adesea am auzit spunându-se după o acţiune, ce am făcut, iar la alte popoare
se spune, ce să fac. Cu siguranţă, aceste stiluri de abordare a deciziilor necesită şi implică mecanismele
cognitive, tonusul energetic, temperamentul, alte aptitudini. Stilul cognitiv poate fi asociat condiţiei
sociale a persoanei şi stării sale de sănătate. De asemenea, reflectă sănătatea intelectuală.
Stilul de comunicare. Modalităţile prin care oamenii le permit altora să afle ceea ce îşi doresc, ce
simt, ce doresc sau gândesc cât şi modurile prin care ei răspund la ideile şi sentimentele altora, sunt
părţi, aspecte ale stilului lor de comunicare. Unii indivizi folosesc cuvintele pentru a-şi exprima
sentimentele în timp ce alţii se simt inconfortabil atunci când îşi descriu emoţiile. Şedinţele de evaluare
psihologică ne-au reliefat foarte bine aceste aspecte. O persoană care nu îşi exteriorizează emoţiile poate
suferi tensiuni sociale şi emoţionale, care pot conduce de asemenea la probleme fizice.
Stilul de relaţionare. Comunicarea este doar un aspect al modului în care oamenii se relaţionează
unii cu alţii. Stilul de relaţionare al unei persoane implică şi alte tipuri de interacţiune. De exemplu, în
cadrul unui grup, unii indivizi îşi pot asuma rolul de lider în timp ce alţii se simt mult mai confortabili
atunci când sunt conduşi de către o altă persoană. Desigur, aceasta este o caracteristică psihologică, o
trăsătură de personalitate.
Alte aspecte ale acestui stil includ modurile în care oamenii îi abordează pe ceilalţi, dorind să-i
cunoască mai bine şi, tipurile de relaţii ale indivizilor cu familia şi prietenii.
Sănătatea emoţională şi cea mentală depinde în mare măsură de capacitatea persoanei de a aborda
relaţiile interpersonale, în maniera în care să le fie satisfăcute trebuinţele şi dorinţele.
Stilul de alimentaţie. Atitudinea unei persoane către şi faţă de abordarea alimentelor şi hrănirii,
constituie stilul nutriţional al unei persoane. Pentru unele persoane, hrana reprezintă o sursă majoră de
satisfacţie, de plăcere; pentru alţii este doar substanţa necesară organismului. Sănătatea fizică a unei
persoane depinde în mare măsură de ceea ce mănâncă acea persoană. De asemenea, alimentele au impact
asupra sănătăţii intelectuale iar felul în care se mănâncă, maniera relaxată sau tensionată, în singurătate
sau alături de alte persoane, poate afecta buna dispoziţia.
Stilul de consum. O altă componentă a stilului de viaţă cuprinde modalităţile în care oamenii îşi
selectează şi se folosesc de produse şi servicii, şi este denumită stil de consum. Atunci când o persoană
face cumpărărturi pentru acasă, ea devine mult mai preocupată de confort sau de aspect. Cât de îmbietător,
cât de relaxant este căminul, este un fapt ce afectează starea fizică iar imaginea casei poate avea un impact
asupra relaţiei sociale şi satisfacţiei emoţionale.
Stilul ecologic. Deciziile luate de un consumator, îi poate afecta stilul ecologic – modul în care o
persoană interacţionează cu mediul fizic. Stilul ecologic al unei persoane reflectă nivelul preocupării
acestuia pentru păstrarea, menţinerea unui mediu sănătos. Aceasta implică deciziile referitoare, fie la
maşini, alimente, fie la autobuz, biciclete, cât foloseşte aerul condiţionat sau aeroterma, cât de activ se
implică în reciclarea unor deşeuri.

48
Orice acţiune umană afectează mediul şi climatul. Modul în care oamenii tratează mediul
influenţează sănătatea fizică proprie cât şi a celorlalţi. De fapt, imaginea cotidiană ne explică totul.
Gunoaiele din jurul blocurilor generează focare epidemiologice.

Stilul de viaţă, sănătatea şi autoeficienţa


Diversitatea de conduite ce alcătuiesc stilul de viaţă al unei persoane, indică faptul că, stilul de viaţă
este afectat de multe variabile şi, sugerează că este greu de a fi controlat şi modificat. Stilul de viaţă este
caracteristic fiecărei categorii socioprofesionale, având la bază piramida trebuinţelor, piramidă
conceptualizată de Abraham Maslow.
Pe lângă aceasta trebuie să mai spunem că stilul de viaţă depinde şi de dinamica societăţii, fapt
explicat chiar de părintele sociologiei, Pitirim Sorokin1).
Câteva categorii de variabile pe care se bazează analiza (segmentarea) stilului de viaţă sunt:
1.Sexul. Segmentarea practicată în unele studii după variabila “sex” a fost mult timp utilizată pentru
diferenţiere.
2.Venitul. O altă practică des utilizată în structurarea procentelor psihosociale o constituie
segmentarea populaţiei în funcţiei de venit. În studiile actuale există distincţii între categoriile reticente şi
receptive ale fiecărei clase sociale. Nu cei cu adevărat săraci răspund la cele mai ieftine mesaje, ci, acei
care se consideră săraci în raport cu aspiraţiile şi trebuinţele lor pentru o anumită prioritate. În anumite
situaţii există tendinţa ca mesajele complicate, intelectualiste să fie “achiziţionate”, receptate şi de
persoane aparţinând categoriilor supraprivilegiate ale fiecărei clase sociale.
3.Segmentarea demografică multifactorială. Analizele de tip psihologic şi sociologic recurg
adesea la segmentarea populaţiei, în funcţie de venit şi vârsta indivizilor. Grupele de vârstă pot fi mai
mici, ajungând să fie structurate chiar pe intervale de 3-5 ani, acolo unde posibilităţile financiare se întind
pe o paletă largă, aceasta deoarece se ştie că, o persoană de 30 de ani are cu totul alte trebuinţe financiare
faţă de o persoană de vârstă apropiată. De asemenea, potenţialul, echilibrul psihologic al fiecărui individ
depinde de toate resursele pe care acesta le deţine.
4.Segmentarea psihografică. Acest tip de segmentare constă în împărţirea indivizilor unei populaţii
date, pe categorii distincte, în funcţie de clasa socială, stil de viaţă sau personalitatea fiecăruia. Persoanele
care fac parte din aceeaşi categorie demografică pot avea un profil psihologic foarte diferit.
5.Clasa socială. În România se observă cu claritate dinamica socială, ce are ca efect puternice
(re)structurări ale claselor sociale, cu tot ceea ce le caracterizează: identitate, spirit, cluburi, etc.
În România, populaţia are după decembrie ’89 o libertate sporită, referitor la
componentele stilului de viaţă. Oamenii pot lua decizii, aşa cum vor în ceea ce priveşte
munca, locul unde trăiesc, cum să-şi petreacă timpul liber, cum să trateze cu alţi oameni.
Totuşi, românii sunt deosebit de înfricoşaţi, nu vor să-şi depăşească barierele pe care
singuri şi le-au construit. Ca urmare nu ştiu să beneficieze de libertatea câştigată,
confundând-o adesea cu nonconformismul, contracultura. Populaţia nu a înţeles regulile
unei pieţe libere, cu atributele sale, efort personal asiduu, perseverenţă, concurenţă,
calitate, încântarea clientului şi nu sluga lui. Populaţia îşi exercită cu o mare largheţe doar
dreptul la grevă, un fapt deosebit de găunos, care până la urmă duce la umilire, obedienţă,
tot a greviştilor.
Aceste manifestări nu le permit indivizilor o dezvoltare personală, un nivel de eficienţă, care este
un alt factor important ce contribuie la susţinerea sănătăţii. Conceptul de autonomie vrea să desemneze
încrederea în capacitatea persoanei de a-şi planifica şi controla propriile comportamente cât şi
componentele stilului de viaţă. Cunosc foarte puţine persoane care să să îşi controleze fiecare aspect al
sănătăţii dar, oamenii sunt liberi să ia multe decizii importante. Oamenii au liber arbitrul dar deciziile
odată luate vor influenţa într-un anumit fel afectându-le sănătatea şi buna dispoziţie chiar întregul destin.
1

49
Conceptul de stil de viaţă

Prevalenţa şi natura bolilor s-a modificat semnificativ de-a lungul secolului XX. Dacă la începutul
secolului prezent cele trei cauze majore de mortalitate erau pneumonia, tuberculoza şi gastroenteritele,
începând cu deceniul al cincilea asistăm la o modificare radicală a cauzelor de deces. Bolile
cardiovasculare, cancerul, accidentele iau locul bolilor microbiene şi infecţioase. Schimbarea se datorează
pe de o parte succeselor medicinei moderne în combaterea bolilor infecţioase, iar pe de altă parte
schimbărilor în stilul de viată.Modificările sociale rapide rezultate din dezvoltarea economică,
industrializare şi urbanizare, destructurarea tradiţiilor şi coeziunii familiale, bombardarea informaţională,
caracterul intempestiv şi imprevizibil al multor evenimente, au erodat rezistenţa individului la multiplele
solicitări psihosociale la care este supus.
Totodată s-a impus un nou stil de viaţă în care sedentarismul, supraalimentaţia, fumatul, munca
hectică, consumul de alcool, devin comportamente comune. Astfel, omul modern devine vulnerabil la o
nouă categorie de boli, cu etiologie plurifactorială, în care stilul de viaţă joacă un rol proeminent. Acest
fapt le-a conferit bolilor cardiovasculare, cancerului, diabetului, sindromului imuno-deficient achiziţionat,
numele de “boli ale civilizaţiei”.
Conceptul de stil de viaţă defineşte totalitatea deciziilor şi acţiunilor voluntare care afectează
starea de sănătate.
Factorii comportamentali ai stilului de viaţă se pot constitui în:
•factori de risc pentru îmbolnăviri, răniri şi morţi premature (ex: fumat, conducerea
autovehiculelor cu viteză excesivă şi/sau fără centuri de siguranţă, relaţii sexuale neprotejate etc.);
•factori protectori ai stării de sănătate (ex: practicarea regulată a exerciţiilor fizice, alimentaţie
raţională, suport social etc.). Datorită efectului stilului de viaţă asupra sănătăţii, prima categorie de factori
comportamentali poartă denumirea de stil de viaţă patogen sau negativ, iar cea de a doua categorie
constituie stilul de viaţă imunogen sau pozitiv.
Din punctul de vedere al frecvenţei şi intensităţii, comportamentele stilului de viaţă nesănătos pot
fi în exces (fumat, consum de alcool, de carne roşie etc.) sau în deficit (exerciţiu fizic, somn, relaxare
etc.).
Se vehiculează şi clasificarea - comportament nesănătos minim, moderat, sever şi letal ,
clasificare care nu se dovedeşte operantă, deoarece graniţele între categoriile enumerate sunt dificil de
trasat, diferenţele individuale fiind deosebit de mari.

Componentele stilului de viaţă

Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală este astăzi tot mai
clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate (inclusiv Europa centrală
şi de est) se datorează factorilor comportamentali .
Importanţa factorilor comportamentali asupra stării de sănătate s-a confirmat prin acumularea
unor studii epidemiologice şi prospective relevante. De exemplu, studiul Alameda California, care a luat
în observaţie 7.000 de subiecţi urmăriţi longitudinal timp de 8 ani, a identificat şapte caracteristici
comportamentale care reduc semnificativ riscul pentru îmbolnăviri:
1.a nu fuma (şi a nu fi fost fumător)
2.activitate fizică regulată
3.menţinerea greutăţii potrivite
4.evitarea gustărilor între mese (cu excepţia fructelor)
5.mic dejun regulat

50
6.7-8 ore somn pe noapte
7.consum moderat de alcool.
Studiul a estimat că o persoană în vârstă de 45 ani care practică şase-şapte comportamente drept
obişnuinţe, va avea o speranţă de viaţă cu 11 ani mai mare decât cea care practică doar unul-trei
comportamente.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că procentul de 50% din totalul deceselor datorare
stilului de viaţă, ar putea fi evitat prin modificarea stilului de viaţă. Astfel, doar evitarea fumatului ar
reduce cu 25% mortalitatea prin cancer, iar o reducere de 10% a greutăţii unui bărbat de 35-55 ani ar
determina o scădere a bolilor cardiovasculare cu 20%, având un impact pozitiv şi asupra frecvenţei artritei
degenerative, cancerului gastro-intestinal, diabetului şi a accidentelor cerebrale.
Conştientizarea mai profundă, atât la nivel individual cât şi la cel populaţional, a semnificaţiei
pozitive sau negative a fiecărui comportament, ar produce o reducere importantă a morbidităţii şi
mortalităţii prin maladiile civilizaţiei.

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă


1. Uzul de substanţe
 nicotina (fumat activ, pasiv, orice tip de ţigaretă, pipă)
 consum de alcool (depăşirea consumului ocazional)
 medicamente, droguri (non-aderenţa, automedicaţia, autoinjectarea drogurilor)
2.Comportament alimentar
 balanţă calorică(aport-necesitate)
 balanţa dietei (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale)
 regularitatea meselor (3 mese/zi)
 preferinţe culinare (carne albă vs. roşie, vegetale, fructe vs. dulciuri,
condimente)
 metode de preparare şi conservare (fierbere vs. prăjire, îngheţare vs. proaspete).
3.Activitate fizică
 tip de mişcare aerobic (flexibilitate, vigoare)
 frecvenţa (3-5/săptămână)
 intensitate (60-90% din capacitatea cardiacă maximă)
 durată (20-60 minute)
4. Somn, relaxare
 7-8 ore de somn zilnic
 hobiuri
 exerciţii de relaxare, meditaţie
 echilibru muncă/recreaţie
5. Alte comportamente preventive
 imunizări/vaccinări
 verificări medicale periodice
 autoexaminări (ex: palparea sânilor, testiculelor)
 comportament sexual (evitarea sarcinilor nedorite, a avorturilor septice, a
bolilor cu transmisie sexuală prin utilizarea prezervativelor sau partener stabil)
 comportament la volan (utilizarea centurilor de siguranţă, viteză redusă, etc.)
 evitarea expunerii excesive şi neprotejate a pielii la soare
 evitarea accidentelor domestice şi ocupaţionale.

