Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Silvia KRIEB-STOIAN
2005
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural
2005
© 2005 Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural
Cuprins:
Cuprins Pagina
Argument v
Unitatea de învăţare nr. 1 – INTRODUCERE 1
Argument
Temă de reflecţie
Ca viitor filolog, poţi propune repere de discuţie asupra relaţiei
dintre aspectele ale limbii pe care le-ai studiat, fonetică, vocabular,
morfologie şi sintaxă.
Vei avea un set de probleme de reflecţie pentru întâlnirile cu
tutorele şi cu ceilalţi colegi.
Obiectivele cursului
Am avut în vedere o serie de competenţe generale pentru meseria
de filolog pe care ai ales-o. Dintre acestea, am încercat să le deduc
pe acelea specifice pentru profesorul de limba română. În bună parte
aceste obiective sunt comune pentru cursul de Morfologie şi pentru
alte cursuri din aria curriculară Limbă şi comunicare.
Competenţele vizate:
Derularea cursului
Evaluare
În activităţile de autoevaluare (exerciţiile) vei putea confrunta
răspunsurile pe care le gândeşti cu cele propuse în secvenţa
intitulată Răspunsuri şi comentarii, astfel încât să ai o imagine
corectă a performanţelor realizate.
MORFOLOGIA – INTRODUCERE
Cuprins Pagina
1.1 Obiective educaţionale 1
1.2 Morfologie. Morfem 1
1.3 Flexiune 2
1.4 Relaţia morfologiei cu sintaxa 4
1.5 Lucrare de verificare 7
1.6 Surse bibliografice 8
1.3 Flexiune
Flectivul este aşezat de cele mai multe ori după radical; în acest caz,
putem numi flectivul şi terminaţie. Dar aşezarea după radical nu este
Forme Formele sintetice implică cel puţin un afix, caracterizat prin poziţia
sintetice enclitică faţă de radical şi prin succesiunea fixă şi nedisociabilă
(vorbiserăm).
Formele analitice presupun cel puţin două afixe, dintre care cel puţin
Forme unul este aşezat după radical (are poziţie enclitică faţă de acesta) şi
analitice alcătuieşte cu acesta un lanţ indisociabil. Acest lanţ este însoţit
totodată de unul sau mai multe afixe mobile (am cântat, voi citi, aş
veni).
Afixul mobil, atunci când este în poziţie enclitică, este postpus faţă
de întreaga grupare radical + afix, nu poate apărea imediat după
radical: auzit-ai, nu *auz-ai-it.
Aplicaţie
SUBSTANTIVUL
Cuprins Pagina
2.1 Obiective educaţionale 9
2.2 Identitatea substantivului 9
2.3 Clase semantice de substantive 10
2.4 Clase morfologice de substantive 13
2.5 Categoriile gramaticale ale substantivului 13
2.6 Funcţiile sintactice ale substantivului 23
2.7 Schemă recapitulativă 28
2.8 Lucrare finala de verificare 29
2.9 Răspunsuri şi comentarii 31
2.10 Surse bibliografice 32
Exerciţiul nr. 1
Treceri dintr-o Între cele două clase de substantive – comune şi proprii – pot avea
clasa în alta loc, prin evoluţie semantică, treceri de la o clasă la alta.
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Unele dintre acestea pot avea plural când sunt folosite cu sens
concret: bunătate, ca substantiv abstract (= însuşirea de a fi bun),
nu are plural, dar cu sensul concret (= mâncare bună, bogăţie) se
poate folosi la plural – bunătăţi.
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr. 6
Exerciţiul nr. 7
Exerciţiul nr. 8
- comune
- proprii
Clasificare
- individuale
- colective
feminin
Genul masculin
neutru
Substantivele epicene = substantive denumind animale, care au
fie numai formă de masculin, fie numai formă de feminin.
Substantivele mobile = substantivele care formează femininul de
la masculin şi masculinul de la feminin cu ajutorul sufixelor
moţionale.
Arhigenul = substantivele care conţin în sfera lor semantică
amândoi termenii opoziţiei masculin/feminin.
Numărul singular
plural
Substantivele singularia tantum = substantive defective de plural.
Substantivele pluralia tantum = substantive defective de singular.
Categorii Substantivele invariabile = substantive care au aceeaşi formă şi la
gramaticale singular şi la plural.
-----------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------
a) N; b) Ac; c) G; d) V.
a) nominativ;
b) acuzativ;
c) dativ;
d) genitiv.
a) genitiv, atribut;
b) dativ, atribut;
c) dativ, complement indirect;
d) genitiv, complement indirect.
Exerciţiul nr. 6:
a) opiniei – dativ; b) problemă – nominativ; c) voinţei – genitiv;
d) frig – nominativ; e) profesorilor – dativ; f) gravitatea –
nominativ; g) sora – acuzativ.
Exerciţiul nr. 7:
a) asemeni unui animăluţ – dativ, sursa – acuzativ, unei prăzi –
genitiv; b) codrule – vocativ, vreme – nominativ; c) lui Negoiţă
– dativ, tovărăşia – nominativ, lui Manoli – genitiv.
Exerciţiul nr. 8:
a) somnul – nominativ, subiect; vieţii – dativ, atribut
substantival;
b) împotriva şarlatanilor – genitiv, complement indirect;
c) zeului – dativ, complement indirect;
d) deasupra necropolei – genitiv, complement circumstanţial
de loc;
e) potrivit unor principii – dativ, complement circumstanţial de
mod.
