Noroc? Ghinion? Cine stie?

A trait candva un fermier sarac, care se ingrijea de gospodaria lui ajutat de unicul sau fiu,
abia ajuns la varsta majoratului. Intr-una din zile, tocmai atunci cand fermierul se straduia sa
inhame calul tatalui sau la caruta, un fulger orbitor despica cerul in doua, urmat aproape
instantaneu de un tunet napraznic, care literarmente cutremura pamantul. Inspaimantat calul se
ridica in doua picioare, cu nechezat sforaitor si profitand de faptul ca baiatul se dadu sil el doi
pasi inapoi, se napusti manat de teama ce-l cuprinsese inspre padurea deasa ce se invecina cu
ferma. Zadarnic incerca baiatul sa-l opreasca, zadnic incerca sa tina pasul cu acesta ca nu reusi.
Asa incat dupa cateva minute de cursa inegala, pe baiat il lasara picioarele si se prabusi epuizat
pe pamant. Radica privirea si zari silueta puternicului animal pierzandu-se printre copaci.
Disperat, baiatul mai astepta poate doar un ceas, poate chir mai mult, sperand ca unica avere a
familiei nevoiase ar putea reveni, dar in cele urma fu nevoit sa se intoarca necajit acasa. Vestea
necazului se imprastie cu repeziciune printre vecinii care se simteau datori sa-l asigure pe fermier
de compasiunea lor, lamentandu-se ca de o mare tragedie:
– Vai ce ghinion pe capul tau! Ziceau frandandu-si mainile.
Fermierul le raspunse insa cu multa seninatate:
– Noroc? Ghinion? Cine stie?
Zilele ce au urmat au fost de munca grea pentru fermier si fiul sau. Cei doi barbati erau
nevoiti sa suplineasca prin munca lor lipsa calului si spre lauda lor, o faceau fara sa-si deplanga
soarta. Ar fi greu de apreciat cate zile trecusera de cand calul lor disparuse, pentru ca nu aveau
vreme sa le numere, pana cand intr-o zi, in zori de zi fura treziti de un tropot de cai. Si doar
mirarea le fu mai mare decat bucuria atunci cand privind pe fereastra casei vazu in fata portii
calul ce fugise cu ceva timp in urma. Insa, fugarul nu se intorsese singur ci impreuna cu o mica
ceata de cai salbatici, sanatosi si vanjosi.
Cum aflara vestea vecinii fermierului nu intarziara sa treaca prin fata portii acestuia si sa
admire frumusetile de cai, adunate in ograda sa si nu conteneau sa exclame:
– Ce noroc pe capul tau! Ce noroc!
Insa fermierul clatina din nou din cap si le raspunse pe tonul sau potolit:
– Noroc? Ghinion? Cine stie?
Treptat lucrurile intrara in normal. Fermierul si baiatul isi vedeau linistiti de treaba, rand pe
rand caii noi veniti se lasau struniti. Viata fermierilor devenea pe zi ce trece mai prospera, ata
datorita noilor veniti cat si datorita vremii care se dovedise prielnica pentru recolta din acel an.
Seara de seara dupa ce termina munca la camp baiatul se dedica indeletnicii lui favorite:
strunirea celui mai frumos si narvas dintre caii salbatici. In mod cert prietenia era pe infiripate,
calutul bucurandu-se de mangaierea pe cap si pe spate, dar nesuportand deacamdata sa fie calarit.
De cate ori incerca, baiatul fu zvarlit si trantat aproape instantaneu. Baiatul castiga secunda cu
secunda si stia ca va veni ziua cand lupta se va incheia cu victoria lui. Invatase de la tatal sau ce
inseamna rabdarea si asta il ajuta mult. In seara cu pricina parea ca in sfarsit eforturile si rabdarea
i-au fost rasplatite. Rezistase cu mult peste cat reusise oricand sa stea peste calul pe care tatal sau
il promisese cadou atunci cand il struni. Pentru o clipa, baiatul slabi vigilenta, imbata de
persepectiva succesului, si adormi pentru o clipa. Suficinet insa pentru a fi trantit la pamant si a-
si rupe un picior. Picirul rupt devenise inutilizabil si nici macar privirea plina de compasiune a
calutului nu parea ca-i da suficienta forta pentru a se ridica. Isi chema tatal pentru a-l ajuta si sa
se ridice astfel incat sa primeasca ingrijiri medicale. Picirul ii fu pus in ghips si i se prescrise
baiatului sedere la pat timp de sase saptamani. Fermirerul ramase pe neasteptate fara ajutorul
fiului sau si din nou vecinii il vizitara spunandu-i:
– Vai ce ghinion ai putut avea. Acum fiul tau este nevoit sa stea la pat ia tu ai ramas fara
ajutor.
Singurul care si de data asta isi pastra calmul fu fermierul atat de incercat de soarta:
– Noroc? Ghinion? Cine stie? – le raspunse.
Zilele ce au urmara fura extrem de agitate. Tara intra in razboi cu unul dintre vecini si toti
tinerii apti pentru lupta fura mobilizati. Fiul fermierului, asemeni celor din generatia lui, primise
ordin de incorporare, dar datorita picirului fracturat tanarul a fost lasat acasa. Necajiti, satenii s-
au dus iar la casa fermierului spunandu-i:
– Vezi ce noroc a cazut iar peste tine! Baietii nostri au fost luati toti la razboi si fiul tau a
scapat, fiind cu piciorul rupt.
Nici de data asta fermierul nu paru sa le impartasesca opinia:
– Noroc? Ghinion? Cine stie?- le raspunse din nou. Si pentru ca ceilalti il priveau stuperfiati
adauga:
– Vedeti norocul si ghinionul sunt intotdeauna relative si vesnic schimbatoare. Ceea ce azi ti
se infatiseaza ca o mare nenorocire, nu mai departe de maine se poate transforma intr-o adevarata
sansa. Cum se intampla atunci cand ploi abundente se revarsa asupra unui meleag. Pamantul
uneia dintre ferme astfel irigat poate da o recolta record, in timp ce inundatiile inabusa toata
productia vecinului. In vara urmatoare insa norocul se poate inversa. Recolta bogata din anul
precedent poate lasa pamantul primei ferme sterp, in timp ce pamantul regenerat care dupa nu a
produs nimic, va putea da o recolta mai abundenta ca oricand. Norocul si ghinionul nu sunt nimic
altceva decat valorile pe care noi oamenii le atribuim unor intamplari care in sine nu sunt nici
bune, nici rele. –Burnes G.V ”Povesti terapeutice pentru adulti”
Zi frumoasa!