Factorii comportamentali de risc au un rol important în etiologia şi evoluţia bolilor; de exemplu,


peste 25% din bolile cardiovasculare ar putea fi evitate prin modificarea unui singur comportament de risc
– fumatul.
Comportamentele de risc care sunt în relaţie cu cele mai importante cauze de deces sunt:
51
a)fumatul, sedentarismul, alimentaţia necorespunzătoare, stresul - în tulburările cardiovasculare;
b)fumatul, consumul de alcool, alimentaţia neechilibrată, expunerea la soare neprotejat - în
cancer;
c)alimentaţia neechilibrată, stresul, sedentarismul - în accidentele vasculare cerebrale;
d)consumul de alcool, droguri, conducerea fără utilizarea centurilor de siguranţă, stresul - în
accidente (inclusiv accidentele de maşină).

Caracteristicile comportamentelor relaţionate cu sănătatea:


a)Comportamentele relaţionate cu sănătatea sunt determinate de factori diferiţi. De exemplu,
fumatul poate avea o funcţie de “rezolvare” a situaţiilor de stres, în timp ce activitatea fizică poate fi
relaţionată cu accesul la o sală de sport.
b)Factori diferiţi pot controla acelaşi comportament în mod diferit la persoane diferite. De
exemplu, fumatul poate fi determinat de inabilitatea adolescentului de a-şi face prieteni, de abilităţi
scăzute de management al situaţiilor de stres sau de nevoia de acceptare într-un grup de colegi.
c)Factorii care controlează comportamentul se schimbă în timp. De exemplu, un tânăr fumează la
început pentru a se identifica cu normele grupului său de prieteni, pentru ca mai târziu fumatul să aibă o
funcţie de control al situaţiilor de stres. Un alt exemplu este cel legat de exerciţiu fizic. Elevii fac sport
prin natura programei şcolare, însă după ce îşi finalizează studiile renunţă la exerciţiul fizic.
d)Comportamentele relaţionate cu sănătatea şi factorii care îi controlează diferă de la individ la
individ. Un tânăr poate începe să consume alcool din motive sociale, după care alcoolul să aibă o funcţie
de “rezolvare” a problemelor emoţionale; pentru un alt tânăr etapele pot fi diferite.
Funcţiile comportamentelor de risc pentru tineri (Nutbeam, Booth, 1994):
(a)exprimarea opoziţiei faţă de autoritatea adultului şi normele convenţionale ale societăţii – ex.
consumul de droguri;
(b)o modalitate de a se identifica cu grupul şi de a fi acceptat de grup – ex. fumatul;
(c)exprimarea şi confirmarea valorilor identităţii personale – ex. consumul de alcool;
(d)un semn de maturitate prin adoptarea unor comportamente adulte – ex. consumul de alcool,
fumatul;
(e)mecanism de coping, de adaptare la situaţiile de stres, frustrare, inadecvare, eşec sau la situaţiile
anticipate ca fiind de eşec – ex. consum de alcool, droguri, fumat;
(f)o funcţie de recreere, amuzament, experienţe inedite sau pentru a “rupe” rutina – ex. consumul
de droguri.Studiile în domeniu arată că în general comportamentele de risc nu apar izolate ci într-un set
comportamental. Relaţia dintre fumat, consumul de alcool şi consumul de droguri ca şi între consumul de
alcool sau droguri şi actele sexuale neprotejate sunt cele mai semnificative. S-a evidenţiat o relaţie inversă
între fumat şi exerciţiu fizic, tinerii care sunt activi din punct de vedere al activităţii fizice fumează într-o
proporţie semnificativ mai mică decât cei care sunt inactivi sportiv. Adoptarea unor comportamente de risc
poate duce uneori la dependenţă.
Rolul prevenţiei în acest caz este esenţial.
Dependenţa de substanţe se referă la o utilizare repetitivă a unor substanţe psihoactive, în scopul
producerii plăcerii sau evitării disconfortului fizic şi emoţional.
Dependenţa de substanţe comportă trei aspecte importante:
1) substanţa controlează comportamentul consumatorului prin nevoia de autoadministrare în mod
repetat;
2) substanţa afectează sistemul nervos central prin modificarea funcţionării normale a creierului.
Aceste modificări au ca şi efecte schimbări ale stărilor emoţionale, gândirii şi percepţiei;
3) acţionează ca o întărire (ca un stimul recompensă) ce susţine dorinţa persoanei de a continua să
consume substanţa.
În consecinţă, dependenţa de substanţe se caracterizează prin modificări negative
comportamentale, afective, mentale şi de sănătate.
Dependenţa este de mai multe tipuri:
52
•dependenţa de nicotină
•dependenţa de alcool
•dependenţa de droguri
•dependenţa de medicamente
(ex. tranchilizante, somnifere)Toate aceste categorii enunţate formează aşa numita
dependenţă de substanţe.
Există însă şi alte tipuri de dependenţă, cum ar fi de exemplu:
•dependenţa de internet
•dependenţa de jocuri de noroc
•dependenţa de relaţii interpersonale nesănătoase.
Dependenţa de tutun, alcool sau droguri parcurge mai multe etape până se produce ca atare. Este
important de specificat faptul că la fel ca şi adulţii, adolescenţii şi tinerii pot deveni dependenţi atât de
nicotină cât şi de alcool şi droguri.
Etapele consumului de substanţe sunt:
•consumul experimental, în care elevul consumă substanţa din curiozitate (ex. la o petrecere);
•consum regulat, în care elevul consumă substanţa la diversele întâlniri cu colegii, prietenii;
•consum devenit preocupare, în care elevul obişnuieşte să consume alcool, droguri, tutun în multe
situaţii şi căutarea acestor situaţii devine în sine un scop;
•dependenţa, este faza în care întregul comportament este controlat de nevoia organismului de a
fuma sau consuma alcool sau droguri.
Persoana nu mai este liberă, este controlată de substanţă!

Fumatul şi dependenţa de nicotină

TUTUNUL-este o planta din familia Solanaceae, ale carei specii diferite sunt originare din
America.
Tutunul este bogat intr-un alcaloid usor psihoactiv, nicotina. Utilizarea sa, genereaza o
toxicomanie foarte grava prin consecintele sale somatice, tabagismul.

Multi calatori au evocat, in secolul al XV-lea, tutunul si utilizarea sa.


Cristofor Columb l-a semnalat in Antile in 1492, Americo Vespuci, in insulele Margarita in 1499,
Cortez in Mexic in 1519.
Exploratorul Jacques Cartier a mentionat si el, in 1546, consumul pe care-l observase la indienii din
Canada cu zece ani mai inainte.
Calugarul Andre Thevet (1502-1590) a adus, in 1557, dintr-o calatorie in regiunea Rio de Janeiro de
azi, din Brazilia, primele seminte de tutun care au fost plantate in Franta. In lucrarea sa, “Les Singularites
de la France antarctique” (Particularitatile Frantei antarctice)(1558), el a descris pentru prima data
utilizarea acestei plante, pe care a denumit-o “petun”, dupa denumirea indigena.

Jean Nicot (1530-1600 ), diplomat la Lisabona in 1560, afla ca aplicarea frunzelor de tutun
provenite din gradinile regale ale Portugaliei, permitea vindecarea plagilor si arsurilor .In aceste
conditii,el trimite la Curtea Frantei tutunul, considerat remediul miraculosal tuturor afectiunilor In onoarea
lui ,“petun” a fost denumit “nicotiana” sau “iarba lui Nicot”.
Admiratia exagerata a Caterinei de Medici pentru tutun,( care ii atenua migrenele), i-a dat si
numele de “iarba Reginei”.
Datorita acestui succes, au aparut controverse privind meritul descoperirii tutunului, intre Thevet si
Nicot.
In 1586, botanistul Jacques Dalechamps, a consacrat ca denumire stiintifica a tutunului, Nicotiana,
transand practic aceasta disputa.

53
Utilizarea tutunului s-a raspandit rapid in Europa sec al XVI-lea, de unde a trecut rapid in Asia, prin
Turcia si in Africa, prin tarile magrebiene.
De la inceputul secolului al XVII-lea, desi devenise planta universala, au aparut si voci care condamnau
utilizarea lui.
Prin 1550, Bartolome de Las Casas (episcopul protector al amerindienilor) a lansat teoria potrivit
careia tutunul induce dependenta.
In Anglia unde tutunul era fumat de toate paturile sociale in speranta unor vindecari miraculoase,
Iacob I a luptat impotriva acestui obicei pe care il considera “dezgustator pentru ochi, dezagreabil
pentru nas, periculos pentru creier si dezastruos pentru plamani”.
In 1618, el l-a executat pe W. Raleigh, pentru ca adusese in regat tutun din Virginia.
In aceeasi perioada, in multe tari musulmane, utilizatorii de tutun au fost mutilati.
In Rusia, era aplicata pedeapsa cu moartea amatorilor acestui viciu. Nicotina, principiul activ al
tutunului, a fost izolata de chimistul Nicolas Vauquelin (1763-1829) in 1809.
Fumatul este unul dintre cele mai controversate comportamente nesănătoase. Multă vreme s-a
considerat că decizia de a fuma reprezintă o alegere în cunoştinţă de cauză; că oamenii sunt bine informaţi
în momentul în care încep să fumeze şi, implicit, îşi asumă responsabilitatea acestui comportament şi a
consecinţelor lui.
Totuşi, studiile arată că 95% dintre fumători încep să fumeze înaintea vârstei de 20 de ani.
Întrebarea care se impune este în ce măsură aceşti tineri deţin informaţii pertinente şi suficiente referitoare
la comportamentul de fumător şi la riscurile pe care le implică. Un studiu realizat pe un număr de 895 de
adolescenţi referitor la atitudinile şi convingerile despre fumat a subliniat insuficienta informare despre
prevalenţa şi riscurile acestui comportament.
Astfel, adolescenţii:
•au supraestimat numărul adulţilor şi al adolescenţilor care fumează;
•au subestimat ponderea persoanelor care au atitudini negative faţă de fumat;
•au considerat că sunt mai puţin expuşi riscurilor la bolile asociate fumatului .
Prevalenţa acestor convingeri eronate era mult mai mare la adolescenţii:
(a) care începuseră deja să fumeze;
(b) la cei care aveau prieteni sau membri ai familiei care fumau; şi
(c) la cei care intenţionau să înceapă să fumeze în viitorul apropiat.
Fumatul începe de obicei la o vârstă timpurie. Multe sondaje relevă faptul că mai mult de 15%
dintre adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani fumează regulat şi se consideră fumători. Fumatul
este un comportament care se dezvoltă treptat, de la faza de experimentare la faza de dependenţă şi de
formare a unei atitudini pozitive faţă de fumat.

Efectele fumatului asupra organismului


Fumul de ţigară este dăunător tuturor celor care îl inspiră, inclusiv nefumătorilor (fumatul pasiv).
Acesta conţine aproximativ 4000 de substanţe chimice, dintre care 40 sunt cancerigene. Una din
substanţele inhalate odată cu fumul de ţigară este nicotina.
Nicotina este un drog care se află în tutun şi care are multe efecte negative asupra organismului,
influenţează sistemul nervos într-un mod negativ şi produce grave probleme de sănătate, incluzând
dependenţa.
Fumatul determină dependenţa de nicotină aşa cum poţi fi dependent de alcool sau alte droguri.

Efectele nicotinei asupra organismului:


•creşterea ratei pulsului şi a respiraţiei;
•încetinirea activităţii musculare şi a reflexelor;
•forţează organismul să consume mai mult oxigen, ceea ce face mai dificilă funcţionarea inimii;
•creşte probabilitatea de a se forma “dopuri” în sânge – ceea ce poate duce la infarct miocardic.
54
Efectele asupra creierului:
•tulburări atenţionale;
•dificultăţi de învăţare;
•modificări ale dispoziţiei afective;
•încetinirea reacţiilor.
Când o persoană fumează, nicotina…
•ajunge rapid în sânge prin plămâni;
•ajunge la creier în 7 secunde de la inhalare;
•ajunge în alte organe – rinichi, pancreas, ficat.
Fumatul, prin substanţele pe care le conţine fumul de ţigară, afectează sănătatea în diverse
moduri, cauzând:
- cancer (al plămânilor, buzelor, pancreasului, rinichilor sau creierului),
- boli cardiovasculare(infarct miocardic)
- boli pulmonare,
- probleme cu sarcina (femeile care fumează au un risc crescut de a avea copii bolnavi) (pentru
identificarea efectelor fumatului asupra organismului,
Factorii care influenţează fumatul
Grupul de apartenenţă joacă un rol important în formarea unor norme pozitive faţă de fumat.
Fumatul este un comportament complex manifestat cu predilecţie în situaţii sociale şi astfel poate
avea rolul unui “cod semiotic” prin care grupul se diferenţiază de alte grupuri sociale.
Intervenţiile anti-fumat trebuie să descurajeze funcţia socială a fumatului şi să încurajeze formarea
altor norme sociale.
Dintre factorii de ordin social asociaţi cu fumatul, cel mai semnificativ este imaginea celui care
fumează.
Industria tutunului, prin reclamele şi campaniile publicitare realizate, promovează imaginea
fumătorului rebel, liber, matur şi puternic. Adolescenţii ajung să considere fumatul un comportament ce
corespunde acestei imagini. Modificarea acestei imagini este obiectivul fundamental al campaniilor anti-
fumat, atât la nivelul şcolii cât şi la nivelul societăţii. Unul dintre cele mai importante mesaje pe care
trebuie să le transmită campaniile anti-fumat este cel legat de valoarea unui stil de viaţă sănătos fără fumat
care are ca şi consecinţe atractivitatea fizică, sociabilitatea şi persuasiunea - norme importante pentru
tineri.
Convingeri eronate ale adolescenţilor despre fumat
Există o serie de erori de gândire ale adolescenţilor relative la fumat. Aceste erori funcţionează
frecvent asemenea unor scheme cognitive dezadaptative, ce conservă şi întăresc comportamentul de
fumător .
Menţionăm câteva din ele:
•“Fumatul te face atractiv.”
•“Fumatul te face independent şi mai matur.”
•“Fumatul te face să te simţi bine.”
•“Tutunul nu este un drog, nu-ţi face nici un rău.”
Una dintre cele mai frecvente greşeli ale programelor de prevenţie tradiţionale ale fumatului este
focalizarea unidirecţională pe evidenţierea consecinţelor de lungă durată ale fumatului, cum ar fi aspectele
legate de sănătate şi boală.
Studiile arată că mesajul “Fumatul dăunează grav sănătăţii” nu are eficacitatea pe care şi-o doreau
iniţial cei care au dezvoltat acest mod de prevenţie. Unul dintre principiile formării unui comportament
este cel legat de funcţia imediată a întăririlor. Pentru ca un comportament să se formeze este important să
fie întărit la intervale scurte de timp. Astfel că evidenţierea consecinţelor de lungă durată asupra sănătăţii a
fumatului nu este suficient de relevantă pentru formarea unui comportament alternativ acestuia.
În consecinţă, este mai eficient să focalizăm prevenţia şi formarea comportamentelor pozitive
pentru sănătate prin analiza şi conştientizarea elevilor asupra consecinţelor imediate ale fumatului.
55
Evidenţierea beneficiilor renunţării la fumat se poate face prin transmiterea unor mesaje ca:
•Vei dobândi o formă fizică mai bună, prin creşterea rezistenţei organismului.
•Respiraţia, părul, hainele tale nu vor mai emana mirosul neplăcut de tutun.
•Dantura şi degetele tale nu vor mai fi îngălbenite
•Vei economisi zilnic o sumă importantă de bani pe care poţi să-i foloseşti în alte
scopuri.
•Eviţi riscul contractării unor boli grave, adesea incurabile, precum şi sensibilitatea
la bolile infecţioase.
•Îţi vei prelungi durata de viaţă.

