Sunteți pe pagina 1din 7

Tema: Proceduri și tehnici in auditul situațiilor financiare în cadrul băncii comerciale

Cuprins
Capitolul I. Aspecte generale privind activitatea de audit în cadrul băncii comerciale.

1.1 Delimitări conceptuale privind auditul situațiilor financiare.


1.2 Rolul și obiectivele auditului financiar.
1.3 Abordarea teoretică a procedurilor și tehnicilor în cadrul auditul situațiilor financiare.

Capitolul II. Analiza procedurilor și tehnicilor de audit prin prisma situațiilor financiare
prezentate de BC „Mobiasbanca – Groupe Societe Generale” S.A.

2.1 Componența și caracteristica situatiilor financiare prezentate de BC „Mobiasbanca –


Groupe Societe Generale” S.A.
2.2 Structura și metode de întocmire a Situației Poziției Financiare și Situației Rezultatului
Global.
2.3 Aprecierea Situației Modificărilor Capitalului Propriu și a Fluxurilor de Trezorerie.
2.4. Proceduri și tehnici in auditul situațiilor financiare ale bancii

Capitolul III.
Capitolul I. Aspecte generale privind activitatea de audit în cadrul băncii
comerciale.

1.1 Delimitări conceptuale privind auditul situațiilor financiare.

Termenul de „audit” provine de la latinescul „audire” care inseamna a asculta, a audia,