În cazul în care ai nelămuriri cu privire la exerciţiile 6, 7 şi 8,
reciteşte cu atenţie secvenţa Funcţiile sintactice ale
substantivului.
ARTICOLUL
Cuprins Pagina
3.1 Obiective educaţionale 33
3.2 Identitatea articolului 33
3.3 Articolul hotărât propriu-zis 34
3.4 Articolul hotărât posesiv 36
3.5 Articolul hotărât demonstrativ 38
3.6 Articolul nehotărât 40
3.7 Schemă recapitulativă 42
3.8 Lucrare de verificare 43
3.9 Răspunsuri şi comentarii 44
3.10 Surse bibliografice 45
a) articol zero;
b) articol nehotărât;
c) articol hotărât propriu-zis;
d) articol hotărât posesiv (genitival);
e) articol hotărât (demonstrativ).
Masculin Feminin
Cazuri Singular Plural Singular Plural
N. A. -l, -le, -a -i -a -le
G. D. -lui, -I -lor -i -lor
V. -le -lor - -lor
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Masculin + feminin
+ neutru plural
N.Ac. nişte
G.D. unor
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
individualizarea numelui;
marcarea categoriilor de număr şi caz ale substantivului şi uneori
(atunci când adjectivul este antepus faţă de substantiv) a
Funcţii categoriilor de gen, număr şi caz ale adjectivului;
substantivizarea altor părţi de vorbire;
legarea adjuncţilor de centru.
Exerciţiul nr. 2
a) al; b) ale; c) ale; d) ale; e) alor; f) a; g) ale; h) al; i) al; j) a
Dacă ai greşit, asigură-te că altădată nu vei mai greşi, recitind
secvenţa Articolul hotărât posesiv, în special paragraful
referitor la acord.
Exerciţiul nr. 3
a) cea (cuminte) – fem., sg., N.
b) a (mică) – fem., sg., N.
c) cei (mari) – masc., pl., N.
cei (negri) – masc., pl., Ac.
d) cea (veche) – fem., sg., Ac.
cel (păgân) – masc., sg., N.
Este bine să revezi, în cazul în care nu ai rezolvat corect
exerciţiul, tabelele referitoare la formele articolului
demonstrativ, cuprinse, bineînţeles, în modulul Articolul hotărât
demonstrativ.
Exerciţiul nr. 4
a) unei (dulci evlavii);
b) unui (iaz), un (drum);
c) o (pânză);
d) o (copilă), o (creangă).
Dacă unul sau mai multe răspunsuri date de tine nu coincid cu
cele date aici, te sfătuiesc să studiezi din nou secvenţa
Articolul nehotărât.
Exerciţiul nr. 5
a) un bine (adverb > substantiv)
b) cele rele (adjectiv > substantiv)
cele bune (adjectiv > substantiv)
c) inocenta (adjectiv > substantiv)
d) nimicul (pronume negativ > substantiv)
Nepătrunsul (verb la participiu > substantiv)
e) leneşul (adjectiv > substantiv)
f) rănitul (verb la participiu > substantiv)
g) zecele (numeral > substantiv)
ADJECTIVUL
Cuprins Pagina
4.1 Obiective educaţionale 46
4.2 Identitatea adjectivului 46
4.3 Categoriile gramaticale ale adjectivului 47
4.4 Clasificarea adjectivelor 50
4.5 Interferenţa adjectivului cu alte părţi de vorbire 52
4.6 Gradarea şi modalizarea adjectivului 54
4.7 Topica adjectivului 60
4.8 Sintaxa adjectivului 60
4.9 Schemă recapitulativă 63
4.10 Lucrare de verificare 64
4.11 Răspunsuri şi comentarii 66
4.12 Surse bibliografice 69
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
4.6.1. Intensitatea comparativă rezultă din aprecierea raportului dintre două sau mai
multe obiecte din perspectiva manifestării unei însuşiri comune sau
din aprecierea aceleiaşi însuşiri a aceluiaşi obiect, dar manifestată în
coordonate temporale şi spaţiale diferite.
Exerciţiul nr. 6
Exerciţiul nr. 7
Exerciţiul nr. 8
Exerciţiul nr. 9
adjective invariabile
adjective simple
Clasificare Criteriul morfologic adjective compuse
locuţiuni adjectivale
adjective calificative
Criteriul semantic adjective relaţionale
adjective determinative
pozitiv
comparativ de superioritate
Comparativă de inferioritate
– gradele de relativ (de superioritate, de
comparaţie superlativ inferioritate)
absolut
Intensitate
intensitate minimă
intensitate redusă
Non-comparativă intensitate suficientă
– gradele de intensitate mobilă
intensitate intensitate maximă
intensitate depăşită
atribut adjectival
nume predicativ
element predicativ suplimentar
de timp
Funcţii de cauză
sintactice de mod comparativ
complement circumstanţial de relaţie
de excepţie
cumulativ
opoziţional
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
a) variabile cu o terminaţie;
b) invariabile;
c) variabile cu două terminaţii;
d) variabile cu trei terminaţii.
…………………………………………………………………
9. Adjectivul din enunţul Adrian este cel mai înalt din clasă
este la gradul de comparaţie:
a) comparativ de superioritate;
b) comparativ de inferioritate;
c) superlativ relativ de superioritate;
d) superlativ absolut.
a) intensitatea minimă;
b) intensitatea maximă;
c) intensitatea redusă;
d) intensitatea suficientă.