Prevenţia fumatului activ şi pasiv are ca şi componente:


•informaţii privind consecinţe sociale şi de sănătate, de scurtă durată şi de lungă
durată ale fumatului;
•formarea unor valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos;
•discutarea şi analizarea rolului influenţei grupului, a familiei şi a mass-mediei în
formarea şi menţinerea atitudinilor faţă de fumat;
•dezvoltarea deprinderilor de comunicare, asertivitate şi de a face faţă presiunii
grupului (deprinderea de a spune NU, “Nu mulţumesc, nu fumez.”);
•dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor, de gândire critică şi de management al
stresului;
•dezvoltarea unor comportamente alternative.

Alcoolul şi dependenţa de alcool


ISTORIC
Bauturile alcoolice sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Pe papirusurile si pe monumentele
vechilor egipteni, cu mai mult de 3000 de ani i.e.n., la fenicieni, asirieni, ca si la alte popoare din
Antichitate, se pomeneste de vin ca de o bautura a petrecerii, pentru cinstirea oaspetilor sau pentru
indeplinirea ritualurilor religioase.
Cu mult inainte de era noastra, chinezii si japonezii fabricau rachiu din orez ca si din alte cereale.
Grecii de odinioara aveau un zeu al veseliei, pe Dionysos. La romani Bachus, zeul veseliei si al
petrecerilor era reprezentat ca un tanar care tine in mana un toiag, impodobit cu iedera si vita de vie, numit
tirs.
Unii istorici arata ca grecii au inceput sa cultive vita de vie sub influenta fenicienilor. De la acestia,
vita de vie a trecut in Sicilia, extinzandu-se apoi treptat pe toata coasta Marii Mediterane.
In Evul Mediu se consumau mult vinurile si in general bauturile alcoolice, in care se introduceau
diferite extrase din plante. Berea se fabrica in manastiri pentru consumul populatiei de pe teritoriul
acestora. Pe la mijlocul sec. al XVI-lea, manastirile au pierdut monopolul fabricarii berei, productia
acestei bauturi capatand un caracter cvasiindustrial, in special in Germania. Consumul vinului si al berei,
atata vreme cat nu era exagerat, nu producea insa consecinte prea grave pentru organismul omenesc.
Urmari mult mai periculoase asupra organismului se vor ivi odata cu descoperirea si extinderea
rachiurilor, a bauturilor distilate.
In sec. al VIII-lea, alchimistii arabi au descoperit alcoolul pe care l-au obtinut printr-un proces de
distilare. De altfel, alcool si alambic sunt cuvinte de origine araba. Cuvantul alcool provine din arabul Al-
Kohol(subtil, impalpabil).
La început s-a crezut cã alcoolul , indiferent sub ce forma se consumã , este un remediu practic
pentru toate suferintele omului; de altfel , în acest sens este semnificativ faptul cã numele unei bãuturi

56
cunoscute în întrega lume, Whischy, în traducere liberã < apã de viatã> îsi trage numele din limba celtilor.
Foarte sugestiv caracterizeazã William Shakespeare in piesa <Macbeth> efectele alcoolului asupra
organismului uman : „alcoolul produce înrosirea nasului, somn, si urinare. Destrãbãlarea o produce
si nu o produce; dezlãntuie dorintã, însã înlaturã putinta”.
Sociologii constatã cã omul modern apeleazã la alcool pentru a-si masca un esec profesional
,sentimental sau chiar sexual. Alcoolul afirmau acestia, poate costitui si un test al întelepciunii, al
nivelului spiritual si al calitãtilor volitive ale celui care-l consumã. Astfel un individ normal structurat nu
va bea decat atat cat îi permit întelepciunea, cultura si vointa sa. Dar nu este mai putin adavãrat cã oricine,
într-o anumitã conjuncturã – fericitã sau nu – poate sã întreacã ocazional mãsura bãuturii si sã trãiascã o
stare de betie nedoritã. a terapiilor naturiste.
Despre cultura vitei de vie se scrie pentru prima datã in Codul babilonian al Regelui Hammurabi,
incã din mileniul II îHr. Despre vin si calitãtile care-l fac plãcut omului se scrie si în literatura chinezã,
fiind cunoscut din timpul domniei împãratului Yu, 2205 îHr.
Din foarte vechi timpuri, vinul a fost consumat ca factor terapeutic în diferite boli, ca o
componentã a terapiei generale. In vechea Eladã, Hipocrate , parintele medicinei , recomanda consumul
vinului in pneumonii, debilitate fizica, in tratamentul plãgilor deschise si ca antidot în muscãtura de
sarpe veninos .
In Roma anticã, cetatenii îl consumau ca pe medicament antianemic, hipnotic si pentru tratarea
unor afectiuni digestive.
La rîndul lor dacii îl foloseau nu numai ca bãuturã care bine dispune, ci si pentru prepararea unor
unguente recomandate in tratamentul bolilor oculare .
Europa a reprezentat si reprezintã aria geograficã cu cel mai ridicat procent in privinta consumului de
alcool. Un francez consumã în medie 144I/ an , un italian 28I/an.
Alcoolul, exercita efecte stimulante, comparabile cu ale multor produse ce dau dependenta.
Grija de a fi clasificat si descris, pentru prima data, o dependenta de alcool, pe care a numit-o
“alcoolism cronic” (1849), o datoram clinicianului suedez Magnus Huss (1807-1890). Dupa parerea lui,
consumul frecvent de alcool inducea o adevarata intoxicare, cu modificari psihice si alterari ale
sistemului nervos. Huss a subliniat si problemele sociale, determinate de alcoolism si a vazut in el o
cauza de degenerescenta a patrimoniului ereditar al speciei. Lucrarea lui, care se constituie intr-o
prima reflectie stiintifica despre dependenta de alcool, a determinat medicalizarea acestui comportament.
In Franta, G.Deshaies s-a interesat de “alcoolomanie” si H.Duchene de “ireductabilitatea”
consumului. Pierre Fouque a fost, de asemenea, primul care a cercetat dependenta fata de alcool. El este
cel care a dat cea mai comuna definitie a dependentei de alcool:” pierderea libertatii de a bea!”
G.Edwards si M.M.Gross au infiintat in 1976 clinica pentru “sindromul dependentei de alcool”,
Acestia au caracterizat sindromul prin ritualizarea modurilor in care se consumau bauturile alcoolice, prin
prioritatea comportamentelor de cautare a alcoolului, prin cresterea tolerantei, prin compulsiunea de a bea
pentru a preveni tulburarile de sevraj. Ei au propus inlocuirea cuvantului “alcoolism ‘’ cu “sindromul
dependentei alcoolice” si au descris complicatiile fizice, sociale si mentale ale acestuia.
Ca pentru orice drog adictiv, este important de distins intre cele trei grupe de cosumatori: cei care il
utilizeaza (uzaj), cei care abuzeaza (uzaj excesiv sau risc) si cei care au devenit dependenti de alcool.
a) Consumatorii de alcool “cu risc” consuma mai mult de trei pahare de vin pe zi (un pahar=10gr de
alcool) pentru barbati si doua pentru femei, fara ca aceasta sa se traduca obligatoriu in semne somatice sau
psihice. Acest prag este variabil, caci nu integreaza factorii individuali de toleranta si de susceptibilitate
somatica,nu prezinta interes clinic.
b) Consumatorii ce utilizeaza in mod ” excesiv “sau “nociv”, oricare ar fi volumul ingerat, daca aceasta
utilizare da nastere afectarilor somatice sau sociale.
c) Consumatorii dependenti de alcool sunt mult mai putini.
Alcoolul nu mai reprezinta astazi un produs de substitutie pentru toxicomani, dar,in secolul XIX vinul
a fost propus ca substituent al morfinei. Totusi alcoolul inlocuieste adesea, heroina la un toxicoman sevrat,