iar verbul englezesc „to audit” se traduce prin a controla, a verifica, a inspecta. In fapt, termenul
„audit”, de conotatie anglo-saxona, acopera in esenta aceeasi idee ca si termenul de revizie,
verificare sau control, dar lui i se asociaza adesea conceptele de calitate, rigoare, modernism,
calificare.
Activitate a carei origine dateaza inca de la inceputurile istoriei economice si se confunda
cu aparitia primelor structuri statale, auditul s-a limitat multa vreme numai la controlul de
exactitate si conformitate a informatiei de natura contabila. Ultimele decenii sunt marcate insa,
pe plan international, prin maturitatea acestei activitati, organizate in jurul unei profesii avand o
solida metodologie de analiza a riscurilor. Pornind de la activitatea lor de baza, cabinetele de
audit au condus strategii de crestere externa, de internationalizare si apoi de diversificare.
Depasind stricta ocupatiune contabila si financiara a auditului, ele au cercetat progresiv
evaluarea eficientei functiilor intreprinderii pentru a aborda piata activitatii de consiliere.
Aceasta mutatie este profunda si trebuie cercetata sub unghiul evolutiei conceptelor,
reglementarii tehnologiei, structurii pietei dar si invatamantului si cercetarii.
Actualmente, auditul poate fi definit, in mod general, ca fiind examinarea unei informatii
de catre un profesionist independent, care utilizeaza o metodologie specifica de investigatie, pusa
in functiune prin referinta si normele de munca, in scopul emiterii unei opinii asupra acestei
informatii.
Obiectivul unui audit al situatiilor financiare este exprimarea de catre auditor a unei
opinii, potrivit careia situatiile financiare au fost intocmite, sub toate aspectele semnificative, in
conformitate cu un cadru general de raportare financiara identificat. Pentru exprimarea acestei
opinii, auditorul va folosi formula „ofera o imagine fidela” sau „prezinta in mod corect sub toate
aspectele semnificative”, aceste expresii fiind echivalente.
Conform Regulamentului Financiar aplicabil bugetului general al Comunității Economice
Europene nr.1605/2002 , Directiva a Opta a Consiliului nr.84/253/EEC și Recomandarea
2001/256/EEC, auditul reprezintă părerea unui specialist autorizat de o anume organizație
profesională,cu privire la starea economică generală a unei companii,firme sau autorități
instituționale așa cum este redată ea în sintezele contabile, în conturi, bilanțuri și fluxurile de
trezorerie; ca,la rândul lor acestea redau o imagine fidelă a realității situate pe o anume scară a
performanței comparativ cu piața, cu realizările de vârf și rezultatele așteptate de posesorii
capitalului/patrimoniului - iar toate acestea sunt consemnate într-un raport întocmit sub
responsabilitatea auditorului.
Conform Regulamentului Financiar aplicabil bugetului general al Comunității Economice
Europene nr.1605/2002 , Directiva a Opta a Consiliului nr.84/253/EEC și Recomandarea
2001/256/EEC, auditul reprezintă părerea unui specialist autorizat de o anume organizație
profesională,cu privire la starea economică generală a unei companii,firme sau autorități
instituționale așa cum este redată ea în sintezele contabile, în conturi, bilanțuri și fluxurile de
trezorerie; ca,la rândul lor acestea redau o imagine fidelă a realității situate pe o anume scară a
performanței comparativ cu piața, cu realizările de vârf și rezultatele așteptate de posesorii
capitalului/patrimoniului - iar toate acestea sunt consemnate într-un raport întocmit sub
responsabilitatea auditorului.
Poate încă destul de limitat,dar cel puțin acesta este domeniul de la care se poate îndrăzni
definirea auditului. Se înțelege deci că auditul este o măsură a performanței ,fapt pentru care,prin
audit, în general, se înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei
aprecieri responsabile și independente prin raportarea la un criteriu (standard, normă) de calitate.
Dar obiectivul oricărui tip de audit îl mai constituie și asigurarea calității și corectitudinii
informațiilor concomitent cu îmbunătățirea utilizării acestora spre a obține maximum de
performanțe.
Deci,elementele principale care definesc auditul se referă,în consecință, la:
 examinarea unei informații care trebuie să fie exclusiv o examinare profesională;
 scopul examinării unei informații este acela de a exprima o evaluare a acesteia;
 aprecierea exprimată asupra unei informații trebuie să fie responsabilă și independentă, ceea
ce presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabilități pentru
activitatea sa și trebuie să fie o persoană independentă;
 examinarea trebuie să se facă nu oricum ci după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse
într-un standard sau normă legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.
Semnificația auditului financiar: când este vorba de „audit financiar care conduce la
certificarea situațiilor financiare”, sigur este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau
orice manifestare profesionistă prin care o persoană pricepută și îndreptățită își exprimă un punct
de vedere autorizat asupra situatiei financiare a unei firme, companii, instituții, etc., așa cum
rezultă din bilanțul contabil și însoțitoarele lui care formează completul situațiilor financiare.
Denumirea simplă de „audit financiar” poate fi folosită și pentru a desemna numeroase alte
misiuni ca, de exemplu:
 auditul financiar al procedurilor informatizate de ținere a contabilității;
 auditul financiar al operațiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a
acestora în situațiile financiare;
 auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislației
sociale;
 auditul financiar asupra situației fiscale;
 auditul financiar asupra conturilor de clienți pentru a verifica dacă evaluarea creanțelor
îndoielnice s-a făcut de o manieră prudentă etc.
Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare și orice studiu asupra unei