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr. 6
Exerciţiul nr. 7
Exerciţiul nr. 8
Exerciţiul nr. 9
Cuprins Pagina
5.1 Obiective educaţionale 70
5.2 Identitatea pronumelui 70
5.3 Clasificarea pronumelor 71
5.4 Pronumele personal propriu-zis 71
5.5 Pronumele personal de politeţe (de reverenţă) 77
5.6 Pronumele reflexiv 80
5.7 Pronumele şi adjectivul pronominal de întărire 82
5.8 Pronumele şi adjectivul pronominal posesiv 83
5.9 Lucrare de verificare 87
5.10 Răspunsuri şi comentarii 89
5.11 Surse bibliografice 91
D i n p u n c t d e v e d e r e s e m a n t i c , identitatea pronumelui
constă în aceea că reprezintă o clasă de cuvinte care înlocuiesc
numele (stau pentru nume), deci lipsite de referinţă proprie. Ele îşi
procură referinţa fie prin raportare la un substantiv prezent în enunţ
(anaforic), fie prin raportare la situaţia de comunicare (diectic). Unele
sunt numai anaforice (pronumele relative din propoziţiile atributive cu
antecedent), altele funcţionează numai deictic (pronumele personale
şi pronume posesive de persoana I şi a II-a). Prin urmare, sensul
pronumelui variază în funcţie de contextul lingvistic sau
extralingvistic. Există situaţii în care pronumele este utilizat fără a
stabili o relaţie cu o sursă referenţială („forme vide referenţial” – DSL,
2001). În acest caz, pronumele apare ca formant obligatoriu: în
această situaţie se află cliticele reflexive şi personale fără funcţie
sintactică: se gândeşte, a luat-o la fugă). Uneori, pronumele apar cu
rol stilistic: dativul etic – mi ţi-l ia.
D i n p u n c t d e v e d e r e m o r f o l o g i c , identitatea pronumelui
constă în prezenţa categoriei persoanei, însă numai la unele
subclase de pronume, absenţa categoriei determinării şi prezenţa la
unele subspecii a distincţiei accentuat/neaccentuat (aton, clitic).
D i n p u n c t d e v e d e r e s o c i o - l i n g v i s t i c , pronumele poate
marca un comportament politicos (vezi pronumele de politeţe).
a III-a, pe lângă formele el, ea, ei, ele, apar încă două serii de forme
(variante ale aceloraşi pronume): dânsul, dânsa, dânşii, dânsele;
însul, însa, înşii, însele. Cele din prima serie se caracterizează prin
trăsătura [+uman], cele din a doua serie sunt caracterizate prin
trăsătura [-uman] şi se utilizează numai la acuzativ, când sunt
precedate de prepoziţiile într-, dintr-: într-însa, dintr-însul.
Persoana este o categorie semantică şi gramaticală totodată: fiecare
pronume are un sens (persoana I desemnează locutorul; persoana a
II-a desemnează interlocutorul, iar persoana a III-a desemnează un
obiect despre care se vorbeşte şi care nu este locutorul, dar nici
interlocutorul).
N. : el/ea
Ac. : (pe) el, îl, -l, l-, -l-; (pe) ea, o( -o, o-, -o-) pers. a III-a sg.
G.: (al, a, ai, ale) lui/ei
D.: lui/ei, îi, i (-i, i-, -i-)
N. : noi
Ac. : (pe) noi, ne (-ne, ne-, -ne-) pers. I pl.
G.: –
D.: nouă, ne(-ne, ne-, -ne-), ni (ni-, -ni-)
N. : voi
Ac. : (pe) voi, vă (-vă, vă-, -vă-), v-, -v- pers. a II-a pl.
G.: –
D.: vouă, vă (-vă, vă-, -vă-), v-, -v-
V.: voi
N. : ei/ele
Ac. : (pe) ei, îi, i (-i, i-, -i-); (pe) ele, le (-le, le-, -le-) pers. a III-a pl.
G.: (al, a, ai, ale) lor
D.: lor, le(-le, le-, -le-), -li, li-, -li-
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Categoria Pronumele reflexiv nu are decât două cazuri: acuzativ şi dativ şi, ca
gramaticală şi pronumele personal, are forme accentuate şi neaccentuate:
a cazului Ac.: sine, se, -se, s-
D.: sie, sieşi, îşi, şi, şi-, -şi.
Exerciţiul nr. 6
Exerciţiul nr.7
Exerciţiul nr. 8
5. În enunţul Lefurile alor mei sunt mici, forma alor mei este:
a) adjectiv posesiv, genitiv, atribut adjectival;
b) pronume posesiv, genitiv, atribut pronominal;
c) pronume posesiv, dativ, atribut pronominal;
d) adjectiv posesiv, nominativ, atribut adjectival.
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr. 6
Exerciţiul nr. 7
Exerciţiul nr. 8
Cuprins Pagina
6.1 Obiective educaţionale 92
6.2 Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ 92
6.3 Pronumele şi adjectivul pronominal relativ 95
6.4 Pronumele şi adjectivul pronominal interogativ 98
6.5 Pronumele şi adjectivul pronominal nehotărât 100
6.6 Pronumele şi adjectivul pronominal negativ 102
6.7 Schemă recapitulativă 105
6.8 Lucrare finală de verificare 107
6.9 Răspunsuri şi comentarii 108
6.10 Surse bibliografice 110
P r o n u m e l e d e m o n s t r a t i v d e a p r o p i e r e : acesta, aceasta,
forma familiară ăsta sau variantele regionale aista, ista, cesta.