57
caci el constituie un substitut relativ usor de procurat. Alcoolul se poate de asemenea asocia altor droguri
in cadrul unei politoxicomanii (mai mult de 30% dintre heroinomani consuma alcool in abuz ).
In zilele noastre, alcoolul este raspandit sub numeroase forme, care din pacate sunt accesibile
tuturor, indiferent de varsta si care aduc consecinte foarte grave asupra organismului omenesc. Desi exista
bauturi alcoolice care sunt considerate a fi “fine”, pretul lor nu le face catusi de putin mai bune decat
celelalte pentru sanatate.
Desi s-au cunoscut dintotdeauna, efectele nocive ale alcoolului consumat in exces,
omul a avut o atractie continua si insistenta pentru bauturile alcoolice cu care a stabilit in
decursul veacurilor raporturi de functionalitate, intre care acelea de ordin mitic, mistic,
biologic, psihologic si medical. Paralele cu cresterea consumului de alcool s-au acumulat
rezultatele cercetarilor stiintifice care dovedeau fara drept de apel efectele daunatoare ale
alcoolului asupra organismului, concretizate in campanii antialcoolice, pe cat de bine
sustinute teoretic, pe atat de lipsite de eficacitate in practica.
In final, se pune intrebarea cu nuante sentimentale, ce ar insemna viata fara un pahar de vin,
amintindu-se ca acest produs este indisolubil legat de orice ceremonie de familie, de orice intrunire,
sarbatoare, intalniri prietenesti, intalniri de afaceri, receptii, ocazii deosebite care mar cheaza viata fiecarui
individ. Intrucat se face asocierea efectului euforizant al alcoolului cu toate aceste momente, se ajunge la
concluzia ca un paharel, altii zic doua, nu strica, se creeaza o conceptie cu nuante permisive foarte
periculoase in sensul ca omul poate consuma alcool, dar...cu masura!
Din aceste motive trebuie spus raspicat ca alcoolul nu este un aliment, ca el este un toxic pentru
organism, ca efectele sale pozitive sunt o pacaleala pentru organism, ca folosirea lui se face cu pretul
unor mari sacrificii biologice, ca cele mai mari genii ale omenirii, cei mai straluciti creatori in toate
domeniile, au fost oameni echilibrati, sobri si adversari vajnici ai consumului de alcool.
Intrucat despre alcool s-au spus unele adevaruri dar si foarte multe neadevaruri, vom preciza mai
intai de ce alcoolul nu este si nu poate fi un aliment, pentru a se exclude orice confuzie, cu toate
argumentele care incearca sa stabileasca si anumite virtuti posibile ale alcoolului limitate de anumite
conditii.
Prin aliment sau trofina se intelege o substanta care contribuie la desfasurarea normala a proceselor
metabolice, adica participa la realizarea functiei generale de troficitate prezenta in orice forma de existenta
a materiei vii. In regnul animal procesele biologice se desfasoara in mediu apos, pe seama principiilor
alimentare de baza, proteine, lipide si glucide, prin interventia oxigenului, vitaminelor si a unor elemente
minerale.
Se sustine ca alcoolul este un aliment argumentandu-se cu faptul dovedit pe om si experimental ca
alcoolul se metabolizeaza in corp, majoritatea oxidandu-se in CO2 si H2O, cu declansare de energie(7
cal./g), iar o parte din acidul acetic rezultat din oxidarea acestuia se poate depune sub forma de grasime in
tesutul adipos. In realitate, alcoolul in sine nu este un aliment. Unele bauturi alcoolice cum ar fi berea,
care contin malt sau unele vinuri care contin zahar pot fi considerate alimente in masura in care contin
aceste substante nutritive. Pentru alcoolul propriu-zis sunt o serie de argumente care demonstreaza ca el nu
este un aliment. Cea mai valoroasa dovada in acest sens este comportarea etanolului in organismul prin
care trece, distrugand vitaminele si afectand numeroase tesuturi si organe.
In cazul lipsei din alimentatia curenta a unor substante nutritive, organismul sufera si apar
fenomene de carenta. In lipsa alcoolului organismul nu sufera, uneori chiar isi recapata sanatatea si
vigoarea. In acest sens mentionam faptul ca mai bine de o jumatate din omenire nu consuma alcool si
demonstreaza ca se poate trai, si chiar mai bine in lipsa acestuia.
O alta caracteristica comuna principilor alimentare, care lipseste in cazul alcoolului, este ca ele se
pot depozita in organism pe o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Descompunerea alcoolului
indata ce a patruns in circulatie, organismul comportandu-se astfel fata de alcool ca fata de orice substanta
straina patrunsa in sange pe care cauta sa o elimine neintarziat. Alcoolul este intr-adevar un excitant al
activitatii nervoase. In cantitate redusa prin excitarea sistemului nervos se mainfesta ca un stimulent care
58
diminueaza senzatia de oboseala si prelungeste, dar numai pentru scurt timp, capacitatea de efort fizic si
intelectual, ducand la ideea gresita ca da putere si buna dispozitie. In realitate, individul pierde limita
capacitatii la efort, se produce o “biciuire” a organismului care efectueaza eforturi suplimentare cu falsa
senzatie de forta. Neintarziat apare si fenomenul de oboseala, de epuizare, care repetate in timp, duc la
uzarea prematura.
Nici presupusa virtute a alcoolului de incalzire a organismului nu este adevarata este redusa, pentru
a se micsora pierderile de caldura si pentru a se economisi energia pentru functia organelor vitale interne.
O alta actiune a alcoolului in contradictie cu cea a alimentelor calorigene este cea exercitata asupra
glandei suprarenale. S-a constatat ca prin consumul de alcool scade continutul suprarenalelor in acid
ascorbic(vitamina C) si colesterol, asa cum se intampla si prin actiunea altor noxe chimice.In timp ce
alimentele consumate judicios cresc rezistenta organismului si puterea de aparare la agresiuni toxice,
microbiene sau de alta natura, alcoolul diminueaza aceasta rezistenta si face ca chiar infectiile usoare sa
aiba o evolutie mai prelungita in timp.
Datele expuse duc la concluzia certa ca alcoolul nu este un aliment fiindca nu are nici unul dintre
atributele bine cunoscute ale acestora. El este un toxic, un drog, pentru care omul, folosindu-l de
milenii, si-a realizat posibilitatea de a-l oxida si de a utiliza o parte din energia rezultata din combustia
lui, dar nu si pe aceea de a se apara de efectele sale nocive.
O alta concluzie care se poate trage din aceste fapte este aceea ca alcoolul nu prelungeste viata, ci
dimpotriva o scurteaza, provocand multe boli grave cum ar fi ciroza hepatica, boli cardiace etc. Astfel, nu
putem gasi absolut nici un efect pozitiv al alcoolului asupra organismului, ci dimpotriva doar efecte nocive
atat asupra organismului, cat si asupra integritatii mentale a omului. El duce la scaderea memoriei,
atentiei, cei care beau devin totodata nervosi, usor iritabili, certareti, mincinosi, ajung sa piarda repede
stima si increderea celor din jur.
Pe parcursul timpului, oamenii au constientizat faptul ca alcoolul este nociv pentru organism si au
dat nastere la proverbe si stihuri populare care “critica” pe cei consumatori de bauturi alcoolice.
Vom preciza cateva dintre ele, pentru intelegerea mai buna a acestui obicei:
“Omul d-ar fi cat de bun/Vinul il face nebun”
“Omul ce face la betie/ Se caieste la trezie”
“-Hai nevasta, la prasit/Barbate, m-am imbolnavit/Hai nevasta, la beut/
Bogdaproste, mi-a trecut/Fa ‘nainte ca te-ajung”
“Daca bei in tinerete/Bautura iti aduce/Timpuria batranete”
“Betia este usa tuturor rautatilor”
“Betia e nebunia cu voie.”
Fara indoiala ca patima betiei nu va coexista niciodata armonios cu viata familiala, cu o
cariera de succes si ii va arunca pe adeptii ei undeva la periferia societatii, transformandu-i in niste
marginalizati, in niste ratati. Si asta pe langa faptul ca le va dauna sanatatii la modul cel mai serios,
uneori irecuperabil.
Concluziile pe care trebuie sa le tragem noi? Sunt evidente. Incepand din teribilism, incepand din
dorinta de a fi in pas cu moda, de a obtine aprecierea si respectul in anturaj, se ajunge la exact opusul a
ceea ce ne dorim. Ajungem dupa cum am mai spus niste ratati, niste marginalizati, judecati de toata lumea
si pe deasupra cu o sanatate mai mult decat subreda. Totusi, daca faptul este consumat deja, putem sa ne
eliberam de aceasta patima a betiei in primul rand dorindu-ne acest lucru. Exista institutii specializate
pentru a ajuta alcoolicii care vor sa revina la o viata normala, sa fie reacceptati in societate.
Astfel, daca nu vrem sa ne complicam existenta inutil nu trebuie sa nu cadem in patima betiei chiar
daca aceasta pare a fi solutia tuturor problemelor care ne incearca. Ar fi ca si cum ne-am baga capul in
nisip asemenea strutilor, dand dovada de lasitate, in loc sa infruntam problema. Ba ar fi chiar mai rau,
pentru ca ne-am inrautati situatia si ne-am scufunda si mai mult in ceata degradarii. Asa ca, oameni buni,
viata merita traita, dar alcoolul nu ne aduce decat o falsa fericire si probleme cat cuprinde.
Deoarece băuturile alcoolice sunt atât de comune şi accesibile în cultura noastră, uităm că alcoolul
este un drog cu efecte similare drogurilor interzise.
59
Iniţierea comportamentului de a consuma alcool se realizează prin învăţare socială – copiii şi
adolescenţii învaţă, privind la cei maturi, că a consuma alcool este ceva plăcut, oamenii care beau sunt
veseli, râd şi se simt bine. Curiozitatea şi dorinţa de a imita adulţii îi determină pe mulţi copii să încerce să
consume la rândul lor alcool. Alcoolul devine astfel un risc din ce în ce mai mare pentru că poate fi
acceptat şi încurajat de către cei din anturaj şi cel puţin temporar îi poate face să pară şi să se simtă mai
mari. Consumul de alcool devine deci un comportament format pe baza învăţării sociale.
Învăţarea socială a consumului de alcool presupune următoarele dimensiuni:
•Învăţarea acestui comportament se realizează prin observarea comportamentelor unor persoane
importante pentru copil sau adolescent, cum ar fi membrii familiei, prietenii, celebrităţi, modele personale.
(“A bea este ceva interesant, te face să te simţi bine, să fii vesel)
•Învăţarea socială presupune şi formarea unor atitudini pozitive faţă de efectele alcoolului;
adolescenţii învaţă astfel că a consuma alcool face parte dintr-un proces natural în urma căruia devii mai
“sociabil” şi mai “matur".
•Adolescenţii continuă să consume alcool mai ales datorită influenţei grupului.
În această etapă se consolidează comportamentul lor de consum de alcool. Ca şi consecinţe ale
acestora, adolescenţii tind să considere că relaţiile sociale sunt facilitate şi favorizate de acest
comportament prin faptul că alcoolul îi determină să devină mai volubili şi mai lipsiţi de inhibiţii. Un alt
mecanism al consumului de alcool este utilizarea acestuia pentru rezolvarea situaţiilor de criză pentru care
tânărul nu şi-a dezvoltat abilităţile necesare.
Efectele alcoolului
Există două tipuri de efecte ale consumului de băuturi alcoolice:
-efectele de scurtă durată
-efectele pe termen lung
Efectele imediate ale consumului de alcool sunt o uşoară relaxare, inhibiţii mai reduse şi reacţii
mai lente. Cu cât este consumat mai mult alcool, cu atât acesta va produce mai multe modificări la nivel
cognitiv, emoţional şi comportamental.
Efectele de scurta durata ale consumui de alcool:
- scaderea capacitatii de a gandi limpide.
- alterarea memoriei.
- tulburari de vedere.
- scadera capacitatii de coordonare a miscarilor,evidentiata prin dificultati in mers,in statul in picioare si in
mentinerea echilibrulului.
- varsaturi (voma).
- risc crescut de accidente prin lipsa de orientare in timp si in spatiu.
- coma alcoolica.
- deces.
Consumul de alcool în cantităţi mari şi pe o perioadă îndelungată poate duce la tulburări
somatice şi psihologice grave.
Efectele de lunga durata ale consumui de alcool:
- alcoolismul cronic,mergand pana la "delirium tremens" ( "nebunia alcoolica" )
- deteriorarea creierului,cu alterarea memoriei.
- ciroza hepatica.
- pancreatita.
- malnutritie.
- gastrita cronica,ulcer cronic sau duodenal.
- suferinte cardiace.
- scurtarea duratei vietii.
- moartea prin accidente legate de consumul de alcool

60
Efectele consumului de alcool

1. Asupra stomacului si intestinelor - spre deosebire de alimente, alcoolul nu este digerat si metabolizat
in stomac. O parte din el se resoarbe prin mucoasa gastrica si ajunge in circuitul sanguin, restul trece in
intestinul subtire si prin resorbtie intestinala, direct in sange. La nivelul stomacului, alcoolul creste secretia
sucurilor digestive, creand o senzatie de foame. Iritarea continua a peretilor gastrici poate produce gastrita
(o inflamatie cronica a mucoasei stomacului).
2. Asupra ficatului - alcoolul este metabolizat la nivelul celulei hepatice, in bioxid de carbon si apa,
inainte de a fi eliminat din organism.
Ficatul nu poate metaboliza insa decat cantitati mici de alcool, restul trecand prin sange si transportat catre
alte organe importante (creier, sistem muscular). Suprasolicitarea cronica a celulei hepatice prin consum
exagerat de alcool poate duce la ciroza hepatica (boala grava in care sunt distruse tesuturile hepatice
sanatoase prin fibrozare si incarcare cu grasimi).
3.Asupra creierului - datorita absorbtiei rapide prin peretii stomacului, alcoolul patrunde direct in sange
si de aici ajunge in cateva minute la creier. Avand un efect sedativ si depresiv, el incetineste activitatea
creierului, impiedicand atat obtinerea de informatii cat si stocarea lor in memorie. Cantitatile mari ajunse
la nivelul creierului produc halucinatii si chiar coma. La copii intarzie dezvoltarea intelectuala.
4. Asupra musculaturii - toti muschii sunt sub controlul creierului. Acest control este tulburat chiar si la
ingurgitarea unor cantitati mici de alcool. Consumul excesiv sau frecvent de alcool duce la pierderea
coordonarii muschilor si a capacitatii de reactie.
Efecte daunatoare asupra organismului sunt de asteptat in timp cu mare probabilitate, daca doza
medie zilnica depaseste aproximativ 40 de grame de alcool pur. Ca aliment 1 kg de alcool are o putere
calorica de 29 kJ, dar nu contine vitamine, saruri minerale etc). Un litru de bere contine 2000 kJ, acopera
20% din necesarul de energie al uni barbat ce presteaza o activitate cu eforturi fizice medii.

Efectele alcoolului la locul de munca:


- reduce coordonarea si viteza de reactie
- slabeste vederea si auzul,
- altereaza gandirea si discernamantul
- schimbari bruste de dispozitie
- conflicte
- violenta
Efectele alcoolului asupra vietii sociale:
- tulburarea relatiilor interpesonale
- reducerea sentimentelor si responsabilitatilor
- neglijarea educatiei copiilor
- delicventa
- divort
- pierderea locuintei
Costurile alcoolului rezulta din:
- scaderea productivitatii si performanetelor
- utilizarea ineficienta a timpului de lucru
- intarzieri
- absenteism
- purtarea necorespunzatoare im colectiv
- indisciplina
- efecte negative asupra relatiilor cu publicul

61
Diverse motive ale consumului de alcool:

Consumul de alcool este o metoda rapida si placuta de a modifica emotiile, sentimentele, starile de
dispozitie in general. In general se apeleaza la consumul de alcool cand apare teama fata de ceva, in
asteptarea unui lucru placut (celebrare, sarbatorire), in asteptarea uni lucru neplacut, temator.

Alte motive des invocate de consumatori sunt: supararea, bucuria, agresivitatea, povara singuratatii
sau povara psihologica a responsabilitatilor, bucuria, imbunatatirea relatiilor cu ceilalti, socializare,
alungarea temporara a stresului, apararea impotriva sentimentelor neplacute, curajul de a spune ceva,
stimulare sexuala temporara, dorinta de recompensare, placere.

Una dintre cele mai grave consecinţe ale consumului de alcool este alcoolismul. Organizaţia
Mondială a Sănătăţii consideră alcoolismul o boală. Este o boală cronică, progresivă şi potenţial fatală prin
consumul necontrolat de alcool.
Alcoolismul nu este o problemă de imoralitate sau de caracter slab.

Alcoolicii sunt persoane bolnave care au nevoie de sprijin şi tratament. Există o serie de instituţii
şi asociaţii care au ca obiectiv recuperarea tinerilor şi adulţilor dependenţi de alcool. Unul dintre
programele cu eficienţă ridicată în recuperare dezvoltat şi în ţara noastră este cel al Asociaţiei Alcoolicilor
Anonimi (AA)ce oferă materiale informative şi servicii de consiliere şi terapie pentru persoanele
dependente (adolescenţi şi adulţi) şi pentru familiile acestora.

Efectele consumului de alcool asupra tinerilor


1. Abuzul de alcool este cauza celor mai multe accidente de maşină în care sunt implicaţi tinerii. O
treime din accidentele mortale sunt legate de consumul de alcool. În plus, mii de persoane sunt rănite grav
în fiecare an. În 85% din cazuri, conducătorii implicaţi în accidente au consumat ocazional alcool.
2. Consumul de alcool, chiar şi în cantităţi moderate creşte foarte mult riscul de a avea raporturi
sexuale neprotejate .
Mesajul transmis tinerilor trebuie să fie: “Un singur raport sexual neprotejat te poate contamina cu
virusul HIV (SIDA) sau cu alte boli cu transmitere sexuală.”
3. Consumul de alcool duce la violenţă şi agresivitate. Sub influenţa consumului de alcool poţi
interpreta greşit o remarcă sau un gest, ceea ce poate duce la comportamente agresive şi violenţă.
Prevenţia consumului de alcool are ca şi componente:
•informaţii privind consecinţele sociale şi de sănătate de scurtă şi de lungă durată ale consumului
de alcool;
•formarea unor valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos;
•discutarea şi analizarea rolului influenţei grupului, a familiei şi a mass-mediei în formarea şi
menţinerea atitudinilor faţă de alcool;
•discutarea modului în care alcoolul poate diminua performanţele şcolare, profesionale etc.
•dezvoltarea deprinderilor de asertivitate şi de a face faţă presiunii grupului (deprinderea de a
spune NU);
•dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor, de gândire critică şi de management al stresului.
•desfăşurarea de activităţi de recreere sănătoase, cum sunt: sportul, muzica, artele plastice,
activităţi de club, voluntariatul.