secțiuni sau a unei părți din contabilitate sau din situațiile financiare ale unei entități poate fi
calificată ca “audit financiar”. O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de
audit operațional sau unei misiuni de audit de gestiune, în același timp înțelegându-se că
sintagma “audit financiar” este cea care definește perfect misiunea auditului, cel puțin în
accepțiunea clară din limba română.
Având în vedere că noțiunea fermă de „audit financiar” s-a extins nejustificat până la
bagatelizare, s-a introdus o altă accepțiune, și anume cea de „audit statutar” prin care se înțelege
examinarea efectuată de un profesionist contabil competent și independent (membru al Camerei
Auditorilor Financiari din România – și numit de aceasta auditor statutar – adică are un anume
statut), asupra situațiilor financiare ale unei entități în vederea exprimării unei decizii motivate
asupra imaginii fidele, clare și complete a poziției și situației financiare precum și a rezultatelor
(performanțelor) obținute de aceasta. Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat
de auditori statutari care examinează și certifică în totalitatea lor situațiile financiare, potrivit
normelor de audit, inclusiv activități și operații specifice entității auditate, în virtutea unor
dispoziții legale (legea contabilității, legea societăților comerciale, legea piețelor de capital etc.),
ca urmare a mandatului primit din partea conducerii supreme a unității (proprietarii capitalului,
fondului public, autorității publice).
Deci auditul financiar se poate efectua de :
 un auditor autorizat(statutar) extern si independent,membru al C.A.F.R . iar acesta este
„auditul statutar”;
 persoană oarecare (în general pregătită în acest scop),care este angajata respectivei entități
(deci nu este independenta), nu este membra C.A.F.R. decât întâmplător (și deci mai puțin
supusă restrictiilor de profesionalitate). Aceștia sunt cei care efectuează auditul public intern,
auditul intern al entităților economice sau...orice altă lucrare catalogată în reglementările
respectivei persoane juridice ca „lucrare de audit”.
Mai există și controlul Curții de conturi asupra instituțiilor publice în legătură cu execuția
de casă și utilizarea resurselor bugetare. El este un control extern, indepedent, profesionist , care
de vreo doi ani a început să se numească „audit” și încă „audit extern guvernamental”cu toate că
este totuși un control post-factum mai cuprinzator și se supune reglementarilor proprii(foarte
clare si ferme) și nu Standardelor internaționale sau interne de audit. Așa se face că dintr-un
astfel de audit al Curții de conturi asupra unei companii sau corporații care nu are legătură cu
bugetul de stat (decât,eventual, că varsă impozite) nu știu ce ar rezulta.
Directiva 2006/43/CE din17 mai 2006 a Parlamentului European dar si Ordonanta de
Urgență nr.90 din 24 iunie 2008 ,la art.1 definesc auditul statutar ca reprezentând „ auditul
situațiilor financiare anuale sau al situațiilor financiare anuale consolidate, așa cum este prevăzut
de legislația comunitară, transpusă în reglementarile naționale”.
Revenind la conceptul de audit statutar, pentru întregirea definirii lui, credem că ar trebui
menționate și elementele sale de bază, care sunt:
 auditul statutar se efectuiaza numai de un profesionist competent și independent care poate fi
o persoană fizică sau persoană juridică , membru al Camerei Auditorilor Financiari din
România (auditor statutar);
 obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situațiile financiare ale
entității, în totalitatea lor: bilanț, cont de profit și pierdere și celelalte componente ale
situațiilor financiare , inclusiv situatiile financiare consolidate;
 scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară și
completă a poziției financiare (patrimoniului), a situației financiare și a rezultatelor obținute
de entitatea auditată;
 criteriul de calitate în funcție de care se face examinarea și se exprimă opinia îl constituie
standardele (normele) de audit și standardele (normele) contabile.
Orice definiție a auditului statutar trebuie să țină cont de nevoile și așteptările
utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile, precum și de capacitatea auditorului
statutar de a răspunde la aceste nevoi și așteptări.Publicul se așteaptă ca auditorul statutar să
joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei reasigurări referitoare la:
 acuratețea declarațiilor financiare;
 continuitatea exploatării și solvabilitatea firmei;
 existența unor fraude;
 respectarea de către firmă a obligațiilor sale legale;
 comportamentul responsabil al firmei față de problemele legate de mediu și probleme
sociale.
Perfecționarea continuă a auditul financiar (și implicit statutar) constituie o preocupare de
mare actualitate a Uniunii Europene întrucât se consideră că o contabilitate modernă într-un
tandem cu un audit pe măsură pot fi cele mai eficiente arme împotriva marilor ”tunuri” care au
destabilizat economia unor mari corporații, apoi mari state, cu repercusiuni asupra întregii
economii mondiale. Tocmai de aceea, Comunitatea Europeana a elaborate noi Standarde
internaționale care cuprind norme, reguli, principii dar și restrictii cu privire la auditul statutar
(Directiva Consiliului privind auditul statutar nr.78/660/CEE si 83/349/CEE din 9 iunie 2006),
considerându-se că diverse alte tipuri de audit, inclusiv cel financiar (neefectuat de un auditor
statutar) ori tin de management, ori nu au un continut delimitat în clar, sau organul superior de
conducere a respectivei entități are dreptul să-și elaboreze norme și reguli proprii. De altfel,
O.U.G. nr.90/2008, pentru ca totul să fie foarte clar, prevede la art 82 ca „toate referirile la „audit
financiar” existente în legislația emisă anterior se vor citi cu referiri la „audit statutar”.