P r o n u m e l e d e m o n s t r a t i v d e d e p ă r t a r e : acela, cu
sinonimul familiar ăla şi cu varianta regională cela, aceea (aia), aceia
(ăia), acelea (alea).
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr. 6
Pronumele nepersonale
pronumele demonstrativ are forme diferite în funcţie de gen, număr
şi caz.
pronumele relativ-interogativ: variază în funcţie de gen câţi (numai
la nominativ-acuzativ plural), al câtelea (numai la nominativ-
acuzativ singular), care (numai la genitiv-dativ singular); variază în
funcţie de număr numai care, la genitiv-dativ (cărora); opoziţia de
caz este realizată de pronumele care (la singular şi la plural), cine
şi câţi.
Categorii pronumele nehotărât: au flexiune completă pronumele unul, altul,
gramaticale vreunul; oricare variază în funcţie de gen şi număr, numai la
genitiv-dativ: oricăruia (masc. sg.), oricăreia (fem. sg.), oricărora
(masc./fem. pl.); pronumele compuse de la pronumele relativ ce şi
locuţiunea cine ştie ce sunt invariabile; compusele de la pronumele
cine îşi schimbă forma în funcţie de caz.
pronumele negativ: nimic este invariabil în gen, număr şi caz;
nimeni variază numai în funcţie de caz, iar niciunul are forme
diferite de gen şi de caz.
Exerciţiul nr.1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr.3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr.6
NUMERALUL
Cuprins Pagina
Exerciţiul nr. 1
7 . 3 . 2 Numeralul fracţionar
N u m e r a l u l f r a c ţ i o n a r denumeşte o fracţie. Cu excepţia lui
jumătate şi a lui sfert (din locuţiunea adverbială pe sfert), numeralele
fracţionare sunt derivate cu sufixul -ime, de la numeralele cardinale
propriu-zise corespunzătoare: doime, treime, pătrime etc., în
combinaţie cu numeralul cardinal antepus: o cincime, două treimi.
Exerciţiul nr. 2
7 . 3 . 3 Numeralul colectiv
N u m e r a l u l c o l e c t i v indică însoţirea a două sau mai multe
obiecte. Numeralele corespunzătoare lui doi sunt
amândoi/amândouă sau formele neologice ambii/ambele.
Exerciţiul nr. 3
7 . 3 . 4 Numeralul distributiv
Au forme diferite după gen numai cele formate cu unu, doi ( câte
unu/câte una, câte doi/ câte două) şi compusele lor (câte douăzeci şi
unu/câte douăzeci şi una).
Exerciţiul nr. 4
7 . 3 . 5 Numeralul multiplicativ
N u m e r a l u l m u l t i p l i c a t i v arată în ce proporţie creşte o
cantitate sau o calitate. Numeralul multiplicativ este un derivat
parasintetic, cu formă asemănătoare cu a unui verb la participiu, fiind
format de la numeralul cardinal propriu-zis, cu ajutorul prefixului în- şi
al sufixului participial -it: îndoit, întreit, împătrit, înzecit, înmiit etc.
Exerciţiul nr.5
7 . 3 . 6 Numeralul adverbial
N u m e r a l u l a d v e r b i a l ( d e r e p e t i ţ i e ) arată de câte ori se
repetă o acţiune sau în ce raport se află o calitate/cantitate a unui
obiect faţă de alt obiect sau faţă de acelaşi obiect în împrejurări
diferite.
Exerciţiul nr. 6
a) „ … părul s-a făcut de o mie de ori mai înalt decât era.” (I.
Creangă)
b) „Le-a scris o dată, le-a scris de două ori, de zece, de o
sută de ori şi cu atât mai bine înţelegea că se poate să
înţeleagă şi altul ceea ce scrie…” (I. Slavici)
c) „După aceea de două ori s-au pus pe urmele lui Irimia
hainul.” (M. Sadoveanu)
d) „De trei ori, când am vrut să vă cânt, de trei ori / glasul
meu n-a deschis decât sterpe silabe.”(M. Ciobanu)
Exerciţiul nr. 7
Exerciţiul nr. 8
Exerciţiul nr. 9
a) subiect;
b) atribut adjectival;
c) complement direct;
d) atribut pronominal.
a) cardinal propriu-zis;
b) ordinal propriu-zis;
c) cardinal adverbial;
d) ordinal adverbial.
a) câştig îndoit;
b) ambele câştiguri;
c) al doilea câştig;
d) câte două câştiguri.
a) amândorura;
b) amândorora;
c) amândurora;
d) la amândouă.
………………………………………………………………………
………………………………………………………………………..
Ei sunt trei.
Plecarea celor trei m-a întristat.
Am sosit înaintea celor trei.
Am întârziat din cauza celor trei.
Am rezolvat problema mai bine decât cei trei care sunt premiaţi.
Luptăm împotriva celor trei care fură.
Dacă ai greşit, reciteşte paragraful Sintaxa numeralului cardinal
propriu-zis.
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr. 6
a) de o mie de ori;
b) o dată, de două ori, de zece, de o sută de ori;
c) de două ori;
d) de trei ori, de trei ori.
Pentru a rezolva corect acest exerciţiu, este suficient să
studiezi atent paragraful referitor la formele numeralului
cardinal adverbial.
Exerciţiul nr. 8
Exerciţiul nr. 9
a) a doua oară;
b) a treia oară;
c) întâiaşi dată;
d) a doua oară.