Efectele alcoolului si tutunului asupra gravidei


Consumul de alcool si tutun actioneaza in mod negativ asupra organismului femeii, mai ales in
perioada sarcinii, fatul devenind o victima pasiva daca viitoarea mamica abuzeaza in mod regulat de
alcool si tutun.
62
Nicotina si alcoolul trec permanent in perioada sarcinii din sangele mamei in circulatia fatului, afectandu-
l. Dar s-a constatat ca si dupa nastere, in perioada in care nou-nascutul este hranit la san poate fi afectat de
efectele nocive ale alcoolului si tutunului daca mama sa le consuma, deoarece alcoolul si nicotina trec si in
laptele matern.
Alcoolul si tutunul ar trebui evitate de viitoarele mamici chiar din perioada de preconceptie, deoarece
aceste vicii afecteaza fertilitatea si pot avea efecte negative asupra embrionului inca din primele saptamani
de sarcina, uneori inainte ca sarcina sa fie diagnosticata.
Efectele nefavorabile ale nicotinei si alcoolului asupra organismului mamei, dar mai ales asupra
copilului cresc mult atunci cand acestea se asociaza, mama fiind consumatoare si de alcool, dar si de
tutun. “Meniul” este complet atunci cand se alatura acestor vicii si “inofensiva” ceasca de cafea.
Care sunt efectele consumului de alcool in timpul sarcinii?
Copiii nascuti din mame care consuma alcool inainte de sarcina, in timpul sarcinii si dupa nastere
pot avea diferite anomalii structurale si functionale.
Indiferent de ce tip de bautura acoolica consuma viitoarea mama, copilul nascut dintr-o astfel de mama
poate avea diferite malformatii: anomalii ale dezvoltarii creierului si fetei, ale oaselor, afectiuni articulare-
de aceea acesti copii incep sa mearga destul de tarziu, intarzierea dezvoltarii psihice si intelectuale (retard
mental) sau anomalii ale sistemului nervos. Cu timpul, pe masura ce inainteaza in varsta, eventualele
deficite ale copilului se pot accentua.
Astfel de copii se nasc cu greutate mica la nastere si insuficient dezvoltati, iar ritmul lor de crestere
pe parcursul vietii este incetinit, mult diferit de al unui copil normal.
Cel mai bun mod de a trata efectele alcoolului asupra copilului il constituie prevenirea, prin stoparea
acestui viciu pe parcursul sarcinii.

LUPTA IMPOTRIVA CONSUMULUI DE ALCOOL

Se constată că s-a stabilizat sau a diminuat consumul de alcool în vest, dar creşte în est de o
manieră spectaculară, unde un număr mare de decese prin boli cardio-vasculare, sunt cauzate de
intoxicaţia cu alcool.
Numeroase state membre au luat ca model „Planul de acţiune european de luptă împotriva
alcoolismului şi noua Chartă europeană pentru elaborarea politicii şi programului lor de acţiune în acest
domeniu”.
În întreaga lume, experienţa demonstrează că nu este posibilă reducerea masivă a consumului de
alcool şi consecinţele lui prin măsuri limitate, cum ar fi educaţia, tratamentul sau reducerea de ofertă. O
politică de reglementare a alcoolului, axată pe sănătate, trebuie deci, să aplice într-o manieră echilibrată,
cele cinci strategii de promovare a sănătăţii, enunţate de Charta de la Ottawa:
-să se conceapă politici publice favorabile sănătăţii;
-să se creeze medii favorabile sănătăţii;
-să se sporească acţiunile în colectivităţi;
-să se dezvolte competenţe personale;
-să se reorienteze serviciile de sănătate.
Planul de acţiune european împotriva alcoolismului, aprobat în septembrie 1992 sub forma unui
ansamblu de structuri şi principii directoare prin reprezentanţi ai statelor europene membre ale
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este bazat pe principiile Chartei de la Ottawa.
Conceperea de politici publice favorabile sănătăţii, trebuie înscrise în ordinea de zi a tuturor
sectoarelor şi eşaloanelor responsabile pentru reglementarea consumului de alcool. Această preocupare
trebuie oglindită în luarea de decizii, mai cu seamă în următoarele domenii:
-politica agricolă referitoare la producţia de vin şi bere;
-reglementarea producţiei şi comercializarea băuturilor alcoolice;
-taxarea pe alcool;
63
-vânzarea pe piaţă şi importarea de vin, bere şi băuturi spirtoase;
-prevenirea accidentelor de circulaţie, de muncă şi domestice;
-sisteme de protecţie socială şi aparat de justiţie criminalistic, pentru a face faţă problemelor legate
de alcool.
Crearea de medii favorabile sănătăţii, înseamnă că se pot introduce diverse măsuri în şcoli, locuri
de muncă, locuri publice şi private, în familie, în spaţii destinate justiţiei şi alte medii, cu scopul de a scăpa
de alcoolism, de a influenţa reducerea consumului şi de a veni în ajutorul persoanelor cu probleme de
alcoolism.
Strategia de a dezvolta competenţe personale, constă în a propune informaţii şi o educaţie pentru
sănătate, în problema consumului de alcool şi a consecinţelor lui.
Aceste acţiuni se pot desfăşura în şcoli, la domiciliu, la locul de muncă şi alte medii. Circuitele
educative, profesionale, comerciale şi voluntariatele sunt completate şi de contribuţia organizaţiilor
nonguvernamentale de întrajutorare şi de ajutor social, care au un rol important.
Pentru reorientarea serviciilor de sănătate, este dezvoltat rolul promotor şi mediator al serviciilor
primare de sănătate, în materie de luptă antialcoolism şi, de asemenea, depistarea persoanelor cu risc,
ajutându-le să-şi reducă consumul de alcool.
În numeroase ţări, oamenii politici dezbat aproape în permanenţă, necesitatea abolirii sau instituirii
diferitelor măsuri de reglementare a alcoolului.
Mijloacele utilizate pentru a pune în aplicare aceste reglementări, variază de la o ţară la alta şi se
pot combina între ele:
-instituirea unei responsabilităţi speciale producătorilor, comercianţilor de alcool, vizând
prevenirea pierderilor legate de acesta;
-interdicţia servirii sau vânzării de alcool unor persoane în stare de ebrietate sau diverselor alte
categorii de persoane;
-fixarea unei vârste minime legale pentru cumpărarea şi consumarea de alcool;
-restricţii cu privire la locuri, timp şi metode de vânzare sau consum de alcool;
-taxarea;
-măsuri care să reglementeze subvenţionarea şi taxele aplicabile la producerea de materii prime, la
transformarea, la comercializarea acestira;
-concesionarea licenţelor pentru producerea şi comercializarea de alcool;
-instituirea monopolului de stat pe diferite componente de producere şi comercializare;
-interdicţia totală sau parţială.
Beţia în locuri publice este ilegală în numeroase ţări, ca şi la locul de muncă. În cursul ultimelor
decenii, ţările industrializate au introdus restricţii la conducerea autovehiculelor în stare de ebrietate.
Limitele de alcoolemie fixate de unele ţări europene în materie de conducere de automobile sunt variabile.
Politicile de reglementare care suscită deseori o rezistenţă din partea unor producători de alcool,
este tentant să fie fondate pe strategii care nu întâmpină, în afara sectorului sănătăţii (educaţie, tratament şi
acţiuni voluntare), nici o opoziţie din partea unor grupuri de interes puternice.
În realitate, este foarte greu de a distinge impactul unei măsuri de impactul altor măsuri şi
evenimente. Mulţi cercetători au remarcat că, o măsură izolată, nu poate fi la fel de eficace, ca atunci când
ea este inserată într-o politică globală, care asociază diferite măsuri şi strategii. De exemplu, educaţia
pentru sănătate, care pare a nu avea decât un impact direct limitat asupra consumului de alcool şi asupra
consecinţelor lui, poate, în acelaşi timp, influenţa câştigarea adeziunii în vederea aplicării altor măsuri de
luptă împotriva alcoolismului.
Investiţia în tratamentul alcoolismului nu împiedică să crească numărul persoanelor dependente de
el. Totuşi, politicile de prevenire riscă să piardă toată credibilitatea, dacă se neglijează tratarea persoanelor
alcoolice. Intervenţia colectivităţii pentru a preveni în mod eficace problemele legate de alcool, trebuie să
se sprijine pe alte strategii de prevenire. Această intervenţie este necesară pentru a influenţa evoluţia
atitudinii publicului, referitor la consumul de alcool, consecinţele lui şi politicile aplicate. În acelaşi timp,

64
rezultatele mai multor proiecte au arătat că intervenţia colectivităţii nu este eficace, dacă nu este
acompaniată şi de alte măsuri preventive.
În numeroase ţări, sunt percepute taxe pe alcool, care ajung în bugetul de stat, de unde o parte se
întoarce prin finanţarea de acţiuni de promovare a sănătăţii. Deci, în mod indirect, producătorii de alcool,
finanţează acţiunile de promovare a sănătăţii (combaterea alcoolismului şi a consecinţelor lui,
tratamentul). În alte state, cum sunt cele nordice, producerea alcoolului este monopol de stat, şi din venitul
adus, se investesc anumite procente în acţiuni pentru promovarea sănătăţii.
Toate ţările industrializate au promulgat, sub o formă sau alta, o legislaţie referitoare la băuturile
alcoolice. Alcoolul nu este un produs compatibil cu alte produse; el rămâne considerat ca un produs
particular.

Drogurile şi dependenţa de droguri

Drog - este un cuvant cu o etimologie controversata ce ce ar putea proveni din persana ”droa” = miros
aromat sau din ebraica,”droog” insemnand substanta uscata, folosit pentru a denumi substantele cu
potential adictiv.
In mod corect, orice substanta farmacologic activa este un drog.
Prin abuz de limbaj, substantele care se preteaza la un consm abuziv si care pot determina
dependenta,sunt numite droguri.
La inceputurile medicinii, termenul de drog se aplica preparatelor farmaceutice ce includeau frecvent
substante psihoactive (opiu, rachiu,vin) Anglo-saxonii mai numesc si astazi drug,atat medicamentele cat si
“drogurile”.

CATEGORII SI EXEMPLE DE DROGURI

Prima clasificare a substantelor psihoactive a fost facuta de Ludwig Lewin (1850-1929 )intr-un tratat
publicat in 1924 si intitulat Phantastica.
Autorul clasifica substantele in cinci grupe:
- euphorica (opiul si alcaloizii sai, coca si cocaina ),
- phantastica (halucinogene) ,
- inebriatia (cloroform,alcool, eter),
- hipnotica (barbiturice, chloral ),
- excitatia (cafea, tutun, camfor).
Aceasta clasificare avea ca inconvenient faptul ca nu lua in consideratie importanta dozei consumate
de catre subiect.

Clasificarea psihotropelor a fost realizata de catre Jean Delay (1907-1987) si Piere Deniker (1916-
1998) si a fost validata in 1961.
Autorii au desris trei categorii de substante in functie de activitatea lor asupra sistemului nervos
central:
- substante sedative sau psiholeptice , care regrupeaza hipnoticele (somniferele), neurolepticele,
anxioliticele (tranchinizantele); cunoscute şi sub numele de sedative, încetinesc activitatea sistemului
nervos central, produc o stare de relaxare şi induc somnul. Tinerii care consumă aceste droguri simt nevoia
de a se proteja de solicitările şi stimulările din mediu, de a evita confruntarea cu problemele, din
sentimentul de neputinţă în a face faţă solicitărilor. Efectele posibile sunt: vorbire neclară, dezorientare,
comportament specific stării de ebrietate.

- substante excitante sau psihoanaleptice: amfetamine, psihotonele minore ca ceaiul, cafeaua,


antidepresivele; accelerează funcţionarea sistemului nervos central, producând alertă şi excitabilitate.
65
Tinerii consumă aceste droguri din nevoia de senzaţii tari, iar ca efect principal este deformarea imaginii
realităţii şi scăderea percepţiei riscului.

- substante care perturba activitatea psihica (halucinogenele) sau psihodislepticele.


(L.S.D., ecstasy, mescalina) - produc tulburări ale funcţionării intelectuale, inducând o stare
pseudopsihotică cu iluzii şi halucinaţii. Efectele posibile sunt: o percepţie alterată a timpului şi distanţei,
euforie şi comportament dezorientat.

Din punct de vedere al legislatiei internationale se disting doua grupe de substante supuse controlului
ONU: stupefiantele, supuse regimului Conventiei unice din anul 1961 si psihotropele medicamentoase
supuse Conventiei de la Viena din anul 1971.
Juristul Francis Cahallero in “Dreptul Drogului” enumera un grup de droguri usoare care au origine
vegetala (cannabis, khat, peyoti, tabac, halucinogene, alcool,cafea,ceai) si un alt grup de droguri dure sau
puternice obtinute extractie sau sinteza chimica (morfina, heroina, cocaina, crackul, metadona,
analgezicele de sinteza si solventii organici) .
Aceasta tipologie a drogurilor este in continuare controversata.
Incepand cu anul 1960, au aparut prin sinteza chimica o serie de substante psihoactive destinate
traficului, a caror structura este imaginata astfel incat acestea sa devina din ce in ce mai puternice si
totodata sa nu fie pe listele cu substante interzise (ecstasy, MDMA)
In ceea ce priveste compusii opiacei s-au conceput derivati ai fentanylului ca de ex alfa-
metilfentanilul denumit “heroina China-White“
Drogul este o substanţă a cărei utilizare creează dependenţă fizică şi psihică şi tulburări grave ale
activităţii mentale, percepţiei şi comportamentului. Consumul de droguri este deja o problemă majoră a
învăţământului românesc. Prevenţia consumului de droguri este un proces complex la care trebuie să
participe întreaga societate, familia, şcoala, elevii, organizaţiile nonguvernamentale şi cele
guvernamentale. Şcoala are un rol esenţial în activitatea de prevenţie, prin obiectivul ei de formare a unor
elevi care pot lua decizii responsabile şi sănătoase. Elevii sunt din ce în ce mai expuşi consumului de
droguri, de aceea au nevoie de informaţii corecte despre droguri şi de formarea unor atitudini adecvate faţă
de consumul de droguri.

CIOCOLATA - UN DROG ?

Ciocolata are o concentratie mica de coffeina, dar contine o mare cantitate dintr-o substanta aproape
analoga, teobromina.
Activitatea psihostimulanta a acestor doua componente este cunoscuta din secolul al XIX- lea.
Teobromina actioneaza asupra inimii, crescandu-i forta contractila, asupra muschilor si asupra
sistemului nervos central.
Ciocolata mai contine si feniletilamine (PEA), capabile sa explice atractia uneori bulimica pe care
o manifesta persoanele deprimate.
Pe linga acestea, ciocolata contine si salsolinol, un antidepresiv cunoscut ca inhibitor al enzimelor
care catabolizeaza aminele biogene si cu o oarecare afinitate pentru receptorii opioizi.
S-a mai pus in evidenta prezenta in ciocolata a anandamidei. Paralelismul de actiune dintre
canabinoide si anandamida ar explica exacerbarea senzoriala si euforia induse de un consum exagerat
de ciocolata.
Mai mult , N-aciletanolaminele din cacao ar mari productia endogena de canabinoide. Poate doar
imperioasa nevoie de ciocolata, uneori descrisa la utilizatorii frecventi, sa explice dependenta psihologica
asemanatoare celei observate la consumatorii de canabis.
Rezultatele stiintifice par sa acrediteze ipoteza conform careia ciocolatomania ar constitui o
modalitate de toxicomanie moderata.
Nu se poate sa nu-l mentionam aici pe Salvador Dali care urla pe micile ecrane, in anii 1970: “Sant
66
nebun dupa ciocolata Lanvin!”.