1.2 Rolul și obiectivele auditului financiar.

În condiţiile economiei de piaţă, suportul relaţiilor dintre partenerii de afaceri îl constituie


informaţia financiară, care se regăseşte în conturile anuale ale fiecărui agent economic. Condiţia
impusă prin lege, ca bilanţul contabilsă ofere o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului,
a situaţiei financiare şi a rezultatelor (a poziţiei financiare, a performanţelor şi a modificării
poziţiei financiare) este însoţită de obligaţia impusă cenzorilor să supravegheze gestiunea
societăţii, să verifice dacă bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt legal întocmite şi în
concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea
patrimoniului s-a făcut, conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanţului contabil.
Informaţiile conţinute în situaţiile financiare anuale n-ar avea credibilitate dacă n-ar primi
o validare socială furnizată, în principal, în două moduri: prin instituirea unor norme, reguli şi
principii contabile general acceptate şi prin ratificarea informaţiilor destinate a fi transmise
terţilor de către profesionişti contabili acreditaţi şi recunoscuţi public.
Validarea informaţiilor furnizate de întreprindere este necesară deoarece producerea lor
este apanajul conducerii, iar terţii nu le pot controla decât după publicarea situaţiilor financiare.
Terţii au nevoie de o informaţie de încredere, în timp ce managerii, contabilii sau alţi angajaţi ai
firmei pot obţine avantaje furnizând informaţii false sau prea optimiste. De aici derivă rolul
auditului financiar de a atesta situaţiile financiare prin intermediul profesioniştilor contabili care
prin calitatea lor recunoscută public dau credibilitate acestor informaţii.
Deoarece informaţiile contabilităţii nu furnizează la un moment dat decât o singură
reprezentare a realităţii, este important ca aceasta să aibă girul unor profesionişti care să
confirme că, în acel moment şi cu restricţiile impuse, această reprezentare se apropie cel mai
mult de situaţia reală.
De fapt, între emiţătorul mesajului contabil şi utilizatorii acestuia se interpune activitatea
auditorului financiar.
În general, auditul financiar are ca rol controlul informaţiei financiare care are atât o
utilitate internă ( conducerea şi gestionarea întreprinderii), cât şi o alta externă, de informare a
terţilor ( fisc, clienţi, furnizori, creditori, bănci, etc.). Acest control se exercită în fapt în scopul
protejării patrimoniului şi asigurării credibilităţii informaţiilor date publicităţii.
Rolul final al auditului financiar îl constituie însă verificarea şi certificarea documentelor
contabile de sinteză .
Obiectivul fundamental al auditului financiar este stabilit prin reglementãrile specifice
domeniului, respectiv, „activitatea efectuată de auditorii financiari în vederea exprimãrii unei
opinii asupra situaților financiare sau a unor componente ale acestora, exercitarea altor misiuni
de asigurare și servicii profesionale potrivit standardelor internaționale de audit și altor
reglementãri adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România....”. Constatăm, din
această definiție, că principalul rol al auditului financiar (care include și auditul statutar) îl
reprezintã formularea unei opinii, de către persoane abilitate, asupra conformității informațiilor
difuzate către utilizatorii externi prin intermediul raportărilor financiare cu starea de fapt a
entităților raportoare. Rolul important pe care profesioniștii contabili (incluzându-i pe auditorii
financiari) îl au în societate este subliniat și de Codul etic al profesioniștilor contabili, emis de
către Federația Internațională a Contabililor (IFAC), care apreciază că: „O caracteristicã
distinctivă a profesiei contabile este asumarea responsabilității de a acționa în interesul public.
Prin urmare, responsabilitatea profesionistului contabil nu se limitează exclusiv la satisfacerea
nevoilor unui client sau ale unui angajator.” Prin sintagma „interes public”, Codul etic are în
vedere utilizatorii de informație financiar-contabilã, reprezentați de investitorii actuali sau
potențiali, managementul entității, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienții, instituțiile
statului și alte autorități, precum și publicul larg. Pentru a răspunde solicitării de a acționa în
interesul public, profesioniștii trebuie sã respecte unele cerințe de bazã și principii fundamentale.