În cazul în care nu ai găsit soluţia corectă, reciteşte secvenţa
Numeralul ordinal adverbial.
VERBUL I – CLASIFICARE
Cuprins Pagina
În componenţa unei forme pot intra mai multe auxiliare (aş fi venit,
voi fi citit); de asemenea, aceeaşi valoare poate fi marcată prin
mai multe auxiliare (voi citi, am să citesc).
Auxiliarele
morfologice
A fi marchează diateza pasivă (sunt ajutat de profesori), viitorul
anterior (voi fi venit până vei pleca tu), conjunctivul perfect (să fi citit),
condiţional-optativul perfect (aş fi citit), prezumtivul prezent/perfect (o
fi mâncând/o fi plecat), infinitivul perfect (a fi devenit).
Exerciţiul nr. 1
A u x i l i a r e l e d e m o d a l i t a t e ş i d e a s p e c t reprezintă o
Auxiliarele categorie intermediară între auxiliarele morfologice (morfeme ale
de unor moduri şi timpuri compuse) şi verbele predicative. Ele intră în
modalitate structura predicatului, ca instrumente ale unor categorii semantice,
parţial gramaticalizate – modalitatea şi aspectul.
Când verbul principal este la infinitiv, auxiliarul este cel care exprimă
numărul şi persoana: pot răci, poţi răci , puteam răci, puteai răci etc.
Sunt foarte multe verbe lexicale care pot avea sens modal: a şti, a
considera, a crede etc. (pot exprima modalitatea epistemică), a
obliga, a permite (pot exprima modalitatea deontică), a plăcea, a
bucura (pot exprima modalitatea apreciativă) etc.
Exerciţiul nr. 2
A u x i l i a r e l e / s e m i a u x i l i a r e l e d e a s p e c t prezintă acţiunea
Auxiliarele exprimată de verbul principal ca imperfectivă.
de aspect
A sta şi a vrea exprimă iminenţa acţiunii verbului (faptul că acţiunea
este pe punctul de a se produce): Stă să plouă/Vrea să plângă.
Exerciţiul nr. 3
Verbele 9 a fi: „Din sfera mea venii cu greu/ Ca să-ţi urmez chemarea,
copulative / Iar cerul este tatăl meu / Şi mumă-mea e marea.” (M.
Eminescu)
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr. 6
Exerciţiul nr. 7
Exerciţiul nr. 8
Exerciţiul nr. 9
a) verbele auxiliare;
b) verbele copulative;
c) verbele la gerunziu;
d) verbele auxiliare şi verbele copulative.
a) modul;
b) timpul;
c) diateza;
d) modul, timpul, diateza.
a) predicativ;
b) copulativ;
c) auxiliar;
d) predicativ sau copulativ, în funcţie de context.
a) viitorului anterior;
b) viitorului;
c) diatezei pasive, viitorului anterior, conjunctivului
perfect, condiţionalului perfect, prezumtivului
(prezent sau perfect), infinitivului perfect;
d) conjunctivului perfect.
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr.6
Exerciţiul nr. 8
Exerciţiul nr. 9
Cuprins Pagina
9.1 Obiective educaţionale 153
9.2 Categoriile gramaticale ale verbului 153
9.3 Lucrare de verificare 164
9.4 Răspunsuri şi comentarii 165
9.5 Surse bibliografice 166
9.2.1 Diateza
D i a t e z a a c t i v ă este nemarcată cu morfeme specifice. Un verb la
diateza activă arată că acţiunea este realizată de subiectul
gramatical: Mihai pleacă. / Copiii vizionează un film.
D i a t e z a p a s i v ă arată că subiectul gramatical suferă acţiunea
săvârşită de un autor, care fie rămâne neexprimat (Ai fost căutat), fie
este desemnat prin complementul de agent (Ai fost căutat de Ioana).
Diateza pasivă este limitată la verbele tranzitive şi la cele intranzitive
care se actualizează ca tranzitive, prin modificări semantice, în
Exerciţiul nr. 1
M o d u r i l e p r e d i c a t i v e ş i p e r s o n a l e sunt indicativul,
conjunctivul, condiţional-optativul, imperativul şi prezumtivul.
Exerciţiul nr. 2
M o d u r i l e n e p r e d i c a t i v e ş i n e p e r s o n a l e sunt infinitivul,
participiul, gerunziul şi supinul.
Modul Infinitivul este modul care denumeşte acţiunea sau starea exprimată
infinitiv de verb (este forma nominală a verbului).
a) la diateza activă;
b) la diateza pasivă;
c) la diateza reflexivă;
d) la diateza pasiv-reflexivă.
3. Imperfectul exprimă:
4. Conjunctivul exprimă:
a) acţiuni reale;
b) acţiuni presupuse;
c) acţiuni posibile, realizabile;
d) ordine, îndemnuri, rugăminţi.
Exerciţiul nr.2
Cuprins Pagina
Orice formă verbală este alcătuită din două părţi: una fixă, care
asigură stabilitatea lexicală – rădăcina – şi una mobilă, supusă
flexiunii, care asigură variabilitatea morfologică – flectivul.
10.2.1 Rădăcina
Rădăcina este acea parte a cărei ocurenţă concretă este
obligatorie.
V e r b e l e c u n e r e g u l a r i t a t e a b s o l u t ă au rădăcini care se
înlocuiesc una pe alta.