Cei mai importanţi factori care duc la formarea unor atitudini pozitive faţă de droguri sunt:
•curiozitatea - mulţi tineri cred că dacă consumă droguri o singură dată nu vor deveni dependenţi,
dar în realitate este greu să te opreşti; anumite droguri dau dependenţă după o singură doză;
•rezolvarea problemelor - este important ca tânărul să înţeleagă că primul pas în rezolvarea
problemelor este recunoaşterea lor şi nu evitarea acestora prin consumul unor substanţe;
•formarea unei imagini sociale - un tânăr care consumă droguri crede că poate câştiga aprecierea şi
respectul celorlalţi, dar de cele mai multe ori este izolat de colegi şi prieteni şi creşte riscul de a se afla în
situaţii ridicole;
•presiunea grupului - să fie la fel ca ceilalţi din grup; unii tineri consumă droguri pentru că
prietenii lor consumă şi ei droguri;
•o stimă de sine scăzută - un tânăr cu o stimă de sine scăzută poate consuma droguri pentru a se
simţi mai curajos, mai valoros sau mai interesant; în realitate însă, consumul de droguri te controlează şi
manipulează şi duce la pierderea libertăţii de decizie;
•un răspuns la singurătate - unii tineri pot consuma droguri datorită problemelor pe care le au, a
dificultăţilor de relaţionare şi comunicare.
Oamenii pot avea convingeri total eronate fată de riscul implicării lor în consumul de substanţe, ca
de ex.:
“Consumul unui drog o singură dată nu are efecte negative.”
“Eu nu pot deveni dependent.”
“Este uşor să te opreşti dacă doreşti.”
“Consumul de alcool sau droguri îţi rezolvă problemele.”
“Drogul te face să comunici mai uşor. “
“Drogul te face să te simţi liber!”
“Numai indivizii slabi ajung dependenţi de droguri!”
“Drogurile sunt oferite numai de străini!”
Mesajele transmise in programele de preventie a consumului de droguri, trebuie să pună în
evidenţă efectele grave ale consumului de droguri. Profesorii-consilieri si asistentii medicali au
responsabilitatea de a semnala comportamentele directe şi indirecte ale consumului de droguri şi a solicita
ajutorul părinţilor şi a specialiştilor în abordarea elevului care consumă droguri. Comportamentele
indirecte nu înseamnă în mod obligatoriu consum de droguri dar pot să constituie semne de alarmă.
Pot fi observate mai multe astfel de comportamente, cele mai cunoscute fiind:
•schimbarea bruscă a comportamentului, elevul nu mai este aşa cum era înainte;
•trece fără motiv de la veselie la tristeţe;
•devine agresiv fără motiv;
•îşi pierde apetitul chiar şi pentru alimentele favorite;
•îşi pierde interesul faţă de şcoală, activităţile preferate (film, muzică, artă, sport, lecturi);
•este somnolent şi apatic fără motiv;
•are probleme financiare şi îi dispar lucruri de valoare (ceas, casetofon, bicicletă);
•şi-a schimbat grupul de prieteni;
•îşi ascunde noii prieteni şi nu vorbeşte despre preocupările lor;
•este în compania unor persoane care consumă alcool sau droguri;
•prezintă modificări afective şi comportamentale: este mai agresiv sau mai ostil, devine izolat,
retras sau deprimat;
•are probleme acasă datorită consumului de alcool sau droguri;
•consumă alcool sau droguri în cantităţi mari;
•devine iritat şi necomunicativ când cineva îi pune întrebări despre consumul de alcool sau
droguri, neagă că ar avea o problemă;

67
•utilizează alcool sau droguri cu regularitate şi în anumite perioade ale zilei (în fiecare seară sau în
fiecare dimineaţă înainte de a merge la şcoală);
•continuă să consume alcool chiar şi când ceilalţi nu mai consumă (de exemplu, la o petrecere);
•are probleme de memorie – uită evenimente care s-au petrecut în timpul consumului de alcool sau
droguri;
•este “beat” sau “ameţit” la şcoală;
•pleacă de la şcoală pentru a consuma alcool sau droguri;
•rămâne corigent sau repetent;
•are probleme la şcoală datorită consumului de alcool sau droguri;
•îşi asumă riscuri în timpul consumului de alcool sau droguri, cum ar fi sexul neprotejat;
•încalcă legea când este sub influenţa alcoolului sau drogurilor;
•conduce maşina sub influenţa alcoolului sau drogurilor;
•este implicat în accidente de maşină cauzate de consumul de alcool sau droguri.
Prevenţia consumului de droguri are ca şi componente:
•informaţii despre consecinţele de sănătate şi sociale ale consumului de droguri;
•formarea unor valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos;
•discutarea şi analizarea rolului influenţei grupului în consumul de droguri;
•dezvoltarea deprinderilor de management al situaţiilor de criză prin învăţarea unor strategii de
coping adaptative;
•dezvoltarea deprinderilor de management al conflictelor şi luare de decizii responsabile;
•discutarea modului în care drogurile îţi controlează modul în care gândeşti, simţi şi te comporţi;
•desfăşurarea de activităţi de recreere sănătoase, cum ar fi participarea la acţiuni de voluntariat (ex.
programe de prevenţie a consumului de droguri).
Exemple de comportamente alternative fumatului, consumului de alcool şi a
consumului de droguri:
-fizice
-exerciţii de relaxare
-dans şi antrenament al mişcărilor
-recreere fizică, sport
-masaj
-sociala
- implicarea în acţiuni comunitare, care pot oferi satisfacţie;
- implicarea în activităţi de ajutorare socială;
- activităţi de voluntariat
-intelectuală
-hobbiuri,
-lectură,
-creativă
- practicarea muzicii,
- picturii,
- artei fotografice
-interpersonală
-discuţii de grup, participarea la activităţi de grup, relaţionarea cu alte
persoane
-dezvoltarea abilităţilor de comunicare
- filozofică,
- spirituală
-consiliere orientată pe clarificarea valorilor
-studiul filosofiei, literaturii universale, istoriei, literaturii spirituale şi a
diferitelor sisteme de credinţe
68
-meditaţie, contemplare

ETNOBOTANICE
În anul 2009, peste 1300 de persoane, majoritatea tinere, au solicitat asistenţă medicală după ce au
suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice.
Efectele produse de aceste substanţe sunt similare celor date de substanţele psihotrope, având efect
direct asupra creierului uman (stări de confuzie-pierderea identităţii, halucinaţii, diminuarea atenţiei
combinate cu efecte adverse ca: dureri puternice de cap, anxietate, ameţeli, confuzie şi atacuri severe de
panică, creşterea frecvenţei cardiace, tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului).
Conform noului act normativ, pe listele existente în Legea 143/2000 au fost introduse noi plante şi
substanţe a căror cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare,
oferire, punere în vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare,
deţinere, fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani, respectiv de la 10 la 20 de ani pentru
droguri de mare risc. (la droguri de risc - pentru consum propriu, cumpărare sau deţinere fără drept, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, la droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la
5 ani).

Lista plantelor şi substanţelor identificate

PLANTE
SPECII DE SALVIE (Salvia divinorum Epling & Játiva)– este o plantă care produce halucinaţii –
SPECII DE MITRAGINA (Mitragyna speciosa Korth (Kratom) – este o plantă cu efecte similare
cocainei. Creează dependenţă
CIUPERCI
Amanita muscaria (L:Fr.) Lam.
- Amanita pantherina
- Toate speciile din genul Psilocybe - produce halucinaţii, cu efecte similare LSD (ACIDUL
LISERGIC)
LSA (AMIDA ACIDULUI LISERGIC) –
KETAMINA - Creează dependenţă, au fost înregistrate până în prezent 2 decese - Tabelul III (din
Legea 143/2000), închisoare de la 3-15 ani .
DERIVAŢI DE PIPERAZINĂ - produc halucinaţii.
SARE DE BAIE (MEFEDRONA) – au fost înregistrate cazuri de decese.

Comportamentul sexual
Sexualitatea - dimensiune complexă a fiinţei umane.
Sexualitatea este o componentă esenţială a vieţii oricărei persoane.
Aspectele sale psihologice, biologice şi sociale sunt într-o relaţie de interdependenţă, conferindu-i
astfel un caracter complex.
În procesul de formare al adolescentului, rolul sexualităţii este pregnant, contribuind la conturarea
identităţii de sine şi a celei sociale. Dezvoltarea unei sexualităţi armonioase la copii şi adolescenţi
contribuie la formarea unei personalităţi armonioase şi în relaţie echilibrată cu sine şi ceilalţi. Este falsă
echivalarea sexualităţii cu relaţia sexuală.
Sănătatea sexuală înseamnă sănătatea întregului corp şi a universului psihic al individului. În
ultimul deceniu, dreptul la educaţie sexuală a copiilor şi tinerilor este văzut ca un drept uman fundamental
care trebuie respectat de orice societate democratică.

69
Scopul educaţiei sexuale
Scopul fundamental al educaţiei psihosexuale este promovarea sănătăţii sexuale şi implicit a
sănătăţii psihice, fizice, emoţionale, sociale şi spirituale, cu alte cuvinte, a stării generale de bine.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea sexuală ca “integrarea aspectelor fizice,
emoţionale, cognitive şi sociale în procesul dezvoltării pozitive a personalităţii, în care fiecare persoană
are dreptul la informaţii adecvate şi relaţii sexuale responsabile.”
Programele tradiţionale de educaţie pentru sănătate sexuală erau focalizate pe oferirea de
informaţii despre reproducerea umană, anatomia şi fiziologia umană, metode de contracepţie, boli cu
transmitere sexuală. Educaţia sexuală era oferită doar adolescenţilor (12-18 ani), ignorându-se astfel că
despre ea se poate vorbi de la o vârstă foarte mică.
De asemenea, ea avea ca scop doar prevenirea unor “dezastre” (ex. sarcina nedorită, bolile cu
transmitere sexuală, violul) prin întreţinerea fricii şi a sentimentului de culpabilitate. Aspectele pozitive ale
sexualităţii erau ignorate. Discuţiile despre masturbare, homosexualitate, avort, menţinerea rolurilor
tradiţionale ale femeilor şi bărbaţilor erau evitate. Cercetările în domeniu au arătat însă că aceste programe
au o eficienţă redusă, iar uneori efecte negative sau contrare. Un alt aspect limitativ al programelor
tradiţionale este faptul că intervenţiile nu erau integrate într-un proces de dezvoltare a sănătăţii
emoţionale, cognitive, sociale şi comportamentale (Hyde, 1994).
Astăzi, fiecare adult, şcoală, instituţie, comunitate, societate, trebuie să accepte că sexualitatea
este un aspect natural şi firesc al vieţii fiecărui copil, adolescent, adult, vârstnic şi că ignorarea acestui
adevăr reprezintă o încălcare a unui drept uman fundamental, dreptul la sănătate, armonie şi calitatea
vieţii.
Educaţia pentru sănătate sexuală este un proces continuu ce se realizează pe parcursul întregii
dezvoltări, cu elemente specifice fiecărei vârste şi nivelului de dezvoltare intelectuală şi emoţională.
Încă de la vârste foarte mici copiii devin interesaţi de subiectele privind sexualitatea. Din nefericire, copiii
îşi însuşesc de cele mai multe ori aceste informaţii de la colegii de joacă, prieteni, reviste de diverse
facturi. Există riscul ca informaţiile să fie eronate şi astfel se perpetuează -atitudini care conduc la
comportamente sexuale de risc (începerea prematură a vieţii sexuale, neutilizarea mijloacelor de
contraceptie şi protecţie). Deseori părinţii evită discutarea acestor teme cu copiii lor. Tocmai de aceea
şcolii îi revine un rol fundamental în oferirea unei percepţii adecvate asupra sexualităţii, în asigurarea
cadrului în care elevii pot să discute liber despre sexualitate. Totodată, abordarea sexualităţii doar la vârsta
adolescenţei şi focalizat doar pe reproducere şi contracepţie are ca rezultat menţinerea convingerii că
sexualitatea este similară cu relaţia sexuală. În acest mod nu se percepe aria largă pe care o implică
sexualitatea, începând cu acceptarea propriei corporalităţi şi terminând cu deciziile responsabile pe care le
implică.
Programele de educaţie pentru sănătate sexuală trebuie realizate adecvat vârstei şi nivelului de
dezvoltare intelectuală şi emoţională a elevului.
Pe lângă faptul că psihosexualitatea este o componentă esenţială a procesului de dezvoltare a unei
personalităţi armonioase, mai există o serie de motive pentru care abordarea acesteia este esenţială:
•scăderea vârstei la care adolescenţii devin activi sexual;
•creşterea incidenţei contaminării HIV - SIDA;
•creşterea incidenţei contaminării cu alte boli cu transmitere sexuală;
•creşterea numărului de sarcini nedorite în rândul adolescentelor;
•creşterea numărului de abuzuri sexuale – viol, hărţuire sexuală, incest;
•numărul crescut de avorturi.
Este nefondată convingerea părinţilor şi a profesorilor că a educa sexual copiii şi tinerii presupune
transmiterea de informaţii “tehnice” despre biologia şi fiziologia actului sexual. Probabil din această
convingere inadecvată apare eludarea sarcinii de “educator sexual”, atât a profesorilor cât şi a părinţilor.
Responsabilitatea ei este delegată către aşa numitele “persoane de specialitate” (medic, asistent
medical, psiholog). Printr-o astfel de delegare se medicalizează un aspect natural al vieţii oricărui
70
adolescent. Nu are aşa mare relevanţă cantitatea de informaţii despre sexualitate, cât mesajul că şcoala este
şi trebuie să fie un loc în care elevii vorbesc deschis, onest şi fără inhibiţii, împreună cu profesorul, despre
una dintre componentele personalităţii lor. Copiii şi adolescenţii nu vor mai echivala sexualitatea cu un
subiect tabu, care nu poate fi discutat împreună cu adulţii. Elementul esenţial al procesului de educaţie
pentru sănătatea sexuală este promovarea unor valori adecvate privind sexualitatea proprie şi a celorlalţi.
Valorile sexualităţii:
•Sexualitatea este o componentă sănătoasă şi naturală a vieţii.
•Toate persoanele sunt sexuale.
•Sexualitatea include dimensiuni fizice, etice, spirituale, psihologice şi emoţionale.
•Toate persoanele au dreptul şi obligaţia să ia decizii sexuale responsabile.
•Toate deciziile sexuale au consecinţe emoţionale, comportamentale sau de sănătate.
•Indivizii şi societatea beneficiază când copii discută despre sexualitate ca de un proces natural în
atingerea maturităţii psihice.
•Implicarea prematură în comportamente sexuale presupune riscuri.
•Tinerii au dreptul la acces la informaţie despre serviciile de planificare familială şi îngrijire
medicală.
•Persoanele îşi exprimă sexualitatea în moduri diferite.
•Oamenii trebuie să respecte şi să accepte diversitatea valorilor şi credinţelor despre sexualitate
care există în comunitatea respectivă.
•Abstinenţa sexuală este cea mai eficientă metodă de a preveni sarcina nedorită şi infecţia
HIV/SIDA.Educaţia pentru sănătatea sexuală este un proces de formare de atitudini, convingeri şi valori
despre identitate de sine, imagine corporală, relaţii interpersonale, intimitate şi iubire, comunicare, decizie
şi responsabilitate. Educaţia sexuală se adresează componentelor psihologice (cognitivă, emoţională,
comportamentală) sociale, spirituale şi biologice ale sănătăţii.
Programele eficiente de educaţie psihosexuală se focalizează pe atingerea a 4 obiective
fundamentale:
1.formarea de convingeri, valori şi atitudini despre sine şi ceilalţi - oferirea unui cadru adecvat în
care adolescenţii să aibă posibilitatea de a-şi explora propria persoană şi evalua atitudinile sexuale cu
scopul dezvoltării propriilor valori. Formarea acestor valori are ca şi suport dezvoltarea stimei de sine şi a
responsabilităţii faţă de sine şi faţă de ceilalţi în manifestarea sexualităţii; a capacităţii de a face distincţia
dintre iubire şi atracţie sexuală, iubire şi camaraderie; a înţelegerii consecinţelor comportamentului sexual
activ; a menţinerii unui echilibru între nevoia de independenţă şi rolul de fiu/fiică, elev, frate/soră; a
capacităţii de a spune NU, respectiv de a accepta un refuz; perceperea efectelor streotipiilor de gen social
asupra propriei persoane (ex. pentru că sunt fată/băiat trebuie să….) şi înţelegerea faptului că băieţii şi
fetele au drepturi şi responsabilităţi egale;
2.dezvoltarea deprinderilor de relaţionare interpersonală - oferirea unui cadru adecvat pentru
dezvoltarea deprinderilor de comunicare şi relaţionare pozitivă cu persoane de sex opus, cu cele adulte; de
exprimare a afectivităţii, iubirii şi intimităţii conform propriilor valori; de a face faţă presiunii grupului,
partenerului şi mass-mediei; de a se opune relaţiilor de manipulare şi exploatare; de management al
situaţiilor de conflict dintr-o relaţie; de negociere şi stabilire de limite;
3.dezvoltarea responsabilităţii faţă de sine şi ceilalţi -formarea de atitudini şi comportamente
responsabile faţă de propria sexualitate şi cea a partenerului; perceperea faptului că exprimarea iubirii
romantice poate lua şi alte forme, şi fără exprimări sexuale; diferenţiere între comportamentele sexuale cu
risc crescut faţă de cele cu risc redus; perceperea beneficiilor întârzierii debutului de viaţă sexuală şi a
abstinenţei de la sex în situaţii de risc; încurajarea utilizării metodelor contraceptive şi a metodelor de
protejare a sănătăţii sexuale; respectarea deciziei celuilalt, respectarea confidenţialităţii; decizii
responsabile privind viaţa de cuplu şi viaţa de familie; trasarea unor scopuri de durată medie şi a unor
planuri de viitor. Programele de educaţie sexuală se focalizează şi asupra dezvoltării abilităţilor de evitare
a relaţiilor de abuz fizic, emoţional sau sexual. O componentă centrală a promovării educaţiei sexuale este

