Legenda Dunarii

De-a lungul timpului, Dunarii i-au fost atribuite o serie de povestiri si legende . Unele dintre ele sunt
inspirate din intamplari reale, altele sunt simple plasmuiri ale omului dornic sa sporeasca farmecul
locului.

Povestea pe care o vom prezenta vorbeste despre mult discutata geneza a Dunarii. Misterele
izvoarelor acesteia sunt transpuse aici intr-o frumoasa poveste de dragoste. Un lucru este cert:
Dunarea chiar se “imbratiseaza” cu Soarele la Marea Neagra. Dar mai bine sa va lasam pe voi sa
descoperiti una din legende:

“Se spune ca, pe vremea cand oamenii nu traiau inca pe pamant, Luna s-a indragostit de Soare.In
fiecare zi ii iesea inainte, imbracata intr-o rochie argintie, tivita cu raze de lumina si brodata cu mii de
diamante.Era atat de frumoasa si de luminoasa, incat cerul ramanea inmarmurit de splendoarea ei si
niciun nor nu indraznea sa o umbreasca.Dar Soarelui putin ii pasa de stralucirea ei: el era indragostit
de o stea mica si indepartata, aflata undeva la marginea galaxiei.Dunarea, pentru ca asa o chema pe
steluta, ii impartasea iubirea, asa ca Soarele a cerut-o de sotie.
Mult s-a mai necajit Luna la auzul acestei vesti!Obrazul I s-a intunecat si razele i-au palit, iar in inima
ei s-a strecurat gelozia.
– O sa-mi platesti, tu, Soare, suferinta asta! Am sa ma razbun, iti jur.
Indurereata, Regina noptilor a chemat la sfat trei duhuri rele, care sa o sfatuiasca.
– Daca Soarele nu e al meu, atunci nu vreau sa fie al nimanui altcuiva! Le-a cerut ea nalucilor.
– Fii pe pace, regina! Oricat de mare va fi iubirea Soarelui pentru steaua aceea, noi stim cum poti sa-I
pedepsesti! Si nalucile i-au soptit Lunii cum sa faca sa-si razbune dragostea ranita.
Cand a venit ziua nuntii, Luna si-a pus cea mai frumoasa rochie si a venit sa le ureze fericire
mirilor.Doar ca, in spatele surasului ei, se ascundea un gand infiorator!Indata ce Dunarea a ramas
singura, Luna s-a apropiat de ea si i-a soptit amenintator: Te blestem sa suferi asa cum sufar si eu, si
sa nu te bucuri niciodata de mirele tau!
De nicaieri s-au ivit cele trei duhuri rele, care au azvarlit biata stea de pe cer tocmai in mijlocul unui
codru intunecat, in Muntii Padurea Neagra.Acolo Dunarea s-a prefacut intr-un lac adanc si rece, pe
care Soarele n-avea sa-l vada niciodata, din pricina padurii de nepatruns.
A plans Dunarea multe zile si la fel de multe nopti de dorul Soarelui, pana cand a fost auzita de o
zana buna care traia in apropiere.
– Cine esti si de ce plangi? se mira zana, care nu mai pomenise lac insufletit.
– Zana buna, am fost candva o stea pe cer! Geloasa pe iubirea Soarelui pentru mine, Luna m-a
blestemat sa ma prefac in apa statatoare.Fii buna, nu vreau decat sa pot privy chipul frumosului meu
mire!
Induplecata, zana a preschimbat Dunarea intr-un rau, care curge de atunci spre rasarit, spre locul de
unde se ridica Soarele pe cer. Apoi a izvorat o multime de rauri mici, care sa se verse in apele Dunarii
si s-o ajute astfel sa ajunga, puternica pana la marea cea mare.
In fiecare dimineata, Soarele rasare dintre apele marii si, pentru scurta vreme, isi imbratiseaza iubita.”