Verbul a fi are la prezent două rădăcini: sunt- (-ø, -em, -eţi) şi est-
/eşt- (-e, -i); la imperfect, rădăcina er- (-am, -aţi,- ø etc.); la perfect fu-
(-sei, -seseşi etc.), respectiv f- (-ui,-uşi etc.); la infinitiv, gerunziu,
conjunctiv, imperativ, rădăcina fi- (a fi, fiind, să fiu, fii!).
Verbul a lua este mai puţin neregulat, având numai două rădăcini: ia-
/ie- la tema de singular a prezentului şi lu-, pentru toate celelalte
teme verbale: a lua, luam, luasem, luând etc.
Caracter mai puţin aberant are verbul a mânca. Acesta prezintă doar
două rădăcini: mănânc- (la tema de prezent, singular: mănânc,
mănânci) şi mânc- (la celelalte teme: mâncăm, mâncam, mâncarăm
etc.).
10.2.2 Flectivul
F l e c t i v u l exprimă diferitele valori ale categoriilor gramaticale
(mod, timp, număr, persoană), reprezentând termenul variabil.
Este aşezat de cele mai multe ori după radical. În acest caz, putem
numi flectivul şi terminaţie, dar aşezarea după radical nu este
obligatorie – elementele flectivului pot preceda radicalul (cum se
întâmplă în cazul formelor cu afix mobil: am cântat).
Între afixul mobil a şi verb pot apărea alte cuvinte: a nu scrie, a-l
învăţa, a se spăla etc.
Verbul a şti are o situaţie aparte: primeşte sufixul -ø-: şti- ø-u, şti-
ø-i, şti- ø-[j]e, şti- ø-m, şti- ø-ţi, şti- ø-u.
Persoana a II-a singular este marcată prin desinenţa -i: afl- ø-i, ta-ø-i,
continu-ø-i etc.
Persoana a II-a plural este marcată prin desinenţa -ţi: vorbiţi, mergeţi.
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
La verbele de conjugarea I:
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr. 6
Viitorul I are două forme. Una este alcătuită din verbul auxiliar a vrea
(afix mobil), care îşi schimbă forma în funcţie de persoană şi număr
şi verbul la infinitiv: voi învăţa, voi mânca, voi pleca.
Exerciţiul nr. 7
Exerciţiul nr. 8
Exerciţiul nr. 9
Exerciţiul nr. 10
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
Cuprins Pagina
11.1 Obiective educaţionale 181
11.2 Sintaxa infinitivului 181
11.3 Sintaxa gerunziului 184
11.4 Sintaxa participiului 185
11.5 Sintaxa supinului 186
11.6 Schemă recapitulativă 189
11.7 Lucrare de verificare 190
11.8 Răspunsuri şi comentarii 193
11.9 Surse bibliografice 194
9 complement:
Când este atribut, infinitivul este precedat de prepoziţia de:
„În năzuinţa de a provoca apariţia de talente noi, generaţiile
moderne disociază în chip deliberat unitatea operei clasice
căutând s-o promoveze pe îndoita cale a experienţei sufleteşti şi a
perfecţiunii tehnice.” (G. Călinescu)
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
verbe predicative
verbe nepredicative verbe auxiliare
verbe copulative
Clasificare Criteriul verbe personale
semantico-sintactic verbe impersonale
verbe tranzitive
verbe intranzitive
verbe simple
după formă verbe compuse
locuţiuni verbale
Criteriul morfologic expresii verbale
verbe de conj. I
după verbe de conj. a II-a
particularităţile verbe de conj. a III-a
flexiunii verbe de conj. a IV-a
diateza activă
pasivă
reflexivă
subiect
nume predicativ
atribut
Funcţii complement direct
sintactice infinitiv complement indirect
compl. circ. de timp
compl. circ. de scop
compl. circ. de cauză
compl. circ. de mod
atribut adjectival
nume predicativ
participiu elem. predic. suplim.
compl. circ. de timp
compl. circ. de cauză
subiect
supin nume predicativ
complement direct
atribut
Exerciţiul nr. 1
a) a râde – subiect, a plânge – subiect;
b) (de)-a cunoaşte – atribut verbal, (de)-a găsi – atribut verbal;
c) (spre) a merge – complement circumstanţial de scop;
d) a scrie – subiect, a spune – complement direct;
e) (pentru) a se adăposti – complement circumstanţial de
scop;
f) (de) a picta – nume predicativ.
În cazul în care ai greşit, reciteşte Sintaxa infinitivului!
Exerciţiul nr. 2
a) pâlpâind – atribut verbal;
b) neştiind – complement circumstanţial de cauză;
c) întârziind – complement circumstanţial de cauză;
d) aşteptând – complement indirect.
Exerciţiul nr. 3
a) tăcută – element predicativ suplimentar, împovărată –
element predicativ suplimentar;
b) sfâşiată – atribut adjectival;
c) înlăturat – element predicativ suplimentar.
Exerciţiul nr. 4
a) de vorbit – complement direct;
b) de călătorit – subiect;
c) de aşteptat – complement indirect;
d) la pescuit – complement circumstanţial de scop.
Dacă ai greşit, problemele se vor clarifica după ce vei reciti
Sintaxa supinului.