71
dezvoltarea implicării adolescenţilor în participarea la activităţi de voluntariat pentru educarea celorlalţi
tineri din şcoală şi comunitate.
4.informarea - oferirea unor cunoştinţe despre creştere şi dezvoltare, anatomia şi fiziologia
reproducerii, comportament sexual, sarcină, avort, metode contraceptive, abuz sexual, boli cu transmitere
sexuală (BTS), HIV/SIDA, servicii medicale, sociale şi psihologice, instituţii şi organizaţii din comunitate
care asistă dezvoltarea copiilor şi tinerilor în acest domeniu.

Tematica educaţiei sexuale


Integrarea sexualităţii în dezvoltarea psihologică presupune luarea în considerare în programele de
educaţie a celor 6 componente de bază: dezvoltare umană, relaţii interpersonale, deprinderi personale,
comportament sexual, sănătate sexuală, societate şi cultură. Toate aceste componente se abordează la toate
vârstele într-un proces de complementaritate, esenţial pentru o dezvoltare armonioasă.
Câteva repere generale pentru educaţia psihosexuală
Dezvoltarea umană
•Acceptarea şi aprecierea propriului corp
•Formarea unei imagini corporale realiste
•Căutarea de informaţii despre dezvoltarea sexuală
•Acceptarea dezvoltării sexuale ca o componentă a dezvoltării umane
•Interacţiunea cu ambele sexe într-un mod potrivit şi respectuos
•Acceptarea diferenţelor de gen
•Respectarea orientării sexuale a celorlalţi
Relaţiile interpersonale
•Dezvoltarea deprinderilor de relaţionare pozitivă
•Exprimarea dragostei şi intimităţii în moduri diferite şi responsabile
•Dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor semnificative
•Evitarea relaţiilor de exploatare şi de manipulare
•Formarea unor atitudini pozitive faţă de relaţiile de prietenie
•Luarea de decizii privind stilul de viaţă sănătos
Deprinderi personale
•A trăi potrivit propriilor valori
•Asumarea responsabilităţii pentru propriul corp
•Luarea de decizii responsabile
•Dezvoltarea asertivităţii
•Comunicarea eficace cu familia, colegii şi prietenii
•Abilitatea de a face faţă presiunii grupului
Comportament sexual
•Trăirea unor sentimente sexuale fără a le exprima printr-un act sexual
•Căutarea de noi informaţii pentru dezvoltarea sexualităţii
•Implicarea în relaţii sexuale caracterizate prin responsabilitate, onestitate şi încredere
•Exprimarea propriei sexualităţi respectând drepturile altora
•Exprimarea sexualităţii potrivit propriilor valori
Sănătate sexuală
•Cunoaşterea şi utilizarea metodelor de contracepţie pentru a evita sarcinile nedorite
•Evitarea contactării sau transmiterii bolilor cu transmitere sexuală
•Informare privind modalităţile de prevenire a infectării cu virusul HIV
•Informare privind SIDA
•Prevenirea abuzului sexual
Societate şi cultură
•Evaluarea impactului familiei, culturii, religiei, mass-mediei asupra convingerilor, valorilor şi
comportamentelor legate de sexualitate
72
•Respingerea abordării vulgare şi de tip pornografic a sexualităţii şi valorilor sexuale
•Atitudine critică faţă de percepţia socială a femeii ca “obiect sexual”
•Implicarea în programele educative de educaţie pentru sănătate sexuală
•Demonstrarea toleranţei faţă de cei cu stiluri de viaţă şi valori sexuale diferite.
Atitudinile eronate faţă de sexualitate sunt generate de aşa numitele “mituri”.
Acestea sunt convingeri iraţionale, neadevăruri, larg răspândite într-o anumită cultură sau
societate, astfel încât sunt considerate naturale şi reale. Miturile furnizează răspunsuri gata “confecţionate”
la întrebările general umane despre noi înşine, despre alţii (bărbaţi-femei), despre relaţiile noastre şi
mediul în care trăim şi, dacă nu sunt identificate, pot să influenţeze negativ comportamentul, mai ales al
tinerilor, dar nu numai. Elevii pot fi învăţaţi să identifice miturile şi să le combată atât atitudinal cât şi
comportamental.
Fiecare din miturile prezentate mai jos pot constitui punctul de plecare a unor discuţii de tip
dezbatere, sau a unor exerciţii prin care elevii ajung să înţeleagă consecinţele grave (uneori fatale - ex.
contaminare HIV) a acestor mituri acceptate şi puse în practică de ei.Deseori miturile despre sexualitate
decurg din menţinerea unei imagini tradiţionale, de tip patriarhal, a rolurilor de sex. Aceste roluri poartă
numele de gen social (gender). Conceptul de gen social a fost lansat ca răspuns la nevoia de a face
distincţie între caracteristicile biologice ale bărbatului şi femeii şi cele construite social şi cultural.
Noţiunea de gen social are ca scop depăşirea perspectivei reducţioniste referitoare la biologia ca şi destin.
Cu alte cuvinte, conceptele de sex şi gender (gen social) sunt utile în scopul contrastării setului de fapte
biologice celor culturale. Cu alte cuvinte, masculinitatea şi feminitate există doar în mintea celui care
percepe.
Biologia determină dacă suntem băiat sau fată. Cultura determină ceea ce înseamnă să fii
“bărbat” sau “femeie” şi ce tipuri de comportament sau trăsături de personalitate sunt dezirabile
pentru fiecare. Altfel spus, feminitatea şi masculinitatea reprezintă ceea ce aşteaptă alţii de la femei şi
bărbaţi. Deci, feminitatea şi masculinitatea nu sunt altceva decât construcţii sociale. Prin intermediul
miturilor, ca forme de comunicare culturală, semnificaţia noţiunilor de femeie şi bărbat este naturalizată şi
biologizată, şi astfel deghizată cu consecinţe negative atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.
Şcolii îi revine un rol important în combaterea menţinerii rolurilor sociale tradiţionale.
Miturile adolescenţilor despre sexualitate:
•Este inacceptabil pentru un bărbat să fie virgin.
•Doar făcând dragoste ne vom dovedi unul altuia cât de mult ne iubim.
•Bărbaţii trebuie să-şi manifeste masculinitatea: fizică şi sexuală.
•Impulsurile sexuale sunt mai puternice la bărbaţi.
•Bărbaţii trebuie să aibă relaţii sexuale cu cât mai multe fete pentru a dobândi experienţă.
•Fetelor le face plăcere la fel de mult ca şi băieţilor să facă SEX, dar ele trebuie să spună NU
pentru a-şi menţine reputaţia.
•Când fetele spun NU este de fapt POATE sau DA.
•Bărbaţii nu vorbesc despre SEX, ei îl practică.
•Dacă nu fac dragoste cu el am să îl pierd.
•Fetelor le face plăcere să fie convinse mai mult timp (chiar şi lacrimile fac parte din ritualul
firesc).
•Băieţii trebuie să fie iniţiatorii actului sexual.
•Fetelor le plac băieţii care deţin controlul.
•După ce un băiat se excită, el nu se mai poate controla.
•O fată nu poate rămâne gravidă după primul act sexual.
•Poate am noroc şi nu rămân gravidă.
•Dacă o fată foloseşte metode contraceptive probabil nu este prea “cuminte”.
•Iubirea între doi tineri înseamnă întotdeauna şi relaţii sexuale.
•Contactul fizic trebuie întotdeauna să ducă la sex.
•Bărbaţii trebuie să fie performanţă în domeniul sexual.
73
•O femeie modernă trebuie să aibă relaţii sexuale premaritale.
•Bărbatul trebuie să aibă controlul în relaţiile sexuale.
•Femeia trebuie să răspundă întotdeauna iniţiativelor sexuale ale bărbatului.
•Bărbaţii doresc întotdeauna să facă sex.
•Este prea jenant să vorbesc cu prietena/prietenul meu despre prezervative.
•Prezervativele diminuează spontaneitatea şi plăcerea actului sexual.
•Cei mai mulţi adolescenţi şi-au început viaţa sexuală.
•Viaţa sexuală este o cale de a deveni adult.

Riscul pentru HIV/SIDA


Astăzi, când boala SIDA a ajuns să fie denumită “flagel mondial” şi riscul contaminării cu virusul
HIV “pandemie” (viteză şi arie de contaminare mai mare decât în cazul unei epidemii), educaţia sexuală
nu poate ignora această realitate “postmodernă”:
•pe mapamond, în fiecare zi, aproximativ 16.000 de persoane se infectează cu HIV;
•în lume există aproximativ 40 milioane de persoane infectate cu HIV;
•de la declanşarea epidemiei au murit 18,8 milioane de oameni;
•numai în anul 1999, 620.000 de copiii sub 15 ani au fost infectaţi cu virsul HIV;
•Centrul de Statistică al Statelor Unite estimează că dacă prevenţia nu este intensificată, în anul
2010, SIDA va produce o creştere a mortalităţii infantile cu pană la 75%;
•România se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de copii bolnavi de
SIDA;
•în ultimii ani a crescut îngrijorător de mult numărul tinerilor din România infectaţi cu HIV.
•nu există tratament sau vaccin pentru SIDA.
•simptomatologia bolii poate fi ameliorată sau întârziată, dar SIDA este o boală letală.
Prevenirea transmiterii infectării cu HIV pe cale sexuală se realizează prin utilizarea obligatorie a
prezervativului, prin efectuarea testului HIV de către ambii parteneri, prin păstrarea fidelităţii în cuplu.
Singura cale perfect sigură de a evita infectarea cu HIV este abstinenţa sexuală.
Formarea unei reprezentări sau percepţii corecte a bolii are un rol semnificativ în adoptarea unui
stil de viaţă sanogen şi în adoptarea unor comportamente de protecţie. Ca şi la toate celelalte tematici
despre sexualitate elevii îşi însuşesc multe informaţii greşite de la colegi sau din alte surse neadecvate de
informare. Un model complet de reprezentare a bolii presupune informaţii corecte despre boală, despre
cauze, evoluţie în timp, consecinţe, controlabilitate. Evaluarea miturilor despre HIV/SIDA trebuie să
cuprindă toate cele 5 aspecte ale unei reprezentări complete. Identificarea mecanismelor defensive faţă de
riscul HIV/SIDA este un alt element esenţial în procesul de prevenţie. Multe persoane recurg frecvent la
mecanisme de apărare faţă de ceva despre care nu au informaţii suficiente. Ca şi consecinţă a utilizării
acestor mecanisme defensive este implicarea în comportamente de risc (actul sexual neprotejat).
Identificarea şi modificarea acestor atitudini este foarte importantă în procesul de dezvoltare a
comportamentelor de protecţie.
Cele mai frecvent utilizate mecanisme defensive faţă de riscul contaminării HIV sunt:
•negarea – “Eu nu mă pot îmbolnăvi de SIDA!”;
•proiecţia – “Numai prostituatele şi homosexualii pot să se infecteze cu virusul HIV.”;
•raţionalizarea – “Nici prietenii mei nu folosesc prezervativ şi nu s-au îmbolnăvit!”;
•represia – “De ce să ne gândim la ce poate fi mai rău? Dacă este să se întâmple, oricum nu poţi
face nimic!”.

