1.

Carta Internationala a Drepturilor Omului

Încă de la la naşterea sa, în 1945, după cel de al doilea război mondial, Naţiunile
Unite au contribuit decisiv la dezvoltarea mişcării pentru Drepturile Omului. Deşi au
existat propuneri din partea unor state, Carta Naţiunilor Unite nu cuprinde o listă a
Drepturilor Omului. S-a optat pentru elaborarea unui document distinct realizat de către
o comisie care se va ocupa în mod special de această problemă. Baza legitimă a fost
reprezentată de art 68 din Cartă care prevedea că unul dintre organismele Naţiunilor
Unite, respectiv Consiliul Economic şi Social "va înfiinţa comisii pentru problemele
economice şi sociale şi pentru promovarea drepturilor omului". În 1946 Consiliul
Economic şi Social a înfiinţat Comisia pentru Drepturile Omului care a devenit, în timp,
cel mai important organism universal de promovare a Drepturilor Omului.
La prima întîlnire a Comisiei, în 1947, unii reprezentanţi ai statelor membre au
susţinut adoptarea unei declaraţii cu privire la drepturile omului care ar fi trebuit, în opinia
promotorilor, să exercite o influenţă morală şi politică asupra statelor. Un alt punct
de vedere a susţinut necesitatea realizării unei convenţii care să cuprindă o cartă a
drepturilor omului, supusă ratificării statelor, după adoptarea sa de către Adunarea
Generală. La momentul respectiv fost urmat primul punct de vedere. În 1948 Adunarea
Generală adopta declaraţia elaborată de Comisia pentru Drepturile Omului sub numele de
Declaratia Universalã a Drepturilor Omului. Din cele 56 de state membre ale
Naţiunilor Unite, 48 au votat în favoarea adoptării Declaraţiei iar 8 s-au abţinut. La mai
bine de 50 de ani de la adoptare, Declaraţia "îşi păstrază locul său de onoare în istoria
mişcării pentru drepturile omului. Nici un alt document -sublinia Henry Steiner- n-a
surprins mai bine momentul istoric, n-a atins aceeaşi forţă morală sau a exercitat influenţă
mai mare asupra mişcării în ansamblul său… Declaraţia a exprimat într-un limbaj
elocvent speranţele şi idealurile unei lumi eliberate de ororile celui de al doilea război
mondial. Oricît de evident ar părea astăzi, Declaraţia aduce un mesaj mult mai radical
decît au intenţionat poate chiar şi promotorii săi. Ea a repus mereu în discuţie doctrinele
tradiţionale din dreptul internaţional, a îndreptat constant discursul relaţiilor
internaţionale asupra unor probleme vitale pentru demnitatea umană şi pentru pace.
Cel de al doilea punct de vedere, elaborarea, pe baza Declaraţiei, unui tratat a fost,
de asemenea, urmat, dar s-a materializat mult mai tîrziu decît s-a anticipat. Declanşarea
războiului rece, evoluţia sa spre forme din ce în ce mai rigide, scindarea ideologică a
mişcării pentru drepturile omului au fost elementele obiective care au făcut ca cele două
principale tratate asupra drepturilor omului să intre în vigoare abea peste 28 de ani.
Pactul cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi Pactul cu privire la Drepturile
Economice Sociale şi Culturale au fost adoptate de Adunarea Generală în 1966 şi au intrat
în vigoare în1976.
Cele trei documente au devenit fundamentul Dreptului Internaţional al Drepturilor
Omului constituind, Carta Internationalã a Drepturilor Omului. Ea cuprinde :
 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948
de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite;
 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi
 Pactul Internaţional cu privire la Drepturilor Economice, Sociale şi
Culturale.
Carta cuprinde o listă amplă de drepturi ale omului, cum ar fi: drepturi personale,
civile, politice, la subzistenţă, economice, sociale şi culturale. Această listă a fost în
continuare dezvoltată în tratate, declaraţii, convenţii, etc, centrate pe reglementarea unor
probleme speciale, cum ar fi, genocidul, drepturile politice ale femeii, eliminarea oricărei
forme de discriminare a femeii, a discriminării rasiale, interzicerea torturii, drepturile
copiilor, etc. În dreptul internaţional aceste drepturi se structurează într-un sistem
complex, şi interdependent de garanţii.