Sunteți pe pagina 1din 1

Deşi cuvântul

audit

a pătruns în limbajul cotidian al societăţii româneşti în forma sa


e
nglezească, se pare că originile acestuia se găsesc în latinescul
auditus
, care înseamnă
aasculta, a audia
. Acest termen avea chiar o conotaţie financiară, în Roma antică fiind practicată verificarea
verbală a fondurilor sau
ascultarea fondurilor
.
Există, aşadar o primă semnificaţie a activităţii de audit –
aceea de verificare; sensulacesteia s-
a îmbogăţit pe măsură ce activitatea economică a devenit din ce în ce maicomplexă, în condiţii
de risc amplificat. Astfel, în timp, nu a mai fost suficient contr
olul
asupra unor anumite domenii, înregistrări sau evidenţe, ci asupra întregii contabilităţi şigestiuni;
a fost făcut saltul de la aprecierile cantitative la cele calitative, de la constatări laconsultanţă; nu a
mai fost suficientă verificarea post factum, ci a devenit importantă prevenirea manifestării
riscurilor, iar greutatea s
-a deplasat de la auditul extern la cel intern.
În acelaşi timp, aria activităţii de audit s
-
a extins de la administrarea banilor publici către
întreprinderile private. Atât pr
ocesul acesta evolutiv, cât şi consideraţiile filosofice (deexemplu, chiar contabilitatea poate fi
considerată formă a auditului, în măsura în care metodaevidenţei în partidă dublă reprezintă o
formă intrinsecă de verificare, nu?) explică multiplele
vale
nţe conferite auditului în zilele noastre.

1.

Definiţii

Există o multitudine de definiţii date auditului, dar nu în accepţiunea sa generală, ci


pe componente ale sale.
Astfel, Compania Naţională a Comisarilor de Conturi din Franţa dă definiţia audituluifinanciar:
examinarea realizată de un profesionist competent şi independent de organizaţie, învederea
exprimării unei opinii motivate asupra regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a
conturilor anuale ale întreprinderii.