Prevenţia transmiterii virusului HIV trebuie să cuprindă: informaţii corecte despre ce este
HIV/SIDA, identificarea mecanismelor de apărare şi a modalităţilor de percepere, reprezentare a bolii,
responsabilizarea individului privind propria sănătate, formarea unei reprezentării corecte a bolii,
distincţia dintre un seropozitiv şi a fi bolnav de SIDA, combaterea miturilor (ex. SIDA se ia prin strângere
de mână, numai prostituatele şi homosexualii fac SIDA), modalităţile de transmitere, modalităţile de
74
protecţie, testul HIV, unde se poate face, cine ar trebui să îl facă şi formarea unor atitudini adecvate
privind persoanele cu SIDA (eliminarea stereotipurilor faţă de persoanele cu SIDA). Informarea corectă a
tinerilor despre SIDA îi va ajuta să separe realitatea de ficţiune şi să anuleze riscul de îmbolnăvire. Mai
mult decât atât, elevii trebuie să fie încurajaţi să devină voluntari în programele de reducere a riscului de
transmitere a virusului HIV, prin informarea altor tineri, combaterea miturilor şi prejudecăţilor privind
SIDA.Studiile de evaluare a programelor de educaţie sexuală au dovedit că în urma programelor de
educaţie sexuală elevii: a)sunt mai bine şi mai corect informaţi privind comportamentul sexual, metodele
de contracepţie, modalităţile de prevenire a abuzului sexual;b)şi-au format un set de valori sănătoase
despre sexualitate;c)ştiu să caute şi să evalueze mai corect diferitele surse de informaţii despre
sexualitate;d)iau decizii mai responsabile în ceea ce priveşte începerea vieţii sexuale;e)scade numărul de
elevi activi sexual;f)reduce numărul de sarcini nedorite;g)reduce incidenţa bolilor cu transmitere
sexuală;h)creşte calitatea relaţiilor de cuplu şi calitatea vieţii.
Obstacole în realizarea educaţiei sexuale
Studiile de evaluare a eficienţei educaţiei sexuale au identificat o serie de obstacole care pot să
interfereze cu o activitate de formare pozitivă:
a)Teama adulţilor că discutarea subiectelor legate de sexualitate îi va determina pe elevi să
experimenteze viaţa sexuală şi, în consecinţă, este mai bine ca aceste subiecte să nu fie abordate.
Cercetările arată că decizia adolescenţilor privind începerea vieţii sexuale este rezultatul sistemului lor de
valori şi atitudini format pe parcursul întregii dezvoltări. Cu cât aceste valori şi atitudini sunt mai bine
consolidate (încrederea în sine, luarea de decizii responsabile, comunicare interpersonală armonioasă), cu
atât adolescentul îşi va întârzia debutul de viaţă sexuală. Lipsa informaţiilor şi nediscutarea subiectelor de
interes pentru adolescenţi nu duce decât la implicarea acestora în comportamente sexuale de risc şi
formarea unei percepţii greşite despre sexualitate.
b)Uneori profesorii şi părinţii pot să nu fie de acord cu anumite atitudini şi comportamente.
Profesorul nu trebuie să transmită elevilor - şi cu atât mai puţin să impună - valorile sale personale, legate
de sexualitate; profesorul consilier este un facilitator care încurajează dezbaterile de opinii despre valorile
sexuale. Important este ca elevii să fie învăţaţi exerciţiul argumentării, să motiveze de ce aderă sau de ce
resping acele atitudini sau comportamente. Nu spiritul critic sau cel de culpabilizare trebuie să domine
aceste dezbateri, ci dorinţa de a asculta şi a înţelege argumentaţia adolescentului/colegului.
c)Un alt obstacol este generat de teama profesorilor că nu vor şti să dea răspunsuri corecte la
întrebările adolescentului. Ora de consiliere are ca şi obiective formarea unor atitudini şi valori adecvate şi
învăţarea elevilor să evalueze diferitele surse de informaţii despre sexualitate. Profesorul poate sugera
elevilor parcurgerea unor materiale de specialitate şi să modereze discuţia despre tema citită.
d)Un impediment major în realizarea unei educaţii sexuale corecte este dezvoltarea la copii şi
adolescenţi a sentimentului de jenă sau de vinovăţie. Unii adulţi abordează aceste teme sub “umbrela”
moralităţii, respectiv a imoralităţii, sugerând mesajul că interesul sexual al adolescenţilor se află la graniţa
între moral şi imoral. Sexualitatea adolescentului nu trebuie “expediată” de către adult în sfera interdicţiei,
vulgarului sau imoralului. Studiile au arătat că adulţii care au avut o educaţie sexuală rigidă, dominată de
prejudecăţi, bazată pe învinovăţire şi considerarea sexului ca un lucru ruşinos, au manifestat la vârsta
adultă disfuncţii sexuale şi o viaţă de cuplu nesatisfăcătoare.
e)Neadecvarea discuţiilor cu nivelul de dezvoltare mentală şi emoţională al elevilor (această
neadecvare poate fi în ambele sensuri: fie depăşeşte nivelul de dezvoltare, fie acesta este subevaluat).
f)Focalizarea pe situaţiile de criză: deseori educaţia sexuală este redusă la prevenţia sarcinilor şi a
bolilor cu transmitere sexuală; aşa cum am arătat până acum sexualitatea înseamnă mult mai mult decât
reproducere, sarcină, contracepţie, boli, abuz. Este adevărat că acestea pot să devină aspecte negative şi
problematice pentru un adolescent, dar sexualitatea înseamnă în primul rând asimilarea în identitatea
personală a acestei dimensiuni psiho-sociale şi biologice complexe a personalităţii umane.
g)Discutarea despre sexualitate la un nivel abstract, teoretic, ştiinţific şi medicalizat. Nu este
suficient să oferim doar informaţii, este mai important să formăm convingeri, atitudini şi comportamente
care respectă drepturile umane fundamentale şi au consecinţe pozitive asupra vieţii individuale.
75
h)Folosirea unor clişee evaluative despre anumite persoane şi ridiculizarea sau discriminarea
lor.i)Sentimentul de jenă în discutarea subiectelor despre sexualitate poate bloca comunicarea elev-adult.
Abordarea sexualităţii trebuie realizată gradual, în funcţie de nivelul procesului de dezvoltare psihică şi
fizică al elevilor (vezi programa şcolară). Focalizarea pe aspectele legate de convingeri, atitudini şi valori,
şi mai puţin pe subiectele legate de anatomia şi fiziologia organelor genitale, reduc sentimentul de
disconfort al profesorului şi elevilor. Profesorul-consilier, prin cursurile de formare prin care şi-a dobândit
noua competenţă, ar trebui să nu mai perceapă ca fiind problematic subiectul educaţiei sexuale. Totuşi, în
cazul în care acesta simte că nu îşi poate depăşi reticenţele, este indicat să invite la ora de consiliere
psihologul şcolar sau medicul de planificare familială. În acest mod elevii nu vor fi frustraţi de un drept
fundamental al lor şi anume informarea şi discutarea despre una dintre componentele cheie ale identităţii
lor personale şi sociale – sexualitatea.
În final, putem sumariza că a face educaţie sexuală eficientă înseamnă a vorbi cu elevii noştri
despre:
•cunoaştere de sine
•corp, emoţii, stare de bine
•comunicare şi relaţii interumane
•valori şi modele
•presiunea grupului, mass-mediei, partenerului
•încredere în sine şi asertivitate
•decizie şi responsabilitate
•dragoste şi încredere
•negociere şi stabilire de limite
•mituri sexuale
•manipulare şi influenţare
•abuz emoţional şi sexual
•orientare sexuală
•stereotipii de gen social
•comportamente sexuale de risc
•contracepţie
•sarcină
•avort
•HIV/SIDA, alte boli cu transmitere sexuală
•planuri de viitor
•educarea sexuală a tinerilor de către tineri
•sănătate fizică, psihică, socială, emoţională, spirituală, sexuală.

Alte comportamente relevante pentru sănătate


•practicarea regulată a exerciţiului fizic
•comportament alimentar raţional
•evitarea expunerii la soare neprotejat
•verificări medicale regulate, screeninguri
•evitarea accidentelor rutiere prin utilizarea în autovehicule a centurii de siguranţă sau a căstii de
protecţie (biciclete, motociclete)
•evitarea accidentelor casnice

COMPORTAMENTUL ALIMENTAR

Se cunoaste faptul ca din 100 de decese, 60 sunt cauzate de o alimentatie nesanatoasa si


dezechilibrata, ceea ce este semnificativ referitor la starea de sanatate. De asemenea, oamenii de stiinta, au
76
ajuns la concluzia ca un om in varta de 50 – 60 de ani are circa 1,5 -2 Kg. de depuneri toxice in organism
si ca 95 % dintre boli sunt cauzate de aceste depuneri .
Din cauza intoxicarii organismului, intestinul devine un colector de reziduuri, de unde toxinele
ajung in sange, afectand astfel mai mult sau mai putin organele.

Astfel apar:

- imbatranirea inainte de vreme;


- rigiditatea articulatiilor;
- ochi obositi cu privire tulbure;
- piele palida.
Atat supraalimentatia cat si subalimentatia sunt foarte daunatoare pentru organism. Supraalimentatia
oboseste organismul, iar subalimentatia, scade rezistenta lui si slabeste sistemul de aparare.
O alimentatie corecta presupune nu numai alegerea corespunzatoare a alimentelor ci si o
preparare corecta a lor urmarindu-se pastrarea a cat mai multe componente nutritive. Trebuie evitata
prepararea alimentelor timp indelungat caci astfel se distrug o buna parte din vitamine (de exemplu, prin
fierberea indelungata a legumelor se distruge 60% din vitamina C).
Prelucrarea culinara trebuie sa fie minima, simpla si rapida.
In alegerea alimentelor pentru hrana zilnica, trebuie tinut cont de reactia organismului si de starea de
sanatate. Este bine ca ea sa fie schimbata in functie de evolutia starii de sanatate. Este cunoscut faptul ca
anumite persoane au predispozitii ereditare de a contacta anumite boli. Afectiuni ca tuberculoza, diabetul,
tulburarile circulatorii sau respiratorii, se regasesc frecvent la copii, ca factor ereditar din partea mamei
sau al tatalui. Aceste predispozitii se vor transforma in boli atunci cand parintii transmit copiilor
obiceiurile de viata (in special cele alimentare), propice declansarii lor. In marea majoritate a cazurilor
aparitia bolii la copii poate fi prevenita prin schimbarea obiceiurilor alimentare si a altor conditii de viata.
Evitand pericolele puse in evidenta si acordand o mai mare atentie alimentatiei zilnice, sanatatea poate fi
intretinuta si intarita mult mai usor.
Produsele naturale din plante, legume sau fructe, sunt acceptate cu mult mai mare usurinta de catre
organismul uman, ele grabind vindecarea si intarind sanatatea. Produsele naturale si cele de sinteza nu se
exclud ci se completeaza. Utilizarea plantelor in folosul sanatatii constitue un mijloc eficient de vindecare,
folosit din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre. Utilizarea plantelor ne scuteste de multe
suferinte, de pierdere de timp si bani.
Sanatatea omului este influentata de alimentatie inca din viata intrauterina. Lipsa educatiei
corespunzatoare duce la cresterea mortalitatii populatiei. Bolile care duc la aceasta situatie sunt mai ales
cele cardiovasculare, bolile de nutritie,boli digestive. Starea de depresie data de nesiguranta zilei de
maine,nivelul de trai deteriorat accentueaza ,de asemenea, starea de morbiditate a populatiei.
Alcatuirea meniurilor se face in functie de valoarea calorica admisa,de restrictiile si permisiunile
alimentare,de preferintele culinare ale individului si de posibilitatatile sale materiale.
Necesarul energetic individual se calculeaza din inmultirea greutatii ideale cu consumul caloric
impus de gradul de activitate fizica depusa de persoana respectiva. Din rezultatul obtinut se calculeaza cat
Pt,Lp,Gl se dau in cadrul ratiei zilnice,de exemplu:
Gl=50-60%
PT=10+15%
Lp= 30% din valoarea calorica.(1g glucide=4kcal,1g proteine=4 kcal,1g lipide=9 kcal). Spre exemplu un
individ cu greutatea ideala de70kg cu un necesar caloric de 30 kcal/kg/corp,valoarea necesarului caloric
zilnic se ridica la 2100kcalorii(70 se inmulteste cu30).Din cadrul acestora se opteaza pentru:
 Glucide la un procent de55% din ratie,ceea ce inseamna 1155 kcalorii.acesta impartite la 4 dau 289g
glucide /zi
 Proteine la un procent de 15% din ratie=315 kcalorii:4=79g
 Lipide la un procent de 30% din raţie=630 kcalorii:9=70g.

77
Băuturile cu efecte stimulante sunt: ceaiul, cafeaua, cacao.
Ceaiul este o băutură cu efect stimulant asupra sistemului nervos central, obţinută din infuzia frunzelor şi
mugurilor arborelui de ceai. Se caracterizează prin conţinutul său bogat în cafeina (1,3 - 3,5%), în tanin
(care-i dă proprietăţi astringente, constipante) şi uleiuri volatile aromatice.
Cafeaua conţine cafeina în concentraţie ceva mai redusă decât ceaiul (0,8 - 2 g%). Pe lângă aceasta, mai
conţine o serie de substanţe grase, proteine, glucide, substanţe tanante, vitamină PP.
În afară de efectul excitant asupra sistemului nervos, cafeaua are acţiune diuretică şi excită secreţia
gastrică. Abuzul de cafea duce la intoxicaţie cafeinică, manifestată prin hiperexcitabilitate nervoasă,
tremurături, nervozitate, insomnie. Fenomenele dispar treptat după întreruperea consumului de cafea.
Cacao, prin conţinutul său în cafeina şi teobromină, cacao are un efect stimulant asupra sistemului nervos
şi un efect diuretic. Pudra de cacao se foloseşte ca adaos la lapte, frişca sau se include în diferite preparate:
ciocolată, prăjituri, torturi, îngheţate etc.
Având un conţinut mare de acid oxalic, este contraindicat în litiaza oxalică.

78