Sunteți pe pagina 1din 1

Gândăcelul, de Elena Farago

Gândăcelul, de Elena Farago, este o poezie asemănătoare cu Căţeluşul


şchiop. Cuprinde două părţi: prima parte înfăţişează drama unui
gândăcel strivit în pumn de inconştienţa unui copil. Reproşul său
îndurerat este atât de uman, prin asemănările dintre copil şi gândăcel:
plăcerea jocului, durerea şi jalea părinţilor şi a surorilor la moartea
lui: „Copil ca tine sunt şi eu, / Şi-mi place să mă joc şi mie Şi milă
trebuie să-ţi fie / De spaima şi de plânsul meu. / Şi de ce vrei să mă
omori? / Că am şi eu părinţi ca tine / Şi-ar plânge mama după mine / Şi-
ar plânge bietele surori”. În această primă parte, drama gândăcelului
este înfăţişată ca în Căţeluşul şchiop prin monolog. Spre deosebire însă
de această poezie care este în întregime constituită din
monolog, Gândăcelul alternează monologul cu povestirea autoarei: în
felul acesta plângea un gândăcel chinuit de un copil, care-l eliberează
prea târziu din strânsoarea pumnului. Şi acest copil are, ca şi cel
din Căţeluşul şchiop regrete tardive, încercând să-l reînvie: „A încercat
să-l mai învie / Suflându-i aripile-n vânt; / Dar a căzut în ţărnă frânt /
Şi-nţepenit pentru vecie”. Ultima parte a poeziei, cuprinde tot vocea
autoarei, de data aceasta un îndemn stăruitor la o schimbare de
comportament faţă de animale, ocrotind cu bunătate aceste mici
vieţuitoare. Dacă regretele sunt tardive şi inutile, el, copilul care a ucis
fără voia lui un nevinovat gândăcel trebuie să-şi mărturisească fapta
părinţilor făcând legământ să ocrotească „cu bunătate / în cale-ţi orice
vietate / Oricât de făr-de-nsemnătate / Şi-oricât de mică ar fi ea!” Micul
cititor sau preşcolarul înţelege că „legământul” copilului trebuie să fie
al său, iar învăţătura ce se desprinde este asemănătoare cu cea
dinCăţeluşul şchiop: micile vieţuitoare trebuie ocrotite cu grijă, pentru
că adeseori o joacă inconştientă poate provoca stâlcirea sau chiar
moartea lor