Exerciţiul nr. 5
a) verb predicativ, impersonal, conj. a IV-a, diateza pasivă,
gerunziu, complement circumstanţial de cauză;
b) verb predicativ, conj. I, diateza pasivă, infinitiv, perfect,
masculin, singular, precedat de locuţiunea prepoziţională
înainte de, complement circumstanţial de timp;
c) verb predicativ, conj. a IV-a, diateza activă, infinitiv, perfect,
nume predicativ;
d) fiind – verb predicativ, intranzitiv, conj. a IV-a, gerunziu,
complement circumstanţial de cauză;
silă – substantiv comun simplu, feminin, defectiv de plural,
nominativ, subiect;
e) verb predicativ, personal, conj. I, diateza pasivă, infinitiv,
prezent, complement circumstanţial opoziţional;
f) verb predicativ, personal, conj. a III-a, diateza pasivă,
indicativ, prezent, pers. a III-a, sg., formă negativă, predicat
verbal;
g) fie – verb predicativ, unipersonal, conj. a IV-a, diateza
activă, conjunctiv, prezent, predicat verbal;
ce – pronume relativ, nominativ, subiect;
h) verb predicativ, personal, conj. a IV-a, diateza pasivă,
infinitiv, prezent, fem., sg., complement direct.
Ca să nu ai probleme la rezolvarea acestui exerciţiu, este necesar
să reciteşti toată unitatea de învăţare şi să consulţi cu atenţie
bibliografia sugerată.
ADVERBUL
Cuprins Pagina
Exerciţiul nr. 1
A.5. A d v e r b e l e d e m o d exprimă:
Exerciţiul nr. 2
12.5 Intensitatea
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr.4
Exerciţiul nr.5
Exerciţiul nr.6
adverbe subordonate
adverbe regente
Clasificare Criteriul sintactic adverbe propoziţionale
adverbe substitute de frază
adverbe relative
semiadverbe
de loc
adverbe circumstanţiale de timp
de cauză
Criteriul semantic de scop
de mod
adverbe modalizatoare
adverbe/locuţiuni adverbiale
cu rol de conectori textuali
pozitiv
comparativ de superioritate
Comparativă de inferioritate
– gradele de relativ (de superioritate, de
comparaţie superlativ inferioritate)
Categorii absolut
gramaticale -
intensitatea intensitate minimă
intensitate redusă
Non-comparativă intensitate
– gradele de suficientă
intensitate intensitate mobilă
intensitate maximă
intensitate depăşită
nume predicativ
Funcţii predicat
sintactice
atribut
a) compunere;
b) derivare;
c) conversiune;
d) aglutinare.
a) subiect;
b) nume predicativ;
c) complement direct;
d) complement circumstanţial de mod.
a) predicative;
b) circumstanţiale de mod;
c) subiective;
d) atributive.
a) subiect;
b) complement circumstanţial de mod;
c) complement circumstanţial de timp;
d) complement circumstanţial cumulativ.
a) substantive;
b) adverbe;
c) adjective;
d) interjecţii.
Exerciţiul nr. 1
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Exerciţiul nr. 6
a) adjectiv;
b) substantiv;
c) adverb;
d) adverb;
e) substantiv;
f) substantiv;
g) substantiv;
h) adverb;
i) adjectiv pronominal interogativ;
j) prepoziţie.
Dacă nu ai răspuns corect, reciteşte Interferenţa adverbului cu
alte părţi de vorbire.
INTERJECŢIA
Cuprins Pagina
După criteriul etimologic, interjecţiile pot fi: moştenite din limba latină:
vai!, zău!, împrumutate sau create pe terenul limbii române.
Sunt create pe terenul limbii române, din cele mai vechi timpuri,
potrivit cu reacţiile specifice ale vorbitorilor şi cu sistemul fonetic al
limbii noastre: ah!, aha!, aho!, aş!, au!, boc!, balang!, bâldâbâc!, bâr!,
Interjecţii bruh!, cea!, cioc!, câr!, clanţ!, clap!, cling!, dang!, de!, eh!, ehe!, ehei!,
create pe ei!, fa!, fă!, fâş!, ha!, haiti!, hei!, hm!, ho!, hopa!, huţa!, jap!, lipa!,
terenul limbii oleoleo!, oho!, mă!, măi!, măre!, nani!, nea!, pac!, poc!, paf!, pis!, piu!,
române pac!, pleosc!, plici!, poc!, prr!, sst!, teleap!, zbrr!, zdronc!, zdup!,
zvârr! etc.
Prin aceeaşi interjecţie pot fi redate mai multe stări sufleteşti sau
senzaţii. Sensul lor depinde în mare măsură de context, aceşti
termeni caracterizându-se prin polisemantism. De cele mai multe ori,
ele sunt folosite fără funcţii sintactice, fără a realiza relaţii cu ceilalţi
termeni ai enunţului.
¾ durerea: ah!, au!, of!, phu!, uf!, aoleu!, vai!, văleu!: aoleo mă
doare / aoleo mă doare / (TDMIII)
¾ nostalgia: ah!, ehe!, vai!, uu!: “le cânta cu fluiru / şi-ele c [k]
acolo să vezi frumos ci era! // uuu! ce frumoz ma iera acolo!”
