Sunteți pe pagina 1din 5

Ipohondria

Ipohondria este o tulburare anxioasa care consta in teama cu privire la propria sanatate,
ba chiar certitudinea ca sufera de o boala pe care medicii nu o pot depista.
Atunci când o persoană are ipohondrie devine obsedată de ideea că are o afecţiune gravă
sau care chiar îi pune viaţa în pericol, afecţiune ce nu a fost diagnosticată încă. Acest lucru
determină anxietate semnificativă care continuă timp de luni de zile sau mai mult, cu toate că nu
există nici o dovadă medicală a vreunei probleme grave. Termenul medical pentru ipohondrie
este hipocondrie.
În timp ce o oarecare stare de anxietate este normală atunci când este vorba de sănătate,
ipohondria este atât de consumatoare încât duce la probleme legate de serviciu, de relaţiile
interpersonale sau alte aspecte ale vieţii.
Deşi ipohondria este o afecţiune care se manifestă pe termen lung, persoana afectată nu trebuie
să-şi petreacă tot timpul temându-se în legătură cu sănătatea sa. Terapiile de tipul consilierii
psihologice, medicamentelor sau informarea despre ipohondrie pot ajuta la îndepărtarea grijilor.
O persoana cu ipohondrie continua neincetat sa creada ca este grav bolnava, in ciuda
evaluarilor medicale care ii demonstreaza ca este perfect sanatoasa.
Persoanele cu ipohondrie considera ca functiile normale ale corpului, cum ar fi bataile inimii,
transpiratia sau miscarile intestinale sunt manifestari ale unei afectiuni grave. Chiar si anomaliile
minore - nas infundat, ganglioni limfatici umflati sau sensibilitati minore - sunt percepute de
persoanele cu ipohondrie, ca simptome ale unei conditii medicale grave.
Simptomele variaza intre dureri si oboseala, preocupari legate de functiile normale ale corpului
(cum ar fi respiratie sau borborisme abdominale etc.). Hipocondrii nu mint (constient) si nu se
prefac atunci cand vorbesc despre manifestarile lor. Ei cred cu adevarat ca sunt bolnavi.
Simptomele ipohondriei includ:
• Teama sau anxietatea puternică, de lungă durată în legătură cu o boală sau tulburare gravă a
sănătăţii;
• Teama că anumite simptome minore sau senzaţii resimţite indică o boală gravă;
• Consulturi medicale repetate sau investigaţii medicale multiple precum RMN (rezonanţă
magnetică-nucleară), ecocardiografii sau chirurgie exploratorie.
• Schimbarea frecventă a medicilor – dacă un medic spune persoanei cu ipohondrie că nu este
bolnavă, atunci persoana respectivă nu crede şi caută să afle o altă părere;
• Discuţii permanente purtate cu prietenii sau membrii familiei în legătură cu simptomele sau
bolile pe care persoana le suspectează;
• Cercetări medicale obsesive;
• Examinarea frecventă a problemelor care există, precum noduli sau răni;
• Verificarea frecventă a semnelor vitale precum pulsul sau tensiunea arterială;
• Persoana afectată crede că are o anumită boală după ce a citit sau a auzit de ea;
Nu toate persoanele care îşi fac griji în legătură cu sănătatea lor sunt ipohondre. Existenţa unor
simptome determinate de o afecţiune pe care nici persoana în cauză, nici medicul nu o poate
identifica poate duce la anxietate. În unele cazuri, o a doua părere sau investigaţiile mai
amănunţite sunt normale.
Totuşi, încercarea de a găsi o afecţiune care să corespundă simptomelor prezentate are şanse de
reuşită. De multe ori, afecţiunile minore se manifestă prin aceleaşi simptome ca şi unele boli mai
grave. În zilele noastre este foarte uşor să cauţi informaţia pe internet, dar aceste informaţii pot
alimenta anxietatea în cazul ipohondricilor.
Este normal şi important ca o persoană să se informeze în legătură cu starea sa de sănătate, dar
depăşirea anumitor limite poate însemna ipohondrie dacă ideea că ceva nu este în regulă devine
obsesivă, cu toate că s-au efectuat testele necesare şi medicii au asigurat persoana că este
sănătoasă.
Factorii care cresc riscul de apariţie a ipohondriei includ:
• Boli grave în timpul copilăriei;
• Boli grave apărute la membrii familiei sau persoanele cunoscute;
• Moartea unor persoane dragi;
• Tulburările anxioase;
• Ideea că a fi sănătos înseamnă a nu experimenta nicun fel de simptom fizic sau senzaţie
corporală;
• Membrii apropiaţi ai familiei care au ipohondrie;
• Sentimentul de vulnerabilitate deosebită faţă de boli sau tulburări diverse;
• Părinţii neglijenţi sau abuzivi;
Ipohondria apare atât la bărbaţi cât şi la femei în proporţii egale. Poate apărea la orice vârstă,
inclusiv la copii, dar mai frecvent debutează la adulţii tineri.
Cauze posibile
Încă nu se cunoaşte exact de ce unele persoane sunt copleşite de acestă impresie greşită că au o
problemă gravă de sănătate care nu a fost diagnosticată. Se pare că personalitatea, experienţele
de viaţă personale, trăsăturile moştenite sau dobândite joacă un rol important în ipohondrie.
Există anumite similarităţi între ipohondrie şi tulburările anxioase cum ar fi tulburarea de panică
sau tulburările obsesiv-compulsive.
Tratament
Obiectivul principal al tratamentului pentru ipohondrie este sa ajute pacientii sa traiasca si sa
functioneze cat mai normal posibil, chiar daca acestia continua sa aiba anumite simptome.
Tratamentul isi propune sa modifice gandirea si comportamentul care duce la aparitia
simpomelor.
Ipohondria este foarte greu de tratat deoarece persoanele care sufera de aceasta afectiune refuza
sa creada ca simptomele lor sunt rezultatul unor cauze psihice sau emotionale, mai degraba decat
fizice.
• Terapia de sustinere
In cele mai multe cazuri, cel mai bun curs de actiune pentru un ipohondru este de a ramane in
contact cu un medic specialist. In relatia medic-pacient, medicul poate monitoriza simptomele si
poate fi atent la orice schimbare care ar putea semnala o boala medicala reala. Abordarea
principala a doctorului este de a se concentra pe sprijinirea pacientului si de a fi sigur ca acesta
nu face teste si tratamente inutile.
• Medicamentele
Medicamentele pentru depresie sau anxietate sunt, unoeri, folosite in cazul persoanelor care
sufera de ipohondrie.
• Psihoterapia
Psihoterapia, in special terapia cognitiva, poate fi de ajutor in schimbarea gandirii si a
comportamentului care contribuie la aparitia simptomelor. Terapia poate ajuta persoana afectata
sa invete modalitati mai bune de a face fata stresului si de a-si imbunatati functionarea sociala.
Din pacate, cele mai multe persoane cu ipohondrie neaga existenta problemelor mentale sau
emotionale, ceea ce le face destul de rezistente la psihoterapie.
BIBLIOGRAFIE

• https://www.medlife.ro/cum-tratam-ipohondria.html
• http://www.sfatulmedicului.ro/Sanatatea-mentala/hipocondria-ipohondria_5
• https://doc.ro/sanatate/ipohondria-sau-teama-permanenta-de-a-fi-bolnav-simptome-si-
tratament
• http://www.romedic.ro/hipocondria-ipohondria