/ (TDD)
¾ mirarea, surpriza: aa!, au!, ha!, oho!, na!, ei!, o!: “o! tu iej
mă?” //(TDMIII)
¾ adresarea:
Exerciţiul nr. 1
b) nume predicativ:
9 chiar într-o seară aud câinli boh boh! / boh boh! (TDD)
9 iese băiatu să dea la câini // ş-auzim câinii: la la lá la lá …
/(TDMIII)
d) atribut:
e) apoziţie:
f) complement direct:
9 auzirăm dú du du du / (TDMIII)
9 ş-auzim că bate în [k] în pod / auzâm top top top top / (GPF)
a) subiect:
b) complement direct:
Interjecţiile na, poftim, prin însuşi sensul lor, acela de a oferi ceva
cuiva, implică ideea de tranzitivitate:
9 “na şi colacu nou … ” (TDMIII)
9 n-am mai avut nici un ban // m-a luat la bătaie / şî m-a
trimis acasă // na! bani băiete / (TDD)
c) complement indirect:
9 “păi atuncea dacă nu vrea să mai fac [k] cem război / aidéţ
acasă / dacă nu vrem să mai luptăm” / (TDMI)
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
predicat
nume predicativ
Funcţii atribut
sintactice
apoziţie
complement direct
subiect
a) indicativ;
b) imperativ;
c) conjunctiv;
d) vocativ.
Exerciţiul nr.1
La exerciţiul 1 vei putea răspunde corect dacă reciteşti cu atenţie
secvenţa Clase semantice de interjecţii.
Exerciţiul nr.2
a) predicat;
b) nume predicativ;
c) atribut;
d) complement direct;
e) predicat;
f) complement circumstanţial de mod;
g) element predicativ suplimentar;
h) complement direct;
i) element predicativ suplimentar;
j) nume predicativ;
k) element predicativ suplimentar;
l) nume predicativ;
m) element predicativ suplimentar;
n) complement direct;
o) complement direct;
p) complement circumstanţial de mod;
q) predicat.
Exerciţiul nr.3
a) -l = complement direct; aicea = complement
circumstanţial de loc;
b) afară = complement circumstanţial de loc;
c) bon = complement direct;
d) pă băligar = complement circumstanţial de loc;
e) la uşă = complement circumstanţial de loc;
f) de lumea = complement indirect;
g) biciu = complement direct;
h) să tăiem = propoziţie subordonată finală;
i) aişi = complement circumstanţial de loc;
j) de-ţi ia … de-ţi ia fata acasă = propoziţii subordonate
finale;
k) să luăm laptele = propoziţie subordonată finală;
l) la nuntă = complement circumstanţial de loc;
m) dă mâncaţi= propoziţie circumstanţială de scop (finală);
n) o uaie = complement direct;
o) când pui picioru pă scară = propoziţie circumstanţială de
timp, eo = subiect, în pivniţă = complement circumstanţial
de loc;
p) la ăla = complement circumstanţial de loc; să-l jupuim =
propoziţie circumstanţială de scop (finală);
q) la uşă = complement circumstanţial de loc;
r) încuolo, încuaşi = complemente circumstanţiale de loc.
ELEMENTELE DE RELAŢIE
Cuprins Pagina
14.3 Prepoziţia
a) prepoziţii simple: pe, la, în, cu, lângă, prin, până, peste, spre,
Clase
graţie, mulţumită, datorită, asupra etc.
formale de
prepoziţii
b) prepoziţii compuse, alcătuite din două/trei prepoziţii simple:
până la, fără de, de la, de către, de lângă, de peste, de sub,
până către, până spre, pe la etc.
Exerciţiul nr.1
14.4 Conjuncţia
Ca şi prepoziţia, conjuncţia reprezintă o clasă de cuvinte invariabile,
lipsite de autonomie, care funcţionează ca instrumente sintactice.
Exerciţiul nr. 2
Exerciţiul nr. 3
a) ……………………………………………………………………
b) ……………………………………………………………………
c) ……………………………………………………………………
d) ……………………………………………………………………
e) ……………………………………………………………………
Exerciţiul nr. 4
Exerciţiul nr. 5
Prepoziţia = clasă de
elemente invariabile, cu
rol conectiv şi ierarhizator.
prepoziţii simple
Criteriul formal prepoziţii compuse
locuţiuni prepozitionale
prepoziţii primare
Elementele Clasificare După origine prepoziţii formate prin
de relaţie conversiune
a) prepoziţii simple;
b) prepoziţii compuse;
c) locuţiuni prepoziţionale;
d) locuţiuni conjuncţionale.
a) instrumentale;
b) sociative;
c) cumulative;
d) circumstanţiale de excepţie.
Exerciţiul nr. 2
pentru că, din pricină că, din cauză că – propoziţii cauzale;
cu toate că, măcar că, batâr că, chit că, nici că – propoziţii
concesive;
în caz că – propoziţii condiţionale;
după ce că pe lângă că, plus că, las’ că – propoziţii cumulative;
în afară că – propoziţii circumstanţiale de excepţie;
cum că – propoziţii subiective, predicative, atributive, completive
directe, completive indirecte.
Dacă ai probleme la acest exerciţiu, aprofundează Clasificarea
conjuncţiilor după structură.
Exerciţiul nr. 3
a) conjuncţie coordonatoare – Am un băiat şi o fată.
b) pronume reflexiv – Şi-a dat seama că a greşit.
c) adverb – A şi venit. (= deja)
d) interjecţie – Şi! Faceţi linişte!
e) substantiv (în metalimbaj) – A omis pe „şi” din analiză.
Dacă ai greşit, trebuie să reciteşti Conjuncţia, dar şi alte unităţi
de învăţare: Pronumele, Adverbul, Substantivul.
Exerciţiul nr. 4
a) verb auxiliar
b) interjecţie
c) adverb interogativ
d) verb predicativ
e) conjuncţie (=sau).
În cazul în care nu ai răspuns corect, te sfătuiesc să studiezi din
nou secvenţa Conjuncţia, dar şi unităţile de învăţare Adverbul,
Verbul, Interjecţia.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